1. Dreptul public şi dreptul privat.

Dreptul public Drept privat

O parte a dreptului obiectiv care inglobeaza ansamblul O subdiviziune a dreptul obictiv care înglobează un
ramurilor de drept care promoveaza exprima şi apara ansamblu de ramuri ce promoveaza exprima şi apară
interesele statului interesele particulare
Metoda specifica este metoda ordonarii .Normele juridice Metoda specifica este metoda coordonarii (dispozitivă
specific sint normele imperative (onerative ,prohibitive) metoda autonomiei de voinţă
Normele specific dreptului privat sunt normele dispozitive
În domeniul public prezenţa statului este o necessitate deci În raporturile de drept privat statul de regulă nu participă
statul participă în raporturile de drept public se distanţează însă intervine la nevoie în funcţie de arbitru
Ramurile dreptului public: Ramurile dreptului privat:
Dr constitutional Dr civil
Adminstrativ Dr familiei
Penal, procesual penal, Comercial
Contravenţional Muncii
Financiar,vamal Dr protecţiei sociale

2. Dreptul constituţional ca ramură de drept. Locul şi importanţa dreptului constituţional în sistemul de drept
Dreptul constituţional ca ramură s-a impus ca fundament pentru celelalte ramuri de drept şi s-a divizat dintr-o altă
ramură de drept, drept administrativ, devenind o ramură independentă.
Dreptul constituţional cuprinde norme care au ca obiect de reglementare instituţionalizarea şi exercitarea puterii de
stat ,norme adoptate de o autoritate legiuitoare,anume împuternicită în acest scop şi după o procedură specială.
Dreptul constituţional este ramura fundamentală a dreptului fiecărei ţări,care reglementează modul de organizare a
societăţii în stat ,esenţa ,forma şi mecanismul statului,atribuţiile şi responsabilităţile guvernanţilor, dar şi drepturile,
libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţeanului
Ca ramură a sistemului dreptului ,dreptul constituţional reprezintă un sistem de norme juridice şi instituţii juridice , care
în raport cu sistemul dreptului , este parte a acestuia, fiind:
 Un ansamblu organizat de norme şi instituţii juridice care au acelaşi obiect de reglementare ,folosind aceleaşi
metode .
 Între normele juridice şi instituţiile juridice sunt legături specifice ,care determină manifestarea lor într-un
complex unitar şi interdependent .
 Între normele dreptului constituţional există o ordine ierarhică ,în vîrful căreia se găsesc normele din
Constituţie.
Locul dreptului constitutional in sistemul de drept
Pentru a intelege mai bine ce loc ocupă derptul constitutional in cadrul sistemului dreptului trebuie sa analizăm asa
noţiuni :importanţa relaţiilor sociale reglementate de dreptul constitutional,precum si valoare formelor juridice prin care
voinţa guvernanţilor de aparare a acestor relaţii devine drept.Normele de drept constitutional reglementează cele mai
improtante relaţii sociale ,adica acele relaţii fundamentale ce apar în procesul instaurării ,menţinerii şi exercitării
puterii.Este incontestabil că relaţiile sociale privind instaurarea mentinerea puterii prezintă cea mai mare improtanţă
pentru popor ,cucerirea puterii este scopul oricărei revoluţii.Cucerind puterea guvernanţii pot apoi să organizeze
întreaga viaţă economică social si economic.Apare deci cu claritate valoare deosebită a intereselor ocrotite prin normele
drepului constitutional.Faţă de valoarea deosebită a relaţiilor sociale reglementate prin dreptul constitutional-si aici trec
la cel deal doilea aspect cercetat astfel apare evident necesitatea exprimării voinţei guvernanţilor prin cele mai
importante şi mai eficiente forme juridice şi anume prin acte normative de reglementare primară a relaţiilor sociale.De
aceea aceste relaţii sociale sunt reglementele în primul rind de constituţie ,legea fundamental a statului.Aceste două
aspect duc la concluzia că dreptul constituţional este o ramura principal în sistemul dreptului.
3. Subiectele raportului de drept constituţional. Izvoarele dreptului constituţional
Izvoarele dreptului constituţional sunt numai actele normative adoptate de autorităţile publice reprezentative. Aceste
acte normative cuprind norme juridice , prin care se reglementează relaţii sociale fundamentale, care apar în procesul
instaurării ,menţinerii şi exercitării puterii de stat. Nu toate izvoarele dreptului sunt şi izvoare de drept constituţional.
Ioan Nuraru stabileşte o regulă după care se poate aprecia izvoarele dreptului constituţional . Şi anume, să cunoaştem
autoritatea publică care le-a emis ,conţinutul actului normativ.
Legea este principalul izvor al dreptului :
-legi constituţionale (Constituţia, legea de revizuire a Constituţiei Titlul VI art.141) (legile adoptate prin referendum
naţional).
-legile organice (ocupă locul secund, reprezintă o dezvoltare a dispoziţiilor constituţionale , explică ceea ce Constituţia
a stabilit ca principiu). Art.72 Constituţia R.M. se adoptă după procedura majorităţii parlamentare (50%+1). Intervin în
domeniile strict stabilite de Constituţie.
-legile ordinare intervin în celelalte domenii ale vieţii sociale ,în afară de domeniile reglementate de legi organice şi
constituţionale.
 Actele normative subordonate legii
Decretele prezidenţiale-avînd caracter constituţional,dar nu primar.
Actele normative ale organului de control constituţional -autorităţii de verificare a conformităţii actelor juridice cu
Constituţia R.M.
Regulamentul parlamentului – adoptat printr-o lege organic şi care reglementează structura internă şi modul de
desfăşurare a activităţii parlamentului.
Precedentul judiciar – este hotărîrea unei instanţe judecătoreşti pe o cauză concretă ,devenită obligatorie la examinarea
unor cauze analoge, nu este specific pentru sistemul nostru de drept .
Codul legilor religioase -este specific în sistemul Islamic de drept ,astfel există în cărţile lor religioase , se stabilesc şi
anumite reguli de drept Constituţional.
Tratatele internaţionale – acesta poate fi un izvor de drept constituţional ,dacă reglementează un domeniu al dreptului
constituţional ( sfera drepturilor omului) , care trebuie să fie de aplicaţie directă ,să fie ratificat conform dispoziţiilor
constituţionale naţionale .Art 4. Constituţie
Statul – este primul subiect direct sau reprezentat de organele sale reprezentative, fiind un subiect calificat ,
permanent prezent în raporturile de drept public. În mod direct statul se manifestă în raporturile prinvind cetăţenia , în
raporturile privind structura de stat. Dar, de cele mai multe ori el este reprezentat de autorităţile statului, şi anume
organele legiuitoare, sunt întotdeauna subiecte de drept constituţional cu condiţia ca raporturile la care participă să fie de
drept constituţional. Organele executive şi jurisdicţionale sunt subiecte de drept constituţional ,dacă raportul juridic la
care participă are ca celălalt subiect poporul, statul, sau organele legiuitoare . Şi dacă acel raport juridic , apare în
procesul instaurării ,menţinerii şi exercitării puterii de stat.
Poporul – calitatea de subiect de drept constituţional recunoscută de constituţie . Art. 2 Suveranitatea şi
puterea de stat (1) Suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova,care exercită în mod direct şi prin
organelle sale representative ,în formele stabilite de Constituţie.
Partidele şi alte formaţiuni politice – sunt forme organizatorice în care cetăţenii participă la guvernare .Propun
candidaţi în alegeri şi de ele depinde buna organizare şi desfăşurare a alegerilor organizaatorice representative.
Cetăţenii – pot apărea ca subiecţi de drept în 3 ipostaze:
-ca persoană fizică în realizarea raporturilor juridice privind drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale.
-ca persoană investită cu anumite demnităţi ,funcţii într-un organ de stat .(în calitate de ministru, deputat, judecător, şef
de stat. ), în calitate de reprezentant al poporului.
-în calitate de parte a corpului electoral, fiind repartizaţi pe circumscripţii electorale.
Străinii şi apatrizii – aceştia se manifestă ca subiecţi de drept constituţional, în raporturile ce apar în calitatea
lor de persoană în exercitarea unor drepturi şi îndatoriri ale omului, art.19 Constituţie . În exercitarea raporturilor
juridice de acordare a cetăţeniei şi a azilului politic.
Obiectivele disciplinei Dreptul constituţional este disciplina care studiază ansamblul coerent şi unitar de norme juridico-
constituţionale.
5.Noţiunea şi esenţa constituţiei.
În ştiinţa dreptului constituţional, noţiunea de constituţie este examinată în două sensuri:
-în sens material se înţelege un act scris sau o totalitate de acte constituţionale , scrise sau nescrise ,prin care se
stabileşte bazele de orînduire a statului, forma de guvernare , structura de stat , principiile organizării şi activităţii
organelor ce exercită puterea de stat , competenţa şi raporturile între ele, simbolica statului, sfera drepturilor ,libertăţilor
şi îndatoririlor fundamentale ale individului.
-în sens formal ,este legea fundamentală a statului ,cu valoare juridică supremă ,adoptată şi revizuită de o autoritate
anume împuternicită , după o procedură specială.
Statele posedă constituţii atît în sens material, cît şi în sens formal,cu excepţia Marii Britanii, Israelului, Noua
Zeelandă,care dispunde doar de constituţii material, nu şi formale.. Normele constituţionale ,avînd valoare juridică egală
,cît şi cu normele juridice ordinare.
Constituţia este actul juridic normativ,suprem, cuprinzînd normele care au ca obiect de reglementare,
instituţionalizarea şi exercitarea puterii de stat. Norme adoptate în cadrul unei proceduri specifice. Acea lege
fundamentală , avînd forţă juridică superioară , celorlalte legi, prin care reglementează în mod sistemic, principiile
structurii sociale, economice şi politice, de organizare şi funcţionare a statului bazat pe acestea garantînd material
,drepturile fundamentale cetăţeneşti, stabilind şi îndatoririle acestora.
Un sistem de norme juridice,cu valoare juridică supremă ,care reglementează bazele raporturilor juridice dintre
oameni şi societate , pe de o parte, şi stat pe de altă parte, precum şi bazele organizării statale
6.Adoptarea, revizuirea şi abrogarea constituţiilor
Pentru reglementarea   procedurii   de  adoptare   a   Constituţiei Republicii Moldova,  Parlamentul Republicii Moldova
adoptă prezenta lege.                                           
Art.1.- Adoptarea   Constituţiei   Republicii   Moldova   ţine   de competenţa exclusivă a Paralmentului.
 Art.2. - (1)  Proiectul  de Constituţie este depus în Parlament  de Comisia  
pentru  definitivarea  proiectului  Constituţiei   Republicii Moldova,  formată prin Hotărîrea Parlamentului nr.33-XII din
1  aprilie 1994.
    (2) Comisia îşi  va exercita împuternicirile pănă la data adoptării Constituţiei.
    Art.3. - Comisia pentru definitivarea proiectului de Constituţie va prezenta Parlamentului un raport privitor la:
     a) lucrul efectuat  la proiectul de Constituţie de către  comisiile parlamentare precedente;
    b) conţinutul normaiv al proiectului de Constituţie.
    Art.4.- (1) Proiectul  de Constituţie se dezbate, conform regulilor generale  prevăzute de Regulamentul
Parlamentului şi de prezenta  lege, în două lecturi.
    (2) La decizia  Parlamentului,  proiectul de Constituţie  poate  fi propus spre dezbatere şi în a treia lectură.
    Art.5. - După   discutarea  proiectului  de  Constituţie  în  prima lectură  fracţiunile parlamentare şi deputaţii vor
transmite în  scris, în  decursul  a  5 zile, Comisiei pentru definitivarea  proiectului  de
Constituţie    amendamentele    respective,   conform    Regulamentului Parlamentului.
    Art.6. - Dezbatrea  proiectului  de Constituţie în a  doua  lectură constă în:
    a) prezentarea  unui  raport de către Comisia pentru  definitivarea proiectului de Constituţie despre rezultatele
examinării amendamentelor primite;
    b) dezbatrea proiectului pe articole;
    c) votarea proiectului pe articole şi în ansamblu.
    Art.7. - În cazul  lecturii  a treia sînt examinate numai  articole supuse lecturii a treia.
    Art.8. - (1)  Adoptarea  articolelor  aparte  se face  cu  votul  a jumătate plus unu din numărul total de deputaţi.
    (2) Adoptarea  Constituţiei  în  ansamblu se face cu votul  a  două treimi  din numărul total de deputaţi şi se
autentifică prin  semnătura fiecărui deputat sub textul original al Constituţiei.
    (3) Deputatul îşi exprimă voinţa prin vot deschis.
    Art.9. - Rezervele votantului asupra unor prevederi constituţionale se  fixează, la cererea lui, în procesul-verbal al
votării. Acest  fapt nu  îl priviază de dreptul de a vota Constituţia în ansamblu. Rezervele nu   ifluinţează  
asupra  caracterului  obligatoriu  al   prevederilor constituţionale.
Revizuirea (modificarea) constituţiilor
Art 141. Subiectele de iniţiativă de revizuire a Constituţiei. reglementată de însăşi constituţie. (Poporul 200 000 de
cetăţeni cu drept de vot ce provin din jumătate din unităţile administrativ teritoriale de nivelul 2, în fiecare din acestea
cel puţin 200 000 de semnături. 1/3 din deputaţii din parlament,guvernul) .
Constituţia mai stabileşte şi elementele de procedură, în procesul de revizuire a acesteia.
1.Proiectul de revizuire a constituţiei se depune la parlament , numai însoţit cu avizul favorabil al curţii
constituţionale,susţinut de cel puţin 4 din cei 6 judecători a Curţii Constituţionale a R.M.
2. Parlamentul va trece la discutarea proiectului de revizuire a constituţie, după cel puţin 6 luni şi cel mult un an ,de la
înregistrarea proiectului în parlament. Dacă în acest timp nu se discută proiectul de lege, atunci este considerat nul.
3. Textul de revizuire a constituţiei trebuie adoptat cu cel puţin 2/3 din voturi, din 101. După cel puţin două lecturi in
parlament.
4.Nu toate dispoziţiile constituţionale , pot fi revizuite la fel, astfel , dispoziţiile privind , caracterul suveran,
independent, şi unitar al statului , precum şi neutralitatea permanent pot fi revizuite , numai cu aprobarea lor prin
referendum naţional, cu votul majorităţii cetăţenilor ,înscrişi în listele electorale. Dacă Moldova ar decide renunţarea la
independenţă, prin aderarea la alt stat ,decide poporul .
5.Nici o revizuire nu poate fi făcută , dacă ar avea ca rezultat suprimarea ,încălcarea sau limitarea drepturilor şi
libertăţilor cetăţeneşti şi a garanţiilor acestora ,recunoscute de legislaţia în vigoare .
6.În anumite împrejurări ,revizuirea constituţiei este interzisă , şi anume, pe durata stării de urgenţă , de asediu, şi de
război.
Abrogarea constituţiei .Abrogarea constituţiei are loc atunci cînd se adoptă o nouă constituţie
7 .Conţinutul şi structura constituţiilor. Clasificarea constituţiilor
Majoritatea constituțiilor din lume au un conținut complex care reglementează principii fundamentale pentru
toate domeniile vieții politice, economice, culturale, juridice s.a.. Acest caracter al constituției îi dă o formă de lege
fundamentală pentru toate relațiile sociale în stat. Majoritatea constituțiilor prevăd în textul lor că sunt adoptate de către
popor sau în numele lui. În constituția SUA este folosită formula „Noi, poporul SUA‖, în Germania „Poporul german‖,
în Franța „Poporul francez aprobă constituția‖. În funcție de conținut între constituțiile statelor exista deosebiri
esențiale, nu există înconstituții o consecutivitate de norme care săstabileascăformă organizării de stat, exista doar
trimitere la norma de drept ce prevede acest lucru.În majoritatea statelor constituțiile prevăd formă de guvernamînt,
structura de stat, regimul politic al statului, separația puterilor, drepturile și îndatoririle cetățenilor.
Valoarea, continutul si semnificatiile constitutiei au fost clar exprimate in actele constitutionale si constitutiile
care au deschis drumul procesului constitutional. Astfel, Declaratia franceza a drepturilor omului si cetateanului din
anul 1789 stabilea ca “Orice societate in care garantia drepturilor nu este asigurata, nici separatia puterilor stabilita, nu
are constitutie”, iar prima constitutie scrisa din lume, Constitutia americana din anul 1787 arata in preambulul sau ca
“noi, poporul american, in vederea formarii unei uniuni perfecte, stabilirii justitiei, asigurarii linistii interioare, asigurarii
apararii comune, dezvoltarii bunastarii generale si asigurarii binefacerilor libertatii pentru noi si urmasii nostri,
poruncim si stabilim prezenta constitutie…” Asa cum o spun juristii americani, in constitutia americana si-a gasit
punctul culminant spiritul constitutional american.
Elementele structural ale Constituţiei. Aliniatul se integrează in articol ,acesta in titlu, iar titlu in capitole.
Clasificarea după forma constituţiei :
1)Constituţii cutumiare(nescrise) – format din cutume uzanţe ,precedente judecătoreşti, la care se adaugă şi o serie de
norme scrise , elaborate de autoritatea legislativă a statului. Sunt considerate obligatorii, fiind expresia convingerii
acelei colectivităţi umane ,că răspund sentimentului unanim de justiţie , fiind consacrate obligatorii printr-o îndelungată
practică. (Marea Britanie, Israel, Noua Zeelandă).
2)Constituţii scrise –rezultatul activităţii unei autorităţi constituante, care au adoptat într-un singur act, sau mai multe
acte normative, normele cu valoare juridică superioară celorlalte legi. Ele se înfaţişează ca un singur tot, părţile cărora
se integrează într-o ordine raţională.

După modul de stabilire :

1)Constituţiile acordate, cunoscute în anumite surse Pacta Concordata .Care formal este o iniţiativă a monarhului ,dar în
realitate un act impus lui, prin care el recunoaşte anumite drepturi şi libertăţi fundamentale cetăţeneşti, Îşi autolimitează
puterea ,prin constituirea unei puteri legislative, şi recunoaşterea puterii judecătoreşti cu grad mai înalt de independenţă.
(Japonia din 1899 )
2)Constituţia pact ,rezultatul unui compromis între monarh şi parlament. Constituţiile României 1866,1923)
3)Constituţia statut ,este în realitate o constituţie acordată ,dar care a fost supusă votului popular, printr-un plebiscit,care
însă nu permitea poporului sau electoratului , să-şi expună liber opţiunea. (Constituţia Italiană 1848).
4)Constituţia convenţie ,este rezultatul, activităţii unei adunări a reprezentanţilor a diverselor pături sociale,care au
participat cu contribuţia proprie la textul constituţiei. De regulă a marcat trecerea , de la monarhie la republică. (revoluţii
care au dus la trecerea de la o formă de guvernare, la altă). (Constituţia SUA 1787, Constituţia franceză de la 1791).
5)Constituţia parlamentară ,se impune după al doilea război mondial , cînd calitatea de autoritate constituantă ,este
atribuită parlamentului. Care după o procedură specială, adoptă textul constituţiei. În marea lor majoritate ,acest tip de
contituţie este supus ulterior votului popular prin referendum . (Constituţia Franţei de la 1958, Constituţia Italiei 1947 ,
Constituţia Russiei 1993, Constituţia României 1991 ).
După modul de modificare
1)Constituţii suple – care nu necesită respectare unei proceduri speciale de revizuire, fiind aplicată procedura legislativă
obişnuită. În aceste sisteme constituţiile nu au valoare juridică superioară celorlalte legi ,deosebindu-se de aceastea doar
după conţinut. (constituţiile cutumiare).
2)Constituţiile rigide –pentru a se modifica , este necesară respectarea unei proceduri speciale. Această procedură
vizează autoritatea ce poate face modificarea
8.Supremaţia constituţiei. Controlul constituţionalităţii legilor
Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravene
prevederilor Constituţiei nu are putere juridică. , Deci actele juridice care contravin Constituţiei nu au forţă juridică.
Orice act juridic este prezumat a fi constituţional pînă cînd se va dovedi contrariul. Pînî cînd neconstituţionalitatea lui
va fi constatată de o autoritate împuternicită ,pînă atunci actul juridic se consideră a fi unul valabil.
Controlul constituţionalităţii este verificarea actelor juridice emise de organele puterii de stat ,proces prin care
organul care verifică poate anula actele organului verificat ,din acel moment , acel act recunoscut ca fiind
neconstituţional pierde valoarea sa juridică. Constrolul de constituţionalitate se realizează de regulă la sesizare ( la
cerere) .
Forme de control al constituţionalităţii:
1.După autorităţile competente de a controla supremaţia constituţiei:
-Controlul prin opinia publică (este reflectarea reacţiei opiniei publice în cazul încălcării normei constituţionale de
către autorităţile statului în timpul adoptării unei norme juridice ( ex. Constituţia Franceză 1793 recunoştea dreptul la
insurecţie, dreptul la revolt individual şi colectivă care devin sancţiuni legitime, a ilegalităţilor şi a eventualilor acte
neconstituţionale.) Doctrina o consideră primitivă şi ilegală pentru că apelează la violenţă , dar şi neobiectivă
,neformulată ştiinţific .
Astăzi opinia publică se poate manifesta liber şi împotriva normelor juridice considerate neconstituţionale prin
mai multe drepturi constituţionale ( libertatea conştiinşei, dreptul la informaţie, dreptul la administrare , libertatea
întrunirilor , libertatea opiniei şi exprimării ,dreptul de petiţionare ,dreptul persoanei vătămate de o autoritate
publică).
-Controlul prin participarea directă a cetăţenilor şi anume referendumul (considerat democratic , dar
imposibil de realizat atunci cînd actele neconstituţionale sunt dese ,lipseşte pregătirea juridică a cetăţenilor) .
-Controlul politic exercitat de un organ politic statal ( de ex. parlamentul , dar şi de alte organe ale statului care li se
încredinţează pe lîngă menirea lor de bază şi această sarcină să verifice conformitatea actelor juridice cu constituţia) .
Controlul exercitat de parlament este un autocontrol ,unii îl consider autentic ,deoarece parlamentul fiind cel
ce a adoptat constituţia este cel mai în măsură să aprecieze concordanţa dintre lege şi constituţie. Alţii îl consideră fără
nici o garanţie neobiectiv , fiind exagerat să se ceară parlamentului care a adoptat legea, să o şi amendeze pentru
neconstituţionalitate, să-i dea posibilitate parlamentului să fie judecător în propria cauză.
-Controlul judecătoresc se exercită fie de întreg sistem judecătoresc sau doar de către organul judecătoresc
suprem. Dreptul judecătorilor de a verifica conformitatea legilor cu constituţia se justifică prin menirea judecătorilor de
a interpreta şi de a aplica legea şi sancţiona în caz de încălcare a legii .
Dreptul judecătorilor de a face şi justiţia constituţională se poate explica prin teoria separaţiei puterilor în stat,
şi asumarea de către puterea judecătorească a regulatorului bunei funcţionări a acestui principiu.
 Judecătorul prin formaţia sa,obiceiurile şi obligaţia de a rezolva cazurile cu imparţialitate .Faptul că
procedura judecătorească implică publicitatea dezbaterilor ,contradictorialitate.Obligaţia de motivare a sentinţelor
recunosc acest control ca unul obiectiv şi credibil. (control aplicat de SUA ,Polonia,Japonia )
-Controlul printr-un organ unic special şi specializat independent de organele puterii de stat ce deţine monopolul
controlului de constituţionalitate .numit de jurisdicţie constituţională. Acesta se subordonează doar constituţiei şi legilor
sale organice .( la noi este Curtea Constituţională ).
2.În funcţie de timpul de care se efectuează:
-Control anterior adoptării legii numit şi preventiv sau prealabil se exercită în faza de proiect . Se consider că
nu este unul veritabil , şi atît timp cît legea nu este adoptată proiectul poate fi îmbunătăţit sau chiar abandonat.
Acest control este mai mult o garanţie de legalitate şi constituţionalitate care de regulă se realizează prin
necesitatea avizării proiectului de lege prin comisiile parlamentare în special comisia juridică a parlamentului.
-Controlul posterior adoptării legii se exercită după ce legea este adoptată,se consider unul veritabil ,se aplică diferit în
diverse state ( de ex. în Franţa de la momentul adoptării pînă la intrarea în vigoare a legii se poate verifica de
corespundere cu constituţia. ) , dar sînt state ca Romînia, Moldova din 2014 din momentul adoptării pînă la intrarea în
vigoare dar şi după intrarea în vigoare .
3.În funcţie de forma controlului :
-Control abstract sau pe calea acţiunii se aplică asupra unei legi în afara cazului concret ,este sufficient ca
norma juridică să fie adoptată ca să se ceară verificarea ei de constituţionalitate( de conformitate cu constituţia). Curtea
Constituţională a RM aplică controlul abstract în activitatea de control de constituţionalitate .
-Control concret sau pe cale de excepţie( numit şi excepţia de neconstituţionalitate) este un procedeu defensiv , şi
pentru a ataca legea la Curtea Constituţională trebuie să aştepţi ca legea să ţi se aplice direct pentru a o ataca de
neconstituţionalitate.
Este procedura prin care particularii aflîndu-se în judecarea unei cauze în faţa instanţei , să i se aplice direct norma
juridică pe care el sau oricare parte a procesului o suspectează ca fiind neconstituţională să sesizeze CSJ ca subiect de
sesizare a CC unic în excepţia de neconstituţionalitate să sesizeze Curtea Constituţională pentru a se pronunţa asupra
constituţionalităţii
11.Cetăţenia R.M. Principiile de bază ale cetăţeniei R.M
Cetăţenia ca insituţie juridică este un ansamblu de norme juridice ce reglementează raporturile juridice grupate în jurul
necesităţii de a asigura totalitatea de drepturi şi obligaţii stabilite de constituţie, şi alte legi acelor persoane care sunt
strîns legate de un stat anume. Condiţia juridică a persoanei se creează prin normele juridice , care stabilesc statutul
persoanei în calitatea ei de cetăţean.
Cetăţenia este acea calitate a persoanei fizice ce exprimă legătura politico-juridică permanentă nelimitată în
timp şi spaţiu dintre acea persoană fizică şi statul respectiv şi determină dobîndirea de drepturi şi obligaţii reciproce
stabilite de constituţie şi garantate de ea şi alte legi.
Cadrul juridic care reglementează instituţia cetăţeniei, în R.M sunt art. 17-19 din Constituţie.
Principiile cetăţeniei:
I.Principii care stau la baza dobîndirii cetăţeniei:
1.Principii prin naştere.
a)ius sanguinis (dreptul sîngelui)-cetăţenia se dobîndeşte ca efect al legăturii de sînge dintre copil şi părinţii
săi,indiferent de locul naşterii copilului. Contează cetăţenia părinţilor.
b)ius soli (dreptul teritoriului) – copilul devine cetăţean al statului , pe teritoriul căruia se naşte, indiferent de cetăţenia
părinţilor. Important e locul naşterii.
Deşi în R.M se preferă principiul ius sanguinis şi ius soli se aplică într-o formulă specifică:
1)copilul născut pe teritoriul R.M din părinţi ambii apatrizi, unul apatrid altul străin sau ambii străini,
dobîndeşte la naştere cetăţenia R.M.
2)copilul găsit pe teritoriul R.M. este considerat cetăţean al ei, pînă cînd nu se dovedeşte contrariul, pînă la
împlinirea vîrstei de 18 ani.
2.Principii la cerere
a)prin naturalizare- posibilitatea recunoscută prin dreptul intern unei persoane, cetăţean străin sau apatrid care locuieşte
perment şi legal pe teritoriul unui stat al cărui cetăţean nu este , are dreptul să dobîndească cetăţenia unui stat dacă
îndeplineşte toate condiţiile stabilite de lege.

II.Principii drepturi
1.Dreptul fiecărei persoane la o cetăţenie –
2.Stabilirea cetăţeniei copilului minor prin acordul părinţilor în cazurile stabilite de lege- copilul urmează cetăţenia
părinţilor săi, sau prin dreptul teritoriului,însă sunt cazuri cînd se stabileşte acest principiu drept.
-Asupra cetăţeniei copilului apatrid înfiat de soţi,unul dintre care este cetăţean R.M ,altul străin ,hotărăsc de comun
acord înfietorii.
-În cazul în care numai unul dintre părinţi dobîndeşte cetăţenia R.M părinţii vor hotărî de comun acord dobîndirea
cetăţeniei copilului lor minor.

III.Principii garanţii
1.Egalitatea în drepturi a cetăţenilor (art.15, art 16. alin (2) din Constituţie)
Art.15 Universalitatea Cetăţenii R.M beneficiază de drepturile şi libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin
alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.
Art.16 alin.(2) Egalitatea
(2)Toţi cetăţenii R.M sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de sex, rasă,naţionalitate, origine
etnică, limbă , opinie, apartenenţă politică , avere sau altă origine socială.
2.Nedescriminarea cetăţenilor ,indiferent de temeiurile dobîndirii cetăţeniei.
3.Neproducerea de efecte prin schimbarea cetăţeniei unuia dintre soţi asupra cetăţeniei celuilalt soţ sau asupra
cetăţeniei copilului minor, dacă nu există o cerere scrisă în acest sens a părinţilor.
- Retragerea cetăţeniei R.M nu produce nici un efect asupra cetăţeniei celuilalt soţ şi a copiilor.

4.Inadmisibilitatea privării arbitrare a persoanei de cetăţenia ei ,de dreptul de a-şi schimba cetăţenia.
Retragerea cetăţeniei se face în condiţii strict stabilite de lege ,fiind doar iniţiate de stat în baza temeiurilor expres
prevăzute:
a)a dobîndit cetăţenia R.M în mod fraudulos, prin informaţie falsă sau prin ascunderea unui fapt pertinent (cu riscul să
rămînă apatrid).
b)s-a înrolat binevol în forţele armatei străine . pot să redevină cetăţean după 5 ani de zile de trai permanent pe teritoriul
R.M. cu condiţia să fie şi cetăţeni ai altor state.
c)A săvîrşit fapte deosebit de grave prin care a adus prejudicii esenţiale statului.(pedeapsă complementară). În acest caz
persoana trebuie să aibă pe lîngă cetăţenia RM şi o altă cetăţenie şi nici o dată nu mai poate redeveni cetăţean al RM.

Evitarea apatridiei . Legătura dintre stat şi persoană este permanentă .Cetăţeanul este titular al tuturor drepturilor
libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ,dacă o persoană este lipsită de capacitatea de cetăţean ,ea este lipsită de toate
drepturile politice ,dar şi de o serie de drepturi civile şi de o serie de obligaţiuni. Astfel, apatridul are un statut juridic
inferior cetăţeanului. Astfel, nu se poate garanta egalitatea în drepturi a fiinţelor umane.

Protecţia cetăţenilor.1) Cetăţeanul beneficiază de protecţia propriului stat ,atît în ţară cît şi în străinătate.
2)Cetăţeanul RM nu poate fi extrădat sau expulzat de pe teritoriul RM.
Extrădarea este o formă de silire a unei persoane ,cetăţean străin sau apatrid să părăsească teritoriul RM sau a unui stat,
ea se produce ca urmare a unei cereri din partea unui stat străin în cazul în care acea persoană este suspectată de
săvîrşirea unor fapte ilegale .
Are ca scop : împiedicarea refugierii unor infractori pe teritoriul altor state ,pentru a scăpa de răspunderea
penală. Ea nu se poate aplica faţă de proprii cetăţeni.
Extrădarea se poate face doar în baza unei convenţii internaţionale şi în condiţii de reciprocitate şi se hotăreşte doar prin
justiţie.
Expulzarea este dreptul unui stat să oblige o persoană cetăţean străin sau apatrid să părăsească teritoriul său. Este o
măsură luată pentru ocrotirea ordinii de drept ,ordinii economice sau juridice ,a siguranţei statului sau pentru ofensele
aduse statului. Şi în acest caz expulzarea se decide de instanţa de judecată.
IV.Principii exclusive
1.Numai cetăţenii RM sunt titulari tuturor drepturilor prevăzute de Constituţie:
a)drepturile politice – dreptul de a alege şi de a fi ales ,dreptul de a fi membru de partid politic, dreptul de a
finanţa partidele politice (din străinătate este interzis) , dreptul de a desfăşura activitate politică pe teritoriul statului.
b)Dreptul de a fi angajat în orice funcţie pentru care îndeplineşte condiţiile de pregătire profesională. c)Dreptul
de a nu fi extrădat sau expulzat de pe teritoriul RM.
d)Dreptul de a fi protejat diplomatic cînd se află în străinătate.
e)Dreptul de a fi proprietar de terenuri.
Numai cetăţenii RM sunt ţinuţi să îndeplinească toate îndatoririle stabilite de Constituţie şi alte legi:
a)sunt răspunzători pentru dezvoltarea economică, socială, pentru apărarea independenţii ,suveranităţii şi integrităţii
teritoriale.
b)să satisfacă serviciul militar.
c)obligaţia de fidelitate faţă de ţară.
d)obligaţia de apărare a ţării.
12.Dobândirea cetăţeniei R.M. prin naştere şi prin înfiere
  (1) Cetăţenia Republicii Moldova se dobîndeşte prin:
    a) naştere;
    b) recunoaştere;
    c) înfiere;
    d) redobîndire;
    e) naturalizare.
    (2) Cetăţenia Republicii Moldova poate fi dobîndită şi în temeiul acordurilor internaţionale la care Republica
Moldova este parte.
    Articolul 11. Dobîndirea cetăţeniei prin naştere
    (1) Este considerat cetăţean al Republicii Moldova copilul:
    a) născut din părinţi, ambii sau unul dintre care, la momentul naşterii copilului, este cetăţean al Republicii Moldova;
    b) născut pe teritoriul Republicii Moldova din părinţi apatrizi;
    c) născut pe teritoriul Republicii Moldova din părinţi care au cetăţenia unui alt stat sau unul dintre care este apatrid,
iar celălalt cetăţean străin.
    (2) Copilul găsit pe teritoriul Republicii Moldova este considerat cetăţean al ei, atît timp cît nu este dovedit contrariul,
pînă la atingerea vîrstei de 18 ani.
Dobîndirea cetăţeniei prin înfiere
    (1) Copilul apatrid dobîndeşte automat cetăţenia Republicii Moldova prin înfiere dacă înfietorii (înfietorul) sînt
cetăţeni ai Republicii Moldova.
    (2) Asupra cetăţeniei copilului apatrid înfiat de soţi unul dintre care este cetăţean al Republicii Moldova, iar celălalt
cetăţean străin hotărăsc, de comun acord, înfietorii. În cazul în care înfietorii nu cad de comun acord, asupra
apartenenţei copilului la Republica Moldova va decide instanţa de judecată, ţinînd cont de interesele acestuia. În cazul
copilului care a împlinit vîrsta de 14 ani, se cere consimţămîntul lui, autentificat de notar.
    (3) Copilul cetăţean străin înfiat de soţi ambii sau numai unul dintre ei fiind cetăţean al Republicii Moldova sau unul
fiind cetăţean al Republicii Moldova, iar celălalt cetăţean străin sau apatrid poate deveni cetăţean al Republicii Moldova
dacă renunţă la cetăţenia statului străin, cu excepţia cazurilor prevăzute de acordurile internaţionale la care Republica
Moldova este parte.
    Articolul 14. Cetăţenia copilului în cazul nulităţii sau anulării înfierii
    În cazul declarării nulităţii sau al anulării înfierii copilului apatrid sau cetăţean străin, acesta este considerat că nu a
fost niciodată cetăţean al Republicii Moldova dacă domiciliază legal şi obişnuit în străinătate sau dacă părăseşte ţara
pentru a domicilia în străinătate.
13.Procedura dobândirii cetăţeniei R.M.
Temeiurile dobîndirii cetăţeniei
    (1) Cetăţenia Republicii Moldova se dobîndeşte prin:
    a) naştere;
    b) recunoaştere;
    c) înfiere;
    d) redobîndire;
    e) naturalizare.
    (2) Cetăţenia Republicii Moldova poate fi dobîndită şi în temeiul acordurilor internaţionale la care Republica
Moldova este parte.
14.Dobândirea cetăţeniei R.M. prin acordare la cerere
Condiţiile naturalizării
    (1) Cetăţenia Republicii Moldova se poate acorda la cerere străinului cu domiciliul legal şi obişnuit pe teritoriul
Republicii Moldova, care:
    a) are şedere legală şi continuă pe teritoriul Republicii Moldova cel puţin în ultimii 10 ani. Pentru apatrizi, refugiaţi şi
beneficiari de azil politic, termenul respectiv constituie 8 ani; sau
    b) are şedere legală şi continuă pe teritoriul Republicii Moldova timp de 5 ani înaintea împlinirii vîrstei de 18 ani; sau
    c) este căsătorit cu un cetăţean al Republicii Moldova de cel puţin 3 ani şi are şedere legală şi continuă pe teritoriul
Republicii Moldova în ultimii 3 ani; sau
    d) are şedere legală şi continuă pe teritoriul Republicii Moldova în ultimii 3 ani la părinţi sau la copii (inclusiv
înfietori sau înfiaţi) cetăţeni ai Republicii Moldova; precum şi 
    e) cunoaşte şi respectă prevederile Constituţiei; şi
    f) susţine testul pentru evaluarea nivelului de cunoaştere a limbii de stat; şi
    g) are surse legale de existenţă.
    (2) Procedura de evaluare a nivelului de cunoaştere a prevederilor Constituţiei şi a limbii de stat de către solicitantul
cetăţeniei Republicii Moldova se stabileşte de Guvern.
    (3) Termenul de şedere legală şi continuă pe teritoriul Republicii Moldova a străinului se calculează de la data
autorizării de către autorităţile Republicii Moldova a şederii acestuia pe teritoriul ţării. Data autorizării şederii se
consideră data eliberării de către autorităţile competente a documentului care confirmă dreptul de şedere al străinului pe
teritoriul Republicii Moldova. Dovada şederii legale şi continue se face cu documentele oficiale, eliberate de autorităţile
competente ale Republicii Moldova, sau în baza informaţiei din Registrul de stat al populaţiei. 
    (4) Şederea străinului pe teritoriul Republicii Moldova se consideră legală şi continuă în cazul în care, ulterior
autorizării şederii:
    a) străinul nu a emigrat din Republica Moldova;
    b) străinului nu i-a fost anulat sau revocat dreptul de şedere, nu i-a încetat sau nu i-a fost anulat statutul de apatrid sau
de refugiat;
    c) prelungirea dreptului de şedere este consecutivă.
    (5) În cazul străinului care, pe perioada şederii legale pe teritoriul Republicii Moldova, şi-a schimbat statutul juridic,
se ia în calcul termenul de aflare conform statutului anterior, dacă acest termen este continuu.
 15.Pierderea cetăţeniei R.M
Cetăţenia Republicii Moldova se pierde:
    a) prin renunţare;
    b) prin retragere;
    c) în temeiul acordurilor internaţionale la care Republica Moldova este parte.
    Articolul 22. Renunţarea la cetăţenie  
    (1) Renunţarea la cetăţenia Republicii Moldova se aprobă solicitantului, cu condiţia prezentării adeverinţei privind
deţinerea sau dobîndirea cetăţeniei unui alt stat ori garanţiei dobîndirii cetăţeniei unui alt stat.    (2) Dacă persoana căreia
i s-a aprobat renunţarea la cetăţenia Republicii Moldova, în pofida garanţiei nu va dobîndi cetăţenia unui alt stat, adică
va deveni apatridă, partea din decretul Preşedintelui Republicii Moldova privind aprobarea renunţării la cetăţenia
Republicii Moldova referitoare la această persoană se va abroga în modul stabilit
    Articolul 23. Retragerea cetăţeniei
    (1) Cetăţenia Republicii Moldova poate fi retrasă printr-un decret al Preşedintelui Republicii Moldova persoanei care:
    a) a dobîndit cetăţenia Republicii Moldova în mod fraudulos, prin informaţie falsă sau prin ascunderea unui fapt
pertinent;
    b) s-a înrolat benevol în forţe armate străine;
    c) a săvîrşit fapte deosebit de grave prin care se aduc prejudicii esenţiale statului.
    (2) Retragerea cetăţeniei nu se admite în baza temeiurilor prevăzute la alin.(1) dacă persoana va deveni apatrid, cu
excepţia celor de la lit.a).
    (3) Retragerea cetăţeniei Republicii Moldova persoanei nu produce nici un efect asupra cetăţeniei soţului şi copiilor
ei.
16.Temeiurile refuzului acordării cetăţeniei R.M
 Temeiurile refuzului de a acorda cetăţenie
    (1) Cetăţenia Republicii Moldova nu se acordă persoanei care:
    a) a săvîrşit crime internaţionale, militare sau crime împotriva umanităţii;
    b) a fost implicată în activitate teroristă;
    c) a fost condamnată la privaţiune de libertate pentru infracţiuni premeditate şi are antecedente penale sau la
momentul examinării cererii se află sub urmărire penală;
    d) desfăşoară activitate care periclitează securitatea statului, ordinea publică, sănătatea şi moralitatea populaţiei;  
    e) nu întruneşte integral condiţiile pentru dobîndirea cetăţeniei Republicii Moldova, stabilite de prezenta lege.
17.Statutul juridic al cetăţenilor străini şi al apatrizilor pe teritoriul R.M.
Străinii si apatrzii in repubilca moldova se bucura la fel ca si cetateni rm de un sir de dreptui fundamentale ,dreptul la
viata la protectia proprietatii cu exepţia unor drepturi ex drepturile politice dreptul de a fi proprietar de pamint care in
virtutea legii sunt drepturi exclusive ale cetăţenilor rm
18.Reglementarea pluralităţii de cetăţenii de către legislaţia R.M
Cazurile de pluralitate de cetăţenii
    (1) În Republica Moldova, pluralitatea de cetăţenii se permite:
    a) copiilor care au dobîndit automat la naştere cetăţenia Republicii Moldova şi cetăţenia unui alt stat;
    b) cetăţenilor săi care deţin concomitent cetăţenia unui alt stat, cînd această cetăţenie este dobîndită automat prin
căsătorie;
    c) copiilor cetăţeni ai Republicii Moldova care au dobîndit cetăţenia unui alt stat în urma înfierii;
    d) dacă această pluralitate rezultă din prevederile acordurilor internaţionale la care Republica Moldova este parte;
    e) în cazul cînd renunţarea la cetăţenia unui alt stat sau pierderea ei nu este posibilă sau nu poate fi rezonabil cerută;
    f) în alte cazuri prevăzute de prezenta lege.
    (2) În interesele republicii şi în cazuri excepţionale, cetăţenii unor alte state pot deveni şi cetăţeni ai Republicii
Moldova, prin decret al Preşedintelui Republicii Moldova, dacă nu cad sub incidenţa art.20 lit.a)-d).
    (3) Dobîndirea de către cetăţeanul Republicii Moldova a cetăţeniei altui stat nu atrage pierderea cetăţeniei Republicii
Moldova.
    (4) Cetăţeanul Republicii Moldova care posedă cetăţenia altui stat, în raporturile cu Republica Moldova, este
recunoscut numai ca cetăţean al ei, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (1) lit. a)-e) şi alin. (2).
    Articolul 25. Drepturile şi îndatoririle în cazul pluralităţii de cetăţenii
    Cetăţenii Republicii Moldova, domiciliaţi legal şi obişnuit pe teritoriul Republicii Moldova, care posedă legal şi
cetăţenia unui alt stat beneficiază în egală măsură de aceleaşi drepturi şi îndatoriri ca şi ceilalţi cetăţeni ai Republicii
Moldova.    
    Articolul 26. Modalităţile de satisfacere a obligaţiunii militare în cazul pluralităţii de cetăţenii
    Persoana care este cetăţean al Republicii Moldova şi care posedă legal şi cetăţenia unui alt stat este supusă serviciului
militar faţă de Republica Moldova dacă domiciliază legal şi obişnuit pe teritoriul ei, chiar dacă este scutită de
obligaţiunea militară faţă de alt stat.
19. Noţiunea de drepturi şi libertăţi fundamentale
Drepturile cetăţeneşti fundamentale sunt acele drepturi subiective, titularilor cărora li se recunoaşte prin lege
posibilitatea de a avea o anumită conduită şi de a pretinde celorlalţi o atitudine corespunzătoare , pentru valorificarea
intereselor personale directe ,actuale ,legale sub sancţiunile prevăzute de lege.
Ele aparţin cetăţenilor fiind esenţiale pentru viaţa ,libertatea şi demnitatea lor, fiind necesare sau indispensabile pentru
libera dezvoltare a personalităţii umane, fiind stabilite de constituţie şi garantate de aceasta şi de alte legi.
20. Noţiunea de îndatoriri fundamentale
Indatoririle fundamentale mobilizeaza oamenii la realizarea scopurilor societatii, constituind in acelasi timp garantia ca
drepturile fundamentale se pot realiza efectiv. Existenta indatoririlor fundamentale se impune deoarece este de
neconceput ca membrii unei colectivitati  umane sa nu aiba alaturi de drepturi si indatoriri. Indatoririle fundamentale
sunt obligatiile carora societatea, la un moment dat, le atribuie o valoare mai mare, reflectata in regimul juridic special
ce li se atribuie. Indatoririle sunt inscrise ca atare in Constitutie, fiind expres formulate prin chiar textul Constitutiei.
Putem conchide ca indatoririle fundamentale sunt acele obligatii ale cetatenilor, considerate esentiale de catre popor
pentru realizarea intereselor generale, inscrise in Constitutie si asigurate in realizarea lor prin convingere sau la nevoie
prin forta de constrangere a statului. 
21.Corelaţia dintre reglementările interne şi internaţionale privitor la drepturile şi libertăţile fundamentale
Articolul 4 Drepturile şi libertăţile omului
    (1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.
    (2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care
Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale.
34. Noţiunea de putere de stat. Caracterele puterii de stat.
Puterea de stat desemnează existenţa unei autorităţi publice care exercită puterea asupra unei populaţii aflate pe un
teritoriu determinat.
Pe planul dreptului constituţional puterea de stat exprimă dintre guvernanţi şi guvernaţi ,dintre cei ce exercită
puterea şi cei asupra cărora se exercită.
a)puterea de stat este forma oficială a puterii politice,se oficializeată printr-un set de norme juridice .
b)ea se exprimă prin diverse autorităţi care sunt înzestrate cu prerogative ,cu puterea de a decide obligatoriu în
spaţiul competenţei lor.
c)este un factor de comandă ,ea impune o conduită obligatorie tuturor membrilor societăţii .
d)se înfăţişează ca puterea întregii societăţi.
e)puterea de stat are un caracter organizat ,prin care forma de organizare o reprezintă statul ca ansamblul de
instituţii de organe de stat.
f)puterea de stat este unică ,ceea ce înseamnă că în acelaşi timp şi spaţiu nu pot exercita puterea doi sau mai mulţi
titulari.
Puterea de stat este suverană ,suveranitatea se realizează sub două aspecte :
1)supremaţia puterii de stat –exprimă faptul că puterea de stat în interiorul statului ,nu poate fi concurată de nici o
altă putere. Se exprimă printr-un singur tip de autorităţi care nu pot fi multiplicate.
2)independenţa puterii de stat în relaţiile internaţionale , ea nu se subordonează nici unei alte puteri externe.
Puterea de stat este o putere de constrîngere – aceasta are o metodă proprie de a se realiza ,şi anume
constrîngerea juridică sau constrîngerea statală,care poate fi disciplinară, administrativă , penală , civilă , etc.
Se porneşte de la faptul că încălcarea dreptului este o conduită contrară celei stabilite prin normele juridice ,iar
încălcarea lor declanşează constrîngerea puterii de stat .
35. Principiul separaţiei puterilor în R.M.
Principiul separaţiei puterilor în stat. Separaţia puterilor poate fi un principiu expres stabilit de constituţie sau
poate să rezulte implicit din prevederile constituţionale. În actuala schemă a separaţiei puterilor de stat se porneşte
de la ideea că unii fac legea îndeplinind o funcţie legislativă în stat , exercitată de parlament ,alţii o pun în aplicare
exercitînd funcţia executivă exercitate de guvern şi şeful de stat, iar alţii rezolvă conflictele în cazul aplicării şi
nerespectării legii exercitate de instanţele judecătoreşti îndeplinind funcţia judecătorească,aceste trei părţi a puterii
de stat trebuie să fie independente una de cealaltă ,să se afle în echilibru şi să se controleze reciproc.
Astăzi forma democratică de guvernămînt este strîns legată de principiul separaţiei puterilor în stat . Îm
constituţia R.M acest principiu este prevăzut expres în art.6 ,iar potrivit art. 2 deţinătorul suveranităţii naţionale
este poporul şi el exercită această suveranitate ,direct şi prin organele sale reprezentative.
Acestor organe reprezentative li se încredinţează doar exerciţiul puterii, anumite împuterniciri şi nu puterea ca
atare. Li se transmite , li se deleagă anumite funcţii ale puterii statului ,titularul puterii de stat este şi rămîne
poporul.
36. Forme de guvernământ. Forma de guvernare în R.M.
Forma de guvernămînt – doctrina vorbeşte despre mai multe forme de guvernămînt. Art 1. alin (2) Forma de
guvernămînt a R.M este Republica. În dreptul constituţional ,prin formă de guvernămînt înţelegem modul în care
sînt constituite şi funcţionează organele supreme . Ea este raportată în principiu la trăsăturile definitorii ale şefului
de stat şi ale raporturilor sale cu puterea legislativă şi cealaltă parte a puterii executive.
-Monarhia –se caracterizează prin aceea că şeful de stat este un monarh (rege,împărat) care ocupă
această funcţie , fie prin succesiune ,fie prin alegere pe viaţă din rîndul unei familii moştenitoare a
tronului.
 Monarhia absolută – puterea absolută fiind exercitată de monarh .
Monarhia limitată – printr-un act normativ ,dar avînd atribuţii foarte largi ,iar parlamentul un rol
redus.
Monarhia parlamentară dualistă – în care monarhul şi parlamentul se află pe poziţie egală din
punct de vedere legal.
Monarhia parlamentară contemporană fiind o expresie a tradiţiei şi istoriei are mai mult un
caracter simbolic. Monarhul doar aparent limitîndu-se în actul decizional statal.
-Republica – este acea formă de guvernămînt în care cetăţenii se autoguvernează ,desemnînd sau alegînd
direct sau indirect un şef de stat numit de regulă preşedinte cu atribuţii mai largi sau mai restrînse.
Republica prezidenţială – se caracterizează prin alegerea directă de popor a şefului de stat sau prin
intermediul colegiilor electorale . Acest mod de alegere a şefului de stat,îl situează din punct de
vedere legal pe o poziţie egală cu parlamentul. O altă caracteristică este :
-lipsa funcţiei de prim-ministru (excepţie în Russia).
-o separaţie strictă a puterilor în stat
-şeful de stat dispune de atribuţii foarte largi,fără însă să poată interveni în activitatea celorlalte
puteri ale statului.
Republica parlamentară – se caracterizează prin alegerea indirectă a şefului de stat ,de regulă de către parlament.
Datorită acestui lucru poziţia legală a şefului de stat este inferioară parlamentului.
-separaţia puterilor se caracterizează printr-o strînsă colaborare .
-şeful de stat dispunde de atribuţii foarte restrînse
-figura politică cea mai importantă în stat , este cea a primului-ministru. (Republica Parlamentară-Caracteristic
RM).
Republica mixtă (semiprezidenţială sau semiparlamentară ) – în dependenţă de ce mai mult s-a
împrumutat din presidenţialism sau parlamentarism .
În literatura de specialitate ,forma de guvernămînt mai este cercetată şi dintr-o altă perspectivă, şi anume din
perspectiva raporturilor ce se stabilesc între organele reprezentative ale statului.
O primă astfel de formă este:
Democraţia- considerată cea mai perfectă formă de guvernare, în care guvernarea se face de către popor pentru
popor .
Monocraţia – puterele personalizată,singura voinţă valabilă ,fiind cea a conducătorului. Duce în mod obişnuit la
tiranie, totalitarism , dictatură. (Germania hitleristă,Stalin în URSS).
Oligarhia – puterea aparţine unui grup restrîns de persoane sau unor familii . Aceştia nu deţin autoritatea politică
în baza unei împuterniciri directe sau indirecte a poporului ,uneori chiar în prezenţa unor autorităţi alese, dar în
baza unei alte criterii cum ar fi averea, aparteneţa la o familie autoritară.
Sistemele mixte – printr-o combinare a sistemelor de mai sus .
37. Structura de stat. Forma structurii de stat în R.M. Statutul special de autonomie în R.M.
Structura de stat – modul în care se distribuie şi organizează puterea de stat în teritoriul statului. Statul
împărţindu-se sub aspectul organizării lor în unitare sau federale, sau simple şi compuse.
Astfel statele se împart în două mari categorii :
- Stat Simplu (unitar)
a) un singur subiect de drept intern şi internaţional
b) o singură constituţie
c) o singură legislaţie naţională
d) un singur rînd de organe de vîrf
e)teritoriile nu au dreptul să-şi formeze proprii organe executive, legislative şi judecătoreşti.
f)cetăţenii au o singură cetăţenie, cea a statului .
g)unităţile administrativ-teritoriale create pe teritoriul său au scopul de o administrare mai bună a statului şi nu
sunt înzestrate cu exercitarea puterii de stat,ele fiind subordonate organelor centrale, desfăşurîndu-şi activitatea în
limitele stabilite de autorităţile centrale. (Stat simplu sau unitar caracteristic RM).
-Stat Compus (federal)
a) format din două sau mai multe state federate care se exprimă mai mult sau mai puţin ca subiecte distincte de
drept pe plan intern şi pe plan internaţional.
b) o constituţie comună la nivel federal şi cîte o constituţie proprie la nivel de state federate ori există o legislaţie
comună la nivel federal şi cîte o legislaţie proprie la nivel de state federate.
c) există două rînduri de organe de vîrf ,unul la nivel federal ,altul la nivel de subiecte ale federaţiei.
d)două cetăţenii (una a statului federal , alta a subiectului federaţiei(stat federat),dar care reprezintă un corp unitar).
(excepţie Russia) (Dispun de două cetăţenii Mexica,Brazilia).
e)parlamentele federale ca regulă sunt bicamerale.în una din camere se întrunesc reprezentanţi ,fie egal fie
proporţional desemnaţi, ce vor reprezenta interesele statelor federate.
  Sub aspectul structurii de stat, Republica Moldova este un stat unitar. Pe teritoriul Republicii Moldova
este organizată o singură formaţiune statală. Există un singur rând de autorităţi publice centrale: un singur
Parlament, un guvern, un singur for judecătoresc suprem. Teritoriul ţării este împărţit în unităţi administrativ-
teritoriale (raioane, oraşe, sate), iar autorităţile publice din aceste unităţi sânt subordonate uniform faţă de cele
centrale. Întreaga organizaţie statală este stabilită de Constituţie.
Constituţia Republicii Moldova, în art.1, alin.1, prevede: „Republica Moldova este un stat suveran şi independent,
unitar şi indivizibil”.
 Teritoriul Republicii Moldova este organizat, sub aspect administrativ, în unităţi administrativ-
teritoriale: raioane, oraşe şi sate.  Statutul special de autonomie al localităţilor din stînga Nistrului şi al unor
localităţi din sudul ţării se stabileşte prin legi organice, potrivit art.111 din Constituţia Republicii Moldova.
Găgăuzia este o unitate teritorială autonomă cu un statut special care, fiind o formă de autodeterminare a
găgăuzilor, este parte integrantă și inalienabilă a Republicii Moldova și soluţionează de sine stătător, în limitele
competenţei sale, potrivit prevederilor Constituţiei Republicii Moldova, în interesul întregii populaţii, problemele
cu caracter politic, economic și cultural. Pe teritoriul unităţii teritoriale autonome Găgăuzia sunt garantate toate
drepturile și libertăţile prevăzute de Constituţia și legislaţia Republicii Moldova. În unitatea teritorială autonomă
Găgăuzia activează organe reprezentative și executive potrivit legii. Pământul, subsolul, apele, regnul vegetal și
cel animal, alte resurse naturale aflate pe teritoriul unităţii teritoriale autonome Găgăuzia sunt proprietate a
poporului Republicii Moldova și constituie totodată baza economică a Găgăuziei. Bugetul unităţii teritoriale
autonome Găgăuzia se formează în conformitate cu normele stabilite în legea care reglementează statutul special al
Găgăuziei. Controlul asupra respectării legislaţiei Republicii Moldova în unitatea teritorială autonomă Găgăuzia se
exercită de Guvern, în condiţiile legii.
38. Sistemul de partide în R.M. Principiul pluralismului politic.
Partide centriste:Partidul Democrat din Moldova și Uniunea Centristă din Moldova
Partidele de stânga (PCRM)
Partidele de centru-stînga (Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, Partidul Regiunilor)
Partidele de centru-dreapta (PLDM) 
Partidele de dreapta (Partidul Liberal, Mișcarea Antimafia.
Partide și forțe de extrema dreaptă, cu mesaje naționaliste (Partidul Noua Dreaptă, creat în 2000, existent în
România și R.Moldova)
Partidele de extremă stîngă.
Republica Moldova-stat pluralist. Unele dintre obiectivele majore a R.M. din 1990 , an în care a fost ales
primul parlament în baza pluralismului politici, au constituit și constituie pînă în prezent procesele democratizării
societății ,abandonarea monopolului unui partid, introducîndu-se pluralismul politic ca fundament al formării
instituțiilor representative și totodată ca o garanție a democrației constituționale.
Primele partied politice în R.M au acționat într-un climat politic eficient conturat după standartele clasice a
pluripartidismului. Dezvoltarea reală a pluralismului politic a început odată cu adoptarea legii Nr. 718 din 17
septembrie 1991 cu privire la partidele și alte organizații social politice. La 29 iulie 1994 a fost adoptată
Constituția R.M care a ridicat pluralismul la rang de principiu constituțional, declarînd în art. 1 alin.3 că dreptatea
și pluralismul politic reprezintă valor supreme și sunt garantate.
Democrației și pluralismului politic îi este destinat art.5 din Constituție care fixează că democrația în R.M. se
exercită în condițiile pluralismului politic, care este incompatibil cu dictatura și totalitarismul.
40. Republica Moldova – stat suveran. Prevederi Constituţionale.
Articolul 1 Statul Republica Moldova
(1)Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
Articolul 2Suveranitatea şi puterea de stat
(1)Suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele
sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie.
Suveranitatea naţională constă în dreptul poporului de a hotărî necondiţionat asupra intereselor sale și de a le
promova și realiza în mod nestingherit. Acest principiu constituţional derivă nemijlocit din art. 1 al Constituţiei,
care consacră caracterul suveran al statului. Suveranitatea naţională rezultă din faptul că poporul Republicii
Moldova este unicul deţinător suveran al puterii. În acest text constituţional, prin popor nu se înţelege numai
totalitatea locuitorilor din ţară sau populaţia acesteia. Potrivit sensului atribuit prin Constituţie, popor înseamnă o
colectivitate de indivizi care au calitatea de cetăţeni și prin aceasta au aptitudinea de a participa la exprimarea
voinţei naţionale. Chiar și în acest sens, categoria de popor este prea largă, deoarece nu toţi cei care au calitatea de
cetăţeni pot participa efectiv la exprimarea voinţei generale naţionale, ea fiind condiţionată de discernământul
persoanei, de calităţile ei morale și de specificul manifestării de voinţă – necesitatea organizării poporului.
Suveranitatea naţională, așa cum este prevăzută în Constituţie, înseamnă puterea absolută și perpetuă a poporului,
puterea politică, adică o putere aparţinând poporului, puterea de stat, al cărei deţinător suveran este.
41. Republica Moldova – stat de drept. Trăsăturile principale ale statului de drept.
 Republica Moldova este un stat de drept, deoarece întrunește elementele caracteristice acestuia.
Evidenţiem următoarele caracteristici ale statului de drept:
a) asigurarea supremaţiei legii în toate domeniile vieţii sociale şi statale;
b) exprimarea prin drept a voinţei suverane a poporului şi adoptarea legilor cu respectarea procedurii
constituţionale;
c) asigurarea supremaţiei Constituţiei printr-un sistem de mecanisme politico-juridice, asigurarea supremaţiei legii
faţă de actele normative ce i se subordonează;
d) respectarea principiului reprezentării poporului, legitimitatea populară (directă sau indirectă) a autorităţilor
publice instituite în urma alegerilor corecte, organizate la anumite intervale de timp, prin vot universal, egal, direct,
secret şi liber exprimat;
e) instaurarea reală a unei democraţii autentice, afirmarea pluralismului politic;
f) existenţa unui regim constituţional bazat pe principiul separării şi colaborării ramurilor legislative, executive şi
jurisdicţionale ale puterii de stat;
g) garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi cetăţeanului, asigurarea egalităţii persoanelor în
faţa legii şi a justiţiei;
h) independenţa şi imparţialitatea justiţiei, instituţionalizarea şi funcţionalitatea instituţiei contenciosului
administrativ;
i) asigurarea independenţei mass-media.
În cadrul statului de drept legea este o formă de exprimare a dreptului, ea trebuie să fie expresia voinţei
generale. Statul de drept este organizarea statală, în care este asigurată supremaţia legii, chiar şi asupra organelor
legiuitoare, în care toate subiectele de drept, inclusiv factorii politici se subordonează legii.
42. Republica Moldova – stat democrat. Caracterele principale ale statului democrat.
Republica Moldova este un stat democrat ,aceasta este prevăzut expres în art. 1 alin (3) Constituția R.M.
(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui,
libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt
garantate.Democrația este un regim politic care se bazează pe voința poporului. Principiile de bază ale
democrației sunt votul universal și suveranitatea națiunii.De esența democrației moderne ține
respectarea drepturilor omului (egalitatea în fața legii, dreptul la opinie etc.), pluripartidismul, limitarea
și separarea puterilor în stat. Un element important al democrației este constituția. Acest document,
reglementează drepturile și libertățile individului într-un stat și definește limitele puterii conducătorilor aflați în
diferite funcții din stat și din guvern, definește politicile fundamentale și stabilește structura, datoria și puterea
guvernului. Din cele expuse anterior , rezultă că R.M. întrunește aceste caracteristici a unui stat democrat.
43. Republica Moldova – stat social şi laic. Caracterele principale ale statului social şi laic.
Republica Moldova stat social și laic.
Un stat social este acela ,ce se bazează pe economie de piață socială, pe valorificarea impulsurilor și a forțelor
motrice ale acestuia. Republica Moldova își autentifică devotamentul vizavi de ideea statului social(deși sintagma
propriu-zisă lipsește din textul constituției).
Art.126 din Constituție prevede :
1)Economia R.M. este de piață,de orientare social bazată pe proprietatea privată și publică.
2)Statul trebuie să asigure: -sporirea locurilor de muncă .
-crearea condițiilor pentru creșterea calității vieții
Art.47 al Constituției privind “drepul la asistență și procție socială” ,cuprinde obligațiunile statului pentru a asigura
un nivel de trai pentru cetățeni ,cît și dreptul cetățenilor împotriva riscurilor de bază a vieții.
Aici se stipulează:
1)Statul e obligat să ia măsuri pentru că orice om să aibă un nivel de trai decent.
2)Cetățenii au dreptul la asigurare în caz de: -șomaj -invaliditate -bătrînețe
-boală -văduvie
Pentru R.M ,oportunitatea alegerii modelului de stat social este condiționată de mai mulți factori:
1.Atractivitatea experienței externe
2.Statul social se distinge printr-un înalt grad de responsabilite economico-socială față de cetățenii săi
Există 3 accepțiuni principale de ceea ce ie de obligațiile unui stat social:
1)furnizarea serviciilor sociale de către stat.
2)responsabilitatea primară pentru bunăstarea cetățenilor.
3)furnizarea bunăstării în societate.
45. Sistemul electoral al R.M.
Drept electoral este totalitatea normelor juridice care reglementează participarea cetăţenilor la formarea organelor
de stat centrale şi locale elective(elegibile) precum şi alegerea funcţionarilor lor prin intermediul drepturilor şi
libertăţilor electorale garantate de Constituţie.
 Sistemul electoral este ansamblul procedurilor utilizate pentru desemnarea reprezentanţilor poporului în
organele puterii centrale şi locale ,este modalitatea de repartizare a mandatelor discutate în alegeri în funcţie de
rezultatele alegerilor. Alături de sistem electoral se utilizează şi noţiunea de scrutin sau sufragiu
46. Caracteristica sistemelor electorale majoritare şi sistemelor electorale proporţionale.
 Tipuri de scrutin:
1. Sistemul majoritar este acel tip de scrutin în care se înregistrează concurenţi electorali persoanele fie
reprezentînd un partid ,fie independenţi. Iar, candidatul cu cele mai multe voturi obţinute este declarat ales.
Este cel mai simplu si mai răspîndit sistem electoral, el mai este denumit şi sistemul “în care gîştigătorul i-
a totul” sau “primului ajuns la finiş”.
Sistemul majoritar poate fi:
a)uninominal- cînd candidează o persoană pentru un mandat şi alegătorii aleg o singură persoană.
b) plurinominal -cînd se votează liste de candidaţi.
Alegătorul trebuie să voteze o listă care nu poate fi modificată sau are posibilitatea să indice ordinea de prefetinţă.
-Sistemul majoritar se practică cu un singur tur sau majoritatea relativă , cînd alegătorul îşi dă votul
pentru un singur candidat ,iar candidatul care obţine cele mai multe voturi este declarat ales .
Un candidat ales cu majoritatea relativă are mai multe voturi împotrivă ,decît pentru
(A-35%,B-30%,C-25%,D-20%). Acest sistem duce la exprimarea de către alegători a unui vot tactic, atunci cînd
alegătorul care consideră că şansele candidatului său preferat sunt destul de reduse ,el preferă să voteze pentru
candidatul care este cel mai puţin inacceptabil dintre cei care în viziunea lui au şanse mari de a fi aleşi.
Astfel,voturi în acest tip de scrutin dat pentru diverşi candidaţi nu reflectă reala susţinere de care aceştia de bucură.
-Sistemul cu două tuturi de scrutin sau majoritatea absolută cînd este declarat ales candidatul care a
obţinut cel puţin jumătate +1 din toate voturile valabil exprimate.Dacă ,nici un candidat nu obţine majoritatea
absolută după prima votare ,se organizează al doilea tur de scrutin în care sunt admişi de regulă primii doi
concurenţi care au obţinut cele mai multe voturi la primul tur .
- Sistemul majoritar uninominal poate fi si cu vot alternativ pentru a preveni organizarea cel de-al doilea
tur de scrutin ,dar să se declare ales candidatul care reprezintă majoritatea absolută a cetăţenilor. Astfel, alegătorul
venind la votare indică într-o ordine descrescătoare preferinţele şi pentru ceilalţi candidaţi. Astfel, rezultatele
votului determină numărarea primei preferinţe, a doua preferinţă ,a treia preferinţă şi etc.
Dezavantajele sistemului: Votul tactic ,micşorarea numărului de partide care se acceptă în Parlament
,suprareprezentarea partidului învingător în alegeri în detrimentul altor partide .
Avantajele sistemului: Claritatea, Simplitate, duce la o selectare mai riguroasă a candidaţilor din partea
partidelor contribuind la formarea unor oameni politici reali.
2. Sistemul “reprezentării proporţionale de listă” – presupune atribuirea fiecărui partid participant
În alegeri a unui număr de mandate corespunzător cu numărul de voturi acumulat necesitînd atingerea unui prag
minim de reprezentare (numărul minim de voturi stabilit de lege pentru a fi declarat ales .Alegătorul votează
partidul şi nu persoana (cu excepţia candidaţilor independenţi) votarea se desfăşoară într-un singur tur . Se
înregistrează ca şi concurenţi electorali:
1) candidaţii independenţi- pragul minim de reprezentare este de 2% pentru a fi declarat ales din totalul voturilor
valabil exprimate.
2)Partidul politic – pragul minim de reprezentare 6% .
3)Blocurile electorale – formate din 2 partide sau alte organizaţii social politice. Pragul minim de reprezentare 9%.
4)Blocurile electorale –formate din 3 şi mai multe partide sau organizaţii social politice . Pragul minim de
reprezentare este de 11%.
În RM distribuirea mandatelor începe după ce se cunosc: numărul total de voturi valabile exprimate pe ţară
şi pentru fiecare concurent electoral în parte .
Pentru distribuirea celor 101 de mandate se aplică următoarea formulă:
1)Se acordă întîi mandatele candidaţilor independenţi care au atins pragul minim de 2%. Apoi se scade din
numărul total de voturi valabil exprimate pe ţară ,numărul de voturi acumulat de candidaţi independenţi care au
atins pragul minim de reprezentare.
2)Numărul de voturi rămas după scăderea voturilor candidaţilor independenţi care au obţinut mandate se împarte la
numărul de locuri în parlament sau mandate de deputaţi ce urmează să fie repartizate obţinîndu-se coeficientul
electoral al acelor alegeri.
3)Se împarte acel coeficient electoral la numărul de voturi obţinut de fiecare concurent electoral care a trecut
pragul electoral (excepţie candidaţi independenţi). Numerele după fracţie mai mari de 5 se rotungesc în partea
crescîndă ,celei de 5 şi mai mici se rotungesc în partea descrescîndă. Obţinîndu-se astfel,numărul de mandate de
deputat ce le revin concurenţilor electorali.
4)Dacă mai rămîn resturi nedestribuite ,acestea se distribuie succesiv, cîte unul începînd cu candidatul electoral
care a obţinut cele mai multe mandate în ordine descrescîndă .
Avantaje: -Permite o reprezentare mai democratică a cetăţenilor reflectînd mai exact susţinerea de care
 partidele se bucură în alegeri fiind declarate alese atît partidele mari cu susţinere majoră, cît şi partidele
mai mici
- Este o concurenţă a ideilor ,a programelor electorale şi a nu a unor indivizi cum se reflectă în sistemul
majoritar
-Pragurile electorale stabilesc susţinerea minimă pe care concurenţii electorali trebuie să o cumuleze pentru
a avea reprezentanţă în parlament .
Dezavantajele : -Este complicat înţelesul distribuirii mandatelor .
-Se rupe legătura dintre ales şi alegător.
-Întocmirea listelor de candidaţi din partea fiecărui partid este mai puţin
transparentă,conducerea partidelor de regulă este cea care stabileşte numărul de ordine pentru
fiecare candidat pe lista partidului.
Unele state pentru acelaşi tip de alegeri utilizează ambele sisteme electorale numit de regulă şi sistemul “dublului
buletin”cînd cu un buletin de vot votează în baza sistemului majoritar contribuind la formarea a unei părţi din
parlament ,iar cu alt buletin votează pentru partidul preferat în baza sistemului reprezentării proporţionale.
47. Dreptul de vot şi dreptul de a fi ales în R.M.
Principiile de exercitare a dreptului de a alege şi de a fi ales:
1.Dreptul de a alege: a)îl au persoanele cu cetăţenia RM .
b)vîrsta de 18 ani împlinită chiar în ziua alegerilor
c)să nu fie recunoscute incapabile prin hotărîre judecătorească definitivă. Despre existenţa
acestor cazuri ministrerul justiţiei informează primarul ,iar din 2015 comisia electorală centrală.
2.Dreptul de a fi ales: Condiţiile mai sus numite sunt obligatorii şi pentru a fi ales în anumite funcţii.
Nu pot candida: a)militarii în termen
b)persoanele condamnate la privaţiune de libertate prin hotărîre judecătorească definitivă şi îşi
ispăşesc pedepsele în instituţii penitenciare,dar şi persoanele care au antecedente penale pentru infracţiuni
săvîrşite cu intenţie.
c)persoanele private de dreptul de a ocupa funcţii de răspundere printr-o hotărîre judecătorească
definitivă.
d)Cetăţenii RM care în virtutea funcţiei pe care o deţin nu au dreptul să fie membri de partide politice (procurori,
judecătorie, lucrătorii ministerului afacerilor interne, anchetatori) , precum şi persoanele cu înaltă funcţie de
răspundere a căror mod de numire sau de alegere se reglementează de Constituţie sau alte legi organice trebuie să
îşi suspende activitatea în funcţia pe care o deţin din momentul înregistrării lor în calitate de concurenţi electorali.
Persoanele care cad sub incidenţa prevederilor respective sunt :vice-priminiştrii, miniştrii ,vice-miniştrii ,
guvernatorul Găgăuziei, Preşedintele Academiei de Ştiinţe ,conducătorii autorităţilor publice centrale, preşedinţii ,
vice-preşedinţii raioanelor , primarii, vice-primarii, pretorii , vice-pretorii.
48. Principiile exercitării dreptului de vot în R.M.
Principiile participării cetăţenilor RM la alegeri:
1.Cetăţenii RM care întrunesc condiţiile de capacitate juridică participă la exercitarea puterii, ei formează corpul
electoral fiind o putere politică autentică care participă la constituirea celor mai importante instituţii ale
democraţiei reprezentative.
2.Votul universal (sufragiu universal) – este exprimarea a două principii democratice şi anume universalitatea
dreptului şi egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii. (art.15-16).
Cetăţenii RM pot alege şi pot fi aleşi fără nici o discriminare .
3.Votul egal (egalitatea votului) – este o formă de exprimare a egalităţii între cetăţeni în sensul că fiecare vot
exprimat printr-un buletin de vot are aceeaşi forţă juridică ,fiecare alegător are dreptul la un singur vot . Voturile se
numără şi nu se cîntăresc, este faptul că fiecare buletin de vot are aceeaşi forţă juridică.
4.Votul direct – alegătorul trebuie să-şi exprime voinţa nemijlocit personal, fără intermediari.
Votarea în locul altei persoane este interzisă.
5.Votul secret – pentru a se exclude posibilitatea influenţării voinţei alegătorului, secţiile de votare trebuie dotate
cu cabine pentru vot secret în care alegătorul va decide în deplină libertate şi intimitate opţiunea sa electorală .
6.Votul liber exprimat – este aplicarea a două principii şi anume libertatea sau facultatea decizională de a veni sau
nu la vot. Acesta corespunde concepţiei liberaliste de organizare a alegerilor ,dar care favorizează absenteismul
(absenţa) de la vot. Libertatea de decizie a celor care au decis să vină la votare.
49. Organele electorale conform legislaţiei electorale pentru alegerile în Parlamentul R.M.
În scopul organizării şi desfăşurării alegerilor se constituie:
a) Comisia Electorală Centrală;
b) consiliile electorale de circumscripţie;
c) birourile electorale ale secţiilor de votare.
 Comisia Electorală Centrală
 Comisia Electorală Centrală este organ de stat constituit pentru realizarea politicii electorale, pentru
organizarea şi desfăşurarea alegerilor. Ea este constituită din 9 membri: un membru este desemnat de către
Preşedintele Republicii Moldova, ceilalţi 8 membri sînt desemnaţi de către Parlament, cu respectarea reprezentării
proporţionale a majorităţii şi a opoziţiei. Componenţa nominală a Comisiei se confirmă prin hotărîre a
Parlamentului, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. Comisia Electorală Centrală se conduce în activitatea sa de
Constituţie, de codul electoral, de legislaţia în vigoare şi de regulamentul comisiei, aprobat prin hotărîre a acesteia.
Comisia Electorală Centrală este persoană juridică, are buget propriu, cont bancar şi sigiliu cu imaginea stemei de
stat.
Preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul Comisiei Electorale Centrale sînt aleşi din rîndul membrilor
Comisiei Electorale Centrale cu majoritatea de voturi din numărul total al membrilor acesteia și activează
permanent. Ceilalţi membri ai Comisiei sînt convocaţi de preşedintele Comisiei după caz. Preşedintele,
vicepreşedintele şi secretarul Comisiei deţin funcţii de demnitate publică obţinute prin numire.
Mandatul Comisiei Electorale Centrale este de 5 ani. La expirarea acestui termen, componenţa comisiei
poate fi modificată. În cazul în care mandatul Comisiei Electorale Centrale expiră în cursul perioadei electorale,
mandatul se prelungeşte de drept pînă la finele acestei perioade şi intrarea ulterioară în funcţie a noilor membri, dar
cu cel mult 90 de zile.
În calitate de membri ai Comisiei Electorale Centrale pot fi propuse persoane care au o vechime de cel
puţin 10 ani în domeniul juridic sau al administraţiei publice şi care deţin cetăţenia Republicii Moldova, au
domiciliul în ţară, au o reputaţie ireproşabilă şi aptitudini pentru exercitarea activităţilor electorale.
Pe durata mandatului, membrii Comisiei Electorale Centrale:
a) nu pot fi membri ai partidelor şi ai altor organizaţii social-politice;
b) nu au dreptul de a participa la activităţi politice;
c) nu pot face declaraţii în favoarea sau defavoarea  concurenţilor electorali;
d) nu pot contribui în nici un fel la activităţile pe care le desfăşoară  concurenţii electorali, cu excepţia
exercitării atribuţiilor prevăzute de codul electoral.
Atribuţiile generale ale Comisiei Electorale Centrale
- studiază modalitatea organizării şi desfăşurării alegerilor cu scopul de a perfecţiona legislaţia şi procedurile
electorale;
- înaintează Guvernului  şi Parlamentului propuneri cu privire la oportunitatea operării unor modificări în
legislaţia electorală;
- elaborează regulamente şi instrucţiuni menite să  perfecţioneze procedurile electorale;
- asigură întocmirea şi verificarea listelor electorale, colaborînd în acest scop cu autorităţile administraţiei
publice centrale şi locale, cu Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, cu misiunile diplomatice
şi oficiile consulare;
- ţine şi gestionează Registrul funcţionarilor electorali care pot fi desemnaţi în consiliile electorale de
circumscripţie şi în birourile electorale ale secţiilor de votare, inclusiv în cele din străinătate;
- constituie consilii electorale de circumscripţie şi birouri electorale ale secţiilor de votare la desfăşurarea
alegerilor parţiale ale consiliilor locale sau alegerilor pentru funcţia de primar;
- implementează programe de educaţie civică;
- pregăteşte programe de informare a alegătorilor  în perioada electorală;
- oferă mijloacelor de informare în masă informaţii cu privire la desfăşurarea alegerilor şi la practica
administrativă utilizată în acest sens;
- prezintă anual rapoarte Parlamentului şi, la cerere, Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi
Guvernului;
- analizează  fraudele electorale, inclusiv cele presupuse, din alegerile trecute, curente sau viitoare şi ia
măsuri pentru prevenirea lor; informează autorităţile publice despre necesitatea soluţionării unor chestiuni,
în conformitate cu legislaţia electorală;
- organizează consultări prealabile cu partidele, cu alte organizaţii social-politice, cu blocurile electorale,
precum, şi cu reprezentanţii mass-media şi asigură semnarea de către aceştia a Codului de conduită pînă la
începerea campaniei electorale.
- ţine Registrul de stat al alegătorilor şi exercită controlul asupra actualizării acestuia;
- iniţiază procedura de validare a mandatului de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, în cazul
apariţiei vacanţei la funcţia de deputat.
Atribuţiile Comisiei Electorale Centrale în perioada electorală :
- coordonează activitatea tuturor organelor electorale în  vederea pregătirii şi desfăşurării alegerilor;
- supraveghează executarea prevederilor codului electoral şi ale altor legi care conţin dispoziţii referitoare la
desfăşurarea alegerilor;
- constituie circumscripţiile electorale şi consiliile electorale de circumscripţie şi supraveghează activitatea
acestor consilii;
 - distribuie mijloacele financiare prevăzute pentru desfăşurarea alegerilor; verifică asigurarea consiliilor şi
birourilor electorale cu localuri, cu  mijloace de transport şi de telecomunicaţie, examinează alte chestiuni ce
ţin de asigurarea tehnico-materială a alegerilor;
- stabileşte modelul buletinelor de vot, al listei electorale de bază, al listei suplimentare şi al celei pentru votarea
la locul aflării, al proceselor-verbale ale şedinţelor consiliilor şi birourilor electorale, al declaraţiei cu privire la
venituri şi proprietate a candidaţilor şi al altor acte ce ţin de desfăşurarea alegerilor, precum şi
modelul  urnelor de vot şi cel al ştampilelor consiliilor şi  birourilor electorale;
- soluţionează chestiuni privind modul de participare la alegeri a cetăţenilor care în ziua votării se află în afara
teritoriului ţării;
- face bilanţul alegerilor în întreaga ţară şi, după caz, prezintă Curţii Constituţionale raportul cu privire la
rezultatele alegerilor;
50. Circumscripţiile electorale şi secţiile de votare conform legislaţie electorale pentru alegerile în Parlamentul
R.M.
Comisia Electorală Centrală, cu cel puţin 55 de zile înainte de alegeri, constituie circumscripţiile electorale care
corespund hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul doi ale Republicii Moldova, unităţii teritoriale
autonome Găgăuzia, municipiilor Chişinău şi Bălţi, precum şi, cu cel puţin 50 de zile înainte de alegeri, constituie
consiliile electorale de circumscripţie.
Consiliile electorale de circumscripţie se constituie dintr-un număr impar de membri, de cel puţin 7 şi de cel
mult 11 persoane, dintre care în consiliile de circumscripţie de nivelul doi cel puţin 3 persoane cu studii juridice
superioare sau cu studii în domeniul administraţiei publice. Pot fi desemnate la funcţia de membru în consiliul
electoral de orice nivel persoanele care au urmat cursuri de perfecţionare în cadrul Centrului de instruire continuă
în domeniul electoral şi deţin certificate de calificare corespunzătoare.
În cazul alegerilor şi referendumurilor locale, candidaturile a 2 membri ai consiliilor electorale de
circumscripţie de nivelul întîi se propun de către consiliul local de nivelul întîi, iar în cazul cînd lipsesc aceste
propuneri, ei sînt numiţi de Comisia Electorală Centrală din numărul persoanelor incluse în Registrul
funcţionarilor electorali. Candidaturile celorlalţi membri se propun de către partide şi alte organizaţii social-
politice reprezentate în Parlament la data constituirii consiliului electoral de circumscripţie, cîte unul de la fiecare
partid sau altă organizaţie social-politică, iar dacă nu este suficient, numărul rămas de membri se completează de
Comisia Electorală Centrală, din Registrul funcţionarilor electorali.
În cazul alegerilor parlamentare, referendumurilor republicane şi alegerilor locale generale, candidaturile a 2
membri ai consiliului electoral de circumscripţie de nivelul doi se propun de către judecătorie sau, după caz, de
către curtea de apel, candidaturile altor 2 membri – de către consiliile locale de nivelul doi şi Adunarea Populară a
Găgăuziei.
Candidaturile celorlalţi membri se propun de către partide şi alte organizaţii social-politice reprezentate în
Parlament la data constituirii consiliului electoral de circumscripţie, cîte unul de la fiecare partid sau altă
organizaţie social-politică, iar dacă nu este suficient, numărul rămas de membri se completează de Comisia
Electorală Centrală, din Registrul funcţionarilor electorali.
În cazul cînd partidele şi alte organizaţii social-politice nu prezintă candidaturile lor în componenţa consiliului
electoral de circumscripţie cel tîrziu cu 7 zile înainte de expirarea termenului de constituire a acestuia, numărul
necesar de candidaturi se completează de către consiliile locale şi Adunarea Populară a Găgăuziei, iar dacă nici
acestea nu prezintă candidaturile, consiliul electoral se completează de Comisia Electorală Centrală, din Registrul
funcţionarilor electorali.
În decursul a 3 zile de la data constituirii consiliului electoral de circumscripţie, membrii acestuia aleg din
rîndurile lor, prin vot secret, preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul consiliului, comunicînd imediat Comisiei
Electorale Centrale rezultatele acestor alegeri.
Consiliul electoral de circumscripţie are următoarele atribuţii:
- exercită controlul asupra executării prevederilor codului electoral şi a altor legi care conţin
prevederi  referitoare la  desfăşurarea alegerilor;
- constituie  birourile electorale ale secţiilor de  votare  şi supraveghează  activitatea lor, organizează
instructaje pentru  membrii acestora, propagă procedura votării şi importanţa votului;
- distribuie birourilor electorale ale secţiilor de votare mijloace financiare;
- examinează comunicările ce ţin de organizarea şi desfăşurarea alegerilor, sosite din partea autorităţilor
administraţiei  publice locale, a şefilor de întreprinderi, instituţii şi organizaţii;
- asigură aprovizionarea  birourilor electorale ale secţiilor de votare cu formulare pentru listele electorale şi
procesele-verbale, cu buletine de vot etc.;
- totalizează rezultatele alegerilor din circumscripţie, prezintă Comisiei Electorale Centrale actele respective
şi asigură publicarea în presa locală a rezultatelor votării;
- adună informaţii de la  birourile electorale ale  secţiilor de votare privind prezentarea  alegătorilor la votare,
totalizarea rezultatelor preliminare ale alegerilor şi le remite Comisiei Electorale Centrale;
 - examinează cererile şi contestaţiile asupra hotărîrilor şi acţiunilor birourilor electorale ale secţiilor
de votare şi adoptă hotărîri executorii în privinţa lor;
- exercită alte acţiuni ce ţin de organizarea şi desfăşurarea alegerilor.
 Secţiile de votare şi birourile electorale ale secţiilor de votare .Pentru a efectua votarea şi numărarea
voturilor, circumscripţiile electorale se divizează în secţii de votare. Secţiile de votare se constituie de către
consiliile electorale de circumscripţie în localităţi, în baza propunerilor primarilor oraşelor (municipiilor),
sectoarelor şi satelor (comunelor), cu cel puţin 35 de zile înainte de data alegerilor, şi vor cuprinde cel
puţin 30 şi cel mult 3000 de alegători.
Sediile secţiilor de votare se stabilesc, de regulă, în sediile aflate în proprietate publică şi se amenajează astfel
încît să faciliteze accesul în ele al persoanelor în vîrstă şi cu dizabilităţi.
Secţii de votare speciale pot fi constituite pe lîngă spitale, sanatorii, maternităţi, aziluri şi cămine pentru bătrîni.
Aceste secţii de votare trebuie să includă cel puţin 30 de alegători.
Persoanele care îşi satisfac serviciul militar votează la secţia de votare din localitatea în care este dislocată
unitatea militară.
-În cazul alegerilor locale noi, parţiale, al referendumului local, cînd nu se constituie consiliu electoral de
circumscripţie de nivelul al doilea, secţiile de votare şi birourile electorale ale acestora se constituie de către
consiliul electoral de circumscripţie de nivelul întîi.
Consiliul electoral de circumscripţie numerotează secţiile de votare din circumscripţie şi aduc la cunoştinţă
publică informaţia despre hotarele fiecărei secţii de votare, adresa sediului birourilor electorale ale secţiilor de
votare, adresa localului pentru votare  şi modul de contactare pentru relaţii.
Primăriile oferă birourilor electorale ale secţiilor de votare informaţii şi sprijin, necesare în exercitarea
atribuţiilor lor.
Birourile electorale ale secţiilor de votare se constituie de către consiliile electorale de circumscripţie cu cel
puţin 25 de zile înainte de ziua alegerilor, dintr-un număr impar de membri, de cel puţin 5 şi cel mult 11 persoane.
Pentru alegerile de orice nivel şi pentru referendumurile republicane, birourile electorale ale secţiilor de votare se
constituie în acelaşi termen.
Pot fi desemnate la funcţia de membru în biroul electoral persoanele care au urmat cursuri de perfecţionare în
cadrul Centrului de instruire continuă în domeniul electoral şi deţin certificate de calificare corespunzătoare.
Candidaturile a 3 membri ai biroului electoral al secţiei de votare se propun de către consiliile locale. Candidaturile
celorlalţi membri ai biroului electoral al secţiei de votare se propun de către partide şi alte organizaţii social-
politice reprezentate în Parlament, cîte unul de la fiecare partid sau altă organizaţie social-politică, iar dacă nu este
suficient, numărul rămas de membri se completează de consiliul electoral de circumscripţie, la propunerea
Comisiei Electorale Centrale, din Registrul funcţionarilor electorali.
În cazul cînd partidele şi alte organizaţii social-politice nu prezintă candidaturile lor în componenţa biroului
electoral al secţiei de votare cel tîrziu cu 7 zile înainte de expirarea termenului de constituire a biroului, numărul
necesar de candidaturi se completează de către consiliul local, iar dacă nici acesta nu prezintă candidaturile, biroul
electoral se completează de consiliul electoral de circumscripţie, la propunerea Comisiei Electorale Centrale, din
Registrul funcţionarilor electorali.
În decursul a 2 zile de la data constituirii biroului electoral al secţiei de votare, membrii acestuia aleg din rîndul
lor preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul biroului, adoptă hotărîrea respectivă, comunicînd-o imediat
consiliului electoral de circumscripţie şi aducînd la  cunoştinţă publică componenţa şi sediul biroului electoral,
modul de contactare pentru relaţii.
       În cazul alegerilor parlamentare şi al referendumului republican, pe lîngă misiunile diplomatice şi oficiile
consulare ale Republicii Moldova se organizează una sau mai multe secţii de votare pentru alegătorii care se află în
străinătate la data alegerilor. Toate secţiile de votare constituite în străinătate aparţin circumscripţiei electorale a
municipiului Chişinău.
În afară de secţiile de votare prevăzute mai sus vor fi organizate, cu acordul autorităţilor competente ale ţării
respective, secţii de votare şi în alte localităţi. Organizarea acestor secţii de votare se stabileşte de Comisia
Electorală Centrală, la propunerea Guvernului, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării
Europene şi cu alte autorităţi ale administraţiei publice centrale, în baza înregistrării prealabile a cetăţenilor aflaţi
în străinătate. Regulamentul privind înregistrarea prealabilă se aprobă de Comisia Electorală Centrală.
Atribuţiile biroului electoral al secţiei de votare :
- păstrează listele electorale, asigură integritatea acestora şi a buletinelor de vot;
- examinează cererile în legătură cu incorectitudinile din listele electorale, efectuează modificările necesare în
acestea şi eliberează certificate pentru drept de vot alegătorilor care nu se vor afla la domiciliu în ziua
alegerilor;
- întocmeşte liste electorale suplimentare, înscriind în ele persoanele care votează în baza certificatelor pentru
drept de vot, precum şi persoanele care, din anumite cauze, nu au fost înscrise în listele electorale de bază;
- comunică populaţiei care locuieşte pe teritoriul secţiei de votare data şi locul votării,
asigură pregătirea localului pentru votare, instalarea urnelor şi a cabinelor de vot, organizează votarea în
ziua stabilită, ia măsuri pentru a asigura ordinea în localul secţiilor de votare;
- totalizează rezultatele alegerilor în secţia de votare, întocmeşte  procesele-verbale şi rapoartele şi le remite,
împreună cu toate buletinele de vot, consiliului electoral de circumscripţie;
- examinează cererile şi contestaţiile ce vizează organizarea şi desfăşurarea alegerilor, adoptînd hotărîri asupra
lor, ale căror copii se anexează la raportul biroului;
- remite consiliului electoral de circumscripţie datele privind prezentarea cetăţenilor la votare, precum şi datele
necesare pentru totalizarea rezultatelor preliminare ale alegerilor;
- exercită şi alte atribuţii în condiţiile prezentului cod.
- asigură accesul alegătorilor, observatorilor şi concurenţilor electorali la informaţia din Registrul de stat al
alegătorilor şi listele electorale.
51. Listele electorale, desemnarea şi înregistrarea candidaţilor, campania electorală pentru alegerile
parlamentare.
 Listele electorale
Listele electorale, întocmite în baza Registrului de stat al alegătorilor, sînt liste ce cuprind toţi cetăţenii cu drept de
vot care domiciliază ori îşi au reşedinţa pe teritoriul unei secţii de votare. Alegătorul poate fi înscris numai într-o
singură listă electorală şi la o singură secţie de votare. Alegătorul care are şi domiciliu, şi reşedinţă este înscris, în
perioada valabilităţii reşedinţei, în lista electorală de la secţia de votare în a cărei rază teritorială acesta îşi are
reşedinţa. Regulamentul privind întocmirea, administrarea, difuzarea şi actualizarea listelor electorale se aprobă de
Comisia Electorală Centrală.
În lista electorală se indică:
    a) localitatea şi numărul secţiei de votare;
    b) numele şi prenumele, anul naşterii alegătorului;
    c) domiciliul/reşedinţa alegătorului;
    d) numărul de identificare de stat (IDNP);
    e) seria şi numărul actului de identitate.
 DESEMNAREA ŞI ÎNREGISTRAREA CANDIDAŢILOR
În cazul alegerilor parlamentare, procesul de desemnare a candidaţilor începe cu 60 de zile înainte de ziua
alegerilor şi se termină cu 30 de zile înainte de ziua alegerilor. În cazul alegerilor locale, desemnarea candidaturilor
se efectuează după constituirea circumscripţiilor electorale şi consiliilor electorale de circumscripţie.
Dreptul de a desemna candidaţi pentru alegeri, îl au:
a) partidele şi alte organizaţii social-politice înregistrate.
b) blocurile electorale, formate pe baza deciziilor adoptate conform statutelor (regulamentelor) partidelor şi
altor organizaţii social-politice ce le-au constituit, care sînt înregistrate de Comisia Electorală Centrală, în cazul
alegerilor parlamentare şi alegerilor locale generale, sau de consiliile electorale de circumscripţie, în cazul
alegerilor noi. Candidaţii vor fi desemnaţi în decursul a 15 zile de la data constituirii blocurilor electorale, iar în
cazul în care acestea s-au constituit pînă la începerea perioadei electorale – în decursul a 15 zile de la începerea
acestei perioade;
c) cetăţenii Republicii Moldova care  îşi  înaintează propria candidatură (candidaţii independenţi prezintă liste
de subscripţie care conţin semnăturile a cel puţin 2000 şi cel mult 2500 de susţinători cu drept de vot.).
Declaraţiile candidaţilor la alegerile în Parlament se depun la Comisia Electorală Centrală, iar declaraţiile
candidaţilor pentru funcţiile de primar şi de consilier al consiliului local în cazul alegerilor locale se depun la
consiliile electorale de circumscripţie.
În cazul în care reprezentanţi ai mai multor partide, mai multor organizaţii social-politice, a mai multor blocuri
electorale, mai mulţi candidaţi independenţi depun în acelaşi timp toate documentele necesare la biroul desemnat
pentru înregistrare, ordinea de primire a documentelor se stabileşte prin tragere la sorţi conform regulamentului
elaborat de Comisia Electorală Centrală şi publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Organul electoral
respectiv efectuează  înregistrarea candidaţilor desemnaţi în alegeri  în decursul a 7 zile de la data primirii actelor.
După expirarea termenului prevăzut pentru înregistrarea candidaţilor, organul electoral respectiv publică
integral lista candidaţilor pe care i-a înregistrat, indicînd în ea numele, prenumele, anul naşterii, domiciliul,
apartenenţa politică, profesia (ocupaţia) candidaţilor, precum şi denumirea partidului, a altei organizaţii social-
politice sau a blocului electoral care i-a desemnat. Listele de candidaţi vor fi disponibile pentru consultare la
fiecare secţie de votare.
Agitaţia electorală se admite numai după înregistrarea concurentului electoral de către organul electoral.
În ziua alegerilor şi în ziua precedentă alegerilor nu se admite nici un fel de agitaţie electorală. Interdicţia dată nu
se referă la informaţiile deja plasate în internet şi la afişele expuse anterior.
 Campania electorală
Concurenţii electorali pot avea persoane de încredere în fiecare circumscripţie electorală. Persoanele de încredere
îi ajută pe concurenţii electorali la desfăşurarea campaniilor electorale ale acestora, fac agitaţie electorală în
favoarea lor şi le reprezintă interesele în relaţiile cu autorităţile publice, cu alegătorii, cu consiliile şi birourile
electorale.
Numărul persoanelor de încredere se stabileşte de către Comisia Electorală Centrală  sau de consiliul
electoral de circumscripţie respectiv.
Concurenţii electorali participă, pe bază de egalitate, la campania electorală, beneficiază de drepturi egale
în folosirea mijloacelor de informare în masă, inclusiv a radioului şi televiziunii, finanţate de la buget. Cetăţenii
Republicii Moldova, partidele şi alte organizaţii social-politice, blocurile electorale, candidaţii şi persoanele de
încredere ale candidaţilor au dreptul de a supune discuţiilor libere şi sub toate aspectele programele electorale ale
concurenţilor electorali, calităţile politice, profesionale şi personale ale candidaţilor, precum şi de a face agitaţie
electorală în cadrul adunărilor, mitingurilor, întîlnirilor cu alegătorii, prin intermediul mijloacelor de informare în
masă, prin expunerea de afişe electorale sau prin intermediul altor forme de comunicare.
53. Numărarea voturilor şi totalizarea rezultatelor votării conform legislaţiei electorale pentru alegerile
parlamentare în R.M.
 Numărarea şi totalizarea voturilor de către biroul electoral al secţiei de votare
După expirarea timpului rezervat votării, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare anunţă încheierea
votării şi dispune închiderea secţiei de votare. Biroul electoral al secţiei de votare începe numărarea voturilor.
Înainte de  a se deschide urnele de vot, toate buletinele de vot rămase neutilizate se numără şi se anulează de
către biroul electoral al secţiei de votare/
Biroul electoral al secţiei de votare stabileşte numărul alegătorilor, cărora le-au fost eliberate buletinele de vot
După verificarea sigiliilor de pe urnele de vot, preşedintele biroului  electoral al secţiei de votare deschide
urnele. Mai întîi se deschid urnele de vot mobile, se numără buletinele din ele, apoi se deschid celelalte urne.
Buletinele din urnele de vot mobile se numără mai întîi separat, se confruntă cu numărul de buletine ce au fost
eliberate în acest scop, apoi se adună la celelalte buletine pentru a număra voturile obţinute de concurenţii
electorali.
Se determină pentru care concurent electoral s-a votat și buletinele cu voturile exprimate pentru fiecare
concurent electoral se numără şi se leagă separate. La sfîrșit se înscrie un proces-verbal.
Biroul electoral al secţiei de votare nu  include buletinele nevalabile în numărul total de voturi valabil
exprimate.
 Totalizarea rezultatelor votării de către consiliul electoral de circumscripţie
În baza proceselor-verbale ale birourilor electorale ale secţiilor de votare, consiliul electoral de circumscripţie
stabileşte pe întreaga circumscripţie:
a) numărul de alegători incluşi în listele electorale;
b) numărul de alegători incluşi în listele suplimentare;
   c) numărul de alegători care au primit buletine de vot;
d) numărul de alegători care au participat la votare;
e) numărul buletinelor de vot declarate nevalabile;
f) numărul de voturi valabil exprimate pentru fiecare concurent electoral (pentru fiecare opţiune
privind  întrebările supuse referendumului);
h) numărul total de voturi valabil exprimate;
i) numărul buletinelor de vot primite de consiliul electoral de circumscripţie;
j) numărul de buletine neutilizate şi anulate.
Consiliul electoral de circumscripţie prezintă procesul-verbal cu privire la totalizarea rezultatelor alegerilor pe
circumscripţie Comisiei Electorale Centrale în termen de 48 de ore după  închiderea secţiilor de votare. O dată cu
prezentarea procesului-verbal Comisiei Electorale Centrale, consiliul electoral de circumscripţie afişează, la
intrarea în sediul său, o informaţie detaliată privind rezultatele alegerilor pe circumscripţie.
 Totalizarea rezultatelor alegerilor  de către Comisia Electorală Centrală.
În cazul efectuării alegerilor parlamentare, locale generale şi a referendumului republican, în baza actelor
prezentate de către consiliile electorale de circumscripţie, Comisia Electorală Centrală întocmeşte, în termen de 5
zile, un proces-verbal care conţine:
a) numărul de alegători incluşi în listele electorale;
b) numărul de alegători incluşi în listele suplimentare;
c) numărul de alegători care au primit buletine de vot;
d) numărul de alegători care au participat la votare;
f) numărul buletinelor de vot declarate nevalabile;
g) numărul de voturi valabil exprimate pentru fiecare concurent electoral (pentru fiecare opţiune privind
întrebările supuse referendumului republican);
h) numărul total de voturi valabil exprimate;
Comisia Electorală Centrală consemnează rezultatele totalizării voturilor pe ţară în ansamblu într-un proces-verbal,
care se semnează de membrii comisiei.
55. Votarea repetată şi alegerile noi conform legislaţiei electorale.
Alegerile nevalabile şi nule
Comisia Electorală  Centrală consideră alegerile nevalabile dacă  la ele  au participat mai puţin de 1/3 din
numărul de persoane înscrise  în listele electorale.
Dacă Curtea Constituţională stabileşte că în procesul alegerilor şi/sau la numărarea voturilor au fost comise
încălcări ale prezentului cod care au influenţat rezultatele votării şi atribuirea  mandatelor, alegerile sînt declarate
nule.
Dacă alegerile au fost declarate nevalabile sau nule, Comisia Electorală Centrală organizează, în termen de 2
săptămîni, votarea repetată, în baza aceloraşi liste electorale, pentru aceleaşi candidaturi şi cu aceleaşi consilii şi
birouri electorale.
Concurenţii electorali vinovaţi de încălcări ale prevederilor Codului electoral se sancţionează sau se exclud din
buletinele de vot, în baza unei hotărîri judecătoreşti definitive, iar consiliile şi birourile electorale care au comis
asemenea încălcări se înlocuiesc.
Votarea repetată se consideră valabilă indiferent de numărul de alegători care au participat la vot.
Alegerile noi
    Dacă şi după votarea repetată alegerile sînt declarate nevalabile sau nule, Comisia Electorală Centrală stabileşte
data desfăşurării alegerilor noi, care au loc peste cel puţin 60 de zile de la data cînd alegerile sînt declarate
nevalabile sau nule.
În cazul alegerilor anticipate, dacă şi după votarea repetată, alegerile sînt declarate nevalabile sau nule,
Preşedintele Republicii Moldova, prin decret, stabileşte data desfăşurării alegerilor noi.
57. Referendumul în R.M. – formă de exercitare directă a suveranităţii poporului.
Referendum – procedura a democraţiei directe prin care conducerea unei ţări se adresează poporului, fără
intermediari, pentru a-l consulta în probleme majore, de regulă pentru textul Constituţiei, alegerea formei de
guvernământ sau în probleme de autodeterminare ca stat. Deosebirea principală a procedurii de alegeri de
procedura referendumului constă în obiectul de exprimare a voinţei alegătorilor. Acest obiect la alegeri îl prezintă
candidatul în deputaţi sau altă funcţie din afara instituţiei reprezentative. La referendum obiectul de exprimare a
voinţei nu este persoana (candidatul), ci o anumită problemă asupra căreia se desfăşoară referendumul – lege,
proiect de lege, Constituţie, amendamente la Constituţie, probleme de interes naţional al statului. Rezultatele
referendumului pot fi determinate numai în temeiul sistemului majoritar. Aspectul organizatoric al alegerilor şi
referendumului este identic, cu excepţia faptului că la referendum nu este nevoie de circumscripţii electorale.
Formele referendumului se deosebesc după mai multe temeiuri:
- referendum „până la parlament”: dacă un anumit act a fost supus votării alegătorilor până la aprobarea
acestuia;
- referendum „după parlament”: dacă actul respectiv a fost supus votării alegătorilor după adoptarea acestuia de
către parlament;
- referendum „extraparlamentar”: un anumit document se supune votării prin „ocolirea” parlamentului;
Referendumul poate fi :
- consultativ: dacă se desfăşoară doar cu scopul elucidării opiniei alegătorilor într-o anumită problemă.
Soluţionarea problemei respective rămâne pe seama organelor statului;
- decisiv: documentul este supus votării alegătorilor pentru soluţionarea definitivă a destinului acestuia.
Referendumul decisiv poate fi de aprobare (dacă alegătorilor li se propune aprobarea documentului respectiv) şi de
respingere (dacă alegătorilor li se propune anularea actului);
- constituţional: dacă cu ajutorul referendumului dat se aprobă Constituţia sau amendamentele la ea;
- legislativ: dacă un act al legislaţiei curente este supus votării de către alegători.
Referendumul republican  se desfăşoară în  scopul  exercitării puterii  poporului şi participării lui
nemijlocite  la  conducerea  şi administrarea treburilor de stat.
În funcţie de natura juridică a problemelor supuse referendumului, referendumurile republicane pot
fi constituţionale, legislative şi consultative.
Referendumului constituţional sînt supuse propunerile privind revizuirea Constituţiei.
Referendumului legislativ sînt supuse proiectele de legi sau unele prevederi ale acestora de importanţă
deosebită.
Referendumului consultativ sînt supuse problemele de interes naţional.
Referendumul republican poate fi iniţiat de:
a) un număr de cel puţin 200000 de cetăţeni ai Republicii Moldova cu drept de vot. În cazul
referendumului constituţional, se aplică prevederile art.141 alin.(1) lit.a) din Constituţie;
b) un număr de cel puţin o treime din deputaţii în Parlament;
c) Preşedintele Republicii Moldova;
 d) Guvern.

Referendumul republican nu se desfăşoară în cazul decretării stării de urgenţă, de asediu ori de război şi nici în
decursul a 120 de zile de la ridicarea acestor stări.
Referendumului republican nu pot fi supuse problemele:
a) privind impozitul şi bugetul;
b) privind amnistierea şi graţierea;
c) privind măsurile extraordinare sau de urgenţă pentru asigurarea ordinii publice, sănătăţii şi securităţii populaţiei;
d) privind alegerea, numirea, demiterea persoanelor în/din anumite funcţii, care ţin de competenţa Parlamentului,
Preşedintelui Republicii Moldova şi Guvernului;
e) ce ţin de competenţa instanţelor de judecată şi procuraturii.
În termen de 6 luni de la primirea propunerilor de iniţiere a referendumului, Parlamentul adoptă una din
următoarele hotărîri:
a) despre declararea referendumului, care se va desfăşura peste cel puţin 60 de zile de la adoptarea hotărîrii;
b) despre respingerea propunerii privind desfăşurarea referendumului în cazul cînd aceasta este formulată de
deputaţi;
c) despre soluţionarea problemelor, preconizate a fi supuse referendumului, fără efectuarea ulterioară a acestuia.
Data referendumului se stabileşte cu cel puţin 60 de zile înainte de ziua desfăşurării lui.
Pentru iniţierea referendumului republican de către cetăţeni se constituie un grup de iniţiativă la adunarea acestora,
la care trebuie să  participe nu mai puţin de 300 de persoane cu drept de vot.
Înainte de a începe adunarea, se face înregistrarea participanţilor la adunare, întocmindu-se o listă în care  se indică
numele, prenumele şi domiciliul acestora.
La adunare, se alege un preşedinte şi un secretar. Se alege grupul de iniţiativă, care va colecta semnăturile
susţinătorilor referendumului. Grupul de iniţiativă trebuie să includă cel puţin 100 de persoane cu drept de vot.
Membrii grupului de iniţiativă vor alege din rîndul lor un birou executiv, compus dintr-un preşedinte, un
vicepreşedinte şi un secretar.
La adunare, se întocmeşte un proces-verbal, în care se indică rezultatele votării chestiunilor incluse în
ordinea de zi. Preşedintele şi secretarul adunării semnează actele adunării: lista participanţilor, procesul-verbal,
formularea precisă şi corectă a întrebărilor preconizate a fi supuse referendumului republican.
Grupul de iniţiativă pentru desfăşurarea  referendumului republican se înregistrează de către Comisia Electorală
Centrală.
58. Parlamentul R.M. – organ reprezentativ suprem şi unica autoritate legislativă a statului. Exercitarea
mandatului de deputat.
Parlamentul se alege prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat pentru un mandat de 4 ani.
Alegerile Parlamentare se efectuează într-o singură circumscripţie electorală naţională, în care se aleg 101 deputaţi.
Parlamentul nou-ales se întruneşte în şedinţă de constituire la convocarea Preşedintelui Republicii Moldova
în cel mult 30 de zile de la alegeri, dacă au fost aleşi cel putin 2/3 din numarul total al deputaţilor. Şedinţa de
constituire a Parlamentului nou-ales este prezidată de cel mai în vîrstă deputat, ulterior, dupa alegere, de
Preşedintele sau de unul dintre vicepreşedinţii Parlamentului.
Parlamentul Republicii Moldova este ales pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, prin lege
organică, doar în două cazuri prevăzute expres de Constituţie: în caz de război sau de catastrofă.
Sesiunea este o formă de lucru care constituie desfăşurarea permanentă a lucrărilor Parlamentului în
decursul unei perioade de timp. Sesiunile pot fi atît ordinare, cît şi extraordinare sau speciale. Parlamentul se
întruneşte în două sesiuni ordinare pe an: sesiunea de primăvară; sesiunea de toamnă.
Parlamentul se întruneşte în sesiuni extraordinare sau speciale, la cererea: Preşedintelui Republicii
Moldova; Preşedintelui Parlamentului; 1/3 din numărul deputaţilor.
Şedinţele Parlamentului sînt deliberative cu participarea majorităţii deputaţilor aleşi. Ordinea de zi a
şedinţelor poate fi considerată ca un program de activitate ce oferă posibilitatea desfăşurării şedinţelor în mod
ordonat cu o fundamentare prealabilă a tot ce urmează a fi examinat şi dezbătut. Şedinţele Parlamentului, de
regulă, se desfăşoară conform ordinii de zi.
Ordinea de zi se întocmeşte pentru o perioadă de 2 săptămîni. Chestiunile care se propune a fi înscrise pe
ordinea de zi se transmit Biroului prmanent cu cel puţin 10 zile înainte de dezbaterea acestora în şedinţa
Parlamentului. La şedinţele Biroului permanent în cadrul cărora se dezbate ordinea de zi poate participa şi un
reprezentant al Guvernului, precum şi delegaţii ai fracţiunilor parlamentare.
Ordinea de zi cuprinde proiecte de legi, hotărîri, noţiuni, precum şi interpelări, petiţii şi alte chestiuni
propuse de Preşedintele Republicii Moldova, de Guvern, Biroul permanent ori de deputaţi. Ordinea de zi este
supusă spre aprobare Parlamentului şi se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Şedinţele se petrec strict
conform ordinii de zi cu excepţia cazurilor, cînd la rugămintea Preşedintelui Republicii Moldova şi la aprobarea
Biroului permanent, unele probleme se pun în discuţie peste rînd.
Sistemul de vot cuprinde următoarele forme:
 ♦ votul a două treimi din numărul deputaţilor aleşi – legile constituţionale;
♦ votul majorităţii deputaţilor aleşi - legile organice;
♦ votul majorităţii deputaţilor prezenţi - legile ordinare, hotărîrile şi alte acte.
Înainte de votare preşedintele şedinţei formulează clar problema ce se pune la vot, fără a o comenta.
Rezultatele votării se anunţă clar pentru a fi fixate în stenogramă. Deputaţii pot exercita votul sub cîteva
modalităţi:
a) deschis se exprimă prin ridicarea de mâini, prin apel nominal sau prin mijloace electronice;
b) secret se exprimă prin buletine de vot pentru numiri în funcţie şi prin mijloace electronice, în cazul
adoptării legilor şi hotărîrilor.
Votul prin apel nominal se desfăşoară în modul următor:
• preşedintele şedinţei explică obiectul votării şi sensul cuvintelor "pentru"şi "contra";
• unul dintre membrii Biroului permanent dă citire numelui şi prenumelui deputaţilor;
• fiecare deputat răspunde "pentru" sau "contra".
În cazul votului prin buletin de vot, pe buletin se trec:
• numele şi prenumele candidatului;
• funcţia pentru care candidează;
• fracţiunea parlamentară din care face parte.
Deputatul în Parlament, prin simplul fapt al alegerii lui , intră de îndată în dreptul deplinei exercitări a mandatului,
pe baza certificatului doveditor al alegerii în Parlament, eliberat de Comisia Electorală Centrală, în condiţile legii.
Deputatului îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte îndatoririle pe toată legislatura pentru care a fost ales.
El este obligat să respecte cu stricteţe Constituţia, legile, normile etice şi morale, este dator să fie demn de
încrederea alegătorilor, să contribuie prin exemplul personal la întărirea discipline de stat, la îndeplinirea
obligaţiilor civice, la asigurarea drepturilor omului şi la respectarea legislaţiei. Cauzele de încălcare a eticii de
deputat sînt examinate de Comisia juridică, pentru numiri şi imunităţi.
Deputatul participă la examinarea colectivă ăi liberă a problemelor ce ţin de competenţa Parlamentului, la
dezbaterea şi adoptarea proiectelor puse la ordinea de zi a şedinţei Parlamentului. Participarea deputatului la
şedinţele Parlamentului şi ale comisiei permanente din a cărei competenţă face parte este obligatorie. În cazul în
care deputatul nu se poate prezenta din motive întemeiate la şedinţele Parlamentului sau ale comisiei permanente,
este obligat să aducă la cunoştinţă Biroului permanent sau secretarului comisiei respective motivele absenţei sale.
El benefeciază de dreptul de vot deliberativ asupra tuturor problemelor ezaminate de Parlament. Deputatul este în
drept:
1) să aleagă şi să fie ales în organele Parlamentului
2) să-şi exprime părerea asupra componenţei nominale a organelor formate de Parlament şi asupra
candidaţilor persoanelor oficiale în cadrul dezbaterilor pentru alegerea, numirea sau confirmarea lor de
către Parlament
3) să facă propuneri legislative în scris spre a fi examinate de Parlament
4) să facă propuneri şi observaşii asupra ordinii de zi a şedinţie şi modului lor de examinare
5) să propună spre examinarea Parlamentului probleme ce ţin de controlul asupra modului în care organele de
stat şi cele obşteşti, întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile execută legile şi hotărîrile Parlamentului
59. Tipuri de parlamente.
Parlamentul poate fi:
- unicameral (se constituie dintr-o singură adunare a tuturor deputaţilor aleşi petru un mandat determinat, statele
unitare şi mici au asemenea Parlament).
-bicameral (alc. din 2 adunări cu activităţi autonome, cu regulamente individuale , este caracteristic statelor
federale.
Bicameralism federal – (legat de structura statală) răspîndirea necesităţii de a asigura echilibrul dintre
statele federate şi statul federal.
Bicameralism politic - se formează din 2 adunări pentru a asigura calitatea procesului legislativ pentru a
balanţa, a tempera entuziasmul unei din camere pentru existenţa celeilalte.
Bicameralism economic şi social – multicameralism, în sens că pe lîngă cele două adunări legislative mai
există a 3-a cameră formată pe criterii socio-economice cu rol consultativ, fără drept de vot (Russia,
Franţa).
Bicameralism aristocrativ – cînd una din camere este creată pe criterii de elită, fără utilizarea practicilor
electorale (camera Lorzilor-dispun de ea doar cei cu sînge albastru, regina îi poate acorda).
60. Functiile de bază ale parlamentului R.M.
1. Funcția de reprezentare reiese din normele constituționale unde deputații sunt reprezentanții poporului.
2. Funcția de informare presupune informarea la inițiativacetățenilor,prin care cetățenii au dreptul să se adreseze
cu anumite petiții deputaților.
3. Funcția de control reiese din normele constituționale unde parlamentul adoptă cu majoritatea absolută
programul de activitate al guvernului și votul de neîncredere. Parlamentul dispune și de alte mijloace de control
prinintermediul Curții de Conturi sau altor organe abilitate cu funcția de control.
4. Funcția deliberativa reiese din art. 60 dinconstituție, unde parlamentul este unicul organ suprem și legislativ,
are inițiativalegislativăși este unicul organ de adoptare a amendamentelor constituționale .
5. Funcția de numire reiese din faptul ca înatribuțiile parlamentului, potrivit Constituţiei, Parlamentul mai
exercită şi alte activităţi legate de desemnarea sau investirea unor autorităţi publice, numirea Șefului
Statului,numirea Procurorului General
61. Structura parlamentului R.M. şi organizarea lui internă.
In dreptul parlamentar puterea legislativă din punct de vedere al structurii poate fi clasificată în:
 unicameral (RM)- este caracteristic statelor unitare care reprezinta o adunar elegislativa
Avantaje:
-economie de timp și economie de resurse financiare;
- simplificarea procedurii legislative în comisiile parlamentare;
- responsabilitatea mai clară a deputaților.
Dezavantaje:
-elaborarea unei legislații mai puținprelucrate și adaptate;
-grupurile de interes politic se pot manifesta mai puternic;
-sistemul politic este mai sensibil, cu posibilitatea instalării unorgrupări sau unui singur partid.
 Bicameral (Italia, România, Franța)- (2 adunari legislative)este caracteristic statelor federative format din
doua camere: Camera Comunelor, Camera Reprezentanților, Senatul s.a. În cazul statelor federative
bicamerismul constituie o necesitate, deoarece Camera Reprezentanților este constituită din membrii
statelor federației. În cazul statelor unitare, există o istorie sau tradiție politică.
Avantajele:
-din punct de vedere a tehnicii legislative este supus unui examen dublu orice act legislativ adoptat de ambele
camere.
Dezavantaje:
- ritmul scăzut de elaborare a legilor;
-tergiversareaelaborării și adoptării;
-susținerea materiala și financiară a ambelor camere.
62. Funcţionarea parlamentului: sesiunile şi şedinţele parlamentului R.M.
Parlamentul se alege prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat pentru un mandat de 4 ani. Alegerile
Parlamentare se efectuează într-o singură circumscripţie electorală naţională, în care se aleg 101 deputaţi.
Parlamentul nou-ales se întruneşte în şedinţă de constituire la convocarea Preşedintelui Republicii Moldova
în cel mult 30 de zile de la alegeri, dacă au fost aleşi cel putin 2/3 din numarul total al deputaţilor. Şedinţa de
constituire a Parlamentului nou-ales este prezidată de cel mai în vîrstă deputat, ulterior, dupa alegere, de
Preşedintele sau de unul dintre vicepreşedinţii Parlamentului.
Parlamentul Republicii Moldova este ales pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, prin lege
organică, doar în două cazuri prevăzute expres de Constituţie: în caz de război sau de catastrofă.
Sesiunea este o formă de lucru care constituie desfăşurarea permanentă a lucrărilor Parlamentului în
decursul unei perioade de timp. Sesiunile pot fi atît ordinare, cît şi extraordinare sau speciale. Parlamentul se
întruneşte în două sesiuni ordinare pe an: sesiunea de primăvară; sesiunea de toamnă.
Parlamentul se întruneşte în sesiuni extraordinare sau speciale, la cererea: Preşedintelui Republicii
Moldova; Preşedintelui Parlamentului; 1/3 din numărul deputaţilor.
Şedinţele Parlamentului sînt deliberative cu participarea majorităţii deputaţilor aleşi. Ordinea de zi a
şedinţelor poate fi considerată ca un program de activitate ce oferă posibilitatea desfăşurării şedinţelor în mod
ordonat cu o fundamentare prealabilă a tot ce urmează a fi examinat şi dezbătut. Şedinţele Parlamentului, de
regulă, se desfăşoară conform ordinii de zi.
Ordinea de zi se întocmeşte pentru o perioadă de 2 săptămîni. Chestiunile care se propune a fi înscrise pe
ordinea de zi se transmit Biroului prmanent cu cel puţin 10 zile înainte de dezbaterea acestora în şedinţa
Parlamentului.
Ordinea de zi cuprinde proiecte de legi, hotărîri, noţiuni, precum şi interpelări, petiţii şi alte chestiuni
propuse de Preşedintele Republicii Moldova, de Guvern, Biroul permanent ori de deputaţi. Ordinea de zi este
supusă spre aprobare Parlamentului şi se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Şedinţele se petrec strict
conform ordinii de zi cu excepţia cazurilor, cînd la rugămintea Preşedintelui Republicii Moldova şi la aprobarea
Biroului permanent, unele probleme se pun în discuţie peste rînd.
63. Procedura legislativă în parlamentul R.M. Procedura de vot.
Sistemul de vot cuprinde următoarele forme:
 votul a două treimi din numărul deputaţilor aleşi – legile constituţionale;
  votul majorităţii deputaţilor aleşi - legile organice;
 votul majorităţii deputaţilor prezenţi - legile ordinare, hotărîrile şi alte acte.
Înainte de votare preşedintele şedinţei formulează clar problema ce se pune la vot, fără a o comenta. Rezultatele
votării se anunţă clar pentru a fi fixate în stenogramă. Deputaţii pot exercita votul sub cîteva modalităţi:
a) deschis se exprimă prin ridicarea de mâini, prin apel nominal sau prin mijloace electronice;
b) secret se exprimă prin buletine de vot pentru numiri în funcţie şi prin mijloace electronice, în cazul
adoptării legilor şi hotărîrilor.
Votul prin apel nominal se desfăşoară în modul următor:
• preşedintele şedinţei explică obiectul votării şi sensul cuvintelor "pentru"şi "contra";
• unul dintre membrii Biroului permanent dă citire numelui şi prenumelui deputaţilor;
• fiecare deputat răspunde "pentru" sau "contra".
În cazul votului prin buletin de vot, pe buletin se trec:
• numele şi prenumele candidatului;
• funcţia pentru care candidează;
• fracţiunea parlamentară din care face parte.
64. Procedura de revizuire a constituţiei R.M.
1. Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de:
 un număr de cel puţin 200000 de cetăţeni ai Republicii Moldova cu drept de vot. Cetăţeni care iniţiază
revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de nivelul
doi, iar în fiecare din ele trebuie să fie înregistrate cel puţin 20000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative;
 un număr de cel puţin 1/3 de deputaţi în Parlament;
 Guvern.
2. Proiectul de revizuire a constitutiei este prezentat Parlamentului numai împreună cu avizul Curţii
Constituţionale, adoptat cu votul a cel puţin 4 judecători, din cei 6 judecatori a Curtii Constitutionalr a RM
3. Textul de revizuire a constitutiei trebuie adoptat cu cel putin 2/3 de voturi din 101 deputati, dupa cel putin
2 lecturi din parlament.
4. Pot fi revizuite dispozitiile privind caracterul suveran, independent, unitar si neutralitatea statului
65. Actele parlamentului.
Actele Parlamentului pot fi clasificate în două categorii principale:
1. Actele cu caracter exclusiv politic sunt, declaraţii de voinţă destinate să producă prin ele însele, fără să aibă
nevoie de vreo altă acţiune umană, anumite efecte sociale. Ele sunt de o mare varietate (moţiunile, apelurile,
mesajele, memorandumurile şi declaraţiile), nefiind specificate limitativ nici într-un act normativ, Parlamentul
poate să recurgă în vederea stabilirii liniilor directoare ale conducerii statului la diverse modalităţi de exprimare
a voinţei generale. Prin asemenea acte Parlamentul stabileşte anumite principii în politica externă, ia atitudine în
anumite probleme internaţionale, aduce la cunoştinţă altor parlamente poziţia în diverse probleme internaţionale
etc. Cele mai utilizate în practică sunt: moţiunile, care de altfel sunt singurele acte cu caracter politic specificate
de Constituţie.
2. Actele cu caracter juridic sau actele legislative - conform art. 71 din Constituţie, adoptă legi, hotărâri şi
moţiuni, indicarea lor este expresă şi limitativă.
a) Legile, sunt acele acte cu forta juridica superioara adoptate de organul de stat având calitate de
reprezentanţă naţională, prin care sunt stabilite reguli de conduită socială generale şi impersonale, obligatorii
şi susceptibile de a fi sancţionate prin forţa de constrângere a statului.
Conform art.72. din Constituţie. Parlamentul adoptă următoarele categorii de legi :
 Legile constituţionale conform art.72 alin. (2) precum şi art. 8 din Legea privind actele legislative, sunt:
Constituţia ca lege supremă a societăţii şi statului, precum şi legile de modificare şi/sau completare (revizuire) a
Constituţiei, care se adoptă cu votul a două treimi din deputaţi, precum şi cele aprobate prin referendum
republican.
 Legile organice sunt acele acte legislative care reprezintă o dezvoltare a normelor constituţionale şi pot
interveni numai în domenii expres prevăzute de Constituţie sau în alte domenii deosebit de importante pentru
care Parlamentul consideră necesară adoptarea de legi organice. Domeniile care se reglementează prin lege
organică sunt stabilite la art. 72. alin.(3) din Constituţie. Ele se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor aleşi dacă
Constituţia nu prevede organizarea altă majoritate, după cel puţin două lecturi şi sunt subordonate legilor
constituţionale.
Modificarea, completarea şi abrogarea legilor organice sau ale unor dispoziţii ale acestora se fac. de regulă,
prin lege organică, conform procedurii stabilite în acest sens.
 Legile ordinare, intervin în orice domeniu al relaţiilor sociale, cu excepţia domeniilor supuse
reglementării prin Constituţie şi legi organice. Ele se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi şi sunt
subordonate legilor constituţionale şi organice. Modificarea, completarea şi abrogarea lor sau ale unor dispoziţii
ale acestora se fac, de regulă, prin lege ordinară, conform procedurii stabilite în acest sens.
Toate legile după adoptare de Parlament se semnează de Preşedintele Parlamentului şi se trimit spre promulgare
şefului de stat.
b) Hotărârile Parlamentului, sunt acte legislative subordonate legilor, se adoptă cu votul majorităţii
deputaţilor prezenţi, dacă prin Constituţie nu este prevăzută o altă majoritate, şi nu se supun procedurii de
promulgare. Hotărârile cu caracter individual şi alte hotărâri care nu conţin norme de drept pot fi examinate
fără a fi supuse tuturor procedurilor prealabile în organele de lucru ale Parlamentului.
Parlamentul adoptă hotărâri în următoarele domenii:
a)în domeniul organizării activităţii interne a Parlamentului şi structurilor ce intră în componenţa sa ori
îi sunt subordonate nemijlocit;
b) pentru aprobarea sau modificarea structurii unor organe sau instituţii;
c) pentru alegerea, numirea, revocarea, destituirea şi suspendarea sin funcţii publice;
d) pentru aprobarea altor acte care nu conţin norme de drept;
e)în alte domenii care nu necesită adoptarea de legi.
c) Moţiunile, Prin moţiune, Parlamentul îşi exprimă poziţia sa într-o problemă de politică internă sau externă,
dar şi economic, social, cultural. Ea poartă conform Regulamentului Parlamentului R.M. din 02.04.1996,
denumirea de moţiune simplă care se poate iniţia de 15 deputaţi şi cuprinde motivarea şi dispozitivul, se
depune la preşedintele şedinţei în plenul Parlamentului, va fi supusă dezbaterii Parlamentului după 7 zile
de la depunere şi se aduce imediat la cunoştinţă Guvernului a cărui prezenţă cu un raport la iniţierea
dezbaterilor pe marginea ei este obligatorie. Moţiunile simple se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor
prezenţi, se publică în Monitorul Oficial şi sunt obligatorii pentru Guvern sau alte autorităţi vizate.
Unele moţiuni provoacă chiar şi efecte juridice. Este cazul moţiunii de cenzură care este unicul act
legislativ prin care Parlamentul îşi exprimă neîncrederea în Guvern. Este procedura constituţională prin care
Parlamentul încearcă încetarea forţată înainte de termen a mandatului Guvernului prin retragerea
votului de încredere.
Acesta se iniţiază de ¼ din deputaţii aleşi cu motivările şi dispozitivul de rigoare şi se supune
dezbaterii în prima zi de şedinţă plenară a săptămânii următoare datei depunerii. Termenul fiind necesar
pentru Guvern să-şi pregătească răspunsurile la învinuirile cuprinse în moţiunea de cenzură iar pentru
Parlament pentru aprecierea corectă a actului de demitere a Guvernului, pentru prevenirea unui vot
precipitat dat în stare tensională.
Moţiunea de cenzură se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. Aceasta produce efecte juridice din
momentul adoptării, dacă este votată, primul-ministru va prezenta în termen de cel mult 3 zile,
preşedintelui R.M. demisia Guvernului şi se publică în M.O.
În cazul în care moţiunea de cenzură asupra activităţii Guvernului a fost respinsă, deputaţii care
au semnat-o nu vor putea iniţia, în cadrul aceleiaşi sesiuni, o nouă moţiune pe acelaţi motiv.
66. Elaborarea legii.
1.Inițierea proiectuli de act normative – de regulă inițiator al proiectului este același organ competent de adoptare a
actului normativ. Art.73 const.
2.Crearea unui grup de lucru în vederea elaborării proiectului de act normative.
3.Expertizarea și avizarea proiectului de act normativ.
Legile la faza de proiect urmează să treacă următoarele expertize:
-Expertiza juridică – verificarea corespunderii proiectului de act normativ
-Expertiza economică –contribuie la coordonarea proiectului cu legislaţia economică în vigoare;
-Expertiza financiară – constă în estimare consturilor proiectului de lege.
-Expertiza lingvistică – are menirea de a contribui la asigurarea utilizării corecte a terminologiei şi la
perfecţionarea limbajului actului legislativ.
-Expertiza ştiinţifică -este crearea unui cadru ştiinţific pentru adoptarea actului legislativ;.
-Expertiza ecologică- contribuie la asigurarea ocrotirii sănătăţii omului şi protecţia mediului înconjurător;
-Expertiza anticorupție a proiectului de lege- contribuie la prevenirea apariţiei unor noi reglementări care
favorizează sau pot favoriza corupţia,
Expertizarea finalizează cu avizarea proiectului de lege,el poate fi formal și nefavorabil. În legislația RM nu sunt
stabilite termene de elaborare a a proiectelor de acte legislative.Proiectele de acte administrative se elaborează în
termenele prevăzute de art.31 al legii nr. 317 (Actele guvernului și ale altor organe) ,termen de pînă la 3 luni,și
pînă la 6 luni în unele cazuri.
Orice proiect trebuie să treacă prin dezbateri publice. Proiectele de acte normative se dezbat într-o sau mai multe
lecturi dacă este rezonabilă.Proiectele de legi se dezbat în prima lectură ca concept în ansamblu ,iar în a două
lectură proiectul se dezbate articol cu articol,fiecare fiind cooperat cu completări și modificări.
Votarea și adoptarea proiectului de act normativ-de regulă actele normative se adoptă cu votul majorității simple ,
a membrilor organului deliberativ.
 În cazul legilor urmează etapa de promulgare de către președinte art.93 . Promulgarea constă în verificare
legalității a legii adoptate de Parlament ,posibilitatea de formulare a unor obiecții de către președinte , și de
remitere(întoarcere) a legii adoptate pentru reexaminare în ședința Parlamentului. Se va emite în urma promulgării
un decret .
Urmează,publicarea legii în Monitorul Oficial al RM.
67. Promulgarea legilor. Intrarea în vigoare a legilor.
Promulgarea reprezintă o activitate de verificare şi autentificare a legii, constituind o parte componentă,
obligatorie, a procedurii de elaborare şi adoptare a legii. Potrivit prevederilor art. 93 alin. 2 din Constituţia
Republicii Moldova, promulgarea legii se face în termen de cel mult două săptămîni de la primirea ei în cancelaria
aparatului preşedinţial. Prin actul promulgării, legea devine executorie, obţinînd putere juridică. Înainte de
promulgare, Preşedintele Republicii Moldova este în drept, în cazul în care are obiecţii asupra unei legi, să o
trimită spre reexaminare Parlamentului în acelaşi termen de, cel mult, două săptămîni de la primire.
Preşedintele Republicii Moldova poate cere Parlamentului, doar o singură dată, reexaminarea legii. Astfel
observăm, că Constituţia nu prevede anumite obligaţii vizînd argumentarea exercitării dreptului de veto a
Preşedintelui ţării, acesta avînd dreptul discreţionar de a remite Parlamentului pentru reexaminare orice lege,
pentru orice motive. Refuzul de a promulga legea adoptată de Parlament se perfectează în forma unui demers scris
al Preşedintelui, în care se arată motivele refuzului.
După reexaminare, Parlamentul poate să îşi menţină hotărîrea adoptată anterior votând legea cu aceeaşi
majoritate cu care a fost prima dată, iar, Preşedintele este obligat să promulge legea; Parlamentul mai poate să
modifice legea conform obiecţiilor Preşedintelui sau să o repingă. Publicarea legii este ultima etapă a procedurii
legislative. Legile şi alte acte ale Parlamentului, se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova conform
art. 76 al Constituţiei Republicii Moldova legea intră în vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul ei.
Nepublicarea legii atrage inexistenţa acesteia. Astfel publicarea este procedura ce constituie şi ea o etapă a
procesului de elaborare.
68. Modificarea, completarea şi abrogarea legilor.
Modificarea, completarea şi abrogarea hotărârilor Parlamentului se fac de regulă, prin
hotărâre, conform procedurii stabilite în acest sens.
În doctrina dreptului constituţional s-a impus deosebirea hotărârilor de legi din două puncte de vedre:
- toate legile au caracter normativ, pe când hotărârile pot fi atât cu caracter normativ cât şi nenormativ;
- normele cuprinse în hotărârile cu caracter normativ au o forţă juridică inferioară legilor.
69. Statutul juridic al deputatului în parlamentul R.M.
Statutul deputatului în Parlament este determinată de Constituţie şi de Regulamentul Parlamentului, unele chestiuni
ce ţin de exercitarea mandatului de deputat poate fi reglementata şi de alte acte normative. Deputatul este persoană
oficială şi reprezentant al puterii legislative supreme, în exercitarea mandatului deputaţi sînt în serviciul poporului.
Orce mandat al deputaţilor imperativ este nul.
Deputaţii intră în exercitarea mandatului din momentul alegerii cu condiţia validării lui ulterioare. Durata
mandatului de deputat este de 4 ani, acest termen poate fi prelungit în condiţiile prevăzute de Constituţie.
Calitatea de deputat încetează la data întrunirii legale a Parlamentului nou-ales, în caz de demisie sau de deces. În
caz de demisie sau de deces, intervine vacanţa mandatului de deputat. Mandatul vacant va fi atribuit suplimentului
imediat următor de pe lista partidului, organizaţiei social-politice sau a blocului electoral pentru care a candidat
deputatul al cărui mandat a fost vacant. Curtea Constituţională, în termen de 30 de zile de la declararea vacanţei
mandatului de deputat, va valida următorul mandat.
Imunitatea parlamentară are ca scop asigurarea independenţei parlamentarului în exercitarea
mandatului său şi protejarea lui faţă de acte sau fapte abuzive ale autorităţilor administrative împotriva urmărilor
judiciare şi garantarea libertăţii lui de gîndire şi de acţiune. Imunitatea se împarte în:
a) iresponsabilitate juridică – Previne declanşarea sau stabilirea unor consecinţe nefavorabile parlamentarului(art.
71) pentru votul sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. Este permanentă, operează nu
numai pe timpul mandatului dar şi după încheierea lui, nu poate fi tras la răspundere juridică pentru ceea ce a
făcut în timpul mandatului dacă nu a depăşit limitele specifice conţinutului unui mandat parlamentar.
b) Inviolabilitatea – este prevăzută în cazul eventualelor învinuiri aduse deputatului pentru alte fapte decât cele
săvârşite în stricta exercitare a mandatului, are drept scop să prevină urmărirea judiciară nefondată, arbitrară a
deputatului împiedicându-l astfel să-şi exercite mandatul încrediinţat sau să-l constrângă astfel să-l exercite într-
un anume mod.
Deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat cu excepţia cazurilor de infractiune flagrantă, sau trimis în
judecată pe cauză penală sau contravenţioală fără încuviinţarea prealabilă a Parlamentului după ascultarea sa.
În caz de infracţiune flagrantă, deputatul poate fi reţinut la domiciliu pe o durată de 24 de ore numai cu
încuvinţarea prealabilă a Procurorului General, acesta va informa neîntîrziat Preşedintele Parlamentului asupra
reţinerii. Dacă Parlamentul consideră că nu există temei pentru reţinere, dispune imediat revocarea acestei măsuri.
Deputatul este considerat pe toată durata mandatului său ca fiind în exerciţiul funcţiunii, motiv pentru care
orice agresiune împotriva sa este asimilată infracţiunii de ultraj şi sancţionată conform dispoziţiilor prevăzute
pentru aceasta. De protecţie juridică similară beneficiază şi membrii familiei sale în cazul, în care agresiunea
împotriva acestora urmăreşte nemijlocit exercitarea de presiuni asupra deputatului în legătură cu exercitarea
mandatului său.
70. Dreptul parlamentului la primirea informaţiilor.
Controlul parlamentar. Este o consecinţă directă a poziţiei parlamentului în sistemul organelor de stat.
în calitatea sa de organ reprezentativ al deţinătorului suveranităţii naţionale, parlamentul trebuie să cunoa -
scă modul în care sunt realizate actele sale, modul în care activează organele formate de el, demnitarii de
stat numiţi în funcţie printr-o procedură parlamentară, în procesul de exercitare a atribuţiilor conferite de
Constituţie şi alte legi.
Controlul parlamentar este în acelaşi timp un control total, răspândindu-se asupra tuturor sferelor
vieţii sociale reglementate de Constituţie şi de alte legi.
In funcţie de formele şi mijloacele specifice prin care se exercită, unele surse bibliografice acceptă
clasificarea controlului parlamentar în: control exercitat prin dări de seamă, mesaje, rapoarte, programe;
control exercitat prin comisiile parlamentare; control exercitat prin între bări şi interpelări; control exercitat
prin drepturile deputaţilor de a cere şi obţine informaţiile necesare; control exercitat prin rezolvarea
petiţiilor cetăţenilor; control exercitat prin instituţia Ombudsmanului.
Controlul exercitat prin rapoarte şi alte documente similare pre zentate Parlamentului spre audiere.
Este foarte simplu să ne convingem despre faptul că Parlamentul selectează informaţia privitor la modul în
care se execută Constituţia şi alte legi, despre randamentul activităţii organelor formate ori a persoanelor cu
atribuţii publice numite în funcţie de el, din conţinutul unei game largi de documente, cum ar fi: rapoarte,
mesaje, dări de seamă, programe etc. Important este să reţinem că aceste documente informative sunt depuse
în cadrul şedinţelor publice ale Parlamentului, în cadrul cărora parlamentarii au posibilitatea să parti cipe la
dezbaterea lor.
In Republica Moldova ca exemplu de manifestare a acestei forme de control pot servi: mesajele cu
privire la principalele probleme ale naţiunii adresate Parlamentului de Preşedintele Republicii Moldova (art.
84 din Constituţie); programul de activitate a Guvernului (art. 96 din Constituţie); raportul anual asupra
administrării şi întrebuinţării resurselor financiare publice prezentat Parlamentului de Curtea de Conturi.
Un caz aparte constituie audierile parlamentare. Astfel, Parlamentul Republicii Moldova, o dată în
decursul unei sesiuni, poate organiza audierea Guvernului în probleme ce ţin de activitatea acestuia.
Asemenea audieri pot fi iniţiate de Biroul permanent şi în alte domenii de interes public.
Control exercitat prin comisiile parlamentare. în marea majoritate a statelor controlul parlamentar
asupra activităţii executivului, precum şi asupra altor sfere ale vieţii publice este încredinţată comisiilor
parlamentare permanente. Totodată, parlamentele pot forma comisii speci ale şi comisii de anchetă. Astfel,
în scopul realizării dispoziţiilor constituţionale privind iniţierea, cercetarea şi audierea „oricăror chestiuni
ce se referă la interesele societăţii" (art. 66 lit. n)), Parlamentul Republicii Moldova poate forma comisii
speciale şi comisii de anchetă despre care am mai menţionat.
Controlul exercitat prin întrebări şi interpelări.
Întrebările sunt cereri adresate de către deputaţi orga nelor de stat (îndeosebi Guvernului sau
miniştrilor) în legătură cu activitatea analizată în parlament sau cu orice probleme sociale, economice,
culturale, juridice. Ele se adresează scris sau oral cu primirea răspunsului la fel în scris sau oral, imediat în
timpul şedinţei sau pot solicita un termen de pregătire de cel mult 15 zile.
În acest timp, fiecare deputat poate adresa întrebări membrilor Guver nului sau altor conducători ai
organelor administraţiei publice, dar nu mai mult de două întrebări în aceeaşi şedinţă. Totodată, punând
întrebarea, deputatul trebuie să precizeze forma în care doreşte să primească răspunsul (în scris sau oral la
şedinţa în plen). Secretariatul şedinţei înregistrează întrebările şi le transmite organelor şi persoanelor
cărora acestea sunt adresate, pentru ca ele să dea răspun sul la următoarea şedinţă din ziua de joi. Cei cărora
li s-au adresat întrebări pot să răspundă imediat la fiecare întrebare în parte sau pot anunţa că vor prezenta
răspunsul în zilele următoare, indicând data exactă, însă nu mai târziu de următoarea şedinţă din ziua de joi.
Interpelările sunt tot nişte întrebări,dar mai complexe, care se fac în scris fără nici o dezvoltare şi
care stabilesc forma răspunsului solicitat.
Interpelarea este o procedură de control parlamentar, care ia forma dreptului unui parlamentar de a
cere explicaţii guvernului în legătură cu diverse aspecte ale politicii, ale administraţiei sau în legă tură cu
unele măsuri luate de Guvern ori un procedeu parlamentar de a obţine informaţii utile din partea miniştrilor
sau primului ministru pentru activitatea organului legislativ.
Legislaţia noastră defineşte interpelarea drept o cerere adresată Guvernului, prin care se solicită
explicaţii asupra politicii interne şi externe a Guvernului.
Interpelările se înregistrează în ordinea prezentării şi se afişează în sala de şedinţe. Autorii interpelării pot
cere Parlamentului dezbaterea în şedinţă plenară a răspunsului la interpelare, în urma dezbaterilor pe
marginea unei interpelări, Parlamentul poate adopta o moţiune simplă. Prezenţa membrilor Guvernului,
cărora le sunt adresate interpelările, la şedinţa Parlamentului consacrată interpelărilor, este obligatorie.
 Regulamentul Parlamentului Republicii Moldova (art. 108.) în ziua de joi, în ultima oră de lucru a
Parlamentului, la propunerea preşedintelui şedinţei, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, se determină
modul de folosire a timpului rezervat întrebărilor şi interpelărilor.
Control exercitat prin instituţia Ombudsmanului, în R.M – Avocatul Parlamentar. Instituţia
Ombudsmanului, fiind acceptată de majoritatea covârşitoare a statelor lumii, cunoaşte statute diferite. Dacă
în unele state Ombudsmanii exercită controlul asupra respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
omului (Polonia, Anglia, România, Republica Moldova), în altele ei supra veghează legalitatea în activitatea
administraţiei (Norvegia, Danemarca), sau, pe lângă aceasta, mai verifică şi legalitatea activităţii organelor
administraţiei publice locale şi celor judecătoreşti (Elveţia, Finlanda), inclusiv controlul respectării
drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

80. Delegarea legislativă.

Parlamentul se manifestă astfel ca unica autoritate legislativă a statului, dar, de la această regulă Constituţia
Republicii Moldova printr-un amendament făcut în 2000 a stabilit o excepţie, consacrând instituţia ordonanţelor
Guvernului.
În vederea realizării programului de activitate al Guvernului, Parlamentul poate adopta, la propunerea
acestuia, o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor
organice. Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţele.
Ordonanţele intră în vigoare la data publicării, fără a fi promulgate. Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se
supun aprobării Parlamentului. Proiectul de lege privind aprobarea ordonanţelor se prezintă în termenul stabilit în
legea de abilitare. Nerespectarea acestui termen atrage încetarea efectelor ordonanţei. Dacă Parlamentul nu
respinge proiectul de lege privind aprobarea ordonanţelor, acestea rămân în vigoare. După expirarea termenului
stabilit pentru emiterea ordonanţelor, acestea pot fi abrogate, suspendate sau modificate numai prin lege.
81. Formele de control asupra activităţii guvernului R.M. Moţiunea de cenzură.
Controlul parlamentar. Este o consecinţă directă a poziţiei parlamentului în sistemul organelor de stat. în
calitatea sa de organ reprezentativ al deţinătorului suveranităţii naţionale, parlamentul trebuie să cunoa -
scă modul în care sunt realizate actele sale, modul în care activează organele formate de el, demnitarii
de stat numiţi în funcţie printr-o procedură parlamentară, în procesul de exercitare a atribuţiilor
conferite de Constituţie şi alte legi.
MOTIUNI. In practica Parlamentului Republicii Moldova exista motiune simpla si motiune de cenzura.
Motiunea simpla exprima pozitia Parlamentului intr-o anumita problema de politica interna sau externa ori, dupa
caz, intr-o problema ce a facut obiectul unei interpelari. Motiunea simpla poate fi initiata de cel putin 15 deputati.
Motiunea de cenzura exprima retragerea increderii acordate Guvernului la investitura. Motiunea de cenzura
asupra activitatii Guvernului poate fi initiata de cel putin 1/4 din numarul deputatilor alesi.
Motiunea simpla si de cenzura se adopta cu votul majoritatii deputatilor prezenti.
In cazul adoptarii motiunii de cenzura, Primul-ministru va prezenta in termen de cel mult 3 zile, Presedintelui
Republicii Moldova demisia Guvernului. Motiunile simple si de cenzura, adoptate de Parlament se publica in
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, Partea I si sunt obligatorii pentru Guvern si alte autoritati vizate.
86. Curtea constituţională – unica autoritate de jurisdicţie constituţională în R.M.
În calitate de organ ce realizează jurisdicţia constituţională. Curtea este independentă faţă de puterea legislativă,
executivă şi judecătorească , ea se supune doar Constituţiei, garantînd supremaţia Constituţiei , asigurînd realizarea
principiului separaţiei puterilor în stat,precum şi responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de
stat. Curtea Constituţională reprezintă un organ independent al statului, funcţia primară fiind controlul
constituţionalităţii actelor normative şi anularea normelor juridice care contravin Constituţiei.
87. Locul şi rolul Curţii Constituţionale în sistemul organelor publice ale R.M.
Curtea Constituţională a R.M. se situează în afara celor 3 puteri ale statului ,este unica autoritate de jurisdicţie
constituţională din stat independentă de orice altă autoritate publică , are rolul de garant al constituţionalităţii
.Cadrul juridic care reglementează activitatea CC a RM este Constituţia art.134-140 .
89. Organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Statutul de judecător al Curţii Constituţionale.
Legea cu privire la CC a RM din 13.12.1994 dar şi Codul de Jurisdicţie Constituţională 16.06.1995 . este
compusă din 6 judecători numiţi pentru un mandate de 6 ani ,2 de parlament , 2 de guvern, 2 de Consiliu
Superior al Magistraturii.
Deşi în desemnarea lor sunt aplicate autorităţile politice ale statului membrii Curţii Constituţionale nu
trebuie desemnaţi în baza criteriilor politice , şi doar ţinîndu-se cont de întreaga competenţă profesională ,fiind
cu o pregătire juridică superioară , o vechime de cel puţin 15 ani de activitate juridică în învăţămîntul juridic
sau activitatea ştiinţifică. În activitatea lor judecătorii se bucură de independenţă în exercitarea mandatului şi
sunt inamovibili .
Independenţa rezultă din calitatea justiţiei constituţionale , de a se supune doar Constituţiei art.134 alin.(2).
 Inamovibilitatea este instituţia în temeiul căreia , judecătorul nu poate fi eliberat din funcţie, suspendat
, pensionat prematur, avansat sau transferat prin voinţa arbitrară a autorităţii care l-a desemnat .
Imparţialitatea – pentru părţile aflate într-un litigiu constituţional, independenţa judecătorului la CC
,se traduce prin imparţialitate. Garanţiile acesteia sunt atît de ordin structural cît şi funcţional. Imparţialitatea
este asigurată cu incompatibilitatea acestei funcţii cu oricare altă funcţie publică sau privată cu excepţia
activităţii didactice şi ştiinţifice. O altă garanţie a imparţialităţii este interdicţia de a fi membru de partid
politic. Pentru a garanta credibilitatea CC asigurînd societatea că judecătorii la CC dispun de independenţa
necesară pentru exercitarea atribuţiilor.
Imunitatea judecătorilor .
-Iresponsabilitatea juridică- o formă a imunităţii judecătorului. Judecătorul la CC nu poate fi tras la
răspundere juridică pentru voturile ,hotărîrile , opiniile, exprimate în exercitarea mandatului, nici pe parcursul
mandatului şi nici după finisarea mandatului pentru activitatea sa de judecător la CC.
-Inviolabilitatea – judecătorul la CC, nu poate fi reţinut ,arestat , supus percheziţiei cu excepţia cazurilor de
infracţiuni flagrante sau trimis în judecată contravenţională sau penală fără încuviinţarea prealabilă a CC.
Intentarea acţiunii penale şi cererea acordului de trimitere în judecată a judecătorului CC, este de competenţa
procurorului general,iar judecarea este în compentenţa Curţii Supreme a Justiţiei a R.M.
 Atribuţiile CC – ele sunt stipulate la art. 135 din Constituţie 1.Controlul constituţionalităţii - CC la
sesizare exercită controlul constituţionalităţii legilor şi hotărîrilor parlamentului,decretelor
prezidenţiale ,hotărîrilor şi ordonanţelor guvernelor şi a tratatelor internaţionale la care R.M este parte.
Acesta este un control posterior ,fiind supuse doar actele normative adoptate după intrarea în vigoare a
Constituţiei 27 august 1994 .CC soluţionează numai problemele ce ţin de competenţa sa. Dacă în procesul
examinării apar chestiuni care ţin de competenţa altor autorităţi, Curtea remite acestora materialele. Prin
propria lege organică ea are dreptul să-şi stabilească ea însăşi limitele de competenţă . Actele normative
declarate neconstituţionale devin nule din momentul adoptării hotărîrii din CC. Ele sunt definitive şi nu pot fi
atacate sub nici o formă de atac. Orice act normative se consideră constituţional pînă cînd
neconstituţionalitatea lui va fi dovedită de CC .
Subiectele cu drept de sisizare la CC îl au:
-Preşedintele RM -Deputatul în Parlament
-Guvernul -Procurorul general
-Ministrul Justiţiei CSJ -Fracţiunea parlamentară
-Avocatul poporului -Adunarea populară a Găgăuziei în cazurile în care actele normative îngrădesc
împuternicirile Găgăuziei.

Controlul de constituţionalitate este unul abstract şi posterior adoptării fiind un control de conformitate a
actelor normative cu Constituţia şi nu unul de oportunitate .
Interpretarea Constituţiei – numai CC este singura care poate să stabilească sensul exact al termenilor şi
normelor juridice pasibilie de mai multe înţelesuri din Constituţie, deşi CC nu este parte din puterea
legislativă, interpretînd Constituţia ea formează doctrina dreptului constituţional şi impune autorităţilor
publice interpretarea constituţiei în înţelesul ei prin hotărîrile adoptate care au valoare obligatorie pentru toţi
subiecţii de drept .În acest sens , justiţia constituţională participă la procesul legislativ.
2.Alte atribuţii
-se pronunţă asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei.
-confirmă rezultate referendumelor republicane.
-confirmă rezultatele alegerilor parlamentare şi a preşedintelui RM,dar şi validează mandatele
deputaţilor şi a preşedintelui RM nou ales.
-Constată circumstanţele care justifică dizolvarea parlamentului ,demiterea preşedintelui (pentru
încălcarea Constituţiei) sau interimarul funcţiei de preşedinte, precum şi imposibilitatea preşedintelui
să-şi execite mandatul mai mult de 60 de zile .
-rezolvă cazuri excepţionale de neconstituţionalitate ale actelor juridice sesizate de Curtea Supremă
de Justiţie.
În mai 1997 CC a interpretat noţiunea de excepţii de neconstituţionalitate şi a stabilit că aceasta exprimă o
legătură organică între problema de neconstituţionalitate şi fondul litigiului principal şi că poate fi invocată
atît din iniţiativa părţilor cît şi din oficiu de instanţa de judecată .
În opinia CC a R.M. excepţia de neconstituţionalitate este o procedură de iniţiere de instanţa de
judecată ordinară la iniţiativa părţilor sau din oficiu a controlului de constituţionalitate şi se numeşte
excepţie ,deoarece această procedură este o abatere, de la regula generală stabilită de art.135 alin. (1) litera a) ,
deoarece cetăţeanul nu poate sesiza direct Curtea Constituţională,el poate face acest lucru , prin intermediul
instanţei de judecată şi a CSJ folosind excepţia de neconstituţionalitate.
Ea poate fi invocată în cazul unui proces judecătoresc declanşat în care partea pretinde ca norma sau legea
care i se aplică este neconstituţională şi trebuie înlăturată.
-Hotăreşte asupra chestiunilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid.