Prima zi de iarnă

De către mc -13 noiembrie 2013352678

O compunere despre primul fulg de nea, prima zăpadă căzută; cel mai potrivit titlu
pentru o astfel de compunere este „Prima zi de iarnă”.

După o toamnă lungă şi călduroasă a sosit iarna. Am aşteptat-o foarte mult, iar
acum este aici. Zilele sunt din ce în ce mai scurte, iar cerul tot mai posomorât.
Temperaturile s-au înăsprit, iar soarele nu mai are putere să încălzească. Tot ce
mai poate să facă este să lumineze câteva ore pe zi.

Azi-dimineaţă, stăteam la fereastră şi admiram cum cerul arunca stropi leneşi în

stânga și-n dreapta. Stropii se izbeau de geam, iar apoi se prelingeau în şiroaie
mari. Deodată, printre stropi apăru ceva alb. Era mai mare decât un strop de apă,
dar pufos ca un ghemotoc de vată. Era un fulg de zăpadă. Ca să fiu mai exact, era
primul fulg de nea din acestă iarnă. Apoi am văzut încă unul şi încă unul. În scurt
timp, începură să cadă ca cernuţi tot mai mulţi. Era ca o ploaie gingaşă şi albă.
Privirea mi se ridică spre cer, iar priveliştea ce mi se deschidea în faţa ochilor
era încântătoare: atmosfera era cucerită de steluţe argintii. Bucuros şi însufleţit
de jocul vesel al fulgilor albi, am continuat să privesc cum neaua se aşterne ca o
plapumă. În doar câteva minute zăpada vopsise totul în alb. Copacii păreau daţi cu
var, de la rădăcină până la crengile golaşe. Asfaltul negru al străzilor nu se mai
zărea de sub stratul de omăt, iar acoperişurile caselor erau şi ele albe și
strălucitoare. În câteva minute iarna reuşise să schimbe toată înfăţişarea
oraşului.

Pe strada inundată de zăpada căzută din belşug a apărut prima săniuţă. Trasă de un
copil vesel, săniuţa lăsa în spate urme adânci în zăpada proaspătă. Pe aceste urme,
alţi copii înfofoliţi cu alte sănii și-au făcut apariţia şi se bucurau de prima zi
de zăpadă.