Drept constituțional și

instituții politice
Teoria generală a dreptului constituțional.
Drepturi și libertăți

Prof.univ.dr. Marieta SAFTA

 Teoria dreptului constituțional
I. Noțiuni generale
Secţiunea 1. Conceptul de „drept”

. Etimologie:

Cuvântul românesc drept derivă din latinescul directus, cu sensul de drept, de-a dreptul, în linie
dreaptă.

Cu aceeaşi semnificaţie, conceptul drept este întâlnit şi în alte limbi de sorginte latină: droit –
franceză, diritto – italiană, derecha – spaniolă etc.

Romanii foloseau, pentru ceea ce numim în prezent drept, un alt cuvânt, şi anume jus, care provine,
potrivit unor autori, de la jubere – a porunci, iar, potrivit altor autori, de la sanscritul ju – legătură,
dreptul fiind ceea ce leagă pe toată lumea.
Din perspectivă juridică, termenul drept are următoarele sensuri principale:

ştiinţă
drept drept drept drept
despre
obiectiv subiectiv material procesual
drept
 N.B. Cel mai des utilizat este sensul de drept obiectiv, atunci când se foloseşte
conceptul fără vreo altă determinare.

În vorbirea curentă însă, când vorbesc despre drept, oamenii se referă la dreptul subiectiv – drept de
proprietate, dreptul la muncă etc.

Raportul dintre dreptul obiectiv şi dreptul subiectiv poate fi exprimat astfel: dreptul obiectiv are o
existenţă independentă de subiectele raporturilor juridice, pe când drepturile subiecţilor decurg din
dreptul obiectiv, în cadrul căruia sunt consfinţite generic.

Astfel, dreptul de proprietate este un drept subiectiv, fiind facultatea recunoscută unei persoane de a uza
şi de a dispune de un lucru în mod absolut şi exclusiv. Normele care determină în ce constă şi cum se
exercită dreptul de proprietate fac parte din dreptul obiectiv.
 Secţiunea a 2-a. Originea şi dimensiunea istorică a dreptului. Drept, religie, morală

Dreptul este, în esenţă, un fenomen social, găsindu-şi raţiunea de a fi în reglementarea relaţiilor

interumane.

Apariţia şi dezvoltarea dreptului constituie un proces complex, căruia nu i se poate stabili cu precizie
momentul iniţial întrucât primele forme ale normelor juridice sunt destul de difuze, împletite cu
obiceiuri, practici religioase şi reguli morale.

Concomitent cu primele forme de organizare în familie, gintă, trib, au apărut în mod spontan şi
primele norme în forme rudimentare, ce s-au impus treptat ca obiceiuri, deprinderi, tradiţii, a căror
respectare se realiza firesc, fără constrângeri.

Odată cu dezvoltarea societăţii şi apariţia unor diferenţieri în cadrul acesteia pe criterii de sex, avere,
vârstă etc., precum şi cu înlocuirea relaţiilor gentilice iniţiale, bazate pe rudenia de sânge, s-au
transformat şi regulile de conduită, corespunzător acestor criterii: s-au conturat seturi de reguli care
reglementează raporturile dintre sexe, ocrotirea căminului, bătrânilor, regimul mijloacelor de muncă
etc.

„O normă socială devine normă de drept din momentul în care neglijarea sau încălcarea ei
este urmată, sub formă de ameninţare sau, în mod real, de aplicarea unei forţe fizice, exercitată de
Seturile normative ale societăţile arhaice s-au dezvoltat treptat, dreptul desprinzându-se de morală şi obiceiuri pe
măsura prefacerilor structurale din societate. Astfel, odată cu dezvoltarea societăţii şi în condiţiile schimbărilor
sociale care au avut loc în societatea gentilico-tribală, s-au produs modificări în structura şi modul de funcţionare a
puterii sociale şi a normelor care asigurau eficienţa acestei puteri.

Evoluția societății a determinat modificări în structura și modul de funcționare a puterii sociale și a normelor care
asigurau eficiența acestei puteri și apariția unor categorii sociale diferite. Astfel, apar noi raporturi sociale, iar
interesele conducătorilor nu mai sunt considerate de întreaga societate ca fiind interese proprii.

După înlocuirea legăturilor de rudenie cu cele având la bază alte criterii, un moment important în evoluția
dreptului îl constituie apariția puterii publice.

Primele legiuri din istoria dreptului sunt originare din Orientul Antic, printre care menționăm: Codul lui
Hammurabi (Babilon), Legile lui Manu (India), Codul lui Mu (China). În Europa, primele legiuiri consemnat
documentar sunt Legile Lycurg în Sparta (sec. X-XI î.Hr.), Legile lui Dracon și Solon în Atena (sec. VI-V î.Hr.), Legea
celor XII Table la romani (sec. V î.Hr.) și Legea salică la franci (sec. V-VI î.Hr.).

Semnarea convenției Magna Charta Libertatum (1215) de către regele Ioan fără țară ce a avut ca obiective
îngrădirea puterii regelui, eliminarea abuzurilor și garantarea unor drepturi pentru cetățeni reprezintă primul act
constituțional englez.
 ETAPELE EVOLUȚIEI
DREPTULUI:

creaţia şi elaborarea
descoperirea administrarea sistematică a
revelaţia dreptului empirică a dreptului dreptului de către dreptului, în baza
de către profeţi prin intermediul imperiul laic şi unor criterii
dreptului puterile teocratice teoretice şi raţionale
jurisprudenţial
FACTORII DE CONFIGURARE A DREPTULUI

CADRUL
FACTORUL NATURAL
UMAN

CADRUL
SOCIO-
POLITIC
 TIPOLOGIA DREPTULUI

După dependenţa de tipologia După apartenenţa dreptului la un

sistemelor de organizare socială: bazin de civilizaţie juridică:

Ø dreptul sclavagist Ø familia sau sistemul juridic

Ø dreptul burghez de tradiţie romanică
Ø dreptul socialist Ø familia sau sistemul de drept
anglo-saxon (common law)
Ø sistemul bazat pe dreptul
religios
Ø sistemul dualist
1. Mari sisteme de drept

1.1. Caracteristicile de bază ale familiei juridice de tradiţie

romanică:

Øexistența dreptului scris

Øsistemul ierarhic unic al izvoarelor dreptului
Ødivizarea dreptului în public și privat
Ødivizarea dreptului în ramuri de drept
ØConstituții scrise
1.2. Caracteristicile de bază ale familiei juridice de drept
anglo-saxon:

Øizvorul de bază este exprimat în precedentele judiciare

Øreguli mai puțin abstracte care vizează cazuri de spețe
ØTripla structură a dreptului anglo-saxon
v dreptul comun bazat pe precedentul judiciar
v dreptul de echitate
v dreptul statutar (dreptul scris, de origine parlamentară)
Dreptul Statelor Unite ale Americii:

Øsursa: dreptul englez

Øcea mai mare evoluţie a common law-ului
Øau instituit o structură constituţională bazată pe federalism şi pe
divizarea rigidă a puterilor
Øsistem dualist, asemănător celui englez: dreptul precedentului, în
interacţiune cu cel legislativ
1.3.1.Dreptul religios (musulman sau islamic):
Øsistem juridic mondial
Øimportanţă dată de aria de răspândire şi de trăsăturile specifice
Øinstituţiile iniţiale îşi păstrează rigoarea şi tradiţionalismul
Øîn prezent se înregistrează eforturi de transformare şi modernizare a acestuia

1.3.2. Sistemele dualiste:

Øîmbină sistemul de norme tradiţionale cu cele moderne scrise
Øexemplu: dreptul indian se prezintă în prezent ca fiind ansamblul de obiceiuri
ce datează din timpuri străvechi, cu autoritate din religia hindusă, integrate în
norme scrise alături de practica judiciară caracterizată de principiul
precedentului, care obligă similar sistemului anglo-saxon
2. Dreptul Uniunii Europene
Øcaracter autonom al sistemului (decurge din propriile sale surse juridice: atât din
dreptul internaţional general, cât şi de sistemul de drept al statelor membre)
Øare la bază un corp de norme considerate fundamentale (tratatele constitutive)
Øvizează o tipologie nouă
Øare la bază o voinţă autonomă
Ønormele juridice au luat naştere prin voinţa suverană a statelor membre (exprimată
prin tratate)
Øautonomia normelor juridice europene nu exclude colaborarea cu sistemele juridice
naţionale
Øreprezintă totalitatea normelor juridice care au în principiu, caracter de prioritate,
de efect direct şi de aplicabilitate directă
Øreglementează conduita statelor membre şi a persoanelor fizice şi juridice din cadrul
acestora, a instituţiilor UE şi a Uniunii înseşi
Caracteristici ale dreptului Uniunii Europene
Øinterdisciplinaritate
Øcaracter internaţional
Øcaracter supranaţional
Øaplicabilitate directă pe teritoriul statelor membre şi prioritatea faţă de
reglementările naţionale ale acestora
Øcaracter democratic
Øcaracter profund umanist
Jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la
semnificaţia şi consecinţele aderării la Uniunea
Europeană:

vDecizia nr. 148/ 16 aprilie 2003 privind constituţionalitatea

propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României

vDecizia nr. 683/ 27 iunie 2012 asupra conflictului juridic de

natură constituţională dintre Guvern şi Preşedintele României