Drept constituțional și

instituții politice
Teoria generală a dreptului constituțional.
Drepturi și libertăți

Prof.univ.dr. Marieta SAFTA

 Dreptul şi statul

Dreptul a apărut din necesitatea obiectivă a stabilirii unor

reguli de comportament social obligatorii, constituind un
instrument la îndemâna statului pentru apărarea valorilor sociale
pe care societatea le identifică la un moment dat.

S-a pus întrebarea:

Este dreptul legat de societate sau dimpotrivă acesta
apare precum Statul, de la un anume moment dat al dezvoltării
societăţii?
• Într-o primă teorie putem admite că dreptul însemnă orice regulă
de conduită, înseamnă că acesta există nediferenţiat de aceste
reguli, încă din momentul apariţiei primelor forme de organizare
socială.

• Dacă avem în vedere însă că dreptul nu poate exprima decât

nevoile sociale ale unei colectivităţi constituite într-o formă
politică, atunci acesta apare în condiţii social-istorice determinate.
 STATUL

Din punct de vedere sociologic: Din punct de vedere juridic:

STATUL poate fi definit ca fiind STATUL este o persoană morală,
dimensiunea specifică și esențială a o entitate juridică distinctă,
societății politice, societate care a stabilă și permanentă, detașată de
rezultat din fixarea, pe un teritoriu persoanele fizice, care în calitatea
determinat a unei colectivități umane lor de agenți ai puterii, exercită
relativ omogene, întruchipând națiunea, vremelnic puterea, în limitele
și care este guvernată de o putere competențelor atribuite.
instituționalizată, având capacitatea de a
exprima și de a realiza voința unei părți
din colectivitate ca voință generală.

N.B. Relația dintre drept și stat constă în aceea că dreptul, ca

ansamblu de norme juridice, este un instrument
indispensabil pentru puterea statală când acesta dorește să
ia decizii obligatorii pentru cetățenii unui stat.
Elementele statului

Populația
Teritoriul sau
națiunea

Suveranitatea
Elementul material - teritoriul
“Permite statului să aibă consistență” și cuprinde solul, subsolul,
spațiul atmosferic aferent și o porțiune din apele înconjurătoare,
delimitat prin hotare naturale sau convenționale.

Pe acest cuprins se exercită puterea suverană a statului, în sensul că

puterea lui, pe acest teritoriu, nu se subordonează niciunei alte
puteri rezolvându-și problemele fără nicio ingerință, respectând în
același timp suveranitatea altor state.
Elementul personal – populația sau
națiunea
Populația se compune dintr-o masă de persoane în spațiul ei
cultural, cu tradițiile și limba ei, precum și din diferite grupuri
stabilite ulterior în acest spațiu, numite minorități naționale,
împreună cu care formează comunitatea.

Elementul de legătură între indivizii care alcătuiesc populația

unui stat și statul respectiv este cetățenia, populația fiind alcătuită
astfel din cetățenii cărora statul de protejează drepturile și
obligațiile.
Elementul formal-instituțional -
suveranitatea
Elementul formal-instituțional se referă la puterea de stat,
definită ca formă de autoritate socială pe care un individ sau un
grup de indivizi o are asupra altora pentru realizarea unui scop
comun, asumat de membrii comunității sau impus acestora de către
cei care exercită puterea.
 Puterea de stat
1. Caracterele puterii de stat

Øeste o putere politică

Øeste o putere de comandă

Øare vocația generalității

Øeste suverană
Separația puterilor în stat

Principiul separației puterilor în stat este consacrat în art. 1 alin.

(4) din Constituția României:
Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului
puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul
democraţiei constituţionale.

Aceste dispoziții se referă la organizarea puterii

statutului corespunzător funcțiilor sale principale.
 Funcția legiuitoare reprezintă
manifestarea directă a suveranității
poporului și se caracterizează pin aceea
Funcția că statul stabilește reguli de conduită
legiuitoare socială obligatorie, a căror încălcare este
sancționată prin aplicarea unei forțe de
coerciție.

Funcția executivă are ca obiect

Funcția organizarea aplicării și aplicarea în
executivă concret a legilor și a altor acte normative
și cu caracter individual adoptate sau
emise în executarea legilor.

Funcția Funcția jurisdicțională privește

jurisdicțională aplicarea legii în litigiile concrete care
apar în societatea între indivizi.
SISTEMUL DREPTULUI.
Normele juridice, instituțiile juridice și ramurile de drept.
Dreptul constituțional ca ramură a dreptului public.

1. Normele juridice
Dreptul este conceput ca o unitate de instituții între care există un
ansamblu de relații ale căror organizare și ierarhizare creează un sistem, iar
elementul de bază îl constituie norma juridică.

În principal, normele juridice sunt norme de conduită instituite de stat,

cu caracter obligatoriu, fapt care creează premisele intervenției forței coercitive
a statului la nevoie pentru a se asigura respectarea lor.
Definiția normei juridice

Norma juridică poate fi definită ca o regulă de

conduită generală, impersonală, obligatorie,
instituită sau acceptată de stat, a cărei îndeplinire
se realizează voluntar, iar la nevoie prin intervenția
forței de constrângere a statului.
Elementele de structură ale normei juridice

Structura internă Structura externă

(logico-juridică): (tehnico-legislativă):
Ipoteza: Structura externă a normei vizează
stabilește condițiile și forma pe care aceasta trebuie să o
împrejurările în care intră în
acțiune dispoziția sau sancțiunea îmbrace: articole, paragrafe,
normelor juridice. alineate. Structura tehnico-
Dispoziția: legislativă nu se suprapune cu
Stabilește conduita părților, adică structura logică, astfel încât, în
acțiunea sau inacțiunea pe care unele cazuri, articolele nu coincid
subiectele trebuie să o
îndeplinească cu norma juridică sau alteori, într-
un articol sunt cuprinse mai multe
norme.
Sancțiunea:
Stabilște consecințele nerespectării
conduitei prescrise de normă.
N.B. Se poate ca unul dintre elementele logice ale
normei juridice să lipsească sau să fie implicit.
Instituțiile juridice

Normele juridice alcătuiesc subsisteme de un grad superior

ce converg spre asamblarea sistemului de drept. Aceste subsisteme
sunt instituțiile juridice și ramurile de drept.

Instituțiile juridice sunt ansambluri de reguli de drept,

corpuri de reguli organizate în jurul unei idei centrale, formând un
tot sistemic ordonat și permanent.
Altfel spus, instituția juridică se referă la totalitatea
normelor juridice care reglementează o anumită categorie de relații
sociale, generând astfel o categorie aparte de raporturi juridice.
Exemple: organizarea familiei, organizarea proprietății,
organizarea statului.
Ramurile de drept

Ramura de drept reprezintă o grupare mai mare de

norme juridice, precum și mai multe instituții juridice legate
între ele prin obiectul lor comun, prin principii comune și
prin unitatea de metodă folosită în reglementarea acelor
relații sociale.

La baza grupării normelor stau obiectul comun de

reglementare, unitatea de metodă a reglementării juridice și
principiile comune.

Structura sistemului de drept apare ca totalitate

complexă și unitară de interacțiuni între ramurile de drept, și
între acestea și întreg.
Diviziunea dreptului în drept public și drept privat

Prima încercare de divizare a dreptului își are originea în dreptul

roman și aparține lui Ulpian, care a împărțit dreptul după interesul ocrotit,
în jus publicum și jus privatum.

În timp, gruparea dreptului în public și privat pe baza interesului

ocrotit a determinat nuanțări din partea specialiștilor în drept ducând la
completarea ulterioară a criteriilor tradiționale ce guvernează această
diviziune a dreptului sau chiar la abandonarea lor, în teoria juridică.

Apreciem că valoarea practică și teoretică a grupării dreptului în

drept public și drept privat se justifică prin următoarele caractere
distinctive:

Ø generalitatea interesului
Ø forța obligatorie
Ø modalitățile de exprimare a voinței
Dreptul constituțional ca ramură a dreptului
public

Definiția sintetică: Definiția descriptivă:

Dreptul constituțional Dreptul constituțional este

ramura de drept public care
reprezintă acea ramură a cuprinde totalitatea normelor
dreptului public formată din juridice, reprezentând o
normele juridice care unitate închegată și
reglementează relațiile sociale sistematizată, care
reglementează principiile
fundamentale ce apar în fundamentale ale organizării
procesul instaurării, de stat, structura și modul de
menținerii și exercitării funcționare a organelor
statale a puterii. statului, drepturile și
obligațiile fundamentale ale
cetățenilor în raporturile lor
cu statul.
Obiectul dreptului constituțional

Obiectul dreptului constituțional constă în

ansamblul unitar al dispozițiilor legale, cuprinse în
Constituție sau acte subsecvente acesteia, aplicabile
mecanismului de organizare și funcționare și de exercitare a
puterii suverane în stat, precum și garantării drepturilor și
libertăților cetățenești.
Specificul normelor de drept constituțional

Ø reglementează conduita oamenilor în relațiile sociale fundamnetale

ce apar în procesul instaurării, menținerii și exercitării puterii

Ø normele de drept constituțional sunt, de regulă, norme cu grad

mare de abstractizare având o sferă de aplicare foarte generală,
cuprinse atât în Constituție, cât și în alte acte normative care sunt
izvoare de drept constituțional

Ø reglementează nemijlocit unele relații sociale, normele de drept

constituțional cuprind și prevederi care conțin formularea unor
principii, consființesc bazele puterii, definesc unele instituții.

Ø sub aspectul structurii logico-formale, se constată că în cazul

normei constituționale nu întodeauna sancțiunea este evidentă, dar
ea există
Locul dreptului constituțional în sistemul
dreptului

Ca ramură de drept Ca factor structurant al

întregului sistem de drept

Dreptul constituțional Dreptul constituțional

reprezintă totalitatea normelor și constituie o ramură
instituțiilor juridice care au ca conducătoare pentru celelalte
obiect reglementarea rapoturilor ramuri ale dreptului care, într-un
sociale care iau naștere în fel sau altul, îşi au sorgintea în
procesul exercitării puterii principiile constituţionale.
publice. Această caracteristică este o
consecinţă a supremaţiei
Constituţiei.
Evoluţii ale dreptului constituţional
În prezent, unii autori consideră că noţiunea de drept
constituţional s-a extins de la denumirea unei ramuri a sistemului
juridic statal la structuri supranaţionale, Uniunea Europeană.

N.B. Uniunea Europeană nu se întemeiază pe ideea unei

separaţii instituţionale a puterilor, fiecare dintre instituţiile
UE fiind asociată variilor funcţii politice.

Împărţirea instituţională a puterii reprezintă temeiul

sistemului Uniunii de control reciproc şi echilibru al puterilor.
Evoluţii ale dreptului constituţional
Alţi autori vorbesc despre un sistem constituţional
compus, incluzând astfel constituţiile naţionale în ansamblul lor,
precum şi tratatele constitutive ale Uniunii Europene.

Se remarcă fenomenul de internaţionalizare a dreptului

constituţional, corelativ celui de constituţionalizare a dreptului
internaţional.

Aceste fenomene facilitează realizarea unei relaţii de

reciprocitate între reglementările naţionale şi
internaţionale, cu posibilitatea de a se influenţa unele pe
altele.