Academia de Studii Economice din Moldova

Facultatea:‚‚Economie generala si Drept’’

Tema:Exercitarea drepturilor si
executarea obligatiilor civile

Elaborat : Voiticovschi Radu

Grupa f/r: D 131

Chisinau 2014
 Cuprins:
1. Noţiuneadrepturilorsubiectivecivileşi a exercităriilor.
2. Principiile de exercitare a drepturilorsubiectivecivileşi de
executareaobligaţiilorcivile.
3. Limitele de exercitare a drepturilorsubiectivecivile. Abuzul de drept.
4. Mijloacele de apărare a drepturilorcivile.

1.Obligaţia este raportul juridic în temeiul căruia o persoană, numită creditor, are
dreptul de a pretinde de la o altăpersoană, numitădebitor, o anumităprestaţie, pe
care aceastaesteîndatorat a o îndeplini.
Obligaţiaevocădeci, sub aspect activ, un creditor şi o creanţă, sub aspect pasiv, un
debitorşi o datorie, iar sub ambele sale aspecte, legăturajuridicădintre creditor
şidebitor, adică un raportjuridic.
Creanţaeste un drept, un bun incorporal, o valoare, care face parte din
patrimoniulcreditorului, fiind un element activ al acestuia, iardatoriaeste o
îndatorire, care face parte din patrimoniuldebitorului, fiind un element pasiv al
acestuia.Definireaobligaţie se poate face fie de la creditor cătredebitor, fie de la
debitorcătre creditor.

Putem defini dreptul subiectiv civil ca fiind posibilitatea recunoscută subiectului

activ de a se comporta în limitele prerogativelor pe care legea le recunoaşte, cât şi
posibilitatea de a pretinde subiectului pasiv o comportare corespunzătoare, iar în
caz de nevoie, putând face apel la forţa coercitivă a statului.

Dreptul subiectiv civil presupune trei componente, şi anume:

- posibilitatea subiectului activ de a avea el însuşi o anumită conduită, în limitele
prevăzute de lege;
- posibilitatea subiectului activ de a pretinde, în limitele stabilite de lege, subiectului
pasiv să aibă o conduită corespunzătoare (să dea, să facă sau să nu facă ceva);
- posibilitatea subiectului activ de a recurge la concursul forţei de constrângere a
statului, dacă dreptul este nesocotit sau încălcat.

Clasificarea drepturilor subiective civile:

A. Precizări prealabile
Drepturile subiective civile se pot clasifica după mai multe criterii.Le reținem pe
cele mai importante:
 după gradul de opozabilitate, drepturile subiective civile sunt absolute si
relative;
  după natura conținutului, drepturile subiective civile se împart în drepturi
patrimoniale și drepturi nepatrimoniale,
 după siguranța oferită titularilor lor, drepturile subiective civile sunt drepturi
pure și simple și drepturi afectate de modalități;
 după corelația dintre ele, drepturile subiective civile sunt drepturi principale
și drepturi accesorii.

B.Drepturi subiective civile absolute și drepturi civile relative

Drepturile civile subiective se clasifică în raport de sfera persoanelor obligate,

precum și în funcție de conținutul obligațiilor corespunzătoare în drepturi absolute
și drepturi relative.

a) Drepturile absolute sunt drepturile subiective civile care se exercită de către

titularii lor și cărora le corespunde obligația generală a tuturor celorlalte
persoane de a se abține de la încălcarea lor.
Sunt drepturi absolute drepturile personale nepatrimoniale, cum ar fi: dreptul
la nume, viață ect, precum și drepturile reale.
Dreptul subiectiv civil absolut are următoarele caracteristici:
- Este determinat numai titularul său, titularul obligației corelative
fiind format din toate celelalte persoane, acesta fiind nedeterminatș
- Este un drept opozabil tuturor – erga ommes, toate celelalte
subiective având obligația de a nu-l încălca.
b) Drepturile relative sunt acele drepturi civile subiective în temeiul cărora
titularii lor au posibilitatea de a pretinde de la persoanele obligate,
determinate odată cu nașterea raportului juridic, de a da, de a face sau de a
nu face ceva.
Dreptul subiectiv civil relativ are următoarele caracteristici:
- Este cunoscut atît subiectiv activ cât și subiectiv pasiv;
- Subiectului pasiv determinat îi corespunde o obligație corelativă ce are ca
obiect: a da, a face sau a nu face ceva;
- Obligația corelativă este opozabilă numai subiectului pasiv determinat.

C.Drepturi subiective civile patrimoniale și drepturi subiective civile

nepatrimoniale.

- Această clasificare este făcută după criteriul, natura economică sau natura
conținutului drepturilor civile.
a) Drepturile patrimoniale sunt acele drepturi subiective civile care au un
conținut economic, oferind posibilatea unei evaluări bănești.
Au un caracter patrimonial drepturile absolute (dreptul de proprietate) și drepturile
relative (de creantă)
Drepturile patrimoniale se clasifică în: drepturi reale și drepturi de creanță.
Dreptul real – jus in re – este dreptul civil subiectiv pe care titularul său îl exercită
direct și nemijlocit, fără concursul altor persoane, iar subiectelor pasive le revine
obligația generală negativă de a nu face care să stînjenească exercitarea acestui
drept de către titularul său.
Drepturile reale se clasifică la rîndul lor: drepturile principale și drepturi reale
accesorii.
Drepturile reale principale sunt drepturile civile subiective care au existență de
sine stătătoare, independentă de existența altor drepturi.
Drepturile reale accesorii sunt drepturile civile subiective care sunt afectate
unor drepturi de cranță și a căror existență depinde în mod direct de existența
drpturilor garantate.
Dreptul de creanță - jus ad personam – este dreptul civil subiectiv pe care
titularul său, numit creditor îl poate exercita numai față de persoanele obligate,
numite și debitori, respectiv să dea, să facă sau să nu facă ceva.
Sunt drepturi de creanță cele care izvorăsc din contractele sau actele juridice
unilaterale, din faptele ilicite cauzatoare de prejudicii, precum și din alte izvoare de
drepturi civile.
Pe lîngă asemănările care există între dreptul real și dreptul de creanță( ambele
sunt drepturi patrimoniale, ambele au cunoscuți titularii ca subiecte active), există
și unele deosoebiri:
-Sub aspectul subiectului pasiv: pe cînd în cazul dreptului real nu este cunoscut
subiectul pasiv, fiind nedeterminat, în cazul dreptului de creanță este cunoscut
titularul obligației corelative, care este debitorul;
- sub aspectul conținutului obligației corelative: dacă dreptului real îi corespunde
o obligație generală și negativă de non facere, dreptului de creanță îi corespunde o
obligație al cărei obiect poate consta, după caz, în: a da (aut dare), a face(aut
facere) sau a nu face ( aut non facere);
“ a nu face ceva “ înseamnă de data aceastaobligațiadebitorului de a se abține de la
cevacear fi putut face dacă nu s-ar fi obligat la abstențiune;
- canumăr, pecînddrepturilerealesuntlimitate, drepturile de creanțăsuntnelimitateș
- numaidreptul real esteînsoțit de prerogative urmăririiși de cea a preferinței, iar
nu șiîndreptul de creanță.
b) Drepturile personal nepatrimonialesuntdrepturicivilesubiective care nu au
conținut economic și, prinurmare, nu suntevaluabileînbaniși care, fiind legate de
persoanaumană, servesc la individualizareaacestora.
Drepturile personal nepatrimonialepriveesc:
 - existențașiintegritateafizicășimorală ale persoanei: dreptul la viață, dreptul la
sănătate, dreptul la onoare, cinstesaureputație, dreptul la deminitateaumană;
- identitateapersoanei: dreptul la nume, dreptul la domiciliu, dreptul la reședință,
dreptuldenumire, dreptul la sediu;
- creațiaintelectuală: ex. Dreptul la paternitateaopereisauinvenției.

D. Drepturi subiective civile pure și simple, drepturi afectate de

modalități și drepturi eventuale
Aceste categorii de drepturi se deosebesc unele de altele prin siguranţa oferită
titularilor de a le realiza sau nu în mod efectiv şi beneficia de efectele lor.
a) Drepturile pure şi simple sunt drepturi civile subiective care conferă titularilor
deplină putere şi certitudine în exercitarea lor. Ca urmare, asemenea drepturi îşi
produc efectele imediat, definitiv şi irevocabil. Aceste drepturi formează categoria
cea mai cuprinzătoare a drepturilor subiective civile.
b) Drepturile afectate de modalităţi sunt acele drepturi civile subiective a căror
naştere, exercitare sau stingere depinde de o împrejurare viitoare, certă sau incertă,
care poate fi termenul sau condiţia. Aceste două evenimente denumite în mod
generic modalităţi ale drepturilor civile subiective afectează concomitent și
conținutul obligațiilor corelative în sensul că acestea vor fi sau nu îndeplinite, în
funcșie de realizarea sau nerealizarea lor.
Termenul este un eveniment viitor și sigur ce se va produce, care afectează fie
executarea, fie stingerea unei obligați (ex. Plata lunară a întreținerii).
Condiția este un eveniment viitor și nesigur că se va produce, de care depinde
însăși existența raportului juridic obligațional.
c) Drepturile eventuale sunt drepturi subiective civile cărora le lipsește fie
obiectul, fie subiectul activ, neștiindu-se dacă acestea vor exista în viitor.

E. Drepturi subiective civile principale, drepturi subiective civile accesoruii

In această clasificare se ţine seama de corelaţia dintre drepturile subiective civile.
a)Dreptul principal este acel drept civil subiectiv care are o existenţă de sine
stătătoare, soarta sa nedepinzând de existenţa vreunui alt drept.
b)Dreptul accesoriu este acel drept civil subiectiv care nu are o existenţă de sine
stătătoare, soarta acestuia depinzând de existenţa unui alt drept subiectiv civil,
având calitatea de drept principal.
Existenţa dreptului accesoriu este determinată de existenţa dreptului principal,
conform adagiului: accesorium sequitur principale.
Drepturile patrimoniale sunt drepturi principale, de aceea putem spune că
împărţirea drepturilor subiective civile în principale şi accesorii se aplică tuturor
drepturilor patrimoniale (drepturi reale şi drepturi de creanţă).
Dreptul creditorului de a pretinde de la debitor dobânda aferentă creaţiei principale
constituie un drept de creanţă accesoriu.
Drepturile reale principale sunt următoarele:
-dreptul de proprietate, această categorie cuprinzând atât dreptul de proprietate
publică, cât şi dreptul de proprietate privată;
- drepturile reale principale corespunzătoare dreptului de proprietate privată
(dezmembrămintele dreptului de proprietate, numite şi drepturi reale principale
asupra bunurilor proprietatea altei persoane), anume: dreptul de uzufruct, dreptul
de uz, dreptul de abitaţie, dreptul de servitute şi dreptul de superficie;
-dreptul de administrare a regiilor autonome şi instituţiilor publice, ca drept real
corespunzător dreptului de proprietate privată;
- dreptul de concesiune, reglementat de art. 136 alin. 4 din noua Constituţie;
-dreptul de folosinţă a unor bunuri proprietatea publică a statului sau unităţilor
administrativ-teritoriale, conferit, în condiţiile legii, unor persoane juridice sau
fizice;
dreptul de folosinţă a unor bunuri proprietate privată a statului ori a unităţilor
administrativ-teritoriale, conferit, în condiţiile legii, unor persoane juridice sau
fizice.
-dreptul de folosinţă a unor bunuri proprietatea anumitor persoane juridice, conferit
de acestea persoanelor juridice anexă;
-dreptul de preemţiune.
-Drepturile reale accesorii sunt:
-dreptul de ipotecă;
-dreptul de gaj;
-privilegiile;
-dreptul de retenţie.

2. Principiile de exercitare a drepturilor subiective civile si de executare a

obligatiilor civile

Prin principii de exercitare a drepturilor subiective civile și de executare a

obligatiilor civile se înțeleg ideile călăuzitoare consacrate în normele civile, care
reprezintă exigențe cu caracter general față de subiectele raportului juridic civil
privitor la exrcitarea drepturilor civile.
Principiile de exercitare a drepturilor subictive civile și de executare a
obligațiilor civile sunt următoarele:
Pricipiul legalității, care pote fi dedus din din conținutul art. 9 alin. (1) al Codului
Civil: ’’ Drepturile civile trebuie exercitate în acord cu legea”. În conformitate cu
acest principiu, titularul trebuie să-și exercite drepturile civile încît acțiunile sale să
nu contravină legii. Trebuie să fie conforme legii și mijloacele de exercitare a
drepturilor.
Principiul respectării ordinii publice și a bunurilor moravuri în exercitarea
drepturilor și executare obligațiilor, care, de asemenea, este consecrate expres la
art. 9 alin. (1) din Codul Civil. Acest cod impune subiectelor să respecte,
înexercitarea drepturilor și executarea obligațiilor, nu doar prevederile legale, ci ș
iordinea public și bunele moravuri.
Principiul bunei-credințe îne xercitarea drepturilor și executarea obligațiilor, care,
de asemenea, este consacrat la art. 9, alin. (1) dinCodul Civil.

3.Limitele de exercitare a drepturilor subiective civile. Abuzul de drept

In viaţa social juridică, drepturile civile subiective împreună cu obligaţiile lor

corelative au fiecare în parte o anumită finalitate, aceea de a satisface anumite
scopuri sau interese. Ca atare, orice drept civil subiectiv nu-şi poate produce
efectele decât prin raportarea la finalitatea pe care o are şi care este redată prin
scopul sau interesul pentru care a fost recunoscut prin lege.

Exercitarea drepturilor subiective civile trebuie să se realizeze cu respectarea

anumitor principii, şi anume:
-conform art. 3 alin 2 din Decretul nr. 31/1954, dreptul subiectiv civil trebuie
exercitat potrivit cu scopul lui economic şi social;
-conform art. 57 din Constituţie, dreptul subiectiv civil trebuie exercitat cu bună
credinţă;
-dreptul subiectiv civil trebuie exercitat în limitele sale (materiale saujudiciare).
Exercitarea drepturilor subiective civile trebuie să se realizeze cu respectarea
tuturor acestor principii, nefiind suficientă respectarea doar a unuia sau a unora
dintre ele.

Abuzul de drept
în această situaţie în care titularul unui drept subiectiv civil şi-a exercitat dreptul
său cu încălcarea principiilor exercitării sale, ne aflăm în prezenţa abuzului de
drept.

Orice abuz de drept presupune două elemente constitutive, şi anume:

-un element subiectiv ce constă în exercitarea cu rea credinţă a dreptului subiectiv
civil;
-un element obiectiv care constă în deturnarea dreptului subiectiv de la scopul
pentru care a fost recunoscut, de la finalitatea sa legală, faptul săvârşit neputând fi
explicat printr-un motiv legitim.
Prin exercitarea unui drept subiectiv civil în mod abuziv, titularul acestui drept nu
mai este apărat de forţa coercitivă a statului.
Exercitarea în mod abuziv a dreptului subiectiv civil are ca principală sancţiune,
obligarea titularului dreptului astfel exercitat la plata unor despăgubiri pentru
prejudiciul (moral sau material) cauzat.

4. Mijloacele de apăre a drepturilor civile

Drepturile subiective civile au importanță pentru titularul doar că acesta le poate
apăra. Există diverse mijloace de apărare a drepturilor civile. În art. 11 din Codul
Civil, de exemplu, se stabilește că apărarea drepturilor civile se face prin:
a) recunoașterea dreptului;
b) restabilirea situației anterioare încălcării dreptului și suprimarea acțiunilor
prin care se încalcă dreptul sau se creează pericolul încălcării lui;
c) recunoașterea nulității actului juridic;
d) declararea nulității actului emis de o autoritate publică;
e) impunerea la executarea obligației în natură;
f) autoapărarea;
g) repararea prejudiciilor;
h) încasarea clauzei penale;
i) repararea prejudiciului moral;
k) neaplicarea de către instanța de judecată a actului ce contravine legii emis de
o autoritate publică;
l) alte căiprevăzute de lege;

Prin mijloace de apărare a drepturilor civile se înțeleg mijloacele prin care titularul
dreptului subiectiv civil tinde să înlăture atingerile aduse acestui drept, apelînd,
după caz, la organele competente.
Drepturile subiective civile pot fi appărate atît pe cale judiciară, cît și pe cale
extrajudiciară, inclusiv prin acțiuni ale titularului de drpet, adică prin autoapărare.
Totuși, principalul mijloc de apărare a drepturilor civile este acțiunea în justiție,
care însoțește aceste drepturi și care permite titularului să facă apel la organele
statului și la forța lui coercitivă pentru a fi restabilit în drepturi.
Drepturile subiective civile pot fi apărate și pe cale administrativă.În acest sens,
art. 10 alin (3) din Codul Civil dispune: ‘’ Apărarea drepturilor civile pe cale
administrativă se face doar în cazurile prevăzute de lege. Hotărîrea emisă pe cale
administrativă poate fi atacată în instanța de judecată’’. Apărarea drepturilor civile
pe cale administrativă nu este caracteristică dreptului civil, de aceea face față
excepție de la regula generală conform căreia drepturile civile se apără pe cale
judiciară.
Recunoașterea dreptului. Necesitatea aplicării metodei de recunoaștere a dreptului
apare în cazul în care dreptul subiectiv al titularului este contestat, negat sau în
cazul în care există pericolul real de a fi exercitate asemenea acțiuni. Deseori,
incertitudenea dreptului subiectiv duce la imposibilitatea beneficierii de el sau
îngreuează beneficiere. De exemplu, lipsa documentelor de proprietate asupra unui
imobil face imposibilă înstrăinarea lui. Recunoașterea dreptului constituie mijlocul
de înlăturare a stării de incertitudine în relațiile dintre persoane, crearea condițiilor
pentru realizarea acestui drept și evitarea unor acțiuni din partea unor persoane
terțe care atentează la realizarea lui firească.

Concluzie : Deci dupa cele enumerate mai sus putem concluziona ca pentru
cine este un drept pentru celalalt este o obligatiune, sau dreptul este o
posibilitate si libertate de a actiona sau a inactiona in diferite circumstante si
in orice situatie. La fel cum Biblia este una, asa si legea e singura insa poate fi
intrepretata diferit si in o sumedenie de moduri in dependenta de cel ce o
interpreteaza si de interesele urmate, insa e necesar de a interpreta in mod
corect echidistant si echitabil drepturile unuia si obligatia celuilalt pentru ca
legea sa trimumfe. Aparind drepturile noi sustinem obligatiile si invers. Daca
nu se ajunge la o intelegere si o aplanare a conflictelor ce apar intre anumite
drepturi si obligatiuni pe cale amiabila intervine legea in persoana instantei de
judecata care aplica si legea in practica prin impunerea executarii obligatiilor
si apararea drepturilor, asa ca „Duro lex, ed lex”