Leoaica tanara, iubirea

1. Contextul epocii
In climatul efervescent cultural al literaturii postbelice, poezia are un loc aparte prin spectaculozitatea
curentului literar neomodernist, ce reia cateva principii ale modernismului interbelic, dar se situeaza
intr-un spatiu al totalelor inovatii lingvistice si al unei relatii totalmente speciale cu mitul. Este si cazul
liricii lui Nichita Stanescu, poetul necuvintelor, poetul adolescentilor prin excelenta, poetul Logosului
creator de lumi.
Cu precadere, in prima etapa a creatiei (1960-1964), Nichita Stanescu abordeaza subiecte capitale ale
liricii precum iubirea si creatia, plamadindu-le dintr-un limbaj cu totul original, intr-un joc al ludicului,
al ironicului, al concretizarii inefabilului, al poeticitatii prin excelenta.
2. Ipoteza
Una dintre cele mai cunoscute creatii lirice stanesciene, Leoaica tanara, iubirea (1964) este elocventa
pentru curentul literar al generatiei saizeciste, neomodernismul, care a revigorat lirismul dupa perioada
proletcultista prin intoarcerea la modernismul din care a valorificat cultivarea insolitului, a limbajului
prozaic, a ambiguitatii. Poezia valorfica prin excelenta valentele limbajului obisnuit, aboradand tema
iubirii, mai precis a indragostirii, atat de preferata de neomodernisiti si cu precadere de Nichita Stanescu.
Se remarca ambiguitatea limbajului, sugestia, concretizarea abstractului in imagini artistice socante,
insolitul metaforei.
3. Structura
Structurata in 4 secvente strofice, poezia surprinde momentul indragostirii, insistand si amplificand ideea
de impact emotional, aproape violent al sentimentului. Ceea ce se remarca in intreaga structura este
repetitita substantivului fata ca o justificare a intentiei scriitorului neomodernist de concretizare a
abstractului.
In a doua secventa strofica se face trecerea de la planul afectului la cel exterior al naturii: Si deodata
in jurul meu natura/ Se facu un cerc de-a dura/Cand mai larg, cand mai aproape/ Ca o strangere de ape .
Ideea de cerc aminteste de cosmogonia eminseciana si de perfectiunea creatiei, de ce nu, de intentia de a
atinge absolutul prin iubire. Raportul dintre individ, in conditia lui profana, si natura este sugerat si
prin cele doua coordonate ale cunoasterii senzoriale, vazul si auzul: Si privirea-n sus tasni/ Si auzul ontalni/ Tocmai langa ciocarlii. Aceasta desfasurare pe verticala si pe orizontala a eului poate sugera
raportarea la spatiul exterior atat pe orizontala, cat si pe verticala si, deci, o cunoastere absolut prin
iubire.
In a treia secventa strofica se revine la planul uman prin simbolurile spranceana, frunte, barbie, iar
acest portret schitat sugereaza transfigurarea totala a individului dupa momentul magic al intalnirii cu
iubirea. In acest sens, afirmatia dar mana nu le mai stie trimite la un univers construit dupa alte reguli
generate de schimbarea totala pe care o instituie sentimentul erotic in fiinta indragostitului.
A patra strofa, si finalul poeziei, este construit in simetrie cu incipitul prin imaginea simbolului central
al poeziei, leoaica aramie. Acest motiv prezent si in titlu, dar cu determinantul tanara reprezinta o
alegere inedita pentru o poezie de dragoste, un fapt specific insa neomodernismului. Substantivul insotit in
titlu si incipit de adjectivul tanara, iar in final de adjectivul aramie sugereaza ferocitatea,

permanenta sentimentului, dar si suprematia si covarsitoarea importanta a acestuia, intocmai ca rolul

acestei fiare intre animale.
Astfel, pare justificata repetitia din final inca-o vreme si-nca-o vreme..., ceea ce trimite la permanenta
sentimentului, la infinitele forme de cunoastere pe care le poate oferi, la infinitele forme in care poate
transforma fiinta umana. Aceasta idee este potentata, la nivelul metagrafelor, si de punctele de suspensie
al caror rol este de a transfera ideea poetica din planul exterior al verbalizarii, in planul interior al
ecourilor pe care imaginile artistice stanesciene le genereaza in constiinta si trairea afectiva a lectorului.
4. 2 imagini artistice
Poezia in sine reprezinta o insiruire de imagini artistice insolite din care, la un nivel cromatic remarcam
dominanta si contrastul epitetelor (colti albi, leoaica aramie). Cel dintai, aflat in prima strofa si in a
doua secventa vizuala (coltii albi mi i-a infipt in fata) exprima violenta instaurarii sentimentului, dar si
surpriza prin asociere cu substantivul fata. Albul trimite aici la tinerete, putere, vigoare, ferocitate
si la imposibilitatea sustragerii individului, care, din acest impact iese transfigurat si schimbat implacabil.
Raportati la culoarea aramie a leoaicei, coltii albi creeaza un contrast care evidentiaza tocmai ceea ce
defineste acest animal salbatic: atacul, vanatoarea, posibilitatea de a ucide. Consecinta acestui atac, in
cazul indragostitului, este o moarte simbolica si o instaurare a unui alt eu nemaicunoscut pana atunci
(Mi-am dus mana la spranceana/ La tampla si la barbie/ Dar mana nu le mai stie).
Epitetul viclene face trimitere la o alta forma de manifestare a iubirii, mai precis, a indragostirii ,
insinuarea ei si instaurarea definitiva in universul afectiv si in existenta individului. Miscarile feline arata de
aceasta data un alt moment al indragostirii, cel de dupa primul impact, al instaurarii si al
permanentizarii sentimentului: inca-o vreme si-nca-o vreme...
Toate aceste idei care se succed uneori armonios alteori socant pe parcursul intregii poezii beneficiaza
de avantajele ingambamentului care da fluiditate discursului liric trasatura preferata de neomodernisti.
La pleiada trasaturilor prozodice se mai adauga si revenirea sporadica la elementele clasice precum
rima incrucisata care insa alterneaza cu rima pereche.
Limbajul poetic dominat evident de ambiguitate prin imaginea leoaicei asociate cu sentimentul de
iubire prin simbolurile coltilor, al cercului, al desertului. In plus, registrul stilistic preferat pentru un
discurs liric aparent lejer este cel popular prin folosirea verbelor la perfect simplu tasni, o-ntalni si a
expresiei de-a dura.
5. Opinia
Consider ca poezia Leoaica tanara, iubirea valorifica un motiv literar specific primei perioade a creatiei
stanesciene, cel al indragostirii, respectiv, instaurarea cu violenta si neasteptat a sentimentului de iubire care
duce la o schimbare implacabila a fiintei. Aceeasi senzatie este surprinsa intr-un mod la fel de expresiv si
intr-o alta poezie din acelasi volum, Aer de toamna. Aici, intr-un limbaj, de asemenea, familiar (ma
curenta privirea ta se surprinde intocmai momentul instaurarii iubirii, evocat in imagini artistice la fel de
socante : frunza tristetii...mi-o smulgea, ma curenta privirea ta intamplatoare, somnul cu vise mi-l
smulgea. Identificam aceeasi transformare a fiintei simtita si ca transformare a universului exterior: Si
totul devenea in jurul meu amanuntit imagine care aminteste de versurile poeziei noastre: Si deodata in
jurul meu natura/ Se facu un cerc de-a dura.

6. Concluzia
Poezia Leoaica tanara, iubirea poate fi considerata unul dintre imnurile indragostitilor, scrisa de poetul
adolescentilor si al iubirii care jongleaza cu aproape toate conventiile neomodernismului de la care se
revendica prin insusi fiinta lui poetica. El, intocmai ca un scriitor alchimist, transforma limbajul banal in
sursa de poeticitate, valorifica insolitul, metafora, ambiguitatea limbajului, sugestia, concretizarea
abstractului in imagini artistice socante.