Teoria generală a dreptului roman

Izvoarele dreptului roman: Formale și materiale

1. Cutuma
2. Legea
3. Izvoare formale specifice – aparțin strict istoriei romane
a. Edictul magistratului
b. Constituțiile imperiale
4. Jurisprudența

1. CUTUMA
- Izvor formal al dreptului
- Fondarea: caracter religios si juridic (obiceiuri pe care le-au tesut)
- Normele sociale cu multiplu sens
Specific roman legat de cutume: proces de reflexie urmat de abstractizare, au scos dreptul
din lumea empirica . Acest lucru s-a reflectat si asupra cutumei ca izvor formal al dreptului
CUTUMA= are 2 componente: una temporare, aplicare în timp a unui anumit raport sociale
și un element psihologic colectiv, membrii comunității îl asuma și respectă
CUTUMA= tacitus consensus populi longa consuetudine inveteratus
- Cutuma nu a avut o relevanta continua si constanta in aceasta epoca. Aceasta a
cunoscut o serie de transformari specifice, o organizare complexa a statului care
a influentat dezvoltarea acesteia. Cutumele nu dispar, isi mentin importanta, dar
in masura in care inaintam in evolutia principatului, vorbim de o cadere a
cutumei in plan secundar, in fundalul izvorului formal al dreptului roman.
Ponticii: erau recrutati dintre cei 100 de patres, patres care au plecat din Alba Longa pentru
a intemeia o noua cetate. Cei 100 au devenit parintii fondatori ai aristrocatiilor de pe urma.
Patricienii erau recrutati din randul ponticiilor.
Au captat tot ce insemna putere
Pontifii pastrau secret aceste cutume venite de la zei, ca drept de origine divina.
Legea celor 12 table : nu a fost o lege propriu zisa. Nu a fost votata de adunarile populare.
A fost o culegere de cutume, asezate in scris, in secolul 5 i. HR.
Pontifii, de origine patriciana, și plebenii.
- Dreptul scris ne face liberi pentru ca putem sa-l citim. Sa aflam ce anume contine
norma.
- Legea celor 12 table cuprindea institutii de drept privat material si aspecte de
drept procesual civil. Patricienii nu au cuprins in legea celor 12 table dreptul
public pentru a sustrage controlul plebei. Nu apare motivul religios pentru ca
acesta facea parte din dreptul public. Aceasta consacra cutume vechi, aplicate
din vechime in societatea romana
- NU se confunda Legea celor 12 table cu o LEGE!
- Legea celor 12 table si cutuma au ramas in vigoare pana la sfarsitul imperiului.
Este important si de gandit de ce romanii nu le-au abrogat ci a cazut in
Desuetudine= o lege nu se mai aplica pentru ca nu mai este de actualitate.

1. LEGEA
- Vorbim de o activitate scrisă
- Legea este văzută ca izvor formal al dreptului roman.
 - Pricesul de legiferare Incepea cu momentul initierii care apartinea unui
magistrat. Legea respectiva purta numele magistratului care a initiat legea
respectiva.
- Legea era supusa dezbaterii publice(legitimitate), fiind afisata in for. Dezbaterea
era apanasul catorva, nu poti stiau sa scrie si sa citeasca. Aceste proiecte erau
citite in public si se dezbateau. Magistratul aducea la cunostiinta poporului
rezultatul votului. Daca era votat proiectul devenea lege din momentul in care
era dus la Templul lui Saturn( un fel de control de consitutionalitate, a priori)
- Legea isi cunoaste gloria in timpul republici romane.
- Structura unei legi: se pastreaza pana astazi. Tehnica legislativa: orice lege
incepea cu prescriptio, partea introductiva: numele magistratului, locul si votul,
partea lui Rogatio, dispozitivul legii: normele de conduita care trebuie respectate
și partea a 3-a, SANCTIO: sanctiunea, dreptul devenea sanctiune in cazul
comportamentului ilegal.
- Romanii au clasificat legiile pe categorii in functie de existenta sau inexistenta
sanctiunii
- Legiile fara sanctiuni erau imperfecte. Astfe incat s-a ajung la momentul in care
legiile fara sanctiuni au fost inlaturate de cele cu sanctiuni, fiind considerate
ilegale.
- Senatul roman nu se confunda cu senatul contemporan. Senatul roman nu era in
parlament!!! In perioada republicii, era un for moral, religios care avea atributii
religioasa, externa dar nu a fost un PARLAMENT! ADUNARILE POPULARE ERAU
PARLAMENTELE ROMANILOR !!!!
- NU LEGEA A DAT UN MOMENT DE GLORIE CI EDICTO MAGISTRATUS : PAGINA 44
IN CARTE

3. EDICTUL MAGISTRATULUI
- izvor formal al dreptului
- era un fel de program de judecata
- program scris pe care orice magistrat era obligat sa il afiseze in for pe durata mandatului
sau. Magistratii erau alesi pe un 1 de zile de catre adunarea populara putand fi realesi.
-Magistratul era organizator de proces. Magistratul nu se confunda cu JUDECATORUL
ROMAN, NU ASCULTA PRETENDIILE PARATULUI SI ALE R SI NU STRANGEA PROBE, NU
ADDAEA O SENDINTA. EL ORGANIZA INSTANTA, DADEA NASTERE SAU NU UNUI PROCES!

CAPITOLUL II. PROCEDURA DE JUDECATĂ

1. Procedura legis actiunilor
2. Procedura formulara
3. Procedura extraordinară

Procedura legisacţiunilor şi procedura formulară prezintă anumite particularităţi comune,

întrucât ambele proceduri cunosc desfăşurarea procesului în două faze distincte:
 faza în iure, care se desfăşoară în faţa magistratului;
 faza în iudicio, care se desfăşoară în faţa judecătorului.
În procedura formulară, magistratul desfăşura o activitate creatoare, prin utilizarea unor
mijloace procedurale, putând sancţiona noi drepturi subiective, precum şi noi principii de
drept.
În procedura extraordinară, a dispărut diviziunea procesului în două faze, dezbaterile fiind
conduse de o singură persoană, de la începutul până la sfârşitul procesului.

1. Procedura legis actiunilor

-este abrogata expres in anul 17. Î.HR
2. Procedura formulata: R trebuia sa îl aduca pe Parat in fata instantei
- el trebuia sa numeasca si sa il si aduca in fața magistratului
- nu se putea intra in casa unui cetatean roman deoarece casa acestuia era considerata ca
un templu, prezumtia de sacru. Trebuia sa dea de el pe strada si să ii adreseze anumite
cuvinte, ca o invocare la proces.

3.Procedura extraordinara
- procesele avea loc in For pentru a fi publice
-durau o zi
-In faza in iure, magistratul avea obligatia de a lega procesul, s-au stabilit toate elementele
procesuale pentru a se merge in fata judecatorului pentru a da o sentinta
-judecătorul in faza a 2-a nu mai avea treaba legate de stabilirea obicetului, partilor, el
dadea sentinta
-in cazul sancramentul in rem, bunul era incredintat fie P ori R. Cel care castiga primea bunul
daca aceasta a fost incredintat celelalte parti sau pastra bunul daca a fost incredintat lui.
- judecatorul era o persoana privata, nu era magistrat, deci nu avea autoritate publica, el era
ori ales de magistrat ori de magistrati. Desi nu avea autoritate publica el era insarcinat de
magistrat sa dea o sentinta.
-cine jura stramb pierdea. Judecatorul declara cine a jurat stramb sau drept
- autoritatea de lucru judecat: nu mai poate fi reluat un proces cu acelasi obiect si aceleasi
persoane
- forta executorie a unei sentinte: daca in baza celor decise de judecator se poate duce la
indeplinire ceea ce s-a stabilit prin sentinta respectiva. Astfel incat apar 2 situatii: a. situatia
in care P executa hotararea judecatorului de bună voie si b. P care a pierdut procesul nu voia
sa execute sentinta( astazi intervine executorul judecător). La romani, sentinta NU AVEA
FORTȚĂ EXECUTORIE. JUDECATORUL NEFIIND AUTORITATE PUBLICĂ, SENTINTA SA ERA UN
FEL DE EVALUARE, OPINIE. ASTFEL INCAT S-A AJUNS LA EXECUTAREA SILITĂ
- PENTRU A SE RECURGE LA EXECUTARE SILITA, R TREBUIA SA MEARGA IN FATA UNUI
MAGISTRAT SI SA II DEMONSTREZE CA A CASTIGAT PROCESUL SAU P NU EXECUTA. APARE
MANUS INEPTIO- NU ESTE O ACTIUNE PROPIU ZISA A LEGII, ESTE O PROCEDURA DE
EXECUTARE SILITA.EXECUTAREA SILITA NU SE INDREPTA IMPOTRIVA PATRIMONIULUI CI
IMPOTRIVA PERSOANEI. Era inchisa in inchisoarea proprie astfel incat R sa isi poate
recupera creanta.
-in cazul in care dupa 3 iesiri la trag, P in lanturi, era scos la traguri cu o pancarda cu suma
datorata astfel incat rudele sa plateasca. Daca suma nu era platita ori era ucis ori vandut ca
sclav.

II. PROCEDURA FORMULARĂ

În epoca regalităţii magistratul care judeca în primă fază era regele.
Cu începere din perioada Republicii, sarcina judecății revine celor doi consuli. În baza
prerogativelor deținute consulii judecau separat litigiul, dat fiind faptul că îşi exercitau
prerogativele lunar şi alternativ.
Magistrații din perioada regalității făceau parte din rândurile patricienilor bogați, iar după ce
plebea a obținut dreptul la magistraturi și din rândurile lor au ajuns magistrați cu rolul de a
judeca procesele însă, fiind vorba de plebei bogați, acești magistrați aveau mai de grabă
interese comune cu patricieni decât de plebei.
După întemeierea preturii în 367 î. Hr., judecarea litigiilor în prima fază a trecut asupra
pretorilor și asupra edililor curuli, consulii păstrându-şi prerogativele pentru jurisdicţia
graţioasă.
În secolul III î. Hr., judecarea pricinilor dintre cetăţenii romani şi străini s-a dat noului pretor,
pretorul peregrin. În provincii organizarea instanţelor o făceau guvernatorii. Atât în
procedura legisacțiunilor cât și în procedura formulară, rolul magistratului este acela de a
organiza judecata care urmează în faza in iudicio.
Organizarea instanței se face de către magistrat în virtutea prerogativelor de iurisdictio el
putând lua și anumite măsuri bazate pe imperium1066 . Apoi judecarea procesului o făcea o
persoană privată, un jurat ales de părţi şi confirmat de magistrat. Reclamantul făcea atâtea
propuneri până pârâtul accepta o propunere iar în caz de refuz total, numele judecătorului
era tras la sorţi de pe o listă întocmită special acestui scop. Judecătorul ales de părţi era fie
un jurat unic (judex unus) fie un arbitru (arbiter). Primii aveau atribuții de judecată asupra
conflictelor mai grele iar cei din a doua categorie judecau conflicte mai uşoare dintre rude,
vecini etc. Exista la vremea respectivă posibilitatea ca procesul să fie judecat şi de judecători
multipli după cum se putea constitui o instanță permanentă fie o instanță doar pentru
afacerea aflată pe rol.

- DENUMIREA vinea de la formula, ceea ce inseamna o ecuatie conceptuala care

sta la baza unui document scris pe care il folosea magistratul si judecatorul
- Era un document scris
- Cuprindea o parte cu sendinta
- Intentio: acordarea actiunii R. STABILEA CINE E R SI P SI CARE E OBIECTUL
PROCESULUI.

STATUS
1. LIBERTATIS
2. CIVITATIS: cetățenia

1. LIBERTATEA
-este un element al statutului
-in functie de libertatis avem 2 divizii:
a. oameni liberi
b. sclavi
-orice inseamna individ roman, in societatea romana, avea un anumit statut juridic !!! deci
inclusiv sclavii aveau statut juridic, chiar daca nu aveau personalitate juridica! Personalitatea
juridica implica elementul libertatii, deci oricine avea libertate, avea personalitate juridica

b.SCLAVII
-PAGINA 89. MANUAL
-locul sclavului in societatea romana a fost conditionat de modul in care romanii au
conceput religios si filozofic fiinta umana, avand loc o evolutie, lucrurile s-au schimbat
treptat inclusiv in plan juridic.

Surse ale scalivie:

-razboiul
-nastere: cine se naste din sclav, devine sclav, cine se naste din liber, devine liber. Copii luau
statutul mamei, astfel incat daca acestea erau scalve si copii deveneau sclavi. Daca mama
era sclava dar inainte de nastere devenea libera, si copilul devenea
Oriunde nu era o casatorie legitime, copilul la fel, primea statutul mamei. Sclavii nu se
puneau casatorii, neavand personalitate juridica.
Sclavii erau considerati niste bunuri, care intrau in patrimoniul stapanului.
-executarea silită a Debitorului condamnat in procedura legis actione, cazul in care D nu isi
achita datoria, C avea dreptul sa il vanda pe D (scoaterea cetatenilor romani de sub
protectia Romei)
-condamnatii penali, ca urmare a savarsirii unor infractiuni

-strainii care veneau la Roma si doreau sa faca comert, nu puteau, trebuia sa aiba cetatenie
romana, astfel incat ori o obtineau ori erau pusi sub protectia unui cetatean roman

-sclavii erau simpli bunuri, si stapanii puteau sa faca cu ei orice doreau. Puteau fi folositi si
ucisi la petreceri pentru simpla distractie.
-Rolul sclaviilor s-a schimbat treptat cu evolutia economiei, la Sfarsitul Republicii, cand are
loc acel boom economic, cetatenii romani incepand sa aiba diferite afaceri.
-Astfel incat s-a ajuns la utilizarea competentelor scaviilor.
-Pe masura ce ne apropiem de epoca dominatului, sclavii sunt tot mai putini. Li s-a interzis
patroniilor sa nu ii mai ucida, limitandu-se astfel uciderea fara motiv, cum era cea pentru
simpla distractie.
-Granita dintre libertate si sclavie nu era una de netrecut. Astfel incat a aparut insistutia
eliberarii din sclavie.
-Sclavii isi puteau schimba statutul prin dobandirea libertatii. Acest lucru se putea face prin
mai multe modalitati juridice. Exista o insitutie generica numita MANUMISIO, CARE implica
mai multe modalitati prin care un stapan de sclav PUTEA SA IL ELIBEREZE.
-CEA MAI CUNOSCUTA MODALITATE A FOST TESTAMENTUL! Stapanii nu puteau sa se
lipseasca de sclavi pe parcursul vietii, astfel incat alegeau sa ii elibereze dupa moartea
stapanului.
TEHNICI INFORMARE DE ELIBERARE A SCLAVILOR:
-EXISTA SI CAZUL CAND SCLAVUL CARE MUNCISE FOARTE MULT SI PRODUSE-SE VENITURI
MARE, PUTEA SA FIE RASPLATIT DE STAPAN CU LIBERTATEA.
- VANZAREA FICTIVA : VENEA UN PRIETEN DE-AL STAPANULUI SI SUSTINEA IN FATA
MAGISTRATULUI CA RESPECTIVUL SCLAV ERA UN OM LIBER.
-TEHNICA TRECERII IN LISTELE CENSULUI: INSEMNA ELIBERAREA, NORMAL AICI ERAU
TRECUTI DOAR ROMANII PLATITORI DE TAXE.

-SCLAVUL ELIBERAT URMA SA POARTE DENUMIREA DE LIBERT TOATA VIATA! ELNU PUTEA
SA RUPA TOATE LEGATURILE DINTRE EL SI FOSTUL STAPAN PENTRU TOT RESTUL VIETII
-SCLAVUL DOBANDEA STATUTUL JURIDIC AL STAPANULUI SĂU.
- DIN PUNCT DE VEDERE JURIDIC ERA OM LIBER, DAR DE FACTO ERA SCLAV IN CONTINUARE.

2. STATUS CITIVATIS : cetatenia

-cetatenia difera
-in lumea romana principiul personalitatii dreptului facea distinctia in ceea ce priveste
cetatenia
-cei cuceriti de catre romani, nu li se acordau cetatenia romana.
- cetatenia era cel mai important statut, acordandu-se o multitudine de drepturi: dreptul de
a fi ales, de a face comert, de a incheia o cetatenie, de a vota in adunari populare. Era tot ce
putea primi mai bun un individ in societatea romana.
-cetatena se mai putea PRIMI PRIN CONCESIUNE, PRIN LUPTA, PRIN SERVICIILE ADUSE
PATRIEI, SAU PUTEAU FI ACORDATE CA UN BENEFICIU DIRECT AL LEGII IN CONDITIILE IN
CARE SE INDEPLINEAU ANUMITE CONDITII.
- CETATENIA SE PUTEA PIERDE IN MOMENTUL IN CARE SE PIERDEA LIBERTATEA, CEL MAI
IMPORTAT ELEMENT AL STATUSULUI.
-PE LANGA CETATENI, EXISTAU LATINII SI PEREGRINII, CELE 3 CATEGORII FIIND SPECIFICE
STATUTULUI JURIDIC ROMAN IN FUNCTIE DE AL DOILEA ELEMENT.
-LATINII DE SANGE SI COLONIALI. ERAU 2 CATEGORII DISTINCTE. LATINII DE SANGE ERAU
LOCUITORII LATIUM. ASTFEL INCAT AU PRIMIT ANUMITE DREPTURI: DE A SE MIUTA LA
ROMA, DE A SE CASATORI, DE A VOTA LA ROMA , ERA UN STATUT JURIDIC APROPIAT DE
CETATENII ROMANI. ACEST STATUT A DISPARUT IN MOMENTUL IN CARE LIGA LATINA S-A
DESFIINTAT.
AU APARUT LATINII COLONIALI
-PENTRU MAREA MAJORITATE A LOCUITORIILOR IMPERIULUI: CEI CUCERITI DE ROMANI,
ROMANII AU CREAT UN STATUT JURIDIC SPECIFAL, INDEPARTAT DE STATUTUL
CETATENIILOR COLONIALI: CETATENII CARE SE PREDAU – AVEAU UN STATUT JURIDIC MAI
BUN, SI AVEAU SANSA DE A-SI PASTRA CETATIILE SI DREPTUL LOR PUBLIC.
- IN ANUL 112 CETATENIA ROMANA ESTE CENERALIZATA IN INTREG IMPERIULUI PENTRU
MOTIVE CO FINANCIARE, PENTRU A AVEA OAMENI SA PLATEASCA TAXE, IMPITABILE DOAR
CETATENILOR ROMANI