Curs 1 24.02.2011 Notiunea de doctrine juridice.

. Apartenenta disciplinei doctrine juridice la sistemul stiintei dreptului Institutiile juridice nu au aparut dintr-o data in stiinta dreptului, ele sunt rezultatul cristalizarii gandirii juridice, rezultat din acumularea teoriilor curente juridice, pe care le explica, fundamenteaza. Trei mari preocupari ale gandirii juridice: definirea dreptului (ontologie juridica), izvoarele dreptului (metodologie), axiologie juridica (principiile privind continutul dreptului). Problemele prelegerii: I. Definitia doctrinelor juridice II. Locul si rolul doctrinelor juridice in sistemul stiintei dreptului III. Obiectul de studiu IV. Scopul disciplinei V. Starea disciplinei in invatamantul juridic Definitia doctrinelor juridice Exista 3 sensuri. Primul este cel de izvor de drept si inseamna opiniile emise asupra dreptului de catre specialisti. Al doilea este sensul obisnuit: opinia aspura unei chestiuni particulare. Al treilea, termenul doctrine (folosit la plural) inseamna totalitatea teoriilor, curentelor cu privire la fenomenul juridic. Trebuie facuta o distinctie intre doctrina clasica si doctrina moderna. Doctrina clasica a fost preocupata numai de exegeza textelor legale, adica a descris si a facut interpretari ale legii, emitand si judecati de valoare. Doctrina moderna a aparut in sec 20 si a fost preocupata de abordarea unor probleme noi de drept, studiind pe langa lege, si practica judiciara sau jurisprudenta. Astfel a aparut o categorie noua, denumita comentariu sau nota de jurisprudenta. Locul si rolul doctrinelor juridice in sistemul stiintei dreptului Acest aspect presupune studiul relatiei dintre doctrinele juridice si TGD si relatiei dintre doctrinele juridice si filozofia dreptului. Relatia doctrine juridice si teoria generala a dreptului. Teoria generala a dreptului este preocupata de studiul dreptului pozitiv, pe care in sintetizeaza in notiuni, categorii fundamentale si principii fiind caracterizata ca o disciplina de sinteza. Doctrinele juridice reprezinta o continuare si o completare fireasca a teoriei generale a dreptului, insa ele pun accentul pe analiza, fata de sinteza. Relatia doctrine juridice si filozofia dreptului (filosofia dreptului a filosofilor si filosofia dreptului a juristilor). Filosofia dreptului a juristilor este o filosofie aplicata, iar

in filosofia dreptului a juristilor exista o diferenta de abordare, abordarea este juridica; pleaca de la un jurist care incearca sa explice problema de drept respectiva se bazeaza pe experienta juridica. Doctrinele juridice nu trebuie confundate cu filosofia dreptului (nici a juristilor, nici a filosofilor), nici cu istoria dreptului pentru ca nu reprezinta o simpla insiruire a scolilor de drept, el arata evolutia dreptului prin apelul la metoda istorica si prin emiterea de judecati de valoare asupra teoriilor si curentelor care stau la baza institutiilor juridice sau la baza dreptului in ansamblu. Doctrinele au un triplu rol: - contribuie la intelegerea evolutiei si a altor discipline juridice; - chiar daca doctrinele juridice nu au forta legii si nici a jurisprudentei, solutiile lor sunt adesea preluate fie de legiuitor, fie de judecator si astfel, implicit, contribuie la crearea/elaborarea dreptului; - au rolul de a potenta valoarea celorlalte izvoare de drept: legea scrisa si jurisprudenta. Pentru a putea defini dreptul trebuie sa tinem cont de doctrina, numai doctrina ne deschide accesul la sursele dreptului. Obiectul de studiu Obiectul reprezinta studiul critic al principiilor sistemelor stiintei dreptului. Apelul la metoda istorica este absolut necesar, dat fiind ca fiecare scoala de drept incearca sa-si impuna teoriile sale ca fiind singurele adevarate din punct de vedere stiintific. Vom face o prezentare din Antichitate pana astazi: scolile care reprezinta prin ele insele o etapa in formarea dreptului, aratand astfel evolutia lui in timp. Scopul disciplinei Daca teoria generala a dreptului arata ce este dreptul (sein), doctrinele juridice (sein+sollen) arata nu numai ce este, dar si ceea ce trebuie sa fie dreptul. Doctrinele au aparut ca o reactie la filosofia dreptului, considerata prea speculativa. In ceea ce priveste sistemul stiintei dreptului, acesta cuprinde principiile si doctrinele/teoriile formulate de scolile de drept. O institutie juridica se fundamenteaza pe o alta institutie, pentru ca dreptul nu a aparut din nimic, el are la baza anumite explicatii/teorii/interpretari care s-au cristalizat in principii de drept si apoi in concepte si institutii juridice. Scopul doctrinelor este acela de a pune in evidenta geneza institutiilor juridice. Starea disciplinei in invatamantul juridic A fost introdusa de cateva decenii in universitatile europene sub denumirea de Theorie du droit sau Legal Theory, in Franta, Germania, Marea Britanie, Italia, SUA. Este o disciplina distincta in planul de invatamant, iar programarea analitica este in conformitate cu cea a universitatilor europene. Dreptul si justitia in antichitate 2

1) I. II. III.

Grecia Antica Definitia dreptului Izvoarele dreptului Teoria legilor pozitive

Definitia dreptului PLATON: definitia dreptului are la baza doua alte notiuni: notiunea de just si notiunea de rol al juristului in societate/cetate. Astfel, juristul nu are numai rolul de a aplica legea, pentru ca el trebuie sa o si interpreteze si trebuie sa contribuie si la crearea ei. Just inseamna ceea ce este corect, rezulta ca o lege injusta nu este drept. Justitia are rolul de a da fiecaruia ce este al sau. Scopul legii este considerat a fi virtutea, orice lege va trebui sa promoveze valorile morale; obiectul il constituie proprietatea, contractele si bunele moravuri. Principala misiune a dreptului este educatia. Dreptul nu reprezinta un ansamblu de norme juridice pozitive. Scopul lui nu este imbogatirea individuala sau generala, ordinea sau securitatea juridica. Pentru a defini dreptul foloseste dikaion, are un dublu sens atat de drept cat si de justitie. ARISTOTEL: justitia este considerata o virtute universala, o suma a tuturor valorilor sociale si propune o clasificare a acesteia in justitie comutativa si distributiva. Justitia distributiva reglemeteaza raporturile dintre cetateni si cetate, avand ca scop distribuirea sarcinilor publice, a bunurilor, demnitatilor in sociatate. Justitia comutativa reglementeaza raporturile dintre particulari. Aceasta distinctie se considera un precursor al dreptului public si dreptului privat. Justitia este diferita de morala. De aceea, in conceptia lui Aristotel, nu orice lege este si lege juridica. Simplul fapt ca o lege este emisa de o autoritate statala nu o face sa devina automat si juridica, daca ea nu cuprinde valorile sociale. Foloseste si el termenul de dikaion atat cu sensul de drept si justitie, dar semnificatia este diferita. Justitia reprezinta echilibrul intre membrii cetatii pentru ca o justitie care cuprinde o suma a valorilor sociale da satisfactie cetatenilor. Izvoarele dreptului La PLATON, sensul de drept ajuta la desprinderea conceptiei lui in aceasta problema. Dreptul are sensul de lege, dar este lege numai ceea ce e relevat de oamenii de arta, printr-o stiinta speculativa. El este considerat inteleptul cetatii. Metoda lui Platon este fondata pe legea naturala sau dreptul natural, in centrul lui fiind plasat tot ce vine din realitatea inconjuratoare. Ceea ce este important este faptul ca rolul de legiuitor in cetate revine filosofului, este teoria filosofului rege, pentru ca poporul, fiind vulgar, in sensul de neinstruit, nu poate avea acces la lumea ideilor. Filosoful insusi trebuie sa parcurga un proces de purificare, de detasare de patimile lumii, pentru a putea beneficia de revelatia divina, dar filosoful vede ideea de lege, justitie pentru ca justitia pura, ca si dreptul pur, sunt accesibile numai divinitatii, zeilor. Prin urmare, legile vin de sus, de la divinitate, sunt relevate prin intermediul 3

ratiunii universale, filosofului care devine legiuitor si este considerat asemuit unui rege, pentru ca in Antichitate numai regele avea puterea de a edicta legile, iar filosoful, in conceptia lui, are puteri absolute in crearea legilor. Bineinteles, acest lucru este posibil numai intr-o societate ideala, perfecta, bazata pe o justitie perfecta. De aceea, principalul izvor de drept este religia, deoarece dreptul este dat de divinitate. Dreptul la el are un caracter ideal, datorita confuziei cu morala, dar nu este drept natural. In conceptia lui ARISTOTEL, sunt doua mari izvoare de drept: dreptul natural si legile scrise ale statului. El subliniaza ca elaborarea dreptului cuprinde mai multe etape si ca primul moment obligatoriu de urmat consta in observarea naturii, fiind un moment intelectual. In lucrarea sa, Politica, intalnim preocupari de drept constitutional pentru ca el este preocupat de studiul regimului politic si ajunge la concluzia ca cel mai potrivit, echilibrat regim politic s-ar situa intre aristocratie si democratie. Un al doilea moment in crearea dreptului il reprezinta permamenta raportare la dreptul natural, care poate fi dedus din principii fie a priori, ale ratiunii practice, existente dintotdeauna, fie din definitii abstracte ale naturii umane, din relatiile sociale. Se considera ca aceasta conceptie anunta dreptul comparat si sociologia juridica. Teoria legilor pozitive La PLATON, dreptul are caracter normativ, adica este obligatoriu de urmat pentru toti. Legile trebuie sa fie exigente si acest lucru este posibil de realizat pentru ca filosoful are o putere absoluta in crearea lor. Legea trebuie sa reglementeze relatiile sociale cu exactitate, conform justului natural. Este impotriva legii scrise, dar doar la inceput, pentru ca legea scrisa are foarte multe defecte, imperfectiuni, face deosebit de grea aplicarea ei. Filosoful percepe ideea de justitie (eidos), dar nu poate comunica celui vulgar rezultatul cercetarii sale (mitul pesterii). Dreptul este bine sa fie compus din legi naturale, norme cutumiare, pentru ca legea scrisa, prin aplicarea sa, altereaza distribuirea justitiei, justitia face aplicarea legii. Orice lege scrisa se dovedeste injusta, cu ocazia aplicarii ei. Exista trei tipuri de guvernamant. Monarhia degenereaza in tiranie, aristocratia in oligarhie, iar democratia in demagogie, pentru ca legile constitutionale sunt incalcate. Principiul legalitatii - este necesar ca statul sa aiba legi scrise. Legea vine de sus, nu de la popor, sunt relevate filosofului, care devine legiuitor si care dicteaza ansamblul de legi. Legile nu sunt altceva decat o copie proasta a justitiei perfecte, care inseamna justitia naturala. Cetatenii trebuie sa se supuna legii, aplicarea legii se face de catre judecator, iar regele este scutit de aplicare. La ARISTOTEL, este important ca subliniaza necesitatea existentei legilor scrise ale statului, dar plecand de la observarea naturii. In conceptia lui, exista doua moduri de creare a legilor scrise (doua principii), cu ajutorul legiuitorilor prudenti si cu ajutorul impartialitatii legiuitorului (nu a judecatorului). Puterea legislativa sau judecatoreasca trebuie sa fie detinuta de o persoana care conduce afaceri publice, este vorba de o persoana care trebuie sa se bucure de anumite onoruri publice, sa aiba o recunoastere oficiala, sa aiba o situatie materiala importanta, dar si o pregatire corespunzatoare, trebuie sa fie o persoana competenta. Ceea ce este important este ca atrage atentia asupra limitelor legii si formuleaza conceptul de limite ale legii. Legile au caracter limitat, nu sunt absolute. Au valoare normativa daca sunt

corespunazatoare unui just natural, astfel definiste simplu legea, legea este inteligenta fara pasiune. Legile trebuie sa emane de la autoritatile competente, dar admite ca legile pot proveni si din cutume, jurisprudenta sau direct de la popor. Aceasta idee a dus ulterior in epoca moderna la crearea dreptului de initiatiava legislativa, drept reglementat si in constituia Romaniei. Rezulta ca legea scrisa incepe sa-si piarda din autoritate pentru ca se admit si alte surse ale ei, deci legea nu mai este apanajul exclusiv al dreptului. Curs 2 03.03.2011 I. II. 2) Roma Antica Influenta greaca si principiile dreptului roman Cicero

Influenta greaca si principiile dreptului roman Dreptul roman a fost influentat de gandirea juridica greaca, fiind preluate in special doctrina lui Platon si Aristotel, dar si doctrina stoicismului. Stoicismul grec a dat nastere stoicismului roman, numai ca acesta din urma este considerat mai mult o doctrina morala decat juridica. Si romanii au preluat teoria filosofului rege, pentru ca este recunoscut rolul filosofului cetatii de a vedea legile si de a le furniza, numai ca la romani filosoful sta retras de cetate, nu se implica in sarcinile publice si nu-l intereseaza scopul dreptului. In ceea ce priveste conceptia despre drept, romanii preiau conceptia greaca, potrivit careia exista o lege universala, naturala, care isi are originea in ratiunea universului, iar o parte a ei se regaseste in constiinta fiecarui om. Aceasta conceptie morala determina continutul dreptului roman clasic. In gandirea juridica romana, dreptul natural isi pierde din amploare, iar institutiile juridice nu mai sunt considerate permanente ptr ca ele au o sursa istorica si nu provin din dreptul natural. In literatura de specialitate se spune ca stoicismul i-a deturnat pe juristii romani de la dreptul natural, pentru ca accentul se pune acum pe dreptul pozitiv si pe rationamentul deductiv. Se observa ca acum juristii romani sunt preocupati de elaborarea concreta a legilor si nu se mai inspira din dreptul natural. Doctrina lui Platon a dat nastere la doua principii: 1. Quod principi placuit, legis habet vigorem (ceea ce place principelui are valoare de lege); 2. Princeps legibus solutus est (legea nu se aplica principelui, regele este absolvit de lege, de unde rezulta ca este evidenta indepartarea de dreptul natural, pentru ca legea devine o vointa a legiutorului, atunci legea nu mai este o simpla transcriere a dreptului natural, ci

este expresia vointei principelui si arata ca el nu trebuie sa se supuna legilor pe care el le edicteaza). Neoplatonismul a adoptat dreptul autoritar, in forma legislativa. Doctrina lui Aristotel a influentat conceptul de justitie, romanii agreand formula consacrata de acesta: justitia este a da fiecaruia ce este al sau. In ceea ce priveste definitia dreptului, acesta priveste cea ce este just si provine din justitie. Crearea si interpretarea dreptului: si aici romanii au preluat doctrina lui Aristotel pentru ca se tine cont de dreptul pozitiv, dar si de traditia jurisprudentiala (justitie) precum si de actele pretorului sau de actele Senatului. Modificarea legii: aceasta trebuia facuta in numele principiului echitatii prin confruntarea opiniilor jurisconsultilor romani sau a scolilor de drept. Ideea esentiala: dreptul trebuie imbunatatit. In ceea ce priveste conceptul de just care a dominat si gandirea juridica romana, acesta isi are originea in dreptul natural, in legile lumii exterioare. Norma juridica in doctrina de drept a romanilor nu poate aparea decat daca are la baza notiunea de just, pentru ca ea trebuie sa transcrie dreptul natural. Cu privire la izvoarele dreptului, izvorul principal nu este legea, ci natura, in sensul de lege naturala. Dreptul claisc roman este in principal opera doctrinei, adica a exegezei de texte legale. Legile la ei nu sunt ierarhizate. II. Cicero Doctrina lui prezinta o etapa in evolutia dreptului. A fost influentat de scepticism, care punea accentul pe jurisprudenta. Cicero a formulat noi obligatii juridice, atat de drept international, civil dintre acestea cea mai importanta este obligatia de a respecta fiecare om (cetatean sau sclav), ratiunea, umanitataea, demnitatea, sinceritatea, pietatea in raporturile familiale. Aceasta obligatie s-a transformat ulterior in gandirea juridica in drepturi si libertati considerate fundamentale. In ceea ce priveste dreptul natural, considerat baza dreptului scris al statului, il defineste ca fiind ratiunea dreapta acordata naturii, dar raspandita in constiinta fiecarui om; este fundamentata pe doctrina greaca. In conceptia sa, dreptul nu este rezultatul vointei libere a omului, ci este dictat de natura, divinitate. Pe de alta parte, dreptul nu este fundamentat pe o pura pozitivitate, pentru ca ar insemna ca la un moment dat si legea unui tiran ar fi drept. Formuleaza conceptul de jus naturalae care cuprinde doua mari ramuri: jus civile (dreptul pe care il are fiecare popor in particular) si jus gentium (ansamblul relatiilor dintre popoare, pentru ca este fondat pe idei comune). Apare la un moment dat un paradox, desi recunoaste importanta dreptului natural, care este imoabil, admite totusi ca ar putea fi imbunatatit cu ajutorul legiuitorului. Astfel subliniaza ca dreptul pozitiv nu trebuie sa fie altceva decat transcrierea dreptului natural de catre legiuitor, iar cu ocazia transpunerii sa poata fi temperata, adica pot fi aduse

adaptari in functie de contextul social. Scopul este acela de a tempera exigentele justitiei si ale ratiunii naturale pure. Ideea dreptului natural comun tuturor oamenilor a ajuns sa fie transformat treptat intr-un principiu de drept, iar sursa acestei idei se afla in stoicism. Acest lucru a fost agreat de majoritatea juristilor romani: dreptul este unul si acelasi pentru oameni, aplicabil in mod egal pentru toti; fundamentele dreptului se gasesc in natura lucrurilor. Jus naturalae are la baza conceptul de aequitas=tratament egal al persoanelor, iar acest aspect determina si crearea unor principii generale de drept, dintre care principiul conform caruia oamenii sunt egali si liberi in mod natural, care a dus la formularea lui, in epocile urmatoare, a dreptului modern, ca principiu fundamental in Constitutiile statelor si in Declaratiile Universale a Drepturilor Omului; egalitatea si libertatea este un fapt al nasterii. Exista si o exceptie: sclavia, pe care Cicero o considera fireasca si pe care o justifica prin jus gentium. Jus gentium este un concept propriu romanilor, iar jus naturalae este un concept de origine greaca, preluat de romani, in special de Cicero. Un concept interesant este conceptul de cetatenie, care are doua momente: 1) pana la codificare: cetatenia romana nu prezenta importanta pentru ca ea nu aparea in prim-planul gandirii juridice decat atunci cand se punea problema dobandirii sau pierderii cetateniei. 2) dupa codificare: unificarea tuturor legilor, ceea ce inseamna ca toti au fost supusi unei legi unice, astfel ca cetatenia romana a devenit un statut social care a dat nastere la 2 consecinte: a) cetatenia este exclusiva, in sensul ca nimeni nu poate fi cetatean a 2 sau mai multor cetati b) buna functionare a cetatii romane implica o anumita egalitate intre cetateni - aceasta a fost dezvoltata de Cicero.

Curs 3 10.03.2011 A doua consecinta, dezvoltata in mod special de Cicero, se refera la egalitatea intre cetateni, pe de o parte egalitatea juridica in fata legii civile pentru toti cetatenii. Egalitatea politica in fata functiilor; sa ai acces in mod egal la candidatura si la a fi ales. Egalitatea politica, in timp, a determinat aparitia privilegiilor. Privilegiile au dus la aparitia ereditatii, obligatorie la exercitarea anumitor functii in stat sau a anumitor profesii. In dreptul penal, mai mult decat atat, din cauza privilegiilor a aparut inegalitatea de tratament juridic in cazul sanctiunilor si judecarea partilor dupa o procedura diferita. In concluzie, cetatenia romana a devenit un veritabil statut social, spre deosebire de ceea ce a reprezentat pana atunci, insa neunitar, de aceea s-a considerat ca a stat la baza diviziunii dreptului in drept public si drept privat. Michel Villey a spus ca: cetatenia [romana] este un statut social caruia dreptul ii da o forma juridica.

Formarea dreptului modern Rolul crestinismului in formarea dreptului. Evul Mediu La sfarsitul Antichitatii, o data cu dezvoltarea crestinismului, se dezvolta noi teorii cu privire la drept, reprezinta o etapa importanta in dezvoltarea dreptului. Apoi urmeaza o etapa de detasare fata de conceptia religioasa dominanta in epoca, ducand la laicizarea dreptului. I. 1) Doctrina juridica a Sfantului Augustin Teoria legilor profane (a dreptului pozitiv sau a legilor pozitive) Doctrina Sfantului Augustin este caracterizata de viziunea crestina asupra lumii, rezulta ca toate interpretarile, creatiile in materia dreptului si conceptia sa juridica au la baza teoria crestina. Acesta subliniaza ca trebuie sa facem o distinctie in cadrul sistemului legislativ al unui stat intre legea divina sau crestina (legea lui Dumnezeu) si legea profana (omeneasca). El denumeste legea ca rezultat al creatiei omului ca fiind profana (laica, fara un continut religios). Dispozitiile legii profane nu contin elemente religioase. Teoria legii profane are la baza doua principii: i. Legile profane nu sunt juste (justul este de origine divina); ii. Desi injuste, legile profane trebuie respectate (ideea obedientei fata de lege, a supunerii fata de ea). Conceptia Sfantului Augustin este foarte critica, in primul rand fata de institutiile statului (sociale, militare, politice, administrative) pentru ca nu sunt asezate pe fundamente crestine. Spune de asemenea ca dreptul nu poate exista decat daca este just. Un drept injust nici nu exista. Prin urmare, normele sale nu pot fi impuse ca obligatorii. Defineste notiunea de justitie prin acelasi concept, cristalizat in Antichitate si anume suum quique tribuere (a da fiecaruia ce este al sau), insa precizeaza ca nu poata fi considerata justitie cea care nu il are in centru pe Dumnezeu, Creatorul si Stapanul actual, pentru ca altfel ar fi o departare de insasi notiunea de just. Nu poti sa dai fiecaruia ce este al sau daca esti strain de Dumnezeu. Prin urmare, afirma ca justitia romana este injusta. Sfantul Augustin era roman, se spune ca a trait intre Antichitate si zorii evului mediu. In incercarea sa de a defini conceptul de drept, subliniaza ca dreptul nu este cel facut de om. S-a considerat ca Sfantul Augustin ramane fidel doctrinei juridice clasice, greco-romane, si defineste dreptul ca reprezentand ceea ce este just. Cristalizeaza conceptul de jus humanum legile cetatii terestre. Din acest punct de vedere spune ca institutiile juridice profane nu trebuie considerate drept. Cu toate acestea, nu este contrar legilor statului, pentru ca, pornind de la ceea ce a spus Mantuitorul, invoca principiul ca trebuie sa dam Cezarului ce este al Cezarului, de aici rezulta ca si crestinii trebuie sa respecte legile profane. Ele nu sunt numai pentru pagani, ci si pentru crestini. Justifica aceasta idee a doctrinei sale, a obedientei tuturor fata de lege, prin doua categorii de argumente. In primul rand, legile terestre sau pozitive asigura realizarea a ceea ce el numeste pacea cetatii, care s-ar traduce astazi prin echilibrul social. Trebuie sa facem o distinctie intre o pace perfecta superioara si cea inferioara. Pacea perfecta (chiar divina) este numai cea care are la baza o justitie crestina, divina, corecta, de netagaduit. In schimb, pacile inferioare nu pot asigura decat o ordine provizorie, efemera, trecatoare, pentru un anumit 8

moment din viata cetatii terestre. Legile statului, pentru ca sunt omenesti, nu pot asigura decat o astfel de pace inferioara. In al doilea rand, sustine ca, prin faptul de a ne supune legilor umane, terestre, facute de om, nu facem altceva decat sa respectam un plan divin, pentru ca orice lucru are un rost in planul lui Dumnezeu. Prin urmare, si aceste legi profane, daca sunt ingaduite de Dumnezeu sa apara, inseamna ca au un rost in ordinea divina, pentru ca nimic nu se intampla fara voia lui Dumnezeu. Doctrina Sfantului Augustin are un profund caracter original, fiind diferita de tot ceea ce se afirmase pana atunci in gandirea juridica. S-a spus ca este distincta de dreptul natural si apropiata (chiar precursoare) de pozitivismul juridic. Doctrina promoveaza notiuni ca cele de ordine publica, de respectare a legilor pozitive. 2) Continutul dreptului. Teoria izvoarelor dreptului Pentru a explica continutul dreptului, trebuie aratat sensul notiunii de jusitite, pentru ca la Sfantul Augustin are un alt sens, diferit total fata de cel din Antichitate. In viziunea lui, justitia nu mai inseamna egalitate, ci caritate, gratuitate si generozitate. Pentru a intelege mai bine notiunea de justitei, trebuie sa avem in vedere trasaturile justiiei crestiene. Ea este idealul de justitie la care trebuie sa ajunga omul: i) caracter subiectiv; Justitia crestina are caracter subiectiv. Aceasta presupune ca, punand accentul pe calitate, pe ideea de generozitate, nefacand o aplicare prea dura a legii. Trebuie sa aplicam legea nu numai in litera ei, ci si in spiritul ei. Daca ne limitam numai la litera, se face o aplicare mai dura, mai inflexibila. Din acest punct de vedere, este usor imprecisa, reguli de natura spirituala, care se aplica diferit. Dar, justitia pozitiva (in sensul de laica) nu poate fi adevarata daca nu il are in centru pe Dumnezeu. ii) are ca scop perfectiunea Nu admite promovarea niciunui interes personal. Desi justitia laica trebuie sa ajunga in timp o justitie crestina, ea trebuie sa aiba ca scop perfectiunea. Nu este permisa promovarea unui interes personal. Per a contrario, promovarea interesului personal ar insemna promovarea privilegiilor prin lege. Desi sustine si ideea proprietatii private, Sfantul Augustin sustine un precursor al dreptului de proprietate publica actuala, ca proprietate comuna, obsteasca punerea in comun a comunitatilor crestine (in special a celor de calugari) a bunurilor. S-a spus in doctrina ca aceasta viziune reprezinta reafirmarea dreptului natural. Justitia devine comunitara. Dreptul de proprietate privata nu-si poate avea origine in dreptul divin. Orice forma de apropriere sau de proprietate privata poate deschide usa egosimului. iii) lipsa sanctiunii Acest element este considerat de esenta pentru dreptul crestin, pentru ca el nu pote nici sanctiona si nici nu poate fi sancitonat pe pamant. Dreptul crestin nu e in antagonism cu dreptul laic. Ele pot coexista in armonie cu dreptul laic, terestru trecator. Explicatie: a) daca dreptul crestin este diferit de cel laic, acest lucru nu inseamna ca se exclud reciproc. Dreptul crestin pune accent pe detasarea omului de aspectele materiale ale vietii (efemere, trecatoare) asigurand ceea ce este durabil, ceea ce asigura constanta, ceea ce este etern in existenta societatii (vesnicia). Dreptul laic (statal) pune accentul pe ceea ce 9

este trecator in viata noastra, fiind preocupat de acele elemente care prezinta importanta in viata omului la un moment dat. Dreptul pozitiv reglementeaza viata omului in functie de necesitatile sale din fiecare moment. Dreptul crestin are miisiunea de a oferi o viziune de ansamblu asupra valorilor eterne pentru organizarea si functionarea societatii. b) intre respectarea legii divine si a celei laice (pentru un crestin) este importanta legea divina. Cu alte cuvinte, degeaba ai respectat legea laica daca ai incalcat legea divina. In cazul in care potrivit legii laice un om este condamnat pe nedrept, acest lucru nu este important. Nu esti vinovata daca respecti legea divina. In ceea ce priveste izvoarele dreptului, el spune ca exista trei categorii de legi sau surse. La baza oricarui sistem legislativ al unui stat exista trei categorii de legi. 1) Dreptul natural (legea naturala) Dreptul natural (legea naturala) acest concept ne ajuta sa cunoastem mai bine sensul notiunii de just si de justitie. Cu toate acestea, nu trebuie sa credem ca Sfantul Augustin ar fi un adept al dreptului natural, pentru ca el este un promotor al dreptului crestin. Conceptia sa este urmatoarea (pentru a putea intelge de ce retine el in tabloul izvoar dreptului dreptul natural) esxista o anumita ordine lasata de Dumnezeu, iar noi oamenii nu ar trebui sa facem altceva decat sa o respectam asa cum a fost creata. El denumeste aceasta lege naturala drept legea paganilor (lex gentium). Crestinii au acces la drept si la justitie pe alte cai. 2) Legea lui Moise Cele zece porunci. Pare paradoxal ca Sfantul Augustin considera legea mozaica o sursa a dreptului, pentru ca aceasta este diferita de legea crestina. Justificare: aceasta provine de la Dumnezeu, a fost data direct de Dumnezeu, numai ca el considera legea lui Moise ca fiind adecvata acelui timp, pentru ca este depasita de legea crestina. Nu este altceva decat o etapa pentru noua lege. Este conceptia sa doctrinara. 3) Legea lui Hristos (legea crestinilor) El spune ca este singura capabila sa-i conduca pe oameni spre justitie si spre descoperirea sensului de drept, de just. O regasim in mod concret in cele patru Evanghelii. In lucrarea sa De civitate Dei, incearca sa defineasca notiunea de just, spunand ca aceasta isi are baza in credinta. Este contrar a ceea ce se afirmase pana atunci in epoca. Sintetizeaza aceasta definitie a conceptului de just justus ex fide vivit : justul isi trage existenta din credinta (in Dumnezeu). Astfel ca subliniaza credinta este principiul cunoasterii, acest lucru este valabil si pentru drept. Prin intermediul credintei putem ajunge la cunoastere. El explica aceata afmiratie: intelegienta umana este prea corupta si prea ancorata in grijile lumesti (efemer in existenta noastra) pentru a descoperi continutul justului, a ceea ce este rezonabil, echitabil, corect. Adevaratul drept nu este altceva decat substituirea dreptului natural (al paganilor) cu dreptul sacral. Legile si cutumele nu au valoare decat daca textele divine tac: rol de lex specialia. Nu exclude nici cutumele (traditia juridica), nici celelalte legi scrise de mai mica

10

importanta. Reia cuvintele mantuitorului, plecand de la ideea ca Eu sunt Calea, Adevarul si Viata trebuie sa punema ccentul pe legea divina si nu pe traditie sau cutuma. Nu trebuie sa ne lasam prea mult in elaborarea legii laice, ancorati in ceea ce este trecator si care apartine exclusiv spiritului nostru.

Curs 4 17.03.2011 Teoria statului in conceptia Sfantului Augustin Conceptia fiind crestina, bineinteles ca si statul este vazut ca avand la baza legi crestine, legi care trebuie sa asigure apararea bisericii, iar pt acest lucru se poate merge pana acolo pana la a folosi forta in acest scop. In ceea ce priveste legile omenesti (Dreptul pozitiv laic), el spune ca si acestea ar trebui sa fie conforme cu legile crestine, numai ca nu putem considera acest lucru drept conditie pentru respectarea si aplicarea lor. Este aceeasi idee a obedientei fata de lege, potrivit careia, indiferent cum ar fi legile omenesti (laice, profane), cetatenii trebuie sa se supuna legii. Prin urmare, inclusiv crestinii trebuie sa se supuna legilor, chiar daca acestea sunt rele. Este ideal ca aceste legi sa fie juste (conformitatea cu justul natural, acelasi just din Antichitate). Dar, ca sa putem avea acces la just, acest lucru este posibil doar prin credinta si revelatie divina. In ceea ce priveste statul crestin, acesta trebuie sa evolueze spre crearea unei cetati divine, care sa fie un refugiu al crestinilor. Cetatea terestra trebuie sa fie o copie a cetatii divine, dreptul omenesc devenind astfel crestin (transfigurandu-se). Conceptia despre drept si lege a Sfantului Toma dAquino doua probleme: 1) releva noi semnificatii ale Teoriei dreptului natural; Sfantul Toma dAquino preia conceptia antica a dreptului natural, pe care il caracterizeaza insa ca fiind distinct de legile omenesti (dreptul pozitiv), ca fiind distinct de morala. In opinia lui, acest drept natural nu este imuabil, ci muabil, schimbator, adapatabil la context, pentru ca insasi natura umana este schimbatoare. Atunci este firesc ca si legile pozitive sa fie schimbatoare, pentru ca provin din dreptul natural (sunt consecinte ale lui). Dreptul pozitiv nu este o simpla transpunere a dreptului natural, ci deriva din el. Se pleaca de la acest corpus de norme fundamentale (relevate divin si cunoscute de oameni prin intermediul ratiunii), are loc un proces de elaborare al legii sub forma scrisa. Dar, inseamna de fapt o transfigurare a relatiilor sociale dintre oameni plecandu-se de la preceptele dreptului natural. In ceea ce priveste legile omenesti pozitive, el fixeaza cinci aspecte de care legiuitorul trebuie sa tina cont: i. necesitatea legii omenesti pozitive in coexistenta cu legea crestina; El justifica necesitatea adoptarii unei astfel de legi nu neaparat prin faptul ca legea vine sa sanctioneze raul, ci prin faptul ca provine din natura umana, pe care o 11

reflecta. Legea pozitiva este oglinda relatilor sociale existente la un moment dat. De aceea, spune el, in obiectul de reglementare al legii omenesti laice, profane, intalnim o gama larga de dispozitii sau de prescriptii, nu numai cu caracter represiv sau de sanctiune, ci intalnim si dispozitii permisive si preventive. Dreptul nu se reduce doar la un rol represiv, ci are si un rol preventiv de anticipare a raului. ii. originea legii; originea dreptului pozitiv se afla in regimul politic existent la un moment dat. De aceea, subliniaza ca legea pozitiva trebuie sa contina in obiectul sau de reglementare prescriptii pentru toti (nu numai pentru popor, ci si pentru monarh, pentru intelepti). Aceasta idee reprezinta preluarea ideii din Antichitate a lui Aristotel. Legea este o suma a tuturor virtutilor. Leges habent maximam virtutem iii. continuitatea; legea pozitiva nu are caracter temporar, ea se bucura de o anumita permanenta in timp. Explicatia se gaseste in faptul ca legea pozitiva se inspira din dreptul natural. Pleaca de la preceptele lui si reglementeaza relatiile sociale dintre oameni intr-o forma juridica. Legea omeneasca este expresia justului natural. Justul natural are aceeasi semnificatie ca in Antichitate. Prin urmare, in viziunea lui, dreptul are la baza doua elemente componente, ratiunea si vointa umana. Ratiunea pentru ca dreptul deriva din stiintele naturii. Exista un drept natural care are drept consecinta legile omenesti. Acest drept natural este cunoscut de noi prin intermediul ratiunii. Vointa umana este justifica acest al doilea element de baza al dreptului prin faptul ca prin intermediul puterii legislative s-a dat dreptului concretete, deoarece puteara legislativa a imbracat continutul lui in forma juridica. Forma juridica presupune intotodeauna o anumita rigiditate a legii. iv. calitatile legii (marca dreptului pozitiv); Trebuie sa stabilim care sunt calitatile definitorii. Marca dreptului pozitiv este aceea ca acesta sa fie just, ca legea omeneasca sa fie justa. In opinia lui, trebuie sa reglementeze intotdeauna binele comun. Astazi se traduce in interesul general al societatii. Bineinteles, nu interesele personale ale legiuitorului. Este vorba despre caracterul general si impersonal al normei juridice. Este importanta ca Sfantul Toma adauga respectarea conditiilor de spatiu si timp ale adoptarii legii, pentru a putea fi in conformitate cu justul natural. v. autoritatea legii. Orice lege trebuie sa se bucure de o autoritate, numai daca este justa, mai exact daca este in conformitate cu justul natural, cel necreat de om. Din aceasta idee rezulta doua categorii de consecinte. A) Daca legea este justa, atunci ea este implicit usor aplicata, pentru ca este inteleasa si respectata din convingere de oameni. B) in cazul in 12

care legea pozitiva este injusta, atunci ea trebuie sa fie sanctionata de judecator. De aici rezulta doua lucruri: 1) judecatorul are puterea de a reforma, de a modifica legea (el apare in ipostaza de legiuitor) cu scopul de a asigura echilibrul social. 2) este principiul egalitatii puterilor in stat. Per a contrario, daca rolul legiuitorului s-ar limita doar la a aplica legea, atunci ar trebui sa aplice legi nedrepte, neconforme cu dreptul natural, ceea ce l-ar face sa apara in pozitie de subordonare fata de legiuitor. Din aceasta conceptie a lui se configureaza rolul puterii judecatoresti de control a celorlalte puteri ale statului, cu rol de sanctiune pe acte juridice. Puterea judecatoreasca trebuie sa controleze atat puterea executiva, cat si cea legiuitoare. De aceea s-a spus ca la sf Toma autoritatea legii este conditionala. Acestea sunt preluate de la Aristotel, dar Sfantul Toma dAquino le confera noi semnificatii. Notiunea de drept se confunda cu notiunea de just, fiind vorba bineinteles de un just natural, care determina justul pozitiv. Insa, in opinia lui, dreptul natural contine reguli imprecise, schimbatoare. Prin urmare, normele sale nu sunt fixe, precise, pentru ca sunt supuse schimbarii. In ceea ce priveste legile omenesti, acestea ocupa locul central in cadrul dreptului natural. S-a pus insa intrebarea daca dreptul natural mai trebuie aplicat de judecatori atunci cand nu avem lege pozitiva, dat fiind ca el contine reguli imprecise, mai greu de identificat. Sfantul Toma spune ca el se aplica peste legea scrisa, ci numai cand legea pozitiva tace, chiar daca regulile lui sunt generale, imprecise. Se considera ca aceasta conceptie a lui anticipeaza institutia analogiei dreptului (analogia iuris) 2) marcheaza in mod concret contributia crestinismului la crearea si evolutia dreptului. In lucrarea sa Summa theologiae, exprima ideea conform careia rolul crestinismului este dublu: a) divinitatea are rolul de a ne arata ca natura noastra umana nu este singura in Univers, ca exista o lume spirituala puternica deasupra ei. Nu trebuie sa ne lasam limitati la existenta noastra efemera, ci sa incercam sa iesim si sa gandim in perspectiva; b) cunoasterea (perceptia) umana poate fi ajutata de divinitate prin revelatie. Dumnezeu il ajuta pe om sa descopere adevaruri rationale. In ceea ce priveste conceptul de drept, el spune ca are aceeasi semnificatie ca la Aristotel, preluandu-se conceptia Antichitatii, conform careia dreptul este obiectul justitiei. Recunoaste existenta dreptului natural, evidentiindu-se dreptul gintilor. Trebuie sa facem dreptul mai bun decat este directiva care strabate conceptia sa. Dreptul pozitiv isi are sursa in legile omenesti profane, in sensul de legile firii (relatiile din societate pe care dreptul pozitiv le reglementeaza). Legea suprema este legea eterna, de inspiratie divina, si este considerata ca sta la baza tuturor lucrurilor si are rolul atat de a marca inceputul, cat si sfarsitul tuturor lucrurilor. Accesul la aceasta lege suprema nu este asigurat in mod direct tuturor, pentru ca ele sunt mai intai transpuse in dreptul natural, acesta avand drept consecinta dreptul pozitiv. Accesul la legea suprema are loc prin intermediul dreptului natural. Cu privire la ius naturale, acesta constitutie sursa moralei, inclusiv pentru dreptul pozitiv. Accesul la cunoasterea dreptului natural il poate avea oricine, fie ca este crestin sau nu. In lucrarea sa Tratatul legilor, pune in evidenta, in mod clar, faptul ca

13

legea omeneasca profana provine din dreptul natural (legea naturala). Afirma ca dreptul pozitiv este expresia ratiunii profane. El abordeaza si problema izvoarelor dreptului. Considera ca exista doua izvoare: Vechiul si Noul Testament. Conceptia este tot de sorginte crestina. Vechiul Testament legea veche. Noul testament legea noua (legea lui Hristos). Scopul acestor doua izvoare, in special al legii noi, este acela de a ne dezvalui o dimensiune spirituala in plus. Nu suntem singuri in Univers. Aceste izvoare ne asigura accesul la un alt fel de existenta prin mantuirea sufletului. Aceasta existenta este marcata de constanta (in sensul de permanenta). Este o existenta vesnica (beatitudine eterna). Fara credinta insa, refuzand sa respectam legile divine, nu putem accede la aceasta lume noua pe care Dumnezeu doreste sa o imparta cu noi. Acestea sunt de fapt izvoarele dreptului (ceea ce ar trebui sa hraneasca dreptul, sa-l alimenteze si sa furnizeze baza pilonii legii pozitive). Conceptia lui este pur religioasa, aparent fara nicio legatura cu dreptul. Accesul este pus pe legea noua (legea lui Hristos). Aceast lege noua, considerat de el a fi cel mai important izvor de drept este total diferita de legea omeneasca. Ofera doua categorii de argumente pentru a explica de ce legea noua trebuie sa se afle la baza dreptului: 1. Legea crestina este destinata celor care doresc cu adevarat sa fie desavarsiti. Ea nu seamana cu nimic din ceea ce inseamna lege umana (creata de om), avand caracter atipic, derogatoriu de la dreptul comun, deoarece este de factura spirituala, presupune o revolutie interioara, o permanenta lupta pentru a ne schimba. 2. Legea crestina este o stare de spirit pe care trebuie sa o traim in permanenta. El spune ca pentru a avea legi pozitive cat mai conforme cu dreptul natural, trebuie sa incercam intai noi sa ne schimbam. La Sfantul Toma, spre deosebire de Sfantul Augustin, se face distinctie intre legea crestina si drept (la acesta au acces toti, inclusiv cei necredinciosi). Doctrina sa reactiveaza teoria antica a dreptului natural, numai ca ii confera acesteia noi sensuri, noi semnificatii. Astfel s-a reiterat distinctia dreptului in drept public si drept privat. Considera ca la baza acestei diviziuni se afla o teorie distincta. La baza dreptului public se afla teoria laica a suveranitatii statale. S-a considerat ca acest lucru a determinat inceputul separarii statului de biserica. Recunoaste o suveranitate exclusiva a statului, fara biserica. Suveranitatea este pentru toti, inclusiv pentru cei necredinciosi. Este explicata prin intermediul teoriei dreptului natural. Si suveranitatea deriva din natura, pentru ca dominatia politica este naturala. Intotdeauna, orice comunitate si-a desemnat un reprezentant. Astfel, suveranitatea nu este considerata o consecinta a pacatului omenesc, un remediu. Dar, subliniaza ca este necesar sa facem o distinctie intre autoritatile statale pe de op arte si popor pe de celaelatalt parte, in legatura cu suveranitatea. Seful statului (regele) trebuie sa fie supus Papei, insa regele se ocupa de cele efemere, trecatoare, terestre. De aceea, regele e mai mult legat de dreptul natural. In ceea ce priveste insa poporul, face distinctie intre sarcinile terestre ale cetatii, caracterizate drept chestiuni materiale trebuie sa se supuna regelui. In ceea ce priveste chestiunile

14

spirituale, acestea se supun Papei. Cele doua nu se exclud. Nu trebuie sa uitam de dimensiunea spirituala a omului. In ceea ce priveste dreptul privat, justifica existenta acestei mari ramuri de drept prin teoria proprietatii private (dominium). Fata de Sfantul Augustin, respinge ideea de proprietatea publica (comunitara, obsteasca). Considera ca mai degraba aceasta proprietate publica este mai rezervata sferei moralei decat sferei dreptului. Prin urmare, intrucat fundamentul ramurii dreptului privat il reprezinta teoria proprietatii private, spune ca trebuie dezvoltate in special concepte juridice precum cele de contract in general (este vorba despre o contractualizare a relatiilor sociale) si de delict (asa cum este consacrat in dreptul roman). Are o contributie importanta si in materia dreptului familiei, in special in ceea ce priveste institutia casatoriei. In opinia lui, institutia casatoriei are un regim mixt, juridico-religios. Spune ca nu trebuie sa vedem casatoria doar ca institutie laica, ci are si un rol divin, de unire cu Hristos si cu biserica, de unde rezulta si mai multe consecinte juridice. De aici rezulta interdictia divortului, a poligamiei, a incestului, a adulterului. In concluzie, in mod cert, doctrina Sfantului Toma dAquino este tributara dreptului natural. El pleaca de la aceasta teorie, dar ii confera noi sensuri si semnificatii. Astfel, in literatura de specialitate s-a consacrat ca el a dezvoltat teoria antica a dreptului natural, reconstruind fundamentel dreptului, fara a sacrifica scopurile spirituale ale omului. Curs 5 24 martie 2011 Laicizarea dreptului Structur: I. Teoria contractului social i teoria separaiei puterilor II. Concepia lui Kant cu privire la drept III. Drepturile inalienabile ale omului IV. Raionalitii moderni Teoria contractului social i teoria separaiei puterilor Laicizarea dreptului este marcat de mutarea centrului de interes de la Dumenezeu la om, ceea ce implic o schimbare total a teoriei asupra statului i a definiiei dreptului. In aceast epoc se spune c se trece de la superior la inferior, de la Dumnezeu la om, de la raiunea divin la raiunea uman, iar dreptul i el se raionalizeaz, n sensul c devine cunoscut prin intermediul raiunii umane, exclusiv. Sunt importante 2 aspecte: 1. influenele asupra teoriei statului Grotius este cel care iniiaz teoria contractului social i teoria asupra statului, n conceptia sa, apariia oricrui stat este precedat de apariia unui pact ntre guvernani i popor, dar obiectul acestui contract n consituie chiar stransmiterea puterii de ctre popor guvernanilor i se stabilete forma de guvernmnt. In opinia lui, odat cu aceast transmitere a puterii, poporul i pierde dreptul i de a-i pedepsi pe guvernani. 15

Forma pactului nu poate fi aceea a unui simplu contract intern, ci are forma tratatului internaional pentru c invoc principiul pacta sunt servanda, sau principiul forei obligatorii a contractelor internaionale. Acest pact are valoare definitiv, nu poate fi modificat ulterior dup placul guvernanilor, dar susine c prin participarea la acest pact se ajunge la obediena poporului fa de suveran. La Thomas Hobbes este asemntoare concepia, dar exist nuane, diferene fa de Grotius. Este fondator al contractului social i al teoriei separaiei puterilor. Satul ia natere tot prin apariia unui pact social, care are ns ca scop transmiterea drepturilor i asigurarea pcii i siguranei indivizilor, deoarece oamenii se afl n rzboi contra tuturor pentru c omul este lup homo homini lupus, iar starea natural care preexist statului este rzboiul tuturor contra tuturpr bellum omnium contra omnes. Astfel, se creeaz un pact cu scopul de a asigura pacea, dar oamenii cedeaz anumite drepturi n favoarea statului, iar nu puterea ca la Grotius, ci drepturile lor naturale, n schimbul pcii. Statul este totalitar, pentru c el concenteaz ntreaga putere, suveranitatea. Contractul se ncheie ntre stat i popor, nu ntre suveran i popor. Dreptul anun prin teoria sa faptul c statul este singurul izvor de drept, numai statul spune dreptul pentru c el are putere de comand, iar legea este un comandament. Statul este singura surs a dreptului. Puterea statului este summum imperium, este suvern, absolut. Legile sunt create de monarh, dar este realuat aceeai idee din Antichitate, conform cruia el nu este supus legilor sale, el este ex lege i supra llege. Justul nu este un just natural, ci un just legal. John Locke, concepie diferit, n sensul c omul este n mod natural social, se afl ntr-o stare de natur, nu se afl ntr-o stare de rzboi. Starea de natur concentreaz un ansamblu de drepturi fundamentale ale omului, dreptul la libertate, dreptul la munc, dreptul la proprietatea privat. Contractul social nu are scopul de a asigura sigurana, pacea, ci de a garanta drepturile ancestrale, naturale, inamuabile. Dreptul pozitiv consituia partea central a dreptului natural, acum este ns invers. Rolul statului este acela de a garanta drepturile naturale ale cetenilor. Autoritile statului dac abuzeaz de drepturile transmise de popor, poporul are dreptul s i ia napoi suveranitatea. Din aceast concepie rezult bilateralitatea obligaiei politice, i anume obligaia poporului de a se supune legilor pozitive ale statului, dar i obligaia pentru ceste autoriti de a respecta i apra drepturile naturale ale oamenilor. Astfel, supunerea fa de puterea politic, fa de dreptul pozitiv nu este necondiionat. Astfel, se consider n doctrin c John Locke este fondatorul liberalismului politic, pentru c un pact cu majoritatea nseamn un pact cu toi, un act al ntregii societii (idee a unui regim demicratic, majoritatea decide). In concluzie, scopul statului nu l reprezint pacea, sigurana individului, ci maximum de libertate pentru om. Orice norm juridic edictat de stat trebuie s asigure noi drepturi, noi liberti. Jean Jaques Rousseau cel mai de seam reprezentant al teoriei contractului social. Diferen de opinii, preia ideea de stare de natur, dar o stare nenorocit de natur, 16

pentru c omul e un biet animal social, care are 2 tendine care l salveaz din aceast stare nenorocit de natur: mila i perfectibilitatea. Astfel, iese din aceasta stare de izolare, de singurtate, se asociaz cu ali oameni, ncheie un contract sau un pact social prin care transmite toate drepturile sale naturale, ancestrale, imuabile, dar cedeaz ns atenie statului, entitate rezultat ca urmare a ncheierii pactului, care pe care i le restituie imediat. De asemenea, drepturile naturale se transform n drepturi civile pozitive prin intermediul pactului social. Esena pactului social acesta este definit ca ansamblul voinelor individuale care se transform n voina general a societii. Voina general nu este o simpl sum a voinelor individuale, ci un proces de selecie i valorizare, care nseamn raiunea public, n sensul de interes general al societii. Suveranul nu trebuie vzut niciodat ca o singur persoan, ci ca o instituie n care s se regseasc toi cetenii. Guvernarea democratic este un ideal, fiind greu adaptabil oamenilor, datorit firii umane. B. Definiia drepturilor Grotius spune c dreptul este mijlocul raional i natural prin care se asigur pacea social. In concepia lui dreptul natural este imuabil. Preia ideea lui Aristotel, potrivit cruia omul este un animal social, prin urmare simpla lui socialibilitate este sufcient pentru crearea dreptului. Sociabilitatea omului provine dind reptul natural, dar se realizeaz prin pactul social. Dreptul natural cretin a subordonat dreptul natural dreptului divin pozitiv. Dreptul pozitiv este ncorporat n dreptul natural. Accesul la drept are loc prin intermediul raiunii umane, curentul raionalist al dreptului natural modern, care tinde s elimine dreptul divin pozitiv ca ordine juridic Hobbes spune c rolul de legiuitor l are, nu o instituie separat, ci suveranul sau eful statului sau monarhul, iar legea pe care el o edicteaz determin dreptul, prin urmare i actele juridice, aplicarea dreptului. Actele juridice sunt conforme cu legea edictat de suveran. Prin aceast concepie Hobbes se apropie de pozitivismul juridic, conformitatea cu legea. In realitate exist 3 coordonate majore care l difereniaz de pozitivismul juridic: 1) faptul c este adeptul dreptului natural, nu trebuie s renunm la acest ius naturalae, pentru c acesta este etalonul dreptului pozitiv, pe legea natural este fondat pacea i securitatea societii, legea pozitiv nefiind dect mijlocul prin care se atinge pacea, legea pozitiv este indisolubil legat de legea natural 2) nu ntlnim ideea limitrii puterii statale prin drept, adic dreptul s opreasc dreptul, ci el spune c suveranitatea este absolut, statul este totalitar, indivizibil 3) ntregul sistem juridico-politic din concepia lui, nu se identific cu cel pozitivist

17

Scopul suprem al ntregului sistem de drept pozitiv, scopul suprem l reprezint asigurarea pcii i a siguranei indivizilor, ns legea pozitiv este subordonat legii naturale, care le arat ceea ce trebuie s fie. In concepia lui Locke, dreptul se definete ca un ansamblu de liberti. Iar coninutul dreptului este format din norme obligatorii. Misiunea central este de a asigura libertatea individului prin toate categoriile sale de presccripii. La JJ Rousseau, legea este vzut ca o generalizare colectiv, este legitim numai dac rezult numai din pactul colectiv. Exist o dubl generalitate a legii: 1) generalitatea formal nseamn c orice lege trebuie s emane de la autoritile statale, nu de la ceteni sau de la eventuale grupuri nestatale - astfel, legea venind de la toi, este legat de democraie 2) generalitatea material presupune c orice lege cuprinde prescripii pe care legea le statueaz, prin care se ordon sau se comand ceva Din aceast dubl generalitate rezult 2 seturi de consecine: a) legea nu poate niciodat s pronune asupra particularului, ci numai asupra a ceea ce este general, pentru c legea are caracter general i impersonal b) caracterul legitim, sau cum este justificat respectarea legii, este legitim prin faptul c este expresia voinei generale, astfel este i raional i legitim Doar legea poate mplini omul pentru c ea asigur libertatea i justiia. Nici JJ Rousseau nu respinge dreptul natural, dar l vede ca stnd la baza dreptului pozitiv, fiind absorbit, dar l transfigureaz, fcndu-l un drept analogic natural. Dreptul analogic natural nseamn c numai legea pozitiv i raiunea public i c numai acestea i dau validitate i semnificaie dreptului natural. El nu este nici continuatorul dreptului natural, dar nu este nici pozitivist: el d legilor absolute, venite de la Dumnezeu, o form uman. Concepia lui I. Kant cu privire la drept Separarea dreptului de moral i separarea dreptului natural de dreptul pozitiv. Dreptul natural nseamn ansamblul condiiilor datorit crora preferina arbitrar a fiecruia se poate armoniza cu preferina arbitrar a celorlali, n cadrul unei legi uiniversale de libertate. Dreptul natural asigur coexistena drepturilor libertii celorlali. Dreptul pozitiv cuprinde normele reglementate i sancionate de legiuitor, este dependent de voina legiuitorului, coninutul dreptului p ozitiv depinde ns de cadrul vieii sociale, factor important. Astfel afirm c este necesar limitarea drepturilor ceteanului, dar nu necondiionat, ci numai pentru a asigura coexitena cu liertile celorlali. Distincia dintre dreptul natural i cel pozitiv const n faptul c dreptul natural este ntemeiat pe raiune, iar dreptul pozitiv este bazat pe inspiraie, dar din aceast cauz, uneori este arbitrar (dreptul pozitiv reprezint inspiraia legiuitorului surprins la un moment dat). 18

In concepia lui, ca i la Rousseau, se afirm libertatea i egalitatea pe care le consider a sta la temelia ansamblului de drepturi i liberti ale omului, pentru c sunt drepturi nnscute, dar natere la alte drepturi i liberti, sunt naturale, fiind considerate a fi cele mai importante din sistemul dreptului pozitiv.

Curs 6 1 aprilie 2011 Drepturile inalienabile ale omului S-au afirmat n timpul revoluiilor american i francez din secoulul al XVII-lea. Ele sunt consacrate n Declaraia de independen a statelor americane din 1776 i Declaraia drepturilor omlui i ceteanului din 1789 din Frana. Prin aceste declaraii sau cristalizat 3 cooncepte fundamentale, i anume acelea de fericire, liertate i egalitate Totodat se pun 3 ntrebri: Cine este titularul drepturilor inalienabile? Cine le proclam i n numele cui? Care sunt aceste drepturi i ce for normativa au? Cu privire la titularul drepturilor inalienabile s-au conturat 2 opinii: 1) una care l avea n centru pe omul natural 2) alta conform creia omul politic sau civil ar fi subiectul de drept n cauz Aceast diferen ne trimite la distincia fcut de Jean Jaques Rousseau ntre noiunile de om i cetean. In declaraii, distincia pornete de la semnificaiile conceptului de libertate, aadar, declaraia american se refer la libertatea unui om concret, i anume cel aflat sub dominaia coroanei britanice, pe cnd declaraia francez vorbete despre libertatea unui om abstract denumit cetean. Primul pas ctre proclamarea independenei naiunii americane a fost fcut n cadrul ntrunirii congresului continental inut pe 7 iunie 1776 n cldirea organului legislativ din Philadelphia Pensilvanya de ctre Richard Henry Lee care reprezenta statul. Acesta a spus c legtura politic dintre Marea Britanie i coloniile unite ar trebui dizolvate. Proiectul declaraiei de independen a fost ntocmit ntre 11 iunie i 28 iunie 1776 de o comisie special mputernicit de ctre congresul continenta, aceast comisie a fost compus din 5 membri: Thomas Jefferson, John Adams, Benjamin Franklin, Rogerd Sheman i Robert Livingston. Pe 25 iunie 1776 acest proiect a fost citit n edina congresului continental, iar ntre 1 i 4 iulie 1776 congresul a dezbtut i revizuit acest proiect Pe 2 iulie 1776, 12 din cele 13 colonii au adoptat n congres rezoluia Lee, colonia New York abinndu-se de la vot, iar pe 4 iulie a fost adoptat Declaraia de independen prin care s-a proclamat independena naiunii americane fa de coroana britanic. Revoluia francez este evenimentul care a marcat n istoria Franei trecerea la epoca modern, perioada revoluionar ncepe n 1789 cu reunirea adunrii strilor

19

generale i cderea Bastiliei. Ideile liberale i naionale propovduite de revoluia francez s-au rspndit n toat Europa avnd ca efect intensificarea luptei naiunilor asuprite mpotriva dominaiei strine. La 4 august 1789 Adunarea naional constituit din membri ai burgheziei a abolit feudalismul tergnd ... nobililor i clerului i anulnd drepturile ... Din noua societate era exclus privilegiul, adic forma veche de libertate, astfel c egalitatea juridic devenea regula i cadrul pentru noua libertate. Adunarea a nlocuit provinciile cu 83 de departamente administrate uniform i aproximativ egale ntre ele ca teritoriu i populaie. La 26 august 1789 Adunarea a publicat Declaraia drepturilor omului i ceteanului, idealurile revoluionare fiind rezumate n formula libertate, egalitate, fraternitate. In ceea ce privete forma de organizare, partidele populare au impus un model legislativ unicameral, regele pstra un drept de veto, acest drept nsemna c regele putea s se opun unei legi pe care organul legislativ o aproba. Declaraia drepturilor omului i ceteanului este Charta fundamental prin care se consider c au fost puse n Frana i n lume bazele democraiei moderne. Declaraia cuprinde un preambul i 17 articole care combin dispoziiile privind drepturile a 3 categorii de persoane: drepturile oamenilor, adic ale francezilor, ale strinilor, drepturi ale cetenilor (doar francezi) i drepturi ale societii care priveau naiunea francez i care ... Cine proclam drepturile omului? Conform Declaraei de independen, toi oamenii sunt creai egal i sunt nzestrai de ctre creator cu anumite drepturi inalienabile, deci putem spune ntr-o oarecare msur c Declaraia american ofer o explicaie religioas i totodat din punct de vedere al dreptului natural cu privire la existena acestor drepturi. Declaraia francez subliniaz c drepturile inalienabile au o semnificaie politic, ele nefiind rezultatul voinei lui Dumnezeu, pentru c omul se poate declara titular al drepturilor pe care natura sa uman le presupune. Care sunt drepturile inalienabile i ce for normativ au? In primul rnd trebuie subliniat faptul c Declaraia de independen i Declaraia omului i ceteanulu situeaz pe locul central concepte diferite, astfel Declaraia american se axeaz n jurul noiunii de libertate, pe cnd Declaraia francez se axeaz n jurul celei de egalitate. Acest fapt se datoreaz i contextelor diferite n care au fost adoptate cele 2 declaraii. Pe cnd Declaraia de independen a fost adoptat de o naiune tnr care se cristalizase de curnd i care-i cerea independena, Declaraia drepturilor omului i ceteanului a fost adoptat n contextul n care partea majoritar a populaiei franceze dorea s nlture dominaia celor puini rin desfiinarea privilegiilor i a ingalitilor dintre ceteni.

20

Chiar i aa, ambele declaraii au anumite puncte comune, cum ar fi fericirea cetenilor ca scop suprem urmrii. Metodele de acces la fericirea public difer ns, astfel Declaraia americana afirm faptul c poporul construiete republica, iar nu statul, deci fericirea public se atinge prin afirmarea libertii, poporul i nu guvernanii ocupnd locul central. Declaraia francez pe de alt parte susine ntoezazea statului n fondarea republicii. Numai puterea politic are datoria de a garanta drepturile fundamentale, libertatea individului cptndu-i adevrata valoare doar atunci cnd exist un climat de egalitate ntre ceteni. Fericirea nu trebuie asigurat efectiv de ctre stat, ci statul trebuie s creeze i s menin un climat n care cetenii s poat fi fericii n urma liberei lor aciuni. Dreptul la siguranta Un prim drept fundamental ar fi dreptul la siguran, la baza reglementrii acestui drept st teoria lui Thomas Hobbes. Acest deziderat se poate atinge prin respectarea a 2 condiii: 1. n primul rnd puterea politic nu trebuie s aib drept de via i de moarte asupra cetenilor 2. n al doilea rnd, puterea politic nu trebuie s fie proprietatea cuiva In plus, suveranul nu trebuie s fie stpnul supuilor si, acesta trebuind s exercite puterea n numele legii i a mputernicirii pe care o primete din partea poporului, ceea ce se numete autoritate. Ca prim concluzie, putem spune c odat creat, statul trebuie s se autolimiteze prin legi proprii, dispare astfel ideea c princepele este absolvit de legi, provenind iniial de la Platon, suveranitatea nefiind deci absolut. Vorbim aadar despre statul de drept, ceea ce n Frana nsemna c statul trebuie s se supun une ordini obiective fondat pe ... sau pe norme de drept constituional. Unii constituionaliti germani au considera c se ajunge la un cerc vicios atunci cnd statul este limitat prin normele dreptului pozitiv pe care tot el le-a creat. Libertatea contiinei Conform teoriei lui Hobbes, sigurana este ... n acest caz libertatea fiind un scop i mai nalt n stat. In consecin, libertatea contiinei ar fi legat de raiune i de posibilitatea omului de a gndi liber. Dreptul la proprietate Una dintre teoriile care i confer legitimitate este cea formulat de Locke care considera proprietatea o extensie a dreptului la siguran, astfel, dac omul are dreptul de a-i apropria viaa ca pe un bun, statul neavnd dreptul de a interveni, atunci cu att mai mult el ar avea dreptul de a-i apropria bunurile din natur. Desigur, aceast teorie nu se poate extinde i asupra oamenilor ca obiect al dreptului de proprietate, acetia neputnd fi asimilai bunurilor.

21

Omul nu poate fi dect subiectul unui raport juridic ce implic proprietatea i niciodat obiect al acestuia. Proprietatea este justificat iniial prin ideea de munc, astfel c omului i aparine ceea ce produce. Din Declaraia de independen se desprinde ideea c proprietatea i avea originea n dreptul natural, dar acesta a fost denaturat de ctre o injustee a monarhului. Declaraia francez ne spune c proprietatea ar fi o expresie i o extensie a dreptului natural . Proprietatea privat are la baz existena individului. Nu trebuie fcut niciodat o confuzie ntre proprietate i profesie, ele sunt 2 noiuni distincte ce nu se implic reciproc, aadar nu oricine este proprietar este automat i posesor al bunului i nu oricine este posesor al unui bun este i proprietar al acestuia. Proprietatea este o stare de drept i posesia este o stare de fapt, cu toate acestea, de multe ori cele 2 sunt exercitate de aceeai persoan, ns ele nnu se confund niciodat i nici nu se afl ntr-o relaie de tip parte-ntreg, precum cea dintre dreptul de proprietate i dezmembrmintele acestuia. Se spune c proprietatea este unul dintre drepturile care atunc cnd este respectat i recunoscut conduce de obicei la meninerea libertii i a egalitii ntre ceteni.

Curs 7 07.04.2011 Rationalistii moderni A. Hegel Omul este un produs al istoriei, nu un substrat al acestuia. Trebuie sa tinem cont de evolutia in timp a aspiratiilor umane. Dar la el omul (in sens de cetatean) este membru al societatii sub un dublu aspect. Pe de o parte, in cadrul unui stat rational, in care omul nu are alta misiune decat aceea de a-si atinge propriul scop obiectiv, egoist. Pe de alta parte, trebuie sa vedem omul ca pe un membru intr-un stat propriu-zis, cand intervine ca cetatean participand la puterea legislativa. Dreptul nu este altceva decat expresia interventiei cetatenilor asupra legiuitorului. Dreptul este creat in fapt de cetateni, legiuitorul neavand alta misiune decat aceea de a transpune interesele acestora in comandamente, in norme juridice. Dreptul nu poate fi creat exclusiv de legiuitor fara participarea cetatenilor. Nu poti crea un drept strain de interesele cetatenilor. Cu privire la drepturile omului, la Hegel sunt considerate atat de importante, incat trebuie vazute ca adevarate obligatii ale cetatenilor, acest lucru este considerat ca fiind o garantie a protectiei lor. Libertatea, lato sensu, este considerata drept un adevarat principiu de drept, ce ar trebui sa stea la baza oricarui sistem de drept. In absenta acestui principiu, nu putem vorbi despre sistem de drept. Drepturile omului sunt un moment relativ in istoria dreptului.

22

In ceea ce priveste dreptul de proprietate, Hegel este adeptul proprietatii private. Proprietatea privata, in conceptia sa, este o contradictie de termeni. Sensul de apropriere semnifica faptul ca ea este detinuta de o persoana, de aici aparand discutii. B. Pozitivismul juridic Inlatura din explicarea dreptului teoria dreptului natural. Astfel, aceasta conceptie a determinat aparitia a doua curente opuse. Curentul pozitivist pune accentul pe fundamentarea dreptului (a categoriilor fundamentale, a definitiei dreptului, a institutiei, a conceptului de justitie) pe elemente exterioare ratiunii umane. Este impotriva teoriei dreptului natural si rationalizarii dreptului. Curentul idealist dreptul este opera ratiunii, fie ca este o ratiune speculativa, pura sau absoluta. Doctrina pozitivista s-a cristalizat la sfarsitul secolului al XIX-lea si exclude notiunea de just din definitia dreptului. Aceasta doctrina sta la baza a trei curente de gandire: scoala exegezelor (franceza), scoala engleza si scoala germana. 1. Scoala exegezelor A aparut in Franta, intre anii 1830-1880, fiind determinata de procesul de codificare inceput de Napoleon. A fost ocupata de studiul textelor de lege, pentru a lamuri vointa legiuitorului si a putea aplica corect aceste texte. Exclude filozofia dreptului din studiul juridic al dreptului. Trebuie sa ne ocupam strict de sensul juridic si sa nu mergem atat de departe incat a conferi dreptului o viziune filosofica. Promoveaza totusi o filozofie etatista. Ei considera ca dreptul nu poate exista in afara statului. Considera integrate preceptele dreptului natural in dreptul pozitiv. Spun ca dreptul natural este inclus in continutul dreptului pozitiv, creat de vointa suverana a statului.

2.

Scoala engleza Jeremy Bentham critica sistemul de common law si propune codificarea. Sustine epurarea dreptului eliminarea din continutul lui a oricarui element extrajuridic, pentru ca altfel nu putem avea o autonomie a stiintei dreptului in cadrul sistemului stiintelor sociale. Legea, in opinia lui, este definita ca fiind comandamentul celui ce are putere asupra altuia. Pune accentul pe faptul ca scopul legii ar trebui sa-l reprezinte binele public. Dreptul este definit ca un ansamblu de semne (comandamente, legi) ce provin de la suveran, de la conducatorul statului si sunt impuse de acesta. Doctrina sa este continuata de John Austin. Acesta nu introduce dreptul natural, dar plaseaza legea si jurisprudenta in stiinta dreptului pozitiv. Faptul ca le plaseaza pe 23

acestea la baza sistemului de drept ar putea sa ne faca sa credem ca admite teoria dreptului natural. Acest lucru nu este adevarat. 3. Scoala germana Dreptul isi are originea in creatia populara spontana. Este produsul evolutiei istorice a poporului (scoala germana pune accentul pe istorie in crearea dreptului). Dreptul provine dintr-un singur comandament statal, de la puterea legislativa. In aceasta perioada apare ideea codificarii legilor pozitive aflate in vigoare; ideea codului unic intregul sistem de drept trebuie sistematizat intr-un cod. Aceasta conceptie este explicata prin faptul ca un sistem ?? trebuie sa permita constructia unui sistem de drept pozitiv sub forma unei legi unice. Legile si dreptul (dreptul ca sistem) impun o anumita autoritate statului. Savigny critica ideea codificarii dreptului. Daca am codifica dreptul, acesta ar deveni mai greu modificabil, deci implicit mai greu de adoptat la noile realitati sociale. El s-ar transforma dintr-un sistem suplu, deschis, intr-un sistem inchis. Ori, misiunea esentiala a dreptului este aceea de a corespunde cerintelor sociale, si nu de a se afla in decalaj cu acestea. Un sistem rigid ce nu permite modificarea normelor sale il face sa ajunga intr-un decalaj foarte mare de realitate. Relatiile sociale sunt dinamice, nu sunt statice. Dreptul este definit drept fiind expresia constiintei juridice populare (termenul de Volksgeist expresia spiritului poporului). Constiinta juridica populara este vointa istorica si spontana a dreptului, care se manifesta in cutumele instituite de popor, ce presupun elementul practicii indelungate. S-a spus ca scoala istorica a dreptului este opusa pozitivismului. Germanii pun accent pe traditia istorica, pe acumularile anterioare ale dreptului, chiar din Antichitate, fara a reintroduce teoria dreptului natural. Pozitivismul neaga rolul istoriei ca rol primordial in formarea dreptului. Plasarea istoriei in centru a determin aparitia unui nou curent in cadrul scolii germane: pandectismul reelaborarea ceonceptuala a dreptului: se bazeaza pe metoda jurisprudentei conceptelor (begriefjurispudenz). In formularea unui concept de drept trebuie sa se tina cont de evolutia sa in timp, de acumularile aduse de fiecare etapa istorica in evolutia sa actuala. Conform pandectismului, fiecare concept al dreptului (dreptul ca sistem) trebuie reelaborat din punct de vedere al definitiei, aplicand metoda evolutiei istorice a conceptelor.

CAPITOLUL IV. CRIZA DREPTULUI Probleme tratate: Juridicizarea si etatizarea dreptului Teoriile antiformaliste

24

Juridicizarea si etatizarea dreptului Sunt teoriile formaliste. Formalismul juridic - acesti autori situeaza in centrul studierii dreptului legea si statul carora le acorda un rol esential. Pozitivismul juridic german izvorat din Scoala istorica a dreptului si din Pandectism a fost criticat la inceputul secolului al XX-lea, ceea ce a dus la o noua tendinta in stiinta dreptului, concentrata pe ideea ca stiintei dreptului trebuie sa i se creeze o autonomie in cadrul sistemului stiintelor sociale. In realizarea acestei autonomii speciale a stiintei dreptului, s-au formulat doua obiective majore. Pe de o parte, s-a spus ca autonomia stiintei dreptului presupune: i) sistematizarea stiintei dreptului o operatiunea intelectuala de stabilire de reguli juridice prin deductie (dreptul fiind o stiinta eminamente deductiva), astfel formandu-se pozitivismul stiintific, distinct de pozitivismul legii din timpul Revolutiilor franceze, considerat un pozitivism de baza. Clarificarea dreptului pe ramuri, normele sa fie stabilite in mod clar si coerent. In Germania, dreptul este considerat exclusiv un drept pozitiv. S-a apreciat ca acest lucru inseamna si o tendinta de separare de pozitivismul conceptualist.

ii) separarea fiecarui concept in parte in interiorul acestuia ca sistem al stiintei dreptului. Acest aspect are doua componente: formularea unei Teorii generale a dreptului ce va explica dreptul ca sistem si separarea filosofiei dreptului de stiinta dreptului. Astfel apare teoria normativista. Juridicizarea dreptului. Teoria normativista Juridicizarea dreptului (eliminarea din continutul dreptului a elementelor nejuridice, pentru a-l aduce la o forma pura). Hans Kelsen este promotorul acestei doctrine. El critica conceptia traditionala, conforma careia dreptul este produsul fortei statului (si dreptul limiteaza statul, iar aceasta autolimitare a statului prin drept rezida in vointa statului de a se supune dreptului creat de el insusi). Aceasta vointa a statului nu este altceva decat o transpunere a autonomiei de vointa contractuale din dreptul privat. Prin urmare, ajunge sa construiasca o teorie pura a dreptului, care este diferita de teoria generala a dreptului. Ideea centrala a doctrinei lui Kelsen este aceea ca toate notiunile, conceptele si categoriile fundamentale ale dreptului, inclusiv cele care genereaza alte concepte, trebuie sa fie pur juridice, sa fie epurate de orice semnificatie etico-politica, trebuie sa scoatem din continutul lor orice element de natura morala (in sensul de etica ca stiinta, pentru ca

25

dreptul nu poate fi totusi amoral). Kelsen sustine teoria pura a dreptului, care trebuie sa fie juridica, si sa nu fie explicata prin elemente de natura morala, filosofica sau politica. Dar, teoria sa, desi este consacrata cu numele de teoria normativista, este fundamentata pe doua teze (subteorii) si anume: i) Teza separatiei dreptului de morala. Conform acestei teze, dreptul este independent de preceptele morale ale dreptului natural. Se considera ca dreptul natural ar intra astazi in sfera moralei. Teoria pozitivista definea dreptul ca un act de comandament, in sensul de conduita obligatorie impusa de legiuitor, impus de o sanctiune. S-a apreciat ca aceast conceptie este una imperativista asupra dreptului, deoarece se considera ca norma juridica este actul de vointa al legiuitorului, care consta in obtinerea (si impunerea totodata) de la altul a unui comportament determinat intr-o situatie precisa. Kelsen critica aceasta teorie pozitivista, deoarece vointa subiectiva a agentului (a legiuitorului) de a obtine de la altul un comportament adecvat este semnificatia subiectiva a ceea ce trebuie sa aiba loc. Face o distinctie intre fapt si drept, adica o distinctie intre comportamentul pe care o persoana trebuie sa-l aiba (sollen) = Fapt, acest comportament fiind independent de subiectivismul incorporat intr-un ordin, intr-un comandament= Drept. Vointa legiuitorului, trebuie sa fie independenta de subiectivism si dependenta de o norma.

ii) Teoria normativista propriu-zisa. Aceasta face distinctie intre drept si fapt. In ceea ce priveste vointa statului, spune ca aceasta reprezinta ceea ce este obiectiv si real valid (in sensul de valabil), ceea ce este stabilit de o norma juridica obiectiv valida. O norma juridica este considerata valida daca emana oficial de la autoritatile statale competente. Curs 8 14.04.2011 Kelsen afirma ca dreptul este un sistem de norme ierarhizate si ca legiuitorul, cand reglementeaza o conduita determinata, este abilitat de o alta norma juridica. Omul se supune normei juridice si nu unor simple comandamente; obedienta este fata de drept si nu in fata faptului sau actului de enuntare a ordinelor. Ordinele nu pot fi obiective, adica ceea ce trebuie sa fie (sollen), decat daca o norma juridica le da emitentilor acestor ordine aceasta calitate (problema competentei legale a autoritatii emitente; implicatii asupra dreptului constitutional si administrativ). 26

Aceasta norma juridica trebuie sa fie superioara celorlalte, iar in statele moderne, aceasta norma juridica este Constitutia. Toate celelalte norme juridice trebuie sa fie conforme cu normele imediat superioare lor si acestea cu Constitutia (formarea dreptului pe grade sau trepte). S-a pus problema cum isi fundamenteaza validitatea Constitutia. Raspunsul lui Kelsen este acela ca si deasupra Constitutiei se afla o norma ipotetica, denumita norma fundamentala (Grundnorm), iar in continutul ei nu gasim decat o singura prescriptie, si anume ca destinatarii normelor trebuie sa se conformeze normelor puterii constituante. Grundnorm nu reglementeaza decat continutul constitutiei, care poate fi si cutumiara. Dreptul pozitiv si dreptul natural, in conceptia lui Kelsen, sunt total diferite si ireconciliabile. In ceea ce priveste dreptul natural, validitatea unei norme depinde de preceptele de justitie, ceea ce inseamna situarea in afara ordinii juridice pozitive; existenta unei morale absolute careia trebuie sa i se conformeze dreptul pozitiv. Validitatea si eficacitatea ordinii juridice este data de norma fundamentala. Validitatea reprezinta modul de existenta specifica a normelor (o norma este valabila daca a fost creata intr-un anumit mod, care determina o alta norma, care la randul ei a fost reglementata de alta norma). In ceea ce priveste obiectul stiintei dreptului, Kelsen spune ca prin teoria pura a dreptului, se ajunge la cunoasterea esentei dreptului, a structurii sale interne. Stiinta dreptului nu are ca obiect stabilirea de norme juridice, stabilirea a ceea ce trebuie sa fie, ci descrierea normelor sistemului, stabilirea normelor valide ale acestuia. Etatizarea dreptului. Pozitivismul etatist francez Problema: cum este posibil ca statul care nu poate fi identificat cu forta, sa se supuna dreptului, pe care tot el il creeaza este problema raportului stat-drept, ce are la baza pozitivismul german. Pozitivismul german, rezultat al Scolii istorice a dreptului, este fondat pe teoria statului, conform careia statul este subiect autonom de drept cu vointa proprie, adica este persoana juridica, o entitate separata de societate, cu autoritati care actioneaza in numele sau. Raspunsul care s-a dat la aceasta problema este acela ca statul se autolimiteaza, pentru ca este un stat de drept, care se supune voluntar dreptului (teoria germana care s-a impus si in Franta). Carre de Malberg afirma ca contextul general al gandirii juridice a inceputului secolului 20 este acela ca legea este contestata ca fiind unica sursa a dreptului, astfel ca legea (actul juridiic al Parlamentului) trebuie suspusa justitiei. Preia din doctrina germana teoria statului persoana juridica si a autolimitarrii statului. Defineste statul ca natiunea organizata juridic. Afirma ca Parlamentul este expresia vointei generale a natiunii, organul suprem al statului. Ideea dominanta a doctrinei lui Malberg este aceea ca statul este supus dreptului, de unde rezulta doua aspecte: a) exista un drept superior dreptului pozitiv creat de stat (dreptul obiectiv); normele lui sunt inspirate de un principiu de justitie fondat pe solidaritate (regula solidaritatii).

27

b) se formuleaza teoria autolimitarii: daca crearea statului este un simplu fapt nesusceptibil de a primi o calificare juridica, atunci existenta statului se identifica cu actul care il instituie. S-a spus ca prin aceasta idee, el se situeaza opus teoriei lui Kelsen, deoarece sustine ca in spatele dreptului se afla un fapt, nu o norma juridica. Conform teoriei autolimitarii a lui Malberg, statul este prin definitie limitat de drept pentru ca el nu se poate naste si nu poate subzista decat printr-o norma juridica. S-a pus intrebarea daca ordinea de drept este o ierarhie de organe, de norme juridice sau de functii. Malberg critica teoria lui Kelsen privind crearea dreptului pe trepte/grade de norme. Dreptul nu se formeaza in trepte, ci ceea ce este important este ca exista o ierarhie a autoritatilor (organelor) de stat, o gradatie a competentelor acestora. Autoritatile statale sunt cele care cedeaza statului vointa primara si initiala. In stat trebuie sa exist o autoritate care sa aiba o putere de decizie mai mare, care sa o faca autoritate predominanta, de unde rezulta superioritatea puterii (autoritatii) constituante. Aceasta inegalitate a autoritatilor trebuie sa se regaseasca in ordinea puterilor constituite (este cazul Frantei, unde organul suprem este Parlamentul). Constituirea puterilor statale reprezinta stabilirea regulilor juridice care acorda caracter statal autoritatilor si le confera competenta. Ordinea juridica nu trebuie vazuta ca o ierarhie de organe. Nu exista autoritati statale fara drept pentru ca dreptul este cel care le ierarhizeaza. Concluzie: doctrina lui Malberg promoveaza ierarhizarea autoritatilor si a functiilor statale (legislativa, executiva, judecatoreasca si constituanta). Functia constituanta a statului este cea mai importanta deoarece creeaza Constitutia si stabileste ordinea juridica. Teoriile antiformaliste I. II. III. IV. V. VI. decizionismul juridic scoala liberului drept realismul american realismul scandinav sociologia dreptului teoriile pluralismului juridic

Decizionismul juridic Carl Schmitt critica teoria normativista a lui Kelsen si conceptia liberala a statului de drept. El afirma ca este inadmisibil ca o norma juridica sa-si creeze conditiile propriei sale aplicari deoarece o lege nu poate sa se aplice, sa se utilizeze sau sa se execute pe sine. Nu exista norma fara interventia unei autoritati care sa decida deoarece decizia luata de o autoritate face posibila existenta chiar a normei (teoria decizionista sau decizionismul juridic). Doctrina sa prezinta amestecul politicului cu juridicul si primatul politicului asupra juridicului. Decizia judecatorului nu este niciodata dedusa in integralitatea sa dintr-o norma, dupa cum continutul unei legi nu poate fi dedus din dispozitii constitutionale. El afirma ca piramida juridica a lui Kelsen este o pura iluzie.

28

In ceea ce priveste ordinea de drept, aceasta are fundamente diferite fata de cea a lui Kelsen, pentru ca in varful ordinii de drept nu se afla o norma, ci decizia suveranului. Ordinea de drept se fundamenteaza pe o decizie, mai exact pe decizia suveranului, si nu pe o norma. Suveranul este cel care decide starea exceptionala. Starea exceptionala inseamna imprevizibilitate, adica ceea ce nu este prevazut in ordinea juridica si permite suspendarea ordinii de drept in cazul in care existenta statului este pusa in pericol. El critica doctrina liberala, pentru ca statul trebuie sa intervina in toate domeniile: a) statul este legiuitor legalitatea devine un principiu de legitimare, legea fiind conceptul de justitie; statul-legiuitor este caracterizat de separarea societatii civile de entitatea statului. b) statul este un stat social pentru ca intervine in toate domeniile existentei, nu numai in economie. Scoala liberului drept Francois Geny critica scoala exegezelor. Doctrina lui precede Scoala germana a liberului drept, care afirma ca exista mai multe izvoare de drept, nu numai legea, iar cercetarea libera a dreptului este o cale noua pentru metodologia juridica. Se deschide calea sociologiei juridice. Scoala liberului drept sustine doua teze fundamentale, si anume: a) decaderea legii, ca unic izvor de drept Context general: in Franta, datorita industrializarii, s-a ajuns la o neconcordanta intre lege si trebuintele sociale. Geny critica monopolul legii si natura functiei jurisdictionale, care nu inseamna doar a aplica legea scrisa, ci are rolul de a crea dreptul. Se recunosc alaturi de lege si alte izvoare de drept: cutuma, jurisprudenta, doctrina juridica, dar si izvoarele reale izvorate din libera cercetare stiintifica (izvoarele reale trebuie sa fie acceptate de izvoarele formale ale dreptului). Geny face o clasificare a izvoarelor dreptului in 4 categorii: - daturile reale ale realitatii economice, sociale, morale pe care se fundamenteaza norme juridice. - daturile istorice constitutive ale traditiei si a tot ce este legat de istoria unei tari. - daturile rationale constitutive a tot ce inseamna natura lucrurilor sau natura umana (este, de fapt, dreptul natural). - daturile ideale corespunzatoare aspiratiilor omului. Prima si a doua categorie corespund circumstantelor de fapt, iar ultimele doua categorii corespund preceptelor normative care trebuie sa inspire opera legiuitorului, a magistratului si a teoreticianului dreptului. b) necesitatea cercetarii libere a dreptului Aceasta teza promoveaza inlaturarea lacunelor si inadvertentelor legislative astfel Francois Geny indica un dualism metodologic compus din, pe de-o parte interpretarea legii, iar pe de alta parte libera cercetare stiintifica. De asemenea el sustine ca in procesul de interpretare subiectiva (cercetare libera) a vointei legiutorului atunci cand exista contradictie intre aceasta cercetare si vointa legiutorului va prevala aceasta din urma.

29

Curs 9 21.04.2011 Realismul american Fondatorul realismului american a fost Oligor Wendell Holmes a carui doctrina comporta 4 teze fundamentala: 1. teza functionalista a dreptului ce presupune ca dreptul este un mijloc de realizare a diferitelor politici puse in practica de guvernantii unei tari. Se observa asadar ca aceasta teza face abstractie de ratiunea initiala a dreptului si anume aceea de a da prioritate interesului general facand loc astfel promovarii intereselor guvernantilor. 2. teza nedeterminarii conform careia normele juridice contin termeni imprecisi care fac dificila aplicarea in practica a normelor. Aceasta teza este legata de teoria precedentului judiciar in sistemele de common law prin aceea ca normele juridice care au stat la baza solutiilor anterioare dobandesc un caracter determinat (cert). 3. teza comportamentalista (behaviorismul) conform careia hotararea judecatoreasca este rezultatul intuitilor personale ale fiecarui judecator. Astfel, conform acestei teze se observa ca supunerea judecatorului fata de lege este mai atenuata. In acest caz prevaland intima convingere, perceptia proprie a judecatorului. 4. teza anticonceptualista conform careia faptele continute in cauzele si hotararile judecatoresti au consecinte sociale. Aceasta teza contine 2 aspecte si anume: - gandirea juridica trebuie corelata cu modelele de comportament impuse de tribunale (instante judecatoresti) sau alte autoritati cu activitate jurisdictionala; - gandirea juridica nu trebuie sa emita judecati de valoare asupra acestor modele de comportament pe de-o parte, iar pe de alta parte sa nu elaboreze o teorie a justitiei. Realismul scandinav Principalul reprezentant este danezul Alf Ross. In conceptia sa dreptul este un fenomen psihic, iar normativitatea juridica este o constrangere psihologica. Se observa asadar ca, in conceptia sa, Ross mizeaza pe caracterul imperativ al legii si care se impune cu ajutorul sanctiunii pe care o prevede. Se observa asadar ca se face si de aceasta data o abstractie fata de faptul ca pot exista si norme cu caracter dispozitiv care si ele sunt respectate cu toate ca nu exista constrangerea psihologica generata de sanctiune. De asemenea Ross critica si distinctia facuta de Kelsen intre eficacitatea dreptului si validitatea dreptului, adica intre ceea ce este si ceea ce ar trebui sa fie. Sociologia dreptului Reprezentantul este Rudolf von Ihering, jurist german ce sustine ca scopul dreptului este ca acesta sa corespunda protectiei a ceea ce este necesar pentru afirmarea personalitatii omului, in special aspectele relative la onoarea si proprietatea sa. Asadar in conceptia lui Ihering dreptul trebuie sa contina norme juridice prin care sa se instituie

30

mecanisme de promovare, garantare si ocrotire a drepturilor subiective patrimoniale si nepatrimoniale. Totusi aceasta garantare (ocrotire) nu are un caracter unitar (obiectiv) intrucat in conceptia sa calitatea persoanei are influenta asupra proprietatii astfel ca aceste mecanisme de garantare si ocrotire vor imbraca forme specifice in functie de statutul, respectiv calitatea persoanei. Un alt reprezentant este Max Webber sustine ca dreptul cuprinde norme ierarhizate care sunt predefinite si ordonate ierarhic dupa alte norme. Se observa asadar ca teoria lui Webber se aseamana sub acest aspect cu conceptia lui Kelsen relativa la formarea dreptului pe grade sau in trepte. Pluralismul juridic Reprezentant, Maurice Hauriou sustine ca daca statul si alte entitati colective sunt institutii publice sau private in interiorul carora se creaza norme juridice atunci statul nu mai poate fi unica institutie producatoare de drept. Aceasta teza vine sa reformeze ideea conform careia statul este unica entitate care poate defini (crea) drept. Leon Duguit arata ca dreptul reprezinta ceea ce este socialmente necesar si nu ceea ce este sanctionat oficial de catre stat astfel dreptul pozitiv este disociat de realitatea faptica, sociala. De asemenea tot in conceptia sa statul nu este purtator al puterii publice sau a suveranitatii intrucat, considera el, acestea doua sunt inferioare obligatiilor internationale asumate de stat. Astfel, observam ca nu se face distinctie intre cele 2 caractere sau modalitati ale suveranitatii unui stat si anume suveranitatea pe plan intern si suveranitatea pe plan extern intrucat in realitate un stat nu-si poate asuma obligatii cat timp nu are suveranitate intrucat asumarea obligatiei presupune un acord de vointa din partea statului care se obliga (situatie distincta fata de impunerea unor obligatii intrucat in acest din urma caz nu mai intra in discutie suveranitatea). Teoriile idealiste Neokantianismul Reprezentanti, Giorgio del Vecchio si Rudolph Stammeler. In conceptia lui del Vecchio sistemele juridice reflecta idealul de justitie care permite realizarea libertatii persoanelor. De asemenea, el mai sustine ca dreptul nu trebuie definit prin continutul sau, ci prin forma sa care trebuie sa aiba un caracter universal astfel incat sa se regaseasca in orice sistem de drept. Se observa asadar ca del Vecchio face abstractie de specificul fiecarei societati astfel incat forma dreptului in mod obiectiv nu poate avea un caracter universal. Totodata se afirma ca apartine domeniului dreptului orice actiune izvorata dintr-un drept subiectiv de a actiona caruia ii corespunde o obligatie din partea altui subiect ce consta interdictia de a impiedica pe altul sa-si exercite dreptul. Astfel, se observa ca in conceptia lui del Vecchio actiunile ce apartin domeniului dreptului au intotdeauna un caracter bilateral si coordonat, spre deosebire de cele din domeniul moralei care au un caracter unilateral si necesar pentru ca se raporteaza doar la subiectul activ.

31

Rudolph Stammeler sustine ca pentru a putea defini dreptul el trebuie in prealabil izolat de factorii istorici si sociologici intrucat conceptul dreptului nu poate fi cercetat decat de o stiinta pura a dreptului fiind expresia unei vointe inviolabile, coercitive, autonome si suverane. Si in conceptia sa dreptul este corespunzator idealului de justitie si are la baza 2 principii: 1. principiul respectarii personalitatii fiecaruia; 2. principiul participarii conform caruia omul nu trebuie exclus din comunitatea careia ii apartine, ci trebuie implicat activ in viata comunitatii. Curs 10 28.04.2011 Fenomenologia se refera la procesul de cercetare a dreptului in forma sa initiala, a priori, pentru a se evidentia esenta acestuia. Conceptul de fenomenologie in drept a fost introdus de catre Edmund Hussel si cunoaste doua tendinte, una axiologica, conform careia cercetarea esentei conceptelor dreptului este acelasi lucru cu cercetarea valorii acestor concepte si o tendinta existentialista conform careia dreptul este in mod exclusiv opera omului. Plecandu-se de la metoda fenomenologica, de cunoastere a dreptului, care avea rolul de a evidentia esenta dreptului si structura acestuia, s-au conturat trei categorii de esente ale dreptului, care, cumulate, alcatuiesc structura dreptului. 1. Elementele de esenta generala dreptul in substanta sa esentiala apare ca fiind un ansamblu de norme; 2. Elemente de esenta specifice normele care compun dreptul sunt norme cu continut etic, avand totodata vocatia de comandament (fiind imperativ, obligatoriu); 3. Elemente de esenta cu caracter particular normele juridice conduc, dirijeaza comportamentul uman. Curentul axiologic Edmund Hussel sustine ca la baza dreptului sta cutuma juridica si ca dreptul este compus din numeroase elemente cutumiare, dar care pot avea uneori un caracter nedeterminat, relativ, incomplet, moment in care singurul izvor de drept ramane vointa legiuitorului, vointa monarhului sau a parlamentului. De asemenea, el mai sustine si ca supunerea membrilor comunitatii acestei vointe are loc intr-o maniera voluntara, libera si constienta, neavand caracterul unei simple subordonari fata de stat. Aceasta doctrina a fost continuata de discipolul sau si de fiul sau Gerhard Hussel, aratandu-se ca esenta dreptului consta in caracterele a priori si necesare ale conceptelor juridice. Totodata, se arata ca normele juridice sunt entitati ideale, dar totodata reale intrucat se poate demonstra structura lor interna, numai ca uneori dreptul deviaza de la esenta sa, nascandu-se astfel intrebarea daca dreptul pozitiv trebuie sa se conformeze esentei dreptului. Existentialismul juridic Conform acestui curent, existenta precede esenta, astfel, pentru drept, problema nu este aceea de a cunoaste esenta dreptului deoarece dreptul si lumea depind de actiunile umane, de experienta umana, de interesele si valorile umane. Aceste valori sunt practic 32

calitattile obiective ale lucrurilor, au caracter a priori si sunt ierarhizate, existand astfel valori fundamentale, absolute, alcatuind fundamentul principiilor juridice supreme, deasupra lor aflandu-se demnitatea persoanei umane, din aceasta izvorand principiile juridice supreme, cum ar fi libertatea, dreptul la viata. Conform acestui curent, dreptul are doua mari categorii de izvoare: izvoarele reale si izvoarele ideale. La baza acestei clasificari se afla distinctia dintre fapt, adica ceea ce este, si valoarea, adica ceea ce ar trebui sa fie. Reabilitarea dreptului natural: criza modernismului Leo Strauss; scoala germana. Leo Strauss critica dreptul modern bazat pe egalitatea dintre barbat si femeie, pe istoricism si pozitivism. Istoricismul este criticat deoarece el sustine ceea ce este si nu ceea ce ar trebui sa fie, mai exact sustine ceea ce a fost. De cealalta parte, pozitivismul este criticat deoarece in materia dreptului, in etica, in politica, nu este posibila nicio judecata obiectiva, pozitivismul afirmand ca exista mai multe sisteme de valori, iar judecatile izvorate din ele sunt rezultatul deciziilor subiective si arbitrare. Cele doua curente sustin ca subiectul ocupa locul central in constructia dreptului, modernistii punand astfel pe om in locul divinitatii. Acest subiect are obligatia de a indeplini ceea ce trebuie sa fie, in functie de ceea ce este, iar drepturile subiectului nu preexista obligatiilor. Astfel, drepturile ce revin subiectului se determina prin raportare la ordinea si finalitatea comunitatii. Scoala germana arata ca exista principii mai puternice decat orice statut juridic, principii care alcatuiesc de fapt dreptul natural sau dreptul ratiunii, principii care se gasesc in declaratiile drepturilor omului si ale drepturilor civile. Astfel, tocmai ideea promovarii si respectarii drepturilor omului a dus treptat la reabilitarea dreptului natural, devenind astfel tot mai pregnanta, tot mai accentuata, armonizarea legislatiilor nationale cu rigorile impuse de respectarea drepturilor omului. In consecinta, s-a pus intrebarea daca o lege contravine acestor drepturi. Ea mai poate fi considerata valida din punct de vedere juridic pe de o parte si pe de alta parte daca destinatarii normei mai sunt tinuti sa o respecte. La aceasta problema, scoala generala a raspuns ca validitatea normei juridice se stabileste in functie de concordanta ei cu morala, solutie criticata de scoala anglo-saxona, care promova ideea separarii dreptului de morala. Scoala anglo-saxona de drept a aratat ca validitatea normei juridice se stabileste pe baza unor criterii de validitate (criteriile descriptive ale normei juridice), adica acele elemente avute in vedere la crearea normei. Astfel, o norma juridica ramane valida doar atata timp cat corespunde criteriilor care au stat la baza crearii ei. Curs 11 05.05.2011 Declinul modernismului in conceptia lui Michel Villey Michel Villey nu este de acord cu dreptul modern, pe care il considera un drept individualist si lipsit de realism. Inclina spre dreptul natural, pe care il considera singurul care pastreaza ceea ce este autentic in drept. Este impotriva conceptiei lui Kant, dar si a celei a lui Kelsen. Critica notiunea de drept subiectiv pentru ca dreptul nu se afla in relatie cu un subiect, ci cu natura lucrurilor (notiunea de subiect si cea de individ sunt echivalente). El considera ca omul trebuie sa se intoarca la dreptul natural, iar juristii la

33

gandirea juridica antica a dreptului natural, care este vazut ca reprezentant un nou realism juridic. Doctrina lui aduce doua critici majore: critica pozitivismului juridic si critica dreptului natural modern. Pozitivismul juridic este criticat deoarece dreptul nu poate fi creat de om, el ii preexista si se gaseste in ordinea fireasca a lucrurilor. Dreptul natural modern este criticat pentru ca, desi se pretinde a fi un drept al omului si pentru om, el pleaca de la o premisa falsificata si anume starea de natura. Omul trebuie sa graviteze in jurul dreptului si nu dreptul in jurul omului. Singurul capabil sa arate ce este dreptul este jus naturalismul antic. Dreptul la Villey este de fapt sollen provenit din sein, adica ceea ce trebuie sa fie izvoraste din ceea ce este. Critica lui: s-a reprosat ca autorul francez confunda notiunile de individ si de subiect, iar sustinerea unui drept natural clasic, antic inseamna invocarea unui drept rational impracticabil. Ideea ca dreptul graviteaza in jurul omului, idee pe care Villey o respinge, nu are un sens individualist, ci universalist, fondat pe ideea de libertate. Omul si dreptul nu au niciun sens decat prin intermediul ideii de libertate (universalitatea subiectului practic in mod gresit a fost asimilata de Villey individualismului). Pe de alta parte, doctrina lui Villey este criticata deoarece promoveaza intoarcerea la jus naturalismul antic, la prima versiune a dreptului natural fondat pe o armonie cosmica. S-au pus trei probleme: cum poate fi aplicat dreptul natural antic in societatea actuala contemporana; naturalismul antic este destul de ambiguu, de neclar in raport cu lumea moderna si nu poate solutiona problemele societatii actuale; natura lucrurilor nu este altceva decat natura institutiilor romane si nu natura dreptului, cum sustine Villey. Ceea ce este interesant este ca el sustine ideea separarii dreptului de morala, ca si pozitivismul juridic, pe care il critica. Scoala anglo-saxona de drept promoveaza o orientare noua in gandirea juridica, neopozitivismul juridic, ca o reactie la reabilitarea dreptului natural. Conceptul de drept si structura sistemului juridic. Conceptia lui H.L.A. Hart Preocuparea centrala este definirea dreptului, dar Hart nu ofera o definitie propriu-zisa a dreptului. Foarte importante sunt limbajul juridic folosit, regulile de semantica si sintaxa (probleme de interpretare). Interpretarea reprezinta contextul aplicarii regulii, adica stabilirea starii de fapt, organizarea concreta a procesului, administrarea probelor. Astfel, aceeasi regula care intr-un litigiu este clara, in altul poate pune probleme de interpretare. Normele juridice au un continut deschis, ceea ce face ca unele litigii sa fie usoare, iar altele dificile. Sunt dificile acele litigii in care nu decurge nicio solutie juridica nici din lege, nici din jurisprudenta (putere discretionara). Dar aceasta putere discretionara a autoritatilor executive nu afecteaza impartialitatea si neutralitatea puterii judecatoresti. Aplicarea regulii de drept depinde de obiectivele pe care le urmareste legiuitorul care a creat aceasta regula. In functie de obiectivele normei juridice putem constata daca litigiile dificile intra sub sfera in incidenta a normei sau nu. Formele lingvistice ale normei contin o doza de indoiala, care confera continut deschis, care determina tulburari in aplicarea normei, daca nu se tine seama de obiectivul avut in vedere de legiuitor.

34

Obligatia de obedienta fata de norma este explicata prin obisnuinta oamenilor de a se supune legilor. A fi obedient fata de o norma nu inseamna in niciun caz obisnuinta, chiar daca este o practica sociala generalizata ce consta in actiuni repetate ale membrilor unui grup social. Orice conduita neconforma conduitei este dezaprobata de membrii grupului social deoarece faptul de a fi obedient unei reguli sociale nu se bazeaza pe o obisnuinta, ci pe acceptarea deliberata a regulii de catre actorii sociali.

Curs 12 12.05.2011 A fi obedient fata de o norma nu inseamna obisnuinta, chiar daca este o practica sociala generalizata ce consta in actiuni repetate ale membrilor unui grup social, ci acceptarea deliberata a regulii de catre actorii sociali. Teoria izvoarelor dreptului: izvoarele formale ale dreptului (care sunt imperative) si izvoarele facultative (constau in influente cauzale sau materiale care conditioneaza dezlegarea pricinii pe care o face judecatorul si care tin inclusiv de buna-credinta). Izvoarele facultative nu fac parte din sistemul de drept. Structura sistemului de drept sunt necesare si suficiente doua conditii pentru existenta sistemului: normele de conduita care sunt reglementate si apreciate ca valide trbuie sa fie respectate de cetateni; exista o regula de recunoastere care determina criteriile de validitate juridica. Sistemul de drept cuprinde doua categorii de norme: norme primare (stabilesc modelele de comportament care trebuie urmate) si norme secundare (stabilesc modul in care regulile primare pot fi identificate, edictate, abrogate sau modificate). Normele secundare sunt reguli de cunoastere, care releva criteriile de validitate a normelor juridice, reguli de creare a normelor, reguli de schimbare (de modificare sau de abrogare) si reguli de decizie instaurand competente de jurisdisctie. Toate regulile valide ale sistemului de drept sunt recunoscute prin intermediul unei reguli ultime de recunoastere care cuprinde criteriile de validitate pentru toate regulile din sistem. Nu se pune in discutie validitatea acestei norme ultime de recunoastere, dar nu este o norma ipotetica, asa cum apare la Kelsen, ea nu este nici o fictiune, ci un fapt social. Piramida lui Kelsen este rasturnata si vizualizata invers, de la varf la baza. Obligatia de obedienta exista si pentru aceasta regula ultima, este o obedienta fata de Constitutie. Obedienta se refera la toate regulile secundare, pe care autoritatile care au misiunea sa aplice legea trebuie sa le respecte. Validitatea normei juridice este legata de eficacitatea sa. Hart lasa poarta deschisa problemei justificarii ordinii juridice si deplaseaza aceasta problema spre conditiile sistemului juridic valid. Negarea jusnaturalismului. Doctrina lui Neil MacCormick

35

Neil MacCormick doctrina sa a fost denumita neoinstitutionalismul juridic. Repudiaza jusnatralismul pentru ca dreptul nu se fondeaza pe valorile si pe principiile universale, la care ar trebui sa corespunda ordinea juridica pozitiva. Critica normativismul pur al lui Kelsen deoarece ordinea de drept pozitiva se bazeaza nu pe sollen, care reprezinta o pura constructie teoretica, ci pe fapte institutionale in care se inscrie actiunea sociala. Faptele institutionale sunt veritabile artificii care isi datoreaza existenta conventiilor umane, conventii sociale, juridice, morale, si nu putem face cunostinta cu fapte institutionale (fapte sociale, fapte juridice) decat prin intermediul regulilor sociale, morale si juridice. Propozitiile normative nu pot deriva din propozitii descriptive sau altfel spus, sa-l inferam pe sollen din sein. Dar se apreciaza ca pe planul actiunii sociale, interferenta lui sein cu sollen este necesara. Ordinea juridica este un fapt institutional, compus din reguli juridice, care sunt necesare pentru determinarea actiunii actorilor sociali. Neoinstitutionalismul largeste problematica pozitivismului, ordinea juridica nemaifiind compusa doar din reguli juridice conforme criteriilor de validitate (Hart), ci si din norme care provin din operatiuni logice de inferenta, efectuate pe baza altor norme ale sistemului de drept. Neoinstitutionalismul juridice nu poate concepe existenta unei institutii independent de normele care o compun. Reconstructia dreptului a aparut ca o reactie la neopozitivism. Ronald Dworkin Daca prima transformare a pozitivismului juridic a constat in inversarea piramidei lui Kelsen, pozitivismul este caracterizat si de o alta transformare: extinderea notiunii de ordine juridica. Definitia ordinii juridice = cuprinde atat norme emise de legiuitor, cat si principii de justitie. Definitia dreptului = nu este fapt institutional, ca la Neil MacCormick, ci este un fapt interpretativ. Dreptul, inainte de a fi un ansablu de norme care se aplica mecanic atat la cazurile usoare, cat si la cazurile dificile, este atitudinea interpretativa a unei comunitati care realizeaza justitia. Conceptul de drept nu poate fi independent de conceptia asupra fenomenului juridic si a justitiei. Inainte de a vorbi despre drept ca ansamblu de reguli, exista ideea de drept, dreptul ca justitie. Faptul ca dreptul este o atitudine interpretativa este util in procesul de aplicare a dreptului, iar la Dworkin, aplicarea dreptului presupune dimensiunea istorica, adica trebuie sa se tina seama de precedentele judiciare. Atitudinea interpretativa nu inseamna sa continuam ceea ce am facut intotdeauna in drept, ci sa examinam sensul normei juridice, ceea ce inseamna faptul ca normele trebuie intelese, aplicate, extinse, modificate, precizate sau limitate in functie de acest sens. Aplicarea dreptului trebuie sa imbine dimensiunea istorica (interpretarea istoriei juridice) cu reconstructia dreptului. In procesul de reconstructie a dreptului, rolul important este al judecatorului, care trebuie sa faca o reconstructie coerenta si globala a

36

istoriei juridice. Foarte important este principiul unitatii dreptului, care ca principiu de decizie, se adreseaza judecatorilor si administratiei publice, adica determina crearea unei conceptii coerente a justitiei si a echitatii. Rezulta un nou criteriu cu privire la drept, si anume o propozitie de drept este adevarata daca ea apare ca cea mai buna interpretare a fenomenului juridic. Definitia dreptului aceasta este o coerenta narativa, ceea ce inseamna reluarea istoriei dreptului si reconstructia sa interpretativa. Este vorba intotdeauna de a interpreta o istorie trecuta si nu de a prezenta una noua. Dworkin fixeaza doua reguli de interpretare a dreptului: a) regula convenientei, conform careia in vederea aplicarii sale, dreptul trebuie mai intai identificat, stabilit in mod concret, autoritatile trebuie sa stabileasca dreptul care convine faptelor, care inseamna a identifica ansamblul de norme, de precedente si principii care sunt aplicabile in litigii si care determina solutiile juridice. b) regula valorii ar trebui, odata ce lista de interpretari pozibile ale normei juridice a fost stabilita, sa alegem pe cea care este conforma cu morala politica sau conforma cu teoria generala a justitiei, chiar daca a fost aleasa o interpretare fondata pe un principiu care nu a fost niciodata expres recunoscut. Scopul procesului de interpretare in aceasta dubla dimensiune (a conventiei si a valorii) este asigurarea integritatii dreptului, unitatea sa. Solutiile dreptului sunt determinate, insa, de morala politica, ce impune o a doua etapa si anume, aceea de a alege cea mai buna interpretare posibila. Elaborarea dreptului doar legiuitorul poate crea dreptul, el traduce politica sa in norma juridica, care trebuie sa realizeze, insa, binele intregii comunitati. Judecatorul nu este liber in aplicarea dreptului deoarece deciziile lui in cazurile dificile nu pot fi motivate prin argumente politice, care releva problematica obiectivelor propuse de guvernanti, ci trebuie motivate prin argumente de principiu, prin care sa se fixeze drepturile subiective ale partilor in momentul faptelor. Conceptul de justitie aplica doctrina traditionala liberala si ideii de justitie pe care o considera ca avand o prioritate absoluta asupra ideii de bine. Ulterior, isi schimba opinia in faptul ca ideea de bine nu este numai un concept de drept privat, ci si de drept public, deci statul trebuie sa intervina pentru a asigura binele cetateanului, adica un minim de conditii, plecand de la respectarea personalitatii individuale. Solutia lui este redistribuirea mai justa a resurselor pentru a asigura o viata mai buna, iar justitia este o conditie a posibilitatii sale. Rolul judecatorului trebuie regandit pentru ca el trebuie sa judece si pe baza unor criterii exterioare dreptului. Exista principii deasupra normei juridice, de care el trebuie sa tina seama. Scopul acestui demers este sa se pronunte cea mai buna solutie ca sa se asigure cea mai buna lectura posibila. Conceptia sa este dominata de ideea de morala, care trebuie recunoscuta ca aflandu-se la temelia sistemului de drept, adica oamenii au drepturi morale contra statului. Teza esentiala a lui Dworkin este aceea ca morala trebuie pusa atat inaintea, cat si la finalul crearii dreptului (actul normativ), dat fiind ca ulterior orice act de aplicare a dreptului trebuie motivat, justificat. Morala politica la el consta in respectarea egalitatii si tratament egal pentru cetateni. Separatia puterilor: separarea a doua puteri, cea legislativa de cea judecatoreasca.

37

Curs 13 - 19.05.2011 Politica = tipul de standard care determina un scop de atins din punct de vedere economic, social sau politic. Principiul este un standard care trebuie observat, nu pentru ca permite atingerea unui situatii economice, sociale, politice, ci pt ca reprezinta o exigenta a justitiei sau a echitatii sau a unei alte dimensiuni a moralei. Distinctia intre politica si principii este criticata de Neil MacCormick, astfel ca moralitatea procesului judiciar nu provine din structura interna a dreptului, al carei criteriu de identificare este conturat de principii obiective, izvorate din relatiile sociale existente la un moment dat.

Jurgen Habermas Reconstructia dreptului trebuie sa aiba in vedere in primul rand reanalizarea fundamentului validitatii normelor juridice. Norma, pentru a fi valida, trebuie sa indeplineasca o singura conditie si anume aceea de a da satisfactie in mod universal intereselor tuturor si de a fi acceptata de toate persoanele vizate de reglementare. Justificarea normelor juridice nu vine din continutul lor normativ, din valorile morale care le corespund, ci din procedura de adoptare, considerata de cetateni ca legitima. Rezulta ca nu putem asimila legitimitatea normei juridice doar formei juridice a procedurii de adoptare definita in interiorul unui sistem de drept. Habermas il critica pe Max Weber pentru ca se opune statului social si drepturilor sociale. Principiile statului de drept sunt: principiul suveranitatii populare care presupune drepturile politice ale cetatenilor, vazute ca dreptul de participare la viata politica, la alegeri, la referendum. - principiul protectiei juridice a individului. - principiul legalitatii actiunii administrative, controlului parlamentar si jurisdictional al acestora. - principiul separatiei statului si societatii civile. Drepturile politice ale cetatenilor nu pot fi puse in practica, daca libertatile noastre nu sunt garantate. Pe de o parte, este un sustinator al teoriei liberale, care afirma prioritatea drepturilor clasice asupra drepturilor politice, iar pe de alta parte este un republican, ce acorda prioritate drepturilor politice. Dreptul, in viziunea lui, poate actiona in doua modalitati: ca mediu social, adica un instrument pentru coordonarea actiunii sociale, si ca institutie, adica acele norme juridice care nu-si gasesc legitimitatea in trimiterea pozitivista la procedura. Sunt tipice normele care constituie fundamentele dreptului constitutional, principiile dreptului penal, normele penale care reglementeaza fapte ce tin de nerespectarea moralei (avortul, adulterul). Justificarea normelor nu provine neaparat din continutul lor normativ, adica din valorile morale care se regasesc in el, ci mai ales din modalitatea de adoptare, care trebuie sa fie recunoscuta ca legitima. Dreptul, ca mijloc de integrare sociala, trebuie sa tina seama de doi factori: starea de fapt si justificarea validitatii sale.

38

Starea de fapt provine din sistemul economiei de piata si sistemul administrativ. Modelul de justitie procedurala propus de Habermas este necesar in crearea de noi institutii juridice, care promoveaza ideea necesara constituirii unei comunitati de persoane libere si egale. Scoala italiana a dreptului Reprezinta imbinarea a doua teorii ale dreptului: teoria normativista si teoria realista, care au determinat crearea a doua ramuri in cadrul scolii: ramura normativista si ramura realista. Ramura normativista este caracterizata de insusirea teoriei pure a dreptului a lui Hans Kelsen si definirea dreptului ca un ansamblu de semnificatii obligatorii. Ramura realista pune accent pe studiul limbajului juridic si pe contextul dispozitiilor normative. Are la baza teoria anglo-saxona, cu originea in filosofia analitica a limbjului. Scoala italiana este o scoala analitica - N. Bobbio si U. Scarpelli La intrebarea ce este dreptul? raspunsul depinde de conditiile in care putem cunoaste dreptul, fiind preocupata de stabilirea naturii si statutul stiintei dreptului (giurisprudenza). Norma juridica nu este un act de vointa, nu este actul suveranului, ca la teoria imperativista a dreptului, ci ea devine o ordine juridica obiectiv valida. Norma juridica este o entitate semantica prescriptiva care poate face obiectul stiintei dreptului. Sub influenta piramidei lui Kelsen, se trece de la o micro-teorie a normei, vazuta ca obiect singular si autonom la o macro-teorie, care este un complex de norme juridice ce reprezinta ordinea juridica. Plecand de la aceasta conceptie, R. Guastini si V. Villa spun ca se afirma o tendinta noua, care incearca sa concilieze ramura normativista cu cea realista. Guastini propune o definitie a dreptului antinormativista si mai degraba realista, si anume dreptul reprezinta prescriptiile legiuitorului, judecatorului, administratiei publice, care creeaza dreptul de fiecare data Creatorul/autorul normei de drept nu este cel care o elaboreaza, ci numai interpretul ei, adica fie legiuitorul, atunci cand interpreteaza dispozitiile constitutionale, fie judecatorul atunci cad interpreteaza legea, fie administratia publica. Validitatea dreptului nu este decisa de practica judiciara. V. Villa Are o conceptie postnatalica a dreptului, ceea ce inseamna depasirea dihotommiei sein-sollen, dintre fapt si valoare, descriere si prescriptie, limbaj si metalimbaj, prin intermediul unui model epistemologic al constructivismului. Dreptul, inainte de a fi un ansamblu de prescriptii normative ale legiuitorului, judecatorului sau teoreticianului dreptului este o practica sociala discursiva, care se bazeaza pe o anumita conceptie juridica a societatii, inclusiv a justitiei. Concluzii Cunoasterea oricarei stiintei autentice, deci si stiinta dreptului, presupune asimilarea devenirii in timp a acesteia si deci, apelul la cunoasterea curentelor stiintifice care au fundamentat-o. In drept nu exista scheme conceptuale imuabile, dreptul este o stiinta ce permite interpretarea.

39

Dreptul este dinamic, precum societatea este dinamica, el suporta continnue restructurari, reformulari de concepte, dar isi pastreaza, in acelasi timp, o constanta obiectiva, pentru ca dreptul se fondeaza si se continua pe drept. El nu apare din eter, iar dreptul vechi nu poate fi inlaturat pentru a se fonda noul drept. Evolutia dreptului din antichitate si pana in zilele noastre demonstreaza ca, desi el se afla intr-o devenire continua, se formuleaza teorii si concepte de necontestat.

40