ELEMENTE DE COMPOZIIE N TEXTUL LIRIC

1. INCIPITUL

Secvena de nceput a poemului influeneaz lectura i interpretarea unui text liric.

Ex: Cnd Mihai Eminescu folosete la nceputul Luceafrului formula din basm, impune o lectur alegoric,
sugernd c de fapt ntmplarea spune de fapt altceva.

2. FINALUL

Finalul textului poetic este totdeauna deschis n cazul n care aparine genului liric. De asemenea, finalul
realizeaz o relaie de simetrie cu incipitul, generatoare de semnificaie.

3. SECVENA POETIC

Este constituit de o succesiune de imagini care formeaz un tot unitar.

4. EXPRESIVITATEA TEXTULUI POETIC

IMAGINEA ARTISTIC reprezint o reflectare subiectiv a realitii, fiind un produs al imaginaiei. Aceasta
sugereaz, nu descrie o realitate, avnd calitatea de a particulariza generalul i de a generaliza particularul.

Dup simurile implicate n realizarea unei imagini artistice, acestea pot fi:

- imagini vizuale

- imagini auditive

- imagini olfactive

- imagini chinestezice

- imagini gustative

- imagini sinestezice (asocierea de senzaii diferite)

Imaginile artistice sunt realizate, uneori, prin CMPURI SEMANTICE, ansambluri de cuvinte care se
raporteaz la aceeai idee, oricare ar fi radicalul termenilor. Identificarea cmpurilor semantice ntr-un text
poate oferi sugestii de interpretare a acestuia.

Ex: cmpul semantic al corpurilor cereti: lun, soare, stea, luceafr, planet etc.

SENSUL CONOTATIV este sensul neobinuit al unui cuvnt, folosit cu valoare expresiv pentru a forma o
imagine poetic. (tropii)

SENSUL DENOTATIV este sensul cel mai curent al unui cuvnt, cunoscut de toi vorbitorii i legat de un
aspect al realitii.

Un text poetic are AMBIGUITATE, care const n capacitatea de a exprima mai multe sensuri posibile, ce se
desprind n funcie de receptor. Acest tip de text reprezint o ABATERE de la sensul obinuit al cuvntului, al

1
construciei fireti a discursului. Un text poetic are EXPRESIVITATE, capacitate de a impresiona receptorul, i
putere de SUGESTIE, care const n modul de comunicare aluziv, care nu spune direct un lucru.

5. TEMA

Tema este reprezentat de semnificaia general a textului. Tema va fi desemnat de un substantiv ce denumete
ideea general.

6. TITLUL

Titlul este un cuvnt, un grup de cuvinte sau chiar un enun care se plaseaz n fruntea unei lucrri. Titlul poate
face trimitere la:

- coninutul operei: O scrisoare pierdut de Ion Luca Caragiale

- tipul de personaj: Ciocoii vechi i noi de Nicolae Filimon

- numele personajului: Ion de Liviu Rebreanu

- locul de desfurare a aciunii: Moara cu noroc de Ioan Slavici

- specia literar: Gloss de Mihai Eminescu

- un simbol: Patul lui Procust de Camil Petrescu

7. MOTIVUL

Motivul este unitatea structural minimal constituit ca situaie sau element tipic, sombolic, purttor de
semnificaie.

Ex: luna, lacul, luceferii, floarea albastr romantism; muzica, florile, instrumentele muzicale, oglinda
simbolism

Motive cu circulaie internaional: soarta schimbtoare (fortuna labilis), triete clipa (carpe diem), timpul
ireversibil (fugit irreparabile tempus), viaa ca vis, viaa ca teatru.

8. LAITMOTIVUL

Laitmotivul este un motiv care se repet frecvent ntr-o oper.

Ex: poezia Plou de George Bacovia are ca laitmotiv versul Oh, plnsul tlngii cnd plou! Care se repet dup
fiecare strof.

9. EUL LIRIC

Eul liric este instana care emite un discurs poetic pentru a exprima o serie de emoii, sentimente, atitudini.

Mrci lingvistice ale eului liric sunt, n general, pronumele personale de persoana I i verbele la indicativ la
persoana I (Ex: Eu nu strivesccorola de minuni a lumii Lucian Blaga). Se poate vorbi de eu liric i cnd se
produce o dedublare a acestuia i poate fi desemnat de persoana a II-a, eul liric devenind o alternativ a vocii
care este emitorul textului sau un receptor omaginar al poezie.

2
Ex: Iar vntul zvrle-n geamuri grele picuri

i tu citeti scrisori din roase plicuri

Cu mne zilele-i adaogi,

Cu ieri viaa ta o scazi

1O. TIPURI DE LIRISM

LIRISMUL SUBIECTIV este neles ca exprimare direct a sentimentului, mediat sau nu de o masc sau de un
rol. Altfel spus, nu persoana gramatical indic subiectivitate, ci gradul n care discursul poetic dezvluie
subiectivitatea emitorului. Lirism subiectiv ntlnim i n pastelurile lui Vasile Alecsandri, scrise la persoana a
III-a, pentru c percepia este personalizat.

LIRISMUL OBIECTIV suspend exprimarea direct a sentimentului. Subiectivitatea este disimulat i apar o
serie de personaje lirice, afirmnd o trire strin eului liric. Eul liric n aceast situaie nu se dezvluie direct pe
sine, ci i dezvluie pe alii. Ex: Mnioas de George Cobuc.

10. ELEMENTE DE PROZODIE

MSURA reprezint numrul de silabe dintr-un vers.

RIMA const n potrivirea sunetelor de la sfrit de vers.

Rima poate fi:

- rim mperecheat: primul vers rimeaz cu al doilea i al treilea cu al patrulea.

- rim ncruciat: primul vers rimeaz cu al treilea i al doilea cu al patrulea

- rim mbriat:primul vers rimeaz cu al patrulea i al doilea cu al treilea

- monorim:toate versurile rimeaz

RITMUL const n succesiunea regulat i armonioas a silabelor accentuate i neaccentuate dintr-un vers.

PICIORUL METRIC (METRUL) este unitatea ritmic alctuit dintr-un numr constant de silabe accentuate i
neaccentuate care se repet ntr-un vers.

Picioarele metrice bisilabice sunt:

- troheul / ritmul trohaic: prima silab este accentuat i a doua este neaccentuat

- iambul / ritmul iambic:prima silab este neaccentuat i a doua este accentuat

Picioarele metrice trisilabice:

- dactilul: prima silab este accentuat i celelalte sunt neaccentuate

- amfibrahul:a doua silab este accentuat i celelalte sunt neaccentuate

3
 Poezia
GENUL LIRIC

1. Definiie: - Modalitate de creatie a unei opere literare n care poetul i exprim n mod
direct gndurile i sentimentele, prin intermediul EULUI LIRIC..
Este genul literar al subiectivitii, al lumii interioare.
Obs.: Operele lirice nu au personaje, ntmplri, aciune sau subiect, de aceea ele nu se pot povesti.
2. Trsturi:
I. EUL LIRIC
= vocea care exprim gndurile i sentimentele poetului;
= nu se confund cu personalitatea real a poetului;
= mrci gramaticale: persoana la pronume, adjective pronomonale posesive i verbe (I/a II-a,
subiectiv; a III-a obiectiv)
II. FIGURI DE STIL: epitet,metafor, enumeraie, .a.
III. IMAGINI POETICE: vizuale, auditive, olfactive, motorii, motorii, tactile;
IV. MODALITATI DE EXPUNERE SPECIFICE: descrierea, monologul, dialogul;
V. VERSIFICATIA ( PROZODIA ):
A) RITM ( iambic (-/), trohaic(/-), dactilic etc )
B) RIMA ( monorim (a-a-a-a), ncruciat (a-b-a-b), mbriat(a-b-b-a), mperecheat(a-a-b-b), variat );
C) MASURA VERSURILOR= numrul de silabe dintr-un vers.

3. TIPURI DE POEZIE:
A) poezie liric subiectiv = lirica eului (I, II )
B) poezie liric obiectiv :
a) lirica rolurilor (se exprim direct sentimentele altei persoane );
b) lirica mtilor ( Autorul se ascunde sub masca altor personaje: o alt
personalitate exprim sentimentele poetului Demiurgul=
locul fiinei umane n Univers - Luceafrul, de Mihai
Eminescu )

4
 TEXTUL LIRIC
I. Elemente de compoziie i de ordin structural:
1. titlu,
2. incipit,
3. secvene poetice,
4. relaii de opoziie i de simetrie,
5. elemente de recuren : motiv poetic, laitmotiv.
II. Instanele comunicrii n textul poetic: eul liric
III. Tipuri de lirism: subiectiv i obiectiv.
IV. Analiza limbajului poetic sub aspectul particularitilor stilistice ( expresivitate,
ambiguitate, sugestie: figuri sintactice, figuri semantice, figuri de sunet i
elemente de versificaie ).
V. Momente ale evoluiei poeziei n literatura romn

I. Elemente de compoziie i de ordin structural

1. titlu;
2. incipit;
3. secvene poetice;
4. relaii de opoziie i de simetrie;
5. elemente de recuren : motiv poetic, laitmotiv;
6. instanele comunicrii n textul poetic: eul liric.

1. TITLU
= cuvnt, sintagm sau text care st n fruntea unei poezii, concentrnd problematica tratat.
= in poezie sunt utilizate frecvent titluri metaforico-simbolice, originale i expresive, destinate s
orienteze ateptrile cititorului ( Amurg violet, Cuvinte potrivite, Flori de mucigai ).
= poate exprima timpul, spaiul; poate fi cuvnt-cheie ( Plumb ).
Cuvnt: Luceafrul, de M.Eminescu;
Testament, de Tudor Arghezi,
Plumb, de George Bacovia.
Sintagm: Malul Siretului, de V. Alecsandri;
Paradis n destrmare, L. Blaga;
Flori de mucigai, Tudor Arghezi;
Text: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, L. Blaga,
Fiind biet, pduri cutreieram, M.Eminescu.

5
 2. INCIPIT = formul introductiv ntr-o oper literar, cu o anumit relevan artistic;
= are valoare anticipativ, uneori sugereaz semnificaia ntregului text;
= Tine de construcia exterioar a operei literare.

Exemple
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii = Titlu= primul vers;
Leoaic tnr, iubirea = Titlu= primul vers;
Dormeau adnc sicriele de plumb Plumb ( primul vers );
Nu-i voi lsa drept bunuri, dup moarte Testament, de T. Arghezi;
A fost odat, ca-n poveti Luceafrul, de Mihai Eminescu.
3. SECVENTA POETICA
unitate de construcie a unei poezii, concentrnd o idee literar , corespunztoare, de regul, unei strofe:
Exemplu
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii,
i nu ucid
cu mintea tainele ce le-ntlnesc
n calea mea
n flori, n ochi, pe buze ori morminte
( L. Blaga - cunoaterea luciferic )
4. RELATII DE OPOZITIE/ SIMETRIE
elemente de compoziie n textul poetic:
relaia de simetrie= dispunerea, ntr-un mod asemntor, a unor cuvinte / sintagme, secvene
poetice identice n discursul liric, fiind aezate ntr-o mbinare
armonioas i avnd rol eufonic i de a accentua ideea poetic;
Exemple:
Ea era frumoas ca umbra unei idei, //
[] Ea nu avea greutate, ca respirarea. //
[] Ea era frumoas ca umbra unui gnd.
( frumusee senzorial + ideal ): Evocare, Nichita Stnescu
relaia de opoziie= raport ntre elementele lirice antitetice, care coexist opunndu-se ori
excluzndu-se pentru a scoate n eviden ideea poetic sau semnificaiile
acelor cuvinte / sintagme / secvene poetice.
Estetica urtului ( FRUMUSETEA URATULUI )n Testament, de Tudor Arghezi:
bube, mucegaiuri i noroi frumusei i preuri noi;
Zdrene mucegaiuri i icoane ;
veninul miere.

6
 5. ELEMENTE DE RECURENTA ( repetiie ):

motiv poetic= unitate structural minimal, relevnd o situaie tipic i avnd semnificaii
simbolice . Prin repetare, devine element de recuren i laitmotiv.
Ex.: luna, lacul, stelele, luceafrul, teiul, codrul TEMA NATURII;
Obs.: Tema: element din structura operei literare; un aspect din realitate transfigurat in opera ( despre
ce e vorba n oper= ideea central ): iubirea, rzboiul, natura, istoria, moartea, geniul.
laitmotiv= motiv central care se repet de mai multe ori ntr-o oper, pentru a accentua
imaginea artistic. In poezie, se integreaz uneori, refrenului.
Obs. : Refren = cuvnt, vers sau chiar strof care se repet ntr-o poezie pentru a accentua o anumit
idee poetic.
Ex.: Copacii albi, copacii negri / Stau goi n parcul solitar/
( alb + negru gri= cromatica dezolarea )
Dcor de doliu funerar / Copacii albi, copacii negri. ( G. Bacovia, Dcor )

II. Instanele comunicrii n textul poetic: EUL LIRIC

Eul liric = vocea interioar a creatorului de poezie;

vocea care exprim gndurile i sentimentele poetului;
mrci gramaticale: pronume , adjective pronominale posesive i verbe la persoana I;
nu se confund cu personalitatea real a autorului;

III. Tipuri de lirism: subiectiv i obiectiv:

LIRICA SUBIECTIVA: lirica eului ( pers. I )( Eu nu strivesc corola de minuni a lumii )=confesiv,
monologal
LIRICA OBIECTIVA ( pers. a III-a ):
lirica rolurilor- G. Clinescu ( poetul exprim direct sentimentele altei
persoane ) : poezie teatral;
lirica mtilor Tudor Vianu ( n Luceafrul lui Mihai Eminescu, n fabule: autorul se
ascunde sub masca altor personaje o alt personalitate exprim
sentimentele poetului, gndurile lui Eminescu despre locul fiinei
umane n Univers Demiurgul ).

7
 IV. Analiza limbajului poetic sub aspectul particularitilor stilistice
Figuri de stil:
A) Figuri de stil:
figuri sintactice i de construcie ( enumeraia, repetiia, paralelismul sintactic, refrenul,
simetria, antiteza , invocaia retoric, inversiunea )
figuri semantice: epitet,comparaie, personificare, hiperbol,metafora, oximoron, simbol ( Bacovia : plumb=
depresia; galben=boala ),

1. epitet= caracteristic a unui substantiv sau verb pentru a nfia imaginea lui aa cum se
reflect n fantezia autorului;
2. metafora= relatie de analogie intre sensurile a 2 cuvinte : regina nopii moart= luna, ca o regin a nopii;
3. oximoron= asocierea a 2 termeni opui: dulce jale, farmec dureros, dureros de dulce, jale,
var de noiembrie, ntuneric alb, mort frumos cu ochii vii.
4. sinestezia= acord de senzaii ( vizuale, auditive, olfactive, tactile, motorii ); pictura parfumata cu vibrari de
violet

figuri de sunet:
1. aliteraie: joc de consoane: Vjind ca vijelia i ca plesnetul de ploaie, Si zalele-izuruie

crunte;
2. onomatopee: buf, trop;

3. asonana: joc de vocale: Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate.
Nunul mare, mndrul soare i pe nun, mndra lun.

Versificaie
Versul= un rnd dintr-o poezie;
alb ( fr rim );
liber ( fr rim, ritm , cu metri diferii ), dar cu ritm interior.
Strofa= subdiviziunea unei poezii. In funcie de numrul de versuri, strofa se numete: monovers (1v),
distih ( 2v ), teret ( 3 v ), catren ( 4v ), cvinarie ( 5v), sextin , polimorf ( 7-12 v );
Orice vers are rim, ritm,msur:
I. RIMA= potrivirea sunetelor la final de vers MUZICALITATEA;
aabb = mperecheat; abab = ncruciat ; abba = mbriat; aba = nlnuit ; aaaa= monorima.
Feminin= accent pe penultima silab ( luminozitate, deschidere ): Peste vrf de rmurele / Trec
n stoluri rndunele.
Masculin= accent pe ultima silab ( nchidere, ntuneric ): La paa vine un arab/ Cu ochii stini, cu
glasul slab.
8
 II. RITM:
a) ritm bisilabic:
troheu ( - U )= ritm optimist, caracteristic poeziei populare:
Doi-n,/ doi-n,/ cn-tic/ dul- ce ( -U / -U/ -U / -U );
iamb ( U - ) = gravitate, solemnitate, tristee: A fost/ o-da / -t ca-n / po-veti ( U-/ U-/ U-/ U- );
B) ritm trisilabic:
dactil ( -UU ): Mih-nea n/-ca-le-c /, ca-lul su / tro-po-t ( -UU/ -UU/ -UU/ -UU );
amfibrah ( U-U ): Pe vo-d-l / z-re-te/ c-la-re/ tre-cnd ( U-U/ U-U/ U-U/ U-U/ U- );
anapest ( UU- )=ritm solemn: A-le tur/ -nu-ri-lor/ ( UU-/ UU- )
III. MASURA VERSURILOR =numrul de silabe dintr-un vers.

ARTA POETICA
( poezie programatic, manifest literar, ars poetica, testament literar )

Arta poetic= text liric n care autorul i exprim concepia despre poezie(sursele de inspiratie, instrumentele
creatiei, rolul poeziei) i misiunea poetului;
= crez poetic: poezia n care autorul i exprim CONCEPTIA ESTETICA.
Crezurile poetice n literatura romn sunt de 3 tipuri:
I. crezuri poetice ncadrate TEMATICII SOCIALE:
Epigonii ( Mihai Eminescu ),
Testament ( T. Arghezi ),
Flori de mucigai ( T. Arghezi )
Testament( Ienchi Vcrescu );
II. crezuri poetice ALEGORICE= bazate pe o poveste:
Luceafrul ( M. Eminescu ),
Noaptea de decemvrie ( Alexandru Macedonski ),
Riga Crypto i lapona Enigel ( Ion Barbu= o poveste a nunii ),
Mistreul cu coli de argint ( Stefan Augustin Doina=o povestire de vntoare);
III. crezuri poetice STRUCTURATE METAFIZIC ( FILOSOFIC ):
Din ceas, dedus(Joc secund)( Ion Barbu ),
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii( L.Blaga ),
Nehotrre ( Tudor Arghezi ).

9
 V. Momente ale evoluiei poeziei n literatura romn

1. Literatura paoptist: Vasile Alecsandri,Gr. Alexandrescu, I.H.Radulescu, V.Carlova (prima jumatate

sec. Al XIX-lea)
2. Epoca Marilor Clasici ( a doua jum. a sec al XIX-lea ): Mihai Eminescu
3. Literatura de la sfarsitul sec.al XIX-lea, nceputul sec al XX-lea: George Cobuc, Octavian Goga, Al.
Macedonski, George Bacovia ( unii l consider interbelic )
4. Literatura interbelica: (1916 1944)
Poei moderniti : L.Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu
Poet tradiionalist : Vasile Voiculescu, Ion Pillat
5. Literatura postbelic ( 1944 . )
Gellu Naum, St. Aug.Doinas, Radu Stanca, Leonid Dimov
Nichita Stnescu ( neomodernist )
Marin Sorescu ( neomodernist )
Mircea Crtrescu( postmodernist )

10
 Cerin privind particularitile de construcie (caracterizare) a unui personaj dintr-un
text epic sau un text dramatic:
*Introducerea:
evidenierea a dou caracteristici ale speciei literare epice/ dramatice existente n opera
literar aleas;
ncadrarea autorului/ operei ntr-un curent cultural/ literar, ntr-o perioad sau ntr-o orientare
tematic.
*Cuprinsul:
prezentarea statului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la
conflictul/ conflictele din textul epic/ dramatic studiat;
relevarea unei trsturi dominante a personajului, ilustrate prin dou episoade/ secvene din
opera aleas/ citate comentate;
prezentarea, prin referire la specia epic/ dramatic, a patru elemente ale textului narativ/
dramatic, semnificative pentru tipologia personajului: titlu, aciune, conflict, relaii temporale i
spaiale, construcia subiectului, particulariti ale compoziiei, indicaii scenice, tehnici
specifice, limbaj, incipit, final, registre stilistice etc.)
menionarea trsturilor i a modalitilor de caracterizare.
*ncheierea:
exprimarea unui punct de vedere argumentat despre modul n care se reflect o idee sau tema
textului dramatic studiat n construcia personajului ales.
Cerin privind un curent literar/ cultural, reprezentat printr-o creaie liric:
*Introducerea:
definiia sau menionarea ctorva trsturi ale curentului literar/cultural din cerin;
argumentarea ncadrrii poetului n curent cultural/ literar respectiv.
*Cuprinsul:
motivarea alegerii scriitorului i operei literare;
ilustrarea a patru-cinci elemente de structur i de compoziie ale textului liric, semnificative
pentru opera aleas: titlu, tem, incipit, secven poetic, idei poetice, elemente de compoziie,
tipul de lirism (subiectiv/ obiectiv), prozodia, limbajul artistic (expresivitate, sugestie,
ambiguitate) etc.;
*ncheierea:

11
 exprimarea unei concluzii care s ilustreze ncadrarea poetului/ operei n cerina dat, o opinie
despre respectiva creaie i, eventual, un citat al unei personaliti literare/ culturale despre tema
sau opera aleas.
Cerin privind o specie literar epic:
*Introducerea:
definiia sau menionarea ctorva trsturi ale speciei literare din cerin;
ncadrarea autorului/ operei ntr-un curent cultural/ literar, ntr-o perioad sau ntr-o orientare
tematic.
*Cuprinsul:
motivarea alegerii operei literare care se ncadreaz n cerina respectiv;
ilustrarea a patru-cinci elemente de structur i de compoziie ale textului narativ,
semnificative pentru opera aleas: aciune, conflicte, relaii temporale i spaiale, perspectiva
narativ, tehnici narative, incipit, final, limbajul personajelor i limbajul artistic, registre
stilistice etc.;
prezentarea relaiilor dintre dou personaje, prin care se evideniaz n opera literar aleas.
*ncheierea:
exprimarea unei opinii care s argumenteze ncadrarea acelei opere n cerina dat, o apreciere
despre respectiva creaie i, eventual, un citat al unei personaliti literare/ culturale despre tema
sau opera aleas.

12
 Caragiale contemporanul nostru

Intre marii clasici ai literaturii romane, Caragiale este considerat geniul incontestabil si maestrul
suprem al comediei si prozei de scurte dimensiuni. Cu siguranta ca, nici inainte si nici dupa el,
comedia n-a fost atat de apropiata de realitatile cotidiene, in substanta, si de perfectiunea
artistica, in expresie, inzestrat cu un spirit de observatie si o luciditate extreme, Caragiale pano-
rameaza in maniera realismului critic realitatile unei societati care, dincolo de momentul istoric
concret, sintetizeaza, pe coordonate de profunzime, o anume tendinta dominanta a spiritualitatii
romanesti citadine. Astfel ca acuza perimarii si inactualitatii mesajului peste timp, pe care au
sustinut-o unii critici literari (v. E. Lovinescu), nu are valabilitate, fapt dovedit si de regasirea
lui Caragiale in operele de factura moderna ale scriitorilor contemporani (Eugen Ionescu,
scriitorii Generatiei '80 s.a.).

In ceea ce priveste predecesorii si posibilele filiatii sau influente, cel mai frecvent invocat nume
este ce al lui Vasile Alecsandri, care, mai ales prin ciclul Chiritelor, a dat un anume profil
comediei. B. Elvin vede in opera lui Caragiale o continuare prin faptul ca pastreaza ceva din
trasaturile sub semnul carora a debutat comedia noastra, si anume vocatia ei critica, predilectia
pentru satira politicianismului, a arivismului, a ignorantei, a prostiei, vazute ca fenomene
sociale" {Modernitatea clasicului I.L. Caragiale).

Preliminarii

Comediile marelui dramaturg O noapte furtunoasa, 1879; Conul Leonida fata cu Reactiunea,
1880; O scrisoare pierduta, 1884; D-ale carnavalului, 1885), indiferent de zona asupra careia ele
se apleaca, sunt reprezentari ale degradarii umanului, nu numai sub aspect etic, demnitatea sau
responsabilitatea nefiind atribute ale vreunui personaj, ci, mai grav, chiar sub aspectul conditiei
umane, ceea ce determina situarea in teritoriul tragicului. Criza comunicarii, atat la nivel
rational, cat si afectiv, este consecinta sau expresia unui vid existential, care creeaza o extrema
antinomie intre aparenta si esenta, intre alcatuirea verbala a fiintei si cea reala. De altfel, singura

13
vocatie a personajelor lui Caragiale este vorbaria, placerea de a trancani sau a rosti discursuri
importante", numai ca, printr-un mecanism narcisist, acestea raman la conditia monologului si
a simplei alcatuiri sonore a cuvintelor, caci, oricat de profunde" s-ar vrea, ele nu acopera nici o
realitate semantica, nu mai constituie instrumente de comunicare, ci doar elemente decorative
exterioare, lipsite de orice valoare intrinseca, menite sa realizeze o anume poza a personajului, o
masca de efect, pe care unul si acelasi erou si-o modifica in functie de situatie si de imaginea pe
care vrea sa si-o impuna. Astfel ca, in comediile lui Caragiale, nu putem vorbi despre
individualitati distincte prin existenta lor spirituala, psihologica sau afectiva, ci de un personaj
plurimorf, ipostaziat in ipocrit, demagog, canalie, prost, amorez s.a.m.d. Un atare univers de
marionete, lipsit de orice criterii sau valori ale existentei, este firesc sa para o lume pe dos, un
imens si perpetuu carnaval, care permite si favorizeaza o inepuizabila schimbare a mastilor si a
costumelor de parada, situand totul in vecinatatea absurdului si grotescului.

Geneza

O scrisoare pierduta, jucata in premiera la 13 noiembrie 1884, este cea mai importanta comedie
a lui Caragiale, in care geniul sau cunoaste deplina manifestare.
In privinta surselor de inspiratie, au existat mai multe supozitii, oraselul de munte unde se
petrece actiunea piesei fiind ba Piatra Neamt, ba Curtea de Arges, dar cea mai aproape de
adevar este declaratia scriitorului relatata de un cunoscut al acestuia, D. Hogea: Caragiale
spunea ca se poate foarte bine ca O scrisoare pierduta sa fie icoana moravurilor din Piatra
Neamt ca si a oricarui alt oras din provincie, dar nu s-a inspirat si mai ales nu a vizai anumite
persoane de aici; caci - adauga el - in materie de arta, plasmuirea personajelor este o creatiune
lasata exclusiv inspiratiei si talentului autorului, care se poate gasi in orice mediu studiat si
vazut prin prisma personalitatii autorului, destul numai ca ele sa aiba viata si sa reprezinte
realitatea".

Tema comediei

Tema comediei o constituie prezentarea vietii social-politice dintr-un ora, de provincie in

14
circumstantele tensionate ale alegerii unui deputat, eveniment care antreneaza, intr-un fel sau
altul, energiile si capacitatile celor angajati in farsa electorala.

Subiectul

Intreaga actiune se deruleaza, asadar, in capitala unui judet de munte", cuprins de febra
campaniei electorale. Pretextul dramaturgie, care incinge spiritele si activeaza conflictul, este
pierderea de catre Zoe, sotia lui Zaharia Trahanache, a unei scrisori de amor ce i-a fost adresata
de Tipatescu, prefectul judetului. Scrisoarea, gasita de Cetateanul turmentat si sustrasa acestuia
de Catavencu, este folosita de acesta din urma ca mijloc de santaj pentru a obtine candidatura.
in timp ce Zoe este dispusa la acceptarea conditiilor cerute de Catavencu, Tipatescu ii ofera
acestuia diferite functii in schimbul scrisorii, dar adversarul nu cedeaza. Daca, in zarva
conflictului, Zaharia Trahanache pare a fi convins ca este vorba de o plastografie, Farfuridi si
Branzovenescu banuiesc o tradare si se decid sa expedieze o anonima la Centru.
Momentul de maxima incordare, in care cei doi posibili candidati, Farfuridi si Catavencu,
rostesc discursuri antologice, este adunarea electorala din Actul III al piesei. Bataia dintre
taberele de alegatori, cu concursul politaiului Ghita Pristanda si al oamenilor acestuia, se
declanseaza imediat dupa anuntarea candidatului, in persoana lui Agamita Dandanache.
in final, conflictul se rezolva, caci scrisoarea revine la Zoe, prin intermediul Cetateanului
turmentat, Catavencu apare umil si speriat, acceptand sa conduca festivitatea in cinstea noului
ales, si totul se termina intr-o atmosfera de sarbatoare si impacare.

Structura si compozitie
O scrisoare pierduta este o comedie in patru acte, primele trei urmarind o acumulare gradata de
tensiuni si conflicte, iar al patrulea anuland toata agitatia si panica starnite in jurul scrisorii
pierdute. in constructia piesei, trebuie sa remarcam cel putin trei elemente care probeaza arta de
dramaturg a lui Caragiale. Observam ca piesa incepe dupa consumarea momentului intrigii
(pierderea scrisorii), gasindu-l pe Tipatescu intr-o stare de agitatie si nervozitate. In al doilea
rand, e de consemnat ca nu avem de-a face cu o actiune in sensul clasic al cuvantului, deoarece
15
intamplarile in succesiunea lor temporala nu misca nimic in mod esential, intreaga miscare se
deruleaza fatalmente, concentric, in jurul pretextului. De aici, o a treia surpriza" de constructie:
chiar daca inceputul si finalul comediei nu sunt simetrice, piesa are o arhitectura circulara, in
sensul ca atmosfera destinsa din final reface situatia initiala a personajelor, cea de dinaintea
pierderii scrisorii. Pare ca nimic nu s-a intamplat, protagonistii s-au reasezat la locurile lor fara
a resimti vreo trauma, caci le lipseste inzestrarea cu memorie afectiva, si totul poate incepe din
nou.

Personajele

Personajele se comporta conform unui mecanism asimilat asa de bine, incat acesta devine mod
de viata, iar infatisarea lui este limbajul ce creeaza doar iluzia existentei.
Stefan Tipatescu, la adapostul autoritatii politice de prefect al judetului, isi foloseste avantajele
in propriile sale interese. Disperat de pierderea scrisorii, el aplica o bine sustinuta tactica de atac
impotriva lui Catavencu, incalcand chiar legea. Abuzul de putere este principala sa arma: ii da
mana libera lui Pristanda, controleaza depesele de la telegraf si dispune sa nu fie transmis nici
un mesaj fara stirea lui, ii ofera lui Catavencu diferite posturi importante, pentru ca apoi, la
refuzul acestuia, constient ca alegerile sunt o farsa, sa cedeze. Pus in situatie de aparare,
Tipatescu dovedeste o buna stiinta a disimularii: cand Trahanache ii aduce vestea existentei
scrisorii, se preface a nu sti nimic; in fata lui Farfuridi si Branzovenescu ia poza de victima a
propriei sale sensibilitati pentru partid si tinut, iar in relatia cu Nae Catavencu este perfid si
violent. Personajul nu are ambitii politice, postul de prefect oferindu-i o stare de suficienta,
tulburata doar de pierderea scrisorii.
Prezident al mai multor comitete si comitii", Zaharia Trahanache are o pozitie bine
consolidata, menirea sa fiind aceea de a mentine si veghea asupra ordinii existente, strategia sa
asimilandu-se formulei ai putintica rabdare", care este un truc indelung verificat, o modalitate
de autoaparare prin incetinire sau amanare. Pentru a defini societatea vremii, el repeta spusele
fiului sau: unde nu e moral, acolo e coruptie, si o sotietate fara printipuri, va sa zica ca nu le
are". Dincolo de incapacitatea personajului de a sesiza lipsa unui mesaj real, truismul,
16
tautologia, cacofonia si chiar absurdul comunicarii, se observa ca Trahanache admite, la nivelul
practicii vietii politice, ca nu e moral" si deci, e coruptie", dar ca, la nivelul vietii familiale, nu
tolereaza functionarea aceluiasi principiu. Zaharia Trahanache este construit cu atata maiestrie,
incat ramanem cu intrebarea daca este opac in fata evidentelor sau refuza sa creada in scrisoarea
de amor din diplomatie.
Nae Catavencu si-a propus sa devina deputat cu orice pret. Cat timp este in posesia scrisorii
compromitatoare, el se afla in ofensiva, impunandu-si pretentiile. Atunci apare inflexibil,
orgolios, agresiv, refuzand alternativele pe care i le propune Tipatescu. Si acest personaj este
pregatit sa-si schimbe masca; el poate fi, la fel de bine, fatarnic, ipocrit, teatral, plin de sine,
sentimental, patriot, dar si umil, retras, neputincios. Discursul lui Catavencu in fata alegatorilor
este o mostra de insuficienta intelectuala, vadita prin folosirea improprie a unor cuvinte
(capitalisti" pentru locuitorii Capitalei), enunturi adversative aberante (Industria romana e
admirabila, e sublima, putem zice, dar lipseste cu desavarsire"), cosmopolitismul prost inteles.
Catavencu isi traieste esecul cu mai putin dramatism decat ar fi fost de asteptat, pentru ca acesta
nu inseamna un abandon definitiv, ci doar o amanare.
Tache Farfuridi intra in relatie de cuplu comic cu lordache Branzovenescu, ambii parteneri
avand nume de rezonanta culinara. Viata ordonata pe care o afiseaza (un ritual cotidian care se
repeta) este o aparenta, caci in interior domneste o inocenta dezordine, un haos desavarsit.
Accepta tradarea daca o cer interesele partidului, dar s-o stim si noi". Scena conceperii depesei
anonime catre Centru este memorabila si ne dezvaluie un Farfuridi care doar vorbeste despre
curaj. Fiind un personaj cu vocatie oratorica, rosteste o caricatura de discurs, model perfect de
incoerenta, prostie si aberatie, din moment ce, in final, declara convins si apodictic: Din doua
una, dati-mi voie: sau sa se revizuiasca, primesc! Dar sa nu se schimbe nimica; ori sa nu se
revizuiasca, primesc! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo, si anume in punctele esentiale"'
Marea drama a personajului este aceea dea nu fi admis in jocul de culise, de a nu avea acces la
manevrele subterane, pe care le simte, dar care-i scapa.
Agamemnon Dandanache este una dintre marile gaselnite ale lui Caragiale, el nefiind o solutie
de final deus ex machina, ci o efigie de crepuscul social, mai prost decat Farfuridi si mai
canalie decat Catavencu". Autorul i| inzestreaza din abundenta cu mijloace ale comicului,

17
caricaturizandu-l si ridiculizandu-l pana la grotesc. Personajul vorbeste ,j)eltic si sasait" si se
afla la limita de jos a degringoladei umanului, insa ramolismentul sau intelectual,
automatismele si ticurile verbale nu-i estompeaza vanitatile politice. Dandanache este o
caricatura ilara, cu o memorie in deriva, avand mania deputatiei, pentru care uzeaza tot de arma
santajului, dar el este suficient de perfid si josnic pentru a nu inapoia scrisoarea de amor.
Ghita Pristanda, politaiul orasului, este cel care asculta si executa. Existenta sa ca personaj
este delimitata si omata prin deficitul de cultura, usor sesizabil in ticurile verbale (Curat"),
formulele tip de impresionare, formele incorecte ale unor cuvinte (renumeratie", ,/amelie",
momental" bampir"). Statutul sau existential, dictat de profesie si pozitia sociala, se defineste
prin servilism voit umil si asumat din ratiuni pragmatice. Pentru el. comandamentul suprem este
datoria", convertita, in fond, in actiune pentru sine; il serveste pe Tipatescu, dar nu se fereste
sa-I linguseasca pe Catavencu sau sa-l trimita la telegraf pe prefect fara motiv.

Cetateanul turmentat poate fi unul dintre cele mai subtile trucuri dra-maturgice ale genialului
Caragiale. intr-o societate care a pierdut cultul pentru valorile umane autentice, onestitatea
putea sa apara ca un viciu si ar fi perturbat ordinea intrinseca a piesei, astfel incat scriitorul
intruchipeaza un vicios pentru a-l inzestra cu anume calitati. El este dintre aceia care, neavand
aspiratii si pretentii politice, se incoloneaza disciplinat in sirul celor care asteapta numele
candidatului. Optiunea sa este aceea de a nu incerca o optiune proprie, fapt ce-i asigura linistea
si il fereste de riscul de a fi izolat intr-un cerc unde de-abia intrase. Cetateanul turmentat tulbura
si bulverseaza lumea" piesei, prin deposedarea de scrisoare, dar tot el restabileste linistea ei,
dezvelindu-i dimensiunea ridicola.
Arta comediografului
Situandu-se pe pozitia unei cat mai fidele apropieri de realitate, Caragiale descopera virtutile
denotative ale cuvantului, dand vorbelor statut de personaje principale, caci numai ele au
capacitatea de a conferi identitate eroilor din comedii. Ceea ce desavarseste implinirea Scrisorii
pierdute ca o capodopera a genului este bogatul si rafinatul arsenal de mijloace de realizare a
comicului pe care dramaturgul il antreneaza in scrierea piesei. intalnim, astfel: comicul de
situatie (pierderea si gasirea scrisorii, intalnirea Catavencu - Tipatescu); comicul de limbaj:
ticurile verbale (Ai putintica rabdare", Curat"), tautologia (O sotietate fara printipuri, va sa
18
zica ca nu le are"), stalcirea cuvintelor (momenlaF, nifilisf, ,/amelie'"), cliseele verbale,
negarea primei propozitii prin a doua (Industria romana e admirabila, e sublima, putem zice,
dar lipseste cu desavarsire", Voi aclamam munca, travaliul, care nu se face de loc in tara
noastra), comicul de caracter (ipostazele personajelor, disponibilitatea pentru disimulare);
comicul de moravuri (relatia dintre Tipatescu si Zoe, practicarea santajului politic); comicul de
nume (Agamemnon Dandanache, Farfuridi, Branzovenescu, Trahanache, Catavencu).
In comedii, ca si in proza de mici dimensiuni, Caragiale instituie un nou limbaj si un nou tip de
discurs literar, alimentat de realitatile cotidiene, prin care se delimiteaza de predecesorii sai.
Niciodata pana la Caragiale nu a existat in literatura noastra un scriitor mai refractar
conformismului, superficialitatii si imposturii artistice, un scriitor care sa resimta cu mai multa
acuitate ceea ce este conventional din punctul de vedere al atitudinii si caduc sub raportul
expresiei literare", afirma B. Elvin in Modernitatea clasicului IL. Caragiale, si spusele acestuia
se motiveaza perfect la (re)lectura comediei O scrisoare pierduta.

19