PROCEDURĂ CIVILĂ – CURS 4

1 Înscrisurile pe suport informatic

Datele unui act juridic redate (înscrise) pe un suport informatic pot constitui mijloc de probă,
înscrisul pe suport informatic fiind admis ca mijloc de probă în aceleași condiții ca înscrisul
pe suport de hârtie, dacă îndeplinește condițiile prevăzute de lege.
Mijlocul de probă este documentul care reproduce înscrierea făcute pe un suport informatic,
iar nu înscrierea ca atare.
Pentru ca acest document să aibă valoare probatorie, el trebuie să îndeplinească două condiții
cumulative:

 Să fie inteligibil (adică să poată fi citit în mod direct, să fie clar și accesibil);

 Să prezinte garanții suficient de serioase pentru a face deplină credință în privința

conținutului acestuia și a identității persoanei de la care acesta emană;
Art. 283 prevede o prezumție de validitate a înscrierii, în sensul că înscrierea datelor unui
act juridic pe suport informatic este prezumată a prezenta garanții suficient de serioase
pentru a face deplină credință în cazul în care ea este făcută în mod sistematic și fără lacune
și când datele înscrise sunt protejate contra alterărilor și contrafacerilor, astfel încât
integritatea documentului este deplin asigurată. O astfel de prezumție există în favoarea
terților din simplul fapt că înscrierea este efectuată de către un profesionist.
În ceea ce privește admisibilitatea probei cu înscrisuri pe suport informatic, se aplică aceleași
reguli incidente pentru înscrisul pe suport de hârtie.
Administrarea probei cu înscrisuri pe suport informatic presupune facilitarea accesului la
probă al tuturor părților, posibilitatea contestării sale de către cel căruia proba i se opune,
aprecierea probei în cadrul evaluării globale, instanța putând reține sau înlătura mijlocul
probator ca atare ori, după caz, invalida funcția sa probatorie din cauza calității informației
astfel stocate.
Pentru a aprecia calitatea documentului, instanța trebuie să țină seamă de circumstanțele în
care datele au fost înscrise și de documentul care le-a produs (art. 282, alin. (2) NCPC).
Referitor la puterea doveditoare, documentul care reproduce datele unui act, înscrise pe un
suport informatic, face deplină dovadă între părți până la proba contrară, întocmai ca orice
înscris sub semnătură privată, exceptând cazurile când legea prevede altfel.
Însă, atunci când suportul sau tehnologia utilizată pentru redactare nu garantează
integritatea documentului, acesta poate servi, după circumstanțe, ca mijloc material de probă
sau ca început de dovadă scrisă.
2 Începutul de dovadă scrisă
3 Administrarea probei prin înscrisuri
3.1 Depunerea înscrisurilor

3.1.1 Depunerea înscrisurilor de către părți

Dacă prin lege nu se prevede altfel, fiecare parte are dreptul să depună înscrisurile de care
înțelege să se folosească, în copie certificată pentru conformitate.
Depunerea înscrisurilor se face de către:
(a) Reclamant – odată cu cererea de chemare în judecată, la care trebuie alăturate copii
certificate pentru conformitate cu originalul de pe înscrisurile de care reclamantul
PROCEDURĂ CIVILĂ – CURS 4

înțelege să se folosească în proces, în atâtea exemplare câte sunt necesare pentru

comunicare, plus un exemplar pentru instanță. Se poate depune și numai o parte
dintr-un înscris privitor la pricină, însă instanța poate dispune, la nevoie, prezentarea
înscrisului în întregime.
(b) Pârât – odată cu întâmpinarea, la care trebuie să alăture copii de pe înscrisurile cu care
înțelege să se apere împotriva pretențiilor reclamantului, în atâtea exemplare câți
reclamanți sunt, plus un exemplar pentru instanță.
Dacă mai mulți pârâți sau reclamanți au un singur reprezentant ori un pârât sau un reclamant
stă în judecată în mai multe calități juridice, se va depune pentru aceste pârți câte o singură
copie.
Dacă proba prin înscrisuri a fost propusă și încuviințată după primul termen de judecată, în
condițiile art. 254, iar procesul s-a amânat, partea este obligată să depună cu cel puțin 5 zile
înainte de termenul de judecată copiile certificate de pe înscrisurile invocate, sub sancțiunea
decăderii din dreptul de a administra proba încuviințată (art. 254, alin. (4), lit. b) NCPC).
Dacă înscrisul este depus în copie, partea care l-a depus este obligată să aibă asupra sa
originalul și, la cerere, să îl prezinte instanței, sub sancțiunea de a nu se ține seamă de încris.

 Dacă partea adversă nu poate să își dea seama de exactitatea copiei față cu originalul
înfățișat în ședință, judecătorul va putea acorda un termen scurt, obligând partea să
depună originalul la grefa instanței;

 Nedepunerea originalului la grefă este asmilată neprezentării originalului în instanță,

astfel încât sancțiunea este aceea că nu se va ține seamă de înscris;

 Înscrisurile depuse în copie la dosar nu pot fi retrase de părți;

Dacă înscrisurile sunt depuse în original, acestea nu pot fi retrase decât după ce se vor lăsa
copii legalizate de grefierul instanței unde au fost depuse.
Se observă că pentru a fi posibilă retragerea originalelor, nu este necesar acordul adversarului,
ci numai îndeplinirea de către grefier a formalității de legalizare. Grefierul nu va legaliza
înscrisul în sensul în care o face notarul public, în condițiile art. 152 din Legea 36/1995 a
notarilor publici și a activității notariale, ci, practic, el va certifica faptul că înscrisul depus în
copie este identic cu originalul.
Înscrisurile întocmite în altă limbă decât cea folosită în fața instanței trebuie însoțite de
traduceri legalizate.
3.1.2 Prezentarea în procesul civil a înscrisurilor care nu se găsesc la partea care dorește să
le folosească
(a) Înscrisurile deținute de partea adversă
Dacă partea învederează că partea adversă deține un înscris probatoriu referitor la proces,
instanța poate ordona înfățișarea lui.
Instanța este obligată să dispună înfățișarea înscrisului deținut de partea adversă celui care
dorește să îl folosească în următoarele cazuri:
 Înscrisul este comun părților din proces;
 Însăși partea adversă s-a referit în proces la acest înscris;
 După lege, partea adversă este obligată să înfățișeze înscrisul.

Judecătorul va respinge motivat cererea de depunere la dosar a înscrisului, în întregime sau

în parte, în următoarele situații:
 Depunerea înscrisului ar încălca îndatorirea legală de păstrare a secretului;
PROCEDURĂ CIVILĂ – CURS 4

 Depunerea înscrisului ar atrage urmărirea penală a părții, a soțului sau a unei rude ori
afin până la gradul al treilea inclusiv.
Dacă legea nu dispune altfel, incidența vreunuia dintre cazurile de mai sus va fi verificată de
judecător, prin cercetarea conținutului înscrisului. În încheierea de ședință se va face o
mențiune corespunzătoare.

Dacă s-a făcut dovada deținerii înscrisului și nu există motive pentru respingerea cererii de
înfățișare a acestuia, partea adversă este obligată să prezinte înscrisul.
În cazul în care aceasta refuză să îl înfățișeze ori să răspundă la interogatoriul propus pentru
dovedirea deținerii sau existenței înscrisului ori dacă se dovedește că l-a distrus sau l-a ascuns,
instanța va putea socoti ca dovedite afirmațiile făcute cu privire la conținutul acelui înscris de
partea care a cerut înfățișarea.

Când un înscris, necesar dezlegării procesului, se găsește la una dintre părți și nu poate fi
prezentat fiindcă aducerea ar fi prea costisitoare sau când înscrisurile sunt prea voluminoase
ori numeroase, se va putea delega un judecător în prezența căruia părțile vor cerceta
înscrisurile la locul unde se găsesc. Cu toate acestea, ținând seamă de împrejurări, instanța
poate deroga de la regulă și să ceară doar prezentarea unor extrase sau copii de pe înscrisurile
solicitate, certificate de persoana care le deține, iar, dacă este necesar, instanța poate dispune
verificarea conformității extrasului sau copiei cu originalul
3.1.3 Înscrisurile necesare soluționării procesului aflate în posesia unui terț
În această ipoteză, terțul va putea fi citat ca martor, punându-i-se în vedere să aducă înscrisul
în instanță.
Dacă deținătorul înscrisului este o persoană juridică, vor putea fi citați ca martori,
reprezentanții acesteia.
În ambele ipoteze, terțul poate refuza înfățișarea înscrisului în cazurile prevăzute de art. 294.
Neprezentarea înscrisului de către cel care îl deține la termenul fixat în acest scop de instanță
constituite abatere și se sancționează cu amendă judiciară, cel în cauză putând fi obligat la
plata de despăgubiri pentru paguba cauzată prin amânare.
3.1.4 Înscrisurile necesare dezlegării procesului aflate în păstrarea unei autorități sau
instituții publice
La cererea oricăreia dintre părți sau din oficiu, instanța va lua măsuri pentru aducerea lui, în
termenul fixat în acest scop, punând în vedere conducătorului autorirății sau instituției
publice deținătoare măsurile ce se pot dispune în caz de neconformare.
Autoritatea sau instituția publică deținătoare poate să refuze trimiterea înscrisului în cazul în
care acesta se referă la apărarea națională, siguranța publică sau relațiile diplomatice; totuși,
extrase parțiale vor putea fi trimise dacă niciunul dintre motivele menționate nu se opune. În
schimb, dispozițiile normative cuprinse în documente clasificate pot fi dovedite și consultate
numai în condițiile prevăzute de lege.
În ipoteza în care înfățișarea înscrisului nu este posibilă din cauza faptului că el este necesar
funcționării autorității respective, instanța va putea cere copii certificate ale acestuia de către
autoritatea sau instituția publică, instanța, notarul public sau avocatul care deține ori
arhivează înscrisul solicitat ca probă, iar dacă este necesară cercetarea unui astfel de înscris,
aceasta se va face, cu citarea părților, de un judecător delegat sau, dacă înscrisul se găsește în
altă localitate, prin comisie rogatorie, de către instanța respectivă.
Nu vor putea fi cerute și trimise în original cărțile funciare și planurile, registrele autorităților
sau instituțiilor publice, testamentele depuse la instanțe, notari publici sau avocați, precum și
alte înscrisuri originale ce se găsesc în arhivele acestora.
Cu toate acestea, testamentele, precum și alte înscrisuri depuse sau arhivate în original la
instanțe, notari publici sau avocați pot fi cerute și depuse temporar la dispoziția instanței care
 PROCEDURĂ CIVILĂ – CURS 4

efectuează verificarea înscrisurilor sau în vederea efectuării expertizei grafoscopice pentru

stabilirea falsului, atunci când expertiza nu se poate face la sediul instanței, notarului ori
avocatului unde actul este depus ori arhivat.
3.1.5 Prezentarea registrelor profesioniștilor
La cererea uneia dintre părți sau chiar din oficiu, instanța va putea ordona înfățișarea
registrelor profesioniștilor sau comunicarea lor, iar când acestea se află într-o altă
circumscripție judecătorească, cercetarea lor se va face prin comisie rogatorie.
3.1.6 Înscrisurile care pot fi avute în vedere la pronunțarea hotărârii
Înscrisurile depuse în termen și necontestate de părți vor fi avute în vedere la pronunțarea
hotărârii.
Instanța nu poate lua în considerare un înscris depus după închiderea dezbaterilor, fără să fi
fost pus în discuția părților.
Dacă înscrisul depus de una dintre părți este contestat de partea adversă ori dacă instanța are
îndoieli asupra autenticității înscrisului, se va recurge la verificarea înscrisurilor sau, după caz,
la procedura falsului.
3.2 Procedura verificării înscrisurilor
Procedura ce intervine în cazul în care se contestă un înscris sub semnătură privată de către
partea căreia i se opune înscrisul respectiv, în sensul că acesta tăgăduiește scrierea sau, după
caz, semnătura sa, precum și atunci când moștenitorii ori alți succesori în drepturi ai aceluia
de la care se pretinde că ar emana înscrisul declară că nu cunosc scrisul sau semnătura
autorului lor.

S-a arătat că înscrisul sub semnătură privată poate fi contestat exclusiv de cel care are calitatea
de parte în proces și numai dacă înscrisul i se opune ca probă. Procedura nu poate fi inițiată
dacă înscrisul este adus în proces cu alt scop (de exemplu, este folosit ca mostră de scriere
pentru verificarea altui înscris ori ca mijloc material de probă). S-a afirmat de asemenea că
instanța din oficiu nu poate iniția procedura verificării de înscrisuri.
În ceea ce ne privește, considerăm că, în măsura în care are îndoieli cu privire la sinceritatea
recunoașterii unui înscris, instanța are posibilitatea de a proceda din oficiu la verificarea
înscrisului sub semnătură privată recunoscut de partea căreia i se opune, în sprijinul acestei
soluții stând dispozițiile art. 22, alin. (2) potrivit cu care, în scopul pronunțării unei hotărâri
legale și temeinice, judecătorul are posibilitatea de a dispune administrarea probelor pe care
le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se
împotrivesc.

Pot face obiectul verificării:

 Înscrisurile sub semnătură privată care emană de la părți și pe care se sprijină
pretențiile;
 Înscrisurile care emană de la un terț;
 Orice alte înscrisuri cum ar fi scrisori, registre, etc
Verificarea de înscrisuri este admisibilă și în cazul unui început de dovadă scrisă ori
dacă înscrisul are o altă funcție procesuală, de exemplu, dacă este un act de procedură
al părții în procesul pendente.
 Înscrisurile în formă electronică, caz în care verificarea se va face doar prin expertiză
tehnică de specialitate