Curs de Teoria Generala a Dreptului

Conceptul dreptului
Drept este folosit in mai multe acceptiuni. Deriva din latinescul directus luat in sens metaforic, care inseamna drept (inainte). Cuvantul care defineste notiunea de drept in latina este jus= dreptate. Intr-un prim sens dreptul semnifica stiinta dreptului = ansamblul de idei, notiuni, concepte si principii care explica dreptul si prin intermediul carora dreptul poate fi gandit. Dincolo de valentele de stiinta, dreptul este o tehnica si o arta. Este o tehnica a convietuirii, fiind un ansamblu de norme ce organizeaza viata in comun, destinata sa disciplineze si sa apere societatea de excese. Regulile juridice impun obligatii, organizeaza functionarea generala a statului si a organismelor acestuia, ofera posibilitatea valorificarii, atribuie roluri si statute. In afara acestei acceptiuni, dreptul semnifica facultatea unui subiect de a-si valorifica sau de a-si apara un anumit interes, legalmente protejat. Totalitatea normelor juridice in vigoare (active) dintr-un stat poarta denumirea de drept pozitiv, care este imediat aplicabil, fara discontinuitati si susceptibil (disponibil) de a fi adus la indeplinire, la nevoie, prin forta coercitiva a statului. Legiuitorul trebuie sa stie sa selecteze din ansamblul nevoilor sociale pe cele de stricta necesitate (cele care raspund nevoilor reale). Judecatorul trebuie sa posede arta de a aplica legea in litera si in spiritul ei.

Sistemul dreptului
Este rezultatul unitatii ramurilor si institutiilor dreptului. El apare ca o unitate obiectiv determinata pe cand sistemul legislatiei reprezinta o organizare a legislatiei in baza unor criterii stabilite de legiuitori. Normele juridice nu pot exista in mod izolat. Ele se gruprea in institutii si ramuri. Astfel, norma juridica reprezinta elementul de baza, formand sistemul juridic elementar. Norma juridica este legata de sistem, deriva din schema sa si implica functia pe care o va juca sistemul ca atare. Norma juridica este o regula generala, impersonala, tipica si obligatorie, care prescrie conduita oamenilor in raporturile dintre ei sau in raport cu societatea, avand ca scop asigurarea ordinii sociale, iar la nevoie se poate apela la forta coercitiva a statului. Sistemul dreptului = generalul, in raport cu norma juridica, ce reprezinta individualul. Cea mai larga grupare de norme juridice o constituie ramura de drept. Ea este ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale dintr-un anumit domeniu al vietii sociale in baza unei metode specifice de reglementare si a unor principii comune. Criteriile in temeiul carora se structureaza norma juridica si ramurile dreptului sunt: - obiectul reglementarii juridice (relatiile sociale ce intra sub incidenta normelor juridice) - metoda de reglementare (modalitatea practica de influentare a conduitei in cadrul acelor relatii sociale) - principiile comune ramurii respective In baza acestor criterii ramura de drept stabileste forme specifice de legatura intre normele juridice care o compun, legaturi ce determina trasaturile de trainicie si unitate a ramurii, asigurandu-i durabilitate in timp.

Obiectul de reglementare si principiile comune reprezinta criteriile obiective ale constructiei unei ramuri. Metoda de reglementare, ca ansamblu de modalitati prin care se dirijeaza conduita umana formeaza un criteriu subiectiv. In cadrul fiecarei ramuri normele juridice se grupeaza in asnambluri normative mai reduse- institutii juridice. Astfel, ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale apropiate alcatuiesc o institutie juridica. Dreptul pozitiv se imparte in drept privat si drept public. Aceasta diviziune isi are originea in dreptul roman. Romanii cunosteau impartirea dreptului in: jus publicum si jus privatum. Ulpian spunea ca dreptul public se refera la organizarea statului, iar dr privat se ref la interesul fiecaruia. Aceasta divizare se aplica atat in dreptul intern al fiecarui stat, cat si in dreptul international. Ramurile dreptului ce intra in componenta dreptului public au ca obiect de reglementare: - dreptul constitutional - relatiile sociale din domeniul organizarii puterilor publice, distribuirea competentelor in stat, forma statului etc. - dreptul administrativ - organizarea puterii administrative la nivel central si local. - dreptul penal - apararea sociala impotriva faptelor de natura infractionala ce pun in pericol ordinea de drept - dreptul muncii si securitatii sociale - relatia de munca si protectie sociala - dreptul financiar - relatii financiar-bancare - dreptul procesual - relatii sociale ce privesc buna desfasurare a proceselor juridice.

Statul
Aparitia statului este rezultatul unor prefaceri social-istorice. Spre deosebire de organizarea sociala prestatala in care domina criteriu legaturilor de sange, statul adopta criteriul teritorial. In legatura cu un anumit teritoriu statul isi stabileste legaturile cu cetatenii, isi structureaza aparatul si isi dimensioneaza suveranitatea. Disputele intre state au drept scop de foarte multe ori acapararea de teritorii. Un alt element al statului il constituie populatia. care se raporteaza la stat prin legatura de cetatenie. Al treilea element al statului il reprezinta forta publica, denumita si putere de stat, sau forta coercitiva. In ultima instanta, statul inseamna forta. Puterea de stat este o forma determinata istoric si variabila in autoritate.Constantin Noica spunea ca orice autoritate adevarata aduce cu sine un spor care il obliga pe celalalt sa se supuna. In organizarea prestatala autoritatea morala o aveau conducatorii si organele democratiei gentilice. La Roma s-a operat pentru prima oara distinctia dintre putere si autoritate. Puterea apartinea poporului, insa autoritatea se afla in mainile Senatului. Puterea de stat are caracter politic.Are o sfera generala de aplicabilitate, are agenti specializati ce o realizeaza si este suverana. Intr-un stat democratic, puterea emana de la popor, si apartine acestuia. Exercitarea puterii insa este incredintata statului prin organele sale. In planul activitatii statale exista o separatie a puterilor, facuta cu scopul de a evita abuzul de putere. In forma cunoscuta astazi teoria separatiei puterilor a fost fundamentata in lucrarea lui Montesquio numita Despre spiritul legilor. Potrivit conceptiei sale exista 3 puteri: legiuitoare, executiva si puterea judecatoreasca. Pentru realizarea functiilor sale statul si-a organizat un sistem de institutii. Modul lor de functionare, repartizarea competentelor si atribuirea de prerogative specifice sunt continute in Constitutie, legi si legi subsecvente. Potrivit Constitutiei, organele puterii judecatoresti sunt instantele, Ministerul Public si Consiliul Superior al Magistraturii. Instantele sunt judecatoriile, instantele militare, tribunalele, 2

curtile de apel si Inalta Curte de Justitie si Casatie. Ca instante militare exista: 4 tribunale militare teritoriale, Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti, si Curtea Militara de Apel. Inalta Curte de Justitie si Casatie are ca principala functie, interpretarea si aplicarea militara a legislatiei in Romania. Curtile de apel sunt instante cu personalitate juridica ce au in circumscriptie mai multe tribunale (Romania-15 curti de apel). Tribunalele se organizeaza la nivelul fiecarui judet si al municipiului Bucuresti 42 de tribunale. Judecatoriile sunt infintate in fiecare sector si in judete 180 de judecatorii. Ministerul public isi exercita atributiile prin procurorii constituiti in parchete. Acestea sunt constituite si functioneaza pe langa instantele judecatoresti. Ele conduc si supravegheaza activitatea de cercetare penala a politiei judiciare in conditiile legii (art.31 din constitutie). In activitatea judiciara, procurorul reprezinta interesele generale ale societatii, si apara ordinea de drept precum si drepturile si libertatile cetatenesti. Procurorul are calitatea de magistrat si isi desfasoara activitatea potrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si controlului ierarhic sub autoritatea ministrului justitiei. Directia Nationala Anticoruptie este organizata ca structura autonoma in cadrul Ministerului Public si este condusa de un procuror sef aflat in coordonarea procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Consiliul Superior al magistraturii este a treia componenta a autoritatii judecatoresti. Consiliul Superior al magistraturii reprezinta garantul independentei justiei si este alcatuit din 19 membrii, din care 14 membrii sunt alesi in adunarile generale ale magistratilor si apoi validati in Senat. Functiile dreptului: - de institutionalizare sau formalizare juridica a organizarii social-politice. Dreptul si in special Constitutia precum si legile asigura cadrul de functionare legala a intregului sistem de organizare sociala. Organizare si functionarea puterilor publice precum si a institutiilor politice fundamentale sunt concepute in maniera juridica, iar mecanismul raporturilor ce se nasc in procesul conducerii politice este reglat prin intermediul dreptului - de conservare, aparare si garantare a valorilor fundamentale ale societatii. Ocrotind si garantand ordinea constitutionala, proprietatea, statutul si rolul individului, dreptul apare ca un factor implicat in procesul dezvoltarii sociale. Ca instrument al controlului social, dreptul previne dezorganizarea, asigura coeziunea interioara a colectivitatilor prin programarea si tipizarea unor conduite socialmente utile, defineste cadrul general de desfasurare al proceselor sociale si sanctioneaza conduitele deviante. - de conducere a societatii. Fiind mijlocul cel mai eficace pentru realizarea scopurilor social-politice, dreptul are un rol important in conducerea societatii. Actul normativ juridic reprezinta in ultima instanta un act de conducere sociala. In forma ei cea mai generala, legea in forma universala de exprimare a dorintelor sociale majore.Impratisand domeniul organizarii sociale dreptul de circumscrie conceptului de practica sociala. - normativa, deriva din rolul superior al dreptului, din faptul ca nefiind un scop in sine, dreptul este destinat sa subordoneze actiunile individuale unei conduite tip. Functia normativa este o functie de sinteza implicand toate celelalte functii. Normativitatea juridica este o parte a normativitatii sociale. Izvoarele dreptului

Analiza izvoarelor dreptului pune in lumina 2 acceptiuni ale acestei notiuni: izvoarele dreptului in sens material si izvoarele dreptului in sens formal Izvoarele materiale ale dreptului (denumite si izvoare reale) reprezinta realitati exterioare ce determina actiunea legiutorului sau dau nastere la reguli izvorate din necesitati practice. Izvoarele formale intereseaza in mod deosebit, avand in vedere ca normele juridice prezinta o forma exterioara caracteristica. Tocmai aceasta forma exterioara poarta numele de izvor formal sau forma de exprimare a normei. Jurisprudenta - Totalitatea hotrrilor pronunate de organele de jurisdicie ntr-un anumit domeniu Sensul juridic al notiunii de izvor formal surprinde o multitudine de modalitati prin care continutul perceptiv al normei devine regula de conduita, impunandu-se ca model de urmat in relatiile interumane. Teoria juridica clasica face deosebirea intre izvoare scrise si nescrise, oficiale si neoficiale, directe si indirecte. Spre exemplu, obiceiul, cutuma este un izvor nescris spre deosebire de actul normativ care este un izvor scris. Obiceiul, doctrina= izvoare neoficiale. Legea si jurisprudenta= izvoare oficiale. Actul si contractul normativ pot fi considerate izvoare directe pe cand cutuma este izvor indirect, mediat, necesitand o validare din partea autoritatii statale. Mai exista o clasificare: izvoare creatoare si izvoare interpretative. Potrivit acestei clasificari, legea + cutuma = izvoare creatoare intrucat creeaza reguli noi. Jurisprudenta + doctrina = izvoare interpretative pentru ca se bazeaza pe interpretarea unor norme preexistente. Izvoarele formale ale dreptului impuse de evolutia de pana acum a dreptului sunt urmatoarele: - obiceiul juridic - practica judecatoreasca - precedente juridice - doctrina - contractul normativ - actul normativ Obiceiul juridic este cel mai vechi izvor de drept. Ca regula sociala, obiceiul precede dreptul, el apare in treapta primitiva de dezvoltare a societatii fiind expresia unei necesitati legate de conservarea valorilor comunitatii. El este rodul unei experiente de viata, comunitati, repetarii unei practici. Oamenii aplica unele reguli in procesul interactiunilor,de multe ori chiar in mod inconstient. Pe cale de repetitie, ei ajung la convingerea ca regula respectiva este utila si necesar a fi urmata in viata de zi cu zi. Cutumele sunt o practica atat de inradacinata incat oamenii socotesc ca prin el isi exercita un drept pozitiv. Ea implica o indelungata practica sociala, in acelasi timp fiind caracterizata de repetivitate. Doctrina cuprinde analizele, investigatiile si interpretarile oamenilor de specialitate pe care acestia le dau fenomenului juridic. Doctrina=stiinta juridica Practica juridica (jurisprudenta) este formata din totalitatea solutiilor pronuntate de instantele de toate gradele. Contractul normativ este un act juridic individual in sensul ca el stabileste drepturi si obligatii pentru subiecte determinate. Art. 942 din codul civil defineste contractul ca un acord intre 2 sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge intre dansii un raport juridic. In aceasta acceptiune, contractul nu poate fi izvor de drept. Pentru a avea putere normativa, 4

contractul trebuie sa contina reglementari cu caracter generic. Ex: in dreptul constitutional, contractul care se incheie intre membrii unui stat federativ, in dreptul muncii- contractul colectiv de munca, dreptul institutional public- tratate. Actul normativ: Legea apare ca un izvor de drept sub forma unui acord intre magistrat si popor. Astfel, magistratul propunea, iar poporul accepta, in dreptul vechi existand chiar obligativitatea justificarii acestui acord de catre senat. Dreptul feudal s-a exprimat mai mult prin doctrina si jurisprudenta. Centralizarea puterii in mainile monarhului a dat nastere la numeroase abuzuri si ilegalitati. De aceea, una dintre cauzele revolutiilor burgheze a fost intronarea legalitatii. In 1804 apare Codul Civil Francez considerat a fi o inovatie legislativa. Actul normativ este izvor de drept creat de organele autoritatii publice investite cu compente normative. Sistemul actelor normative se compune din legi, decrete, hotarari si ordonante ale guvernului, regulamente si ordine ale ministerelor, decizii si hotarari ale administratiei publice locale. Raportul juridic reprezinta o relatie sociala reglementata prin norme juridice. Norma juridica reglementeaza diferice raporturi sociale dand nastere astfel la raporturi juridice. Subiectele dreptului sunt formate din persoane fizice si juridice. Persoanele sunt purtatoare de drepturi si obligatii. Diferenta intre persoana fizica si cea juridica consta in aceea ca, in timp ce persoana fizica este un subiect individual de drept, persoana juridica este un subiect colectiv. Acele imprejurari ce dau nastere la efecte juridice poarta numele de fapte juridice. Efectele nastere se caracterizeaza prin nasterea, modificarea sau stingerea de raporturi juridice. Evident, nu orice imprejurare este un fapt juridic, ci doar acelea de existenta carora norma de drept leaga consecinte de natura juridica. Raportul juridic este caracterizat de o serie de trasaturi: 1. Este un raport social intrucat ia nastere intre persoane, norma juridica avand doar rolul de a reglementa conduita acestora. 2. Este un raport volitional, luand nastere dintr-un raport social prin vointa legiuitorului. 3. Este o categorie istorica. Astfel, raporturile juridice, ca si normele de altfel, difera de la o persoana istorica la alta. Raportul juridic inglobeaza cele mai importante valori ale societatii. Astfel, putem spuna ca un raport juridic este un raport valoric. Partile raportului juridic sunt formate atat din persoane fizice, cat si din persoane juridice. Capacitatea juridica este o aptitudine generala a omului recunoscuta de lege de a fi titular de drepturi si obligatii. Putem distinge intre capacitatea juridica generala si capacitatile speciale. Prima- acea aptitudine de a participa ca titular de drepturi si obligatii in orice raport juridic fara conditionari legale. Capacitatea speciala este acea aptitudine de a participa ca titular de drepturi si obligatii in anumite raporturi juridice prin indeplinirea unor conditii si calitati. Continutul raportului juridic este format din drepturile subiective si obligatiile subiectelor. Dreptul subiectiv = facultatea unei persoane recunoscuta si ocrotita de lege de a avea o anumita conduita sau de a pretinde o anumita conduita corespunzatoare dreptului sau. Obligatia juridica = indatorirea subiectului raportului juridic de a avea o anumita conduita, de a da, a face sau a nu face ceva. Obiectul raportului juridic este format de conduita partilor in cadrul raportului juridic.

Dreptul civil este acea ramura a dreptului romanesc ce reglementeaza raporturile sociale, patrimoniale si personal nepatrimoniale, stablite intre persoanele fizice si/sau persoanele juridice aflate pe pozitii de egalitate juridica. Obiectul reglementarii = raporturi patrimoniale si persona nepatrimoniale. Raporturi patrimoniale = raporturi reale ce contin drepturi reale. Ex: dreptul de proprietate + raporturile obligationale (drepturi de creanta). Creanta - dreptul subiectiv al creditorului de a pretinde de la debitor s dea, s fac sau s nu fac ceva. Raporturile nepatrimoniale privesc existenta si integritatea subiectului de drept civil; sunt raporturi de identificare (drept la nume, domiciliu, resedinta) sau pot fi raporturi generate de creatia intelectuala (dreptul la paternitatea operei). Dreptul civil are ca functie aceea de a fi dreptul comun pentru alte ramuri de drept privat in masura in care acestea nu contin norme proprii care sa reglementeze anumite aspecte ale unor raporturi juridice. Codul comercial: Art. 1: In comert se aplica legea de fata; unde ea nu dispune, se aplica codul civil. Raportul juridic civil este format din totalitatea drepturilor subiective si a obligatiilor civile pe care le au partile lui. Drepturile reprezinta latura activa a raportului juridic. Dreptul este de 2 feluri: - absolut: ofera posibilitatea detinatorului de a-l exercita singur fara ajutorul altor persoane; are cunoscut numai subiectul activ, titularul; este opozabil erga omnes- fara exceptie)toate celelalte persoane au dreptul de a respecta dreptul titularului. Drepturile absolute pot fi patrimoniale si nepatrimoniale. - relativ: ofera posibilitatea titularului de sa pretinda o anumita conduita subiectului pasiv pentru a-si realiza dreptul: se cunoaste subiectul pasiv, cat si cel activ, ii corespunde obligatia sb pasiv de a da/a face/a nu face, este opozabil erga certa personam unei anumite persoane (sb pasiv), pot fi numai drepturile de natura patrimoniala. Drepturile se mai pot clasifica in patrimoniale si nepatrimoniale(al caror continut poate/nu poate fi evaluat in bani). Drepturile patrimoniale pot fi reale (jus in re) sau de creanta (jus ad personam). Dreptul de creanta ofera posibilitatea titularului de a detine anumite prerogative recunoscute de lege asupra unui bun pe care si-l exercita direct si nemijlocit. Caracteristicile dreptului real sunt: - sunt drepturi absolute - confera titularului prerogative de urmarire si preferinta (dau posibilitatea titularului sa urmareasca bunul indiferent unde s-ar alfa). - sunt limitativ prevazute de lege - se impart in: reale principale si reale accesorii. Drepturile de creanta sunt relative si nelimitate ca numar. Drepturile personale nepatrimoniale sunt drepturi ce privesc existenta si integritatea persoanelor, privesc identificarea persoanelor fizice, nepatrimoniale de creatie intelectuala (dreptul de a fi recunoscut ca autorul unei opere), nu pot fi exprimate in bani, sunt absolute si legate de persoana titularului si, de regula, nu pot fi instrainate. Obligatiile civile reprezinta latura pasiva a raportului juridic; obligatia de a da/a face/ a nu face ceva. Obligatia de a da reprezinta indatorirea unei persoane de a constitui sau transmite un dr real Obligatia de a face reprezinta indatorirea de a executa o lucrare, presta un serviciu sau de a preda un lucru. Obligatia de a nu face are ca obiect abtinerea dreptului de la a face ceva ce ar fi putut face in conditii legale, daca nu s-ar fi abtinut Obligatii: pozitive, negaive, de rezultat, de diligenta (de harnicie, sarguinta, osteneala).

Raportul juridic
Reprezinta o relatie sociala reglementata prin norme juridice. Norma juridica reglementeaza diferite raporturi sociale dand astfel nastere la raporturi juridice. Subiectele dreptului sunt formate din persoane fizice si persoane juridice. Persoanele sunt titulare de drepturi si obligatii. Diferenta intre persoana fizica si juridica consta in aceea ca, in timp ce persoana fizica este un subiect individual de drept, persoana juridica este un subiect colectiv. Acele imprejurari ce dau nastere la efecte juridice poarta numele de fapte juridice. Efectele juridice se concretizeaza prin nasterea, modificarea sau stingerea de raporturi juridice. Nu orice imprejurare este un fapt juridic, ci doar acelea de existenta carora norma de drept leaga consecinte de natura juridica. Raportul juridic este caracterizat de o serie de trasaturi. In primul rand, raportul juridic este un raport social intrucat ia nastere intre persoane, norma juridica avand doar rolul de a reglementa conduita acestora. De asemenea raportul juridic este un raport volitional, el luand nastere dintr-un raport social prin vointa legiuitorului. Raportul juridic este o categorie istorica, astfel, raporturile juridice ca si normele de altfel difera de la o perioada istorica la alta. Raportul juridic inglobeaza cele mai importante valori ale societatii. Astfel putem spune ca raportul juridic este un raport valoric. Partile raportului juridic sunt formate atat din persoane fizice cat si din persoane juridice. Capacitatea juridica reprezinta o aptitudine generala a omului recunoscuta de lege de a fi titular de drepturi si obligatii. Putem distinge intre capactitatea juridica generala si capacitatile speciale. Prima reprezinta acea aptitudine de a participa ca titular de drepturi si obligatii in orice raport juridic fara conditionari legale. Capacitatea speciala este acea aptitudine de a participa ca titular de drepturi si obligatii in anumite raporturi juridice ce presupun indeplinirea unor anumite conditii si calitati. Continutul raportului juridic este format din drepturile subiective si obligatiile subiectelor. Dreptul subiectiv reprezinta facultatea unor persoane recunoscuta si ocrotita de lege de a avea o anumita conduita sau de a pretinde o anumita conduita corespunzatoare dreptului sau. Obligatia juridica este indatorirea subiectului raportului juridic de a avea o anumita conduita, de a da, a face sau a nu face ceva. Obiectul raportului juridic este format de conduita partilor in cadrul raportului juridic.