Subiecte

1. Succesiunea ab intestat
2. Mostenirea pretoriana si reformele imperiale in materia succesiunii legale
3. Forme de testament in dreptul vechi si clasic
4. Testamenti factio activa si pasiva
5. Instituirea si substituirea de mostenitori
6. Succesiunea deferita contra testamentului
7. Clasificarea mostenitorilor din punctul de vedere al dobandirii mostenirii. Formele acceptarii mostenirii.
8. Conditiile si efectele acceptarii mostenirii
9. Sanctiunea mostenirii
10. Conditii de forma ale legatelor
11. Conditii de fond si sanctiunea legatelor
12. Fideicomise
13. Definitia si elementele obligatiei
14. Clasificarea obligatiilor in functie de izvoare
15. Clasificarea obligatiilor in functie de sanctiune
16. Clasificarea obligatiilor dupa numarul de participanti
17. Consimtamantul ca element esential al contractelor
18. Elemente accidentale ale contractelor
19. Nulitatea stipulatiunii pentru altul si nulitatea promisiunii pentru altul
20. Actiunile cu caracter alaturat
21. Reprezentarea perfecta si imperfecta
22. Sistemul noxalitatii si actiunile noxale
23. Cazul fortuit, forta majora si dolul
24. Culpa
25. Mora si custodia
26. Plata si darea in plata
27. Novatiunea
28. Compensatiunea
29. Remiterea de datorie
30. Moduri nevountare de stingere a obligatiilor
31. Cesiunea de creanta
32. Garantiile personale in epoca veche(sponsio si fidepromissio)
33. Beneficiul de cesiune de actiuni
34. Beneficiul de diviziune si beneficiul de discutiune
35. Garantiile personale neformale
36. Fiducia si gajul (garantii reale)
37. Formarea si felurile ipotecii
38. Caracterele ipotecii. Efecte si stingerea ipotecii
SUCCESIUNEA AB INTESTAT
 Se deschide atunci cand nu exista mostenitori testamentari (defunctul nu a lasat testament sau testamentul nu este
valabil intocmit)
 A aparut prima, deoarece preexista si in societatile prestatale, nu pentru ca avea sediul in Legea celor 12 Table.
 Categorii de mostenitori legali:
 Sui heredes
 Adgnatus proximus
 Gentiles
 Sui heredes sunt fiii, fiicele, sotia casatorita cu manus, nepotii din fii, adoptatul, adrogatul. Aceste persoane vin la
mostenire cu prioritate fata de celelalte rude civile ale defunctului si formeaza prima categorie de mostenitori legali.
Intre sotia casatorita fara manus sau fiul emancipat si pater familias nu exista legaturi civile in momentul mortii
acestuia. Nepotii din fii vin la mostenire prin reprezentare. Acestia vor primi cat s-ar fi cuvenit tatalui lor.
 Adgnatus proximus sunt fratii, verii, nepotii de frati sau de veri (cei mai apropiati agnati). Acestia vor veni la mostenire
in lipsa celor din sui heredes. Este o categorie mobila, deoarece pot veni la mostenire si agnati mai indepartati. Daca
cel mai apropiat agnat refuza mostenirea, nu va veni la succesiune agnatul urmator, deoarece nu pot veni prin
reprezentare.
 Gentiles sunt cei care vin la mostenire in lipsa celor din sui heredes si adgnatus proximus, in parti egale.

MOSTENIREA PRETORIANA SI REFORMELE IMPERIALE

 Intrucat in sistemul Legii celor 12 Table fundamentul succesiunii era agnatiunea, iar fiii emancipati nu mai aveau
calitatea de agnati, pretorul a realizat “Bonorum Possessio” prin care exista 4 clase de succesori pretorieni:
1. Bonorum possessio unde liberi (deoarece copii)
2. Bonorum possessio unde legitimi (deoarece legitimi)
3. Bonorum possessio unde cognati (deoarece cognati)
4. Bonorum possessio unde vir et uxor (deoarece sot si sotie)
 Bonorum possessio inseamna posesiunea masei de bunuri.
1. Este formata din sui heredes si cei care prin capitis deminutio au pierdut drepturile succesorale (fiul emancipat si
descendentii sai). Emancipatul trebuia sa aduca la masa succesorala toate bunurile dobandite dupa emancipare.
(collatio bonorum) Descendentii vin la mostenire indiferent daca se afla sau nu sub puterea lui pater familias in
momentul mortii sale.
2. Este formata din adgnatus proximus si gentiles. Daca cel mai apropiat agnat repudiaza mostenirea, aceasta nu
devine vacanta, ci trece la cognati.
3. Este formata din rudele de sange (cognatii care nu sunt agnati) De exemplu, copiii din casatoria fara manus. Oricat
de indepartat ar fi un agnat, acesta ii exclude de la mostenire pe cognati.
4. Este formata din sotii casatoriti fara manus (in cazul casatoriei cu manus, acestia se mostenesc in calitate de rude
civile) acestia vin la mostenire doar in lipsa rudelor civile sau de sange.
 Succesiunea legala a fost modificata prin doua senatusconsulte (Tertullian si Orfitian) si prin reforma lui Justinian.
 Prin senatusconsultul Tertullian, se acorda dreptul de succesiune mamei fata de copii din casatoria fara manus. Astfel,
mama va veni la mostenire in calitate de ruda legitima, nu de sange. (doar mamele cu ius liberorum pot avea acest
drept)
 Prin senatusconsultul Orfitian, se acorda dreptul de succesiune copiilor fata de mama din casatoria fara manus. Astfel,
copii vor veni la mostenire in cadrul primei categorii de mostenitori.
 Reforma lui Justinian a facut ca rudenia de sange sa fie unicul temei al mostenirii si astfel au fost create 4 categorii de
succesori:
1. Descendentii
2. Ascendentii, fratii si surorile bune si copiii lor
3. Fratii si surorile consangvini si copiii lor
4. Ceilalti colaterali
 In acest fel a disparut distinctia dintre mostenirea civila si cea pretoriana.
FORME DE TESTAMENT
 In dreptul vechi au existat 3 forme de testament:
1. Calatis comitiis
2. In procinctu
3. Per aes et libram
 Testamentul calatis comitiis are forma unei legi votate de comitia curiata. Poporul devine martor colectiv. Acest
testament este valabil doar patricienilor, iar comitia curiata se intrunea doar de 2 ori pe an.
 Testamentul in procinctu se facea in forma orala in fata armatei gata de lupta si era accesibil doar soldatilor (cetateni
avand intre 17 si 46 de ani). Putea fi prestat si de patricieni si de plebei, dar era greu de dovedit. Nu era accesibil celor
care aveau in mod real nevoie de el.
 Testamentul per aes et libram reprezinta o aplicatiune a mancipatiunii fiduciare. Are 3 forme:
1. Prin Mancipatio familiae (vanzare fictiva a patrimoniului) testatorul vinde toate bunurile sale catre un emptor
familiae. Vanzarea avea un pret simbolic. Se vor incheia pacte fiduciare prin care emptor familiae se obliga sa
transmita bunurile catre mostenitori. Aceste pacte nu erau sanctionate juridic si astfel, daca emptor familiae
refuza sa transmita bunurile catre mostenitori, nu putea fi obligat, iar daca nu isi indeplinea obligatia, acesta
ramane cu bunurile, dar devine infam.
2. Prin Per aes et libram publicum se transmite doar posesia masei de bunuri. Se realizeaza printr-o declaratie
orala facuta in public (nuncupatio). Mostenitorii vor deveni proprietari ai bunurilor, iar emptor familiae va fi un
simplu posesor impotriva caruia putea fi intentata actiunea in revendicare. Exista dezavantajul prin care
numirea succesorilor in public ar putea grabi sfarsitul testatorului.
3. Prin per aes et libram secretum se scria numele mostenitorilor pe un suport fizic care purta sigiliile a 5 martori
si care urma sa fie deschis la moartea testatorului.
 In dreptul clasic apar noi forme de testament:
1. Testamentul nuncupativ se realizeaza in forma orala in prezenta a 7 martori
2. Testamentul pretorian se realizeaza in forma scrisa si poarta sigiliile a 7 martori
3. Testamentul militar nu are vreo conditie de forma, dar trebuie sa exprime clar vointa testatorului.

TESTAMENTI FACTIO
 Are 2 forme:
 Testamenti factio activa reprezinta capacitatea unei persoane de a-si face testamentul si de a fi martora la
intocmirea unui testament. Titularii sunt persoanele sui iuris, peregrinii cu ius comercii, sclavii publici. Nu pot face
testament sclavii, fiii de familie fara peculium castrense, alienatii, impuberii si femeia incapabila de fapt. Femeile
cu ius liberorum au capacitate deplina de a testa.
 Testamenti factio pasiva reprezinta capacitatea uneei persoane de a veni la succesiune in calitate de
mostenitor/legatar. Persoanele incerte si femeile incapabile de drept si de fapt, nu au testamenti factio pasiva.
Prin legea Voconia s-a interzis femeii sa vina la mostenirea unei persoane cu o avere mai mare de 100.000 asi.
Puteau veni la mostenire si persoanele alieni iuris, dar bunurile dobandite intrau in patrimoniul lui pater familias.
Si sclavii puteau veni la succesiune pentru a suporta riscul infamiei.

INSTITUIREA SI SUBSTITUIREA DE MOSTENITORI

 In ceea ce priveste conditiile de forma ale instituirii de mostenitori aceasta este “Caput et fundamentum totius
testamenti” (fruntea si temelia unui testament). Fara aceasta dispozitie, testamentul nu este valabil. Instituirea de
mostenitori se realizeaza prin termeni solemni: “ Titius heres esto” sau “Titium heredem esse iubeo”.
 In ceea ce priveste conditiile de fond ale instituirii de mostenitori, exista 2 principii.
 Primul este “nemo pro parte testatus pro parte intestasus decedere potesi” (nimeni nu poate muri in parte
cu testament si in parte fara testament). Astfel, nu se poate realiza instituirea doar pentru o parte din
succesiune. Daca totusi se facea o asemenea instituire, heredele dobandea si partea pentru care nu a fost
instituit. (nu se putea deschide succesiunea ab intestat alaturi ce cea testamentara).
 Al doilea principiu este “semel heres semper heres” (o data herede pentru totdeauna herede). Calitatea de
mostenitor este imprescriptibila, iar instituirea nu este admisa pana la un anumit termen.
 Substituirea de mostenitori este o instituire de gradul 2. Testatorul poate include in testament o clauza prin care
numeste un substituit care sa vina la succesiune, in cazul in care mostenitorul nu vrea sau nu poate accepta
succesiunea.
 Exista 3 tipuri de substituire:
1. Substitutio vulgaris consta in numirea unei persoane care sa vina la succesiune in locul mostenitorului instituit
daca acesta refuza mostenirea.
2. Substitutio pupillaris consta in numirea unei persoane care sa vina la succesiune in locul mostenitorului
instituit daca acesta din urma ar muri inaintea pubertatii.
3. Substitutio quasi-pupillaris consta in numirea unei persoane care sa vina la succesiune in locul mostenitorului,
pentru descendentul sau nedezvoltat psihic (mente captus)
SUCCESIUNEA DEFERITA CONTRA TESTAMENTULUI
 Este o modalitate de transmitere a succesiunii in conditiile existentei unui testament valabil intocmit si care produce
efecte juridice.
 Daca pater familias voia sa dezmosteneasca un fiu, trebuia sa o faca nominal (Titius filius meus exheres esto). Fiicele si
nepotii puteau fi dezmosteniti in bloc prin formula: ceteri omnes exheredes sunto (toti ceilalti sa fie dezmosteniti).
 Daca unul dintre descendenti nu era nici instituit, nici dezmostenit, sau era dezmostenit fara respectarea formelor
solemne, testamentul era fie nul, fie rectificat. Daca cel omis era un fiu, testamentul era nul (ruptum). Daca era o fiica
sau un nepot, testamentul era rectificat astfel incat sa dobandeasca o parte din mostenire.
 Succesorii dezmosteniti puteau ataca testamentul prin care au fost exheredati cu motivarea ca testatorul si-a incalcat
datoria de iubire (officium) pe care o are fata de mostenitori.
 Cei dezmosteniti pe nedrept puteau ataca testamentul sub pretextul ca testatorul nu a fost in deplinatatea facultatilor
mintale in momentul intocmirii, prin actiunea querela inofficiosi testamenti. Astfel, testamentul era declarat inoficios.

CLASIFICAREA MOSTENITORILOR DUPA DOBANDIREA MOSTENIRII. FORMELE ACCEPTARII MOSTENIRII

 Mostenitorii se clasificau in:
 Heredes sui et necesarii. Aceasta categorie ii cuprinde pe cei din sui heredes care vin la mostenire in mod
necesar si care nu pot repudia mostenirea, deoarece dobandeau o proprietate pe care o stapanisera inca din
timpul vietii lui pater familias in calitate de coproprietari de fapt.
 Heredes necesarii ii cuprinde pe cei care nu se aflau in prima categorie si care nu puteau repudia mostenirea,
deoarece la origine erau sclavi instituiti. Acestia veneau doar la succesiunea testamentara.
o Pentru aceste 2 categorii nu era nevoie de manifestarea vointei de a accepta mostenirea, deoarece le revenea de
drept.
 Heredes extranei/voluntarii cuprinde strainii de persoana defunctului (acestia nu s-au aflat sub puterea sa).
Rudele civile din a 2 sau a 3 categorie de agnati erau considerate straine. Pentru a dobandi mostenirea acestia
trebuiau sa isi manifeste vointa de a o accepta. (puteau accepta sau repudia mostenirea, intrucat nu le
revenea de drept)
 Acceptarea mostenirii se realizeaza in 3 moduri:
1. Cretio se realizeaza printr-o declaratie facuta in fata martorilor: “pentru ca Octavius m-a instituit mostenitor in
testamentul sau, accept aceasta mostenire”. Este o forma solemna prin care o persoana arata ca accepta
succesiunea, intrucat a fost instituita mostenitor. Daca aceasta modalitate este prevazuta expres de catre
testator, cretio se numeste perfecta. Daca nu era respectata, actul de acceptare devenea nul.
2. Pro herede gestio este o modalitate tacita de acceptare a succesiunii in care cel instituit succesor realizeaza
acte pe care doar un mostenitor le poate face: vinde bunurile din masa succesorala.
3. Nuda voluntas este o declaratie de acceptare expresa, dar nesolemna.
CONDITIILE SI EFECTELE ACCEPTARII MOSTENIRII
 Una dintre conditiile acceptarii mostenirii este aceea ca numai cel ce are capacitatea de a se obliga poate face o
declaratie de acceptare.(fii de familie si sclavii instituiti nu pot accepta mostenirea fara acordul lui pater familias).
 O alta conditie este ca cel instituit sa aiba ius capiendi.
 Prin pars nuptiaria femeile intre 20 si 50 de ani si barbatii intre 25 si 60 de ani trebuiau sa traiasca in regimul
casatoriei.
 Prin pars caducaria s-a introdus incapacitatea totala sau partiala de a dobandi o mostenire. (pentru cei
necasatoriti si cei casatoriti dar care nu aveau copii). Astfel, celibatarii nu puteau primi nimic, iar cei fara copii
primeau jumatate din ce le-ar fi revenit.
 Primul efect al acceptarii mostenirii este confuziunea patrimoniala dintre patrimoniul defunctului si cel al heredelui.
Confuziunea patrimoniala poate afecta interesele creditorilor defunctului. In cazul heredelui insolvabil, dupa
contopirea celor 2 patrimonii, creditorii defunctului vor veni in concurs cu creditorii mostenitorului si nu isi mai pot
valorifica in intregime drepturile de creanta. Pretorul a venit in sprijinul creditorilor defunctului dandu-le posibilitatea
sa ceara o separatio bonorum (separarea bunurilor defunctului de cele ale mostenitorului). Succesorul care nu putea
repudia mostenirea, insa care nu dorea sa o primeasca, deoarece era incarcata de datorii, avea la dispozitie ius
abstinendi. Justinian a creat beneficium inventarii prin care mostenitorul care face un inventar al bunurilor
succesorale va raspunde pentru datoriile succesiunii numai in limita activului succesoral.
 Al doilea efect al acceptarii este dobandirea dreptului de proprietate asupra bunurilor succesorale de catre
mostenitor. Daca sunt mai multi mostenitori, se pune problema raporturilor juridice dintre ei. Creantele si datoriile se
divid de drept intre mostenitori. Pentru bunurile corporale, comostenitorii se afla intr-o stare de indiviziune (partea
care le revine nu este determinata in mod concret). Partile puteau pune capat indiviziunii printr-o intelegere sau prin
familiae herciscundae.
 Al treilea efect este collatio bonorum. Mostenitorii sunt obligati sa aduca la masa succesorala toate bunurile primite in
timpul vietii lui pater familias (bunuri dotale sau donate de pater familias unui descendent). Prin collatio emancipati,
emancipatul trebuie sa aduca la masa succesorala toate bunurile dobandite in calitate de persoana sui iuris. ( deoarece
emancipatul a dobandit pentru sine, iar fiii de sub puterea parinteasca au dobandit pentru pater familias). Prin collatio
dotis, femeia casatorita fara manus avea dreptul de a veni la succesiunea lui pater familias din familia de origine, daca
aducea la masa succesorala bunurile primite cu titlu de dota.

SANCTIUNEA MOSTENIRII
 Poate fi:
 sanctiunea mostenirii civile
 sanctiunea mostenirii pretoriene
 Pentru succesiunea civila, calitatea de mostenitor se apara prin hereditatis petitio. Aceasta are ca obiect intreaga
mostenire. Spre deosebire de actiunea in revendicare, hereditatis petitio are un caracter universal (astfel, soarta
bunurilor va fi stabilita printr-o singura sentinta). Reclamantul trebuie sa faca numai dovada calitatii sale de
mostenitor si nu este obligat sa dovedeasca si faptul ca defunctul a fost proprietarul bunurilor lasate mostenire.
Pentru a intenta hereditatis petitio erau necesare mai multe conditii: reclamantul sa dovedeasca calitatea sa de
mostenitor si sa nu posede, iar paratul sa posede bunurile succesorale fie prin pro herede (este mostenitor de buna-
credinta), fie pro possessore (nu este mostenitor, dar opune reclamantului calitatea de posesor). Restituirea
succesiunii de catre posesorul de buna-credinta se realizeaza numai daca acesta s-a imbogatit de pe seama mostenirii.
Pentru cel de rea-credinta restituirea se realizeaza pentru tot ceea ce lipseste din succesiune.
 Sanctiunea mostenirii pretoriene se realizeaza prin interdictul quorum bonorum. La cererea reclamantului, pretorul ii
acorda bonorum possessio fara sa verifice intrunirea conditiilor. Mostenitorul pretorian va intra in posesia bunurilor
mostenirii numai dupa ce pretorul ii va acorda quorum bonorum (atunci va verifica daca sunt intrunite conditiile).
Sanctiunea mostenirii pretoriene este inferioara celei civile.
CONDITII DE FORMA ALE LEGATELOR
 Legatul este o dispozitie cuprinsa in testament, formulata in termeni solemni care are ca obiect, in principiu, bunuri
individual determinate si care este realizat in profitul legatarului.
 Exista 4 forme de legate:
1. Legatul per vindicationem. Prin acesta, testatorul transmite direct legatarului proprietatea asupra unui bun
determinat. Numele mostenitorului nu figura in legat, deoarece nu se stabileste un raport juridic intre el si legatar.
2. Legatul per damnationem. Prin acesta, testatorul il obliga pe herede sa transmita legatarului proprietatea asupra
unui bun. Astfel, legatarul nu mai dobandeste direct dreptul de proprietate, ci are doar dreptul de a cere heredelui
transmiterea proprietatii. (intre cei 2 se stabileste un raport juridic)
 Prin senatusconsultul neronian s-a stabilit ca un legat per vindicationem nul datorita incalcarii conditiilor
de forma/fond, sa fie un legat per damnationem valabil. Un legat per vindicationem valabil se considera
valabil si ca legat per damnationem.
3. Legatul per praeceptionem. Prin acesta, un herede care este si legatar are dreptul de a intra in stapanirea bunului
legat inainte de impartirea mostenirii (astfel, se puteau favoriza mostenitori)
4. Legatul sinendi modo. Prin acesta, heredele are obligatia de a nu-l impiedica pe legatar sa intre in stapanirea unui
bun. Legatarul are numai obligatia de a nu impiedica executarea legatului.

CONDITII DE FOND ALE LEGATELOR SI SANCTIUNEA

 Legatarul trebuia sa aiba testamenti factio pasiva. Libertatea testatorului de a dispune in legat era nelimitata. (putea
favoriza unii mostenitori sau chiar si straini si de aceea mostenitorii refuza tot mai multi succesiunile grevate de
legate).
 Astfel, s-au adoptat 3 legi prin care s-a limitat libertatea de a dispune in legat.
1. Legea Furia testamentaria prin care s-a interzis ca un legat sa aiba o valoare mai mare de 1000 de asi.
2. Legea Voconia prin care se prevede ca legatarul nu poate primi mai mult decat heredele.Aceste legi s-au dovedit a
fi ineficiente, deoarece testatorul putea lasa mai multe legate in valoare de 1000 de asi sau care sa aiba o valoare
mai mica decat partea heredelui.
3. Legea Falcidia a aparut pentru a preveni asemenea practici. Prin aceasta s-a prevazut ca heredele are dreptul la un
sfert din mostenirea ce I s-ar fi cuvenit potrivit succesiunii legale.
 Regula catoniana prevede ca legatul este valabil numai daca poate fi executat in momentul intocmirii testamentului.
 Sanctiunea legatelor:
 Per vindicationem -> actiunea in revendicare si actiunea ex testamento
 Per damnationem si sinendi modo -> actiunea ex testamento
 Per praeceptionem -> actio familiae herciscundae

FIDEICOMISE
 Este o dispozitie din testament prin care disponentul roaga un fiduciar sa transmita unui fideicomisar o parte din
mostenire.
 Cu ajutorul fideicomisului orice persoana putea dispune de bunurile sale fara a respecta formele testamentului
/legatului. Prin intermediul fideicomisului cei fara testamenti factio pasiva puteau primi bunuri dintr-o mostenire.
Astfel, fideicomisul se poate forma si in afara testamentului.
 Mult timp fideicomisul nu era sanctionat pe plan juridic si astfel indeplinirea lui depindea de buna-credinta a
fiduciarului. Acesta jura sa execute fideicomisul, dar acest juramant produce consecinte doar pe plan religios.
Neexecutarea fideicomisului putea duce si la consecinte pe plan moral, intrucat cel vinovat era declarat infam.
 Este de 3 feluri:
1. Obisnuit
2. De familie. Prin intermediul lui disponentul lasa un bun fiduciarului, cu conditia de a-l transmite urmasilor sai.
(pentru a pastra bunurile in sanul familiei)
3. De ereditate. Acesta are ca obiect o parte sau chiar intreaga mostenire. Mostenitorul care executa fideicomisul
trebuia sa plateasca datoriile succesorale, desi nu primea decat o parte sau chiar nimic din mostenire.
DEFINITIA SI ELEMENTELE OBLIGATIEI
 Prima definitie a obligatiei este atribuita lui Paul: “Natura obligatiei nu consta in faptul ca un lucru devine al nostru
sau ne este constituita o servitute, ci in faptul ca cineva e constrans a ne transmite proprietatea unui lucru, a face
ceva sau a indeplini o prestatie.”
 Paul defineste natura obligatiei prin termenii: dare, facere, praestare.
 Prin dare intelegem obligatia de a transmite proprietatea unui bun, de a constitui un drept real sau de a plati o
suma de bani.
 Prin facere intelegem obligatia de a face orice pentru creditor(prestatie de servicii)
 Prin praestare intelegem obligatia de a procura folosinta unui bun fara a se constitui un drept real. (remiterea
posesiunii unui bun)
 A doua definitie a obligatiei este atribuita lui Justinian: “Obligatia este o legatura de drept prin care suntem siliti a
plati ceva conform dreptului cetatii noastre.” Aceasta definitie arata doar situatia debitorului. (constrangerea la care
este supus). Termenul plata desemneza obligatia de dare, facere, praestare. Aceasta definitie arata cat de mult este
legata notiunea de obligatie cu cea de constrangere.
 Elementele obligatiei sunt: creditorul, debitorul, obiectul si sanctiunea.
 Creditorul este subiectul activ care are dreptul de a pretinde o plata.
 Debitorul este subiectul pasiv care va face plata (chiar prin constrangere).
 Obiectul obligatiei consta in prestatia la care debitorul s-a obligat. Acesta trebuie sa fie licit, posibil,
determinat, sa fie o prestatie pe care debitorul o face pentru creditor si sa prezinte interes pentru creditor
 Dreptul de creanta este sanctionat printr-o actiune personala.

CLASIFICAREA OBLIGATIILOR DUPA IZVOARE

 Conform lui Gaius obligatiile izvorasc din contracte si delicte. Ulterior a recunoscut existenta unei alte categorii numita
“variae causarum figurae”
 Conform lui Justinian obligatiile pot fi: contractuale, delictuale, quasicontractuale, quasidelictuale.
 Obligatiile contractuale sunt cele care izvorasc din contracte. Contractele se clasifica in functie de: sanctiune, efecte si
modul de formare.
 Dupa sanctiune, contractele pot fi:
 De drept strict
 De buna credinta
 In functie de efecte, pot fi:
 Unilaterale (creeaza obligatii doar pentru o parte)
 Bilaterale (creeaza obligatii pentru ambele parti)
 In functie de modul de formare:
 Solemne (sponsio religiosa, juramantul dezrobitului, nexum, dotis dictio, sponsio laica,
stipulatiunea, litteris) Au nevoie de o forma speciala.
 Nesolemne (nu au nevoie de o forma speciala):
o Reale (mutuum, fiducia, gajul, comodatul, depozitul) Pentru formarea lor este nevoie de
consimtamantul partilor si de remiterea materiala a bunului.
o Consensuale (vanzare, locatiune, societate, mandat) Se formeaza prin simplul acord de
vointa al partilor.
o Nenumite (se formeaza printr-o conventie, iar una dintre parti isi executa obligatia)
 Obligatiile delictuale sunt cele care izvorasc din delicte. (fapta ilicita, cauzatoare de prejudicii prin care se naste
obligatia delincventului de a repara acel prejudiciu)
 Obligatiile quasicontractuale sunt cele care izvorasc din quasicontracte (fapte licite cu efecte juridice similare
contractelor). De exemplu, negotiorum gestio, in rem verso.
 Obligatiile quasidelictuale sunt cele care izvorasc din quasidelicte. (fapte ilicite care nu se incadreaza in categoria
delictelor). Romanii intocmeau liste exhaustive pentru toate conceptele. Astfel, exista si o lista a delictelor. Cu timpul
au aparut delicte noi care nu se regaseau pe acea lista, ci pe o noua lista, a quasidelictelor.
 Obligatiile rezultate din variae causarum figurae (alte fapte generatoare de obligatii)
CLASIFICAREA OBLIGATIILOR DUPA SANCTIUNE
 Obligatiile civile sunt sanctionate printr-o actiune. Unei obligatii de drept strict ii corespunde o actiune de drept strict,
iar unei obligatii de buna credinta ii corespunde o actiune de buna credinta. Pentru obligatiile de drept strict intentia
partilor nu conteaza, insa pentru cele de buna credinta se tine cont de vointa partilor. Obligatiile civile sunt cele care
pot fi duse la indeplinire pe cale de executare silita.
 Obligatiile naturale nu se sanctioneaza printr-o actiune, ci printr-o exceptiune. Astfel, debitorul nu poate fi silit sa isi
plateasca datoria, iar daca o face de buna voie, nu poate cere restituirea ei. Obligatia naturala a aparut pentru a
valorifica calitatile sclavilor. Cand sclavul incheia un contract, i se nastea o obligatie naturala in interesul stapanului.
o Obligatiile naturale sunt:
 Cele care au fost dintotdeauna naturale (obligatia sclavului fata de pater familias)
 Cele care la origine au fost civile, dar ulterior au devenit naturale (obligatia prescrisa)

CLASIFICAREA OBLIGATIILOR DUPA NUMARUL DE PARTICIPANTI

 Obligatii in care partile sunt pe picior de egalitate:
 Obligatii conjuncte/divizibile. In cazul lor, functioneaza principiul divizibilitatii creantelor si datoriilor.
Astfel, fiecare creditor va putea pretinde numai partea sa de creanta, iar fiecare debitor va putea fi
tinut doar pentru partea sa de datorie.
 Obligatii coreale/indivizibile. In cazul lor, oricare dintre creditori poate pretinde intreaga creanta, iar
oricare debitor poate fi tinut pentru intreaga datorie. Cand sunt mai multi creditori corealitatea este
activa, iar cand sunt mai multi debitori este pasiva.
o In cazul obligatiilor conjuncte avem mai multe obiecte si un singur raport juridic, pe cand in cazul obligatiilor
coreale avem un singur obiect si mai multe raporturi juridice. Daca obiectul este divizibil, dar prin vointa
partilor sau ca efect al legii acesta este considerat indivizibil, atunci obligatia se numeste solidara.
 Obligatii in care partile nu sunt situate la nivel de egalitate:
 Adstipulatio. Este actul prin care un creditor accesor (adstipulator) se alatura creditorului principal.
Prin stipulatio debitorul va promite creditorului accesor ceea ce i-a promis si creditorului principal.
 Adpromissio. Este actul prin care debitorului accesor (adpromissor) se alatura debitorului principal.
Adpromissor va promite printr-o stipulatiune ce a promis si debitorul principal.

CONSIMTAMANTUL
 Exista cauze care pot duce fie la inexistenta consimtamantului (neseriozitatea, eroarea, violenta fizica), fie la vicierea
sa (teama, dolul)
 Neseriozitatea presupune un consimtamant dat in gluma sau fara intentia de a produce efecte juridice (jocandi causa)
 Eroarea inseamna gresita reprezentare a unei imprejurari de care depinde incheierea unui act juridic. Este de 4 feluri:
o Error in negotio (eroare asupra naturii actului juridic) apare cand o parte intentioneaza sa incheie un contract,
iar cealalta parte crede ca este un alt contract. De exemplu, Primus doreste sa vanda un bun, iar Secundus
crede ca este un imprumut.
o Error in persona (eroare asupra identitatii persoanei) apare cand o parte crede ca a incheiat contractul cu o
persoana, dar in realitate este altcineva. De exemplu, Primus crede ca incheie contractul cu Secundus, dar in
realitate se asociaza cu Tertius.
o Error in corpore (eroare asupra identitatii bunului) apare cand o parte crede ca obiectul contractului este un
anumit bun, iar cealalta parte crede ca este vorba de alt bun. De exemplu, Primus doreste sa vanda un fond,
iar Secundus crede ca va dobandi o casa.
o Error in substantia (eroare asupra calitatilor esentiale ale bunului) apare cand o parte crede ca bunul dobandit
este facut dintr-un anumit material, dar in realitate este o alta materie. De exemplu, arama in loc de aur sau
asupra sexului sclavului)
 Violenta fizica (vis phisica) este constrangerea fizica care duce la exprimarea consimtamantului (semnarea actului cu
mana altei persoane)
 Teama/violenta psihica (metus) este amenintarea unei parti pentru a o determina sa incheie contractul.
 Dolul (dolus) este inducerea in eroare intentionat a unei persoane pentru a o determina sa incheie actul. Dolul nu era
sanctionat. Dolul poate fi:
o Dolus bonus, adica exagerarea calitatilor unor marfuri in maniera necuantificabila.
o Dolus malus, adica inducerea in eroare cu privire la calitati cuantificabile (varsta sclavului sau capacitatea lui
de a scrie/citi)
ELEMENTE ACCIDENTALE
 Cele mai importante elemente accidentale sunt termenul si conditia.
 Termenul este un eveniment viitor si sigur de care depinde exigibilitatea sau stingerea unui drept. Cand afecteaza
exigibilitatea unui drept, termenul se numeste suspensiv, iar cand afecteaza stingerea unui drept se numeste extinctiv.
 Daca debitorul promite sa plateasca la calendele lui aprilie, termenul este suspensiv (pana la acea data dreptul exista
dar nu este exigibil). Termenul suspensiv suspenda doar exigibilitatea dreptului.
 Daca debitorul promite sa plateasca o suma de bani anuala pana la moartea creditorului, termenul este extinctiv (nu
se stie cand va avea loc evenimentul, dar se va produce cu certitudine)
 Categorii:
o Dies certus an, certus quando (calendele lui aprilie)
o Dies certus an, incertus quando (moartea unei persoane)
o Dies incertus an, certus quando (ziua cand o persoana va indeplini o varsta)
o Dies incertus an, incertus quando (ziua cand o persoana se va casatori)
 Conditia este un eveniment viitor si nesigur de care depinde nasterea sau stingerea unui drept. Conditia suspensiva
afecteaza nasterea unui drept, iar conditia rezolutorie afecteaza stingerea unui drept. In cazul conditiei suspensive,
desi contractul este incheiat, obligatia se va naste doar daca se va indeplini conditia. Pentru conditia rezolutorie vom
avea 2 conventii distincte: prima este pura si simpla, iar a doua are ca obiect desfintarea primei conventii, daca se va
indeplini conditia.
 Negotium purum este actul care nu contine termen sau conditie.

NULITATEA STIPULATIUNII PENTRU ALTUL SI PROMISIUNII PT ALTUL

 Principiul relativitatii efectelor contractului este formulat astfel: “contractul incheiat intre unii, nici nu vatama, nici nu
profita altora”.
 Stipulatiunea pentru altul se realizeaza pentru a da nastere unei creante in profitul unei persoane care nu a participat
la incheierea contractului. Astfel, 1 il intreaba pe 2: “promiti sa-I dai 100 de asi lui 3?” iar 2 promite. Stipulatiunea este
nula fata de 1 pentru ca nu are nici un interes si fata de 3 pentru ca acesta nu a participat la incheierea actului. Astfel,
romanii au creat stipulatio poenae pentru a face obligatia executabila. Prin aceasta 1 il intreaba pe 2: “daca nu ii vei da
lui 3 100 de asi, promiti sa imi dai mie 500 de asi?”. Aceasta stipulatiune este valabila, iar 2 va prefera sa execute prima
stipulatiune.
 Nulitatea promisiunii pentru fapta altuia se exprima in principiul “nimeni nu poate promite fapta altuia”. Astfel, 1 ii
promite lui 2 ca 3 ii va da 100 de asi. Promisiunea este nula fata de 1 pentru ca nu a promis fapta sa si este nula fata de
3 pentru ca acesta nu a promis nimic. Romanii au modificat unii termeni pentru a face promisiunea executabila. Astfel,
1 spune ca va face in asa fel ca 3 sa ii dea lui 2 100 de asi. 1 promite fapta proprie, iar contractul este valabil. Acest
principiu se aplica doar la contractele verbale.

ACTIUNILE CU CARACTER ALATURAT

 Reprezinta etape intermediare dintre reprezentarea perfecta si imperfecta.
 Fiul/sclavul are posibilitate de a se obliga in nume propriu, dar si de a-l obliga cu caracter alaturat pe pater familias.
Astfel, creditorul va avea 2 debitori: fiul(sau sclavul) si pater familias, dar el trebuie sa aleaga dintre actiunea directa
indreptata impotriva fiului si actiunea cu caracter alaturat indreptata impotriva lui pater familias. (prin intentarea
uneia, dreptul se va stinge, iar cealalta va ramane fara obiect)
 Exista 5 tipuri de actiuni cu caracter alaturat:
o Actio quod iussu. Se intenteaza impotriva lui pater familias cand l-a autorizat pe fiu/sclav sa incheie un
contract.
o Actio exercitoria. Se intenteaza impotriva lui pater familias cand un fiu numit capitan de corabie realizeaza
acte de comert maritim.
o Actio institoria. Se intenteaza impotriva lui pater familias cand incredinteaza fiul/sclavul cu exercitarea unui
comert pe uscat.
 In aceste 3 cazuri pater familias raspunde cu toate bunurile sale.
o Actio de peculio et de in rem verso. Daca fiul/sclavul isi utilizeaza peculiu pentru comert, fara stirea lui pater
familias, acesta va raspunde in limita peculiului.
o Actio tributoria. Se intenteaza impotriva lui pater familias cand, desi nu a autorizat fiul/sclavul sa realizeze
comert cu peculiul sau, a cunoscut si tolerat acest lucru. El va raspunde in limita peculiului.
 In aceste 2 cazuri pater familias raspunde doar pro parte.
REPREZENTAREA PERFECTA SI IMPERFECTA
 Reprezentarea este acel sistem juridic prin care un pater familias se obliga prin contractul incheiat de un alt pater
familias.
 In cazul reprezentarii perfecte, raportul juridic se stabileste intre reprezentat si tert, reprezentantul nu dobandeste
drepturi/obligatii.
 In cazul reprezentarii imperfecte, reprezentatul (1) se obliga alaturi de reprezentant (2). Cand 2 este creditor,
reprezentarea se numeste activa, iar cand e debitor se numeste pasiva.
 Pretorul a admis ca actiunile institoria si exercitoria sa fie date creditorului si cand un pater familias a incredintat unui
alt pater familias exercitarea unui comert pe mare/uscat. Pentru a perfectiona acest sistem creditorului I s-a dat
posibilitatea de a intenta o actiune impotriva lui 1 chiar si cand este vorba de alta operatie juridica, si anume actio
quasi institoria. Exista dezavantajul ca este admisa doar cand 2 era debitor. Astfel, creditorul va avea 2 debitori si deci
2 actiuni: o actiune directa pe care o poate intenta impotriva lui 2 si o actiune utila pe care o poate indrepta impotriva
lui 1. (acesta va opta pentru una)
 In materia tutelei pretorul a admis ca toate actiunile pe care le are tutorele (si cele date impotriva lui), vor trece
asupra pupilului. Se aplica principiul reprezentarii perfecte, dar dupa ce se va sfarsi tutela. Acest principiu se aplica si
pentru 2 insolvabil.
 Pentru mutuum se admite reprezentarea perfecta activa si pasiva. De exemplu, pentru cea activa, daca 1 da mandat
lui 2 sa imprumute o persoana cu o suma de bani, 1 va deveni creditor. Pt pasiva, cand 1 il insarcineaza pe 2 sa ia cu
imprumut o suma de bani, datoria va apasa asupra lui 1.

SISTEMUL NOXALITATII SI ACTIUNILE NOXALE

 Raspunderea delictuala a fiului/sclavului este atrasa prin sistemul noxalitatii. Daca fiul/sclavul comitea un delictm
pater familias putea fie sa il abandoneze pentru ca victima sa isi exercite dreptul de razbunare, fie sa plateasca o suma
de bani care sa echivaleze dreptul de razbunare.
 Actiunile noxale au fost create pentru ca pater familias sa poata dovedi nevinovatia delincventului. Victima era
obligata sa intenteze actiunea noxala pentru a vedea daca pater familias intentioneaza sa apere delincventul sau nu.
Daca pater familias accepta si castiga procesul, delincventul ramanea sub puterea sa. Daca ii dovedea nevinovatia,
pater familias nu mai era obligat sa realizeze abandonul noxal sau sa plateasca suma.
 Conditii de intentare:
o Actiunea noxala se poate intenta numai cand se comite un delict privat. (doar in aceasta materie dreptul de
razbunare poate fi rascumparat prin plata unei sume.
o Actiunea noxala poate fi intentata cu succes doar impotriva unui pater familias care are delincventul sub
puterea sa in momentul lui litis contestatio. (daca delincventul trece sub alta putere dupa comiterea delictului,
actiunea va fi intentata impotriva noului pater familias, deoarece delictul urmeaza pe delincvent.
o Victima nu trebuie sa aiba delincventul sub puterea sa. Daca l-ar fi avut sub puterea sa, fie si-a exercitat
dreptul de razbunare, fie a renuntat la exercitarea lui.

CAZUL FORTUIT, FORTA MAJORA, DOLUL

 Casus este un fapt neprevazut care a intervenit fara vointa debitorului. Astfel, exista casus minores (cazul fortuit) si
casus maiores (forta majora).
 Cazul fortuit duce la disparitia bunului, astfel incat debitorul nu isi mai poate executa obligatia, desi a luat masurile
obisnuite de paza. (furtul sclavului datorat)
 Forta majora este un eveniment caruia nimic nu I se poate opune. (inundatii, cutremur)
 Cazul fortuit poate fi prevenit prin masuri exceptionale de paza, dar forta majora nu poate fi prevenita indiferent de ce
masuri s-ar lua.
 Astfel, se va ajunge la imposibilitatea de executare a obligatiei de catre debitor si prin urmare la stingerea ei. (doar
daca obiectul obligatiei este individual determinat). Obligatia nu se va stinge daca are ca obiect lucrui de gen.
 Dolul este actiunea/abtinerea intentionata a debitorului care va provoca pieirea bunului datorat. Distinctia dintre dol
si culpa sta in intentie. In contractele unde debitorul nu are interes (depozit, mandat) va raspunde doar pentru dol. In
cele unde are un interes (fiducie,comodat) va raspunde pentru dol si culpa.
CULPA
 Culpa este neglijenta/neindemanarea manifestata printr-o actiune/abtinere. Poate fi delictuala si contractuala.
 Culpa delictuala presupune o actiune comisa cu sau fara intentia de a produce o paguba. Nu se pune problema
raspunderii pentru omisiuni. (delictul nu poate consta dintr-o abtinere, ci doar dintr-o fapta)
 Culpa contractuala consta in neglijenta/neidemanarea celui ce s-a obligat prin contract. Se apreciaza comportamentul
debitorului fata de bunul datorat in intervalul cuprins intre incheierea contractului si momentul cand obligatia este
executata. Daca in acest interval, prin actiunea/abtinerea sa neglijenta, debitorul provoaca disparitia bunului datorat,
acesta va fi gasit in culpa.
 In contractele de buna-credinta debitorul raspunde pentru faptele pozitive si pentru omisiuni, iar in cele de drept
strict, raspunde doar pentru faptele sale.
 Justinian clasifica culpa in:
o Culpa lata. Este vina grosolana pe care nu ar comite-o nici cel mai neindemanatic administrator.
o Culpa levis. Este vina usoara si are 2 forme:
 Culpa levis in abstracto. Comportarea debitorului fata de bunul datorat se compara cu comportarea
unui bun pater familias.
 Culpa levis in concreto. Comportarea debitorului fata de bunul datorat se compara cu modul in care isi
administreaza bunurile.
o In primul caz sunt consecinte mai grave pentru debitor.

MORA SI CUSTODIA
 Mora debitoris este intarzierea debitorului. Pentru ca debitorul sa se afle in intarziere este necesar ca datoria sa fie
exigibila, iar neexecutarea sa se datoreze vinei debitorului. Debitorul se considera in intarziere de drept numai cand
datoria izvoraste dintr-un delict si cand curatorul are o datorie fata de minor.
 Principalul efect al morei este perpetuarea obligatiei. Astfel, pieirea bunului nu va stinge obligatia debitorului. Dupa
punerea in intarziere, raspunderea debitorului este obiectiva. Dupa executarea obligatiei, efectele morei se sting.
 Mora creditoris este intarzierea creditorului. Creditorul este pus in intarziere cand, fara motiv, refuza sa primeasca
plata la termenul si locul stabilit. Astfel, debitorul are dreptul de a pretinde despagubiri.
 Principalul efect al morei creditorului este ca din momentul punerii in intarziere, debitorul nu mai raspunde pentru
culpa sa. (ci doar pentru dol). Acesta poate abandona bunul, iar intarzierea creditorului va duce la stingerea efectelor
intarzierii debitorului.
 Custodia este o forma speciala de raspundere. Astfel, debitorul va trebui sa plateasca daune-interese, chiar daca lucrul
nu piere din vina sa. De exemplu, unii meseriasi raspundeau pentru custodia, deoarece primeau un salariu.

PLATA SI DAREA IN PLATA

 Plata este modul obisnuit de stingere a obligatiei si se realizeaza prin indeplinirea prestatiei la care partea s-a angajat.
 Plata poate fi facuta de orice persoana, deoarece creditorul nu este interesat de acest aspect. Exista 2 exceptii: cand
plata vizeaza transmiterea unei proprietati, ea se va face doar de proprietar si cand plata vizeaza considerarea
calitatilor speciale ale unei persoane, se face chiar de debitor.
 Plata poate fi primita de creditor sau de reprezentantul sau.Cel care plateste si cel care primeste plata trebuie sa fie
capabili.Plata trebuie sa fie integrala. Creditorul nu poate fi silit sa o primeasca in rate. Debitorul nu poate plati altceva
decat bunul datorat.Locul executarii platii este de obicei stabilit prin contract sau rezulta din natura obligatiei. Plata se
poate face oriunde cu conditia sa nu fie un loc nepotrivit.
 Imputatia platii presupune ca intre creditor si debitor exista mai multe datorii succesive, iar o singura plata facuta nu le
poate stinge pe toate. Datoriile se vor stinge dupa cum au stipulat partile, in ordinea onerozitatii si a vechimii. Proba
platii se face prin intermediul martorilor, al juramantului sau prin alte mijloace (chitante). Existau 2 tipuri de inscrisuri:
o Cele redactate in forma obiectiva (poarta sigiliile a 7 martori si sunt scrise de debitor)
o Cele redactate in forma subiectiva(sunt scrise de creditor).
 Plata se realizeaza in aceeasi forma in care a fost contractata obligatia. Obligatiile nascute din contract verbal se vor
stinge tot in forma verbala (principiul simetriei)
 Darea in plata reprezinta stingerea obligatiei prin plata altui bun decat cel datorat, cu acordul creditorului.
 Cand debitorul nu se poate libera platind altceva fara consimtamantul creditorului, darea in plata era voluntara. Astfel,
erau deposedati micii proprietari de pamanturile lor. Cei bogati ii imprumutau pe tarani cu sume de bani cu dobanzi
mari, iar la scadenta acceptau sa primeasca suprafete de pamant in locul sumei.
 Darea in plata necesara se realiza fara consimtamantul creditorului.
NOVATIUNEA
 Novatiunea este un mod voluntar de stingere a obligatiei prin inlocuirea acesteia cu o noua obligatie. Este efectul
stipulatiunii sau al contractului litteris.
 Nu exista novatiune consensuala deoarece contractul de vanzare nu poate fi inlocuit cu alt contract de vanzare.
 Novatiunea voluntara este cea realizata prin contract, iar novatiunea necesara este cea realizata ca efect al lui litis
contestatio.
 Conditii pentru realizarea novatiunii:
o obligatie veche. Poate fi de orice natura: de drept strict, de buna credinta etc.
o obligatie noua. Trebuie sa fie de drept strict, deoarece rezulta din stipulatio/contractul litteris.
o Aceeasi datorie. Obiectul vechii obligatii trebuie sa fie identic cu cel al obligatiei noi. In vremea lui Justinian s-a
admis novatiunea cu schimbarea obiectului prin manifestarea de vointa a partilor.
o Ceva nou. Obligatia noua trebuia sa prezinte un element nou fata de cea veche. Daca novatiunea are loc intre
aceleasi persoane, elementul nou poate fi introducerea unui termeni sau a unei conditii. Fara aceste modificari
nu se poate distinge intre obligatia veche si cea noua. Daca novatiunea se realizeaza intre persoane noi,
elementul nou este schimbarea creditorului/debitorului. Delegatia reprezinta novatiunea prin schimbare de
debitor cu consimtamantul vechiului debitor.
o Intentia de a nova. Fara acest element ar exista 2 obligatii alaturate. Initial decurgea din forma actului, dar
ulterior a fost necesar sa fie stipulata in mod expres.

COMPENSATIUNEA
 Compensatiunea este operatia juridica prin care datoriile si creantele reciproce se scad unele din altele, pentru ca
executarea sa se realizeze doar asupra diferentei. Astfel, 2 operatiuni juridice se transforma in una singura.
 Compensatiunea poate fi conventionala sau judiciara.
 In dreptul vechi, compensatiunea judiciara nu se putea realiza din cauza principiului unitatii de chestiune. Judecatorul
nu putea lua in considerare pretentiile paratului si astfel, daca partile aveau creante reciproce era nevoie de 2 procese
cu 2 sentinte distincte. Au existat 2 exceptii:
o Atunci cand bancherul realiza compensatiunea si scadea din creantele sale sumele pe care le datora clientilor.
Daca bancherul nu scadea acele sume se considera ca face o plus petitio si putea pierde intreaga suma.
o Atunci cand in locul debitorului insolvabil vine emptor bonorum. Astfel, emptor bonorum va urma in justitie
debitorii falitului, iar judecatorul va cumpani datoriile si creantele reciproce.
 In dreptul clasic, compensatiunea era admisa pentru actiunile de buna-credinta atunci cand drepturile de creanta
izvorau din acelasi contract. Daca paratul pretindea ca are un astfel de drept de creanta, judecatorul putea realiza
compensatiunea. Pentru actiunile de drept strict judecatorul nu putea face compensatiunea, deoarece trebuia sa
respecte indicatiile din formula.
 Reforma lui Marc Aureliu a extins aplicarea compensatiunii si pentru actiunile de drept strict. Astfel, daca reclamantul
intenteaza o actiune pentru o creanta de 1000 de asi impotriva paratului, care la randul lui are o creanta de 500 de asi
asupra reclamantului, la cererea paratului, judecatorul va introduce o exceptie de dol. Daca exceptia de dol opusa de
parat este intemeiata, judecatorul va pronunta o sentinta de absolvire.
 Prin reforma lui Marc Aureliu s-a admis compensatiunea pentru creante izvorate din contracte diferite. (actiuni de
drept strict si ulterior si cele de buna-credinta)
 In epoca lui Justinian creantele se puteau compensa in toate actiunile daca se intruneau anumite conditii:
o Creanta sa fie exigibila, lichida (sa fie asupra unor bunuri care aveau o valoare ce putea fi apreciata de
judecator) si sa fie reciproca.
 In epoca lui Justinian compensatiunea se putea realiza printr-o declaratie a paratului care arata ca are o creanta fata
de reclamant.
REMITEREA DE DATORIE
 Este un mod de stingere a obligatiei care consta in renuntarea creditorului la dreptul sau (iertarea de datorie).
 Modurile civile de remitere a datoriei sunt:
o Per aes et libram. Se aplica principiul simetriei si astfel, pentru obligatia contractata per aes et libram
stingerea ei se realiza prin solutio per aes et libram. Aceasta presupunea prezenta creditorului, a debitorului, 5
martori si libripens. Debitorul va simula efectuarea platii.
o Acceptilatio verbis. Se realizeaza printr-o intrebare si un raspuns: “oare ai primit ceea ce ti-am promis? Am
primit”
o Acceptilatio litteris. Este simetric contractului litteris. Acesta se realiza printr-o mentiune a creditorului in
registrul sau la coloana incasarilor, iar datoria se considera platita.
 Modurile pretoriene de remitere a datoriei sunt:
o Pactul de non petendo. Prin acesta, creditorul renunta la dreptul sau si nu mai cere debitorului efectuarea
prestatiei la care s-a obligat. Pactul nu poate stinge o obligatie, dar debitorul are la dispozitie o exceptie pe
care o poate opune creditorului.
o Contrarius consensus. Prin acesta, partile renunta la un contract nascut prin consimtamant. Acesta va duce la
stingerea obligatiei, dar nu prin predarea bunului. Partile vor desfiinta intregul contract.

MODURI NEVOLUNTARE DE STINGERE A OBLIGATIEI

 Acestea sunt: imposibilitatea de executare, confuziunea, moartea, capitis deminutio si prescriptia extinctiva.
 Debitorul se afla in imposibilitatea de executare daca obiectul obligatiei este un bun individual determinat care piere
fara vina sa si astfel obligatia se va stinge. Debitorul nu se afla in aceasta situatie cand este vorba de bunuri de gen,
deoarece acestea nu pier. Obligatia nu se va stinge prin pieirea bunului daca debitorul este pus in intarziere, se afla in
culpa, a comis un dol sau raspunde pentru custodia.
 Confuziunea presupune ca o persoana sa aiba calitatea de debitor si de creditor. (mostenirea creditorului de catre
debitor). Pentru obligatiile divizibile, prin mostenirea debitorului de catre creditor, se va stinge doar datoria celui
decedat. In cazul obligatiilor indivizibile, datoria nu se va stinge.
 In dreptul vechi exista principiul intransmisibilitatii datoriilor si creantelor prin care moartea creditorului/debitorului
va duce la stingerea obligatiei. Prima obligatie s-a format prin comiterea unui delict. Dreptul de razbunare este
intransmisibil si astfel nici obligatia nu poate fi transmisa catre mostenitori. Cu timpul romanii au creat anumite
procedee juridice pentru a se putea transmite obligatiile. Astfel, obligatiile nascute din anumite delicte si care au un
caracter foarte pronuntat personal, se sting prin decesul creditorului. Romanii considerau ca numai victimei ii poate
reveni suma de bani echivalenta cu dreptul de razbunare si astfel prin moartea victimei obligatia se va stinge. Datoriile
nascute din delicte nu trec asupra mostenitorilor, deoarece dreptul de razbunare al victimei este legat de persoana
delincventului. Moartea acestuia va duce la stingerea dreptului de razbunare si prin urmare stingerea datoriei.
 Capitis deminutio este pierderea personalitatii. In cazul adrogatiunii, adrogatul sufera o capitis deminutio minima si
devine persoana alieni iuris (bunurile sale vor trece in proprietatea adrogantului). Adrogantul dobandea doar
creantele adrogatului, nu si datoriile, deoarece acestea se stingeau prin capitis deminutio. Astfel, s-a impus ca
adrogantul sa plateasca datoriile adrogatului pentru a-I dobandi bunurile.
 Prescriptia extinctiva presupune ca trecerea timpului sa duca la stingerea unui drept. Prescriptia achizitiva presupune
ca trecerea timpului sa transforme o stare de fapt intr-un drept. Actiunile care se stingeau prin prescriptia de 1 an se
numeau temporales. Ulterior, s-a introdus si prescriptia de 30 de ani pentru actiunile care nu erau inca perpetue. Prin
trecerea termenului de prescriptie dreptul se va stinge.
CESIUNEA DE CREANTA
 Cesiunea de creanta este procedeul juridic prin care creditorul (cedant) cedeaza unui tert (cesionar) dreptul sau de
creanta.
 In dreptul vechi cesiunea de creanta se realiza prin intermediul novatiunii cu schimbare de creditor. Prin aceasta nu se
transmitea creanta, si doar se stingea vechiul drept si lua nastere unul nou. Ulterior, cesiunea de creanta se realiza
prin mandatul in rem suam. Acesta are 3 faze:
1. Sistemul cesiunii de actiune. Cesionarul nu dobandeste dreptul de creanta, ci numai dreptul de a intenta
actiunea in locul cedantului. In aceasta faza exista avantajul ca mandatul in rem suam nu presupune
consimtamantul debitorului. Exista dezavantajul ca cesionarul are soarta unui mandatar obisnuit.
2. Sistemul actiunilor utile. Cesionarul dobandeste actiuni utile care nu depind de soarta mandatului. Astfel,
chiar daca mandatul dispare, cesionarul va pastra actiunile. Exista dezavantajul ca cedantul pastreaza actiunile
directe pe care le poate intenta impotriva cesionarului. Debitorul va avea 2 creditori: cedantul care detine
actiunile directe si cesionarul care are actiunile utile.
3. Sistemul perfectionarii actionilor utile. Dupa somatia facuta de catre cesionar, debitorul nu se putea libera
decat prin plata facuta cesionarului. Datoria nu se stinge daca plateste cedantului.
 In cazul novatiunii cu schimbare de creditor cesionarul dobandeste un drept nou, in timp ce in cazul actiunilor utile
acesta valorifica dreptul originar. (accesoriile dreptului nu se vor stinge).
 Cei puternici cumparau creante litigioase la un pret mai mic decat valoarea creantei crezand ca vor putea valorifica
drepturile fara mari greutati. Astfel, acestia se imbogatesc pe seama cedantului. Pentru a preveni aceste practici au
fost adoptate constitutiuni imperiale. Prin acestea, daca o cesiune de creanta are ca obiect o creanta litigioasa,
debitorul nu poate fi urmarit de cesionar. Prin alta constitutiune, s-a interzis transmiterea creantelor litigioase catre
cei puternici.

GARANTIILE PERSONALE IN EPOCA VECHE

 Sponsio este forma originara de creare a garantiilor personale. Era utilizata doar de cetatenii romani, deoarece
trebuiau sa pronunte verbul spondeo care tragea favoarea zeilor. Dupa incheierea stipulatiunii principale(intre creditor
si debitorul principal), intervenea o a doua stipulatiune(intre creditor si garant). Creditorul il intreba pe garant:promiti
acelasi lucru? la care garantul raspundea Spondeo(promit).
 Fidepromissio a fost creata pentru ca si peregrinii sa poata garanta o datorie. Verbul spondeo a fost inlocuit de verbul
fidepromitto, deoarece peregrinii nu aveau ius commercii si nu puteau pronunta verbul spondeo.
 Garantii care se obligau prin aceste forme aveau o situatie grea. Creditorul prefera sa urmareasca garantul, deoarece
in cazul insolvabilitatii debitorului principal, garantul nu mai putea fi urmarit. Garantul care platea, nu dispunea de
vreun mijloc juridic impotriva debitorului principal. Daca erau mai multi garanti, oricare putea fi tinut pentru intreaga
datorie, dar daca se platea, nu le putea pretinde partea din datorie. Situatia garantilor a fost transformata prin
adoptarea a 4 legi:
1. Legea Publilia. Garantul care s-a obligat prin sponsio se poate intoarce impotriva debitorului principal daca
intr-un anumit termen acesta nu ii remite ce a platit creditorul pentru el.
2. Legea Appuleia. Se aplica si pentru sponsio si pentru fidepromissio. In cazul cogarantilor, daca unul dintre ei
platea, acum are la dispozitie o actiune prin care le poate cere cogarantilor partea lor din plata.
3. Legea Cicereia. Se aplica si pentru sponsio si pentru fidepromissio. Creditorul este obligat sa faca o declaratie
pentru numarul garantilor si valoarea datoriei.
4. Legea Furia de sponsu. Aceasta prevede ca datoria se va imparti in momentul scadentei intre toti garantii.
Astfel in cazul insolvabilitatii unui garant, consecintele vor fi suportate de creditor si nu de catre garantii
solvabili. Aceasta mai prevede ca obligatia lui sponsor si fidepromissor contractata in italia se stinge la trecerea
a 2 ani de la scadenta. Astfel, datoria nu se mai marea prin acumularea de dobanzi.
BENEFICIUL DE CESIUNE DE ACTIUNI
 Beneficiul de cesiune de actiuni consta in dreptul garantului care a platit datoria de a cere creditorului toate actiunile
pe care le are impotriva debitorului principal.
 Garantul chemat in judecata de creditor, va cere sa se introduca in formula o exceptie de dol. Creditorul care refuza sa
cedeze actiunile pe care le avea impotriva debitorului principal, cu toate ca urma sa fie platit, comitea un dol. Astfel,
creditorul trebuia sa transmita fideiussorului actiunile pe care le are impotriva debitorului principal. Cererea garantului
este ca o amenintare pentru creditorul care refuza sa cedeze actiunile. Creditorul va transmite acele actiuni prin
novatiune sau prin mandatul in rem suam.
 In cazul in care creditorul isi asigura creanta print-o garantie personala si una reala, acesta nu putea fi impiedicat sa-si
valorifice garantia personala. Astfel fideiussorul va cere transmiterea garantiei reale. Daca ii va fi transmisa o ipoteca,
spre exemplu, garantul nu isi va mai putea valorifica dreptul dupa efectuarea platii, intrucat este un drept accesoriu
care se stinge odata cu dreptul principal. Pentru a evita aceasta problema, romanii transmiteau garantia reala prin
vanzare.

BENEFICIUL DE DIVIZIUNE SI DISCUTIUNE

 Prin beneficiul de diviziune se va divide datoria cogarantilor si in cazul fideiusiunii, dar in alte conditii fata de cele din
legea Furia de sponsu. Astfel, cand exista mai multi fideiussori, cel urmarit de creditor are dreptul sa ceara ca datoria
sa se imparta intre garantii in viata si solvabili in momentul lui litis contestatio.
 In cazul lui sponsor si fidepromissor diviziunea se va produce de drept, pe cand in cazul fideiussorului se va produce
doar la cerere. Daca acesta nu realiza cererea, era nevoit sa plateasca intreaga datorie. In acest sistem, garantul
urmarit poate renunta la beneficiul de diviziune si sa plateasca intreaga datorie.
 La beneficiul de diviziune datoria se imparte intre garantii solvabili, spre deosebire de legea Furia de sponsu unde
trebuiau sa fie doar in viata. Astfel, daca exista 3 garanti, dintre care 1 este insolvabil, datoria se va imparti la 2.
 La sponsio si fidepromissio diviziunea datoriei se produce in momentul scadentei, pe cand la fideiussio se produce in
momentul lui litis contestatio. Astfel, datoria se va imparti intre garantii solvabili si nu va mai cadea asupra
creditorului.
 Beneficiul de discutiune consta in dreptul garantului de a-I cere creditorului sa urmareasca debitorul principal si daca
acesta nu plateste, sa se indrepte impotriva sa. Acest sistem nu se putea aplica din cauza efectului extinctiv al lui litis
contestatio. Creditorul trebuia sa aleaga dintre debitorul principal si garant. Creditorul si garantul puteau face o
intelegere prin care garantul nu se va prevala de efectul extinctiv al lui litis constestatio si astfel creditorul putea
realiza a doua actiune. Justinian a desfiintat efectul extinctiv al lui litis contestatio si prin urmare creditorul putea sa-I
urmareasca succesiv.

GARANTIILE PERSONALE NEFORMALE

 Printr-o aplicatiune a pactului de constitut se putea fixa un nou termen pentru datoria altuia. Prin aceasta, o persoana
se obliga sa plateasca datoria clientului sau la un alt termen decat cel prevazut anterior. De exemplu atunci cand
clientul unui bancher nu poate plati datoria fata de un tert la termenul fixat, incheia o conventie cu bancherul prin
care acesta va plati la un nou termen. Initial se aplica doar cand obligatiile aveau ca obiect o suma de bani. Ulterior,
sfera de aplicare s-a extins. Obligatia nascuta din aceasta aplicatiune nu se va stinge odata cu obligatia principala,
deoarece este independenta.
 Mandatum pecuniae credendae presupune ca mandantul sa insarcineze mandatarul cu acordarea unui credit pentru
un tert. Astfel, creanta fata de garant izvoraste din contractul de mandat, iar creanta fata de debitorul principal din
contractul de imprumut . Cele 2 obligatii nu au acelasi obiect si prin urmare efectul extinctiv al lui litis contestatio nu
va produce probleme.
 Receptum argentarii consta in conventia prin care bancherul se obliga sa plateasca datoriile clientului sau fata de un
tert. Obligatia garantului se naste inaintea obligatiei debitorului principal. Daca bancherul nu platea tertului, clientul
avea actiune impotriva bancherului. Cu timpul raportul juridic se stabileste direct intre bancher si tert.
FIDUCIA SI GAJUL
 Fiducia cum creditore presupune ca debitorul sa transmita creditorului bunul cu titlu de proprietate alaturi de o
conventie prin care creditorul promite ca la scadenta sa inapoieze debitorului bunul, daca acesta si-a platit datoria.
Astfel, creditorul devine proprietarul bunului si debitorul sub conditie al acelui bun.
 Fiducia presupune o conventie prin care se naste actiunea debitorului care si-a platit datoria si o mancipatio sau in iure
cessio prin care se transmite provizoriu proprietatea.
 Exista avantajul prin care creditorul devine proprietar al bunului dat in garantie. Astfel, daca la scadenta debitorul
plateste, acesta dispune doar de o actiune personala pentru a cere restituirea bunului. Daca la scadenta creditorul
devine insolvabil, debitorul va veni in concurs cu creditorii acestuia si va primi doar o parte din valoarea bunului
transmis ca garantie. Valoarea bunului dat ca garantie putea fi mai mare decat valoarea datoriei. Astfel, debitorul nu
poate garanta o noua datorie cu acelasi bun cat timp este in mainile creditorului.
 Gajul presupune ca debitorul sa remita creditorului posesiunea unui bun alaturi de o conventie prin care creditorul se
obliga sa retransmita posesiunea bunului daca debitorul va plati datoria la scadenta. Astfel, creditorul va dobandi
posesiunea provizorie asupra bunului. In acest sistem daca dupa efectuarea platii creditorul devine insolvabil,
debitorul nu mai risca sa vina in concurs cu creditorii lui.
 Gajul nu ii da debitorului posibilitatea de a garanta mai multe datorii cu acelasi bun. Creditorul nu poate instraina
bunul dat in gaj daca la scadenta debitorul nu plateste. Acesta nu se poate folosi de bunul dat in gaj. Exista si un gaj
tacit, de exemplu cel realizat de proprietarul imobilului asupra lucrurilor mobile ale locatarului.

FORMAREA SI FELURILE IPOTECII

 In cazul ipotecii interesele creditorului sunt perfect asigurate, iar debitorul ramane in posesiunea bunului ipotecat
pana la scadenta. El va fi deposedat numai daca nu efectueaza plata.
 Datorita denumirii se considera ca romanii ar fi imprumutat aceasta institutie de la greci, insa exista texte care
contrazic acest lucru, intrucat romanii desemnau ipoteca prin termenul de pignus.
 Prima faza in evolutia ipotecii este dreptul de retentie. Prin acesta, proprietarul unei mosii poate retine inventarul
agricol al arendasului daca la scadenta acesta nu plateste arenda. In acest caz nu se putea utiliza gajul deoarece
presupunea deposedarea debitorului. Exista dezavantajul ca acest sistem functioneaza doar pe mosie, iar proprietarul
nu dispunea de vreo actiune pentru a urmari arendasul daca isi muta lucrurile in alta parte.
 Interdictul salvian. Prin acesta, proprietarul poate intra in posesia inventarului agricol daca arenda nu era platita la
scadenta. Astfel, debitorul ramane in posesia bunului pana la scadenta. In acest sistem proprietarul poate urmari
bunurile arendasului daca le transporta in alta parte. Acest interdict functioneaza doar intre cele 2 parti.
 Actiunea serviana. Prin aceasta proprietarul mosiei poate intra in posesia inventarului agricol chiar daca se afla la un
tert. Astfel, creditorul poate urmari bunurile oriunde si in mainile oricui. In aceasta faza, ipoteca se aplica numai in
raporturile dintre latifundiari si arendasi.
 Actiunea quasiserviana(ipotecara). Prin aceasta, ipoteca se poate realiza intre orice creditor si debitor.
 Ipoteca conventionala se formeaza printr-o conventie.
 Ipoteca tacita se formeaza ca efect al legii sau al obiceiului juridic. Vointa debitorului de a ipoteca este prezumata.
 Ipoteca privilegiata presupune ca titularul poate exercita inaintea celorlalti creditori ipotecari dreptul de a poseda si
de a vinde bunul ipotecat.
 Ipoteca testamentara consta intr-o clauza din testament in favoarea unui legatar/fideicomisar.
 Ipoteca autentica presupune forme de publicitate. Aceasta trecea inaintea ipotecilor fara forme de publicitate.
CARACTERELE IPOTECII, EFECTE, STINGERE
Ipoteca este un drept real. Astfel, creditorul va avea dreptul de preferinta si de urmarire.
Ipoteca se realizeaza prin conventia partilor. Majoritatea drepturilor reale nu se pot realiza printr-o conventie. Ipoteca este o
exceptie.
Ipoteca poate fi generala. Initial ipoteca purta numai asupra anumitor bunuri, dar cu timpul sfera de aplicare s-a largit si
ipoteca poatepurta asupra tuturor lucrurilor. Astfel, tot ce se vinde se poate si ipoteca.
Caracterul indivizibil. Ipoteca apasa asupra fiecarei parti din bun. Astfel, daca exista 3 mostenitori, fiecare va mosteni o treime
din lucrul ipotecat si va fi urmarit pentru intreaga datorie. Ipoteca garanteaza fiecare parte din datorie. Intregul obiect ipotecat
va fi afectat pentru satisfacerea creantei. Astfel, daca debitorul a platit o parte din datorie, creditorul va vinde intregul bun
ipotecat si nu doar partea proportionala cu datoria care a ramas de platit.
Caracterul clandestin. Ipoteca nu presupune forme de publicitate pentru ca tertii sa stie ca un bun e ipotecat. Debitorii
profitau de caracterul secret al ipotecii si o realizau pentru acelasi lucru de mai multe ori fara sa declare existenta ipotecilor
anterioare. Astfel, creditorul cu o ipoteca mai veche isi valorifica dreptul de creanta prin vanzarea bunului, iar ipoteca
creditorilor posteriori se stingea din lipsa de obiect. Daca un creditor posterior intra primul in posesiunea bunului, creditorul
anterior putea face dovada ca ipoteca sa este mai veche si astfel sa intre in posesia bunului.
Ipoteca este un drept accesoriu. Astfel, aceasta urmeaza soarta obligatiei principale.
Rangul creditorilor ipotecari. Cand exista mai multi creditori ipotecari, dreptul de a poseda si vinde bunul este exercitat doar
de catre creditorul cu ipoteca mai veche.
Efecte: bunul ipotecat ramane in posesia debitorului pana la scadenta. Daca datoria va fi platita pana la scadenta, ipoteca se
va stinge. Daca datoria nu este platita pana la scadenta, creditorul intra in posesia bunului si il poate vinde. Initial creditorul
putea doar sa retina bunul pana cand debitorul isi platea datoria. Cu timpul, dreptul de a vinde bunul a fost recunoscut ca
efect al ipotecii.
Stingerea ipotecii: ipoteca este un drept accesoriu si astfel ea se stinge odata cu obligatia pe care o garanteaza. Insam acest
lucru nu apare in cazul prescriptiei extinctive. Termenul de prescriptie extinctiva al dreptului de ipoteca este de 40 de ani.
Ipoteca se poate stinge si prin pieirea bunului ipotecat, prin confuziune, prin vanzarea bunului ipotecat de creditorul superior
si prin renuntarea creditorului ipotecar.