Plumb de George Bacovia -comentariu 

literar
Abișai Avram Limba Română 2 martie 2019 2 minute
Poezia „Plumb” deschide volumul cu același titlu , apărut în anul 1916. Textul se
încadrează în simbolism prin: folosirea simbolurilor, cromatica, tehnica
repetițiilor și dramatismul trăirilor eului liric. Dramatismul este sugerat prin
corespondența ce se stabilește între materie (planul exterior) și sentimente
(trăirile interioare ale eului liric).

Titlul poeziei este simbolul plumbului, care sugerează greutatea, apăsarea și

accentuează cromatica monotonă dată de cenușiul plumbului. Titlul se repetă de 6
ori pe parcursul celor două strofe, lucruri care accentuează tragicul exisistențial
văzut fără soluții de ieșire.

Tema poeziei o constituie condiția poetului într-o societate ostilă, astfel el

apare în ipostaza însinguratului și trăiește sentimente de disperare.

Textul este structurat în două catrene care constituie imaginarul poetic, având la
bază cuvîntul „plumb”. Cele două strofe corespund celor două planuri: realitatea
exterioară, simbolizată de cavou și realitatea interioară, trăirile eului liric și
pierderea sentimentului de iubire.

Lirismul subiectiv este redat prin mărcile lexicogramaticale ale eului liric:
verbele la persoana I: „stam” „am început” „să strig” și forma pronominală la
persoana I: „meu” (amorul meu).

Strofa întâi surprinde elementele unui cadru spațial închis în care eul poetic se
simte claustrat (captiv): un cavou care simbolizează mediul înconjurător apăsător.
Elementele decorului funerar sunt sicriele de plumb, funerar veșmânt, flori de
plumb și coroane de plumb, acestea accentuând artificialitatea planului exterior.
Frumusețea florilor este anulată prin mineralizarea lor. Repetarea structurii „de
plumb” are sugestii multiple: cromatică, apăsare, lipsa posibilității de salvare.
Lumea este marcată de împietrire, vântul fiind singurul element care sugerează
mișcarea, însă produce efectele reci ale morții: „Și scârțâiau coroanele de plumb”.

Strofa a doua debutează sub semnul tragicului existențial generat de pierderea

iubirii „Dormea întors amorul meu de plumb”. Cuvântul „întors” constitiue misterul
poeziei, fiind primele semne ale înstrăinării. Eul liric își privește sentimentele
ca un spectator, iar încercarea eșuată de a-l salva sporește disperarea: „și-am
început să-l strig”.

Elementele naturii sunt în poezie frigul și vântul. Starea de solitudine a eului

liric este sugerată de repetarea sintagmei „stam singur”, care alături de celelalte
simboluri accentuează senzația de pustietate.

Înstrăinarea, izolarea și solitudinea eului liric se înscriu în estetica

simbolistă.

La nivel fonetic, repetarea cuvântului „plumb” accentuează muzicalitatea interioară

stridentă prin constituirea aliterațiilor, evidențiind închiderea și apăsarea
spațiului exterior.

Verbele remarcate în text sunt in cea mai mare parte la timpul imperfect. Prin
folosirea acestui timp se permanentizează starea de angoasă: „dormeau”, „stam”,
„era”, „atârna”.

În concluzie, prin folosirea simbolului ca mijloc de sugestie, cromatica monotonă

susținută de culoarea plumbului, temele și motovele specifice, poezia lui George
Bacovia se încadrează în simbolism.