O pace moale cuprinde treptat orizontul.

În spatele norilor, razele se prăbușesc pe încheieturile zilei

și-o lumină pâcloasă, umedă, se așterne în zare, ca un zid.
Cerul își acoperă ochii cu palme negre și reci,
iar timpul devine o tăcere de plumb peste tot.
Din reziduuri de lumină luna își construiește aureola
și fiecare stea se-așază într-o ordine perfectă,
pe întinderea nopții...
O pală de vânt răscolește un pumn de frunze,
care zac chircite pe trupul umed al pământului.
Cerul începe a se sfărâma în clipe de gheață și e frig.
E iarnă... Lumina-i de granit...

Violeta Sandor/drept de autor