Sunteți pe pagina 1din 8

Jurisprudenta

izvor de drept
1. Plasarea jurisprudentei n cadrul izvoarelor de drept 2. Notiunea de jurisprudenta 3. Evolutia jurisprudentei 3.1 Jurisprudenta sacrala 3.2 Jurisprudenta laica n epoca veche 3.3 Jurisprudenta n epoca clasica 3.4 Jurisprudenta n epoca postclasica 4. Legea citatiilor 5. Disparitia jurisprudentei ca izvor de drept si nsemnatatea sa n contextul actual 6. Bibliografie 1. Plasarea jurisprudentei n cadrul izvoarelor de drept Izvorul de drept n sens formal consta n totalitatea procedeelor utilizate n scopul transformarii normelor sociale n norme juridice. n societatea romana izvoarele dreptului n sens formal s-au modificat sub influenta nemijlocita a factorilor economici, social si politici. n acest sens ele au aparut, au evoluat si au disparut ntr-o anumita ordine n functie de complexitatea realitatilor sociale aflate ntr-o permanenta dinamica. n epoca veche imediat dupa formarea statului, principalul izvor de drept a fost obiceiul, corespunzator cerintelor economiei din acea vreme: naturala si nchisa. Legea a fost expresia dreptului roman ncepnd cu secolul al V-lea pna la sfrsitul republicii, obiceiul trecnd pe plan secund. Tot n epoca veche, n ultimele secole, edictele magistratilor si jurisprudenta sunt recunoscute, alaturi de obicei si lege ca izvoare de drept. Spre sfrsitul epocii clasice, pe lnga izvoarele aratate anterior s-au adaugat si altele noi: senatusconsultele si constitutiile imperiale. Acestea erau forme juridice de manifestare a puterii mparatului care avea permanent tendinta de a modifica si desfiinta izvoarele de drept anterioare n scopul concentrarii puterii n minile proprii. Datorita decaderii societatii romane si instaurarii monarhiei absolute, n epoca postclasica normele de drept au mbracat n exclusivitate forma constitutiilor imperiale si a obiceiurilor. n referatul de fata vom vorbi de jurisprudenta n perioada dreptului roman, perioada n care a aparut, a constituit izvor de drept si a disparut din rndul surselor generatoare de legi. 2. Notiunea de jurisprudenta Jurisprudenta este stiinta dreptului creata de catre jurisconsulti iuris prudentes, iuris consulti, prin interpretarea dispozitiilor normative cuprinse n legi. Jurisconsultii erau oameni de stiinta n masura sa interpreteze normele de drept pe baza carora se judecau diferite cazuri concrete, dar nu aveau un statut de juristi n sensul tehnic al cuvntului. Totusi, activitatea acestora avea un rol important n procesul de aplicare si de creare a dreptului. Pna spre sfrsitul epocii vechi a deptului roman, activitatea jurisconsultilor consta doar n indicarea normelor ce urmau a fi aplicate n practica, a formulelor solemne proprii fiecarui proces si a cuvintelor solemne care trebuiau pronuntate de catre parti pentru a se ajunge la rezultatul dorit. n epoca clasica, locul central din cadrul ideologiei n constituia dreptul. Acest lucru a dat un profil aparte culturii spirituale a romanilor. Aceasta situatie este rezultatul confuziei existente ntre jus, honestum si fas. Ca exemplu n acest sens, vom lua definitia dreptului data de jurisconsultul Ulpian: iuris praecepta sunt haec: honeste vivere, alterum non laedere, suum

cuique tribuere. (principiile de drept sunt: a trai n mod onest, a nu vatama pe nimeni si a da fiecaruia ce i se cuvine). A trai n mod onest si a nu vatama pe nimeni sunt principii ce pot fi ncadrate in sfera moralei sau chiar a religiei (honestum si fas), dar nu a dreptului. A da fiecaruia ce i se cuvine este un principiu de drept. Importanta rolului jurisprudentei n raport cu alte sfere ale gndirii, apare si ca un reflex n conditiile dezvoltarii societatii si aparitiei de noi situatii si realitati. Noile situatii nu puteau fi solutionate pe baza unor texte adoptate cu secole n urma si ca urmare jurisconsultii au gasit n textele vechilor legi mijloacele care printr-o fina interpretare sa poata fi utilizate n scopul solutionarii cazurilor noi. Adeseori, rezultatul interpretarii jurisconsultilor se ndeparta vadit de sensul originar al legilor, uneori era chiar opus. Ducnd pna la ultimele consecinte resursele oferite de tehnica juridica, jurisconsultii au creat un drept nou, corespunzator noii fizionomii a societatii romane, sub aparenta ca interpreteaza vechile reglementari. 3. Evolutia jurisprudentei 3.1 Jurisprudenta sacrala Jurisprudenta sacrala sau religioasa si are nceputurile n perioada prestatala si este caracterizata printr-o legatura strnsa ntre drept si practicile religioase traditionale. Timp de mai multe secole numai pontifii au cunoscut zilele faste (n care se judecau procese) si formulele solemne pe care partile aflate n litigiu erau obligate sa le pronunte. Ori de cte ori cetatenii vroiau sa se judece, ei se adresau preotilor pentru a afla ce formule solemne trebuiau sa pronunte, ntruct fiecare tip de proces avea formulele proprii. Consultatiile juridice ct si cele religioase erau date n mod individual si dupa cum numim astazi confidential tinnd seama de caracterul secret al acestora tocmai pentru a se pastra influenta asupra populatiei si monopolul n stiinta dreptului. Din cauza caracterului religios al jurisprudentei si implicit al spiritului conservator si partinitor al ponitifilor nu s-au nregistrat progrese notabile. Tot pontifii erau cei care faceau si interpretarea normelor religioase pentru a pastra confuzia dintre drept si religie. Acest stadiu incipient al jurisprudentei s-a conturat n vremea prestatala si a luat sfrsit n anul 301 .e.n odata cu divulgarea dreptului procesual. 3.2 Jurisprudenta laica n epoca veche Dupa cum am amintit mai sus, nceputul perioadei de laicizare a jurisprudentei a luat nastere odata cu divulgarea formulelor solemne si a zilelor faste prin afsare n forum de catre Gnaeus Flavius, libertul lui Appius Claudius Caecus. Caracteristic acestei perioade este cresterea preocuparii studiului problemelor legate de aplicarea dreptului si aparitia profesiei de jurisconsult exercitata att de catre nobilimea patriciana ct si de nobilimea plebeiana. Aceasta profesie a devenit un mijloc pentru a dobndi profituri morale si materiale. Juristul roman nu se mai limita la interpretarea dispozitiilor din Legea celor XII Table, ci desfasura o activitate creatoare adaptnd dispozitiile la cerintele schimbatoare ale vietii. De asemenea el acorda pe lnga consultatiile juridice si sfaturi. Din acest motiv locuinta jurisconsultului era considera oracolul ntregii cetati (domus iuris consulti totius oraculum civitatis - Cicero). n ciuda progreselor realizate, jurisprudenta veche avea un caracter empiric, de speta: jurisconsultii nu se ocupau de extragerea unor principii generale sau de elaborarea unor lucrari sistematice. Solutiile de speta gasite erau difuzate prin scrieri sau prin prelegeri oferite celor care doreau sa asculte. Complexitatea activitatii jurisconsultului este evidentiata de multitudinea de directii catre care

era ndreptata. Unele activitati erau denumite prin termeni ca: Respondere: constituia activitatea de a da diverse consultatii cu precadere cele cu caracter juridic. Acestea se dadeau n forum, la domiciliul cetatenilor sau n scoli de drept. Cavere: desemneaza explicatiile date cetatenilor n legatura cu forma actelor juridice. Agere: se refera la ndrumarile date judecatorilor cu privire la modul cum trebuie condus un proces. Profesiunea de judecator nu exista, iar din acest motiv judecata era condusa de o persoana particulara. n termeni moderni am putea spune ca agere reprezinta asistenta juridica data judecatorului de catre jurisconsult n judecata proceselor. Scribere: este o activitate care s-a adaugat mai trziu celorlaltor activitati ntreprinse de jurisconsult si consta n redactarea actelor juridice si scrierea tratatelor de drept. Dintre jurisconsultii epocii vechi i amintim pe Paetus Catus ce a scris un comentariu asupra Legii celor XII Table, intitulat Tripertita, comentariu ce a fost considerat de jurisconsultii de mai trziu leaganul dreptului si pe Aquilius Gallus, contemporan si prieten cu Cicero, ce a creat, n spiritul echitatii, actiunea de dol (actio de dolo). 3.3 Jurisprudenta n epoca clasica n epoca clasica, jurisprudenta a atins culmea stralucirii sale. Pornind de la anumite spete, jurisconsultii au extras elementele comune si printr-o puternica sinteza au elaborat reguli si principii juridice. Deoarece regula de drept era recunoscuta ca atare numai daca oferea solutii pentru toate cazurile imaginabile dintr-un anumit domeniu, jurisconsultii clasici combinau diferite cazuri crend spete din cele mai complicate. Permanenta raportare a principiilor juridice la realizarea sociala a prilejuit cristalizarea lor n functie de cerintele practicii. Crearea unor constructii juridice simetrice, abstracte si subiectivizate, efectuarea unor ample sinteze, formularea de reguli si principii generale, sistematizarea pe baza lor a ntregii materii cercetate, constituie o opera dinamica si reflecta preocuparea jurisconsultilor de a oferi solutii adecvate celor mai diverse cazuri. La nceputul epocii clasice s-au format doua scoli de drept cu sensul de curente ale gndirii juridice, preocupate de solutionarea problemelor controversate: Scoala sabiniana a fost fondata de catre Caius Ateius Capito si si-a luat numele dupa succesorul acestuia, Massurius Sabinus. Avea o orientare conservatoare, traditionalista. De o mare importanta sunt operele lui Massurius Sabinus si Caius Cassius Longinus (dovada prestigiului de care s-a bucurat cel din urma este chiar denumirea scolii sub numele de scoala casiana ) Scoala proculiana a fost fondata de catre Marcus Antistius Labeo si si-a luat numele dupa Proculus, un celebru reprezentant al ei. Avea o orientare progresista, cu preocupari pentru introducerea unor inovatii, pentru generalizare si sistematizare. Orientarile fiecarei scoli aveau doar un caracter de tendinta si nu se ntemeiau pe conceptii fundamentale deosebite. n anumite controverse fiecare dintre scoli se situa pe pozitii contrare cu propriul caracter. Deoarece scolile nu aveau o organizare administrativa, iar statulul era dat numai de unitatea de metoda si idei, pe la jumatatea secolului al II-lea e.n au disparut din viata juridica romana. Fiindca operele jurisconsultilor romani clasici sunt numeroase, vom prezenta doar cteva categorii de opere pentru a ntelege complexitatea si vastitatea jurisprudentei clasice: Qustiones (disputationes) erau culegeri de cazuri practice, prezentate n scoala. Epistulae erau expuneri juridice sub forma de scrisori. Instutiones (definitiones, regulae) erau lucrari elementare de drept civil si pretorian. Sentintae (opiniones) erau lucrari cu caracter elementar, dar cu continut practic. Digesta era o lucrare fasta ce cuprindea dreptul civil si dreptul pretorian. Notaele erau observatii critice asupra operelor jurisconsultilor clasici.

3.4 Jurisprudenta n epoca postclasica Jurisprudenta n epoca postclasica este n decadere datorita desfiintarii sistemului sclavagist si concentrarii tuturor puterilor statului n minile unei singure persoane, mparatul. Aceasta este si cauza pentru care unicul izvor de drept ramne vointa imperiala. Activitatea jurisconsultilor se rezuma la compilatii sau la alcatuirea unor extrase din lucrarile jurisconsultilor clasici. Din epoca veche jurisconsultii puteau acorda consultatii n probleme de drept (judecatorilor si particularilor), nsa acetea nu aveau caracter obligatoriu. Consultatiile oficiale au fost introduse n epoca mparatului Augustus, prin investirea jurisconsultilor cu ius publice respondendi. Aceste consultatii aveau caracter obligatoriu, adica judecatorii trebuiau sa solutioneze cazurile conform raspunsurilor pe care le primeau de la jurisconsultii investiti cu aceasta putere. Limitarea a fost n sensul ca aceasta consultatie era valabila numai n cazul n care a fost data, ci nu n toate cazurile similare. mparatul Hadrian a extins aria de actiune a raspunsurilor cu caracter oficial de la speta n discutie la toate cazurile similare. Din acest moment se poate vorbi de ius publice respondeti ca izvor de drept n sens formal. 4. Legea citatiilor n epoca postclasica jurisconsultii nu s-au mai ocupat de solutionarea cazurilor noi, iar practicienii si motivau hotarrile pe baza textelor clasice. Cu scopul de a obtine cstig de cauza, fie partile, fie avocatii citau n fata judecatorului texte falsificate. Acest lucru era posibil deoarece jurisprudenta clasica era foarte vasta si erau greu ca judecatorii sa o cunoasca n amanunt. Pentru a pune capat acestor falsificari de texte, mparatul Valentinian al III-lea a dat n anul 426 legea citatiilor. Aceasta lege confirma autoritatea a cinci mari jurisconsulti si anume: Papinianus, Paulus, Ulpianus, Gaius si Modestinus care puteau fi citati n cadrul unui proces. S-a considerat ca lucrarile celor cinci mari jurisconsulti sunt cunoscute n detaliu de catre judecator si vor fi greu de falsificat. n cazul unor solutii controversate, judecatorul trebuia sa urmeze prerea majoritatii. Daca doi jurisconsulti aveau o parere, altii doi ofereau o solutie diferita, iar cel de-al cincilea nu se pronunta, judecatorul era obligat sa urmeze parerea lui Papinian. Atunci cnd cel ce nu se pronunta era chiar Papinian, judecatorul avea dreptul sa opteze pentru una din cele doua opinii. 5. Disparitia jurisprudentei ca izvor de drept si nsemnatatea sa n contextul actual Jurisprudenta ca izvor de drept ce ncheie epoca veche dispare din cauza desfiintarii societatii bazate pe munca sclavilor si concentrarii puterilor de stat n mna mparatului. n ceea ce priveste crearea stiintei dreptului, urmeaza senatusconsultele si constitutiile imperiale. Daca am da o definitie actuala, valabila a jurisprudentei, am spune ca reprezinta: 1.Totalitatea hotarrilor pronuntate de organele de jurisdictie ntr-un anumit domeniu; prin specializare: ansamblu de decizii ale unui tribunal; felul n care judeca n mod obisnuit un tribunal un litigiu. 2.Stiinta dreptului. Dupa cum putem observa, nici unul din sensurile enumerate mai sus nu se refera la puterea creatoare de drept a jurisprudentei. Sensul actual ce caracterizeaza cuvntul jurisprudentei este cel de totalitate a hotarrilor pronuntate de organele de jurisdictie ntr-un anumit domeniu. Ca exemplu voi cita un articol de pe Internet ce se refera la haosul din Justitia romna: [...] a fost pronuntata in conditiile in care jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului nu a fost cunoscuta suficient de catre Curtea Suprema de Justitie.

V. Jurisprudena Jurisprudena este tiina dreptului creat de ctre jurisconsuli (iuris consulti), prin interpretarea dispoziiilor cuprinse n legi. Jurisconsulii erau oameni de tiin n msur s interpreteze cu ingeniozitate i subtilitate, normele de drept, pe baza crora se judecau diferite cazuri concrete, dar nu aveau un statut de juriti, n sensul tehnic al cuvntului. Cu toate acestea, activitatea lor avea un rol important n procesul de aplicare i de creare a dreptului. Pn ctre sfritul epocii vechi a dreptului roman, activitatea jurisconsulilor se mrginea la indicarea normelor care urmau a fi aplicate n practic, a formelor solemne proprii fiecrui proces i a cuvintelor solemne care trebuiau pronunate de ctre pri pentru a se ajunge la rezultatul dorit. n epoca clasic, tiina dreptului ocupa locul central n cadrul ideologiei, ceea ce confer un profil aparte culturii spirituale a romanilor. Rolul precumpnitor al jurisprudenei, n raport cu alte sfere ale gndirii, apare i ca un reflex al faptului c situaiile noi, ivite n condiile dezvoltrii produciei nu puteau fi soluionate pe baza unor texte; adoptate cu multe secole n urm. n aceast situaie, jurisconsulii s-au strduit, i au reuit, s gseasc n textele vechilor legi mijloacele care printr-o fin interpretare s poat fi utilizate n scopul soluionrii cazurilor noi. Adeseori, rezultatul interpretrii jurisconsulilor se ndeprteaz vdit de sensul originar al legilor, uneori este chiar opus. Ducnd pn la ultimele consecine resursele oferite de tehnica juridic, jurisconsulii au creat un drept nou, corespunztor noii fizionomii a societii romane, sub aparena c interpreteaz vechile reglementri. Jurisprundena sacral. Timp de mai multe secole numai pontifii au cunoscut zilele faste (n care se judecau procese) i formulele solemne pe care prile aflate n litigiu erau obligate s le pronune. Ca urmare, ori de cte ori doreau s se judece, cetenii se adresau pontifilor pentru a afla ce forme solemne sunt necesare n cazul lor. Fiind singurii n msur s ofere lmuriri n legtur cu desfurarea proceselor, pontifii deineau, firete i monopolul tiinei dreptului. Ct vreme jurisprudena a avut un caracter religios, aflndu-se sub semnul spiritului conservator i prtinitor al pontifilor, nu a putut face progrese notabile. De altfel, pontifii interpretau i normele religioase fiind direct interesai s menin confuzia dintre drept si religie. Jurisprudena laic n epoca veche. n anul 1301 .e.n., Gnaeus Flavius, libertul lui Appius Claudius Caecus, a divulgat formulele solemne i zilele faste prin afiarea n forum. Dup aa-numita ,,divulgare a dreptului procesual de ctre Gnaeus Flavius, orice persoan a dobndit accesul la formulele solemne n baza crora se fcea interpretarea dreptului material. Drept urmare, aria celor preocupai de studierea problemelor legate de aplicarea dreptului s-a extins tot mai mult. Pe de alt parte, s-a schimbat i optica jurisconsulilor n sensul c nu se mai limitau la interpretarea dispoziiilor din Legea celor XII Table, ci desfurau o activitate creatoare adaptnd aceste dispoziii la cerinele mereu schimbtoare ale vieii. n ciuda progreselor realizate, jurisprudena veche avea un caracter empiric, de spe; jurisconsulii nu se preocupau de extragerea unor principii generale sau de elaborarea unor lucrri sistematice. Soluiile de spe, la care ajungeau jurisconsulii erau difuzate fie prin scrieri, fie prin prelegeri oferite celor care doreau s le asculte. Pe lng munca de cercetare propriu-zis, jurisconsulii desfurau o activitate cu implicaii practice. Aceast form de activitate era desemnat prin termenii: respondere, cavere i agere.

n sfera lui respondere intrau consultaiile juridice date cetenilor n cele mai variate domenii. Ele erau att de apreciate nct Cicero spunea c locuina jurisconsultului este oracolul ntregii ceti (domns iuris consulii totius oraculum eivitatis ). Cavere desemneaz explicaiile date cetenilor n legtur cu forma actelor juridice, iar agere se refer la ndrumrile date judectorilor cu privire la felul n care trebuie condus un proces. Sextus Aelius Paetus Catus a scris un comentariu asupra Legii celor XII Table, intitulat Tripertita, pe care jurisconsulii de mai trziu l-au socotit leagnul dreptului. Quintus Mucius Scaevola este considerat cel mai mare jurisconsult al vremii sale (sfritul secolului al II-lea i nceputul secolului I .e.n.). Dintre lucrrile sale menionm liber singularis si ius civile, adevrate modele pentru jurisconsulii de mai trziu. El face primele cercetri cu caracter tiinific (definiii, sinteze) n istoria jurisprudenei romane. Aquilius Gallus, contemporan i prieten cu Cicero, a creat, n spiritul echitii, aciunea de dol (actio de dolo). Servius Sulpcius Rufus este un remarcabil comentator al edictului pretorului, apreciat i pentru spiritul su didactic. Alfenus Varro a scris o lucrare intitulat Digeste. El s-a remarcat prin iscusina cu care soluiona cazurile practice. Jurisprudena n epoca clasic n epoca clasic, jurisprudena a atins culmea strlucirii sale. Spre deosebire de tiina juridic modern, caracterizat ntre altele, prin incursiuni istorice i consideraii de ordin teoretic, tiina dreptului clasic roman are un pronunat caracter practic. Pornind de la anumite spee, jurisconsulii au constatat existena unor elemente comune n baza crora, printr-o puternic sintez, au formulat reguli i principii juridice. Pentru a aduce o regul de drept pn la ultimele ei consecine, jurisconsulii clasici combinau diferite cazuri crend spee dintre cele mai complicate. Aadar, o regul de drept era recunoscut ca atare numai dac oferea soluii pentru toate cazurile imaginabile ntr-un domeniu. Permanenta raportare a principiilor juridice la realitatea social, a prilejuit cristalizarea lor n funcie de cerinele practicii. Crearea unor construcii juridice simetrice, abstracte i subiectivizate, efectuarea unor ample sinteze, formularea de reguli i principii generale, sistematizarea pe baza lor a ntregii materii cercetate, constituie o oper dinamic i reflect preocuparea jurisconsulilor de a oferi soluii adecvate celor mai diverse cazuri.. La nceputul epocii clasice s-au format dou coli de drept, cu sensul de curente ale gndirii juridice. coala sabinian a fost fondat de ctre Caius Ateius Capito avea o orientare conservatoare, tradiionalist i coala proculian fondat de ctre Marcus Antistius Labeo avea o orientare progresist, cu preocupri pentru introducerea unor inovaii, pentru generalizare i sistematizare. ntre jurisconsulii clasici se situeaz la loc de frunte Capito i Labeo, fondatorii celor dou coli de drept. Massurius Sabinus a scris o lucrare foarte apreciat, intitulat Libri tres iuris civil/s, asupra creia jurisconsulii de mai trziu au fcut comentarii valoroase, anumite libri ad Sabinutn. Caius Cassius Longinus a fost elevul lui Massurius Sabinus i s-a bucurat de un mare prestigiu, dovad c, la un moment dat coala sabinian era cunoscut i sub numele de coala casian.

Salvius Iulianus a trit n vremea lui Hadrian i a codificat, din ordinul acestuia, edictul pretorului. Pomponius a scris liber singularis enchiridii, foarte important pentru cunoaterea jurisprudenei vechi i a unei pri din jurisprudena clasic. Gaius a scris mai multe lucrri, dintre care. una, numit Institutiones, ne-a parvenit pe cale direct. ntruct nu se tie nimic precis despre originea i viaa sa, au fost emise numeroase ipoteze. Astfel, s-a susinut c Gaius ar fi una i aceeai persoan cu Caius Cassius Longinus. Sa afirmat de asemenea c Gaius ar fi originar din Grecia. Trebuia luat n considerare i preocuparea c Gaius ar fi de origine dac. Cert este c jurisconsulii din epoca sa nu l-au menionat, dei n secolul al V-lea se bucura de mare faim. Institutele lui Gaius au fost descoperite n anul 1816 de ctre romanistul Niebuhr la biblioteca episcopal de la Verona, pe un manuscris palimpsest (textul originar a fost ters i n locul su a fost scris o alt lucrare). Pentru a se descifra textul originar, au fost aplicai anumii reactivi chimici, care au deteriorat manuscrisul. n anul 1933 s-a descoperit n Egipt un fragment din aceeai lucrare, cunoscuta sub numele de Noul Gaius sau Gaius din Egipt. Aemilius Papinianus a trit la sfritul secolului al II-lea i nceputul secolului al III-lea, epoc-n care jurisprudena a ajuns la apogeu. Papinianus a fost considerat de ctre contemporani ca cel mai mare jurisconsult (primus omnium); prere nsuit i de ctre cercettorii moderni. Rigurozitatea gndirii i precizia metodei sale de cercetare se afirm cu rezultate strlucite n lucrrile cu caracter cazuistic (Questiones i Responsa). lulius Paulus, contemporan cu Papinian, este cel mai productiv dintre jurisconsuli. Peste 2 000 de fragmente din lucrrile sale (libri ad edictum i libri ad Sabimim) au fost utilizate la alctuirea Digestelor lui Justinian. Ulpius Domitius, contemporanul i rivalul lui Paul, se remarc printr-un stil concis i accesibil, motiv pentru care lucrrile lui sunt utilizate la ntocmirea Digestelor lui Justinian, chiar mai mult dect cele ale lui Paul. Ultimul-mare jurisconsult clasic a fost Modestinus, care a trit n secolul al III-lea. Jurisconsulii clasici s-au remarcat printr-o activitate deosebit de laborioas, prin caliti excepionale, exprimate n capacitatea de analiz i sintez, de generalizare i sistematizare, prin logica sever cu care rezolvau diferite controverse, prin raionalismul juridic limpede i elegant, ca i prin precizia cu care fixau sensul conceptelor juridice. Jurisprudena n epoca post clasic. n epoca postclasic asistm la decderea jurisprudenei ca urmare a descompunerii societii sclavagiste romane. Odat cu introducerea sistemului politic de tip despotic n care voina mpratului constituia singurul izvor de drept, tiina dreptului este mpins la periferia vieii juridice. Activitatea jurisconsulilor se rezum la compilaii sau la alctuirea unor extrase din lucrrile jurisconsulilor clasici. nc din epoca veche, jurisconsulii acordau consultaii n probleme de drept, att judectorilor, ct i particularilor, dar aceste consultaii nu aveau caracter obligatoriu. n epoca mpratului August, jurisconsulii, ataai politicii imperiale au fost investii cu dreptul de a da consultaii oficiale (ius respondendi ex auctoritate principis). Aceste con sul t a i i aveau caracter obligatoriu, n sensul c judectorii erau. inui s soluioneze cazurile conform rspunsurilor pe care le primeau de la jurisconsulii investii cu.

ius publice respondendi. Potrivii sistemului creat de ctre August, aceste consultaii erau obligatorii numai pentru cazurile n care au. fost date, nu i pentru cazurile similare. mpratul Hadrian a extins sistemul hotrnd c rspunsurile cu caracter oficial vor fi obligatorii nu numai pentru spea n discuie, ci si pentru speele similare. ncepnd din acest moment se poate afirma c rspunsurile date de ctre jurisconsulii investii cu ius publice respondendi au devenit izvoare de drept n sens formal. Legea citaiilor Deoarece jurisconsulii din epoca postclasic nu se mai preocupau de soluionarea cazurilor noi, practicienii i motivau hotrrile pe baza textelor clasice. n aceast situaie, fie prile, fie avocaii, n dorina de a obine ctig de cauz, citau n faa judectorilor texte falsificate. Asemenea practici erau posibile deoarece jurisprudena clasic era foarte vast, iar judectorii nu o puteau cunoate n amnunt. n dorina de a pune capt falsificrilor de texte, mpratul Valentinian al III-lea a dat n anul 126 legea citaiilor. Legea a confirmat autoritatea lucrrilor urmtorilor jurisconsuli : Papinian, Paul, Ulpian, Gaius i Modestin. Potrivit dispoziiilor legii, prile sau avocaii nu puteau invoca n sprijinul afirmaiilor lor texte din ali jurisconsuli. S-a considerat c lucrrile celor cinci jurisconsuli clasici sunt cunoscute n detaliu de ctre judectori, iar falsurile vor fi uor de depistat. n cazul unor soluii controversate, judectorul era obligat s urmeze prerea majoritii. Dac doi jurisconsuli aveau o prere, ali doi ofereau o soluie diferit, iar cel de al cincilea nu se pronuna, judectorul era obligat s urmeze prerea lui Papinian. Atunci cnd cel ce nu se pronuna era chiar Papinian, judectorul avea dreptul s opteze pentru una din cele dou opinii.