Legea

Adoptarea legii romane presupunea incheierea unei conventii intremagistrat si popor. In vederea
incheierii acelei conventii, magistratul convoca poprul si ii prezenta proiectul de lege sub forma unui
edict. Dupa ce poporul lua act de textul proiectului de lege , acest text era dezbatut in adunari ad-hoc.
Dupa expirarea acelui termen, poporul era convocat din nou de acelasi magistrate pentru ca poporul sa
se pronunte asupra proiectului de lege cu precizarea ca poporul nu putea adduce amendamente la
proiectul de lege adica nu putea propune modificarea proiectului de lege, fie adopta legea integral asa
cum a fost ea propusa fie o respingea integral. Daca poporul era de accord cu proiectul de lege,
pronunta cuvintele “uti rogas” adica sa fie asa cum s-a propus, iar daca nu era de accord pronunta
cuvantul “anticvo” adica lucrurile sa ramana asa cum au fost mai inainte. Daca legea era votata, textul
acelei legii era trimis in fata senatului in vederea ratificarii, si daca acesta o ratifica legea intra in vigoare.
Originalul legii era depus in tezaurul statului, iar o serie de copii erau difuzate in public. Legiile romane
aveau o structura formata din 3 parti:

- Prescriptio ,rogatio si sanction

In prescriptio se mentionau numele magistratului care a propus proiectul de lege si de aceea la romani
legiile aveau un nume . De asemenea, adunarea poporului care a votat , ordinea in care unitatile de vot
si-au exprimat vointa precum si locul si data votarii legii.

In rogatio erau cuprinse dispozitiile legii, care erau sistematizate pe capitol sip e paragrafe.

In sanctio se mentiona ce consecinte vor decurge in ipoteza incalcarii dispozitiilor din rogatio. Iar in
functie de sanctiunea lor, legiile se clasificau in lege perfecte, leges minus qvam perfecte , adica mai
putin perfecte si leges inperfecte.

Actul juridic incheiat prin incalcarea dispozitiilor din rogatio este nul.

In sanctiune legiilor mai putin perfecte, se preciza ca actul juridic incheiat prin incalcarea dispozitiilor din
rogatio este valabil, dar autorul acelui act era sanctionat cu plata unei amenzii. Iar in sanctiune legiilor
imperfect, se preciza ca nu este permisa incalcarea dispozitiilor din rogatio, fara a se preciza ce
consencinte vor decurge in cazul unei asemenea incalcari. Cea mai veche si cea mai importanta, lege
romana este legea celor 12 table . Aceasta lege a fost adoptata pe fondul confictului dintre patricieni si
plebei. cat asa cum se stie, la origine normele dreptului erau exprimate numai in forma obiceiurilor,
care nu erau cunoscute de popor, ci erau tinute in secret de pontifi, de preoti, si de aceea plebeii au
cerut in mod repetat si insistent ca obiceiurile sa fie codificate si afisate in Forum, ptr ca toti cetatenii sa
cunoasca dispozitiile normelor de drept. Fata de aceste presiunii, in anul 451 i.H. s-a format o comisie(10
barbati ) denumita Decemviri legibus scribundis , adica cei 10 barbati, care sa scrie dreptul. Aceea
comisie a sistematizat obieceiurile juridice si le-a afisat in acelasi an pe 10 table de lemn, dar plebeii au
sustinut ca acea codificare nu este complete si de aceea in anul 449 s-a format o noua comisie din care
faceau parte si cinci plebei. Noua comisie a facut o sistematizare complete a obiceiurilor si le-a publicat
in Forum pe 12 table de bronz. Aceasta lege este in realitate un adevarat cod intrucat ea cuprinde
intregul drept public si privat de la acea epoca. Iar Ciceron spunea ca toate legiile care s-au adoptat in
epoca republicii au dat expresie principiilor cuprinse in legea celor 12 table. In domeniul privat,
principalele dispozitii se refera la proprietatea privata, la organizarea familiei si la succesiuni. Pe cand,
dispozitiile din materia obligatiilor sunt putine la numar, dovada ca legea celor 12 table a reglementat un
singur contract, ceea ce nu trebuie sa ne surprinda deoarece cum vom vedea mai tarziu. Obligatiile sunt
oglinda juridica a economiei de schimb, ori in sec 5 i.H. economia de schimb romana s-a aflat abia la
inceputurile sale. Multa vreme s-a afirmat in mod gresit ca legea celor 12 table nu ar fi originala si ca ea
ar fi fost preluata intr-o forma gata elaborate de la greci. In realitate, aceasta lege este profund originala
intrucat ea oglindeste in mod fidel modul de viata al romanilor din acea epoca caci romanii erau
agricultori si pastori, pe cand grecii practicau un comert intens in intreaga lume a Mediteranei si aveau
un alt mod de viata. In al doilea rand, textele legii exprima fidel spiritele culturii romane care se
caracteriza prin precizie terminologica si prin sistematizarea domenilor supuse cercetarii pe baza unor
principia. Cele 12 table de bronz nu s-au pastrat, au fost distruse de gali cu ocazia incendierii Romei. Iar
dupa alungarea galilor, romanii nu au republicat textul legii si nici nu era necesar sa o faca, intrucat, acel
text se fixase definitiv in constinta si in memoria poporului roman. In acest sens, Cicero marturiseste ca
pe vremea copilariei sale, elevii erau obligati sa invete pe de rost textul legii, caci spunea el, invatarea pe
de rost a textului legii era lectie obligatorie.

Fata de faptul, ca legea nu aajuns pana la noi, s-a pus problema reconstituirii sale. Aceasta reconstituire,
au facut-o in primul rand, pe baza lucrarilor jurisconsultilor care au comentat legea precum sip e baza
unor texte istorice si literare si se pare ca cea mai buna reconstituire a fost facuta de Paul Federic Gerad.
Aceasta lege nu a fost abrogate niciodata, deoarece romanii nu au admis ideea de aborgare a legilor si
de aceea formal, ea a fost in vigoare 11 secole, dar in fapt, spre sfarsitul epocii vechi in conditiile
dezavoltarii economiei de schimb multe din textele legii au devenit inaplicabile si de aceea Cicero
spunea ca pe vremea sa, in practica instantelor judecatoresti locul legii celor 12 table a fost luat de
edictul Pretorului., caci asa cum spuneam normele dreptului roman au fost exprimate si prin edictele
magistratilor. Caci magistrate romani se bucurau de Ius edigentdi in virtutea caruia la intrarea in functie
magistratii romani publicau un edict prin care aratau cum inteleg ei sa-si exercite atributiile si ce
procedee juridice vor utiliza, dar initial, la inceput, edictele magistratilor erau date in forma verbal,
incepand din sec.3 i.H. edictele magistratilor erau afisate pe tablite de lemn vopsite in alb si de aceea
erau denumite si album. Acele edicte erau valabile pe termen de un an, cat dura magistratura, dar
alaturi de edictele valabile pe termen de un an magistratii publicau si edicte ocazionale, valabile cateva
zile. Edictele valabile pe un an erau mai importante si erau denumite Edicta perpetua. Iar edictele
ocazionale erau denumite Edicta Repentina. Dintre edictele magistratilor cel mai important a fost edictul
Pretorului, deoarece acesta exercita cele mai importante atributini de ordin judiciar cu ocazia organizarii
proceselor, caci asa cum vom vedea la procedura, procesele romane in epoca veche si clasica se
desfasura in 2 faze, prima faza avea loc in fata magistratului, iar faza a doua in fata judecatorului. In
prima faza , magistratul organiza procesul in sensul ca el verifica daca pretentiile reclamantului sunt
legitime, adica daca sunt in concordanta cu cerintele bunei credinte si daca se convingea ca acele
pretentii sunt in concordanta cu cerintele bunei credinte ii dadea posibilitea sa se judece, adica sa se
prezinte in faza a doua a procesului. Chiar daca acele pretentii nu erau protejate prin textele din legi,
ceea ce inseamna ca pretorul avea posibilitatea sa extinda sfera de reglementare juridical prin utilizarea
unor mijloace de ordin procedural. In sens formal, edictul pretorului era valabil pe termen de un an, dar
in practica anumite dispozitii din edict, acelea care se dovedeau utile erau preluate si de preeetorii
urmatori si astfel prin preluari successive acele dispozitii se fixau definitive in corpul Edictului si de aceea
Cicero spunea ca pe vremea sa edictul Pretorului era format din doua parti, denumite edictum vetus si
edictum novum. In edictul vetus erau cuprinse acele dispozitii care treceau de la un pretor la altul, iar in
edictum novum erau cuprinse noile dispozitii introduse de fiecare pretor in parte. Activitatea creatoare a
pretorului a ajuns la apogeu pe vremea lui Cicero. In epoca clasica, imparatul Adrian i-a ordonat lui
Salius Iulianus sa codifice edictul pretorului sis a-I dea o forma definitive. Forma de la care pretorii
urmatorii nu se mai puteau abate . In practica dupa codificarea lui Iulian, pretorii si-au pastrat ius
edicenii (dreptul de a publica un edic), dar in acest stadiu dreptul lor se limita la posibilitatea de a
publica edictul in forma codificata de Iulian. Ceea ce inseamna ca din acel moment, activitatea creatoare
a pretorului a incetat, iar edictul codificat de Iulian era denumit Edictum Perpetum ca si edictul valabil
pe un an. Nici edictum perpetum nu s-a pastrat., incat si in acest caz s-a pus problema reconstituirii si se
pare ca cea mai buna a fost facuta de OTTO RENEL, prin lucrarea Edictum Perpetum. Potrivit
reconstiturii acestuia, edictum perpetum cuprindea 4 parti:

1. despre organizarea proceselor

2. Mijloace procedurale de drept civil

3. mijloace procedural de drept pretorian

4. depsre exectuarea sentintei

Dreptul pretorian a aparut ca o replica la vechiul drept civil, s-a pus problema definirii raportului dintre
dreptul civil si dreptul pretorian. Raport care a fost definit printr-un text celebru din digestele
imparatului Justinian. Potrivit acelui text, adica dreptul pretorian este cel creat de pretori pentru a veni
in sprijinul dreptului civil pentru a-l completa si pentru a-l imbunatati in conformitate cu binele public.
Din aceasta definitie, rezulta ca pretorul nu putea crea drept pe cale directa ci numai pe cale indirecta
prin influenta pe care o exercita asupra evolutiei dreptului civil. In acest sens, potrivit unui text juridic
roman se preciza ca pretorul nu poate crea drept si de aceea el a recurs la anumite mijloace procedural
e ptr a exinde sfera de reglementare juridical, dovada ca potrivit, juris consultilor clasici dreptul roman a
evoluat pe cale procedurala. In acest scop, pretorul a actionat pe 3 cai pe care le denumim:

1 adiuvanti iuris civilis gratia

2 suplendi iuris civilis gratia

3 corgenti iuris civilis gratia

In primul caz, pretorul crea noi procedee juridice pentru a inlesnii aplicarea dispozitiilor dreptului civil la
noile cazuri ivite in practica juridical. In al doilea caz, pretorul adauga noi dispozitii la textele din dreptul
civil pe care le completa . Iar in al 3 lea caz, atunci cand constata ca anumite dispozitii ale dreptului civil
sunt depasite, el le desfiinta. Catre sfarsitul epocii vechi, distinctia dintre institutiile dreptului civil si cele
ale dreptului pretorian, era clara, dar in epoca clasica institutiile de drept civil s-au impletit cu cele de
drept pretorian pana la contopire. Astfel in act in vremea lui Justinian nu mai existau criterii pe baza
caroara sa se faca …………………/

Jurisprudenta este stiinta dreptului creata de jurisconsulti prin interpretarea textelor din vecchile legi.
Caci jurisconsultii romani care printr-o subtila interpretare au extins sfera de reglementare juridical.
Dar, la origine in epoca veche, aceasta a avut un character sacral sau religios. Deoarece, initial zilele
faste si formulele solemne ale proceselor erau cunoscute numai de pontifi, care le tineau in secret.
Aceeia care nu cunosc normele de procedura nu se pot dedica cercetarii stiintifice in domeniul dreptului.
Insa in anul 301 i.H un libel al lui Apius Cladius Cetus, pe nume …..Gneus Flavius, a divulgat si zilele faste
si formulele solemne ale proceselor afisandu-le in Forum. Dup ace aceste elemente au fost divulgate,
jurisprudenta s-a laecizat, in sensul ca orice persoana se putea dedica cercetarii stiintifice. Totusi,
jurisprudenta laica din epoca veche, nu a avut un character stiintific deoarece jurisconsultii vechi nu
aveau preocuparii in directia formularii unor principia juridice si nu sistematizau materia supusa
cercetarii pe baza unor principia si se marginea sa dea consultatii judecatorior cu privivre la solutionarea
unor spete, si de aceea se spunea ca jurisprudenta laica din epoca veche a avut character empiric cu
implicatii practice , implicatii exprimate prin cuvintele Respondere cavere si agere . Cuvantul
respondere desmneaza consultatiile oferite de jurisconsulti in cele mai diverse problem de drept.
Cuvantul cavere desemneaza consultatiile oferite in legatura cu forma actelor juridice caci in epoca
veche incheierea actelor juridice presupunea respectarea unor forme solemne foarte complicate, iar
greseala unui singur cuvant atragea dupa sine nulitatea actului. Iar cunvantul agere desmneaza
consultatiile pe care jurisconsultii le ofereau judecatorilor cu privire la solutionarea anumitor cazuri.
Dintre vetres , adica dintre jurisconsultii epocii vechi s-au remarcat Sexutus Elius Petus Catus care a
scris un comentariu aprofundat la adresa legii celor 12 table, comentariu atat de apreciat care era
denumit Leagan al drp roman, Vinctus Mucius Cevola – profesorul lui Cicero care a scris un tratat de
drept civil considerat un adevarat model de toti jurisconsultii clasici. De asemenea Aqvilius Galus
contemporan cu Cicero, care a creat Actio de Dolo prin care a fost sanctionate inselaciunea in
contract. De asemeni, Servius Soltitius Rufus care a scris un valoros comentariu la adresa edictului
pretorului. Alfenus Varot care a scris o lucrare denumita Digesta. In epoca clasica jurisprudenta a
ajuns la apogeu, caci in aceasta epoca s-au afirmat cei mai mari jurisconsulti ai Romei si au fost scrise
cele mai valoroase lucrari. Jurisconsultii clasici au sistematizat material cercetata pe baza unor
principii juridice. La inceputul epocii clasice s-au fondat doua scoli celebre Scoala Sabiniana si Scoala
Proculiana. Sc Sabiniana a fost fondata de Caius Ateius Capito iar Sc Proculiana de Marcus Antistius
Labeo . In general, sc sabiniana avea orintare conservatoire, intrucat ea promova solutiile legii celor 12
table, pe cand sc proculiana avea o orintare novatoare(progresista) caci ea urma linia de gandire a
Edictului Pretorului. In cadrul celor doua scoli, s-au afirmat o serie de mari jurisconsulti: Sabinus- a
scris lucrari valoroase in domeniul dreptului civil, lucrari commentate apoi de majoritatea
jurisconsultilor clasici prin lucrari denumite Libri AD SABIUNUM. Apoi Caius Casus Luginus – a fost atat
de apreciat incat la un moment dat, scoala sabiniana a fost denumita Sc Casiana, de asemenea Salvius
Iulianus a codificat edictul Preotului. In a doua jumatate a sec 2 d.H s-a remarcat Pompunios care a
scris o istorie a jurisprudentei romane denumita Liber Singularis . De aceea, in unele texte lucrarea
este denumita Liber Singularis Encheridie,. o adevarata enigma a dreptului roman este jurisconsultul
Gaius caci originea sa nu este cunoscuta. Unii autori au afirmat ca Gaius nici nu a existat si ca lucrarile
care se pun pe seama sa ar fi fost scrise de Caius Casus Longinus. Altii afrim, ca ar fi grec de origine
dupa cum s-a mai afirmat ca ar fi un sclav dezrobit. Iar prof Aurel Popesc a sustinut intr-o lucrare ca
Gaius ar fi dac de origine, fapt este ca in epoca moderna in legatura cu Gaius s-au scris cele mai multe
lucrari. In mod exceptional, una dintre lucrarile sale denumita Institutiones a ajuns pana la noi, pe cale
directa, sub forma unui manuscris palimses. Palimsest-ul este un papyrus de pe care s-a sters textul
initial si in locul lui a fost scris un alt text. In cazul nostru, in anul 1816 cercetand biblitoeca episcopala
de la Verona, prof …., a descoperit acest papyrus. El si-a dat seama ca este vorba despre un
palimpsest. A aplicat anumiti reactivi chimici ptr a descifra textul initial si a descoperit Insistulele lui
Gaius si a mai descoperit ca un calugar a sters textele lui Gaius si I locul lui scris un Imn religios.

La acea epoca reactivi chimici erau primitivi, astfel inact papirusul s-a carbonizat, iar unele cuvinte nu s-
au putut descifra, si de aceea se spune ca manuscrisul de la Verona prezinta anumite lipsuri. In anul
1933 in Egipt s-a descoperit un nou papyrus care cuprindea partea finala a institulor loui Gaius astfel
incat lacunele manscrisului de la Verona din partea finala au putut fi completate, iar papirusul
descoperit in Egipt este denumit “Noul Gaius”. Institutele lui Gaius sunt un manual de scoala adresat
studentilor in drept si de aceea lucrarea este utila caci material este expusa systematic pe baza unor
principia juridice, insa cei mai mari jurisconsulti ai Romei au trait la sf sec 2 si la inceputul sec 3 d.H. Este
vorba despre Emilius Papinianus, Iulius Paulus si Ulpius Domitius. Papinian a fost considerat si de
contemporani si de posteritate cel mai mare jurisconsult al Romei, de altfel era denumit Primus
Umnium, adica primul dintre toti sau Princeps Jurisconsultorum, ptr sublitatea si maestria cu care a
solutionat cazurile aparute in practica judiciara. Paul si Ulpian au fost discipolii lui. Paul a fost foarte
original, dar avea un stil ermetic (greu de inteles), pe cand Ulpian nu a fost atat de original dar avea un
stil foarte clar, usor de inteles., si de aceea o serie de fragmente din lucrarile sale au fost preluate in
digestele impartatului Justinian.