Aceasta nuvela, considerata de unii critici un scurt roman, ultima opera cu

adevarat importanta a lui Ernest Hemingway, reprezinta incununarea creatiei

scriitorului atat prin sensurile ei profund umane, cat si prin maretia sobra a
mijloacelor de expresie.

Batranul Santiago, pescar sarac dintr-un sat de pe coasta Cubei, se

pregateste sa iasa din nou in larg, la pescuit, dupa aproape trei luni de truda
zadarnica.

„Singur intr-o barca pescuia batranul pe Gulf-Stream si trecusera optzeci si

patru de zile fara sa-i cada vreun peste. In primele patruzeci de zile ii tinuse
tovarasie un baiat. Dar cand s-a implinit sorocul acesta si peste tot n-au prins,
parintii i-au spus baiatului, fara doar si poate: batranul e un saloo, adica un
om ocolit de noroc si, la porunca lor, baiatul a trecut pe alta barca ce, din
prima saptamana, a prins trei pesti mari.”

In cea de-a optzeci si cincea zi se prinde in undita batranului un marlin, un

urias peste spada. Doua zile si doua nopti dureaza lupta indarjita dintre om si
peste care trage barca dupa el in larg. In sfarsit, rapus, marlinul este prea
mare ca sa poata fi ridicat la bord si Santiago il leaga de barca, lasandu-l in
apa, dar, pe drumul de intoarcere, rechinii il devoreaza cu toata impotrivirea
desperata a batranului, care revine la tarm epuizat si aducand cu el doar
scheletul pestelui.

Aceasta povestire, aparent simpla, reprezinta in realitate o adevarata

parabola a conditiei umane.

Fiind pescar, Santiago nu exercita o profesiune oarecare, ci indeplineste un

destin, un dat tot atat de inevitabil ca si acela de a fi om:

„Poate ca n-ar fi trebuit sa fiu pescar ! il strafulgera un gand. Dar pentru asta
am fost facut.”

Lupta cu pestele simbolizeaza batalia omului cu existenta, incordare surda (ca

atunci cand batranul strange in mainile sale ranite franghia din care trage din
rasputeri uriasul venit din adancuri), infruntarea pe faţa (ca la uciderea
marlinului sau la lupta cu rechinii), iar rarele momente de destindere
inseamna mai ales efort cotidian, bucuria, victoria si maretia infrangerii.
Impulsul il constituie castigarea traiului de zi cu zi, dar lupta ajunge sa
semnifice, dincolo de satisfacerea necesitatilor materiale, dorinta omului de a-
si afirma propria valoare, ca justificare a existentei:
„Nu mi-am inchipuit ca esteasa mare ! Am sa-l ucid totusi – adauga el. In
toata maretia si mandretea lui ! << Totusi e nedrept – gandi batranul. Dar am
sa-i arat ce poate face si cate indura un om. I-am spus baiatului ca sunt un
batran cum nu mai e altul – isi zise el. Acum a venit vremea sa i-o
dovedesc.>>

Ca i-o dovedise de mii de ori, nu insemna nimic. Acum i-o dovedea iarasi.”

Dar bucuria afirmarii, a triumfului este repede urmata de pierderea a ceea ce

a fost dobandit cu truda si suferinta: „Era prea frumos ca sa dainuie”- este
gandul batranului la atacul rechinilor. Iar cand isi pune singur intrebarea: „Si
ce te-a infrant ?”, raspunsul este: „Nimic. Am iesit prea in larg !”, pescarul
aparandu-ne astfel inscris intr-un mit al indraznelii si semetiei omului, care
incepe cu Icar, prabusit fiindca se apropiase prea mult de Soare.

Ca si la eroii tragediilor antice, maretia batranului consta in asumarea

curajoasa a esecului, in depasirea lui prin pastrarea demnitatii umane: „Dar
omul nu-i facut sa fie infrant. Un om poate fi nimicit, dar nu infrant” – sunt
cuvintele-cheie care exprima sensul si mesajul cartii si al intregii creatii a lui
Hemingway.

Simbolul scheletului urias cu care pescarul se intoarce acasa se opune

simbolului mamutei albe din Comedia moderna a lui Galsworthy. Daca acesta
din urma semnifica blazarea unei lumi superficiale, care gusta fara efort
miezul fructului (adcica placerile usoare ale vietii) si ii arunca nepasatoare
coaja, scheletul pestelui simbolizeaza in mod esentializat victoria morala a
omului, satisfactia pe care i-o da nu castigul in sine, ci constiinta faptului ca si-
a invins propriile slabiciuni, ca si-a depasit propriile limite.

Forta si maretia omului constau in faptul ca, pierzand o batalie, nu se lasa

infrant, ci se pregateste de alta.

Demnitatea umana se imbina la Santiago cu un profund sentiment al naturii,

ceea ce face din batranul pescar un om complet, conform viziunii lui
Hemingway. Personajele scriitorului sunt cu adevarat infrante atuci cand isi
pierd legaturile cu natura, cand duc o viata artificiala, ca aceea petrecuta in
localurile pariziene de eroii din Fiesta.

Batranul pesca traieste insa intr-o stransa comuniune cu natura. Dupa cum
arata si titlul, marea insasi este un personaj al cartii. Iubita de pescar, ea
simbolizeaza existenta la care acesta se gandea „ca la ceva ce daruieste sau
tainuieste mari binefaceri, iar daca vreodata se arata salbateca ori rea, isi
zicea ca pesemne nu poate fi altfel”.

Ca si ciobanul mioritic, batranul pescar este prieten cu stelele si vantul. Dar

relatia cea mai complexa o are cu prada sa. Pestele prins in undita ii inspira
duiosie si admiratie, vazand in el un adversar demn si amintind astfel
atitudinea vanatorilor fata de ursul din nuvela cu acelasi nume a lui Faulkner.

Pentru a se simti mai putin izolat, batranul vorbeste singur, adresandu-i-se

pestelui ca unui prieten sau unui frate, ceea ce nu indeparteaza insa
necesitatea inevitabila de a-l ucide:

„- Mai peste -spuse el – imi esti drag si te stimez tare mult, dar inainte de
sfarsitul ilei am sa te ucid. […] Tare as vrea sa-i dau ceva de mancare
pestelui – spuse apoi ca pentru sine. Mi-e frate. Dar vezi ca trebuie sa-l ucid si
trebuie sa am puterea s-o fac.”

In lupta singuratica cu marlinul, cu rechinii, cu propria lui slabiciune, gandul

absentei baiatului ii apare batranului ca simbol al lipsei fortei tineresti.
Cuvintele „Daca ar fi baiatul aici !” insotesc ca un laitmotiv toate momentele
de maxima incordare, de suferinta, de efort istovitor. Imaginea propriei tinereti
ii apare lui Santiago intr-un moment hotarator, cand amintirea victoriei
repurtate cu ani in urma asupra unui negru voinic cu care isi incerca puterea ii
da curajul sa suporte mai departe greutatile luptei cu pestele.

Batranul si marea se incheie cu planurile de viitor pe care si le fac Santiago si

baiatul. descurajarea de moment a batranului face treptat loc unui optimism
exprimat prin proiecte concrete, aparent marunte, dar care, prin insusi acest
fapt, dau senzatia revenirii la viata.