1. Notiune drept privat roman.

Prin drept privat raman intelegem totalitatea de norme juridice, alcatuite sip use in aplicare de
statul roman, alcatuind un sistem complicat,format de mai multe ramuri si institutii de drept.

2. Difizarea dreptului roman in drept public si privat.

Dreptul roman era împărţit în două mari categorii, Dreptul public si Dreptul privat.

Dreptul public este acel ansamblu de norme juridice care reglementează organizarea statului
pe de oparte, iar pe de alta, reglementează relaţiile dintre stat şi particulari.
Drept privat este acel ansamblu de norme juridice care reglementează relaţiile dintre
particulari. Delimitarea dreptului public de dreptul privat roman: - Dreptul public urmăreşte
de a proteja interesele statului, în timp ce dreptul privat - interesele fiecărei persoane luate în
parte.

3. Perioadele istorice de evoluţie a statului şi dreptului roman.

Evoluţia dreptului roman se face în 3 perioade:
- perioada veche: începe odată cu fondarea Romei (754 î.Hr.) şi se întinde până în anul
27 î.Hr. Din punct de vedere politic, perioadei vechi îi corespunde regalitatea şi
republica.
- perioada clasică: a durat de la 27 î.Hr. până la 284 d.Hr. şi se suprapune, din punct de vedere
politic, principatului. Este numită „epoca de aur” a dreptului roman. Edictul pretorului a stat la
baza creării dreptului. S-au evidenţiat juriştii: Massurius Sabinus, Proculus, Salvius Iulianus,
Pomponius, Gaius, Papinianus, Iulius Paulus, Modestinus etc.
- perioada postclasică (a durat de la 284 până la moartea lui Iustinian; îi corespunde, din punct
de vedere politic, dominatul). Imperiul Roman se află în criză. Principalul izvor de drept este
constituţia imperială. Juriştii de bază ai acestei perioade sunt: Gregorianus, Tribonian, Teofil,
Leontius, Constantin (supranumit cel Mare), Iustinian (împăratul) etc.
4. Sistemele de bază ale Dreptului Privat Roman: ius civile, ius gentium, ius naturale, ius
pretorium. Influenţa reciprocă dintre ele.
a) Ius civile (dreptul civil) este ansamblul de norme juridice ce reglementează relaţiile
dintre romani. Cu alte cuvinte, este dreptul de care se foloseau numai cetăţenii romani.
b) Ius gentium (dreptul ginţilor) este ansamblul de reguli care reglementau relaţiile
dintre cetăţenii romani şi străini. Ius gentium este considerat dreptul internaţional al
romanilor.
c) Ius naturale (dreptul natural) este acel pe care tot omul la deprins de la natură. Dreptul
natural este specific nu doar omului, ci şi animalelor. Ca exemplu, sunt instinctele pe
care le au atât oamenii, cât şi animalele: viaţa în comun, instinctul de procreare etc.
d) Ius pretorium (dreptul pretorian) este dreptul creat prin activitatea magistraţilor
romani şi în special a preutorilor. Aceştea emiteau ordine, hotărâri, decizii, care luate
împreună alcătuiau dreptul pretorian.
5.Recepţia dreptului privat roman şi importanţa acestuia în formarea sistemelor de drept a
ţărilor europene.

Importanţa dreptului roman poate fi examinată pe mai multe planuri:

a) Din punct de vedere istoric, cu toate că au trecut mai mult de 2.000 de ani, majoritatea
legilor, documentelor, contractelor, noţiunilor şi principiilor alcătuite de juriştii romani rămân a
fi perfect valabile.
Spre deosebire de legislaţia altor state antice (Babilon, India, Syria etc.), care îşi păstrează
numai o valoare arhiologică, în cazul dreptului roman situaţia este total diferită. Roma este
singurul popor antic care a dat naştere unor adevăraţi jurisconsulţi, primii, de altfel, din istoria
umanităţii şi care s-au ridicat la un asemenea înalt nivel.
b) Din punct de vedere ştiinţific, romanii sunt creatorii vocabularului juridic pe care îl folosim în
prezent.
O serie de clasificări, concepte, categorii juridice alcătuite de romani, reprezintă limbajul comun
al tuturor juriştilor de astăzi, fiind asemănător cu cel folosit de juriştii romani.
c) Contribuie la dezvoltarea gândirii juridice şi a educaţiei juridice prin numeroase principii,
maxime şi adagii celebre care s-au păstrat până în prezent şi sunt transmise din generaţie în
generaţie. Cunoaşterea acestor principii prezintă o mare însemnătate deoarece, pe de o parte,
ele constituie regulile fundamentale ale dreptului roman, iar pe de alta, ajută la soluţionarea
unor probleme juridice practice.
d) Constituie baza (temelia) pe care s-a format sistemul juridic al Republicii Moldova.
Sistemul romano-germanic de drept, din care face parte Republica Moldova, România şi
majoritatea statelor europene, are la bază dreptul alcătuit de romani. Deşi în decursul anilor au
fost efectuate unele modificări şi completări, totuşi în esenţă, dreptul privat roman a rămas
acelaşi.

6. Notiunea de izvor de drept: in sens material, sens formal si ca sursa de cunoastere.

Izvorul de drept reprezintă sursa Dreptului într-o societate care asigură organizarea.
 Intr-un sens material – care ar desemna totalitatea relaţiilor materiale de existenţă[2]
 Ca sursa de cunoastere a dreptului – adica totalitatea documentelor care ar prefigura
fizionomia unor norme juridice si institutii de drept
 Intr-un sens formal – modul de exprimare a dreptului, prin care normele de conduita
morala devin norme juridice obligatorii.

7 Izvoarele formale ale dreprului privat roman : obiceiul, leagea, senatusconsultele,

constitutiile imperial, edictele magistratiilor, jurisprudenta.
In dreptul roman, au existat de-a lungul timpului, mai multe izvoare de drept. Astfel,
avem intai obiceiul si legea, dupa care apar edictele magistratilor si jurisprudenta. In
epoca clasica, acestora li se mai adauga si senatusconsultele si constitutiile imperiale.
Obiceiul sau cutuma este cel mai vechi izvor de drept din dreptul roman.
Jurisconsultul Salvius Iulianus defineste obiceiul ca reprezentand vointa comun a
poporului si ca are atat o functie creatoare, cat si o functie abrogatoare.
Edictele magistratilor este un alt izor de drept roman foarte important si foarte
interesant in modul sau de creeare. In momentul in care un magistrat isi incepea
mandatul (mandat care era de 1 an), avea dreptul de a face un edict ius edicendi, edict
prin care ei prezentau ceea ce au de gand sa faca in timpul functiei lor si de asemean
metodele prin care vor sa isi realizeze scopurile.
Jurisprudenta este ştiinţa dreptului roman, creată de către jurisconsulţi, prin
interpretarea creatoare a vechilor legi. In vechiul drept roman, jurisconsultii erau simpli
particulari care se dedicau muncii de cercetare a normelor juridice. 
Senatusconsultele reprezinta hotarari ale senatului, hotarari care in epoca Republicii
nu erau obligatorii, neavand putere de lege.
Constitutiile imperiale reprezinta hotarari ale imparatului, hotarari care erau
obligatorii numai pe durata mandatului acestuia.
 8, 9, 10 Procedura legisactionala, Formala, Extraordinara.
Cel mai vechi sistem procedural roman este procedura legisactiunilor. Cuvantul
legisactiune vine de la legis actio, adica actiune a legii, intrucat legisactiunile erau anumite
tipuri de procese create prin legi.
Unele tipuri de procese erau utilizate in vederea recunoasterii unor drepturi subiective pe
cale judiciara sau prin proces si erau denumite legisactiuni de judecata. Alte tipuri de procese
erau utilizate in vederea valorificarii acelor drepturi subiective care au fost recunoscute pe cale
judiciara si erau denumite legisactiuni de executare.

Procedura legisactiunilor si procedura formulara se caracterizeaza prin desfasurarea

procesului in doua etape, respective in IURE- in fata magistratului si in IUDICIO- in fata
judecatorului.
Procedura extraordinara se deosebea pe primele doua prin lipsa celor doua etape,
desfasurarea procesului facindu-se in fata unei singure persoane.
Formula constituie un mic program de judecata prin care pretorul arata judecatorului cum
sa solutioneze litigiul. Partile principale ale formei erau: intention, demonstration,
audicatio si contemnatio.

13 Termenii de prescriptive.
termenele de prescripţie ,  termenul de prescripţie extinctivă este intervalul de timp, stabilit de
lege sau chiar de părţi, înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acţiune, sub sancţiunea
stingerii dreptului material la acţiune.
Ca orice termen, şi termenul de prescripţie are un început (marcat de momentul la care începe
să curgă prescripţia ), o durată, precum şi un sfârşit (marcat de momentul împlinirii
prescripţiei ).
Spre deosebire de reglementarea anterioară, termenul de prescripţie nu mai este un termen
esenţialmente legal, deoarece, în condiţiile art. 2515 Noul Cod Civil, părţile pot reduce sau mări
termenele de prescripţie prevăzute de lege.

14 Notiunea de persoana. Capacitatea juridical deplina a persoanei.

P r i n n o ti u n e a d e   “ p e r s o n a ” s e d e s e m n a o r i c e s u b i e c t d e d r e p t ,
r e s p e c ti v i n d i v i d ( p e r s o a n a fi z i c a ) s a u o fi i n t a a b s t r a c t a ( p e r s o a n a
j u r i d i c a ) , c a r e i a o r d i n e a j u r i d i c a i i r e c u n o a s t e a p ti t u d i n e a g e n e r a l a
s i a b s t r a c t a d e a fi ti t u l a r d e d r e p t u r i ( i n s e n s s u b i e c ti v ) s i d e
o b l i g a ti i , i n p a r ti c u l a r , d a r n u c u r e f e r i r e e x c l u s i v a l a d o m e n i u l
d r e p t u l u i ( o b i e c ti v ) p r i v a t . A c e a s t a a p ti t u d i n e e s t e d e fi n i t a p r i n
termenii de “personalitate” sau de “capacitate
juridica”. Capacitatea juridica, nu este alta decat acea capacitatea
a b s t r a c t a s i g e n e r a l a c e s e i d e n ti fi c a c u p e r s o n a l i t a t e a j u r i d i c a . I n
c o n c r e t , c a p a c i t a t e a j u r i d i c a a u n e i p e r s o a n e p o a t e fi m a i m u l t s a u
m a i p u ti n a m p l a . C a p a c i t a t e a j u r i d i c a i n d r e p t u l r o m a n e s t e
recunoscuta individului de ordinea juridica sau este oglindita in
normele date de stat, tocmai pentru a produce acele efecte juridice
prevazute de aceeasi ordine.

15 Capacitatea juridical limitata a persoanei( capitis, deminutio).

Capacitatea unei persoane de regula inceteaza odata cu moartea
fi z i c a a a c e s t e i a s i i n m o d e x c e p ti o n a l p r i n m o a r t e a s a c i v i l a
( “ c a p i ti s d e m i n u ti o ” ) .
Asadar se poate trage concluzia ca in cazul raporturilor personale,
“ c a p i ti s d e m i n u ti o ” a v e a c a e f e c t d e s fi i n t a r e a v e c h i l o r l e g a t u r i
a g n a ti c e , i n ti m p c e , r u d e n i a c o g n a ti c a r a m a n e a i n fi i n t a s i
p r o d u c e a i n c o n ti n u a r e e f e c t e j u r i d i c e .
I n c a z u l r a p o r t u r i l o r p a t r i m o n i a l e , p e r s o a n a c a r e s u f e r i s e o “ c a p i ti s
d e m i n u ti o ” i s i p i e r d e a a v e r e a ( d e p i l d a , a v e r e a r e v e n e a c r e d i t o r i l o r
care au vandut pe debitorii lor “trans Tiberim”, statului, in urma,
unei condamnari penale care a avut ca efect pierderea cetateniei
p e r s o a n e i r e s p e c ti v e s a u s o t u l u i ( “ s u i i u r i s ” ) c a r e s e c a s a t o r e a “ c u m
manu”.

16 Statutul juridic al cetatenilor romani.

Statutul juridic al cetatenilor romani:Cetatenii romani se bucurau de totalitatea drepturilor civile si
politice,si in special de dreptul de a incheia acte juridice conform dreptului civil roman,de a incheia o
casatorie,de a participa la legiuni.Dreptul de a alege si dreptul de a candida la vrio functie in stat.
Cetatenia romana se dobandea prin nastere sau prin alte acte ulterioare nasterii cum sint eliberarea
din sclavie,adoptia,merite deosebite fata de societatea romana sau in baza legii.Copilul daca se
nastea in casatorie era considerat cetatean roman,daca in afara cetateniei obtinea statutul mamei.

19.Statutul juridic al latinilor şi peregrinilor;

Latinii erau rude de sânge cu romanii. Iniţial romanii şi latinii constituiau acelaşi popor, doar că
mai târziu latinii au rupt legăturile cu romanii, izolându-se cu traiul.
Cei mai vechi latini se numeau veteres. Ei trăiau în localitatea Latium şi se supuneau romanilor.
Existau mai multe categorii de latini: a) latinii coloniari, locuiau în coloniile fondate de romani
în regiunea Italiei de azi; b) latinii uniani, erau sclavii dezrobiţi fără respectarea formelor
solemne. Ei nu puteau lăsa bunurile lor prin testament.
Peregrinii - oamenii liberi care nu erau nici cetăţeni, nici latini. Ei nu putea beneficia de dreptul
civil (ius civile), fiindcă nu erau cetăţeni romani, în schimb se bucurau de dreptul ginţilor (ius
gentium), de care profitau toţi străinii Imperiului Roman.

20.Statutul juridic al sclavilor. Peculiul sclavilor.

In domeniul dreptului privat sclavul era considerat, echivalent chiar, in totalitate, ca un lucru,

atita timp cit el era totusi o fiinta umana. In aceasta situatie s-a pus problema daca in

raporturile dintre proprietar si sclav au exista anumite limite. Astfel, pina la sfirsitul epocii

republican, izvoarele nu consemneaza existent unor limite in domeniul dreptului si mai ales al

dreptului privat. Ca pentru orisicare lucru din proprietatea sa, stapinul de sclav avea putere de

dispozitie juridical si materiala, putea sa-l vinda sau chiar sa-l ucida.

21.Statutul juridic al libertinilor;

Libertinii, numiţi şi dezrobiţi, erau sclavii eliberaţi de către stăpânii lor, prin utilizarea anumitor
forme solemne. După dezrobire, fostul stăpân se transforma în patron, iar fostul sclav devenea
libert (dezrobit).
Formele dezrobirii. Dezrobirea se făcea prin una din următoarele 3 forme solemne: vindicta,
censu sau testamento.
Dezrobirea vindicta se făcea prin pronunţarea de către magistrat a unei formule solemne:
„acest sclav să fie liber”, atingându-l pe sclav cu o nuia.
Dezrobirea censu se făcea prin trecerea din sclav în dezrobit cu ocazia efectuării
recensământului.
Dezrobirea testamento avea loc atunci când stăpânul lăsa un testament în care scria numele
sclavului care urma să devină liber după moartea sa. Sclavul devenea liber numai după moartea
stăpânului, deoarece numai din acest moment testamentul producea efecte juridice.

22.Statutul juridic al colonilor;

Coloni erau persoanele „legate de pământ”. Din punct de vedere juridic, colonul era om liber,
dar situaţia lui de fapt îl apropia de poziţia sclavului, fiind „rob al pământului”. Fiind sclav al
pământului, colonel nu putea fi despărţit de ogorul său, iar vânzarea fondului fără colon sau a
colonului fără fond, era nulă.
Introducerea colonatului în Imperiul Roman s-a făcut printr-o lege, emisă de împăratul
Constantin cel Mare în anul 332. Dacă până la lege colonii puteau lucrau pământul în baza unui
contract de arendă încheiat cu proprietarul, atunci după adoptarea legii, colonii deveneau parte
integrantă a domeniului pe care-l lucrau, neputând să-l părăsească niciodată.

23.Persoanele juridice în DPR.

Spre deosebirea de persoanele fizice, care erau oamenii, prin persoane juridice se
înţelegeau organizaţiile, cum ar fi organizaţiile de stat (cetăţile, oraşele, satele), asociaţiile
profesionale (colegiile de negustori, meseriaşi), organizaţiile religioase etc.
În vremea împăratului Iustinian apar fundaţiile pentru ajutorarea săracilor, întreţinerea caselor
de copii, a spitalelor, azilurilor de bătrâni, îngrijirea celor bolnavi etc.
Persoana juridică se considera înregistrată şi putea să-şi înceapă activitatea numai dacă i se
elibera autorizaţie. Autorizaţia se acorda de Senat (mai târziu de împărat), după o verificare
prealabilă, şi numai dacă organizaţia dispunea de un patrimoniu (exprimat în bani sau bunuri).
Odată cu autorizaţia, persoana juridică dobândea capacitate juridică (personalitate), care
însemna că i se recunoaşte calitatea de subiect de drept.

24.Noţiunea şi trăsăturile caracteristice ale familiei romane;

Familia poate fi definită ca o formă specifică de comunitate umană, formată dintr-un grup de persoane
unite prin căsătorie, filiaţie sau rudenie, care se caracterizează prin comunitate de viaţă, interese şi
întrajutorare. În cadrul relaţiilor de familie, privită în sens sociologic, apar aspecte morale, fiziologice,
psihologice şi economice, care dau acestor relaţii un caracter de complexitate ce nu poate fi întâlnit la
alte categorii de comunităţi sociale.
Familia îndeplineşte următoarele funcţii:
a) Funcţia demografică.
b) Funcţia educativă.
c) Funcţia economică.

25 Rudenia Agnata si Cognata.

Rudenia agnată sau rudenia civilă "
Agnatio” semnifca legătura dintre pater familias si cei de sub puterea acestuia. In raporturile
de rudenie agnată accentul era pus nu pe legăturile de singe, ci pe legătura juridică dintre
 pater familias ii membrii familiei.Indiferent de rudenia de singe, se considerau rude agnate cei
care se află in puterealui pater familias, cei care s-au aflat in puterea lui pater familias
 pină la decesulacestuia, precum ii cei care s-ar fi aflat in puterea lui dacă acesta ar fi trăit.De
asemenea, rude agnate se considerau si gentilii "gentiles”), adică persoanele care sunt inrudite
intre ele "poartă acelasi nume, dispun de un cult familial comun), dar care nu pot dovedi
provenienţa directă dintr-un strămosi. Rudenia cognată este rudenia bazată pe legătura de
singe.Rudenia de singe poate fi pe linie dreaptă sau linie colaterală.Rudenia urmează a fi
distinsă de afinitate.

28.Tutela şi curatela.
Tutela şi curatela sunt forme de protecţie ce asigură creşterea, îngrijirea, educarea şi
dezvoltarea normală acopiilor rămaşi fără ocrotire părintească. Tutela şi curatela se instituie
asupra copiilor rămaşi fără ocrotirepărinteascăcu scopul de a le acorda acestora o familie
în care să fie educaţi şi instruiţi.
 Tutela şi curatela este o sarcină gratuită şi de încredere, care se exercită personal de către cel
ce a fost numittutore sau curator. Astfel, tutorele sau curatorul se ocupă personal de creşterea
şi educarea copilului aflat subtutelă şi nu este în drept a transmite obligaţiile sale altor
persoane. În situaţiile când tutorele sau curatorul este în imposibilitate de a îşi onora obligaţiile
asumate faţă de copilul aflat în îngrijire (ex. în caz de boală,plecare la muncă peste hotare etc.),
la cererea sa tutela sau curatela se anulează.

29.Noţiunea şi clasificarea bunurilor;

Codul civil, în art. 285 alin (1), dispune că "bunurile sunt toate lucrurile susceptibileapropierii
individuale sau colective şi drepturile patrimoniale".
Bunurile pot fi clasificate din mai multe puncte vedere. Clasificările mai importante în dreptul
civil sunt următoarele:
1) mobile si imobile (mişcătoare si nemişcătoare conform Codului Civil).
2) bunuri aflate în circuitul civil şi bunuri scoase din circuitul civil.
3) bunuri individual determinate şi bunuri determinate generic.
4) bunuri fungibile şi bunuri nefungibile.
5) bunuri consumptibile şi bunuri neconsumptibile6) bunuri frugifere şi bunuri nefrugifere.
7) bunuri corporale şi incorporale.
8) bunuri divizibile şi bunuri indivizibile.
9) bunuri din domeniul public şi bunuri din domeniul privat.
10) bunuri principale şi bunuri accesorii.
11) bunuri sesizabile şi bunuri insesizabile.

32.Modurile de dobîndire a dreptului de proprietate.

Modurile de dobândire a proprietăţii sunt împărţite potrivit doctrinei noastre interbelice în: a) originare
şi derivate; b)moduri de a dobândi cu titlul oneros sau cu titlu gratuit; c) moduri de a dobândi cu titlu
universal şi cu titlu particular ori singular.

35.Drepturile reale asupra bunurilor altora.

Aşa cum s-a menţionat, dreptul de proprietate conferă titularului trei atribute: dreptul de a
poseda lucru (ius utendi), dreptul de a-i culege roadele (ius fruendi) şi dreptul de a dispune de
el (ius abutendi). Se întâlnesc uneori cazuri când unele dintre aceste atribute (ius utendi şi
fruendi) sunt detaşate de dreptul de proprietate respectiv, fiind exercitate de alte persoane
decât proprietarul.
În asemenea situaţii, proprietatea apare lipsită de unele dintre atributele ei; este grevată
de o servitute, se spune în limbaj juridic.
36.Servituţiile prediale şi personale.
Servitutile prediale – Aceste servituti presupun doua imobile: unul in folosul caruia exista
servitutea, numit fondul dominant si altul grevat de servitute numit fond dominat. Servitutile
prediale servesc nevoilor economice ale imobilului dominant. Cele doua fonduri trebuie sa fie
vecine si servitutile sa se exercite de o maniera permanenta.

 Servitutile personale – Spre deosebire de cele prediale, ele nu depind de pozitionarea

fondurilor imobile dominante, ci de persoana beneficiarului. De aici avem doua importante
consecinte:

- servitutile personale sunt incesibile,

- ele sunt temporare, cel mult viagere, intrucat insotesc persoana beneficiarului si nu lucrul.

37.Superficia şi emfiteoza.

 Superficia

Consta in dreptul acordat unei persoane, numita superficiar, de a se folosi, pe termen lung, de o constructie
ridicata pe terenul altuia, in schimbul unei sume de bani platita proprietarului terenului. Acest drept se nastea
intotdeauna prin contract si era ocrotit de un interdict si de o actiune (revindicatio utilis), ce putea fi intentata
impotriva oricarei persoane ce ar fi tulburat pe superficiar.

Emfiteoza

Emfiteoza este un drept real de folosinta asupra terenului agricol al altuia, drept perpetuu si transmisibil atat
inter vivos cat si mortis causa, cu obligatia corelativa a emfiteotului de plata a pretului periodic de folosinta.

            Este un drept real, de foarte lunga durata, intermediar intre dreptul de proprietate si uzufruct. Acest drept
este ocrotit printr-o actiune reala, petitorie, asemanatoare revendicarii. Pentru folosinta terenului, emfiteotul trebuia
sa plateasca un pret periodic precum si impozitul aferent proprietatii imobiliare. Daca nu facea aceste plati pe o
perioada mai mare de trei ani, emfiteotul era decazut din drepturile sale.

38.Gajul şi categoriile acestuia.

Gajul, este un drept real, care îi revine creditorului, de a-şi satisface creanţele în raport cu alţi
creditori, datorită faptului că debitorul, nu şi-a executat obligaţia faţă de acesta. Bunurile gajate
trebuie să fie în circuitul civil şi nu trebuie să fie grevate cu alte drepturi.

Tipurile de gaj
a. Fără deposedare (înregistrat) – adică atunci cînd este fără deposedare, el rămîne la debitor,
care trebuie să înscrie bunul gajat, în Registrul Cadastral.
b. Cu deposedare – de exemplu: amanetul. În situaţia respectivă bunul gajat, trece la creditor,
care suportă riscul pieirii bunului. În contract trebuie să fie prevăzut caracteristica bunului gajat.
c. După natura raporturilor:
§ Ipoteca – unde sînt gajate bunurile imobile, adică construcţiile, loturile de pămînt, etc.
§ Ipoteca de întreprinzător – adică se gajează patrimoniul persoanei juridice, bunurile acesteia
sau fonduri fixe ori circulate.
d. Pot fi gajate mărfurile care se află în circulaţie sau în proces de prelucrare.
e. Pot fi gajate şi bunurile pe care debitorul le va dobîndi pe viitor.