I.S.D.R.

CURS : VI

Institutia domniei si legea tarii

I. APARITIA DOMNIEI

Dupa intemeierea statelor feudale romanesti a fost necesara constructia unor institutii
politice si juridice noi, capabile sa garanteze functionarea normala a societatii, in
concordanta cu elementele social-economice, demografice si politice din interiorul
celor doua state, precum si in consonanta cu realitatile internationale. Exista o mare
asemanare intre T.R. si Moldova, in ceea ce priveste organizarea de stat si dreptul
corespunzatoare acestei perioade istorice. Ideea fundamental a acestei perioade, a
constituit-o creearea unei institutii centrale, menita a guverna in conditii noi, cum sunt:
un teritoriu mai extins, o populatie stabilizata intr-un nr mare de sate, cetati, targuri si
orase, o activitate economica in crestere, si un context international dinamic si
imprevizibil.

Aceasta institutie centrala, cu putere suprema in stat, a fost institutia domniei

aparuta odata cu formarea T.R. si Moldovei.

Este de mentionat si influenta pe care au avut-o asupra sistemului politic de

organizare, tipurile de conducere, existente in statele europene, fie vecine cu noi,fie
mai indepartate.

Titularul institutiei domniei, era domnul sau marele voievod.

Primul termen => dominus= stapan, reflecta calitatea de proprietar al intregului

pamant al tarii;

Al doilea termen => reflecta caracterul militar al institutiei;

DOMNIA= O institutie romana originala, fara correspondent in tarile vecine.

Atat pe plan intern cat si pe plan extern, aceste limite stand in principiul electivitatii,
in normele si legile tarii, in pravile si canoane bisericesti.

In exercitarea puterii, institutia domniei, dispunea de organe executive si consultative,

atat la nivel central, cat si local. Domnitorul reprezenta puterea suprema in stat.

cadrul juridic pentru institutia domniei, il constituie legea tarii.

Astfel, conform normelor obisnuielnice din legea tarii, in privinta succesiunii la tron a
fost consacrat principiul electiv-ereditar, in temeiul caruia domnii erau alesi pe viata de
catre boieri, si adunarile obstesti, dintre fiii sau fratii suveranului decedat.
Principiul electiv-ereditar presupune 4 cerinte:

1. Pretendentul la domnie, trebuie sa previna dintr-o familie domnitoare, astfel ca

domnia putea fi solicitata de fii si fratii domnului decedat, sau fii si fratii unui
domnitor anterior, si urmasii acestuia legitimi sau nu;
2. Mostenirea domniei putea fi obtinuta doar de barbati. Femeile puteau intra
numai in alcatuirea regentzei, numai in cazul in care urmasul la tron era minor;
3. Era obligatoriu ca pretendentul la tron sa fie crestin-ortodox si sa nu fi fost
pedepsit pentru incercare de uzurpare al tronului.;
4. Prentendentul la domnie trebuia sa fie ales sau recunoscut intre anumite
modalitati, si incoronat ca domn.

Sistemul electiv-ereditar functiona dupa urmatoarele principii, care cu timpul au

modificat regula ereditatii sau a alegerii.

a) Asocierea la domnie a reprezentat calea pasnica, prin care cercul larg al

pretendentilor putea fi restrans. Conform acestei reguli, domnul aflat pe tron isi
desemna din timpul vietii succesorul asociindu-l la domnie. Aceasta regula, a
fost instituita de Basarab I, care l-a asociat pe fiul sau Nicolae, acesta la randul
sau asociindu-I la domnie pe fiii sai, Vladislav I si Radu I.

b) Recomandarea- tot o cale pasnica de alegere a succesorului, fiind reprezentata

de cererea adresata de catre domni adunarii starilor, cu privire la urmasul
tronului. Stefan cel Mare, l-a propus adunarii pe fiul sau Bogdan cel Orb, iar
Stefanita Voda, l-a recomandat pe Petru Rares, o ruda nelegitima a sa.
c) Luptele interne pentru scaunul domnesc au constituit o realitate in cele doua
state feudale, si apareau datorita rivalitatilor, intre pretendentii la tron, sustinuti
de grupuri de boieri. Acest mod a slabit puterea interna a statelor feudale.

d) Numirea domnitorilor este modalitatea care inaltura sistemul electiv-ereditar,

constituind o noua etapa in istoria Tarilor Romane, (perioada fanariota) in care
domnitorii erau numiti direct de sultan. Domnitorul avea dreptul suprem de a
dispune de intregul teritoriu al tarii fiind considerat de drept primul sau
proprietar, dreptul sau de proprietate fiind izvorul orcarui alt drept al supusilor
sai. In situatii litigioase, avand ca obiect mosii, hotarare in ultima-instanta,
putea sa pronunte doar domnitorul. Tot el hotara, asupra improprietaririi
locuitorilor, dar si asupra confiscarii averilor acestora. Orice contract de
vanzare-cumparare avand ca obiect un teren, dupa ce era scris si iscalit si I se
punea pecetea pe zapis, era dus la domnitor pentru intarire.
 Domnitorul, ca sef al statului ocupa cea mai inalta functie in organismele central ale
statului. In exercitarea atributiilor domnesti, acesta indeplinea urmatoarele functii:

1. Functie administrative conform careia domnitorul hotara: impartirea

administrativ-teritoriala a tarii, numirea in functie a dreatorilor, baterea monedei
nationale, acordarea de privilegii+ ranguri nobiliare, dreptul de cetatenie,
intemeierea asezarilor orasenesti, executarea deciziilor judiciare, incasarea
darilor, si prestatiilor catre domnie.
2. Functie militara, in virtutea careia domnul era comandantul suprem al
armatei, iar incepand cu sec. XV sunt organizate armate permanente conduse
de dregatori special-instituiti.
3. Functia legislativa, in temeiul caruia, domnitorul avea dreptul de a emite
hotarari cu caracter general adoptate de regula cu acordul Sfatului Domnesc si
Adunarii Starilor.

Din categoria actelor normative elaborate de domnitori, cele mai importante au fost
asezamintele, aparute la insistentele nobilimii sau pt reglarea unro chestiunui urgente.
Unul dintre cele mai importante asezaminte au fost adoptate de Mihai Viteazul in
noiembrie 1595, cand consultat cu dislocarea unui nr mare de tarani din T.R. urmare a
invaziei Otomane, domnitorul hotaraste ramanerea pentru totdeauna a “rumanilor” pe
mosia unde se aflau la promulgarea asezamantului. Stapanii mosiilor de pe care taranii
plecasera pierdeau dreptul de a-I mai revendica.

Un alt asezamant important, 1631, cand Leon Tomsa, domnitorul T.R., a dispus
expulzarea boierilor si a negustorilor greci, reluarea manastirilor inchinate, scutirea
boierimii de toate darile in natura si consolidarea dreptului ereditar al boierilor asupra
pamantului.

Tot prin acest asezamant, mitropolitul si episcopii urmau sa fie alesi in tara, si nu
trimisi de la Constantinopol.

4. Exercitarea politicii externe => s-a manifestat printr-o intensa activitate

diplomatica, materializata in tratate, conventii, acorduri + intelegeri cu alte
state. Printre cele mai importante tratate, amintim: alianta dintre T.R. si Polonia,
incheiata in 1388 intre Mircea cel Batran si Vladislav Jagello prin care isi
acordau ajutor reciproc in cazul unui atac din partea ungurilor. Tratatul moldo-
polon din 1459 incheiat de Stefan cel Mare si regale Cazimir al IV-lea, prin care
Stefan se recunostea vassal doar fata de regale polon, cedandu-I un timp cetatea
Hotinului, tratat in vigoare pana in 1489, cand politica lui Stefan se indreapta
spre Ungaria. Acordul dintre Petru Rares domnul Moldovei si voievodul
transilvaniei Ioan Zaponia din 1529 prin care Petru Rares primeste cetatile
Bistrita + Rodna. Functia de politica externa reprezenta atributul exclusive al
 domnului, insa dupa accentuarea dominatiei Otomane, Inalta Poarta a interzis
domnitorilor romani, sa faca o politica externa proprie.

5. Functia judecatoreasca isi gaseste originea in atributiile pe care voievozii din

perioada prestatala, le exercitau cu tinuturile guvernate. Domnitorul era
judecatorul suprem al supusilor sai, hotararile pronuntate de catre acesta avand
forta obligatorie, numai pe timpul vietii domnitorului. Domnitorul judeca in
ultima instanta orice pricina, putea prelua judecata de la orice organism al
statului, putea pronunta orice pedeapsa si era singurul care putea ierta pe
vinovat. Judecata domnului, se realiza impreuna cu Sfatul Domnesc, acesta din
urma avand rol consultativ. Hotararile domnitorului nu puteau fi atacate cu
recurs.

6. Functia financiara era tot un atribut exclusiv al domnitorului, fiind o creatie a

obiceiului pamantului. Domnitorul stabilea cuantumul darilor pentru fiecare
colectivitate, infiinta noi impozite, sau acorda scutiri.

7. Raporturile domnitorului cu biserica. Se materializau in: decizia

domnitorului de a infiinta manastiri, episcopii si mitropolii, numea si revoca
mitropolitii, episcopii, si egumenii manastirilor. Reglementa competenta de
judecata a organelor bisericesti, si reglementa activitatea cultelor straine, aflate
in tara.

II. Alte organe centrale ale statului

Sfatul Domnesc => organ central al puterii cu atributii precise de natura sa

garanteze respecatarea de catre domn a intereselor financiare si politice ale marilor
boieri.

Cele mai imporrante persoane ale nobilimii faceau parte din Sfat in sec XV nr lor
fiind stabilit la 12.

Atributii:

- Participa la judecarea proceselor civile si penale

- Sfatuia domnitorul in probleme de stat
- Intarea actele de transfer de proprietate dariile si acordarea imunitatilor si era
consultat de domn in problemele fiscale ale armatei si bisericii.

Dregatorii => ii avem de invatat din carte de la pg 125 pana la 129 fara
dregatoriile transilvanene si plus bania craiovei de la pg 130-131.
Adunarea obsteasca sau adunarea starilor sociale era convocat de sfat pentru
rezolvarea problemelor importante din stat. din aceasta adunare faceau parte
reprezentantii paturilor privilegiate fiind exclusi taranii liberi si aserviti. Ea era
convocata in urmatoarele situatii: pentru alegerea domnitorului, pt solutionarea
unor probleme de politica externa, pentru solutionarea nemultumirii taranimii
romane, si pt problem legate de administrarea bisericii.

Organizarea bisericii statul feudal a avut support fundamental biserica. S-a

bucurat din acest motiv de privilegii in stat, beneficii de donatii mobiliare si
imoblilare din partea domnului. In timpul lui Nicolae Basarab a luat nastere
mitropolia Valahiei la Curtea de Arges recunoscuta in 1589 de patriarhia de la
Constantinopol. Mitropolia Moldovei a devenit dependenta de patriarhia de la
Constantinopol in 141. Biserica dispunea cu titlu de proprietate de mari suprafete
de teren arabil, paduri etc.exercitandu-si intreaga autoritate asupra acestui domeniu,
si avand competenta exclusiva in procesele date spre solutionare instantelor
ecleziastice. Era scutita de taxe+ impozite, si era obligate sa il sustina din pdv
financiar pe domnitor in intretinerea armatei.

Organizarea militara oastea obisnuita cuprindea toti dregatorii si pe toti stapanii

de pamanturi. Din timpul domniei lui Mircea cel Batran, oastea cea mare cuprindea
si taranimea dependenta. De la jumatatea sec. al XV lea se constituie armata
proprie a domnitorului, (oastea cea mica) formata din micii feudali, curteni,
slujitori si tarani liberi. Incepand cu anul 1540, oastea cea mare nu mai este
mentionata in documente. Conducerea armatei, apartinea domnului, ajutat de
vornic, spatar, hatman si banul olteniei.

Dupa instaurarea regimului fanariot, Tarile Romane nu au mai avut voie sa aiba
armata, functia de aparare fiind indeplinita de trupe de mercenari.

Organizarea fiscala principalele dari percepute de catre domnitor, erau impartite

in 3 categorii:

1. Darile in natura sau dijmele, percepute din cereale, vite, produse alimentare,
etc.
2. Darile in munca sau slujbele, reprezentau obligatii ale taranilor de a munci
gratuit pt construirea sau refacerea drumurilor si podurilor, precum si in
transporturi.
3. Darile in bani erau reprezentate de taxele pe care toate categoriile sociale le
plateau fiind incluse aici si rascumpararea obligatiilor in antura. Pana in sec. al
XVI, boierii au beneficiat de scutiri de la plata birului, ulterior fiind obligat s ail
plateasca. In organizarea fiscala de tip feudal se aplica principiul solidaritatii
potrivit caruia: daca un membru al grupului nu putea plati taxa, obligatia
de plata revenea intregii comunitati.