EUGENIA SIMONA ANTOFI, Formarea si deformarea discursului narativ n poemul eminescian Luceafrul

FORMAREA SI DEFORMAREA DISCURSULUI NARATIV N POEMUL

EMINESCIAN LUCEAFRUL
Lect. univ. drd. EUGENIA SIMONA ANTOFI
Universitatea Dunrea de Jos, Galati
Louvrage se propose une analyse interdiscursive du pome dEminescu, Luceafrul. De ce
point de vue, on poursuivra les moyens de formation et de dformation du discours narratif, les
divers types dnoncs lyriques et les profils lyriques des ceux qui (s) noncent.
n ultima parte a poemului Luceafrul, evolutia actiunii, pe planuri paralele, si a personajelor,
s-a ncheiat, motiv pentru care aici se reordoneaz raporturile personajelor si semnificatiile poemului.
Componentele descriptive ale peisajului binecunoscut, cadru al idilei celor doi ndrgostiti, se las
vag narativizate ca eterne miscri ale naturii, aproape statice, abstrase devenirii: cci este sara-n
asfintit, rsare luna linistit si tremurnd din ap, si mple cu-ale ei scntei. Iminenta unei
schimbri de stare, corelat formei populare a viitorului (si noaptea o s-nceap) rmne suspendat
ntr-un timp al contemplatiei. Mrcile enuntrii enuntate linistit, tremurnd, ca marcatori de
afectivitate, dau impresia c starea de liniste exist oarecum n afara peisajului, si este transmis
acestuia prin personificri. Exist un ochi care vede si contamineaz afectiv exteriorul, tot asa cum
selecteaz date ale acestuia n scopul elaborrii unui model al realului. Ca peisaj sum, acesta
reuneste elemente de la nceputul poemului nserarea, acvaticul, cu elemente noi selenarul,
crngurile, teii, cu ncrctura lor static. n msura n care poate fi acceptat, artificialitatea acestui
peisaj (specific eminescian) echivaleaz unei fixri n spatiu sau, la fel de bine, unei iesiri din timp. Ia
nastere astfel locus amoenus1, spatiul prielnic pentru punerea n practic a hieraticei ars amandi.
Atitudinea contemplativ a naratorului determin o reordonare liric a elementelor naturii. Mai
mult, supratextul muzical se acord cu viteza foarte lent a privirii. Astfel, aliteratiile n s, n l, n r,
asonantele n a si o se organizeaz ntr-o retea sonor care induce o stare de calm, de liniste, de
armonie; verbul mple, discret arhaic, traduce sonor senzatia perceperii vizuale a curgerii luminii de
lun; rimele ecou nceap / ap, scntei / tei, ca si numeroasele rime deschise, adaug o
muzicalitate suplimentar textului si concretizeaz ritmul discursiv n perioade egale, cu prelungire
sonor difuz. Aceasta este singura dinamic a textului, ntruct sensul de iminent al verbului o snceap antreneaz nu o actiune, ci un fenomen perceptibil vizual, iar corpul sonor destul de mare al
celorlalte verbe, amplificat prin vecinttile sonore nrudite (mple cu-ale ei scntei, rsare luna
linistit) atenueaz miscarea.

Dan Mnuc Pelerinaj spre fiint. Eseu asupra imaginarului poetic eminescian, Polirom, 1999, p. 280.

23

EUGENIA SIMONA ANTOFI, Formarea si deformarea discursului narativ n poemul eminescian Luceafrul

Marcatorul axiologic mndri, aici transferat teilor, functioneaz ca inductor semantic pe

ntreaga suprafat a poemului, cci n alte contexte este asociat fetei sau Luceafrului antropomorfizat.
Seara, asfintitul, noaptea pe punctul de a ncepe aproximeaz clipa suspendat, fat de care
verbele si nominalele se ordoneaz ca elemente apartinnd aceleiasi izotopii a fenomenalului.
Tremuratul lunii (oarecum similar plpirii Luceafrului n oglind) este, aici, doar efectul vizual perceptibil al capacittii reflectorizante a apei. Irizrile, rezultate ca urmare a reflectrii luminii
selenare n acvatic, si scnteile care umplu crrile cu o lumin difuz, unific cosmicul, terestrul
si acvaticul; nominalele implicate se afl n raport de similaritate semantic datorat si rimei: asfintit /
linistit, scntei / tei, crnguri / singuri; unele fragmente de text sunt de-a dreptul muzicale:
mple cu-ale ei scntei, sirul lung de mndri tei.
Pastelul antreneaz suspendarea temporalittii diegetice si se organizeaz pe o accentuare
progresiv a implicrii afective a naratorului. Momentul pragului, suspendat ntre sear si noapte,
lumina difuz care ambiguizeaz contururile, sunt corelate viziunii naratorului fascinat de peisaj;
naratorul adopt o atitudine tipic poetic, viznd construirea, pe coordonate sonore, ritmice si prin
imagini vizuale, a unui peisaj, concomitent cu risipirea n text a semnelor privirii fascinate.2
Sub semnul componentei durative a imperfectului, doi tineri neindividualizati si singuri 3
marcator axiologic conotnd nsingurarea cuplului n eros, absolut si esential, - sunt elemente focale
si pregtesc ambreiajul actorial monologul lui Ctlin.
Pe fondul verbelor la indicativ prezent, care suspend timpul si-l rarefiaz spatial si cromatic,
se poate spune c exist o coborre simbolic, sugerat de sensul descendent al luminii selenare sau
al pletelor celor doi tineri, ca si de cderea florilor de tei.
Androginia stare esential a cuplului si cuplul ca atare, se definesc printr-o tensiune
semnificativ ntre a fi cu cellalt si a fi cu cellalt n absenta acestuia. Contratimpul simbolic
opereaz aici disimetria dintre relatie - fata este prins n relatia cu Ctlin, cel de acum, si aspiratia
cci fata continu s aspire spre Luceafr4. Ulterior interventiei monolog a lui Ctlin5, discursul
naratorului se articuleaz sinestezic, lsnd impresia c se experimenteaz fascinatia vizual si
olfactiv exercitat de florile de tei. Imaginea obtinut cea a unei miscri perpetue, descendente, se
coreleaz strii de hipnoz, de adormire a simturilor, pe care marcatorii adecvati o atribuie naratorului
martor. Asa de pild dulce marcator de subiectivitate prins n structura cu sugestii sinestezice si cu
semantism ambiguu dulce ploaie, semnaleaz o contaminare erotic ce poate prelungi spre
2

v. Dumitru Irimia Limbajul poetic eminescian, Ed. Junimea, Iasi, 1979, p. 113. Autorul observ c poetul rupe firul
epic, introducnd cinematografic o perspectiv nou, liric, sugernd o total deplasare. Iar la p. 205, explic amploarea
propozitiilor si a frazelor prin faptul c "procesul desfsurrii semnificatiei poetice trece prin zone si momente de calm, de
liniste profund", asa nct lirismul contemplativ se desfsoar n fraze ample, de larg respiratie.
3
Rodica Marian Lumile Luceafrului, Ed. Remus, Cluj Napoca, 1999, p. 95, semnaleaz aici deficitul de elemente de
identificare si, drept consecint, subdeterminarea semantic care are acelasi efect de vag ca si supradeterminarea semantic
a celor doi, n secventa textual a ntlnirii.
4
A pune sub semnul firii dilematice a Ctlinei toat evolutia ei nseamn a pierde din vedere puterea incantatorie a
logosului si semantismul verbelormediale, prezente n tot poemul, dar mai ales n partea de nceput, ceea ce semnaleaz,
att n cazul Ctlinei, ct si n cazul lui Hyperion, existenta unei meniri. Fascinatia pe care o simte fata, ca si rostirea
incantatiei, nu par a-si afla motivatia fundamental n portretul textual al acesteia. Pe de alt parte, experimentarea
aspiratiei si a relatiei era necesar (conform logicii poemului), pentru ca, n final, fata s le pstreze pe amndou,
disimetric. Fr a se opune sau a se suprapune "dilematic", ele se constituie drept modalitate uman de aproximare a legii
si l afecteaz, n mod asemntor, si pe Ctlin. Acesta aspir, prins fiind ntr-o relatie, dar aspir nedepsind limitele
relatiei.
5
Miroase florile-argintii / Si cad, o dulce ploaie, / Pe crestetele-a doi copii, / Cu plete lungi, blaie.

24

EUGENIA SIMONA ANTOFI, Formarea si deformarea discursului narativ n poemul eminescian Luceafrul

anihilare umanul si vegetalul, deopotriv. Florile-argintii, lumina lunii, pletele lungi blaie, verbul
cad, conotnd alunecarea lent si continu a florilor de tei (semantismul verbului este prelungit sonor
de sintagma o dulce ploaie) determin confuzia umanului si a vegetalului ntr-o somnie difuz si o
sonoritate moale (nominalele cu numr aproximativ egal de silabe, aliteratia n e, dispunerea
simetric a dou cuvinte nrudite sonor dulce si lungi, toate acestea sugereaz adncirea,
coborrea lent). Miscarea florilor de tei, difuz (sub form de ploaie), este continu si repetat, si
tocmai de aceea, iesit din temporalitate 6. Mai mult, grupurile ploaie / blaie, argintii / copii
amalgameaz, prin alternare si prin similaritatea semantic impus de rim, datele copiilor cu cele ale
florilor de tei. Att transferul erotic de la cuplu la natur, ct si deplasarea semantismului orientat
descendent, al naturii, asupra cuplului, se efectueaz prin intermediul vocii si al perspectivei
naratorului, care-si risipeste amprentele lingvistice n text. Astfel, punctuatia afectiv care izoleaz
sintagma dulce ploaie ntre virgule accentueaz betia olfactiv si erotic generalizat. Sinesteziile
induc starea de reverie si de blndete n acest sens, se poate spune c lumea elaborat aici (n toate
cele trei strofe analizate) se construieste n conformitate cu datele structural lirice ale eului enuntiator,
iar epitetele cu valoare metaforic functioneaz ca marcatori ai subiectivittii acestuia, extins asupra
realului imaginat, si deopotriv ca elemente de fictionalizare a eului poetic n animarea naturii7.
Pe de alt parte, sonorittile rafinate ajung s se semnifice pe sine, ca fonie pur, incantatorie 8.
n acest fel se recupereaz starea difuz de la nceputul poemului acolo ritmul discursiv si
componenta sonor se acordau deplasrii ca n trans a fetei si ulterior, strii ei de reverie cu obiect
ambiguu si cu resurse n ea nssi. Si aici reveria de aceast dat, a naratorului este sustinut de
ritmul discursiv, hipnotic, dependent (creat) de o ax descendent a imaginilor (n partea de nceput a
poemului sensul imaginilor era orizontal, cu tendint spre elevatie).
Abstras devenirii, clipa s-a permanentizat gratie privirii fascinate a naratorului martor.
Exist o abia sugerat complicitate afectiv a naratorului, o duiosie a tonului si a atitudinii (evidente n
semnele prezentei acestuia n text: - blaie, copii, ca marcatori de afectivitate), de corelat
mngierii florilor de tei. Proiectia atitudinii familiar duioase a naratorului asupra naturii construct
imaginar se regseste n cromatica rafinat amestec de argintiu si auriu locus amoenus9 pare a fi
rezultatul ochiului exterior care instituie peisajul (si idila celor doi)treptat, ca pe o stare a sa (sau pe
care o mprtseste), apt de permanentizare.
Atmosfera saturat afectiv si hipnoza muzicii 10 induc o somnie difuz, echivalent mbtrii
de amor a cuplului si a naturii, cu conotatii thanatice. Mai mult, exist un acord subtil, afectiv si
atitudinal, ntre starea textualizat de Ctlin, n monologul su, si starea naratorului, disipat sub
form de urme textuale n tot discursul su, si n special n strofa analizat aici.11
6

cf. Rodica Zafiu Naratiune si poezie, ALL, 2000, p. 96.

I. Coteanu apud Rodica Marian, op. cit., p. 357.
8
v. Livia Cotorcea n cutarea formei, Ed. Universittii Al. I. Cuza, Iasi, 1995, p. 92
9
n opinia lui Dan Mnuc op. cit., p. 280, caracteristicile acestui locus amoenus spatiu nchis ferecat ocrotitor, sunt :
luna, nserarea, teii, apele si crngurile.
10
Grigore Tugui Interpretarea textului poetic, Ed. Universittii Al. I. Cuza, Iasi, 1997, p.170.
11
n opinia Rodici Marian op. cit., p. 333, idila evidentiaz presiunea cumulativ a elementelor (condensnd aproape
tot registrul eroticii eminesciene). Iar Dimitrie Caracostea Arta cuvntului la Eminescu, Ed. Junimea, Iasi, 1980, p. 408409, afirm : "pentru a rotunji semnificatia idilei era necesar o ncadrare final, contemplativ si distantat" ; n acest
context, a treia chemare a fetei functioneaz ca un "moment de tranzitie (necesar) de la absolutul idilic la absolutul
simbolului". Din punctul nostru de vedere, esential este, aici, suprapunerea de perspective : cea a lui Hyperion, care
contempl "idila", perspectiv care nu poate motiva autonomizarea poetic "a peisajului", inclusiv prin semnale textuale ce
trimit la subiectul enuntiator narativ, si cea a naratorului nsusi.
7

25

EUGENIA SIMONA ANTOFI, Formarea si deformarea discursului narativ n poemul eminescian Luceafrul

Sincopa diegetic permite intercalarea de imagini ale lumii prti componente si modalitti
de materializare a uneia dintre cele cteva lumi tipice acelui univers eminescian care asum ca pretext
eroticul. Ruptura din text sau semnele indicnd ptrunderea n lumea creat de poem 12 este
provocat, n cazul de fat, de conectorul metaforizat cci: n locul lui menit din cer / Hyperion sentoarse / Si, ca si-n ziua cea de ieri, / Lumina si-o revars. // Cci este sara-n asfintit / Si noaptea o snceap; / Rsare luna linistit / Si tremurnd din ap. Particularittile si, n acelasi timp , efectele de
real poetic ale acestei lumi se datoreaz supratextului muzical si impregnrii afective a imaginilor (pe
fondul aspectului conventional al tropilor), ajungndu-se la elaborarea unei lumi create din perspectiva
subiectiv, izolate, semnalizate, n parte chiar construite de propriettile formale ale discursului.13
Modificarea punctului de vedere se face brusc, ntr-o strof intercalat perspectivei naratoriale:
- Hyperion vedea de sus / Uimirea-n a lor fat; / Abia un brat pe gt i-a pus / Si ea l-a prins n
brate. In-scenarea idilei beneficiaz de distanta spatial n jos / de sus, care-l transform pe
Hyperion n martor pe a crui perspectiv vocea naratoare o mprumut. Precipitarea, atribut al
eroului pmntesc perceput din unghi hyperionic, se traduce, n text, prin indici ai subiectivittii:
Abia un brat pe gt i-a pus / Si ea l-a prins n brate. n acest context, uimirea sugereaz, n registru
interpretativ hyperionic, starea erotic perceput ca revelatie de sine prin altul.
n continuare, perspectiva psihologic, la care are acces naratorul, este cea a fetei. Fragmentarea
strofei n trei propozitii, cu ingambamente, serveste narativizrii usoare a textului si ambreiajului
actorial, necesar performrii invocatiei: Ea, mbtat de amor, / Ridic ochii. Vede / Luceafrul. Sincetisor / Dorintele-i ncrede. Evidentiat, prin asezarea ntre virgule, structura mbtat de amor
are conotatii ambigue. O posibil component cauzal s-ar explica prin nevoia de a echilibra preaplinul
inimii prin dorul de moarte. De aceea, sensul privirii fetei este ascendent si se asociaz verbului
vede. Ceea ce nseamn c, desi nu exist intentionalitate a agentului (n prima parte a poemului fata
privea Luceafrul), restabilirea contactului vizual cu lumina astrului urmreste recuperarea situatiei
discursive din regimul oniric. Fr multiplele reflectri, eficienta descntecului - si el modificat este
nul.
Verbele la indicativ prezent puncteaz gesturi succesive; componenta narativ a textului este
minim, ntruct numai verbul ridic exprim un gest propriu-zis, vede este verb de perceptie iar
ncrede traduce atitudinea diurn a fetei fat de astru. ncrederea fetei n protectia exercitat de
lumina stelei face din verbul ncrede un reper existential si l coreleaz norocului. De aceea,
ridicarea ochilor spre Luceafrul / Hyperion si reiterarea invocatiei nu presupun natura dual a
umanului, sau a Ctlinei, ci figura disimetriei. Fata nu poate fi ea nssi, n mod desvrsit, dac nu
armonizeaz14 aspiratia si relatia pstrnd diferenta de nivel dintre acestea. Ambele stri se presupun
reciproc, se definesc si se delimiteaz una prin cealalt. n acest sens, sugestia orientrii sus / jos,
datorat privirii fetei, se realizeaz n semantica jos / sus din invocatie si din discursurile
Luceafrului. Gestica simbolic a fetei duce la metaforizarea directiei privirii si face din disimetrie o
figur a ntregului poem.
A treia invocatie si-a modificat semnificativ termenii si semnificatia: - Cobori n jos, luceafr
blnd, / Alunecnd pe-o raz, / Ptrunde-n codru si n gnd, / Norocu-mi lumineaz!
Termenul norocul, cu semnificatia initial partial recuperat, se va deprecia, n ultima
interventie a lui Hyperion, pn la o aproximare uman metaforic a accidentalului, a tranzitoriului
12

Mariana Net Eminescu, altfel. Limbajul poetic eminescian. O perspectiv semiotic, Ed. Minerva, Bucuresti, p. 56.
Rodica Zafiu op. cit., p. 15.
14
v. Rodica Marian op. cit., p. 81.
13

26

EUGENIA SIMONA ANTOFI, Formarea si deformarea discursului narativ n poemul eminescian Luceafrul

neesential, a fenomenalului de nivel terestru. mplinirea dorului de inim nchide viata ntr-un cerc
stmt, de aceea Luceafrul nu-i mai rspunde fetei. 15 Contextul de acum al invocatiei include codrul
nominal cu valoare de emblem a nivelului de existent ce permite actualizarea cuplului ca relatie.16
Reactia neverbalizat a lui Hyperion este redat concomitent cu reformularea contextului
corespondent primelor dou invocatii ale fetei: El tremur ca alte dti / n codri si pe dealuri, /
Cluzind singurtti / De misctoare valuri. Perspectiva Ctlinei recupereaz toate elementele:
tremurul luminos (lumin fenomenal neutr, fr motorul patimei hyperionice), acvaticul, miscarea
necontenit a valurilor, aparent cluzit de astru. ns conversia evidentiaz nominalul singurttii
si, totodat, functia de proiectare n exterior a nsingurrii hyperionice constientizate si asumate n
ultima sa replic. Mai mult, crri e nlocuit cu valuri (Pe misctoarele crri / Corbii negre
duce respectiv Cluzind singurtti de misctoare valuri) si anuleaz sensul initial, al miscrii
valurilor spre Luceafr, datorat perspectivei vizuale a fetei, nlocuindu-l cu perspectiva vizual si
psihologic a lui Hyperion17, modelat eficient de discursul Printelui si preluat, aici, de vocea
narativ. Pluralul (n codri si pe dealuri) relativizeaz si, ajutat de rim, leag chtonicul de acvatic
(dealuri / valuri) sub semnul ochiului hyperionic dispretuitor, care uniformizeaz datele naturii
terestre. Disimetria, ca principiu de organizare a cadrului, const n modificarea elementelor
componente, n substituirea unei perspective cu alta si n suprapunerea datelor care precedau invocatia,
cu cele ulterioare, respectiv cu reactia neverbalizat a Luceafrului.
n ansamblu, discursul naratorului construieste o lume cu putint, alctuit din peisaje de
sensibilitate concretizat18 si regizeaz dispunerea n text a imaginilor 19 pe coordonatele unei gndiri
ce contempl fenomenalul ca pe o figur a existentei.20 De aceea, ritmurile fenomenale si ritmul
discursiv se regsesc, solidar, n ambiguitatea melancoliei. Supratextul muzical si axa imaginilor
sugereaz voluptatea cu implicatii thanatice, ca o percepere afectiv si concomitent a relativului si
absolutului.21
ntre invocatia Ctlinei, monologul lui Ctlin si ultima replic a lui Hyperion se articuleaz
figura replicilor fr rspuns din finalul poemului (celelalte replici din textul poemului se constituie,
cel putin, ntr-o inter-relatie chemare-rspuns) ce ncarc segmentul ultim al textului cu un dramatism
al nesigurantei, al incertitudinii22.

15

idem, p. 298 - V. si p. 277. cf. George Popa Prezentul etern eminescian, Ed. Junimea, Iasi, 1989, p. 275, Iosif CheiePantea Palingeneza valorilor, Ed. Facla, Timisoara, 1982, p. 26; Constantin Noica Introducere la miracolul eminescian,
Ed. Humanitas, Bucuresti, 1992, p. 335.
16
V. Marin Mincu Mihai Eminescu. Luceafrul, Ed. Albatros, Bucuresti, 1978, p. 73-74 si Constantin Ciopraga
Poezia lui Eminescu, Ed. Junimea, Iasi, 1990, p. 79, care vede n pdure metafora sum a vegetalului rentinerit ciclic.
17
cf. Rodica Marian op. cit., p. 354.. Din punctul nostru de vedere, amplasarea imaginilor nu poate fi corelat cu
perspectiva Ctlinei.
18
Noemi Bomher Mit si mitologie eminescian, Ed. Universittii Al. I. Cuza, Iasi, 1994, p. 117.
19
Prin imagine ntelegem, aici, reprezentare mental a unei realitti ce d impresia de concret, de reprezentare
senzorial Grigore Tugui - op. cit., p. 209.
20
Rosa del Conte Eminescu sau despre Absolut, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1990, p. 265.
21
Sergiu Al. George Arhaic si universal, Ed. Eminescu, Bucuresti, 1989, p. 283 si p. 288. Iar la p. 289, se adaug :
melancolia eminescian este "un sentiment fundamental al lumii ", o constiint comprehensiv a ritmurilor prin care se
transcende cosmosul, timpul si iubirea, care converg cu toate nspre absolut, aproximndu-l ca eternitate si non-dualitate".
n acest sens, androginia este "una din extrapolrile simbolice prin care melancolia regseste absolutul".
22
Rodica Marian op. cit., p. 329.

27

EUGENIA SIMONA ANTOFI, Formarea si deformarea discursului narativ n poemul eminescian Luceafrul

Dac a treia performare a invocatiei reflect stabilizarea relatiei si a aspiratiei, cci natura
feminin presupune coexistenta acestora, disimetric egale23, monologul rug al lui Ctlin preia
atribute hyperionice si le transfer prezentei absent a femininului, recalibrnd raportul relatie
aspiratie. Noua partitur a pajului se explic printr-o transformare a acestuia (luceferit) care nu este
nregistrat n text. Ambiguizarea personajului se conjug, apoi, disponibilittii de a nfiinta realul
prin forta incantatiei, suprapunnd semnificativ rugciunea si descntecul, n spatiul volitiv al celui
care porunceste si conjur, n acelasi timp.24 Discursul de acum al lui Ctlin are aspect de adresare
direct datorit apelativului si verbelor la imperativ - dar interlocutorul este n ntregime construit n
discurs. Figura iloctionar, purttoare a amprentei chemrii luciferice si sprijinit de obisnuita
deviere prozodic, ncepe elaborarea interlocutorului ca proiectie a eului emitent: O, las-mi capul
meu pe sn, / Iubito, s se culce / Sub raza ochiului senin / Si negrit de dulce. Situarea feminittii n
pozitia de deasupra indic aspiratia ctre ochiul astru.
Punctuatia afectiv se coreleaz, aici, ca si n celelalte dou strofe, asumrii discursului de ctre
subiect, n special prin formele pronominale atone. Instaurndu-se si instituindu-se n enunt, subiectul
si risipeste mrcile n discurs, totodat cu accentele confesive care-l situeaz n proximitatea
discursului confesiv al Ctlinei. Actele expresive neritualizate din ntreg ansamblul strofic par a numi
direct starea enuntiatorului; aceasta rmne ns ambigu, datorit difuziei semantice a termenilor
izotopi si datorit redundantei discursului. Aproximat prin adormirea sub raza ochiului senin, prin
noaptea mea de patimi, sau prin durerea mea, si visul meu din urm, se limpezeste insuficient
prin iubirea mea de-nti.
Componenta spatial a triadei eu-aici-acum reiese din discursul cadru al naratorului si
semnific iesirea din contingent, izolarea n spatiul fenomenalului epurat de aleatoriu. Temporalitatea
difuz a momentului de trecere (sara-n asfintit), sustras devenirii, s-a interiorizat si s-a densificat
afectiv ca trire continu, care-si construieste propriul ritm afectiv. Acesta este motivul pentru care cele
trei strofe curg una din alta si au o melodicitate aparte (aliteratia n s conoteaz somnolenta, somnia
chiar, adormirea simturilor sub raza ochiului dulce, mbtarea de amor). Ca urmare a acumulrii de
acte de vorbire expresive de tipul a simti ca, se construieste, treptat, si o lume afectiv ce presupune
un grup statuar legat prin eros, imaginat ca mpietrit n actul de maxim legtur erotic si de luare n
posesie, actul privirii.
Mrcile interlocutorului (aici iubita) suport presiunea semantic exercitat de semnele eului
liric care se autoconstruieste pe msur ce se caut, datorit nevoii sale acute de reflectare n ochiul oglind al celuilalt. Ceea ce presupune existenta unui spatiu intermediar, n care s se tensioneze, psihic
si afectiv, erosul ambiguu. Ambiguitatea se datoreaz, aici, reordonrii componentilor cuplului n
sensul adoratiei, al pioseniei ca forme de manifestare a relatiei cu cellalt si ca aspiratie spre absolut.
Autoritatea de initiator erotic a lui Ctlin si-a epuizat resursele n jocul lingvistic de tip ars
amandi, privirea pajului orientat n jos, spre a institui orgolios relatia, se orienteaz acum n sus,
instituind aspiratia ca stare menit permanentizrii. Lirismul aspiratiei si actualizeaz tensiunea
ntr-o sintax si o melodicitate aparte.
n multiplicitatea contextelor, deriva identitar a subiectului liric se reconstituie din semnele
prezentei sale n text, iar procesul de autoreflectare a eului explic redundanta accentuat a discursului.
23

S-ar putea spune c spatiul de evolutie epic a Ctlinei este cel al performrii discursurilor proprii. Cf. Rodica Marian
op. cit., p. 302.
24
Livia Cotorcea op. cit., p. 194.

28

EUGENIA SIMONA ANTOFI, Formarea si deformarea discursului narativ n poemul eminescian Luceafrul

Eventualele valente deictice ale pronumelor si ale verbelor la prezent sufer un proces de golire
de continut si de resemantizare, n sensul metaforizrii, ntruct semnaleaz o spatio - temporalitate ce
nu poate fi reperat n afara enuntului si n absenta mrcilor subiective si afective ale eului liric. Asa de
pild verbul a fi, din versurile: Cci esti iubirea mea de-nti / Si visul meu din urm, conoteaz
implacabilul dintr-un unghi subiectiv, datorat numerosilor indici ai rostirii de sine a subiectului. Mai
mult, portretul textual al iubitei este impregnat cu semnele eului liric si se construieste din jocul
tensionat al semnelor lingvistice ale strii acestuia care cheam n fiint prin rostire; rezult de
aici o persona poetic, un interlocutor apt s preia si s amplifice (sau s justifice) starea erotic, stare
care, abia acum, pare a se nutri doar din ea nssi. Cu rafinament, discursul lui Ctlin distileaz
componentele strii erotice problematice si acaparatoare ntr-o melodie aprioric (asonantele n a sau
u sub accent, aliteratia n l etc.) care d rostirii profunzimea sentimentului si d sentimentului
concretetea rostirii. n acest sens, superlativul negrit de dulce pune sub semnul ntrebrii resursele
(mimetice) afective ale limbajului, apte s redea deplintatea strii erotice.
Spatiul intern discursiv este, aici, acela al sentimentului erotic reflectat n ochiul astru.
Izotopia eros, desi difuz, include toate nominalele din ansamblul strofic - motiv pentru care ochiul
iubitei este senin, negrit de dulce, are lumin rece 25 si poate revrsa liniste de veci, ceea ce
sugereaz potopirea si vointa de autoanihilare (enuntat si de Luceafr).
Cromatica simbolic conjug lumina rece si noaptea mea de patimi; se armonizeaz, astfel,
speranta n limpezirea de sine, n nseninare cu ajutorul rsfrngerilor pe care [eul] le primeste din
partea imaginii din oglind (si trebuie mentionat c pajul atribuie feminittii nsusirile principale ale
hyperionicului si le reordoneaz n simbolica clarittii glaciale) 26- si profunzimea patimii, abisul
care a depsit orice limite traductibile n limbaj. ntre iubirea mea de-nti si visul meu din urm
proiectie afectiv care-si nutreste propria extinctie - existenta eului s-a comprimat n clipa prezent, n
mod imaginar sustras devenirii. Adugndu-se marcatorilor afectivi - raza ochiului senin, negrit
de dulce - mrcile eului liric din a doua strof instituie un sugestiv paralelism semantic ntre lumina
revrsat de lun si ruga lui Ctlin: Cu farmecul luminii reci / Gndirile strbate-mi, / Revars liniste
de veci / Pe noaptea mea de patimi. n acest context, structura liniste de veci suprapune o
component afectiv cu una axiologic, ntruct prea-plinul erotic se converteste n aspiratie thanatic.
Relativizarea prin plural a patimii lui Ctlin se justific doar prin raportare la absolutul patimii
hyperionice; altfel, si pentru paj exist o patim unic.
Traversarea aparentelor eului, de ctre lumina rece a ochiului astru, echivaleaz starea de
acum a pajului cu cea a fetei de la nceputul poemului, si las impresia c poemul se va ncheia
circular.
Un paralelism semantic discret (Gndirile strbate-mi, Revars liniste de veci / Pe noaptea
mea de patimi) instituie un raport de sinonimie poetic ntre gndiri si noaptea mea de patimi. 27 n
ultima strof a monologului rug se reia afirmarea dorintei de extinctie a eului, care echivaleaz cu o
asuprademsur erotic: Si deasupra mea rmi / Durerea mea de-o curm, / Cci esti iubirea mea denti / Si visul meu din urm. Aici curmarea ar echivala cu permanentizarea (prin moarte) a
preaplinului erotic. Sinonimia pozitional, sustinut de rim, si paralelismul impecabil de dispunere
25

Rodica Marian op. cit., p. 346-351.

Dan Mnuc op. cit., p. 250. Potrivit lui Dan C. Mihilescu Perspective eminesciene, Ed. Cartea Romneasc, 1982,
p. 134-135, Ctlin se las "fecundat spiritual prin intermediul razei vizuale" si transfer nimbul lui Hyperion n "semnul
femeii aureol".
27
V. analiza pe care o face Edgar Papu cuplului de termeni gnd gndiri, n studiul omonim, din Poezia lui Eminescu,
Ed. Junimea, Iasi, 1979, n special la p. 238-239.
26

29

EUGENIA SIMONA ANTOFI, Formarea si deformarea discursului narativ n poemul eminescian Luceafrul

fac din ultimele dou versuri citate un punct tare al discursului pajului, care impune relectura de tip
feed back, si n care converg toate celelalte figuri ale enuntului; toate acestea traduc aspiratia spre
remanenta luminii izvorte din ochiul astru si elaboreaz definitia metaforic a existentei pajului.
Singurtatea pajului care ar putea purta singur povara unui cuplu n care prezenta iubitei este
prelnic28 se justific, n ultim instant, prin celebrarea iubirii ca absent, farmecul dureros iscat
de i-realitatea iubitei, de imaginea ei n oglind, visat sau gndit 29. Ctlina a devenit filtrul prin
care Ctlin poate lua contact de sine cu energia luminii stelare, iar pajul pare a experimenta acea alt
soarte pe care si-o dorise Hyperion. Simbolic, drumul spre autocunoastere al Luceafrului si
afirmarea setei de repaus coincide cu iesirea celor doi din pdure, nteleas ca desvrsirea lor
spiritual.30

BIBLIOGRAFIE:
1. Al. George, Sergiu, Arhaic si universal, Bucuresti, Ed. Eminescu, 1981.
2. Bomher, Noemi, Mit si mitologie eminescian, Iasi, Ed. Universittii Al. I. Cuza, 1994.
3. Caracostea, Dimitrie, Arta cuvntului la Eminescu, Iasi, Ed. Junimea, 1980.
4. Cheie-Pantea, Iosif, Repere eminesciene, Timisoara, Ed. Excelsior,1999.
5. Ciopraga, Constantin, Poezia lui Eminescu, Iasi, Ed. Junimea, 1990.
6. Cotorcea, Livia, n cutarea formei, Iasi, Ed. Universittii Al. I. Cuza, 1995.
7. del Conte, Rosa, Eminescu sau despre Absolut, Cluj Napoca, Ed. Dacia, 1990.
8. Irimia, Dumitru, Limbajul poetic eminescian, Iasi, Ed. Junimea, 1979.
9. Marian, Rodica, Lumile Luceafrului, Cluj Napoca, Ed. Remus, 1999.
10. Mnuc, Dan, Pelerinaj spre Fiint. Eseu asupra imaginarului poetic eminescian, Ed. Polirom,
1999.
11. Mihilescu, Dan C., Perspective eminesciene, Ed. Cartea Romneasc, 1982.
12. Mincu, Marin, Mihai Eminescu. Luceafrul, Bucuresti, Ed. Albatros, 1978.
13. Net, Mariana, Eminescu, altfel. Limbajul poetic eminescian. O perspectiv semiotic, Bucuresti,
Ed. Minerva, 2000.
14. Noica, Constantin, Introducere la miracolul eminescian, Bucuresti, Ed. Humanitas, 1992.
15. Papu, Edgar, Poezia lui Eminescu, Iasi, Ed. Junimea, 1979.
16. Popa, George, Prezentul etern eminescian, Iasi, Ed, Junimea, 1989.
17. Tugui, Grigore, Interpretarea textului poetic, Iasi, Ed. Universittii Al. I. Cuza, 1997.
18. Zafiu, Rodica, Naratiune si poezie, ALL, 2000.

28

Rodica Marian op. cit., p. 339.

Iosif Cheie-Pantea Repere eminesciene, Ed. Excelsior, Timisoara, 1999, p. 69.
30
Dan C. Mihilescu op. cit., p. 137-138.
29

30