Examen: 24 ianuarie 12-14, roman 28: 12-14 : sala 120

Cursul 8 ISDR

Obstea aservita. Teritoriul obstei aservite apartinea stapanului feudal, insa si in cadrul obstilor aservite functiona
principiul pretuirii muncii personale, astfel incat taranii aserviti pastrau un drept de proprietate asupra gospodariei si a
uneltelor de munca, aveau acel drept de folosinta asupra lotului care revenea din campul de cultura si de asemenea
aveau dreptul de a face imbunatatiri funciare, platit insa stapanului feudal o taxa ( zeciuiala) ca o recunoastere a faptului
ca aceste imbunatatiri se efectuau pe pamantul altei persoane.

In ceea ce ii priveste pe taranii liberi care nu erau grupati in obsti, ei exercitau un drept de proprietate asupra
gospodariei , vitelor si uneltelor de munca, precum si asupra unei mici suprafete de pamant de cultura.

Alaturi de dominium eminens, utile si dreptul de folosinta al taranilor aserviti, legea tarii recunostea si un drept
de proprietate al mestesugarilor asupra atelierelor si uneltelor lor si un drept de proprietate al robilor asupra salajeor si
uneltelor de munca pe care le confectionasera.

Statutul juridic al clasei sociale feudale

Ca si dreptul roman si dreptul nostru feudal nescris avea un profund caracter statutar. Aceasta datorita
dispozitiilor discriminatorii pe care le continea in raport cu pozitia sociala a diferitelor clase si categorii sociale. Cei care
se bucurau de o capacitate juridica DEPLINA, precum si de toate drepturile si privilegiile, erau BOIERII. Doar ei exercitau
conducerea politica a tarii si ei se bucurau de dreptul de proprietate feudala investita cu imunitati. La origine calitatea de
boier era insolubil dedicata de stapanirea unei mosii, se transmitea ereditar impreuna cu mosia respectiva. In timp se
realizeaza o stratificare a boierimii in boieri mari si mici, boieri de tara, slujba sau dregatori .

Aceasta institutie a boierimii este anterioara formarii statelor feudale romanesti de sine-statatoare, dovada fiind
tocmai aceasta sintagma “ boieri de tara”, acordata marilor stapani feudali , conducatori ai formatiunilor prestatale de
tip feudal. Se numeau boieri de tara deoarece prin unirea feudelor lor, se formasera statele feudale de sine statatoare.
Dupa intemeiere si dupa centralizarea statului feudal, apar boierii de slujbe sau dregatorii care erau recrutati din randul
unor elemente apartinand unor categorii sociale inferioare. Calitatea acestora de boier decurgea din slujba incredintata
in aparatul de stat si nu era in mod necesar efectul stapanirii unei mosii, desi domnul ii miluia pe dregatori pentru
dreapta si credincioasa slujba, atribuindu-le mosii lucrate de tarani independenti sau concendandu-le veniturile unor
tinuturi.

Spre sfarsitul feudalismului calitatea de boier devine insolubil legata de indeplinirea unei dregatorii in aparatul
de stat si nu mai este conditionata de stapanirea unei mosii. Se elaboreaza totodata un statut scris al boierimii prin care
se reglementeaza tocmai acest aspect si anume acordarea titlului de noblete subsecvent dregatoriei incredintate.

CLERUL- ca si boierii avea un statut privilegiat in sensul ca participa la treburile tarii in sfatul domnesc si in
adunarile starilor feudale, totodata avea competenta de a judeca anumite procese, manastirile erau titularele dreptului
de proprietate feudala ce putea fi investita cu imunitati si de asemenea clerul avea si atributii de drept canonic conform
ierarhiei bisericesti si monahale.
 ORASENII- spre deosebire de celalalte stari medievale, oraasenii nu erau o categorie sociala omogena ci
eterogena, structurata la randul sau in mai multe paturi sociale :

-aristrocatia oraselor – alcatuita din persoanele care stapaneau case in targuri si mosii in ogoarele targurilor, se
bucurau de toate drepturile si privilegiile. Din randurile lor erau alesi dregatorii orasenesti , iar in Moldova participau si la
alegerea domnului.

-orasenii propriu-zisi –alcatuita din negustori si mestesugari care aveau obligatii fiscale fata de domnie, se aflau
sub o dulba autoritate a dregatorilor domnesti ai oraselor si sub autoritatea dregatorilor locali.

-agricultorii pe mosia orasului- puteau fi oameni liberi sau robi

Orasenii aveau dreptul de a participa la conducerea si administrarea oraselor, de a dispune de bunurile lor si de
a isi solutiona litigiile pe cale judiciara in fata autoritatilor orasenesti. Sfera drepturilor si obligatiilor orasenilor erau
precizate in uricul targului( in actul de infiintare al orasului) precum si in actele de privilegii acordate de-a lungul timpului
de catre domn.

Categorie fundamentala=> taranimea. Erau tarani liberi si dependenti.

Taranii liberi proprietari de pamant , grupati in obstile satesti, erau numiti razesi-Moldova si mosnei- T.R. daca
nu faceau parte din obsti, se numeau cneji sau judeci, iar taranii liberi fara pamant se numeau saraci sau siromahi si erau
nevoiti sa munceasca pe mosiile feudale.

Taranii liberi aveau un statut juridic asemanator orasenilor, respectiv organizarea satelor si dreptul de dispozitie
asupra bunurilor ce le apartineau.

Taranii dependenti- dpdv juridic se aflau in stare de “rumanie”, “vecinie”(Moldova), “iobagie”(Transilvania).

Capacitatea lor juridica era determinata de dreptul de proprietate incompleta pe care stapanaii feudali il aveau asupra
lor , precum si de o serie de drepturi pe care taranii dependenti le aveau in virtutatea legii tarii, spre pilda aveau dreptul
de a dispune de partea de produse si venituri care le ramanea dupa satisfacerea obligatiilor de renta feudala. Aveau
dreptul de proprietate asupra gospodariei si uneltelor de munca, aveau si dreptul de folosinta asupra terenului arabil,
lotului de cultura din mosia boiereasca si de asemenea aveau dreptul de a dobandi in proprietate loturi de pamant si
chiar alti tarani aserviti, insa numai cu acordul stapanului feudal.

La origine, taranii dependenti aveau si dreptul de a se muta de pe o mosie pe alta dupa satisfacerea obligatiilor
de renta feudala, drept care le-a fost suprimat in secolul al XVI-lea. Fuga tarnilor dependenti de pe mosie fara
respectarea conditiilor de stramutare, dadea dreptul stapanilor feudali de a ii aduce cu forta pe mosii si nastea totodata
obligatia feudalilor pe a coror mosii se refugiasera taranii dependenti, de a ii preda stapanilor lor.

Taranii dependenti nu aveau acces la viata publica a statului feudal, iar starea lor de dependenta era eraditara si
inprescriptibila, desi legea tarii mentioneaza anumite cazuri de iesire din starea de rumanie.

Formele juridice de cadere in rumanie:

-contractul de donatie prin care taranul liber se inchina cu sufletul si uneori cu averea sa nobilului feudal.

-contractul de vanzare prin care din motive usor de inteles, natura economica, taranul dependent isi vindea
libertatea nobilului feudal.
 -contractul de imprumut, atunci cand suma imprumutata era garantata cu libertatea personala a datornicului

-hotararea judecatoreasca- atunci cand ea era data in favoarea boierilor in litigiile acestora cu taranii, avand ca
obiect libertatea celor din urma.

Toate aceste titluri juridice de cadere in rumanie, erau intarite prin hrisov domnesc, emanand de la cancelaria
domneasca, hrisov dat de domn impreuna cu sfatul domnesc.

Existau si forme nejuridice de cadere in rumanie: falsificarea actelor de catre boieri sau cotropirea pe care legea
tarii o numeste si “sila”, insemnand aducerea cu forta a taranilor in stare de rumanie.

Cai juridice de iesire din rumanie:

-iertarea de rumanie- este un act cu titlu gratuit facut de stapanul feudal, fie intervivos, fie prin cauza de moarte
prin testament

-rascumpararea din rumanie- calea cea mai uzitata de iesire din rumanie, datorita incontestabilelor avantaje
materiale pe care ea le aduce stapanilor feudali.

-hotararea judecatoreasca- data in favoarea taranilor in procesele cu boierii, avand ca obiect constatarea
faptului ca taranii fusesera aserviti cu sila.

Existau si cai nejuridice de iesire din domnie: - arderea titlurilor boierilor de catre tarani, cnezirea sau judecirea
cu sila, situatia in care taranii dependenti se bucura de facto ca niste oameni liberi, apoi este fuga de mosie si in final
forma suprema de lupa impotriva stapanirii feudale- rascoala.

Profesorul Constantin Giulescu considera ca dincolo de dreptul nostru obisnuielnic aplicabil populatiei romanesti
privita din punct de vedere etnic, exista si un drept rumanesc( zacon vlaschi) aplicabil taranilor dependenti , considerand
ca vlahii in expresia mentionata, reprezinta taranii independenti. Totodata zicea ca acest drept rumanesc se aplica si
robilor eliberati despre care prof Giulescu spunea ca intrau in categoria rumanilor si traiau in stare de rumanie. In
concluzie prof Costel Giulescu facea distinctia dintre legea tarii ca drept aplicabil romanilor priviti ca o entitate etnica si
dreptul rumanesc care ar avea un sens pur social sii s-ar aplica taranilor dependenti. Aceasta opinie este contrazisa de
izvoarele medievale, intrucat in hrisoavele domnesti, termenul ruman este primitor de doua acceptiuni, un sens etnic si
un sens social, semnificatia pe care acest termen o are in fiecare caz in parte, urmand a rezulta din context. Prin urmare
exista un singur drept nescris feudal- legea tarii, care reglementeaza statutul juridic al tuturor claselor sociale, inclusiv al
taranilor dependenti.

ROBII- statutul lor juridic este reglementat de un set de norme si principii care formeaza laolalta dreptul robilor
(holopsco e pravo). Robii nu erau persoane, neavand capacitate juridica, ci erau obiecte ale dreptului, putand fi
instrainati prin acte intervivos sau pentru cauza de moarte. Conditia juridica a robilor din evul mediu era
asemanatoare( nu identica!) cu cea a sclavilor din antichitate- robii nu puteau fi ucisi si li se recunostea si o oarecare
capacitate juridica , spre ex: se puteau casatori, puteau stapani in proprietate salasele si uneltele de munca pe care le
confectionasera, dupa apartenenta lor erau:-robi domnesti, -robi boieresti, -robi manastiresti.

Starea de robie ca si stare de dependenta de tip feudalt era inprescriptibila, robii puteau fi eliberati de stapanii
lor, devenind oameni liberi.
 STRAINII- regimul juridic al strainilor, potrivit legii tarii, era unul tolerant, mai ales daca strainii erau crestini, in
acest caz ei se puteau stabili in orase, puteau face comert, se puteau organiza in comunitati proprii, puteau avea
propriile lacase de cult, toate aceste drepturi fiind prevazute in actele de privilegii care erau acordate de catre domn.
Erau exceptati cei de religie necrestina care , potrivit capitulatiilor incheiate de Imperiul Otoman cu tarile romane, nu se
puteau stabili in tarile romane si nu puteau ridica lacasuri de cult. Strainii de religie crestina aveau si posibilitatea de a se
impamanteni, adica de a se naturaliza : fie prin acordarea unei dregatorii de catre domn , fie prin casatoria cu o
romanca, caz in care dobandeau toate drepturile civile si politice ale romanilor. Strainii nu aveau posibilitatea de a
dobandi pamant in proprietate, de asemenea beneficiau de un regim fiscal distinct.

INSTITUTIA RUDENIEI

Rudenia este o relatie speciala intre persoane, provenind dintr-o legatura de sange( ruda de sange), fie de
natura religioasa – rudenie prin alianta sau afinitate, fie din tainele botezului si cununiei- rudenie spirituala.

Rudenia de sange este de doua feluri:

-in linie directa- ii uneste pe aceia care se trag unii din altii

-in linie claterala- ii uneste pe aceia care au un autor comun, chiar daca nu se trag unii din altii

Aceste tipuri de rudenie prezinta grade de rudenie in functie de numarul de generatii care ii despart pe cei in
cauza. Rudenia de sange creaza drepturi si obligatii de ajutor reciproc si de intretinere si totodata confera vocatie
succesorala. Rudenia de sange este un impediment la casatorie.

Rudenia prin alianta( afinitatea) este legatura dintre un sot si rudele celuilalt sot.

Rudenia spirituala este legatura dintre nasi si fini si genereaza potrivit principiilor bisericii ortodoxe, efecte tot
atat de puternice ca si rudenia de sange.

Alte forme de rudenie reglementate de legea tarii sunt rudenia decurgand din adoptie si rudenia decurgand din
infratirea pe mosie.

INSTITUTIA CASATORIEI

In Evul Mediu, casatoria nu era un contract civil ci imbraca forma benedictiunii religioase, adica era imbracata in
niste formalitati religioase stabilite de biserica ortodoxa. Legea tarii prevedeea o serie de etape premergatoare
casatoriei:

-vederea in fiinta- cunoasterea viitorilor soti

-urmarea de vorba- tratativele , negocierile dintre familiile viitorilor soti

-intocmirea foii de zestre

-binecuvantarea parintilor

Zestrea, pe care romanii o numesc dota, este o institutie de straveche traditie geto-daca , “zestre” este de
sorginte traca, iar la origine era un drept al ambilor soti, reprezentant echivalentul muncii depuse de acestia in
gospodaria familiilor din care proveneau. Zestrea se constituia prin strigari publice facute in timpul serbarii nuntii si la ea
se adaugau darurile de nunta primite de tinerii casatoriti de la alte rude si prieteni. Zestrea impreuna cu darurile de
nunta alcatuiau baza materiala a noii familii.

Din secolul XVII apar foile de zestre, iar zestrea devenind un apanaj al viitoarei sotii si o afacere pentru viitorii
soti vanatori de zestre.

O varianta a casatoriei traditionale este asa numita casatorie cu fuga, care se realiza printr-un simulatru de
rapire a viitoarei sotii de catre viitorul sot, in scopul de a forta binecuvantarea parintilor. Legea tarii prevedea si o serie
de impedimente la casatorie, in afara celor pe care le regasim si in epoca moderna- rudenia, exista si un impediment
tipic feudal, la casatorie- starea de robie a unuia dintre viitorii soti care atragea caderea in robie si a celuilalt sot, precum
si a copiilor rezultati dintr-o asemenea casatorie.

Regulile statuate de biserica ortodoxa permiteau si desfacerea casatoriei prin divort. Intre soti exista deplina
egalitate in privinta motivelor de divort pe care le puteau invoca. In caz de divort sotii urmau sa partajeze bunurile
comune, procedura care se numea” imparteala “ sau “ alegerea bunurilor”.

INSTITUTIA FAMILIEI

Familia este grupul social alcatuit din rudele cele mai apropiate, avand ca nucleu pe parinti si copii.
Reglementarea acestei institutii in legea tarii a urmat traiditia geto-daca, imprimand familiei romanesti un caracter
democratic, spre deosebire de familia romana care avea un caracter aristocratic, in sensul ca pater familias era seful
suprem al tuturor bunurilor si persoanelor aflate sub puterea sa. Dimpotriva legea tarii stabilea deplina egalitate dintre
soti, ambii soti exercitau puterea parinteasca asupra copiilor, aveau obligatia de a ii intretine si proteja si nu un drept
absolut de viata si de moarte. Dupa moartea sotului, nevasta putea exercita singura puterea parinteasca si intre soti
existau drepturi de obligatii reciproce de intretinere, iar sotul care nu isi exercita obligatia de intretinere a familiei, era
supus opropriului public, aplicandu-i-se o pedeapsa infamanta- darea prin targ sau darea pe ulita. In reglementarea
acestei institutii a familiei, legea tarii a avut puternice influente atat din partea bisericii crestine cat si din partea
dreptului bizantin.