PROCESUL CIVIL - o activitate desfasurata de instantele judecatoresti impreuna cu partile

si reprezentantii acestora in vederea infaptuirii justitiei de catre instantele judecatoresti,

respectiv realizarea drepturilor si intereselor, precum si realizarea executarii hotararilor
judecatoresti sau altor titluri executorii.

1 Componentele:
– Procesul e un ansamblu de operatiuni si acte
– Rezulta clar ca procesul se desfasoara in fata unor instante judecatoresti
– Are un scop: infaptuirea justitiei. Infaptuirea justitiei este facuta de catre instanta.
Scopul este realizarea unor drepturi, dar uneori numai a unor interese daca sunt
legitime (ex: posesia)
– Prin process nu intelegem numai fata de iurisdictie, ci si fata de executio, de a impune
dreptul (si executarea silita face parte din proces)
2 Forma
Sub aspectul formei:
– procesul urmeaza o investire a instantei care este facuta de partea interesata.
– partea a2-a – cercetarea procesului unde se administreaza probe in principal.
– partea a3-a – au loc dezbaterile finale adica partea in care cei implicati isi sustin
viziunea in functie de probele administrare.
– partea deliberarii si pronuntarii hotararii de catre instanta (hotararea fiind actul
final al judecatii).
– partea ce reprezinta caile de atac.
– partea legata de executare.

Exista situatii in care nu ai prima parte a procesului – judecata – procesul incepe direct cu
executarea silita. Pe langa hotararea judecatoreasca se mai executa si alte inscrisuri care
confera forta executorie (contractele de credit bancar, actele autentificate de notar prin care
se constata o creanta).

Materia procesului – litigiul sau diferend.

PRINCIPII

(1) PRINCIPIUL CONTINUITĂȚII

Judecătorul învestit cu soluționarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât
pentru motive temeinice.
Membrii completului care judecă procesul trebuie să rămână aceeași în tot cursul judecății –
art. 214, alin. (1) NCPC.
Principiul este justificat de necesitatea ca judecătorul să își formeze convingerea prin
perceperea personală a întregii desfășurări a aprocesului, eliminându-se riscul ca anumite
aspecte neconsemnate sau insuficient consemante să nu fie cunoscute de judecătorul care
pronunță hotărârea.
Continuitatea trebuie asigurată și în caz de disjungere.
Dacă pentru motive temeinice, un judecător este împiedicat să participe la soluționarea cauzei,
acesta va fi înlocuit în condițiile legii, iar dacă înlocuirea judecătorului a avut loc după ce s-a
dat cuvântul în fond părților, cauza se repune pe rol (art. 214, alin. (2) NCPC).
Repunerea pe rol după suspendare se va realiza de completul învestit inițial cu soluționarea
cauzei, chiar dacă între timp și-a schimbat compunerea.
Art. 395, alin. (2), teza I: la deliberare și la prenunțarea hotărârii vor lua parte numai
judecătorii în fața cărora au avut loc dezbaterile.
Potrivit art. 488, alin. (1), pct. 2, se poate cere casarea hotărârii dacă alegerea judecătorului nu
s-a făcut în mod aleatoriu, dacă judecătorul stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei a fost
schimbat, cu încălcarea normelor aplicabile, pe parcursul judecății ori dacp hotărârea a fost
pronunțată de un alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului.
(2) PUBLICITATEA
Ședințele de judecată sunt publice, în afară de cazurile prevăzute de lege:
• Desfășurarea ședinței în camera de consiliu, în cazurile prevăzute de lege
(exemplu: cercetarea procesului, în fața primei instanțe, se desfășoară în
camera de consiliu, dacă legea nu prevede altfel; soluționarea cererii de
abținere sau de recuzare, a conflictului de competență, a cererii de
strămutare, a cererii de reexaminare a încheierii prin caer s-a stabilit amenda
judiciară sau despăgubirea, verificarea și regularizarea cererii de chemare în
judecată)
• Declararea ședinței secretă, din oficiu sau la cerere.
În ambele cazuri de excepție, au acces în camera de consiliu ori în sala de ședință, conform
art. 213, alin. (3), părțile, reprezentanții lor, cei care îi asistă pe minori, apărătorii părților,
martorii, experții, traducătorii, interpreții, precum și alte persoane cărora instanța, pentru
motive temeinice, le permite să asiste la proces.
A doua exigenta ceruta de Conventia Europeana în art. 6 este ca procesul sa fie echitabil, public
si intr-un termen rezonabil. Legat de publicitate, CEDO a admis ca nu se intelege ceva absolut,
se poate accepta ca uneori acestea sa nu fie publice. Tot legat de aceasta, CEDO accepta ca asta
nu inseamna si transmiterea prin mass media etc., ci doar permiterea prezentei in sala – e
daunator profund sa se transmita sedintele de judecata, chiar daca s-ar transmite in totalitate.
De asemenea, este greu sa controlezi sistemul, nu sunt lucruri pe care toata lumea sa le
inteleaga. Se accepta in practica CEDO luarea unor imagini de la inceputul sedintei, de pe
culoare, de la momentul pronuntarii, dar nu si dezbaterea propriu-zisa.

Ultima conditie este ca hotararea sa fie pronuntata in public. In aceasta privinta, CEDO nu e
chiar atat de stricta, prin pronuntare in public nu intelege sa fie citita in public, accepta ca
variante suficiente si punerea la vederea publicului pe paginile de internet etc. Noi am pastrat
formula clasica de citire in public, dar mergand pe practica CEDO, s-a hotarat ca atunci cand
se amana pronuntarea, sa nu mai fie citita in public, ci sa fie pusa la dispozitie prin registratura
solutia.

(3) ORALITATEA DEZBATERILOR

Prin lege au fost instituite și excepții de la principiul oralității dezbaterilor:
• Procedura cu privire la cererile cu valoare redusă este scrisă – art. 1030, alin.
(1);
• Părțile solicită instanței ca judecata să se facă exclusiv pe baza actelor depuse
la dosar;
 • Părțile solicită judecarea cauze în lipsă și nici nu se prezintă, soluționarea
pricinii va avea loc numai pe baza actelor aflate la dosarul cauzei.
În procesul civil oralitatea este dublată de o procedură scrisă, astfel încât susținerile părților,
declarațiile martorilor, răspunsurile la interogatoriu sunt consemnate și în scris, pentru a se
putea exercita controlul judiciar asupra măsurilor dispuse de instanță.
Încălcarea principiului oralității dezbaterilor atrage nulitatea hotărârii pronunțate, care poate
fi invocată prin exercitarea apelului sau a recursului.
(4) ACCESUL LIBER LA JUSTITIE – este un drept constitutional. Jurisdictiile
administrative sunt facultative si gratuite (consacrat in NCPC in art. 6)
Nu este un drept absolut. El poate suferi limitari daca aceste limitari slujesc unui interes
legitim si sunt proportionale cu scopul urmarit.
Ai acces liber la justitie, dar trebuie sa te supui unei forme sub forma careia se face o cerere de
chemare in judecata.
• Taxa judiciara de timbru – CEDO: sa fie legitima si proportionala.
• Existenta unor proceduri prealabile obligatorii – CEDO a considerat ca nu reprezinta
in sine o incalcare, dar ar putea fi daca sunt costisitoare dpdv financiar sau daca prin timpul
afectat derularii are efect asupra eficacitatii lor.
• Accesul trebuie sa fie facut in fata unui judecator independent si impartial.
Independenta tine de statutul judecatorilor – functionala si personala.
 Independenta functionala presupune sa nu fie supusi unei alte puteri.
 Independenta personala – statut al judecatorului care sa nu ii creze in concreto o
afectare a independentei acestuia si se refera in pricipal la numirea judecatorilor,
eliberarea din functie, evolutia in cariera, raspunderea disciplinara, remuneratia etc.

Impartialitatea tine de propria persoana.

Potrivit jurisprudenței CEDO, imparțialitatea constă în absenta oricărei prejudecăți sau a
oricărei idei preconcepute privitoare la soluția unui proces.
Procesual se regleaza prin mecanismele incompatibilitatii. Daca un judecator se afla in stare
de incompatiblitate partile il pot recuza sau chiar el se poate abtine.
 Impartialitatea obiectiva – sunt elemente externe care sa genereze o neincredere in
impartialitatea.
 Impartialitate subiectiva – nu are forme exterioare de manifestare, dar exista. Poate
veni din aspecte precum antepronuntare (si-a spus parerea cu privire la pricina
respectiva).

Statul nu trebuie sa aiba piedici juridice sau de facto. Dar nu este absolut – limitarile trebuie
sa slujeasca unui interes legitim, si sa serveasca scopului dorit – de ex., forma pe care trebuie
sa o aiba actul de chemare in judecata; sau taxa judiciara de timbru – CEDO a considerat-o
legitima, pentru ca aceasta finanteaza justitia, dar aceasta trebuie sa fie proportionala, cand
taxele sunt greu de suportat de o persoana, trebuie sa existe un sistem de ajutor public judiciar
– poti obtine scutire sau plata pe jumatate. Exista un text care spune ca dincolo de aceste
plafoane, instanta poate acorda ajutor public judiciar chiar daca nu se respecta plafoanele,
daca persoana face o cerere etc. Nu reprezinta o piedica la justitie aplicarea unor proceduri
prealabile (ca la contenciosul administrativ). Au existat mai multe cauze
(Weissman/Romania), cand taxele de timbru au impiedicat partea sa acceada la un tribunal.
Alt exemplu, dupa ce regimul comunist a confectionat o serie de bunuri, dupa ’90 au inceput
sa fie restituite acestea, persoanele au inceput sa le ceara in instanta, desi nu era prevazut
dreptul in lege, era in Codul lui Cuza – in acest context s-au castigat foarte multe procese; la
indemnul presedintelui, procurorul general a introdus recursurile in anulare pentru cererile
pentru care s-au instituit imobile, spunand ca trebuie sa se astepte aparitia legii (din 1996),
apoi sa se faca cererea. S-a considerat ca s-a incalcat accesul la justitie, pentru ca se poate face
analogia legii, sau pe baza principiilor generale etc.; nu trebuie sa se astepte aparitia unei legi
=> s-a desfiintat institutia recursului in anulare.
Principiul dublului grad de jurisdicție presupune organizarea sistemului judiciar astfel
încât o hotărâre judecătorească să poate fi supusă controlului judiciar la o instanță superioară,
pentru a se înlătura eventualele erori săvârșite de instanța ierarhic inferioară.
Principiul dublului grad de jurisdicție se asigură printr-o primă judecată de fond la tribunal și
în mod excepțional la judecătorie și o nouă judecată de fond în apel.
Apelul este singura cale ordinară de atac și reprezintă calea obișnuită, recursul fiind o cale
extraordinară de atac prin care, în cazurile și condițiile prevăzute de lege, se verifică excplusiv
aplicarea legii.

(5) PROCESUL TREBUIE SA FIE UNUL ECHITABIL SI DESFASURAT IN

TERMEN OPTIM SI PREVIZIBIL
Proces echitabil – nu inseamna judecarea in echitate, ci proces care respecta principiile
generale ale procesului
Termen optim si previzibil – Constitutia vorbeste de termen rezonabil. Nu exista contradictie
intre Constitutie si NCPC. Textul adauga o conditie suplimentara, accentueaza rezonabilitatea.
(a) Optim = adecvat cu situatia juridica prezentata instantei (exemplu cu ordonanta
presedintiala); durata care asigură cea mai bună eficiență în realizarea justiției;
(b) Previzibil = termen pe care il pot prevedea, posibilitatea de a estima evoluția etapelor
procesuale în timp.
Cerința soluționării cauzei într-un termen optim și previzibil impun în sarcina judecătorului
obligația de a dispune toate măsurile permise de lege pentru a asigura desfășurarea cu
celeritate a procesului.

Art. 238 „Estimarea duratei cercetarii procesului” – judecatorul dupa consultarea

partilor stabileste care este durata estimata a procesului.
Exista o procedura care se numeste contestarea impotriva tergiversarii procesului –
atunci cand intervin cauze care amana nejustificat procesul, permite celui interesat sa solicite
judecatorului inlaturarea cauzelor si accelerarea procedurii.
Sunt texte care concretizeaza principiul ca procesul sa fie intr-un termen optim si previzibil in
mod indirct: art. 229

 Amanarea procesului se da numai pentru motive anume prevazute, temeinic

justificate (imposibilitatea de prezentare, necesitatea administrarii unor probe care nu
se pot administra pe loc). In lipsa lor procesul nu se amana si se judeca chiar si la
primul termen.

 Cererea de chemare in judecata poate fi modificata doar la primul termen – daca ai

modifica pe parcurs ar aparea probe, aparari noi si astfel procesul s-ar dilata.

 Probele pot fi cerute doar la primul termen tot pentru a respecta termenul optim si
previzbil.

 Termenul optim si rezonabil se aplica atat fazei de iurisdictio cat si executio.

Aprecierea daca termenul a fost respectat se raporteaza si la comportamentul partii.
Nu va putea invoca nerespectarea termenului rezonabil care a provocat ea insasi
amanarea prin modificarea tardiva a cererii, solicitarea unor probe peste termen (chiar
acceptate de cealalta parte), invocarea exceptiilor intr-o faza avansata a procesului.

 Numarul de parti, comportamentul partilor si complexitatea cauzei sunt componente

in functie de care se apreciaza respectarea termenului optim si rezonabil.
Art. 6 din CEDO instituie dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei sale în mod echitabil,
în mod public și în termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită
de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

Conventia europeana (art. 6 CEDO) vorbeste despre termen rezonabil, care trebuie sa fie si
optim si previzibil. Rezonabil este o chestiune raportata la ceva general, pe cand optim si
previzibil se raporteaza in proces in concret, de exemplu, se formuleaza actiunea de ordonanta
prezidentiala de suspendare a unei sedinte AGA, sedinta are termen peste 4 zile, cererea se
solutioneaza in 7 zile, termenul e rezonabil, dar nu este optim. Notiunea de optim este
superioara celei de rezonabil. Termenul sa fie previzibil, adica sa poti estima cam cat dureaza
un proces. Nu intotdeauna tine de judecator termenul de optim, mai tine si de noi, de exemplu,
decedarea uneia din parti, introducerea mostenitorilor in locul aceleia, se suspenda judecata,
astfel se intarzie etc. CEDO spune ca statul incalca regula procesului rezonabil in solutionarea
procesului, nu ori de cate ori acesta dureaza mai mult, ci cand aceasta intarziere este
imputabila judecatorilor, adica statului – nu este imputabila cand se datoreaza mai multor
cauze, mai multor probe, comportamentului partilor sau cand intervin imprejurari mai presus
de vointa instantei. Aceste termene se aplica inclusiv in situatiile in care este nevoie de o
procedura prealabila pentru sesizarea instantei. De exemplu, in contenciosul administrativ,
inainte de a declansa procesul, exista o procedura prealabila, aceste notiuni de procedura
prealabila intra in calculul termenului rezonabil. Notiunea de termen rezonabil, optim,
previzibil, se aplica si fazei de executare silita (daca iti da hotarare intr-un termen scurt nu e
suficient, trebuie sa se si asigure executarea ei intr-un termen scurt). Art. 522 plus
urmatoarele – este o procedura introdusa in noul cod, care vizeaza tocmai situatiile in care se
incalca acest termen optim si previzibil.

(6) PRINCIPIUL LEGALITATII

(7) EGALITATEA – reglementata in constitutie si in L304/2004 – justitita este egala
pentru toti si nu poate fi facuta diferential pe criterii precum varsta, rasa, sex etc.
(8) ROLUL ACTIV AL JUDECATORULUI IN AFLAREA ADEVARULUI –
suplineste in realitate incapacitatea unei parti de a-si sustine apararea
• Judecatorul poate aduce in dezbaterea partilor aspecte de fapt sau de drept.
Punerea în discuția părților a unor împrejurări de fapt sau de drept de natură să ducă la
dezlegarea pricinii trebuie să aibă loc sub forma unor simple ipoteze, fără a se restrânge cu
nimic drepturile procesuale ale părților, ce decurg din principiul disponibilității și fără a se
anticipa soluția care ar trebui să se dea în final.
• Judecatorul poate administra din oficiu probe chiar daca partile nu le-au cerut
si chiar daca partile se opun.
Art. 254, alin. (5) NCPC prevede că, în cazul în care probele propuse de părți nu sunt
îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să
competeze probele și că judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea
administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc.
Procesul civil este de regulă un proces al intereselor privat, părțile având interesul de a-și
proba pretențiile și apărările, iar pe de altă parte, administrarea probelor implică de multe ori
și cheltuieli pentru părți, dacă se constată că probele propuse nu sunt suficiente, judecătorul
va cere mai întâi ca părțile să își completeze probatoriile.
În al doilea rând, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea administrării și a altor
probe decât cele propuse de părți.
În al treilea rând, judecătorul are posibilitatea să dispună, din oficiu, administrarea unor
probe, chiar dacă părțile se împotrivesc, cu obligația prealabilă de a pune în discuția părților
necesitatea administrării acestora.
Ordonarea unor probe din oficiu nu este o obligație pentru judecător, ci o facultate, așa cum
rezultă din redactarea art. 254, alin. (5) și (6).
Ordonarea probelor de către instanță trebuie să se facă cu respectarea unor cerințe:

 Proba să fie admisibilă potrivit legii;

 Proba să ajute la soluționarea cauzei, deci să fie concludentă;

 Proba să fie pusă obligatoriu în discuția părților;

Instanța poate dispune administrarea probei din oficiu în orice moment al judecății, nefiind
ținută, precum părțile, de respectarea unui anumit termen.
Având în vedere toate acestea, faptul că judecătorul are posibilitatea de a ordona probe chiar
și din oficiu, ar trebui să se admită că o cerere de chemare în judecată nu poate fi respinsă ca
nedovedită, ci, eventual, ca neîntemeiată sau nefondat (!nu ar exista autoritate de lucru
judecat, însă dacă cererea e respinsă ca neîntemeiată, există autoritate de lucru judecat)
• Atunci cand legea prevede poate sa introduca din oficiu in cauza terte
persoane. In restul cazurilor judecatorul poate doar sa puna in discutia partilor
necesitatea introducerii in cauza a unor terte persoane.
Un atare drept al judecătorului este recunoscut în materie contencioasă numai în cazurile
expres prevăzute de lege, precum și în procedura necontencioasă.
• Judecătorul poate dispunea atenuarea unor dispoziții legale restrictive prin
aplicarea altor dispoziții legale
Putem include: înlăturare sancțiunii decăderii, prin repunerea în termen, atunci când instanța
apreciază că partea nu a îndeplinit actul de procedură înauntrul termenului peremptoriu din
cauza unor motive temeinic justificate (art. 186); încuviințarea unor probe nepropuse în
termen în anumite cazuri prevăzute de art. 254, alin. (2).

• Judecatorul poate sa redefineasca sau sa redenumeasca o cerere gresit

denumita;
EXEMPLU : A face recurs dar legea spune ca putea face doar apel, judecatorul redenumeste
cererea). Judecatorul pune in discutia partilor.
O parte descrie cum nu s-a executat contractul ca nu a platit pretul, dar cere anularea.
Judecatorul poate pune in discutie recalificarea cererii.

Totul are o limita – judecatorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic in cazul in
care partilor in virtutea unui acord expres privind drepturile de care pot dispune au stabilit
calificarea si motivele de drept, daca nu se incalca drepturi ale altor persoane.
Acest rol activ al judecatorului are o prima limita – in ceea ce priveste calificarea cererii si
denumirii merge pana acolo unde partea constienta fiind de drepturile ei decide sa le exercite
sub calificarea pe care ea a dorit-o. Judecatorul se convinge practic ca NU se afla in fata unei
persoane care nu face distinctia intre apel/recurs.

• Va stărui în toate faze procesului pentru soluționarea amiabilă a cauzei, dând

părților sfaturi de împăcare ori îndemnându-i la mediere
(9) PRINCIPIUL DISPONIBILITATII
Principiul disponibilității presupune:

 Dreptul persoanei interesate de a porni sau nu procesul;

Orice persoană se poate adresa justiției prin sesizarea instanței competente cu o cerere de
chemare în judecată, persoana interesată nu este obligată să recurgă la procesul civil. Însă,
potrivit art. 9, alin. (1), teza a II-a, în cazurile naume prevăzute de lege, sesizarea instanței
poate fi făcută și de alte persoane sau organe.
În acest sens a se vedea art. 37, art. 92, alin. (1) NCPC.

Judecătorul nu pornește din oficiu procesul civil, ci, potrivit art. 9, alin. (1) NCPC, așteaptă să
fie investit de către cel ce se pretinde titular al dreptului sau de o altă persoană ori de un organ
al statului, cărora legea le recunoaște legitimare procesuală activă. Totuși, în mod excepțional,
instanța poate acționa și fără sesizare:
 acțiunea civilă în procesul penal se pornește și se exercită din oficiu, potrivit art. 17 CPP
când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu ori cu capacitate de
exercițiu restrânsă;
 instanța de divorț se pronunță din oficiu cu privire la locuința copiilor minori și
stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătura;
 punerea sub interdicție a alienaților și debililor mintali sau ridicarea acestei măsuri se
poate face și din inițiativa instanței (art. 111, art. 177 NCC);
 instituirea curatelei (art. 111 și art. 182 NCC);

 Dreptul părților de a determina cadrul procesual, atât din punctul de vedere al

obiectului, cauzei, părților, cât și din perspectiva apărărilor formulate în proces;

 Dreptul părților de a pune capăt procesului, prin efectuarea unor acte procesuale de
dispoziție;

 Dreptul de a cere sau nu executarea hotărârilor judecătorești

Partea care a câștigat procesul decide dacă va executa sau nu hotărârea, dar și în acest caz
dreptul de dispoziție este ușor limitat, deoarece, în condițiile legii, procurorul poate să ceară
punerea în executare a hotărârii.

Partile sunt cele care stabilesc limitele judecatii si chiar soarta procesului.
Reclamantul este cel care investete instanta. Instanta civila nu e investeste din oficiu, nu se
poate pronunta pe ce nu s-a cerut. Daca o face savarseste ceea ce se numeste pluspetita,
hotararea devenind cenzurabila in caile de atac.

Dreptul de a porni sau nu procesul include și dreptul părților de a exercita sau nu căile de
atac, precum și dreptul de a porni sau nu executarea silită, ca ultimă fază a procesului civil.
Și sub aceste două aspecte există excepții de la principiul disponibilității: dreptul procurorului
de a exercita căile de atac și de a cere punerea în executare a titlurilor executorii în condițiile
stabilite de art. 92, alin. (4) și (5).

In absenta unor prevederi exprese contrare, judecatorul nu poate mari cadrul procesual –
reclamantul decide cu cine se judeca.
Partile pot sa dispuna de proces prin renuntarea la cererea de chemarea in judecata,
renuntarea la dreptul subiectiv, paratul poate achiesa la pretentiile rclamantului, partile pot
face o tranzactie prin care sa stinga procesul, se pot impaca in urma unei medieri. El doar va
lua act de toate acestea verificand conditiile procedurale.
Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, așa cum
dispune art. 9, alin. (2). De asemenea, conform art. 22, alin. (6), judecătorul trebuie să se
pronunțe asupra tot ceea ce s-a cerut, fără a depăși limitele învestirii.

Cadrul procesual trasat de reclamant poate fi ulterior modificat, în condițiile legii. Astfel,
reclamantul poate să își modifice cererea de chemare în judecată atât sub aspectul părților, cât
și sub aspectul obiectului/și sau al cauzei (art. 204), pârâtul poate să formuleze o cerere
reconvențională, lărgind cadrul procesual în privința obiectului și cauzei, iar uneori chiar și în
privința părților (art. 209).
Atât reclamantul cât și pârâtul pot formula cereri de intervenție forțată, după cum terțe
persoane pot formula cereri de intervenție voluntară (art. 61), lărgindu-se cadrul procesual cel
puțin sub aspectul părților.

Instanța trebuie să se pronunțe numai asupa a ceea ce părțile au dedus judecății.

Nu trebuie recunoscută posibilitatea judecătorului de a schimba, din oficiu, cauza cererii de

chemare în judecată și în considerarea faptului că o asemenea modificare, practic, s-ar face
exclusiv în favoarea reclamantului, afectându-se astfel obligația de imparțialitate a instanței
și, prin urmare, dreptul la un proces echitabil.
Excepțiile trebuie să fie prevăzute expres: de exemplu, introducerea forțată în cauză, din oficiu,
a altor persoane.
Nu constituie o derogare de la principiul disponibilității dreptul instanței de a da calificarea
corectă unei cereri de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac, a cărei
denumire a fost stabilită greșit (instanța nu procedează la schimbarea obiectului, ci îi fixează
numai denumirea legală).
De asemenea, calificarea cererii nu înseamnă modificarea acesteia. A califica înseamnă a da
denumirea legală unei cereri fundemanetate corect în raport de situația de fapt, chiar dacă
textele legale sunt eronat indicate, instanța având acest drept, indepedendent de poziția
procesuală a părților.

Posibilitatea părților de a pune capăt procesului prin efectuarea unor acte de dispoziție, ca
regulă, nu poate fi cenzurată de către instanță. Prin derogare, art. 81, alin. (2) NCC prevede
că actele procedurale de dispoziție, făcute în orice proces de reprezentanții minorilor, ai
persoanelor puse sub interdicție și ai dispăruților, nu vor împiedica judecarea cauzei, dacă
instanța apreciază că ele nu sunt în interesul acestor persoane.

(10) PRINCIPIUL CONTRADICTORIALITATII

Constituie o garanție a unui proces echitabil.
• Orice dezbatere trebuie sa se faca cu citarea partilor, dar nu neaparat cu
prezenta partilor. Trebuie sa existe dovada ca partea cunoaste existenta acelui
proces.
Nu trebuie ca partea să își fi exprimat efectiv opinia, ci este suficient să i se fi conferit această
posibilitatea.
Astfel, potrivit art. 14, alin. (1) NCPC instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după
citarea sau înfățișarea părților, dacă legea nu prevede altfel.
Principiul contradictorialității este respectat atât timp cât părțile au fost legal citate, chiar dacă
niciuna dintre ele nu se prezintă, instanța putând dispune măsuri în dosar, în măsura în care
cel puțin o parte a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în condițiile art. 411, alin. (1) și (2).
În situația în care se prezintă doar una dintre părți, iar instanța pune numai în discuția acesteia
aspectele referitoare la proces, principiul analizat nu este nesocotit, dacă restul părților care
nu s-au prezentat au fost legal citate.
Pentru ipoteza în care o cerere se soluționează, potrivit legii, fără citarea părților, insă se
înfățisează numai una dintre părți, se apreciază că instanța nu îi va da cuvântul asupra
chestiunilor privitoare la cererea respectivă, pentru a nu se încălca principiul
contradictorialității, precum și dreptul la apărare al părților adverse și egalitatea acestora în
procesul civil.

 ”fără citare” nu înseamnă ”fără dezbateri” sau ”fără prezența părților” întrucât în
măsura în care toate părțile se înfățisează, instanța este obligată să le acorde cuvântul
asupra diverselor chestiuni ce presupun contradictorialitate.
• Punerea in discutia partilor.
Art. 14, alin. (4) NCPC enunță dreptul părților de a discuta și argumenta orice chestiune de
fapt sau de drept invocată în cursul procesului de cătreorice participant la proces, inclusiv de
către instanță din oficiu, iar alineatul următor impune instanței obligația de a supune discuției
părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate.
Potrivit art. 394, alin. (3) NCPC, după închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune
niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luate în seamnă.
Excepțiile sau motivele de ordine publică invocate din oficiu de către instanță trebuie puse în
mod prealabil în discuția contradictorie a părților.
• Neprezentarea partilor in lipsa unei cereri de judecare in lipsa – suspendarea
procesului.
• Hotararea se comunica ambelor parti.
Derogari: sunt situatii in care procesele se fac fara citarea partilor/partii. Derogarea e partiala
pentru ca acea parte poate ataca incheierea (exemplul cu averea sechestrata). Discutam doar
de o masura provizorie, pe fond daca exista sau nu creanta se va discuta cu citarea partilor.