Sunteți pe pagina 1din 28

Drept constituțional și

instituții politice
Teoria generală a dreptului constituțional.
Drepturi și libertă ți

Conf.univ.dr. Marieta SAFTA


TEORIA CONSTITUȚIEI

Noţiuni generale despre Constituție

Din punct de vedere etimologic, cuvâ ntul constituție provine din limba
latină constitutio care înseamnă dispoziție, ordin.
În dreptul roman, Constituția însemna edictul semnat de împă rat care
cuprindea decizii cu caracter general privind diferite domenii de activitate
și a că ror forță juridică era superioară celorlalte acte juridice adoptate de
autorită țile publice ale imperiului.
Conceptul de Constituție

Conceptul de Constituție, în sensul modern, desemnează un act scris unitar,


alcătuit din norme juridice învestite cu forță juridică supremă, ce reglementează
relațiile sociale fundamentale, și esențiale pentru instaurarea, menținerea și
exercitarea puterii, adoptate în baza unei proceduri speciale și solemne.

Constituția scrisă - rezultat al luptei împotriva ideii de putere absolută .

Principalul document care a stat la baza Constituției scrise a fost, în


America, Magna Charta Libertatum (1215).
Conceptul de Constituție

Prin adoptarea constituțiilor scrise s-a urmă rit accentuarea dimensiunii


juridice a conceptului de constituție, prin intermediul reglementă rii abstracte,
formulate în scris și adoptate de reprezentanța națională , cu caracter de lege
supremă.

Constituția Statelor Unite ale Americii - “aceasta Constituție [... ] va fi legea


supremă a țării; judecătorii din fiecare stat i se vor supune în consecință” .
Constituții cutumiare și constituții scrise
Constituția cutumiară Constituția scrisă
reprezintă rezultatul, experiența a apă rut ca o reacție împotriva cutumei,
practicii și tradiției în domeniul relațiilor considerată incertă , incompletă , într-o
continuă mișcare. Aceasta se impune a fi
sociale fundamentale statale ale unui reglementată într-o formă concisă și
popor, cristalizate de-a lungul timpului. sistematică .
Principiile astfel desprinse că pă tâ nd în
timp o rezonanță în conștiința colectivă ,
fiind respectate întocmai ca legile scrise. Caracteristici:
• formă scrisă
• se asigură dezideradul securită ții juridice
Caracteristici:
• asigură stabilitate instituțiilor politice și o
• reflectă tradiții importante garanție împotriva arbitrariului
• reflectă experiență notabilă guvernanților

• nu pot suplini întocmai existența unui


corp de reguli

NB: În prezent nu mai există constituții cutumiare pure


Conținutul normativ al Constituției

Conținutul normativ al Constituției este alcă tuit din totalitatea


reglementă rilor privind esența, tipul și forma statului, dețină torul puterii,
fundamentele economice și sociale ale puterii, fundamentele politice, ideologice
și religioase ale întregii organiză ri a societă ții, locul și rolul partidelor politice,
sistemele organelor statului, statutul juridic al persoanei și tehnica
constituțională .
În esență este vorba despre norme care reglementează toate domeniile vieții
economico-sociale, politice și juridice ale societă ții organizate în stat.
Reglementarea detaliată a acestor domenii revine mai apoi, pe baza pricipiilor
constituționale prevă zute în legea fundamentală , legilor.
Una din evoluțiile constituționalismului face referire la integrarea în
constituțiile lumii a unei palete largi de drepturi și libertă ți fundamentale,
precum și a unor mecanisme de conectare cu reglementă rile internaționale în
materie.
Conținutul normativ al Constituției
Actuala Constituție a Româ niei a fost adoptată în anul 1991, modificată și
completată prin Legea de revizuire a Constituției Româ niei nr. 429/2003.
Această Constituție cuprinde 156 de articole, structurate în 8 titluri, după
cum urmează :
• Titlul I: Principii generale
• Titlul II: Drepturile, libertă țile și îndatoririle fundamentale
• Titlul IIIAutorită țile publice
• Titlul IV: Economia și finanțele publice
• Titlul V: Curtea Constituțională
• Titlul VI: Integrarea euroatlantică
• Titlul VII: Revizuirea Constituției
• Titlul VIII: Dispoziții finale și tranzitorii
Definiția și caracterele juridice ale Constituției
Pentru a putea da o definiție pragmatică Constituției trebuie să distingm în
definirea acestei noțiuni, două criterii de bază :
a) criteriul material, care are în a) criteriul formal, care vizează
vedere conținutul normativ al modalitatea de consacrare a
Constituției. normelor constituționale; din
În raport de acest criteriu, prin punct de vedere formal,
noțiunea de Constituție se normele constituționale se
înțelege ansamblul regulilor caracterizează prin forma
referitoare la principiile de bază sistematizată a elaboră rii, de
ale organiză rii politico-statale, că tre un organ anume
drepturile fundamentale și constituit, și adoptate după o
statutul juridic al cetă țeanului, procedură specială , deosebită
organizarea și funcționarea de cea de adoptare a legilor
principalelor autorită ți publice, ordinare.
regimul de separație și echilibru
al puterilor în stat.
Trăsăturile Constituției
 caracter de lege
 caracter de lege fundamentală
 privește puterea de stat
 reglementează relațiile sociale fundamentale considerate esențiale pentru
instaurarea, menținerea și exercitarea puterii de stat
 forță juridică supremă
 forma sistematică
 stabilitatea
Necesitatea unor proceduri specifice pentru adoptare și modificare
Funcțiile Constituției

Funcțiile juridice: Funcțiile politice:

• este fundamentul validită ții • organizează transmiterea și


întregii ordini juridice (legea exercițiul puterii
legilor) • este fundamentul legitimită ții
• determină modalită țile de guvernanților
desemnare a autorită ților și le • reprezintă un element de
atribuie acestora competențe identitate și integrare națională
proprii și este producă toare de
• enunță principiile esențiale cetă țenie
într-un stat de drept
Constituționalismul
Constituționalismul este un curent de gâ ndire, ră spâ ndit începâ nd cu secolul al
XVIII –lea, cu relevanță atâ t în domeniul juridic, câ t și politic și filosofic.

Constituționalismul și-a propus să înlocuiască cutuma din râ ndul izvoarelor


dreptului, ce permitea o largă putere discreționară dețină torului puterii de stat,
cu izvoarele scrise, respectv Constituția, al că rei rol principal era limitarea
puterii suveranului și încadrarea în limitele unei legi cunoscute și cu o forță
supremă în stat.

În continuare, acest curent și-a propus apă rarea și garantarea drepturilor și


libertă ților fundamentale ale cetă țeanului.

La baza conceptului de constituționalism stau principiul separației puterilor în


stat, proclamarea, promovarea, apă rarea și garantarea drepturilor fundamentale,
inalienabile ale omului, conceptul de stat de drept și instituționalizarea
controlului de constituționalitate ca garanție a supremației Constituției.
Supremația Constituției

Supremația Constituției desemnează acea calitate care situează


Constituția în vâ rful piramidei actelor legislative, respectiv a instituțiilor
politico-juridice ale statului de drept. Din această perspectivă , Constituția
reprezintă norma supremă pentru aprecierea validită ții tuturor actelor și
faptelor socio-economice, treapta cea mai înaltă din punct de vedere al
dreptului pozitiv, dispunâ nd de o poziție supraordonată în sistemul de
drept, justificată atâ t prin procedura de adoptare, prin locul pe care îl ocupă
autoritatea emitentă , câ t și prin normele juridice pe care le curpinde.
Consecințe ale supremației Constituției
• consecințe juridice privind adoptarea Constituției
• consecințe juridice privind modificarea, suspendarea și abrogarea
Constituției
• poziția supraordonată a Constituției față de celelalte legi
• conformitatea întregului drept cu Constituția

Garanții ale supremației Constituției

• controlul general al aplică rii Constituției


• controlul constituționalită ții legilor
• îndatorirea fundamentală de a respecta Constituția
• aplicarea directă a Constituției
Adoptarea Constituției
Adoptarea Constituției reprezintă o primă consecință a poziției Constituției în
piramida actelor normative. Astfel s-a pus problema unor modalită ți și proceduri speciale
de adoptare, distincte de cele ale celorlalte acte normative subsecvente.

Inițiativa constituțională
În raport de criteriul doctrinei politice încorporate în Constituție distingem urmă toarele
două forme de adoptare:
a) Forme monocratice b) Forme democratice
organizarea constituțională este convenția, semnificâ nd constituirea
expresia voinței unei singure nei reprezentanțe special aleasă de
persoane, monarh sau șef de stat. popor pentru a face sau a respinge o
constituție; constituirea poporului în
instanța constituțională supremă ;
referendumul constituțional.
c) Forme mixte
Monocrație-democrați, în sistemele unde Constituția dictatorului est
supusă unui plebiscit, adică voinței poporului controlată
Puterea constituantă poate fi:
a) Originară b) Instituită sau derivată
• intervine atunci câ nd nu există sau • este prevă zută de Constituția în
nu mai există constituție în vigoare vigoare (sau anterioară ) atâ t în ceea
(state noi, revoluții) ce privește competența, câ t și
• putere primară , atașată poporului organizarea și funcționarea ei
sau individului, ori grupului social • puterea instituită este o putere
care promovează o nouă idee de condiționată prin reguli
drept constituționale prestabilite, atâ t în
• aparține celui care a creat statul sau ceea ce privește organizarea câ t și
a înfă ptuit revoluția , care a avut prerogativele
drept obiectiv stabilirea unei noi
ordini juridice
Situațiile în care se adoptă o nouă Constituție:
 odată cu formarea unui stat nou

 în situația în care în viața unui stat au loc schimbă ri politice structurale, fundamentale,
câ nd se schimbă regimul politic ori câ nd un stat își reînnoiește fundamental bazele
politico-juridice, economice, politice ori își desăvâ rșește unitatea națională

 câ nd în viața statului are loc o schimbare importantă cu caracter politic sau socio-
economic care nu afectează esența statului sau regimului politic; este vorba doar despre o
nouă etapă în dezvoltarea statului respectiv
Procedura de adoptarea a Constituției
Examinâ nd procedurile de adoptare distingem între:
 Constituția acordată , adoptată de că tre monarh ca stă pâ n absolut și acordată poporului
 Statutul sau Constituția plebiscitară , adoptată de că tre monarh și aprobată prin plebiscit
 Pactul sau Constituția pact, este considerată un contract între rege și popor, care se
postează pe poziții egale și au legitimitate egală
 Constituția Convenție, opera unei adună ri, denumită convenție, special aleasă pentru a
adopta Constituția
 Constituția referendară este o variantă a Constituției convenție, în sensul că opera puterii
constituante este supusă apoi aprobă rii prin referendum
 Constituția parlamentară , presupune urmă toarea procedură : inițiativa, elaborarea
proiectului, discutarea publică a proiectului și adoptarea proiectului de că tre Parlament
cu o majoritate calificată .
REVIZUIREA CONSTITUȚIEI

• Noțiuni generale
Revizuirea Constituției presupune modificarea sau completarea sa.
Problematica revizuirii Constituției presupune analiza urmă toarelor aspecte:
• cine poate avea inițiativa revizuirii
• procedura de urmat
• dispozițiile Constituției susceptibile de a fi revizuite

După modul cum sunt reglementate aceste elemente, distingem între constituții
rigide și constituții flexibile (suple).
Constituții rigide
stabilirea în cuprinsul Constituției a faptului că aceasta nu poate fi
modificată o anumită perioadă de timp
 stabilirea unei proceduri complicate de modificare
 stabilirea faptului că nu se poate proceda la revizuirea
Constituției în anumite perioade
 imposibilitatea de modificare, pe calea revizuirii, a unor dispoziții
considerate de esența regimului politic și constituțional
Constituții flexibile
 modificarea se realizează printr-o simplă lege adoptată de
Parlament, cu o anumită majoritate
 caracterul flexibil al Constituției micșorează valoarea sa de lege
fundamentală și o face mult mai vulnerabilă în fața schimbă rilor
care au loc în scena politică a statelor
Procedura de revizuire a Constituției
Potrivit art. 150 din Constituție, inițiativa de revizuire aparține:
Președintelui Româ niei, la propunerea Guvernului
unei pă trimi din numă rul deputaților sau al senatorilor
cel puțin 500.000 de cetă țeni cu drept de vot, care trebuie să
provină din cel puțin jumă tate din județele ță rii, iar în fiecare dintre
aceste județe sau în Municipiul București trebuie să fie înregistrate
cel puțin 20.000 de semnă turi în sprijinul acestei inițiative
Art.74 din Constituție (pentru comparație cu inițiativa legislativă –
legi organice și ordinare)
Adoptarea și aprobarea legii de revizuire a
Constituției
Autoritatea competentă să adopte legea de revizuire este Parlamentul.
Potrivit art. 151 din Constituție, proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera
Deputaților și de Senat, în ședințe separate, cu o majoritate de cel puțin 2/3 din numă rul membrilor
fiecă rei Camere.
În situația în care cele două Camere adoptă texte diferite, se recurge la procedura medierii prin
stabilirea uni comisii paritare (7 deputați și 7 senatori) care hotă răște cu majoritate de voturi doar
asupra redactărilor diferite din legea constituțională . Raportul Comisiei de mediere se supune votului
fiecă rei Camere.
În cazul în care fie comisia de mediere nu ajunge la un acord asupra textelor aflate în divergență , fie
raportul redactat de ea nu este aprobat de fiecare Cameră , se recurg la dezbaterea în ședință comună a
Camerelor reunite, care vor decide cu votul a cel puțin ¾ din numă rul deputaților și senatorilor.
Conform dispozițiilor art. 151 din Constituție, revizuirea este definitivă dacă a fost aprobată printr-un
referendum organizat în cel puțin 30 de zile de la data adoptă rii proiectului sau propunerii în Parlament.
Legea de revizuire intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Româ niei, Partea I, a
hotărâ rii Curții Constituționale de confirmare a rezultatelor referendumului.
Limitele revizuirii
Art. 152 consacră atâ t domeniile în care nu poate interveni revizuirea
Constituției, câ t și condițiile în care aceasta nu poate fi revizuită .

Astfel, nu pot forma obiectul revizuirii: caracterul național, independent,


unitar și indivizibil al statului româ n, forma de guvernă mâ nt, integritatea
teritoriului, independența justiției, pluralismul politic și limba oficială . De
asemenea, nicio revizuire nu poate fi fă cută cu încă lcarea drepturilor, a
libertă ților fundamentale ale cetă țenilor ori ale garanțiilor acestora.

Situațiile în care nu poate fi revizuită Constituția se referă la stă rile de


asediu, stă rile de urgență și starea de ră zboi.
Rolul Curții Constituționale în procedura de
revizuire a Constituției
Curtea Constituțională se pronunță din oficiu:

a) Asupra inițiativelor de revizuire a Constituției:


Inițiatorul revizuirii are obligația de a depune proiectul sau
propunerea legislativă , împreună cu avizul Consliului Legislativ, la
Curtea Constituțională înainte de sesizarea Parlamentului. Curtea
trebuie să se pronunțe în maxim 10 zile, în plen, cu votul a cel puțin
2/3 din membrii să i. Ulterior, proiectul sau propunerea de lege
constituțională poate fi prezentată Parlamentului numai însoțită de
decizia obligatorie a Curții Constituționale.
Curtea Constituțională se pronunță din oficiu:

b) Asupra legii de revizuire a Constituției adoptată de


Parlament:

Prin Legea de organizare și funcționare a Curții Constituționale nr.


47/1992 s-a stabilit că în termen de 5 zile de la adoptarea legii de
revizuire a Constituției, Curtea Constituțională se pronunță , din
oficiu, asupra acesteia.
Controlul de constituționalitate privind legile constituționale
vizează :

a) respectarea procedurii de revizuire (constituționalitate


extrinsecă )

b) respectarea limitelor de fond stabilite în materia revizuirii


Constituției (constituționalitate intrinsecă )
Aplicarea directă a Constituției
Unul din elementele care exprimă supremația legii fundamentale este reprezentat
de aplicabilitatea directă a acesteia.
Interpretarea și aplicarea normelor constituționale este realizată de oricare
autoritate publică în activitatea sa.
Legiuitorul este primul care aplică Constituția, în cadrul procesului legislativ. În
mod similar Constituția este aplicată și de autorită țile administrației publice, în
cadrul sistemului relațiilor dintre puteri.
Cel mai important rol în aplicarea Constituției îl au tribunalele și curțile
constituționale, plecâ nd de la funcțiile specifice unor garanți ai supremației
Constituției și valoarea juridică ce se atașează deciziilor acestora, cu efecte erga
omnes.
Jurisprudență CCR (vizând aplicarea directă
Constituției)
• Decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997 referitoare la excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 din Codul de
procedură penală .