Sunteți pe pagina 1din 31

1. ​Obiectul, problematica şi metodologia filosofiei dreptului.

A) Definiţi obiectul de studiu al filozofiei dreptului, aspectele, problemele fundamentale şi funcţiile ei.

Filosofia dreptului, după cum rezultă şi din numele său, este


disciplina preocupată
de studierea dreptului. Dreptul, însă, este studiat şi de ştiinţele
juridice speciale, fiecare dintre acestea examinând dreptul din punctul
de vedere al înţelegerii lor specifice şi a procedeelor de studiere
aobiectului dat, de pe pozţiile deosebite ale obiectului lor de studiu.
Prin cuvântul obiect se are în vedere ceea ce încă urmează a fi
studiat şi înţeles, iar prin conceptul de
obiect de studiu al ştiinţei – deja o înţelegere oarecare
teoretică(ştiinţifică) a obiectului, forma sa cognitivă-semantică de
exprimare (legea sau principiul), o anumită concepţie a înţelegerii şi
reprezentării lui. Ca ştiinţă teoretică generală, filosofia dreptului
studiază dreptul în esenţa sa universală , spre deosebire de ştiinţele
juridice speciale care studiază dreptul în natura şi caracterele lui
particulare. Nici o ştiinţă juridicăspecială nu poate explica ce este
dreptul în general , ce are eluniversal, precizînd doar ce este dreptul la
un anumit popor ,într-un anumit moment dat .
Problematica filosofiei dreptului:
1.Care sunt conditii le de justificare a dreptului-calea axiologiei
juridice
2.Care sunt conditiile de valabilitate a categoriilor juridice-calea
epistemologiei juridice.
3.Care sunt conditiile de adeverire a omului prin dreptul pozitiv-
calea ontologiei juridice.

In ceea ce priveşte funcţiile filosofiei dreptului, ele sunt cele


caracteristice tuturor ştiinţelor, şi anume: informativă,
cognitivă,educativă etc. In afară de acestea, filosofia dreptului are ca
principaleurmătoarele funcţii: funcţia conceptuală şi funcţia
metodologică
Funcţia conceptual a filosofiei dreptului constă in aceea că
eainarmează oamenii cu cunoştinţe generale despre drept, despre
principiile realităţii juridice. Reprezentand atitudinea omului faţă
deexistenţa juridică, viziunile lui asupra scopului şi sensului vieţii,
asupralegăturii dintre interesele şi necesităţile lui şi sistemul de drept
generalsocial, filosofia dreptului stă la baza orientării sociale, a
activităţiioamenilor, a atitudinii lor faţă de fenomenele juridice ale vieţii
sociale.Astfel, datorită faptului că filosofia dreptului are un obiect de
studiuraportat la intreaga realitate juridică, ea oferă o concepţie de
ansambluasupra lumii juridice in care işi găseşte realizarea dialogul
permanentdintre om şi lume.
Funcţia metodologică a filosofiei dreptului constă in aceea că
datorităobiectului ei de studiu, ea contribuie la elaborarea unor noi
procedee şimetode de lămurire, studiere şi transformare a realităţii
juridice.Metodele generale de activitate, scopurile şi idealurile elaborate
şi promovate de filosofia dreptului in măsură egală se referă şi la
activitateaştiinţifică. Deaceea, filosofia dreptului se manifestă ca
metodologiegenerală pentru ştiinţele juridice speciale, pe care le ajută
să-şiorganizeze şi sistematizeze propriile sisteme de cunoştinţe. In
concluzie, trebuie să menţionăm că necătand la faptul că
filosofiadreptului este o disciplină teoretică şi abstractă, ea are şi o
importanta funcţie practică – propune şi pregăteşte recunoaşterea
pozitivă a idealului juridic.

1.2. ​ lucidaţi arsenalul metodologic al filozofiei dreptului.


E
Ca ramură a filosofiei, Filosofia dreptului se supune exigenţelor
metodologice aleacesteia. Având, însă, un obiect distinct de cercetare,
dreptul, căruia îi sunt propriianumite disponibilităţi de cercetare,
Filosofia dreptului este mai sensibilă la un anumitunivers metodologic
şi mai opacă la altele. Filosofia dreptului se serveste de ambele perechi
de metode caracteristice si filosofiei si anume:inductia –deductia;
analiza-sinteza. In cercetarea logica a dreptului domina deductia, adica
se face o analiza rationala, fiindca trebuie sa se cerceteze conditiile care
determina posibilitatea dreptului si a cunoasterii sale.Prin analiza logica
trebuie sa se gaseasca un criteriu innascut in spiritual nostru astfel ca
experienta sa insemne ajutor dar nu baza cercetarii.Pe cind in cercetarea
fenomenologica a dreptului domina inductia.Iar in cercetarea idealului
dreptului de asemenea deductia.In a doua cercetare unde este vorba de
observarea evolutiei istorice adica de fenomenologia dreptului
prevaleaza inductia.Aici se aduna faptele se examineaza institutiile
juridice positive ale diferitor popoare :se indeplineste o cercetare
empirica.Metoda inductive se subimparte in metoda genetic care
studiaza originile sic ea comparativa care confrunta diverse sisteme
juridice.Prima pentru a dobindi o cunoastere integrala a evolutiei
dreptului ; a doua pentru ca dreptul unui anumit popor prezinta
totdeauna caractere unilaterale. În perspectivă istorică, evoluţia
Filosofiei dreptului nu ar fi fost posibilă fărăinovaţiile metodologice ale
lui Socrate, Platon, Toma d’Aquino, Kant, Hegel ş.a. Toma d’Aquino,
împreună cu întreagafilosofie medievală descoperă esenţa divină a
dreptului, prin metoda transcendentală defactură religioasă, în timp ce
Kant foloseşte aceeaşi metodă, dar de factură laică,coborând
transcendenţa din cer, în spiritul uman şi conturând, astfel, ideea de
dreptsubiectiv, în opoziţie cu cel obiectiv. Logicismul filosofic, precum
şi curentele ce i-auurmat, îndeosebi Analiza logică a limbajului au făcut
posibilă dezvăluirea valenţelor conceptuale ale noţiunii dreptului, în
timp ce Filosofia vieţii, Existenţialismul şi Filosofia post-
modernă a omului, exacerbând tema unicităţii fiinţei umane şi a totalităţ
ii catrăsătură a existenţei, au deschis calea unei adevărate filosofii a
“Drepturilor omului”, ceamai vehiculată temă contemporană de
Filosofie politică şi juridică. Hermeneutica, deşi ometodă târzie a
filosofiei, operantă iniţial mai ales în istorie şi antropologie, aduce cu
sine importante avantaje pentru Filosofia dreptului, îndeosebi
în cercetarea esenţei şi cauzalităţii unor fenomene istorice de drept.

1.3 Apreciaţi rolul şi însemnătatea filozofiei dreptului, coraportul ei cu alte ştiinţe juridice.

Studiind dreptul in esenţa sa universală, filosofia dreptului incepe de


unde se sfarşeşte ştiinţa dreptului, căreia de altfel, ii dă temeiurile şi
noţiunile fundamentale.
Filosofia dreptului este strâns legată de alte ştiinţe. Giorgio delVecchio
enumeră opt ştiinţe înrudite cu Filosofia dreptului:
Jurisprudenţa,Filosofia teoretică, Psihologia, Filosofia practică,
Sociologia, Demografia şiStatistica, Economia politică şi Ştiinţa
politică. Cea mai interesantă şi, totodată, cea mai durabilă relaţie este
cea dintre Filosofia dreptului şi Jurisprudenţă (Dreptul pozitiv) . Dacă
Filosofia dreptului studiază dreptul în esenţa sa universală,
Jurisprudenţa studiază aspectele particulare ale dreptului: domeniile
aplicării dreptului, diferitele sisteme de drept, practica juridică etc.
Fiecare dintre cele două domenii decercetare este bază de plecare pentru
cercetarea propriului domeniu.La polul opus se situează relaţia cu
Filosofia teoretică. Aceasta oferăFilosofiei dreptului universul
conceptual propriu filosofiei, precum şi
ometodologie specifică de cercetare. Putem aprecia, deci, că Filosofiadr
eptului este o aplicaţie a filosofiei, în genere, în timp ce Jurisprudenţa
esteo aplicaţie a Filosofiei dreptului. Importante relaţii există între
Filosofia dreptului şi celelalte ştiinţeenumerate. Astfel, Psihologia,
îndeosebi prin componenta ei socială oferăexplicaţii ale
comportamentelor de grup utile înţelegerii conceptelor derivateale
dreptului, Filosofia practică, prin cealaltă componentă a sa, etica,
oferăexplicaţii pertinente asupra relaţiilor dintre normativitatea juridică
şi ceamorală, sociologia este ştiinţa care oferă cadrul experimental al
elaborărilor teoretice din domeniul Filosofiei dreptului, Demografia şi
Statistica oferăinformaţii despre mişcarea grupurilor umane, utile în
cercetarea originii
normelor şi comportamentelor juridice, iar Economia politică şi Ştiinţa
politică oferă Filosofiei politice explicaţii asupra cadrului economic şi p
olitic, instituţional în care se derulează fenomenul dreptului.
Filosofia dreptului este o disciplină filosofică, specie a filosofiei practic
e. Ea nu se confundă cu ştiinţa dreptului. Dacă Filosofia dreptului
esteteoria dreptului natural, obiectiv, aşa cum se instituie el pe baza
înţelegeriiesenţei fiinţei umane şi a colectivităţilor sociale, ştiinţa
dreptului este teoriadreptului pozitiv, subiectiv, aşa cum este el conceput
de către sistemulinstituţional al unei organizări statale determinate şi pe
baza unei doctrine juridice asumate.

2. Şcoala sofiştilor
1.1. Prezentaţi principalele idei politico - juridice ale sofiştilor.
Sofistii erau cei ce sutineau ca in plan uman totul este relativ.Ei
considerau ca legile ca si obiceiurile sunt supuse schimbarii si deci
sunt relative.Sofistii concepeau individul uman ca masura a tuturor
lucrurilor.Odata cu sofistii se evidentiaza conflictul dintre cetate si
individ.Este pentru prima oara cind individul iese in prim plan.Daca
legile sunt relative inseamna ca ele sunt create de oameni, omul fiind
si in aceasta situatie masura lor.Combatind absolutismul si investind
incredere in individ, individualismul sofistilor presupune democratia,
asa cum democratia presupune libertate individuala.Sofistii au distins
între dreptul pozitiv(stabilit de cetate)si dreptul natural (ca drept
nescris, conform naturii umane) si au sustinut ca dreptul pozitiv
trebuie sa se întemeieze pe cel natural.

1.2. Determinaţi semnificaţia expresiei „relativismul gnoseologic al sofiştilor.”


Sofiștii sunt întemeietorii discursurilor politico-juridice. “În
domeniul gnoseologii(cunoașterii, cercetării), sofiștii adoptau o
poziție individualistă, fapt pentru care se vorbește “relativismul
gnoseologic al sofiștilor”, potrivit căruia orice om deține o înțelegere
proprie a lucrurilor și cunoașterea acestora. Această înțelegere are un
caracter dinamic, în permanentă schimbare. Unul și același om poate
lua, pentru perioade diferite de timp, poziții diferite(chiar contrare) cu
privire la aceeași problemă.Această atitudine gnoseologică presupune
inexistența unei adevărate științe, obiective și universale, pot exista
numai păreri(poziție cunoscută sub denumirea “scepticismul sofiștilor
în domeniul cunoașterii”). Chiar dacă sofiștii au introdus
raționalismul în gnoseologie, pentru ei cunoașterea nu era decât ceva
profitabil. Ei își petreceau timpul călătorind prin orașe și oferind
serviciile lor pe un preț stabilit. Serviciile ce le ofereau erau folosirea
capacităților lor de a convinge, de a pune la îndoială orice lucru, chiar
și un adevăr de partea căruia erau ei. Ei organizau dezbateri și
asigurau victoria celora care plăteau mai bine, chiar dacă era evident
că minciuna cîștigă.Sofistii afirmau ca fiecare om are un mod propiu
de a vedea si a cunoaste lucrurile, de unde urma ca nu poate exista o
adevarata stiinta obiectivasi universal valabila, ci numai opinii
individuale.Cunoasterea este simpla opinie ce apartine fiecarui
individ, acesata neputind sa se ridice la universalitate.

1.3 Evaluaţi importanţa şcolii sofiştilor pentru doctrinele politice şi de drept.


Odata cu sofistii se produce o adevarata revolutie intelectualapentru ca
in aceasta perioada se pun cu adevarat bazele inlocuirii cauzelor divine
cu cele naturale.Una din caracteristicile esentiale ale curentului sofist
consta in faptul ca relativizarea, scoate in prim plan individul uman,
acesta fiind „masura tuturor lucrurilor”.A sustine primatul
individualitatii corespunde unei activitati subversive care putea atrage
din partea cetatii grave sanctiuni. De aceea se considera ca sofistii au
fost initiatorii iluminismului grec .Sofismul a fost o perioada de
tranzactie de la filosofia presocraticilor spre o filosofie matura care a
atins culmile odata cu Socrate, Platon si Aristotel.Sofistii au fost cei ce
au combatut absolutismul si au investit incredere in individ, iar
individualismu sofistilor presupune democratie asa cum democratia
presupune libertate individuala. Principalul merit al sofiştilor este acela
de a fi intuit valoarea şi importanţa omului în Univers, motiv pentru
care au îndreptat filosofia asupra condiţiei umane. Sofistii sunt cei ce
produc o ruptura intre etica si politica, pentru ei legea nu avea nici o
influenta asupra naturii individului si nu este capabila sa faca din acesta
un cetatean bun si corect.Legea nu are alt rol decit sa faca posibila viata
in societate a indivizilor.Calitatea lor etica nu are nici o importanta.

3. Socrate
1.1.Prezentaţi ideile politico – juridice a lui Socrate în raport cu ideile sofiştilor.
Socrate nu accepta predarea contra unei remuneratii, si de
asemenea el nu era de acor cu relativizarea tuturor conceptelor pe
care le punea in practica sofistii.Socrate promova ideile conform
carora era necesara o supunere absoluta fata de regulile cetatii, pe
cind sofistii scoteau in prim plan individul uman.Socrate ii ajuta pe
oameni sa ajunga la adevar, pe cind sofistii practicau
inseleciunea.Dar totusi atit sofistii cit sisocrate prin metode diferite
si adeseori contradictictorii au revolutionat gindirea greaca prin
concentrarea atentiei pe individualitatea umana.

1.2.Explicaţi semnificaţia maximei lui Socrate „Eu ştiu că nu ştiu nimic”


Individualismul socratic se intemeiaza pe adevar, care porneste de la
acel:cunoastete pe tine insuti nimi prea mult”.Aceasta cunoastere este
individuala si semnifica intoarcerea privirii din exterior spre interioritate
spre ceea ce inseamna cu adevarat fiinta umana.Cunoasterea de sine este
renuntarea la egoism pentru a te descoperi intrun plan superior.Aceasta
este semnificatia afirmatiei frecvente a lui socrate cum ca singurul lucru
pe care il stiu este ca nu stiu nimic”.Aceasta maxima semnifica punerea
in discutie a noastra si a valorilor ce ne guverneaza propria viata.A te
indoi de tine insuti este calea spre adevar.Adevarata problema nu este
deci de a sti un lucru sau altul ci de a fi intro maniera sau alta. Din
maxima lui Socrate deriva scepticismul sau in ceea ce priveste actul
cunoasterii. Socrate aduce in discutie o problema importanta, anume
aceea a posibilitatilor noastre de cunoastere si spun pentru prima data
raspicat ca noi nu putem sa cunoastem totul, ca posibilitatile noastre de
cunoastere sunt limitate si ca nu trebuie prin urmare sa ne intindem cu
cunoasterea dincolo de ceea ce nu putem cunoaste.Universul este mult
prea cuprinzator decit ceea ce poate cuprinde ochiul uman si nu totul
poate fi explicat.Prin aceasta maxima Socrate ajunse la simpla
concluzie- ca numai zeii poseda intelepciune iar in fata acestora oamenii
nu sunt altceva decit niste marunte creaturi fara darul intelepciunii.Dar
din aceleasi motive suntem capabili de iubire si putem aspira la
intelepciune.
1.3.Analizaţi raportul lege – cetăţean pornind de la ideile politico – juridice a lui Socrate.
Lui Socrate ii apartine fraza:”o lege nedreapta este tot o lege”.Socrate ca si urmasii sai promovau ideile
conform carora era necesara o supunere absoluta fata de regulile cetatii. Justiţia, ca criteriu de manifestare a
legalităţii, este identică. Ceea ce este just, este şi legal, acest raport existent fiind caracteristic atît legilor
2
scrise, cît şi celor nescrise, de natură divină .
Printr-o astfel de manifestare de respect, Socrate îşi afirmă credinţa sa într-o justiţie superioară, pentru
valabilitatea căreia nu este nevoie de o sancţiune pozitivă. Pentru a nu încălca această justiţie cetăţeanul
trebuie să se supună chiar şi legilor rele, ca să nu-1 încurajeze pe cetăţeanul rău să le violeze pe cele
bune.Atit dreptul cit si statul sunt bazate pe o conventie, iar nerespectarea unei legi ar duce la darimarea atit
a dreptului cit si a statului.

4. Platon
1.1.Prezentaţi principalele concepţii politico – juridice ale lui Platon pe baza dialogurilor „Despre
stat” (Republica) şi „Despre legi”.
In conceptia lui Platon educarea indivizilor umani are un mare rol in
bunul mers al societatii si in organizarea de stat.Numai prin educatie
poate fi instaurata dreptatea in stat.Numai in felul acesta omul va alege
acea forma de organizare a statului care ii va asigura in cel mai mare
grad libertatea.In conceptia lui Platon un filosof trebuie sa conduca
statul, deoarece doar el poate aduce individul la lumina
adevarului.Bazindu-se pe oameni cu caractere puternice statul va fi
puternic si va asigura fericirea tuturor, pentru ca statul imprumuta de la
oameni caracterul acestora.Pentru ca un stat sa fie drept si deosebit
trebuie ca cetatenii sai sa fie educati in spiritul dreptatii, singurul care
poate inalta cetatea la ideea de Bine.Platon distinge urmatoarele forme
de guvernamint:Timocratia,Oligarhia,Democratie,Tiranie. Platon spune
ca cel mai bun stat este staul unde toti sunt egali, si toate bunurile sunt
comune.Individul trebuie sa se supuna autoritatii statului, legii.
1.2.Analizaţi raportul dintre organismul individual şi organismul social la Platon.
Pentru a fi mai sigur în posibilitatea edificării unei cetăţi ideale, Platon
a schiţat cu grijă o paralelă între stat şi individ. Orice individ posedă trei
facultăţi: raţiunea care domină, curajul care acţionează şi sentimentul
care se supune. Tot aşa şi în stat se disting trei clase: a înţelepţilor
(destinată să domine); a luptătorilor (care trebuie să apere organismul
social); a meşteşugarilor şi agricultorilor (care trebuie să-i întreţină).
Una dintre ideile centrale ale dialogului Republica, prin care Platon
explică fenomenele politice, este analogia de esenţă între sufletul
individual şi sufletul cetăţii, altfel spus între “constituţia” interioară a
sufletului individual şi constituţia statului, ce apare ca un fel de mare
suflet colectiv. Dreptatea interioară produce, aşadar, dreptate exterioară;
justiţia, dreptatea trebuie să fie inerentă interiorităţii omului.
Societatea este inchipuita de Platon a fi analoga cu un organism, in
speta cu organismuluman. Platon crede ca trasaturile psihologice ale
individului se regasesc in anumite grupurisociale, ca in fata vietii
grupurile sociale reactioneaza in mod asemanator cu individul, ca cel ce
cunoaste psihologia individuala poseda implicit cunostintele necesare or
ganizarii politice a societatii.
1.3.Exprimaţi-vă atitudinea faţă de conceptul statului ideal
formulat de Platon. Argumentaţi.
Platon descrie in opera sa Republica forma ideala de stat.Platon spune
ca rostul de a fi a Statului Ideal este acela de a infaptui Principiile
Binelui si Dreptatii. Acest stat se bazează pe cele trei caste numite mai
sus: conducătorii (filozofii), militarii şi gardienii, agricultorii şi
meseriaşii. Fiecare trebuie să-şi îndeplinească stric funcţiile sale în
dependenţă de capacităţile proprii. Conduc cu ţara oamenii deştepţi,
filozofii, militarii asigură ordinea publică, iar ceilalţi produc bunurile
materiale. Mai aproape de statul ideal este republica aristocratică.Statul
ideal se va baza pe o astfle de educatie care sa sesizeze prin gindire
dreptatea, frumosul si binele.O cetate este buna in masura in care
individual umanprimeste o educatie corespunzatoare.In statul ideal
nu este nevoie de legi deoarece legea este inscrisa in sufletul fiecaruia.

5. Aristotel
1.1. Prezentaţi concepţiile lui Aristotel referitor la apariţia, esenţa şi forma statului.
Baza oganizarii statale este Constitutia care izvoraste din natura sociala
a omului.Se sustine ca statul a aparut din cauza insuficientei de sine a
individului uman.La Aristotel statul este anterior individului, aceasta
idee sprijininduse pe faptul ca intregul este anterior partii.Statul fiind
asimilat unui organism complet este anterior individului uman care nu
este decit o parte a acestui organism.Astfel la inceput dupa Aristotel a
fost casatoria si sclavia din care ia fiinta casa locul in care locuieste
familia.Din comunitatea mai multor case apare satul iar comunitatea
formata din mai multe comune este statul complet.Constitutia este cea
ce determina in stat organizarea sistematica a tuturor puterilor dar mai
ales a puterii suverane iar suveranul cetatii in toate locurile este
guvernamintul.dupa Aristotel exista 3 forme de stat:regalitatea,
aristocratia si republica.

1.2. Clasificaţi justiţia după Aristotel şi caracterizaţi categoriile acesteia.


Raportul dintre poliltică şi etică Aristotel ni-1 dezvăluie în abordarea sa
cu privire la problema justiţiei. Justiţia, în concepţia lui, îşi are sursa în
virtute şi este orientată în folosul altuia, al societăţii întregi. Justiţia şi
virtutea sînt identice ca esenţă, însă, după manifestările lor, ele, în parte,
se deosebesc: justiţia se manifestă în raport cu alţii, iar virtutea este o
calitate deosebită a sufletului . 11

Principiul justiţiei este egalitatea aplicată în diferite feluri. Astfel,


Aristotel distinge două specii de justiţie: distributivă şi corectivă.
Justiţia distributivă (calitativă) exprimă relaţiile dintre colectivele de
indivizi în baza ideii de proporţionalitate. Ea este distinsă de Aristotel ca
proporţie geometrică, aplicată la repartizarea onorurilor, bunurilor şi are
destinaţia de a urmări ca fiecare să primească după merit.
Justiţia corectivă (cantitativă), spre deosebire de cea distributivă,
ordonează raporturile de schimburi reciproce. Principiul egalităţii, în
acest caz, se aplică într-o formulă deosebită de cea menţionată,
referindu-se doar la măsurarea, în mod impersonal, a daunei şi
cîştigului. Această justiţie este mijlocul dintre daună şi cîştig, în baza
căreia fiecare din cele două părţi aflate într-un raport să se găsească una
faţă de alta într-o condiţie de paritate, în aşa fel ca nici una să nu fi dat
sau să nu fi primit nici mai mult, nici mai puţin. Justiţia corectivă se
aplică la orice fel de schimburi sau raporturi, atît de natură civilă, cît şi
penală. Aristotel ajunge la concluzia că justiţia în politică poate fi numai
între persoane libere şi egale care aparţin unei comunităţi, iar
prerogativele şi dreptul trebuie să fie în mod necesar identice. Însăşi
natura lucrurilor respinge puterea unei singure persoane asupra tuturor
cetăţenilor, deoarece aceasta ar da naştere bunului plac. Cea mai eficace
sursă a libertăţii este suveranitatea legii.
1.3.Apreciaţi corelaţia formei de guvernământ şi regimului politic pornind de la concepţia aristotelică
despre forma statului.
Constitutia este cea ce determina in stat organizare sistematica a
tuturor puterilor, dar mai ales a puterii suverane iar suveranul cetatii in
toate locurile este guvernamintul.Guvernul este insasi
Constitutia.Constitutiile care au in vedere interesul obstesc sunt pure ,
cele care au in vedere numai folosul celor ce guverneaza sunt
defectuoase si sunt forme corupre ale constitutiilor bune.Primele
guverneaza peste oamenii liberi celelalte sunt despotice tratindui pe
guvernanti ca pe niste sclavi.Exista dupa Aristotel 3 specii de constitutii
pure carora le corespund tot atitea forme de guvernamint: regalitatea,
aristocratia si republica.Exista si alte 3 specii deviatii a celor
dintii:Tirania pentru regalitate, oligarhia pentru aristocratie si
demagogia pentru republica.
Regalitatea este forma de guvernamint care se bazeaza pe superioritatea
absoluta a individului care domneste, superioritate data de virtute.
Aristocratia este forma de guvernamint in care aristocratii sunt alesi
dupa merit cel putin tot atit cit si dupa avutie.
Oligarhia este forma de guvernamint in care suveranitatea apertine celor
bogati.
Tirania apare acolo unde puterea este concentrata in mina unei singure
persoane care nu detine nici virtute nici avere si care conduce in mod
despotic.
6. Şcoala stoică
1.1Descrieţi ideile politico – juridice a stoicilor.
Şcoala stoică a fost fondată de Zenon (336-264 î.e.n.). Ea concepe
omul ca un ideal al fiinţei, eliberat de orice influență externă15. Astfel,
omul, eliberîndu-se de orice pasiune, devine o fiinţă liberă, iar această
libertate nu poate fi interzisă de nici o autoritate. Idealul omului liber
trebuie să fie scopul fiecărui om, deoarece aceasta este calea spre o
judecată dreaptă. Omul, prin propria sa natură, participă la edictarea
unei legi de valoare universală, fiindcă natura umană este o parte a
naturii, a creaturii, a lumii în ansamblu. Această lege o reprezintă legea
naturii ce domină lumea ca reflecţie în conşninţa fiecărui individ. A
urma cerinţele legii naturii, aseamnă a trăi cinstit, a fi generos, a nu
dăuna altuia, a exista în conformitate cu raţiunea.Relaţiile naturale ale
oamenilor, bazate pe această lege naturală, pun temelia conceptului
echităţii.
Etica dezvoltată de Stoa derivă din principiile proprii ale fizicei:
universul este guvernat de legi absolute care nu admit excepții, iar
esențialul naturii umane este rațiunea. Aceste principii se sumează în
celebra maximă: „Trăiește în acord cu natura!”. Din această formulă
derivă noțiunea de virtute, cu cele patru aspecte
cardinale: înțelepciunea, curajul, dreptatea și temperanța, corespondând
învățăturilor lui Socrate. În timp ce în etica aristoteliană se recunoștea
locul pasiunilor în natura umană, urmând ca acestea să fie reprimate
prin rațiune, stoicii cer anihilarea pasiunilor, mergând până la ascetism
(„askesis”), pentru că virtutea reprezintă unica fericire. A fi virtuos,
înseamnă a fi indiferent la durere și suferință („apatheia”) și, în același
timp, doritor de cunoaștere. De aici importanța acordată științei, fizicei,
logicei, pentru că ele reprezintă bazele moralității, rădăcinile oricărei
virtuți. Omul înțelept este sinonim cu om bun. Nefericirea și răutățile
lumii sunt rezultatele ignoranței. De aici recomandarea practicii
filosofiei, examinării permanente a propriilor judecăți și a
comportamentului, pentru a putea constata dacă ele diferă de rațiunea
universală a naturii .

1.2 Stabiliţi cauzele răspândirii ideilor şcolii stoice în Roma Antică şi evidenţiaţi
particularităţile ideilor stoicilor romani.

Zenon a introdus ideea de "cetăţean al lumii" - o idee cu totul nouă şi


generoasă în acele timpuri. A avut de luptat cu prejudecăţile, întrucât
această idee necesita depăşirea barierelor "cetăţii" - unitate de bază a
culturii, şi chiar politicii eline. Imperiul roman acceptase mai demult
această idee, însă nu datorită urmării unor scopuri nobile, ci expansiunii
militare.
Cuvântul "Imperiu" vine de la latinescul "imperio"= a triumfa. În forma
sa nobilă, acest cuvânt desemna triumful spiritului asupra materiei, sau
viaţa aservită Divinităţii. La nivel politic, ar fi trebuit să însemne
armonizarea contrariilor.
Statutul de cetăţean al lumii însemna, pentru stoici, o stare de spirit,
caracterizată prin dominarea propriului eu. Acest statut îl putea obţine
orice om civilizat, indiferent de formele culturale sau politice cărora le
aparţinea. . Stoicii îşi impuneau o înaltă ţinută morală, şi aveau drept
modus vivendi acţiunea justă.În Imperiul Roman, stoicismul a găsit un
teren favorabil. Romanii au acceptat cu uşurinţă ideea de cetăţean al
lumii. Diferenţa dintre cetate şi provincie dispărea treptat. Romanii au
fost nu atât colonizatori (cei care impuneau o cultură), cât cuceritori,
civilizatori (au construit cetăţi, au oferit o bază materială teritoriilor
cucerite).Stoicismul roman a impus ideea de om liber.

1.3 Apreciaţi influenţa şcolii stoice asupra filosofiei creştine.


Filosofia stoică a influențat și pe unii din „părinții bisericei” creștine
ca Toma de Aquino și Sfântul Augustin. În timpul Renașterii târzii, s-a
dezvoltat un adevărat „Neostoicism”, al cărui reprezentant renumit a
fost Justus Lipsius. Influența acestui neostoicism se resimte în scrierile
lui Michel de Montaigne, înainte de orientarea lui spre scepticism, și în
gândirea lui René Descartes. Și filosofia morală a lui Immanuel Kant
este impregnată de Stoa

7. Doctrinele politico-juridice şi creştinismul


1.1. Expuneţi ideile politico – juridice a sf. Toma d'Aquino.
TdA subordoneaza ideea de drept natural ratiunii divine astfel ca fenomenul juridic nu poate fi decit
rational.Dreptul este intemeiat pe ratiune. El a fost cel ce sia exprimat ideea ca guvemdmintul si legea
trebuie sa aiba un scop moral. A fost un exponent de frunte al traditiei legii naturale. Teoria sa a dreptului a
pus in legaturi, prin intermediul ratiunii, legea eteme a lui Dumnezeu, legea naturala, legea pozitiva a
oamenilor si legea divina. Pentru Augustin, justificarea guvernamintului rezida in scopul acestuia - acela de
a asigura binele comun. A fost in favoarea monarhiei limitate printr-o constitutie mixte. Guvernarea celor
multi era o forma valida de guvenamint,
insi avea avantajele si dezavantajele ei. Tirania, pe de alta parte, presupunea incalcarea binelui comun.

1.2. Comparaţi raportul stat – biserică şi scopul statului la sf. Augustin şi sf.
Toma d'Aquino.

Toma are putine lucruri semnificative de spus despre Biserice si Stat ca


structuri de putere.Toma afirma ca “Puterea seculara si cea spirituala
sunt distincte si isi au amindoua originea in Dumnezeu, in asa fel incat
puterea spirituala trebuie sa fie respectata inaintea celei seculare in
problemele legate de mantuire, iar cea seculara, inaintea celei spirituale,
in problemele privitoare la bunastarea civila.
Aceasta diviziune este aplicabila ,doar daca nu se intimpla cumva ca
puterea seculara sa fiee unita cu cea spirituala, aaa cum se intampla, de
pilda, in cazul Papei, care se afla in fruntea ambelor puteri. SF.Toma
subliniaza rolul indrumarilor oferite de preoti, atunci cand acestia ii
calauzesc pe oameni catre scopul lor suprem, contemplarea lui
Dumnezeu. Rolul regilor este unul inferior, anume acela de a guvena
treburile seculare. in virtutea ierarhiei scopurilor vietii umane, nici un
guvernamint secular nu poate fi complet autonom. Puterea in regatul lui
Hristos le este rezervata preotilor. De fapt, asa cum spune Toma apoi,
,dupa legea lui Hristos, regii ar trebui se se supune preotilor".
Sf.Augustin distinge doua categorii de state :Cetatea paminteasca si
cetatea lui dumnezeu.Biserica este prezentata ca o forma de manifestare
a cetatii lui dumnezeu pe pamint.Statul are scopul de a ajuta biserica in
vederea instaurarii cetatii lui Dumnezeu.Dupa parerea lui Sf.Augustin
orice interventie a puterii statului in domeniul relatiilor spirituale si
bisericesti sau a bisericii in domeniulputerii de stat este periculoasa. În
ceea ce priveşte raportul Bisericii cu Statul, Sf. Augustin arată în De
civitate Dei existenţa cetăţii pământeşti şi a cetăţii cereşti, care se opun
una alteia prin scopurile şi sarcinile pe care le au: Statul conduce
administrarea bunurilor temporale, Biserica se ocupă de interesele
spirituale. În acest caz ele nu se opun, pentru că sunt amândouă voite de
Providenţă; creştinul datorează ascultare puterii temporale, dar, în
acelaşi timp, trebuie să asculte Biserica în problemele mântuirii
sufletului său. Atât statul, cât şi Biserica sunt supuse Justiţiei. Pe de altă
parte, ele îşi datorează reciproc ajutor, iar statul trebuie să acorde
protecţie Bisericii. Raporturile dintre Biserică şi Stat se bazează pe
următoarele principii: Biserica are dreptul de protecţie de la Stat, în timp
ce ereziile şi toate cultele false nu pot reclama aceste favoruri. Ele pot
chiar să fie obiectul unor măsuri de rigoare.
1.3Apreciaţi influenţa filosofiei greceşti asupra perioadei scolastice a
filosofiei creştine.
Scolastică este o noțiune derivată din latină, schola însemnând școală,
care desemnează acea tendință din filosofie și teologie care, începând
din perioada tardivă a Evului Mediu, a încercat să explice și să facă
înțelese fenomenele supranaturale ale revelației creștinecu ajutorul
rațiunii umane și, mai ales, al filosofiei lui Aristotel. Acest curent care,
de la mijlocul secolului al XI-lea până în secolul al XV-lea, a fost un
element dominant în instituțiile de învățământ religios și în
universitățile Europei, avea ca scop principal alcătuirea unui
sistem logic, în care să se reunească filosofia greacă și romană cu
învățătura creștină. Scolasticii acordau un deosebit respect așa ziselor
autorități filosofice și teologice, în special filosofilor anichității greco-
romane și părinților bisericii, și se fereau să adauge ceva nou la vechile
învățături.

8. Nicolo Machiavelli
1.1. Prezentaţi doctrina politico – juridică a lui Nicolo Machiavelli.
1.1Prezentaţi doctrina politico – juridică a lui Nicolo Machiavelli

Centrul doctrinei lui Machiavelli este conceptia umanista.Prin aceasta


conceptie autorul se indeparteaza de conceptia religioasa despre
lume.Asemenea umanistilor Machiavelli concepe omul in calitate de
centru al conceptiei despre lume, creator al istoriei.Statul se intemeiaza
potrivit doctrinei lui Machiavelli pe relatiile dintre guvernanti si
guvernati.Aceasta relatie constituind totodata si fundament al stabilitatii
guvernelor.Scopul statului este siguranta cetatenilor si garantarea
stabilitatii proprietatii private.Forma de organizare a guvernarii statului
prin care se atinge cel mai inalt grad al stabilitatii statului si a guvernarii
pentru autor este republica. Machiavelli afirma necesitatea conceperii si
intelegerii realitatii politice in calitate de categorie distincta a activitatii
umane.Intelegerea si principiile activitatii politice sunt distincte de cele
ale religiei si moralitatii laice:relatiilor politice le sunt specifice
legalitatile politice.

1.2. Stabiliţi semnificaţia maximei „Scopul scuză mijloacele” pe baza ideilor


lui Nicolo Machiavelli.

In opera sa principele M.spunea ca in vremurile grele cind e vorba de


salvarea statului, omul de actiune nu trebuie sa se impiedice de nici un
considerent de justitie sau injustitie, de omenie sau confuzie, de rusine
sau glorie:esentialul care prevaleaza asupra orice afirma Machiavelli
este de asigura salvarea si libertatea.IN acest context a fost formulat
sloganul „scopul scuza mijloacele” care a primit numele de
machiavelism .In fond Machiavelli a teoretizat cu siceritate si curaj ceea
ce stia de cind lumea , anumeca ceea e conteaza in politica sunt
interesele si forta nu consideratii de justitie si morala. In vederea
realizarii scopului politic urmarit Machiavelli propune in calitate de
mijloace de atingere a scopurilor politice: siretenia, viclenia, tradarea,
violenta, cruzimea etc.Asemenea mijloace fara indoiala erau utilizate la
scara larga in acele timpuri.Insa faptul ca au fost propuse in mod deschis
a influentat negativ asupra renumelui autorului.Aceasta formula:”scopul
scuza mijloacele” nu este utilizata in opera lui machiavelli chiar daca se
deduce din aceasta si reflecta continutul politic al operei acestui autor.

1.3Evaluaţi „machiavelismul” ca principiu istoric şi ca realitate.


Machiavelism este un termen referitor la teoria politică expusă de Niccolò Machiavelli, în cartea cu titlul
Principele, apărută în 1515, în care, cu sinceritate, dar mai ales cu cinism, a susținut că în politică se pot
folosi absolut orice mijloace ce pot duce la atingerea scopului propus: vicleșug, minciună, lipsă de scrupule,
sforărie, manevre diabolice, trădare, corupere etc. [1], de unde și principiul "scopul scuză
mijloacele".Termenul machiavelism, este utilizat pentru a descrie principiile puterii politice, iar persoanele
care folosesc aceste principii în viața politică sau personală sunt numiți frecvent machiavelici.

9. Jean Bodin
1.1.Descrieţi ideea suveranităţii statului în concepţia lui Jean Bodin.
Statul este prezentat de ginditorul francez in calitate de totalitate a familiilor asupra carora se rasfringe o
conducere suverana.Statul se deosebeste de alte forme de asociere sociala prin caracterul sau juridic si
suveran al statului.In fiecare stat trebuie sa existe potrivit doctrinei lui Bodin o putere suprema ,unica si
indiviziblia.Deoarece nu exista stat fara putere suverana, ea se instituie incalitate de element distinctiv al
existentei statale.Reprezentind puterea permanenta si indivizibila a staului, suveranitatea este reprezentata de
autor in calitate de realizare de catre stat a celor mai importante activitati:1.Adoptarea legilor;2.Declararea si
incheierea razboaielor;3.Numirea functionarilor4.Realizare justitiei inclusiv gratierea ;5.Stabilirea si
colectarea ipozitelor.
1.2.Stabiliţi şi caracterizaţi trăsăturile fundamentale ale suveranităţii după Jean Bodin.

Principalele trasaturi ale suveranitatii potrivit doctrinei acestui ginditor francez sunt:
1.Caracterul permanent-puterea de stat se instituie pentru o perioada de timp care nu se determina in mod
anticipat.Potrivit doctrinei lui Bodin, detinatorul puterii de stat, investit in functie pentru o perioada
determinata de timp nu este suveran
2.Caracterul absolut-suveranul nu poate fi supus legilor create de el.Suveranul este deasupra legilor,
comportamentul lui nu poate fi supus reglementarilor juridice.Vointa suveranului este mai presus de lege si
vointa celorlati subiecti de drept.
3.Caracterul indivizibil si unitar-autorul francez afirma necesitatea detinerii depline a puterii de stat de catre
o persoana sau organ de conducere, respingind forma mixta de guvernare.
4.Caracterul neconditionat si continuu:autorul afirma dreptul detinatorului puterii de stat de a solutiona
problemele social-politice fara a fi obligat sa-si coordoneze propriile decizii cu alte persoane sau institutii.

1.3.Evaluaţi trăsăturile formelor de guvernământ în concepţia politico-juridică a lui Jean


Bodin.

Formele de organizare a statului sunt determinate in baza criteriului apartenetei puterii de stat. Bodin afirma
existenta a 3 forme ale suveranitatii:
1.Democratia:puterea intregii sau a majoritatii cetatenilor

2.Aristocratia:puterea celor alesi


3.Monarhia: puterea unei singure persoane.
Bodin afirma astfel existenta a 3 forme de guvernare care sunt identice cu formele de organizare a statului:
democratia, aristocratia, monarhia.

Dar el optează pentru monarhie, ca formă de guvernare în stat în care deţinătorul puterii este o singură
persoană, care este capabilă şi suficientă să menţină suveranitatea unică şi indivizibilă. Dar se opune
categoric monarhiei tiranice şi monarhiei senioriate. El propune monarhia legitimă, în cadrul cărei supuşii
ascultă de monarh iar acesta ascultă de legile naturii. Puterea executivă, ca atribut esenţial al guvernării, nu
are nici una din trăsăturile puterii suverane dar nici atribuţii care să ştirbească natura suverană. Dar fiecare
formă de guvernământ poate fi: un guvernământ popular, aristocratic sau mix (forme de guvernământ).

10. Hugo Grotius


1.1.Definiţi şi determinaţi fundamentul, principiile şi metodele de cunoaştere a
dreptului natural după Hugo Grotius.
Puternic influentat de noua orientare de gindire produsa de Renastere, convisn fiind ca dezbinarile teologice
nu pot duce la principii unitare care sa intemeieze activitatea politico-juridica,Grotius considera ca singurele
care pot asigura aceasta unitate sunt principiile dreptului natural.Grotius considera dreptul natural izvoraste
din nevoia de a trai in societate, din grija pe care o are omul de a pastra societatea.Gr. afirma ca apartine
dreptului natural tot ceea ce este in conformitatea cu natura rationala si sociala a omului.Deasemenea dreptul
natural nu apartine vointei fie ea umana sau divina.Sustinind ca dreptul natural este imuabil,Grotius va
spune ca aceasta nu numai ca nu depinde de vointa omului ci nici chiar vointa lui Dumnezeu nu-l poate
schimba.Deci dreptul natural este o dispozitie a ratiuni care isi trage valoarea din natura sa din puterea sa
inascuta dintrun imperativ nascut din constiinta sociala a omului.
1.2.Determinaţi contribuţia lui H.Grotius în dreptul internaţional public.
Premergător tratatului de pace de la Westfalia, juristul olandez Hugo Grotius (1583-1645), considerat
părintele ştiinţei dreptului internaţional, prin operele sale şi îndeosebi Mare Liberum (Marea Liberă) şi De
jure belli ac pacis(Despre dreptul războiului şi păcii), realizează prima expunere de ansamblu a dreptului
internaţional. El dădea astfel, un fundament juridic puternic independenţei şi suveranităţii statelor, care creau
reguli de conduită între ele. A dat, de asemenea, dovadă de toleranţă, respingând discriminările în relaţiile
dintre statele creştine şi cele „infideleǁ şi admiţând încheierea de tratate cu acestea. Dezvoltând ideea
războiului just, a formulat reguli de purtare a acestuia, inspirate din considerente umanitare. Nu întâmplător
literatura consacrată evoluţiei dreptului internaţional public precizează că „adevăratul fondator al dreptului
internaţional rămâne însă olandezul Hugo Grotius, creatorul unei teorii intermediare între concepţia
tradiţională, bazată pe religie, şi concepţia pozitivistă, potrivit căreia dreptul nu se întemeiază pe voinţa
divinităţii, ci pe conştiinţa şi raţiunea umanităţii. Pacea Westfaliană rămâne ca un moment de referinţă în
viaţa internaţională, deoarece a consfinţit – într-un tratat convenit după negocieri dificile şi complicate –
încetarea Războiului de 30 de ani. Tratatele Westfalice inaugurează în istoria Europei începutul congreselor
europene şi reaşezarea raporturilor între statele continentului. H. Grotius formula principiul libertăţii de
comerţ, navigaţie şi pescuit în largul mării în sensul că marea „dincolo de o anumită limităǁ de la ţărm nu
poate fi însuşită de state sau persoane particulare, prin ocupaţie sau alte mijloace, iar folosirea mării de un
stat să nu împiedice libertatea altor state.

1.3.Argumentaţi aplicabilitatea principiului „pacta sunt servanda” în dreptul intern şi în


dreptul internaţional.
principiul forţei obligatorii, exprimat şi prin adagiul pacta sunt servanda, este acea regulă de drept potrivit
căreia actul juridic civil legal încheiat se impune părţilor (în cazul contractelor) sau părţii (în cazul actelor
juridice unilaterale) întocmai ca legea. În alte cuvinte, executarea actului juridic civil este obligatorie pentru
părţi, iar nu facultativă. în aplicarea principiului pacta sunt servanda, s-a decis că o parte contractantă nu
poate să modifice, în mod unilateral, preţul convenit în momentul încheierii contractului.
11. Thomas Hobbes
1.1. Prezentaţi teoria contractului social în viziunea lui Thomas Hobbes.
Oamenii mereu se afla intre ei intr-o stare de razboi, aceasta stare este determinata pe de oparte de frica
oamenilor de moarte iar pe de alta parte de cautarea gloriei.dar aceasta este si starea care trezeste in fiecare
constiinta necesitatii instituirii unei puteri politice care tinindui pe toti la respect va putea sa stabileasca
principiile unei paci si unei concordii civile.Hobbes sutine ideea ca statul este intemeiat printr-un ac voluntar
prin care fiecare om se angajeaza fata de fiecare altul de a investi un tert cu dreptul de al guverna.Astfel toti
oamenii prin acest contract social abandoneaza dreptul de a se guverna pe ei insisi, suveranului.In conceptia
lui Hobbes exista doua contracte:cel prin care indivizii se asociaza intre ei si cel prin care ei cedeaza toate
drepturile suveranului.

1.2. Determinaţi raportul dintre drept şi lege după Thomas Hobbes.


Hobbes furnizeaza urmatoarea formula:autoritatea, nu adevarul este cea care face legea.Legea este expresia
vointei celui care dispune de dreptul de a comanda, ea nu este validata nici de particulari nici de juristi ci
unicul legislator este suveranul, singura sursa a legislatiei politice.

1.3Exprimaţi o atitudine faţă de ideea lui Thomas Hobbes despre egoismul înnăscut al
omului.
Hobbes afirma ca omul nu este sociabil de la natura , omul este in mod natural egoist, cauta numai binele
sau propriu este insensibil fata de cel al altora.Daca omul ar fi privit ca guvernat numai de natura sa ar trebui
sa se recunoasca drept inevitabil un razboi permanent intre fiecare individ si semenii sai, pentru a fiecare
cauta sa aiba un folos in dauna celorlalti.

12. John Locke


1.1.Descrieţi teoria contractului social în viziunea lui John Locke.
Lock afirma ca omul este o fiinta sociala,daca omul nu ar fi astfel societatea civila nu ar fi fost posibil sa fie
constituita.Trecerea de la starea de natura la societatea civila a fost posibila pentru ca starea de natura are
unele caracteristici care o apropie de societatea civila si face posibila aceasta trecere.Lock sustien ca trecerea
de la starea naturala la societatea civila a avut loc in urma unui consens general prin care oamenii au dorit un
maximum de securitate si libertate.Trecerea de la Statul natural la statul civil sa facut in baza unui contract
bazat pe consimtamintul comun.Obiectul contractului este garantia drepturilor naturale nu suprimarea lor in
favoarea suveranului.Singurul drept pe care asociatii il pun la dispozitia societatii civile este acela de a
pedepsi si a face dreptate.Ca in orice contract daca una dintre parti nu respecta obligatia, contractul poate fi
anulat.
1.2.Analizaţi principiile obligatorii pentru stabilirea regimului de libertate evidenţiate
de John Locke.
Libertatea indivizilor reprezintă o regulă imuabilă de viaţă, obligatorie pentru toţi membrii societăţii.
Garanţia libertăţii o constituie egalitatea tuturor, obligativitatea legii. Legile elaborate de stat trebuie să
corespundă legii naturale, ca expresie generală pentru toţi, atît pentru legislator, cît şi pentru indivizi.
Membrii societăţii trebuie să se conducă de acele legi de care se conduce societatea, deoarece toți sînt egali
după legea naturii.

1.3.Apreciaţi contribuţia lui John Locke la formularea teoriei separării puterilor.

După convingerea lui LOCK în statul englez contemporan lui, ar exista următoarele puteri:
a) Putere legislativă (puterea supremă, care edictează legi obligatorii);
b) Puterea executivă (ca putere a monarhului);
c) Puterea federativă (atribuită statului, o putere a regelui).
El consideră, că funcţionarea în bune condiţii a Constituţiei pretinde separarea puterii legislative de puterea
executivă, ceea ce înseamnă că Parlamentul fiind puterea supremă şi marea nobilime, are controlul asupra
statului.
Lock considera ca nici o putere in stat nu poate fi o putere absolut arbitrara.Pentru aceasta puterile in stat
trebuie sa fie separate pentru c exercitarea puterilor in stat de catre acelasi organ al puterii poate duce la
tentatia de a abuza de aceasta, in felul acesta drepturile naturale ale omului putind fi incalcate.

13. Charles Montesquieu


1.1.Prezentaţi doctrina politico-juridică a lui Charles Montesquieu.
Charles-Louis de Secondat Montesquieu elucidează problema dreptului şi statului în opera sa cea mai
reprezentativă Despre spiritul legilor. Preocupările lui au avut drept obiect de cercetare problema privind
libertatea politică ca fundament al dreptului şi statului. Monesquieu susţine că pentru a asigura această
libertate este nevoie de existenţa unor legi juste şi de o organizare corespunzătoare a statului.
Cercetînd natura umană, el constată că la diferite popoare există diferite legi şi moravuri şi că acestea rezultă
nu numai din fantezia arbitrară a oamenilor, ci şi din o cauză comună . Legilein conceptia lui Montesquieu
nu trebuie să fie separate de împrejurările în care au fost făcute. Orice lege trebuie să corespundă factorilor
geografici, climei, particularităţilor poporului, numărului popilaţiei unui stat, tradiţiilor formate, etc. Toţi
aceşti factori determinaţi crează spiritul legilor, ca expresie a raţionalităţii, legalităţii, justiţiei, care preced
existenţa acestora.
1.2.Determinaţi completările şi precizările aduse de Charles Montesquieu teoriei
contractului social.
In conceptia lui M.preocuparea pentru conservarea fiintei sale in face pe om fricos.Datorita fricei fiecare se
simte inferior fata de toti ceilalti fapt pentru care oamenii se simt egali intre ei.Teama ii face pe oameni sa se
fereasca unii de altii dar de vreme ce ar vedea ca teama lor e reciproca, ei vor simti necesitatrea de a se
apropia unii de altii.Dupa M.inca din starea de natura oamenii simteau nevoia de a trai impreuna in
pace.Statul civil apare ca urmare a manifestarilor de vointa a tuturor vointelor individuale.La M. Starea de
razboi incepe odata cu constituirea societatii.De indata ce se afla in societatea oamenii pierd simturile
slabiciunilor, egalitatea care exista intre ei inceteaza si incepe starea de razboi.In societate oamenii devin
constienti de forta lor incercind sa obtina cit mai multe avantaje.Fiecare societate constienta de forta sa va
incerca sa obtina avantaje in relatie cu alte societati, ceea ce duce la starea de razboi intre popoare.Starea de
razboi duce la aparitia legilor pozitive in cadrul societatii.Aceasta societate nu sar putea mentine fara un
guvernamint,de aceea gruparea tutror fortelor individuale formeaza ceea ce se cheama statul politic.

1.3.Apreciaţi contribuţia lui Charles Montesquieu la dezvoltarea teoriei separaţiei puterilor.

Meritul lui Charles-Louis de Secondat, baron de Montesquieu este că a sistematizat toate ideile
referitoare la teoria separării puterilor existente pînă la el şi le-a dat o nouă interpretare în sensul existenţei
unor puteri distincte, atribuite unor organe separate şi independente unele de altele. Spre deosebire de
predecesorii săi, Montesquieu a realizat că aplicarea eficientă în practică a teoriei respective şi garantarea
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor este incompatibilă cu imixtiunea puterilor, de aceea
este necesară existenţa a trei puteri distincte şi anume: legislativă, executivă şi judecătorească. Această teză
este expusă în opera „Spiritul Legilor”, potrivit căreia puterea executivă revine regelui, puterea legislativă –
adunărilor populare (Camera Comunelor), iar puterea judecătorească este încredinţată unui corp de
judecători profesionişti şi independenţi. Acestea trebuie să fie clar separate, să nu interfereze una în
,,treburile” celeilalte, fiecare având funcţii bine definite: elaborarea legilor, aplicarea lor şi judecarea corectă
a conflictelor care apar în societate, în funcţie de prevederile legii existente la un moment dat. În acest
context, fără îndoială, „certificatul de naştere” a teoriei separăriiputerilor în sensul atribuit în prezent este
opera „Spiritul Legilor’ în care Montesquieu face celebra descriere a celor trei puteri ale statului, descriere
care conturează o teorie rămasă pentru totdeauna în conştiinţa celor care cred în valorile democraţiei şi
libertăţii: ,,În fiecare stat există trei feluri de puteri: puterea legislativă, puterea executivă privitoare la
chestiunile care ţin de dreptul ginţilor şi puterea executivă privitoare la cele ce ţin de dreptul civil.

14. Jean J. Rousseau


1.1.Prezentaţi teoria contractului social în viziunea lui Jean J. Rousseau.
In conceptia lui Rousseau acordul vointelor libere este cauza aparitiei societatii.Libertatea este principiul
care o face sa existe si totodata sa subziste.Contractul social nu este obligatoriu pentru popor decit daca el
este liber consimtit.Pacea sociala nu poate fi obtinuta decit printro conventie, oamenii au ajuns intrun stadiu
in care nu mai puteau raminea in starea de natura.Aceasta necesitatea ia impins pe indivizii izolati spre
unirea fortelor pentru a invinge orice rezistenta.Daca contractul nu este respectat fiecare din asociati il poate
denunta si va reintra in drepturile sale naturale anterioare.Fiecare asociat se uneste in felul acesta cu toti si
nu se uneste cu nimeni in particular el nu se supune decit lui insusi si ramine liber ca inainte.In conceptia lui
Rousseau societatea nu este o adunare de indivizi ci o structura de relatii , de relatii juridic stabilite si
aparate, protejate de corpul social in intregul sau.
1.2.Comparaţi cauzele de apariţie a statului după Jean J. Rousseau şi Thomas
Hobbes.
La Hobbes Oamenii mereu se afla intre ei intr-o stare de razboi, aceasta stare este determinata pe de oparte
de frica oamenilor de moarte iar pe de alta parte de cautarea gloriei.dar aceasta este si starea care trezeste in
fiecare constiinta necesitatii instituirii unei puteri politice care tinindui pe toti la respect va putea sa
stabileasca principiile unei paci si unei concordii civile.Hobbes sutine ideea ca statul este intemeiat printr-un
ac voluntar prin care fiecare om se angajeaza fata de fiecare altul de a investi un tert cu dreptul de al
guverna.Astfel toti oamenii prin acest contract social abandoneaza dreptul de a se guverna pe ei insisi,
suveranului.In conceptia lui Hobbes exista doua contracte:cel prin care indivizii se asociaza intre ei si cel
prin care ei cedeaza toate drepturile suveranului. La Rousseau insa oamenii in starea lor naturala sunt fericiti
, liberi, independenti si inocenti.Conform opiniei lui R. Asocierea nu este in fiinta omului, asocierea
oamenilor fiind un act de deliberare, o decizie prin care oamenii contrar tendintelor lor naturale se asociaza
pentru a face fata impreuna amenintarilor.
1.3.Apreciaţi influenţa doctrinei lui Jean J. Rousseau asupra programului revoluţiei
franceze.

Rousseau a influențat hotărîtor, alături de Voltaire și Diderot, spiritul revoluționar, principiile de drept și
conștiința socială a epocii; ideile lui se regăsesc masiv în schimbările promovate de Revoluția franceză din
1789.Rasunetul ideilor lui Rousseau este dovedit de faptul ca "Declaratia drepturilor omului si ale
cetateanului", devenita program al Revolutiei de la 1789, din Franta a fost elaborata pe baza "Contractului
social", regasit, în mare parte apoi, în prima Constitutie republicana a Frantei, precum si în alte constitutii
europene. Impactul puternic al ideilor contractualiste rousseau-iste a fost asupra iacobinilor care au văzut în
minitratatul de drept politic, „Contractul social”, instrumentul de distrugere a statului monarhic-feudal, de
construire a unei noi ordini politice. Jean Jack Rousseau ın lucrari criticınd regimul din Franta a scos ın
evidenta noi cai de solutionare. In special Rousseau sustinınd ca statul apartine poporului şi nu conducerii a
fost eficient ın ınsuşirea ıntelesului de stat-natiune. A initiat prabuşirea suveranitatii divine a regelui şi ın loc
a scos ın evidenta vederea suveranitate a poporului. Rousseau sustinınd ca toti oamenii s-au nascut egali şi
liberi a subliniat stringenta continuarii şi ın viata sociala a egalitatii şi libertatii. Cu notiunea de consens
social a atras atentie la reprezentarea vointei generale, a pus bazele legilor şi constitutiei actuale. Razboaiele
la care a participat ın sec. 18 Franta a adus statul ın pragul falimentarii cu exceptia regelui şi aristocratiei
poporul traia ın saracie şi mizerie, toate acestea au constituit motive ce au instigat revolta.

15. Immanuel Kant


1.1. Prezentaţi ideile lui Immanuel Kant referitor la stat şi drept.
Filosofia sa politică pleacă de la filosofia sa morală, care are în centru noţiunea de lege universală a raţiunii,
umanitatea ca scop în sine. Scopul Statului, după Kant, este numai protecTia dreptului; statul trebuie să
asigure cetăTenilor posibilitatea de a se bucura de drepturile lor, dar nu trebuie să se amestece în activităTile
individuale, nici să îngrijească de activităTile individuale. El si-a îndeplinit funcTia sa, când a asigurat
libertatea tuturor; în acest sens trebuie să fie Statul de drept.În mai multe texte politice, el îsi arată preferinTa
clară pentru ordinea întruchipată de drept: e mai bun un stat puternic care îi oferă suveranului puterea de a
garanta dreptul, decât un stat slab ce duce la haos.Kant reia ideile lui Montesquieu si recunoaste existenTa a
trei puteri în stat (legislativă, executivă si judecătorească), însă consideră că această triadă trebuie văzută ca
o ficTiune: ea aminteste faptul că orice concentrare excesivă a puterii devine un leagăn al despotismului. În
schimb, nu trebuie să pună în discuTie unitatea dreptului. Cele trei puteri nu sunt, de altfel, „separate”, ci
complementare.

1.2. Analizaţi raportul dintre drept şi morală în concepţia lui Immanuel Kant.
Kant face distinctie intre ceea ce apartine dreptului si ceea ce apartine vointei, adica moralitatii.Dreptul in
opinia lui kant nu poarta decit asupra actelor exterioare ale oamenilor, deci acestea fiind inferioare actelor
morale care poarta asupra interioritatii umane.Libertatea nu intemeiaza si nu se intemeiaza decit pe actele
morale.Chiar daca dreptul este intemeiat pe ratiune el nu poate sa-si extinda sfera asupra actelor pur
interioare, acestea raminind in afara reglementarilor dreptului.Dreptul in conceptia lui Kant deriva din
moralitate, o moralitate ce functioneaza ca o constringere, ca un imperativ.Pentru a actiona in conformitate
cu conceptul unei legislatii rationale interioare, omul trebuie sa fie supus constringerilor juridice si morale.In
morala fiecare om se raporteaza la sine insusi conform regulii autonomiei vointei,in drept fiecare om se
raporteaza la fiecare om si la ceilalti conform unui principiu de constringere.Dreptul se fondeaza pe
constiinta pe care o are fiecare de a fi obligat sa se conformeze legii.

1.3Adaptaţi ideile lui Im. Kant din lucrarea „Despre pacea perpetuă” la ideia
contemporană despre integrare europeană.

. A gândi pacea nu este o iluzie politică, le aminteşte Kant eventualilor săi detractori: este un ideal spre care
umanitatea trebuie să tindă. „Despre pacea perpetuă”, tratat tipărit de Kant în 1795, prezintă principiile
filosofice ale dreptului internaŃional. Kant susŃine că vocaŃia umanităŃii este de a forma un Stat unic;
timpul când popoarele se vor uni în acest mod este încă departe, dar nu putem tăgădui că tendinŃa este în
acest sens, nici nu ne putem îndoi că scopul va fi atins. Fără îndoială că opera lui Immanuel Kant marchează
etapa cea mai importantă în istoria doctrinei pacifismului. Lucrarea Zum ewige Frieden reprezintă
concluziile practice ale conceptelor sale sociologice asupra războiului si a păcii. Se pronunTă pentru crearea
unui Congres al Statelor, împărtăsind ideea că pacea se va statornici definitiv pe măsură ce libertatea
popoarelor va fi câstigată si războiul înlăturat pentru totdeauna.Planul lui Kant de organizare a lumii
preconiza o Uniune de state, aceasta fiind, după el,singurul mijloc de a împiedeca războiul si de a înlătura
violenTa. Kant credea că războaiele pot fi înlocuite cu arbitrajul. De altfel, toate principiile stabilite de către
el în Spre pacea eternă sunt astăzi aproape universal recunoscute. Aceasta ne arată că doctrine de acest fel nu
sunt numai exerciTii dialectice, ci chiar factori istorici, care însoTesc si reglementează progresul real.

16. Utilitarismul englez (Jeremy Bentham, John Mill, Herbert


Spencer)
1.1. Expuneţi ideile lui Jeremy Bentham ca fondator al utilitarismului englez.

Bentham considera ca utilul este cel care poate aduce fericirea unui numar cit mai mare de oameni,
constituindu-se astfel o adevarata democratie fondata pe interconexiunea indivizilor ce isi urmaresc fiecare
interesul.Bentham nu intemeiaza utilul pe ratiune ci pe placere ca simplu sentiment.B.inlocuieste contractul
social cu utilul, el considera ca contractul este un simplu sofism, menit sa consolideze pozitia
guvernarii.Statul si dreptul sunt un sistem de echilibru intre interesele fiecaruia si interesele comunitatii.
Exista totusi la baza societatii reguli dar nu fondate pe ratiune ci pe utilitate.B.promoveza egoismul ca
regula a convietuirii sociale.Iar scopul individului este de a acumula maximum de avantaje
personale.Interesele individuale sunt singurele reale statul avind ca misiune coordonarea care asigura
fericirea tuturor.

1.2. Determinaţi efectele adaptării oamenilor la viaţa socială pe baza teoriei


lui Herbert Spencer.
Pe baza concepţiilor evoluţioniste, Spencer a construit un sistem întreg de filosofie.
Potrivit lui Spencer, viaţa este un gigantic proces ritmic, o mişcare continuă de formaţie şi de descompunere.
Sensul acestei mişcări este ceea ce constituie evoluţia, iar ea consistă în mod mai precis dintr-o trecere de la
omogen la heterogen, de la nediferenţial la diferenţial, de la incoerent la coerent. Societatea umană este
asimilată unui organism biologic. Prin efectul selecţiei naturale, speciile se transformă, adaptîndu-se încetul
cu încetul condiţiilor mediului, cele care nu se adaptează, pier.
O privire interesantă asupra relaţiei om – societate o realizează Herbert Spencer. Contemporan şi admirator
al lui Ch. Darwin, Spencer proiectează o viziune organicistă, considerând societatea ca un câmp al luptei
pentru existenţă. În domeniul dreptului, Spencer formulează un ansamblu de “Principii de Etică absolută”,
intre care principiul fundamental este: “Fiecare poate să facă ceea ce voieşte, numai să nu lezeze libertatea
egală a celorlalţi”; complementarul acestui principiu se referă la consecinţe, şi el sună astfel: “fiecare
trebuie să suporte consecinţele propriei sale naturi şi ale propriei sale conduite”.
În baza acestor principii, Spencer formulează o listă a drepturilor naturale ale omului, derivate din ele:
dreptul de a se mişca liber, dreptul de proprietate, dreptul liberului schimb, dreptul libertăţii de credinţă,
libertatea cultului, a cuvântului, a presei libere, etc.Esenţa concepţiei lui Spencer este organizarea vieţii
sociale, astfel încât individului să i se permită maximum posibil de drepturi şi libertăţi, statul fiind doar un
protector al acestora.

1.3. Apreciaţi contribuţia lui John Mill la dezvoltarea doctrinei utilitariste.

Mill va schimba in totalitate utilitarismul, adaptindu-l societatii.El va aduce o noua clasificare a placerilor in
cele fizice si cele spirituale.Astfel placerile spirituale sunt superioare celor fizice, chiar daca mai greu de
atins.Pentru Mill utilitatea este fundamentul moralei. Conform acestui principiu actiunile sunt corecte
proportional cu tendinta lor de a promova fericirea si sunt incorecte in masura in care tind sa produca
inversul fericirii.Prin fericire Mill intelege prezenta placerii si absenta durerii(nu placere fizica ci
spirituala).Mill isi constituie propria viziune despre utilitarism avind in vedere distinctia bine persona- bine
public.El considera ca sacrificiul unui individ poate fi considerata cea mai inalta virtute.
John Stuart Mill incearca sa concilieze notiunile de justitie cu cea de interes, recurgind la notiunea de interes
general, superior interesului individual. Pentru Mill utilitatea este fundamentul moralei. Conform acestui
principiu acțiunile sunt corecte proporțional cu tendința lor de a promova fericirea și sunt incorecte în
măsura în care tind să producă inversul fericirii. Prin noțiunea de fericire Mill înțelege prezența plăcerii și
absența durerii, dar termenul de plăcere trebuie înțeles într-o accepțiune generală care nu înseamnă doar
plăcere fizică ci și „plăcerea frumosului, a decorativului, a delectării”. Mill nu abandonează teoria lui
Bentham și acceptă utilitatea ca fiind un principiu al valorilor morale motiv pentru care o acțiune poate fi
judecată în funcție de fericirea pe care o aduce unui anumit număr de indivizi.Spre deosebire de Jeremy
Bentham, Mill accentuează diferența dintre plăceri și imaginează o ierarhie a plăcerilor care ar sta la baza
conceptului de fericire. Mill nu este un hedonist (hedonismul privit ca o „doctrină a porcilor”), el vorbește
de două categorii de plăceri: trupești și spirituale. Ultimele sunt dezirabile, căci spune acesta, sunt superioare
calitativ plăcerilor trupești, deci implicit conduc la o fericire mai mare.Mill își construește propria viziune
despre utilitarism având în vedere distincția bine personal - bine public. Acesta este un alt punct în care
utilitarismul lui Mill se deosebește de cel al lui Bentham, motiv pentru care utilitarismul lui Mill este numit
și Utilitarism altruist. Deși Mill este conștient că un obiectiv ca acela de a ajusta binele personal în funcție
de binele public este un demers dificil care nu poate fi atins cu ușurință, el consideră că sacrificiul unui
individ poate fi considerat cea mai înaltă virtute.

17. George Hegel


1.1Relataţi principalele idei politico – juridice a lui Georg Hegel.
Un exponent al istoricismului, şi anume al curentului istoricismului filosofic sau idealismului obiectiv, se
consideră filosoful german Georg Wilhem Hegel În abordarea problemei dreptului Hegel porneşte de la
ideea de bază a sistemului său filosofic - ce este raţional este real şi ce este real este raţional. Această idee,
după Hegel, stă la baza atît a spiritului universal, cît şi a naturii.
Statul în/şi pentru sine este eticul în întregime, realizarea libertăţii reale care este, în acelaşi timp, scopul
absolut al raţiunii.Ideea etică a statului presupune ca universalul să fie legat cu libertatea deplină a
particularilor şi cu propăşirea indivizilor astfel, ca interesul familiei şi al societăţii civile să se reunească,
impunîndu-se statului, dar, totodată, în recunoaşterea că universalitatea scopului nu poate progresa fară
ştiinţa şi voinţa proprie a particularităţii, care trebuie să-şi păstreze drepturile ei. Deci numai atunci cînd în
ambele momente generalul şi particularul îşi păstrează puterea, numai atunci un stat poate fi considerat ca
stat pe deplin articulat şi cu adevărat organizat.
1.2Analizaţi evoluţia spiritului obiectiv după Georg Hegel.
Trebuie să reţinem că Hegel a fost, în primul rînd, un filosof idealist, a cărui gîndire nu a încremenit la
nivelul unui cult al statului, adică la nivelul spiritului obiectiv; el a fost profund şi definitiv ataşat de ideea
absolută. Una din nuanţele subtile ale spiritului universal se referă la spiritul-naţiune. Fiecare popor are
propria sa istorie ghidată de un spirit naţional specific, care atinge cea mai înaltă formă de exprimare în
cadrul statului-naţiune. Fiecare popor are constituţia pe care o merită. Naţiunile au o evoluţie proprie şi se
dezvoltă gradual, trecînd prin etapele de creştere, maturitate şi declin. Dacă spiritul subiectiv aparţine
entităţilor individuale, iar
spiritul obiectiv este specific contextelor sociale, spiritul absolut iese în evidenţă ca stadiu înalt de
dezvoltare metafizică. Locul suprem în cadrul acestei evoluţii e rezervat de Hegel artiştilor şi filosofilor,
singurele entităţi capabile să se simtă confortabil în cercul restrîns al gîndirii pure.

1.3Evaluaţi distincţia dintre stat şi societatea civilă pornind de la ideile politico - juridice
ale lui Georg Hegel.
Hegel şi apoi Karl Marx defiena societatea civilă ca: „...o stare atinsă de popoarele avnsate, dar marcate însă
de egoism şi avariţie, lipsă de coeziune morală, deci se referea în special la ordinea economică şi socială cu
principii proprii, independent de cerinţele etice, juridice sau politice”.
Ideea de societate civilă reprezintă treapta de mijloc pe drumul organizării sociale de la familie la stat.
Destinul conceptului de societate civilă în opera lui Hegel trebuie judecat de pe un palier teoretic în care
statul apare ca întruchipare absolută a ideilor universale de libertate, dreptate şi moralitate. Totodată, statul
exprimă ideea de întreg, de unitate civilă deplină şi reprezintă un factor unic de stabilitate socială şi politică.
la baza constituirii societăţii civile se află trei moment esenţiale: deplina coerenţă între trebuinţele
individuale şi sistemul trebuinţelor sociale; asigurarea libertăţii individuale; alături de ocrotirea proprietăţii,
impunerea unei puteri administrative care să aibă grijă de interese particulare şi comune ale
societăţii.Referindu-se la ideea de stat Hegel şi-a imaginat o structură piramidală de organizare politică şi
administrativă. În prefaţa „Prelegerilor de filosofie a istoriei” a oferit un top cratologic în cadrul căruia locul
suprem revine monarhului. Următorul nivel este ocupat de funcţionarii de stat şi guvernanţi, iar ultimul loc
revine corporaţiilor şi stărilor. Relaţia individului cu statul este mediată de societatea civilă, în sensul că
realizarea idealurilor individuale este în strînsă legătură cu satisfacerea intereselor comune ale cetăţenilor.

18. Hans Kelsen


1.1Descrieţi normativismul şi premizele teoriei pure a dreptului la Hans Kelsen.
In principala sa lucrare, „Doctrina pura a dreptului”, considerata de exegeti ca fiind expresia desavârsita a
normativismului juridic, autorul respinge categoric teoria dreptului natural, teoria sociologica privind justitia
si teoria scolii istorice asupra dreptului. Convingerea lui Kelsen era ca teoria dreptului trebuie sa fie pura,
adica sa respinga orice influenta de natura politica, morala, sociologica ori istorica, sa fie o teorie „eliberata
de orice ideologie politica si de toate elementele stiintelor naturii, constienta de legitatea proprie a obiectului
ei si in acest fel constienta de specificul ei”
Kelsen a sintetizat următoarele premise ale teoriei pure a dreptului:
-scopul teoriei dreptului este să readucă haosul şi multiplicitatea la unitate;
-teoria pură a dreptului este ştiinţă. Ea nu vizează dorinţa sau voinţa în drept, ceea ce trebuie să fie în drept
ci ceea ce este;
-ştiinţa dreptului este o ştiinţă normativă, nu o ştiinţă a naturii;
-teoria dreptului ca ştiinţă normativă nu are îndatorirea de a cunoaşte eficacitatea normelor juridice.
Conceptul pe care se fundamenteaza normativismul lui Kelsen este cel de validitate, in sensul ca validitatea
oricarei norme juridice este asigurata sistemic, in functie de conformitate cu norma juridica superioara.
Astfel, crede autorul, teoria dreptului ramane pura, adica este ferita de orice amestec din afara sferei stiintei
strict juridice. Aceasta inseamna ca validitatea normei juridice nu depinde nici de eficacitatea sa, nici de
actul de vointa care i-a dat nastere, ci este legata doar de ansamblul edificiului juridic existent intr-un anume
spatiu si intr-un anume timp.
1.2Demonstraţi identitatea statului şi dreptului în doctrina lui Hans Kelsen.
Dreptul, în concepţia lui Kelsen, este o ierarhie de norme, dar nu o succesiune de cauze şi efecte cum este
cazul legilor naturale studiate de ştiinţele naturii (ex. dacă este încălzit un metal, acesta se dilată, dilatarea
fiind cauzată de încălzire; un hoţ trebuie pedepsit, furtul nu este cauza pedepsei, pedeapsa nu este efectul
furtului). Statul se identifică cu dreptul pentru că el nu este altceva decît un sistem juridic, un sistem de
conduită umană şi o ordine de constrîngere socială. Statul nu poate fi şi acţiona decît în virtutea normelor
juridice care îl califică ca atare. Or, încercarea de a legitima un stat ca „stat de drept” este în realitate perfect
inadecvată, pentru simplu motiv că orice stat trebuie să fie cu necesitate stat de drept.Astfel in acceptiunea
lui Kelsen Statul ale carui elemente esentiale sunt poporul ,teritoriul si puterea se defineste ca o ordine
juridical relative centralizata, limitata in domeniul sau de validitate spatial si temporal supus direct dreptului
international si eficace in ansamblu si in general.Pentru ca statul si dreptul sunt unul si acelasi fenomen a
vorbi despre un stat de drept devine un pleonasm.Statul nu este altceva decit personificarea ordinii de
constringere.

1.3Apreciaţi trăsăturile normei juridice pornind de la ideile lui Hans Kelsen.


După Kelsen, norma juridică se caracterizează prin cinci trăsături:
-imperativul ipotetic, spre deosebire de imperativul categoric (norma morală) care-i fără condiţii, fără de ce,
fără pentru că, prevederile normei juridice sînt subordonate unei condiţii, dacă nu plăteşti datoria,
confiscarea bunurilor; săvîrşirea unei infracţiuni - pedeapsa etc.;
-constrîngerea;
-validitatea, norma juridică provine dint-o normă superioară, preexistentă, deoarece ea este concepută ca o
componentă a sistemului;
-înlănţuirea – dreptul constituie un sistem ordonat, coerent. Această ordonare se realizează pe niveluri, care
constituie piramida nivelurilor juridice. Or, ordinea juridică este o piramidă, o ierarhie formată dintr-un
anumit număr de niveluri de norme juridice, între care există o condiţionare ce determină fundamentul
validităţii sale, existînd şi norma fundamentală - Grundnorm. Aceasta nu face parte din teoria pură a
dreptului, natura acesteia formînd obiectul ştiinţei politice, eticii sau religiei.
-eficacitatea – norma juridică este valabilă numai dacă este efectivă.
Din concepţia lui Kelsen asupra dreptului rezultă aşa-numitul monism kelsian: identitatea statului cu
dreptul; a dreptului obiectiv cu cel subiectiv; a dreptului public cu cel privat; a dreptului naţional cu cel
internaţional

19. Herbert Hart


1.1Relataţi ideile neopozitiviste a lui Herbert Hart.
Herbert Lionel Adolphe Hart sustine ca fiecare norma, fiecare cuvint, fraza ar avea un sens, o
acceptie centrala unica nesusceptibila de dispute, determinata de uzajul lingvistic comunsi care poate fi
descoperit prin analiza contextului si referinta la limbajul comun. Functiile esentiale ale dreptului, ca mijloc
de control social, trebuie cautate nu in litigiile private ci in modul in care este folosit pentru a controla,
conduce si organiza viata in afara instantelor. Normele se caracterizeaza prin generalitate si permanenta.
Normele de bază se clasifică în trei categorii: analitice – întâlnite la Hans Kelsen, normative – întâlnite la
Kant şi empirice – întâlnite la Hart.La Hart dreptul ca sistem de reguli capata realitatea sa nu de la stat ci de
la o oarecare norma fundamentala, regula finala, seperioara.

1.2Stabiliţi condiţiile minime ale existenţei unui sistem de drept după Herbert Hart.
Herbert Hart pornește de la idea fundamental că scopul minim a vieții sociale a omului e
supraviețuirea.Aceasta creează necesitatea existenței dreptului și morale. Din punct de vedere structural,
dreptul este format din două categorii de norme: norme juridice primare și secundare. Cele primare au 3
dezavantaje:incertitudinea, caracterul static, ineficacitatea presiunii sociale care asigură norma data.Orice
sisitem juridic este format din unitatea normelor primare și secundare. El indică 2 condiții minime de
existent a unui system juridic: 1) respectarea de către majotitatea populației a normelor juridice valabile;
2)admiterea de către autorități a normelor de cunoaștere, de schimbare și de deciziie în calitate de
modele publice și commune de conduită.

1.3Apreciaţi raţionalitatea normelor juridice şi morale după Herbert Hart.


Hart sustine ca fiecare norma, fiecare cuvint, fraza ar avea un sens, o acceptie centrala unica
nesusceptibila de dispute, determinata de uzajul lingvistic comunsi care poate fi descoperit prin analiza
contextului si referinta la limbajul comun. Functiile esentiale ale dreptului, ca mijloc de control social,
trebuie cautate nu in litigiile private ci in modul in care este folosit pentru a controla, conduce si organiza
viata in afara instantelor. Normele se caracterizeaza prin generalitate si permanenta.
The Concept of Law (1961) este o analiză a relaţiei dintre drept, constrângere şi morală. Este de
asemenea o încercare de a găsi răspunsul la întrebarea dacă toate legile ar trebui conceptualizate în sens de
ordine constrângătoare sau de comenzi morale. Hart susţine că nu există o legatură logică necesară între lege
şi constrângere, nici între lege şi morală. El afirmă ca a clasifica toate legile ca ordine constrângătoare sau
comenzi morale ar însemna o simplificare a relaţiei dintre drept, constrângere şi morala. În opinia lui Hart, o
conceptualizare a legilor în acest fel, de ordine coercitive sau comenzi morale ar impune ideea falsă a
uniformităţii diferitelor tipuri de legi şi a funcţiilor sociale diverse pe care dreptul le are. O astfel de
conceptualizare a dreptului ar avea ca efect o interpretare gresită a scopului şi funcţiilor acestuia, dar şi o
întelegere deformată a conţinutului, originii şi criteriilor de clasificare a legilor.Legile sunt reguli care
interzic indivizilor să acţioneze într-un anume mod; le-ar putea impune diverse obligaţii. Legile impun
pedepse asupra indivizilor care au făcut vreun rău altor indivizi. De asemenea, în această lucrare, Hart,
specifică modul în care trebuie făcute contractele, dar şi felul în care documentele oficiale trebuie create. Pot
specifica de asemenea modul de convocare al legislaturilor sau modul de funcţionare al Curţilor de Judecată.
Specifică modul în care noile legi sunt activate, dar şi modul în care legile vechi pot fi modificate. Pot
exercita o putere coercitivă asupra indivizilor prin impunerea unor penalităţi asupra acelora care nu işi
îndeplinesc datoriile şi obligaţiile. Cu toate acestea, nu toate legile pot fi considerate nişte ordine
constrângătoare deoarece unele legi pot să confere unor indivizi puteri sau privilegii, fără să le impună
acestora datorii sau obligaţii.

20. Doctrina liberalistă


1.1Prezentaţi fundamentele liberalismului.
Curentul liberalist asa cum reiese chiar din denumirea sa este legat de conceptul de libertate.SE
cunoaste ca dea lungul istoriei liberalismul a fost criticat pentru ca ideile liberale nu se gasesc in viata
sociala reala si ca aservirea a continuat sa ramina una din rocile societatii contemporane.Cu toate acestea
liberalismul a ramas o miscare care a condus la afirmarea individualitatii umane, constituita ca o
contrapondere la etatism.In zilele noastre liberalismul a stat la baza miscarilor care a condus la eliminarea
totalitarismelor.Liberalismul este un curent rational si echilibrat a carui conceptie se fundamenteaza pe
afirmarea individului dar nu prin desfiintarea oricarei autoritati ci prin crearea unui climat social in care
puterea sa fie limitata prin drept.Reducerea sferei de influenta a statului in problemele ce tin de domeniul
privat este unul din telurile democratiei liberale.

1.2Analizaţi egalitatea condiţiilor ca principiu de bază a democraţiei evidenţiat Alexis


de Tocqueville.

Alexis de Tocqueville în lucrarea “Despre democraţie în America”este de fapt o ―meditaţie


asupanobilimiiǁ, pentru că Tocqueville încurajează egalitatea în drepturi, iar nobilimea este acea clasă
socială,care, prin dorinţa de a domina, nu permite dezvoltarea acestei noi concepţii.
Îi atrage atenţia urmările pe care le produce această egalitate a condiţiilor. Acest fapt implică o
anumităorientare a spiritului public, o formulare cât mai accesibilă a legilor, atrage după sine percepte noi
aleguvernanţilor, iar celor guvernaţi le formează o atitudine faţă de superiorii lor, aşa cum Tocqueville nu a
mai cunoscut-o.Egalitatea aceasta are o mare influenţă deopotrivă asupra celor care guvernează şi a celor ce
sunt guvernaţi.Tocqueville afirmă că atunci―când inegalitatea este legea obişnuită a unei societăţi, cele mai
profunde inegalităţi nu sar în ochi, cândtotul este aproximativ la acelaşi nivel, cele mai mici inegalităţi
rănesc. De aceea dorinţa de egaliate devinemai greu de potolit pe măsură ce egalitatea este mai mare.ǁ . In
aceste conditii, el vede egalitatea ca un intreg compus din:
-egalitatea in fata legii;
-egalitatea politica;
-egalitatea de conditii..
Egalitatea condiţiilor înseamnă, mai întâi, instaurarea unei egalităţi de drept între indivizi în locul unei
jurisprudenţe distincte pentru fiecare stare sau ordin, cum se întâmpla în Vechiul Regim; în al doilea rând,
egalitatea condiţiilor înseamnă mobilitate socială potenţială ca urmare a abandonării principiului eredităţii;
în sfârşit, egalitatea condiţiilor înseamnă o puternică şi continuă aspiraţie spre egalitate ce ia locul viziunii
ierarhice tradiţionale asupra societăţii. Însă egalitatea condiţiilor nu semnifică şi dispariţia diferenţelor şi
inegalităţilor economice şi sociale dintre indivizi; de fapt,spune Tocqueville, principiul democratic impune o
egalitate imaginară în ciuda inegalităţii reale dintre aceştia.

1.3Evaluaţi conceptul libertăţii individuale pornind de la ideile lui F.Hayek.


Libertatea zice Hayek este inseparabila de responsabilitate.Libertatea nu inseamna doar ca individul
are atit oportunitate cit si povara optiunii ea mai inseamna si ca el trebuie sa suporte consecintele actiunilor
sale ca va fi laudat sau blamat.In zilele noastre Hayek este de parerea ca sentimentul responsabilitatii a
disparut, acest lucru fiind explicat prin frica de responsabilitate si implicit prin frica de libertate. Friedrich
Hayek.El defineşte libertatea ca acea stare în care coerciţia la care unii oameni ii supun pe semenii lor este
redusă, atât cât este posibil acest lucru în societate sau posibilitatea de a acţiona conform propriilor decizii şi
planuri, precum şi independenţa faţă de voinţa arbitrară a altuia.Starea în care un om nu este supus
coerciţiei, prin voinţa arbitrară a altuia sau a altora este adesea denumită libertate “individuală” sau
“personală”.
Hayek afirma ca ordinea sociala se poate stabili numai avind ca reper individul uman ca scop si nu ca
mijloc.

21. Teoria nondreptului

35.1.Definiţi conceptul flexibilităţii dreptului în concepţia lui Jean Carbonnier.


“Absenţa dreptului din cadrul unor raporturi umane în care el ar fi putut exista şi influenţa, prin regulile sale,
conduitele umane, l-a determinat pe J. Carbonnier să se oprească asupra acestui aspect şi să elaboreze
«ipoteza nondreptului » . Nondreptul este un fenomen marcat de inexistenţa dreptului în domenii în care s-ar
fi impus prezenţa sa. Deci, nondreptul nu se confruntă cu dreptul injust sau cu subdreptul, acesta din urmă
înţeles ca produs al unor categorii sociale, sau al unor subculturi.Non-dreptul ca un dat social, in conceptia
lui Carbonnier, ar avea trei mari surse de alimentare:
a) Autolimitarea dreptului – unde se precizeaza existenta locurilor de non-drept: dreptul de azil pare a fi o
insula de non-drept penal; locuintele proprietate personala sunt mai greu supuse presiunii juridice
(perchezitii sau vizite la domiciliu) decat locurile publice, de altfel, infractiunile care apartin partii speciale a
Codului Penal si contin in latura lor obiectiva, conditia publicitatii “per a contrario”, proclama si locuri de
non-drept fata de fapta vizata si anume ascunzatorile.
b) Autoneutralizarea dreptului – Carbonnier asociaza autoneutralizarea dreptului cu un sarpe care isi
musca coada, fapt des intalnit in cazurile in care contradictiile interne tind sa neutralizeze juridicitatea
acestor fenomene sociale.
c) Rezistenta la drept – este al treilea fapt al non-dreptului ca un dat social. Exemple de non-drept sunt:
infractionalitatea nerelevanta pe plan penal si nulitatea virtuala, nesanctionata judiciar pe plan civil.
Carbonnier considera insa ca pentru a ne afla pe taramul non-dreptului nu este suficienta incalcarea normei
juridice.Non-dreptul ca o alegere individuala – este al doilea sector al inventarului lui Carbonnier. In cadrul
factorilor de non-drept, vointa individuala a omului are o deosebita importanta. Alegerile oamenilor sunt
exprimate difuz sau organic:
a) Alegerile difuze – in opinia lui Carbonnier dreptul este facultativ, deoarece un individ care face parte
dintr-o actiune juridica va alege sau nu un comportament juridic prevazut de norma.
b) Alegerile organice – in viziunea lui Carbonnier acestea sunt identificate pe de o parte cu situatiile de fapt
si pe de alta cu situatiile de amicitie. Situatiile de fapt sunt reflexe ale dreptului; situatiile de amicitie
reprezinta pe langa un non-drept, o alternativa a dreptului.
Carbonnier imparte interpretarea fenomenelor de non-drept in doua arii de investigatii: relevarea raportului
ierarhic dintre drept si non-drept si relevarea raportului cronologic dintre drept si non-drept.
Non-dreptul nu se manifesta doar in viata laica a individului, ci si in cea religioasa prin diferite forme de
protestantism. Raportul ierarhic intre drept si non-drept Carbonnier deduce o dualitate a ipotezelor:
- viziunea juristilor care pronunta caracterul primar al dreptului si caracterul secundar al formelor de non-
drept.
- invocandu-l pe vestitul Tao, viziunea spiritelor mai putin dogmatice, care releva caracterul principal al
fenomenelor de non-drept fata de cele de drept.
In legatura cu prima viziune, existenta non-dreptului este pusa in evidenta doar in raport cu dreptul.
In relatie cu cea de-a doua viziune, el demonstreaza conceptia potrivit careia numai dreptul ar constitui
regulatorul vietii sociale, conceptie pozitivista.Raportul cronologic intre drept si non-drept Aceasta
problematica incheie studiul lui Carbonnier. El isi insuseste teza existentei dreptului si in societatile
primitive, fireste, un drept mai rudimentar, de asemenea isi insuseste teza sustinuta de Durkheim a dreptului
dezvoltat in raport invers proportional cu non-dreptul.
22. Teoria psihologica a dreptului
1.1Descrieţi ideile lui Nicolae Petrajiţky ca fondator a teoriei psihologice a dreptului.
Teoria psihologică a fost întemeiată la începutul sec. Al XX-lea, fiind dezvoltată în lucrările
savantului L.LPetrasycki. El îşi concentrează atenţia asupra studierii fenomenului dreptului, ayînd la
bază viaţa lăuntrică a omului, în cercetările lui Retrasycki, ştiinţa empirică cercetează existenţa umană
sub aspectele fizic şi psihic. Dreptul, ca fenomen al existenţei, aparţine laturii psihice şi poate fi
explicat numai prin prisma proceselor psihice emoţionale şi intelectuale. El este un fenomen emotiv.
Spre deosebire de emoţiile morale, emoţia juridică face parte din sfera emoţiilor irnperativ-atributive.
In timp ce emoţiile morale se caracterizează prin adeziune liberă, emoţiile juridice nu sînt libere,
deoarece o altă persoană poate să insiste şi să impună realizarea acestei emoţii . Dreptul se divizează în
drept autonom şi drept pozitiv. Dreptul autonom constituie emoţiile generate de îndemnul conştiinţei.
Dreptul pozitiv este edificat pe o autoritate străină, ce-şi găseşte expresie în actul normativ, stabilind,
astfel, prescripţii juridice obligatorii pentru toţi subiecţii de drept. Normele juridice, fiind o emanaţie a
statului, reprezintă o reflecţie a emoţiilor.

23. Mircea Djuvara


1.1Descrieţi principalele idei filosofico - juridice a lui Mircea Djuvara.
O contribuţie remarcabilă a lui Mircea Djuvara s-a produs în planul analizei raportului dintre drept, stat şi
naţiune. Respingând ideea dreptului pur şi pozitivismul juridic care au instaurat divinizarea absolută a
autorităţii legii scrise fără să o controleze prin apelul la ideea de justţtie, dovedindu-se a fi astfel o concepţie
greşită şi chiar primejdioasă, Mircea Djuvara a fost convins că dreptul se întemeiază pretutindeni pe
realităţile istorice ale comunităţii umane concrete.Astfel, poporul român îşi întemeiază dreptul pozitiv pe
viaţa naţională.Naţiunea este o realitate istorică ridicată la rangul de îndatorire etică supremă, iar statul a
devenit numai expresia ei juridică.Djuvara sustine ca Filosofia dreptului se leaga de teoria cunoasterii si este
nevoita sa-si intinda cercetarile in domeniul epistemologiei.M.Djuvara pune in centru atentiei individual
uman,acesta fiind cel ce creaza valorile, morale sau juridice avind inscrisa in el in mod apriori principiul
justitiei.

1.2Analizaţi raportul dintre dreptul pozitiv şi dreptul raţional la Mircea Djuvara


Dreptul, precizează M. Djuvara arată „actele permise, interzise sau impuse în societate pe baza ideii de
justiţie”. El face o distincţie importantă între dreptul raţional şi dreptul pozitiv.Astfel, toate judecăţile prin
care se constată justiţia acţiunilor în societate, de dreptul pozitiv, sunt numite aprecieri de drept
raţional.Dreptul raţional este şi sursa idealurilor de justiţie pe care fiecare societate şi le făureşte raportând
ideea de justiţie la condiţiile ei specifice. Justiţia, apreciază juristul român, este o valoare raţională şi se
impune prin propria sa autoritate. . Spre deosebire de conceptul dreptului natural,dreptul rational conceput
de Mircea Djuvara este variabil in loc si timp, in functie de schimbarile obiective .Dreptul pozitiv, respectiv
normele juridice impuse prin cutume şi legi, este dreptul care se aplică într-o societate la un moment dat şi
care trebuie să dezvolte, să aplice şi să organizeze principiile şi normele dreptului raţional.Djuvara considera
ca dreptul pozitiv nici nu se poate concepe fara un drept gindit si anume dreptul rational, si ca acesta din
urma intemeiaza dreptul pozitiv ii da viata si il patrunde in toate manifestarile reale.Djuvara va sustine ca
aplicarea dreptului pozitiv nu este posibila fara sa nu intervina judecati intemeiate pe principia juridice
superioare dreptuli pozitiv.

1.3Apreciaţi rolul voinţei legislatorului la aplicarea legii, pornind de la ideile lui Mircea
Djuvara.
Pentru realizarea justiţiei este nevoie de o conducere politică,pentru realizarea unei ordini in acţiunile
naţiunii este nevoie de conducerea unei elite politice, de o legatură solidă între conduşi şi conducători. Iată
de ce Mircea Djuvara considera că politicul nu poate fi desfăcut de juridic, ci el este forma cea mai înaltă a
juridicului,întrucât se subordoneaza ideii de justiţie.Asa fiind, activitatea rationala a legislatorului nu mai
pare suficienta pentru realizarea acestei ordini de drept rational. Pentru aceasta Mircea Djuvara merge cu
conceperea judiciarului pana la interzicerea avocatilor de a face greva: pentru ca avocatul ,, este si trebuie sa
ramana aparatorul ordinii legale, el reprezinta in definitiv subtilitatea rafinata a ratiunii si a convingerii,
adica Dreptul insusi, in lupta victorioasa cu forta patimasa si brutala”.

24. Eugeniu Speranţia


1.1Expuneţi principalele idei despre stat şi drept ale lui Eugeniu Speranţia.
Principalele sale opera:Principii fundamentale de filosofie juridică (1936), Viaţă, spirit, drept şi stat (1938),
Introducere in filosofia dreptului (1946). Din activitatea sa filosofico-juridica putem delimita citeva
probleme cheie care au fost abordate de ginditor.:-contributia sa la conturarea statului dreptului ca stiinta-
aprecierile cu privire la opera de legiferare si autoritatea legii-combaterea teoriilor rasiste privind dreptul-
raportul dintre drept subiectiv si drept obiectiv-preocuparea de a descoperi legile obiective ale evolutiei
dreptului.Statul este prin originea sa o dezvoltare,o amplificare a nevoii de justitie.Statul tinde sa devina un
scop insine.Scopul principal si fundamental al statului dupa E.S. este de a asigura si apara aplicarea
consecventa a unui anumit ansamblu de principii referitoare la viata sociala,adica realizarea unei justitii
conceputa intr-unanumit mod.
1.2Generalizaţi şi analizaţi legile obiective ale evoluţiei dreptului după Eugeniu Speranţia.
Abordand problema legilor evoluţiei dreptului, Eugeniu Speranţia stabileşte următoarele două legi
generale, şi anume: 1) Dreptul, ca unul dintre aspectele sociale ale vieţii, evoluează in mod analog cu orice
proces vital; 2) Dreptul, ca fapt spiritual, evoluează prin afirmarea progresivă a spiritualităţii
omeneşti.Dreptul obiectiv:dreptul este un system deductiv de norme sociale destinate ca,printr-un minimum
de justitierealizabila sa asigure un maximum de socialitate intr-un grup social determinat.Dreptul
subiectiv:interes garantat printr-o norma sociala.Are 3 elemente:1.interesul2.obiectul interesului3.garantarea
interesului printr-o norma.Ginditorul recunoaste ca exista dovezi suficiente care sa demonstreze faptul ca
poate exista norme ce aparainteresele individuale independente de atitudinea societatii.aceste norme tot fac
parte din drept deoareceprovin din ratiunea umana.De asemenea E.S. specifica ca aceste norme,acest drept
nu fa vi recunoscutniciodata de dreptul obiectiv deoarece este o creatie a societatii pentru societate si are
drept scop unmaximum de sociabilitate posibila.

1.3Estimaţi sancţiunea ca element definitoriu pentru drept (prin prisma ideilor lui Eugeniu
Speranţia).
Speranta afirma ca sanctiunea sau nesanctiunea nu caracterizeaza numai normele de drept, ea se exercita sub
toate aspectele vietii sociale.Societatea insasi este o realitate care ne constringe si ne obliga sa ne suordonam
modului ei de a fi.Sperantia afirma ca constringerea este o modalitate de imitatie prin ea procesul de
uniformizare deci de imitatiune se generalizeaza si se inlesneste.Constringerea dupa Djuvara este o
consecinta a nevoii de identitate.La nivel social normele sunt impuse de mase care instinctive elaboreaza
normele coercitive.Normele pe care aceste sanctiuni sunt destinate sa le garanteze, nu sunt ele insele creatia
legislatorului ci sunt formule agreate si adaptate fanatic de catre spiritul colectiv.

25. Scoala dreptului natural


1.1Prezentaţi evoluţia istorică a şcolii dreptului natural.
Germenii acestei teorii au apărut în antichitate, iar ca teorie cu pondere şi o influenţă majoră ea s-a
manifestat în gîndirea filozofică şi politico-juridică din evul mediu,întemeietorul şcoliidreptului natural este
considerat filozoful grec Socrate .Ideile sale despre adevăr,echitate, justiţie vor fi preluate mai târziu de
discipolii săi, precum şi de alţi cugetători de seamă. În perioada evului mediu teoria dreptului natural a fost

dezvoltată de către Toma dinAquinounul dintre cei mai de vazĂ reprezentanţi ai Scolasticii. Un alt

reprezentant al şcolii dreptului natural, perioada modera, este Jean-Jacques Rousseau, autorul lucrărilor
Contractul social şi Discursul asupra origina şi fundamentelor inegalităţii dintre oameni
1.2 Comparaţi conceptul clasic a dreptului natural şi conceptul dreptului natural renăscut.
1.3Evaluaţi importanţa istorică a şcolii dreptului natural.
26. Istoricismul în drept
1.1Prezentaţi principiile fundamentale a curentelor istoricismului.
Ideea principala era opozitia absoluta fata de lege, nu se recunosteau legile, legile reprezinta o stopare a
evolutiei dreptului , unicul izvor al dreptului este obiceiul.Deasemenea era considerat ca izvor al dreptului
constiinta juridica populara.Se negau codificarile si legile.O alta teza a acestui curent era ca dreptul se naste
in mod spontan ca si limba, se cristalizeaza in mod inconstient, se dezvolta in strinsa legatura cu spiritul
poporului.O alta teza este ca legiuitorul este un organ al constiintei umane, el nu dispune de putere creatoare
de drept.Si o ultima teza a acestui curent este ca legile nu au o valabilitate si o aplicabilitate universala.
1.2Determinaţi şi argumentaţi legătura dintre istoricismul juridic (şcoala istorică a
dreptului) şi istoricismul filosofic
1.3Analizaţi raportul drept-obicei în contextul ideilor istoricismului juridic (şcolii istorice a
dreptului).
Nu legea, ci cutuma reprezintă principalul izvor al dreptului şi baza acestuia. În raport cu cutuma, legea nu
are decât o importanţă secundară,legea nu formează reglui conştiente, ea nu poate face altceva decâtsă
capteze ceea ce s-a dezvoltat de la tine în viaţa socială de-a lungul istoriei unui popor si să-i asigure
formularea.Teoria acestei şcoli afirmă că există o corelaţie esenţială intre orice manifestare juridică şigeniul
naţional al poporului respectiv. Pentru această şcoală dreptul nu se naşte ca un produs reflectat
allegislatorului; dreptul este un produs organic al societaţii şi legea, cand formează reguli constiente, nuface
decat să prindă ceea ce a crescut de la sine în viaţa socială şi istorică, spre a-l pune în formule. În aceste
condiţii dreptul de astăzi este produsul lent şi foarte complex al unei lungi desfăsurări istorice.Şcoala istorică
a dreptului a asociat astfel dreptul cu istoria. Dreptul sustinea Savigny „nu e facut, ci seface singur”. Dreptul
este un un fenomen natural, comparat de catre Savigny cu limba pe care o vorbim,care nu este o creaţie
individuală şi nici nu se naşte din vointa cuiva. Ea este rezultatul culturii,credinţelor, educaţiei etc a unui
popor de-a lungu timpului.Ca şi limba unui popor tot aşa şi dreptulreflectă instituţiile în procedeele, în
scopurile şi în amănuntele sale cele mai mici, întreg trecutulistoric alunui popor.
27. Pozitivismul în drept
1.1Prezentaţi principalele idei a lui Auguste Comte ca fondator al curentului pozitivist.
Termenul de „pozitivism” a fost folosit pentru prima oara de Henri, contele de Saint-Simon pentru a indica
metoda stiintifica si legătura ei la filosofie. Adoptat în cele din urmă de Auguste Comte, acesta devine un
puternic curent filozofic ce a influentat diferite domenii ale stiintei, începând cu secolul al XVIII-lea. Comte
a urmărit infiinţarea unei filosofii pozitiviste, corespunzătoare ultimului stadiu la care omenirea trebuia să
tindă, după ce a trecut prin starea teologică şi acea metafizică, ce reprezentau trepte necesare ale omenirii, in
mersul ei de la copilărie spre maturitate pe care o reprezintă cea de a treia treapta, a spiritului pozitiv.
doctrina pozitivistă promovată de Comte se limitează la instaurarea unui stat totalitar în care puterea este
acaparată de un grup de savanţi, care în numele ştiinţei transformă politica în dogmă. Se resping deci, ideile
revoluţionare promovate până la el, numite „drepturile omului”, drepturi naturale şi morale, inalienabile.
Individul fiind doar un titular de drepturi pe care i le conferă societatea. Prin urmare tot punctul de greutate
al concepţiei lui Comte cade asupra faptelor omeneşti, asupra relaţiilor dintre oameni, relaţii care-i constituie
pe oameni într-un tot, într-o societate în care oamenii sunt legaţi printr-o interdependenţă, o solidaritate
foarte activă între ei.În aceste condiţii nu poate fi vorba de drepturi, există numai puterea societăţii de a ne
constrânge să facem anumite lucruri. Legea intervine cu constrângerea efectivă socială.
1.2Analizaţi raportul stat-drept pe baza concepţiilor pozitivismului etatic.
O doctrină desprinsă din şcoala pozitivistă, care începe să se afirme în Germania secolului al XIX-lea şi ţine
până la inceputul secolului XX, este pozitivismul etatic în care se pune accentul pe puterea de stat.
Argumentele ce au stat la baza constituirii acestui nou curent, pot fi sintetizate ca fiind, singurele drepturi
subiective sunt cele garantate de Stat, iar aceste drepturi trebuie să fie izvorâte din sursele juridice etatice;
dreptul este faptul etatic pozitiv, adică dreptul este validat prin stat; dreptul se naşte din voinţe exterioare
individului şi reglementează condiţia exterioară a acestuia; statul este legat doar de reguli create de el însuşi;
se promovează astfel autolimitarea statului. Deosebit de interesantă este teoria autolimitări statului ca
singurul corectiv posibil al întregii puteri de Stat. Autolimitarea puterii este necesară pentru că „dacă
absolutizăm puterea de stat, şi atunci el va putea din punct de vedere juridic să facă totul, el nu poate să
suprime întreaga ordine juridică să fondeze anarhia, pentru că astfel el se distruge pe el însuşi”. Statul este
limitat de ordinea juridică a cărei expresie supremă este ordinea constituţională „pentru că Constituţia
determină formele sau condiţiile de exercitare a puterii publice, ea excluzând orice putere care se exercită în
afara acestor condiţii de formă (...)”.Din punctul de vedere al dreptului, voinţa oamenilor care au creat statul
a fost determinată de forţe, provenind din propriile lor instincte de sociabilitate, şi de aceea nu trebuie
confundate aceste impulsuri naturale care sunt causa remota a Statului, cu actul de creaţie efectivă a statului
care este causa proxima.

1.3Determinaţi funcţiile dreptului pornind de la ideile curentului pozitivist.


Dreptul este un fenomen istoric, sub forma instituţiilor, pe care sociologia îl studiază. El reprezintă ceva pur
material şi observabil prin simţurile noastre. Dreptul, consideră Duguit, nu trebuie să sancţ ioneze obligaţii,
garanţii sau să aibă caracter punitiv. Toate aceste caractere au fost dobîndite o dată Cu intervenţia statului în
viaţa societăţii şi, mai ales, din momentul m care guvernanţii au început a-şi impune propria voinţă
guvernaţilor.

28. Fundamentele ontologiei juridice


1.1Definiţi conceptul de realitate juridică şi evidenţiaţi formele ei.
Realitatea juridica alaturi de altele cum sunt:realitatea morala, realitatea politica, realitatea artistica sunt
inalienabile realitatii socialein conditiile istorice determinate.Ea vizeaza in principal raporturile juridice
dintre oameni ce alcatuies adevaratul fundament ontologic al dreptului.Elementul definitoriu constituitiv ,
fundamental al realitatii juridice il reprezinta faptul juridic.Deci formele realitatii juridice sunt faptele
juridice, constiinta juridica, fenomenul dreptului, ordinea de drept.
1.2Determinaţi particularităţile spaţio-temporalităţii în domeniul dreptului
Ca orice fenomen social legile juridice se raporteaza si el la cele doua elemente de relatie care impun in mod
firesc si inevitabil anumite limite puterii lor de actiune si le circumscriu cimpul de aplicare:spatiul si
timpul.Actiunea legii in timp si in spatiu.

1.3Evaluaţi formele de existenţă a dreptului.


Sensul principiului unic al egalităţii formale se manifestă (şi există) în următoareleforme de existenţă a
dreptului:1) în norma de drept (juridică) – în formă de reguli de conduită a subiecţilor de drept;
2) în raportul juridic – în formă de relaţii reciproce ale subiecţilor de drept, formal egali, liberi
şiindependenţi;
3) în conştiinţa juridică – în formă de conştientizare a sensului şi cerinţelor principiului de drept(în
deosebirea şi coraportul său cu legea) de către membrii asociaţiei juridice date;
4) în capacitatea juridică – în formă de recunoaştere a indivizilor (a asociaţilor, uniunilor lor) caformal egali,
liberi şi independenţi unul de altul, ca subiecţi ai relaţiilor de tip
juridic;
5) în proceduri juridice – în formă de ordine egală şi corectă de dobândire şi realizare a
Drepturilor şi obligaţiilor de către toţi subiecţii, de rezolvare a conflictelor despre drept etc.Deaceea, dreptul
îşi manifestă existenţa în toate aceste forme juridice, dar nu numai în unasingură (normă de drept), sau în
trei forme (norma juridică, raportul juridic, conştiinţa juridică).Însă fiecare dintre aceste forme de existenţă a
dreptului îndeplineşte o anumită funcţie a sa şiocupă un loc al său anumit în contextul general al existenţei
dreptului. Şi în general, dreptulexistă peste tot, şi în toate acele cazuri şi fenomene, unde se respectă şi se
aplică principiulegalităţii formale.

29. Elemente de epistemologie juridică


1.1Explicaţi noţiunile de gnoseologie, epistemologie, adevăr, adevăr juridic
Gnoseologia (gnosis = cunoaştere; logos = teorie) juridică este teoria generală a cunoaşterii dreptului, care
cercetează cum are loc cunoaşterea dreptului şi care este adevărul despre drept
Prin epistemologie se intelege teoria cunoasterii stiintifice, iar epistemologia juridica se ocupa cu cercetarea
modului cum juristii dobindesc verifica si aplica cunostintle in domeniul dreptului.
Adevar-Concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realității obiective în
gândire; ceea ce corespunde realității, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate.
Adevar juridic-

1.2Identificaţi modurile de abordare şi aspectele adevărului juridic.


1.3Estimaţi specificul cunoaşterii în drept.
Cunoasterea juridical constituie o realitate care in toata complexitatea ei este paralele cu realitatea sociala si
suprapusa ei , dar ea nu se poate niciodata produce separat ci se aplica intotdeauna acestor realitati.Specific
pentru orice domeniu al cunoasterii jridice este ca constructiile sunt abordate de pe pozitiile a cel putin doua
persoaneplasate intr-u raport juridic determinat . Fenomenul supus cunoasterii juridice este legatura intre
aceste doua sau mai multe persoane care isi coreleaza interesele si convietuiesc in grupuri organizate,
respectind un anume echilibru a relatiilor soiale, subiectul si obiectul cunoasterii juridice se unesc intro
singura realitate acea a omului ca personalitate culturala care actioneaza si savirseste anumite fapte.

30. Fundamentele axiologiei juridice


1.1Definiţi conceptul de valoare şi evidenţiaţi tipurile de valori.
Valorile sunt expresia efortului omului de a restabili un acord între el şi lume,acord care nu este dat, ci
trebuie creat de el şi impusexistenţei. Ele sunt cel mai profund resort al progresului umanităţii, căruia îi
suntsubordonate, deliberat sau spontan, cunoaşterea şi acţiunea. Orice act uman este
condiţionat valoric, iar progresele veritabile realizate de umanitate au fostîntotdeauna înnoiri în ordine
valorică.tipuri de valori:vitale, economice, politice, juridice, morale, estetice, teoretice, religioase
Valoarea este acea relaţie între subiect şi obiect în care, prin polaritate şi ierarhie, se exprimă preţuirea
acordată (de o persoană sau colectivitate umană) unor obiecte, însuşiri sau fapte (naturale, sociale sau
psihologice) în virtutea capacităţiiacestora de a satisface anumite necesităţi, dorinţe, aspiraţii sau idealuri
umaneistoriceşte condiţionate.

1.2Analiazaţi dreptul ca formă de manifestare a libertăţii.

1.3Evaluaţi dreptatea ca valoare juridică supremă.

31. Concepţia sociologico-juridică a lui Max Weber


33.1.Prezentaţi concepţia sociologico – juridică a lui Max Weber.
Cea mai cunoscută lucrare a sa este eseul Etica protestantă şi spiritul capitalismului, lucrare care a fost
piatra de temelie în studiile sale de sociologie a religiilor. În această lucrare, Weber a argumentat faptul că
religia este una dintre cauzele cele mai importante, care explică diferenţele de dezvoltare dintre culturile
Occidentale şi cele Orientale, şi a subliniat importanţa protestantismului ascetic care a condus la naşterea
capitalismului, a birocraţiei şi a statului raţional-legal din Vest.Într-o altă lucrare importantă, Politica, ca şi
vocaţie, Weber defineşte statul ca o entitate ce posedă monopolul asupra folosirii legitime a forţei.
Sociologia weberiană este numită şi „sociologie comprehensivă”, deoarece nu vizează „sensul obiectiv al
acţiunii”, ci „sensul gîndirii”. Totodată, el a adus o contribuţie valoroasă în dezvoltarea metodologiei
ştiinţelor umaniste şi, în
special, a ştiinţelor politice.
33.2.Explicaţi atitudinea lui Max Weber faţă de dreptul natural.
In lucrarile sale arata ca notiunile de obicei, conventie si drept, (in care ultimul deriva din dezvoltarea
treptata in timp a primelor) coexista in timp.
​Weber apreciaza ca sociologia juridica trebuie sa stabileasca opozitia dintre cele trei tipuri de drept:
- dreptul material supranatural (mistic si religios);
- dreptul material relativ, rational (procedural sau institutional);
- dreptul (formal si material) in intregime rational secularizat cu ajutorul logicii formale.
​Dreptul privat il considera legat de economie iar cel public de politic.
33.3.Analizaţi ideea de raţionalizare progresivă a dreptului prin prisma concepţiei
sociologico-juridice a lui Max Weber.
Max Weber face o descriere ideal - tipica a birocratiei, prin invocarea a sapte mari caracteristici, unele cu
nuanta strict juridica, altele cu reverberatii in planul dreptului, deplin existente si la institutiile juridice, si
anume:
1).continuitatea principiilor pe care se bazeaza autoritatea; aceasta este la randul sau inserata intr-o ordine
legala pe care nu face, intr-un fel, decat sa o inlocuiasca si sa o aplice;
2).existenta unui corp de reguli impersonale ce delimiteaza clar sferele de competenta, drepturile si
obligatiile fiecaruia;
3).existenta unei ierarhii de functii, adica de legaturi de subordonare clar stabilite;
4).preponderenta calificarii ca regula de acces la diferitele functii, cu excluderea altor criterii cum ar fi
relatiile de rudenie, clientela si altele, ceea ce inseamna:
5).existenta unui sistem de pregatire si mai ales de examinare care sa permita detectarea si atestarea acestor
calificari;
6).separarea functiilor de conducere de proprietatea asupra mijloacelor de productie; si, in sfarsit
7).preponderenta procedurii scrise in desfasurarea activitatii cotidiene .