ISDR C9- 29.11.

2012
Materia succesiunilor Transmiterea bunurilor de la defunct catre succesorii sai adica transmiterea bunurilor pentru cauza de moarte, se numeste in legea tarii ,,mostenire iar succesorii sau erezii se numesc mostenitori. Termenii de mostenire si mostenitor fac parte din familia de cuvinte a cuvantului mos( de sorginte traca) din care deriva si termenul de mosie care are sensul de proprietate ereditara. Mostenirea putea fi deferita fie potrivit legii si atunci se numeste mostenire legala sau mostenire ab intesta( fara testament) fie potrivit testaentului intocmit de defunct si atunci se cheama mostenire testamentara. Mostenirea legala/ab intesta se defera atunci cand defunctul nu a lasat testament ori defunctul a lasat tesstament dar acesta este neregulat intocmit si ca atare e nul sau , a 3-a situatie, defunctul a lasat testament, el este regulat intocmit(valabil) insa nu-si produce efectele=este caduc. Legea tarii consacra egala vocatie succesorala a copiilor legitimi cu copii adoptati (de suflet), de asemenea consacra egala vocatie succesorala a fetelor cu baietii, atat la bunurile de bastina(ereditare) cat si la bunurile de cumparatura ale parintilor lor . De la acest principiu exista o singura exceptie in Tara Romaneasca unde este consacrat privilegiul masculinitatii, altfel spus, fetele nu au in Tara Romaneasca vocatie la bunurile ereditare ale parintilor lor. Ele primeau echivalentul valorii partii care li se cuvenea din aceste bunuri, fie sub forma de bani , fie sub forma de obiecte de pret, fie sub forma de bunuri de cumparatura. De regula, fetele isi primeau partile succesorale sub forma de zestre, obligatia de inzestrare revenind parintilor si in absenta acestora, fratilor. Se mentine in legea tarii principiul roman potrivit cu care copii naturali adica copii din afara casatoriei vin doar la succesiunea mamei lor iar copii vitregi au aceeasi vocatie succesorala cu copii legiuiti/legitimi insa doar la succesiunea parintelui bun. IN MATERIA MOSTENIRII LEGALE, legea tarii consacra si succesiunea prin reprezentare precum si dreptul de mostenire al sotului supravietuitor in concurs cu copii. Monstenirea insemna o universalitate, ceea ce presupune ca mostenitorii preluau atat elemente de activ succesoral cat si elemente de pasiv= atat bunurile cat si datoriile/creantele. MOSTENIREA TESTAMENTARA se deschide in baza testamentului intocmit de defunct . Daca acesta este regulat intocmit( adica este valabil) si daca nu este caduc(adica daca produce efecte). Testamentul sub aspectul formei sale, putea fi intocmit in forma orala=testament cu limba de moarte, sau in forma scrisa=Diata. Ambele forme de testament se intocmeau in prezenta martorilor. Cea ma folosita metoda de testament era testamentul cu limba de moarte intrucat la epoca respectiva foarte putine persoane erau stiutoare de carte.

O alta trasatura reglementata de legea tarii-dreptul medieval nescris, este posibilitatea utilizarii substitutiei fideicomisara, ea a fost creata plecandu-se de la fideicomisul de familie din dreptul roman si este sistemul potrivit caruia disponentul transmite bunurile sale unei persoane numei fiduciar care este donatarul sau legatarul cu obligatia fiduciarului de a pastra aceste bunuri si de a le transmite la moartea sa unei alte persoane numita fideicomisar indicata tot de catre disponent. Astfel, potrivit acestui mecanism, disponentul dispune nu numai pentru moartea sa ci si pentru moartea fiduciarului. Substitutiunea se putea face pe un anumit numar de generatii , dupa cum putea fi facuta la infinit. Substitutiunea fideicomisara asa cum a fost ea creata , era o insitutie tipic feudala , folosita in scopul de a mentine bunurile in cadrul aceleasi familii. Aceasta substitutiune a fost interzisa prin codurile civile burgheze( incepand cu codul Napoleon) si terminand cu codul civil Alexandru Ioan 1, dar in mod surprinzator a fost reintrodusa in dr romanesc prin noul cod civil adoptat anul trecut. O particularitate a testamentului medieval fara de testamentul modern este posibilitatea folosirii blestemului pentru a asigura respectarea de catre mostenitori a ultimei vointe a testatorului. Legea tarii cunoaste si institutia dezmostenirii/exheredarii. De regula erau dezmosteniti descendentii care savarsisesra fapte penale precum si cei lipsiti de respect.

Materia obligatiilor
Plecand de la clasificarea bipartita a lui Gaius, legea tarii prevede ca izvoare de obligatii contractele si delictele si pune accentul in materie obligationala pe raspunderea personala. Traditionala solidaritate existenta la nivelul obstilor satesti sau teritoriale precum si anumite interese ale statului feudal au facut posibila existenta unor forme de raspundere colectiva in legea tarii: si anume raspunderea colectiva in meterie penala, apoi raspunderea colectiva in materie fiscala apoi raspunderea colectiva in dreptul international privat, denumita despagubirea de la altul. Raspunderea colectiva in materie penala- O reminiscenta a vechiului sistem al razbunarii sangelui. Atunci cand se comitea o fapta de omor sau de lovire, ginta sau familia victimei isi putea exercita dreptul de razbunare asupra gintei sau familiei faptuitorului. Ulterior, razbunarea a fost inlocuita cu sistemul compozitiunii prin care ginta sau familia victimei ajungeau la o intelegere cu ginta sau familia faptuitorului renuntand la exercitarea dreptului de razbunare in schimbul unei sume de bani. Ulterior statul intervine si determina el cuantumul acestei despagubiri care dobandeste astfel, treptat, caracterul unei amenzi de stat. pana la intemeierea statelor feudale romanesti, obstile satesti sau teritoriale prin intermediul organelor lor de conducere identificau pe toti aceia care savarsisera fapte penale pe teritoriul obstei. Dupa intemeiere, din aceste atributii , obstea a mai pastrat doar pe aceea de a-l identifica pe faptuitor si de a-l preda slujbasilor domnesti, denumiti gonitorii din urma.

In cazul in care obstea nu putea preda pe faptuitor gonitorilo din urma, trebuia sa indice acestora locul pe unde faptuitorul parasise hotarul obstei/sa dea urma. Daca nici acest lucru nu era posibil atunci obstea trebuia sa plateasca o amenda fixata de catre stat iar in cazul imposibilatii de a plati amenda obstea era aservita de catre domnie in contul datoriei sau de catre un mare boier care platea acea datorie catre stat. Raspunderea colectiva in materie fiscala-potrivit sistemului cislei, se fixa o suma globala pe grup fiscal(obste), impartita pe unitati impozabile/ gospodarii de catre functionari specializati numiti rabojari. In cazul in care gospodariile nu puteau plati birul asa cum fusese el defalcat de catre rabojar, datoria era preluata de obste si daca intreaga obste devenea insolvabila , ea era aservita in contul datoriei fie de catre domnie fie de catre un mare boier. Despagubirea de la altul este si ea o forma de raspundere solidara dar cu o sfera mult mai larga decat primele doua forme de raspundere colectiva in sensul ca ea cuprinde categorii sociale apartinand aceluiasi popor. In dreptul modern daca una dintre partile contractante este un strain, constrangerea acestuia de a-si indeplini obligatia contractuala se realizeaza printr-o hotarare judecatoreasca care va fi pusa in executare in tara de origine a celui in cauza prin procedura execuatului( a cunoasterii efectelor acelor hotarari judecatoresti in tara de origine a debitorului). Potrivit sistemului despagubirii de la altul, daca spre pilda un roman avea o creanta impotriva unui strain, el putea sa ceara domunului incuviintarea de a executa silit un conational al debitorului sau, aflat in trecere prin tarile romane, dandu-I acestuia dovezile privind existenta creantei si modul in care se realizeaza executarea silita asupra sa . astfel incat la intoarcerea in tara de origine cel in cauza sa poata solicita autoritatilor proprii sa fie despagubit de conationalul pentru care fusese executat silit. Potrivit principiului reciprocitatii acest sitem se aplica si in situatia inversa in care debitorul era un roman. Formele de raspundere personala in legea tarii- contractele Cel mai important contract reglementat de legea tarii este CONTRACTUL DE VANZARE care evoluase sub influenta dreptului bizantin devenind un contract consensual translativ de proprietate . Elementele contractului de vanzare sunt: 1. Consimtamantul- expresia vointei libere a partilor contractante. Sa fie dat de buna voie si irevocabil. Evident ca daca consimtamanul era viciat , contractul era nul. Cel mai raspandit viciu de consimtamant la epoca respectiva era violenta pe care legea tarii o denumeste SILA. Celelalte vicii de consimtamant= eroarea si dolul, erau rar intalnite in practica pentru ca toate actele se incheiau in prezenta martorilor. Motivele pentru care spre pilda o persoana era nevoita sa vanda, care de cele mai multe ori erau nevoi economice, nu erau considerate vicii de consimtamant. Existau anumite situatii in care consimtamantul partilor era o condtie necesara dar nu si suficienta pentru incheierea valabila a contractului. In cazul vanzarii unui teren aflat in

hotarul obstei era necesar acordul rudelor si vecinilor exprimat sub forma dreptului de protimis. In cazul vanzarii unei proprietati feudale sau a unui rob actul de transfer al proprietatii trebuia intarit prin hrisov domnesc. Pentru obtinerea acordului domnului si pentru a evita retractul, partile trebuia sau faca darea cupei sau darea calului. 2. Obiectul- trebuia sa fie un bun susceptibil de a fi instrainat adica un bun care sa fie in comert altfel spus, in circuitul juridic civil. Evident ca cel mai important bun il reprezenta pamantul iar o caracteristica a vanzarii feudale in raport cu vanzarea moderna este faptul ca obiectul vanzarii il putea reprezenta si vanzarea romana=ex vanzarea robilor, cazul taranilor aserviti vanduti impreuna cu mosia apoi cazul taranilor liberi care isi vindeau libertatea din ratiuni de ordin economic 3. Pretul in bani( in pecunia numerata) sau putea fi exprimat in bani si alte bunuri , sau doar in alte bunuri- dat fiind caracterul natural al economiei feudale. Aceasta inseamna ca in legea tarii nu se facea o foarte clara distictie intre vanzare ca operatiune juridica si schimb( permutatio rerum=schimb). Pretul se platea de regula la momentul incheierii contractului insa se putea face vanzarea si cu rest de pret in sensul ca intregul pret sau o parte a acestuia sa fie platit la un anumit termen sub sanciunea rezolutiunii contractului(desfiintarii) pentru neexecutare. Aceasta rezolutiune era prevazuta sub forma unui pact comisoriu care stipula intoarcerea pretului de vanzator. Intoarcearea pretului se utiliza si in cazul in care cumparatorul era evins( deposedat pe cale judiciara de un bun). Se puteau constitui garantii reale sau garantii personale. Contractul de vanzare sub aspectul formei se putea incheia in forma scrisa sau in forma verbala , intodeauna insa in prezenta martorilor iar uneori in prezenta aldamasarilor si a chezasilor. CONTRACTUL DE DONATIE- contract real, se incheie in mod valabil prin acordul de vointa al partilor insotit de remiterea materiala a lucrului. Unul dintre elementele contractului de donatie este intentia de a gratifica. In cazul daniilor domnesti sau donatiilor domnesti, intentia de a gratifica a domnului avea in vedere fie rasplatirea boierilor pentru dreapta si credincioasa slujba fie ajutorarea manastirilor in scopuri pioase. In cazul donatiilor particulare , intentia de a gratifica avea in vedere angajamentul donatarului de a-l ingriji pe donator si de a-l inmormanta potrivit datinilor stramosesti si ca atare, cele mai multe donatii aveau sub acest aspect caracterul unor donatii cu sarcina. Daniile particulare catre biserica se faceau si ele in scopuri pioase sau pentru ca donatorul si familia sa fie trecuti in pomelnicul bisericii si pomeniti in cadrul slujbelor. Manastirea donatara nu avea dreptul de a instraina bunurile primite sub sanctiunea devocarii donatiei respective. In ceea ce priveste obiectul donatiei, ca si la vanzarea feudala, si la donatie obiect il putea reprezenta si persoana umana. Este cazul donatiilor de robi , donatiilor de mosii cultivate cu tarani dependenti sau cazul taranilor liberi care din motive de natura economica isi donau libertatea stapanilor feudali.

CONTRACTUL DE IMPRUMUT- cea mai utilizata forma este aceea a imprumutului de consumatiune(mutuum) care de regula avea ca obiect o suma de bani. Acest contract genera obligatia debitorului de a restitui suma imprumutata la scadenta impreuna cu o dobanda. Scadenta se numea zi sau soroc sau vadea si era fixata de obicei intr-o zi de sarbatoare. Dobanda se numea BA, era permis in legea tarii anapocismul= dobanda la dobanda denumita ba peste ba. Pentru garantarea obligatiilor asumate prin contracte, legea tarii consacra 2 tipuri de garantii: a) garantia reala numita zalog b) garantia persoanala numita chezasie. Zalogul era o garantie reala constand in bunuri mobile si imobile cu precadere robi si mosii cultivate cu tarani dependenti. Utilizarea la munca a taranilor dependeti de pe mosiile zalogite se facea in contul dobinzilor la suma imprumutata. Zalogul putea sa imbrace 2 forme: zalog fara termen si zalog cu termen. Daca zalogul era fara termen , creditorul putea stapani si folosi bunul pana la plata datoriei , daca zalogul era cu termen, si la implinirea termenului debitorul platea, rascumpara termenul zalogit, daca nu platea, in actul de zalogire se putea prevede ca zalogul devenea statator= bunul zalogit intra in proprietatea creditorului in contul creantei sale. Daca nu existau asemenea brevete , intrucat de regula valoarea bunului zalogit era mai mare decat cuantumul creantei se proceda la pretuirea bunurilor zalogite(evaluarea lor) si vanzarea la licitatie publica chiar catre creditor sau o persoana straina. Se platea din pretul obtinut suma datorata iar diferenta revenea debitorului( in cazul in care ramanea). Garantii personali se numeau chezasi , erau persoane care se obligau sa plateasca ei datoria debitorului in cazul in care acesta nu platea la termenul stabilit in contract. Chezasii erau tinuti solidari iar chezasul platitor se putea intoarce impotriva cogarantilor sai pentru partile lor contributive din datorie precum si impotriva debitorului principal. Daca debitorul se dovedea a fi insolvabil si nu fusesera constitutite nici garantii personale si nici garantii reale se declansa o procedura speciala de executare silita asupra bunurilor debitorului denumita curama . in cadrul acestei proceduri bunurile falitului erau evaluate, pretuite si impartite intre creditorii concursuari in raport cu valoarea nominala a creantei lor.