Plumb de George Bacovia

-comentariu literar
 Avram Abișai  Fără categorie  2 martie 2019 2 minute

Poezia „Plumb” deschide volumul cu același titlu , apărut în anul 1916. Textul se
încadrează în simbolism prin: folosirea simbolurilor, cromatica, tehnica repetițiilor și
dramatismul trăirilor eului liric. Dramatismul este sugerat prin corespondența ce se
stabilește între materie (lanul exterior) și sentimente (trăirile interioare ale eului liric).

Titlul poeziei este simbolul plumbului, care sugerează greutatea, apăsarea și accentuează
cromatica monotonă dată de cenușiul plumbului. Titlul se repetă de 6 ori pe parcursul
celor două strofe, lucruri care accentuează tragicul exisistențial văzut fără soluții de ieșire.

Tema poeziei o constituie condiția poetului într-o societate ostilă, astfel el apare în
ipostaza însinguratului și trăiește sefffntimente de disperare.

Textul este structurat în două catrene care constituie imaginarul poetic, având la bază
cuvîntul „plumb”. Cele două strofe corespund celor două planuri: realitatea exterioară,
simbolizată de cavou și realitatea interioară, trăirile eului liric și pierderea sentimentului
de iubire.

Lirismul subiectiv este redat prin mărcile lexicogramaticale ale eului liric: verbele la
persoana I: „stam” „am început” „să strig” și forma pronominală la persoana I: „meu”
(amorul meu).

Strofa întâi surprinde elementele unui cadru spațial închis în care eul poetic se simte
claustrat (captiv): un cavou care simbolizează mediul înconjurător apăsător. Elementele
decorului funerar sunt sicriele de plumb, funerar veșmânt, flori de plumb și coroane de
plumb, acestea accentuând artificialitatea planului exterior. Frumusețea florilor este
anulată prin mineralizarea lor. Repetarea structurii „de plumb” are sugestii multiple:
cromatică, apăsare, lipsa posibilității de salvare. Lumea este marcată de împietrire, vântul
fiind singurul element care sugerează mișcarea, însă produce efectele reci ale morții: „Și
scârțâiau coroanele de plumb”.

Strofa a doua debutează sub semnul tragicului existențial generat de pierderea iubirii
„Dormea întors amorul meu de plumb”. Cuvântul „întors” constitiue misterul poeziei,
fiind primele semne ale înstrăinării. Eul liric își privește sentimentele ca un spectator, iar
încercarea eșuată de a-l salva sporește disperarea: „și-am început să-l strig”.

Elementele naturii sunt în poezie frigul și vântul. Starea de solitudine a eului liric este
sugerată de repetarea sintagmei „stam singur”, care alături de celelalte simboluri
accentuează senzația de pustietate.

Înstrăinarea, izolarea și solitudinea eului liric se înscriu în estetica simbolistă.

La nivel fonetic, repetarea cuvântului „plumb” accentuează muzicalitatea interioară
stridentă prin constituirea aliterațiilor, evidențiind închiderea și apăsarea spațiului exterior.

Verbele remarcate în text sunt in cea mai mare parte la timpul imperfect. Prin folosirea
acestui timp se permanentizează starea de angoasă: „dormeau”, „stam”, „era”, „atârna”.

În concluzie, prin folosirea simbolului ca mijloc de sugestie, cromatica monotonă

susținută de culoarea plumbului, temele și motovele specifice, poezia lui George Bacovia
se încadrează în simbolism.