ISDR Curs 11

Sistemul probator in Legea Tarii

In vechiul nostru drept feudal intalnim atat reguli si mijloace de proba formate in timpul feudalismului, cat si forme vechi, ramasite ale oranduirii gentilice, care in conditiile lumii feudale dobandesc un continut nou, adica un continut de clasa si o forma noua in sensul ca aplicarea lor este asigurata de forta coercitiva a statutului feudal. Pe .acestor forme ale feudalismului se explica pe de o parte prin caracterul natural al economiei naturale, iar pe d ealta parte prin dainuirea unor forme economice vechi cum ar fi stapanirea in comun asupra pamantului. Dupa forma lor, putem imparti problele in 2 categorii: 1) Probe orale 2) Probe scrise Cele mai obisnuite probe in feudalism si in special la inceputul feudalismului erau probele orale. Ele reprezentau mijl comun de probatiune in contextul in care pe d eo parte proprietatile feudale formate anterior statului feudal nu puteau fi demonstrate decat prin probe orale, iar pe de alta parta, slaba raspandire a scrisului facea din probele orale o necesitate. Probele orale sunt: a) b) c) d) Proba fierului rosu (orgaria fierului rosu) Juramantul cu brzada in cap Proba cu juratori Proba testimoniala sau proba cu martori

Proba fierului rosu- modul in cae era utilizata aceasta proba la solutionarea litigiilor poate fi constatat dintr-un document medieval care s-a pastrat denumit Registrul de la Oradea tinut de episcopii Episc Catolic e din Oradea intre anii 1208-1235. Si care cuprinde un nr de.. note sau insemnari despre un nr de tot atatea pricini sau procese solutionate prin administrarea probei fierului rosu. Atunci cand judecatorul nu putea solutiona pricina datorita sustinerilor contradictorii ale partilor implicate sau sustinerilor contrad ale martorilor, el trimitea partile insotite de un pristab la episcopia Catolica de la Oradea pentru a fi supuse probei fierului rosu. Aici se organiza o.in biserica in cadrul careia era invocata divinitatea pentru ca aceasta sa arate de partea cui este dreptatea, iar apoi se dadea uneia dintre parti, unui martor sau unui chezas o bucata de fier inrosit pe care aesta trebuia s ao poarte in mana pe o distanta de 8 pana la 10 pasi. Apoi, mana era bandajata si bandajul sigilat. Dupa 8 zile se proceda la desigilarea si desfacerea bandajului si examinarea mainii. Daca rana era vindecata se socotea ca afirmatiile celor supus probei erau adevarate, iar hotararea jud se dadea in consecinta. Daca rana nu era vindecata, era vizibila, se socotea ca cel care p[urtase fierul; si fusese supus provbei a facut o declaratie falsa. Atunci, daca era parte pierdea procesul, daca era martor sau chezas partea pentru care depusese marturie sau pentru care garantase de asemenea pierdea p[rocesul.

Mai erau considerate dovezi de vinovatie in afara de semnele marsurii si o serie de alte imprejurari cum ar fi spre pilda neprezentarea la termenul fixat pentru administrarea probei sau la termenul fixat pentru examinarea mainii, sau violarea sigiliului cu care era sigilat bandajul, sustragerea d ela proba etc. Examinand pricinile din registrul de la Oradea constatam ca peste 200 dintre acestea au ca obiect fapte d enatura a adue atingere proprietatii feudale. Cei mai multi dintre acuzati erau tarani iobagi sau membri ai unor alte categorii sociale inferioare. Aceste persoane erau puse sa tina fierul inrosit, n usi nobilii sau inaltul cler. Chiar si in ipoteza in care un nobil sau un cleric ar fi trebuit sa se supuna probei, el de regula desemna o alta persoana, un taran iobag care s apoarte fierul in locul sau. Rezulta faptul ca probs fierului rosu era o procedura rezervata doar categ sociale inferioare. Din examinarea modului in care se desf proba rezulta ca ea are un caracter neconcludent, partinitor si contradictoriu pentru ca nu se preciza spre pilda temperatura pana la care trebuia inrosit fierul, de multe ori rezistenta fizicsa a celui supus probei era esentiala-> existau diverse retete care sa limiteze efectele arsurii. Toate acestea ilustreaza caracterul de clasa si caracterul neconcludent al acestui mijloc de proba.

Juramantul cu brazda in cap- se numeste astfel dupa rolul pe care pamantul il are in desfasurarea acestei probe. Cel care jura invoca pedeapsa pamantului, daca ceea ce declara sub prestare de juramant este neadevarat. In Moldova, cei care s esupuneau acestei probe rosteau juramantul tinand brazda de pamant direct pe cap. Ei se numeau brazdasi, iar in Tara Romaneasca si cu precadere in Oltenia, cei care jurau tineau brzda d epamant intr-o traista. De aceea ei se mai numeai si traistasi. Juramantul cu brazda in cap era fol pt stabilirea hotarelor proprietatilor. Cei care jurau se angajau sa arate adevaratele hotare si inconjurau terenul avand tot timpul asupra lor brazda de pamant. Aceasta proba este de sorginte geto- daca. La geto-daci, ca si la alte pop din Antichitate, pamantul era considerat o zeitate. Mai mult, Zamolxe, zeitatea pamantului, era zeitatea suprema in panteonul religios geto-dac. El era considerat o divinitate cu puteri purificatoare, atat in sens material cat si in sens spiritual. El ii ajuta pe cei care spun adevarul si ii sanctioneaza pe cei care fac declaratii neadevarate. De aici rezulta expresiile care s-au pastrat in limba romana pt cei care spun adevarul sa le fie tarana usoara si pt ceilalti mnu i-ar mai rabda pamantul.4 In cazul probei juramantului cu brazda in cap suntem in prezenta unui dublu simbolism judiciar. Brazda simbol pamantul privit ca o divinitate, iar capul semnifica fiinta umana, fiind considerat cea mai importanta parte a corpului. Sub influenta crestina, aceasta proba s-a spiritualizat, locul brazdei fiind luat de o evanghelie. Dupa formarea statului feudal, proba dobandeste un caracter de clasa in sensul ca ea devine o proba rezervata doar categoriilor sociale inferioare. Trebuie retinut c ape masura d eproprietatile feudale se dezvolta boierii si manastirile devin tot mai interesati in utilizarea acestei probe in vederea granituirii proprietatilor lor. Ei nu se mai multumesc doar cu martori intamplatori cu privire la cunoasterea hotarelor proprietatilor si recurg si la martori preconstituiti. Este vorba de copii de tarani care erau pusi sa parcurga hotarele proprietatilor feudale si i ntot acest timp erau batuti, erau dati de chica si apoi calugariti pentru a tine minte hotarele respective si a putea depune marturie in cunostinta de cauza intr-un eventual proces de granituire.

Proba cu juratori- este un mijloc de proba care prin particularitatile sale contrazice ideile moderne cu privire la dovezi. Unii istorici romani considerau ca aceasta proba este o proba misterioasa si stranie, o procedura grosolana si curioasa si un principiu absurd de dovedire. Nu este nici pe departe asa. Este adevarat desigur c ain procesul penal, prin juramantul lor, juratorii sustin juramantul uneia dintre parti aratand ca ea este demna de crezare. Prin urmare, acest juramant nu are un caracter obiectiv, ci are un caracter subiectiv pentru ca el nu tinde la stabilirea adevarului, si la stabilirea bunei reputatii a persoanei. Este un juramantul de credibilitate. Dimptoriva, in procesul civil, juratorii cerceteaza personal faptele si pretentiile partilor litigante, iar juramantul lor este un juramant dat in cunostinta de cauza, un juramant de veridicitate. Pana la aparitia pravilelor, adica a DR FEUDAL SCRIS, proba cu juratori a fost in satele romanesti cel mai uzitat mijloc de proba pentru solutionarea litigiilor de orice fel, motiv pentru care in dreptul nostru obisnuilelnic era denumita lege. Institutia juratorilor este o institutie romaneasca originala avand izvorul in stravechiul obicei geto-dac al juramantului pe treptele regale sau pe zeitatile palatului regal. Juramantul prestat de un numar d ejuratori putea fi combatut printr-un juramant prestat de un numar dublu de juratori. La origine, in epoca gentilica, juratorii erau rude cu cel pt care jurau. Ulterior, i nfeudalism, juratori puteau fi si vecinii si apoi si ceilalti membri ai obstei. Proba era incuviintata d ecatre domn prin hrisov domnesc, hrisov in care se mentiona sintagma i-am dat lege. Partea careia i se incuviintase proba putea sa accepte sa o administreze caz in care s espunea ca ia legea sau dimpotriva putea sa nu accepte administrarea probei si sa o defere partii adverse. Atunci cand se incuviinta administrarea probei cu juratorii, domnul preciza si numarul de juratori, iar uneori acestia erau desemnati nominal, asa numitii juratori pe ravase. Jurtorii, la origine trebuiau sa fie de o seama cu partea pentru care jurau (aceeasi categorie sociala). Depunerea juramantului de catre juratori avea un caracter solemn atat din punct de vedere religios, cat si din punct de vedere juridic. Astfel, juramantul se depunea pe evanghelie in fata imputernicitului domnesc cu administrarea probei. Continutul si forma juramantului trebuiau sa fie identice cu cele ale partii pentru care se depunea acel juramant sub sanctiunea anularii probei. In Transilvania, erau insa admise si formulari echivalente sau era admisa repetarea cuvintelor care fusesera rostite gresit. Daca juramantul era depus conform normelor prevasute d elegea tarii, imputernicitul domnesc consemna desfasurarea acestei probe intr-o carte de juramantul ce purta semnaturile si pecetile juratorilor, iar apoi inainta aceasta carte d ejuramand domnului, acesta urmand a hotari asupra solutionarii procesului. Domnul pronunta hot in sensul celor aratate in juramand, iar partea care administrase proba castiga procesul. Se considera in acest caz ca e a s-a apucat de lege. Daca proba cu juratori nu putea fi administrata, partea careia i se acordase pierdea procesul. Se spunea ca a ramas de lege. Partea adversa putea cere contraproba cu juratori denumita lege peste lege. Evident ca trebuia sa aduca un numar dublu de juratori. Daca administra contraproba cu respectarea tuturor formelor impuse de dreptul obisnuielnic, hotararea initiala era anulata si era da o noua hot in favoarea sa, iar primii juratori erau globiti adia amendati (amneda= gloaba). Numarul maxim d ejuratori admis de Legea Tarii era 48. In acest context, daca domnul dorea sa favorizeze una dintre parti i iacorda de la inceput nr maxim de juratori a. i partea adversa s anu mai poata face contra proba. Prin proba cu juratori se puteau dovedi orice fel de situatii de fapt si orice fel de situatii de drept si de asemenea, prin ac proba putea fi combatuta orice alta proba, incluziv proba cu inscrisuri. De aceea proba cu juratorii era considerata in procedura medievala regina probelor pentru ca ea avea ce amai mare forta probanta. Cu timpul, evident ca aceasta proba dobandeste si ea un caracter de clasa in sensul ca juratorii

puteau fi recrutati numai din randul boierilor ceea ce creeaza anumite discriminari pentru tarani in cazul in care acestia aveau litigii cu boierii.

Proba testimoniala- martorii sunt persoane care au cunoscut prin propriile simturi (in Antichitate exproprii snesius) anumite fapte sau imprejurari despre care relateaza in fata instantei in vederea solutionarii procesului. Depozitiilor lor de martori se plateau sub d ejura mant care se dep in biserica iar biserica dadea anateme asupra celor care depuneau marturii mincinoase. Forta juridica a probei testimoniale era inferioara foertei juridice a probei cu juratori, chiar daca asa cum putem observa, marturia se dadea si ea sub juramant. Uneori, cand partea careia i se incuviintase proba cu jurator nu putea aduce la termen toti juratorii, cei prezenti puteau fi audiati in calitate d emartori potrivit principiului conversiunii in materia probelor. O categoria aparte de martori erau aldamasarii = persoane prezente la incheierea anumitor contracte si care asistau partile in stabilirea tuturor elementelor invoielii dintre ele. Aldamasul este o institutie juridica pagana, anterioara crestinismului care are un dublu caracter: un caracter religios si un caracter juridic. Sub aspect religios, dupa incheierea conventiei, persoanele care asistasera in calitate aldamasari invocau divinitatea pentru ca aceasta sa binecuvanteze intelegerea partilor. Invocarea divinitatii se facea in cadrul unui ritual stravechi din care in feudalism s-a pastrat doar obiceiul ca aldamasarii sa bea vinul impreuna cu partile contractante. Consumarea aldamasului adica a vinului insemna incheierea conventiei. Sub astpect juridic aldamasarii sunt niste martori preconstituiti care in ipoteza invirii unui litigiu in legatura cu interpretarea si discutarea contractului urmau sa depuna marturie privind acel contract care prin ipoteza fusese incheiat in prezenta lor. Atunci cand intelegerea partilor era consemnata intr-un inscris, se treceau alaturi de numele partilor si numele aldamasarilor, totodata momentele cele mai importante la care acestia asistasera, valoarea aldamasului consumat si partea care a suportat cheltuiala.

Probele scrise- inscrisurile folosite ca probe in justitie erau de doua categorii: 1) Inscrisurile oficiale emanand d ela cancelaria domneasca care purtau diverse denumiri, dar care aveau termenul generic de hrisov domnesc 2) Inscrisurile emanand d ela particulari care s enumeau zapise

DREPTUL FEUDAL SCRIS Pravilele bisericesti- datorita org sale ierarhice si a rolului d eprincipal factor ideologic in societatea feudala, biserica ortodoxa romana a fost in masura sa elaboreze norme de conduita care sa fie aplicate pe intreg cuprinsul tarii prin extinderea autoritatii sale spirituale si cu ajutorul statului feudal. In scopul consolidarii st feudal si al centralizarii puterii, domnii erau interesati sa introduca noi reglementari juridice cu caracter uniform spre deosebire d eobiceiul juridic care prezenta unele particularitati regionale.

Pravilele bicericesti au avut un caracter oficial deoarece ele erau intocmite la ordinul domnului sau al mitropolitului tarii si pe cheltuiala acestora. Dispozitiile din pravile erau obligatorii atat pentru clerici cat si pentru laici, atat in domeniul religios cat si in domeniul juridic. Aceasta intrucat in conceptia autorilor d epravile, dispozitiile de drept civil, de drept penal si de dr procesual tineau tot de domeniul religios. Deoarece BOR se afla sub autoritatea spirituala a Patriarhiei d ela Constantinopole, domnii si mitropolitii romani au respectat intru totul regula potrivit cu care pravilele bisericii ortodoxe se intocmesc numai dupa izvoare canonine bizantine. Deoarece procesul crestinarii pop daco-romane a inceput inca din timpul dominatiei romane si a continuat si dupa retragerea aureliana, vocabularul religios al limbii romane este alcatuit in majoritatea sa din cuvinte de sorginte latina. De exemplu, cuvantul biserica sau cruce. Patrunderea slavilor la sudul Dunarii in secolul 6 a insemnat ruperea romanitatii nord-dunarene de bizant a. i Limba slavona devine limba oficiala a cancelariei domnesti si cultului religios ortodox si totodata, au fost elaborate primele pravile bisericesti. Insa limba slavona nu era si limba poporului. Ea era cunoscuta d eun nr foarte mic de initiati si in acest context, incepand din sec 16 incep sa fie pravilele bisericesti si in limba romana. Toate pravilelele bisericesti, atat cele in limba slavona cat si cele in lb romana au fost la inceput raspandite sub forma de manuscrise,iar din secolul al 17-lea apar si pravile tiparite. Principalele pravile in limba slavona: a) b) c) d) Pravila d e Targoviste elaborata la de Dragomir din porunca domnului Vladislav al TR Pravila de la Putna din Moldova elaborata la 1581 Pravila d ela manastirea Bistrita tot in Moldova elaborata la 1618 Pravila d ela Manastirea Bsitrita in Tara Romaneasca elaborata la 1636

Izvoarele acestor pravile sunt bazilicarele si celelalte texte din legislatia imparatilor bizantini, apoi nomocanoanele parintilor bisericii si o lucrare foarte importanta denumita Sintagma alfabetica a lui Matei Vlascares scris in 1335 la Salonic. Pravilelele in limba romana: a) Pravila Sf Apostoli tiparita de diaconul Coresi la Brasov intre 1560-1562. Ea s emai numeste si pravila de Ieud dupa numele localitatii Ieud din Maramures unde a fost desocperit in podul unei biserici singurul exemplar din aceasta pravila care ni s-a pastrat. b) Pravila Aleasca scrisa d elogofatul Eustrapie in Moldova in 1632 c) Pravila de la Govora sau pravila cea mica tiparita in TR din porunca lui Matei Basarab la 1640 in doua editii: una pentru TR prefatata de mitropolitul Teofil al TR si una pentru Transilvania cu prefata scrisa de mitropolitul Ghenadie al Transilvaniei. Sub aspectul cont pravilele au un caracter eterogent in sensul ca exista si texte din cele mai variate domenii. Spre pilda extrase din lucrari religioase, date istorice despre sinoadele bisericesti si despre parintii bisericii autori de pravile, tabele de calculare a timpului, cronici si diferite formulare pentru intocmirea unor acte. La randul or dispozitiile pentrunu sunt sistematizate pe ramuri si institutii de drept a.i dispozitiile de drept canonic alterneaza cu cele de drept civil, cu cele de drept penal, cu cele de drept procesual.

Prin continutul lor mistic si prin discrimarile sociale pe care le consacra, pravilele bisericesti au contribuit la consolidarea relatiilor de tip feudal. Totodata, datorita izvoarelor utilizate la elaborarea lor pravilelel bisericesti au marcat inceputul procesului de receptare a ideilor si institutiilor juridice romane astfel cum au fost ele adaptate la realitatile feudale ale bizantului. Ca atare, din acest moment, influenta romana asupra dreptului nostru s-a realizat pe filiera bizantina, adica nu in mod direct ci in mod indirect sau median.