Literatura și istoria-

oglinda vieții
Monografia satului ardelenesc

„Iubesc literatura pentru

că este o manifestare a
vieţii poporului, oglinda
societăţii... Cine poate să
formuleze ideile noi în
asemenea formă ca să fie
Nume: Neacșu Anamaria
înţelese de popor, cine,
Gavrilă Roxana oare, dacă nu literatura?...
Clasa: a XI-a G Fără literatură, societatea
Colegiul Național “Zinca nu poate exista...”
Golescu”
Citat clasic din Dostoievski
„Copilo, pune-ţi mânile pe genunchii mei. / Eu cred că
veşnicia s-a născut la sat. / Aici orice gând e mai încet, / şi
inima-ţi zvâcneşte mai rar, / ca şi cum nu ţi-ar bate în piept, /
ci adânc în pământ undeva”. Aşa spunea Lucian Blaga, în
“Sufletul satului”. Poate că, astăzi, e altfel. Poate că nici satul
nu mai e cel pe care ni-l descriau Rebreanu sau Blaga şi
poate că nici locuitorii lui nu mai sunt ţăranii de odinioară, cei
care îşi amestecau sudoarea, lacrimile şi sângele cu lutul
plămădirii veşniciei. Dar, cum se spune despre suflet că e
veşnic, nici sufletul satului românesc n-a murit, ci a pornit
într-un fel de transhumanţă prin generaţii, din suflet în suflet
de om, găsindu-şi sălaş în inima şi mintea celor care îşi au
rădăcinile în el, chiar dacă ei sunt orăşenii de astăzi.

Satul românesc are altă faţă acum, dar fărâme din ce a fost
odinioară au rămas, iar in acest proiect va vom prezenta
cateva fărâme din satul ardelenesc aflat sub stăpânire
austro-ungară din romanul “Ion”.
• Satul Pripas
Descrierea satului de la inceputul romanului este realizată
printr-o tehnică folosită de autor, numită tehnica focalizarii.
Această tehnică constă in filmarea selectivă, concentrarea
obiectivului pe un anumit element.
Atmosfera satului este una calmă. Nu există nimic care să
anunțe ce se va intampla, toată această descriere părând a
fii linistea de dinaintea furtunii.
 Prima casă focalizată a satului este casa invățătorului
Herdelea. Invățătorul are cea mai importantă poziție din sat,
iar faptul că a sa este prima locuință de la intratea in sat,ii
oferă acestuia un statut privilegiat. Insa casa sa se află pe o
bucată din pământul bisericii, simțindu-se astfel incomod
deoarece este in permanență „sufocat” de faptul că locuiește
pe o bucată de pământ ce nu ii aparține.
 Apoi este descrisă casa lui
Alexandru Pop-Glanetașul
“ușa e închisă cu zăvorul;
coperișul de paie parcă e un
cap de balaur; pereții văruiți
de curând de abia se văd prin
spărturile gardului” . Toate
casele erau acoperite cu
paie, clădite din pământ bătut
sau cărămizi făcute de ei
înșiși sau de țiganii care se
specializaseră in această
muncă. Pământul era
amestecat cu pleava din care
se croiau calupuri de forma
unei cărămizi obișnuite sau
ceva mai mare care, după ce
se uscau la soare, se
foloseau pentru construcție.
Ferestrele erau mici, prea
mici, ca să permită luminii
soarelui să intre in casă după
trebuinta.
 Oamenii ce populează acest spațiu sunt bine organizați,
respectă cu strictețe regulile nescrise, tradițiile, și
functionează ca un mecanism. Funcționalitatea acestui
mecanism este asigurat de: ierarhizarea socială, prezența
tradițiilor și instituțiile existente in sat.
 Stratificarea socială
este prezentată incă de
la inceput cu ocazia
horei. La horă nu se
ținea cont de absolut
nimic, toata lumea fiind
prezentă. Ea are loc
duminica in casa mamăi
Floricăi. La horă toate
pasiunile se revarsă in
acest dans, iar perechile
formate sunt un adevărat
ritual.
La horă nevestele erau obilgate să stea cu babele, in timp
ce barbații stăteau de-o parte de joc. Barbații stăteau in
grupuri in funcție de statutul financiar. Un grup este cel al
oamenilor mai instăriți din sat, și cel de-al doilea grup, in
care se află oamenii de mijloc, există un singur lider
incontestabil pe care toată lumea il respectă.
•Viața satului real Dupa stăpânirea austro-
ungară, au fost influențate
modul de viață cotidian,
bucătăria, vestimentația.
Sărăcia era cruntă. Condiția
umană era de neadmis, de
neinchipuit. In primul rând
analfabetismul era “in floare”.
Frecvența la școlile primare era
sub limitele admise. Cauza?
Copiii erau obligați să
muncească alături de părinți
pentru a face față cerințelor
vieții mizerabile de acasă.
Impunându-se aceste reguli de
ordine și disciplină, munca a
devenit mai importantă,
lucrurile erau făcute astfel incât
să respecte regulile Părinții nu
erau refractări educației copiilor
lor, dar fără ajutorul lor, oricât
de mici erau, nu puteau face
față greutăților din gospodărie:
munca câmpului, intreținerea
gospodăriei, obligațiile față de
comună și stat.
 Iarna, când munca câmpului nu se presta, copiii nu aveau
incalțăminte și, ca atare, nu puteau merge desculți prin
zăpadă. In celelalte anotimpuri ale anului regula era a umbla
desculți, fără considerare la frig, ploi și adesea chiar ingheț.
Desigur, mulți se imbolnaveau și astfel urmau alte absențe de
altă natură, care erau justificate dacă medicul constata starea
de boală. Medicamentele costau bani, iar bani țăranul nu avea
niciodată in casă, pentru că nu avea din ce să-i câștige decât
doar din vânzarea pământurilor, a păsărilor, a ouălor, a laptelui
dacă se intâmpla să aibă câte o vacă care dădea lapte. Invinși
de boală, durere și suferință, nu-i rămânea decât să se trateze
cum putea, intrebuințând medicamente empirice sau in cele
din urma să moară.
 Daca avea ceva pământ proprietate, suficient ca să
păstreze sămânța pentru anul următor, creștea bovine, găini,
rațe și gâște. Pe acestea le vindea la piață in comună,
resedința Ceica (in cazul nostru), unde piața era o data pe
săptămână.
 Piața era locul unde veneau negustori de pânzeturi, opinci și
bocanci. Femeile cumpărau pânzeturi ca să-și confecționeze
imbrăcămintea, când nu reușeau să obțina totul de la războiul de
țesut, la care iși petreceau majoritatea timpului, toamna și iarna,
pentru că primăvara și vara lucrau la câmp și iși pregăteau cânepa
și inul, pe care, după ce le țineau ingropate in apa de la râu un
anumit timp, le puneau la uscat și le prelucrau cu melită.
La războiul de țesut confecționau pânza din care apoi confecționau
imbrăcăminte pentru toți din casă. Această imbrăcăminte trebuia să
țină ani de zile.
Bărbații cumpărau doar opinci, la inceput din piele, până când s-au
inventat opincile din cauciuc. Atât opincile, cât și nojițele și le
făceau singuri. Rari erau cei care iși permiteau să cumpere bocanci
sau cizme. Femeile purtau și ele cizme, care erau insă zestre din
trecutul imperiu austro-ungar.
Ciorapi nu existau pentru țărani și familiile lor. Obiala era ceea ce
aveau ei. Ciorapii au apărut mult mai târziu, pentru că nici nu ar fi
avut posibilitatea să-i cumpere.
Pe cap purtau numai căciula, indiferent de anotimp. Mai erau
pălăriile de paie. Și le confecționau singuri, impletind săptămâni la
rând paiele, după care, cu multă măiestrie, finisau pălăria. Cei de la
câmpie aveau metoda lor de a le colora in negru și le dădeau un
format inalt asemeni cilindrului. Majoritatea femeilor mai tinere
brodau cu multă indemanare cămășile soților lor.
Filmul „Blestemul iubirii, blestemul pământului”
Marea majoritate având
pământ puțin, preferau să
cultive porumb și pâinea lor
era mălaiul, turtoiul, mămăliga.
Neavând porci, nu aveau de
unde să aibă untură pentru
gătit. Gatitul se făcea cu ulei
de floarea soarelui care era de
o importanță capitală pentru a
se întreține împreună cu
familia. De aceea, imediat
după porumb, țăranul cultiva al
doilea loc floarea soarelui
care, pentru a fi transformată
in ulei, se mergea la distanțe
foarte mari, deoarece mori de
ulei erau extrem de puține.
Pentru a macina graunța in
mălai gata pentru făcut turtoiul,
mulți se foloseau de râșnițe
care erau lucrate de țăranii
înșiși. Râșnița era cioplită
dintr-o singură bucată de lemn.
Mobila in casa
țărănească era extrem de
redusă și simplă. Ea
constă dintr-o masă, de
obicei din stejar, una,
două lăvițe confecționate
de obicei de ei inșiși,
care țineau loc de
scaune. O ladă mare
pentru hainele de pat si
imbracamintea familiei
intregi, in loc de dulap.
Dulapul nu era cunoscut.
Cei săraci nu aveau nici
atât. Fiecare avea in
casă o icoană, cu
excepția celor mulți -
sărăcimea- care nu
aveau nici măcar o
iconiță.
•Bibliografie:
http://www.e-
scoala.ro/referate/romana_descrierea_satului_romanesc.html
https://ro.wikipedia.org/wiki/Pagina_principal%C4%83
http://www.e-
scoala.ro/referate/romana_descrierea_satului_romanesc.html
http://cultural.bzi.ro/taranul-si-viata-lui-de-toate-zilele-din-
secolul-xx-8996
http://revistasinteza.ro/cea-mai-importanta-valoare-transmisa-
de-satul-romanesc-este-sentimentul-comunitatii/
http://www.referatele.com/referate/noi/romana/geneza-romanului-
ion216315236.php
Romanul „Ion” de Liviu Rebreanu
Vă mulțumim pentru atenție!