- 1 -Izvorul de drept roman :

1- Sens material – totalitate condiţiilor materiale de existenta ce determina un anumit tip de reglementare juridica
2- Surse de cunoaştere a dreptului – acele documente ce ne oferă informaţii prin intermediul cărora putem
reconstitui fizionomia instituţiei juridice ( digestele lui Justinian - o culegere de fragmente din lucrările
juristconsultilor clasici ; institutele lui Gaius )
3- Sens Formal – totalitatea procedeelor prin care normele sociale sunt transformate in norme juridice :
A – Obiceiul ; B – Legea ; C – Jurisprudenţa ; D – Edictele magistraţilor ;
E – Senatus Consultele ; F – Constituţiunile imperiale .
A. Obiceiul – cel mai vechi izvor de drept
Regulile sale erau respectate de bunăvoie – la aceea vreme statul nu exista
B. Legea
Lex - convenţia – când intervenea intre 2 persoane particulare se folosea cu intelesul de contract , iar când
intervenea intre magistrat si popor se folosea ca izvor de drept in sens formal
Procedura de adoptare :
- un magistrat elabora un proiect de lege
- se convoca adunarea poporului
- magistratul prezenta proiectul de lege
- poporul in adunări ad-hoc dezbătea vreme de 24 de zile proiectul
- se convoca din nou adunarea poporului pentru votare – putea ori votat ori respins – in bloc
- după aprobare legea era trimisa la senat
- după intrarea in vigoare era publicata in FOR
Legile aveau 3 elemente :
- prescripţio – apare numele magistratului care a elaborat proiectul de lege data si locul aprobării , adunarea
poporului care a votat legea si prima unitate de vot care s-a exprimat
- rogatio – cuprinde dispoziţiile legii iar daca erau mai multe erau sistematizate pe capitole
- sanctio – menţiona care era sancţiunea
In funcţie de sancţiune legile se împart in :
- 1 – legi perfecte – actul juridic încheiat ca urmare a nerespectării legii din rogatio este nul
- 2 – legi mai puţin perfecte – actul juridic încheiat ca urmare a nerespectării legii din rogatio este valabil , dar
autorul era amendat
- 3 – legi imperfecte – nu este permisa incalcarea legii , fara a se preciza ce consecinţe decurg in cazul incalcari
LEGEA CELOR 12 TABLE – cea mai veche lege romana
A apărut in urma unui conflict extins pe o perioada de 10 ani intre patricieni si plebei
Tribunul plebei Terentilius Arsa a propus sistematizarea si publicarea normelor juridice in aşa fel incat sa fie
cunoscute de toata lumea .
In anul 451 I.H. se formează o comisie de 10 oameni „ Decemvirii legibulus scribundi ” ( cei 10 barbati care sa
scrie legea ) – membrii comisiei sunt patricieni
Comisia a sistematizat obiceiul juridic iar rezultatul a fost publicat pe 10 tăblii de lemn .
Plebeii au considerat sistematizarea incompleta astfel incat in anul 449 I.H. se formează o noua comisie compusa
din 5 patricieni si 5 plebei , comisie care mai publica in FOR inca 2 tăblii de data aceasta din bronz
Legea celor 12 table este un veritabil cod ce cuprinde nu numai dreptul public ci si cel privat si se mai numeşte
codul decemviral
In dreptul privat se întâlnesc in special instituţiile juridice din materia personala a bunurilor , a succesiunilor
Legea celor 12 table a rămas afişata in FOR pana in anii 389 – 390 I.H. , când a fost distrusa se gali cu ocazia
incendierii Romei – motiv pentru care textul legii nu ne-a parvenit pe cale dreapta
După acest moment Legea celor 12 table nu a moi fost publicata – ea întipărindu-se in conştiinţa poporului roman ,
după cum si Cicero afirma – in vremea copilăriei mele Legea celor 12 table era invatata pe de rost de copii in clasa
intai .
1
Dispoziţiile Legii celor 12 table ne-au parvenit prin Digestele lui Justinian , care in vederea reconstituirii a folosit
pe langa surse juridice si surse literare .
Cea mai buna reconstituire a Legii celor 12 table se pare ca aparţine profesorului Paul Frederic Girard
Aceasta lege nu a fost niciodată abrogata ea a fost înlocuita treptat in practica de câtre dispoziţiile edictului
pretorului .
Pretorul – cel mai important magistrat judiciar – se bucura de ius edicente ( dreptul de a publica un edict )
In momentul in care isi începea mandatul publica un edict prin intermediul căruia isi făcea publica reformele pe
care dorea sa le realizeze , precum si modul lor de realizare
Edictul era valabil 1 an si purta denumirea de „ edicta perpetua”
Edictul cuprindea 2 parţi :
- edictul in vetus sau translaticium – dispoziţii preluate de la pretorii anteriori , care treceau de la un ,magistrat la
altul
- edictul novum – dispoziţiile introduse de magistratul aflat in funcţie
Salvius Iulianus , la ordinul imparatuilui Adrian sistematizează edictul pretorului , rezultatul muncii sale constând
in „ Edictul perpetuu”
La fel ca si in cazul , Legii celor 12 table” si ‚Edictul perpetuu” nu ajuns la noi in mod direct ci indirect prin
intermediul Digestelor lui Justinian .
Cea mai buna reconstituire a Edictului aparţine profesorului Otto Lenel prin lucrarea „Edictul perpetuu”
Potrivit lucrării edictul era impartit in :
1- organizarea proceselor
2- mijloace proceduale de drept civil
3- mijloace proceduale de drept pretorian
4- executarea sentiintelor
Pretorul nu avea voie sa creeze drept civil , dar ca urmare a acţiunii pe care el o desfăşura , evoluţia dreptului civil a
fost influenţata de către normele dreptului pretorian
Astfel s-au pus bazele raportului dintre dreptul civil si dreptul pretorian
Dreptul pretorian influenţează pe 3 cai dreptul civil :
1- adiuvandi iuris civilis gratia – dreptul pretorian vine in ajutorul dreptului civil , lucru ce se concretizează intr-o
interpretare extensiva
2- supplendi iuris civilis gratia – sunt extrase noi dispoziţii din principiile legii
3- corrigendi iuris civilis gratia - pretorul poate abroga acele dispoziţii pe care le considera învechite ( el neputând
sa abroge o lege )
C Jurisprudenţa
Este aceea activitate creatoare depusa de către jurist consulţi ce a avut ca efect interpretarea creatoare a normei
juridice
Jurisconsulţii – cercetători ai dreptului , desfăşurau aceasta activitate din proprie iniţiativa si pe proprie cheltuiala ei
nu era jurişti in sensul tehnic al cuvântului .
Iniţial activitatea jurisconsulţilor are un caracter empiric ( de speţa ) intru-cat ei indicau parţilor actele juridice ce
urmau a fi utilizate precum si formulele solemne pe care partile trebuiau sa le utilizeze in vederea încheierii actelor
juridice
Spre sfârşitul republicii activitatea jurisconsulţilor capata un caracter ştiinţific deoarece după studierea unor
anumite cazuri ei verificau daca nu cumva aceste cazuri au anumite elemente in comun - daca existau elemente in
comun ce se regăseau in toate situaţiile reale si imaginare ele dobândeau valoare de principiu .
Iniţial jurisprudenţa a avut un caracter sacral – constituia un monopol al pontifilor , acesta persista si după
adoptarea Legii celor 12 table , intru-cat aceasta activitate putea fi desfăşurata numai de cei care cunoşteau atât
dreptul material cat si dreptul procesual .
Jurisprudenţa se laicizează in anul 301 I.H. moment in care Graeus Flavius a publicat in FOR si normele dreptului
procesual – din acest moment aceasta activitate poate fi desfăşurata de către toţi cei ce aveau aptitudini in acest sens
2
Activitatea jurisconsulţilor prezintă anumita complicaţii practice :
1- pentru ca un tanar cetatean sa poate avea acces la viata publica , acesta trebuie sa demonstreze ca a fost
discipolul unui mare jurisconsult
2- activitatea jurisconsultului prezintă implicaţii de ordin practic ce erau exprimate in 3 termeni :
a- respondere - desemnează consultaţiile date de către jurisconsulţi in cele mai variate domenii ale
dreptului
b- cavere – acele consultaţii date in legătura cu forma actelor juridice si in legătura cu formulele solemne ,
ce trebuiau pronunţate in acest context
c- agere – desemnează consultaţiile pe care jurisconsulţii le ofereau judecătorilor
In epoca clasica jurisprudenţa ajunge la apogeu , in aceasta perioada apar 2 scoli – in intelesul de curente juridice :
1- şcoala Sabiniana – fondata de Caius Ateius Capito ( numita după discipolul Sabinus )- urma linia Legii celor 12
table si avea o orientare conservatoare
2- şcoala Proculiana - fondata de Marrcus Antistus Lubeo ( numita după discipolul Proculus ) – urma linia de
gândire a edictului pretorului si avea o orientare progresista
La un moment dat şcoala Sabiniana se va numi şcoala cariana datorita prestigiului de care se bucura Caius Casius
Longinus
In secolul 2 D.H. Salvius Iulianus ( a codificat edictul pretorului ) a scris o lucrare enciclopedica - „ Digesta” , iar
Pomponius a scris o istorie a jurisprudenţei „ Liber singularis enchirdii ”
In vremea imparatilor Antonin Piul , Marc Aureliu isi desfasoara activitatea jurisconsultul Gaius – o adevărata
enigma a dreptului roman , întrucât el nu a fost citat de contemporani săi , dar este citat începând din secolul al 5-
lea D.H. – este foarte important datorita lucrării sale „Instutiones” care a ajuns pana la noi .
„Institutele” a fost descoperita in 1816 la biblioteca episcopala din Verona de către profesorul Niebuhr , pe un
palimpsert ( un papirus de pe care sa şters textul iniţial si peste care sa scris un alt text ) – nu au fost descifrate in
întregime deoarece ultima parte a fost distrusa de chimicalele folosite la spălarea palimpsert-ului
Textul a fost reconstituit in întregime in anul 1933 – in Egipt sa descoperit un papirus conţinând partea finala a sa
Sore sfârşitul secolului al 2-lea si începutul secolului al 3-lea si-au desfăşurat activitatea : Papiniarus , Paul si
Ulpian , iar in secolul al 3-lea Modestim
Jurisprudenţa in epoca postclasica
- perioada de regres , activitatea nu mai este una creatoare ea se limitează la rezumarea operei jurisconsulţilor
clasici
- apare o noua tendinţa : datorita faptului ca jurisprudenţa clasica era de necuprins , avocaţii si partile falsifica
fragmentele atribuite jurisconsulţilor clasici in vederea castigarii proceselor
- ca urmare in 426 D.H. apare „Legea citaţiunilor” – se putea invoca in fata instanţelor judecătoreşti numai din
operele jurisconsulţii clasici : Papinianus , Paul , Ulpian , Gaius si Modestim ( daca 2 jurisconsulţi imbratisau o
teza iar alţi 2 jurisconsulţi imbratisau o alta teza daca Papinianus se pronunţa in favoarea unora , judecătorul
trebuia sa urmeze opinia lui
„ Ius publice respondendi ”
- iniţial consultaţiile oferite judecătorilor de către jurisconsulţi nu erau obligatorii in vederea soluţionării clauzei
- împăratul Octavian iniţiază o reforma in virtutea căreia consultaţiile oferite de către jurisconsulţi investiţi cu
„ Ius publice respondendi ” devin obligatorii pentru cazul prezentat in fata lor
- împăratul Adrian hotaraste ca aceste consultaţii sa devina obligatorii – pentru toate situaţiile similare
E – Senatus Consultele
- izvoare de drept in sens formal adoptate de senat – ele sunt hotărâri ale senatului
- devin izvoare de drept de sens formal in vremea împăratului Adrian – exprima voinţa împăratului
- împăratul elabora proiectul de Senatus consult care urmează sa fie prezentat in fata senatului
- proiectul era votat ca atare de senatori , lucru pentru care Senatus Consultele mai erau numite si orationes
F – Constituţiunile imperiale
- izvor de sens formal – apar in epoca imperial clasica
3
 - emana de la imparat in mod nemijlocit si conform voinţei împăratului , calitatea de norma juridica
Constituţiunile imperiale sunt :
a- edictele – cuprindeau dispoziţii , ce ţineau atât de domeniul dreptului public cat si de domeniul dreptului privat
b- mandatele – erau adresate înalţilor funcţionari imperiali si cuprindeau dispoziţii mai ales in domeniile
administrativ si penal
c- decretele – hotărârile judecătoreşti , pronunţate de către imparat in calitate de judecitor
d- rescriptele – consultaţiile juridice pe care imparatii le ofereau in calitate de jurisconsulţi
Opera Legislativa a Împăratului Justinian
- in dorinţa de a revitaliza relaţiile de tip sclavagist a purces la realizarea unei opere legislative care sa cuprindă
cele mai importante instituţii juridice
- deşii nu a produs efectul scontat prezintă o importanta deosebita întrucât prin intermediul ei putem reconstitui
fizionomia instituţiilor juridice romane
- cuprinde 4 pârti :
1- Codul – a fost publicat in 2 ediţii
- a – in anul 529 - varianta care nu a ajuns pana la noi
- b – in anul 534 – „Codex repetitae praelictions ” – a ajuns pana la noi – cuprinde toate constituţiunile imperiale
aflate in vigoare din vremea lui Adrian pana in 534
Codul este structurat pe 12 cârti – titluri - constituţiuni imperiale si unde este cazul paragrafe
Codul cuprinde dispoziţii din domeniul dreptului privat , public , canonic
2- Digestiile
- publicate in 533
- redactate de către membri a 3 comisii in fruntea cărora se afla Tribonius
- Împăratul Iustinian prin 3 constituţiuni a hotărât maniera de lucru a comisiilor
- apar controverse in folosirea digestelor in aplicarea lor in instanţele de judecata
- Iustinian emite 50 de constituţiuni pentru înlăturarea controverselor
- pentru elaborarea digestelor , membrii comisiilor au studiat peste 2000 de lucruri clasice (elaborate de
jurisconsulţi) din care au extras cele mai importante fragmente
- cuprind 50 de cârti – titluri- fragmente – paragrafe ( primul paragraf nu se numerotează )
3- Institutele
- adoptate in533 si elaborate după modelul institutelor lui Gaius , Ulpian , Marcian si Florentin
- sunt manuale de şcoala adresate studenţilor in drept
- cuprind 4 cârti – titluri – paragrafe
4- Novelele
- culegere de constituţiuni imperiale emise de împăratul Iustinian intre 534 - 565
- alcătuita de persoane particulare ( apar contradicţii ) , după moartea lui Iustinian
- contradicţiile apar deoarece aici apar atât constituţiuni imperiale aflate in vigoare cat si cele abrogate
Procedura civila romana
- a cunoscut 3 etape ( 3 stări proceduale ) :
1- Procedura legis acţiunilor
2- Procedura formulară
3- Procedura extraordinara
Primele 2 sisteme procedurale prezintă o trăsătura comuna - procesul se desfasoara in 2 faze :
1- prima faza ( in iure ) – se desfasoara in fata magistratului
2- a 2 faza ( in iuditio ) – se desfasoara in fata judecătorului
Procedura legis acţiunilor :
- cel mai vechi sistem procedural roman
- isi au izvorul in lege lucru pentru care se numesc legisactiuni
- cunoaşte 2 categorii de meditatiuni :
4
 a- Legis acţiunile de judecata – 1- Sacramantul
- 2- Iuditis arbitoive populaţio
- 3- Condiţio

b- Legis acţiunile de executare - 1- Magnus inietio

- 2-Hiproris casio
Procedura meditatiunilor prezintă anumite caracteristice , prezintă un caracter legal , întrucât legisactiunile isi au
izvorul in lege
Procedura legis acţiunilor prezintă un caracter judiciar deoarece in faza in iure este necesara prezenta parţilor in fata
magistratului ocazie cu care se vor pronunţa formulele sale necesare
Procedura legis acţiunilor prezintă un caracter formalist întrucât actele de procedura erau extrem de rigide ex :
cuvinte
Pentru ca faza in iure sa poată începe pârtile trebuiau sa folosească evaluările dintre procedeele de atare existente
întrucât statul nu exercita aceste atribuţiuni
Cele 3 procedee de atare sunt :
1- in ius vocaţio
- cel mai vechi procedeu de citare
– se pronunţa in public si fata martorilor formula solemna „ in ius te voco” , astfel in caz de refuz cel ce fusese
citat putea fi adus cu forţa in fata magistratului
2- vadimonium extrajudiciar
- presupunea încheierea unei convenţii in urma căreia pârtile umane urmau sa se prezinte la un anumit termen in
fata magistratului
3- condiţio
- procedeul prin care se realiza citarea paratului - peregrin
– in fata magistratului prezenta ambelor pârti este obligatorie
- in fata magistratului paratul poate adopta 3 atitudini :
1- Sa recunoască pretenţiile reclamantului situaţie in care opera principiul – comfesus pro indicato et. – adica
cel ce recunoaşte este considerat condamnat – procesul nu mai trecea in faza a 2 –a
2- Paratul recunoaşte pretenţiile reclamantului dar nu da concursul reclamantului in vederea desfasurarii
ulterioare a procesului , in aceasta situaţie paratul este asimilat celui condamnat – procesul nu va trece in a 2-a faza –
rosteşte greşit formulele solemne
3- Paratul nu recunoaşte pretenţiile reclamantului dar isi da concursul in vederea desfasurarii procesului ,
rosteşte corect formulele solemne – procesul trece in faza a 2-a
Magistratul poate rosti anumite cuvinte solemne ce produc efecte juridice :
DO – magistratul îl numeşte pe judecător
DICO – atribuirea cu titlu provizoriu a obiectului litigios uneia dintre parţi
ADICO – magistratul ratifica pretenţiile reclamantului
Pretorul – cel mai important magistrat judiciar
- se ocupa de organizarea proceselor private
Pana la apariţia pretorului jurisdicţia atât cea graţioasa cat si cea contencioasa era exercitata de către consul , in
momentul apariţiei pretorilor aceştia au dobândit jurisdicţia contencioasa , iar consulii au păstrat jurisdicţia graţioasa
Jurisdicţia graţioasa presupune ;
- interesele parţilor sunt contradictorii
- procesul se va finaliza cu pronunţarea unei sentinţe fie de condamnare fie de absolvire
In aceste situaţii puteau fi soluţionate de către magistraţi prin intermediul unor procedee administrative fara ca
procesul sa se mai desfasoare in 2 faze . Aceste mijloace folosite de către pretor sunt :
1- Missio in possessionem – punerea reclamantului in posesiunea bunurilor paratului , acest procedeu poate fi
utilizat de către pretor pentru a-l constrânge pe paratul de rea credinţa sa se prezinte la proces
5
 2- Stipulatiunile pretoriene – acte juridice pe care pârtile le încheie la ordinul pretorului , ele se deosebesc de
stipulatiunile obişnuite care sunt încheiate in virtutea voinţei parţilor
3- Interdictere – acte juridice pe care pârtile sau una dintre pârti le vor încheia sau nu le vor încheia la ordinul
pretorului
4- Restitutio in integrum – presupune repunerea in situaţia anterioara , are ca efect desfintarea efectelor produse de
un anumit act juridic : ea presupune nu repunerea in fapt ci repunerea in drept a reclamantului dându-i-se astfel
posibilitatea sa intenteze o acţiune in justiţie
Faza in iudicio se desfasoara in fata judecătorului , ultimul act al fazei in iure este litis contestaţio sau luarea de
martori , vor constata ca intenţia parţilor este de a se judeca lucru pentru care după ce litis contestaţio este realizat se va
trece in a doua faza a procesului – in aceasta faza pârtile folosesc limbajul cotidian , uzual
Ele sunt susţinuţi de avocaţi care nu au calitatea de reprezentare in justiţie procesul se va finaliza printr-o sentinţa care
poate fi de condamnare sau de absolvire , judecătorul judeca procesul pe baza convingerii sale intime , judecătorul nu
poate fi obligat sa pronunţe o sentinţa . Judecători erau simpli particulari , ce urmau a fi aleşi de către pârtile aflate in
proces .
Iniţial pe lista judecătorilor erau incluşi doar nobili pentru ca mai târziu pe aceasta lista sa fie incluşi si cavaleri .
Judecătorul putea sa apăra in proces fie in calitate de judecător unic , ocazie cu care trebuia recunoscuta existenta unui
drept , fie in calitate de arbitru , când trebuia sa se pronunţe cu privire la întinderea unor drepturi .
In afara de judecătorul unic existau si tribunale permanente si tribunale nepermanente .
Tribunalele nepermanente se compuneau dintr-un număr nepereche de judecători ( recuperatores ) si judecau procesele
dintre cetăţeni si peregrini
Tribunalele permanente erau in număr de 2 :
- decemviri litibus iudicantis ( cei 10 barbati care sa judece procesele ) – judecau procesele cu privire la libertate
- centumviri ( cei 100 de barbati ) – judecau procesele cu privire la proprietate si la moştenire
PROCEDURA FORMULARA
- a apărut ca urmare a adoptării legii AEBUTIA , ea a suprimat condiţiile de forma ce trebuiau îndeplinite de
către actele de procedura . Cu toate aceste a legea Aebutia nu a abrogat legis acţiunile si a permis aplicare celor
doua sisteme in paralel , dând posibilitatea pârtilor sa opteze pentru unul din cele 2 sisteme . Datorita faptului ca
in fata magistrului pârtile foloseau limbajul uzual s-a observat ca in mod invariabil se dorea soluţionarea
litigiilor potrivit dispoziţiilor procedurii formulare .
- Întrucât nimeni nu mai opta pentru procedura legis acţiunilor aceasta a fost abrogata prin dispoziţiile legilor
IULIAE JUDICIARIAE din vremea împăratului Augustus
- Se caracterizează in special prin faptul ca in condiţiile in care magistratul observa ca pretenţiile reclamantului
nu sunt consacrate de către lege sub forma unui drept subiectiv punea la dispoziţia acestuia o formula ( formula
este un mic program de judecata in care magistratul arata judecătorului cum sa soluţioneze procesul ),
judecătorul era „sclavul” formulei in sensul ca nu se putea abate de la dispoziţiile date de către magistrat.
- In felul acesta prin intermediul formulei magistraţii judiciari au sancţionat noi drepturi subiective .
Formula are 4 elemente principale si 2 accesorii
Elemente principale :
1- INTENTIO – cuprinde pretenţiile reclamantului, putea fi certa – când obiectul pretenţiilor reclamantului era
precis determinat sau incerta – când dreptul reclamantului urma sa fie apreciat de către judecător
2- DEMONSTRATIO – cuprindea cauza juridica (izvorul ) , temeiul pretenţiilor reclamantului ( un contract , un
testament)
3- ADIUDICATIO – figura numai in formula acţiunilor de partaj , in vederea ieşirii din indiviziune
4- CONDEMNATIO – magistratul îl împuterniceşte pe judecător sa pronunţe o sentinţa de condamnare sau o
sentinţa de absolvire cu titlu
Elemente accesorii :
1- PRESCRIPTIUNILE – precizări făcute de magistrat fie in favoarea reclamantului fie in favoare paratului

6
 2- EXCEPTIUNILE – mijloace procedurale prin intermediul cărora paratul nu neaga pretenţiile reclamantului , dar
invoca anumite fapte de natura a paraliza acele pretenţii întrucât excepţiunile au un caracter absulatoriu .Întrucât
judecătorul este sclavul formulei el nu îl poate condamna pe parat la mai puţin astfel incat reclamantul va pierde
procesul
Faza IN IURE
- reclamantul foloseşte limbajul uzual
- se păstrează vechile procedee de atare insa apar si elemente noi
- in cazul in care este vorba de creanţa ce are ca obiect o suma de bani , procesul poate fi soluţionat printr-un
jurământ – IUSIURANDUM NECESARIUM
Faza LITIS CONTESTATIO
- unul din cele mai importante acte din cadrul procesului civil
- presupune remiterea unei copii a formulei sau dictarea conţinutului formulei de către reclamant paratului
- importanta deosebita datorita efectelor pe care le produce n virtutea efectului extinctiv, dreptul dedus in justiţie
se stinge in virtutea efectului creator va lua naştere un nou drept – subiectival al cărui obiect consta întotdeauna
intr-o suma de bani in virtutea efectului fixator sau reglator sunt stabilite elementele reale si elementele
personale ale procesului
Elementele reale se identifica cu pretenţiile parţilor pe când cele personale se identifica cu identitatea parţilor si
a judecătorului
Reprezentarea in justiţie
- presupune ca o persoana numite reprezentat insarcineaza o alta persoana numita reprezentant sa stea in locul sau
in justiţie ca parte in proces ,
- iniţial romanii nu au admis reprezentarea in justiţie , dar au fost forţaţi sa admită acest lucru datorita factorilor
de natura economica
- iniţial romanii au admis reprezentarea imperfecta , ca mai târziu sa admită si reprezentare perfecta
Reprezentarea imperfecta
- efectele nu se produc asupra reprezentatului ci asupra reprezentantului
- cel mai vechi reprezentant in justiţie este Cognitos
Faza In Iudicio se desfasoara in linii generale ca si in procedura Legis acţiunilor
Acţiunile
- in cadrul procedurilor formale conceptul de act in justiţie prezintă anumite particularitati , in comparaţie cu
conceptul de Legis acţiuni – daca prin intermediul Legis acţiunilor puteau verificate doar pretenţiile ce erau
consacrate de către lege sub forma unui drept subiectiv – in cazul procedurilor formale – pretorul pute sa
elibereze o formula in cazul in care pretenţiile reclamantului se dovedeau întemeiate , aşadar eliberarea unei
formule de către pretor presupune acordarea unei acţiuni in justiţie , cea mai importanta clasificare a acţiunilor
este aceea in:
- acţiuni reale – sunt valorificate drepturile reale ,drepturi care, prin excelenta poarta asupra unor lucruri( in rem )
- acţiuni personale – sunt valorificate ( sancţionate ) drepturile personale ( de creanţa )
- acţiuni civile – isi au originea in Legis acţiuni , formulate tot de magistraţi
- acţiuni honorarii ( pretoriene ) – erau creaţii originale ale magistraţilor
- au fost create in vederea sancţionării noilor situaţii apărute in practica sociala si
se împart in 3 categorii
1- Acţiuni in factum - cu privire la un fapt
- cuprinde elementele de care trebuie sa tina seama judecătorul in vederea soluţionării procesului
2- Acţiunile ficticii – cu ficţiune
- cuprind in formula sa o ficţiune
3- Formula cu transpoziţiune
- acele acţiuni prin care a fost transpus in practica sistemul reprezentării imperfecte

7
- prezintă o particularitate in sensul ca in intenţio si in condemnatio al formulei nu este trecut un singur nume , ci
sunt trecute 2 si anume – numele reprezentatului pe care îl întâlnim in in intenţio si Numele reprezentantului pe
care îl întâlnim in in condemnatio , întrucât efectele sentinţei se va produce asupra reprezentantului
Acţiunile se mai clasifica in :
1- Acţiuni directe - au fost create pentru o situaţie determinata
2- Acţiuni utile – acele a căror sfera de acţiune este extinsa
3- Acţiuni private – sunt sancţionate numai anumite situaţii
4- Acţiuni populare – care pot fi intentate de oricine
5- Acţiuni penale – ca urmare a intentării acţiuni penale condamnarea consta in plata unei amenzi
6- Acţiuni persecutori – presupun restituirea bunului sau repararea prejudiciului
7- Acţiuni de drept scris – judecătorul trebuie sa tina cont de dispoziţiile actului , procedează la o interpolare
ad literam .
In aceasta situaţie nu prezintă interes cunoaşterea voinţei reale a pârtilor
8- Acţiuni de buna credinţa – judecătorul interpretează actul juridic astfel incat sa rezulte voinţa reala a parţilor
9- Acţiuni arbitrarii - create pentru atenuarea principiului condamnării pecuniare , întrucât n virtutea efectului
creator si a efectului extinctiv ale lui Legis contestaţio , dreptul dedus in justiţie se stingea urmând sa ia naştere
un nou drept subiectiv care întotdeauna avea ca obiect o suma de bani
In cazul acestor acţiuni judecătorul avea o dubla calitate : atât de arbitru cat si de judecator propriu zis
In calitate de arbitru judecătorul ii ordona paratului sa restituie lucrul reclamantului in caz contrar in calitate de
judecător il condamna pe parat la plata unei sume de bani apreciate de reclamant.
Sentinţele
1- De condamnare – producea 2 efecte : a – Forţa juridica
b - Forţa executorie
2- De absolvire - producea efectul : Forţa juridica
Forţa juridica a sentinţei corespunde autoritatii bunului judecat , ceea ce înseamnă ca nu puteau fi mai multe
procese ce aveau acelaşi drept ( obiect ) si care privea aceleaşi persoane
Iniţial in perioada procedurii legis acţiunilor nu era cunoscut acest efect pe care îl producea sentinţa , lucru ce
era de natura sa duca la scăderea prestigiului justiţiei .
Pentru a stopa aceasta practica romanii au creat un principiu in vedre căreia o legis acţiune nu poate fi introdusa
de mai multe ori , in felul acesta forţa juridica a sentinţei a fost asigurata numai fata de reclamant
In procedura formulară intr-o prima faza forţa juridica a sentinţei se asigura doar fata de reclamant prin
intermediul efectului extinctiv al lui Litis contestaţio .
Mai târziu pentru rezolvarea acestei situaţii romanii au creat principiul in virtutea căruia un lucru judecat se
considera a fi adevărat sau ES INDICATO PRO VERITATE ACCIPITUR , acest principiu era sancţionat prin
excepţiunea lucrului judecat .

Farta executorie
- cel condamnat trebuia sa fie constrâns sa execute aceea sentinţa
- Cunoaşte 2 sisteme :
1- Exercitarea silita asupra persoanei – consecinţe extrem de grave asupra debitorului insolvabil , el putând fi ucis
sau vândut ca sclav in afara Romei , pentru a atenua efectele acestui sistem a fost creat :
2- Exercitarea silita asupra bunurilor – are 2 etape :
A – VENDICTIO BONORUM - presupunea vânzarea in bloc a bunurilor debitorului insolvabil , lucru ce
ducea la infamie respectiv la scoaterea sa de sub scutul legilor romane
8
 B – DISTRACTIO BONORUM – bunurile debitorului erau vândute cu amânuntul , nu atrăgea infamia
PROCEDURA EXTRAORDINARA
- se aplica in epoca post –clasica
- nu mai cunoaşte desfăşurarea procesului in 2 faze – procesul se desfasoara de la început la sfârşit in fata
judecătorului in calitate de magistrat
- dispărând diviziunea in 2 faze a procesului dispare si formula astfel excepţiunile vor deveni – minutorii
- sentinţele de condamnare nu mai purta asupra unei sume de bani ci chiar asupra obiectului insasi , executarea
sentinţelor urmând a se face – MANUS MILITARUS - prin intermediul aparatului de stat
DREPTUL CIVIL ROMAN
- la viata juridica se poate participa fie in mod individual in calitate de persoana fizica , fie intr-o maniera
colectiva , in calitate de persoana juridica
- accesul la viata juridica este conferit de capacitate sau personalitate juridica
- spre deosebire de dreptul roman , dreptul pozitiv conferea calitatea de subiect al unui raport juridic oricărei
fiinţe umane
- potrivit dreptului pozitiv capacitatea este unitara – toate fiinţele umane au acelaşi statut juridic
- in dreptul roman insa statutul juridic al persoanelor nu este unitar – exista mai multe categorii de persoane
fiecare având un statut juridic diferit , si in plus sclavii nu sunt consideraţi persoane ci sunt consideraţi drept
lucruri
Pentru ca personalitatea desemnata prin termenul Kaput sa fie completa , trebuie îndeplinite 3 condiţii :
1- status libertatis – persoana respectiva trebuie sa fie libera
2- status civitas - persoana respectiva trebuie sa se bucure de calitatea de cetatean
3- status familie - persoana respectiva trebuie sa aibă calitatea de sef de familie romana
Doar persoanele ce îndeplinesc aceste calitati au o capacitate juridica deplina
Personalitatea apare in momentul naşterii , de la aceasta regula exista o excepţie – „ infas conceptus pro nato
habetur quotiens de commodis eius agitur ” ( copilul conceput se considera născut atunci când este vorba de
interesele sale )
Personalitate se stinge in momentul morţii - excepţie –„ hereditas iacens sustinet personam defuncti ”( moştenirea
deschisa dar neacceptata inca prelungeşte personalitatea defunctului )
A fost consacrata aceasta excepţie pentru ca după moartea defunctului si pana in momentul acceptări moştenirii ,
patrimoniul rămânea fara un titular – lucru de neadmis pentru romani
Potrivit dreptului roman se făcea distincţie intre oamenii liberi ( cetăţeni sau necetăţeni ) si sclavi
Atât cetăţenii sau necetăţenii puteau fi :
1- ingenui – cei care au fost dintotdeauna liberi
2- dezrobiţi – cei care au fost eliberaţi din sclavie de către stăpânii lor
Necetăţenii se clasifica in :
1- latini
2- peregrini
Cetăţenii romani
– acele persoane care au un statut juridic superior celorlalte categorii de persoane consacrate de dreptul roman
– se bucurau de plenitudinea drepturilor civile si politice
– se bucurau de :
1- ius comercii – puteau încheia acte juridice in conformitate cu dreptul civil
2- ius conubii – dreptul de a încheia o casatorie valabila
3- ius sufragii – dreptul de vot
4- ius miliţie – putea fi soldat intr-o legiune romana
5- ius bonorum – putea candida in vederea obţinerii unei magistraturi
- prezintă anumite particularitati prin intermediul cărora putea fi deosebit in cadrul societatii
- se bucurau de dreptul de a purta toga
9
- aveau nume complexe si bine elaborate – ţineau loc de adresa – era format din 3 elemente :
1- Trianomina – cuprindea :
a - praenomen – indicativ prin care cetăţeanul roman se identifica in cadrul societatii
b – nomen gentilicum – desemnează ginta din care făcea parte cetăţeanul roman
c – cognomen – indicativul ( porecla )prin care cetăţeanul era identificat in cadrul familiei ‚ n
deoarece in cadrul unei familii puteau fi mai multe persoane cu acelaşi prenume
2- Indicaţiunea filiaţiunii – prenumele tatălui
3- Indicaţiunea tribala - ne arata cartierul in care locuieşte cetăţeanul roman
Numele complet al celui mai mare avocat al antichităţii era :
Marcus Tullius filius Cornelia Tribu Cicero , unde :
Marcus – prenumele
Tullius – nomen gentilicum
Marci filius – indicaţiunea filiaţiunii
Cornelia tribu – indicaţiunea tribala
Cicero – cognonem
Modalităţile
- cetăţenia putea fi obţinuta fie prin naştere, fie prin lege , fie prin beneficiul legii sau prin efectul dezrobirii
In situaţia in care fiul de familie se nastea in sânul familiei dobândea statutul juridic al tatălui sau din momentul
concepţiei
In condiţiile când se nastea in afara casatoriei , dobândea condiţia juridica a mamei din momentul naşterii sale
Cetăţenia putea fi acordata prin legi speciale fie unei persoane fie mai multor persoane
Cetăţenia mai putea fi dobândita si prin beneficiul legii întrucât dispoziţiile unor legi romane , conţineau condiţiile
in care putea fi dobândita cetăţenia romana
In condiţiile in care in momentul dezrobirii stăpânul sclavului era cetatean roman , acesta ( libertul ) dobândea
condiţia juridica a patronului sau
Cetăţenia se putea pierde prin
- pierderea libertăţii si atrăgea exilul
- in cazul dobândirii altei cetăţenii
- abandonării in mâinile inamicului pentru ca acesta sa-si exercite asupra sa dreptul de răzbunare
Legile de acordare a cetăţeniei
- in perioada războiului cu Mitridante – regele Pontului . latinii din Italia s-au răsculat si au cerut cetăţenia
romana
- întrucât romani nu luptau niciodată pe 2 fronturi prin legile IULIA si PLAUTIA PAPIRIA din anul 89 I.H. s-a
acordat cetăţenia tuturor latinilor din Italia
- cetăţenia va fi generalizata ca urmare a edictului din 212 D.H. emis de către împăratul Caracalla
- dobândesc cetăţenie toate persoanele libere din imperiu mai puţin latini iunieni si peregrini dedictici

Latinii
- termenul de latin se foloseşte cu 2 sensuri :
1- etnic - acele persoane care erau rude de sânge cu romanii
2- juridic - cei care aveau un statut juridic intermediar intre cetăţeni si peregrini
Latinii se clasifica in 4 categorii :
1- latini veteres – străvechi locuitori ai Latiumului , rude de sânge cu romanii , ei se bucura de ius comerci , ius
miliţie si ius sufragii
2- latinii coloniarii – locuitori ai cetăţilor fondate in Italia după anul 268 I.H. , se bucurau de ius comerci
3- Latinii iunieni – sclavi dezrobiţi , fara respectarea formulelor solemne – trăiau precum oamenii liberi dar
munceau ca sclavii
4- Latinii fictivi - persoane libere ,ce trăiau in provincii si care erau considerate latini din punct de vedere juridic
10
 Intra in aceasta categorie si locuitorii cetăţilor fondate in Italia pana in anul 268 I.H.
- nu puteau încheia acte juridice pentru cauze de moarte
Peregrinii
Sunt de 2 feluri :
1- obişnuiţi - locuitorii cetăţilor care aveau tratate de alianţa cu Roma – ei puteau veni la Roma fara sa cada in
sclavie
- aveau acces la normele de drept ale ginţilor care reglementau fie relaţiile dintre cetăţeni si peregrini
fie dintre peregrini
- puteau folosii pentru a reglementa relaţiile juridice si propriile norme juridice
2- dediticii - locuitorii cetăţilor care s-au opus expansiunii romane , in urma războaielor cetăţile lor fiind
dărâmate ei devin persoane ce nu aparţineau unei cetati anume – locuitori fara cetate
- nu puteau veni la Roma fara sa cada in sclavie
Organizare familiei romane
- nu au reuşit sa facă distincţie intre familia ca forma de proprietate si familia ca forma de comunitate umana
- termenul de familie va avea mai multe accepţiuni :
1- totalitatea sclavilor care se aflau in proprietatea unei persoane
2- totalitatea persoanelor si bunurilor aflate sub puterea unui pater familias
3- totalitatea persoanelor aflate sub puterea unui pater familias
Iniţial puterea pe care o exercita pater familias era desemnata prin termenul manus , ulterior aceasta putere s-a
dezmembrat , prin manus intelegand puterea pe care bărbatul o exercita asupra femeii căsătorite .
Puterea pe care seful de familie o exercita asupra descendenţilor este : patria protestas ( putere părinteasca )
Puterea pe care seful de familie o exercita asupra sclavilor este : dominica potestas
Asupra altor bunuri decât sclavii pater familias , exercita domenium iar asupra fiilor de familie cumpăraţi - manipiu
In cadrul familiei romane existau 2 categorii de persoane :
1- persoane sui iuris – acele persoane ce exercitau o putere asupra altor persoane
- aceasta calitate o putea avea doar pater familias ( si un bărbat necăsătorit poate fi sef de
familie , familie ce consta din sclavii sau bunurile aflate sub puterea sa )
2- persoane alien iuris – persoanele aflate sub puterea pater familias
Rudenia
Romanii cunoşteau ;
- rudenia civila : - agnaţiunea – se întemeiază pe puterea exercitata de către pater familias asupra unor persoane
- cuprinde 3 cercuri de agnaţi :
1- primul cerc – persoane ce se afla la un moment dat sub puterea unui sef de familie
2- al 2-lea cerc – personale care sau bucurat la un moment dat sub puterea aceluiaşi pater
familias , dar ulterior au devenit persoane sui iuris
3- al 3-lea cerc – persoanele care s-ar fi aflat sub puterea lui pater familias , daca acesta ar
mai fi trăit in momentul naşterii lor
Cele 3 cercuri ale agnaţiunii nu sunt fixe ci sunt mobile , in sensul ca in funcţie de împrejurări o persoana poate face
parte din oricare dintre cercuri
Ex : 2 veri fac parte din primul cerc , atâta vreme cat timp traieste bunicul lor , după moartea acestuia respectiv al
tatălui lor , ei fac parte din a 2-a categorie , pentru ca in cazul in care unul din ei s-ar fi născut după moartea bunicului
sa facă parte din cel de al 3-lea cerc.
Este importanta cunoaşterea cercului de agnaţi din care provine o persoana întrucât numai agnaţii pot venii la moştenire
in funcţie de cercul de agnaţi in care sunt cuprinşi .
- rudenia de sânge : - cognaţiunea – rezulta din natura umana întrucât rudenia de sânge presupune existenta unui
autor comun
- rudenia de sânge poate fi:
- in line directa - persoane care descind una din alta
11
 - in linie colaterala – persoane ce au un autor comun
Gradele de rudenie se calculează in funcţie de numărul naşterilor
Pe langa cognaţiunea reala , dispoziţiile Legii celor 12 table , au consacrat si cognaţiunea fictiva
Potrivit Legii celor 12 table toţi agnaţii sunt cognaţi . Dar cognaţii nu sunt in acelaşi timp in toate situaţiile rude de
sânge
Ex. : adoptatul va devenii agnat in raport cu adoptantul , devenind agnat potrivit dispoziţiilor Legii celor 12 table va
devenii si cognat
Cu toate astea adoptatul nu este ruda de sânge cu adoptantul ci este cognat fictiv
Puterea Părinteasca
- este puterea pe care pater familias o exercita asupra descendenţilor
- nu se exercita asupra nepoţilor din fiice
- prezintă 2 caractere :
1- in virtutea caracterului perpetuu – puterea părinteasca durează pana la moartea lui , patere familias
indiferent de vârsta fiului de familie
2- in virtutea caracterului nelimitat – puterea părinteasca era exercitata de către seful de familie atât asupra
bunurilor si persoanelor
Caracterul nelimitat al puterii părinteşti asupra persoanelor isi găseşte expresia in dreptul de viata si de moarte , in
dreptul de abandon si in dreptul de al vinde pe fiul de familie
In privinţa bunurilor caracterul nelimitat al puterii părinteşti consta in faptul ca fiul de familie nu poate avea un
patrimoniu propriu
Întrucât bunurile pe care acesta le dobândeşte intra in patrimoniul lui pater familias
De altminteri fiul de familie nu putea încheia acte juridice in nume propriu ci numai împrumutând capacitatea lui
pater familias cu condiţia ca situaţia lui pater familias sa devina mai buna
Puterea părinteasca putea fi dobândita pe cale naturala prin casatorie si pe cale artificiala prin adopţie si prin
legitimare
Casatoria
- actul juridic prin care femeia trece sub puterea bărbatului
- cu timpul datorita moravurilor importate din Orient , femeile romane încep a trai o uniune de fapt ( concubinaj),
lucru pentru care romanii au admis o noua forma a casatoriei in cazul căreia , femeia măritata nu mai trece sub
tutela şotului - casatorie fara manus
- ambele forme de casatorie presupun aceleaşi condiţii de fond :
1- conubium – in sens general desemnează aptitudinea persoanei de a se casatorii
- in sens relativ desemnează aptitudinea a 2 persoane de terminate de a se casatorii intre ele
2- consintamantul
3- vârsta
Predicile la casatorie sunt;
- rudenia
- alianţa sau afinitatea
- condiţia sociala
Rudenia de sânge in linie directa este piedica la infinit
Rudenia de sânge in linie colaterala poate fi piedica la casatorie numai pana la gradul al 4-lea
Alianţa este legătura dintre un şot si rudele celuilalt soţ
Alianţa in line directa este piedica la casatorie , dar nu si alianţa in linie colaterala
Condiţia sociala
- pana in 445 I.H. erau interzise căsătoriile intre patricieni si plebei , intre ingenui si dezrobiţi au fost interzise
pana in vremea lui Augustus

12
Consintamantul
- in epoca foarte veche daca viitori soţi erau persoane sui iuris , consintamantul lor era suficient in vedere
încheierii casatoriei
- daca viitori soţi erau persoane alien iuris , nu se cerea consintamantul lor ci se cerea consintamantul şefiilor de
familie
- in dreptul clasic , chiar daca viitori soţi erau persoane alien iuris , consintamantul lor era suficient
- vârsta casatoriei a fost controversata , drept pentru care , împăratul Iustinian a decis ca fetele se pot casatorii la
12 ani când devin nobile , iar băieţii la 14 ani când devin pubeli
Casatoria produce anumite efecte juridice
In cazul casatorie cu manus – femeia trece sub puterea bărbatului si poate veni la moştenirea acestuia in calitate de fiica
si la moştenirea copiilor in calitate de sora – in aceste condiţii rudenia civila cu familia de origine încetează
Femeia căsătorita fara manus nu va putea venii la moştenirea copiilor sau a soţului ci numai la moştenirea membrilor
familiei de origine
Adoptatiunea
- actul prin care o persoana alien iuris , trece de sub puterea unui pater familias sub puterea altui pater familias
- presupune 2 faze :
1- consta in 3 vânzări si 2 dezrobiri succesiva
2- consta dintr-un proces fictiv
Pentru perfectarea adopţiei sunt necesare 3 condiţii
1- adoptantul sa fie pater familias
2- era necesar atât consintamantul adoptatorului cat si consintamantul sefului de familie al adoptatului
3- diferenţa dintre adoptant si adoptat sa fie cel puţin de 18 ani
Abrogaţiunea
- actul prin care o persoana sui iuris numita abrogat trece sub puterea altei persoane sui iuris numita abrogant
- prin efectul abrogaţiunii bunurile abrogatului trec in patrimoniul abrogantului , iar abrogatul poate venii la
moştenirea abrogantului – este inclus in conceptul de adopţie
Legitimarea
- actul juridic prin care copilul natural este asimilat copilului legitim
- se realizează prin 3 procedee :
1- ridicarea copilului natural la rangul de deturion
2- casatorie subsecventa
3- prin rescript imperial , atunci când casatoria subsecventa era imposibila
Emanciparea
- este o modalitate de stingere a puterii părinteşti pe cale artificiala
- este actul prin care o persoana alien iuris , devina persoana sui iuris
- se desfasoara in 2 faze :
1- consta din 3 vânzări si 2 dezrobiri succesive
2- consta dintr-o dezrobire de sine stătătoare
Emancipatul dobândeşte capacitate deplina , are un patrimoniu propriu , poate încheia acte juridice in nume propriu ,
dar nu poate venii la moştenire in familia de origine
De aceea jurisconsulţii au afirmat ca emanciparea echivalează cu dezmoştenirea , de aceea pretorul a iniţiat o reforma
in sensul ca emancipatul poate veni la moştenire in familia de origine cu condiţia sa facă raportul bunurilor
Capitis deminutio
- desfintarea lui caput – desfintarea capacitaţii juridice sau a personalităţii
- era de 3 feluri :
1- maxima – pierderea tuturor elementelor personalităţii ( pierderea libertăţii )
2- media – pierderea cetăţenie romane ( cel ce devenea latin sau peregrin )
3- minima- pierderea drepturilor de familie ( se pierdeau anumite drepturi dar se dobândeau altele )
13
Persoana juridica
- o colectivitate care are patrimoniu propriu , dobândeşte drepturi si isi asuma datorii distinct de membrii care o
compun
- in textele romane persoana juridica este desemnata prin temenii de universitas si corpora
- cea mai veche persoana juridica a fost chiar statul roman – avea un patrimoniu propriu constând din ager
publicus si din tezaurul public , avea debitori si putea fi instituit moştenitor
- după modelul statului au fost organizate coloniile si municipiile din Italia si din provincii
- in domeniul privat persoanele juridice luau naştere prin convenţia parţilor ( asociaţilor ) – se constituiau pe
criterii profesionale , etnice , religioase
- spre sfârşitul republicii persoanele juridice încep sa se implice in viata politica si ca urmare Caeser a desfiinţat
persoanele juridice de drept privat , cu excepţia celor care dăinuiau din epoca foarte veche
- împăratul Augustus a decis ca personalitatea juridica sa se poate dobândi numai cu aprobarea expresa a
senatului
Tutela
- capacitate de drept – aptitudinea fiinţei umane de a f i subiect de drept sau persoana
- capacitate de fapt - aptitudinea persoanei de a avea reprezentarea consecinţelor actelor si faptelor sale
- nu toţi cei ce au capacitate de drept au si capacitate de fapt
- cauzele care determina incapacitatea de fapt se numesc incapacitati de fapt
- toţi cei loviţi de incapacitate au fost puşi sub protecţie juridica
- tutela – un procedeu juridic prin care erau protejate interesele agnaţilor , in calitatea lor de moştenitori
prezumtivi
- evoluţia funcţiei tutelei rezulta din definiţiile lui Servius Sulpicius – tutela est vis ac protestas in capite libero ad
tuendum eum qui propter aetatum sua sponte se deferende nequit - o forţa si o putere asupra unei persoane
libere pentru a proteja pe acela care din cauza vârstei nu se poate apăra singur
- in funcţie de persoanele puse sub protecţie juridica , tutela este de 2 feluri :
1- tutela impuberului sui iuris - copil sub 14 ani
2- tutela femeii sui iuris
- in funcţie de modul in care era diferita , tutela era de 3 feluri
1- tutela legitima - celor mai apropiaţi agnaţi
2- tutela testamentara – clauza in testament
3- tutela dativa –deferita de pretor acelor incapabili care nu aveau agnaţi si nici un tutore desemnat prin testament
-
- tutela era administrata prin 2 procedee ;
1- negotiorum gestio – gestiunea de afaceri si se aplica in vederea administrării bunurilor lui infans ( copilul pana
la 6 -7 ani , care nu ştia sa se exprime corect )
2- autoritatis interpositio – se utiliza in vederea administrării bunurilor copilului care ştia sa se exprime corect,
precum si in vederea administrării bunurilor femeii indiferent de vârsta sa
Curatela
- a fost creata in vederea protejări celor loviţi de incapacitati accidentale sau nefireşti
- potrivit legii celor 12 table erau puşi sub curatele nebunii si prodigii ( risipitorii )
- poate fi administrata numai prin negotiorum gestio
Bunurile
- termenul de bunuri desemnează acele lucruri care pot fi apropriate sub forma dreptului de proprietate
- clasificare :
1- res in patrimonio – lucruri susceptibile de prorietate
- in funcţie de valoarea economica : a – mancipi – valoroase
b – nec mancipi – mai puţin valoroase
2- res extra patrimonio – lucruri care nu sunt susceptibile de prorietate
14
 - romani au avut reprezentare clasificării lucrurilor in mobile ( res mobile ) , imobile ( res soli )
- lucrurile se mai clasifica in : - corporale - au o forma materiala
- incorporale – nu au forma materiala
- o clasificare important este cea in : - genera - lucruri de gen - trasaturi care sunt proprii categoriei din care fac
parte ( un sclav )
- species – lucruri individuale – trasaturi care le sunt proprii numai lor
( sclavul Filip )
- in dreptul roman lucrurile pot fi stăpânite de persoane cu 3 titluri juridice :
- posesiunea
- detenţiunea
- proprietatea
Posesiunea
- stare de fapt ocrotita de drept
- nu exist un drept de posesiune – posesiune fiind o stare de fapt – si presupune întrunirea a 2 elemente : animas
si corpus
- animas este intenţia persoanei de a stăpâni lucrul pentru sine => posesorul se comporta fata de lucru ca si când
ar fi proprietar
- corpus – totalitatea faptelor materiale prin care se exercita stăpânirea fizica asupra unui lucru
Felul posesiunii
- Possessio ad interdicta – se bucura de protecţie juridca
- Possessio ad usucapionem – dobândeşte proprietate prin uzucapiune
- Possessio iniusta – posesiune vicioasa
- Possessio iuris – posesiune de drept
Efecte
1- posesorul se bucura de protecţie juridica prin interdictele posesorii
2- are perspectiva de a deveni proprietar prin uzucapiune
3- la procesul de revendicare , posesorul are întotdeauna calitatea de parat – se para prin cuvintele : posed pentru
ca posed si nu trebuie sa mă justific , fa dovada ca eşti proprietar
Interdictele posesorii
Sunt 2 categorii :
- interdicte recuperandae possessionis causa - eliberate de pretor in vederea redobândirii unei posesiuni pierdute
- sunt de 3 feluri :
- interdicte unde vi – date împotriva aceluia care a intrat in
posesiunea lucrului prin mijloace violente
- interdicte de precario - date împotriva aceluia care stapaneste
un lucru cu titlu precar si trebuie sa-l restituie la cerere
- interdicte de clandestina possessione - date împotriva aceluia
care stapaneste un lucru fara ştirea proprietarului
- interdicte retinendae possessionis causa - eliberate de pretor in vederea păstrării unei posesiuni existente si sunt
de 2 feluri :
- interdicte utrubi – care din doi - eliberata in materie mobiliara aceluia
care a stăpânit lucrul un interval de timp mai mare in anul anterior eliberării interdictului
- interdicte uti possidetis – după cum posedaţi – sunt date aceluia care
stapaneste lucrul in momentul eliberării interdictului
Forme primitive de proprietate
- proprietate colectiva a ginţii - menţionata de vechii autori latini si greci
- proprietatea familiala - este inalienabila , indivizibila

15
 - prima forma de proprietate – proprietate quritara ( proprietate civila romana ) – accesibila numai cetatenilor
romani denumiţi quiriti
- proprietatea Quiritara prezintă 3 caractere :
1- caracter exclusivist – exercitat numai de cetăţenii romani
2- caracter absolut – dreptul de a distruge lucrul
3- caracter perpetuu – proprietatea quiritara se exercita pentru totdeauna
Proprietatea provinciala
- sancţionata in epoca clasica
- a apărut in legatura cu regimul juridic al terenurilor din provincie – făceau parte din ager publicus , dar statul
roman avea interesul ca le sa fie cultivata
- erau atribuite locuitorilor din provincii cu titlu de folosinţa
- terenul putea fi lăsat moştenire , putea fi grevat cu sarcini , putea fi înstrăinat si putea fi urmărit in justiţie intr-o
acţiune reala
Dobândirea proprietatii
- proprietatea poate fi dobândita prin numeroase moduri , ce se clasifica după diverse criterii :
1- ocupaţiunea – stăpânirea lucrurilor fara stăpân
2- mancipatiunea – operaţiunea juridica a vânzării
3- uzucapiunea – îndelungata folosinţa a lucrului si presupune întrunirea anumitor condiţii :
a- posesiunea –folosirea efectiva 1 an mobile , 2 ani imobile
b- termenul
c- justa cauza – act juridic pentru justificarea luării de posesie
d- buna credinţa
e- un lucru susceptibil de a fi uzucapat
4- in iures cessio – dobândeşte proprietati printr-un proces fictiv
5- tradiţiunea – transmiterea proprietatii
6- specificaţiunea – dobândirea proprietatii asupra lucrului care a fost confecţionat din materialul altuia
7- accesiunea - dobândirea proprietatii prin absorbirea lucrului accesor de către lucrul principal .
Ex. : daca un inel se uneşte cu o piatra preţioasa , lucrul principal este considerat inelul
Textele romane ne infatiseaza 3 tipuri de accesiune :
f- accesiunea prin unirea a 2 lucruri mobile
g- accesiune prin unire a unor lucruri mobile cu un lucru imobil ( o casa construita pe terenul altuia va
aparţine proprietarului terenului )
h- accesiune prin unirea a 2 imobile ( este cazul aluviunilor , care aparţin) proprietarului fondului riveran
Sancţiunea proprietatii
- s-a realizat in procedura legisactiunilor prin sacramentum in rem iar procedura formulară prin rei vindictio sau
acţiunea in revendicare
- acţiunea in revendicare putea fi intenta numai de către proprietarul quiritar împotriva posesorului , intrucat
acţiunea in revendicare se intentează de către proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar
- acţiunea in revendicare este acordata cu titlu particular – prin intermediul ei se pot reclama numai lucruri
individuale determinate
- acţiunea in revendicare se aplica numai lucrurilor romane sau res romana
Drepturile reale asupra lucrului altuia
- pe langa dreptul de proprietate romanii au cunoscut si alte drepturi reale pe care le-au denumit iura in re aliena
( drepturi reale care poarta asupra lucrului altuia ) , ele sunt in număr de 4 :
1- servituţile
2- emfiteoza
3- conducţio agri vectigalis
4- superficia
16
 Servituţile
– sunt sarcini care apasă asupra unui lucru in folosul unei persoane determinate sau in folosul proprietarului unui
lucru imobil
– servituţile pot fi :
1- personale - 2 persoane exercita drepturi reale distincte asupra unui singur lucru , ceea ce înseamnă ca atributele
dreptului de proprietate se împarte intre cele 2 persoane sicare se împart in :
a- uzufructul sau usu fructus – dreptul de a folosi dreptul altuia si de a-i culege fructele , păstrând
substanţa acelui lucru
b- usus - dreptul de a folosi lucrul altuia fara a-i culege fructele
c- habitaţio – consta din dreptul de a locui in casa altuia , in calitate de titular al unui drept real
d- operae servorum – dreptul de a folosi serviciile sclavului altuia , in calitate de titular al unui drept real
2- prediale – presupun existenta a 2 lucruri imobile , de regula învecinate , dintre care unul se numeşte fond
dominant iar celalalt se numeşte fond aservit
Emfiteoza si conducţio agri vectigalis
- alt drept real care poarta asupra lucrului altuia
- se naşte din contractul cu acelaşi nume , sancţionat in epoca postclasica de împăratul Zeno
- se încheia intre imparat si persoane fizice numite emfiteoţi
- in sens formal emfiteoza era o arenda perpetua , deoarece emfiteonul dobândea spre folosinţa un anumit teren
imperial , pe termen foarte lung sau chiar fara termen – el avea dreptul de a înstrăina acel teren , de a-l lăsa
moştenire , de a-l greva cu servituţi si cu ipoteci
- dobândea proprietatea asupra fructelor prin simpla separatiune
- recunoştea dreptul împăratului de proprietar asupra acelui teren , prin faptul ca plătea o suma de bani numita
canon
Superficia
- dreptul real care poarta asupra locuinţei construite pe terenul altuia
- a luat naştere pe un fond de crize de locuinţe in secolul al 2-lea I.H. la Roma
- superficiarul putea înstrăina locuinţa , o putea lăsa moştenire , o putea greva cu sarcini si ipoteci
- superficiarul recunoştea dreptul de proprietate a statului asupra terenului prin plata unei taxe anuale numite
solarium
De reţinut ca emfiteoza , conducţio agri vectigalis si superficia sunt drepturi reale care se nasc din simple convenţii,
Definiţia obligaţiei 2 definiţii –
1- atribuita lui Paul :
- Obligationum substantia non in eo consistit ut aliquod corpus nostrum aut servitutem nostrum faciat sed ud alium
nobis abstringat ad dandum aliquid vel faciendum vel praestandum = Natura obligaţiei nu consta in faptul ca un lucru
devine al nostru sau ne este constituita o servitute , ci in faptul ca cineva e constrâns a ne transmite proprietatea unui
lucru , a face ceva sau a îndeplini o prestaţie
2- datorata Institutelor lui Iustinian se aproprie mai mult de accepţiunea moderna
- Obligtio est iuris vinculum quo necessitate adstringimur alicuius solvendae rei secundum nostrae civitatis iura =
Obligaţia este o legătura de drept prin care suntem siliţi a plăti ceva conform dreptului cetatii noastre
Elementele obligaţiei
- Creditorul – subiect activ – are dreptul sa pretindă o plata
- Debitorul – subiect pasiv – are obligaţia sa facă o plata , la nevoi chiar prin constrângere
Obiectul obligaţiei – desemnata de Iustinian prin – plata – consta in : Dare , facere, praestare
- presupune anumite condiţii :
a - sa fie licit
b – sa fie posibil – fizica – când se promite ceva ce nu exista
- juridica – când se promite un lucru extrajudiciar
c – sa fie determinat
17
 d – sa constea dintr-o prestaţie pe care debitorul o face pentru creditor
e - sa prezinte interes – de regula pecuniar pentru creditor
Clasificarea obligaţiilor după izvoare
1- obligaţii contractuale – izvorăsc din contracte
- se clasifica in baza a 3 criterii :
a - după sancţiune – contracte de drept strict
- contracte de buna-credinţa
b – după efecte - unilaterale – creează obligaţii in sarcina unei singure parţi(împrumutul)
- bilaterale - creează obligaţia in sarcina ambelor parţi ( vânzarea )
c – după modul de formare – solemne - sponsio religioasa , iusiurandum liberti
( jurământul dezrobitului ) , stipulatiunea , dotis dictio ( promisiune de dota ) , nexum si contractul litteris
- nesolemne -
a – reale – mutuum ( împrumutul de consumaţiune )
b - fiducia
c - gajul
d - comodatul
e - depozitul
2- obligatei delictuale – izvorăsc din delicte – o fapta ilicita duce a la repararea prejudiciului sau plătirea unei
amenzi
3- obligaţiile quasicontractuale – izvorăsc din quasicontracte – un fapt ilicit care generează efecte juridice similare
celor contractuale
4- obligaţii quasidelictuale – izvorăsc din quasidelicte
Clasificarea obligaţiilor in funcţie de sancţiune se împart in :
- obligaţii civile – sancţionate printr-o acţiune ( de drept strict sau de buna-credinţa )
- obligaţii naturale – nu sunt sancţionate printr-o acţiune – ca sancţiune exista excepţiunea
Clasificare in funcţie de numărul de participanţi
- in situata in care debitorii si creditorii sunt pe picior de egalitate , obligaţiile pot fi conjuncte sau coreale
Obligaţii conjuncte – funcţionează principiul divizibilităţii creanţelor si datoriilor
Obligaţii coreale – solidare – oricare creditor poate pretinde întreaga creanţa sau oricare debitor
poate fi ţinut pentru întreaga datorie
- in situaţia când pârtile nu sunt pe picior de egalitate avem :
Adstipulatio – un creditor accesor se alătura creditorului principal
Adpromissio – un debitor acessor se alătura debitorului principal
Elementele esenţiale ale contractelor
Obiectul :
- consta in crearea unei obligaţii
- in acest sens obiectul contractului se confunda cu efectele sale
- in sen larg obiectul contractului se confunda cu obiectul obligaţiei – consta din prestaţiunea debitorului fata de
creditor
Consintamantul
- pentru existenta contractului era necesar acordul de voinţa al celor 2 parţi , in scopul creării unor drepturi si
datorii
- cauzele care duc la inexistenta consintamantului sunt :
1- neseriozitatea – Consintamantul a fost dat in gluma
2- eroarea - înţelegerea greşita a unor împrejuri
- atrag nulitatea contractului următoarele erori :
a- error in negaţio – eroare asupra naturii actului juridic – o part doreşte sa încheie un anumit contract . iar
cealaltă parte crede ca este vorba de alt contract
18
 b- error in persona - eroare asupra identitatii persoanei – când o parte crede ca a încheiat un contract cu o
persoana dar in realitate l-a încheiat cu altcineva
c- error in corpore – eroare asupra identitatii lucrului – o parte crede ca obiectul material al contractului
este un anumit lucru , iar cealaltă parte crede ca este vorba de alt lucru
d- error in substantia - eroare asupra identitatii lucrului – o parte crede ca dobândit un lucru făcut dintr-o
anumita materie si de fapt este făcut din alta materie
Viciile consintamantului sunt
1- teama ( metus ) – violenta ce se exercita asupra unei persoane in scopul de a o determina sa încheie contractul
2- dolul ( dolus ) – mijloace viclene utilizate de o parte , in scopul de a determina cealaltă parte sa încheie
contractul
Capacitatea – aptitudinea unei persoane de a încheia acte juridice
Elementele accidentale ale contractelor
Cele mai importante sunt :
- Termenul (dies ) - element viitor si sigur de care depinde exigibilitatea ( suspensiv – dies a quo ) sau stingerea
unui drept ( extinctiv – dies ad quem )
- Condiţia ( condicio ) – un eveniment viitor si nesigur de care depinde naşterea sau stingerea unui drept
- condiţia suspensiva ( condicio a qua ) - afectează naşterea unui drept Ex ;
mă oblig sa-ti plătesc daca marfa se va întoarce
- condiţia rezulatorie ( condicio ad quam ) – afectează stingerea unui drept Ex :
vând un lucru dar daca primesc un preţ mai mare in interval de.. reziliez contractul
Reprezentarea in contracte
- este acel sistem juridic prin care un pater familias se obliga prin contractul încheiat de un alt pater familias
- pater familias in numele căruia se încheie contractul - reprezentat
- pater familias ce încheie contractul din însărcinarea altuia – reprezentant
Plata
- modul obişnuit de stingere a obligaţiilor – îndeplinirea prestaţiunii care face obiectul legăturii juridice
- poate fi făcuta de debitor sau de alta persoana
- poate fi primita de creditor sau de către reprezentantul sau legal ( tutore sau curator )
- ea trebuie sa fie integrala
- locul executării este trecut in contract sau rezulta din natura obligaţiei
- daca plata nu este făcuta la scadenta , creditorul intentează acţiune la domiciliul debitorului
- proba plaţii se făcea fie cu martori fie prin jurământ sau alte mijloace ( chitanţe )
- creditorul nu poate fi silit sa primească alt lucru decât cel datorat
Novatiunea
- înlocuirea unei obligaţii vechi cu una noua prin intermediul stipulatiunii sau a contractului litteris
- nu imbraca forma unui act juridic ci este efectul unui act
- Novatiunea realizata prin contract – novatiune voluntara – se realiza prin voinţa parţilor
- Novatiunea realizata prin litis contestaţio – novatiune necesara – decurgea din efectele litis contestaţio
- Pentru realizarea novatiunii este necesar îndeplinirea următoarelor condiţii :
1- o obligaţie veche – naturala , civila ,pretoriana , de drept strict sau de buna-credinţa
2- o obligaţie noua – de drept strict
3- aceeaşi datorie ( idem debitum )- obiectul vechii obligaţii sa fie identic cu cel al obligaţiei noi
4- ceva nou ( aliquid novi ) – obligaţia noua trebuie sa prezinte un element nou fata de vechea obligaţie
5- intenţia de a nova ( animus novandi ) – intenţia de a nova
Compensaţiunea
- operaţia juridica prin care datoriile si creanţele reciproce se scad unele din altele pentru ca executarea sa poarte
numai asupra diferenţei
- presupune existenta a 2 datorii si a 2 creanţe reciproce
19
 - in loc sa se facă 2 plaţi distincte se face o cumpănire a celor 2 datorii si se plăteşte numai diferenţa
- se poate realiza prin acordul parţilor – convenţionala
- daca partile nu ajung la o înţelegere , compensaţia se face pe cale judiciara
Remiterea la datorie
- este un mod de stingere a obligaţiunilor , consta in renunţarea creditorului la dreptul sau
- se poate face prin :
1- moduri civile –presupun utilizarea formelor plătii :
a- per aes et libram ( prin arama si balanţa ) –presupunea prezenta creditorului , debitorului , balanţa , cinci
martori si libripens
b- acceptilatio verbis - se realiza printr-o întrebare si un răspuns ( Quod ego tibi promis , habesne
acceptum ? Habeo – Oare ai primit ceea ce ti-am promis ? Am primit )
c- acceptilatio litteris – actul simetric contractului litteris
2- moduri pretoriene
a- pactul non petendo – convenţia prin care creditorul renunţa la dreptul sau, consintamand sa nu mai ceara
debitorului efectuarea prestaţiei la crea s-a obligat
b- contrarrius consensus ( acord in sens contrar ) – convenţia prin care partile renunţa la un contract născut
solo consensu( prin consintamant)
- duce la stingerea obligaţiunilor ipso iure , cu condiţia ca
nici una din obligaţii sa nu fie stinsa prin executare ( vinzatorul a predat lucrul )
Moduri nevoluntare de stingere a obligaţiilor
- nu reclama vreo manifestare de voinţa din partea subiectelor raportului juridic
Imposibilitatea de executare
- daca obiectul obligaţiei este un lucru individual determinat si acesta piere fara vina debitorului , obligaţia se
stinge
- este necesar ca obiectul sa fie un lucru cert
- debitorul sa nu fie pus in întârziere , sa nu fie in culpa , sa nu fi comis un dol si sa nu răspundă pentru custodia
Confuziunea ( confusio )
- reunirea aceleiaşi persoane a calităţilor de debitor si de creditor
- cel mai frecvent caz – moştenirea creditorului de către debitor sau invers
Pierderea personalităţii ( capitis deminutio )
Prescripţia extinctiva
- prin trecerea termenului de prescripţie dreptul se stinge in întregime ( după unii autori )
- dreptul se stinge numai in sensul ca debitorul poate opune in apărare faptul prescripţiei , de natura sa paralizeze
pretenţiile reclamantului ( după alţi autori )
Cesiunea de creanţe
- procedeul juridic prin care un creditor cedează unui terţ dreptul sau de creanţa
- creditorul care transmite creanţa – cedent
- cel ce dobândeşte creanţa – cesionar
- debitorul – debitor cedat
Garanţii personale
- procedee juridice prin care debitorului principal i se alătura unul sau mai mulţi debitori accesorii numiţi garanţi
Garanţii personale in epoca veche
Sponsio – forma originala de creare a garanţiilor
- Era rezervata cetăţenilor romani – trebuia pronunţat verbul spondeo ( promit )
- Era formata din întrebare si răspuns :- Idem dari spondes ? ( promiţi acelaşi lucru ? ) / Spondeo

20
 Fidepromissio – a apărut ca urmare a extinderii relaţiilor economice cu peregrinii
- se foloseşte verbul fidepromitto ( promit cu lealitate )
- este o a 2 –a garanţie personala formata tot dintr-o întrebare si un răspuns :
Idem fide promittisne ? ( promiţi acelaşi lucru )/ Fide prommito
Situaţia garanţilor care se obligau sub forma lui sposio sau Fidepromissio era deosebit de grea – creditorul se adresa
mai intai garantului pentru a-i pretinde executarea obligaţiei
Ca urmare debitorii plebei au dus o lupta susţinuta terminata cu transformări importante a situaţiei garanţilor
( Legea Publilia , Appuleia , Cicereia si Furia de sponsu )
Garanţii personale in epoca clasica
- fideiussio – creata in scopul ocolirii dispoziţiilor legilor de mai sus
- asemănătoare cu cea a garanţiilor personale din epoca veche , numai ca la întrebarea creditorului
daca promite acelaşi lucru , garantul folosea verbul Fideiubeo ( consimt pe cuvântul meu )
- prin efectele sale a reintrodus un sistem deosebit de aspru pentru garanţi
Fiducia
- se realiza prin transmiterea lucrului de către debitor creditorului sau., cu titlu de proprietate , prin mancipatio
sau in iure cessio , transmitere însoţita de o convenţie prin care debitorul promitea ca la scadenta sa retransmită
debitorului lucrul , daca acesta din urma si-ar fi plătit datoria
- peregrinii nu aveau acces la aceasta forma de garanţie
Gajul
- forma perfecţionat de garantei , se naşte din contractul real de gaj
- debitorul remite creditorului sau posesiunea unui lucru prin intermediul tradiţiunii , transmitere însoţita de o
convenţie prin care creditorul promită sa retransmită posesiunea asupra lucrului daca debitorul isi va fi plătit
datoria la scadenta
Ipoteca
- fata de gaj are avantajul ca lasă lucrul afectat in posesia debitorului si ,numai daca acesta nu plăteşte la scadenta
, creditorul ipotecar are dreptul de a intra in posesia lucrului si de a-l vinde , valorificându-si astfel creanţa .
- astfel interesele creditorului sunt asigurate , iar debitorul ramane in posesia lucrului ipotecat
Originea ipotecii
- este pur romana ( iniţial este numita pignus , ipoteca apărând in secolul al 2-lea ) , deşii unii autori susţin ca a
fost furat de la greci cuvântul fiind de origine greaca – ipotiki
Evoluţia ipotecii
Dreptul de retenţie – prima faza – da posibilitatea proprietarului unei moşii de a retine inventarul agricol al
arendaşului , daca acesta la scadenta nu plăteşte arenda
Interdictul salvian – a 2-a faza – latifundiarul putea urmări inventarul agricol al arendaşului chiar daca acesta era
scos in afara moşiei
Acţiunea serviana – a 3-a faza- inventarul agricol putea fi urmărit si in mâinile terţilor
Acţiunea quasiseveriana – 1 4-a faza- dreptul de ipoteca conform celei de a 3-a faze , se aplica numai in raporturile
dintre proprietari si arendaşi
Categorii de ipoteci
Ipoteca convenţionala – o simpla convenţie
Ipoteca tacita - ia naştere in virtutea unor dispoziţii ale legii sau in virtutea obiceiului juridic , in situaţii bine
determinate
Ipoteca privilegiata – trece înaintea altor ipoteci , chiar daca sunt constituite la o data anterioara
Ipoteca testamentara – o clauza testamentara in favoarea unui legatar
Ipoteca autentica – presupune întocmirea unui act public sau act privat , trecea înaintea ipotecilor nescrise chiar
daca acestea aveau o data mai veche

21
Caracterele ipotecii
- este un drept real
- se constituie prin convenţia parţilor
- poate fi generala ( tot ce se poate vinde se poate ipoteca )
- este indivizibila , acest caracter cuprinde 2 parţi :
a- ipoteca apasă in întregime asupra fiecărei pârti din lucru
b- garantează fiecare parte din datorie
- este clandestina sau secreta – nu presupune utilizarea unor forme de publicitate pentru ca terţi sa ştie ca un lucru
este ipotecat
- este un drept accesoriu – ea urmează soarta obligaţiei principale , aşa incat se stinge odată cu creanţa asigurata
- in cazul mai multor creditori apare rangul creditorilor , dreptul de executare ai aparţine creditorului cu cea mai
veche ipoteca

22