UNIVERSITATEA “TITU MAIORESCU BUCUREŞTI”

FACULTATEA DE DREPT

FILOSOFIA DREPTULUI

~PROBLEME ALE FILOSOFIEI DREPTULUI~

Student : Onuș Andrei Anton

Anul 1 – ID

Gupa 11

1
 Filosofia dreptului, dupa cum o arata si numele, este acea ramura sau parte a
filosofiei, care priveste dreptul in esenta sa universala, spre deosebire de stiinta
dreptului care studiaza dreptul in natura si caracterele lui particulare. Nici o stiinta
juridica speciala din marea familie a stiintelor juridice nu poate sa spuna ce este
dreptul in general, ceea ce are el universal, ci, poate numai sa spuna ce este dreptul
la un anumit popor (de ex., drept anglo-saxon, drept francez, drept german, etc.),
intr-un anumit moment dat.
Deci, cercetarea dreptului in general depaseste competenta oricarei stiinte
juridice, ea fiind apanajul filosofiei dreptului. Daca juristii, reflectand asupra
domeniului lor, propun notiuni generale ca: izvor de drept, norma juridica, raport
juridic, act juridic, fapt juridic, subiect de drept, aplicarea dreptului, legalitate, etc.,
filosofii elaboreaza diferite modele explicative tipice filosofarii, propunand notiuni
de maxima generalitate ca: norma, raport social, act, fapt, esenta, fenomen, sistem,
structura, principiu, cauza, efect, etc., toate acestea tinand de o ramura sau alta a
filosofiei. Caci pe filosofi nu-i intereseaza analiza infatisarilor concrete, variabile
ale dreptului, ci generalitatea lui, in timp ce pe juristi ii intereseaza tocmai
infatisarea lui concreta, determinata desigur prin prisma unei perspective generale
asupra lui.
Filosofia este o manifestare specializata a spiritului uman. Este cunoastere a
temeiului existentelor, a realitatilor ultime, originare, neconditionate, de ordinul
esentei, prin care se legitimeaza tot ce este sau poate sa fie. Este un ansamblu
coerent de enunturi formulate prin categorii, teze si principii despre lume ca
totalitate. Este studiul universalului, al primelor principii care stau la baza alcatuirii
lumii. Este o reflectie asupra experientelor reale ale constiintei umane, cautare a
sensului acestor experiente si a unitatii spiritului uman.
Problematica filosofiei este sugestiv prezentata de Immanuel Kant, in
"Logica", folosind patru intrebari fundamentale care preocupa omul, la nivel
filosofic:
Ce pot sa stiu?
Ce trebuie sa fac?
Ce-mi este ingaduit sa sper?
Ce este omul?
Potrivit raspunsurilor pe care filosofia le da celor patru intrebari, aceasta isi
fixeaza problematica in mai multe discipline filosofice. Giorgio del Vecchio
grupeaza disciplinele filosofice dupa raspun surile la primele doua intrebari
kantiene, astfel:
Filosofia teoretica. Raspunzand la prima intrebare kantiana,  aceasta
studiaza primele principii ale existentei si ale cunoasterii si cuprinde urmatoarele
ramuri ale filosofiei: "Ontologie sau Metafizica (aceasta cuprinde si Filosofia

2
religiei si Filosofia istoriei), Gnoseologie sau Teoria cunoasterii, Logica,
Psihologie, si Estetica"
Filosofia practica. Aceasta raspunde la cea de-a doua intrebare a lui Kant si
cuprinde, dupa Giorgio del Vecchio, urmatoarele ramuri ale filosofiei: "Filosofie
morala si Filosofia dreptului." Autorul observa utilizarea, uneori, a termenului de
Etica, fie cu sensul de Filosofie morala, fie cu sensul de Filosofie practica, in
genere, caz in care este eludata existenta de sine statatoare a Filosofiei dreptului. In
acelasi timp, autorul nu aminteste, in diviziunea sa, ramuri ale filosofiei fara de
care insasi filosofia dreptului ar fi greu de inteles, asa cum sunt Axiologia si
Filosofia culturii, circumscrise, probabil, in Filosofia istoriei, sau Antropologia, in
cadrul primului gen, ori Praxiologia in cadrul celui de-al doilea. Ramane
discutabila prezenta in cadrul disciplinelor filosofice a Psihologiei, azi o disciplina
care-si revendica obiectul mai degraba in randul stiintelor empirice.
Filosofia dreptului este o proiectie conceptualizata asupra dreptului, pentru
a-i dezvalui ratiunile participarii lui la universalitatea fiintei in devenire, temeiul
situarii lui in lume, masura in care el se adevereste ca fiind pentru fiinta umana
speranta pentru adevar si binele public.
Dorind sa-i contureze problematica, profesorul Giorgio Del Vecchio arata
intr-o celebra lucrare, "Lectii de filosofie juridica", ca filosofia dreptului isi
orienteaza cercetarile in trei planuri:
- in plan logic, investigand dreptul in totalitatea sa logica, adica sa stim care
sunt elementele esentiale comune tuturor sistemelor juridice trecand peste
particularitatile lor si urmarind conceptul
universal al dreptului;
- in plan fenomenologic, dezvaluind ca "dreptul pozitiv nu e produsul unor
cauze speciale si exceptionale, ci este un fenomen comun tuturor popoarelor in
toate timpurile, cu alte cuvinte , este un produs al naturii umane"[1];
- in plan deontologic, evidentiind faptul ca juristul practician se margineste
a intelege si a interpreta in sens propriu normele pozitive, neintrebandu-se daca nu
ar putea sa existe si altele mai bune.
Stiintele juridice prin natura lor, se marginesc sa aplice un sistem juridic
existent, fara a-i pune in discutie temeiurile. Este sarcina filosofiei dreptului, sa
cerceteze tocmai ceea ce ar trebui sa fie in drept, opunand astfel, un ideal de drept
unei realitati juridice date.
Aceste trei directii de cercetare ale filosofiei dreptului, desi distincte sunt
totusi conexe intre ele. Astfel, Del Vecchio ajunge la concluzia ca "Filosofia
dreptului este disciplina care defineste dreptul in universalitatea sa logica,
cerceteaza originile si caracterele generale ale dezvoltarii sale istorice si il
pretuieste dupa idealul de justitie afirmat de ratiunea pura.

3
 Cu alte cuvinte, considerand dreptul in esenta lui universala, si in planul
modului imperativ, filosofia dreptului incepe unde se sfarseste stiinta dreptului,
careia de altfel ii da temeiurile si notiunile fundamentale. Fiind meditatie asupra
ideii de drept, ea sintetizeaza, uneste in mod logic toate datele particulare ale
jurisprudentei. Regasim aici raportul filosofie-stiinta in sensul intregirii lor
reciproce: stiinta dreptului are nevoie de filosofia dreptului pentru a-si extrage din
ea metodele si principiile; la randul sau, filosofia dreptului trebuie sa ia in
considerare stiintele juridice care, prin intermediul jurisprudentei, ii da posibilitatea
sa-si constituie, verifice si aplice legile si principiile.
Toti marii creatori de sisteme filosofice au constientizat faptul ca ideile
despre drept ocupa un loc important in opera lor. De asemenea, toti marii juristi-
filosofi de-a lungul timpului, au inteles ca pentru a-si cristaliza conceptia generala
despre drept, pe parcursul dezvoltarii gandirii si doctrinei lor, sunt indispensabile
luari de pozitie filosofice.
Filosofia dreptului are o functie practica (propune si pregateste
recunoasterea pozitiva a idealului juridic), ea facand de altfel, parte alaturi de etica,
din ceea ce este cunoscut sub numele de "filosofie practica". In toate timpurile ea a
indeplinit atare functie. De aceea momentele importante ale filosofiei dreptului
sunt legate de toate marile evenimente politice ale omenirii. De exemplu, Revolutia
engleza de la 1688, cea americana de la 1776 si cea franceza de la 1789 au fost
precedate de scrieri filosofico-juridice.
In final, misiunea filosofiei dreptului, este de a elucida rolul pe care ideea de
justitie il poate juca in elaborare reala a reglementarilor juridice, ca mod de analiza
rationala a conditiilor ce determina posibilitatea dreptului si a cunoasterii sale
precum si a criteriului specificitatii dreptului si a intemeierii rationale a idealului
de justitie.

Bibliografie:

- drept/FILOSOFIA-DREPTULUI755;