Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Drept Roman
2021
IZVOARELE DREPTULUI PRIVAT ROMAN
1. NOTIUNE
Termenul de izvor de drept are trei sensuri: un sens material, un sens general si un sens
formal.
In sens material, prin izvor de drept se intelege totalitatea conditiilor de existenta ce au stat
la baza elaborarii normelor juridice.
In sens general, prin izvor de drept se inteleg documentele dreptului privat roman. Acestea
sunt inscriptii cu caracter juridic de pe diverse materiale. Se impart in trei categorii: texte
epigrafice, papyrii, texte istorice si literare.
Textele epigrafice sunt inscriptii de pe table de marmura, bronz sau pe tablite de lemn,
acoperite cu ceara (tablite cerate). Dintre tablitele cerate cele mai renumite sunt tripticile din
Transilvania, al caror continut ne ofera informatii despre contracte de vanzare, imprumut,
garantie, inchiriere, depozit etc.
9.1. Codul
In feb. 528 e.n., Justinian a numit o comisie formata din zece persoane printre care erau
Tribonianus, Teofil (profesor la Constantinopole) si Leontius (profesor la Beirut) sa redacteze o
colectie de constitutiuni imperiale.
Codul a fost publicat in doua editii: prima in 529 e.n. si a doua in 534 e.n. Numai a doua
editie a ajuns la noi.
Lucrarea este impartita in carti, cartile in titluri, titlurile in constitutiuni iar unele
constitutiuni in paragrafe. Cuprinde numai constitutiunile in vigoare.
9. Digestele
Se pare ca Justinian ar fi intentionat initial sa-si rezume intreaga sa opera la Cod. Totusi, si
normele dreptului roman ce se gaseau in operele jurisconsultilor clasici aveau nevoie de o
revizuire similara. Acestea prezentau contradictii, unele dispozitii erau cazute in desuetudine sau
abrogate, altele erau necorespunzatoare nivelului dezvoltarii sociale din timpul lui Justinian.
Inainte de a numi comisia de redactare, Justinian a edictat 50 de constitutiuni, menite sa elimine
controversele.
In dec. 530 e.n., Justinian numeste o comisie alcatuita din 17 membri in fruntea careia se
gasea Tribonian. Trebuiau adunate operele jurisconsultilor clasici romani si apoi facuta o selectie
de texte care sa serveasca practicienilor si teoreticienilor.
Lucrarea a fost terminata in 533 e.n. Este impartita in 50 carti, cartile in titluri, titlurile in
fragmente, iar fragmentele in paragrafe.
Mult timp s-a crezut ca asezarea fragmentelor in interiorul fiecarui titlu ar fi fost facuta
arbitrar. Bluhme a aratat ca exista o anumita ordine. Astfel, opera jurisconsultilor clasici a fost
impartita in patru mase:
a) masa sabiniana cuprinzand fragmente din opera lui Sabinus, comentarii aduse ei si
Digestele lui Salvius lulianus;
b) masa edictala cuprinzand comentarii aduse edictului pretorului;
c) masa papiniana cuprinzand operele lui Papinian, Paul si Gaius;
d) apendix cuprinzand alte opere.
In interiorul fiecarui titlu care se referea la o anumita problema s-au pus, in ordinea
mentionata, textele referitoare la acea problema cuprinse in cele patru mase.
Digestele reprezinta cea mai importanta opera a lui Justinian.
9.3. Institutiones
In acelasi timp cu alcatuirea Digestelor, Justinian a numit o alta comisie formata din trei
membri: Tribonian, Teofil si Doroteu, care trebuia sa redacteze un manual cuprinzand
principalele dispozitii legislative.
Astfel a luat nastere Institutiones alcatuita din patru carti, lucrare terminata in noiembrie
533 e.n.
Novelae
Contine constitutiunile date de Justinian in ultimii 30 ani ai domniei sale.
Se numeste astfel pentru ca lucrarea contine noi principii de drept.
Cele patru lucrari - Institutiunile, Digestele, Codul si Novelele - au fost cuprinse in corpus
iuris civilis.
10. ALTERATIUNILE DE TEXTE
10.1. Interpolatiuni
Modificarile pe care compilatorii le-au adus textelor juristilor clasici pentru a le pune in
concordanta cu noile cerinte ale epocii se numesc interpolatiuni sau tribonianisme deoarece au
fost facute de comisia prezidata de Tribonian. Alteori, aceste modificari au urmarit sa clarifice,
unele texte, sa inlature repetitiile si contradictiile si sa unifice opera compilativa a Digestelor.
Cercetarea interpolatiunilor are o mare importanta juridica deoarece, cunoscand modificarile pe
care autorii le-au adus textelor autorilor clasici, se poate preciza sensul original al textelor,
aportul comisiei lui Tribonian la procesul de creare al dreptului in sec. VI e.n.
Cercetarea interpolatiunilor a inceput spre sfarsitul Evului Mediu, Interpolatiunile sunt de
mai multe feluri. Cele mai importante sunt interpolatiunile materiale, adica acelea ce modifica
regulile dreptului clasic. Altele constau in inlaturarea unor termeni sau in disparitia unor institutii
si inlocuirea lor cu altele, in modificari de limba sau stilistice.
Descoperirea interpolatiunilor este o munca dificila. Metode de depistare a interpolatiunilor
sunt:
a) criteriul textual sau al comparatiei directe consta in compararea versiunilor aceluiasi
text, ce se gasesc in aceeasi lucrare. De exemplu, un text al lui Ulpian cu privire la eliberarile de
sclavi este reprodus de doua ori in Digeste, dar solutia este diferita.[8] Aceste texte contradictorii
se numesc leges geminatae (legi imperecheate) si dovedesc graba cu care au lucrat compilatorii,
deoarece ei nu au modificat ambele texte ci doar unul. Aflarea textului interpolat se face pe baza
unor studii comparative atat la epoca autorului, cat si la sec. VI e.n.
b) criteriul istoric sau al anacronismelor consta in depistarea discordantelor ce existau intre
textul autorului, reprodus in Digeste si normele juridice ce se aplicau in timpul in care a trait
respectivul autor.
c) criteriul filologic. Daca in textul reprodus in Digeste se utilizeaza anumite expresii
nefolosite de autorul din care se reproduce textul respectiv exista o interpolatiune.
d) metoda inscriptiunilor folosita de Lenel. Lenel a observat ca uneori, dupa indicatiile
inscriptiunii din fruntea fragmentelor, se parea ca jurisconsultii ar fi tratat aceleasi probleme in
carti diferite. Acest fapt se explica prin aceea ca compilatorii au transportat unele texte de la o
materie la alta prin interpolatiuni.
Interpolatiunile se deosebesc de glose, ce reprezinta alteratiuni de text facute din eroare, cu
ocazia copierii manuscriselor de persoane fara pregatire juridica.