Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
A) Definiţi obiectul de studiu al filozofiei dreptului, aspectele, problemele fundamentale şi funcţiile ei.
1.3 Apreciaţi rolul şi însemnătatea filozofiei dreptului, coraportul ei cu alte ştiinţe juridice.
2. Şcoala sofiştilor
1.1. Prezentaţi principalele idei politico - juridice ale sofiştilor.
Sofistii erau cei ce sutineau ca in plan uman totul este relativ.Ei
considerau ca legile ca si obiceiurile sunt supuse schimbarii si deci
sunt relative.Sofistii concepeau individul uman ca masura a tuturor
lucrurilor.Odata cu sofistii se evidentiaza conflictul dintre cetate si
individ.Este pentru prima oara cind individul iese in prim plan.Daca
legile sunt relative inseamna ca ele sunt create de oameni, omul fiind
si in aceasta situatie masura lor.Combatind absolutismul si investind
incredere in individ, individualismul sofistilor presupune democratia,
asa cum democratia presupune libertate individuala.Sofistii au distins
între dreptul pozitiv(stabilit de cetate)si dreptul natural (ca drept
nescris, conform naturii umane) si au sustinut ca dreptul pozitiv
trebuie sa se întemeieze pe cel natural.
3. Socrate
1.1.Prezentaţi ideile politico – juridice a lui Socrate în raport cu ideile sofiştilor.
Socrate nu accepta predarea contra unei remuneratii, si de
asemenea el nu era de acor cu relativizarea tuturor conceptelor pe
care le punea in practica sofistii.Socrate promova ideile conform
carora era necesara o supunere absoluta fata de regulile cetatii, pe
cind sofistii scoteau in prim plan individul uman.Socrate ii ajuta pe
oameni sa ajunga la adevar, pe cind sofistii practicau
inseleciunea.Dar totusi atit sofistii cit sisocrate prin metode diferite
si adeseori contradictictorii au revolutionat gindirea greaca prin
concentrarea atentiei pe individualitatea umana.
4. Platon
1.1.Prezentaţi principalele concepţii politico – juridice ale lui Platon pe baza dialogurilor „Despre
stat” (Republica) şi „Despre legi”.
In conceptia lui Platon educarea indivizilor umani are un mare rol in
bunul mers al societatii si in organizarea de stat.Numai prin educatie
poate fi instaurata dreptatea in stat.Numai in felul acesta omul va alege
acea forma de organizare a statului care ii va asigura in cel mai mare
grad libertatea.In conceptia lui Platon un filosof trebuie sa conduca
statul, deoarece doar el poate aduce individul la lumina
adevarului.Bazindu-se pe oameni cu caractere puternice statul va fi
puternic si va asigura fericirea tuturor, pentru ca statul imprumuta de la
oameni caracterul acestora.Pentru ca un stat sa fie drept si deosebit
trebuie ca cetatenii sai sa fie educati in spiritul dreptatii, singurul care
poate inalta cetatea la ideea de Bine.Platon distinge urmatoarele forme
de guvernamint:Timocratia,Oligarhia,Democratie,Tiranie. Platon spune
ca cel mai bun stat este staul unde toti sunt egali, si toate bunurile sunt
comune.Individul trebuie sa se supuna autoritatii statului, legii.
1.2.Analizaţi raportul dintre organismul individual şi organismul social la Platon.
Pentru a fi mai sigur în posibilitatea edificării unei cetăţi ideale, Platon
a schiţat cu grijă o paralelă între stat şi individ. Orice individ posedă trei
facultăţi: raţiunea care domină, curajul care acţionează şi sentimentul
care se supune. Tot aşa şi în stat se disting trei clase: a înţelepţilor
(destinată să domine); a luptătorilor (care trebuie să apere organismul
social); a meşteşugarilor şi agricultorilor (care trebuie să-i întreţină).
Una dintre ideile centrale ale dialogului Republica, prin care Platon
explică fenomenele politice, este analogia de esenţă între sufletul
individual şi sufletul cetăţii, altfel spus între “constituţia” interioară a
sufletului individual şi constituţia statului, ce apare ca un fel de mare
suflet colectiv. Dreptatea interioară produce, aşadar, dreptate exterioară;
justiţia, dreptatea trebuie să fie inerentă interiorităţii omului.
Societatea este inchipuita de Platon a fi analoga cu un organism, in
speta cu organismuluman. Platon crede ca trasaturile psihologice ale
individului se regasesc in anumite grupurisociale, ca in fata vietii
grupurile sociale reactioneaza in mod asemanator cu individul, ca cel ce
cunoaste psihologia individuala poseda implicit cunostintele necesare or
ganizarii politice a societatii.
1.3.Exprimaţi-vă atitudinea faţă de conceptul statului ideal
formulat de Platon. Argumentaţi.
Platon descrie in opera sa Republica forma ideala de stat.Platon spune
ca rostul de a fi a Statului Ideal este acela de a infaptui Principiile
Binelui si Dreptatii. Acest stat se bazează pe cele trei caste numite mai
sus: conducătorii (filozofii), militarii şi gardienii, agricultorii şi
meseriaşii. Fiecare trebuie să-şi îndeplinească stric funcţiile sale în
dependenţă de capacităţile proprii. Conduc cu ţara oamenii deştepţi,
filozofii, militarii asigură ordinea publică, iar ceilalţi produc bunurile
materiale. Mai aproape de statul ideal este republica aristocratică.Statul
ideal se va baza pe o astfle de educatie care sa sesizeze prin gindire
dreptatea, frumosul si binele.O cetate este buna in masura in care
individual umanprimeste o educatie corespunzatoare.In statul ideal
nu este nevoie de legi deoarece legea este inscrisa in sufletul fiecaruia.
5. Aristotel
1.1. Prezentaţi concepţiile lui Aristotel referitor la apariţia, esenţa şi forma statului.
Baza oganizarii statale este Constitutia care izvoraste din natura sociala
a omului.Se sustine ca statul a aparut din cauza insuficientei de sine a
individului uman.La Aristotel statul este anterior individului, aceasta
idee sprijininduse pe faptul ca intregul este anterior partii.Statul fiind
asimilat unui organism complet este anterior individului uman care nu
este decit o parte a acestui organism.Astfel la inceput dupa Aristotel a
fost casatoria si sclavia din care ia fiinta casa locul in care locuieste
familia.Din comunitatea mai multor case apare satul iar comunitatea
formata din mai multe comune este statul complet.Constitutia este cea
ce determina in stat organizarea sistematica a tuturor puterilor dar mai
ales a puterii suverane iar suveranul cetatii in toate locurile este
guvernamintul.dupa Aristotel exista 3 forme de stat:regalitatea,
aristocratia si republica.
1.2 Stabiliţi cauzele răspândirii ideilor şcolii stoice în Roma Antică şi evidenţiaţi
particularităţile ideilor stoicilor romani.
1.2. Comparaţi raportul stat – biserică şi scopul statului la sf. Augustin şi sf.
Toma d'Aquino.
8. Nicolo Machiavelli
1.1. Prezentaţi doctrina politico – juridică a lui Nicolo Machiavelli.
1.1Prezentaţi doctrina politico – juridică a lui Nicolo Machiavelli
9. Jean Bodin
1.1.Descrieţi ideea suveranităţii statului în concepţia lui Jean Bodin.
Statul este prezentat de ginditorul francez in calitate de totalitate a familiilor asupra carora se rasfringe o
conducere suverana.Statul se deosebeste de alte forme de asociere sociala prin caracterul sau juridic si
suveran al statului.In fiecare stat trebuie sa existe potrivit doctrinei lui Bodin o putere suprema ,unica si
indiviziblia.Deoarece nu exista stat fara putere suverana, ea se instituie incalitate de element distinctiv al
existentei statale.Reprezentind puterea permanenta si indivizibila a staului, suveranitatea este reprezentata de
autor in calitate de realizare de catre stat a celor mai importante activitati:1.Adoptarea legilor;2.Declararea si
incheierea razboaielor;3.Numirea functionarilor4.Realizare justitiei inclusiv gratierea ;5.Stabilirea si
colectarea ipozitelor.
1.2.Stabiliţi şi caracterizaţi trăsăturile fundamentale ale suveranităţii după Jean Bodin.
Principalele trasaturi ale suveranitatii potrivit doctrinei acestui ginditor francez sunt:
1.Caracterul permanent-puterea de stat se instituie pentru o perioada de timp care nu se determina in mod
anticipat.Potrivit doctrinei lui Bodin, detinatorul puterii de stat, investit in functie pentru o perioada
determinata de timp nu este suveran
2.Caracterul absolut-suveranul nu poate fi supus legilor create de el.Suveranul este deasupra legilor,
comportamentul lui nu poate fi supus reglementarilor juridice.Vointa suveranului este mai presus de lege si
vointa celorlati subiecti de drept.
3.Caracterul indivizibil si unitar-autorul francez afirma necesitatea detinerii depline a puterii de stat de catre
o persoana sau organ de conducere, respingind forma mixta de guvernare.
4.Caracterul neconditionat si continuu:autorul afirma dreptul detinatorului puterii de stat de a solutiona
problemele social-politice fara a fi obligat sa-si coordoneze propriile decizii cu alte persoane sau institutii.
Formele de organizare a statului sunt determinate in baza criteriului apartenetei puterii de stat. Bodin afirma
existenta a 3 forme ale suveranitatii:
1.Democratia:puterea intregii sau a majoritatii cetatenilor
Dar el optează pentru monarhie, ca formă de guvernare în stat în care deţinătorul puterii este o singură
persoană, care este capabilă şi suficientă să menţină suveranitatea unică şi indivizibilă. Dar se opune
categoric monarhiei tiranice şi monarhiei senioriate. El propune monarhia legitimă, în cadrul cărei supuşii
ascultă de monarh iar acesta ascultă de legile naturii. Puterea executivă, ca atribut esenţial al guvernării, nu
are nici una din trăsăturile puterii suverane dar nici atribuţii care să ştirbească natura suverană. Dar fiecare
formă de guvernământ poate fi: un guvernământ popular, aristocratic sau mix (forme de guvernământ).
1.3Exprimaţi o atitudine faţă de ideea lui Thomas Hobbes despre egoismul înnăscut al
omului.
Hobbes afirma ca omul nu este sociabil de la natura , omul este in mod natural egoist, cauta numai binele
sau propriu este insensibil fata de cel al altora.Daca omul ar fi privit ca guvernat numai de natura sa ar trebui
sa se recunoasca drept inevitabil un razboi permanent intre fiecare individ si semenii sai, pentru a fiecare
cauta sa aiba un folos in dauna celorlalti.
După convingerea lui LOCK în statul englez contemporan lui, ar exista următoarele puteri:
a) Putere legislativă (puterea supremă, care edictează legi obligatorii);
b) Puterea executivă (ca putere a monarhului);
c) Puterea federativă (atribuită statului, o putere a regelui).
El consideră, că funcţionarea în bune condiţii a Constituţiei pretinde separarea puterii legislative de puterea
executivă, ceea ce înseamnă că Parlamentul fiind puterea supremă şi marea nobilime, are controlul asupra
statului.
Lock considera ca nici o putere in stat nu poate fi o putere absolut arbitrara.Pentru aceasta puterile in stat
trebuie sa fie separate pentru c exercitarea puterilor in stat de catre acelasi organ al puterii poate duce la
tentatia de a abuza de aceasta, in felul acesta drepturile naturale ale omului putind fi incalcate.
Meritul lui Charles-Louis de Secondat, baron de Montesquieu este că a sistematizat toate ideile
referitoare la teoria separării puterilor existente pînă la el şi le-a dat o nouă interpretare în sensul existenţei
unor puteri distincte, atribuite unor organe separate şi independente unele de altele. Spre deosebire de
predecesorii săi, Montesquieu a realizat că aplicarea eficientă în practică a teoriei respective şi garantarea
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor este incompatibilă cu imixtiunea puterilor, de aceea
este necesară existenţa a trei puteri distincte şi anume: legislativă, executivă şi judecătorească. Această teză
este expusă în opera „Spiritul Legilor”, potrivit căreia puterea executivă revine regelui, puterea legislativă –
adunărilor populare (Camera Comunelor), iar puterea judecătorească este încredinţată unui corp de
judecători profesionişti şi independenţi. Acestea trebuie să fie clar separate, să nu interfereze una în
,,treburile” celeilalte, fiecare având funcţii bine definite: elaborarea legilor, aplicarea lor şi judecarea corectă
a conflictelor care apar în societate, în funcţie de prevederile legii existente la un moment dat. În acest
context, fără îndoială, „certificatul de naştere” a teoriei separăriiputerilor în sensul atribuit în prezent este
opera „Spiritul Legilor’ în care Montesquieu face celebra descriere a celor trei puteri ale statului, descriere
care conturează o teorie rămasă pentru totdeauna în conştiinţa celor care cred în valorile democraţiei şi
libertăţii: ,,În fiecare stat există trei feluri de puteri: puterea legislativă, puterea executivă privitoare la
chestiunile care ţin de dreptul ginţilor şi puterea executivă privitoare la cele ce ţin de dreptul civil.
Rousseau a influențat hotărîtor, alături de Voltaire și Diderot, spiritul revoluționar, principiile de drept și
conștiința socială a epocii; ideile lui se regăsesc masiv în schimbările promovate de Revoluția franceză din
1789.Rasunetul ideilor lui Rousseau este dovedit de faptul ca "Declaratia drepturilor omului si ale
cetateanului", devenita program al Revolutiei de la 1789, din Franta a fost elaborata pe baza "Contractului
social", regasit, în mare parte apoi, în prima Constitutie republicana a Frantei, precum si în alte constitutii
europene. Impactul puternic al ideilor contractualiste rousseau-iste a fost asupra iacobinilor care au văzut în
minitratatul de drept politic, „Contractul social”, instrumentul de distrugere a statului monarhic-feudal, de
construire a unei noi ordini politice. Jean Jack Rousseau ın lucrari criticınd regimul din Franta a scos ın
evidenta noi cai de solutionare. In special Rousseau sustinınd ca statul apartine poporului şi nu conducerii a
fost eficient ın ınsuşirea ıntelesului de stat-natiune. A initiat prabuşirea suveranitatii divine a regelui şi ın loc
a scos ın evidenta vederea suveranitate a poporului. Rousseau sustinınd ca toti oamenii s-au nascut egali şi
liberi a subliniat stringenta continuarii şi ın viata sociala a egalitatii şi libertatii. Cu notiunea de consens
social a atras atentie la reprezentarea vointei generale, a pus bazele legilor şi constitutiei actuale. Razboaiele
la care a participat ın sec. 18 Franta a adus statul ın pragul falimentarii cu exceptia regelui şi aristocratiei
poporul traia ın saracie şi mizerie, toate acestea au constituit motive ce au instigat revolta.
1.2. Analizaţi raportul dintre drept şi morală în concepţia lui Immanuel Kant.
Kant face distinctie intre ceea ce apartine dreptului si ceea ce apartine vointei, adica moralitatii.Dreptul in
opinia lui kant nu poarta decit asupra actelor exterioare ale oamenilor, deci acestea fiind inferioare actelor
morale care poarta asupra interioritatii umane.Libertatea nu intemeiaza si nu se intemeiaza decit pe actele
morale.Chiar daca dreptul este intemeiat pe ratiune el nu poate sa-si extinda sfera asupra actelor pur
interioare, acestea raminind in afara reglementarilor dreptului.Dreptul in conceptia lui Kant deriva din
moralitate, o moralitate ce functioneaza ca o constringere, ca un imperativ.Pentru a actiona in conformitate
cu conceptul unei legislatii rationale interioare, omul trebuie sa fie supus constringerilor juridice si morale.In
morala fiecare om se raporteaza la sine insusi conform regulii autonomiei vointei,in drept fiecare om se
raporteaza la fiecare om si la ceilalti conform unui principiu de constringere.Dreptul se fondeaza pe
constiinta pe care o are fiecare de a fi obligat sa se conformeze legii.
1.3Adaptaţi ideile lui Im. Kant din lucrarea „Despre pacea perpetuă” la ideia
contemporană despre integrare europeană.
. A gândi pacea nu este o iluzie politică, le aminteşte Kant eventualilor săi detractori: este un ideal spre care
umanitatea trebuie să tindă. „Despre pacea perpetuă”, tratat tipărit de Kant în 1795, prezintă principiile
filosofice ale dreptului internaŃional. Kant susŃine că vocaŃia umanităŃii este de a forma un Stat unic;
timpul când popoarele se vor uni în acest mod este încă departe, dar nu putem tăgădui că tendinŃa este în
acest sens, nici nu ne putem îndoi că scopul va fi atins. Fără îndoială că opera lui Immanuel Kant marchează
etapa cea mai importantă în istoria doctrinei pacifismului. Lucrarea Zum ewige Frieden reprezintă
concluziile practice ale conceptelor sale sociologice asupra războiului si a păcii. Se pronunTă pentru crearea
unui Congres al Statelor, împărtăsind ideea că pacea se va statornici definitiv pe măsură ce libertatea
popoarelor va fi câstigată si războiul înlăturat pentru totdeauna.Planul lui Kant de organizare a lumii
preconiza o Uniune de state, aceasta fiind, după el,singurul mijloc de a împiedeca războiul si de a înlătura
violenTa. Kant credea că războaiele pot fi înlocuite cu arbitrajul. De altfel, toate principiile stabilite de către
el în Spre pacea eternă sunt astăzi aproape universal recunoscute. Aceasta ne arată că doctrine de acest fel nu
sunt numai exerciTii dialectice, ci chiar factori istorici, care însoTesc si reglementează progresul real.
Bentham considera ca utilul este cel care poate aduce fericirea unui numar cit mai mare de oameni,
constituindu-se astfel o adevarata democratie fondata pe interconexiunea indivizilor ce isi urmaresc fiecare
interesul.Bentham nu intemeiaza utilul pe ratiune ci pe placere ca simplu sentiment.B.inlocuieste contractul
social cu utilul, el considera ca contractul este un simplu sofism, menit sa consolideze pozitia
guvernarii.Statul si dreptul sunt un sistem de echilibru intre interesele fiecaruia si interesele comunitatii.
Exista totusi la baza societatii reguli dar nu fondate pe ratiune ci pe utilitate.B.promoveza egoismul ca
regula a convietuirii sociale.Iar scopul individului este de a acumula maximum de avantaje
personale.Interesele individuale sunt singurele reale statul avind ca misiune coordonarea care asigura
fericirea tuturor.
Mill va schimba in totalitate utilitarismul, adaptindu-l societatii.El va aduce o noua clasificare a placerilor in
cele fizice si cele spirituale.Astfel placerile spirituale sunt superioare celor fizice, chiar daca mai greu de
atins.Pentru Mill utilitatea este fundamentul moralei. Conform acestui principiu actiunile sunt corecte
proportional cu tendinta lor de a promova fericirea si sunt incorecte in masura in care tind sa produca
inversul fericirii.Prin fericire Mill intelege prezenta placerii si absenta durerii(nu placere fizica ci
spirituala).Mill isi constituie propria viziune despre utilitarism avind in vedere distinctia bine persona- bine
public.El considera ca sacrificiul unui individ poate fi considerata cea mai inalta virtute.
John Stuart Mill incearca sa concilieze notiunile de justitie cu cea de interes, recurgind la notiunea de interes
general, superior interesului individual. Pentru Mill utilitatea este fundamentul moralei. Conform acestui
principiu acțiunile sunt corecte proporțional cu tendința lor de a promova fericirea și sunt incorecte în
măsura în care tind să producă inversul fericirii. Prin noțiunea de fericire Mill înțelege prezența plăcerii și
absența durerii, dar termenul de plăcere trebuie înțeles într-o accepțiune generală care nu înseamnă doar
plăcere fizică ci și „plăcerea frumosului, a decorativului, a delectării”. Mill nu abandonează teoria lui
Bentham și acceptă utilitatea ca fiind un principiu al valorilor morale motiv pentru care o acțiune poate fi
judecată în funcție de fericirea pe care o aduce unui anumit număr de indivizi.Spre deosebire de Jeremy
Bentham, Mill accentuează diferența dintre plăceri și imaginează o ierarhie a plăcerilor care ar sta la baza
conceptului de fericire. Mill nu este un hedonist (hedonismul privit ca o „doctrină a porcilor”), el vorbește
de două categorii de plăceri: trupești și spirituale. Ultimele sunt dezirabile, căci spune acesta, sunt superioare
calitativ plăcerilor trupești, deci implicit conduc la o fericire mai mare.Mill își construește propria viziune
despre utilitarism având în vedere distincția bine personal - bine public. Acesta este un alt punct în care
utilitarismul lui Mill se deosebește de cel al lui Bentham, motiv pentru care utilitarismul lui Mill este numit
și Utilitarism altruist. Deși Mill este conștient că un obiectiv ca acela de a ajusta binele personal în funcție
de binele public este un demers dificil care nu poate fi atins cu ușurință, el consideră că sacrificiul unui
individ poate fi considerat cea mai înaltă virtute.
1.3Evaluaţi distincţia dintre stat şi societatea civilă pornind de la ideile politico - juridice
ale lui Georg Hegel.
Hegel şi apoi Karl Marx defiena societatea civilă ca: „...o stare atinsă de popoarele avnsate, dar marcate însă
de egoism şi avariţie, lipsă de coeziune morală, deci se referea în special la ordinea economică şi socială cu
principii proprii, independent de cerinţele etice, juridice sau politice”.
Ideea de societate civilă reprezintă treapta de mijloc pe drumul organizării sociale de la familie la stat.
Destinul conceptului de societate civilă în opera lui Hegel trebuie judecat de pe un palier teoretic în care
statul apare ca întruchipare absolută a ideilor universale de libertate, dreptate şi moralitate. Totodată, statul
exprimă ideea de întreg, de unitate civilă deplină şi reprezintă un factor unic de stabilitate socială şi politică.
la baza constituirii societăţii civile se află trei moment esenţiale: deplina coerenţă între trebuinţele
individuale şi sistemul trebuinţelor sociale; asigurarea libertăţii individuale; alături de ocrotirea proprietăţii,
impunerea unei puteri administrative care să aibă grijă de interese particulare şi comune ale
societăţii.Referindu-se la ideea de stat Hegel şi-a imaginat o structură piramidală de organizare politică şi
administrativă. În prefaţa „Prelegerilor de filosofie a istoriei” a oferit un top cratologic în cadrul căruia locul
suprem revine monarhului. Următorul nivel este ocupat de funcţionarii de stat şi guvernanţi, iar ultimul loc
revine corporaţiilor şi stărilor. Relaţia individului cu statul este mediată de societatea civilă, în sensul că
realizarea idealurilor individuale este în strînsă legătură cu satisfacerea intereselor comune ale cetăţenilor.
1.2Stabiliţi condiţiile minime ale existenţei unui sistem de drept după Herbert Hart.
Herbert Hart pornește de la idea fundamental că scopul minim a vieții sociale a omului e
supraviețuirea.Aceasta creează necesitatea existenței dreptului și morale. Din punct de vedere structural,
dreptul este format din două categorii de norme: norme juridice primare și secundare. Cele primare au 3
dezavantaje:incertitudinea, caracterul static, ineficacitatea presiunii sociale care asigură norma data.Orice
sisitem juridic este format din unitatea normelor primare și secundare. El indică 2 condiții minime de
existent a unui system juridic: 1) respectarea de către majotitatea populației a normelor juridice valabile;
2)admiterea de către autorități a normelor de cunoaștere, de schimbare și de deciziie în calitate de
modele publice și commune de conduită.
1.3Apreciaţi rolul voinţei legislatorului la aplicarea legii, pornind de la ideile lui Mircea
Djuvara.
Pentru realizarea justiţiei este nevoie de o conducere politică,pentru realizarea unei ordini in acţiunile
naţiunii este nevoie de conducerea unei elite politice, de o legatură solidă între conduşi şi conducători. Iată
de ce Mircea Djuvara considera că politicul nu poate fi desfăcut de juridic, ci el este forma cea mai înaltă a
juridicului,întrucât se subordoneaza ideii de justiţie.Asa fiind, activitatea rationala a legislatorului nu mai
pare suficienta pentru realizarea acestei ordini de drept rational. Pentru aceasta Mircea Djuvara merge cu
conceperea judiciarului pana la interzicerea avocatilor de a face greva: pentru ca avocatul ,, este si trebuie sa
ramana aparatorul ordinii legale, el reprezinta in definitiv subtilitatea rafinata a ratiunii si a convingerii,
adica Dreptul insusi, in lupta victorioasa cu forta patimasa si brutala”.
1.3Estimaţi sancţiunea ca element definitoriu pentru drept (prin prisma ideilor lui Eugeniu
Speranţia).
Speranta afirma ca sanctiunea sau nesanctiunea nu caracterizeaza numai normele de drept, ea se exercita sub
toate aspectele vietii sociale.Societatea insasi este o realitate care ne constringe si ne obliga sa ne suordonam
modului ei de a fi.Sperantia afirma ca constringerea este o modalitate de imitatie prin ea procesul de
uniformizare deci de imitatiune se generalizeaza si se inlesneste.Constringerea dupa Djuvara este o
consecinta a nevoii de identitate.La nivel social normele sunt impuse de mase care instinctive elaboreaza
normele coercitive.Normele pe care aceste sanctiuni sunt destinate sa le garanteze, nu sunt ele insele creatia
legislatorului ci sunt formule agreate si adaptate fanatic de catre spiritul colectiv.
dezvoltată de către Toma dinAquinounul dintre cei mai de vazĂ reprezentanţi ai Scolasticii. Un alt
reprezentant al şcolii dreptului natural, perioada modera, este Jean-Jacques Rousseau, autorul lucrărilor
Contractul social şi Discursul asupra origina şi fundamentelor inegalităţii dintre oameni
1.2 Comparaţi conceptul clasic a dreptului natural şi conceptul dreptului natural renăscut.
1.3Evaluaţi importanţa istorică a şcolii dreptului natural.
26. Istoricismul în drept
1.1Prezentaţi principiile fundamentale a curentelor istoricismului.
Ideea principala era opozitia absoluta fata de lege, nu se recunosteau legile, legile reprezinta o stopare a
evolutiei dreptului , unicul izvor al dreptului este obiceiul.Deasemenea era considerat ca izvor al dreptului
constiinta juridica populara.Se negau codificarile si legile.O alta teza a acestui curent era ca dreptul se naste
in mod spontan ca si limba, se cristalizeaza in mod inconstient, se dezvolta in strinsa legatura cu spiritul
poporului.O alta teza este ca legiuitorul este un organ al constiintei umane, el nu dispune de putere creatoare
de drept.Si o ultima teza a acestui curent este ca legile nu au o valabilitate si o aplicabilitate universala.
1.2Determinaţi şi argumentaţi legătura dintre istoricismul juridic (şcoala istorică a
dreptului) şi istoricismul filosofic
1.3Analizaţi raportul drept-obicei în contextul ideilor istoricismului juridic (şcolii istorice a
dreptului).
Nu legea, ci cutuma reprezintă principalul izvor al dreptului şi baza acestuia. În raport cu cutuma, legea nu
are decât o importanţă secundară,legea nu formează reglui conştiente, ea nu poate face altceva decâtsă
capteze ceea ce s-a dezvoltat de la tine în viaţa socială de-a lungul istoriei unui popor si să-i asigure
formularea.Teoria acestei şcoli afirmă că există o corelaţie esenţială intre orice manifestare juridică şigeniul
naţional al poporului respectiv. Pentru această şcoală dreptul nu se naşte ca un produs reflectat
allegislatorului; dreptul este un produs organic al societaţii şi legea, cand formează reguli constiente, nuface
decat să prindă ceea ce a crescut de la sine în viaţa socială şi istorică, spre a-l pune în formule. În aceste
condiţii dreptul de astăzi este produsul lent şi foarte complex al unei lungi desfăsurări istorice.Şcoala istorică
a dreptului a asociat astfel dreptul cu istoria. Dreptul sustinea Savigny „nu e facut, ci seface singur”. Dreptul
este un un fenomen natural, comparat de catre Savigny cu limba pe care o vorbim,care nu este o creaţie
individuală şi nici nu se naşte din vointa cuiva. Ea este rezultatul culturii,credinţelor, educaţiei etc a unui
popor de-a lungu timpului.Ca şi limba unui popor tot aşa şi dreptulreflectă instituţiile în procedeele, în
scopurile şi în amănuntele sale cele mai mici, întreg trecutulistoric alunui popor.
27. Pozitivismul în drept
1.1Prezentaţi principalele idei a lui Auguste Comte ca fondator al curentului pozitivist.
Termenul de „pozitivism” a fost folosit pentru prima oara de Henri, contele de Saint-Simon pentru a indica
metoda stiintifica si legătura ei la filosofie. Adoptat în cele din urmă de Auguste Comte, acesta devine un
puternic curent filozofic ce a influentat diferite domenii ale stiintei, începând cu secolul al XVIII-lea. Comte
a urmărit infiinţarea unei filosofii pozitiviste, corespunzătoare ultimului stadiu la care omenirea trebuia să
tindă, după ce a trecut prin starea teologică şi acea metafizică, ce reprezentau trepte necesare ale omenirii, in
mersul ei de la copilărie spre maturitate pe care o reprezintă cea de a treia treapta, a spiritului pozitiv.
doctrina pozitivistă promovată de Comte se limitează la instaurarea unui stat totalitar în care puterea este
acaparată de un grup de savanţi, care în numele ştiinţei transformă politica în dogmă. Se resping deci, ideile
revoluţionare promovate până la el, numite „drepturile omului”, drepturi naturale şi morale, inalienabile.
Individul fiind doar un titular de drepturi pe care i le conferă societatea. Prin urmare tot punctul de greutate
al concepţiei lui Comte cade asupra faptelor omeneşti, asupra relaţiilor dintre oameni, relaţii care-i constituie
pe oameni într-un tot, într-o societate în care oamenii sunt legaţi printr-o interdependenţă, o solidaritate
foarte activă între ei.În aceste condiţii nu poate fi vorba de drepturi, există numai puterea societăţii de a ne
constrânge să facem anumite lucruri. Legea intervine cu constrângerea efectivă socială.
1.2Analizaţi raportul stat-drept pe baza concepţiilor pozitivismului etatic.
O doctrină desprinsă din şcoala pozitivistă, care începe să se afirme în Germania secolului al XIX-lea şi ţine
până la inceputul secolului XX, este pozitivismul etatic în care se pune accentul pe puterea de stat.
Argumentele ce au stat la baza constituirii acestui nou curent, pot fi sintetizate ca fiind, singurele drepturi
subiective sunt cele garantate de Stat, iar aceste drepturi trebuie să fie izvorâte din sursele juridice etatice;
dreptul este faptul etatic pozitiv, adică dreptul este validat prin stat; dreptul se naşte din voinţe exterioare
individului şi reglementează condiţia exterioară a acestuia; statul este legat doar de reguli create de el însuşi;
se promovează astfel autolimitarea statului. Deosebit de interesantă este teoria autolimitări statului ca
singurul corectiv posibil al întregii puteri de Stat. Autolimitarea puterii este necesară pentru că „dacă
absolutizăm puterea de stat, şi atunci el va putea din punct de vedere juridic să facă totul, el nu poate să
suprime întreaga ordine juridică să fondeze anarhia, pentru că astfel el se distruge pe el însuşi”. Statul este
limitat de ordinea juridică a cărei expresie supremă este ordinea constituţională „pentru că Constituţia
determină formele sau condiţiile de exercitare a puterii publice, ea excluzând orice putere care se exercită în
afara acestor condiţii de formă (...)”.Din punctul de vedere al dreptului, voinţa oamenilor care au creat statul
a fost determinată de forţe, provenind din propriile lor instincte de sociabilitate, şi de aceea nu trebuie
confundate aceste impulsuri naturale care sunt causa remota a Statului, cu actul de creaţie efectivă a statului
care este causa proxima.