CURSUL 2

RAPORTUL JURIDIC
DE DREPT CIVIL
Structura cursului:
Caracterizare generală a raportului juridic
civil
Noțiune
Caractere juridice
Structura raportului juridic civil
Izvoarele raportului juridic civil
Conținutul raportului juridic civil
 drepturile subiective civile
 obligațiile civile
Definiție:

Raportul juridic civil reprezintă relația

socială, cu caracter patrimonial ori
nepatrimonial, reglementată de norma de
drept civil.
Caractere juridice

 Caracter social
 Caracter volițional
 Poziția de egalitate juridică a părților
 Caracterul social al raportului
juridic civil

Ca orice raport juridic, raportul de drept

civil este un raport social.

Raportul de drept civil se naște întotdeauna

între persoane, în calitate de subiecte ale
dreptului civil, indiferent de obiectul acestuia.
Caracterul volițional al raportului juridic
civil
Raportul juridic civil are un caracter
dublu volițional.

 Voința legiuitorului:
 legiuitorul dorește să reglementeze
raportul juridic civil
 în acest sens edictează norma juridică

de drept civil
 Voința părților
 Egalitatea juridică a părților
Egalitatea juridică a părților în raportul
juridic civil NU SE CONFUNDĂ cu egalitatea
subiectelor de drept în fața legii civile.

Se concretizează în:
nesubordonarea uneia dintre părți față

de cealaltă în cadrul unui raport juridic

de drept civil concret
nesubordonarea are caracter strict
juridic, nu este de ordin economic
 Structura raportului juridic civil
Prin structura raportului juridic
civil se înțeleg elementele
constitutive ale acestuia.

Elementele constitutive sunt:

 Părțile raportului juridic civil
 Conținutul raportului juridic civil
 Obiectul raportului juridic civil
 Părțile sau subiectele raportului juridic civil
sunt persoanele fizice și/sau juridice titulare de
drepturi și obligații civile.
Conținutul raportului juridic este alcătuit
din totalitatea drepturile subiective civile și a
obligațiilor civile pe care părțile le dobândesc
prin nașterea raportului juridic.
Obiectul raportului juridic civil constă în
conduita părților, adică în acțiunile sau
inacțiunile la care sunt îndrituite părțile ori pe
care acestea sunt ținute să le respecte.
Izvoarele raportului juridic civil

Prin izvor al raportului juridic civil

înțelegem acea împrejurare (act sau faptă)
de care se leagă nașterea raportului juridic
civil concret.
 Raportul juridic abstract și raportul juridic
concret
Raportul juridic civil abstract are 2 elemente:
- subiectele de drept civil
- norma juridică ce îl reglementează

Raportul juridic civil concret are 3 elemente:

- cele 2 elemente menționate anterior
- o împrejurare care determină
nașterea acestuia
Enumerarea izvoarelor:
1. Faptele juridice
– fapte săvârșite fără intenția de a
produce efecte juridice
Categorii: fapte juridice: - licite
- ilicite

2. Actele juridice
– fapte săvârșite cu intenția de a produce
efecte juridice
 Faptul juridic în sens larg desemnează atât
faptele omenești (indiferent dacă au fost sau
nu săvârșite cu intenție) cât și evenimentele
(împrejurări care se produc independent de
voința omului).

Faptul juridic în sens restrâns desemnează doar

faptele săvârșite fără intenția de a produce
efecte juridice și evenimentele.
 Conținutul raportului juridic civil
Are două laturi:
- activă: drepturile subiective civile
- pasivă: obligațiile civile

Dreptul subiectiv civil reprezintă

posibilitatea subiectului activ de a avea o
anumită conduită, de a pretinde o anumită
conduită corespunzătoare, iar în caz de nevoie să
apeleze la forța de constrângere a statului.
 Clasificarea drepturilor
subiective civile
1. După opozabilitatea lor:
drepturi subiective civile absolute

drepturi subiective civile relative

Dreptul subiectiv civil absolut este dreptul

în temeiul căruia titularul său poate avea o
anumită conduită, fără a avea nevoie de
concursul altei persoane pentru a și-l exercita.
 Trăsături

doar subiectul activ este determinat

îi corespunde obligația generală negativă de a
nu i se aduce atingere
obligația de a nu-l încălca revine tuturor
celorlalte subiecte de drept
 Dreptul subiectiv civil relativ este acel
drept în temeiul căruia subiectul activ poate să
ceară subiectului pasiv o anumită conduită (să
dea, să facă sau să nu facă ceva), fără de care nu-
și poate realiza dreptul.

Trăsături:
- sunt cunoscute ambele subiecte ale raportului
juridic
- îi corespunde o obligație ce poate avea conținut
diferit
- obligația incumbă doar subiectul pasiv
 2. După natura conținutului drepturilor
subiective civile
 drepturi subiective civile nepatrimoniale
 drepturi subiective civile patrimoniale

Dreptul subiectiv civil nepatrimonial are un conținut

neevaluabil în bani.
Categorii:
- drepturi care privesc existenta și integritatea fizică sau
psihică
- drepturi care privesc identificarea persoanei
- drepturi ce decurg din creația intelectuală
 Dreptul subiectiv patrimonial
- are un conținut evaluabil în bani
Categorii:
a) reale
b) de creanță

Dreptul real este dreptul patrimonial

ce conferă titularului său exercitarea
prerogativelor asupra unui lucru în mod
direct și nemijlocit.
 Dreptul de creanță este acel drept care
conferă titularului său, numit creditor,
posibilitatea de a cere subiectului pasiv, numit
debitor să dea, să facă sau să nu facă ceva, iar
la nevoie să apeleze la forța de constrângere a
statului.

Asemănări:
- sunt drepturi patrimoniale
- ambele au cunoscuți subiectele active (titularii lor)
 Deosebiri:
Dreptul real Dreptul de creanţă
- subiectul pasiv este - subiectul pasiv este
nedeterminat determinat (creditorul)
- îi corespunde obligația - îi corespunde obligația
generală de a nu face de a da, a face sau a nu
face

- sunt limitate ca număr - sunt nelimitate

- este însoțit de -
prerogativa urmăririi și
de prerogativa preferinței
 Prerogativa preferinței – posibilitatea titularului
de a-și realiza dreptul cu prioritate fată de titularii
altor drepturi.

Prerogativa urmăririi – posibilitatea titularului

său de a pretinde restituirea lucrului de la orice
persoană l-ar deține.
 3. Drepturi subiective civile
principale și accesorii
Dreptul principal este acel drept care are o existență de
sine stătătoare.
Dreptul accesoriu nu are o existență de sine stătătoare,
el există pe lângă alt drept, care are rol de drept principal.
Drepturi principale: drepturile nepatrimoniale, drepturile
reale principale (dreptul de proprietate, dezmembrămintele
dreptului de proprietate, dreptul de administrare, dreptul de
concesiune, dreptul de închiriere a bunurilor proprietate
publică).
Drepturi accesorii: dreptul de ipotecă, dreptul de gaj,
privilegiile, dreptul de retenție, drepturi de creanță (dreptul
născut din clauza penală, dreptul izvorât din fideiusiune, dreptul
de a pretinde arvuna, etc.)
 Temă de studiu individual:
Aflați ce înseamnă:
- privilegii
- drept de retenție
- fideiusiune
- clauză penală
- arvuna
 4. Drepturi pure și simple și
drepturi afectate de modalități

Dreptul pur și simplu conferă titularului său

certitudine maximă, deoarece nici existența, nici
exercitarea lui nu depind de evenimente viitoare.
Dreptul afectat de modalități este acel drept
a cărui existenţă sau exercitare depinde de un
eveniment viitor.
Modalitățile dreptului subiectiv civil:
termenul și condiția.
 Termenul este evenimentul viitor
si sigur a se produce de care depinde
exercitarea drepturilor.
Condiția este evenimentul viitor
și nesigur a se produce de care depinde
eficacitatea sau desființarea dreptului.

Sarcina NU este modalitate a

dreptului subiectiv civil.
 Exercitarea drepturilor subiective civile
Drepturile civile se exercită cu respectarea:
legii
a moralei
a limitelor externe
a limitelor interne
 cu bună-credință
Limite externe: de ordin material (de ex. granița
dintre două proprietăți) de ordin juridic (de ex.
creditorul nu poate pretinde mai mult decât i se
datorează).
Limite interne: potrivit scopului economic și social
pentru care a fost recunoscut de lege.
 Abuzul de drept civil
Presupune exercitarea dreptului cu rea- credință și cu depășirea
limitelor sale interne.

Condiții:
 să existe un drept subiectiv civil
 autorul abuzului să fie titularul dreptului
 titularul să își exercite dreptul în scop de a vătăma ori păgubi altă
persoană
 dreptul să fie exercitat cu rea-credință
 Obligația civilă
Definiție:
Obligația civilă reprezintă îndatorirea
subiectului pasiv de a avea o anumită conduită
corespunzătoare dreptului subiectiv civil.

Trăsături:
- este corelativă dreptului subiectiv civil
- poate consta într-o acțiune (a da sau a face) sau o
inacțiune (a nu face)
- îndatorirea poate fi impusă subiectului pasiv prin
forța de constrângere statului.
 Clasificarea obligațiilor
1. Obligații de a da, obligații de a face și
obligații de a nu face
Obligația de a da – îndatorirea de a
constitui sau a transmite un drept real.
Obligația de a face – îndatorirea de executa
o lucrare sau de a presta un serviciu (poate fi
instantanee sau succesivă).
Obligația de a nu face – îndatorirea
subiectului pasiv de a se abține de la o acțiune
(conținutul ei diferă în funcție de dreptul care îi
este corelativ).
2. Obligații de mijloace și obligații de rezultat

Obligațiile de mijloace se mai numesc:

- obligații de diligență
- obligații de diligență şi prudență

Este acea obligație care constă în îndatorirea

debitorului de a depune toată diligența în
vederea obținerii unui anumit rezultat, fără însă
a se obliga la atingerea rezultatului.
Obligațiile de rezultat se mai numesc:
- obligații determinate

Obligația de rezultat este acea obligație

care constă în îndatorirea debitorului de a
atinge un anumit rezultat.

Se caracterizează prin prezumția de

vinovăție
 Obligații pozitive și obligații
negative
Obligații negative:
obligația de a nu face

Obligații pozitive:
obligația de a da
obligația de a face
Obligații obișnuite, obligații scriptae in
rem obligații propter rem

Obligația civilă obișnuită (opozabilă între părți

– inter partes) incumbă debitorului față de care s-a
născut.
Obligația scriptae in rem (opozabilă față de
terți) – este strâns legată de un lucru. Creditorul își
poate realiza dreptul său doar dacă titularul actual al
dreptului real asupra lucrului va fi obligat să îi respecte
acest drept, deși nu a participat direct și personal la
formarea raportul juridic obligațional.
 Obligația propter rem (obligație reală) –
este îndatorirea ce incumbă în temeiul legii sau
în temeiul convenției părților, deținătorului unui
lucru.

Exemple:
- îndatorirea deținătorului unui teren
agricol de a-l cultiva și de a asigura protecția
solului
- obligația proprietarului de a conserva
clădirea
 Obligații civile perfecte și obligații civile
imperfecte
Obligația perfectă este acea obligație care se
bucură de sancțiunea juridică, adică, în caz de nevoie,
creditorul poate obține executarea ei cu ajutorul forței
coercitive a statului.
Obligația imperfectă (obligația naturală) este
acea obligație civilă a cărei executare nu poate fi
obținută cu ajutorul forței coercitive a statului (nu poate
fi executată silit).
Precizare:
- în măsura în care este executată de bună voie de
către debitor, acesta nu mai poate pretinde restituirea
acesteia.