Filosofia juridica

Departe de a fi o simpla aplicatie deductiva pe teren juridic sau o inaltare speculativa a

dreptului la orizontul filosofiei, filosofia juridica implica relatii complexe intre filosofie si drept,
intrebari filosofice imperative adresate dreptului, dar si raspunsuri provocatoare pentru filosofie
de pe teren juridic, despre geneza si orizonturile proprii.
Filosofia juridica nu este un simplu exercitiu filosofic asupra constiintei de sine a
dreptului. Miza majora a acestei filosofii consta in potentialitatea sa de a contribui intr-o maniera
specifica la optimizarea dreptului in raport cu cerintele conditiei umane, cu valorile unui timp
istoric, la perfectionarea sa ca instrument normativ de prim rang in controlul si arbitrarea
competitiei intre interese si valori.
Luata ca demers calificat, interpretarea dreptului este deopotriva cunoastere si evaluare: a
semnificatiei normative a textului legal si a faptelor ori nonactiunilor omenesti in lumina legii.
Privind insa lucrurile dintr-o perspectiva mai larga, anume aceea a conditiei stiintifice a
cunoasterii dreptului, sunt temeiuri obiective sa admitem ca in campul juridicitatii ca si in
celelalte articulatii ale vietii sociale, cunoasterea nu este o descriptie neutrala, ci investigare
bazata pe evaluare si implicare atitudinala.
Cunoasterea fenomenului juridic antreneaza atat directia filosofica, cat si cea stiintifica
propriu-zisa. Aducerea in discutie astazi a celor doua componente, si a relatiei lor ramane
necesara atata vreme, cat pe acest teren supravietuiesc deopotriva reductionisme si fetisizari, caresi fac loc in procesul interpretarii cunoasterii juridice sistematizate.
Gandirea juridica, asemenea oricarei gandiri, a fost intotdeauna, de-a lungul istoriei si
peste tot in lume, o dialectica efervescenta, un camp de lupta si dezbatere asupra dreptatii,
utilitatii, binelui, raului -mizele mari ale vietii. Intregul demers s-a ridicat de fiecare data
impotriva nedreptatii si a neputintei de a veni in ajutorul celor saraci si umili in fata celor
puternici, pentru ca dreptul sa devina eliberator, sa inceteze a fi opresiv.
Filosofia juridical cerceteaza asadar originea dreptului, caracterele generale ale
dezvoltarii istorice a dreptului, precum si aprecierea acestuia dupa idealul de justitie afirmat de
ratiunea umana. In aceasta perspectiva, drumul parcurs de filosofie in existenta ei multimilenara a
condus la cristalizarea unor idei cu caracter de permanenta privind dreptul, idei ce capata
continuturi tot mai bogate, in functie de intelesurile cu care sunt vehiculate in fiecare etapa
istorica, in functie de noile achizitii teoretice si practice in domeniul de cercetare.

Filosofia se afla pretutindeni unde, prin gandire, omul devine constient de sine. Ea este
prezenta peste tot fara a fi numita ca atare, caci cand gandeste, omul filosofeaza, fie ca o face la
bine sau la rau, superficial sau profund, in treacat sau mai temeinic. Acolo unde exista o lume a
omului,acolo unde sunt acceptate anumite norme de conduita,unde oamenii delibereaza, continuu,
acolo se afla si filosofia.
Pe langa lumea externa, independenta de vointa noastra, constituita din lucruri, obiecte,
fenomene, procese exterioare noua, daca privim inlauntrul nostru vom descoperi o alta lume,
aparte, diferita de cea dintai, constituita din emotiile, sentimentele, afectele, ideile ce ne definesc
ca fiinte constiente in acest colt de univers. Asadar, cu alte cuvinte, trebuintele si interesele
noastre isi gasesc expresie in produsele noastre spirituale. Prin ele cautam intotdeauna o
explicatie a lumii exterioare.
Filosofia, deci, este o forma a vietii spirituale a omului avand o finalitate proprie pe care
nici o alta forma din cele enumerate mai sus nu si-o poate asuma, dar care se realizeaza nu prin
izolare, ci numai prin interactiune activa cu celelalte manifestari ale spiritualitatii lui. Daca
adaugam ca filosofia formeaza prin intermediul unui sistem coerent de cunostinte, o conceptie
generala despre lume, care implica o anumita intelegere a conditiei umane, putem afirma ca ea se
poate defini ca o reflectie metodica asupra totalitatii activitatilor si experientelor umane,
raspunzand la marile intrebari privind determinatiile generale ale existentei, raporturile omului cu
ansamblul universului si cu civilizatia faurita de el.
Asadar, trasatura esentiala si definitorie a filosofiei este aceea ca ea reprezinta un
ansamblu coerent de enunturi, formulate prin categorii, teze si principii referitoare la
determinarile fundamentale ale lumii ca totalitate. Din acestea se poate deduce ca filosofia
juridica isi contureaza specificul demersului sau prin cercetarea originii dreptului, a caracterelor
generale ale dezvoltarii istorice a dreptului si evaluarea idealului de justitie afirmat de ratiunea
umana.
Filosofia juridica este rezultatul unui proces cumulativ, consecinta, la randul sau, a unui
proces dialectic si complex al continuitatii si discontinuitatii. In aceasta perspectiva, drumul
parcurs de filosofie in existenta ei multimilenara a condus la cristalizarea unor idei cu caracter
general privind dreptul in functie de intelesurile cu care sunt vehiculate in fiecare etapa istorica si
de achizitiile teoretice si practice in domeniu. Deci, filosofia juridica se profileaza ca domeniu
specializat al reflectiei filosofice cerut de momentele de rascruce din viata sociala sa legitimeze
din punct de vedere teoretic o ordine sociala si de drept, in care, respectul fata de lege, adevar si
dreptate este de prim ordin.

Din punctul de vedere al structurii sale interne, distingem principalele domenii de care s-a
preocupat filosofia, partile ei componente si disciplinele filosofice ce se constituie in procesul
devenirii obiectului si problematicii ei:
- Ontologia, este domeniul primar, initial al reflectiei filosofice, care vizeaza studiul
existentei, al naturii si al modului ei de a fi. Problematica ontologiei cunoaste si ea o evolutie
strans legata de dezvoltarea practicii social-istorice si a cunoasterii stiintifice. Aceasta explica de
ce problematica ontologiei a evoluat treptat, de la o ontologie a naturii spre ontologia sociala si
umana, in sfera ei cuprinzandu-se astazi explicatii referitoare la natura, om, societate si raporturile
dintre ele.
- Gnoseologia, este al doilea mare domeniu al filosofiei care apare relativ tarziu in raport
cu primul si anume odata cu introducerea momentului subiectiv in filosofie, ocupandu-se de
studiul posibilitatii cunoasterii, a cailor, metodelor, formelor si valorii cunoasterii.
-Metodologia, este teoria despre metoda si vizeaza studiul cailor, mijloacelor si
procedeelor dupa care se conduce subiectul in investigarea obiectului, in vederea sporirii
eficientei cunoasterii si actiunii umane.
-Axiologia, este acea parte a filosofiei ce se ocupa cu studiului valorilor (natura, geneza,
functionalitatea si ierarhia valorilor), dinamica si implicatiile acestora in procesul devenirii
omului si a societatii umane;

Antropologia filosofica, este punctul de intersectie al tuturor cercetarilor referitoare la om

si la raportul acestuia cu mediul. Ea studiaza problematica omului sub aspectele sale cele mai
generale, prin sintetizarea datelor tuturor stiintelor particulare despre om (biologie, psihologie,
antropologie).

Filosofia sociala, vizeaza probleme ca: natura societatii, raportul individ-societate,

factorii determinanti ai existentei si devenirii vietii sociale, progresul social.

-

Filosofia istoriei, axata in principal pe solutionarea urmatoarelor intrebari: este istoria

o stiinta?; are procesul istoric un sens, si care este acesta?; ce rol au masele si personalitatile in
istorie?;

- Filosofia culturii, are ca obiect de studiu procesul creatiei umane si rezultatul acestui proces
-fenomenul cultural si civilizatia umana in multidimensionalitatea sa, precum si interrelatiile
acestuia cu celelalte componente ale sistemului social global,

- Filosofia religiei, este acel domeniu al filosofiei ce are ca teme principale: originea si esenta
religiei, tipurile de viata religioasa, ideea de sacru, rational si irational in viata religioasa.

- Praxiologia, este acea disciplina filosofica ce studiaza structura generala a actiunii umane,
conditiile organizarii si desfasurarii ei, pentru a fi cat mai eficienta.

-Logica, este acea ramura a filosofiei care studiaza legile si regulile gandirii corecte care
a aparut in cadrul sistemului filosofic al lui Aristotel si a evoluat de-a lungul timpului, in paralel
cu filosofia.

- Etica, este ca disciplina filosofica, teoria despre morala. S-a constituit si s-a dezvoltat
ca o componenta statornica a reflectiei filosofice, semnificand ratiunea practica prin
fundamentarea unui sistem determinat de norme morale in viata oamenilor.

- Estetica, este teoria generala despre arta, care cerceteaza producerea si perceperea
frumosului artistic, conditiile aparitiei, determinarea si functia sociala a artei.
- Filosofia dreptului (sau filosofia juridica).
Rezulta din aceasta structurare vastitatea problematicii filosofiei, caracterul sau peren si
dinamic, conexiunea domeniilor si a disciplinelor filosofice in procesul practicii social-istorice,
care a traversat veacurile.
Filosofia dreptului,dupa cum o arata si numele, este acea ramura sau parte a filosofiei,
care priveste dreptul in esenta sa universala, spre deosebire de stiinta dreptului care studiaza
dreptul in natura si caracterele lui particulare. Nici o stiinta juridica speciala din marea familie a
stiintelor juridice nu poate sa spuna ce este dreptul in general, ceea ce are el universal, ci, poate
numai sa spuna ce este dreptul la un anumit popor (de ex., drept anglo-saxon, drept francez, drept
german),intr-un anumit moment dat. Deci, cercetarea dreptului in general depaseste competenta
oricarei stiinte juridice, ea fiind apanajul filosofiei dreptului.
Filosofia dreptului este o proiectie conceptualizata asupra dreptului, pentru a-i dezvalui
ratiunile participarii lui la universalitatea fiintei in devenire, temeiul situarii lui in lume, masura in
care el se adevereste ca fiind pentru fiinta umana speranta pentru adevar si binele public.
Filosofia dreptului isi orienteaza cercetarile in trei planuri:

- in plan logic, investigand dreptul in totalitatea sa logica, adica sa stim care sunt
elementele esentiale comune tuturor sistemelor juridice trecand peste particularitatile lor si
urmarind conceptul universal al dreptului;

- in plan fenomenologic, dezvaluind ca dreptul pozitiv nu e produsul unor cauze

speciale si exceptionale, ci este un fenomen comun tuturor popoarelor in toate timpurile, cu alte
cuvinte , este un produs al naturii umane"

- in plan deontologic, evidentiind faptul ca juristul practician se margineste a intelege si

a interpreta in sens propriu normele pozitive, neintrebandu-se daca nu ar putea sa existe si altele
mai bune. Stiintele juridice, prin natura lor, se marginesc sa aplice un sistem juridic existent, fara

a-i pune in discutie temeiurile. Este sarcina filosofiei dreptului, sa cerceteze tocmai ceea ce ar
trebui sa fie in drept, opunand astfel, un ideal de drept unei realitati juridice date.
Aceste trei directii de cercetare ale filosofiei juridice, desi distincte, sunt totusi conexe
intre ele. Astfel putem afirma filosofia dreptului este disciplina care defineste dreptul in
universalitatea sa logica, cerceteaza originile si caracterele generale ale dezvoltarii sale istorice si
il pretuieste dupa idealul de justitie afirmat de ratiunea pura".
Filosofia juridica la origine nu se prezinta autonoma, ci amestecata cu teologia, morala si
politica. In primele inceputuri confuzia era completa. Numai incetul cu incetul s-a facut
deosebirea. Ea apare in mod tipic in Orient, in ale carui carti sacre sunt tratate la un loc
cosmogonia, morala si elementele diferitelor stiinte teoretice si practice. Dreptul este conceput in
spirit dogmatic ca un comandament al divinitatii, superior puterii omenesti si de aceea nu poate fi
obiect de discutie sau de stiinta, ci numai de credinta. Astfel, legile pozitive sunt considerate
indiscutabile, puterea publica existenta, ca expresie a divinitatii, inatacabila. Cu toate acestea
trebuie sa amintim ca unele dintre aceste popoare, spre exemplu indienii, chinezii, evreii, au adus
contributii insemnate studiilor filosofice, mai ales in ceea ce priveste morala.

Bibliografie

1. Hans Kelsen -- Doctrina pur a dreptului, Humanitas, 2000

2. Adrian-Paul Iliescu -- Etic social i politic, Ars Docendi, 2007
3. Hayek, F. A. Filosofia social a lui F. A. Hayek, Polirom, 2001
4. Giorgio del Vecchio -- Lectii de filosofie juridica, Editura Europa Nova
5. Nicolae Popa -- Filosofia dreptului, Marile curente, Editura ALL BECK, 2002