Partea a IV-a

TEMA NR.4
AUTONOMII LOCALE ȘI INSTITUȚII
CENTRALE

 INSTITUȚIILE STATELOR
MEDIEVALE ROMÂNEȘTI

Constituirea statelor medievale românești a însemnat și un transfer

de putere politică. Acest transfer venea din partea cnezilor și
voievozilor locali și era făcut către conducătorul ales , conducător ce
și-a asumat titlul de mare voievod. Pentru a conduce țara, noul
voievod avea nevoie de instituții care să-i asigure stabilitatea statului.
Aceste instituții sunt instituții centrale deoarece își vor manifesta
autoritatea pe întreg teritoriul țării.
În Transilvania și-a făcut simțită prezența dominația maghiară în
privința organizării interne. În Țara Românească și Moldova,
instituțiile au avut caracter bizantin.
Înstituțiile central românești au fost: DOMNIA, BISERICA, SFATUL
DOMNESC, ADUNAREA ȚĂRII, ARMATA, ADMINISTRAȚIA, JUSTIȚIA.

1.DOMNIA.

a) În ȚARA ROMÂNEASCĂ și MOLDOVA.

 Trăsături:
- a fost principala instituție centrală din Țara Românească și
Moldova,
- forma de organizare: monarhia de tip medieval,
- toții vasalii domnului îi datorau acestuia supunere și credință,
în schimb trebuiau să fie apărați.
- puterea domnului era considerată de origine divină.
- domnul era uns de mitropolit; prin ungere devenea conducător
,, din mila lui Dumnezeu ”,
- succesiunea la domnie se făcea pe cale ereditar-electivă.

 Atribuțiile domnului:
• politice: - stabiliea politica externă
- declara război
- încheia pace
• militare: era conducătorul suprem al armatei
• administrative: numea dregătorii
• judecătorești: era instanța supremă de judecată
• financiare: stabilea impozitele și bătea moneda
• legislative: - emitea legi
- acorda privilegii negustorilor
• religioase: - domnul era apărătorul bisericii
 - confirma episcopii și mitropolitul
- întemeia biserici și mănăstiri.

 Evoluția instituției domniei:

- Până în primele decenii ale secolului XVI, domnul era ales
de o adunare mai largă, la care participau reprezentanții
categoriilor privilegiate: boierimea mare și mică, curtenii.
- în sec. XVI: crește influența imperiului Otoman, domnul
trebuind să fie confirmat de către sultan
- sfârșitul sec.XVI-XVII: crește influența boierimii;se instituie
regimul boieresc (sau nobiliar); turcii numeau domni din
rândul predendenților care plăteau cei mai mulți bani
- în sec. XVIII: se instaurează regimul fanariot.
1711-Moldova 1716-Țara Românească
Trăsăturile regimului fanariot
-domnii pământeni erau înlocuiți cu domni străini(în special
greci), majoritatea provenind din cartierul Fanar al
Constantinopolului,
-domniile erau de scurtă durată,
-domnul era numit direct de către sultan,
-armata era desființată,
-fiscalitatea era excesivă.

b)TRANSILVANIA.
- Până în 1541 va rămâne organizată ca voievodat. Voievozii
aveau atribuții militare, judiciare și administrative. Ei erau
numiți de regele Ungariei. Autoritatea voievozilor se exercita
asupra comitatelor.
 - Din 1541, Transilvania este condusă de un principe . Acesta
este ales de o Dietă formată din reprezentanții națiunilor
privilegiate și ai religiilor recepte. Princepele trebuia
confirmat de sultan, care îi trimitea însemnele princiare. În
ceea ce privește atribuțiile de politică internă, principele
deținea atribuții asemănătoare cu cele ale domnitorilor din
Moldova și Țara Românească. În politica externă, atribuțiile
principelui erau limitate de sultan.
- Din 1699, Transilvania devine provincie a Imperiului
Habsburgic, condusă de un împărat prin intermediul unui
guvernator. Guvernatorul era ales de către Dietă și confirmat
de către Curtea de la Viena.

2.BISERICA.

a) În ȚARA ROMÂNEASCĂ și MOLDOVA.

- A fost una dintre principalele instituții ale statelor
medievale românești.
- A fost organizată după modelul bizantin.
- Deținea puterea pe plan spiritual.
- Biserica ortodoxă se află sub ascultarea patriarhiei de la
Constantinopol.
- Întemeierea mitropoliilor a consolidat ortodoxismul și a
oferit o legitimare eclesiastică țărilor române.
- În fruntea Mitropoliei se afla mitropolitul.
 Atribuțiile mitropolitului:
- era considerat al doilea demnitar în stat și primul sfetnic al
domnitorului,
- conducător al unor solii politice și locțiitor al domnului când
acesta era bolnav, în vacanță,
- mitropolitul era ales de episcopi și de marii boieri ai țării și
trebuia să fie confirmat de domn, de la care primea cârja, ca simbol
al învestiturii,
- la înscăunarea domnului, mitropolitul îl ungea cu mir.

b) În TRANSILVANIA.
A predominat ortodoxismul în ciuda faptului că regalitatea maghiară a
impus religia catolică sau i-a persecutat pe ortodocși. Românii erau
considerați tolerați. biserica ortodoxă era reprezentată de o serie de
biserici și mănăstiri românești din Maramureș ( Cuhea ), Țara Bârsei
( Șcheii Brașovului ), Hunedoara. Așezămintele religioase se aflau sub
jurisdicția episcopilor ortodocși de la sud și răsărit de Carpați, iar după
ce au fost organizate mitropoliile din Țara Românească și Moldova, au
intrat sub jurisdicția acestora. De asemenea, domnitorii Țării
Românești și ai Moldovei au ctitorit biserici în Transilvania și au
acordat danii consistente bisericilor ortodoxe.
- în 1366: regele Ludovic I de Anjou prin ,,Diplomele regale”
condiționează calitatea de nobil de apartenența la catolicism.
- în 1568: Edictul de la Turda = 4 religii oficiale:catolicismul,
calvinismul, luteranismul și unitarismul; ortodoxismul devenea o
religie tolerată.
 -1699-1701 :cele 2 diplome Leopoldine recunoșteau și
organizau biserica unită(Biserica greco-catolică).

3.SFATUL DOMNESC.

a) În ȚARA ROMÂNEASCĂ și MOLDOVA.

A fost instituția centrală de guvernare în Țara Românească și
Moldova.
- avea rol consultativ: îl ajuta pe domn în politica internă și externă,
- la început a fost alcătuit din marii boieri, apoi boierii cu dregătorii Un
alt membru era mItropolitul care era sfătuitor al domnului și ținea
locul în absența acestuia,
- avea atribuții fiscale, politice, administrative și judecătorești,
participa la încheierea tratatelor de alianță, etc…
- cele mai importante dregătorii au fost: vornicul ( șeful Curții
domnești ), logofătul ( șeful Cancelariei domnești ), vistiernicul ( șeful
finanțelor ), spătarul ( purtătorul de spadă ), postelnicul ( șeful
diplomației ). Au mai existat: Banul Olteniei în Țara Românească cu
atribuții administrative, juridice și militare, și Portar al Sucevei în
Moldova, funcție inițiată de Ștefan cel Mare și care avea comanda
oștilor în numele domnitorului.

La sfârșitul sec.al XVI-lea, datorită creșterii influenței imperiului

otoman, Sfatul Domnesc devine ,, Divan ”. Numărul dregătorilor
crește, acestea fiind cumpărate. În ,,Divan” pătrund elemente greco-
levantine.
 b) În TRANSILVANIA.
- La sfârșitul secolului XVII, a fost organizat Guberniul, o
instituție administrativă în timpul dominației habsburgice.
- Cancelaria aulică a Transilvaniei a fost creată de Imperiul
Habsburgic, avea sediul la Viena și era condusă de un cancelar
aulic și șase consilieri. Avea atribuțiile unui guvern.

4.ADUNAREA ȚĂRII.

a) În ȚARA ROMÂNEASCĂ și MOLDOVA.

- avea rol consultativ

- nu avea caracter permanent

- erau convocate pentru confirmarea domnului

- importanța sa a scăzut în timpul domniilor fanariote

- componența: marii boieri,clerul , boierii mici și mijlocii și curtenii

- din secolul al XVI-lea este convocată din ce în ce mai des datorită

instabilității politice, pentru alegerea domnului, declarații de război
împotriva turcilor, încheierea păcii cu aceștia,

- va renaște începând cu secolul al XIX-lea, sub o formă modernizată,

sub denumirea Adunarea Obștească.
b) În TRANSILVANIA.
- Stările medievale se întruneau în cadrul unor Congregrații
generale. Ca să intri într-o Congregrație trebuia să accepți ritul
catolic. De aceea românii nu au avut acces, ultima dată
participând în anul 1288.
- Statutul politic al românilor s-a degradat foarte mult, în
schimb s-a consolidat statutul nobilimii maghiare, a
patriciatului săsesc și a fruntașilor secuilor.
- Din secolul al XV-lea , această Congregrație va deveni
Adunarea stărilor nobiliare.
- Din secolul al XI-lea, cele mai importante probleme de
politică externă erau discutate în Dieta țării, instituție ce se
întrunea periodic dar cu un statut bine precizat.

5.ARMATA.

a)În ȚARA ROMÂNEASCĂ și MOLDOVA.

Era formată din:
-oastea cea mica (avea caracter permanent): era alcătuită
din dregători și curteni.
-oastea cea mare (convocată doar în caz de primejdie): erau
convocați toți cei apți de război.
De la mijlocul secolului XV începe folosirea armelor de foc, apoi
a mercenarilor.
Cetățile au avut un rol foarte important în sistemul de apărare al
Moldovei și Țării Românești.
În timpul regimului fanariot, țările române nu au mai avut
armată.
 c) În TRANSILVANIA.
Voievodul comanda armata ca reprezentant al regelui Ungariei.

6.ADMINISTRAȚIA.
a) Țara Românească
-era împărțită în județe
-puterea locală le revenea dregătorilor care aveau atribuții
fiscale, judecătorești și administrative

b)Moldova
-era împărțită în ținuturi
-puterea locală le revenea dregătorilor care aveau atribuții
fiscale, judecătorești și administrative

c)Transilvania
-comitate (unități administrative specifie ungurilor); primul
comitat: comitatul Bihorului (1111)
-districte ( unități administrative specifie românilor)
conduse de cnezi și juzi; erau totuși și două districte săsești:
Bistrița și Brașov
-scaune (unități administrative specifie sașilor și secuilor)
7.JUSTIȚIA.

a) În ȚARA ROMÂNEASCĂ și MOLDOVA.

-judecătorul suprem era domnul care avea drept de viață
și de moarte asupra supușilor săi; Sfatul domnesc participa la
scaunul de judecată dar sentința o dădea domnul
- judecarea unor pricini/cazuri era făcută conform
,,Jus valahicum” (obiceiul pământului)

b) În TRANSILVANIA.
-funcționează din 1517: Tripartitum lui Werboczy (cod de
legi)