Drept Roman Curs 1 Succesiunile( dreptul succesoral) Dreptul succesoral roman cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementeaza

transmiterea patrimoniului de la defunct catre mostenitorii sai in cadrul celor 3 sisteme succesorale pe care le-au creat romanii. Succesiunea legala deferita pe baza legii, succesiunea testamentara deferita pe baza unui testament si succesiunea deferita contra testamentului.Insa, la origini in epoca foarte veche, transmiterea patrimoniului de la defunct catre mostenitorii sai nu implica idea de succesiune, deorarece romanii considerau ca patrimoniuol este expresia ideii de putere iar puterea nu se poate transmite la urmasi ci se stinge odata cu moartea persoanei.De aceea ei considerau ca mostenitorul nu dobandeste acelasi drept adica nu dobandeste dreptul pe care il exercita defunctul ci dobandeste un drept nou prin luarea in stapanire a bunurilor succesorale.Nu intamplator cel mai vechi termen prin care a fost denumit mostenitorul este Heres care vine de la heros iar heros inseamna stapan. Mai tarziu odata cu acceptarea ideii continuitatii persoanei defunctului , romanii au admis ca patrimoniul poate trece de la defunct la mostenitorii sai.Din acel moment in terminologia juridical romana au aparut termenii de succesiune si de successor. Cercetarile moderne au aratat ca mostenirea succesiunea legala este mai veche decat cea testamentara iar succesiunea legala a aparut desigur in germene in epoca de tranzitie de la societatea gentilica la societatea organizata in stat si a purtat asupra acelor lucruri mobile care se aflau in stapanire individuala.Pe cand mostenirea testamentara a aparut mai tarziu, intr-o epoca in care romanii au admis ca patrimonial poate trece de la defunct la mostenitorii sai iar testamentul a fost conceput de romani ca actul juridic prin care proprietatea putere este transmisa de catre testator asupra mostenitorilor sai. Dreptul succcesoral roman a evoluat sub influenta a doua tendinte: decaderea formalismului si ocrotirea rudeniei de sange. In legatura cu prima tendinta retinem ca la origini transmiterea patrimoniului de la defunct la urmasii sai presupunea respectarea unor conditii de forma extrem de complicate.Spre exemplu in epoca foarte veche testamentul roman imbraca forma unei legi votate de popor pentru ca spre sfarsitul republicii si in dreptul classic testamentul sa se poate intocmi prin simpla manifestare de vointa sau chiar prin scrisoare. In legatura cu a doua tenditna ne amintim ca multa vreme cam 5 secole, agnatiunea sau rudenia civila a fost unicul fundament al succesiunii iar rudele de sange care nu erau in acelasi timp si rude civile

nu aveau o vocatie succesorala.Cu timpul insa familia romana a suferit o serie de transformari, astfel incat prin reforme pretoriene asa cum vom vedea si prin reforme imperiale au fost chemate la succesiune si rudele de sange, iar in vremea imparatului Justinian ,prin rasturnarea stravechiului principiu, rudenia de sange a devenit unicul fundament al succesiunii. Asa cum spuneam mostenirea sau succesiunea legala este cea mai veche.Romanii o denumeau succesiune ab intestat.Noi o denumim succesiune legala intrucat era deferita pe baza textelor din Legea celor 12 table.Iar romanii o denumeau succesiune ab intestat deoarece ea se deschidea atunci cand nu exista testament sau testamentul nu era intocmit in mod valabil.Potrivit Legii celor 12 table exista 3 categorii de mostenitori legali: 1. Heredes sui, 2. Adgnatus proximus si 3. Gentiles 1.Din prima categorie de mostenitori legali faceau parte toti aceia care in momentul mortii lui pater familias deveneau personae sui iuris adica fiii , fiicele, femeia casatorita cu manus in calitate de fiica , adoptatul si abrogatul.Nepotii din fii faceau parte din aceasta categorie de mostenitori numai daca tatal lor murise inaintea bunicului si veneau la succesiune prin reprezentare, in sensul ca urcau in rangul succesoral al tatalui lor si dobandeau partea din succesiune care s-ar fi cuvenit tatalui daca ar mai fi trait.Spre exemplu daca vin la succesiune 2 fii si 2 nepoti de fiu succesiunea se va imparti la 3 iar cei 2 nepoti de fiu vor dobandi impreuna o treime din succesiune intrucat atat s-ar fi cuvenit tatalui daca ar mai fi trait. 2.In lipsa mostenitorilor din aceasta categorie veneau la succesiune cei din categoria a doua adica adgnatus proximus.Cu toate ca aceata expresie este formulata la singural ea desemneaza mai multe personae adica ii desemneaza pe cei mai apropiati colaterali.Aceasta categorie de mostenitori nu este fixa ci este mobila in sensul ca in lipsa unor colaterali mai apropiati colateralii foarte indepartati pot sa fie adgnatus proximus.Spre exemplu daca exista frati ei sunt adgnatus proximus.Daca nu exista frati vor fi verii primari,apoi verii de ai doilea.Pe de alta parte potrivit Legii celor 12 table daca adgnatus proximus repudiaza succesiunea aceasta nu va trece la urmatoarea categorie de mostenitori ci va deveni vacanta, va trece asupra statului deoarece potrivit Legii celor 12 table colateralii nu pot veni la succesiune prin reprezentare . 3.Iar daca lipsesc si adgnatus proximus vor veni la succesiune gentiles adica membrii gintii care isi imparteau succesiunea in parti egale ca o amintire a epcii in care membrii gintii exercitau proprietatea colectiva asupra pamantului.

Insa sistemul succesoral consacrat prin Legea celor 12 table a devenit anacronic spre sfarsitul republicii si a intrat in conflict cu noua organizare a familiei romane. Avem in vedere faptul ca spre sfarsitul epocii vechi se practicau pe scara mare si emanciparea fiului de familie si casatoria fara manus.Ori asa cum se stie emancipatul nu putea veni la succesiune in familia de origine potrivit Legii celor 12 table deoarece nu mai era ruda civila, nu mai era agnat cu familia de origine.De asemenea femeia si copii rezultati din casatoria fara manus nu se puteau mosteni reciproc pt ca erau numai rude de sange, nu erau rude civile fiindca se aflau sub puteri diferite. De aceea pretorul a intervenit si a initiat o serie de reforme in vederea ocrotirii rudeniei de sange pe taram succesoral.Iar sistemul creat de pretor a fost denumit mostenire pretoriana sau bonorum possesio.Bonorum possesio imbraca 4 forme: 1. b.p unde liberi, 2. b.p unde legitimi, 3. b.p unde cognati , 4. b.p unde vir et uxor 1.Din prima categorie de mostenitori pretorieni faceau parte toti fiii de familie inclusiv cei emancipati deoarce ei veneau la succesiune in calitate de rude de sange 2.Din categoria a doua faceau parte cei mai apropiati colaterali incat aparent prin crearea acestei categorii de mostenitori, pretorul a confirmat textele din Legea celor 12 table.In realitate pretorul a adus si o inovatie in sensul ca daca cel mai apropiat agnat repudia succesiunea ea nu devenea vacanta ca in Legea celor 12 table ci trecea asupra cognatilor adica trecea asupra urmatoarei categorii de mostenitori . 3.Din a treia categorie faceau parte mama si copiii rezultati din casatoria fara manus care se mosteneau reciproc in calitate de rude de sange . 4.Din categoria a patra faceau parte barbatul si femeia casatoriti fara manus. Reformele pretoriene au fost dezvoltate apoi prin reforme imperiale astfel in vremea imparatului Hadrian s-a dat senatusconsultul Tertullian prin care mama a fost chemata la succesiunea copiilor rezultati din casatoria fara manus in calitate de ruda legitima adica a fost ridicata din categoria a treia de mostenitori pretorieni in categoria a doua . Din senatusconsultul Orfitian dat in vremea lui Marc Aureliu, copiii rezultati din casatoria fara manus au fost chemati la succesiunea mamei lor in prima categorie de mostenitori pretorieni adica au fost ridicati din categoria a treia in prima categorie de mostenitori pretorieni.

Iar Imparatul Justinian a initiat o reforma ampla prin care rudenia de sange a devenit unicul fundament al succesiunii.Potrivit acestei reforme exista 4 categorii de mostenitori : 1. Din prima categorie fac parte descendentii care exclude pe toti ceilalti 2. Din categoria a doua fac parte ascendentii , fratii si surorile buni si copiii lor 3. Din categoria a treia fac parte fratii si suroriile consangvini si uterini si copiii lor.Se numesc frati si surori consangvini aceia care provin din acelasi tata dar nu si din aceeasi mama iar frati si surori uterini sunt aceia care provin din aceeasi mama dar nu din acelasi tata. 4. Din a patra categorie de mostenitori fac parte colateralii mai indepartati. Asadar prin aceasta reforma a disparut distinctia dintre agnatiune si cognatiune in materie succesorala si totodata a disparut distinctia dintre mostenirea civila si mostenirea pretoriana. Mostenirea testamentara este deferita pe baza unui testament. Iar testamantul este actul solemn prin care o persoana denumita testator instituie unul sau mai multi mostenitori pentru ca acestia sa execute ultima vointa. In textele jurisconsultilor romani se subliniaza mai cu seama caracterul solemn si caracterul de ultima vointa ale testamentului .In realitate trasatura definitorie a testamentului este intituirea de mostenitori. La origine puteau fi instituiti mostenitori numai herezii adica numai mostenitorii din prima categorie a succesiunii legale. Cu timpul insa s-a admis sa fie instituiti mostenitori si colateralii iar mai tarziu chiar si personae straine de familie. Principala functie a testamentului roman a fost aceea a distribuirii (impartirii) bunurilor succesoarale in conformitate cu ultima vointa a testatorului. Totodata prin testament puteau fi favorizati unii dintre mostenitori dupa cum mostenitorii puteau fi grevati cu executarea unor legate in favoarea anumitor persone care erau denumite legatari. Prin testament se putea dezrobi un sclav si de asemenea se putea numi un tutore. Cert este ca testamentul roman nu a indeplinit niciodata numai functia asigurarii continuitatii cultului privat asa cum spuneau unii jurisconsulti. In epoca veche romanii au cunoscut 3 forme solemne de testament : 1. testamentul calatis comitiis, 2. testamentul in procinctu, 3. testamentul per aes et libram Testamentul calatis comitiis este cel mai vechi si imbraca forma unei legi curriate pe care o vota comitia curriata denumita de romani si comitia calata iar faptul ca primul testament roman a impracat

forma unei legi ne arata ca la origine romanii au privit cu reticenta mostenirea testamentara, de vreme ce prin testament se aduceau anumite modificari regulilor care guvernau succesiunea legala astfel incat din ratiuni de ordin practic si in lumina sprirtului lor conservator romanii au cerut, la origine, ca mostenirea legala sa fie modificata tot prin lege. Fapt este ca in epoca Legii celor 12 table romanii au admis principul libertatii de a testa. Din acel moment poporul s-a transformat din veritabil legiuitor intr-un martor colectiv. Acest testament prezenta insa doua inconveniente:in primul rand el nu era acesibil tuturor cetatenilor romani ci numai patricienilor si in a doilea rand comitia curriata nu era convocata in fiecare zi ci numai de doua ori pe an. De aceea a fost creat testamentul in prucintu sau testamentul in fata armatei gata de lucru.Acest testament presupunea o declaratie solemna a legionarului a soldatului in fata armatei inainte de lupta . Acest testament a aparut intr-un moment in care poporul roman pierduse calitatea de veritabil legiuitor in materie testamentara si devenise martor colectiv.Dar cu toate ca acest testament era accesibil si patricienilor si plebeilor adica tuturor cetatenilor el putea fi intocmit numai de aceia care faceau parte din legiunile de juniori ( legiunile combatante formate din soldati intre 17 si 40 de ani). Pe cand acei soldati care faceau parte din legiunile de seniori nu-si puteau face testamentul in aceasta forma astfel incat a fost creat testamentul per aes et libram sau testamentul prin alarma si balanta care este o aplicatiune a mancipatiunii fiduciare si care a evoluat in 3 faze distincte : 1. mancipatio familiae, 2. testamentul per aes et libram public, 3. testamentul per aes et libram secret. 1.In prima faza testatorul transmitea bunurile succesorale cu titlu de proprietate prin mancipatiune unui executor testamentar denumit emptor familiae sau comparator al bunurilor succesorale .Dupa care partile incheiau o conventie de buna credinta denumita pact fiduciar prin care testatorul ii arata lui emptor familiae cum sa distribuie bunurile succesorale. Insa executarea ultimei vointe a testatorului depindea de buna credinta a lui emptor familiae intrucat pactul fiduciar nu era sanctionat juridiceste iar daca emptor familiae nu executa de bunavoie ultima vointa a testatorului mostenitorii nu aveau actiune impotriva lui si nu il putau constrange pe cale judiciara prin process sa execute testamentul. 2.De aceea s-a trecut la faza a doua la testamentul per aes et libram public. In aceasta faza testatorul nu mai transmitea bunurile succesorale cu titlu de proprietate ci cu titlu de detentiune astfel incat

emptor familiae devenea un simplu detentor si daca nu executa de bunavoie ultima vointa a testatorului mostenitorii aveau actiune impotriva lui si il putau constrange prin proces sa execute testamentul.Totusi in aceasta faza testamentul prezinta inconvenientul ca pactul fiduciar era incheiat in forma verbala in fata martorilor incat numele mostenitorilor erau cunoscute inca din momentul intocmirii testamentului iar unii dintre mostenitori puteau avea interesul sa grabeasca moartea testatorului. 3.Astfel s-a trecut la faza a treia . In aceasta faza pactul fiduciar era intocmit in forma scrisa si purta sigiliile martorilor urmand ca inscrisul sa fie desfacut la moartea testatorului cand se aflau si numele mostenitorilor. In dreptul classic s-a aplicat si pe mai departe testamentul per aes et libram secret dar in paralel au aparut si forme nesolemne de testament . Astfel testamentul noncupativ era intocmit in forma verbala in fata martorilor cu limba de moarte, testamentul pretorian era intocmit in forma scrisa si purta sigilliile martorilor dar nu mai presupunea si transmiterea bunurilor iar testamentul militar nu presupunea nicio conditie de forma ci numai clara exprimare a ultimei vointe a testatorului. In textele clasice se mentioneaza ca putea fi facut oricum inclusiv cu sabia pe nisip. Pentru ca un testament sa fie intocmit in mod valabil erau necesare anumite conditii In primul rand era necesar ca testatorul, martorii, mostenitorii si legatarii sa aiba capacitate testamentara denumita testamenti factio care era de doua feluri : 1. testamenti factio activa 2. testamenti factio pasiva. Testamenti factio activa desemneaza aptitudinea persoanei de a-si intocmi testamentul sau de a asista in calitate de martor la intocmirea unui testament. Regula era ca au testamenti factio active toti aceia care sunt capabili de drept si de fapt.Totusi din ratiuni de ordin practic s-au admis si unele exceptii.Astfel fiul de familie care era soldat in legiuni si avea un peculiu in calitate de soldat denumit peculium castrense putea dispune de acel peculiu prin testament .De asemenea sclavul public putea dispune prin testament de jumatate din peculiul sau .La origine femeia nu isi putea face testamentul pt ca era considerata incapabila de fapt insa incepand din vremea imp Hadrian isi putea face testamentul dar numai cu auctoritatis tutoris iar femeia care se bucura de ius liberorum( dreptul copiilor) avea o deplina capacitate de a-si face test( aveau ius liberorum ingnue cu 3 copii si dezrobita cu 4). Testamenti factio pasiva desemneaza aptitudinea persoanei de a veni la succesiune in calitate de mostenitor sau de legatar.In mod simetric aveau test factio pasiva toti acei care erau capabili de drept si de fapt . Dar si in acest caz s-au admis anumite exceptii.Astfel

pesoanele alieni iuris puteau fi instituite in testament, dar bunurile succesorale treceau in patrimonial lui pater familias, de vreme ce persoanele alieni iuris nu au patrimoniu propriu.Totodata din ratiuni de ordin practic romanii au admis si instituira sclavului atat a sclavului propriu cat si al sclavului altuia.Daca era instituit mostenitor un sclav propriu acea instituire trebuia insotita de o clauza de dezrobire fireste testamentara astfel incat dupa moartea testatorului falit bunurile succesorale nu mai erau vandute pe numele testatorului ci pe numele sclavului dezrobit; astfel cetateanul roman nu-si pata memoria.Iar sclavul altuia era instituit cu scopul de a se realiza pe cale indirecta vanzarea dreptului la succesiune, deoarece prin vanzarea sclavului instituit se vindea si dreptul la succesiune iar succesiunea era dobandita de acela care il avea pe sclav in proprietate in momentul mortii testatorului. In sfarsit Cato Censo a propus o lege denumita legea coconia prin care femeia nu putea veni la succesiunea unei averi care avea o valoare mai mare de o suta de mii de asi.