Drept constituțional și instituții

politice
Teoria generală a dreptului constituționall.
Drepturi și libertă ți

Conf.univ.dr. Marieta SAFTA

 Drepturile inviolabilităţii

Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică

Articolul 22 din Constituţie prevede că : „(1) Dreptul la viaţă , precum şi

dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate. (2) Nimeni nu
poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori
degradant. (3) Pedeapsa cu moartea este interzisă”.
Articolul 3 şi art. 5 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului
prevă d că „Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă (…)”; „Nimeni nu va fi supus
torturii, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante”.
Articolul 2 şi art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi
a libertăţilor fundamentale reglementează dreptul la viaţă , respectiv
interzicerea torturii, iar prin Protocolul nr. 6 la Convenţie, semnat la Strasbourg
la 28 aprilie 1983, a fost abolită pedeapsa cu moartea. Avâ nd în vedere însă că
acest Protocol nu excludea pedeapsa cu moartea pentru unele acte comise în
timpul ră zboiului sau în timpul unui pericol iminent de ră zboi, în 2002 a fost
adoptat Protocolul nr. 13 la Convenţie cu privire la abolirea pedepsei cu
moartea în orice împrejură ri.
 Drepturile inviolabilităţii

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene reglementează în art. 2-4:

• dreptul la viaţă:
(1) Orice persoană are dreptul la viaţă .
(2) Nimeni nu poate fi condamnat la pedeapsa cu moartea sau executat”;

• dreptul la integritate al persoanei:

(1) Orice persoană are dreptul la integritate fizică şi psihică .
(2) În domeniile medicinii şi biologiei trebuie respectate în special:
a) consimţă mâ ntul liber şi în cunoştinţă de cauză al persoanei interesate, în
conformitate cu procedurile prevă zute de lege;
b) interzicerea practicilor de eugenie, în special a celor care au drept scop selecţia
persoanelor;
c) interzicerea utiliză rii corpului uman şi a pă rţilor sale, ca atare, ca sursă de profit;
d) interzicerea clonă rii fiinţelor umane în scopul reproducerii”.
• interzicerea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau
degradante: Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici pedepselor sau tratamentelor
inumane sau degradante.
Libertatea individuală

Articolul 23 din Constituţie prevede că :

(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.

(2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura
prevă zute de lege.
(3) Reţinerea nu poate depă şi 24 de ore.
(4) Arestarea preventivă se dispune de judecă tor şi numai în cursul procesului penal.
(5) În cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile şi se poate
prelungi cu câ te cel mult 30 de zile, fă ră ca durata totală să depăşească un termen rezonabil, şi nu mai mult de 180
de zile.
(6) În faza de judecată instanţa este obligată , în condiţiile legii, să verifice periodic, şi nu mai tâ rziu de 60 de zile,
legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi să dispună , de îndată, punerea în libertate a inculpatului, dacă
temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă instanţa constată că nu există temeiuri noi
care să justifice menţinerea privă rii de libertate.
(7) Încheierile instanţei privind mă sura arestă rii preventive sunt supuse că ilor de atac prevă zute de lege.
(8) Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă , în limba pe care o înţelege, motivele reţinerii sau ale
arestă rii, iar învinuirea, în cel mai scurt termen; învinuirea se aduce la cunoştinţă numai în prezenţa unui avocat,
ales sau numit din oficiu.
(9) Punerea în libertate a celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor mă suri au dispă rut,
precum şi în alte situaţii prevă zute de lege.
(10) Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau
pe cauţiune.
(11) Până la ră mâ nerea definitivă a hotărâ rii judecă toreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată .
(12) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decâ t în condiţiile şi în temeiul legii.
(13) Sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală.
Libertatea individuală

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prevede în acest sens

în art. 3 că orice fiinţă umană are dreptul la „(…) libertate şi la securitatea
persoanei sale”, în art. 9 că „nimeni nu trebuie sa fie arestat, deţinut sau
exilat în mod arbitrar”, iar în art. 11 reglementează prezumţia de
nevinovă ţie.

Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor

fundamentale stabileşte, în art. 5, principiul potrivit că ruia orice
persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă , precum şi excepţiile,
respectiv cazurile câ nd o persoană poate fi lipsită de libertatea sa şi
garanţiile de care aceasta beneficiază , iar în art. 7 principiul legalită ţii
incrimină rii.

Dreptul la libertate şi siguranţă este, de asemenea, consacrat de art. 6

din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Dreptul la apărare

Articolul 24 din Constituţie prevede că :

(1) Dreptul la apă rare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, pă rţile au dreptul să fie asistate de un avocat,
ales sau numit din oficiu.
Declaraţia Universală Drepturilor Omului se referă , în art. 11 alin.
(1), la asigurarea (…) tuturor garanţiilor necesare apă ră rii” persoanei
acuzate de comiterea unui act cu caracter penal.
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale stabileşte dreptul orică rei persoane acuzate de o
infracţiune de a dispune „de timpul şi de înlesnirile necesare pregă tirii
apă ră rii sale” [art. 6 pct. 2 lit. b)], respectiv dreptul acesteia de a se apă ra
sau de a fi asistată de un apă ră tor ales şi, dacă nu dispune de mijloacele
necesare remuneră rii unui apă ră tor, „(…) să poată fi asistat gratuit de un
avocat din oficiu, atunci câ nd interesele justiţiei o cer” [art. 6 pct. 2 lit. c)].
Articolul 48 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a
Uniunii Europene prevede că „orică rei persoane acuzate îi este garantată
respectarea dreptului la apă rare”.
Dreptul la liberă circulaţie
Articolul 25 din Constituţie prevede că :
(1) Dreptul la libera circulaţie, în ţară şi în stră ină tate, este garantat. Legea
stabileşte condiţiile exercită rii acestui drept.
(2) Fiecă rui cetă ţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau
reşedinţa în orice localitate din ţară , de a emigra, precum şi de a reveni
în ţară”.
Textul constituţional menţionat valorifică reglementă rile internaţionale
în materie, în special Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Pactul
internaţional relativ la drepturile civile şi politice (art. 13, respectiv art. 12).
Dreptul la liberă circulaţie este prevă zut, la nivel european, şi de
Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale (art. 2), precum şi de art. 45 din
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, potrivit că ruia (1)
Orice cetă ţean al Uniunii are dreptul de circulaţie şi de şedere liberă pe
teritoriul statelor membre.
(2) Libertatea de circulaţie şi de şedere poate fi acordată , în conformitate cu
tratatele, resortisanţilor ţă rilor terţe stabiliţi legal pe teritoriul unui stat
membru.
Dreptul la viaţă intimă, familială şi privată

Articolul 26 din Constituţie prevede că :

(1) Autorită ţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă , familială şi privată .
(2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însă şi, dacă nu încalcă drepturile şi
libertă ţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, în art. 12 consacră faptul că
nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viaţa sa personală , în familia sa (…).
Orice persoană are dreptul la protecţia legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau
atingeri.
Art. 17 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art. 8
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
prevă d:
(1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie (…).
(2) Nu este admis amestecul unei autorită ţi publice în exercitarea acestui drept decâ t
în mă sura în care acest amestec este prevă zut de lege şi dacă constituie o mă sura care,
într-o societate democratică , este necesară pentru securitatea naţională , siguranţa
publică , bună starea economică a ţă rii, apă rarea ordinii şi prevenirea faptelor penale,
protejarea să nă tă ţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertă ţilor altora.
Art. 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene orice persoană
are dreptul la respectarea vieţii private şi de familie (…).
Inviolabilitatea domiciliului
Art. 27 din Constituţie prevede că :
(1) Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pă trunde sau ră mâ ne în
domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fă ră învoirea acesteia. (2) De la prevederile
alineatului (1) se poate deroga prin lege pentru urmă toarele situaţii:
a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotă râ ri judecă toreşti;
b) înlă turarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei
persoane;
c) apă rarea securită ţii naţionale sau a ordinii publice;
d) prevenirea ră spâ ndirii unei epidemii.
(3) Percheziţia se dispune de judecă tor şi se efectuează în condiţiile şi în formele
prevă zute de lege.
(4) Percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, în afară de cazul infracţiunilor
flagrante”.
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prevede în art. 12 că „nimeni
nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în […]domiciliul lui sau în corespondenţa sa, nici
la atingeri aduse onoarei şi reputaţiei sale. Orice persoană are dreptul la protecţia
legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri”. Dreptul orică rei persoane la
respectarea domiciliului să u este reglementat, de asemenea, de art. 8 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
şi de art. 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Drepturile şi libertăţile sociale, economice şi culturale
Articolul 32 din Constituţie prevede că :
(1) Dreptul la învă ţă tură este asigurat prin învă ţă mâ ntul general obligatoriu,
prin învă ţă mâ ntul liceal şi prin cel profesional, prin învă ţă mâ ntul superior,
precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare.
(2) Învă ţă mâ ntul de toate gradele se desfă şoară în limba româ nă . În condiţiile
legii, învă ţă mâ ntul se poate desfă şura şi într-o limbă de circulaţie
internaţională .
(3) Dreptul persoanelor aparţinâ nd minorită ţilor naţionale de a învă ţa limba
lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate;
modalită ţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.
(4) Învă ţă mâ ntul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale
de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor
instituţionalizaţi, în condiţiile legii.
(5) Învă ţă mâ ntul de toate gradele se desfă şoară în unită ţi de stat, particulare şi
confesionale, în condiţiile legii.
(6) Autonomia universitară este garantată .
(7) Statul asigură libertatea învă ţă mâ ntului religios, potrivit cerinţelor
specifice fiecă rui cult. În şcolile de stat, învă ţă mâ ntul religios este organizat şi
garantat prin lege.
 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului dă o amă nunţită
reglementare acestui drept în art. 26, potrivit că ruia „Orice persoană are
dreptul la învă ţă tură . Învă ţă mâ ntul trebuie să fie gratuit, cel puţin în ceea
ce priveşte învă ţă mâ ntul elementar şi general. Învă ţă mâ ntul tehnic si
profesional trebuie să fie la îndemâ na tuturor, iar învă ţă mâ ntul superior
trebuie să fie de asemenea egal, accesibil tuturora, pe bază de merit.
Învă ţă mâ ntul trebuie să urmă rească dezvoltarea deplină a personalită ţii
umane şi întă rirea respectului faţă de drepturile omului şi libertă ţile
fundamentale. El trebuie să promoveze înţelegerea, toleranţa, prietenia
între toate popoarele şi toate grupurile rasiale sau religioase, precum şi
dezvoltarea activită ţii Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru menţinerea
pă cii. Pă rinţii au dreptul de prioritate în alegerea felului de învă ţă mâ nt
pentru copiii lor minori”.
 Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
reglementează, în art. 14, dreptul la educaţie, cu referire la concepte şi
idei moderne, precum formarea continuă :
(1) Orice persoană are dreptul la educaţie, precum şi la accesul la
formare profesională şi formare continuă .
(2) Acest drept include posibilitatea de a urma gratuit învă ţă mâ ntul
obligatoriu.
(3) Libertatea de a înfiinţa instituţii de învă ţă mâ nt cu respectarea
principiilor democratice, precum şi dreptul pă rinţilor de a asigura
educarea şi instruirea copiilor lor, potrivit propriilor convingeri
religioase, filozofice şi pedagogice, sunt respectate în conformitate cu
legile interne care reglementează exercitarea acestora”.
Aceeaşi Cartă prevede în art. 13 că „(…) Libertatea universitară este
respectată”.
 Accesul la cultură

Articolul 33 din Constituţie prevede că : „(1) Accesul la cultură este

garantat, în condiţiile legii. (2) Libertatea persoanei de a-şi dezvolta
spiritualitatea şi de a accede la valorile culturii naţionale şi universale nu
poate fi îngră dită . (3) Statul trebuie să asigure pă strarea identită ţii
spirituale, sprijinirea culturii naţionale, stimularea artelor, protejarea şi
conservarea moştenirii culturale, dezvoltarea creativită ţii contemporane,
promovarea valorilor culturale şi artistice ale Româ niei în lume”.
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prevede, în art. 22,
dreptul orică rei persoane, în calitatea sa de membru al societă ţii, de a
obţine „[…] realizarea drepturilor economice, sociale şi culturale
indispensabile pentru demnitatea sa şi libera dezvoltare a personalită ţii
sale”.
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
reglementează în art. 13 libertatea artelor şi ştiinţelor, iar în art. 22
diversitatea culturală .
 Dreptul la ocrotirea sănătăţii

Articolul 34 din Constituţie prevede că: „(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii

este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a
sănătăţii publice. (3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de
asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul
exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte
măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc
potrivit legii”.
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prevede, în art. 25, dreptul
oricărui om la îngrijire medicală.
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene reglementează în
art. 35 dreptul de acces al oricărei persoane „(…) la asistenţa medicală
preventivă şi de a beneficia de îngrijiri medicale în condiţiile stabilite de
legislaţiile şi practicile naţionale. În definirea şi punerea în aplicare a tuturor
politicilor şi acţiunilor Uniunii se asigură un nivel ridicat de protecţie a
sănătăţii umane”.
 Dreptul la un mediu sănătos

Articolul 35 din Constituţie prevede că :

(1)Statul recunoaşte dreptul orică rei persoane la un mediu înconjură tor
să nă tos şi echilibrat ecologic.
(2)Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.
(3)Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora
mediul înconjură tor.

Câ t priveşte documente internaţionale de referinţă , menţionă m

dispoziţiile art. 37 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii
Europene, potrivit că rora politicile Uniunii trebuie să prevadă un nivel
ridicat de protecţie a mediului şi de îmbună tă ţire a calită ţii acestuia, care
să fie asigurat în conformitate cu principiul dezvoltă rii durabile.
 Dreptul la muncă, protecţia socială a muncii şi interzicerea
muncii forţate

Articolul 41 din Constituţie prevede că :

(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngră dit. Alegerea profesiei, a meseriei
sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă .
(2) Salariaţii au dreptul la mă suri de protecţie socială . Acestea privesc
securitatea şi să nă tatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al
tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară , repausul să ptă mâ nal,
concediul de odihnă plă tit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau
speciale, formarea profesională , precum şi alte situaţii specifice, stabilite
prin lege.
(3) Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.
(4) La muncă egală , femeile au salariu egal cu bă rbaţii.
(5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul
obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate.
 Articolul 42 din Constituţie reglementează :

(1) Munca forţată este interzisă .

(2) Nu constituie muncă forţată :
a) activită ţile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, precum şi cele
desfă şurate, potrivit legii, în locul acestora, din motive religioase sau de
conştiinţă ;
b) munca unei persoane condamnate, prestată în condiţii normale, în
perioada de detenţie sau de libertate condiţionată ;
c) prestaţiile impuse în situaţia creată de calamită ţi ori de alt pericol,
precum şi cele care fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege.
 Dreptul la muncă are o amă nunţită reglementare în art. 23 din
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care prevede că „Orice
persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii sale, la condiţii
echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la ocrotirea împotriva
şomajului. Toţi oamenii, fără nici o discriminare, au dreptul la salariu egal
pentru munca egală. Orice om care munceşte are dreptul la o retribuire
echitabilă şi satisfăcătoare care să-i asigure atât lui, cât şi familiei sale, o
existenţă conformă cu demnitatea umană şi completată, la nevoie, prin alte
mijloace de protecţie socială”.

De asemenea, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

prevede în art. 15 alin. (1) că orice persoană are dreptul la muncă şi
dreptul de a exercita o ocupaţie aleasă sau acceptată în mod liber. […], iar
în art. 31 că orice lucră tor are dreptul la condiţii de muncă care să
respecte să nă tatea, securitatea şi demnitatea sa. Orice lucră tor are dreptul
la o limitare a duratei maxime de muncă şi la perioade de odihnă zilnică şi
să ptă mâ nală , precum şi la o perioadă anuală de concediu plă tit.
 Dreptul la grevă

Articolul 43 din Constituţie reglementează :

(1) Salariaţii au dreptul la grevă pentru apă rarea intereselor profesionale,
economice şi sociale.
(2) Legea stabileşte condiţiile şi limitele exercită rii acestui drept, precum
şi garanţiile necesare asigură rii serviciilor esenţiale pentru societate.

Se remarcă amă nunţita reglementare dată drepturilor lucră torilor

prin dispoziţiile Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,
care cuprinde un întreg Titlu – Solidaritatea – dedicat acestora. Astfel,
art. 28 prevede că „lucră torii şi angajatorii sau organizaţiile lor au
dreptul, în conformitate cu dreptul Uniunii şi cu legislaţiile şi practicile
naţionale, de a negocia şi de a încheia convenţii colective la nivelurile
corespunză toare şi de a recurge, în caz de conflicte de interese, la acţiuni
colective pentru apă rarea intereselor lor, inclusiv la grevă”.
 Dreptul de proprietate privată şi dreptul la moştenire

Articolul 44 din Constituţie prevede că :

(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele
acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetă ţenii
stră ini şi apatrizii pot dobâ ndi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile
rezultate din aderarea Româ niei la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care
Româ nia este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevă zute prin lege organică , precum şi prin
moştenire legală .
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decâ t pentru o cauză de utilitate publică , stabilită potrivit legii, cu
dreaptă şi prealabilă despă gubire.
(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte mă suri de trecere silită în proprietate publică a unor
bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a
titularilor.
(5) Pentru lucră ri de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul orică rei proprietă ţi
imobiliare, cu obligaţia de a despă gubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau
construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorită ţii.
(6) Despă gubirile prevă zute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în
caz de divergenţă , prin justiţie.
(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea
bunei vecină tă ţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin
proprietarului.
(8) Averea dobâ ndită licit nu poate fi confiscată . Caracterul licit al dobâ ndirii se prezumă .
(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în
condiţiile legii.
 Articolul 46 din Constituţie reglementează : „Dreptul la moştenire este
garantat”.

Dreptul de proprietate este consacrat şi de documente internaţionale, de

exemplu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului care prevede, în art. 17,
că „Orice persoană are dreptul la proprietate, atâ t singură, câ t şi în asociaţie cu
alţii. Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa”.
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prevede, în art. 17,
că
(1) Orice persoană are dreptul de a deţine în proprietate, de a folosi, de a dispune
şi de a lăsa moştenire bunurile pe care le-a dobâ ndit în mod legal. Nimeni nu
poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică , în
cazurile şi condiţiile prevă zute de lege şi în schimbul unei despăgubiri juste
acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit-o. Folosinţa bunurilor
poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general.
(2) Proprietatea intelectuală este protejată .
 Articolul 46 din Constituţie reglementează : „Dreptul la moştenire este
garantat”.

Dreptul de proprietate este consacrat şi de documente internaţionale, de

exemplu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului care prevede, în art. 17,
că „Orice persoană are dreptul la proprietate, atâ t singură, câ t şi în asociaţie cu
alţii. Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa”.
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prevede, în art. 17,
că
(1) Orice persoană are dreptul de a deţine în proprietate, de a folosi, de a dispune
şi de a lăsa moştenire bunurile pe care le-a dobâ ndit în mod legal. Nimeni nu
poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică , în
cazurile şi condiţiile prevă zute de lege şi în schimbul unei despăgubiri juste
acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit-o. Folosinţa bunurilor
poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general.
(2) Proprietatea intelectuală este protejată .
 Articolul 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru
apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale prevede că „Orice
persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decâ t pentru o cauză de
utilitate publică şi în condiţiile prevă zute de lege şi de principiile generale
ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere
dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru
a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a
asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor”.
Libertatea economică

Articolul 45 din Constituţie reglementează : „Accesul liber al

persoanei la o activitate economică , libera iniţiativă şi exercitarea acestora
în condiţiile legii sunt garantate”.

Acest text se corelează în ansamblul dispoziţiilor constituţionale cu

art. 135 alin. (2) lit. a), potrivit că rora „statul trebuie să asigure
libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului
favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie”.

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prevede în art. 16

că „libertatea de a desfă şura o activitate comercială este recunoscută în
conformitate cu dreptul Uniunii şi cu legislaţiile şi practicile naţionale”.
Dreptul la un nivel de trai decent

Articolul 47 din Constituţie prevede că :

(1) Statul este obligat să ia mă suri de dezvoltare economică şi de protecţie
socială , de natură să asigure cetă ţenilor un nivel de trai decent.
(2) Cetă ţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plă tit, la asistenţă
medicală în unită ţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de
asigură ri sociale publice sau private, prevă zute de lege. Cetă ţenii au dreptul şi la
mă suri de asistenţă socială , potrivit legii.

Este de remarcat spaţiul acordat reglementă rii acestui drept de unele

documente internaţionale. Astfel, art. 25 alin. (1) din Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului prevede că „orice om are dreptul la un nivel de trai care să -
i asigure să nă tatea şi bună starea lui şi familiei sale, cuprinzâ nd hrana,
îmbră că mintea, locuinţa, îngrijirea medicală , precum şi serviciile sociale
necesare; el are dreptul la asigurare în caz de şomaj, boală , invaliditate, vă duvie,
bă trâ neţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă , în
urma unor împrejură ri independente de voinţa sa.
Articolul 34 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene stabileşte că
(1) Uniunea recunoaşte şi respectă dreptul de acces la prestaţiile de securitate socială şi la
serviciile sociale care acordă protecţie în caz de maternitate, boală , accident de muncă ,
dependenţă de alte persoane sau bă trâ neţe, precum şi în caz de pierdere a locului de
muncă , în conformitate cu normele stabilite de dreptul Uniunii şi de legislaţiile şi
practicile naţionale.
(2) Orice persoană care are reşedinţa şi se deplasează în mod legal în cadrul Uniunii are
dreptul la prestaţii de securitate socială şi la avantaje sociale, în conformitate cu dreptul
Uniunii şi cu legislaţiile şi practicile naţionale.
(3) Pentru a combate marginalizarea socială şi să ră cia, Uniunea recunoaşte şi respectă
dreptul la asistenţă socială şi la asistenţă în ceea ce priveşte locuinţa, destinate să asigure
o viaţă demnă tuturor celor care nu dispun de resurse suficiente, în conformitate cu
normele stabilite de dreptul Uniunii şi de legislaţiile şi practicile naţionale.

De asemenea, art. 33 alin. (2) din aceeaşi Cartă prevede că „Pentru a putea concilia viaţa
de familie şi viaţa profesională , orice persoană are dreptul de a fi protejată împotriva orică rei
concedieri din motive de maternitate, precum şi dreptul la un concediu de maternitate plă tit
şi la un concediu parental acordat în urma naşterii sau adopţiei unui copil”.
Dreptul la căsătorie

Articolul 48 din Constituţie stabileşte că :

(1) Familia se întemeiază pe că să toria liber consimţită între soţi, pe
egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea pă rinţilor de a asigura
creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.
(2) Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a că să toriei se
stabilesc prin lege. Că să toria religioasă poate fi celebrată numai după
că să toria civilă .
(3) Copiii din afara că să toriei sunt egali în faţa legii cu cei din că să torie.
 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prevede, în art. 16, că
începâ nd „de la împlinirea vâ rstei legale, bă rbatul şi femeia, fă ră nici o
restricţie în ce priveşte rasa, naţionalitatea sau religia, au dreptul de a se
că să tori şi de a întemeia o familie. Ei au drepturi egale la contractarea
că să toriei, în decursul că să toriei şi la desfacerea ei. Că să toria nu poate fi
încheiată decâ t cu consimţă mâ ntul liber şi deplin al viitorilor soţi. Familia
constituie elementul natural şi fundamental al societă ţii şi are dreptul la
ocrotire din partea societă ţii şi a statului”.
 Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale prevede în art. 12 că începâ nd cu vâ rsta stabilită prin
lege, bă rbatul şi femeia au dreptul de a se că să tori şi de a întemeia o
familie conform legislaţiei naţionale ce reglementează exercitarea acestui
drept.

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene stabileşte că

„familia se bucură de protecţie juridică , economică şi socială” [art. 33 alin.
(1)].
 Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale prevede în art. 12 că începâ nd cu vâ rsta stabilită prin
lege, bă rbatul şi femeia au dreptul de a se că să tori şi de a întemeia o
familie conform legislaţiei naţionale ce reglementează exercitarea acestui
drept.

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene stabileşte că

„familia se bucură de protecţie juridică , economică şi socială” [art. 33 alin.
(1)].
 Protecţia copiilor şi a tinerilor

Articolul 49 din Constituţie prevede că :

(1) Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de
asistenţă în realizarea drepturilor lor.
(2) Statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea
copilului bolnav ori cu handicap. Alte forme de protecţie socială a copiilor
şi a tinerilor se stabilesc prin lege.
(3) Exploatarea minorilor, folosirea lor în activită ţi care le-ar dă una
să nă tă ţii, moralită ţii sau care le-ar pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea
normală sunt interzise.
(4) Minorii sub vâ rsta de 15 ani nu pot fi angajaţi ca salariaţi.
(5) Autorită ţile publice au obligaţia să contribuie la asigurarea condiţiilor
pentru participarea liberă a tinerilor la viaţa politică , socială , economică ,
culturală şi sportivă a ţă rii.
 Câ t priveşte reglementă rile internaţionale în materie, menţionă m art.
25 alin. (2) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, potrivit
că ruia „Mama şi copilul au dreptul la ajutor şi ocrotire deosebite. Toţi
copiii, fie că sunt nă scuţi în cadrul că să torii sau în afara acesteia, se
bucură aceeaşi protecţie socială” şi ale art. 24 din Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene care, sub titlul Drepturile copilului,
prevede urmă toarele: „(1) Copiii au dreptul la protecţia şi îngrijirile
necesare pentru asigurarea bună stă rii lor. Ei îşi pot exprima în mod liber
opinia. Aceasta se ia în considerare în problemele care îi privesc, în funcţie
de vâ rsta şi gradul lor de maturitate. (2) În toate acţiunile referitoare la
copii, indiferent dacă sunt realizate de autorită ţi publice sau de instituţii
private, interesul superior al copilului trebuie să fie considerat primordial.
(3) Orice copil are dreptul de a întreţine cu regularitate relaţii personale şi
contacte directe cu ambii pă rinţi, cu excepţia cazului în care acestea sunt
contrare interesului să u”.
 Referindu-se la interzicerea muncii copiilor şi protecţia tinerilor la
locul de muncă , art. 32 din aceeaşi Cartă prevede că „Încadrarea în muncă
a copiilor este interzisă . Vâ rsta minimă de încadrare în muncă nu poate fi
inferioară celei la care încetează perioada de şcolarizare obligatorie, fă ră a
aduce atingere normelor mai favorabile tinerilor şi cu excepţia unor
derogă ri limitate. Tinerii acceptaţi să lucreze trebuie să beneficieze de
condiţii de muncă adaptate vâ rstei şi să fie protejaţi împotriva exploată rii
economice sau a orică rei activită ţi care ar putea pune în pericol
securitatea, să nă tatea, dezvoltarea lor fizică , psihică , morală sau socială
sau care le-ar putea compromite educaţia”.
 Protecţia persoanelor cu handicap

Articolul 50 din Constituţie dispune că : „Persoanele cu handicap se

bucură de protecţie specială . Statul asigură realizarea unei politici
naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale
handicapului, în vederea participă rii efective a persoanelor cu handicap în
viaţa comunită ţii, respectâ nd drepturile şi îndatoririle ce revin pă rinţilor
şi tutorilor”.

Dispoziţiile art. 26 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii

Europene prevă d că „Uniunea recunoaşte şi respectă dreptul persoanelor
cu handicap de a beneficia de mă suri care să le asigure autonomia,
integrarea socială şi profesională , precum şi participarea la viaţa
comunită ţii”.
 Protecţia persoanelor cu handicap

Articolul 50 din Constituţie dispune că : „Persoanele cu handicap se

bucură de protecţie specială . Statul asigură realizarea unei politici
naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale
handicapului, în vederea participă rii efective a persoanelor cu handicap în
viaţa comunită ţii, respectâ nd drepturile şi îndatoririle ce revin pă rinţilor
şi tutorilor”.

Dispoziţiile art. 26 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii

Europene prevă d că „Uniunea recunoaşte şi respectă dreptul persoanelor
cu handicap de a beneficia de mă suri care să le asigure autonomia,
integrarea socială şi profesională , precum şi participarea la viaţa
comunită ţii”.