Jugariu Alessia Gabriella

Română-Italiană, Anul II

Simbolismul în colaborare cu Alexandru Macedonski

Simbolismul a fost o mișcare artistică și literară de la șfârșitul secolului al XIX-lea, care se

opunea romantismului, naturalismului și parnasianismului și potrivit căreia valoarea fiecărui
obiect și fenomen din lumea înconjurătoare poate fi exprimată și descifrată cu ajutorul
simbolurilor. Tot prin simbolism se înțelege și modul de exprimare, de manifestare, propriu
acestui curent.

În literatura română, simbolismul pătrunde prin poemele și textele teoretice ale lui Alexandru
Macedonski.

Reprezentant de seamă al simbolismului românesc, Macedonski a fost, înainte de toate, un

teoretician frecvent al noii mișcări literare. Macedonski se declară adeptul poeziei noi, al
poeziei născutră dintr-o expresie modernă, inedită a lirismului, recunoaște valoarea literaturii
populare prin poeticitatea ce se degajă din unele producții folclorice.

Creația lui Macedonski se hrănește, cum s-a spus de atâtea ori, din conștiința tragică a
antagonismului dintre iluzie și realitate, poetul oscilând mereu între luciditate și himeră, între
voință și fatalitate, între evaziunea în sferele absolute și regresiunea în propriul sine. Poet și
teoretician, Macedonski realizează fuziunea tradiției cu modernitatea, instituind principiile
simbolismului românesc.

Lirica lui Macedonski e una situată la întrăierarea mai multor orientări; romantismul,
simbolismul și parnasianismulîși dispută ființa lirică a autorului în „Poema rondelurilor”.
Acesta dovedește în versurile. Acesta dovedește în versurile lui o sensibilitate fascinantă, dar
în același timp și o aspirație spre ideal.

Macedonski scrie rondeluri spre sfârșitul vieții, unele au fost publicate în reviste, altele au
rămas în manuscrisuri și toate au fost reunite într-un volum postum, mai exact în „Poema
rondelurilor”. Această colecțție de rondeluri a fost publicată în 1927 și este considerată cea
mai valoroasă capodoperă a lui Macedonski.
Jugariu Alessia Gabriella
Română-Italiană, Anul II

Rondelul este o specie de poezie, mai exact o poezie scurtă cu formă fixă, a cărei structură se
bazează, precum și balada, pe refren. Acest tip de poezie creionează prin farmecul ei, un efect
muzical, mai exact redă acesteia un aspect de cântec, există prezența unui eu poetic armonios,
ceea ce demonstrează că tema socială nu mai este importantă.

Unul dintre cele mai cunoscute rondelurilor create de Macedonski este „Rondelul rozelor ce
mor”, apărut în 1916. Această operă demonstrează două dintre trăsăturile de bază care
difinesc simbolismul, și anume muzicalitatea versurilor și corespondența.

Incipitul este reprezentat de refren, conturând ideea centrală a poeziei: „E vremea rozelor ce
mor,/Mor în grădini și mor și-n mine”. Secvența citată anterioară ilustrează corespondența
între realitatea exterioară („în grădini”) și cea interioară („și-n mine”). Rozele reprezintă viața
care se scurge spre un final implacabil, ceea ce impresionează puternic simțirea poetică, fapt
susținut de repetiția verbului definitoriu pus la prezent „mor” care marchează ideea că ofilirea
lor caracterizează fragilitatea vieții umane și efemeritatea acesteia.

Următoarea strofă pune în evidență afectivitatea eului liric care reiese din folosirea termenilor
„un fior” și „o jale”, cuprinzând pe oricine, ceea ce sugerează idee de sensibilitate a rozelor.
Starea sufletească permanentă ce reiese din această strofă este aceea de spleen, exprimată în
versul-refren.

Strofa finală accentuează imaginea ca totul se stinge, se sfârșește. Tristețea eului poetic este
redată prin „amurgu-ntristător” și de suspinile manifestate în „vălmășaguri”. Acest concept
conturează tema morții și ne trimite cu gândul că moartea este costumată într-un amurg
întristat. Totodată, moartea asemănată cu dezintegrarea cosmică este exemplificată în
metafora „marea noapte care vine”, prevestită de rozele care își pleacă podoaba corolei.
Personificarea florilor, care „Duioase-și pleacă fruntea lor”, transmite un mesaj profund în
care eul însuși, împreună cu rozele, se predau, se supun legii morții și o acceptă.

În concluzie, capodopera lui Alexandru Macedonski folosește termeni sugestivi ce

simbolizează moartea iminentă ce a pogorât asupra întregii firi și în fața acestui sfârșit
inevitabil, atât oamenii, cât și rozele, nu pot decât să-și plece fruntea.