ISDR- CURS 8 - 22.11.

2012

OBSTEA ASERVITA Teritoriul pobstei aservite apartinea stapanului feudal, insa si in cadrul obstilor aservite functiona principiul pretuirii muncii personale astfel incat taranii aserviti pastrau un drept de proprietate asupra gospodariei si uneltelor de munca, aveau acel drept de folosinta asupra lotului care le revenea din campul de cultura si, de asemenea, aveau dreptul de a face imbunatiri funciare, platind insa stapanului feudal o taxa numita zeciuiala ca o recunoastere a faptului ca aceste imbunatatiri se efectuau pe pamantul altei persoane. In ceea ce ii priveste pe taranii liberi care nu erau grupati in obsti, ei exercitau un drept de propretate asupra gospodariei vitelor si uneltelor de munca, precum si asupra unei mici suprafete de pamant de cultura. Alaturi de DOMINIUM eminens, DOMINIUM UTILAE si DREPTUL TARANILOR ASERVITI, Legea Tarii recunoaste si un drept de proprietate al robilor asupra saracilor si uneltelor de munca pe care le confectionasera.

STATUTUL JURIDIC AL CLASELOR SOCIALE FEUDALE

Ca si dreptul roman din care se revendica, si dreptul nostru feudal nescris avea un profund caracter STATUTAR, aceasta datorita dispozitiilor discriminatorii pe care le continea in raport cu pozitia sociala a diferitelor clase si categorii sociale. Cei care se bucurau de o capacitate juridica deplina, precum si de toate drepturile si privilegiile erau boierii. Doar ei exercitau conducerea politica a tarii si ei se bucurau de dreptul de proprietate feudala investita cu imunitati. La origine, calitatea de BOIER era indisolubil legata de stapanirea unei mosii. Ea se transmitea ereditar impreuna cu mosia respectiva. In timp, se realizeaza o stratificare a boierimii, in BOIERI MARI SI BOIERI MICI, in BOIERI DE TARA SI BOIERI DE SLUJBE SAU DREGATORI. Aceasta institutie a boieriei este anterioara formarii statelor feudale romanesti de sine statatoare, dovada in acest sens fiind tocmai aceasta sintagma ,,boierii de tara acordata marilor stapani

feudali, conducatori ai formatiunilor prestatale de tip feudal. Se numeau boieri de tara deoarece prin unirea feudelor lor se formasera statele feudale de sine statatoare. Dupa intemeiere, si dupa centralizarea statului feudal, apar BOIERII DE SLUJBE, sau DREGATORII, care erau recrutati din randul unor elemente apartinand unor categorii sociale inferioare. Calitatea acestor de boieri decurgea din slujba incredintata in aparatul de stat si nu era in mod necesar efectul stapanirii unei mosii. Desi domnul ii miluia pe dregatori pt dreapta si credincioasa slujba, atribuindu-le mosii lucrate cu tarani dependenti sau concedandu-le veniturile unor tinuturi. Spre sfarsitule feudalismului, calitatea de boier devine indisolubil legata de indeplinirea unei dregatorii in aparatul de stat si nu mai este conditionata de stapanirea unei mosii. Se elaboreaza totodata un STATUT SCRIS AL BOIERIMII prin care se reglementeaza tocmai acest aspect, si anume acordarea titlului de noblete subsecvent dregatoriei incredintate. O alta categorie sociala a Evului Mediu o reprezinta CLERUL, care ca si boierii avea un statut privilegiat, in sensul ca: participa in treburile tarii in Sfatul Domnesc si in adunarile starii feudale, - avea competenta de a judeca anumite procese, manastirile erau titularele DREPTULUI DE PROPRIETATE FEUDALA, ce putea fi investita cu imunitati, clerul avea si stributii de drept canonic conform ierarhiei bisericesti si monahale.

O alta categorie sociala specifica Evului Mediu o reprezinta ORASENII, insa spre deosebire de celelalte stari feudale, orasenii nu erau o categ sociala omogena ci eterogena structurata la randul sau in mai multe paturi sociale, si anume: Aristrocratia oraselor- alcatuita din persoanele care stapaneau case in targuri si mosii in ogoarele targurilor. Ei se bucurau de toate drepturile si privilegiile, din randurile lor erau alesi dregatorii orasenesti, iar in Moldova participau si la alegerea domnului. Patura orasenilor propriu-zisi alcatuita din negustori si mestesugari care aveau obligatii fiscale fata de domnie si se aflau sub o dubla autoritate a dregatorilor domnesti ai oraselor si sub autoritatea dregatorilor locali. Cei care se indeletniceau cu agricultura pe mosia orasului si care la randul lor puteau fi oameni liberi sau robi.

Orasenii aveau dreptul: de a participa la conducerea si administrarea oraselor, de a dispune de bunurile lor, de a isi solutiona litigiile pe cale judiciara in fata autoritatilor orasenesti.

Sfera drepturilor si obligatiilor orasenilor era precizata, se spune in Legea Tarii, in URICUL TARGULUI, adica in actul de infiintare al orasului precum si in actele de privilegii acordate dea lungul timpului de catre domn. Una dintre categoriile sociale fundamentale ale Evului Mediu o reprezinta TARANIMEA. Erau de doua categorii: Taranii liberi- proprietari de pamant grupati in obbsti satesti. Erau numiti razesi in moldova si mosneni in Tara Romaneasca. Daca nu faceau parte din obsti se numeau cneji sau judeci. Iar taranii liberi fara pamant se numeau saraci sau siromahi si erau obligati sa munceasca pe mosiile feudale. Taranii liberi aveau un statut juridic asemanator orasenilor, ref la administrarea satelor si la dreptul de dispozitie asupra bunurilor care le apartineau Taranii dependenti din punct de vedere al statului lor juridic ei se aflau in stare de rumanie, cei din Tara Romaneasca, vecinie din Moldova sau iobagie cei din Transilvania. Capacitatea lor juridica era determinata de DREPTUL DE PROPRIETATE INCOMPLETA pe care stapanii feudali il aveau asupra lor, precum si de o serie de drepturi pe care taranii dependenti le aveau in virtutea Legii Tarii, spre pilda, aveau dreptul de a dispune de parte de produse si venituri care le ramanea dupa satisfacerea obligatiilor de renta feudala. Apoi aveau dreptul de proprietate asupra gospodariei si uneltelor de munca, de asemenea aveau dreptul de folosinta asupra terenului arabil, lotului de cultura din mosia domneasca, aveau dreptul de a dobandi in propiretate loturi de pamant sau chiar alti tarani aserviti insa numai cu acordul stapanului feudal. La origine, taranii dependenti aveau si dreptul de a se muta de pe o mosie pe alta, dupa satisfacerea obligatiei de renta feudala, drept care le-a fost suprimat in sec. al 16-lea. Fuga taranilor dependenti de pe mosie fara respectarea CONDITIILOR DE STRAMUTARE dadea dreptul stapanilor feudale de a ii aduce cu forta pe mosii si nastea totodata obligatia feudalilor pe a caror mosii se refugiasera taranii dependenti de a ii preda stapanilor lor. Taranii dependenti nu aveau acces la viata publica a statului feudal iar starea lor de dependenta erau una EREDITARA SI IMPRESCRIPTIBILA desi Legea Tarii reglementeaza anumite cazuri de iesire din starea de rumanie.

FORMELE JURIDICE DE CADERE IN RUMANIE: 1. Contractul de donatie prin care taranul liber se inchina cu sufletul si uneori si cu averea sa nobilului feudal, adica isi dona nobilului feudal averea si libertatea sa. 2. Contractul de vanzare prin care din motive de natura economica taranul dependent isi vindea libertatea nobilului feudal. 3. Contractul de imprumut, atunci cand suma imprumutata era garantata cu libertatea personala a datornicului.

4. Hotararea judecatoreasca atunci cand ea era data in favoarea boierilor, in litigiile acestora cu taranii, avand ca obiect libertatea celor din urma. Toate aceste titluri juridice erau intarite prin hrisoave domnesti emanand de la cancelaria domneasca, hrisov dat de catre domn impreuna cu Sfatul Domnesc.

Existau si cai nejuridice de cadere in rumanie , adica falsificarea actelor de catre domnie sau cotropirea numita si sila, insemnand aducerea cu sila a taranilor in stare de rumanie. CAILE JURIDICE DE IESIRE DIN RUMANIE: 1. Iertarea de rumanie act cu titlu gratuit facut de stapanul feudal fie inter vivos fie pt cauza de moarte prin testament. 2. Rascumpararea din rumanie este calea cea mai uzitata de iesire din rumanie, evident datorita incontestabilelor avantaje materiale pe care ea le aduce stapanilor feudali. 3. Hotararea judecatoreasca data in favoare taranilor in procesele cu boierii avand ca obiect constatarea faptului ca taranii fusesera aserviti cu sila. Existau si CAI NEJURIDICE de iesire din rumanie: 1. Arderea titlurilor boierilor de catre tarani 2. Cnezirea sau judecirea cu sila situatia in care taranii dependenti se comporta de facto ca niste oameni liberi. 3. Fuga de pe mosie 4. Forma suprema de lupta impotriva exploatarii feudale- Rascoala.

Profesorul Constantin Giurescu sugera ca dincolo de dreptul nostru obisnuielnic aplicabil populatiei romanesti privita din punct de vedere etnic exista si un drept rumanesc( in slavona ZAKON VLASCHI) aplicabil taranilor dependenti considerand ca vlahii in expresia mentionata reprezinta taranii dependenti. Totodata el spunea ca acest drept rumanesc se aplica si robilor eliberati despre care prof Giurescu spunea ca intrau in categoria rumanilor si traiau in stare de rumanie. In concluzie, prof Constantin Giurescu facea distinctia dintre Legea Tarii, ca drept aplicabil romanilor priviti ca o entitate etnica, si dreptul rumanesc care ar avea un sens pur social si s-ar aplica taranilor dependenti. Aceasta opinie este contrazisa de IZVOARELE MEDIEVALE intrucat in hrisoavele domnesi termenul ruman este primitor de 2 acceptiuni: 1. Un sens etnic 2. Un sens social

Semnificatia pe care acest termen il are in fiecare sens in parte urmand a rezulta din context. Prin urmare, exista un singur drept feudal nescris, legea tarii, care reglementeaza statutul juridic al tuturor claselor si categoriilor sociale, inclusiv al taranilor dependenti.

O alta categorie sociala o reprezinta ROBII. Statutul lor juridic este regl de un set de norme care formeaza laolalta dreptul robilor(in slavona holox oepravo ???) robii nu erau persoane, nu aveau capacitate juridica, nu erau subiecti de drept ci erau obiecte ale dreptului, erau considerati bunuri putand fi instrainati prin acte inter vivos sau pt cauza de moarte. Conditia juridica a robilor din Evul mediu era asemanatoare dar nu identica cu cea a sclavilor din Antichitate, nu identica pt ca robii nu puteau fi ucisi si li se recunostea si o oarecare capacitate juridica, spre pilda ei se puteau casatori, puteau stapani in proprietate salasele si uneltele de munca pe care le confectionasera, dupa apartenenta lor erau de 3 categorii: 1. Robi domnesti 2. Robi boieresti 3. Robi manastiresti Starea de robie ca si stare de dependenta de tip feudal era imprescriptibila insa robii puteau fi eliberati de stapanii lor devenind astfel oameni liberi.

O alta categorie sociala o reprezentau STRAINII. Regimul lor juridic era unul tolerant, mai ales daca trainii erau crestini. In acest caz ei se puteau stabili in orase, puteau face comert, se puteau organiza in comunitati proprii, puteau avea propriile lacase de cult, toate aceste drepturi fiind prevazute in actele de privilegii acordate de catre domn. Erau exceptati cei de religie necrestina, musulmanii in special, care potrivit capitulatiilor incheiate de impreiul Otoman cu Tarile Romane, nu se puteau stabili in Tarile Romane si nu puteau ridica lacasul de cult. Strainii de religie crestina aveau si posibilitatea de a se impamanteni, adica de a se naturaliza fie prin acordarea unei dregatorii de catre domn, fie prin casatoria cu o pamanteanca, cu o romanca, caz in care dobandeau toate drepturile civile si politice ale romanilor. Strainii nu aveau posibilitatea de a dobandi pamant in proprietate si de asemenea beneficiau de un regim fiscal distinct.

O alta institutie reglementata de Legea Tarii ESTE INSTITUTIA RUDENIEI Rudenia este o relatie speciala intre persoane, izvorata fie dintr-o origine ideologica comuna, se numeste rudenie de sange, fie din anumite principii religioase, si se numeste rudenie prin alianta sau afinitate, fie din tainele botezului si cununiei, si atunci se numeste rudenie spirituala.

RUDENIA DE SANGE- este de 2 feluri: a) Rudenie in linie directa care ii uneste pe aceia care se trag unii din altii b) Rudenie in linie colaterala- ii uneste pe aceia care au un autor comun, chiar daca nu se trag unii din altii. Atat rudenia in linie directa cat si cealalta in linie colaterala prezinta grade de rudenie in functie de numarul de generatii pe care ii despart pe cei in cauza. Rudenia de sange creeaza drepturi si obligatii de ajutor reciproc si de intretinere si totodata confera vocatie succesorala. Rudenia de sange este un impediment sau o piedica la casatorie. RUDENIA PRIN ALIANTA SAU AFINITATEA este legatura dintre un sot si rudele celuilalt sot. RUDENIA SPIRITUALA este legatura dintre nasi si fini si genereaza potrivit principiilor Bisericii Ortodoxe efecte tot atat de puternice ca si rudenia de sange. Alte forme de rudenie regelementate de Legea TARII sunt rudenia DECURGAND DIN ADOPTIE si RUDENIA DECURGAND DIN INFRATIREA PE MOSIE.

O alta institutie este INSTITUTIA CASATORIEI In evul mediu, casatoria nu era un contract civil ci imbraca forma benedictiunii religioase, adica era imbracata in niste formalitati religioase stabilite de biserica Ortodoxa. Legea Tarii prevedea o serie de etape premergatoare casatoriei: a) b) c) d) Vederea in fiinta = cunoasterea viitorilor soti Urmarea de vorba= tratativele dintre familiile viitorilor soti Intocmirea foii de zestre Binecuvantarea parintilor

ZESTREA pe care romanii o numesc DOTA este o institutie de straveche traditie geto-daca, cuvantul zestre este de sorginte traca si la origine era un drept al ambilor soti, reprezentand echivalentul muncii depuse de acestia in gospodaria familiilor din care proveneau. Zestrea se constituia prin strigari publica facute in timpul serbarii nuntii, si la ea se adaugau darurile de nunta primite de tinerii casatoriti de la alte rude si prieteni. Zestrea impreuna cu darurile de nunta alcatuiau baza materiala a noii familii. Din sec al 17-lea apar foile de zestre, iar zestrea devine un apanaj al viitoarei sotii si o afacere pt viitorii soti vanatori de zestre.

O varianta a casatorii traditionale este asa numita casatorie cu fuga care se realiza printr-un simulacru de rapire a viitoarei sotii de catre viitorul sot in scopul de a forta binecuvantarea parintilor. Legea Tarii prevedea si o serie de piedici la casatorie in afara celor pe care le regasim si in epoca moderna cum ar fi rudenia, exista si un impediment tipic feudal la casatorie si anume starea de robie a unuia dintre viitorii soti care atragea caderea in robie si a celuilalt sot precum si a copiilor rezultati dintr-o asemenea casatorie. Regulile statuate de Biserica Ortodoxa permiteau si desfacerea casatoriei prin DIVORT, intre soti existand deplina egalitate in privinta motivelor de divort pe care le puteau invoca. Totodata in caz de divort, sotii urmau sa partajeze bunurile comune, procedura care se numea IMPARTEALA SAU ALEGEREA BUNURILOR.

O alta institutie reglementate de Legea Tarii este INSTITUTIA FAMILIEI FAMILIA este grupul social alcatuit din rudele cele mai apropiate avand ca nucleu pe parinti si copii. Reglementarea acestei institutii in Legea Tarii a urmat traditia geto-daca imprimand familiei romanesti un caracter democratic, spre deosebire de familia romana care avea un caracter aristocratic in sensul ca pater familias era seful suprem al tuturor bunurilor si persoanelor aflate sub puterea sa. Legea Tarii stabilea deplina egalitate dintre soti. Ambii soti exerciteau puterea parinteasca asupra copiilor, aveau obligatia de a-i intretine si proteja si nu un drept absolut de viata si de moarte. Dupa moartea sotului, sotia putea sa exercite singura puterea parinteasca si intre soti existau drepturi si obligatii de intretinere iar sotul care nu-si executa obligatia de intretinere a familiei era supus oprobriului public aplicandu-i-se o pedeapsa infamanta numita darea prin targ, sau darea pe ulita. In reglementarea acestei institutii a familiei, Legea Tarii a suferit puternice influente atat din partea bisericii crestine cat si din partea dreptului bizantin.