Comentariu art 257 Codul Penal DOBRINOIU Vasile;colectiv, Noul Cod Penal comentat.

Editia a III-a revazuta si adaugita din 23-mai-2016, Universul Juridic

Comentariu la articolul 257 din Codul Penal
Comentariu
I. Noul Cod Penal în raport cu legea penală anterioară
1.
Spre deosebire de Codul penal anterior, ce reglementa în Titlul V, într-o manieră ce nu cunoştea subdiviziuni, infracţiunile
contra autorităţii, noul Cod penal defineşte în Titlul III din Partea specială infracţiunile privind autoritatea şi frontiera de stat.
Titlul cuprinde două capitole, corespunzător celor două categorii de infracţiuni.
În cazul infracţiunilor contra autorităţii au fost menţinute cele mai multe dintre incriminările din Codul penal anterior, fără a
fi aduse modificări semnificative conţinutului acestora. S-a renunţat însă la incriminarea infracţiunii de ofensă adusă unor
însemne, renunţare care, aşa cum se arată în expunerea de motive ce însoţeşte noul Cod penal, reprezintă concluzia la
care s-a ajuns în urma analizării necesităţii acestei incriminări, dar şi a proporţionalităţii dintre natura şi severitatea
mijloacelor de constrângere, pe de o parte, şi importanţa valorii sociale ocrotite prin aceste mijloace, pe de altă parte. În
ceea ce priveşte necesitatea incriminării unei asemenea fapte, s-a apreciat că nu există argumente care să susţină în mod
rezonabil menţinerea acesteia în sfera de protecţie penală în condiţiile în care practica judiciară este aproape inexistentă în
această materie. Sub aspectul proporţionalităţii, în contextul reducerii semnificative a limitelor de pedeapsă pentru
infracţiunile prevăzute în noul Cod penal, menţinerea sancţiunilor anterioare (închisoare de la 6 luni la 3 ani, respectiv
închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă) ar apărea ca excesivă, însă, chiar în cazul reducerii proporţionale a acestora,
consecinţele ce decurg din pronunţarea unei condamnări apar ca fiind disproporţionate în raport de gravitatea unei
asemenea fapte.
În cazul infracţiunii de ultraj au fost aduse unele modificări în ceea ce priveşte sfera persoanelor protejate prin această
incriminare. Astfel, varianta agravată a reglementării anterioare privitoare la magistraţi nu se mai regăseşte în conţinutul
infracţiunii de ultraj din cadrul infracţiunilor contra autorităţii, ci formează obiectul unei incriminări distincte în cadrul
infracţiunilor contra înfăptuirii justiţiei (ultrajul judiciar, art. 279), opţiunea acestei sistematizări fiind susţinută de necesitatea
grupării infracţiunilor îndreptate împotriva justiţiei în cadrul aceluiaşi titlu din Codul penal. În acelaşi timp, infracţiunea
denumită în Codul penal anterior „Cazuri speciale de pedepsire”, prin care erau sancţionate faptele de violenţă psihică sau
fizică îndreptate împotriva soţului, copiilor sau părinţilor anumitor categorii de funcţionari (poliţist, jandarm etc.), în scop de
intimidare sau răzbunare, a fost introdusă în conţinutul infracţiunii de ultraj, întrucât s-a apreciat că aceasta nu reprezintă în
fapt altceva decât o formă specială de ameninţare îndreptată împotriva funcţionarului pentru fapte îndeplinite în exercitarea
atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu acestea.
II. Analiza textului
2.
Structura incriminării
Ultrajul este incriminat în art. 257 C. pen. într-o variantă tip, două variante asimilate şi o variantă agravată.
Varianta tip constă în ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe,
vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui funcţionar public
care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu
exercitarea acestor atribuţii [art. 257 alin. (1) C. pen.].
Prima variantă asimilată se realizează în ipoteza în care se săvârşeşte o infracţiune împotriva unui funcţionar public care
îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de
răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu [art. 257 alin. (2) C. pen.].
A doua variantă asimilată există atunci când faptele din varianta anterioară privesc un membru de familie al funcţionarului
public [art. 257 alin. (3) C. pen.].
Varianta agravată există atunci când oricare dintre faptele anterioare sunt comise asupra unui poliţist sau jandarm, aflat
în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii [art. 257 alin. (4) C. pen.].
3.
Condiţii preexistente
A. Obiectul infracţiunii
a) Obiectul juridic special este complex, obiectul juridic principal fiind format din relaţiile sociale referitoare la respectul
datorat autorităţilor de stat, care presupune respect şi faţă de funcţionarul care îndeplineşte o funcţie care implică exerciţiul
acestei autorităţi, iar obiectul juridic special secundar este constituit din relaţiile sociale privitoare la libertatea psihică a
persoanei, la integritatea sa corporală sau chiar la viaţa acesteia.
b) Obiectul material. Obiectul material al ultrajului este preluat de la infracţiunea prin intermediul căreia se comite. În
măsura în care infracţiunea respectivă nu are obiect material, nici ultrajul nu va avea un astfel de element. Astfel, în situaţia
în care ultragierea se comite prin ameninţare (în sensul art. 206 C. pen.), obiectul material lipseşte pentru că acţiunea ce
reprezintă elementul material nu se răsfrânge asupra unui anumit lucru. În schimb, dacă ultrajul constă în săvârşirea
împotriva funcţionarului public a unei infracţiuni de lovire sau alte violenţe (art. 193 C. pen.), de loviri sau vătămări
cauzatoare de moarte (art. 195 C. pen.) şi de omor (art. 188-189 C. pen.), obiectul material constă în corpul celui care
devine subiect pasiv secundar.
În cazul variantelor asimilate, obiectul material poate consta într-un bun al funcţionarului public sau al unui membru de
familie al funcţionarului asupra căruia se îndreaptă activitatea ce reprezintă elementul unei infracţiuni comise în scop de
intimidare a subiectului pasiv secundar.
B. Subiecţii infracţiunii
a) Subiectul activ nemijlocit nu este calificat, legea necerând vreo calitate specială. Infracţiunea poate fi săvârşită şi de
un funcţionar faţă de un alt funcţionar, cu condiţia să fie îndeplinite şi celelalte cerinţe ale normei de incriminare pentru
existenţa acestei infracţiuni. Participaţia penală este posibilă în oricare dintre formele sale.
pag. 1 1/14/2018 : office@maravela.ro
Comentariu art 257 Codul Penal DOBRINOIU Vasile;colectiv, Noul Cod Penal comentat. Editia a III-a revazuta si adaugita din 23-mai-2016, Universul Juridic
b ) Subiectul pasiv principal este organul care înfăptuieşte autoritatea de stat. Subiectul pasiv secundar este un
funcţionar public ce îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat în cadrul acestui organ.
În literatura de specialitate s-a arătat că prin „funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat” se înţelege acea funcţie
care conferă funcţionarului atribuţii care nu ar putea fi îndeplinite fără exerciţiul autorităţii de stat, adică fără competenţa de
a da dispoziţii şi de a lua măsurile necesare pentru respectarea lor2171 .
2 1 7V 1. D o n g o r o z ş . a . , o p c i t . , v o l . I V , p . 3 2 .

În acest caz, din corelarea dispoziţiilor art. 257 alin. (1) C. pen. cu cele cuprinse în alin. (4) al aceluiaşi articol se
desprinde concluzia că subiectul pasiv adiacent al ultrajului – varianta tip şi variantele asimilate – poate fi orice funcţionar
public ce îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, mai puţin cel care are calitatea de poliţist sau pe cea
de jandarm, pentru că altfel se realizează conţinutul ultrajului în cea de-a patra variantă agravată. Prin urmare, poate fi
subiect pasiv secundar al ultrajului în varianta tip, de exemplu, un membru al Parlamentului, al Guvernului, un brigadier silvic,
pădurarul2172 , medicul-şef de circumscripţie, agentul de la circumscripţia financiară, un membru al birourilor electorale etc.,
care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat2173 . Nu se poate afla în postura de subiect pasiv secundar
nici un judecător sau un procuror, întrucât, în acest caz, fapta comisă este cea de ultraj judiciar (art. 279 C. pen.).
2 1 7 C2 S J , s . p e n . , d e c . n r . 6 7 8 / 1 9 9 8 , a p u d F . M . V a s i l e ,
F . M . V a s i l e , C o d u l p e n a l . C o m e n t a r i u p e a r t i c o l e , E d .
2 1 7 G3 . A n t o n i u ş . a . , o p . c i t . , v o l . I I , p p . 1 9 8 - 1 9 9 .

Spre deosebire de reglementarea anterioară, în noul Cod penal uciderea unui poliţist sau a unui jandarm în timpul sau în
legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu ale acestuia nu reprezintă omor deosebit de grav, ci ultraj în varianta creditată
cu maximul de gravitate.
În cazul variantei asimilate definite de art. 257 alin. (3) C. pen., subiectul pasiv secundar este un membru de familie al
funcţionarului public (în sensul definit de art. 177 C. pen.).
4.
Conţinutul constitutiv
A. Latura obiectivă
a) Elementul material al infracţiunii de ultraj, în varianta tip, este identic cu cel examinat, după caz, la infracţiunea de
ameninţare, la cea de lovire sau alte violenţe, la cea de vătămare corporală, de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte
ori de omor.
Pentru întregirea elementului material al ultrajului, se cere însă ca faptele prin care se realizează elementul material al
ultrajului să fie săvârşite asupra unui funcţionar public (în sensul art. 175 C. pen.) „aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu
sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii”. Numai în acest fel funcţionarul public, în momentul săvârşirii faptei, este un
reprezentant efectiv al autorităţii de stat.
Faţă de un asemenea funcţionar, fapta se poate săvârşi atunci când el îşi exercită efectiv funcţia, adică numai atunci când
face acte ce produc consecinţele juridice specifice funcţiei respective. În egală măsură, fapta se poate comite şi atunci când
funcţionarul nu îşi exercită efectiv funcţia, ci în considerarea unor anumite acte efectuate anterior prin intermediul cărora a
exercitat autoritatea de stat.
Când fapta se săvârşeşte asupra funcţionarului aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, nu este necesar ca fapta să
aibă vreo legătură cu actele de serviciu ale funcţionarului, autoritatea fiind totuşi primejduită2174 . Condiţia ca fapta să aibă
legătură cu actele de serviciu ale funcţionarului este obligatorie numai atunci când acesta nu îşi exercită efectiv funcţia, pe
care însă o deţine. Spre exemplu, funcţionarul întâlnit întâmplător de persoana pe care anterior o arestase este ameninţat,
lovit sau chiar ucis de aceasta din urmă.
2 1 7V 4. R ă m u r e a n u , î n T . V a s i l i u ş . a . , o p . c i t . , v o l . I I ,

Exercitarea atribuţiilor de serviciu nu este legată de programul de serviciu sau de locul exercitării acestuia, infracţiunea
fiind comisă şi în situaţia în care fapta s-a săvârşit contra funcţionarului care se pregătea să intre în serviciu.
Pentru ca funcţionarul să fie ocrotit, protejat de norma de incriminare prevăzută de art. 257 C. pen., este necesar ca
acesta să nu exercite abuziv funcţia (de exemplu, prin depăşirea atribuţiilor, prin nesocotirea cadrului legal în care trebuie să
efectueze acte de serviciu, printr-o comportare lipsită de răspundere sau arbitrară)2175 .
2 1 7 Î 5n a c e l a ş i s e n s , a s e v e d e a C S J , s . p e n . , d e c . n r .
L e f t e r a c h e , T . M a n e a , I . N e d e l c u , F . M . V a s i l e , o p . c i t

Dacă fapta este săvârşită împotriva a doi sau mai multor funcţionari cu aceeaşi ocazie, sunt aplicabile regulile concursului
de infracţiuni. Practica judiciară promovează această soluţie în mod justificat, pentru că autoritatea de stat este protejată
prin intermediul protecţiei acordate fiecărui reprezentant al său2176 .
2 1 7 C6 S J , s . p e n . , d e c . n r . 1 1 3 6 / 2 0 0 3 , a p u d O . P r e d e s c u
C o d u l p e n a l – n o u l C o d p e n a l , E d . U n i v e r s u l J u r i d i c ,

În cazul variantelor asimilate [art. 257 alin. (2) C. pen. şi art. 257 alin. (3) C. pen.], elementul material poate consta în
orice altă infracţiune care se comite asupra funcţionarului public sau asupra unui membru de familie al funcţionarului public
ori asupra unor bunuri ale acestora. În opinia noastră, poate fi vorba şi despre infracţiunile enumerate de alin. (1) al art. 257
C. pen., elementul de diferenţiere fiind dat de scopul în care ele sunt comise – acela de intimidare a funcţionarului public sau
de răzbunare pentru anumite acte. În concret, se va putea reţine o astfel de infracţiune în cazul în care, spre exemplu, o
persoană incendiază maşina funcţionarului public pentru a-l intimida şi pentru ca, în acest fel, să îl determine să anuleze
unele activităţi de control pe care urma să le desfăşoare asupra făptuitorului.
b ) Urmarea imediată principală în cazul infracţiunii de ultraj constă întotdeauna într-o stare de pericol pentru
autoritatea statului. Urmarea secundară este diferită în funcţie de modalitatea în care infracţiunea se comite. Aria de
pag. 2 1/14/2018 : office@maravela.ro
Comentariu art 257 Codul Penal DOBRINOIU Vasile;colectiv, Noul Cod Penal comentat. Editia a III-a revazuta si adaugita din 23-mai-2016, Universul Juridic
cuprindere a acestei urmări secundare este una foarte extinsă, oscilând între atingerea adusă libertăţii psihice a persoanei şi
chiar uciderea funcţionarului sau a unui membru al familiei acestuia, dar şi vătămarea corporală a oricăruia dintre cei vizaţi
sau distrugerea unui bun în scop de intimidare.
c) Raportul de cauzalitate la infracţiunea de ultraj trebuie raportat la ambele valori sociale lezate prin comiterea sa.
Simpla comitere a unei infracţiuni împotriva unui funcţionar public ce îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de
stat în timpul sau în legătură cu exercitarea acesteia este de natură să pună în pericol autoritatea statului ca valoare socială
ce se protejează în principal prin art. 257 C. pen. Cu privire la urmările imediate, legătura de cauzalitate rezultă ex re în
unele cazuri (de exemplu, în cazul ameninţării) sau trebuie dovedită în concret (de exemplu, în cazul omorului).
B. Latura subiectivă
Forma de vinovăţie este intenţia, care presupune ca făptuitorul să ştie că subiectul pasiv secundar este un funcţionar
public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii sau în legătură cu fapte
îndeplinite în exerciţiul funcţiunii.
Mobilul şi scopul primesc caracterizări speciale la variantele asimilate care sunt comise în scop de intimidare sau de
răzbunare, fapt ce determină şi o calificare a intenţiei ca fiind directă.
5.
Forme. Sancţionare
A. Forme
La această infracţiune, deşi actele pregătitoare şi tentativa sunt posibile, ele nu sunt incriminate.
Consumarea infracţiunii de ultraj are loc în funcţie de momentul consumativ al infracţiunilor ce alcătuiesc elementul
material al ultrajului. Astfel, în varianta tip se consumă odată cu săvârşirea ameninţării, iar în cazul în care, spre exemplu,
faptele au ca urmare secundară vătămarea corporală, faptele se consumă odată cu producerea definitivă a acestor
consecinţe.
B. Sancţionare
În actuala reglementare, spre deosebire de reglementarea anterioară, legiuitorul a ales ca stabilirea nivelului de pericol
social al infracţiunii să fie raportat la infracţiunea din care provine ultrajul ca infracţiune complexă. În acest fel, există două
nivele de pericol social abstract stabilite în
art. 257 C. pen. Astfel, pentru varianta de bază şi pentru cele asimilate, sancţiunea este cea corespunzătoare fiecărei
infracţiuni care a realizat infracţiunea de ultraj, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime. Pentru varianta agravată
din art. 257 alin. (4) C. pen., în care subiectul pasiv secundar este un poliţist sau un jandarm, pedeapsa este cea prevăzută
de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate.
Potrivit art. II din Legea nr. 27/2012, publicată în M. Of. nr. 180 din 20 martie 2012, această infracţiune, dacă are ca
urmare moartea victimei, este imprescriptibilă atât în ceea ce priveşte răspunderea penală, cât şi executarea pedepsei.
Bibliografie
N. Conea, Gh. Moţoiu, Regimul sancţionator în cazul infracţiunilor săvârşite împotriva poliţiştilor sau membrilor familiilor
acestora, în Dreptul nr. 1/1999, p. 71; S. Corlăţeanu, S. Corlăţeanu, C. Ţarcă, Unele aspecte de teorie şi de practica
judiciară privind infracţiunile de ultraj, în Dreptul nr. 10/2007, p. 169; C. Dobre, Ultraj şi purtare abuzivă. Consideraţii
critice, în RDP nr. 1/2007, p. 118; M. Făgăraş, Ultrajul săvârşit prin insultă şi calomnie, în RDP nr. 3/2006, p. 123; Gh.
Mărgărit, Ultraj. Furt, în RDP nr. 4/2009, p. 158; I. Pascu, S. Corlăţeanu, P. Dungan, Ultrajul şi sfidarea organelor judiciare,
în Dreptul nr. 6/2009, p. 165.
DOBRINOIU Vasile;colectiv, Noul Cod Penal comentat. Editia a III-a revazuta si adaugita din 23-mai-2016, Universul Juridic

pag. 3 1/14/2018 : office@maravela.ro