Istoria dreptului privat roman este periodizata de catre cei mai multi autori in trei epoci:

- Epoca veche
- Epoca clasica - Epoca postclasica

 Epoca veche incepe odata cu fondarea statului si

dureaza pana la fondarea Principatului Epoca clasica incepe cu fondarea Principatului si se incheie la fondarea Dominatului Epoca Postclasica este corespunzatoare Dominatului

1. Epoca veche
In epoca veche a dreptului roman, principalele forme de concretizare a dreptului erau obiceiul si legea , pentru ca mai tarziu, in ultimile secole ale epocii, sa prinda contur si alte forme de manifestare a dreptului: edictul pretorului si jurisprudenta.

- Obiceiul juridic sau dreptul nescris, denumit de catre romani ius non scriptum, a luat nastere in perioada de tranzitie de la societatea gentilica la societatea organizata in stat. - Legea. Cuvantul lex legis avea in vechea latina intelesul de conventie. Atunci cand conventia se incheia intre doua persoane particulare, cuvantul lex era utilizat cu sensul de lege, ca izvor formal al dreptului. - Edictele magistratilor. Magistratii erau inaltii demnitari care se bucurau de ius edicendi dreptul de a publica un edict la intrarea in functie, edict prin care precizau cum inteleg sa-si exercite atributiile si ce mijloace juridice vor utiliza. - Jurisprudenta. In epoca veche, jurisprudenta a avut un caracter empiric, de speta, iar spre sfarsitul epocii vechi, jurisprudenta sa dobandeasca un caracter stiintific. Jurisconsultantii, persoane particulare, prezentau prin activitatea lor, unele aplicatii, precum: repondere, cavere, agere.

 Repondere sunt consultatiile juridice oferite de

jurisconsultii in orice probleme de drept. Cavere reprezinta consultatiile oferite de catre jurisconsulti in legatura cu forma actelor juridice, deoarece, in epoca veche dreptul roman era dominat de formalism, iar actele juridice produceau efecte doar daca erau respectate toate conditiile de forma. Agere desemneaza consultatiile pe care jurisconsultii le ofereau judecatorilor, pentru ca acestia din urma nu erau functionari publici, ci erau persoane particulare alese de catre parti si confirmati de magistrati.

A. Jurisprudenta In epoca clasica jurisprudenta a ajuns la apogeu dobandind un caracter profund stiintific si s-au format doua scoli de drept: scoala sabiniana si scoala proculiana. Scoala sabiniana avea, in general, o orientare consumatoare , in sensul ca jurisconsultii care faceau parte din aceasta scoala promovau solutii din Legea celor XII Table. Scoala proculiana avea o orientare novatoare, intrucat aceasta scoala urma linia de gandire a edictului pretorului.

B. Ius publice respondendi Tot in epoca clasica, prin reforma lui Augustus a fost creat ius publice respondendi dreptul de a oferi consultatii juridice cu caracter oficial. In virtutea acestui drept, unii jurisconsulti aveau dreptul de a oferi consultatii juridice cu caracter obligatoriu pentru judecatori.

C. Senatusconsultele
Incepand din epoca imparatului Hadrian, senatusconsultele si constitutiile imperiale au devenit izvoare formale de drept. Pana la Hadrian, Senatul u putea adopta hotarari cu caracter obligatoriu, dar putea influenta procesul de legiferare, in primul rand, prin faptul ca legile votate de popor nu intrau in vigoare daca nu erau ratificate de Senat. In al doilea rand, ori de cate Senatul considera ca anumite reguli trebuie impuse in mod obligatoriu, sugera pretorului sa introduca in edictul sau aceste norme, astfel incat normele deveneau obligatorii.

D. Constitutiile imperiale Tot in vremea lui Hadrian si hotararile imparatului luate in nume propriu devin izvoare de drept. Constitutiile imperiale se impart in: edicte, mandate, decrete si rescripte.

 Edictele sunt hotarari imperiale de maxima generalitate adoptate, atat in domeniul public, cat si in domeniul privat. Mandatele sunt instructiuni cu caracter administrativ adresate inaltilor functionari imperiali, mai ales guvernatorilor de provincii. Decretele reprezinta acele hotarari judecatoresti pronuntate de catre imparat. Rescriptele erau consultatiile juridice oferite de catre imparat judecatorilor si care aveau un caracter obligatoriu.