Plumb – George Bacovia

Dormeau adanc sicriele de plumb,

Si flori de plumb si funerar vestmint —
Stam singur în cavou… si era vint…
Si scirtiiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, si-am inceput sa-l strig —
Stam singur langa mort… si era frig…
Si-i atirnau aripile de plumb.
Simbolismul este un curent literar aparut in Franta in a doua jumatate a secoului XIX ca
reactie impotriva parnasianismului, a romantismului retoric si a naturalismului, promovand
conceptul de poezie moderna. Numele curentului a fost dat de poetul Jean Moreas, care in
1886 a publicat un celebru articol manifest “Le symbolisme”
Simbolismul constituie inceputul poeziei moderne si il are ca profesor pe Charles Baudelaire,
iar ca maestri pe Paul Verlaine, Stephane Mallarme si Arthur Rimbaud, creatorii unui limbaj
poetic, deveniti modele ale poeziei moderne.
Poetii acestui curent literar cultiva simbolul si sugestia, ei pornind de la ideea ca farmecul
poeziei consta in a sugera o idee, un sentiment, si nu in a-l numi explicit.
Poezia simbolista pune accentul pe starile indefinite, neclare, valorifica conceptele de reverie
si nostalgie, manifesta preferinte pentru culori, pietre pretioase, utilizand foarte des conceptul
de corespondenta.
Simbolistii au predilectie pentru anumite teme si motive: iubirea, nevroza, tristetea, plictisul,
golul, moartea etc.
In literatura romana simbolismul s-a manifestat aproape sincronic cu simbolismul european,
avandu-I ca reprezentanti pe Alexandru Macedonski, Dimitrie Anghel, Ion Minulescu, Stefan
Petica si George Bacovia.
Poezia lui George Bacovia este expresia cea mai elocventa si mai durabila a simbolismului
autohton, cu toate temele, motivele si tehnicile specifice acestui curent literar pe plan
european.
Poezia simbolista “Plumb” deschide volumul cu acelasi titlul definindu-l in totalitate. Textul
poetic se inscrie in lirica simbolista prin: folosirea simbolurilor, tehnicilor de repetitie,
cromatica si dramatismul trairii eului liric etc.
Titlul poeziei este simbolul” plumb” care sugereaza apasarea, angoasa, greutatea sufocanta,
universul monoton.
Tema poeziei o constituie conditia poetului intro societate lipsita de aspiratii si artficiala,
ostila si stranie.
Textul este structurat in doua catrene constituite pe baza lexemului “plumb” care este reluat
in sase din cele opt versuri.
Cele doua strofe corespund celor doua planuri ale realitatii: realitatea exterioara, obiectiva,
simbolizata de cimitir si cavou, si realitatea interioara, subiectiva, simbolizata de sentimentul
iubirii, a carui invocare se face cu disperare, fiind si el conditionat de natura mediului.
Lirismul subiectiv este redat la nivelul expresiei prin marcile subiectivitatii: persoana I a
verbelor “stam”, “ am inceput”, persoana I a adejectivului posesiv “amorul meu”.
Strofa I surprinde elemente ale cadrului spatial inchis, apasator, sufocant.
Elementele decorului funerar sunt:” sicriele de plumb”, “vestamantul funerar”,”florile de
plumb”, “coroanele de plumb”, artificii funerare tipice pentru mica burghezie de provincie.
Repetarea epitetului “de plumb” are multiple sugesti(cromatica, fizica-de apasare) insistand
asupra existentei mohorate, anoste, lipsita de transcendenta sau de posibilitatea inaltarii.
Lumea obiectuala(florile) in manifestarile ei de gingasie, este marcata de impietrire: “flori de
plumb”etc.
Vantul este singurul element care sugereasa miscarea, insa produce efecte reci, ale mortii: “Si
scartaiau coroanele de plumb”.
Spatiul temporal nu este sugerat, dar atmosfera macabra poarta sugestia nocturnului.
Strofa a II a debuteaza sub semnul tragicului existential, generat de disparitia sau moarte
afectivitatii:”dormea intors amorul meu de plumb”. Cuvantul” intors” constituie misterul
poeziei. Este vorba probabil, cum spune Blaga, de intoarcerea mortului cu fata spre apus.
Eul liric isi priveste sentimentul ca un spectator. “Aripile de plumb” presupun un zbor in jos,
caderea surda si grea, moartea.
Incercarea de salvare este iluzorie: “Si-am inceput sa-l strig”
Starea de solititudine a eului liric este sugerata de repetarea sintagmei “stam singur”, care
alaturi de celelalte simboluri accentueaza senzatia de pustietate sufleteasca.
Instrainarea, impietrirea, izolarea, solititudinea, privirea in sine ca intr-un strain, se
circumscriu esteticii simboliste.
Prin toate aceste aspecte: atmosfera, muzicalitate, folosirea simbolurilor, a sugestiei si a
corespondetelor, poezia “Plumb” se incadreaza in lirica simbolista.