1) Tema1:Notiuni generale despre filosofia dreptului .

1. Aparitia si constituirea filosofiei dreptului.

Filosofia dreptului are o veche si bogata istorie. Sub aspectul aparitiei si evolutiei istorice, inceputurile
teoretizarii dreptului s-au realizat inca din antichitate in cadrul filosofiei, in special a eticii. Astfel in
accesiunea filosofica termenul drept
a fost utilizat inca de Aristotel si alti filosofi antici, pentru a exprima idea de echitate. In antichitatea romana si
in perioada medieval, problematica filosofica juridico-juridica era elaborata ca parte componenta sau aspect
al unei tematici mai generale. Abia in sec 19 sa ajuns ca in cadrul filosofiei sa se contureze o ramura reletiv
distincta filosofia dreptului care avind ca obiect si scop, studiul filosofic al dreptului.
Termenul filosofia dreptului apare la inceput in stiinta juridica. Astfel inca juristul german G.Hugo, s-a
folosit de acest termen pentru o desemnare mai succinta a filosofiei dreptului pozitiv, pe care el tindea sa o
elaboreze ca parte filosofica a invataturii despre drept.
O raspindire mai buna a termenului filosofia dreptului , se intilneste la ginditorul german Heghel , potrivit
caruia , fil.dreptului este o disciplina filosofica. Acest ginditor afirma ca stiinta dreptului este o parte a
filosofiei, insa din a doua jumatate a sec XX-lea fil.dreptului este elaborate in mod deosebit ca disciplina
juridica si se preda la facultatile juridice , cu toate ca dezvoltatrea ei totdeauna a fost sir amine strins legata de
gindirea filosofica.

2. Obiectul de studiu al filosofiei dreptului

Filosofia dreptului i ia inceputul odat cu apariia ideilor despre natura obiectiv a dreptului.
Aceste idei au constituit temelia spiritual a tuturor reprezentrilor i concepiilor ulterioare despre:
conexiunea intern i unitatea dreptului,
despre libertate i echitate,
despre drepturile i libertile omului,
despre supremaia dreptului,
despre legea de drept i statul de drept.
i faptul c astzi aceste idei au devenit valori acceptate de comunitatea mondial contemporan i formeaz
partea fundamental a constituiilor contemporane, - constituie meritul neindoielnic al filosofiei dreptului.
Filosofia dreptului, dup cum rezult i din numele su, este disciplina preocupat de studierea dreptului.
Dreptul, ins, este studiat i de tiinele juridice speciale, fiecare dintre acestea examinand dreptul din punctul
de vedere al inelegerii lor specifice i a procedeelor de studiere a obiectului dat, de pe poziiile deosebite ale
obiectului lor de studiu.
n celebra sa lucrare Lecii de filosofie juridic, juristul Italian Giorgio del Vecchio evidenia trei aspecte
fundamentale ale obiectului de studiu al filosofiei dreptului, i anume:

1.Definirea dreptului din punct de vedere logic n universalitatea sa, oferind rspuns la ntrebarea ce este
dreptul dincolo de formele concrete istorice sau regionale n care s-a mai manifestat. Este o abordare
metateoretic, dincolo de cea realizat de tiinele juridice speciale.
2. Abordarea fenomenologic i istoric a dreptului ce vizeaz originea, geneza i evoluia sa in ansamblu, a
normelor i valorilor juridice n dependen de contexte social-culturale. Este o abordare metaistoric pentru
c se refer la ce unete, ce este comun, n spaiul dreptului, momentelor istorice diferite.
3. Cercetarea dreptului din perspectiva deontologic, adic din punct de vedere al idealului de dreptate i al
reglementrii raporturilor individuale. Cci tiinele juridice speciale, prin natura lor, se mrginesc s explice
un sistem juridic existent (ceea ce este), ce ine strict de el, fr a-i pune n discuie temeiurile. Este sarcina
filosofiei dreptului s cerceteze tocmai ceea ce trebuie sau ceea ce ar trebui s fie n drept n opoziie cu
ceea ce este, opunand astfel un ideal de drept unei realiti juridice date. Filosofia dreptului nu se mrginete
s expun ce constat, cum procedeaz tiinele dreptului, pe baza jurisprudenei, ci prin opera de sintez pe
care o face, ea joac un rol extrem de important n formularea idealului de justiie n conformitate cu
principiile superioare care trebuie s domine orice organism social.
Astfel, ganditorul ajunge la concluzia c filosofia dreptului este disciplina care definete dreptul in
universalitatea sa logic, cerceteaz originile generale ale dezvoltrii sale istorice i il preuiete dupidealul
de justiie afirmat de raiunea pur.

3. Functiile filosofiei dreptului

Principalele funcii
ale filosofiei
dreptului sunt:

Funcia metodologic

Funcia conceptual

a filosofiei dreptului const n aceea c datorit

obiectului ei de studiu, ea contribuie la elaborarea
unor noi procedee i metode de lmurire,
studiere i transformare a realitii juridice.
Metodele generale de activitate, scopurile i
idealurile elaborate i promovate de filosofia
dreptului n msur egal se refer i la activitatea
tiinific. Deaceea, filosofia dreptului se
manifest ca metodologie general pentru
tiinele juridice speciale, pe care le ajut s-i
organizeze i sistematizeze propriile sisteme de
cunotine.

const n aceea c ea
narmeaz oamenii cu cunotine generale despre drept, despre
principiile realitii juridice. Reprezentnd atitudinea
omului fa denexistena juridic, viziunile lui
asupra scopului i sensului vieii, asupra legturii dintre
interesele i necesitile lui i sistemul de drept
general social, filosofia dreptului st la baza orientrii
sociale, a activitii oamenilor, a atitudinii lor
fa de fenomenele juridice ale vieii sociale.
Astfel, datorit faptului c filosofia dreptului are un
obiect de studiu raportat la ntreaga realitate juridic,
ea ofer o conc epie de ansamblu asupra lumii
juridice n care ii gsete realizarea dialogului
permanent dintre om i lume.

Funcii mai putin principale:

Funcia cognitiv

Funcia informativ

Funcia educativ

4. Filosofia dreptului in sistemul stiintelor umaniste.

Studiind dreptul in esenta sa universala filosofia dreptului incepe de unde se sfirseste stiinta
dreptului careia de astfel ii da temeiurile si notiunile fundamentale .
Filosofia dreptului- uneste in mod logic datele stiintelor umaniste special. Astfel regasim raportul
dintre filosofia dreptului si stiintele juridice speciale in sensul integrarii lor reciproce. Stiintele
juridice special au nevoie de filosofia dreptului pentru asi extrage din ea metodele si principiile ,
sis a formeze din ele sistemul stiintelor dteptului. Filosofia dreptului trebue sa ia in consideratie
stiintele juridice sociale care ii dau posibilitatea sa-si elaboreze ,verifice si aplice principiile .
Ca orice stiinta, stiintele juridice speciale sunt construite pe fundamente care nu sunt explicate de
catre ele , ci acceptate ca postulate.
Menirea filosofiei dreptului este de a expica si clarifica aceste principii si de a raspunde la
intrebarea de ce suntan acceptate acele principia si nu altele. Inca din momentul dobindirei
autonomiei sale, filosofia dreptului deseori era confruntata la inceput cu teoria dreptului natural,
iar ceva mai tirziu cu teoria generala a dreptului. Aceasta confuzie dintre filosofia dreptului si
teoria dreptului natural a fost risipita de scoala pozitivista a dreptului in sec 19 care a redus stiinta
dreptului la o stiinta pozitiva ce este preocupata numai de cercetarea faptelor juridice.
In cee ce priveste raportul dintre filosofia dreptului si teoria generala a dreptului au fost stabilite si
unele delimitari intre aceste disciplinesi anume:
1) Prima in cadrul filosofiei dreptului. Teoretizarea se realizeaza din perspective
preponderant filosofica, si de catre filosofi in timp ce teoria generala a dreptului
teoretizarea se realizeaza din perspective theoretic juridical si de catre teoreticienii
dreptului.
2) O alta distinctive poate fi observata din natura concluziilor pe care le ofera celor 2
discipline. Teoria generala a dreptului isi ofera concluziile in mod nemijlocit dreptului,
oferind in asa mod dreptului aparatul national de baza.
O anumita corelatie exista intre filosofia dreptului si asa discipline socio umaniste ca:
etica, estetica, religia.
Dreptul impreuna cu alte tipuri de norme sociale reprezinta in sine acele forme si mijloace
necesare cu ajutorul carora are loc reglementarea comportamentului si a relatiilor sociale dintre
oameni.
Totodata dintre filosofia dreptului si disciplinele sus mentionate exista trasaturi distinctive . Astfel
trasatura distinctiva a normelor etice consta in aceea ca etica exprima punctul de vedere autonom
al indivizilor, decizia lor libera despre ceea ce este bine sir au. In sfera relatiilor etice morala se
manifesta ca autoregulator al comportamentului individului,si al modului sau constient .
Deosebirea specifica a normelor estetice conta in aceea ca ele exprima criteriile frumusetii. La
rindul sau trasaturile distinct a oricarei religii este credinta in divinitate, ca fiinta supranaturala.

2) Tema 2: Filosofia dreptului in epoca antica.

1. Conceptele fil.dreptului in operelefilosofilof presocratici la sofisti, si la
socrate.
Inca pe timpul greciei lui Homer se opera cu notiuni precum|: adevar ,echitate , obicei, cinste si
lege.
Despre radacinile comune ale echitatii si legii vorbea si Hersiot in sec.XVII-lea inaintea erii
noastre . Reforma politica infaptuita de Solon in secVI i.e.n. in Atena a fost una dintre cele mai
profunde. Astefel el a retras in intregime Nasterii nobile , privilegiul oricarei magistraturi si al
oricarei drept public. Nasterea nu mai putea hotari nimic. De aceea in vremea lui Solon , se poate
dj vorbi de o anumita democratie. Cea mai importanta cucerire a democratiei a fost dreptul de
vot , pe care il aveau toti cetatenii in adunarea poporului. Inafara de adunarea poporului , o
institutue importanta era tribunalul popular,care ulterior a fost compus din 600 judecatori
impartiti in 10 sectii. Prin intermediul legilor Solon a infaptuit reformele ce puneau bazele
democratiei , in toate sferele vietii sociale. Prima sa reforma afost aceea de a elibera paminturile si
persoanele. Paminturile eliberate se trensmiteau celor care au fost deposedati , cei care au fost
vinduti ca sclavi inafara cetatii au fost rascumparati si eliberati de catre stat si reasezati pe
paminturile lor. Solon a introdus si desfiintarea datoriilor , ceea ce inseamna iertarea datoriilor.
-Tendinta de a cauta bazele dreptului si legii in natura umana si societate au fost continuate in
secV-VI i.e.n. de catre sofisti si socrate.
Atit sofistii cit si socrate au revolutionat gindirea greaca prin concentrarea atentie pe
individualitatea umana.
Pe sofisti - nu regimul democratic ii preocupa in mod deosebit , ci politiculca loc al discursului .
Democratia in sensul sau politic , presupune recunoasterea puterii, cuvintului in dezbaterile
publice. Platon printer altii sustinea ca legile bune trebue facute de oameni integri , sau ele nu vor
avea o eficacitate etica.
Pentru sofisti- legea nu are nici o influenta asupra naturii individului, si nu este capabila de a face
din aceasta un cetatean bun si correct. Legea nu are alt rol decit sa faca posibila viata in societate a
indivizilor., inainte de a fi cetateni. Astfel in acea perioada se produce o rupture intre etica si
politica .
-I n viziunea lui Socrate justitia se ocupa de insanatosirea spiritelor. Cei nedrepti trebue dusi la
judecatori. Deasemenea Socrate indica ca retorica nu este o arta, pentru ca ea se axeaza pe credinta
, lipsa de stiinta. Socrate deasemenea incearca sa puna in valoare individual uman. El sustinea ca
cea mai buna cale in viata este practica dreptatii. Socrate considera ca legile trebue respectate. Lui
ii apartine afirmatia conform caruia omul bun trebue sa respecte si legile rele , ca sa nu dea
posibilitate omului rau sa incalce legile bune.

2. Filosofia dreptului in operele lui Platon.

Platon insista foarte mult asupra educarii celor care vor conduce destinele cetatii si asupra
orientarii lor spre cunoasterea dreptului, ca premiza a realizarii binelui. Prin educatie se ajunge la
practicarea filosofiei, iar conducatorul cetatii trebue sa fie filosof, adica iubitor de intelepciune.
In opinia lui Platon sunt necesari 20 de ani de studii si experienta , pentru ca un tinar sa ajunga
sa conduca cetatea. El sustine ca numai prin educatie poate fi instaurata dreptatea. In felul acesta
omul va alege acea forma de organizare a statului care ii va asigura libertatea.
Statul trebuie sa se bazeze pe o astfel de educatie , care sa sesizeze prin gindire dreptatea si binele.
Bazinduse pe oameni cu caractere puternice , statul poate fi puternic , si poate asigura fericirea
tuturor pentru ca statul imprumuta de la oameni caracterul acestora.
Platon distinge 4 forme de duvernare:
1) Timocratia-are ca principiu inflacararea pus ape dominatie, dorinta de a invinge, glorie.
Omul corespunzator acestei forme de guvernare dispretueste banii cind este tinat dar pe
masura ce imbatrineste devine tot mai lipsit de ratiune.
2) Oligarhie- este un regim in care societatea se divizeaza in bogati si saraci. Cei bogati atrag
si legea de partea lor , pentru a le apara bogatiile si a lepermite sa sporeasca.
3) Democratia- este o orinduire fara stapin distribuind egalitatea tuturor cetatenilor . Omul
Democratic este omul care isi orindueste propriul fel de viata acela care i-ar fi pe plac.
Democratiile sunt conduse de un presedinte pus de popor , pe care il sprijina si ii da puteri
din ce in ce mai mari.
4) Tirania- este un regim in care sunt limitate tot mai mult libertatile omului , pin ace intreg
poporul este adus la robie. Tiranul insa nu este fericit, si este plin de spaime dea lungul
intregii sale vieti.

3. Filosofia dreptului in operele lui Aristotel.

Aristotel -(n. 384 .Hr. - d. 7 martie 322 .Hr.) a fost unul din cei mai importani filosofi
ai Greciei Antice, clasic al filosofiei universale, spirit enciclopedic, fondator al colii peripatetice.
Dei bazele filosofiei au fost puse de Platon, Aristotel este cel care a tras concluziile necesare din
filosofia acestuia i a dezvoltat-o, putndu-se cu siguran afirma c Aristotel este ntemeietorul
tiinei politice ca tiin de sine stttoare. A ntemeiat i sistematizat domenii filosofice ca
Metafizica, Logica formal, Retorica, Etica.
La Aristotel filosoful este omul situate departe de grijule cetatii .
Intelepciunea la Aristotel este de 2 feluri:
1) Intelepciune spiculativa- care poate fi atinsa numai de filosofie.
2) Intelepciunea practica-in care politica ocupa un loc de frunte.
Aristotel defineste 3 forme de guvernare:
1) Regalitatea care se bazeaza pe superioritate abssoluta a individului care domneste.
2) Aristocratia- este forma de guvernare in care aristocratii sunt alesi dupa merit cel putin tot
atit cit si dupa avutie.
3) Oligarhie- suveranitatea apartine celor bogati.

4. Filosofia juridical in etapa elinistica a filosofiei antice gracesti.(Curentele

fil.dreptului).
Pierzind in parte stralucirea din perioada marilor sisteme clasice in epoca elinistica, filosofia a
inregistrat si citeva realizari dintre care cele mai importante sunt:
- Epicureismul;
-Scepticismul;
- Stoicismul.
1) Epicureismul --- O figura notorie a acestei perioade a fost Epicurn, care sa impus in istoria
filosofiei printr-o conceptie etica si juridica atent elaborata. Epicureismul este conceput ca o
teorie a placerii. Acest ginditor afirma ca placerile pot asigura echilibrul si inlatura suferinta
numai daca sunt controlate de ratiune. Cel mai bun lucru pe care trebuie sa-l dobindeasca oamenii
este intelepciunea, care trebue pusa in slujba vietii practice.
Epicur face deosebire intre 2 feluri de placeri:
1.placerea in repaus- (calma si persistenta);
2.placerea miscare-(vie si trecatoare).
Acestea clasivica dorintele in 3 grupe:
1. Naturale si necesare-(ex:foamea si setea);
2. Natural si nenecesare-(ex:casatoria si cresterea copiilor);
3. Nenaturale si nenecesare-(ex:bogatia).
Acest ginditor a emis citeva idei importante despre justitia pe care a interpretato ca o conventie
incheiata intre oameni pentru a nu se vatama reciproc.
2)Sceptismul ---este axat pe idea de indoiala, rezultata din faptul ca nu stim nimic sigur. Intrucit
nici senzatiile si nici opiniile nu sunt nici adevarate, nici false, nefiind singuri de nimic sa ne
indoim de orice. Concluziile de ordin practice trasa de aceeasta indoiala sunt in prim rind sa
suspendam judecata, adica sa nu judecam despre nimic ce este prin natura lui bun sau rau. Cel care
crede ca unele bunuri sunt bune, iar altele rele se tulbura in legatura cu orice deoarece fuge dupa
unele lucruri sau fuge de altele.
3) Stoicismul--- este cel mai elaborat curent filosofic din aceasta perioada. Stoicii considera
intelepciunea ca lucrul cel mai de pret pentru om.
In doctrina sa stoicii se inspira din teoria despre cele 4 elemente simple constituente ale lumii: apa
, aerul, focul si pamintul. Stoicii au grupat aceste elemente 2 cite 2 si au conceput fiecarei perechi
un principiu al existentei. Aerul si focul sint principiul activ, iar pamintul si apa principiu
pasiv.
Principiul activ - este un fel de suflet al universului.
Atunci cind principiul pasiv si-a epuizat toate posibilitatile, principiul active schimba sensul
mersurilor lucrurilor si universul se intoarce la inceput. Astfel evenimentele realizeaza un cerc
inchis . prin urmare se sustine repetarea vesnica a evenimentelor in cele mai mici amanunte. Etica
stoica , este bazata pe intelegerea faptului ca omul nu este nici in fata naturii, nici deasupra ei ci in
sinul naturii sip e baza cunoasterii el poate duce o viata conforma cu natura.

5.Filosofia dreptului in operele filosofilor si juristilor Romei Antice.(Cicero;Ulpian).

1) Cicero .
Conceptul de bine suprem a intemeiat gindirea social politica si juridica a lui Cicero. Se poate afirma ca el a
pus la baza politicului si a juridicului , morala. Un stat nu poate daca cei care il conduc nu au in vedere
binele comun. Cicero sustinea ca teoria trebuie sa se ocupe in special de problemele vietii si ale moralei,
lasind la oparte cercetarile rferitoare la natura care fie depasesc capacitatea intelectului omenesc, fie nu au
nici o legatura cu viata omeneasca.
Cicero- sustine ca filosoful ca intelept al cetatii trebuie sa se implice in politica , si sa conduca. Acest
ginditor pune la baza justitia . Pentru a intemeia correct statul nu trebuie sa se confunde justitia cu utilul.
Cicero considera ca cetateanul care manifesta nesupunere , trebue sa fie constrins de catre magistral.
Legea trebueie considerate ca unul dintre celemai mari bunuri. Legile de circomstanta emise de popor
trebuie sa se raporteze permanent la legea universala , pentru a asigura o baza naturala si stabila a societatii
omenesti

2. Ulpian .
Ulpian defineste justitia ca vointa constanta , de a da fiecaruia ce este al sau. Aici este pusa in joc vointa
unui om care s-a convins , si gindeste liber.
Principiile dreptului sunt constituite din urmatoarele idei:
P1. Ada fiecaruia ce este al sau;
P2. A nu vatama pe aproapele sau;
P3. A trai onest.
Cu privire la diviziunea dreptului romanii il imoarteau in :
1.drepte public;
2.drept privat.
Ulpian comsidera ca dreptul este bazat pe regulile ce apartin natiunilor si normele pozitive in
vigoare intr-o societate.

3)Tema 3.Filosofia dreptului in E.Medievala si Renascentista.

1. E.Medievala.
Evul mediu al filosofiei incepe cu sec al V-lea si dureaza o mie de ani. Inceputul aceste epoci e
legata de caderaea Imperiului Roman de Apus(anul 476). Perioada constituirii culturii medievale
,unui nou tip de credinta religioasa si de gindire filosofica poate fi datata cu sec I-V d.Hr. In
aceasta perioada au conlucrat intre ele scolile filosofice ale stoicilor,epicurienilor, care pe de o
parte au fost influentate de feligia pagina, iar pe de alta parte de noua credinta si gindire , care a
devenit mai tirziu baza teologiei si filosofiei medieval.
Filosofia din aceasta perioada interpreta toate problemele conceptuale , in limitele conceptiei
religioase despre lume.
Au fost formulate trei perspective asupra filosofiei medievale, ns care nu redau ntru-totul
dimensiunea filosofic a gndirii medievale, afirm Aertsen. Aertsen este interesat s foloseasc
afirmaiile scriitorilor medievali n scopul i cu sensul cu care acetia le-au folosit, pentru a reda
esena filosofiei medievale aa cum au considerat-o gnditorii medievali.
n primul rnd, Bonaventura n lucrarea sa Itinerarium, afirm c divinul poate fi contemplat n
dou moduri. Prima modalitate are n vedere fiina nsi care afirm Eu sunt cel ce sunt, primul
nume al lui Dumnezeu. Legtura dintre cunoaterea fiinei i cunoaterea lui Dumnezeu demn de
remarcat. Intelectul cunoate ceea ce este gndit i definit. O definiie trebuie s se constituie din
gnduri mai mari, numite concepte, care de asemenea sunt definite prin concepte, pn ajungem al
cel mai general concept. Acest concept este fiina iar condiiile lui sunt unul, adevr, i bun.
Conceptul nu este complet, pentru c fiina poate fi vzut ca perfect i imperfect, schimbabil
i neschimbabil, dependent i absolut. Completarea conceptului care se arat intelectului nostru
nu poate fi neleas dect ca cea mai pur i absolut fiin. Astfel, Bonaventura consider c
fiina care vine n intelect este actul pur, este fiina divin.
1.
Filosofia medieval ca filosofie cretin (E. Gilson)
Etienne Gilson (1884-1978) i-a dedicat mult timp pentru a gsi semnificaia filosofiei n perioada
Evului Mediu. Lucrarea care contureaz concepia lui se numete Filosofie i teologie. Chiar titlul
arat concepia lui despre filosofie. n teza lui de doctorat (1913) a cutat s cerceteze
personalitile filosofice acre au stat la baza filosofiei moderne. Potrivit cercetrilor lui, el a ajuns
la ideea c au existat doar dou perioade filosofice: perioada antic i perioada modern. n Evul
Mediu, spune Gilson, nu a existat o filosofie autentic, original. Gilson numete filosofia lui
Toma sau Bonaventura teologie trucat. n acest fel, el propune un alt concept care poate
caracteriza gndirea medieval i anume noiunea de Filosofie cretin. Exist o filosofie n
perioada medieval, dar ea nu poate fi neleas disociat de revelaia cretin. El
definete filosofia cretin ca fiind orice filosofie care, dei pstreaz o ordine formal, consider
revelaia cretin ca un instrument indispensabil al raiunii.
2. Turnul Lingvistic
O alt abordare a filosofiei medievale este de natur lingvistic. Logica, sistematica i filosofia
limbajului. Aceast schimbare este imediat conectat cu turnul lingvistic. Abordarea analitic a
filosofiei n lumea anglo-saxon a stimulat un nou interes fa de textele medievale. Anthony
Kenny, de exemplu a scris un studiu asupra lui Wycliff n care a afirmat c n secolul paisprezece
s-au discutat probleme i s-au folosit metode care se folosesc i astzi la Oxford. Astfel, filosofii
secolului paisprezece erau preocupai de etimologie, semantic i sintax. Asemenea filosofiei lui
Wycliff, filosofia Oxfordului este de natura lingvistic.

2. E.Renasterii.
Renaterea a existat n perioada sec. XIV- XVI. Renatrea nseamn revenire la antichitate, la valorile ei,
evoluia gndirii filozofice antice, ntrerupt n perioada Evului Mediu. Tradiiile filosofiei antice i
medieval au cptat n filozofia Renaterii un nou sens, fiind aplicate pentru soluionarea problemelor nouaprute. O manifestare a epocii Renaterii a fost reforma religioas ce a dus la apariia protestantismului n
special n rile anglo- saxone. Un alt fapt care a avut o nsemntate enormi care trebuie s fie luat n
calcul pentru a nelege esena acestei epoci este schimbarea condiiilor politice n aceast perioad. n Evul
Mediu exista frmiarea feudal, o mulime de state mici, de mici organizaii politice ce depindeau mai mult
sau mai puin n mod direct de cele dou autoriti supreme ale timpului- Papalitatea i Imperiul. Prin ideile
sale Dante Alighieri (1265- 1321) a influenat gnditorii umaniti din secolele urmtoare. n lucrarea Despre
monarhie pe baza ideii despre independent predestinaiei pmnteti a omului, el creeaz un program al
monarhiei mondiale unice, ce trebuie s aib un character laic i snu depind de biseric. Condiia
obligatory a conceptului moral este n opinia lui Dante, libertatea aciunii omului, care ste pus la baza
principiului rspunderii morale. Dante fundamenteaz posibilitatea nlrii umanului pn la divinitate.
Credina n destinaia pmnteasc a omului, n capacitatea lui de a svri cu forele proprii fapte eroice l-a
ndemnat pe Dante s glorifice n Divina comedie, prima oar, demnitatea omului. Marsilus din Padova
(1270- 1342) pornete de la idea c izvorul puterii politice este poporul i de la el eman guvernul, prin
urmare, principele fiind n stat, el trebuie s guverneze fiind obligat ntotdeauna de popor s pzeasc legea.
n principiu filozoful schieaz teoria contractului social care a aprut, ntr-o form incipient la sofiti, dar
mai ales la Epicur. Opera lui Niccolo Machiavelli (1469- 1527) este consacrat n principal filozofiei
politice i de aceea este important i pentru istoria ideilor din filozofia dreptului. El ncearc s scoat la
iveal originea i rolul justiiei. Oamenii sau hotrt s fac legi i s dicteze pedepse contracelor ce le-ar
nclca. n opinia sa, astfel apare justiia.n consecin, putem remarca c teoria lui Niccolo Machiavelli nu
reprezint o apologie a tiraniei, ci mai curnd un avertisment dat regimurilor politice republican asupra
faptului ce se poate ntmpla dac la putere va veni un tiran cuceritor.

Filosofia dreptului n Epoca Modern

1. Filosofia dreptului la filozofii Grotius i Spinosa.
Grotius i ntemeiaz concepia politico- juridic pe principiile dreptului natural. Principalele idei
ale acestuia sunt cuprinse n lucrarea Despre dreptul rzboiului i al pcii. El afirma c omul
posed un instinct social care l face s triasc mpreun cu ceilali oameni. Acest instinct are la
baz incapacitatea omului de a tri nafara societii cu ceilali.Omul este incapabil s i procure
cele necesare pentru via.Din nevoia de a tri n societate izvorte dreptul natural care se nscrie
n grija pe care o are omul de a pstra societatea. Unul dintre criteriile existente dreptului natural
ar fi acela c tot ce este n conformitate cu natura raional i social aomului aparine dreptului
natural. Regulile dreptului natural nu aparin voinei umane sau divine. Ele sunt nite reguli ce
exist prin ele nsele. Grotius face o separare a dreptului natural de dreptul pozitiv. Dreptul pozitiv
este caracterizat de constrngere i de posibilitatea de executare. Dreptul voluntar este mprit de
Grotius n drept uman i drept divin. Grotius nu este deacord cu cei care susin teoria suveranitii
poporului. n concepia acestuia suveranitatea poporului trebuies fie limitat. Acest lucru se
justific prin faptul c puterea regilor are la bazun act de voin al oamenilor prin care au cedat n
ntregime unei anumite persoane de a-i conduce fr s-i rein vreo parte din acest drept. El
afirma c un rege chiar detronat are dreptul de a domni pentru c prilesunt obligate s respecte
contractul convenit.
n lucrarea sa Tratatul teologica politic Spinosa explic faptul c libertatea ine de cunoatere, de
raiune i nu de voin. Prin dreptul natural Spinosa nelege regulile naturii fiecrui individ, reguli
dup care concepem c este determinat s existe i s lucreze ntr-un anumit fel. Fiecare individ
poate s fac totul pentru a-i conserva propria existen i acest lucru l face pentru c aa a fost
determinat de la natur. Pentru oameni este mai bine s triasc dup legile raiunii lor vare au cu
adevrat n vedere folosul lor. Este cert c nimeni nu vrea s triasc n ur i nelciune. Dac nu
ascult de legile raiunii oamenii sunt expui rului. Spinosa acord primordialitate individului n
raport cu comunitatea politic pentru c libertatea individual de gndire asigur pacea
social.Democraia ca form de guvernmnt este cea mai apropiat de dreptul natural i de aceea
n democraie oamenii sunt lsai s gndeac liber.

2. Concepiile filosofilor dreptului n operele filosofilor englezi n sec XVIIXVIII

Thomas Hobbes consider politica i dreptul ca pe o tiin. Toate legile morale i politice
presupun ca efect un contract voluntar ntre oameni care are ca scop sproduc o via social
posibil ncondiii sigure. n funcie de acest contract se pot deduce diferite reguli morale i
politice. Hobbes afirm c omul nu este sociabil de la natur. Omul este nmod natural egoist i
caut numai binele su propriu. Acest gnditor susine ideea c statul este ntemeiat n baza unui
act voluntar prin care fiecare om se angajeaz fa de fiecare altul de a investi un suveran cu
dreptul de a-l guverna. n ceea ce privete relaia dintre suveran i supus supuii sunt autorii unei
voine politice al crei actor este suveranul. Astfel suveranul este autorizat i el nu acioneaz dect
n numele supuilor, iar supuii la rndul s acioneaz prin suveran. Legea este expresia voinei
celui care dispune de a comanda. Ea nu este valid nici de juriti nici de particulari ci unicul
legislativ este suveranul. Avnd ca baz contractul apare n concepia lui Hobbes ca fiind ideea
aprrii fericirii omului. Prin intermediul statului se exprim n cel mai nalt grad necesitatea pcii
sociale. Pentru a ntemeia statul Hobbes susine o filozofie a puterii. Contractul nu limiteaz, statul
n exerciiul puterii suverane ci o justific pe aceasta.
Ca i Hobbes G. Lock rmne fidel filosofiei engleze care leag ideea dreptului de aceea de
utilizarea individual sau social. Dreptul este ntemeiat pe ideea de libertate. Libertatea i
egalitatea fac parte din natura uman. Relaiile dintre oameni n stare de natur sunt relaii de for
iar dreptul nu este un drept al relaiilor de for cu al relaiilor dintre fiine libere care se realizeaz
n egalitate. Necesitatea existenei legilor este legat de nsi existena societii. Statul poate fi
considerat unul natural pentru c n acesta domin justiia i oamenii posed cteva drepturi n
conformitate cu raiunea. Trecerea de la stat natural la stat civil s-a fcut n baza unui contract n
temeiul consemmntului comun. Obiectul contractului este garania dreptului natural i nu
suprimarea lui n favoarea suveranului aa cum a susinut Hobbes. Unicul drept pe care cetenii l
pun la dispoziia societii civile este acela de a pedepsi i de a face dreptate. Puterea politic nu
poate fi absolut. Oamenii au renunat la starea lor natural i au construit societatea civil pentru
a obine o protecie maxim. Scopul oricrei puteri politice trebuie s fie conservate vieii,libertii
i a bunurilor. Dac acest scop nu este respectat puterea va intra n conflict cu cetenii i se va
reveni la starea natural pe care contractul tocmai vroia s o depeasc. Dac aceste puteri vor
confisca n favoarea lor dreptul poporului ultimul nu mai este inut de contractul ncheiat i va
putea recurge chiar la fora pentru a nlocui pe cel ce guverneaz, astfel Lock legitimeaz
revoluie. Drept a nu se ajunge la ea este necesar s se acorde o importan major celui care poate
s menin un echilibru ntre pri i anume judectorului.

3. Filosofia dreptului n operele filosofilor germani din a 2 jumtate a sec

XVII prima jumate a sec XVIII.
Samuel Pufendorf (1632- 1694) este unul din reprezentanii de seam ai dreptului natural. n
lucrarea sa Despre dreptul natural i internaional, el distinge dreptul natural de ceea ce putea fi
numit teologic moral. Aceast distincie poate fi fcut mai nti pornind de la sursa lor. Astfel,
prescripiile dreptului natural decurg din raiune i au ca obiect aprarea societii umane n
genere, iar principiile teo logiei morale provin de la Dumnezeu. Pe de alt parte, n ceea ce
privete diferenalor de natur, aliana dintre Dumnezeu i oameni ntemeiat pe o revelaie
particular este necunoscut dreptului natural, ale crui limite sunt acelea ale luminii raiunii.
Aceast trimitere la voina lui Dumnezeu face din legea natural centrul a ceea ce numim
societate, care se afirm la om cao contrapondere la instictul natural al egoismului. Cu toate
acestea dreptul natural, fundamentat pe raiune nu poate ignora imperfeciunea uman. Dup
Pufendorf exist identitate ntre principiile eseniale ale dreptului natural n stare de inocen i
stare de natur corupt, cu toate c diferena acestor doua condiii afecteaz numeroase maxime
particulare. n consecin, putem s remarcm c Pufendorf considera c dreptul are trei
fundamente: religia, dragostea de sine i sociabilitatea i c ntre ele trebuiede pstrat un just
echilibru.
Dup Gottfried Wilhelm Leibniz (1646- 1716) n plan uman nu se poate concepe o ordine social
care s fie n msur s limiteze aciunea individual. Considernd omul ca pe o monad, singura
real, nu se poate vorbi dect din punt de vedere fenomenal instaurarea unei ordini ntre fiine.
Conceptul de monad la Leibniz, are o mare rezonan n teoriile juridice care se ntind pn n
zilele noastre. Problema relaiei dintre independena i supunerea la o ordine dat este una dintre
problemele fundamentale ale teoriei politice i juridice, nc nesoluionat.
Meritul de a fi ncercat problema deosebirii dreptului de moral n mod sistematic i aparine lui
Christian Thomasius. n lucrarea Fundamentarea dreptului natural i internaional el este
preocupat de acest problem cu scopul de a scoate la iveal limitele autoritii legitime a statului
i de a revendica libertatea contiinei individuale care era cotropit n mod arbitrar de coerciia
juridic. Thomasius a combtut tortura, procesele mpotriva vrjitoarelor i ereticilor i a aprat
libertatea religioas i de contiin.
Un alt reprezentant al acestei pleiade de filozofi germani a fost i Christian Wolf. La el pricipiul
fundamental al filozofiei practice, adic al moralei i al dreptului, este ideea de perfeciune,
deoarece omul are datoria de a se perfeciona i de a promova perfecionarea altuia. n concepiile
sale Wolf se sprijin pe doctrinele tradiionale ale filozofiei dreptului: sociabilitatea omului,
contractul social, dar face o deosebire ntre drepturile nnscute ale strii naturale i drepturile
ipotetice sau dobndite ale strii sociale.

4. Problemele filozofiei dreptului abordate n operele iluminitilor sec.

XVIII- lea
Ca reprezentant al burgheziei luminate franceze, opera lui Charles Montesquieu (1689- 1755)
apare ca una dintre cele mai progresiste i mai ndrznee ale acelei epoci. De fapt, ntreaga sa
oper nu este altceva dect o tentativ de a ngrdi puterea monarhului care, n feudalism, era
absolut. Monarhul era reprezentantul lui Dumnezeu pe pmnt, situndu-se, datorit acestui fapt
dincolo de regulile instituite n societate. Un atac important n opera sa este ndreptat mpotriva
clerului care,de o perioad lung de timp, se situa deasupra puterii pmnteti i coagula nttreaga
putere, chiar i pe cea politic, nu numai pe cea religioas. Trebuie remarcat faptul c concepia lui
Montesquieu este influenat de teoreticienii dreptului natural, printre un loc de frunte l ocupa
Grotus i Pufendorf. n ceea ce priveteomul, susine el, acesta este nzestrat cu raiune, poate s
aib legi fcute de el dar poate s aib i legi pe care nu le-a fcut. Tuturor legilor statornicite n
societate le premerg legile naturale, legile care deriv din structura fiinei noastre. Pentru a
cunoate astfel de legi trebuie s naintm n timp i s cunoatem omul dinaintea constituirii
societilor. La Montesquieu strea de rzboi ntre oameni ncepe odat cu constituirea societii.
De ndat ce se afl n societate, oamenii pierd simmntul slbiciunilor, egalitatea care exist
ntre ei nceteaz i ncep stare de rzboi. n societate oamenii devin contieni de fora lor i,
ncercn s obin ct mai multe avantaje de la societate, dau natere strii de rzboi ntre ei. n cee
ce privete guvernmntul, dup Montesquieu el poate fi n minile unuia singur sau n minile mai
multora. n concepia lui exist 3 forme de guvernmnt:cel republican, cel monarhic i cel
despotic...Guvernmntul republican este acela n care ntregul popor sau numai o parte a lui
deine puterea suprem; cel monarhic este acela n care conduce unul singur, dar potrivit unor lege
fixe i dinainte stabilite; pe cnd n cel despotic unul singur, fr vreo lege i fr vreo regul,
mn totul dup capriciile i voina sa. Cel mai important principiu cu privire la guvernmnt este
acel al separaiei puterilor n stat. n opinia lui pentru ca guvernmntul s fie moderat, n fiecare
stat s existe 3 feluri de puteri: puterea legislativ, puterea executiv i puterea judectoreasc. n
ceea ce privete dreptul civil, Montesquieu susine n principiu cluzitor n dreptul civil este acela
c proprietatea reprezint libertatea, susinnd aceste idei el se nscrie n curentul epocii care a vut
att rsunet teoretic ct i practic
J.J Rousseau (1712- 1778 a conceput un model de societate n care s fie protejat persoana i
bunurile fiecruia i s i se asigure libertate deplin. Dup el, societatea nu trebuie s se
ntemeieze pe dreptul celui mai puternic. Fora nu creeaz dreptul, iar omul nu este obligat s dea
ascultare dect puterilor legitime. Egalitatea prilor este principiul oricrei convenii. n concepia
lui Rousseau, fr exercitarea de ctre popor a dreptului s suveran, nu exist putere legitim.
Lund n consideraie bipolaritatea concepiei sale politice pe de o parte, libertatea individului, iar
pe de alt parte voina general, el apr individul pn la anarhism i face apologia voinei
generale care tinde spre absolutism.

5. Filozofia dreptului n operele lui Im. Kant i I. Fichte.

Dreptul ocup un loc major n filozofia lui Kant (1724- 1804). Doctrina dreptului face parte din
metafizica moravurilor. Ea nu este dect o parte din metafizica moravurilor, cealalt parte fiind
doctrina virtuii. Kant consider Doctrina dreptului ar putea fi numit metafizica dreptului pt c
este tratat ca un sistem care provine din raiune. Ceea ce ste demn de remarcat este faptul c
dreptul ntemeiat a priori pe face parte din metafizica moravurilor. n cadrul acestei metafizici,
Kant face deosebire ntre ceea ce aparine dreptului i ceea ce aparine voinei, adic moralitii.
Kant susinea c pot fi numite morale aceste legi ale libertii, pentru a le distinge de cele ale
naturii. Omul se poate nla prin moralitate, al crei concept- cheie este conceptul de libertate.
Chiar dac dreptul este ntemeiat pe raiune, el nu poate s i extind sfera asupra actelor pur
interioare, aceasta rmnnd in afara reglementrii dreptului. Ce este deci dreptul? Dreptul, afirm
Kant este ansamblul condiiilor prin intermediul crora arbitrul unuia poate s se acorde ca arbitru
celuilalt, urmnd o lege general de libertate. n concepia lui Kant, statul este dreptul afirmat i
realizat. n aceast ordine de idei, Kant definete statul ca o multitudine de oameni trind dup
legile dreptului, i asociate printr-un contract. n ceea ce privete statul Kant este de acord cu
teoria lui Locke, Montesquieui Rousseau cu privire la diviziunea puterilor. Putere legislativ
trebuie separat de puterea executiv pentru c numai n felul acesta constituia este legitim. Kant
pene accentul pe noiunea dreptului natural,pe care o invoc drept pricipiu fundamental al
dreptului, dar l lipsete de coninut. Aadar, se observ faptul c liberul arbitru nu poate fi luat n
consideraie dect n msur n care este coordonat cu ideea. Numai astfel se poate vorbi de un
ideal de justiie. Se poate spune ns c ideea de libertate aparine individualitii umane.
Comunitatea nu poate fi conceput fr existena libertii individuale care o ntemeiaz. De aceea
se poate afirma c neokantienii au o tendin individualist cu privire la fundamentarea
conceptului de justiie. Pornind de la acest element, se poate spune c justiia nsi se ntemeiaz
pe libertate, acest din urm concept fiind cheia de bolt a tutror concepiilor juridice neokantiene.
Johann Gottlieb Fichte (1762- 1814) este un filozof ce a fost puternic influenat de Kant. n
lucrarea sa Fundamentul dreptului natural el insist att asupra funciei proprie dreptului de a
garanta i a ntri exerciiul libertii, ct i asupra restriciei libertii pentru a asigura existena
comunitii umane. Dup Fichte, raiunea de a fi a dreptului const n reciprocitateabn libertate, n
impunerea recunoaterii de ctre fiecare individ al libertii celorlali. Filozoful argumenteaz c,
din faptul c aceast recunoatere nu are nici necesitate moral, pentru c ea nu are nimic absolut,
fiind condiionat i relativ chiar n virtutea reciprocitii pe care o implic. n centru ateniei lui
Fichte a stat afirmaia libertii umane n interiorul unei ordini, adic ncercarea de a concilia ceea
ceeste mai dificil de conciliat, anume principiile libertii i ale autoritii. Este aceeai idee a
rolului mediator pe care l atribuie Fichte dreptului. Putem spune cu certitudine c coala dreptului
natural, devenit prin eforturile lui Kant i Fichte coala dreptului raional, a atins cele mai nalte
culmi, mai ales prin opera lui Fichte.

6. Filozofia dreptului n concepia istoricismului filozofic a lui F. Hegel

Georg Wilhelm Friedrich Hegel (1770- 183) afirm n Principiile filozofiei dreptului c ceea ce
este raional este real i ceea ce e real este raional. Este foarte interesant de observat la Hegel c
istoria, ca transpunere temporal a conceptului,nu este o fericire pentru spirit. Studiind operele
sale ne dm seama c desfurarea spiritului n istorie este o etap necesar dar care trebuie
depit.. El nu afirm n mod direct acest lucru, aceasta rezult implicit din filozofia sa. El susine
c orice cunoatere are ca finalitate un obiect determinat , dar tot el afirm c orice determinaie
are n sine propria sa negaie, adic se autodesfiineaz. Hegel consider individul uman ca pe o
parte a unei realiti care nu depinde cu nimic de el pentru a fi. n felul acesta, individul nu mai
este considerat ca o fiin care se bucur de certitudinea absolut de sine, ci ca fiina care i caut
mplinirea n afara sa, n natur i n societate. Caracterul primar al dreptului, aa cum apare el la
Hegel, este legat de marile transformri ce au loc la sfritul sec al XVIII- lea, secol n care se
produce o ruptura profund n epistema european. El vizeaz individul uman n esenialitatea sa,
adic vizeaz umanul. Nu conteaz dac deseori se neal cu privirea la esena sa, important este
c de fiecare dat ceea ce se nscrie n sfera sa vizeaz individul i, de aceea,se poate spune c,
ntr-o astfel de viziune, individul uman este om al lumii, o lume fr limite ncare el i gsete
locul su adevrat. Normele juridice sunt reguli de interpretare a realitii, iar subiecii de drept
trebuie s se conformeze acestei interpretri, fr a avea posibilitatea s se intereseze de realitatea
ntr-o viziune proprie, remarc Hegel. Atunci cnd vorbete de individ, Hegel nu are n vedere
omul ca atare, ci subiectul de drept. Pe aceasta i cldete el sistemul dreptului. Relaia pe care o
instituie Hegel ntre individ i stat este de manier stat- individ etatic, ceea ce creeaz un
dezechilibru ce favorizeaz statul. Hegel se mai refer i la conceptul de validitate care duce la o
teorie pur a dreptului, care se ntemeiaz n el nsui pe un criteriu de adevr. Dreptul pentru a
exista trebuie s fie legitim. Filozofia lui Hegel pornete de la simplu, gndit ca ceea ceeste
nemplinit, i ajunge la complex, la sintez, evitnd individualitatea. Acest mod de a proceda
culmineaz n drept, unde sinteza obiectiv capt maximum de complexitate.
ntr-o astfel de situaie, Hegel realizeaz un edificiu logic, dar nu mai filozofeaz. A risipi
individualitatea simpl n structur nseamn a scpa prilejul de a filozofa, o filozofare ca iubire de
nelepciune. Nu cumva Hegel a gndit individualitatea ca simpl corporalitate i fuga de aceast
corporalitate a dat natere la sistem? Aadar, n concepia lui Hegel, dreptul, morala istatul sunt
rezultatul unei dezvoltri istorice care este manifestarea spiritului naional, iar spiritele naionale
sunt ntrupri ale spiritului obiectiv.

7. Istoricismul juridic sau coala istoric a dreptului din sec. al XIX- lea
coala istoric a dreptului s-a constituit n al doilea deceniu al sec. al XIX- lea, ca o manifestare
de respingere att a concepiei dreptului natural raional a lui Kant, ct i a voluntarismului propriu
doctrinei lui Hegel despre drept ca voina a statului. Unicul fundament al dreptului este raiunea
istoric. Reprezentanii acestui curent de gndire n drept sunt Hugo, Charles de Savigny i Puchta.
Savigny suine istoricitatea dreptului, n sensul c dreptul unei epoci este cu necesitate condiionat
de dreptul epocii precedente, iar libertatea de decizie juridic nu are caracterul eternitii. El
relativeaz dreptul i-l leag de istoria unei anumite naiuni. Dreptul este deci n opinia lui
Savigny natural,dar el nu este expresia naturii raionale a omului, ci exprim totalitatea vieii
organice care este naiunea. Dup Savigny, naiunea nu este rezultatul unui contract social care ar
fi fost edificat ntr-un cadru atomistic al individualitilor, ci ea este un tot, n acrui complexitate
indivizibil prilor sunt solidare i a crui via i cultur definesc rupturile i discontinuitile
mecanismului raional. Dreptul i are temeiuln ultim analiz, n cutum i n istorie. Dac, din
punt de vedere al colii istorice, dreptul eman spontan din sufletul poporului i se schimb lent,
dar continuu, rezult c fiecare popor i fiecare epoc au dreptul lor. Pe acest fundal coala istoric
respige universalismul juridic, nlocuindu-l cu particularismul juridic.

8. Concepiile filozofiei dreptului elaborate n cadrul utilitarismului englez

din sec. al XIX- lea
Cu toate c utilitarismul juridic are rdcini istorice adnci, fiind cultivat nc din antichitate de
Epicur, totui el se prezint ca o realizare deosebit a culturii etice i politico- juridice engleze,
deoarece n Anglia dreptul era conceput ca un interes socialmente garantat. Ideile lui Jeremy
Bentham (1748- 1832) cu privire la drept sunt influenate n mod special de Hume. Opera lui
Bentham se axeaz n jurul a sou probleme deosebit de importanta pentru viaa politic i, mai
ales, pentru filozofia dreptului. n prima este vorba de a arta, ca Hume, c nu se poate gndi
politica n termeni de stare de natur i de contract social, i de a gsi categoriile unei noi abordri
filozofice a acestei teme. n cea de adoua este vorba de adenuna tehnicile parlamentare destinate
duc la eec toare reformele ntr-un regim care se mndrete, prin nsi raiunea parlamentului
su, de a beneficia de maximum de libertate pentru cetenii si. Benthamen consider c
utiluleste cel care poate aduce fericirea unui numr ct mai mare de oameni,constituindu-se astfel o
adevrat democraie. Prin intermediul criticii concepiei contractului, Bentham a ncercat s dea
un alt sens noiunii de libertate i egalitate, diferit de cel contractualist care duce la supunerea i la
favorizarea inegalitilor. Contractualismul este o ficiune juridic. Bentham consider c omul
trebuie s caute nainte de toate un profit personal n relaiile sale cu altul. Scopul individului este
acela de a acumula maximum de avantaje personale. Interesele individuale sunt singurele reale,
statul avnd ca unic isiune coordonarea care asigur fericirea tuturor. Datorit acestei abordri,
opera lui Bentham este considerat ca fiind o viziune individualist, atomistic i anistoric. Ceea
ce l caracterizeaz n mod deosebit pe John Stuart Mill (1800- 1873) este liberalismul su, iar
opera scris n acest sens ncerc s pun neviden natura i limitele puterii ce poate fi exercitata
n mod legitim. Problema pe care i-o pune Mill este aceea a echilibrului care trebuie s existe
ntre solicitarea i condamnarea interveniei puterii n viaa individual. Ca adept al utilitarismului
el susine c utilitatea este instana ultim n toate destinele etice. Concluzia la care ajunge el este
una strict utilitar i anume aceea c singura libertate demn de acest nume este aceea de a-i
urmri binele propriu, n felul tu propriu, atta timp ct nu ncerci s lipseti pe alii de binele lor
sau s-i mpiedici s i-l dobndeasc. Herbert Spencer (1820- 1903) a dezvoltat o concepie care
s-a plasat la intersecia utilitarismului englez cu coala sociologic de filozofie juridic, precum i
cu pozitivismul juridic. El atribuie utilitarismului o semnificaie nehedonist. Spencer trateaz
justiia ca o valoare vital att pentru individ, ct i pentru societate. Spencer consider dreptul
caun instrument de nfptuire a libertii de aciune a fiecrui, nct s nu o mpiedice pe aceea a
altora. Astfel pentru Spencer dreptul este garantul adevratei liberti, care const n a permite
fiecrui s triasc fr a fi jenat de alii, cu condiia ca nici el s nu jeneze pe nimeni.