Studiu de caz

Diversitate tematica,stilistica si de viziune in poezia interbelica Cuprins

1. Epoca modernismului.Conceptia lui Eugen Lovinescu si rolul sau in fixarea modernismului in literatura romana.(Taulea Georgeta) 2. Arte poetice interbelice(David Patricia) Tudor Arghezi-Testament-Flori de mucigai Lucian Blaga-Eu nu strivesc corola de minuni a lumii Ion Barbu-Joc secund 3. Univesul liric ,diversitatea tematica intalnita in poezia interbelica(Covaci Adina) 4. Innoirea stilistica in poezia interbelica(Dragan Andreea) 5. Viziunea moderna asupra poeziei(Pop Cristina)

Modernismul
Context istoric
In perioada de pana la Primul Razobi Mondial,in timpul domniei regelui Carol I,s-a petrecut o transformare radicala a societatii romanesti,ale carei norme democratice nu se vor mai schimba in deceniile trei si patru ale secolului XX-lea,chiar daca vor aparea noi legi,reforme si partide politice.Modernizarea in societatea romanesca a avut ca reflex modernismul in literatura. Literatura romana interbelica se caracterizeaza prin doua tendinte majore:modernismul si traditionalismul.Termenii au fost introdusi in vocabularul istoriei literare de criticul E. Lovinescu.

Definitie
Modernismul este o miscare culturala, artistica si ideatica care include artele vizuale, arhitectura, muzica si literatura progresiva care s-a conturat in circa trei decenii inainte de anii 1910 - 1914, cand artistii s-au revoltat impotriva traditiilor academice si istorice impuse si considerate standard ale secolelor anterioare, incepand cu cele ale secolului al XIV-lea si culminand cu rigiditatea si "osificarea" academismului secolului al 19-lea.

Trasaturi
In sensul larg,modernismul este o tendinta inovatoare intr-o anumita etapa a unei literaturi.Dupa cum demonstreaza Adrian Marinou in studiul critic Modern.Modernism.Modernitate,cuvantul modern trimitela o determinare temporala:recent,de curand,nu demult.Acceptia cea mai raspandita a notiunii de modern deriva din esenta sa cronologica:prin extensiune,ceea ce dateaza de curand ori dintr-un trecut foarte apropiat,ceea ce este specific ultimul timp,se numeste modern. Modernul se opune ideei de clasic,invechit,depasit. Conceptul de modernism-arata Adrian Marinou in studiul citat-se aplica tuturor curentelor si tendintelor inovatoare din istorie(religioase,filosofice,artistice), ansamblului miscarilor de idei si de creatie,care apartin sau convin epocii recente,altfel spus moderne,in conditiile istorice date.Pot fi numite ca apartinand modernismului totalitatea miscarilor ideologice,artistice si literare care tind in foame spontate sau programate sper ruperea legaturilor de traditie. Atitudinea modernista este deci prin definitie anticlasica, antiacademica, anticonservatoare si impotriva traditiei,ajungand uneori pana la negativism radical.Prin extensiune,sunt incorporate modernismului curente literare ca simbolismul,expresionismul,futurismul dar si curentele avangardiste: dadaismul,suprarealismul,abstractionismul.Produs al evolutiei,modernismul implica diferentierea fata de literaruta scrisa pana atunci,de tip traditional. Revistele care au sustinut modernismul sunt: Miscarea literara, Romania literara (conduse de L. Rebreanu); Tiparnita literara (Camil Baltazar); Jurnalul literar (G. Calinescu); Cetatea literara (Camil Petrescu); Vremea(Zaharia Stancu); Sburatorul (condusa de E. Lovinescu).

Modernismul european
Modernismul este descris cel mai bine prin opera poetilor din a doua jumatate a secolului al XIX-lea si anume: Edgar Allan Poe, Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud, Stephane Mallarme, Paul Valery, Paul Eluard, Eugenio Montale, T.S. Eliot etc. Acestia sunt considerati "clasici" ai poeziei moderne, Charles Baudelaire fiind chiar primul teoretician al modernismului. Poezia moderna se caracterizeaza prin ermetism, elitism, sinceritate, frangmentarism, antimimesis, impersonalizare, simboluri personale, si nu in ultimul rand imbinarea in imagini a concretului cu abstractul. Din punct de vedere al prozei, modernismul se manifesta prin punerea accentului pe discontinuitatea eului si realitatii, pe realitatea timpului si al spatiului. Un bun exemplu pentru aceste caracteristici ale modernismului sunt romanele "In cautarea timpului pierdut" - Marcel Proust, "Ulise" - James Joyce, "Spre far" - Virginia Woolf, "Procesul" Franz Kafka.

Modernismul romanesc. Rolul lui E. Lovinescu

In critica literara romaneasca, cel care a teoretizat modernismul, punandu-l la baza unui sistem, gandind si creand in spiritul lui a fost E. Lovinescu, care a contribuit decisiv, prin cenaclu si revista Sburatorul, la intrarea literaturii noastre intr-o noua faza a de evolutie: o buna parte a literaturii, mai ales moderniste, de dupa razboi, este creatiunea exclusiva a Sburatorului, va scrie el in 1937, facand, in acelasi timp, o disociere importanta. Astfel, modernismul lovinescian este unul teoretic si consta intr-o bunavointa principiala fata de toate fenomenele de diferentiare literara. In literatura romana interbelica,modernismul continua actiunea de autonomizare si esentializare a lirismului inceputa in simbolism,introduce alte tehnici poetice,largeste sfera de inspiratie,propune noi atitudini lirice.Prin modernizare,criticul E. Lovinescu intelege,in afara de innoirea expresiei ,depasirea universului rural si renuntarea la orice fel de militarism de natura sociala,ideologica,politica.In opozitie cu doctrinarii traditionalisti,care pledeaza pentru o tematica rurala,pentru cultivarea prin arta a nationalului si eticului,a sentimentului religios,E. Lovinescu crede in desavarsita libertate si independenta a creatorului.Poetul-considera criticul-poate sa-si aleaga materialul de inspiratie din orice mediu,poate exprima orice tendinta,dupa cum poate sa nu exprime niciuna.Un scriitor talentat va realiza opere durabile indiferent daca va trata teme rurale sau urbane,indiferent daca va fi calauzit sau nu de un ideal.Totul se judeca exclusiv in functie de realizarea artistica.Insa modern,prin excelenta,va fi scriitorul inspirat de viata lumii contemporane,desfasurata in cadrul civilizatiei de tip urban.E. Lovinescu ofera astfel miscarii moderniste un reper teoretic. Criticul E. Lovinescu a fost mentorul unei noi generatii de scriitori care s-a afirmat in efervescenta culturala a perioadei interbelice.Cheia de bolta a teoriei estetice lovinesciene se afla in conceptul de modernism,care se intemeiaza pe ideea generala a sincronismului. Modernismul devine astfel rezultatul unui proces de sincronizare,al carui mecanism functioneaza pe baza legilor cu valoare universala ale imitatiei.

Teoria imitatiei era preluata dupa francezul G. Tarde, psiholog si sociolog, care critica viata sociala prin interactiunea reactiilor sufletesti. Societatea romaneasca a intors spatele inertiei orientale si preluand formele occidentale, a creat premisele dezvoltarii unui fond modern. Fenomenul formelor fara fond, de care vorbea T. Maiorescu, este acceptat de Lovinescu, dar criticul il socoteste inevitabil si creator: formele isi pot crea uneori fondul, sustine Lovinescu, spre deosebire de Maiorescu:Pusi brusc in planul unei civilizatii mult superioare realitatilor noastre sufletesti procesul formatiei civilizatiei noastre nu putea fi decat revolutionar,ceea ce a atras dusmania tuturor cugetatorilor sociali.considerand-o ca o forma fara fond. Romania moderna ar fi fructul acestui proces si s-a realizat in ciuda opozitiei fortelor conservatoare. Lovinescu propune eliminarea rapida a decalajelor culturale si modernizarea literaturii romane, deci sincronizarea cu spiritul veacului. Imitatia in conceptia lui Lovinescu este o necesitate inevitabila.o lege implacabila si fiind o lege e valabila pretutindeni si oricand:Cu mijloacele de raspandire instantanee ale timpurilor moderne puterea de difuziune a imitatiei a devenit aproape nelimitata. Literatura modernista nu poate fi privita,in opinia lui Lovinescu,decat ca o literatura de imitatie si nici chiar ca o solutie de continuitate intrucat saltul de nivel al literaturii renasterii noastre fata de realitatile nationale a fost cu mult mai mare decat saltul literaturii moderniste. Princiipiile sincronismului in literatura.inseamna, in mod practic, acceptarea schimbului de valori, a elementului ce confera noutate si moderniatate fenomenului literar. Nu e vorba de o imitatie servila, de un imprumut fara discernamant, ci de o integrare a literaturii intr-o forma viabila, in pas cu evolutia artei europene. Pe langa acestea,E. Lovinescu teoretizeaza si principiul diferentierii ca element esential al talentului.Aceasta presupune existenta unei originalitati de substanta,intrucat doar prezenta ideologiei intr-o opera nu este concludenta pentru valoarea ei literara.Principiul diferentierii se poate intelege insa si in alt mod,drept un efort de diferentiere fata de stilul trecutului si de colaborare la fixarea sensibilitatii actuale.Cu alte cuvinte,inainte de a ne diferentia intre noi prin puterea de observatie,de sugestie,talent,ne diferentiem fata de cei de dinaintea noastra:Scriitori vor fi judecati si din punctul de vedere al caracterului de sincronism cu dezvoltarea vietii noastre sociale si culturale si cu multiplele intretaieri de curente ideologice,dar si din punctul de vedere al efortului de diferentiere fata de ce a fost inainte,diferentiere de material de inspiratie,in sensul evolutiei preocuparilor momentului istoric si de expresie,in swensul capacitatii limbii de a se innoi prin imagine si armonie. Sincronismul reprezinta o forta de coeziune cu atat mai pronuntata cu cat mijloacele de transmitere a oricarei forme de activitate sufleteasca devin mai instantanee;teoretic si de n-am tine seama de diferentele etnice,la capatul evolutiei lui n-am putea vedea decat uniformitatea.

Contributia revistei Sburatorul

Modernismul romanesc s-a constituit in jurul revistei Sburatorul(1919-1922),(19261927),aparuta sub directia lui Lovinescu.Initial se anunta ca o revista fara un program propriu-zis:programul va iesi din talentul celor ce vor publica in Sburatorul;meritul unei reviste sta in limitele scrisului colaboratorilor sai.Publicatia isi fixeaza de la inceput o preocupare statornica-promovarea tinerelor talente:o revista are datoria sa caute elemente tinere.

Programul reviste se contureaza tot mai precis in acord cu ideologia literara a lui Lovinescu,care porneste de la conceptia ca exista un spirit al veacului numit de Tacit saeculum, adica o tonalitate de conditii configuratoare a vietii omenirii. In virtutea acestui spirit al veacului,exista o lege a sincronismului la baza caruia sta imitatia care dicteaza integrarea natiunilor in aceeasi formula de civilizatie impusa de natiunea cea mai evoluata. Sincronismul inseamna actiunea uniformizatoare a timpului aspura vietii sociale si culturale a diferitelor popoare legate intre dansele printr-o inderdependenta materiala si morala. Principiile de la Sburatorul, care au fost reluate in Istoria literaturii romane contemporanesunt: racordarea la spiritul veacului; sincronizarea cu Occidentul, in plan cultural si literar, prin imitatia formelor, dar si prin realizarea diferentierii; mutatia valorilor estetice (sub influenta factorilor istoriei); afirmarea autonomiei estetice, obiectivizarea prozei; preferinta pentru tematica citadina, pentru psihologii mai complicate si pentru spiritul analitic; promovarea noilor talente(lansarea unor nume ca: I. Barbu, Camil Petrescu, G. Calinescu, Pompiliu Constantinescu, Vladimr Streinu) si ,,revizuirea clasicilor; incredera in progres si refuzul autohtonizarii excesive a literaturii. Simultan cu miscarea samanatorista,ca o reactie impotriva traditionalismului si ca o expresie a sincronismului civilizatiei contemporane,s-a produs si miscarea modernista.Dupa ce au descatusat poezia lirica de eminescianism si de traditionalism si iau impins mai departe evolutia in sensul individualismului si al subiectivismului,poetii modernisti au crezut ca pot aplica si poeziei epice aceleasi procedee si determina,astfel o miscare modernista intr-un sens identic.

Manifestari ale modernismului in arta europeana

Desprins din miscarea simbolista, modernismul a ncearcat sa puna de acord expresia artistica cu viata moderna, cu sensibilitatea epocii si a contribuit la mbogatirea mijloacelor de creatie artistica. Modernitii au crezut c prin refuzarea tradiiei ar fi putut descoperi noi i radicale feluri de a crea "un altfel de art". Arnold Schoenberg a crezut n ignorarea armoniei tonale, tradiionale sistemul ierarhic de organizare a muzicii care a ghidat acest domeniu pentru mai bine de dou secole i jumtate ntruct a descoperit un mod nou de a organiza sunetul, bazat pe gruparea notelor n rnduri de cte dousprezece. Aceast tehnic a rezultat n creerea muzicii seriale a perioadei de dup primul rzboi mondial. Artitii abstraci, inspirai de micarea impresionist i de lucrrile lui Paul Czanne i Edvard Munch, au pornit conceptual de la presupunerea c att culoarea ct i forma - nu reprezentarea lumii naturale - sunt elementele eseniale ale artei vizuale. Astfel, Wassily Kandinsky, Piet Mondrian i Kazimir Malevich au ncercat s redefineasc arta ca i aranjamentul culorii pure. Dezvoltarea fotografiei a afectat puternic acest aspect al modernismului, fiindc nu mai era nevoie de funcia pur descriptiv ale niciuneia din artele vizuale. Aceti artiti moderniti au crezut cu trie c prin refuzarea reprezentrilor reale i materiale, arta va trece de faza materialist i va intra ntr-una spiritual.

Arte poetice interbelice

Arta poetica este un text programmatic prin intermediul caruia poetul isi exprima propria conceptie asupra creatiei si menirii acesteia. Unele arte poetice expun sistematic principiile care stau la baza unui curent sau a unei coli literare, constituindu-se n programe estetice ale acestora, n manifeste artistice. Caracterul lor programatic este evident i de aceea, de multe ori, lirismul lor este mai puin pronunat, fiind ncorsetat n enunarea unor principii. Astfel de arte poetice se refer la curente literare cum sunt clasicismul, romantismul, simbolismul etc. Alte arte poetice definesc poezia n general, ca modalitate de exprimare a realitii nconjurtoare i a sentimentelor poetului, preciznd n ce const menirea acesteia. Definirea poeziei este raportat la autorul ei la poet i de multe ori creaiile respective pun n discuie i rostul poetului ca furitor de frumos, ca persoan nzestrat cu harul creaiei. Nu de puine ori ns artele poetice conin concepia autorului lor despre propria creaie, pe care i-o definete n mod subiectivat i de aici izvorte lirismul mai pronunat al acestora. Viziunea asupra artei poetice, asupra poeziei a schimbat in permanenta, in functie de perioada istorico-literara in care scriitorii si-au exprimat crezul artistic. Viziunea lor, conceptia lor depinde in mare masura de miscarea literara, de curentul literar caruia fiecare poet se incadreaza. Spre exemplu, conceptia asupra poeziei exprimata de Eminescu in Epigonii este una romantica; simbolistii si-au schimbat conceptia asupra poeziei, asupra menirii acesteia si a poetului insusi, aducand in prim-plan sumbrul, lipsa sperantei, in care expresia de baza este simbolul. Modernismul este perioada istorico-literara care adduce cele mai mari schimbari de conceptie si de structura in lirica romaneasca. Intr-o perioada in care diversitatea reprezinta o trasatura de seama vom constata opinii diferite ale poetilor nostri interbelici asupra actului poetic. Tocmai aceasta diversitate de exprimare sustine apartenenta scriitorilor la miscarea modernista novatoare. Marii reprezentanti ai poeziei interbelice sunt: Tudor Arghezi, Lucian Blaga si Ion Barbu. Tudor Arghezi reprezinta un nume reper pentru dezvoltarea liricii interbelice. Este piatra de hotar intre vechi si nou prin volumul Cuvinte potrivite 1927. Poezia Testament apare in fruntea si este considerata arta poetica argheziana. Testament este o metafora; geneza cartii si geneza lumii sunt simultane, la originea amandurora stand cuvantul. Efortul creator este ilustrat in carte, care este inmanata de la o generatie la alta: Nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa moarte/ Decat un nume adunat pe-o carte. Asadar testamentul liric al poetului nu face referire la avutia materiala a acestuia, ci la operele create de-a lungul anilor. Prima strofa sugereaza ideea evolutiei, reflectata in limbajul caracteristic arghezian. Momentul originar, momentul genezei este ilustrat de seara razvratita, dar acesta nu este un process incheiat, ci unul continuu: In seara razvratita care vine/ De la strabunii mei pana la tine. Se sugereaza ca evolutia este grea, aspra ( Prin rapi si gropi adanci), treptele timpului fiind urcate adesea pe branci. Treapta este o metafora, ea insemnand acumulari materiale initial si mult mai tarziu, capatand atribute spirituale. Fiul este indemnat sa-si aseze cartea la capatai, pentru a-l calauzi, asemenea Bibliei pe credincios: Aseaz-o cu credinta capatai/ Ea e hrisovul vostru cel dintai. Deasemenea inseamna transformare a materiei in spirit: ca sa schimbam, acum intaia oara,/ Sapa-n condei si

brazda-n calimara,/ Batranii-au adunat, printre plavani,/ Sudoarea muncii sutelor de ani. Transformarea uneltelor materiale in unelte spirituale reflecta viziunea de reconvertire a cuvintelor pentru a capata functia lor originara. In limbajul taranilor, Arghezi intuieste intelesuri nebanuite, iar cuvintele potrivite se nasc tocmai din cele firesti ale taranilor. Sapa este transformata in condei, brazda in calimara. In urma efortului indelungat, cuvintele au capatat sensuri noi, au devenit potrivite, adica s-au transformat in unelte ale spiritului. Transformarile sunt nebanuite: uratul devine frumos, veninul devine miere, raul se transforma in bine. Le-am prefacut in versuri si-n icoane/ Facui din zdrente muguri si coroane/ Veninul strans l-am preschimbat in miere,/ Lasand intreaga dulcea lui putere./ Am luat ocara si torcand usure,/ Am pus-o cand sa-mbie, cand sa-njure. Poetul opune creatiei divine propria sa creatie; cunoasterea directa a lui Dumnezeu nu este posibila, el este Dumnezeu de piatra; Am luat cenusa mortilor din vatra/ Si-am facut-o Dumnezeu de piatra,/ Hotar inalt, cu doua lumi pe poale,/ Pazind in piscul datoriei tale. Cenusa mortilor face trimitere la trecut, prezentul trebuie sa conserve trecutul; iar hotarul inalt poate insemna limita dintre prezent si trecut, dar si punctul in care se situeaza Divinitatea. Adept al esteticii uratului, Arghezi cultiva ideea ca uratul poate fi sursa de frumos artistic; Din bube, mucegaiuri si noroi/ Iscat-am frumuseti si preturi noi. Originea esteticii uratului se afla in Florile raului (Baudelaire). Arghezi considera ca forta primordiala a cuvantului poate sa amelioreze lumea. Cuvintele capata continuturi semantice noi. Ele au si rolul de a pedepsi ceea ce nu a fost cunoscut pana acum: Endreptatirea ramurei obscure/ Iesita la lumina din padure/ Si dand in varf, ca un ciorchin de negi,/ Rodul durerii de vecii intregi. In final poetul sugereaza ca poezia este rezultanta comuna a nuntirii dintre slova de foc (inspiratie) si slova faurita (munca). El, poetul, este robul propriei sale creatii, pe care o daruieste oamenilor, dar si stapanilor neinduratori: Robul a scris-o, Domnul o citeste,/ Far-a cunoaste ca-n adancul ei/ Zace mana bunilor mei. Ideile in poezie sunt reflectate in enunturi construite prin juxtapunere. Imaginea este sensibilizata prin folosirea enumeratiei (rapi si gropi adanci), a metaforelor (seara razvratita), concentrarea ideilor: cuvintele nu sunt de prisos, nu pot fi substituite Cuvantul carte apare in aceasta poezie de patru ori, intr-o distributie aproximativ simetrica, in sensul ca primele doua aparitii sunt la inceputul poeziei, iar ultimele doua spre sfarsitul ei. Aici, substantivul carte este, in plan estetic, o metafora ce sugereaza intreaga creatie a poetului. De fapt, am putea vorbi de o sinecdota, adica substituirea intregului cu partea. Intregul, insemnand opera poetica a lui Arghezi, este redus, cu modestie, la proportiile unei singure carti. Sentimentul de modestie este sublimat si prin articularea substantivului cu articolul nehotarat (o carte), care sugereaza intotdeauna ca e vorba de un obiect oarecare si nu de ceva deosebit. Enuntul un nume adunat pe-o carte este si el un semn al aceleiasi modestii, cel putin aparente, prin care poetul se prezinta in calitatea de creator al unei opere. Cu sens apropiat reapare termenul si in formularea Cartea mea-i, fiule, o treapta. In acest context, cuvantul pare sa comunice mesajul ca opera poetului inseamna un pas ascendent in evolutia spirituala a neamului de tarani din care se trage si Tudor Arghezi. Metafora carte poate avea aici si alte conotatii, cum ar fi aceea mai generala de valoare spirituala, de simbol al culturii. In viziunea poetului, cartea inseamna un adevarat act de innobilare (cu trimitere la robii din care descinde si poetul): Aseaz-o cu credinta

la capatai./ Ea e hrisovul vostru cel dintai,/ Al robilor cu saricile pline/ De oseminte varsate-n mine. Cartea inseamna pt Tudor Arghezi simbolul trecerii de la efortul bratelor la truda mintii: Ca sa schimbam acum, intaia oara,/ Sapa-n condei si brazda-n calimara,/ Batranii-au adunat, printre plavani,/ Sudoarea muncii sutelor de ani. Acelasi cuvant, purtand de asta data o alta incarcatura metaforica, apare si in versurile: Intinsa lenesa pe canapea/ Domnita sufera in cartea mea. Aici termenul carte pare a avea un sens mai apropiat de cel fundamental, putand fi vorba de un anumit volum, de-o carte cu un anumit titlu din opera poetului. Nu poate fi neglijata conotatia potrivit careia cartea poate sa transmita, sa trezeasca o anumita stare sufleteasca chiar si domnitei, care nu ar avea temeiuri reale de suferinta, sugerandu-se astfel ideea ca respectiva carte are o mare forta de influentare a cititorilor. Ultima prezenta a cuvantului in discutie este consemnata in versul: Slova de foc si slova faurita,/ Imparecheate-n carte se marita. Aceste versuri constituie o expresiva si persuasiva definitie metaforica a poeziei, a insusi actului creatiei poetice. Asadar cuvantul carte ar insemna aici poezie, ca rezultat al contopirii totale dintre inspiratie, har, revelatia poetica (slova de foc) si truda poetului de elaborare a textului, de selectare a cuvantului celui mai expresiv (slova faurita). Conceptia estetica a lui T.Arghezi cuprinde si ideea ca realizarea poeziei presupune o elaborare indelungata si trudnica, cuvintele fiind framantate mii de saptamani. Revenind la definitia poeziei, remarcam faptul ca poetul se refera la specificitatea poeziei legata de arta si de tehnica versificatiei, dar si de imaginile artistice (icoane) ca element definitoriu pentru transmiterea mesajului poetic (versuri si icoane). Metafora icoane trimite la definitia eminesciana a poeziei: voluptos poem cu icoane/ si cu glasuri tremurate. Spre final, creatia poetica isi gaseste o alta definire metaforica: Slova de foc si slova faurita/ Imparecheate-n carte se marita. Flori de mucegai este un poem manifest despre viziunea infernului uman potrivit lui Eugen Simion.Este o arta poetica nu numai pentru ca inaugureaza volumul omonim de versuri, dar si pentru ca Arghezi isi exprima in acest poem ideile filozofice,literare si estetice pe care le dezvolta ulterior in intreaga opera. Confesiunea poetului este tulburatoare, plina de dramatism, fiindca actul poetic facut cu daruire (pentru a oglini un univers uman terifiant al puscariilor) devine martiraj, truda sisifica : Le-am scris cu unghia pe tencuiala/ Pe un parete de firida goala/Pe intuneric, in singuratate,/Cu puterile neajutorate . Tema poeziei este deci acest aspect generalizat al travalilui artistic : Si m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana stanga . Prin cunoasterea realului, a unui univers fetid, imund, scriitorul poate sa reflecte grotescul, uratul, absurdul- nefiind ajutat nici de zodii, si nici de sfinti ; el scrie ca un damnat Cu puterile neajutate/ Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul/ Care au lucrat imprejurul lui Luca, lui Marcu si lui Ioan . In acest text, totul este decantat, esentializat in simboluri. Imaginile urmatoare sunt surprinzatoare, de o neasteptata originalitate. Poetul traieste stari limita in planul cunoasterii si in cel al creatiei, el se comunica pe sine prin metafore, enumerare, repetitii, versuri abrupte, sacadate. El scrie stihuri fara an (iesirea din timp, din istorie), stihuri de groapa(ale suferintei, morbidului si macabrului ), stihuri de sete de apa(vitregia, chinul existential, dezechilibrul), stihuri de foame de scrum (terifiantul, infernalul, deznadejdea halucinanta, depresia onirica ).

Lumea inchisorii parca aduce blestemul, raul, poetul nu-si poate acorda vointa creatoare cu efortul dirijat spre rezultatele scontate : Cand mi s-a tocit unghia ingereasca/Am lasat-o sa creasca/ Si nu a mai crescut/ Sau nu o mai am cunoscut . In resorturile intime ale poetului se produce o fractura grava instrainarea - sau nu o mai am cunoscut . Chiar si topica arata dezarticularea, stangacia, iesirea din echilibrul firesc atat de necesar. In viziunea densa a suferintei, Arghezi concentreaza timpul, spatiul, fenomenele naturii, crisparea eului poetic: Era intuneric.Ploaia batea departe afara, Si ma durea mana ca o ghiara Neputincioasa sa se stranga Si m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana stanga. Scriitorul foloseste cuvinte populare care au efect stilistic in context : mucigai, stihuri , scrum , ghiara , firida . In sintagmele firida goala , puterile neajutate , unghia ingereasca -epitetele sunt abstracte, aduc un spor in planul ideii si sentimentului, cititorul patrunde mai bine in substanta conotatiilor. Unghia ingereasca . unghiile de la mana stanga - tencuiala , firida goala sunt elemente esentiale pentru infaptuirea programului scriitoricesc ; intunericul , ploaia , singuratatea consemneaza conditiile depresive in care poetul cu puteriile neajutorate trebuie sa scrie.Poetul este constient ca pentru a realiza volumul intreg Flori de mucigai , pentru a evoca figuri dintr-un mediu socio-uman mai putin obisnuit trebuie sa apeleze la inventivitatea lexicala, mai ales ca sugereaza existenta unei licariri de moralitate si frumusete oriunde, fiinca omul este recuperabil, oricat de jos ar fi cazut. Pentru Lucian Blaga poezia nseamn trire emoional. El se consider diferit de ceilali poei, afirmnd c n universul su exist doar lumina sa. Lumina celorlali ucide. El este poetul filosof care aduce o existen fundamental misterioas, rolul su ca poet fiind potenarea misterului. Blaga evideniaz dou tipuri de cunoatere: luciferic i paradisiac. Cunoaterea luciferic produce o criz n obiect, schimbndu-l n fanic sau aparent i criptic sau ascuns; ceea ce pare a fi criptic devine fanic, procesul continundu-se la nesfrit. Cunoaterea paradisiac este o cunoatere raional, numete obiectele i le nseriaz. Prin art, religie i filosofie, omul ncearc s reveleze misterul, dar Marele Anonim creeaz cenzura transcedental prin care limiteaz puterea omului de a cunoate, acesta acceptnd misterul i consolidndu-se prin sporirea lui. Nevoia omului de a adnci misterul vine din cauza celor trei categorii de cunoatere prezente la Blaga i anume: plus-cunoatere, zero-cunoatere i minus-cunoatere. Astfel apar misterele atenuante, cele permanentizate i respectiv cele potenate.

Simplitatea expresiv a textului Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, considerat unanim a fi arta poetic a lui Blaga i, mai mult chiar, intuiia generatoare a ntregului su sistem filozofic, se impune de la prima lectur. Ceea ce se reine numaidect este refuzul paradoxal al cunoaterii i voina de conservare a tainelor, din iubire pentru ele. Ideea se valorific plastic printr-o comparaie dezvoltat n maniera mai general din Poemele luminii, n fruntea crora e aezat n chip semnificativ. Elementul care declaneaz emoia liric e tocmai aceast idee. n Pietre pentru templul meu, volum publicat concomitent cu cel deja pomenit, citim urmtoarele: Cteodat datoria noastr n faa unui mister nu e s-l lmurim, ci s-l adncim aa de mult, nct s-l prefacem ntr-un mister i mai mare. Identitatea acestei afirmaii cu semnificaia poeziei dovedete limpede obsesia autorului, care exprim o credin adnc i o atitudine cu implicaii dintre cele mai importante. Legtura ntre poezia i filozofia viitorului autor al Trilogiei cunoaterii este indiscutabil. Poetul nsui o recunoate ntr-un interviu din 1935, cel puin pentru perioada care ne intereseaz aici: La nceputul creaiei mele literare planul poetic i cel filozofic interferau, ns pe msur ce am naintat n via ele s-au difereniat ncet, ncet, i tot mai mult. Pe de alt parte, n acelai an, 1935, referindu-se mai precis la intuiia din Eu nu strivesc corola, Blaga mrturisea ntr-un articol c din ea, fr s bnuiasc mcar, s-a dezvoltat mai trziu ideea despre dogm ca metod creatoare. Acea atitudine metafizic a fost ns punctul de plecare, matca din care s-a nscut roiul multiplu articulat al sistemului meu epistemologic. Pentru a stabili mai exact sensul relaiei dintre poezie i filozofie la Blaga, trebuie neaprat subliniat c opera gnditorului este produsul, desigur amplificat i expus discursiv, al unor intuiii lirice iniiale i nu invers, cum o presupune operaia destul de rspndit de a interpreta poezia prin prisma conceptelor din Trilogie. Iat din ce cauz construciile teoretice ale lui Blaga se caracterizeaz prin frumusee i armonie interioar, adic prin virtui estetice, dincolo de orice valoare de adevr, n vreme ce poezia e intuiie liric de cea mai pur spe i de cea mai bun calitate. Din considerente ca acestea, Eu nu strivesc corola reprezint o realitate de sine stttoare, care nu trebuie privit i judecat dintr-o perspectiv exterioar, ntruct ea nu este punctul de ajungere sau de concretizare plastic a unei idei filozofice, ci, dimpotriv, punctul de plecare al acesteia din urm. Textul se organizeaz n dou mari secvene aflate ntr-o opoziie elementar: de la negaie la afirmaie. Poetul nu spulber tainele, ci, dimpotriv, le poteneaz. Fiecare secven conine la rndul ei dou momente care n prima se afl n antitez, iar n a doua se asociaz prin comparaie. Iat prima secven cu cele dou momente ale ei: (I)Eu nu strivesc corola de minuni a lumii i nu ucid cu mintea tainele ce le-ntlnesc n calea mea n flori, n ochi, pe buze ori morminte (II)Lumina altora sugrum vraja neptrunsului ascuns n adncimi de ntuneric. n aceast parte trebuie constate, nainte de orice, cteva lucruri mai nsemnate. Risipirea tainelor apare poetului ca o aciune de nepermis i crud violare a corolei de minuni a lumii, de vreme ce verbele folosite sunt nu strivesc, nu ucid i sugrum.

n al doilea rnd, misterul este ntlnit n flori, n ochi, pe buze ori morminte. Prezena lui face parte dintre minunile lumii i e asociat cu ideea de vraj. Impresia general a aceea a unei ordini a lumii care nu trebuie compromis printr-o intervenie violent, ntruct ea coincidea cu viaa nsi. A doua secven a poeziei e la fel de simpl: (I)dar eu, eu cu lumina mea sporesc a lumii tain - (II)i-ntocmai cum razele ei albe nu micoreaz, ci tremurtoare mrete i mai tare taina nopii (I)aa mbogesc i eu ntunecata zare, cu largi fiori de sfnt mister, i tot ce-i ne-neles se schimb-n nelesuri i mai mari sub ochii mei cci eu iubesc i flori i ochi i buze i morminte. E evident c prin comparaie nu dobndim propriu-zis o semnificaie nou, ci doar o explicaie suplimentar de acela al metaforelor pe care Blaga le numete plasticizante, difereniindu-le de cele revelatorii. Grania rmne totui labil i comparaia cunoaterii cu lumina lunii poate fi interpretat i ca un spor de semnificaii, fie ele i secundare. Nu se poate contesta c poezia n genere i mai cu seam poezia modern lucreaz mai degrab cu obscuriti dect cu limpezimi. Faptul ca atare ine desigur de dialectica expresiei tinznd necontenit spre originalitate, dar nu mai puin de calitatea sondajului liric. Funcia reflexiv a limbajului poetic se hipertrofiaz n dauna celei tranzitive, genernd dificulti de nelegere din ce n ce mai mari. Fr s exprime direct acest proces dramatic, poezia lui Blaga este totui o verig din lanul desfurrii lui. Dar n vreme ce muli dintre poeii secolului nostru i-au orientat eforturile de inovaie spre domeniul expresiei, autorul Laudei somnului a rsturnat ntreaga viziune a lirismului, investignd prin mit zone ale realitii i ale spiritualitii noastre etnice pe care pn la el nici mcar nu le-a ntrevzut cineva. Astfel nct aportul decisiv al lui Blaga la dezvoltarea poeziei romneti const nu ntr-o anumit superioritate expresiv sau imagistic, ci n descoperirea i exploatarea unui ntreg nou continent al lirismului. Eu nu strivesc corola de minuni a lumii este doar poarta prin care se intr n acest continent. Rostul acestei mici poezii e acela al unui simplu, dar extrem de semnificativ moto la ntreaga oper a lui Lucian Blaga. Spre deosebire de tragismul lui Arghezi i emotivitatea lui Blaga, Barbu are o poezie de notaie atent i lucid, pentru c realizeaz c acesta devine n final un act gratuit. Barbu i triete reveria n lumea pur a ideii, fr emoii i fr dorina dobndirii paradisului. Poezia lui sintetizeaz toate energiile fiinei sale, de la ntortocheatul i incontrolabilul univers instinctual la cmara Soarelui. n acest labirint de sinteze i ndeplinete misiunea de a readuce n lume experiene i triri uitate, pierdute sau necontientizate de fiina contingent. Viziunea barbian asupra lumii vine din convingerea ca n afar de mntuirea sufletului exist calea transcenderii raionale.

Cunoasterea matematica i se pare lui Ion Barbu singura mantuitoare, pentru care se simte in adevar facut. De aceea o va transforma in poezie. In viziunea poetului, intre geometrie si poezie exista canale secrete prin care acesta comunica, astfel incat poezia devine o prelungire a geometriei. Arta teoremei din geometrie transpusa la actul liric constituie chiar hermetismul formal al poetului; de aici decurge dificultatea descifrarii mesajului poetic. Spre deosebire de poetii care l-au precedat si care au investigat mai ales latura afectiva a universului uman, Ion Barbu propune prin poezia sa o imagine generala, rezultata din contemplarea lumii in totalitatea ei; este evidenta natura profund reflexiva, intelectuala a poeziei sale. Din ceas, dedus face parte din volumul Joc second, aparut in anul 1930, si este o autentica arta poetica, in care sunt sintetizate principiile artei creatoare barbiene, precum si procedeele poetice. Discursul liric propune o conceptie moderna despre poezie dar si un limbaj ermetic, incifrat si o sinteza poetica dificila. Poezia este rezultatul unei activitati rationale, cerebrale, asa se explica folosirea verbului a deduce, ce face parte din sfera semantica a matematicii: Din ceas, dedus adancul acestei calme creste/ Intrata prin oglinda in mantuit azur. Tudor Vianu considera ca metafora creasta sugereaza piscul spre care tinde poezia, in jocul ei spre absolut, iar George Calinescu considera ca adancul crestei este chiar poezia. Metafora din ceas poate simboliza temporalul, realul, in care poezia se afla in stare latenta, si poate fi integrata in simbolistica mitul oglinzii. Asa cum elementele materiale se pot reflecta intr-o oglinda sau pe suprafata apei, lumea in toalitatea ei, se resfrange, dupa propriile legi in constiinta umana. Dar imaginile poetice nu copieaza exact lumea exterioara, aceasta fiind trasfigurata artistic; arta inseamna transgresarea imediatului si intrarea intr-o suprarealitate ideala. Starea de extaz este declansata de abandonarea materialului, al contingentului, de scoatearea acestuia de sub tutela timpului. Prin oglinda, lumea intra in mantuit azur, aceasta metafora ilustrand unul din atributele artei eternitatea. Cirezile agreste sunt forme ale contingentului, elemente ale realitatii; poezia se naste prin inecarea cirezilor agreste, adica prin abandonarea materialitatii: Taind pe inecarea cirezilor agreste,/ In grupurile apei, un joc secund, mai pur. Jocul second este chiar poezia, realitatea purificata in cuvinte. In conceptia lui Ion Barbu poezia este o reflectare de gradul al 2-lea al realitatii; poetul pleaca de la conceptia lui Platon despre arta, vazuta ca o copie a realitatii care, la randul ei, este o copie a Ideii.

Strofa a doua se deschide cu o exclamatie retorica, nu cu valoare emfatica sau afectiva, ci avand valoarea unei constatari definitive: Nadir latent!. Primul termen metaforic defineste spatiul real, celalalt universul artistic. Nadirul este o reflectare a zenitului, este opus acestuia (cel mai inalt punct de pe bolta cereasca, deasupra locului de observatie). Se releva rolul poetului vazut ca un centru al universului. In spatiul real elementele sunt dispersate, rolul poetului fiind acela de a le insuma, de a ordona harpele rasfirate: Poetul ridica insumarea De harpe rasfirate ce in zbor invers le pierzi/ Si cantec istoveste: ascuns, cum numai marea/ Meduzele cand plimba sub clopotele verzi. Poezia se afla in stare latenta in realitate. Pornind de la acest poem, George Calinescu sustinea: poezia este o iesire (dedus) din contingent (ceas) in pura gratuitate (mantuit azur), joc secund e un nadir latent, o oglindire a zenitului in apa, o sublimare a vietii prin retorsiune. Starea poetica este asemenea cantecului marii; asa cum cantecul marii ramane pentru multi imperceptibil, asa si starea poetului ramane muta pana cand acesta reuseste sa dea glas frumusetii, starii poetice latente existente in realitate. Apa este asa dar un alt simbol al poeziei, insemnand oglindire, reflectare, prin care se transcende lumea reala spre un univers imaginar, ideal (in prima strofa). In a doua strofa marea devine simbolul genezei poetice, universul unde se naste poezia. Cuvintele stau la baza tonului incantator, solemn al poeziei. Poetul isi propune sa anuleze sinteza clasica, arbitrara, sa descatuseze cuvintele de incarcatura conventionala. Aparentele concrete ale realitatii sunt inecate si, in acest demers, metaforele revelatoare (ceas, mantuit azur, joc second) joaca un rol important. Jocul poetic barbian se releva si prin alegerea cuvintelor rare incarcate cu sensuri ce presupun dificultati in decodificare. Din ceas, dedus este o arta poetica ce ilustreaza intr-o maniera imediata un lirism modern, de factura intelectuala, in care trairea, subiectivismul analogiilor, discontinuitatea imaginilor, emotiile, muzicalitatea sobra coexista. Din atitudinea oscilant comun a celor trei, fiecare se detaeaz prin modul de a scrie n raport cu realitatea, lumea, universul ntreg, nnoind temele i realiznd astfel detaarea de lirica eminescian. Arghezi scrie raportat la contemporaneitate, oscilnd permanent, sfiat ntre dou lumi, cutnd prin Psalmi cu ndrjire drumul spre Dumnezeu, dar n acelai timp ndoindu-se c-l va gsi. n ceea ce-l privete pe Blaga, legtura cu Dumnezeu este marcat de aceeai suferin pricinuit de sentimentul singurtii; dar Blaga descoper binefctoarea coborre n esene. Fiind ispitit de cugetarea sacr, descoper cu uimire c ea i trage seva din emoia autentic. Filosofic, simpla cutare a lui Dumnezeu presupune ndoial i revolt camuflat; n acest sens trebuie neleas obsesia sa, foarte bine formulat n Pax magna. Barbu traduce n termeni matematici atitudinea lui Blaga. Dincolo de marea trecere a lumii profane se afl condiia de

increat, smn a vieii, nchis n oul dogmatic. Cum poetul tie c rostul fiinei este de a sta sub semnul ntmplrii, alege s triasc doar sensul nceputurilor, sfnt fiind doar nunta, nceputul. nnoirea fundamental a poeziei interbelice se manifest n planul expresiei artistice, iar rolul cel mai important i revine lui Arghezi. El ncearc s spulbere canoanele comunicrii. Blaga pleac de la ideea c un text poetic constituie o metafor total; de aceea poeziile sale adopt formula unui discurs liric solemn, marcat de o metafor revelatorie. Poeziile lui Barbu ncnt prin euforii rafinate i confer cititorului sentimentul c particip la un mister de nepovestit. Prin ermetizarea sensurilor n metafore electrizante, dar mai cu seam prin caracterul ezoteric, poezia lui se nscrie n manierismul livresc al veacurilor noastre. Arghezi, Blaga, Barbu pot fi considerai pe drept ntemeietorii poeziei sintezelor spirituale. Arghezi renoveaz cuvntul poeziei romneti, n special prin estetica urtului, aducnd nnoiri fundamentale n plan tematic, Blaga coboar n esene, traducnd emoia metaforic, iar Barbu poate fi considerat un alchimist al simbolurilor i al cuvintelor, aezndu-le ntr-un labirint ispititior.

Diversitate tematica in poezia interbelica

Secolul XX a insemnat in cultura europeana,dar si in cea romana inovatie, noutate.Literatura interbelica se constituie intr-o perioada de mare diversitate,atat un ceea ce priveste temele si motivele poetice abordate,cat si in privinta limbajului si a noutatii unor formule estetice. In literatura noastra cei mai mari poeti moderni care au ramas ca adevarate pietre de hotar in decursul literaturii au fost Lucian Blaga, Tudor Arghezi si Ion Barbu.Ei au ramas ca simboluri ale originalitatii si inovatiei literare, insufletiti de o putere creatore nemaivazuta.

LUCIAN BLAGA
Poezia lui Blaga reprezint un moment de elevatie a lirismului romnesc. Fat de marele su naintas, Eminescu, pasionat de filozofie, care a nuantat si a versificat idei filozofice, Blaga este primul poet filozof, autor al unui sistem de filozofie propriu, original. Legtura dintre poezie si filozofie este indisolubil. Astfel poezia nu poate fi nteleas fr o necesar raportare la aspecte ale sistemului su filozofic. Conceptia filozofic la rndul ei este exprimat ntr-o form poetic metaforic.Exista doi poli pe care creatia sa s-a bazat : filosofia vietii si expresionismul.Filosofia veitii este o doctrina pri ncare sustinatorii ei exalteaza viata omului si-i dau o puterea enorma,lasandu-l pe Dumnezeu cu un pas in urma.Reprezentantul de baza este Friedrich Nietzsche.Expresionismnul este un curent aparut in Germania secolului XX si se prezinta ca o cautare a unei realitati psihologice sau spirituale.Pune accent pe sensiblitatea interioara a individului pe care o va reprezenta in exterior print-ro anumita trasatura,reliefata intens.Alti factori care au jucat in rol important in formarea spirituala a lui Blaga au fost contactul timpuriu cu lumea satului si cu spiritualitatea popular,de unde si iubirea lui pentru sat ,dupa cum vedem in poezia Sufletul satului ,dar si contactul cu filozofia indian. De aici a retinut teme, motive, idei: tema timpului infinit, tema trupului ca nchisoare a sufletului, somnul si tcerea, ca modalitti de atingere a absolutului. Aparitia lui Blaga n climatul literar interbelic i-a contrariat pe contemporani, care nu stiau unde s-l plaseze: printre traditionalisti sau printre modernisti. Criticul literar Eugen Simion remarca capacitatea lui Blaga de a fi n acelasi timp modern si de a pstra legtura cu fondul arhaic, mitic, ancestral. Poetul nsusi s-a ncadrat alturi de Brncusi ntr-un traditionalist metafizic. Universul liric blagian nu este unitar n felul aceluia pe care-l ntlnim la Bacovia, dar nici divers i polimorf precum cel arghezian. El nu ni se impune nici prin monotonie profund i nici prin proteism. Criticul literar Eugen Simion remarca capacitatea lui Blaga de a fi n acelasi timp modern si de a pstra legtura cu fondul arhaic, mitic, ancestral. Poetul nsusi s-a ncadrat alturi de Brncusi ntr-un traditionalism metafizic. Principalele teme din poezia sa sunt misterul, lumina, iubirea, somnul si marea trecere.

MISTERUL Cele cinci volume de versuri antume mpreun cu ampla creaie postum (egal aproape n ntindere cu cealalt), cele ase volume de eseuri i cele patru mari trilogii ne dau imaginea general a unui spirit dominat i absorbit ntr-un chip particular, probabil unic n cultura romn, de o singur problematic: aceea a misterului, intuiie liric i concept intelectual din care i-a fcut o adevrat cheie de bolt a unei ntregi opere. Poet al misterului, cum l-a numit pe drept cuvnt Pompiliu Constantinescu, Blaga este n egal msur n chip declarat i inechivoc, i un filozof al misterului. nc de la nceput trebuie remarcat o greeal care se face deseori prin abordarea poeziei lui Blaga din direcia filozofiei sale, cutnd n prima ideile i speculaiile celei de a doua. Coincidena care se simte ntre ele nu este rezultatul nici unui transfer, ci produsul natural - cum autorul singur a atras atenia - al unei sensibiliti metafizice unitare i ireductibile. Misterul este conceptul central al filosofiei sale, cu intelesul de obiect al cunoasterii, privit ca strat de adancime al existentei. Misterul a insemnat pentru Blaga ce a insemnat iubirea la Eminescu. Crede ca totul in lumea asta e format prin din mistere.La el revelarea misterului nu inseamna descifrare, pentru ca acest lucru ar duce la pierderea lui, ci inseamna a stii ca exista.Blaga are o atitudine de admiratie fata de mistere pentru ca el considera ca din mister s-a nascut cultura si civilizatia umana. Spunea ca exista doua 2 laturi ale fiecarui lucru : latura fanica,care se poate cunoaste si latura cryptica, plina de mister care nu se poate cunoaste.Mister e i esena ultim a lumii, Marele Anonim, care se apr, printr-o cenzur transcendental de asalturile prea orgolioase ale minii omeneti. Omului nu-i rmne dect creaia pentru a revela misterul n autenticitatea lui. La creaie este condamnat printr-o mutaie ontologic ce i-a conferit un destin nobil i generos. Poezia lui Blaga nu este, de aceea, una de idei, nu construiete cu ele cum face Eminescu de attea ori, ea este o poezie de viziuni metafizice, proiectnd adic i mobilnd un spaiu imaginar cu fantasme i interferene figurative, a cror aproape unic funcie e de a sugera misterul generalizat i insurmontabil. Acesta ,n concepia filozofului e captat i anihilat n cunoaterea pozitiv, paradisiac- de tip logic, rational, care se revarsa asupra obiectului cunoasterii si nu-l depaseste, vrand sa lumineze misterul pe care, astfel, sa-l reduca, fiind specifica oamenilor de stiinta- i potenat i aprofundat n cunoaterea luciferic, o cunoatere care-l conserv, ferindu-se a-i altera semnificaiile prin intervenia brutal a unei raiuni reducioniste i simplificatoare. Blaga insusi a fost un iubitor al cunoasterii luciferice.Aceasta opereaza asupra unor mistere deschise carora le produce o variatie calitativa, lansand idei ce se afla in opozitie (disanalogie) cu concretul. Teoria coperniciana este exemplul clasic al cunoasterii luciferice. Aceasta cunoastere este definita de o tensiune problematica dintre spirit si obiect, se bazeaza pe o observatie dirijata, tinzand la o explicatie pe baza unei constructii teoretice care face saltul din planul fanic in cel criptic pe baza unei idei (ipoteze, numite de Blaga idee teorica). Este vorba de o ipoteza teoretica pe care intelectul o elaboreaza pentru a dezvalui structura de adancime a lumii. Este o cunoastere constructiva, activa ce presupune un progres in adancime, intensiv.Faptul ca misterul a fost preocuparea principala a poetului vedem din faptul ca este tema centrala a artei sale poetice Eu nu strivesc corola de minuni a lumii din volumul de debut Poemele luminii .Aici Blaga

ne arata ca el contribuie la sporirea misterului,nevrand sa le decodeze sau sale spulbere : Caci eu iubesc si ochi,si flori si buze si morminte. . LUMINA Volumul Poemele luminii ne duce catre o alta tema si anume lumina.Lumina la Blaga are un inteles metafizic si metaforic .Ea curpinde toata lumina pe care omul a vazut-o sau o poate vedea : lumina din prima zi a creatiei, lumina Raiului,lumina din ochii unui om plin de iubire,pe scurt,semnifica originea vietii.Lumina inseamna pentru Blaga si cunoastere.El tinde catre absolut prin cunoastere, iar lumina este acea cunoastere,cunoasterea luciferica prin care el spera ca va atinge Raiul creatiei.Insetat de cunoastere,insetat de absolut, Blaga scrie un volum in care predomin elanul vital, betia vitalist, care tinde s depseasc limitele conditiei umane pentru a se contopi cu Cosmosul.Elanul dionisiac si trairea frenetica a vietii sunt sentimente ce insotesc poezii ca Lumina , Dati-mi un trup voi,muntilor sau Vreau sa joc .Sufletul saut inde spre Lumina cosmica,esenta universului.Vedem un Blaga care se simte prizonier intr-un trup prea stramt,prea limitat pentru puterea lui si pofta de viata.El vrea sa se masoare cu Universul ,sa simta ca traieste : Dai-mi un trup voi munilor, mrilor, dai-mi alt trup s-mi descarc nebunia n plin! Pmntule larg fii trunchiul meu, fii pieptul acestei npraznice inimi . O, vreau s joc, cum niciodat n-am jucat ! S nu se simt Dumnezeu n mine un rob n temnit-nctusat. n alte creatii lumina apare alturi de ntuneric, semnificnd coexistenta binelui cu rul, ca n Lumina raiului : De unde are raiullumina ? - Stiu: l lumineaz iadul cu flacrile lui ! Lumina capata semnificatii profunde la Blaga , prin metafore revelatoare si comparatii complexe.El ii da un loc central in opera sa si arata lumii ca lumina este singura cale catre revelatie si catre absolut.

IUBIREA

O alta tema care marcheaza universul liric blagian este cea a iubirii.Poate nu atat de evidenta ca la Eminescu,dar cu singuranta adanca, din punct de vedere spiritual. Lucian Blaga include poezia cu tematica erotica in lirica de meditatie filozofica. Atat in volumul Poemele lumii(1919), cat si in perioada senectutii, in poezia publicata postum cum ar fi ciclul Vara de noembrie, Cantecul focului, etc. trateaza aceeasi tema, din perspectiva poetului expresionist ce traieste cu maxima intensitate iubirea. Spre deosebire de Mihai Eminescu, care selecta din natura anumite elemente pe care apoi le personifica pentru a potentia iubirea cuplului, Lucian Blaga vede iubirea ca un sentiment-patima ce modifica natura din jur. Misterul ochilor negri ai iubitei se rasfrange asupra muntilor, sensurile pamantului ca in Izvorul Noptii. Alteori desacralizeaza mitul biblic al Evei si al lui Adam si creeaza un alt mit, cel al misterului feminin (reprezentat in poezia Eva). Blaga prezinta raportul dintre sentiment si natura exterioara (ca in poezia Izvorul noptii), fie ca prezinta in paralel lumea afectiv umana si lumea vegetala ca in Cantecul spicelor. n femeia iubit, ca i n propria individualitate, poetul descoper magia simplitii, mereu amintind de zilele de nceput. Femeia n ipostaza de iubit, ncarneaz, aadar, ceva din energia i vitalitatea Genezei, energie care i se reveleaz n primul rnd prin sentimentul iubirii.Iubirea apare n acest caz ca moment al unui fel de iluminare launtric. Astfel,Blaga a aprins focurile iubiri pe boliile poeziei sale, astfel c aceasta fumeg asemeni unor fumuri de jertf. Erosul apare la nceputul poeziei blagiene, in volumele sale antume ca atenuare sau anulare a principiului alteritii, constituind puntea de legtur cu realitatea originar a universului: Lumina ce-o simt Nvlindu-mi n piept cnd te vd, oare nu e un strop din lumina creat n ziua dinti din lumina aceea-nsetat adnc de via ? (Lumina) Feminismul este ridicat la rang de divinitate, iubita aprnd ca fiind una din cele mai mari taine ale existanei, dragostea fiind rupt din rndul celor sacre.Altfel spus, eul realizeaz relaia sa de identificare cu cellalt n msura n care ambele entiti se descoper ca participante, printr-o substan comun la spaiul Genezei. Iubirea ca factor cosmic este o idee fundamental a miturilor fecunditii.Cum apreciaz florcloritii i istoricii religiilor, ntr-un text mitic sau ritual, femeia nu nsemneaz niciodat femeia , ci se refer la principiul cosmologic manifestat n ea.n miturile strvechi femeia, reprezentat ca o Zei-Mam, simboliza fertilitatea i naterea Cosmosului. Ca zei a Pmntului, din care toate pornesc i n care toate se ntorc, ea avea rolul coincidenei contrariilor , al nfririi soarelui cu arpele , ntr-o totalizare a cosmosului n jurul principiului feminin, avnd n puterea lui secretele vieii i ale morii de unde i repezentarea nud a Marilor Zeie simbol al virtualului. ntr-un fior existenial, pe care mitul l transmitea n timpurile strvechi, pentru Blaga iubirea este misterul forei omului n contopirea lui cu Firea : Nu-mi presimi vpaia cnd n brae imi tremuri ca un picur de rou-mbriat de raze de lumin ? Nu-mi presimi iubirea cnd privesc cu patim prpastia din tine

i-i zic : O, niciodat n-am vzut pe Dumnezeu mai mare!?(Nu-mi presimi) Un poem ca i acesta, pune semnul egalitii, ntre nebunia dionysiac i iubire, stri ce ating profunzimile energiei care dinamizeaz cosmosul ntreg. Revelaia divinului este deci o expresie a sufletului uman, prelungit n trupul uria al cosmosului prin fora pmnteasc a iubirii. Imaginea femeii se construiete, ca ntr-un tablou dionysiac, din ritualul pentru fertilizarea naturii poetul simindu-i sufletul n cldura trupului de femeie, cufundat n lanul de gru(n lan): De prea mult aur crap boabele de gru. Ici-colo roii stropi de mac i-n lan o fat cu gene lungi ca spicele de orz. Ea strnge cu privirea snopii de senin ai cerului i cnt. Eu zac n umbra unor maci, fr dorini , fr mustrri, fr cini i fr-ndemnuri, numai trup i numai lut. Ea cnt i eu ascult. Pe buzele ei calde mi se nate sufletul. Este un sens orpic aceast natere a sufletului pe buzele calde ale femeii cufundat n lanul de gru, n viziunea mitic a regenerrii fiinei umane prin foc.Pentru poet, focul, ca n doctrinele pythagoricienilor, este n toate i se isc din toate, i ca simbol al iubirii este un factor al totalizrii cosmice ca de exemplu n poemul Cntecul focului . Astfel stnd lucrurile, erosul renviat n fiina uman va avea n permanen o funcie de regenerare tocmai ntrct reactualizeaz timpul i spaiul mitic. Dup cum subiectul poetic se nfieaz mai mult ca un eu generic, tot aa, femeia este n primul rnd simbolul, vag determinat, al unor fore vital spirituale manifestndu-se exploziv : strlucitoare, mndr i pgne . n femeia iubit ca i n propria sa individualitate, poetul descifreaz aceeai fervoare a elementaritii, mereu amintiroare de zile de nceput . ntr-un anume sens se poate spune chiar c femeia sau, poate, mai exact, principiul feminin, este superioar prin condiie ontologic brbatului. Deoarece n ipostaza de iubit sau mam, femeia este asimilabil unei prezene arhetipale unui principiu existenial. Femeia este n viziunea tnrului Blaga, deopotriv o prezen teluric, sfineniei i mndrei strluciri spiritualizate atandu-i-si voluptatea ascuns a pcatului , senzualitatea ptima ce rscolete furnicarul de porniri . Precum dragostea nsi, fiina care o provoac este locul unde se realizeaz n mod exemplar coincidena contrariilor, i cel puin dou poeme aeaz din aceast perspectiv natura profund a ambilor membrii ai cuplului : Eu nu m ciesc, c-am adunat n suflet i noroi

dar m gndesc la tine. Cu gheare de lumin o diminea-i va ucide odat visul, c sufletul mi-e aa curat, cum gndul tu l vrea, cum inima iubirii tale-l crede. Vei plnge mult atunci ori vei ierta? Vei plnge mult ori vei zmbi de razele acelei diminei, n care eu i-oi zice fr urm de cin: Nu tii, c numa-n lacuri cu nori n fund cresc nuferi?(Vei plnge mult ori vei zmbi) n poemul citat anterior, poetul vorbete despre noroiul adunat n sufletul luminos al brbatului sub semnul nfririi ntre Dumnezeu i Satan, n timp ce n Lumina raiului, ofer o similar mpcare a elementelor opuse caracteriznd aici natura sufletului feminin. Iubirea este un principiu cosmic, pentru Blaga, este dorul de fire, ca modalitate de a fi a naturii n fiina omului simit n inima lui ca putere ascuns de via, n infinitatea univesului. Blaga nu realizeaza cupluri erotice si nici portrete de femei ideale, ci surprinde erosul spiritualizat, sentimentul iubirii ca mister al lumii, componenta a Corolei de minuni a lumii. In perioada senectutii, la fel ca Tudor Arghezi, surprinde aceasta ipostaza a iubirii nerelevate, a iubirii mister, ca sentiment fundamental al existentei umane. Iubirea ca stare de ispita, ca taina nedescifrata este ipostaza pe care o propune Lucian Blaga. In aceeasi maniera expresionista Lucian Blaga defineste metaforic dragostea vara sangeluivraja basmului. Blaga afirma n Discobului : Cu orice mare iubire se declar n noi un proces de regresiune, prin mii de ani, spre situaii mitologice i sublime, cum este bunoar aceea a fructului oprit sau a glasurilor divine i deminice prin frunziul de rai . SOMNUL Incepand cu volumele Lauda somnului si Pasii Profetului se produce o modificare profund n lirismul blagian. ntregul univers este cufundat ntr-o stare hipnotic, de destrmare. Poetul cultiv aici un lirism magic, universul stnd sub semnul haosului, al negrii totale.El incepe sa-si piarda echilibrul spiritual simtind tot mai mult apropierea de marea trecere. In Lauda somnului sunt evocate probleme existentiale asupra carora poetul mediteaza cu atitudine superioara spiritual. Volumul se deschide cu o poezie intitulata sugestiv "Biografie", in care Blaga mediteaza asupra conditiei omului in lume: "Unde si cand m-am ivit, nu stiu,/ din umbra ma ispitesc singur sa cred/ ca lumea e o cantare." Blaga defineste somnul : Somnul ,adica profunda contopire cu existenta anonima, ia proportii simbolice si trece ca leitmotiv prin carte. Somnul, ca metafor central a acestui volum, are o dubl functie. n unele poezii prin somn se realizeaz trecerea ntr-o lume magic, atemporal; reprezinta lumea increatului, o lumea nenascuta unde,poetul melancolic si speriat de necunoscut,se poate retrage.Alaturi de somn mai sunt lumile copilariei si a satului ca locuri de refugiu pentru Blaga.

Poezia Somn defineste somnul ca o stare dumnezeiasca , o posibilitate de a iesi din timp : n somn sngele meu ca un val se trage din mine napoi n printi Vitalitatea,elanul dionisiac se pierd treptat pe masura ce Blaga inainteaza in viata.Apare astfel presimtirea mortii,teama in fata marelui necunoscut,in fata iminentei mortii care va veni cu siguranta.Simtim aceste lucruri in poezii ca : Somn ,Sufletul satului,Asfintit,Gorunul,dar mai ales in Paradis in destramare care valorifica, intr-o maniera individuala, motivul biblic al apararii drumului "spre pomul vietii" de catre heruvimi si sabie de flacari, exprimand starea de istovire si sentimentul de singuratate intr-o lume care si-a pierdut sacralitatea, iar veacul se afla in declin si se indrepta spre pieire: "paianjenii multi au umplut apa vie,/ odata vor putrezi si ingerii sub glie,/ tarana va seca povestile/ din trupul trist." In acest context, somnul are o a doua semnificatie, metaforica sugerand o modalitate de a intra n moarte. Cu toate c si volumul urmtor mai pstreaz nc un elan vital dezlntuit,dar nu la fel de intens Pasii profetului marcheaz o schimbare de atitudine, predominarea cugetrii, a reflexivittii asupra instinctului, asupra tririi. Semnificativ n acest sens este poemul Moartea lui Pan: btrn i aproape orb, acest zeu al naturii roditoare, al tririlor fireti i presimte sfritul i nlocuirea lui cu profetul religiei cretine care va ndeprta omul de natur introducnd n lume noiunea pcatului : Pan rupe faguri n umbra unor nuci. E trist: se nmultesc prin codri mnstirile, si-l supr sclipirea unei cruci. Subt clopot de vecerne Pan e trist Pe-o crruie trece umbra de culoarea lumii a lui Crist. MAREA TRECERE Moartea sau marea trecere dupa cum o numeste poetul este tema centrala a volumuli In marea trecere .Cu sentimente ca frica in fata mortii,pierderea totala a vitalismului, teama de marele necunoscut, Blaga face o poezie profunda,cu caracter elegiac. Volumul debuteaza cu un moto sugestiv pentru viziunea poetului privind conceptul filozofic de timp: "Opreste trecerea. Stiu ca unde nu e moarte, nu e nici iubire, - si totusi te rog: opreste, Doamne, ceasornicul cu care ne masuri destramarea." Preocuparea lui Lucian Blaga pentru timp se exprima" in cele trei ipostaze de

manifestare: fugit ireparabile tempus (timpul se scurge ireversibil), fortuna labilis (soarta este schimbatoare), vanitas vanitatum (desertaciunea desertaciunilor). ncepnd cu volumul n marea trecere, reflexivitatea, frmntarea, nelinistea metafizic devin dominante si se produce o ruptur intre eul poetic i univers. Poetul se simte tot mai nstrinat, mai singur n univers. Natura i pierde inocena i nfiarea paradisiac, iar poetul se simte nstrinat de ea, de rdcinile sale, iar elanurile dionisiace sunt nlocuite de marile ntrebri ale vietii. Vitalismul, trirea intensiv se estompeaz n favoarea ntrebrilor tulburtoare, a problematicii filozofice. Poetul se autodefinete acum sub forma unei scrisori adresate mamei, tragic interogaie asupra sensurilor existenei: Sunt mai btrn dect tine, Mam, ci tot aa cum m tii : adus puin din umeri i plecat peste ntrebrile lumii. Nu tiu nici azi pentru ce mai trimis n lumin. Numai ca s umblu printre lucruri i s fac dreptate spunndu-le care-i mai adevrat i care-i mai frumos? Mna mi se oprete: e prea puin. Glasul se stinge: e prea puin. De ce m-ai trimis n lumin, Mam, de ce m-ai trimis? (Scrisoare) Prin poezii ca In marea trecere , Din cer a venit un cantec de lebada , Cuvantul din urma , Amintire Blaga se prezinta ca un adevarat filosof ,unde isi pune intrebari existantiale si in acelasi timp ca un om fragil,speriat in fata mortii. POEZIA DE INSPIRATIE FOLCLORICA Volumele La cumpna apelor i La curile dorului marcheaz o mai accentuat inspiraie folcloric a poetului care, dei departe de ar prin natura funciei sale diplomatice, i gsete alinarea nelinitilor existeniale n contactul cu spiritualitatea spaiului mioritic. Poezii precum St n codru fr slav sau Belug toarn n simplitatea ritmului popular complexitatea ntrebrilor filozofului, aspiraia spre absolut: St n codru fr slav mare pasre bolnav. Nalt st sub cerul mic i n-o vindec nimic, numai rou dac-ar bea cu cenu, scrum de stea. Se tot uit-n sus bolnav la cea stea peste dumbrav. (St n codrul fr slav)

Din zonele mai puin valorificate pn atunci ale folclorului provin miturile pe care poetul le prelucreaz fcndu-le purttoare de profunde semnificaii moderne. Ursul cu crin i unicornul provin dintr-un fabulos trecut prin Fiziologul medieval, acea carte popular despre animale fantastice. Dac n Istoria ieroglific a lui D. Cantemir, Inorogul sau unicornul simboliza puritatea i fidelitatea, n pozia lui Blaga el este o metafor a spiritului strpuns de pintenii de argint ai tainei i capabil s contemple esenele universului, ca n poezia Ce aude unicornul. Faptul c acesta aparine unui ciclu postum evideniaz continuitatea motivelor n poezia lui Blaga, dincolo de transformrile impuse de evoluia lirismului. Paralel se constat o temperare a frmntrilor metafizice datorit contactului cu spiritualitatea folcloric. Totusi si n tiparul popular, Blaga introduce reflexivitatea, marile ntrebri, care l frmnt pe om si pe filozof.Semnificative n acest sens sunt: Belsug si St n codru fr slav : St n codru fr slav mare pasre bolnav. Se tot uit-n sus bolnav la cea stea peste dumbrav. ncepnd cu volumul Nebnuitele trepte (1943) asistm la o mpcare ntre poet i universul regsit n puritatea lui primar. Poemele cheam acum la o dezmrginire prin nelepciune, sunt pline de speran, de ncredere n germinaie. n locul mrilor frmntri metafizice, poeziile exprim ncrederea si speranta. Semnificativ este poezia Schimbarea Zodiei : Si azi, dintr-o dat, neasteptat, acest rsrit. Ce cntec nemsurat ! Ca unui orb vindecat lumea-n lumin mi s-a lrgit ntrebrile se transform n afirmaii rostite cu o superioar linite. Alienarea, nstrinarea de rosturile fundamentale, a fost nvins i timpul nou este primit cu bucurie i ncredere. Nasterea, venirea in lumina, care era tragica in volumele anterioare, este aici privita ca o binefacere, cu o bucurie a vietii: "Sat al meu, ce porti in nume/ sunetele lacrimei,/ la chemari adanci de mume/ in cea noapte te-am ales/ ca prag de lume/ si poteca patimei./.../ in tine cine m-a chemat/ fie binecuvantat,/ sat de lacrimi fara leac." (9 Mai 1895 ) Creatiile dup 1944 ne dezvluie un poet nou. Desi trece printr-o period dificil, poeziile sale exprim mpcarea cu viata si cu semenii. Descoperind un Blaga mai apropiat pe linia omenescului, marele nelinisti, frmntri sunt nlocuite prin poezia iubirii si a germinatiei. Versurile din aceast perioad sunt grupate n ciclurile: Vrsta de fier, Var de noiembrie, Ce aude unicornul, Corbii cu cenus, Mirabila semint. n poezia de maturitate moartea nu este privit ca neliniste ci ca un eveniment firesc al vietii.Incepe sa o priveasca cu resemnare mioritica,o intelege prin meditatie,se impaca cu ideea.

Poezia Mirabila smnt este un elogiu al capacittii de regenerare sufleteasc si de renastere al naturii: Laud semintelor, celor de fat si-n veci tuturor ! Un gnd de puternic var, un cer de nalt lumin, s-ascunde n fiestecare din ele, cnd dorm. Palpit n visul semintelor un fosnet de cmp si amiezi de grdin, un veac pduret, popoare de frunze si-un murmur de neam cantaret.

TUDOR ARGHEZI
Poet, prozator i publicist de marc al literaturii romne interbelice, reprezint o personalitate greu definibil, controversat, ns fascinant prin complexitatea ei. Tudor Vianu afirm de la Mihai Eminescu ncoace lirica romneasc n-a cunoscut o alt realizare mai de seam, marcat de o originalitate mai puternic i cu repercusiuni mai ntinse asupra ntregului scris literar al vremii, dect acelea legate de Tudor Arghezi. Vastul spaiu imaginar i tematica divers i bogat au fcut s se vorbeasc admirativ despre fenomenul arghezian, despre miracolul arghezian sau despre Marele Alpha. n viziunea critic a lui Ov. S. Crohmlniceanu Arghezi a deschis principalele drumuri ale poeziei romneti interbelice. Miraculoas e sigurana cu care a intuit aproape toate formele liricii moderne. [] e placa turnant a liricii romneti Se poate spune c, dup Eminescu, Arghezi realizeaz cea mai adnc reform a limbii poetice pe care o poate nota istoria literaturii noastre moderne, comparabil cu reforma fcut n literatura francez de ctre Victor Hugo. Eugen Lovinescu apreciaz c Valoarea lui nu st n determinate psihologice, ci n ineditul expresiei , inedit ieit din o for neegalat de a transforma la mari temperaturi bubele, mucegaiurile, noroiul n substan poetic. Universul liric arghezian este o sintez a unor teme neateptate n creaia unui singur poet. Acesta a scris: poezie filozofico-existentiala (Psalmi, Dea vai ascuns, De cea fi trist?), lirica sociogonic ( Cntare omului); poezie de dragoste (n volumele Cuvinte potrivite, Versuri de sear);; poezia jocului mrunt, a boabei i a frmei (Cntec de adormit Miura, Buruieni, Mrioare, Prisaca, Cartea cu jucrii),lirica infernului. POEZIA FILOZOFICO- EXISTENTIALA Poezia filozofic arghezian se absoarbe din singurtate, ca fiin gnditoare, a omului pe pmnt. Sursa ei se afla n permanenta cutare a unui Dumnezeu, care refuza a se arta i care determin o stare sufleteasc caracterizat de permanenta pendulare ntre credin i tgad. Reprezentativi pentru aceast tem a liricii argheziene sunt Psalmii, n care poetul accept i refuz succesiv existena dumnezeirii: Sunt nger, sunt diavol i fiar i-alte-asemeni / i m frmnt n sine-mi ca taurii-n belciug. Primii nou psalmi fac parte din volumul Cuvinte potrivite, iar restul apar n Frunze, Silabe, Noaptea. O prim surs de inspiraie o constituie cei 151 de Psalmi, aparinnd lui David, regele pstor i poet. La baza acestora mai stau i cei 4-5 ani de via monahal a lui Arghezi. Experiena ascetic, atmosfera monastic, parfumul unei culturi din alt veac, contactul cu problematica ortodox au determinat o reform total a lexicului poetic. Anii de la Mnstirea Cernica au echivalat cu formarea spiritual a poetului, care dei ntors n lume poart cu sine patima cereasc. Aceast experien se vdete la nivelul vocabularului impregnat cu termeni religioi. Tema general este raportul dintre om i divinitate, unde Dumnezeu este oimul, visul cel frumos, ndejdea i truda, ce se ascunde ntr-un cer nchis. Aceast absen a divinitii fiind resimit ca o durere: ncerc de-o via lung s stm un ceas la sfat / i te-ai ascuns de mine de cum m-am artat. Uneori psalmistul apare ca un protejat al divinitii druit cu har poetic, dar dorind s piar n anonimat fr slav, iar alteori neprevzut devine un rzvrtit, acuzndu-L pe Dumnezeu de o vinovat nstrinare fa de omul cruia nu i s-a mai artat din timpurile mitice. Revolta merge uneori pn la ncercarea rsturnrii valorilor divine, alteori psalmistul se vede ca o punte de legtur ntre cer i lume, contingent i transcendent. n confruntarea sacrului cu divinitatea are de ales ntre revolt,umilin, niciodat ns nu va alege neutralitatea. Obosit de rugciunea continu accept i un semn secundar al divinului, ngerul. Acest motiv sugereaz puritatea sufletului, dorina de absolut, dorul

apropierii de pmnt. Eugen Simion numete patru accepiuni: religioas, n sensul unui panteism de sorginte popular, al lucrurilor cu rost adnc; gnoseologic, divinitatea confruntndu-se cu adevrul absolut ca int suprem a fiinei umane; etic, voia de bine, frumos i adevr fiind anexat aceleiai diviniti, i estetic, Dumnezeu fiind visul din toate cel frumos. Arghezi coboar totul spre relieful accidentat al vieii morale,i corporalizeaz ideile, le d un trup i un suflet omenesc, contemplndu-le abisurile ce se deschid n fiina lor. Unii psalmi au tent mitic fcnd aluzii biblice, iar alii trimit spre sursa folcloric, dar n esen reprezint un model de poezie filozofic i religioas cu implicaii existenialiste. O tem bine reprezentat n poezia filosofic este aceea a confruntrii omului cu moartea. Trei atitudini mai importante se disting n poezia de acest gen: spaima de nefiin,de neant(Duhovniceasc); acceptarea ca pe un dat firesc, n sens mioritica mortii(De-a v-ati ascuns), atitudine i spaima de moarte, atenuat de gndul c omul se rscumpr prin realizrile i mplinirile sale(De ce-as fi trist). Poezia De-a v-ai ascuns din volumul Cuvinte potrivite duce cu gndul la Mai am un singur dor i Mioria. Poetul simte apropierea morii i ateapt cu linite interioar. Poezia este un testament oral lsat copiilor de care se va desprii de moarte. Acelai presentiment al morii l vom gsi n poezia Poate c este ceasul sau Ora zece. De la team i fric n faa morii poetul ajunge la groaz n poezia Duhovniceasc. n alte poezii Arghezi exprim spaima n faa morii, aa cum este n poezia Duhovniceasc. Att n poezia De-a v-ai ascuns ct i n Duhovniceasc poetul se oprete asupra felului de manifestare a morii. Spaima se transform apoi n groaz, moartea este vzut ca un cioclu de care nimeni nu poate scpa i care l va ia pe om cnd nici nu se ateapt. POEMUL SOCIOGONIC Il gasim in volumul Cantare omului .Arghezi inchina aici un poem sociogonic omului si societatii umane,evocand-o prin cateva trepte fundamentale.Gasim poezii ca : A,e,i,o,u , Umbra mea, si cel ce gandeste singur un omagiu adus puterii rationale a omului. LIRICA INFERNULUI SAU POEZIA SOCIALA Tudor Arghezi,poet al ntrebrilor,realizeaz cea mai adnc reform a limbii poetice pe care o poate nota istoria litaraturii noastre moderne,comparabil cu reforma facut n literatura francez de Victor Hugo ,altadat ntemeind republica vocabularului,pe concepia c Primele cuvinte nu sunt nici rebeli ,nici plebei,poetul nostru selecteaz alte sectoare ale lexicului,cuvinte drastice ,dure,uneori forme regionale,pe care nimeni nu le introduse n poezie,dnd astfel ,dreptul de cetate tuturor cuvintelor ,chiar si celor compromise.Arghezi este numit poetul smarcurilor,dar si al piscurilor tari de piatra pentru ca ale sale cautari pornesc din cer si ajung pana in infern.Altfel il gasim in inchisori,printre declasati ,cautuand frumuseti murdarite.El gaseste elemente frumoasa chiar si in cele mai urate locuri.Este vorba de volumul Flori de mucegai cu poezii ca Mortii , Rada, Fatalaul, Flori de mucegai. Intalnim aici un element nou,introdus de Arghezi pentru prima data in poezia romaneasca : estetica uratului.Ea se proclam drept una dintre cele mai ocante surse ale creaiei de frumos din literatura romn. Notele sale caracteristice sunt: diformul, caracterul amorf, dizgraiosul, lipsa de unitate n varietate, prin dominaia particularului, exagerarea n sens negativ, tinznd spre caricatur. Este categoria estetic ce reflect aspecte ale realitii lipsite de armonie, respingtoare i care determin

un sentiment de neplcere. Romantismul a reabilitat urtul prin Victor Hugo, care cerea s se pun accent pe disproporia ntre imaginea fizic urt i admirabilele caliti ale unor personaje. Urtul nu este o categorie estetic marginal, ci devine alturi de frumos un concept artistic central. Poetul francez Charles Baudelaire consacr estetica urtului n poemul Un hoit, unde relev dizgraiosul, hidosul chiar, n putrefacia corpului intrat n descompunere, pentru ca s realizeze elogiul iubirii capabile s nfrunte i dezagregarea biologic. Punctul cel mai fi al contactului dintre Baudelaire i Arghezi este n amestecul macabrului cu senzualitatea. Nota esenial a poeziei baudelairiene este viziunea morii n groaznica descompunere a materiei. Obsesia devine mai caracteristic prin asocierea ei cu elemente pur erotice. Moartea sosete prin senzaia de infinit i de neant a oricrui sentiment absolut, dar la Baudelaire i Arghezi ea vine pe calea descompunerii materiale. Poetul romn nelege c trebuie s experimenteze pe cont propriu toate virtualitile liricii moderne. Un alt aspect profund este sentimentul de oscilare material ntre dou lumi cu densiti deosebite, de osmoz ntre spiritual i material,amndoi termenii luai ca momente ndeprtate ale aceleiai materii.Cerul i pmntul sunt dou vase comunicante,materia fiind permeabil prin spirit i spiritul artnd tendine de degradare (G. Clinescu-Istoria literaturii romne de la origin pn-n prezent).n Vnt de toamn nterptruderea celor doi factori ,cerul i pamntul, ia forma unei stranii beii : E pardosit lumea cu lumin , Ca o biseric de fum i de rin i oamenii ,de ceruri bei, Se leagn-n stihare de profei. Tudor Arghezi a afirmat programatic estetica urtului n poemul Testament din Cuvinte potrivite, dar a justificat-o cu texte revelatoare abia n Flori de mucigai. Admirator i traductor excepional din creaia lui Baudelaire, acesta a parafrazat titlul celebrului su volum de versuri, Florile rului. Ambele sintagme poetice conin un oximoron , n care primul termen este identic, cel al florilor sugernd prospeimea, varietatea formelor i a culorilor din universul natural vegetal; n timp ce poetul francez menionat i opune un termen abstract, reliefnd faptul c omul este prizonier ntr-un univers mcinat de forele Rului din lume, Arghezi i asociaz tot un cuvnt concret, din acelai regn, dar care reliefeaz contrariul exploziei florale: mucigaiul n varianta lexical popular, este ciuperca urt i ru mirositoare,dezvoltat n excrescene dizgraioase vzului i mirosului, care acoper spaiile nchise, neaerisite, mbibate de umiditate. ntruct scriitorul romn a evocat experiena sa carceral, mucegaiul devine emblema vegetal a captivitii omului ntr-un univers detestabil , cu pereii roi de umiditate, ntunecat i sumbru, cu o atmosfer viciat de mirosuri pestileniale, n care urtul evolueaz spre comarul existenial. Criticii au vzut n publicarea volumului Flori de mucigai(1931), primul semn de maturitate artistic n creaia poetic arghezian. Volumul nfieaz o lume terifiant i agresiv, un univers , pe rnd, grotesc i tragic, n care fiina a abandonat masca raiunii i a civilizaiei, revenind la ceea ce a fost n starea sa primar: bestia fr contiin. Prizonier la propriu i la figurat, Arghezi nva pe viu csomnul raiunii nate montri. El creeaz imaginea unei umaniti deczute, un fel de Azil de noapte gorkian dislocat n proiecii lirice: galeria tipologic este magistral i prin faa cititorilor se perind halucinai, androgini, dereglai fizic i psihic, ini torturai de ideea pcatului sau de culpa crimei i de instincte dezlnuite. Lumea sa, prsit de creaia divin, de un Dumnezeu ascuns, de nerevelat, este lipsit de mister, lsat n voia neantului. Fr puterea lui Dumnezeu, universul este bolnav, ngerii decad, se supun efectului temporal.

Tragismul decurge din faptul c, n perimetrul concentraionar, omul, care se abandoneaz impulsurilor primare i spiritului gregar, nedifereniator, se dezvluie n toat goliciunea disperrii sale mute. Erosul se modific i el, din melancolia elegiac n stil eminescian a primului volum, n febra fiziologic, n boala trupului, n ispita biblic i n teroarea simurilor. Femeia devine ntruchiparea pcatului i a unei demonii, ca-n viziunile pustnicilor. n scenele tipice ritmului de via carceral, ideea damnrii se ridic de la procesul intentat societii contemporane poetului la rechizitorii ntregii condiii umane, iar fauna imund a hoilor, criminalilor, prostituatelor, mutilailor i a estropiailor din punct de vedere fizic ori moral se organizeaz ntr-o imagine simbolic a existenei. Dincolo de tragism, tentaia burlesc-fantastic nu este ocolit, viaa nchisorii oferind i situaii de un verism savuros, evocate narativ ntr-o micare a epicului dinspre pitorescul pur ctre sugestia himericului(n Pui de gi, Ucig-l toaca). Coborte ntr-un infern modern, viznd i certe semnificaii sociale, alturi de prozele din Icoane de lemn , Poart neagr, volumul Flori de mucegai nseamn transpunerea unei realiti concrete ntr-un imaginar demoniac. Estetica aceasta nu este o expresie lingvistic pur formal, o invenie ludic, inutil, a eului liric, ci este un reflex al realului n noul secol, avnd drept consecin o acut dram a contiinei moderne, zdruncinate n fundamentele ei morale i ontologice. Limbajul poetic se supune esteticii urtului i aduce o irupie nemaintlnit n lirica noastr , de formule argotice, de termenii populari, religioi. Flori de mucigai reprezint nota cea mai pregnant i adecvat a personalitii scriitorului. Ciclul d icoana vieii de pucrie , ntr-o serie de momente i portrete, de un estetic neatins n literatura noastr, remarcabil i prin adncire psihologic i prin originalitate crud a expresiei inegalat. POEZIA DE DRAGOSTE Despre poezia de dragoste s-a afirmat, c se resimte influene eminesciene, ceea ce, ntr-adevar, nu poate fi tgduit, dar nici absolutizat. Poetul i exprim ataamentul fa de fiina iubit, de lume i de via n general. nc din volumul Cuvinte potrivite se ntlnesc astfel de poezii, dar reprezentativ pentru aceast tem este Versuri de seara. Doua atitudini se pot deslui n trirea sentimentului de dragoste: una de reticen, de amnare a clipei de iubire (Melancolie sau Creion), iar cealalt, cnd mplinirea iubirii este urmarit i exprimat n ambiana universului cosmic din care natura vegetal i animal nu pot lipsi. Femeia apare ca mireas sau stpna acestui univers, care este ptruns de prezena ei (Mireasa, Casnicie). Iubirea este un sentiment protector, dus pana la extazul familiar, o necontenita chemare a iubitei, amanand intalnirea pentru a prelungi fericirea de care se simte cuprins, in care Arghezi presara ironii incantatoare: "Si acum c-o vad venind Pe poteca solitara, De departe, simt un jind Si-as dori sa mi se para." ("Melancolie") "Apropiata mie si totusi departata, Logodnica de-a pururi, sotie niciodata." ("Cantare") "Faptura ta intreaga De chin si bucurie, Nu trebuie sa-mi fie, De ce sa-mi fie draga?"

("Creion") Iubirea este starea superioara a ingemanarii celor ce se iubesc, iubirea avand puterea de a schimba sensul existentei indragostitilor, ca in "Psalmul de taina", care este una din cele mai frumoase poezii din lirica erotica romaneascci: "Femeie raspandita-n mine ca o mireasma-ntr-o padure, Scrisa-n visare ca o slova, infipta-n trunchiul meu: sacure. [...] Tu care mi-ai schimbat cararea si mi-ai facut-o val de mare, De-mi duce bolta-nsingurata Dintr-o valtoare-ntr-o valtoare." Iubita-sotie este stapana universului casnic, iubirea este implinita in cadrul naturii vegetale si animale, in toata bogatia, varietatea si splendoarea ei: "Pamantul umbla dupa tine sa te soarba Cu varfuri boante de iarba oarba. Din sangele tau baut si din sudoare Pot sa iasa alte poame si feluri noi de floare." ("Mireasa") POEZIA BOABEI SI-A FARAMEI Arghezi nu este singurul poet care s-a lsat fascinat de universul mrunt, dar nicieri ca la el lumea vieuitoarelor fr grai nu a cptat un contur mai unitar i mai complex. Toate aceste vieuitoare se afl ntr-un fel de dependen afectiv fa de om. O alt tem a liricii lui Arghezi este cel al universului miniatural al lumii mrunte i umil: a florilor, al gzelor, lumea copilului. Poetul simte nevoia s cunoasc culmile limpezi ale inocenei, s-i consacre iubirea fiinelor mici, copiilor, animalelor domestice, gzelor, florilor de cmp i de grdin. n volumele de poezii, ntlnim o lume: de psri, insecte, cini, oi, pisici, rndunici, greiere, furnici, ce devin personajele de o mare gingie liric. Universul acesta mrunt graviteaz mai ales n lumea gospodriei n care copilul ocup un loc foarte important. Tudor Arghezi continu tradiia lui Emil Grleanu i a lui George Toprceanu n descrierea universului mrunt, al vieuitoarelor fr cuvnt. Nicieri ca pn la el lumea vieuitoarelor fr cuvnt, de la gzele minuscule, la felurimea psrilor (cocoi, rndunele, vrbii, lstuni, etc) i patrupedelor casnice (vaci,mgari, iezi, purcei, cei, pisici, etc) n-a cpatat un contur mai unitar i mai complex zeitatea uman, n cele mai felurite ipostaze, de la copil pna la matur. Poetul se coboar pna la dimensiunea ludic a vieii.Din toat aceast poezie (Cntec de adormit Miura, Versuri de sear, Buruieni, Marioare, Cartea cu jucrii, Copilreti, Prisaca ), reiese gingie, inocen, prospeime si delicatee. Universul e mrunt, atitudinea e de joc, dar mesteugul poetului e nentrecut i metafora se insiuneaz firesc n text pentru a sublinia c esenele cele mari ale vietii exist i n lumea mrunt de cele mai multe ori adevrate i mai convingtoare ,n orice caz statornice, dect in lumea grav a oamenilor. n volumele de poezii cum sunt Crticic de sear, Stihuri pentru copii, Hore sau n volumele n proz cartea cu jucrii, Prisaca ntlnim o lume de psri, insecte, cini, oi, pisici, ginile din curte, n altele rndunicele, greierele, furnicile devin personajele unor poeme de o mare gingie liric. La fel ca

i un copil Arghezi se las ncntat de spectacolul i nectarul. n poezia O lcust gsim o mic bijuterie nsufleit: Mi-a umblat n ppdie O goang cu plrie i cmae stacojae. Avea fuste i manta Tiate din catifea i pieptari cu solzi de ipl, Cptuit care-un fel de sticl. n alte poezii ca Hor de oareci oarecele este numit o jucrie cu scamatoni, gza mic, numit vaca lui Dumnezeu, este o boab de catifea creia Dumnezeu cnd i-a fcut Fiina di scuipat i lut Cu o pensul de zdrean A vopsit-o cu faian i i-a pus ca din greeal Dou coi cu cptueal n spinare Ca s zboare. Universul acesta mrunt graviteaz mai ales n lumea gospodriei n care copilul ocup un loc foarte important. Acest univers al copilului este populat de Zdrean Cel cu ochii de faian dar i de creioane colorate cu care copilul deseneaz realiznd imaginea unor case n care poetul dorete s triasc toi mpreun. Poezia jocului, a boabei si a faramei exprima fascinatia pe care o are Arghezi pentru universul inconjurator, alcatuit, cu candoare unica si fermecatoare, din lumea gazelor, a florilor si a animalelor domestice. In proza si poezia dedicate acestor minuscule fiinte, Arghezi explica naiv geneza Universului ("facerea lumii, balet pe sapte silabe"), asearnana conditia omuiui cu "Un plop uscat" ori descrie elementele marunte ce compun Universul, cum ar fi: buruienile, cartoful ("Har"), dovleacul ("Hord in grddind"), gazele ("Vaca lui Dumnezeu"). "Imbracati in straie de iasca Sunt gata cartofii sa nasca, S-au pregatit o iarna de soroc, Cu cartitele la un loc ..." ("Har") Inca din primul volum, "Cuvinte potrivite", Arghezi isi dovedeste inclinatia afectiva pentru aceasta lume gingasa, delicata, inocenta a vietuitoarelor, fata de care el are o dependenta afectiva. In poezia "Cantec de adormit Mitzura", precum si in "Cantec de cununie", urarea calda, sincera exprima bucuria si entuziasmul eului liric pentru lumea copilariei: "Doamne, fa-i bordei in soare, Intr-un colt de tara veche Nu mai nalt decat o floare Si ingust cat o ureche." ("Cantec de adormit Mitzura")

"Ti-am adus sa te cunoasca Fluturi, melci, aripi si-o broasca Pentru lapte ti-am adus Capra mea cu coada-n sus Si un stup crescut de mine Plin cu faguri de albine O pisica si-un motan Si-un catel de portelan." ("Cantec de cununie")

ION BARBU
Lirica lui Ion Barbu ilustreaza, dupa propria marturisire, relatia dintre matematica si poezie: "Ca in geometrie inteleg prin poezie o anumita simbolistica pentru reprezentarea formelor posibile de existenta, intrucat exista undeva, in domeniul inalt al geometriei, un loc luminos, unde se intalneste cu poezia". Nu exista un poet care sa spuna atat de mult in mai putine cuvinte.Concisia este virtutea capitala a stilului lui Barbu si ar fi o grava eroare sa luam drept o lipsa ceea ce este numai lipsa prisosului. Desi contemporan cu Blaga si Arghezi, poezia lui Ion Barbu este mai aproape de conceptia unor poeti moderni ca Mallarme, Valery, Baudelaire, dar si de cantecele de lume ale lui Anton Pann. Creatia lui Barbu exprima, mai ales, dorinta lui de comunicare cu Universul, de contemplarea lumii in totalitatea ei, este o stare de intelectualitate, izvorata din conceptia ca "pentru mine poezia este o prelungire a geometriei". Aspiratia sa catre lirismul pur presupune o stare initiatica, ce nu poate fi exprimata decat intr-un limbaj incifrat, in care concizia este formula cea mai aleasa a lirismului barbian, concretizata in imagini-sinteza, propozitii eliptice, asocieri de cuvinte deseori socante. Versul lui Ion Barbu nu se supune nici unei reguli de logica intre cuvinte, facand ca limbajul sau sa fie criptic si ermetic.Exegeaza romana spune ca pentru a-l intelege pe Barbu trebuie sa ai o pregatire intelectuala intensa.El face o poezie abstracta ,care la inceput pare indescifrabila,dar raportandu-ne la trecutul sau ca matematician si intelectual o putem decodifica. ntr-un interviu acordat lui Felix Aderca, din 1927, creaia lui Ion Barbu era mprit n patru etape: parnasian, antonpanesc, expresionist i aradist. n studiul din 1935, Introducere n poezia lui Ion Barbu, Tudor Vianu propune trei etape: parnasian, baladic - oriental i ermetic . Aceast din urm mprire a devenit clasic Prima manifestare poetica a lui Ion Barbu a fost curpinsa in Sburatorul anilor 1919-1920 si in alte catva foi literare care apareau in aceeasi vreme.Caracterul acesteia din urma este destul de felurit fata de aceea care ii urmeaza.Sa amintim apoi ca indata dupa incetarea primei colaborari la Sburatorul si inainte de publicarea acelora dintre poeziile din Joc secund care pun problema obscuritatii in poezie, adica intre 1920 si 1924, se intercaleaza un ciclu avand un caracter narativ si pitoresc,destul de diferit la randul lui de poeziile care le-au premers si de acelea care le-au urmat. Cine ia un prim contact cu opera lui Ion Barbu poate ramane uimit de succesiunea atat de rapida a trei maniere poetice diferite.Usurinta lor de a se inlocui nu dovedeste oare putina adancime, slaba inradacinare a fiecareia in parte ?Nu cumva constiinta poetului a fost atat de putin centrata asupra sa insasi incat adierea unor influente felurite i-au putut schimba de mai multe ori directia ?Adevarul este ca firea de poet a lui Ion Barbu nu face parte din categoria acelora care urmeaza calea unor dezvoltari uniliniare.Ion Barbu apartine altui tip omenesc.El rezulta dintr-o structura plurivalenta, capabila sa se orienteze felurit si sa renasca de mai multe ori.

ETAPA PARNASIANA
Parnasianismul (din Parnas, miticul munte al muzelor / poeilor n sudul PelasgoDaco-Thra-ciei, azi aparinnd Greciei + sufixarea dubl cu -ian- i apoi cu -ism) este denumirea unui curent literar de la sfritul secolului XIX. Parnasianismul a aprut ca o reacie (neo-clasic) la romantism, cultiva expresia impersonal, descriptiv, ornamental i cizelat, raportat la peisaje exotice, dar i la obiecte de art, crora le consacra poezii de virtuozitate formal (sonet, rondel, rondo .a.).Parnasianismul promova: impersonalismul; natura obiectivat n viziuni ntemeiate pe receptarea strict senzorial a lucrurilor; cultivarea formelor fixe de poezie (sonetul, rondelul, glosa, gazelul etc.) i a tiparelor prozodice alambicate; un joc al formei si al imaginii ; elogiul civilizaiilor (arhetipale i interfereniale), al mitologiilor, religiilor, geografia liric devenind planetar; surprinderea spaiilor exotice sau luxuriante, de la cele polare la cele ecuatoriale, i lauda obiectelor sau lucrurilor din sfere nalte (nestematele, metalele rare, podoabele de interior etc.). Cand Ion Barbu a publicat primele sale poeme in Sburatorul critica a incercat sa le lege de formula parnasiana. Prima faza a acestui poet ,scrie domnul Lovinescu, e reprezentata prin ciclul versurilor de forma parnasiana,de factura larga,cu strofe ca arcuri puternice de granit, cu un vocabular dur,nou insa cu ton grav de gong masiv intr-un cuvant, o muzica impietrita a carei nota distinctiva a fost indata inregistrata Dintre poeziile din prima etapa amintim : "Lava", "Muntii", "Copacul", "Banchizele", "Panteism", "Area", "Pytagora", "Raul", "Umanizare" etc. Parnasul francez a insemnat o formula de expresie mai obiectiva fata de revarsarile lirice ale romanticilor care l-au precedat.Nazuinta catre obiectivitae a fost sprijinita prin mai multe mijloace.Mai intai prin formele prozodice fixe care impun inspiratiei un cadru predeterminat so rigid, o inalta din lumea fluctuanta a constiintei si o impune ca un lucru al lumii exterioare.Prin intermediul formelor fixe si conventionale,legatura creatorului cu opera sa este oaercum retezata,aceasta din urma trecand in lumea obiectelor.Poetii parnasieni raman obiectivi prin aplicarea lor asupra unor motive cautate in istorie sau arheologie.Poezia nu mai este pentru ei strigatul intim al fericirii sau durerii,ci pictura unui model obiectiv ,evocarea unui aspect sau al unui eveniment indepartat.Este o convingere comuna tuturor poetilor parnasieni ca pot evoca mai bine lucrurile pentru care au incercat mai putine sentimente practice si reale. Trasaturile capitale ale poeziei parnasiene apar numai partial in prima productie a lui Ion Barbu.Unele din ele lipsesc.Altele ii iau locul, indicand legaturi cu modele poetice deosebite.Intrebuintarea formei fixe a sonetului se produce in intreaga opera a lui barbu,numai in acest moment.Dar chiar in fara de aceasta poeziile din Sburatorul au o preciziune si o energie a conturului care fac din ele niste obiecte spatiale.Se gasesc multe elemente decorative,dar care se intretes in panza unei meditatii care se adreseaza cuiva.Poezia nu este pt Barbu expresia unui gand pe care poetul il sopteste siesi.Poemele lui din aceasta epoca presupun un martor, fie acesta propria constiinta a poetului.Mai toate aceste poeme iau forma unor tirade patetice.Prin acest mod al exprimarii, Barbu atinge dincolo de parnasieni,tehnica romantica a compozitiei.

Scurte i riguroase ca form - cteva sunt sonete -, poeziile propun un univers tematic restrns. Barbu descrie peisaje mineralizate, forme ale geologicului i ale florei , evoc zeiti mitologice sau surprinde procese de contiin, cum ar fi solemnul legmnt al lepdrii de pcatul contemplaiei abstracte n favoarea voinei de a tri cu frenezie, ntr-o total consonan cu ritmurile vii ale naturii. Evitnd poezia - confesiune,elementul biografic sau sentimental, exprimarea direct a nzuinelor sufletului su, I. Barbu le transfer unor elemente ale naturii: copacul, banchizele, munii, pmntul ceea ce indic o tendin de a folosi simboluri obiective. Peisajele , pasteluri exotice i imaginare, nchid n ele elanuri i ncorsetri ale fiinei umane, aspiraii patetice i ncrncenate refuzuri, ca n aceste solemne strofe din Copacul : Hipnotizat de - adnca i limpedea lumin A bolilor destinse deasupra lui, ar vrea S sfrme zenitul i - ncremenit s bea Prin mii de crengi crispate, licoarea opalin sau din Banchizele: Din aspra contopire a gerului polar Cu verzi i stttoare pustieti lichide, Sinteze transparente , de strluciri avide, Zbucnesc din somnorosul noian originar. Poezia Umanizare scoate n eviden un conflict dramatic al fiinei umane, care, n aspiraia ei spre absolut, trebuie s o pastreze ntre dou principii: intelectual i senzual, ntre contemplaia apolinic i trirea dionisiac. Poezia, spune Barbu , le mpac pe amndou ntrun proces unic, ntr-o sintez n care Gndirea se transfigureaz lund forme concrete de sunet, linie, culoare . Ideea devine muzic a formei n zbor, Euritmie, deci intuiie a esenei lumii. Aspiraia spre cunoatere are, n prima perioad , un caracter cam abstract, de unde i, frecvent, rceala versurilor. ncercarea de concretizare se sprijin pe mprumuturi din mitologie, care las de obicei o impresie puternic de livresc. Recurgerea la elemente mitologice greceti i preocuparea deosebit pentru expresie i-au fcut pe unii cercettori (E. Lovinescu) s vorbeasc de un parnasianism al nceputurilor literare ale lui I. Barbu. Dar poezia parnasian francez reprezentat prin Lecomte de Lisle sau Hrdia, era fundamental decorativ i antiromantic n coninut nengduind elanuri sufleteti, pe cnd la Barbu , sub mpietrita i recea marmur a versului, se rsucesc pasiuni violente, neliniti i aspiraii tulburi, ceea ce denot deocamdat o structur romantic . Probabil c aceasta este i cauza pentru care i le-a refuzat mai trziu, socotindu-le c decurg printr-un principiu poetic elementar . El tinde spre o alt formul poetic, deprtat de romantism, spre un lirism omogen, instruind de lucrurile eseniale, delectnd cu viziuni paradisiace , pe care a realizat-o n urmtoarele etape ale creaiei sale. Cand primele poeme au aparut ,noutatea lor a fost resimtita si din latura reprezentarilor stiintifice pe care le puneau in miscare.Aceasta legatura cu stiinta o va pastra Ion Barbu si mai tarziu.In alte privinte insa idealurile sale poetice se prefac atat de izbitor, incat numai o lunga frecventare a operei lui iti arata sub aceasta surpatura de teren, drumul mai adanc care leaga cele doua margini de prapastie.

ETAPA BALADICA SI ORIENTALA

Intre 1920 si 1924 sirul poeziile publiate de Ion Barbu prezinta o indoita si comuna trasatura narativa si pitoreasca.Abstractismul primelor poeme este acum parasit.O unda de interes pentru viata, natura si particularitatile mediului sau da noi sale inspiratii simplitate si humor.Poetul nu mai rataceste deoarte, in lumea antichitatii grecesti pentru a afla materia simbolurilor sale.Intreaga inspiratie mai veche a poetului avea o anumita nota carturareasca, incat intre ele si cititor se interpunea adeseori reprezentarea unor modele literare.Dar prin acel ritm bruscat care ramane al intregii sale dezvoltari, Ion Barbu izbucneste sa se elibereze dintr-o data de toate aceste conditii . Este indicata orientarea spiritului poetului spre concretul lumii, cum i anunase n Umanizare. Aici pot fi integrate poeme ca: Dup melci, Riga Crypto i lapona Enigel, Domnioara Hus, Isarlk, Nastratiu, Hogea la Isarlk, publicate din a doua jumtate a lui 1921 pn n 1924, n Viaa romneasc i Contimporanul. Ceea ce iese la iveala este un aspect neasteptat al poeziei sale,dar pe care,fire mai ascunsa,continua a-l lega de etapa anterioara.Abia acum apare, ceea ce la Blaga numim elanul dionisiac, si anume vitala histerie care coboara in sfera evenimentelor sale intime ,amintirea literara devine trairea autentica. Dupa melci este rodul acestei insumari mai adanci si ak acestei apropieri de sine.Se poate spune ca primul poem mai intins al lui Barbu a avut o soarta nefericita.Inredintat spre publicare editurii Luceafarul intr-un moment cand petul se afla departe de tara, Dupa melci apare in preajma Craciunului dim 1921 ca o carte pt copii,menita sa fie oferita de sarbatori.Pentru a sprijini aceasta intentie a fost chemat sa colaboreze talentul domnului pictor M. Teisanu, care a pus la dispozitia editorului o seama de planse colorate,infatisand pe eroul povestirii ca pe un copil ciufulit si dolofan,ratacind prin padure,pirotind la vatra, privind pe fereastra ninsoarea.Scenele povestirii erau ilustrate astfel cel mult dupa litera, dar nu dupa spiritul lor.Caci nu era nicio asemanare intre inspiratia naturista si mistica a lui Barbu si imaginatia ilustratorului sau,care neputandu-si face o idee potrivita despre ea, vazuse dincolo si in opozitie cu aceasta,genul povestirilor pt copii, cu care in realitate poemul nu avea nimic de-a face.Conventionalismul ilustrrilor a facut sa tresara pe toti care cunoasteau poemul de dinainte sau care puteau sa ghiceasca sub falsicficarea prezentarii adevaratul ei duh.Publicata in aceste conditii Dupa melci asteapta inca momentul, cand tiparita cu demnitate, sa poata fi restituita treptei literare careia ii apartine.Poemul se situeaza pe aceeasi linie cu Miorita, Lunca din Mircesti a lui Alecsandri,Calin al lui Eminescu si Nunta Zamfirei de Cosbuc.In toate deopotriva aceeasi apropiere si familiaritate cu natura.Natura insa nu mai este aici aspect pitoresc ca in atatea din versurile parnasienilor, nici categorie metafizica.Fiinta ei este resimtita dintr-o apropiere pe care rareori o cunosc alte popoare civilizate.Natura devine apoi pentru Barbu obiectul unei relatii, un personaj intr-o intamplare. Barbu evoca in acest ciclu balcanismul si caracteristicile specifice care se aplica si romanilor precum : nepasarea, limitarea, mentalitatea inchisa, indolenta etc.Balcansimul devenise chiar si pentru reprezentantii intelectualului si taranului roman o categorie inferioasa,demna mai degraba sa fie combatuta si dupa putinta anulata.Sarcina acestei revalorificari a balcasnimului si-a luat-o Barbu,poetul de pana acum al solemnelor abstractiuni si al ermeticelor care se pregateau sa apara.Balcanismul nu este oare lumea lui Anton Pann si a eroului sau Nastratin Hogea,istetul si mucalitul folozof popular al unei legende cu numeroase ramificatii in care se perpetuau marile traditii de intelepciune

ale Orientului ?Ciclul strans de poeme Isarlik s-a pus auspiciile acestor nume si astfel un poem ca Isralik poarta in fruntea ei inscriptia justificata : Pentru o mai dreapta cinstire a lumii lui Anton Pann Mai toate sunt lungi, datorit n mare msur pasajelor descriptive, consecin imediat a preocuprii de concret; au un caracter narativ, baladic , pentru c n ele se zice o poveste; n sfrit evoc o lume pitoreasc, de inspiraie autohton sau balcanic, asemntoare cu cea din viziunea lui Anton Pann. Excepional este acum sugestia pictural. Expresia este proaspt i pregnant dezvluind n I. Barbu un poet al cuvntului , nu numai al ideii i viziunii, cum l cunoatem la nceput. Descripia ns nu exist exclusiv pictural, ci fixeaz o atmosfer adecvat. Isarlik, de exemplu, este o cetate ideal, aezat la mijloc de Ru i Bun, populat cu oameni care triesc deopotriv deliciile spiritului i pe cele ale vieii ntr-o slav stttoare: univers fabulos n care se echilibreaz totul. Sub raportul limbajului innoitor, una din cele mai remarcabile poezii este "Domnisoara Hus", in care povestea unei iubiri patimase si a unei tragicomice domnisoare care-si cheama de pe cealalta lume iubitul care a uitat-o. Frumusetea lirica este data de sugestia si incantatia descantecului pe care il rosteste iubita: "Buhuhu la luna suie, Buhuhu... uhu, de zor Pe gutuie sa mi-l suie, Si-nca-o data, prin mosor, Ori de-o fi pe rodie: Doar i-o da mai mult indemn Buhuhu la Zodie; Coadei lingurii de lemn (Lemn de leac) Uhu... Scorpiei surate, Doar l-o-ntoarce berbeleac Sa-l intoarca d-a-ndarate Doar l-o duce valatuc Sa nu-i rupa vrun picior Pe ibovnicul uituc!" Caine ori Sagetator! Dar farmecul nu st n ineditul pitoresc al ntmplrii ci n extraordinara incantaie a versurilor i n sugestia de fantastic a descntecului. Substratul simbolic al elementelor narative i descriptive din poeziile etapei a doua poate fi ntlnit n Dup melci, poem lung n care se stilizeaz motive folclorice pentru a se povesti o experien de iniiere n tainele naturii, devenit dram a cunoaterii sau n Riga Crypto i lapona Enigel.

ETAPA ERMETICA
Etapa ermetica (1925 - 1926) este marcata de un limbaj criptic, incifrat, o exprimare abreviata, uneori in cuvinte inventate. Conceptul "ermetic" inseamna abscons, incifrat, la care accesul se face prin revelatie si initiere, amintind de Hermes, zeul grec care detinea secretele magiei astrologice. Cititorul care strabate paginile volumului Joc secund nu trebuie sa uite niciodata ca se gaseste in fata unui poet matematician.Chiar si o simple inventariere a vocabularului sau arata cat datoreaza Ion Barbu astronomiei, mecanicii si geometriei. Jocul secund trebuie inteles astfel : joc adica o combinatie a fanteziei ,libera de orice tendinta practica si un joc secund ,desfasurat in acea superioara zona esentelor ideale.Cum insa ideea in puritatea ei nu este reprezentabila , nu constituie imagine, poetul o figrueaza prin aparenta cea mai pura de conteigentele materiei, prin curatele rasfrangeri

ale lumii in olginda.Prin olginda lumea itnra in mantuit azur .Iar daca lumea epxerientei se inalta in piramida pana la zenit, rasfrangerea acesteia alcatuieste nadirul ei.Din acest element neintinat isi extrage poetul materia inspiratiei sale.Poezia este pentru el negatia lumii, sublimarea ei in idee, un joc desfasurat pe un plan izolat de viata,un joc secund. Intalnim la Barbu mitul oglinzii, ca in opera lui Edgar Allan Poe, Wlliam Wilson sau Noaptea de decembrie a lui Musset. Oul dogmatic metaforizeaza ideea "nuntii" ca miracol al creatiei universale, un simbol al misterului dinaintea nuntirii, de dinaintea Genezei. Oul este simbolul esentei universului, al imaginii eterne a increatului, ca argument al unor lumi marunte ce "pastreaza dogma", al repetabilitatii macro cosmosului la nivel de microcosmos. Oul este obiect de contemplate: "E dat acestui trist norod Si oul sters ca de mancare, Dar viul ou, la varf cu plod, Facut e sa-l privim la soare!" In "Ritmuri pentru nuntile necesare", Ion Barbu exprima ideea de cunoastere prin trei cai esentiale: prin eros (senzuala), prin ratiune si prin contemplate poetica. Fiecare dintre cele trei cai este simbolizata printr-o "nunta", ca simbol al comuniunii cu esenta lumii, erosul fiind dominat astral de Venus, ratiunea de Mercur, iar contemplatia poetica de Soare: "Roata Venerii Inimii Roata capului Mercur In topire, in azur, Roata soarelui inspre tronul moalei Vineri Brusc, ca toti amantii tineri, Am vibrat Inflacarat" n Uvedenrode pe aceeai tem a nunii e reluat ntr-un material poetic, ideea erosului ca ncercare euat de cunoatere. Titlul, inventat de poet, definete un spaiu de comar, o rp a gasteropodelor , reprezentare a purei viei vegetative. Faza de tranziie este de o puternic originalitate, derutant pentru cititor, cruia i se solicit un efort mult mai mare dect de obicei pentru sesizarea semnificaiilor, a viziunii ample nchise n imaginile concrete ale poemului. Limbajul este dens, termenii neobinuii, muli neologistici sau rari. Este un ultim pas pn la concentrarea extrem a expresiei din ciclul Joc secund. n seria de poezii din Joc secund, orientrile fundamentale rmn cele dou, mai mult ntlnite spre prinderea sensului lumii ascuns de aparene, de fenomene sau dimpotriv, spre fenomenalitatea imediat n care se intuiete esena lumii Fiecare experien este o nunt, adic o comuniune cu esena lumii, dar prin primele dou contopirea nu este perfect. Senzaiile permit numai un contact fulgerant , iar intelectul ignor, pentru a face operaiile proprii cunoaterii logice, condiia fundamental a universului, care este devenire continu. Aspiraia spre absolut se mplinete doar prin atingerea contemplaiei poetice, prin viziunea direct a principiului universal cnd:

intrm S osptm n cmara Soarelui Marelui Nun i stea, Aburi verde s ne dea, Din cldri de mri lactee, La surpri de curcubee, n Firida ce scntee / Etern n termeni mai simpli poezia pune problema raportului dintre cunoaterea logic i cea metaforic aa cum o pusese i Blaga n Eu nu strivesc corola de minuni a lumii. Volumul de poezii "Joc secund" exprima conceptia lui Ion Barbu despre lume si viata asemanatoare cu aceea a lui Platon si anume ca arta, ca si lumea, este o copie a ideilor. Arta poetica a lui Barbu este ilustrata de poeziile "Joc secund" si "Timbru", care este cuprinsa si in marturisirea poetului: "Versul caruia ne inchinam se dovedeste a fi o dificila libertate: lumea purificata pana a nu mai oglindi decat figura spiritului nostru. Act clar de narcisism. Desigur, ca tot absolutul: o pura directie, un semn al mintii". Poezia "Joc secund" exprima aceste trei idei: a lumii purificate in oglinda, ideea autocunoasterii si ideea actului intelectual ca afectivitate lirica: "Din ceas, dedus adancul acestei calme creste, Intrata prin oglinda in mantuit azur, Taind pe inecarea cirezilor agreste, In grupurile apei, un joc secund, mai pur." Joc secund impresioneaz mai nti printr-o sonoritate impecabil, adevrat muzic a formelor n zbor , dar nu - i dezvluie sensul de la prima lectur. Dup nsi mrturisirea poetului poezia este lumea purificat n oglind( deci reflectare a figurii spiritului nostru) act clar de narcisism (de autoiubire deci de autocunoatere), semn al minii (deci act intelectual, un sentiment, afectivitate liric) . Ideea fundamental n acest poezie este c arta e un joc secund, mai pur, realitate sublimat, care pornete din via, dintr-o trire, dar nu se confund cu viaa, constituindu-se ca un univers secund, posibil. Acest univers se ridic pe anularea, pe necarea celuilalt, nu e, cu alte cuvinte, o copie a lui, ci are un sens propriu, intern, care - l justific. Dac lumea real exist sub zenit, n obiectivitate, poezia triete sub semnul nadirului, n reflectare. Poetul transpune oglindirea din contiina sa n melodia cuvintelor, ascunznd n ele cntecul lui - creaia, asemenea mrii care i ascunde cntecul ei sub clopotele verzi ale meduzelor. In poezia "Timbru", privirea poetului e fixat pe suprafaa lumii, nu dincolo de ea fascinat ntr-att de lucruri (de piatr, de hum, de unda mrii ) , nct le atribuie o via sufleteasc. Cum ele sunt mute, poezia este aceea care ar trebui s le exprime, ceea ce presupune, pentru poet, o comunicare simpatetic cu ele, identificarea (atitudinea e diametral opus aceleia din Joc secund).El simte o comuniune desavarsita a spiritului sau cu creatia cosmica, iar poezia care cuprinde toate acestea la un loc este "un cantec incapator": "Ar trebui un cantec incapator, precum Fosnirea matasoasa a marilor cu sare; Ori lauda gradinii de ingeri, cand rasare Din coasta barbateasca al Evei trunchi de fum."

n aceste poezii se pstreaz nc legtura cu etapa anterioar att prin pasajele descriptive ct i prin cele narative, care fac poezia mai uor de descifrat. G. Clinescu susine c de fapt aici exist ermetismul autentic al poeziilor lui Barbu, pentru c se bazeaz pe simboluri, cel din Joc secund nefiind dect un ermetism de dificultate filologic , innd de o sintax poetic dificil.

Poezia Interbelica
Unirea Ardealului cu ara, la 1 decembrie 1918, a declanat n literatura romn o evoluie comparabil, poate, doar cu epoca marilor clasici. Dup manifestarea simbolismului, aproape singular ca vizibilitate literar n primele decade al secolului al XX-lea, ia natere o poezie exploziv ca valoare, att prin tendinele tradiionaliste care se dezvolt ideatic i stilistic, dar mai ales prin expresia modernismului, curent ce definete o poezie nou, care s se sincronizeze cu lirica european. Astfel, nnoirea literaturii romne este determinat, n egal msur, att de gruprile de orientare tradiionalist, care ndemnau scriitorii s se ntoarc spre folclorul i mitologia naionale, spre credina religioas, ct i de cele moderniste, care impulsionau poezia liric i filozofic prin intelectualizarea poeilor, prin extinderea interesului i preocuprilor privind lirica european, de talie universal. Poezia tradiionalist valorific "explorarea mai insistent a elementelor folclorice naionale", un lirism simplu, cu imagini artistice i figuri de stil, promovnd tematica religioas i armonia clasic a versurilor. Printre poeii tradiionaliti se numr: Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic, Ion Pillat, Aron Cotru, Radu Gyr, Virgil Carianopol etc. Modernismul liric se definete prin bogia i varietatea registrelor stilistice, ideea poetic intelectualizat i concentrat, inovaia lingvistic a limbajului artistic, bazat pe sugestie i muzicalitate. Poeii moderniti se armonizeaz cu "spiritul veacului" militnd pentru sincronizarea literaturii romne cu micarea artistic occidental: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Alexandru Philippide, Camil Baltazar, Ion Barbu, B.Fundoianu (pseudonimul lui Benjamin Wechsler) etc. Tradiionalismul se manifest, n principal, n deceniile trei i patru, fiind promovat de revista "Gndirea", iar modernismul este iniiat n 1919 de Eugen Lovinescu, prin revista i cenaclul "Sburtorul". Cu toate acestea, n compendiul "Istoriei literaturii romne moderne" din 1927, criticul renun la conceptul "modernism", n capitolul "poezia tradiionalist" referindu-se la Nichifor Crainic, Vasile Voiculescu, Ion Pillat i Lucian Blaga, despre Arghezi noteaz c reprezint "sinteza poeziei moderniste i tradiionaliste", iar Ion Barbu cultiv o "poezie cu tendine spre ermetism". Nicolae Manolescu susine c cele dou curente nu se pot despri net prin criterii riguroase, ele constituind doar repere literare, deoarece poeii au fost ncadrai diferit de ctre tradiionaliti sau moderniti, disputndu-i reciproc pe unii sau pe alii. "Tradiionalismul nu e convertirea smntorismului: tradiionalismul e un stil, o formul inventat de poeii moderni ieii adesea din coala imbolismului", atitudinea criticului dezvluind ideea c tradiionalismul este numai o tendin autoconservatoare a modernismului, care se opune unei evoluii prea rapide a poeziei. Expresionismul este o micare cultural care s-a nscut n Germania i cares-a manifestat cu predilecie n pictur. Curentul se particularizeaz prin febrilitatea tririi, ceea ce i-a determinat, probabil, pe critici s-1 numeasc metaforic "un ipt". Poeii expresioniti germani, nspimntai de civilizaia citadin i de progresul tehnicii^ jinduiau dup primitivism, perioad n care echilibrul interior al omului se armoniza cu universul. n literatura romn, Lucian Blaga a fost teoreticianul expresionismului n lucrarea "Feele unui veac",. elogiind vitalismul transpus n imagini nestvilite i respingnd oripilant

civilizaia tehnic. n primele volume, Blaga se ntoarce ctre satul ancestral ("Eu cred c venicia s-a nscut la sat"), cultivnd primitivismul i revalorificnd mitul autohton i universal. n ultima perioad a creaiei, Lucian Blaga descoper "revolta fondului nostru nelatin", urmrind cu interes "un pgnism" rmas n spiritualitatea colectiv a romnilor. Influene expresioniste se manifest i n revista "Gndirea", prin creaiile poeilor Vasile Voiculescu i Alexandru Philippide. Un alt curent cultural care a ptruns i n literatura romn este avangardismul, expresie artistic antitradiionalist n specia) i antiliteratur n general. n cadrul micrii avangardiste, se manifest mai multe formule i tehnici de creaie: - "dada" - respingerea agresiv a oricrei arte, definindu-se ca "antiliteratur", antimuzic", "antipictur" i suprimnd poezia; - suprarealismul, cunoscut i ca "dicteu automat"; - constructivismul, ca tehnic de creaie artistic; Poeziile avangardiste ilustreaz stri lirice dinamitarde (anarhice, distrugtoare -..), ca reacie de exasperare i revolt, ntr-un limbaj abrupt, ilogic, teribilist. Cei mai cunoscui poei avangarditi au fost: Ion Vinea, Tristan Tzara, Ilarie Voronca, Saa Pan, Virgil Teodorescu, Gellu Naum etc. Caracteristica esenial a poeziei interbelice o constituie interferena curentelor literare manifestate concomitent n perioada de mare efe'rvescen literar: coexistena realismului, romantismului i clasicismului cu simbolismul, tradiionalismul-ortodoxist, modernismul, avangardismul, expresionismul i ermetismul. Sub raport prozodic, se cultiv versul liber i rima alb, concomitent cu versificaia clasic, structura "n secvene lirice inegale simultan cu alctuirea n catrene sau strofe simetrice. Diversitatea tematic, stilistic i de viziune a poeilor n perioada interbelic se poate defini prin pluralitatea curentelor culturale/ literare care s-au manifestat cu aceeai for i concomitent, ceea ce constituie o caracteristic inedit a poeziei romneti, care a explodat valoric n epoca dintre cele dou Rzboaie Mondiale (1918 -1947). Marea varietate a concepiilor i procedeelor literare se poate reconstitui prin investigarea temelor de creaie care compun universul liric al celor mai importani poei interbelici. Ion Barbu(1895-1964) Pseudonimul literar este Dan Barbilian.,poet si matematician roman. Lucrari in domeniul geometriei(Teoria aritmetica a idealelor,Grupuri cu operatori). Ca poet a debutat la Sburatorul .Versurile de inceput parnasiene prin expresia solemna,sententioasa dezvaluie un spirit dionisiac ,o energie telurica.Balade Dupa melci,Riga cripto si Iapona Enigel transifigureaza un univers naturist. In ultima perioda a creatiei se orienteaza spre o lirica ermetica si intiatica tintind puritatea esentelor( Joc secund, Uvedenrode) Lucian Blaga(1895-1961) Poet dramaturg,filozof si eseist roman.

Initial expresionista cultivand vitalismul dionisiac,de esenta nietzscheana(Poemele lumini,Pasii profetului), poezia sa este strabatuta de sentimentul dorului si obsesia mortii(In marea trecere ,Lauda somnului). Ca dramaturg de formula expresionista interpreteaza original fondul mitic (Zamolxe , Tulburarea apelor,Mesterul Manole)Si istoric national(Avram Iancu, Anton Pann) sau valorifica sugestia psihoanalizei(Daria ,Fapta) Autobiografia Hronicul si cantecul varstelorurmareste formarea personalitatii sale intelectuale.Romanul autobiografic Luntrea lui caron1990 este o cronica a destinului dramatic al autorului si poporului roman dupa al II-lea razboi mondial.Traduce din literatura univresala (Goethe, Lessing, Holderin). Tudor Arghezi(1880-1967) Proza si versurile lui Arghezi exprima cu ardoare si dramatism setea de cunoastere ,incertitudinile existentiale ( Cuvinte potrivite Ce-ai cu mine vantule) recupereaza frumosul din urat (Flori de mucigai) ,configureaza din perspectiva cosmica universul microscopic ,miniatural casnic si familial ( Carticica de aseara,Hore,Cartea cu jucarii).Schitele si portretele consacrate vietii monarhale,lumii politice si gazetaresti sau din inchisoare ( Icoana de lemn, Poarta neagra, Tablele din tara de Kuty)Alte romane : Ochii Maicii Domnului , Cimitirul Buna-Vestire, lina, bilete de papagal,Cantarea omului, Frunze, Poeme noi, Silabe, Cadente,Razlete,Seringa.

Viziunea moderna asupra poeziei

O preocupare constant a poeilor a fost, pe lng aceea a detarii de curentele tradiionale, modernizarea discursului poetic i chiar modificarea noiunii de modernitate. Modernul s-a fortificat de multe ori prin autodevorare sau a resuscitat din propria-i cenu. Procesul de modernizare a literaturii a fost unul dintre cele mai zgomotoase. Literatura secolului XX s-a dezvoltat intr-un climat culturalo-politic complex, fapt ce a dus la o efervescenta artistica marcata de creatii expresioniste, simboliste, traditionaliste si moderne. Creatiile din perioada interbelica sunt caracterizate parca de o nevoie de desprindere definitiva de eminescianism. S-au remarcat: Lucian Blaga, Ion Barbu, Al. Philippide, Vasile Voiculescu, Ion Pilat, Adrian Maniu, dar rolul esential avandu-l Tudor Arghezi, Blaga si Barbu prin "Testament", "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" si poezia care deschide volumul "Joc secund" al lui Barbu. Acestea sunt artele poetice care au contribuit la schimbarea viziunii estetice si la definitiva desprindere de Eminescu.Din atitudinea oscilanta comuna a celor trei, fiecare se detaseaza prin modul de a scrie in raport cu realitatea, lumea, universul intreg, innoind temele si realizand astfel detasarea de lirica eminescian?. Arghezi scrie raportat la contemporaneitate, osciland permanent, sfasiat intre doua lumi, cautand prin "Psalmi" cu indarjire drumul spre Dumnezeu, dar in acelasi timp indoindu-se ca-l va gasi. In ceea ce-l priveste pe Blaga, legatura cu Dumnezeu este marcata de aceeasi suferinta pricinuita de sentimentul singuratatii; dar Blaga descopera binefacatoarea coborare in esente. Fiind ispitit de "cugetarea sacra", descopera cu uimire ca ea isi trage seva din emotia autentica. Filosofic, simpla cautare a lui Dumnezeu presupune indoiala si revolta camuflata; in acest sens trebuie inteleasa obsesia sa, foarte bine formulata in "Pax magna". Barbu traduce in termeni matematici atitudinea lui Blaga. Dincolo de "marea trecere" a lumii profane se afla conditia de "increat", samanta a vietii, inchisa in "oul dogmatic". Cum poetul stie c?arostul fiintei este de a sta sub semnul intamplarii, alege sa traiasca doar sensul inceputurilor, "sfant" fiind "doar nunta, inceputul". Innoirea fundamentala a poeziei interbelice se manifesta in planul expresiei artistice, iar rolul cel mai important ii revine lui Arghezi. El incearca sa spulbere canoanele comunicarii. Blaga pleaca de la ideea ca un text poetic constituie o "metafora totala"; de aceea poeziile sale adopta formula unui discurs liric solemn, marcat de o metafora "revelatorie". Poeziile lui Barbu incanta prin euforii rafinate si confera cititorului sentimentul ca participa la un mister de nepovestit. Prin ermetizarea sensurilor in metafore electrizante, dar mai cu seama prin caracterul ezoteric, poezia lui se inscrie in manierismul livresc al veacurilor noastre. Arghezi, Blaga, Barbu pot fi considerati pe drept intemeietorii poeziei sintezelor spirituale. Arghezi renoveaza cuvantul poeziei romanesti, in special prin estetica uratului, aducand innoiri fundamentale in plan tematic, Blaga coboara in esente, traducand emotia

metaforic, iar Barbu poate fi considerat un alchimist al simbolurilor si al cuvintelor, asezandu-le intr-un labirint ispititior. Ion Barbu se dezice de modernizare, dei etapele creaiei sale poetice vdesc o mereu reluat ncercare de inovaie, att formal ct i semantic. Dac totui d o definiie modernitii, Barbu o detaeaz pe aceasta de prezent, proiectnd n ea reflexele atemporalului, echivalnd-o cu o ncercare de apropiere de transcendent. Practic, Barbu nu respinge dect modul n care e neleas n mod curent modernizarea poeziei, din exterior, ca aplicare a unui set de tehnici i procedee formale noi. Astfel, modernizarea nu nseamn, pentru poet, ruptur total de trecut (care, de altfel, nu e posibil), ci reconsiderarea permanent a unor vechi probleme: "Singura noutate, un gnd preexistent i regsit: nu ca termen al unui mers necesar, ci ca dor al memoriei nfiorate."Spre deosebire de Barbu, Baudelaire echivaleaz modernitatea cu o fascinaie pentru prezent i, n prezent, pentru orice este nou, diferit de reprezentrile anterioare, pentru orice este ireductibil la viziunile anterioare despre lume. Inovaia cu orice pre preconizat de curentele de avangard i lipsa unui cadru spiritual cu norme riguros formulate pot genera promovarea multor false valori, realitate sesizat cu acuitate de Lucian Blaga: "E mult mai lesne s fii i s pari genial abtndu-te de la anume norme nalte ale cugetului, ngduindu-i derogri de la orice pravil, umblnd fr ruine prin inuturile suspecte ale existenei i nsuindu-i libertatea ndoielnic a viciului dect meninndu-te n anume rigori ale contiinei, n btaia soarelui i n aerul de cletar de pe podiurile spiritului." Un inventar al multor atitudini pgubitoare ntlnite la omul modern i asumate, cu extuziasm chiar, de avangarditi (instabilitatea gusturilor, exaltarea extremelor, dispariia durabilului, degradarea creaiei verbale) fcea i Paul Valry. n concepia lui, arta modern i obine meritele aproape totdeauna incontient sau ntmpltor.Apare la marii poei preocuparea de ptrundere spre straturile de profunzime ale limbii i, prin aceasta, spre cele ale lumii i ale sinelui personal, pentru ca textul poetic s dobndeasc puterea de a reflecta i a induce ulterior aceast experien abisal.Principiile de la Sburatorul,revista literara condusa de E.Lovinescu, au fost reluate in Istoria literaturii romane contemporane, sunt: racordarea la spiritul veacului; sincronizarea cu Occidentul, in plan cultural si literar, prin imitatia formelor, dar si prin realizarea diferentierii; mutatia valorilor estetice (sub influenta factorilor istoriei); afirmarea autonomiei estetice, obiectivizarea prozei; preferinta pentru tematica citadina, pentru psihologii mai complicate si pentru spiritul analitic; promovarea noilor talente si ,,revizuirea clasicilor; incredera in progres si refuzul autohtonizarii excesive a literaturii.