1.

Infracțiuni contra autorității

Art. 257 Ultrajul

1. Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe,
vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva
unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în
exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu
pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o
treime.

2. Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică
exerciţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în
legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru
acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.

3. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele comise în condiţiile alin. 2 dacă privesc un membru de
familie al funcţionarului public.

4. Faptele prevăzute în alin. 1-3, comise asupra unui poliţist sau jandarm, aflat în exercitarea
atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa
prevăzută de lege pt acea infracţiune ale cărei limite se majorează cu jumătate.

Obiect juridic complex

Obiectul juridic principal este reprezentat de relaţiile sociale privind respectul
datorat autorităţii de stat.
Prin intermediul obiectului juridic secundar sunt protejate alte valori: libertatea
psihică, integritatea fizică şi psihică, sănătatea şi viaţa persoanei.
Subiecţi Subiectul activ este necircumstanţiat şi poate fi orice persoană. Participaţia este
posibilă în toate formele (coautorat, instigare, complicitate)
Subiect pasiv: 1. principal- reprezentat de instituţia ce exercită puterea de stat
(autoritatea publică) în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea funcţionarul
public.
2. adiacent sau secundar- funcţionarul public care îndeplineşte o funcţie ce implică
exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în
legătură cu exercitarea acestor atribuţii.
Ca atare, subiectul pasiv trebuie să îndeplinească cumulativ două condiţii:
- să fie funcţionar public conform art 175
- să îndeplinească o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat
Noţiunea de funcţionar public trebuie interpretată prin prisma legii penale şi nu
din perspectiva legii 188/1999. CCR a învederat că noţiunea de funcţionar public
are un caracter autonom.
În ceea ce priveşte a doua condiţie, funcţionarii publici la care face referire art 175
alin 1 lit a şi lit b teza I îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de
stat.Nu acelaşi lucru se poate spune despre cei de la lit. b teza 2 şi litera c. De ex.
directorul unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat,
profesorul, medicul sau contabilul care lucrează în sistemul public nu îndeplinesc
condiţiile pt a fi subiecţi pasivi ai infracţiunii de ultraj. În cazul funcţionarilor
publici asimilaţi, prevăzuţi de alin. 2 art 175, trebuie văzut de la caz la caz dacă

1
 îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat. De ex, notarul public
şi executorul judecătoresc îndeplinesc o asemenea funcţie, nu şi interpretul sau
expertul judiciar.
În practica vechiului cod s-a subliniat că nu toate persoanele care activează în
cadrul unei autorităţi publice pot fi considerate că îndeplinesc o funcţie ce implică
exerciţiul autorităţii de stat ci numai cele care au competenţa să emită acte, să dea
dispoziţii şi să ia măsuri cu caracter obligatoriu, exprimând prin aceasta voinţa
statului. S-a decis că sunt asemenea persoane magistratul, poliţistul, pădurarul,
primarul comunei, paznicul unei unităţi, nu însă şi contabilul angajat la o instanţă,
grefierul, secretarul unui birou parlamentar.
În actuala reglementare, ameninţarea sau exercitarea de violenţe împotriva unui
magistrat face obiectul infracţiunii de ultraj judiciar.
Însă, prin raportare la practica judiciară anterioară actulului cod, se poate susţine
că, în prezent, subiectul pasiv al infracţiunii de ultraj poate fi poliţistul, jandarmul,
primarul, deputator, senatorul, notarul public, executorul judecătoresc. Nu pot fi
incluşi în această sferă rectorul unei universităţii publice, directorul unei regii
autonome, medicul, deoarece nu îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul
autorităţii de stat.
Dacă la data săvârşirii faptei subiectul pasiv nu mai deţinea o funcţie ce implică
exerciţiul autorităţii de stat, nu se poate reţine infracţiunea de ultraj, chiar dacă
infracţiunea a fost săvârşită în legătură cu acte îndeplinite în exerciţiul autorităţii
de stat.
Pluralitatea de subiecţi pasivi atrage reţinerea unui concurs de infracţiuni,
deoarece autoritatea de stat este protejată prin intermediul protecţiei acordate
fiecărui reprezentant al său.
- când se comite prin intermediul omorului calificat, în sensul că sunt ucişi în
aceeaşi împrejurare doi sau mai mulţi funcţionari publici se reţine o infracţiune
de ultraj raportată la infracţiunea de omor calificat săvârşit asupra două sau mai
multor persoane.
În cazul variantei de la alin 3 subiectul pasiv secundar ete un membru de familie al
funcţionarului public
Situaţia îndeplinirea de către funcţionarul public a unei funcţii ce implică exerciţiul
premisă autorităţii de stat
Latura obiectivă Elementul material
- în varianta tip constă în acţiunile elementului material al fiecăruia din infracţiunile
la care se face referire, şi anume: ameninţarea, lovirea sau alte violenţe,
vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte. Fiecare acţiune
alternativă este suficientă pt realizarea elementului material. În cazul acţiunii de
ameninţare, infracţiunea de ultraj există indiferent dacă este săvârşită nemijlocit
sau prin mijloace de comunicare directă scrisori, e-mail-uri, telefon).
Cerinţa esenţială ataşată elementului material: fapta trebuie săvârşită împotriva
unui funcţionar aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în
exerciţiul funcţiunii.
Pentru prima situaţie, infracţiunea există dacă funcţionarul se află în exerciţiul
funcţiunii, indiferent dacă faptele au sau nu legătură cu exerciţiul funcţiunii. Ca
atare, indiferent dacă ameninţările sau loviturile sunt săvârşite în legătură cu viaţa
privată a funcţionarului, dar în momentul producerii acţiunii acesta se afla în
funcţiunii, se poate reţine infracţiunea de ultraj.

2
 În a doua situaţie, când funcţionarul nu se află în exerciţiul funcţiunii, pt existenţa
infracţiunii de ultraj este necesar ca fapta să fie comisă pt fapte săvârşite în
exerciţiul funcţiunii.
Pt a face obiectul ocrotirii speciale, funcţionarul public nu trebuie să îşi depăşească
atribuţiile legale, să le încalce sau să le exercite abuziv. Atitudinea provocatoare a
funcţionarului public înlătură incidenţa acestor dispoziţii şi atrage aplicarea
infracţiunilor de drept comun, dacă sunt îndeplinite condiţiile textelor
incriminatorii.
Dacă s-au realizat acte materiale ce corespund mai multor infracţiuni la care face
referire cea de ultraj, se va reţine o unică infracţiune de ultraj, pedeapsa fiind
preluată de la cea mai gravă componentă cu majorările impuse.
În varianta de la alin.2 ultrajul constă în săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui
funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică execiţiul autorităţii de stat
ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau răzbunare. Ca atare,
elementul material al acestei variante corespunde, de principiu, elementului
material al oricărei infracţiuni contra patrimoniului sau contra persoanei. De ex,
incendiera autoturismului unui funcţionar public în scop de intimidare sau
răzbunare, lipsirea de libertate, captarea sau înregistrarea de imagini care aduc
aingere vieţii private pot constitui infracţiunea de ultraj prevăzută de art. 257 alin
2.
Cu toate că varianta 2 se referă la infracţiuni contrapersoanei sau contra
patrimoniului, referirea nu este limitată la aceste infracţiuni. Deşi textul ser referă
la săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui funcţionar public, sugerând că ar
trebui să fie subiect pasiv principal, nu este exclus ca ultrajul să se realizeze prin
intermediul unei infracţiuni în care funcţionarul public are calitatea de subiect
pasiv secundar.Ex. dacă făptuitorul, în scop de răzbunare, îi plantează
funcţionarului public în autoturism mai multe doze de heroină, după care face un
denunţ împotriva lui pt trafic de droguri, în sarcina lui se reţine infracţiunea de
ultraj realizat prin inducerea în eroare a organelor judiciare.
În varianta de la alin 2 latura subiectivă ete întregită de o condiţie esenţială:
infracţiunea să se producă în scop de intimidare sau răzbunare iar condiţia
ataşată elementului material este ca infracţiunea să se săvârşească în legătură
cu exercitarea atribuţiilor de serviciu.
În situaţia în care se săvârşeşte una din infracţiunile de la alin.1 dar în condiţiile
de la alin. 2, se poate reţine o unică infracţiune de ultraj, în încadrarea juridică
menţionându-se 1 şi 2 cu raportare la infracţiunea de bază.
- în alin.2 pot fi incluse şi infracţiuni săvârşite cu praeterintenţie: făptuitorul îl
răpeşte pe funcţionar în scop de răzbunare dar acesta, pt că nu poate lua un
medicament vital, decedează.
În varianta de la alin 3 elementul material este comun cu cel de la alin2 , ca atare
săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui membru de familie al funcţionarului
inclusiv una din cele la care se referă alin 1 ori asupra bunurilor acestuia. Pt
reţinerea acestei variante este necesară îndeplinirea celor două condiţii esenţiale
de la varianta anterioară.
Varianta 4 reia elementele materiale ale variantelor 1 şi 3.
Deşi, de regulă, ultrajul se comite prin acţiune, acesta se poate realiza şi prin
inacţiune, dacă infracţiunea la care face referire se poate săvârşi prin omisiune (ex.
omor): ex. medicul de gardă care refuză să îi acorde ajutor unui poliţist rănit,

3
 răzbunându-se pt că fusese amendat
Urmarea imediată – fiind o infracţiune complexă, ultrajul are o urmare imedită
- principală: stare de pericol pt autoritatea instituţiei în care îşi desfăşoară
activitatea funcţionarul pulblic
- secundară: atingerile aduse libertăţii psihice, integrităţii corporale, sănătăţii sau
vieţii persoanei.
În cazul variantei de la alin 2 va exista o urmare imediată secundară în măsura în
care infracţiunile la care face trimitere textul au o altă urmare imediată decât
starea de pericol.
Legătura de cauzalitate: ex ipsa re. În cazul în care elementul material
corespunde infracţiunilor de vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare
de moarte, omor, legătura de cauzalitate trebuie dovedită.
Latura Vinovăţia: intenţia directă sau indirectă dar şi praeterintenţia (în cazul lovirilor
subiectivă sau vătămărilor cauzatoare de moarte)
Dat fiind faptul că este o infracţiune complexă, dar fără o identitate proprie, forma
de vinovăţie este totdeauna cea a infracţiunii la care se face referire.
- pt reţinerea infracţiunii este necesar ca făptuitorul să cunoască faptul că subiectul
pasiv este funcţionar public şi că este în exierciţiul funcţiunii. Necunoaşterea
acestor împrejurări conduce la reţinerea uneia din infracţiunile la care face referire
Mobilul şi scopul: cerut în variantele 2 şi 3, scop de intimidare sau răzbunare. În
realitate, doar intimidarea este un scop, răzbunarea fiind un mobil.
Scopul de intimidare sau răzbunare se referă la urmarea imediată principală, în
sensul că făptuitorul urmăreşte să săvârşească o infracţiune contra
reprezentantului autorităţii, dar latura subiectivă a infracţiunii de ultraj în varianta
de la alin.2 şi 3 va fi cea a infracţiunii la care se face referire (intenţia directă,
indirectă, praeterintenţia)
Forme nu se menţionează sancţionarea tentativei. Astfel, dacă infracţiunea la care se
face referire se comite în formă tentată, se va reţine infracţiunea de ultraj în
formă consumată raportată la tentativa respectivei infracţiuni
- se consumă în momentul săvârşirii infracţiunii la care se face referire.
- poate avea formă continuată în unele modalităţi
Variantă tip in alin 1 şi asimilată în alin 2
Alin 3 reprezintă o variantă asimilată a variantei de la alin. 3. Prin sintagma fapte
comise în condiţiile alin. 2 legiuitorul se referă la orice fel de fapte penale (şi cele
de la alin 1 şi 2) comise în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, dacă sunt
săvârşite în scop de intimidare sau răzbunare.
Alin 4 reprezintă o variantă agravată a faptelor de la alin 1-3, dacă subiectul pasiv
secundar este un poliţist sau jandarm
Sancţiuni şi - sancţiunile infracţiunilor la care se referă majorate
aspecte - Actiunea penală se pune în miscare din oficiu, obligatoriu de către procuror
procesuale

4
Art. 258. Uzurparea de calităţi oficiale

1. Folosirea fără drept a unei calităţi oficiale care implică exerciţiul autorităţii de stat, însoţită sau
urmată de îndeplinirea unui act legat de această calitate

2. Cu aceeaşi pedeapsă (varianta asimilată) se sancţionează fapta funcţionarului public care continuă
să exercite o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, după ce a pierdut acest drept conform
legii.

3. Varianta agravată: dacă faptele prevăzute la alin 1 sau 2 au fost svârşite de către o persoană care
poartă, fără drept, uniforme sau semne distinctive ale unei autorităţi publice

Obiect juridic Relaţiile sociale a căror normală desfăşurare implică exercitarea unei calităţi
oficiale care implică exerciţiul autorităţii de stat numai de cei care o deţin
Obiect material nu are în varianta tip sau asimilată. În varianta agravată, obiectul material este
reprezentat de uniforma sau semnul distinctiv al autorităţii publice de care se
foloseşte făptuitorul.
Subiecţi Subiectul activ poate fi orice persoană inclusiv cei care desfăşoară activitatea într-o
structură în care poate fi exercitată respectiva calitate, însă ei nu o deţin sau cei
care continuă să exercite o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, după ce
au pierdut acest drept conform legii.
- participaţia este posibilă în toate formele exceptând coautoratul. Orice
participant ce desfăşoară acte materiale proprii autoratului va fi autor.
Subiectul pasiv principal este statul. Pot exista şi subiecţi pasivi secundari, şi
anume instituţiile unde este exercitată respectiva calitate oficială sau persoana
care exercită o asfel de funcţie.
Situaţia Existenţa unei calităţi oficiale ce implică exerciţiul autorităţii de stat de care să se
premisă prevaleze făptuitorul fără a avea vreun drept, atunci când emite un act legat de
aceasta.
Latura obiectivă Elementul material
Varianta tip: este necesară săvârşirea cumulativă a două acţiuni, anume folosirea
unei calităţi oficiale ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi îndeplinirea unui act
legat de aceasta, care poate fi concomitentă acţiunii de folosire a calităţii oficiale
sau îi poate succeda.
Folosirea unei calităţi oficiale – invocarea unei calităţi oficiale pe care nu o deţine.
Este suficientă o simplă afirmaţie.
Îndeplinirea unui act legat de calitatea oficială reprezintă îndeplinirea oricărui act
ce intră în atribuţiile fucnţiei pe care o implică calitatea oficială. Dacă sunt săvârşite
şi acţiuni care realizează conţinutul altor infracţiuni, se va reţine concurs (ex.
făptuitorul care se dă poliţist şi confiscă un bun – uzurpare de calităţi oficiale în
concurs cu furt sau înşelăciune)
Jurispr: deghizarea în poliţist şi sustragerea cu violenţă a unor bunuri- tâlhărie în
concurs cu uzurpare
- fapta de a solicita spre control certificatele de producător mai multor persoane
cărora le-a spus că este funcţionar de la primărie+ luarea unei sume de bani prin
inducerea în eroare – înşelăciune în concurs cu uzurpare
Cerinţa esenţială ataşată elementului material în această variantă: folosirea să se
facă fără drept.
Pentru varianta asimilată, elementul material constă în exercitarea unei funcţii ce

5
 implică exerciţiul autorităţii de state de către un funcţionar care a pierdut acest
drept conform legii.
Cerinţa esenţială ataşată elementului material în această variantă: făptuitorul să
fi pierdut dreptul de a exercita funcţia ce implică exerciţiul autorităţii de stat.
Pentru varianta agravată elementul material constă în purtarea de uniforme sau
semne distinctive ale unei autorităţi publice.Purtarea presupune o desfăşurare în
timp a acţiunii, nefiind suficientă o simplă manifestare momentană (probarea)
Cerinţa esenţială ataşată elementului material în această variantă: folosirea să se
facă fără drept.

Urmarea imediată: crearea unei stări de pericol pentru autoritatea statului şi a

instituţiei de care este legată calitatea oficială. Poate exista şi o urmare imediată
secundară în măsura în care fapta a creat prejudicii persoanei în raport de care a
fost îndeplinit actul ce implică existenţa calităţii oficiale.

Legătura de cauzalitate: ex ipsa re

Latura Vinovăţia: intenţia directă sau indirectă

subiectivă
Forme Tentativa este posibilă dar nu este incriminată
Infracţiunea se consumă în momentul în care este realizat elementul material şi
cerinţa esenţială. Folosirea doar a elementului material (folosirea fără drept a unei
calităţi oficiale) fără realizarea cerinţei esenţiale (îndeplinirea unui act legat de
aceasta) conduce la realizarea tentativei, care nu este însă incriminată.
- susceptibilă de formă continuată, caz în care există un moment al epuizării.
În varianta de la alin 3 are întotdeauna formă continuă, fiind vorba de o activitate
infracţională susceptibilă de întreruperi (infracţiune continuă succesivă)
Variante o variantă tip, una asimilată şi una calificată
Sancţiuni închisoarea alternativ cu amenda

6
Art. 259. Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri

1. Sustragerea ori distrugerea unui înscris care se află în păstrarea ori în deţinerea unei persoane
dintre cele prevăzute în art 176 sau 175 alin 2

2. Dacă fapta este săvârşită de un funcţionar public în exercitarea atribuţiilor de serviciu, limitele
speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

3. Tentativa se pedepseşte

Obiect juridic Valoarea socială ocrotită este autoritatea întruchipată în înscrisuri aflate în
păstrarea sau deţinerea unui funcţionar public, a unei autorităţi publice, a unei
instituţii publice sau a unei persoane care administrează sau exploatează bunurile
proprietate publică.
Obiect material înscrisurile aflate în păstrarea ori deţinerea unei persoane prevăzute în art 176 şi
175. Doar sustragerea ori distrugerea însrisurilor care au legătură cu atribuţiile de
serviciu ale funcţionarului este incriminată: ex. distrugerea unor procese verbale
privind constatarea săvârşirii unor contravenţii
Subiecţi Subiect activ necircumstanţiat. În varianta calificată, fapta trebuie săvârşită de un
funcţionar public
Subiectul pasiv este statul prin instituţia publică, autoritatea publică sau
funcţionarul ce deţine sau păstrează înscrisul care face obiectul infracţiunii.
Situaţia preexistenţa unor înscrisuri aflate în deţinerea sau păstrarea unei persoane dintre
premisă cele prevăzute în art 176 sau a175 alin 2. Acestea nu trebuie să slujească aflării
adevărului într-o procedură judiciară (în acest caz se realizează conţinutul
infracţiunii de contra înfăptuirii justiţiei, art 275)
Latura obiectivă Element material: sustragere sau distrugere. Distrugerea poate fi parţială sau
totală. Se poate realiza şi prin inacţiune când făptuitorul avea obligaţia protejării
respectivului înscris.
Urmare imediată: stare de pericol pt autoritatea de stat şi pt autoritatea persoanei
prevăzute în art 176 sau a175 alin 2
Legătura de cauzalitate: ex ipsa re
Latura Vinovăţia: intenţia directă sau indirectă
subiectivă Mobilul şi scopul: nu interesează
Forme Tentativa este posibilă şi se pedepseşte. Se poate reţine forma tentată atunci când
înscrisul este pe cale să iasă din sfera de stăpânire a funcţionarului public,
instituţiei publice sau autorităţii publice care îl păstra sau deţinea, ex. făptuitorul
este surprins în timp ce identificase între documentele notarului public un
testament pe care dorea să îl sustragă) ori când făptuitorul începe să atenteze la
integritatea înscrisului
Dacă infracţiunea îmbracă forma continuată va exista un moment al epuizării
Variante Variantă tip+agravată
Pt reţinerea variantei agravate nu este necesar ca funcţionarul public să lucreze pt
aceeaşi autoritate publică sau instuţie publică ce deţine respectivul înscris (ex. un
organ de control care sustrage un înscris de la o instituţie controlată)
Sancţiuni închisoarea

7
Ruperea de sigilii

Art. 260

1. Înlăturarea ori distrugerea unui sigiliu legal aplicat

2. Varianta agravată dacă fapta a fost săvârşită de custode

Obiect juridic Relaţiile sociale referitoare la respectul datorat autorităţii, respect care trebuie
manifestat şi faţă de sigiliile legal aplicate
Obiect material sigiliul legal aplicat
Subiecţi Subiect activ poate fi orice persoană în varianta tip iar în varianta agravată este
calificat, custodele.
Participaţia este posibilă sub toate formele
Subiectul pasiv este statul iar subiectul pasiv subsidiar este funcţionarul public sau
autoritatea publică căreia îi aparţine sigiliul.
Situaţia existenţa unui sigiliu aplicat conform procedurilor legale
premisă
Latura obiectivă Elementul material constă într-o acţiune ce se poate realiza în două modalităţi
alternative: înlăturarea sau distrugerea
- dacă fapta săvârşită constă doar în distrugerea sigiliului, infracţiunea de
distrugere va fi absorbită în cea de rupere de sigilii. Dacă sunt distruse şi alte
bunuri, infracţiunea de rupere de sigilii va fi reţinută în concurs cu cea de
distrugere
Distrugerea sau înlăturarea sigliului pt a avea acces la bunurile ce urmează a fi
sustrase nu conduce la infracţiunea de furt prin efracţie ci la reţinerea unui concurs
de infracţiuni, ci la reţinerea unui concurs între infracţiunea de furt şi cea de
rupere de sigilii.
Urmare imediată: stare de pericol pt autoritatea statului, respectiv a instituţiei
căreia îi aparţine sigiliul
Legătura de cauzalitate: ex ipsa re
Latura Vinovăţia: intenţia directă sau indirectă, fără ca scopul sau mobilul să prezinte
subiectivă relevană din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de tipicitate
Forme Tentativa nu se sancţionează. Infracţiunea se consumă în momentul înlăturării sau
distrugerii sigiliului.
- poate fi săvârşită şi în formă continuată, existând un moment al epuizării
Variante 1 variantă tip şi una agravată săvârşită de custode
Sancţiuni închisoarea alternativ cu amenda

8
Sustragerea de sub sechestru
Art. 261
1. Sustragerea unui bun care este legal sechestrat
2. Varianta agravată dacă fapta a fost săvârşită de custode
Obiect Relaţiile sociale referitoare la respectul datorat autorităţii şi implicit sechestrului legal
juridic aplicat
Obiect juridic secundar: relaţiile sociale privind patrimoniul, deoarece sustragerea este
susceptibilă de a produce o pagubă
Obiect bunul legal sechestrat care este sustras de sub sechestru
material - pot fi şi bunuri imobile
Subiecţi Subiect activ poate fi orice persoană în varianta tip iar în varianta agravată este calificat,
custodele.
Participaţia este posibilă sub toate formele
Subiectul pasiv este statul iar în subsidiar instituţia care a aplicat sechestrul legal.
Situaţia să existe un sechestru legal asupra bunului
premisă Pentru a fi legal, sechestrul trebuie aplicat de organul competent, în baza dispoziţiei
unui organ competent, cu respectarea condiţiilor privind natura bunurilor care urmează
a fi sechestrate.
Latura Elementul material constă în acţiunea de sustragere a bunului aflat în sechestru
obiectivă Sustragere nu semnifică un furt al bunului ci scoaterea bunului de sub autoritatea
organului care a instituit măsura sechestrului+inclusiv operatiuni juridice cu privire la
bun.Ex. o persoană este urmărită penal, i s-a pus sechestru asupra unui bun imobil,
dispunându-se notarea ipotecară, dar, având concursul unui nottar care acceptă să
utilizeze un înscris falsificat de la biroul de Cadastru în sensul că imobilul este liber de
sarcini, vinde imobilul unei persoane de bună-credinţă, pe lângă celelalte infracţiuni
(înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale) trebuie să răsoudă şi pentru sustragerea
bunului de sub sechestru, deoarece bunul nu va mai servi pt satisfacerea creanţei
creditului.
Nici în cazul bunurilor mobile acţiunea de a sustrge bunul nu constituie elementul
material al infracţiunii de furt. În unele cazuri, acţiunea de sustragere este dublată de
cea de furt, reţinându-se concurs între sustragere şi furt.
În schimb, cându bunurile sunt încredinţate unui custode iar acesta le sustrage de sub
sechestru nu este vorba de infracţiunea de furt. Dacă bunul nu este proprietatea
custodelui dar acesta şi-l însuşeşte infracţiunea de sustragere de sub sechestru în
varianta agravată nu va intra în concurs cu infracţiunea de furt ci cu cea de abuz de
încredere, deoarece bunul se află în stăpânirea de fapt a făptuitorului. SE poate reţine
abuz de încredere şi în cazul bunurilor de gen şi al celor individual determinate,
deoarece, în această situaţie, nu operează un transfer de proprietate.
Urmarea imediată: starea de pericol pentru prestigiul instituţiei care a aplicat
sechestrul.
Legătura de cauzalitate: ex ipsa re
Latura Vinovăţia: intenţia directă sau indirectă. Făptuitorul trebuie să cunoască faptul că bunul
subiectivă este legal sechestrat.
Formele Tentativa deşi posibilă nu este sancţionată. Infracţiunea se consumă la momentul
infracţiunii producerii urmării imediate.
- poate fi susceptibilă de formă continuată
Variante tip şi agravată
Sancţiuni închisoare alternativ cu amenda

9
 2. Infracțiuni contra înfăptuirii justiției
Nedenunţarea
Art. 266. 1. Fata persoanei care, luând cunoştinţă de comiterea unei fapte prevăzute de legea penală
contra vieţii sau care a avut urmare moartea unei persoane, nu înştiinţează de îndată autorităţile
2. Nedenunţarea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.
3. Nu se pedepseşte persoana care, înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva unei
persoane pentru săvârşirea faptei nedenunţate, încunoştinţează autorităţile competente despre
aceasta sau care, chiar după punerea în mişcare a acţiunii penale, a înlesnit tragerea la răspundere
penală a autorului sau a participanţilor.
Obiect Obiect juridic generic: relaţiile sociale privind înfăptuirea justiţiei
juridic Obiect juridic specific: relaţiile sociale privind înfăptuirea justiţiei ce presupun
sprijinirea autorităţilor în luarea la cunoştinţă despre comiterea unor infracţiuni grave,
cum sunt cele contra vieţii sau care au avut ca urmare moartea persoanei.

Obiect Întrucât valoarea socială protejată este abstractă, care nu se concretizează într-o
material entitate materială, infracţiunea nu are obiect material.
Subiecţi Subiect activ necircumstanţiat, poate fi orice persoană care ia cunoştinţă despre
comiterea unei infracţiuni grave, dintre cele la care se referă textul de lege.
Persona juridică poate răspune ca autor: ex. într-una din filiale nu s-au respectat
prevederile privind securitatea în muncă şi un salariat a muncit intoxicat, dar acest lucru
nu a ajuns la cunoştinţa autorităţilor. Dacă societatea mamă ia decizia să nu denunţe
fapte, reprezintă nedenunţare.
Participanţii la fapta prevăzută de legea penală contra vieţii sau care a avut ca urmare
moartea victimei nu vor fi subiecţi activi ai infracţiunii de nedenunţare, întrucât în
sarcina lor nu se poate reţine obligaţia de a denunţa faptele penale (de a se
autodenunţa). Totodată, dacă o persoană este tăinuitor sau favorizator al unei astfel de
infracţiuni se va reţine doar tăinuirea sau favorizarea. Obligaţia de denunţare incumbă
doar persoanelor străine de faptă (care nu au participat în calitate de complici,
coautori, tăinuitori, favorizatori).
Participaţia penală este greu de reţinut în practică. În primul rând, coautoratul nu este
posibil, întrucât este vorba de o obligaţie individuală a fiecărei persoane de a denunţa
astfel de fapte. Prin urmare, dacă mai multe persoane iau la cunoştinţă asemenea
fapte, fiecare va răspunde în calitate de autor. Complicitatea sau instigarea sunt greu
de imaginat, întrucât dacă o persoană ajută sau instigă, înssemnă că a luat cunoştinţă
de faptă, deci a devenit autor.
- dacă o persoană nu denunţă iar apoi instigă şi altă persoană să nu denunţe – nu este
concurs între nedenunţare şi instigare la nedenunţare (instigarea este absorbită)
Subiectul pasiv este statul, prin organul de justiţie a cărui activitate a fost perturbată
prin nedenunţare.
Situaţia Preexistenţa unei fapte prevăzute de legea penală, cunoscută de făptuitor. Aşadar,
premisă fapta trebuie să fi fost deja comisă, neputându-se reţine nedenunţarea pentru o faptă
ce ar urma să fie săvârşită.
- fapta trebuie să fie contra vieţii (omorul, determinarea sau înlesnirea sinuciderii,
uciderea la cererea victimei, uciderea nou-născutului de către mamă) + ultraj în
modalitatea omorului, ultraj judiciar, răzbunarea pt ajutorul dat justiţiei, violenţă în
familie raportat la omor sau omor calificat sau una care a avut ca urmare moartea
victimei (loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, violul care a avut ca urmare

10
 moartea victimei, etc)
- obligaţie denunţării există şi în cazul tentativei
- cunoaşterea faptei trebuie să aibă loc înainte ca organele de cercetare penală să
efectueze cercetări. Dacă o persoană află de asemenea fapte după începerea urmăririi
penale şi îl ajută în orice fel pe autor, nu se mai pune problema nedenunţării ci,
eventual a altor infracţiuni contra justiţiei.
Latura Elementul material este reprezentat printr-o inacţiune: neaducerea la cunoştinţă a
obiectivă faptei grave de care subiectul activ a luat cunoştinţă.
Dacă o persoană află cu aceeaşi ocazie de săvârşirea mai multor fapte şi omite să le
denunţe (ex. că vecinul său a omorât mai multe persoane la diferite intervale de timp),
se va reţine o singură infracţiune iar dacă află despre fapte pe rând se reţine
concurs.Ceea ce interesează este momentul când ia naştere obligaţia de denunţare.
Dacă o persoană nu încunoştinţează autorităţile iar apoi fiind chemată ca martor omite
să declare ceea ce ştie sau face declaraţii mincinoase sunt întrunite elementele
constitutive ale infracţiunii de nedenunţare şi ale infracţiunii de mărturie mincinoasă.
- poate intra în concurs cu lăsarea fără ajutor a unei persoane în dificultate.
Cerinţa ataşată elementului material: făptuitorul să nu înştiinţeze de îndată
autorităţile, adică la scurt timp după luarea la cunoştinţă. Nu există un termen prevăzut
de legiuitor, fiind o apreciere care se face de la caz la caz, în funcţie de împrejurările
obiective ale speţei (ex. locul în care se află, dacă a luat la cunoştinţă în timpul nopţii)
Destinatarii înştiinţării sunt autorităţile, în principiu organul de urmărire penală. Este
valabilă şi înştiinţarea la apelul 112 sau adresată unei autorităţi necompetente
Urmarea imediată: o stare de pericol pt înfăptuirea justiţiei
Legătura de cauzalitate: ex re
Latura Vinovăţia: intenţia directă sau indirectă. Nu va exista infracţiunea de nedenunţare în
subiectivă cazul faptelor preterintenționate, dacă decesul se produce mai târziu, făptuitorul
neputând anticipa deznodământul.
- nu se cere un mobil sau scop special
Forme - tentativa nu este posibilă
- infracţiunea se consumă în momentul expirării termenului prevăzut de legiuitor (de
îndată)
- nu este continuă şi nu poate fi săvârşită în formă continuată
Sancţiuni închisoarea alternativ cu amenda
Cauze de - nedenunţarea săvârşită de un membru al familiei
nepedepsire - persoana care, înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva unei
persoane pentru săvârşirea faptei nedenunţate, încunoştinţează autorităţile
competente despre aceasta sau care, chiar după punerea în mişcare a acţiunii penale, a
înlesnit tragerea la răspundere penală a autorului sau a participanţilor
Aspecte se pune în mişcare din oficiu şi urmează procedura comună.
procesuale

11
Omisiunea sesizării
Art. 267
1. Funcţionarul public care, luând cunoştinţă de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în
legătură cu serviciul în cadrul căruia îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de îndată a organelor de
urmărire penală
2. Când fapta este săvârşită din culpă

Obiect Obiect juridic special: relaţiile speciale privind înfăptuirea justiţiei

juridic Obiect juridic adiacent: relaţiile sociale ce presupun obligaţia funcţionarului public de a
sesiza existenţa unor fapte penale ce au legătură cu serviciul

Obiect nu are
material
Subiecţi Subiectul activ este circumstanţiat în persona funcţionarului public, în sensul art. 175
- ca şi în cazul denunţării, participanţii nu pot răspunde, întrucât obligaţia de sesizare
are în vedere doar persoane străine de faptă
- participaţia este posibilă doar sub forma instigării şi a complicităţii nu şi a
coautoratului (fiecare persoană va răspunde în calitate de autor)
Subiectul pasiv este statul, prin organul de justiţie a cărui activitate a fost prejudiciată.
Situaţia preexistenţa unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul (nu doar cu
premisă luarea la cunoştinţă în timpul serviciului)
fapta prevăzută de legea penală în legătură cu serviciul trebuie înţeleasă în sensul larg:
atât faptele de serviciu ca attare prevăzute de legiuitor în capitolul dedicat infracţiunilor
de serviciu (delapidare, abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu) dar şi cele de corupţie
(luarea de mită, darea de mită, trafic de influenţă) sau fapte care se comit în legătură cu
exercitarea atribuţiilor de serviciu (hărţuire sexuală, fals intelectual, furt). Faptele
respective nu trebuie comise neapărat de un funcţionar public sau alt angajat al
instituţiei unde lucrează subiectul activ.
- în situaţia în care obligaţia de sesizare este chiar una dintre atribuţiile funcţionarului
public (ex. evaziunea fiscală de către inspectorul DGFP) încălcarea acestei atribuţii intră
în sfera infracţiunilor de serviciu, putându-se reţine infracţiunea de abuz în serviciu,
dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii sau de corupţie.
- fapta în legătură cu serviciul, la care se referă textul de lege, poate îmbrăca şi forma
tentativei.
Luarea la cunoştinţă a faptei trebuie să fie efectivă. Nu este suficient ca funcţionarul să
aibă simple bănuieli cu privire la săvârşirea faptei.
Latura Elementul material: o inacţiune, respectiv nesesizarea organelor de urmărire penală.
obiectivă Fiind vorba de nerespectaera unei obligaţii impuse de lege, infracţiunea este una
omisivă proprie, întocmai ca nedenunţarea.
- în cazul în care o persoană află cu aceeaşi ocazie despre săvârşirea mai multor fapte se
reţine o singură infracţiune iar dacă ia cunoştinţă pe rând se reţine concurs.
- dacă o persoană nu încunoştinţează autorităţile iar apoi este chemată ca martor şi
omite să declare tot ce ştie sau face declarţii false – nedenunţare+ mărturie mincinoasă
- dacă funcţionarul primeşte o sumă de bani pt a nu face denunţarea: concurs între
nedenunţare şi luare de mită.
Cerinţa ataşată elementului material: făptuitorul să nu înştiinţeze de îndată

12
 autorităţile, adică la scurt timp după luarea la cunoştinţă
Spre deosebire de nedenunţare, destinatarii sesizării sunt clar specificaţi, având în
vedere calitatea subiectului activ, căruia i se cere o mai bună cunoaştere a dispoziţiilor
legale privind înfăptuirea justiţiei. Astfel, fapta trebuie sesizată organelor de urmărire
penală (nu neapărat cele competente material). Astfel, nu se poate reţine infracţiunea
de omisiune a sesizării dacă este sesizată DNA în loc de parchetul de pe lângă tribunal.
Se va reţine fapta chiar dacă autorul este ofiţer de poliţie şi efectuează doar propriile
verficări, fără a denunţa fapta săvârşită, deşi cunoaşte caracterul infracţional al
acesteia.
- sesizarea nu trebuie să îndeplinească toate condiţiile prevăzute de Codul de procedură
penală.
Urmarea imediată: stare de pericol pentru înfăptuirea justiţiei. Dacă se produce şi un
rezultat, el nu influenţează existenţa infracţiunii, dar poate fi avut în vedere de instanţă
pentru individualizarea pedepsei.
Legătura de cauzalitate: ex re
Latura Vinovăţia: intenţia directă şi indirectă pentru varianta de la alin 1 şi culpa pt varianta de
subiectivă la alin 2.
- mobilul şi scopul nu sunt relevante pt existenţa infracţiunii dar post servi la
individualizarea sancţiuinii
Forme Actele preparatorii şi tentativa nu sunt posibile.
Consumarea are loc în momentul expirării termenului prevăzut de legiuitor (de îndată).
- infracţiunea nu este continuă şi nu poate fi săvârşită în formă continuată.
Variante alin 2 prevede o variantă atenunată care se diferenţiază prin forma de vinovăţie: culpa
Sancţiuni şi închisoarea alternativ cu amenda
aspecte Acţiunea se pune în mişcare din oficiu
procesuale

Inducerea în eroare a organelor judiciare

Art. 268
1. Sesizarea penală, făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de
legea penală ori în legătură cu săvârșirea unei asemenea fapte de către o persoană, cunoscând că
aceasta este nereală
2. Producerea sau ticluirea de probe nereale, în scopul de a dovedi existenţa unei fapte prevăzute de
legea penală ori săvârşirea acesteia de către o anumită persoană
3. Nu se pedepseşte persoana care a săvârşit inducerea în eroare a organelor judiciare, dacă declară,
înainte de reţinerea, arestarea sau de punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva celui faţă de care
s-a făcut denunţul sau plângerea ori s-au produs probele, că denunţul, plângerea sau probele sunt
nereale.
Obiect Obiect juridic special: relaţiile sociale privind înfăptuirea justiţiei, relaţii ce presupun ca
juridic activitatea organelor de urmărire penală şi a instanţelor să nu fie deturnată de la cursul
firesc,prin sesizări sau probe care să nu corespundă adevărului.
Infracţiunea poate avea obiect juridic secundar care constă în drepturile şi libertăţile
eventual învinuite pe nedrept.
Obiect nu are nici în varianta tip de la alin 1 nici în varianta de la alin 2. Probele nereale nu
material reprezintă obiect material al infracţiunii ci, eventual, un produs al acesteia sau mijloace
de săvârşire.

13
Subiecţi Subiectul activ nu este circumstanţiat.În varianta de la alin 2 dacă elementul material
este săvârşit de un organ de cercetare penală, procuror sau judecător, va fi incidentă
infracţiunea de cercetare abuzivă şi nu cea de inducere în eroare a organelor judiciare.
Persoana juridică poate fi autor al infracţiunii, participaţia este posibilă sub toate
formele.Se reţine autorat atunci când mai multe persoane întocmesc împreună o
sesizare falsă. Dacă o persoană formulează o sesizare mincinoasă iar cealaltă produce
probe în sprijinul sesizării, fiecare va răspunde în calitate de autor (una pentru varianta
de la alin.1 iar cealaltă pentru 2). Dacă o persoană depune sesizare prin mandatar iar
acesta cunoaşte caracterul nedrept al învinuirii, cea dintâi va răspunde în calitate de
autor iar mandatarul în calitate de complice.
Subiectul pasiv este statul, prin organele de justiţie ale căror activităţi sunt perturbate.
Poate exista şi un subiect pasiv secundar, respectiv persoana învinuită mincinos. Dacă
prin sesizări succesive sau prin aceeaşi sesizare sunt învinuite mincinos mai multe
persoane, se va reţine un concurs de infracţiuni, întrucât sunt afectate relaţiile sociale
privind înfăptuirea justiţiei cu privire la fiecare dintre aceste persoane.
Latura Elementul material, în varianta tip, constă într-o acţiune, anume aceea de a sesiza
obiectivă organele judiciare (prin plângere, denunţ, plângere prealabilă). Pentru existenţa
infracţiunii nu este necesară respectarea tuturor condiţiilor cerute de legea procesual
penală pt modul de sesizare: denunţul poate fi şi anonim sau semnat cu un nume fictiv
sau cu pseudonim.
Textul de lege are în vedere 2 ipoteze:
- sesizarea se face cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea penală (iar nu a
unei infracţiuni). Aşadar, pentru existenţa infracţiunii este valabilă şi o sesizare in rem.
Dacă prin acceeaşi sesizare se desemnează şi un autor, se va reţine o singură infracţiune
- sesizarea se face cu privire la o persoană care a săvârşit o faptă prevăzută de legea
penală. Această ipoteză presupune ca persoana să fie identificată prin nume şi prenume
ori alte elementeprin care să poată fi identificaă în mod neechivoc. Poate fi şi o
persoană juridică.
- fapta nu reprezintă infracţiune dacă persoana se autoînvinovăţeşte mincinos ori
produce probe împotriva sa, într-o asemenea situaţie putându-se ridica, eventual,
problema favorizării făptuitorului, dacă autoînvinuirea are ca scop ascunderea
adevăratului făptuitor.
- se reţine concurs dacă prin aceeaşi sesizare sau prin sesizări succesive sunt învinuite
mai multe persoane.
Cerinţa esenţială ataşată elementului material în varianta tip: fapta să fie nereală,
ceea ce presupune ca învinuirea să fie mincinoasă, iar acest aspect să fie cunoscut de
făptuitor. O asemenea împrejurare trebuie stabilită dincolo de orice îndoială rezonabilă.
De asemenea, sesizarea trebuie să se facă cu privire la o faptă prevăzută de legea
penală, iar nu cu privire la o contravenţie, o faptă disciplinară sau de altă natură.
Nu este necesar ca făptuitorul să indice încadrarea juridică ci trebuie doar să descrie
fapta.
Dacă o persoană formulează o sesizare în care arată că o faptă prevăzută de legea
penală a fost comisă de o anumită persoană, ştiind că, în realitate, autorul este o altă
persoană, vor fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de inducere în eroare a
organelor judiciare.
În varianta specială de la alin 2, elementul material se realizează prin producerea sau
ticluirea de probe nereale.
Producerea de probe constă în aducerea, depunerea la organele judiciare a unor probe

14
 în care adevărul este alterat (de ex. se depune un înscris falsificat)
Ticluirea de probe presupune crearea unei aparenţe care să fie luată drept probă. În
acest sens, autorul construieşte el însuşi probe, le născoceşte, făcând în aşa fel încât o
situaţie de fapt să pară reală (ex. plantează probe la domiciliul unei persoane). În cazul
ticluirii, probele pot fi reale, dar amplasarea lor într-un alt context conduce la reţinerea
unei realităţi deformate (ex. se depune un înscris real lalocul săvârşirii unei infracţiuni
pt a dovedi că singura persoană care îl avea ar fi fost în acel loc).
Dacă producerea sau ticluirea constituire prin ea însăşi o infracţiune (ex. fals în
înscrisuri sub semnătură privată), vor fi aplicabile dispoziţiile de la concurs.
Dacă se foloseşte atât producerea cât şi ticluirea de probe, se reţine o singură
infracţiune, iar nu un concurs.
Urmarea imediată: o stare de pericol privind înfăptuirea justiţiei. Poate avea şi o
urmare imediată secundară, care constă în vătămarea drepturilor unei persoane
nevinovate.
Legătura de cauzalitate: ex re.
Latura Vinovăţia: intenţia directă sau indirectă. Condiţia ataşată laturii subiective este ca
subiectivă sesizarea să se facă cu rea-credinţă, în sensul că autorul trebuie să ştie că învinuirea
este nereală iar respectiva persoană este nevinovată.
Nu orice învinuire neadevărată conduce la reţinerea infracţiunii, putând fi făcută şi cu
bună-credinţă. De asemenea, nevinovăţia persoanei acuzate şi vinovăţia acuzatorului
sunt situaţii juridice difereite care nu se pot deduce una din alta.
- mobilul şi scopul nu sunt relevante pt existenţa infracţiunii dar post servi la
individualizarea sancţiuinii.

Forme Actele preparatorii şi tentativa sunt posibile dar nu sunt incriminate. Dacă se realizează
conţinutul constitutiv al altei infracţiuni, se va reţine această infracţiune.
Infracţiunea se consumă fie în momentul în care sesizarea sau denunţul a ajuns la
organele de urmărire penală, fie atunci când probele produse ori ticluite au fost folosite
în scopul de a dovedi existenţa unei fapte prevăzute de legea penală. Simpla producere
ori ticluire de probe mincinoase nu poate fi considerată infracţiune, reprezentând doar
o tentativă, care nu este incriminată.
- poate fi săvârşită în formă continuată, momentul epuizării fiind al ultimului act de
executare.
Variante o variantă tip şi o variantă asimilată/agravată care nu poate intra în concurs cu varianta
tip- se reţine o singură infracţiune cu referire la ambele variante

Sancţiuni şi închisoarea alternativ cu amenda

aspecte - cauza de nepedepsire de la alin.3
procesuale - acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu

15
Art. 269 Favorizarea făptuitorului
1. Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală,
tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate
2. Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru
fapta săvârşită de autor.
3. Favorizarea săvârşită de un membru al familiei nu se pedepseşte.
Obiect Obiect juridic special: relaţiile privind înfăptuirea justiţiei penale, care presupun
juridic interdicţia împiedicării realizării justiţiei prin ajutarea infractorului.
Obiect nu are
material
Subiecţi Subiectul activ este necircumstanţiat, poate fi orice persoană inclusiv o persoană
juridică. Participantul la acţiunea făptuitorului nu mai răspunde şi pentru infracţiunea
de favorizare a făptuitorului, chiar dacă ulterior îl ajută pe acesta în scopul prevăzut de
art 269, pt că nimeni nu poate fi favorizator al unei fapte pe care el însuşi a comis-o
(chiar în calitate de instigator sau complice). Însă, persoana care declară în mod
mincinos că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, pt a-l ajuta pe autorul
acesteia să se sustragă de la răspunderea penală răspunde pentru infracţiunea de
favorizare a infractorului.
Avocatul poate fi subiect activ al infracţiunii. Totuşi, el nu va putea răspunde penal pt
această infracţiune dacă va putea, utilizând căile legale şi interpretarea legii,să obţină o
hotărâre prin care se respinger propunerea de arestare preventivă sau una de achitare,
chiar dacă clientul său este vinovat.
Subiectul pasiv al unei infracţiuni care se urmăreşte la plângerea prealabilă nu poate fi
subiect activ al infracţiunii de favorizare a făptuitorului dacă decide să nu formuleze o
astfel de plângere sau dacă îşi retrage plângerea. O astfel de persoană poate fi subiect
activ numai după pronunţarea hotărârii de condamnare. În alte situaţii, persoana
vătămată poate fi subiect activ al acestei infracţiuni (ex. victima unei tentative la omor).
- membrii familiei în înţelesul art. 177 beneficiază de o cauză de nepedepsire.
- participaţia este posibilă în toate formele. Complicitatea este greu de distins de
coautorat, având în vedere faptul că ajutorul dat unei persoane pt a sprijini autorul unei
fapte prevăzute de legea penală constituie deja elemenul material al infracţiunii.
Doctrina a propus drept criteriu de distincţie intenţia de ajutorare exclusivă a
favorizatorului (caz în care fapta constituie complicitate) sau şi de ajutor dat autorului
(caz în care se va reţine coautorat).
Cu privire la instigare, în practică s-a reţinut că determinarea unei părţi vătămate de a
da declaraţii, în favoarea unei alte persoane cercetare pt săvârşirea infracţiunii de
tâlhărie constituie tocmai ajutorul ce constituie elementul material al infracţiunii.
Subiectul pasiv este statul, prin organul judiciar a cărei activitate este perturbată.
Locul şi Infracţiunea poate fi săvârşită doar după comiterea faptei prevăzute de legea penală la
timpul care se referă art. 269
săvârşirii Locul săvârșirii infracţiunii nu prezintă relevanţă.
Situaţia o cauză penală potenţială sau aflată în cercetare ori în faza de judecată (prima teză)şi
premisă existenţa unei hotărâri prin care s-a pronunţat o pedeapsă sau o măsură privativă de
libertate (teza a II-a constând în ajutorul dat pentru a împiedica executarea unei
pedepse sau a unei măsuri privative de libertate. Prin cauză penală potenţială se
înţelege existenţa unor împrejurări care să facă probabilă declanşarea unor cercetări
penale, nefiind nevoie de existenţa unei fapte reale. Spre ex, o persoană roagă un

16
 prietent să îl ascundă deoarece se teme că cineva îl va denunţa pe nedrept pentru furt.
Dacă se declanşează ancheta penală, prietenul poate fi tras la răspundere penală, chiar
dacă se dovedeşte că persoana era nevinovată, pt că a prejudiciat activitatea de justiţie
penală.
Cauza penală potenţială poate avea în vedere orice faptă prevăzută de legea penală.
Poate exista inclusiv favorizare la favorizare. Fapta al cărei autor este favorizat poate fi
săvârşită şi din culpă.
Latura Elementul material constă în ajutorul dat făptuitorului, fiind vorba de o favorizare
obiectivă personală. Ajutorul se poate realiza prin acţiune (ascunderea unei persoane) sau
inacţiune (medicul care nu acordă primul ajutor unei persoane urmărite de poliţie, care
şi-a cauzat arsuri ale mâinilor, pt ca amprentele acesteia să fie imposibil de identificat).
Ajutorul poate interveni oricând de la momentul săvârşirii faptei, inclusiv după
rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Dacă ajutorul este dat ca urmare a
unei înţelegeri anterioare sau concomitente săvârşirii faptei prevăzute de legea penală,
se ridică problema complicităţii la fapta respectivă iar nu a favorizării.
Dacă ajutorul este dat sub forma unei mărturii mincinoase, se va reţine doar
infracţiunea de mărturie mincinoasă. Dacă făptuitorul instigă o altă persoană să dea o
declaraţie mincinoasă în calitate de martor în unul dintre scopurile prevăzute de art 269
se va reţine instigare la mărturia mincinoasă. Dacă ajutorul presupune o declaraţie dată
în condiţiile art 326, se va reţine fals în declaraţii iar dacă ajutorul este dat în una din
modalităţile art 270 se va reţine doar infracţiunea de tăinuire.
În cazul în care ajutorul se realizează într-o modalitate care constituie prin ea însăşi o
infracţiune, iar conţinutul constitutiv al acesteia este diferit de cel al favorizării (ex. se
falsifică un înscris oficial) se va reţine concurs între favorizarea făptuitorului şi acea
infracţiune.
Dacă subiectul activ are o calitate oficială (ex. functionar public), se poate pune
problema reţinerii şi a infracţiunii de abuz în serviciu, dacă e vorba de un act ce intră în
atribuţiile de serviciu şi dacă se creează o vătămare a drepturilor sau intereselor
legitime ale unei persoane.
- poate fi reţinută şi în concurs cu infracţiunea de luare de mită
Condiția atașată elementului material este ca acțiunea de ajutorare să fie făcută în
scopul:
- împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală (făptuitorul spune că nu
știe unde se află o persoană căutată de poliție, deși se află în locuința sa)
- împiedicării sau îngreunării tragerii la răspundere penală (ex. o persoană este
avertizată să fugă din țară pt că urmează să fie judecată)
- împiedicării sau îngreunării executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de
libertate
Urmarea imediată: stare de pericol pt înfăptuirea justiției. Această caracteristică face
ca infracțiunea să existe chiar dacă scopul în care a fost acordat ajutorul nu s-a realizat.
Legătura de cauzalitate: ex re
Latura Vinovăția: intenția directă sau indirectă. Condiția atașată laturii subiective: favorizatorul
subiectivă știe, în momentul comiterii faptei, că s-a comis o faptă prevăzută de legea penală, pe al
cărui autor îl ajută prin acțiunea sau inacțiunea sa. Pt existența infracțiunii nu este
necesar ca persoana favorizată să știe că este ajutată.
Forme Actele preparatorii și tentativa sunt posibile dar nu sunt pedepsite. Infracțiunea se
consumă în momentul realizării elementului material. Infracțiunea poate fi comisă și în
formă continuată, caz în care epuizarea se produce odată cu săvârșirea ultimului act de

17
 executare.
Sancțiuni Limitele nu pot depăși pedeapsa prevăzută de lege pt fapta săvârșită de autor.
- poate răspunde civil în solidar cu autorul
- acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu

Tăinuirea
Art. 270 Primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun, de către o persoană
care fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete că acesta provine din săvârșirea unei
fapte prevăzute de legea penală, chiar fără a cunoaște natura acesteia.
2. Pedeapsa aplicată tăinuitorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru
infracțiunea săvârșită de autor.
3. Tăinuirea săvârșită de un membru al familiei nu se pedepsește.

Obiect Obiect juridic generic: relaţiile privind înfăptuirea justiţiei.

juridic Obiect juridic special: relațiile privind înfăptuirea justiției penale, relații care nu
trebuie să fie perturbate prin ascunderea bunurilor care au proveniență infracțională.
Poate avea și un obiect juridic adiacent care constă în relațiile patrimoniale a căror
normală derulare presupune împiedicarea introducerii în circuitul civil a bunurilor ce au
proveniență infracțională.
Obiect nu are obiect material principal dar se poate vorbi de un obiect material adiacent,
material reprezentat de bunul provenit din comiterea unei fapte prevăzute de legea penală.
Subiecți Subiectul activ nu este circumstanțiat. În mod excepțional, poate fi chiar proprietarul
bunului, atunci când bunul provenind dintr-o faptă săvârșită față de o persoană care
deținea în mod legitim bunul (ex. creditor gajist)
- membrii de familie nu răspund penal
- nu poate fi subiect activ nici participantul. Dacă există o înțelegere prealabilă, se reține
complicitatea la acea faptă și nu tăinuirea
- persoana juridică poate fi subiect activ
- participația este posibilă în toate formele
Subiectul pasiv principal este statul, prin organele de justiție a căror activitate este
perturbată. Subiectul pasiv adiacent nu este circumstanțiat, iar acesta poate fi atât o
persoană fizică cât și una juridică. Specific pt tăinuire este faptul că subiectul pasiv
adiacent este unul indirect, în sensul că coincide cu subiectul pasiv al infracțiunii
principale.
Locul și - există o cerință de timp implicită: infracțiunea poate fi comisă doar după comiterea
timpul faptei prevăzute de legea penală
- locul nu are relevanță
Situația existența unui bun provenit din comiterea unei fapte prevăzute de legea penală
premisă - fapta anterioară nu este întotdeauna o infracțiune contra patrimoniului (poate fi și o
infracțiune de corupție)
Latura Elementul material constă într-o acțiune care poate fi realizată într-una din cele 4
obiectivă modalități prevăzute de textul incriminator: primirea, dobândirea, transformarea sau
înlesnirea valorificării unui bun provenit dintr-o faptă penală.
Primirea bunului = echivalentul unei detenții precare. A primi bunul înseamnă a-l
accepta cu orice titlu: gaj, depozit, comodat
Dobândirea bunului = a-l lua în stăpânire, a deveni proprietarul bunului prin cumpărare,

18
 schimb, acceptarea unei donații.
Transformarea bunului = modificarea substanței sau formei (ex. bunul este demontat,
topit, vopsit)
Înlesnirea valorificării = a sprijini la înstrăinarea bunului
- unitatea infracțiunii este păstrată chiar dacă se realizează succesiv modalități diferite.
- modalitățile sunt limitative. De ex. nu se realizează elementul material în ipoteza în
care făptuitorul consumă bunuri (băuturi și țigări) cu banii rezultați din vânzarea unui
bun sustras, vânzare realizată de autorul sustragerii.
Urmarea imediată principală: stare de pericol pt relațiile sociale privind înfăptuirea
justiției penale.
Urmare imediată adiacentă: schimbarea situației de fapt a bunului, fie prin trecerea lui
în altă sferă patrimonială, fie prin modificarea substanței și formei sale.
Legătura de cauzalitate: ex re
Latura Vinovăția: intenția directă sau indirectă
subiectivă Cerința esențială atașată elementului material: făptuitorul să aibă cunoștință de faptul
că bunul provine din comiterea unei fapte prevăzute de legea penală sau să fi
prevăzut din împrejurările concrete, că aceasta provine din săvârșirea unei fapte
prevăzute de legea penală, chiar fără a cunoaște natura acesteia. Cele două condiții
sunt alternative
- este important, de asemenea, ca între tăinuitor și autorul faptei anterioare să nu
existe o înțelegere prealabilă, pt că în acest caz este vorba de complicitate.
- tăinuirea repetată se transformă în complicitate: ex. cel care primește repetat bunuri
furate pt a le vinde. Primul act este de tăinuire iar celelalte de complicitate la furt în
formă simplă sau continuată, după caz, aflate în concurs real.
Forme tentativa nu este pedepsită
- consumarea faptei are loc în momentul realizării elementului material, în oricare din
modalitățile prevăzute în textul incriminator.
- poate avea formă continuată, spre exemplu, în cazul transformării, când aceasta
necesită o suită de operații. În acest caz, fapta se consideră epuizată odată cu
efectuarea ultimului act al acțiunii de tăinuire.
Sancțiuni limitele fixate de legiuitor nu pot depăși pedeapsa prevăzută de lege pt fapta din care
provine bunul tăinuit.
- cauză de nepedepsire în cazul faptei comise de un membru al familiei
- acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu. Competența în cazul judecății aparține
instanței care judecă infracțiunea la care se referă tăinuirea.

19
Obstructionarea justitiei (art. 271 C.p.)

 Este fapta persoanei care, fiind avertizata asupra consecintelor faptei sale asupra activitații organelor de

urmarire penala sau de judecata, fie împiedica, fara drept, organul de urmarire sau instanta sa efectueze,

în condit iile legii, un act procedural, fie refuza sa puna la dispozitia organului de urmarire penala,

instantei sau judecatorului sindic, în tot sau în parte, datele, informat iile, înscrisurile sau bunurile

detinute, care i-au fost solicitate în mod explicit, în conditiile legii, în vederea solutionarii unei cauze

penale sau civile în general (inclusiv de drept administrativ-fiscal, de drept al muncii, privind insolvența

sau privind lit igiile între profesionișt i). [1]

 [1] Art. 271 C.p. - (1) Persoana care, fiind avertizata asupra consecintelor faptei sale:

 a) împiedica, fara drept, organul de urmarire sau instanta sa efectueze, în condit iile legii, un act

procedural;

 b) refuza sa puna la dispozit ia organului de urmarire penala, instantei sau judecatorului sindic, în tot sau

în parte, datele, informat iile, înscrisurile sau bunurile detinute, care i-au fost solicitate în mod explicit, în

condit iile legii, în vederea solutionarii unei cauze, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau

cu amenda.

 (2) Dispozit iile alin. (1) nu se aplica în cazul persoanei urmarite sau judecate pentru infractiunea care

formeaza obiectul procesului penal.

 Așa cum s-a aratat în Expunerea de motive la proiectul de Cod penal 2009, „preocuparea pentru

asigurarea autoritatii justitiei si a desfasurarii în cele mai bune conditii a procedurilor judiciare,

inclusiv prin mijloace penale, este întâlnita si în diferite legislatii penale europene precum art. 366 din

codul penal italian, art. 463 din codul penal spaniol, art. 434-15-1 din codul penal francez, art. 192 -

193 din codul penal olandez si în Capitolul 17 - Sectiunea 13 alin.(2) din codul penal suedez, care

contin reglementari similare”.

 Daca obiectul juridic generic este reprezentat de relațiile sociale privind înfaptuirea just iției, obiectul
20
juridic specific se refera acel fascicul de relații sociale privind, alternat iv, realizarea unor acte de

procedura, administrarea unor mijloace materiale de proba (date, informat ii, înscrisuri) sau punerea la

dispoziția organului de urmarire penala, a instantei ori a judecatorului sindic a bunurilor det inute de

subiectul act iv, protejarea acestor relații sociale fiind esențiala pentru buna administrare a just iției.

 Fiind o infracțiune de pericol, obstructionarea just itiei nu are un obiect material, datele sau informatiile

pe suport material, ca și înscrisurile reținute sau bunurile deținute de faptuitor și nepredate, deși i-au fost

solicitate explicit, fiind numai mijlocul de savârșire a acestei infracțiuni, iar nu ent itatea materiala în

care se regasește valoarea sociala ocrotita penal.

 Subiectul activ al acestei infracțiuni nu este circumstanțiat, el putând fi orice persoana care r aspunde

penal, cu excepția suspectului sau inculpatului în cauza penala întrucât la alin. (2) al art. 271 este

prevazuta o cauza just ificativa prin care se înlatura caracterul penal al faptei atunci când subiectul activ

al infracțiunii de obstrucționare a just iției este chiar persoana urmarita sau judecata pentru infract iunea

care formeaza obiectul procesului penal. Suspectul sau inculpatul nu poate fi obligat sa aduca probe

împotriva propriei persoane.

 Aceasta prevedere este în concordanța cu cea din art. 99 alin. (2) Cod procedura penala potrivit cu care

„suspectul sau inculpatul beneficiaza de prezumtia de nevinovatie, nefiind obligat sa îsi dovedeasca

nevinovatia, si are dreptul de a nu contribui la propria acuzare”.

 Raspunderea penala a persoanei juridice poate fi reținuta cu relat iva ușurința în cazul acestei infracțiuni.

 Participația penala este posibila sub toate formele.

 Subiectul pasiv principal este statul român, ca titular al dreptului de înfaptuire a just iției, iar subiect

pasiv secundar, dar direct, nemijlocit, este organul judiciar a carui activitate este periclitata sau

perturbata prin savârșirea infracțiunii.

 Obstrucționarea just iției poate fi comisa numai în cadrul și în t impul derularii unei proceduri judiciare și

niciodata înainte de declanșarea acesteia întrucât textul incriminator prevede ca faptuitorul trebuie sa fie
21
avert izat de organele de urmarire penala sau de judecata asupra consecintelor faptei sale, numai dupa

acest moment putându-se consuma infracțiunea.

 În cadrul conținutului const itutiv regasim ca situație premisa existența procedurii judiciare.

 Elementul material din cadrul laturii obiect ive este reprezentat alternat iv de una dintre cele doua acțiuni:

 1) împiedicarea organului de urmarire penala sau a instantei sa efectueze, în condit iile legii, un act

procedural, cerința esențiala atașata elementului material în aceasta modalitate fiind aceea ca fapta sa fie

savârșita fara drept, sau

 2) refuzul de a pune la dispozit ia organului de urmarire penala, instantei sau judecatorulu i sindic, în tot

sau în parte, datele, informat iile, înscrisurile sau bunurile det inute, care i-au fost solicitate în mod

explicit, în condit iile legii, fie în faza de urmarire penala, fie în faza de judecata sau într -un proces civil,

în vederea solutionarii unei cauze.

 În aceasta ipoteza nu poate fi vorba despre simpla omisiune de a transmite date, informat ii, înscrisuri sau

bunuri det inute de faptuitor, ci despre o acțiune conșt ienta a acestuia de refuz expres sau implicit la o

cerere expresa, neechivoca, facuta în temeiul legii, din partea organului judiciar, care a avertizat anterior

autorul despre consecințele penale ale refuzul sau.

 De altfel, potrivit art. 10 alin. (2) Cod procedura civila „daca o parte detine un mijloc de proba,

judecatorul poate, la cererea celeilalte parti sau din oficiu, sa dispuna înfatisarea acestuia, sub

sanctiunea platii unei amenzi judiciare” stabilite între 50 și 700 lei, potrivit art. 187 punctul (2) Cod

procedura civila, literele de la (d) la (i), iar în cadrul procesului penal predarea obiectelor, înscrisurilor

sau a datelor informatice se face potrivit art. 170 C.p.p.

 Daca obiectul sau înscrisul cerut nu este predat de bunavoie, el poate fi ridicat silit de organul de

urmarire penala, prin ordonanta, sau de instanta de judecata, prin încheiere, potrivit art. 171 C.p.p..

 Rezulta din coroborarea acestor texte de lege ca infracțiunea de obstrucționare a just iției, în modalitatea

prevazuta de art. 271 alin. (1) litera (b) C.p., poate fi savârșita numai în ipoteza în care instanța civila are
22
nevoie de obținerea unui mijloc de proba esențial pentru soluționarea cauzei, deținut de o parte în

procesul civil, iar aceasta din urma, deși amendata și avert izata asupra consecințelor faptei sale, refuza

sa puna la dispozit ia instantei sau judecatorului sindic mijlocul de proba solicitat, ori în ipoteza în care

organul de urmarire penala sau instanța penala are nevoie de obiecte, înscrisuri ori date informat ice pe

care nu le poate obține pe cale de ridicare silita și pune în vedere persoane i care le deține sa le predea,

sub sancțiune penala în caz de refuz.

 Daca actul procedural împiedicat de faptuitor nu este efectuat în condit iile legii sau daca datele,

informat iile, înscrisurile sau bunurile det inute și refuzate la predare nu i-au fost solicitate faptuitorului în

mod explicit și în condit iile legii, fapta nu va fi infracțiune de obstrucționare a justiției, în aceste ipoteze

organul judiciar depașindu-și atribuțiile legale și nemaifiind protejat de norma penala.

 Urmarea imediata consta în starea de pericol ce se creeaza pentru buna înfaptuire a just iției, iar legatura

de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediata rezulta din materialitatea faptei, nefiind

necesara probarea ei dist incta.

 Sub aspectul laturii subiect ive, infracț iunea este caracterizata de elementul subiectiv ce se prezinta sub

forma intenției directe sau indirecte, faptuitorul fiind avertizat asupra consecintelor faptei sale și

acționând în deplina cunoștința de cauza.

 Mobilul și scopul, deși nu sunt determinant e pentru existența acestei infracțiuni, pot fi reținute în vedere

individualizarii pedepsei.

 Tentativa, deși posibila la modalitatea împiedicarii, nu este incriminata. Consumarea infracțiunii are loc

la momentul în care se produce împiedicarea efect iva a organului de urmarire penala sau a instantei sa

efectueze un act procedural în condițiile stabilite de aceasta, respectiv la momentului refuzului

neechivoc al faptuitorului – fie prin negare expresa a predarii datelor, informat iilor, înscrisurilor sau

bunurilor det inute, fie prin lasarea sa treaca a termenului limita acordat pentru conformarea la cerința

explicita a organului judiciar.

23
 Obstrucționarea just iției se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda între 120 si 240

de zile-amenda. Competența de judecata în prima instanța aparține judecatoriei.

Influentarea declaratiilor – art. 272 C.p.

 Potrivit alin. (1) al art. 272 C.p., influențarea declarațiilor reprezinta încercarea de a determina sau

determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin alta

fapta cu efect vadit int imidant comisa asupra sa ori asupra unui membru de familie, sa nu sesizeze

organele de urmarire penala, sa nu dea declarat ii, sa îsi retraga declarat iile, sa dea declarat ii mincinoase

ori sa nu prezinte probe, într-o cauza penala, civila sau în orice alta procedura judiciara.

 Incriminarea apare ca o combinație între infracțiunea prevazuta în art. 261 din Codul penal anterior

(Încercarea de a determina marturia mincinoasa) și incriminarile existente în art. 434-5, 434-8 și 434-15

ale Codului penal francez.

 De altfel acest lucru rezulta și din Expunerea de motive la proiectul de Cod penal 2009, unde se arata ca

reglementari similare au fost relativ recent adoptate și de alte coduri penale europene, cum ar fi „§160

din Codul penal german, art. 464 din Codul penal spaniol, art. 377bis din Codul penal italian, art. 4345,

 Obiectul juridic specific acestei infracțiuni este complex, pe de o parte fiind vorba despre relațiile

sociale privind derularea în condiții normale a procesului penal, atât în faza de urmarire, cât și în faza de

judecata, fara afectarea demersului de aflare a adevarului și restabilire a ordinii de drept, precum și

neafectarea procesului civil sau a unei alte proceduri judiciare.

 Pe de alta parte reținem și relațiile sociale condiționate în existența și normala lor derulare de respectarea

libertații psihice a persoanelor care sunt participanți în procesul penal sau civil ori în cadrul altei

proceduri judiciare.

 În cazul existenței unei constrângeri fizice poate exista un obiect material secundar constând în corpul
24
persoanei asupra careia s-a exercitat.

 Subiectul activ nu este circumstanțiat prin vreo calitate ceruta de lege, iar subiectul pasiv secundar este

un participant în procesul penal sau civil ori într-o alta procedura judiciara: parte, martor, expert,

interpret sau un membru de familie al acestuia. Noțiunea „membru de familie” este definita de art. 177

C.p.

 Ca situație premisa în cadrul conținutului const itutiv al infracțiunii se reține alternat iv fie o fapta

prevazuta de legea penala, urmata sau nu de urmarire penala și eventual de judecata, fie o cauza civila

sau orice alta procedura judiciara în derulare.

 Elementul material în cadrul laturii obiective este reprezentat de o acțiune încercata sau reușita de

determinare a unei persoane, indiferent de calitatea acesteia în proces, savârșita prin corupere, prin

constrângere ori prin alta fapta cu efect vadit intimidant comisa asupra sa ori asupra unui membru de

familie, sa nu sesizeze organele de urmarire penala, sa nu dea declarat ii, sa îsi retraga declarat iile, sa dea

declarat ii mincinoase ori sa nu prezinte probe, într-o cauza penala, civila sau în orice alta procedura

judiciara.

 Spre deosebire de infracțiunea de încercare de a determina marturia mincinoasa, prevazuta de art. 261

din Codul penal anterior, și care era o inst igare neurmata de executare la savârșirea infracțiunii de

marturie mincinoasa, influențarea declarațiilor cuprinde atât inst igarea nereușita, cât și inst igarea urmata

de o marturie mincinoasa, dar și de alte fapte cu sau fara conotație penala: nedenunțare (care este

infracțiune atunci când omisiunea privește o infracțiune contra vieții sau având ca urmare moartea unei

persoane), omisiunea sesizarii (care este infracțiune atunci când este savârșita de un funcționar public

care, luând cunostinta de savârsirea unei fapte prevazute de legea penala în legatura cu serviciul în

cadrul caruia îsi îndeplineste sarcinile, nu înst iinteaza de îndata autoritatile) , obstrucționarea justiției

(prin neprezentarea unor probe), dar și omisiunea de a da declarații sau retragerea unor declarații ori

nedepunerea unor probe care nu au fost solicitate expres de organul judiciar.

25
 Influențarea part icipantului întru-un proces se face prin corupere, prin constrângere sau prin alta fapta cu

efect vadit int imidant. Coruperea se realizeaza prin acordarea unor avantaje în bani sau alte foloase

direct catre subiectul pasiv adiacent sau indirect, mediat, prin intermediul unei alte persoane, inclusiv un

membru al familiei acestuia, pentru a determina subiectul pasiv nemijlocit sa nu sesizeze organele de

urmarire penala, sa nu dea declarat ii, sa îsi retraga declarat iile, sa dea declarat ii mincinoase ori sa nu

prezinte probe. Același comportament poate fi determinat de faptuitor și prin constrângere, fizica sau

psihica, constrângerea psihica putând fi exercitata și prin intermediul constrângerii fizice asupra unui

membru de familie al vict imei. Legiuitorul face referire și la „alta fapta cu efect vadit int imidant” pentru

a sublinia ca int imidarea nu se limiteaza la constrângere, dar exprimarea este destul de vaga și poate

atrage crit ici de aplicare a analogiei în materie penala, reprezentând o încalcare a principiului legalitații

incriminarii prin neclaritatea textului incriminator.

 Potrivit art. 272 alin. (1), teza a doua, daca actul de int imidare sau corupere constituie prin el însusi o

infractiune, se aplica regulile privind concursul de infractiuni.

 Urmarea imediata principala este crearea unei stari de pericol pentru înfaptuirea just iției, indiferent daca

acțiunile urmarite de fatuitor pentru a fi realizate de vict ima sa au fost sau nu duse la îndeplinire,

subiectul pasiv direct, nemijlocit având de suportat o stare de pericol pentru libertatea sa psihica sau

chiar o restrângere a acesteia.

 Legatura de cauzalitate rezulta ex re, infracțiunea fiind în esența una de pericol.

 Sub aspect subiect iv infracțiunea se savârșește cu intenție directa sau indirecta, însa calificata prin

scopul urmarit, anume ca cel influențat sa nu sesizeze organele de urmarire penala, sa nu dea declaratii,

sa îsi retraga declaratiile, sa dea declaratii mincinoase ori sa nu prezinte probe, într -o cauza penala,

civila sau în orice alta procedura judiciara.

 Tentativa, prin voința legiuitorului, este inclusa în elementul material al faptei. Consumarea infracțiunii

are loc la momentul coruperii, contrângerii sau influențarii vit imei în alt mod int imidant.
26
 Influențarea declarațiilor se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

 Competența de judecata în prima instanța aparține judecatoriei.

 Potrivit art. 272 alin. (2) C.p. nu constituie infract iune întelegerea patrimoniala dintre infractor si

persoana vatamata, intervenita în cazul infractiunilor pentru care actiunea penala se pune în miscare la

plângere prealabila sau pentru care intervine împacarea.

 Prin aceasta legiuitorul a cautat sa protejeze dreptul la aparare al suspectului sau inculpatului, care are la

dispoziție mijloace juridice de a nu fi tras la raspundere penala în cazul în care se împaca cu persoana

vatamata sau aceasta își retrage plângerea prealabila formulata.

27
Art. 273. Mărturia mincinoasă
1. Fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă
martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ceea ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările
esenţiale cu privire la care este întrebat
2. Mărturia mincinoasă săvârşită:
a. de un martor cu identitate protejată ori aflat în Programul de protecţie a martorilor;
b. de un investigator sub acoperire
c. de o persoană care întocmeşte un raport de expertiză ori de un interpret
d. în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă ori închisoarea de 10
ani sau mai mare
3. Autorul nu se pedepseşte dacă îşi retrage mărturia, în cauzele penale înainte de reţinere, arestare
sau de punerea în mişcare a acţiunii penale ori înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau de a se fi dat
o altă soluţie, ca urmare a mărturiei mincinoase.

Obiect relaţiile sociale privind înfăptuirea justiţiei în general (nu este vorba doar de justiţia
juridic penală), relaţii ce presupun aflarea adevărului în cauzele în care se audiază martori,
martori cu identitate protejată, se dispun expertize, se folosesc interpreţi sau
investigatori sub acoperire. Infracţiunea poate avea un obiect juridic adiacent care
constă în libertatea persoanei, patrimoniul acesteia ori alte drepturi. Lipsa obiectului
juridic adiacent nu atrage inexistenţa infracţiunii.
Obiect nu are. Înscrisul în care se consemnează mărturia mincinoasă, raportul de expertiză ori
material documentul tradus nu repretintă obiect material, întrucât acţiunea făptuitorului nu se
îndreaptă împotriva acestuia. Un asemenea înscris constituie mai degrabă mijlocul prin
care se realizează infracţiunea
Subiecţi subiectul activ este circumstanţiat, putând fi doar una din persoanele care au calitatea
cerută de lege. Legiuitorul a prevăzut 5 categorii de persoane care pot avea această
calitate:
- alin 1 – martorul, adică persoana chemată spre a fi audiată într-o cauză, deoarece se
presupune că are cunoştinţe despre împrejurări ce pot servi la aflarea adevărului.
Persoanele care pot refuza să dea declaraţii în calitate de martor, pot fi subiecţi activi în
cazul în care acceptă să dea declaraţii în calitate de martor. Persoanele care nu dau
declaraţii în calitate de martor (ex. persoana vătămată) nu pot fi subiecţi activi ai
acestei infracţiuni, putând fi reţinute alte infracţiuni (ex. favorizarea făptuitorului).
- alin. 2 – poate fi subiect activ martorul cu identitate protejată sau aflat în programul
de protecţie a martorilor, investigatorul sub acoperire, expertul şi interpretul.
Persoana juridică nu poate fi autor al infracţiunii (cu excepţia situaţiei puţin probabile în
care s-ar desemna o societate specializată în traduceri să efectueze asemenea
operaţiuni), dar poate răspunde în calitate de instigator sau complice.
Cu privire la participaţie, coautoratul nu este posibil decât în cazul experţilor (mai mulţi
experţi desemnaţi să efectueze o expertiză) sau al interpreţilor (dacă sunt desemnaţi
mai mulţi interpreţi pt traducerea documentelor unui dosar). În restul situaţiilor,
infracţiunea nu este susceptibilă de coautorat.
- în privinţa complicităţii, trebuie făcută o distincţie între instigarea la mărturie
mincinoasă şi infracţiunea de influenţare a declaraţiilor. Astfel, dacă instigarea se

28
 realizează prin constrângere ori prin altă faptă cu potenţial vădit intimitant, săvârşită
asupra martorului ori asupra unui membru de familie al acestuia, se va reţine
infracţiunea de la art 272 iar nu mărturia mincinoasă.
Subiectul pasiv este statul, prin organul judiciar a cărei activitate este perturbată. În
cazul în care prin mărturia mincinoasă s-a produs o vătămare drepturilor sau intereselor
legitime ale unei persoane (de ex. a fost condamnat penal sau a pierdut o sumă de
bani), se poate vorbi şi de un subiect pasiv adiacent.

Situaţia existenţa unei cauze în care sunt implicate persoane dintre cele la care se referă art
premisă 273. Cauza nu e neapărat una penală ci poate fi şi una civilă, administrativă, de dreptul
muncii. Atunci când este vorba de o cauză penală, mărturia mincinoasă se poate săvârşi
şi în faza de urmărire penală, chiar dacă martorul nu este audiat în faza judecăţii şi
indiferent dacă mărturia mincinoasă este sau nu avută în vedere de instanţă la
pronunţarea hotărârii.
Latura Elementul material constă în acţiunea unei persoane de a face afirmaţii mincinoase sau
obiectivă în omisiunea de a declara tot ce ştie (ex- nu declară că există şi alţi participanţi). Nu va fi
reţinută infracţiunea dacă, printr-o asemenea omisiune, martorul invocă dreptul la
tăcere şi dreptul de a nu se incrimina, însă acest aspect ţine mai degrabă de latura
subiectivă şi va fi analizat ca atare.
- infracţiunea nu poate fi reţinută în concurs formal cu favorizarea făptuitorului însă
poate fi reţinută în concurs real cu inducerea în eroare a organelor judiciare în ambele
variante,, deoarece învinuirea mincinoasă și producerea de probe sunt 2 infracțiuni
distincte.
Cerinţa esenţială ataşată elementului material este ca acţiunea sau inacţiunea să fie în
legătură cu fapte sau împrejurări esenţiale ale cauzei, cu privire la care martorul este
întrebat (în cazul omisiunii). În acest din urmă caz, dacă autorul faptei nu este întrebat
cu privire la respectivele fapte, nu se poate reţine infracţiunea, chiar dacă omite a le
declara. Simpla ascundere a unor fapte sau împrejurări cu privire la care nu este
întrebat nu constituie mărturie mincinoasă.
Prin fapte sau împrejurări esenţiale se înţeleg cele care au legătură cu fondul cauzei şi
care sunt importante pentru luarea deciziei (de ex. locul săvârşirii faptei, vinovăţia,
participanţii, relaţiile între părţi). Caracterul esenţial nu se determină în funcţie de
sentinţa pronunţată în cauză ci în funcţie de obiectul probei.
Pentru existenţa infracţiunii nu este nevoie ca instanţa să se întemeieze pe mărturia
mincinoasă pentru pronunţarea hotărârii. Este suficient ca declaraţia să fie aptă a servi
la soluţionarea cauzei.
Urmarea imediată: stare de pericol pentru înfăptuirea justiţiei. Pentru existenţa
infracţiunii, legea nu cere şi producerea unui rezultat.
Legătura de cauzalitate rezultă direct din materialitatea faptei.
Latura Infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă. Vinovăţia trebuie stabilită cu
subiectivă multă atenţie, mai ales în cazul martorului, întrucât există posibilitatea ca acesta să nu
fie de rea-credinţă ci pur şi simplu să aibă o percepţie deformată asupra realităţii.
Pentru existenţa infracţiunii nu este necesar un mobil sau scop. Chiar dacă se realizează
în scopul favorizării făptuitorului, nu se va reţine această din urmă infracţiune, ci
mărturia mincinoasă.
Forme Actele preparatorii şi tentativa sunt posibile, dar nu sunt incriminate. Fapta se consumă
în momentul realizării elementului material, adică fie când se dă mărturia mincinoasă,
fie când expertiza ori traducerea este încheiată şi depusă la dosar ori când interpretul

29
 traduce oral, cu intenţie. Prin urmare, nu prezintă relevanţă dacă afirmaţiile mincinoase
au influenţat sau nu soluţia pronunţată în cauză, însă este esenţial ca acestea să fie
făcute în forma prevăzută de lege, adică să fie susceptibile să producă efecte juridice.
Dacă martorul face declaraţii mincinoase şi, cu ocazia citirii declaraţiei, doreşte să
schimbe cele declare, starea de pericol pentru înfăptuirea justiţiei nu s-a produs şi, deci,
infracţiunea nu s-a consumat.
Infracţiunea poate fi săvârşită în formă continuată atunci când, în realizarea aceleiaşi
rezoluţii infracţionale, o persoană face mai multe declaraţii mincinoase în aceeaşi
cauză, în cadrul unor audieri diferite/interpretări ori traduceri diferite.
Variante - o varianta tip şi una agravată (alin 2)
Sancţiuni închisoarea alternativ cu amenda
Cauza de Retragerea mărturiei mincinoase, în cauzele penale înainte de reţinere, arestare sau de
nepedepsire punerea în mişcare a acţiunii penale ori înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau de a
se fi dat o altă soluţie, ca urmare a mărturiei mincinoase.

Aspecte Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu şi urmează procedura comună.
procesuale

Răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei – art. 274 C.p.

• Aceasta reprezintă o incriminare ex novo a actelor de răzbunare comise prin săvârşirea unor infracţiuni
împotriva unei persoane ori a unui membru de familie al acesteia pe motiv că a sesizat organele de
urmărire penală, a dat declaraţii ori a prezentat probe într-o cauză penală, civilă sau în orice altă
procedură judiciară, urmărindu-se protejarea persoanelor care au contribuit la înfăptuirea justiției prin
înăsprirea tratamentului sancționator aplicabil celor care săvârșesc, ca represalii, infracțiuni îndreptate
împotriva acelor persoane sau a membrilor lor de familie.

30
 • Deși subiectul pasiv direct este un participant la procesul penal sau civil ori în altă procedură judiciară
sau chiar un membru de familie al acestuia, infracțiunea rămâne una contra înfăptuirii jusitiției întrucât
aceasta ajunge să fie afectată mediat, prin persoana vătămată, de conduita infractorului care urmărește
intimidarea celor care contribuie sau ajută la înfăptuirea actului de justiție.
• Incriminarea actelor de răzbunare pentru ajutorul dat justiției reprezintă în fapt o circumstanță agravantă
sui-generis prin care limitele speciale ale pedepsei stabilite de lege pentru infracțiunea săvârșită de
agresor (cum ar fi amenințarea, lovirea sau alte violențe, furtul, tâlhăria, distrugerea, abuzul în serviciu,
supunerea la rele tratamente, cercetarea abuzivă etc.) sunt majorate cu o treime.
• Majorările limitelor de pedeapsă se aplică tuturor și oricăror infracțiuni comise asupra unei persoane ori
a unui membru de familie al acesteia, pe motiv că a sesizat organele de urmărire penală, a dat declaraţii
ori a prezentat probe într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură dintre cele prevăzute în art.
273 C.p., relevant fiind mobilul și scopul săvârșirii acestor infracțiuni: ură, răzbunare.
Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri (art. 275 C.p.)
• Noţiune. Pentru normala desfăşurare a activităţii organelor judiciare, o importanţă deosebită o au
mijloacele materiale de probă și înscrisurile care interesează cauza sau care evidenţiază evoluţia
procesului de soluţionare a acesteia. Legiuitorul a creat un instrument de protecţie penală a acestora
pentru a asigura, în principal, o prevenţie generală corespunzătoare în acest domeniu. [1]
• [1] Art. 275. - (1) Sustragerea, distrugerea, reţinerea, ascunderea ori alterarea de mijloace materiale de
probă sau de înscrisuri, în scopul de a împiedica aflarea adevărului într-o procedură judiciară, se
pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
• (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează împiedicarea, în orice alt mod, ca un înscris necesar
soluţionării unei cauze, emis de către un organ judiciar sau adresat acestuia, să ajungă la destinatar.
• Obiectul infracţiunii. Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri este o faptă care
prejudiciază relaţiile sociale pentru a căror normală evoluţie trebuie să existe o protecție a mijloacelor
materiale de probă și o circulaţie corespunzătoare a înscrisurilor necesare rezolvării cauzelor de către
organele judiciare.
• Obiectul material îl constituie mijloacele materiale de probă și înscrisurile emise de organele judiciare
sau adresate acestor organe. Intră în această noţiune atât originalele înscrisurilor, cât şi copiile, precum şi
manuscrisele care slujesc scopului arătat. Actele notariale nu fac parte din această categorie. De
asemenea, nu pot alcătui obiect material al acestei infracţiuni înscrisurile folosite de organele judiciare,
care exprimă specificul activităţii acestora, dar nu slujesc la rezolvarea unei anumite cauze (actele
persoanei juridice, nu actele specifice activității de înfăptuire a justiției).
• Situaţie premisă. Infracţiunea are ca situaţie premisă existența unor mijloace materiale de probă
(obiectele care conţin sau poartă o urmă a faptei săvârşite, precum şi orice alte obiecte care pot servi la
aflarea adevărului, conform art. 197 C.p.p.) sau un înscris necesar soluţionării unei cauze (aflării
adevărului).
• Înscrisul poate fi emis de un organ judiciar în procesul de soluționare a unei cauze sau îi este destinat în
acelaşi scop.
• Înscrisul consemnează orice măsură care este necesară desfăşurării procesului sau care marchează
finalitatea unei faze a procesului ori consemnează soluţia dată în cauză sau rezolvă chestiuni
premergătoare.
• De asemenea, fac parte din această categorie şi înscrisurile privitoare la executarea hotărârilor ori la
31
exercitarea unei căi de atac.
• În momentul săvârşirii faptei nu este necesar ca procesul de soluţionare a cauzei să fie în curs. Textul de
lege vorbeşte de înscrisuri „necesare soluţionării unei cauze”. Deci intră în sfera ocrotirii acestui text şi
înscrisurile emise de organele judiciare sau destinate acestora într-un moment în care nu s-a declanşat
procesul de soluţionare a cauzei, eventual se pregăteşte aceasta.
• Prin înscrisuri necesare soluţionării unei cauze se înţeleg înscrisurile cărora organele judiciare le
conferă această valoare chiar dacă ulterior se constată că nu puteau sluji acestui scop. Aceasta deoarece
nimănui, în afară de însuşi organul judiciar, nu îi este permis să aprecieze, cu de la sine putere, care
anume înscris este necesar soluţionării unei cauze şi care nu.
• Conţinutul constitutiv. Art. 275 alin. 1 C.p. sancţionează sustragerea, distrugerea, reţinerea, ascunderea
ori alterarea de mijloace materiale de probă sau de înscrisuri, în scopul de a împiedica aflarea adevărului
într-o procedură judiciară.
• Sustragere înseamnă luarea unui bun fără consimțământul celui care îl deține.
• Prin distrugere se înţelege acţiunea de nimicire a bunului, inclusiv degradarea parţială, dar care face ca
bunul să nu mai poată fi folosit conform destinaţiei sale.
• Reţinere înseamnă a se opri bunul la sine sau la o altă persoană astfel încât organele care l-au emis să
nu-l poată folosi în întreaga lui finalitate.
• Ascundere semnifică privarea organului judiciar de cunoașterea locului unde se află mijlocul material de
probă sau înscrisul.
• Dacă bunul este alterat, trebuia să se constate dacă alterarea a urmărit degradarea bunului (observându-
se, desigur, şi măsura în care s-a reuşit acest lucru) sau s-a intenţionat falsificarea lui. În acest din urmă
caz, fapta nu mai primește calificarea prevăzută în art. 275 C.p., ci pe aceea de inducere în eroare a
organelor judiciare (prin producerea de probe nereale) sau fals material în înscrisuri (dacă sunt realizate
şi celelalte condiţii prevăzute de lege în art. 320 sau 322 C.p.).
• Art. 275 alin. 2 C.p. incriminează împiedicarea, în orice alt mod, ca un înscris necesar soluţionării unei
cauze, emis de către un organ judiciar sau adresat acestuia, să ajungă la destinatar. Această variantă a
infracţiunii are ca obiect material un înscris emis de organele judiciare sau destinat acestora.
• A împiedica înseamnă a opri înscrisul să ajungă la destinaţie. Împiedicarea se poate săvârşi atât printr-o
acţiune cât şi printr-o inacţiune. În ceea ce priveşte inacţiunea, trebuie să se constate obligaţia
făptuitorului de a remite înscrisul, situaţie care, dacă nu există, conferă faptei un caracter putativ.
• Expresia „împiedicarea în orice alt mod” arată că mijloacele faptice nu sunt limitate de lege prin vreo
cerinţă specială. Împiedicarea poate fi definitivă sau temporară, iar relevanţa ei este apreciată în mod
suveran de instanţă.
• Urmarea pentru această infracţiune subzistă într-o stare de pericol cu privire la normala desfăşurare a
proceselor de soluţionare a cauzelor aflate în competenţa organelor judiciare. Nu este nevoie ca
soluţionarea cauzei să fie efectiv afectată, ci este suficient, din acest punct de vedere, că s-a creat
pericolul pentru o asemenea situaţie, fapta fiind săvârșită „în scopul de a împiedica aflarea adevărului
într-o procedură judiciară”, chiar dacă scopul nu este atins de făptuitor.
• Legătura cauzală apare ex re, însă depinde de stabilirea de către organul judiciar a apartenenţei
mijlocului material de probă sau a înscrisului la sfera obiectului material al faptei.
• Latura subiectivă este caracterizată de vinovăția în forma intenţiei, directă la alin. 1 și directă sau
indirectă la alin. 2.
32
 • Pentru săvârşirea infracţiunii este necesar ca făptuitorul să comită fapta în scopul de a împiedica aflarea
adevărului într-o procedură judiciară, respectiv să ştie că împiedică destinaţia firească a unui înscris
emis de un organ judiciar sau destinat acestuia, care este necesar soluţionării unei cauze, şi să fi urmărit
zădărnicirea înfăptuirii justiţiei ori, cel puţin, să fi acceptat acest lucru.
• Formele infracţiunii şi sancţiunea. Actele preparatorii şi tentativa nu se pedepsec. Actele preparatorii
săvârşite de autor pot constitui însă infracţiuni de-sine-stătătoare sau, fiind comise de altă persoană decât
autorul, pot deveni acte de complicitate.
• Consumarea faptei se produce instantaneu la momentul „sustragerii, distrugerii, reţinerii, ascunderii ori
alterării de mijloace materiale de probă sau de înscrisuri, respectiv la momentul împiedicării.
• Infracţiunea se poate prezenta în formă continuată, dar nu şi în formă continuă, aceasta deoarece
„sustragerea, distrugerea, reţinerea, ascunderea, alterarea sau împiedicarea” sunt acţiuni ori inacţiuni (atunci
când este posibilă şi inacţiunea) de consumare imediată, nesusceptibile de prelungire în timp.
• Fapta, în ambele variante de incriminare, este pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Compromiterea intereselor justiţiei – art. 277 C.p.
• Prin noua incriminare s-a urmărit de către legiuitor o mai bună protecție a datelor şi informaţiilor
obţinute de organele judiciare în cursul unui proces penal, esențiale pentru aflarea adevărului sau pentru
asigurarea dreptului la un proces echitabil al persoanei cercetate, urmărite sau judecate, dar și pentru
protejarea prin mijloace de drept penal a prezumției de nevinovăție.
• Această preocupare pentru protejarea prezumţiei de nevinovăţie prin mijloace penale se observă, așa
cum se arată și în expunerea de motive la Codul penal 2009, şi în legislaţiile țărilor occidentale,
reglementări similare fiind în art. 226-13 şi 434-7-2 din Codul penal francez, art. 379bis din Codul penal
italian, art. 466 din Codul penal spaniol, art. 371 din Codul penal portughez, art. 293 din Codul penal
elveţian şi Capitolul 20 din Codul penal suedez.
• Art. 277 alin. (1) C.p. incriminează faptele de divulgare, fără drept, de informaţii confidenţiale privind
data, timpul, locul, modul sau mijloacele prin care urmează să se administreze o probă în cursul
urmăririi penale sau judecății de către un magistrat sau un alt funcţionar public care a luat cunoştinţă de
acestea în virtutea funcţiei.
• Incriminarea are drept scop împiedicarea scurgerilor de informaţii care pot împiedica sau îngreuna
administrarea unei probe și astfel urmărirea penală (de exemplu divulgarea identităţii unui suspect ale
cărui mijloace de comunicaţie sunt sau urmează a fi interceptate, dezvăluirea unei operaţiuni sub
acoperire, divulgarea conţinutului unei autorizaţii de percheziţie care nu a fost încă efectuată,
dezvăluirea de informaţii privind data şi locul în care urmează să se realizeze un flagrant etc.).
• În acelaşi timp, la alin. (2) este incriminată fapta de dezvăluire, fără drept, de mijloace de probă sau de
înscrisuri oficiale dintr-o cauză penală înainte de a se dispune o soluţie de netrimitere în judecată ori de
soluţionarea definitivă a cauzei, de către un funcţionar care a luat cunoştinţă de acestea în virtutea
funcţiei.
• Această incriminare corespunde obligaţiei statului de a lua măsurile necesare pentru asigurarea
garantării drepturilor persoanei cercetate sau judecate împotriva încălcării lor de către orice altă
persoană, întrucât încălcarea prezumţiei de nevinovăţie poate angaja răspunderea statului în fața Curții
Europene a Drepturilor Omului.
• Incriminarea urmăreşte împiedicarea celor implicați în procesul penal să prezinte public mijloace de
probă (declaraţii de martori, expertize, înregistrări audio-video, procese-verbale de redare a conţinutului
33 convorbiri înregistrate etc.) dintr-un proces penal în curs de desfăşurare.
unor
• La alin. (3) al art. 277 apare o altă variantă de tip a infracțiunii, constând în dezvăluirea, fără drept, de
informaţii dintr-o cauză penală, de către un martor, expert sau interpret, atunci când această interdicţie
este impusă de legea de procedură penală.
• S-a urmărit în același timp ca noua incriminare să nu permită disimularea sub pretextul protejării
intereselor justiţiei a unor manifestări contrare acestor interese, comise de autorităţi, considerent pentru
care a fost prevăzută o cauză justificativă potrivit căreia divulgarea ori dezvăluirea de acte sau activităţi
ilegale comise de autorităţi într-o cauză penală nu constituie ilicit penal.
• Subiectul activ la această infracțiune este circumstanțiat, în cazul alineatelor (1) și (2), de calitatea de
magistrat sau alt funcționar public implicat, în virtutea funcției, în activitatea judiciară.
• Noțiunea de „magistrat” poate crea însă probleme întrucât, în unele opinii (criticabile), procurorul este și
el magistrat (ca și judecătorul), dar în practica Curții Europene a Drepturilor Omului s-a apreciat că
procurorul român nu este magistrat, neavând garanția de independență decizională specifică
magistraților. Procurorul este însă, în orice caz, funcționar public în sensul art. 175 C.p.
• Prin „alt funcționar public implicat, în virtutea funcției, în activitatea judiciară” se înțelege și un membru
al organelor de poliție judiciară, al organelor de inspecție fiscală ori al organelor speciale de cercetare
penală, dar nu și membrii serviciilor secrete (SRI , SIE, SPP etc.), aceste instituții neavând în atribuții
activitatea judiciară.
• Dacă un intermediar divulgă către o persoană cercetată, suspect sau inculpat, informaţii confidenţiale
privind data, timpul, locul, modul sau mijloacele prin care urmează să se administreze o probă de către
organele de urmărire penală, acesta va răspunde, după caz, pentru complicitate la compromiterea
intereselor justiției sau pentru favorizarea făptuitorului, după cum a urmărit sau acceptat una sau alta
dintre aceste urmări.
• În cadrul conținutului constitutiv regăsim o situație premisă constând într-un proces penal în derulare,
aflat în faza de urmărire penală sau de judecată.
• Elementul material al laturii obiective este reprezentat de o acțiune de divulgarea sau de dezvăluire.
Divulgarea reprezintă fapta de a transmite informații confidențiale către o persoană neîndreptățită. În
cazul alin. (1) al art. 277 C.p., divulgarea trebuie să privească informaţii confidenţiale privind data,
timpul, locul, modul sau mijloacele prin care urmează să se administreze o probă, cerința esențială
atașată elementului material fiind acea ca dezvăluirea să aibă aptitudinea de a îngreuna sau împiedica
urmărirea penală.
• Dezvăluirea este prezentarea către public a unor date sau informații nedestinate publicității.
• În cazul ipotezei incriminate la alin. (2), dezvăluirea trebuie să privească mijloace de probă sau de
înscrisuri oficiale dintr-o cauză penală, înainte de a se dispune o soluţie de netrimitere în judecată ori de
soluţionare definitivă a cauzei.
• În cazul alin. (3) dezvăluirea, comisă de către un martor, expert sau interpret, privește informaţii dintr-o
cauză penală, atunci când această interdicţie este impusă de legea de procedură penală.
• Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru derularea corespunzătoare a urmăririi penale sau a
judecății.
• Din punct de vedere subiectiv, fapta se săvârșește cu intenție directă sau indirectă.
• Consumarea infracțiunii intervine de îndată ce are loc divulgarea sau dezvăluirea.
• Tentativa, deși posibilă prin pregătirea actelor de divulgarea sau dezvăluire, nu se pedepsește.
34
 • Pedeapsa pentru divulgare este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda (de la 120 la 240 de zile-
amendă), în timp ce pedeapsa pentru dezvăluire, atât în varianta de la alin. (2), cât și în varianta de la
alin. (3), este închisoarea de la o lună la un an sau amenda (de la 120 la 240 de zile-amendă).
Încălcarea solemnităţii şedinţei – art. 278 C.p.
• Este fapta celui care participă sau asistă la o procedură care se desfăşoară în faţa instanţei și
întrebuinţează cuvinte ori gesturi jignitoare sau obscene, de natură să perturbe activitatea instanţei.[1]
• Este în realitate o incriminare a insultei atunci când este comisă în fața instanței, încălcându-se astfel
solemnitatea ședinței de judecată.
• Obiectul juridic specific se referă la relațiile sociale privind apărarea solemnității actului de judecată ca
o cerință a respectării înfăptuirii corecte a justiției și menținerii prestigiului și autorității de care trebuie
să se bucure.
• [1] Art. 278. - Întrebuinţarea de cuvinte ori gesturi jignitoare sau obscene, de natură să perturbe
activitatea instanţei, de către o persoană care participă sau asistă la o procedură care se desfăşoară în faţa
instanţei, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
• Fapta nu prezintă un obiect material fiind o infracțiune de pericol potențial.
• Subiectul activ este circumstanțiat în persoana celui ce participă sau asistă la o procedură care se
desfăşoară în faţa instanţei: judecător (la completul multiplu), parte, apărător, procuror, martor, expert,
interpret, jandarm sau simplu spectator la desfășurarea ședinței publice de judecată sau altă procedură
(de exemplu constatare la fața locului). Dacă fapta este comisă de judecător, procuror sau jandarm
împotriva altor persoane participante, dar fără a perturba activitatea instanței, fapta va fi încadrată ca
purtare abuzivă (art. 296 alin. 1 C.p.)
• Subiectul pasiv principal este statul român, ca titular la justiției, iar subiect pasiv direct, nemijlocit este
persoana care participă la procedurile în fața instanței și căreia îi sunt adresate cuvintele ori gesturile
jignitoare sau obscene: judecător, procuror, părți, apărător, martor, expert, interpret, jandarm sau public
spectator participant la ședința publică de judecată sau la altă procedură în fața instanței.
• Situația premisă constă în existența unei cauze judiciare ce se soluționează în ședință publică, indiferent
dacă este o cauză penală, civilă sau administrativă.
• Elementul material din cadrul laturii obiective este reprezentat de o acțiune de întrebuinţare de cuvinte
ori gesturi jignitoare sau obscene, condiția-cerință esențială atașată elementului material fiind ca fapta să
fie de natură să perturbe activitatea instanţei.
• Cuvintele sau gesturile jignitoare sunt cele care aduc atingere demnității persoanei (onoarei sau
reputației acesteia), punând-o într-o situație stânjenitoare sau umilitoare.
• Cuvintele sau gesturile obscene sunt limbajul trivial, cu utilizarea termenilor argotici, sau gesturile
sugerând ori simulând acte sexuale normale sau perverse.
• Urmarea imediată este o stare de pericol pentru normala desfășurare a actului de justiție, dar și o atingere
adusă demnității persoanelor vizate direct de cuvintele sau gesturile jignitoare ori obscene.
• Legătura de cauzalitate rezultă direct din materialitate faptelor.
• Latura subiectivă este caracterizată de elementul subiectiv reprezentat de vinovăția sub forma intenției,
directe sau indirecte.
• Infracțiunea se consumă la momentul proferării cuvintelor jignitoare sau obscene, fiind de consumare
imediată,
35 ori la momentul adresării gesturilor jignitoare sau obscene.
 • Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la o lună la 3 luni sau amenda (de la 120 la 240 de zile-
amendă).
Ultrajul judiciar – art. 279 C.p.
• Ultrajul judiciar constă în periclitarea îndeplinirii actelor autorității judecătorești prin violenţe fizice sau
psihice exercitate asupra principalilor reprezentanți ai unei asemenea autorităţi, judecătorul și
procurorul, la care legiuitorul a adăugat, pentru „nediscriminare”, și avocatul.
• Obiectul infracţiunii de ultraj judiciar. În cazul ultrajului judiciar, protecţia legiuitorului vizează
relaţiile sociale care privesc înfăptuirea nestingherită a justiției prin asigurarea deplinei independențe a
judecătorului, dar și prin protecția sa (plus a procurorului și avocatului) împotriva agresiunilor psihice
sau fizice în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu (judecător, procuror) sau profesionale (avocatul).
Protecția specială vizează cele trei categorii de persoane și pentru faptele îndeplinite în aceste condiții.
• Şi în acest caz obiectul ocrotirii penale este complex deoarece alături de autoritatea justiției (obiect
juridic special principal) se protejează, inevitabil, persoana reprezentantului ei (judecătorul), la care se
alătură procurorul și avocatul.
• Subiecţii. Infracţiunea are un subiect pasiv complex. Subiectul pasiv principal este statul român,
reprezentat de organul judiciar.
• Subiectul pasiv adiacent este un judecător sau procuror, la care se adaugă, potrivit alin. (4), avocatul.
• Potrivit alin. (3) al art. 279 C.p., protecția penală specială se extinde și asupra membrilor de familie ai
judecătorului, procurorului sau avocatului, aceștia putând fi subiecți pasivi secundari datorită relației
personale pe care o au cu cei care participă la înfăptuirea justiției.
• Conţinutul infracţiunii de ultraj. Latura obiectivă. Elementul material al faptei tip coincide cu cel
prezentat la ultraj (art. 257 C.p.), anume infracţiunile de ameninţare (art. 206 C.p.), loviri sau alte
violenţe (art. 193 C.p.), vătămare corporală (art. 194 C.p.), loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art.
195 C.p.) ori omor (art. 188-189 C.p.).
• Fapta se săvârşeşte împotriva unui judecător sau procuror aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, iar
în cazul avocatului, atunci când se află în exercitarea atribuțiilor profesionale.
• Atunci când fapta este săvârşită împotriva a doi sau mai mulţi judecători/procurori/avocați cu aceeaşi
ocazie sunt aplicabile regulile concursului de infracţiuni, deoarece autoritatea justiției este protejată prin
intermediul protecţiei acordate fiecăreia dintre persoanele menționate.
• Latura subiectivă. Ultrajul judiciar se săvârşeşte cu intenţie, directă sau indirectă. De altfel, cele mai
multe dintre faptele ce alcătuiesc elementul material al ultrajului, fiind infracţiuni autonome, au o
asemenea formă de vinovăţie. Intenția depășită caracterizează elementul material de la loviri sau alte
violențe (varianta agravată), vătămare corporală și loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
• Un element esenţial îl constituie ştiinţa făptuitorului că persoana vătămată este judecător, procuror sau
avocat în funcţie.
• Formele infracţiunii şi sancţiunea. Tentativa la ultrajul judiciar nu este incriminată, dar este posibilă și
incriminată la unele dintre infracțiunile ce constituie elementul material, astfel că tentativa la acestea va
atrage regimul sancționator prevăzut pentru ultraj.
• Consumarea faptei este apreciată în funcţie de momentul consumativ al infracţiunilor ce alcătuiesc
elementul material al ultrajului. Este posibilă forma continuată şi, rar, cea continuă (de ex. în anumite
modalităţi faptice ale ameninţării).
36
• Sancţiunea. Varianta tip prevăzută la alin. 1 al art. 279 C.p. prevede majorarea cu jumătate a
limitelor speciale ale pedepselor prevăzute pentru infracțiunile de ameninţare, lovire sau alte
violenţe, vătămarecorporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte ori omor.
• În art. 279 alin. 2 C.p., coroborat cu alin. (4), se prevede că același tip de pedeapsă se aplică și în
cazul săvârşirii unei infracţiuni împotriva unui judecător, procuror sau avocat ori asupra bunurilor
acestuia, înscop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu
sau profesionale.
• În acest caz este vorba despre orice infracțiuni având ca subiect pasiv direct, nemijlocit
judecătorul, procurorul sau avocatul, cerința-condiție esențială fiind acea ca faptele să fie
săvârșite în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de
serviciu sau profesionale ale acestora.
• La alin. 3 sunt incriminate identic și faptele comise în condiţiile arătate la alin. 2, dar care privesc
un membru de familie al judecătorului, procurorului sau avocatului, în acest caz intrând toate
infracțiunile, adică și infracțiunile de la alin. (1).
• Aceste infracţiuni se comit împotriva unui membru de familie al judecătorului, procurorului sau
avocatului (ascendent şi descendent, frate sau soră, copiii acestora, precum şi persoanele devenite
prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude, soţ ori persoane care au stabilit relaţii asemănătoare
acelora dintresoţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc cu persoana protejată), în
scop de intimidaresau de răzbunare în legătură cu exercitarea de către această persoană a
atribuţiilor de serviciu sau profesionale.
• Faptele la care se referă art. 279 alin. 3 C.p. sunt infracţiuni contra înfăptuirii justiției
deoarece incriminarea lor mai gravă constituie, în concepţia legiuitorului, doar o măsură
penală de protecţie a justiției, motiv pentru care limitele pedepsei se majorează cu jumătate.

37
Art 280 Cercetarea abuzivă
1. Întrebuințarea de promisiuni, amenințări sau violențe împotriva unei persoane urmărite sau
judecate într-o cauză penală, de către un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător,
pentru a o determina să dea ori să nu dea declarații, să dea declarații mincinoase ori să își retragă
declarațiile, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a
ocupa o funcție publică.
2. Cu aceeași pedeapsă se sancționează producerea, falsificarea sau ticluirea de probe nereale de
către un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător.

Obiect relaţiile sociale privind înfăptuirea justiţiei, relații ce presupun interzicerea oricăror
juridic abuzuri din partea reprezentanților organelor judiciare. Având în vedere că infracțiunea
de cercetare abuzivă reprezintă o formă particulară de abuz în serviciu și de purtare
abuzivă, în mod adiacent se protejează și relațiile de serviciu, autorul încălcându-și
obligațiile pe care le are în exercitarea atribuțiilor. Poate avea un obiect juridic
secundar (când se săvârșește prin amenințare sau violențe) care constă în relațiile
sociale privind libertatea psihică ori integritatea psihică a unei persoane.
Obiect Nu are obiect material principal. Atunci când se săvârșește prin violențe, se poate vorbi
material de un obiect material secundar constând în corpul persoanei asupra căreia se exercită
violențele. În varianta de la alin 2, probele nereale nu reprezintă obiect material ci
eventul produs al infracțiunii.
Subiecți Subiectul activ este circumstanțiat și poate fi doar un organ de cercetare penală, un
procuror sau judecător. Persoana juridică nu poate fi subiect activ. Participația este
posibilă sub toate formele însă, în cazul coautoratului, subiecții activi trebuie să aibă
fiecare calitatea prevăzută de lege.
Subiectul pasiv principal este statul, ca titular al înfăptuirii justiției penale a cărei
credibilitate este afectată. Subiectul pasiv secundar este persoana urmărită sau
judecată într-o cauză penală (suspectul sau inculpatul). Dacă fapta se îndreaptă
împotriva unei alte părți din proces (martor, expert) se va reține infracțiunea de purtare
abuzivă (dacă infracțiunea se realizează prin amenințare sau lovire) sau abuz în serviciu
(dacă se realizează prin promisiuni, în concurs cu infracțiunea de influențare a
declarațiilor.
Situația constă în existența unui proces penal desfășurat împotriva unei persoane. Prin urmare,
premisă este necesar ca urmărirea penală să fi fost începută in personam, adică să existe o
persoană urmărită ca suspect ori inculpat.
Latura Elementul material se poate realiza prin trei modalități alternative:
obiectivă - întrebuințarea de promisiuni, care pot viza foloase patrimoniale (ex. judecătorul îi
promite inculpatului că va da o soluție favorabilă în apel, prin care va înlătura obligația
de plată a despăgubirilor) sau nepatrimoniale (ex. procurorul îi promite unei persoane
că îi va da o soluție de clasare). Infracțiunea există indiferent dacă promisiunea este sau
nu îndeplinită ulterior. În mod evident, nu va exista infracțiunea de cercetare abuzivă în
condițiile încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției.
- amenințarea. Întrucât textul de lege se referă la amenințarea unei persoane pt a o
determina să facă sau să nu facă ceva, cercetarea abuzivă este în realitate un șantaj
calificat.
- folosirea de violențe. În acest caz infracțiunea de loviri și alte violențe va fi absorbită
în cercetarea abuzivă.
Dacă fapta se realizează prin alte modalități decât cele prevăzute de textul art 280 se va

38
 reține infracțiunea de abuz în serviciu, eventual în concurs cu infracțiunea de
influențare a declarațiilor.
Cerința esențială atașată elementului material este ca promisiunea, amenințarea,
violențele să se realizeze pentru a determina o persoană:
- să dea declarații
- să nu dea declarații
- să dea declarații mincinoase
- să își retragă declarațiile
Dacă fapta se săvârșește prin amenințarea sau violențe dar lipsește cerința esențială,
nu se poate reține infracțiunea de cercetare abuzivă ci cea de purtare abuzivă. În cazul
în care se realizează prin promisiuni dar lipsește cerința esențială, se poate reține
abuzul în serviciu.
Elementul material trebuie să se săvârșească în exercitarea atribuțiilor de serviciu (ex.
nu se poate reține infracțiunea în cazul unui polițist ca își amenință vecinul).
În varianta de la alin 2 elementul material constă în producerea falsificarea ori ticluirea
de probe nereale. Acest element material este similar celui de la inducerea în eroare a
organelor judiciare în varianta de la alin 2. O deosebire constă într-o modalitate
suplimentară de săvârșire a elementului material, care constă în falsificarea de probe.
Însă, infracțiunea poate intra în concurs cu o infracțiune de fals, dacă se comite printr-o
asemenea modalitate.
Urmarea imediată principală: o stare de pericol privind înfăptuirea justiției. Urmarea
imediată secundară: atingerea adusă libertății psihice, integrității corporale ori sănătății
persoanei.
Legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei. În cazul urmării imediate
secundare aceasta rezultă din materialitatea faptei sau trebuie dovedită.

Latura Vinovăția: intenția directă sau indirectă. Împrejurarea că fapta se comite în vederea
subiectivă obținerea anumitor declarații sau pentru a împiedica declarațiile ține mai degrabă de
latura obiectivă.
Forme Actele preparatorii și tentativa sunt posibile dar nu sunt incriminate. Consumarea are
loc în momentul producerii elementului material. Infracțiunea este susceptibilă de a fi
comisă în formă continuată (ex. suspectul este amenințat de fiecare dată să își retragă
declarațiile).
Variante variantă tip și una asimilată (care reprezintă în realitate o variantă agravată a
infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare).
Sancțiuni și închisoare+ interzicerea exercitării unei funcții publice.
aspecte - acțiunea se pune în mișcare din oficiu și se efectuează în mod obligatoriu de către
procesuale procuror.

39
Art. 281 Supunerea la rele tratamente
(1). Supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranță sau educative în alt
mod decât cel prevăzut de dispozițiile legale se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani și
interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.
(2) Supunerea la tratamente degradante ori inumane a unei persoane aflate în stare de reținere,
deținere ori în executarea unei măsuri de siguranță sau educative, privative de libertate, se
pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani sau interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție
publică.
Obiect juridic Obiectul juridic principal constă în relațiile sociale privind înfăptuirea justiției penale,
mai exact acelea care privesc executarea pedepselor, a măsurilor de siguranță sau a
celor educative, precum și a măsurilor preventive privative de libertate.
Obiectul juridic secundar constă în demnitatea, libertatea, integritatea corporală ori
sănătatea unei persoane asupra căreia se îndreaptă elementul material sau poate
viza chiar alte drepturi ale acesteia (ex. patrimoniul).
Obiect material nu are obiect material principal dar se poate vorbi de un obiect material secundar
constând în corpul persoanei asupra căreia se exercită relele tratamente.
Subiecți Subiectul activ poate fi doar o persoană care are atribuții în legătură că executarea
pedepselor, măsurilor de siguranță sau educative ori în legătură cu pedepsele,
reținerea,arestarea preventivă ori cu măsurile de siguranță sau educative privative
de libertate. Prin urmare, poate fi subiect activ organul de poliție, angajatul
Administrației penitenciarelor, persoana care are atribuții privind paza deținuților,
în funcție de modalitatea în care se comite infracțiunea.
- este greu de imaginat o situație în care persoana juridică să răspundă în calitate de
autor nemijlocit al faptei.
- participația penală este posibilă în toate formele. În cazul coautoratului, calitatea
cerută de lege trebuie să existe pt fiecare participant.
Subiectul pasiv principal este statul, ca titular al înfăptuirii justiției penale. Subiectul
pasiv secundar este persoana căreia i se aduce atingere prin supunerea la rele
tratamente, adică orice individ care este supus executării unei pedepse, măsuri de
siguranță ori măsuri educative (în cazul alin.1) sau persoană aflată în stare de
reținere, deținere sau în executarea unei măsuri de siguranță sau privative de
libertate.
Locul și timpul fapta se comite în general în locul în care persoana respectivă execută persoana sau
săvârșirii măsura.
infracțiunii
Situația premisă - în varianta de la alin 1, situația premisă constă în existența unei fapte prevăzute de
legea penală pt care se aplică o pedeapsă, o măsură de siguranță ori o măsură
educativă. Prin urmare, infracțiunea se poate comite doar după existența unei
hotărâri definitive și executorii în acest sens. Dacă o persoană este supusă unei
măsuri sau pedepse privative de libertate care nu a fost dispusă în realitate, se va
reține infracțiunea de lipsire de libertate.
- în varianta de la alin. 2 situația premisă constă de asemenea în existența unei
hotărâri prin care s-a dispus executarea unei pedepse, prin care s-a luat măsura
preventivă a reținerii ori a arestării preventive ori s-a pronunțat o măsură de
siguranță sau educativă, ambele privative de libertate.
Nu poate fi angajată răspunderea pt această infracțiune dacă fapta se comite în
momentul reținerii, arestării preventive sau a arestării în vederea executării

40
 pedepsei. Acestea trebuie să devină efective pentru a se putea reține supunerea la
rele tratamente. Într-o asemenea situație, se poate reține infracțiunea de purtare
abuzivă sau de abuz în serviciu. Iar dacă asemenea măsuri sau pedepse se iau față
de o persoană, știind că aceasta este nevinovată, se va reține infracțiunea de
represiune nedreaptă.
Prin urmare, textul are în vedere situațiile care intervin după pronunțarea unei
hotărâri definitive sau executorii prin care o persoană trebuie să execute măsuri
sau pedepse privative de libertate.
Varianta alin. 2 nu este aplicabilă și în cazul măsurii preventive a arestului la
domiciliu. Supunerea la rele tratamente nu poate avea loc nici în momentul în care
persoana arestată la domiciliu se prezintă în fata organului de urmărire penală, a
judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a
instanței. În această situație se poate reține purtare abuzivă sau abuz în serviciu.
Latura obiectivă Elementul material, în varianta de la alin.1 constă în supunerea unei persoane la
executarea unei pedepse, măsuri de siguranță sau măsuri educative. Fapta se poate
realiza prin acțiune sau inacțiune, cerința esențială fiind ca o asemenea supunere să
se realizeze în alt mod decât cel prevăzut de dispozițiile legale. Se poate reține, de
ex, această infracțiune dacă o persoană condamnată la persoana închisorii este
încadrată în regimul de executare de maximă siguranță, deși legea interzicea
plasarea ei într-un astfel de regim (ex împlinise 65 de ani și nu existau motive care să
justifice o astfel de decizie).
- ținând cont de faptul că legea nu limitează în vreun fel domeniul de aplicare a
infracțiunii, așa cum se întâmplă în alin. 2, poate fi vorba de orice pedeapsă, măsură
de siguranță sau educativă, privativă sau neprivativă de libertate. Ex. se poate reține
această infracțiune dacă se pune în executare în mod nelegal măsura educativă a
stagiului de formare civică (ex. cu afectarea programului școlar) sau dacă, după ce s-a
dispus confiscarea unui bun al inculpatului organele de cercetare penală confiscă și
alte bunuri (evident, dacă sunt îndeplinite cerințele laturii obiective).
În varianta alin 2. infracțiunea se comite prin acțiunea sau inacțiunea de supunere la
tratamente inumane sau degradante a unei persoane aflate în executarea unei
pedepse, măsuri de siguranță sau educative privative de libertate.
- dacă sunt întrunite și elementele conținutului constitutiv al altei infracțiuni contra
persoanei (ex. vătămare personală), se va reține concurs.
Nu constituie infracțiune suferințele inerente executării pedepsei sau măsurilor
privative de libertate dispuse în mod legal.
În doctrină s-a arătat că pentru existența infracțiunii este nevoie de o acțiune
continuă sau repetată, astfel încât un act singular reprezintă abuz în serviciu
(eventual în concurs cu o infracțiune contra persoanei) iar nu supunere la rele
tratamente.
În cazul în care aceeași persoană săvârșește elementul material de la alin 1 iar apoi
comite și elementul material de la alin 2 față de aceeași persoană, cel puțin
teoretic ar trebui să se rețină concurs sau, după caz, forma continuată.
Urmarea imediată: starea de pericol pentru relațiile sociale privind înfăptuirea
justiției. Prin comiterea faptei, subiectul pasiv secundar suferă o vătămare psihică
sau fizică, care reprezintă urmarea imediată secundară a infracțiunii.
Legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei
Latura Vinovăția: intenția directă sau indirectă
subiectivă

41
 Forme Tentativa nu este incriminată
Infracțiunea se consumă la momentul realiză elementului material sau, după caz, la
momentul finalizării acțiunii făptuitorului dacă fapta are un caracter continuu ori al
ultimului act de executare în cazul în care s-ar reține forma continuată.
Variante o variantă tip și una specială. Dacă subiectul activ săvârșește, cu aceeași ocazie,
elementul material de la alin 1 și 2 se va reține o singură infracțiune cu referire la
ambele alineate, pedeapsa fiind cea de la alin 2.
Sancțiuni și - închisoarea
aspecte - acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu iar urmărirea penală se efectuează
procesuale obligatoriu de procuror.

Tortura (art. 282 C.p.)

• Noţiunea. Art.282 C.p. incriminează fapta de provocare de suferinţe fizice sau psihice puternice unei
persoane de către un funcționar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat
sau de către alte persoane care acţionează la instigarea ori cu consimţământul expres sau tacit al acestuia
într-un scop având legătură cu realizarea atribuţiilor autorităţii oficiale. [1]
• [1] Art. 282. - (1) Fapta funcţionarului public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii
de stat sau a altei persoane care acţionează la instigarea sau cu consimţământul expres ori tacit al
acestuia de a provoca unei persoane puternice suferinţe fizice ori psihice:
• a) în scopul obţinerii de la această persoană sau de la o terţă persoană informaţii sau declaraţii;
• b) în scopul pedepsirii ei pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este bănuită
că l-a comis;
• c) în scopul de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni asupra
unei terţe persoane;
• d) pe un motiv bazat pe orice formă de discriminare, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.

42
 • (2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a avut ca urmare o vătămare corporală, pedeapsa este închisoarea
de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
• (3) Tortura ce a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
• (4) Tentativa la infracţiunea prevăzută în alin. (1) se pedepseşte.
• (5) Nicio împrejurare excepţională, oricare ar fi ea, fie că este vorba de stare de război sau de
ameninţări cu războiul, de instabilitate politică internă sau de orice altă stare de excepţie, nu poate fi
invocată pentru a justifica tortura. De asemenea, nu poate fi invocat ordinul superiorului ori al unei
autorităţi publice.
• (6) Nu constituie tortură durerea sau suferinţele ce rezultă exclusiv din sancţiuni legale şi care sunt
inerente acestor sancţiuni sau sunt ocazionate de ele.
• Incriminarea este rezultatul aderării României la Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori
tratamente cu cruzime, inumane sau degradante (Legea nr. 19 din 9 octombrie 1990).
• Fapta constă în acțiunea de a-i provoca unei persoane, cu intenţie, dureri ori suferinţe puternice, fizice
sau psihice, cu scopul de a obţine de la această persoană ori de la o persoană terţă informaţii sau
declarații, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta ori o terţă persoană l-a comis sau este bănuită că
l-a comis, de a o intimida ori de a face presiuni asupra ei sau a unei terţe persoane ori aceeași faptă este
comisă pentru un motiv bazat pe orice formă de discriminare, atunci când o asemenea durere sau astfel
de suferinţe sunt aplicate de către un funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul
autorităţii de stat sau de către persoane care acţionează la instigarea sau cu consimţământul expres ori
tacit al acestui funcționar public.
• Obiectul infracţiunii. Din aşezarea acestei infracţiuni în Codul penal rezultă că legiuitorul o consideră
o infracţiune contra înfăptuirii justiţiei şi, ca atare, în principal, relaţiile sociale privitoare la înfăptuirea
justiţiei, în sensul larg al acestei noţiuni, sunt periclitate prin comiterea elementului material al faptei.
• În subsidiar, dar în inseparabilă legătură cu aceste relaţii sociale, fapta aduce atingere drepturilor omului:
dreptul la viață, la integritate fizică și psihică, la libertate, la demnitate etc..
• Subiecţii. Subiectul activ este calificat, fiind vorba de un funcționar public care îndeplineşte o funcţie ce
implică exerciţiul autorităţii de stat sau o altă persoană care acţionează oficial, la instigarea sau cu
consimţământul expres ori tacit al acestui funcționar public, personal sau prin interpus. Această din urmă
reprezentare nu este obligatorie să fie oficială prin natura ei.
• Subiectul pasiv nu este determinat de lege. Fapta se poate îndrepta asupra oricărei persoane, indiferent
dacă împotriva ei a fost sau nu iniţiată o procedură oficială. În cazul în care această procedură există, nu
interesează faptul că ea este penală sau are altă natură juridică (administrativă, disciplinară etc.).
• Subiect pasiv al acestei infracţiuni poate fi şi o terţă persoană în raport cu cel supus activităţii oficiale,
pentru ca astfel să se determine cel anchetat să facă declaraţii.
• Conţinutul infracţiunii. Elementul material al laturii obiective constă în provocarea unor puternice
suferinţe fizice sau psihice, condiția-cerință esențială fiind ca acestea să aibă unul din scopurile
prevăzute de lege sau mobilul discriminării.
• Elementul material se analizează judiciar, deoarece fapta nu există dacă instanţa apreciază că durerile
sau suferinţele nu sunt puternice.
• Pot intra în această categorie chiar actele ce alcătuiesc elementul material al faptei prevăzută în art. 193
C.p. alin.431, dacă instanţa apreciază că intensitatea durerii, oricât de scurtă ar fi ea, este puternică.
• Scopul provocării unei persoane de puternice suferinţe fizice ori psihice constă în:
• a) obţinerea de la această persoană sau de la o terţă persoană de informaţii sau declaraţii;
• Informațiile pot privi o faptă penală deja săvârșită sau care ar urma să fie comisă, iar declarațiile sunt
obținute în timpul unei proceduri judiciare în derulare, fie de la cel torturat, fie de la o terță persoană.
• b) aplicarea unei pedepse victimei pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este
bănuită că l-a comis. Prin pedeapsă se înţelege orice sancţiune injustă, nepermisă de lege, tinzând să
înfrângă voinţa victimei sau doar să-i provoace suferinţe fizice ori morale;
• c) intimidarea victimei înseamnă a-i inspira teamă, spaimă faţă de un posibil rău ce i s-ar putea face ei
sau unei terţe persoane dacă ar acționa într-un anumit fel;
• d) exercitarea de presiuni este reprezentată de constrângerea fizică sau morală a victimei (obiect al
activităţii oficiale sau o terţă persoană). Această constrângere nu trebuie să îndeplinească toate cerinţele
prevăzute de art. 25 C.p., dar acţiunea făptuitorului trebuie să pericliteze serios, semnificativ drepturile
victimei sau ale unei terțe persoane.
• Violențele pot avea însă și un mobil, anume crearea oricărei forme de discriminare, indiferent de temei:
rasă, naționalitate, religie, convingeri, opinii, stare socială, avere, boală etc.
• Toate variantele normative ale elementului material al faptei pot fi comise atât prin acţiuni cât şi, în mod
excepțional, prin inacţiuni (atunci când făptuitorul avea obligația legală de a interveni).
• Urmările faptei sunt prevăzute de lege: punerea în pericol a înfăptuirii justiției și lezarea fizică sau
psihică a victimei torturii. În toate cazurile apare modificarea echilibrului bio-psiho-fiziologic al
victimei. Aceasta suferă o durere violentă fizică sau psihică.
• Raportul de cauzalitate rezultă numai după dovedirea aptitudinii acţiunii sau inacţiunii făptuitorului de a
produce urmarea prevăzută de lege.
• Latura subiectivă constă numai din intenţie (directă sau indirectă) în cazul formei tip pentru urmarea
imediată principală, intenția directă calificată prin scop (în cazul urmării imediate secundare).
• Fapta are un scop constând în încercarea de a se obţine din partea victimei (persoana care este obiectul
activităţii oficiale sau un terţ) declaraţii, mărturisiri, orice fel de informaţii pe care le doreşte agentul. Nu
interesează faptul că aceste declaraţii sunt sau nu conforme cu realitatea, deoarece ele nu pot fi obţinute
în acest mod ilegal.
• Dar fapta se poate comite şi din motive de discriminare socială, economică sau politică. În principiu,
orice formă de discriminare care înfrânge egalitatea în drepturi a cetăţenilor poate constitui mobil al
acestei infracţiuni.
• Forme şi modalităţi. Fapta are două variante agravate constând, pe de o parte, în urmările prevăzute de
art. 194 C.p., pe de altă parte, în moartea victimei (alin. 2 şi 3 ale art. 282 C.p.), ambele variante fiind
caracterizate de vinovăția sub forma intenției depășite. Dacă s-ar urmări sau accepta și vătămarea
corporală, respectiv moartea victimei, iar nu doar torturarea acesteia, se va reține tortura în concurs cu
vătămarea corporală (art. 194 alin. 2 C.p.), respectiv cu omorul calificat (art. 189 lit. h, eventual și lit. d,
C.p.)
• Tentativa faptei se pedepseşte în cazul variantei tip de la alin. (1).
• Legiuitorul a inserat în textul normei juridice (alin. 5) o dispoziţie menită să împiedice motivarea faptei
de către făptuitor pe orice fel de considerente (stare de război, instabilitate politică etc.), inclusiv prin
invocarea ordinului superiorului sau al unei autorităţi publice.
44
 • Nu vor fi considerate tortură durerile sau suferinţele care rezultă exclusiv din sancţiunile legale şi sunt
inerente acestora ori sunt ocazionate de ele (art. 282 alin. 6 C.p.).
• Sancţiuni. Varianta simplă (art. 282 alin.1 C.p. ) este pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi; producerea vreuneia din urmările prevăzute de art. 194 C.p. se
pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar cauzarea morţii
victimei se pedepsește cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Represiunea nedreaptă (art. 283 C.p.)
• Noţiunea. Incriminarea din art. 283 C.p. constituie un mijloc de natură penală pentru împiedicarea
abuzurilor săvârşite în forma represiunii penale îndreptate împotriva unor oameni nevinovaţi. Fapta
constă în punerea în mişcare a unor anumite modalităţi ale represiunii penale împotriva unei persoane
despre care funcţionarul competent a le aplica ştie că este nevinovată. [1]
• Subiecţii. Represiunea nedreaptă nu poate fi săvârşită decât de un organ judiciar care este abilitat să
pună în mişcare acţiunea penală, să ia o măsură preventivă neprivativă de libertate, să dispună reținerea,
arestarea, să trimită în judecată sau să condamne, adică numai organ de cercetare penală, procuror sau
judecător. Înţelesul acestor situaţii este dat de Codul de procedură penală.
• [1] Art. 283. - (1) Fapta de a pune în mişcare acţiunea penală, de a lua o măsură preventivă neprivativă
de libertate ori de a trimite în judecată o persoană, ştiind că este nevinovată, se pedepseşte cu
închisoarea de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
• (2) Reţinerea sau arestarea ori condamnarea unei persoane, ştiind că este nevinovată, se pedepseşte cu
închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
• Conţinutul constitutiv. Fapta se săvârşeşte printr-un număr limitat de acţiuni a căror realizare poate fi
alternativă.
• Represiunea nedreaptă se poate săvârşi în două variante, varianta tip de la alin. (1) al art. 283 C.p. și o
variantă agravată în alin. (2).
• În cazul faptei tip se rețin numai punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea unei măsuri preventive
neprivative de libertate ori trimiterea în judecată a unei persoane nevinovate.
• Prin punerea în mişcare a acţiunii penale se înţelege efectuarea actului de inculpare prevăzut de lege,
situaţie având ca obiect tragerea la răspundere penală a unei persoane (art. 14 C.p.p.). Un asemenea act
este ordonanţa procurorului (art. 309 alin. 1 C.p.p.).
• Plângerea prealabilă nu este actul prin care se pune în mişcare acţiunea penală, ci numai o condiţie
necesară şi prealabilă pentru aceasta.
• Luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate
• Măsurile preventive sunt reţinerea, controlul judiciar, controlul judiciar pe cauţiune, arestul la domiciliu
și arestarea preventivă (art. 202 alin. 4 C.p.p.), dar neprivative de libertate sunt numai controlul judiciar
și controlul judiciar pe cauţiune.
• Potrivit art. 203 alin. (2) C.p.p., controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune pot fi luate faţă de
inculpat, în cursul urmăririi penale, de către procuror şi de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în
procedura de cameră preliminară de către judecătorul de cameră preliminară, iar în cursul judecăţii de
către instanţa de judecată.
• Trimiterea în judecată este o altă modalitate normativă de săvârşire a infracţiunii. Ea constă în
dispunerea de către procuror prin rechizitoriu a trimiterii inculpatului în faţa instanţei de judecată (art.
45
327 lit. a C.p.p.).
• În cazul variantei agravate de la alin. (2) al art. 283 C.p., fapta de represiune nedreaptă constă în
reţinerea sau arestarea ori condamnarea cu știință a unei persoane nevinovate.
• Reținerea poate fi luată faţă de suspect sau inculpat de către organul de cercetare penală sau de către
procuror, numai în cursul urmăririi penale, pentru cel mult 24 de ore (art. 209 alin. 3 C.p.p.).
• „A dispune arestarea”, înseamnă a se lua măsura arestării de către instanţa de judecată conform Codului
de procedură penală.
• Potrivit art. 203 alin. (3) C.p.p. arestul la domiciliu poate fi dispus faţă de inculpat, în cursul urmăririi
penale de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în procedura de cameră preliminară de către
judecătorul de cameră preliminară, iar în cursul judecăţii de către instanţa de judecată.
• Arestarea preventivă pot fi luată faţă de inculpat, în aceleași condiții privind competența ca și în cazul
arestului la domiciliu.
• Sub acest aspect, elementul material al faptei există de îndată ce actul care materializează dispunerea
arestării a fost emis. Nu este necesar, pentru existenţa infracţiunii, să se ajungă la arestarea efectivă, la
privarea de libertate a subiectului pasiv secundar. Este suficient că instanţa a emis mandatele de arestare.
• Expresia a condamna (altă acţiune specifică elementului material al faptei) are înţelesul de aplicare a
unei sancţiuni de drept penal. Această sancţiune este aplicată prin intermediul hotărârii judecătoreşti,
constituind o modalitate de rezolvare a acțiunii penale (art. 396 C.p.p.), pronunţarea hotărârii făcând să
existe elementul material al infracţiunii.
• Condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există,
constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
• Toate acţiunile ce reprezintă elementul material trebuie să fie săvârşite de către organele competente a le
îndeplini.
• Textul de lege instituie încă o condiţie pentru existenţa infracţiunii şi anume aceea ca acţiunea
subiectului activ să privească o persoană nevinovată. Prin „persoana nevinovată”, în sensul art. 283 C.p.,
se înţelege o persoană aflată într-una din situaţiile prevăzute în art.16 alin. (1), lit.a) - d) C.p.p.
• Urmarea are caracter complex. Efectul principal al faptei (corespunzător obiectului juridic principal)
este o stare de pericol pentru buna desfăşurare a justiţiei, pentru prestigiul şi eficienţa sa. În secundar se
pun în pericol şi alte valori sociale importante, care ţin de persoana subiectului pasiv adiacent, şi anume:
libertatea, onoarea şi prestigiul său.
• Raportul de cauzalitate rezultă ex re.
• Fapta se săvârşeşte cu intenţie (directă sau eventuală). De regulă vom întâlni intenţia indirectă,
făptuitorul urmărind să lezeze valoarea ocrotită în secundar de legiuitor şi acceptând pentru aceasta şi
crearea pericolului pentru buna desfăşurare a justiţiei.
• Un element indispensabil al laturii subiective îl constituie ştiinţa făptuitorului că persoana supusă
represiunii penale este nevinovată. Dacă ulterior săvârşirii elementului material se constată că aceasta
era totuşi vinovată, vom fi în prezenţa unui fapt putativ, deoarece pericolul pentru activitatea de justiţie
nu a existat, în fapt, niciun moment.
• Este necesar ca făptuitorul să știe că acţionează împotriva unei persoane nevinovate, nu să fie în dubiu
cu privire la această situaţie.
• Forme şi sancţiuni. Momentul consumativ intervine instantaneu în momentul comiterii elementului
material (a oricăreia dintre modalităţile normative ale acestuia).
46
 • Mobilul şi scopul faptei nu interesează, dar cunoaşterea lor ajută la o mai bună individualizare a
pedepsei aplicabile.
• Infracţiunea poate avea un caracter continuat.
• Pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta tip de la alin. (1) este închisoare de la 3 luni la 3 ani şi
interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică, iar în cazul variantei agravate de la alin.
(2) pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Asistența și reprezentarea neloiale – art. 284 C.p.
• Art. 284 C.p. incriminează pentru prima dată fapta avocatului sau a reprezentantului unei persoanei care
vatămă interesele clientului sau ale persoanei reprezentate, în cadrul unei proceduri judiciare sau
notariale, în urma unei înțelegeri cu o persoană cu interese contrare în aceeaşi cauză.[1]
• [1] Art. 284. - (1) Fapta avocatului sau a reprezentantului unei persoane care, în înţelegere frauduloasă
cu o persoană cu interese contrare în aceeaşi cauză, în cadrul unei proceduri judiciare sau notariale,
vatămă interesele clientului sau ale persoanei reprezentate se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un
an sau cu amendă.
• (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează înţelegerea frauduloasă dintre avocat sau reprezentantul unei
persoane şi un terţ interesat de soluţia ce se va pronunţa în cauză, în scopul vătămării intereselor
clientului sau ale persoanei reprezentate.
• (3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
• Incriminarea se inspiră din art. 467 C.p. spaniol, art. 371 C.p. portughez, art. 380 C.p. italian și art. 356
C.p. german.
• Obiectul juridic principal vizează relațiile sociale privind respectarea mandatului încredințat, fiind o
infracțiune îndreptată împotriva unei persoane fizice sau juridice are cărei interese sunt încălcate cu rea-
credință de către făptuitor, în cursul înfăptuirii unui act de justiție, astfel înfăptuirea justiției fiind
afectată în mod incidental, sau în cursul unei proceduri notariale.
• Subiectul activ este circumstanțiat în persoana avocatului sau a reprezentantului, legal sau convențional,
al persoanei fizice (împuternicit, mandatar, potrivit art. 80-89 C.p.c. sau art. 88-96 C.p.p.) ori juridice
(administrator, director, președinte de consiliu de administrație, consilier juridic, împuternicit, mandatar
etc.).
• Subiectul pasiv secundar este o persoană fizică sau juridică având calitatea de client (al avocatului) sau
de reprezentat (al reprezentantului) și ale cărui interese sunt vătămate prin fapta subiectului activ.
• Situația premisă constă în existența unei proceduri judiciare sau notariale în care subiectul pasiv este
reprezentat. Menționarea procedurii notariale este o extrapolare a înfăptuirii justiției, notarul public
neavând atribuții jurisdicționale, dar având atribuții în întocmirea actelor juridice autentice (care sunt
titluri executorii, potrivit legii).
• Elementul material constă în cazul faptei tip de la alin. (1) în acțiunea de vătămare a intereselor
clientului sau ale persoanei reprezentate prin înţelegerea frauduloasă dintre făptuitor și o persoană cu
interese contrare în aceeaşi cauză.
• În cazul variantei asimilate de la alin. (2), elementul material constă în înţelegerea frauduloasă dintre
avocat sau reprezentantul unei persoane şi un terţ interesat de soluţia ce se va pronunţa în cauză, în
scopul vătămării intereselor clientului sau ale persoanei reprezentate.

47
• În cazul ambelor variante urmarea este o stare de pericol pentru înfăptuirea justiției, însă o
urmare materială în cazul subiectului pasiv secundar, dar direct, nemijlocit, constând într-o
vătămare a intereselor sale în cazul alin. (1), pentru ca varianta de la alin. (2) urmarea imediată să
constea într-o stare de pericol și pentru interesele subiectului pasiv secundar. Aceasta înseamnă
că, în cazul alin. (1), este necesară dovedirea de către organul de urmărire penală a existenței
vătămării intereselor clientuluisau ale persoanei reprezentate și a legăturii de cauzalitate, în timp
ce în cazul alin. (2) urmarea imediatăeste o stare de pericol, pentru care legătura de cauzalitate
rezultă imediat și nu trebuie dovedită.
• Fapta poate intra în concurs cu infracțiunea de gestiune frauduloasă, atunci când se vatămă un
interespatrimonial.
• Sub aspectul laturii subiective, fapta se comite cu vinovăție sub forma intenției directe sau
indirecte înafectarea justiției și intenției directe calificate prin scopul vătămării intereselor
subiectului pasiv adiacent.
• Tentativa, deși posibilă la alin. (1), nu este incriminată.
• Consumarea infracțiunii intervine la momentul vătămării intereselor subiectului pasiv (la alin. 1),
respectiv la momentul realizării elementului material la alin. 2 (înţelegerea frauduloasă dintre
avocat saureprezentantul unei persoane şi un terţ interesat).
• Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
• Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 luni la un an sau amenda (de la 120 la 240
de zile-amendă)

48
 Art. 285 Evadarea
1. Evadarea din stare legală de reținere sau deținere se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
2. Când evadarea este săvârșită prin folosire de violențe sau arme, pedeapsa este închisoarea de la
unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
3. Se consideră evadare:
a. neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deținere, la expirarea perioadei în
care s-a aflat legal în stare de libertate:
b. părăsirea, fără autorizare, de către persoana condamnată, a locului de muncă, aflat în exteriorul
locului de deținere.
4. Pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de evadare se adaugă la restul rămas neexecutat din
pedeapsă la data evadării.
5. Tentativa la infracțiunile prevăzute în alin 1 și 2 se pedepsește.

Obiect juridic Obiectul juridic principal constă în relațiile sociale privind înfăptuirea justiției penale,
care presupun respectarea stării de deținere sau reținere, dispusă de organele
competente.
Obiect material nu are. Atunci când se folosesc violențe, se poate vorbi de un obiect material
secundar, constând în corpul unei persoane.
Subiecți Subiectul activ este circumstanțiat, putând fi doar o persoană aflată în stare
privativă de libertate. Este vorba de suspectul sau inculpatul față de care s-a luat
măsura preventivă a reținerii ori a arestării preventive sau de condamnatul care se
află în executarea pedepsei închisorii ori a detențiunii pe viață. În varianta asimilată
de la alin 3, subiectul activ este doar persoana condamnată care are o permisiune de
ieșire din penitenciar ori care prestează muncă în afara penitenciarului, fără pază.
- persoana juridică nu poate răspunde în calitate de autor
- participația este posibilă doar în forma instigării. Fiind o infracțiune in persona
propria, întrucât obligația de respectare a stării de reținere sau deținere incumbă
fiecărei persoane care s-ar afla într-o astfel de situație, coautoratul nu va fi posibil.
Prin urmare, dacă mai multe persoane evadează împreună, fiecare va fi autor al
propriei infracțiuni. Complicitatea nu este posibilă, deoarece va constitui infracțiunea
de înlesnire a evadării.
Subiectul pasiv este statul prin instituția în a cărei pază se află persoana care
evadează. Atunci când se folosesc violențe în vederea evadării, se poate vorbi de un
subiect pasiv secundar, reprezentat de persoana împotriva căreia se folosesc
violențe.

49
Locul și timpul Evadarea se realizează din locurile special amenajate pt reținerea sau deținerea
săvârșirii persoanelor arestate preventiv sau condamnate. Însă se va reține evadare și dacă
infracțiunii subiectul activ scapă de sub escortă sau de la sediul parchetului ori al instanței unde
este adus pt a fi audiat. Evadarea se poate realiza și dintr-un spital, dacă autorul este
internat acolo. În varianta asimilată de la alin 3 evadarea se comite de la locul de
muncă aflat în afara penitenciarului.
- cu privire la timpul săvârșirii infracțiunii, se poate afirma că evadarea se comite în
timp ce persoana se afla în stare de reținere sau deținere ori, în cazul variantei
asimilate, în timp ce acesta beneficia de o permisiune de ieșire din penitenciar ori
presta muncă în afara locului de deținere.
Situația premisă constă în preexistența unei stări privative de libertate, ca urmare a reținerii, arestării
preventive ori a executării pedepsei cu închisoarea sau detențiunea pe viață. Poate
constitui situație primisă și executarea unui mandat european de arestare.
- arestul la domiciliu nu este acoperită de text
- nu se poate reține nici în cazul măsurilor de siguranță a internării medicale sau dacă
o persoană părăsește fără drept centrul educativ sau centrul de detenție în care a
fost inernată ca măsură educativă. În această situație se reține infracțiunea de
neexecutare a sancțiunilor penale.
- nu constituie evadare sustragerea unei persoane (suspect, inculpat, martor) din fața
organelor judiciare în situația în care este adus cu mandat de aducere spre a fi
ascultat.
- nu reprezintă situația premisă nici conducerea unei persoane la organele de
urmărire penală, în cazul prinderii acesteia ca urmare a unei infracțiuni flagrante.
Latura obiectivă Elementul material constă în acțiunea de evadare din starea de reținere sau deținere.
Condiția esențială atașată elementului material: evadarea să se facă dintr-o stare
legală de reținere sau deținere, altfel nu va constitui infracțiune. Caracterul nelegal
trebuie să fie evident.
- în varianta alin 3, în prima ipoteză, elementul material constă într-o omisiune, și
anume neprezentarea persoanei condamnate la locul de deținere, după ce s-a aflat
în mod legal în stare de libertate. Nu orice neprezentare constuie infracțiune, ci doar
aceea nejustificată.
În a doua ipoteză a variantei asimilate, fapta constă într-o acțiune, respectiv
părăsirea locului de muncă, fără autorizare. Ipoteza se referă la situația în care
condamnatul se află în afara locului de deținere, fără pază. Dacă este vorba de
persoane care prestează muncă sub pază sau supraveghere, fapta va fi încadrată în
varianta tip.
Urmarea imediată: o stare de pericol privind înfăptuirea justiției. În varianta alin. 2
se poate vorbi de o urmare imediată secundară care coincide cu cea a unei
infracțiuni contra persoanei sau autorității și constă în atingerea adusă integrității
corporale, sănătății ori libertății psihice a persoanei față de care se urmărește
violența.
Legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei.
Latura Vinovăția: intenția directă sau indirectă
subiectivă
Forme - tentativa se pedepsește în cazul variantei tip și al celei agravate. S-a reținut
tentativă și nu forma consumată în cazul în care inculpatul arestat preventiv în loc să
intre în mașina poliției a fugit câțiva metri și a fost imobilizat de un jandarm.
În varianta tip, consumarea are loc când subiectul activ iese din starea de reținere

50
 sau deținere, ceea ce înseamnă că părăsește incinta spațiului sau că scapă de sub
escortă.
În cazul variantei asimilate, fapta se consumă la expirarea perioadei în care se află
legal în libertate sau în momentul părăsirii spațiului destinat desfășurării muncii.
- nu poate fi săvârșită în formă continuată
Variante o variantă tip, una agravată (alin 2) și una asimilată (alin 3)
Sancțiuni și închisoarea
aspecte - acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
procesuale

Art. 286 Înlesnirea evadării

1. Înlesnirea prin orice mijloace a evadării se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
2. Înlesnirea evadării:
a. săvârșită prin folosire de violențe, arme, substanțe narcotice sau paralizant;
b. a două sau mai multe persoane în aceeași împrejurare
c. unei persoane reținute sau arestate pentru o infracțiune sancționată de lege cu pedeapsa
detențiunii pe viață ori cu pedeapsa închisorii de 10 ani sau mai mare ori condamnate la o astfel de
pedeapsă
se sancționează cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. 1 și alin.2 sunt săvârșite de o persoană care avea îndatorirea de a-l
păzi pe cel reținut sau deținut, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.
(4) Înlesnirea evadării, săvârșită din culpă, de către o persoană care avea îndatorirea de a-l păzi pe cel
care a evadat, se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani.
5. Tentativa la infracțiunile prevăzute în lin. 1-3 se pedepsește.

Obiect juridic este identic cu cel al infracțiunii de evadare și constă în relațiile privind înfăptuirea
justiției, care presupun respectarea stării de deținere sau reținere, dispusă de
organele competente. În cazul în care evadarea se comite prin folosirea de violențe,
arme, narcotice și se produce astfel o vătămare fizică a unei persoane, se poate vorbi
de un obiect juridic secundar, constând în libertatea psihică, sănătatea ori
integritatea corporală a persoanei.
Obiect material nu are. În cazul în care se comite prin folosirea de violențe, arme, substanțe
narcotice sau paralizante și se produce o vătămare fizică a unei persoane, se poate
vorbi de un obiect juridic secundar, reprezentat de corpul persoanei.
Subiecți Subiectul activ în varianta tip poate fi orice persoană. Având în vedere că fapta se
comite în stare de reținere sau deținere, de obicei subiectul activ este un alt deținut
ori o persoană care își desfășoară activitatea în acel loc. Autorul infracțiunii de
evadare nu poate răspunde pentru înlesnirea propriei evadări. Dacă mai multe
persoane evadează împreună se poate reține doar infracțiunea de evadare.
Persoana juridică poate răspunde în calitate de autor al infracțiunii, mai ales în cazul
prevăzut de art. 285 art. 3 lit b(a evadării de la locul de muncă).
În varianta agravată de la alin 3 precum și în varianta comisă din culpă, subiectul
activ este circumstanțiat, fiind reprezentat de persoana care avea îndatorirea de a-l
păzi pe cel reținut sau deținut.
Participația este posibilă sub toate formele (coautorat, complicitate, instigare).

51
 Subiectul pasiv este statul prin instituția în a cărei pază se află persoana care
evadează. Se poate vorbi de un subiect pasiv secundar atunci când se folosesc
violențe, arme, substanțe narcotice.
Locul și timpul Infracțiunea se comite în timpul cât o persoană se află în stare de reținere sau
săvârșirii deținere. Dacă ajutorul este dat ulterior evadării, fără a fi promis anterior, se poate
infracțiunii reține o altă infracțiune (în general, cea de favorizare a făptuitorului.
Situația premisă preexistența unei stări legale de deținere sau reținere în care se află o persoană.
Latura obiectivă Elementul material constă în fapta de a înlesni evadarea altei persoane și poate
consta într-o acțiune (ex. procurarea materialelor necesare) sau inacțiune (de. ex.
paznicul nu reacționează când vede un deținut sărind gardul). Ajutorul poate fi moral
(darea de informații) sau material (procurarea materialelor). Pentru a se reține
infracțiunea ajutorul trebuie să fie efectiv, adică să fie apt să conducă la evadare.
Infracțiunea fiind în realitate o complicitate la evadare, înlesnirea trebuie să fie
anterioară sau cel mult concomitentă săvârșirii evadării.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru înfăptuirea justiției. Nu este
nevoie să se fi produs evadarea, sau o încercare de evadare. În cazul în care evadarea
se comite prin folosirea de violențe, se poate vorbi de o urmare imediată secundară
constând în atingerea adusă sănătății, integrității corporale ori libertății psihice a
persoanei.
Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.
Latura În variantele de la alin 1-3 infracțiunea se comite cu intenție directă sau indirectă.
subiectivă În varianta de la alin 4, fapta se comite din culpă. Aceasta înseamnă că se
sancționează, în mod excepțional, o complicitate săvârșită din culpă, care reprezintă,
în realitate o formă particulară de neglijență în serviciu (infracțiune absorbită în
înlesnirea evadării, în această situație).
Modalități o variantă tip, 2 agravate și o variantă atenuată (comisă din culpă)
Prima variantă agravată conține 3 ipoteze:
a. săvârșită prin folosire de violențe, arme, substanțe narcotice sau paralizant
Se reține agravata dacă violențele, armele sunt folosite de autorul evadării, folosirea
fiind cunoscută de cel care înlesnește sau de autorul înlesnirii. În această variantă
înlesnirea absoarbe infracțiunea de loviri sau alte violențe dar se reține în concurs cu
altele (vătămare corporală, etc)
b. a două sau mai multor persoane în aceeași împrejurare. Ceea ce interesează nu
este momentul la care persoanele evadează, ci cel la care se acordă ajutorul: pt
reținerea unității sau pluralității de infracțiune ajutorul trebuie acordat în aceeași
împrejurare. Astfel, se va reține o singură infracțiune de înlesnire dacă o persoana
vizitează 2 deținuți împreună și le procură mijloacele necesare evadării, chiar dacă
deținuții respectivi evadează în împrejurări diferite. Dacă este vorba despre ajutorul
acordat la distanță de timp se va reține concurs.
c. unei persoane reținute sau arestate pentru o infracțiune sancționată de lege cu
pedeapsa detențiunii pe viață ori cu pedeapsa închisorii de 10 ani sau mai mare ori
condamnate la o astfel de pedeapsă

În a doua variantă agravată care se poate raporta atât la varianta tip, cât și la prima
variantă agravată, fapta este comisă de o persoană care avea îndatorirea de a-l păzi
pe cel reținut sau deținut. Condiția este ca persoana care înlesnește evadarea să aibă
efectiv atribuția de pază a celui care evadează. Altfel spus, fapta se săvârșește în

52
 exercitarea atribuțiilor de serviciu, fiind o formă specială de abuz în serviciu.
A treia variantă, săvârșită din culpă de cel care avea îndatorirea de a păzi subiectul
activ al evadării, reprezintă o formă particulară de abuz în serviciu.
Forme Tentativa se pedepsește, cu excepția variantei comise din culpă. Pentru existența
tentative trebui ca acțiunea de înlesnire să fie întreruptă. Dacă înlesnirea s-a produs
dar evadarea nu a reușit (de ex. deținutul a fost prins în timp ce se îndrepta spre
ușă), se va reține înlesnirea în formă consumată.
Infracțiunea se consumă atunci când se realizează elementul material.
Chiar dacă înlesnirea evadării se săvârșește prin mai multe acte de executare, se
reține o singură infracțiune unică, simplă iar nu în formă continuată.
Sancțiuni închisoarea
Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.

Art. 287 Nerespectarea hotărârilor judecătorești.

1. Nerespectarea unei hotărâri judecătorești săvârșită prin:
a. împotrivirea la executare, prin opunerea de rezistență față de organul de executare;
b. refuzul organului de executare de a pune în aplicare o hotărâre judecătorească, prin care este
obligat să îndeplinească un anumit act;
c. refuzul de a sprijini organul de executare în punerea în aplicare a hotărârii, de către persoanele care
au această obligație conform legii;
d. neexecutarea hotărârii judecătorești prin care s-a dispus reintegrarea în muncă a unui salariat;
e. neexecutarea hotărârii judecătorești privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de
executare adresate angajatorului de către persoana interesată;
f. nerespectarea hotărârilor judecătorești privind stabilirea, plata, actualizarea și recalcularea
pensiilor.
g. împiedicarea unei persoane de a folosi, în tot sau în parte, un imobil deținut în baza unei hotărâri
judecătorești, de către cel căruia îi este opozabilă hotărârea.
h. nerespectarea unei măsuri de protecție dispuse în executarea unui ordin european de protecție.
se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
2. În cazul faptelor de la lit. d-g, acțiunea se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
Obiect juridic relațiile sociale privind înfăptuirea justiției. Aceste relații sociale nu se referă doar la
justiția penală, întrucât nu se sancționează doar nerespectarea unei hotărâri penale,
ci și a celor pronunțate în alte cauze.
Obiect material în principiu, nu are. În cazul în care se săvârșește opunerea de rezistență față de
organul de executare, se poate vorbi despre un obiect material secundar, care constă
în corpul persoanei asupra căreia se acționează, însă este mai corect să afirmăm că
acesta este doar obiectul material al infracțiunii cu care nerespectarea hotărârilor
judecătorești intră în concurs.
Subiecți Subiectul activ este sau nu circumstanțiat în funcție de modalitatea concretă de
săvârșire a faptei.
- în cazul alin 1 lit a subiectul activ este general, putând fi orice persoană față de care
se pune în executare o hot. jud. Fiind vorba de opunerea de rezistență, este greu de
crezut că o PJ ar putea săvârși infracțiunea în calitate de autor, dar nu este imposibil
(ex. se amplasează diferite substanțe cu efect halucinogen la sediul PJ).
- la alin 1 lit. b fapta poate fi săvârșită doar de organul de executare: executori

53
 judecătorești, organe de cercetare penală.
- la lit. c subiectul activ este persoana care are obligația de a sprijini organul de
executare în punerea în aplicare a hot (organe de poliție, jandarmerie).
- la lit. d și e subiectul activ este angajatorul care poate fi o persoană fizică sau
juridică.
- la lit. f subiectul activ este reprezentat de persoana care are atribuții în plata,
actualizarea și recalcularea pensiilor (angajat al casei de pensii)
- la lit g subiectul activ este cel căruia îi este opozabilă o hot. prin care se atribuie
folosința unui imobil altei persoane. Poate fi o persoană din proces sau un
moștenitor. Dacă este vorba de un succesor cu titlu particular (ex. dobânditorul
subsecvent care nu este parte în proces), acesta nu poate fi subiect în această
modalitate. Opozabilitatea la care se referă textul este una inter partes și nu
generală
- la lit h subiectul activ este persoana care reprezintă un pericol.
Participația penală este posibilă în toate formele. În cazul în care subiectul activ este
circumstanțiat, pt reținerea coautoratului, este nevoie ca toți participanții să aibă
calitatea cerută de lege.
Subiectul pasiv este statul, prin organele care contribuie la executarea hotărârilor
judecătorești. În funcție de modalitatea de săvârșire, se poate vorbi de un subiect
pasiv secundar, care poate fi organul de executare, salariatul, persoana care
beneficiază de pensie ori cel care a obținut în folosință un imobil.
Locul și timp în modalitatea de la litera e neexecutarea hot. jud. trebuie să subziste 15 zile de la
săvârșirii data cererii de executare adresate angajatorului
Situația premisă existența unei hot. jud. executorii.
În situațiile prevăzute la lit d-g hot. jud poate privi doar anumite materii:
reintegrarea în muncă a unui salariat, plata salariilor, pensiile ori folosința unui
imobil. Prin urmare nu va constitui infracțiune neexecutarea hot. privind plata
indemnizației de invaliditate, de maternitate, de creștere a copilului ori cea privind
folosința unui vechicul.
Existența altor titluri executorii nu poate reprezenta situație premisă a infracțiunii în
absența unei hot. jud.
Latura obiectivă Elementul material constă în nerespecarea hotărârilor judecătorești și poate consta
fie doar într-o acțiune (lit a), fie doar într-o inacțiune (lit b, c) sau atât într-o acțiune
cât și într-o inacțiune (lit d-h). Infracțiunea are conținuturi alternative, putând fi
comisă în șapte modalități:
- împotrivirea la executare prin opunerea de rezistență față de organul de
executare. Dacă sunt întrunite elementele constitutive ale altei infracțiuni (în
general, ultraj), aceasta va fi reținută în concurs cu nerespectarea hot. jud. Dacă
organul de cercetare își depășește atribuțiile, depășește cele cuprinse în titlul
executoriu sau folosește violența, făptuitorul nu mai poate fi condamnat pt această
infracțiune și nici pt ultraj.
- refuzul organului de executare de a pune în aplicare o hot. jud. prin care este
obligat să îndeplinească un anumit act – reprezintă o formă particulară de abuz în
serviciu (care va fi absorbită de această infracțiune)
- refuzul de a sprijini organul de executare în punerea în aplicare a hot. de cătr
persoanele care au această obligație conform legii. – tot o formă specială de abuz în
serviciu. Refuzul trebuie să fie efectiv (nu să fie vorba de o îndeplinire
necorespunzătoare) și trebuie să fie precedat de o cerere fermă din partea organului

54
 de executare, care acționează în limitele prevăzute de lege.
- neexecutarea hot. jud prin care s-a dispus reintegrarea în muncă a unui salariat.
Infracțiunea există și dacă salariatul este integrat în altă funcție, deși cea anterioară
există încă ori dacă este integrat în aceeași funcție, dar în condiții diferite (ex. salariu
mai mic, program mai lung).
- neexecutarea hot. jud. privind plata salariilor – reprezintă infracțiune dacă nu este
făcută în termen de 15 zile care curge de la data cererii adresate angajatorului de
către persoana interesată
- nerespectarea hotărârilor judecătorești privind stabilirea, plata, actualizarea și
recalcularea pensiilor.
- împiedicarea unei persoane de a folosi, în tot sau în parte, un imobil deținut în
baza unei hotărâri judecătorești, de către cel căruia îi este opozabilă hotărârea.
Împiedicarea poate consta într-o acțiune sau inacțiune (refuzul de a părăsi imobilul)
- nerespectarea unei măsuri de protecție dispuse în executarea unui ordin european
de protecție- ex. interdicția de a se deplasa în anumite localități unde își are
reședința persoana protejată, interdicția contactului sub orice formă, etc.
Urmarea imediată: o stare de pericol privind înfăptuirea justiției. În modalitatea de
la lit a, infracțiunea poate avea o urmare imediată secundară, care constă în
atingerea adusă organului de executare, însă aceasta se realizează în realitate ca
urmare imediată a infracțiunii cu care nerespectarea hot. jud. intră în concurs.
Legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei.

Latura Vinovăția: intenția directă sau indirectă. Atunci când subiectul activ este organul de
subiectivă executare ori persoanele care au datoria să sprijine organul de executare, iar fapta se
comite din culpă, fapta poate reprezenta neglijență în serviciu, iar nu nerespectarea
hotărârilor judecătorești.
Forme Tentativa este posibilă dar nu este incriminată. Consumarea are loc, de regulă, la
săvârșirea elementului material. În cazul prevăzut la art 287 lit e infracțiunea se
consumă la expirarea celor 15 zile.
- infracțiunea nu are caracter continuu
- în modalitățile de la lit a-c, g, h, infracțiunea poate fi săvârșită în formă continuată
Sancțiuni închisoarea alternativ cu amenda
- acțiunea penală pt lit. d-g se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.

Neexecutarea sancţiunilor penale – art. 288 C.p.

• Codul penal incriminează distinct, în art. 288, neexecutarea sancțiunilor penale, anume a pedepselor
complementare sau accesorii ori a măsurilor de siguranță privind internarea medicală și interzicerea
ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii, respectiv a măsurilor educative privative de libertate,
dar și neexecutarea, de către mandatar sau administrator, a pedepselor complementare aplicate unei
instituţii publice, partid politic, sindicat, patronat, organizaţie religioasă ori aparţinând minorităţilor
naţionale sau unei persoane juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei.[1]
• [1] Art. 288. - (1) Sustragerea de la executare ori neexecutarea conform legii a unei pedepse
complementare ori accesorii sau a măsurii de siguranţă prevăzute în art. 108 lit. b) şi lit. c), de către
persoana fizică faţă de care s-au dispus aceste sancţiuni, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani
sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
• (2) Sustragerea de la executarea unei măsuri educative privative de libertate prin părăsirea fără drept a
centrului educativ sau a centrului de detenţie ori prin neprezentarea după expirarea perioadei în care s-a
55
aflat legal în stare de libertate se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
• (3) Neexecutarea, de către mandatar sau administrator, a pedepselor complementare aplicate unei
persoane juridice dintre cele prevăzute în art. 141 se pedepseşte cu amendă.
• Subiectul activ este exclusiv o persoană fizică, chiar și atunci când este vorba despre reprezentantul unei
persoane juridice.
• Situația premisă constă în existența unei condamnări.
• Elementul material constă într-o acțiune sau inacțiune, în funcție de variantele incriminate:
• a) Sustragerea de la executare ori neexecutarea conform legii a unei pedepse complementare (art. 66
C.p.) ori accesorii (art. 65 C.p.) sau a măsurii de siguranţă (internarea medicală și interzicerea ocupării
unei funcţii sau a exercitării unei profesii) de către persoana fizică faţă de care s-au dispus aceste
sancţiuni, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă (de exemplu trecerea frauduloasă a frontierei
de stat – art. 262 C.p. față de fapta de ieșire din țară săvârșită de către condamnatul căruia i s-a interzis
exercitarea dreptului de a părăsi România, așa cum se exemplifică în expunerea de motive la proiectul
de Cod penal). Prevederea legală este discutabilă, cele două infracțiuni având obiect juridic distinct, ar fi
trebuit reținut un concurs ideal de infracțiuni. În plus, neclaritatea incriminării ridică probleme de
neconstituționalitate și apoi de nelegalitate a unei acțiuni penale.
• b) Sustragerea minorului de la executarea unei măsuri educative privative de libertate prin părăsirea fără
drept a centrului educativ sau a centrului de detenţie ori prin neprezentarea după expirarea perioadei în
care s-a aflat legal în stare de libertate. Fapta se poate comite printr-o acțiune (părăsire a centrului) sau
respectiv o inacțiune (neprezentare la centru după expirarea permisiei). Subiectul activ este calificat în
persoana minorului față de care s-a luat o măsură educativă privativă de libertate.
• c) Neexecutarea, de către mandatar sau administrator, a pedepselor complementare aplicate [în temeiul
art. 136 alin. 3 lit. c) – f) C.p.] unei instituţii publice, partid politic, sindicat, patronat, organizaţie
religioasă ori aparţinând minorităţilor naţionale sau unei persoane juridice care îşi desfăşoară activitatea
în domeniul presei. Față de aceste persoane juridice nu se poate dispune dizolvarea sau suspendarea
activității, motiv pentru care neexecutarea pedepselor complementare aplicate lor atrage răspunderea
penală a mandatarului sau administratorului lor în calitate de responsabil cu ducerea la îndeplinire a
pedepselor complementare. Textul este lapidar și neclar, noțiunile de „mandatar” și „administrator”
fiind neacoperitoare pentru toate tipurile de persoane juridice menționate.
• Urmarea imediată este o stare de pericol pentru înfăptuirea justiției penale prin nesocotirea hotărârilor de
condamnare sau de sancționare.

• Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptelor.

• Sub aspect subiectiv, faptele se săvârșesc cu intenție, cel mai adesea indirectă.
• Pedepsele prevăzute pentru fiecare variantă incriminată variază:
• - închisoare a de la 3 luni la 2 ani sau amendă (de la 120 la 240 de zile-amendă), dacă fapta nu constituie
o infracţiune mai gravă, în cazul variantei de la alin. (1).
• - închisoare de la 3 luni la un an sau amendă (de la 120 la 240 de zile-amendă) în caz de sustragere a
minorului de la executarea unei măsuri educative privative de libertate prin părăsirea fără drept a
centrului educativ sau a centrului de detenţie ori prin neprezentarea după expirarea perioadei în care s-a
aflat legal în stare de libertate.
• - amendă (de la 60 la 180 de zile-amendă) pentru neexecutarea, de către mandatar sau administrator, a
pedepselor complementare aplicate unei persoane juridice dintre cele menționate (care nu pot fi
dizolvate sau să li se suspende activitatea).

56
57
 Infracțiuni de corupție

Luarea de mită

Art. 289

1. Fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori
primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în
legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea unui act ce intră în îndatoririle sale
de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri se pedepsește cu
închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a
exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.

2. Fapta prevăzută în alin 1 săvârșită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin 2 constituie
infracțiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act
privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.

3. Banii, valorile ori ce alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se
dispune confiscarea prin echivalent.

Obiect juridic relațiile sociale ce impun interdicția obținerii unor foloase necuvenite în legătură
cu îndatoririle de serviciu, de către un funcționar public sau de către alte persoane,
respectiv cele prevăzute la art. 308. Practic, deși nu ne aflăm în capitolul destinat
infracțiunilor de serviciu, și în acest caz, protecția juridică penală vizează tot un
aspect al relațiilor de serviciu
Obiect material Nu are și nu poate avea obiect material. Banii sau foloasele oferite ca mită nu
reprezintă obiect material al infracțiunii. Cf practicii instanței supreme, banii sau
foloasele constituie obiectul mitei iar nu obiectul infracțiunii.
Subiecți Subiectul activ este calificat. În varianta tip, subiectul activ este funcționarul
public, așa cum este definit în art. 175 dar și funcționarii străini.
În varianta atenuată, subiectul activ poate fi doar una dintre persoanele la care
se referă art. 308 (funcționarul privat) iar în varianta agravată, anumiți
funcționari publici sau anumite persoane, conform art. 7 din legea 78/2000.
În privința funcționarului public trebuie menționat că art. 175 face o deosebire
între funcționarul public autentic și funcționarul public asimilat (alin.2).
Funcționarul public autentic poate fi subiect activ în oricare dintre modalitățile
normative iar funcționarul asimilat este exclus din sfera infracțiunii în ipoteza
îndeplinirii sau urgentării îndeplinirii actului (alin. 2)
- noțiunea de funcționar public trebuie înțeleasă în sensul legii penale, conform art.
175. Pot fi subiecți activi:
 parlamentarii, miniștrii, magistrații, cei care exercită o demnitate publică
numită sau aleasă, funcționarii publici din cadrul unor instituții precum
Avocatul Poporului, Curtea de Conturi, Administrația Prezidențială,
Consiliul Concurenței, aleșii locali precum primarul sau viceprimarul,
conducătorii și adjuncții instituțiilor din subordinea guvernului; (175 alin 1,
lit b, teza I)
 profesorii și personalul instituțiilor publice de învățământ, medicii și
personalul instituțiilor publice de sănătate, conducătorii și personalul de

58
 specialitate al regiilor autonome, operatori economici sau alte persoane
juridice cu capital integral sau majoritar de stat – art 175, alin 1, lit c. În
cazul în care medicul este angajat al unei clinici private, va intra sub
incidența variantei atenuate prevăzută de art. 308
 notarii publici, executorii judecătorești, experții judiciari, interpreții și
traducătorii autorizați de Ministerul Justiției, administratorii și lichidatorii
judiciari în cadrul procedurii insolvenței.
Este de precizat că unii dintre funcționarii publici menționați sunt
prevăzuți în art 7 din legea 78/2000 și, ca atare, ei vor fi subiecți activi ai
variantei agravate.
În privința subiectului activ al variantei atenuate, trebuie avute în vedere
dispoz. art 308 care se referă la persoanele care exercită, permanent ori
temporar, cu sau fără remunerație, o însărcinare de orice natură în
serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin 2 ori în
cadrul oricărei persoane juridice. Concret, intră în această categorie
persoanele care prestează diferite activități pentru funcționarii asimilați
(notari publici, executori judecătorești) precum și orice persoană care
exercită diferite însărcinări în cadrul unei persoane juridice. Decizia CCR
prin care a fost declarată neconstituțională expresia ”ori în cadrul oricărei
persoane juridice” nu are incidență asupra subiectului activ al luării de mită
în varianta atenuată, deoarece decizia se referă exclusiv la prevederile art.
308 prin raportare la art 301, respectiv la conflictul de interese.
În privința subiectului activ al variantei agravate trebuie avute în vedere
dispozițiile art. 7 din legea 78/2000 care se referă la persoana care:
a. exercită o funcție de demnitate publică
b. este judecător sau procuror
c. este organ de cercetare penală sau are atribuții de constatare ori
sancționare a contravențiilor. Pentru acest caz, se aplică doar în ipoteza în
care infracțiunea de luare de mită a fost săvârșită de făptuitor în legătură
cu atribuțiile de serviciu privind constatarea sau sancționarea
contravențiilor.
d. Este una dintre persoanele prevăzute la art 293 din Codul penal.

Cf. instanței supreme expertul tehnic judiciar este funcționar public cf. art.
175 alin 2 teza 1. Prin urmare, îi vor fi aplicabile dispozițiile art. 289 alin 2 +
funcționarul bancar
- profesorul din învățământul preuniversitar se încadrează în art. 175 alin1
lit b
Cf jurisprudenței s-a stabilit că pot fi subiecți activi: șeful serviciului de
personal dintr-o unitate, primarul, comisarul gărzii financiare, șeful de
birou dintr-o unitate, asociatul unic și administratorul unei societăți,
salariații din cadrul societăților comerciale cu capital privat, funcționarul

59
 bancar, angajatul RAR, directorul agenție pt protecția mediului,
profesorul corector la BAC, instructorul auto care participă la examenul
de carnet, agent șef principal al penitenciarului, cadrul universitar,
indiferent dacă face parte dintr-o instituție privată sau de stat.
- nu poate fi subiect activ avocatul, mediatorul, arhitectul sau psihologul.
Această excepție nu subzistă înn cazul în care persoana respectivă are
calitatea de angajat sau a fost învestită de autoritățile publice pentru
desfășurarea unei anume activități (ex. psihologul numit în comisia de
evaluare a persoanelor cu handicap).
Participația este posibilă sub toate formele. În cazul coautoratului fiecare
participant trebuie să aibă calitatea cerută subiectului activ și să aibă
atribuții legate de actul de serviciu în legătura cu care se ia mită.
Persoana juridică poate fi trasă la răspundere penală numai în calitate de
participant sub forma instigării sau complicității. De ex. poate fi reținută
complicitate la luare de mită în sarcina unei societăți creată special (de
regulă, o societate paravan, offshore) pentru a depune sumele de bani
destinate funcționarului public mituit.
Persoana juridică nu poate fi autor al infracțiunii, deoarece nu îndeplinește
condițiile necesare subiectului activ.
Subiectul pasiv este entitatea (instituția sau persoana juridică), pentru
care subiectul activ desfășoară o activitate, față de care are unele îndatoriri
de serviciu.

Situația premisă existența unor îndatoriri de serviciu în legătură cu care se comite fapta. Nu este
relevantă natura juridică prin care se stabilesc aceste îndatoriri, adică nu este
obligatoriu să existe un contract de muncă.
Latura obiectivă Elementul material constă într-o acțiune care se poate realiza în trei modalități
prevăzute de textul de incriminare: pretinderea, primirea ori acceptarea unei
promisiuni de bani sau alte foloase necuvenite.
Pretinderea de bani sau alte foloase presupune o cerere, o solicitare explicită din
partea subiectului activ. Elementul material nu se realizează în cazul unor
exprimări neclare, echivoce, ambigue. Chiar dacă solicitarea poate fi făcută într-un
limbaj codificat, cererea trebuie să fie clară. În modalitatea pretinderii, fapta se
consumă indiferent dacă ulterior folosul necuvenit este sau nu remis.
Primirea de bani sau alte foloase presupune intrarea în posesia bunurilor
respective.
Acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase presupune exprimarea acordului
cu privire la o remitere ulterioară a bunului de către mituitor. Astfel, în practică, s-a
decis că reprezintă infracțiunea de luare de mită în modalitatea acceptării
promisiunii fapta inculpatului, agent șef în cadrul unui penitenciar, de a accepta
promisiunea unei sume de bani în vederea introducerii în penitenciar a unui
telefon mobil.
Textul incriminator prevede o clarificare a elementului material, valabilă pentru

60
 toate modalitățile. Astfel, pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de
bani sau alte foloase pot fi făcute atât direct cât și indirect, atât pentru sine cât și
pentru altul.
Prima condiție atașată elementului material este ca fapta să se raporteze la bani
sau alte foloase care nu i se cuvin funcționarului public sau privat. Prin bani
trebuie să se înțeleagă orice monedă cu valoare circulatorie, cu formă fizică sau
scriptică (titluri de valoare, sume în cont). Prin expresia alte foloase trebuie să se
înțeleagă orice fel de avantaje patrimoniale (bunuri, comisioane, împrumuturi,
amânarea unei datorii, folosința gratuită a unei folosințe, promovarea în serviciu)
dar și nepatrimoniale (acordarea unui titlu sau a unui grad).
A doua condiție atașată elementului material al laturii obiective este ca fapta să fie
comisă în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea
îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale subiectului activ sau în
legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.
În cazul în care neîndeplinirea actului sau îndeplinirea unui act contrar
îndatoririlor de serviciu reprezintă fapte penale, acestea nu vor fi absorbite în
conținutul luării de mită, ci se va reține concurs de infracțiuni. Ex. agentul de
poliție care primește o sumă de bani pt a trece cu vederea comiterea unor
contravenții și, în acest sens, încheie un proces verbal în care denaturează
realitatea. În această ipoteză va exista concurs între luare de mită și fals
intelectual. În același sens, în practică s-a reținut concurs între luare de mită și
favorizarea infractorului, în ipoteza în care inculpatul mituit a dispus restituirea
ilegală a unor corpuri delicte.
Condiția atașată elementului material este îndeplinită și în ipoteza în care
îndeplinirea actului nu cade în atribuțiile altui funcționar, dar, făptuitorul, prin
modul în care își realizează propriile sarcini de serviciu, poate influența îndeplinirea
sarcinii de către funcționarul competent.
- poate intra în concurs cu traficul de influență dacă făptuitorul nu se limitează la
primirea de foloase pt îndeplinirea unui act ce stă în propriile atribuții de serviciu
ci, în plus, promite și intervenția pe lângă un alt funcționar public.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pt relațiile de serviciu din cadrul
entității pe care o reprezintă subiectul activ.
Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.

Latura subiectivă Vinovăția: intenția directă sau indirectă.

- lipsește intenția necesară pt existența infracțiunii de luare de mită în cazul în care
subiectul activ nu a avut reprezentarea că ceea ce primește reprezintă o retribuție,
adică o recompensă legată de un act de serviciu.
Forme Consumarea infracțiunii are loc în momentul realizării elementului material în
oricare dintre modalități. Dacă există o pretindere urmată de o primire, fapta se va
considera consumată în momentul pretinderii.
- poate avea formă continuată, în ipoteza în care, în baza aceleiași rezoluții
infracționale, subiectul activ pretinde și eventual primește diferite sume de bani, în
legătură cu același act ce intră în îndatoririle lui de serviciu. În schimb, faptul că
pretinde o sumă de bani care îi este remisă în tranșe succesive nu duce la reținerea
formei continuate.
Variante în alin 2 apare o variantă specială care, practic, exclude funcționarul asimilat din
sfera infracțiunii, în ipoteza îndeplinirii sau urgentării actului.

61
 - infracțiunea mai are o variantă atenuată obținută prin raportare la art 308 și o
variantă agravată prevăzută în art 7 din legea 78/2000.
Sancțiuni și pedeapsa închisorii+pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de
aspecte a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea
procesuale căreia a săvârșit fapta.

62
Ar. 290 Darea de mită

1. Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori de alte foloase, în condițiile arătate în art. 289, se
pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

2. Fapta prevăzută în alin. 1 nu constituie infracțiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice
mijloace de cel care a luat mita.

3. Mituitorul nu se pedepsește dacă denunță fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost
sesizat cu privire la aceasta.

4. Banii, valorile sau orice alte bunuri date se restituie persoanei care le-a dat, dacă acestea au fost
date în cazul prevăzut în alin 2 sau date după denunțul prevăzut în alin. 3.

5. Banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se
mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

Obiect juridic relațiile sociale aflate în legătură cu serviciul, relații incompatibile cu fapte de
corupere a funcționarilor publici (sau privați). În acest caz, relațiile de serviciu sunt
afectate indirect, nu neapărat prin contribuția funcționarului public, ci prin
intermediul altor persoane care încearcă sau chiar reușesc să îi corupă.
Obiect material Ca și în cazul infracțiunii de luare de mită, infracțiunea nu are obiect material.
Subiecți Subiectul activ nu este circumstanțiat. Orice persoană poate comite infracțiunea
de dare de mită, inclusiv funcționarul public care încearcă să îl corupă sau îl corupe
pe un alt funcționar.
Subiectul activ poate fi și o persoană juridică: o societate poate fi subiect activ în
cazul în care asociatul și administratorul oferă și apoi dă sume de bani unui
funcționar vamal pt a nu-i aplica amendă societății.
Participația este posibilă sub toate formele inclusiv a coautoratului.
- poate fi realizată atât direct cât și indirect. Cu alte cuvinte, mituitorul poate
recurge la o persoană interpusă. Persoana interpusă poate fi, după caz, instigator
sau complice. Așadar, persoana interpusă nu se va putea substitui autorului. În
sarcina complicelui nu poate fi reținut un concurs formal de infracțiuni pe baza
uneia și aceleiași acțiuni (complicitate la dare de mită și complicitate la luare de
mită).
Subiectul pasiv este entitatea pentru care își desfășoară activitatea funcționarul
public care este mituit sau față de care se încearcă darea de mită.
Situația premisă existența unor îndatoriri de serviciu în legătură cu care se comite fapta. Nu este
relevantă natura juridică prin care se stabilesc aceste îndatoriri, adică nu este
obligatoriu să existe un contract de muncă.
Latura obiectivă Elementul material constă într-o acțiune de corupere ce se poate realiza în trei
modalități: promisiunea, oferirea sau darea de bani ori de alte foloase.
Promisiunea reprezintă angajamentul subiectului activ că va remite bani ori alte
foloase funcționarului public sau privat, competent în legătură cu actul sau
serviciul ce îl interesează pe mituitor. Angajamentul poate fi scris sau oral. În cazul
în care promisiunea este acceptată, darea și luarea de mită devin infracțiuni
corelative. Însă, nu are relevanță pt existența infracțiunii care a fost reacția
mituitului, nu este obligatoriu să fi fost acceptată.
Oferirea reprezintă prezentarea, înfățișarea, punerea la vedere a banilor sau altor

63
 foloase, în vederea remiterii și, respectiv, însușirii lor de către funcționarul public.
Nici în această modalitate a elementului material nu are relevanță conduita
funcționarului public.
Darea reprezintă remitere efectivă, trecerea în posesia funcționarului public sau
privat a banilor sau altor foloase. Această modalitate a elementului material
corespunde cu modalitatea primirii de la luare de mită și este singura modalitate în
care cele două infracțiuni sunt în mod obligatoriu corelative: nu poate exista dare
fără primire și nici invers.
- în cazul în care darea de mită se realizează în aceeași împrejurare, printr-o faptă
unică, fiind mai multe persoane mituite,trebuie reținută o singură infracțiune și nu
un concurs de infracțiuni.
Prima condiție atașată elementului material: fapta să se raporteze la bani sau alte
foloase care nu i se cuvin.
A doua condiție atașată elementului material: fapta să fie comisă în legătură cu
îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce
intră în îndatoririle de serviciu ale unui funcționar public sau privat, sau în
legătură cu îndeplinirea unui act contrar.
- darea de mită nu este posibilă în cazul funcționarului public asimilat decât în
ipotezele în care acesta nu îndeplinește ori întârzie îndeplinirea unui act privitor
la îndatoririle sale legale ori efectuează un act contrar acestor îndatoriri.
Urmarea imediată: o stare de pericol pentru relațiile de serviciu
Legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei.

Latura subiectivă Vinovăția: intenția directă sau indirectă

Forme Consumarea are loc în momentul realizării elementului material în oricare trei
modalități.
Tentativa nu este incriminată, dar modalitățile promiterii și oferirii reprezintă, în
realitate, un început de executare, astfel încât, în aceste cazuri, teoretic se poate
spune că legiuitorul a asimilat tentativa faptei consumate.
Infracțiunea poate avea formă continuată în ipoteza în care, în baza aceleiași
rezoluții infracționale, la diferite intervale de timp, subiectul activ remite
funcționarului public diferite sume de bani, în legătură cu același act ce intră în
îndatoririle sale de serviciu: ex. se oferă bani pentru emiterea unei autorizații care
trebuie emisă lunar.
Varianta atenuată: atunci când este comisă de persoanele care exercită
permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură
în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin 2.
Sancțiuni și - închisoarea în limite mai mici decât darea de mită
aspecte - în alin 2 este prevăzută o clauză de excludere a infracțiunii iar în alin 3 o cauză de
procesuale nepedepsire

64
Art. 291 Traficul de influență

1. Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru
sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are
influență asupra unui funcționar public și care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească,
să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se
pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

2. Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai
găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

Obiect juridic relațiile în legătură cu serviciul, a căror normală desfășurare presupune să nu

existe suspiciuni că funcționarii publici sau privați ar putea să se lase influențați de
persoane care au influență reală sau imaginară asupra lor.
Obiect material nu are
Subiecți Subiectul activ nu este circumstanțiat. Fapta poate fi comisă și de o persoană
juridică. Poate fi subiect activ al infracțiunii inclusiv funcționarul public sau
privat care invocă o influență asupra unui alt funcționar public sau privat. Astfel,
s-a reținut infracțiunea de trafic de influență în sarcina procurorului adjunct de la
parchetul de pe lângă judecătorie care a primit diferite sume de bani pt ca în
schimb să își exercite influența pe care pretindea că o avea asupra unor procurori
de la un alt parchet sau asupra unor polițiști. Dacă, pe lângă traficarea influenței,
respectivul funcționar are și el atribuții în îndeplinirea actului, se poate reține
concurs de infracțiuni între trafic de influență și luare de mită.
Participația este posibilă în toate formele. În practică, există uneori dificultate de
a distinge între actele de autorat (coautorat) față de cele de complicitate.
Distincția trebuie să se realizeze pornind de la elementul material, respectiv
trebuie să se verifice dacă participantul comite acte ce intră în sfera elementului
material sau realizează doar acte ce reprezintă un sprijin sau ajutor la comiterea
faptei. Astfel, s-a reținut coautoratul la infracțiunea de trafic de influență în
ipoteza în care un avocat și doi consilieri juridici au pretins că au influență asupra
unui judecător sindic, pentru a-l determina să pronunțe o soluție favorabilă în
condițiile în care denunțătoare a remis inculpaților suma de 75000 euro care a fost
împărțită și numerotată de aceștia..
Este posibil ca traficul de influență, în varianta autoratului, să intre în concurs cu
o complicitate la trafic de influență: inculpata a săvârșit un concurs de
infracțiuni de trafic de influență și complicitate la trafic de influență pt că, în
calitate de avocat a pretins și a primit o sumă de bani de la denunțător
susținând că are influență asupra unui magistrat și astfel va obține o hot. jud.
favorabilă iar ulterior, l-a pus în legătură cu alt avocat, spunând că trebuie să îi
dea acestuia bani pentru a interveni la un alt magistrat de la tribunal, în
vederea obținerii unei hot. jud. favorabile.
Subiectul pasiv este entitatea pt care își desfășoară activitatea funcționarul
public.
Situația premisă existența unor îndatoriri de serviciu ale funcționarului (public sau privat), cu
privire la care se pretinde existența unei influențe. Nu este relevantă natura
juridică prin care se stabilesc respectivele îndatoriri.
Latura obiectivă Elementul material constă într-o acțiune ce se poate concretiza în trei modalități

65
 distincte: pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii de bani sau alte
foloase. Modalitățile coincid cu cele de la infracțiunea de luare de mită.
- modalitățile sunt alternative iar realizarea mai multor modalități nu afectează
unitatea infracțiunii.
Ca și în cazul luării de mită, textul incriminator prevede o clarificare a elementului
material, valabilă pt toate modalitățile alternative. Astfel, pretinderea, primirea
ori acceptarea promisiunii pot fi făcute atât direct, cât și indirect, atât pt sine cât
și pt altul.
Prima condiție atașată elementului material: fapta să se raporteze la bani sau
alte foloase.

A doua condiție atașată elementului material: subiectul activ să aibă influență

sau să lase să creadă că are influență asupra unui funcționar public (sau privat în
varianta atenuată). De ex. este îndeplinită condiția atunci când se invocă
influența asupra unor funcționari din Ministerul Agriculturii pentru a câștigarea
unei licitații privind atribuirea unei lucrări, asupra unui lichidator judiciar pentru
câștigarea unei licitații având ca obiect imobile. Este de precizat că funcționarul
public sau privat nu trebuie nominalizat. Sunt suficiente referirile la calitatea
acestuia, la funcția pe care o îndeplinește.
Noțiunea de influență trebuie înțeleasă ca fiind capacitatea unei persoane de a
avea un impact, de a produce o schimbare în comportamentul unei persoane. A
avea influență presupune a poseda această capacitate iar a lăsa să creadă că are
influență presupune a crea o imagine eronată asupra capacității menționate. Se
construiește falsa idee că influența există. Ca atare, pt existența infracțiunii nu
este necesar ca influența să fie reală. În acest caz, s-a pus problema distincției față
de infracțiunea de înșelăciune. Instanța supremă a decis că se va reține
infracțiunea de trafic de influență care, prin voința legiuitorului constituie o
infracțiune distinctă.
A treia condiție atașată elementului material: elementul material să fie însoțit de
promisiunea subiectului activ că îl va determina pe funcționarul public să
îndeplinească sau să nu îndeplinească, să urgenteze sau să întârzie îndeplinirea
unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar.
Pt existența infracțiunii nu are importanță dacă subiectul activ își respectă
promisiunea, dacă acțiunea de determinare a fost sau nu eficientă. Trebuie
observat că promisiunea se referă la o conduită viitoare ceea ce plasează
elementul material (pretinderea, primirea, acceptarea promisiunii) în mod
obligatoriu anterior sau, în mod excepțional concomitent îndeplinirii actului.
Altfel spus, dacă fapta se realizează ulterior actului ce intră în atribuțiile de
serviciu, nu se va putea reține trafic de influență ci, eventual, o altă infracțiune.
Astfel, în practică, s-a decis că dacă actul a fost îndeplinit fără să se fi făcut nicio
intervenție și totuși se pretind bani sau alte foloase, fapta constituie înșelăciune
(cu condiția să fie îndeplinite și celelalte elemente constitutive).
Un element esențial al condiției este ca actul în cauză să intre în sfera îndatoririlor
de serviciu. Totuși, condiția este îndeplinită chiar dacă funcționarul nu are atribuții
directe, dar prin propriile acte și activități, poate influența decizia finală urmărită:
ex. polițistul, deși nu are atribuția de a revoca arestarea ori de a soluționa cauza,
poate acționa în efectuarea cercetărilor în așa fel încât să determine luarea unei
asemenea măsuri. De asemenea, condiția este îndeplinită și când funcționarul nu

66
 are competența exclusivă. În ipoteza în care influența pretinsă vizează o persoană
ce nu are în competență realizarea actului solicitat, nici direct nici indirect, poate
fi vorba doar de infracțiunea de înșelăciune.
Urmarea imediată: o stare de pericol pentru relațiile de serviciu
Legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei.

Latura subiectivă Vinovăția: intenția directă sau indirectă

Forme Consumarea are loc în momentul realizării elementului material în oricare dintre
modalități.
Infracțiunea poate avea formă continuată, dacă actele materiale specifice sunt
repetate la diferite intervale de timp, în baza unei rezoluții infracționale unice și
vizând același act de serviciu. Astfel, în practică s-a decis că reprezintă
infracțiunea de trafic de influență în formă continuată fapta profesorului de liceu
care în aceeași sesiune de Bac pretins de la diferiți candidați sume de bani pt a-i
determina pe profesorii examinatori să le acorde note de trecere.
Variante - o variantă atenuată obținută prin raportare la art. 308 și o variantă agravată
prevăzută în art 7 in legea 78/2000.
Sancțiuni și închisoarea în limite mai mici decât infracțiunea de luare de mită
aspecte procesuale

67
Art. 292 Cumpărarea de influență

1. Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pt sine sau pentru altul, direct ori indirect,
unei persoane care are influență sau lasă să creadă că are influență asupra unui funcționar public, pt
a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea
unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, ori să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri,
se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
2. Făptuitorul nu se pedepsește dacă denunță fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi
fost sesizat cu privire la aceasta.
3. Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat, dacă au fost date după
denunțul prevăzut în alin.2
4. Banii, valorile sau orice alte bunuri date sau oferite sunt supuse confiscării, iar dacă acestea nu se
mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
Obiect juridic relațiile în legătură cu serviciul, a căror normală desfășurare presupune interdicția
influențării activității funcționarilor publici (sau privați) prin intermediul unor
persoane care au o influență reală sau imaginară asupra lor.
Obiect material nu are
Subiecți Subiectul activ nu este circumstanțiat, fapta poate fi comisă și de o persoană
juridică. Participația este posibilă sub toate formele. Se va reține coautorat dacă
participanții comit fiecare acte ce intră în conținutul obiectiv al infracțiunii: spre
exemplu, promit împreună o sumă de bani traficantului de influență.
Dacă persoana care cumpără influență oferă bunurile printr-o altă persoană
(interpusă) aceasta va fi complice, autorul faptei rămânând cumpărătorul de
influență. Complicitatea la cumpărarea de influență se va reține și în situația în
care făptuitorul îl pune în legătură pe cumpărător cu traficantul de influență.
- legea 78/2000 nu se aplică infracțiunii de cumpărare de influență.
Actele de complicitate trebuie stabilite și dovedite: nu poate exista o complicitate
generică. Actele de sprijinire trebuie puse în legătură cu o faptă concretă+trebuie
stabilită relația de cauzalitate între faptă și o eventuală contribuție a unui
participant.
Subiectul pasiv este entitatea pentru care își desfășoară activitatea funcționarul
public sau privat.
Situația premisă existența unor îndatoriri de serviciu ale funcționarului public sau privat, funcționar
cu privire la care se pretinde existența unei influențe.
Latura obiectivă Elementul material: constă într-o acțiune ce se poate realiza în trei modalități
prevăzute de textul incriminator: promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte
foloase. Modalitățile coincid cu cele de la infracțiunea de dare de mită și sunt
alternative.
- în cazul în care elementul material este realizat prin promisiune sau oferire,
existența infracțiunii nu este influențată de acceptarea sau respingerea acestora.
Dacă presupusul traficant respinge promisiunea, poate exista doar infracțiunea de
cumpărare de influență, fără a avea în mod corelativ un trafic de influență. Dacă
traficantul acceptă promisiunea sau oferta atunci vom avea două infracțiuni
corelative de cumpărare și, respectiv, trafic de influență. Aceleași infracțiuni
corelative se comit și în cazul dării, respectiv, primirii unui bun.
Ca și în cazul luării de mită, textul incriminator prevede o clarificare a elementului
material, valabilă pentru toate modalitățile normative.Astfel, promisiunea,

68
 oferirea sau darea de bani ori alte foloase pot fi făcute atât direct cât și indirect,
atât pentru sine cât și pentru altul.
Prima condiție atașată elementului material: fapta să se raporteze la bani sau
alte foloase.
A doua condiție atașată elementului material: fapta să se realizeze în raport cu
un traficant de influență pentru ca acesta să îl determine pe funcționarul public
la o anumită conduită.
Dacă persoana de la care se încearcă a se cumpăra influența nu are și nici nu a
lăsat să se înțeleagă că are vreo influență asupra unui funcționar public sau privat,
nu poate fi vorba de cumpărare de influență, fiind în prezența unei fapte putative.
De asemenea, este necesar ca fapta să se realizeze anterior sau cel mult
concomitent cu îndeplinirea, neîndeplinirea (etc) a actului ce intră în atribuțiile de
serviciu. Dacă o persoană oferă bani după ce actul s-a efectuat, fără să știe acest
lucru, conduita respectivei persoane reprezintă tot o faptă putativă, astfel încât
nu se va putea reține infracțiunea de cumpărare de influență. În schimb, în sarcina
celui care primește banii, dacă și celelalte condiții sunt îndeplinite, se va putea
reține infracțiunea de înșelăciune.
Urmarea imediată: o stare de pericol pentru relațiile de serviciu
Legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei.

Latura subiectivă Vinovăția: intenția directă sau indirectă

Forme Consumarea are loc în momentul realizării elementului material în oricare dintre
modalități. Tentativa nu este incriminată dar, ca și în cazul dării de mită,
modalitățile promiterii și oferirii reprezintă în realitate un început de executare,
astfel încât se poate spune că, în aceste cazuri, legiuitorul a asimilat tentativa
faptei consumate.
Infracțiunea poate avea formă continuată, dacă actele materiale specifice sunt
repetate la diferite intervale de timp, în baza unei rezoluții infracționale unice și
vizând același act de serviciu.
Varianta atenuată atunci când este comisă în legătură cu persoanele care exercită, permanent sau
temporar, cu sau fără remunerație, o însărcinare de orice natură, în serviciul unei
persoane fizice dintre cele prevăzute la art 175 alin e.
Sancțiuni și - închisoare în aceleași limite ca traficul de influență
aspecte procesuale - cauză de nepedepsire la alin 2 pt ipoteza în care cumpărătorul de influență
denunță fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu
privire la aceasta.

69
 Fapte săvârşite de către membrii instanţelor de arbitraj sau în legătură cu aceştia

 Potrivit dispozițiilor art. 293 C.p., dispozițiile privitoare la luarea și darea de mită se aplică, în mod
corespunzător și arbitrilor într-o procedură de arbitraj, indiferent că aceasta se defășoară în baza legii
române sau a unei legii străine.[1] În acest fel este incriminată pentru prima dată corupția la nivelul
instanțelor de arbitraj sau la nivelul arbitrajelor ad-hoc, extinzându-se cadrul incriminării asupra unor
persoane care nu sunt funcționari publici și nici angajați ai unei persoane juridice, în sensul art. 308 C.p.
(în cazul luării de mită), în acest caz subiectul activ fiind calificat exclusiv prin calitatea de arbitru.
 [1] Art. 293. - Dispoziţiile art. 289 şi art. 290 se aplică în mod corespunzător şi persoanelor care, pe
baza unui acord de arbitraj, sunt chemate să pronunţe o hotărâre cu privire la un litigiu ce le este dat spre
soluţionare de către părţile la acest acord, indiferent dacă procedura arbitrală se desfăşoară în baza legii
române ori în baza unei alte legi.

Variante ale unor infracţiuni de corupţie

 Prin Legea nr. 78/2000 s-a agravat tratamentul sancționator pentru anumiți subiecţi activi în cazul
infracţiunilor de corupţie:
 Potrivit articolului 7 din Legea nr. 78/2000 „Faptele de luare de mită sau trafic de influenţă săvârşite de
o persoană care:
 a) exercită o funcţie de demnitate publică;
 b) este judecător sau procuror;
 c) este organ de cercetare penală sau are atribuţii de constatare ori de sancţionare a contravenţiilor;
 d) este una dintre persoanele prevăzute la art. 293 din Codul penal se sancţionează cu pedeapsa
prevăzută la art. 289 sau 291 din Codul penal, ale cărei limite se majorează cu o treime.”
 Rezultă că întotdeauna limitele de pedeapsă aplicabilă arbitrilor corupți și celor care îi corup sunt mai
mari cu o treime, ceea ce reprezintă un alt mod aberant de legiferare.

Fapte săvârşite de către funcţionari străini sau în legătură cu aceştia – art. 294 C.p.
 Codul penal 2009 incriminează ca fapte de corupție și faptele săvârşite de către funcţionari străini sau în
legătură cu aceştia, potrivit art. 294 [1]:
 [1] Art. 294. - Prevederile prezentului capitol se aplică în privinţa următoarelor persoane, dacă, prin
tratatele internaţionale la care România este parte, nu se dispune altfel:
 a) funcţionarilor sau persoanelor care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor
persoane care exercită atribuţii similare în cadrul unei organizaţii publice internaţionale la care România
este parte;
 b) membrilor adunărilor parlamentare ale organizaţiilor internaţionale la care România este parte;
 c) funcţionarilor sau persoanelor care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor
persoane care exercită atribuţii similare, în cadrul Uniunii Europene;
 d) persoanelor care exercită funcţii juridice în cadrul instanţelor internaţionale a căror competenţă este
acceptată de România, precum şi funcţionarilor de la grefele acestor instanţe;
 e) funcţionarilor unui stat străin;
 f) membrilor adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin.
 g) juraţilor din cadrul unor instanţe străine.
 Este vorba despre incriminarea faptelor de corupție activă sau pasivă comise în străinătate sau în
România, dar implicând funcționari români sau străini acționând fie în organizații publice internaționale
la care România este parte, fie în adunări parlamentare (cum ar fi Adunarea Parlamentară a Consiliul
70
Europei, Parlamentul European), organisme din cadrul Uniunii Europene (de ex. Comisia Europeană).
 De asemenea, pot fi persoane care exercită funcţii juridice în cadrul instanţelor internaţionale a căror
competenţă este acceptată de România, precum şi funcţionarilor de la grefele acestor instanţe (CEDO, CJUE,
CPI).
 Incriminarea privește și funcționarii publici ai unor state străine, membrii adunărilor parlamentare sau
administrative ale unui stat străin, dar și juraţii din cadrul unor instanţe străine.

71
72
Art.295 Delapidarea

1. Însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar public , în interesul său ori pentru altul, de
bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepsește cu închisoarea
de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

2. Tentativa se pedepsește.

Obiect juridic Obiectul juridic principal privește protejarea relațiilor de serviciu, iar obiectul juridic
secundar se referă la normala desfășurare a relațiilor patrimoniale.
Obiect material este reprezentat de bani, valori sau alte bunuri aflate în administrarea sau în
gestiunea unui funcționar public. Prin bani textul are în vedere moneda metalică și
de hârtie, prin valori trebuie înțeles cecuri, titluri de credit, obligațiuni iar prin
sintagma alte bunuri se are în vedere bunurile cu valoare economică.
- una din trăsături atribuite de autori bunurilor era existența lor materială, însă
această condiție nu mai poate fi susținută, pt că obiectele materiale indicate expres
în text, banii nu se mai regăsesc în circuite în forma lor materială. De ex, se reține
infracțiunea de delapidare dacă directorul unei instituții transferă din contul
instituției o sumă de bani în contul personal.
- și bunurile imobile pot constitui obiect material al infracțiunii în modalitățile
folosirii și traficării
- conform practicii judiciare, plusurile în gestiune rezultate din activitatea
funcționarului care administrează sau gestionează bunuri pot face obiectul
infracțiunii de delapidare, deoarece aparțin unității, chiar și în situația în care
proveniența lor are caracter fraudulos. De aceea, în doctrină s-a concluzionat că
bunurile care fac obiectul material al infracțiunii de delapidare nu trebuie să
aparțină obligatoriu patrimoniului unității, ci trebuie administrate sau gestionate de
funcționar. De ex. dacă poștașul își însușește bani din sumele destinate plății
pensiilor, săvârșește infracțiunea de delapidare, pt că, deși acești bani nu sunt în
patrimoniul Poștei Române, aceasta îi gestionează și răspunde civil pentru ei. Însă,
trebuie făcută o delimitare și în cazul bunurilor aflate în gestiunea funcționarului
public. Nu pot constitui obiect al infracțiunii bunurile proprietate a altor persoane
sau proprietate a gestionarului care au fost introduse în gestiune, dar în legătură cu
care nu poate fi angajată răspunderea civilă a unității (de ex. bunuri proprii ale
gestionarului depozitate în incinta unității, bunuri provenite din alte infracțiuni dar
tăinuite în incinta unității)
Subiecți Subiectul activ este dublu circumstanțiat. În primul rând trebuie să aibă calitatea
de funcționar public (în sensul art. 175, alin 1 și 2) iar în al doilea rând trebuie să
aibă calitatea de administrator sau gestionar al bunurilor instituției sau unității.
Ca atare, subiectul activ poate fi
- un funcționar public care administrează sau gestionează banii unei instituții,
autorități, regii autonome, persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat
- un angajat al funcționarului public prevăzut la art. 175 alin 2 care gestionează în
drept sau în fapt bunurile acestuia
- administratorul unei PJ sau o persoană care administrează bunurile acesteia.
În varianta tip, subiectul activ poate fi doar persoana fizică, pentru că doar aceasta
poate avea calitatea cerută de lege, de funcționar public.
În cazul variantei atenuate (atunci când subiectul activ este o persoană prevăzută de

73
 art 308) s-a reținut în practica judiciară că răspunderea penală poate fi angajată și în
cazul unei persoane juridice. Soluția este greșită, pentru că, în cazul în care o PJ
administrează bunurile altei PJ relația este contractuală și nu una de serviciu.
Participația este posibilă sub toate formele, dar în cazul coautoratului este necesar
ca participanții să aibă toți calitatea cerută de lege. Cei care nu sunt funcționari
publici vor răspunde în calitate de complici sau instigatori.
- Cf RIL III/2002- fapta administratorului asociației de proprietari care își însușește o
sumă de bani din fondurile asociație reprezintă infracțiunea de delapidare.
- distincție între infracțiunea de delapidarea și cea prevăzută la art. 272 din legea 31/1990
care sancționa fapta fondatorului, administratorului, directorului, directorului executiv sau
reprezentantului legal al societății care folosește cu rea- credință bunuri sau creditul de care
se bucură societatea în folosul propriu. Ori de câte ori făptuitorul avea calitatea de
funcționar în sensul legii penale (avea implicit calitatea de salariat) se poate reținea
infracțiunea de delapidare, iar când nu avea se aplica principiul subsidiarității, reținându-se
infracțiunea prevăzută de art 272 din legea 31/1990.
Prin legea de punere în aplicare a codului penal a fost redefinită sfera persoanelor prevăzute
de art. 272, în sensul că din acestea fac parte: fondatorul, administratorul, directorul
general, directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului sau
reprezentantul legal.
Dacă interpretăm art 308 într-un sens restrictiv (care presupune existența unei relații de
serviciu între subiectul activ și cel pasiv) raportul dintre infracțiunea de delapidare și cea
prevăzută la art. 272 rămâne neschimbat, iar dacă îl interpretăm într-un sens larg, distincția
între cele două infracțiuni este imposibil de realizat.
Subiectul pasiv este persoana juridică sau fizică prevăzută de art 175 alin 2 ale cărei
bunuri sunt gestionate sau administrate
Situația premisă existența unor raporturi de administrare sau gestionare într-o instituție, autoritate
publică sau persoană juridică pe de o parte și un funcționar public ((sau funcționar
privat) pe de altă parte.
Latura obiectivă Elementul material constă într-o acțiune ce poate îmbrăca una din cele trei
modalități alternative prevăzute de lege: însușire, folosire sau traficare.
Însușirea reprezintă scoaterea bunului din sfera de stăpânire a unității și trecerea în
patrimoniul subiectului pasiv.
Folosirea reprezintă scoaterea temporară din sfera patrimonială a unității bunului și
utilizarea lui de către funcționar. Din punct de vedere juridic, bunul rămâne în
patrimoniul societății, doar că, faptic, este scos din sfera de stăpânire a unității. În
această modalitate, bunul poate fi și imobil. În ipoteza bunurilor imobile, folosirea
nu implică în mod obligatoriu scoaterea în fapt a bunului din sfera patrimonială a
unității, ci doar utilizarea lui cu titlu gratuit în alte scopuri decât cele impuse de
sarcinile de serviciu.
De obicei, în cazul infracțiunilor comise în această modalitate, prejudiciul constă în
contravaloarea lipsei de folosință a bunurilor sau contravaloarea uzurii.
Traficarea este modalitatea elementului material prin care bunul este scos din
sfera de stăpânire a unității și este dat spre folosire unui terț contra unui câștig.
Bunurile imobile pot face obiectul traficării. Astfel, dacă funcționarul public ce
administrează un imobil îl închiriază și își însușește sumele de bani plătite cu titlu de
chirie se poate reține infracțiunea de delapidare.
Urmarea imediată: urmarea imediată principală constă într-o stare de pericol pt
relațiile de serviciu iar urmarea imediată secundară constă în prejudiciul produs
instituției sau persoanei juridice cu care subiectul activ se află în raporturi de

74
 serviciu. Prejudiciul este reprezentat de valoarea bunului în cazul însușirii și poate fi
reprezentat de uzura sau lipsa de folosință a acestuia când delapidarea a fost
comisă prin folosire sau traficare.
Legătura de cauzalitate: rezultă ex re în cazul urmării imediate principale, dar
pentru existența urmării secundare trebuie dovedit că paguba a fost cauzată de
însușirea, folosirea, traficarea bunului și nu de o neglijență, de perisabilitatea
bunului, de sustragerea bunului de către terți.
Latura subiectivă Vinovăția: intenția directă sau indirectă. Nu va exista intenție în situația în care
bunurile au fost scoase din gestiune cu intenția de a fi cumpărate nu de a fi însușite,
chiar dacă în final prețul nu a fost plătit.
Forme Tentativa este posibilă și se sancționează. Ea va fi reținută atunci când subiectul
începe să execute una din acțiunile specifice elementului material dar acțiunea este
întreruptă. De exemplu, se înțelege cu un terț să îi dea în folosință un bun contra
unei sume de bani, dar la momentul remiterii bunului, fapta este descoperită de
organele judiciare.
Consumarea are loc în momentul scoaterii temporare sau permanente a bunului
din patrimoniul PJ, astfel încât acesta nu poate obține beneficii de pe urma lui
(momentul scoaterii bunului din sfera de dispoziție a instituției sau unității). În cazul
însușirii repetate, infracțiunea poate îmbrăca formă continuată, iar în cazul folosirii
sau traficării infracțiunea poate îmbrăca forma continuă, motiv pt care va exista și
un moment al epuizării.
Variante o variantă tip și una calificată, reglementată de art 309 C pen atunci când faptele au
produs consecințe deosebit de grave (pagubă materială mai mare de 2000.000), și
una atenuată (când subiectul activ nu este funcționar public, dar îndeplinește
condițiile prevăzute de art 308)
Sancțiuni varianta tip închisoare și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică iar în
varianta calificată limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate. În cazul
variantei atenuate, limitele pedepsei se reduc cu o treime.

75
Art. 296 Purtarea abuzivă
1. Întrebuințarea de expresii jignitoare față de o persoană de către cel aflat în exercitarea atribuțiilor
de serviciu se pedepsește cu închisoarea de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
2. Amenințarea ori lovirea sau alte violențe săvârșite în condițiile alin 1 se sancționează cu pedeapsa
prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
Obiect juridic Obiectul juridic principal privește protejarea relațiilor de serviciu, iar obiectul juridic
secundar îl constituie demnitatea, integritatea fizică și sănătatea persoanei.
Obiectul material Atunci când infracțiunea este comisă prin lovire sau alte violențe, are obiect
material constând în corpul persoanei împotriva căreia a fost comisă fapta.
Situația premisă Preexistența unor atribuții de serviciu de care legea leagă săvârșirea faptei
Subiecți Subiectul activ este persoana care se află în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Poate fi subiect activ inclusiv o menajeră angajată de o persoană fizică care o
lovește pe persoana care angajat-o. De asemenea, se poate reține această
infracțiune dacă făptuitorul este angajat ca gardă de corp de către o persoană fizică,
iar în exercitarea atribuțiilor de serviciu adresează expresii jignitoare.
Ca atare, esențial pentru reținerea infracțiunii de purtare abuzivă este ca subiectul
activ, la momentul comiterii faptei să se afle în exercitarea atribuțiilor de serviciu
(poate fi comisă și într-o zi nelucrătoare).
Participația este posibilă sub forma instigării și complicității, iar pentru aceste forme
de participație nu este necesară calitatea cerută de lege pentru autor.
Subiectul pasiv este instituția sau persoana fizică al cărei angajat este făptuitorul iar
subiectul pasiv secundar este persoana fizică împotriva căreia se îndreaptă
activitatea abuzivă a făptuitorului. Pluralitatea de subiecți pasivi secundari conduce
la reținerea unui concurs de infracțiuni. Dacă în aceeași împrejurare cel aflat în
exercitarea atribuțiilor de serviciu întrebuințează expresii jignitoare, amenință ori
exercită acte de violență asupra mai multor persoane, se vor reține atâtea
infracțiuni câte persoane vătămate sunt.
Latura obiectivă Elementul material se realizează printr-o acțiune, ce poate îmbrăca mai multe
modalități alternative.
La alin. 1 elementul material constă în întrebuințarea de expresii jignitoare. Noțiunii
de expresii jignitoare îi poate fi dat un înțeles mai larg, care să cuprinsă și gesturile
jignitoare, pentru că textul nu se referă la expresii verbale jignitoare.
La alin. 2 elementul material este cel al infracțiunilor de amenințare și lovire sau alte
violențe.
Săvârșirea mai multor acte materiale de natură diferită, dar în aceeași împrejurare
conduce la reținerea unei singure infracțiuni de purtare abuzivă în varianta cea mai
gravă, în care sunt absorbite variantele mai ușoare.
Urmarea imediată principală constă într-o stare de pericol pentru buna desfășurare
a relațiilor de serviciu. Dacă infracțiunea s-a produs prin exercitarea de violențe
fizice va exista și o urmare imediată secundară, constând în atingerea adusă
integrității fizice sau sănătății persoanei.
Legătura de cauzalitate – rezultă ex re în ce privește modalitățile elementului care
au urmare o stare de pericol. Atunci când a fost afectată integritatea corporală a
persoanei, trebuie dovedită legătura de cauzalitate între elementul material și
urmarea imediată.
Latura subiectivă Vinovăția: intenția directă sau indirectă
Sunt situații în care subiectul activ este îndreptățit să uzeze forța pentru a-și

76
 îndeplini îndatoririle de serviciu, cu condiția ca acest mod de a proceda să constituie
unica posibilitate de executare a acestor îndatoriri.
Forme Tentativa nu se sancționează. Consumarea are loc la momentul producerii
elementului material. Dacă faptele se produc la anumite intervale de timp, în
realizarea aceleiași rezoluții infracționale, se poate reține forma continuată a
infracțiunii.
Variante - o variantă tip la alin 1 și o variantă agravată la alin 2 când fapta este comisă prin
amenințarea ori lovire sau alte violențe.
- fapta reglementată la alin 2 este, în realitate, variantă agravată a infracțiunilor de
amenințare și loviri sau alte violențe.
Sancțiuni închisoarea alternativ cu amenda în alin 1
- varianta de la alin 2- pedeapsa prevăzută de lege pt norma de incriminare la care
face referire, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.

77
Art. 297 Abuzul în serviciu
1. Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl
îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare intereselor legitime
ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și
interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.
2. Cu aceeași pedeapsă se sancționează fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de
serviciu, îngrădește exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situație de
inferioritate pe temei de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală,
apartenență politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA.
Obiect juridic Relațiile sociale care asigură buna desfășurare a relațiilor de serviciu.
Infracțiunea poate avea și un obiect juridic adiacent constând în relațiile
sociale privind ocrotirea patrimoniului, atunci când prin comiterea ei se
produce un prejudiciu.
Obiect material Nu are, dar, în măsura în care activitatea infracțională se exercită asupra
unui bun material, acesta va reprezenta obiectul material secundar.
Subiecți Subiectul activ este funcționarul public așa cum este definit în art 175 dar și
persoanele indicate în art 308. O altă condiție necesară pt angajarea
răspunderii penale este existența unui raport de serviciu, deoarece fapta
trebuie comisă în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Participația este
posibilă sub toate formele, dar în cazul coautoratului trebuie îndeplinite
condițiile prevăzute de lege pentru subiectul activ.
Atunci când subiect activ este funcționarul public (sau privat, în cazul art
308) persoana juridică nu poate răspunde penal, deoarece nu poate avea
această calitate.
Subiectul pasiv principal al infracțiunii este instituția publică, autoritatea
publică, persoana juridică, funcționarul public prevăzut de art 175 alin 2
pentru care lucrează subiectul activ, deoarece prestigiul, reputația acestora
are de suferit. Subiectul pasiv adiacent este persoana ale cărei interese au
fost lezate prin săvârșirea faptei. De ex. în situația în care funcționarul public
îngrădește exercitarea unui drept al unei persoane pe temei de origine
etnică, instituția în care este angajat funcționarul va fi subiect pasiv principal
iar persoana fizică ale cărei interese au fost lezate va fi subiect pasiv
secundar.
Latura obiectivă Elementul material.
În textul inițial, varianta tip a infracțiunii (alin 1) putea fi comisă printr-o
inacțiune (omisiune) – neîndeplinirea unui act- sau printr-o acțiune
(comisiune) – îndeplinirea unui act în mod defectuos. Neîndeplinirea unui
act presupune omisiunea cu știință de a-l efectua, deși, potrivit atribuțiilor
de serviciu, îndeplinirea era obligatorie.
S-a arătat în doctrină că îndeplinirea defectuoasă a unui act înseamnă
îndeplinirea neadecvată a actului respectiv. „Defectuozitatea în îndeplinire
poate privi conținutul, forma sau întinderea îndeplinirii, momentul
efectuării, condițiile de efectuare”. Se poate reține această variantă a
elementului material și în situația în care a fost întocmit sau eliberat un act

78
 în care se atestă în mod nereal o situație de fapt. Astfel, instanța a reținut că
fapta inculpaților (viceprimar și, respectiv, secretar al primăriei unei comune)
de a fi eliberat unei persoane, în lipsa unei hotărâri a comisiei pentru
aplicarea Legii nr. 18/1991 – singura abilitată să decidă în această privință –
o adeverință prin care se atestă, în mod nereal, că s-a anulat procesul-verbal
de punere în posesie a părții vătămate asupra unui teren, adeverință pe care
persoana beneficiară a depus-o la instanța de judecată, obținând câștig de
cauză într-un proces de servitute, constituie nu doar infracțiunea de fals
intelectual, ci și infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor, în concurs.
S-a reținut că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în
serviciu fapta inculpatei care, în calitate de agent poștal, a primit spre
comunicare o sentință civilă, a introdus actul în scândurile de la gard, după
care a făcut mențiunea pe dovada de comunicare că a afișat actul pe ușa
principală a locuinței, astfel încât actul nu a ajuns în posesia destinatarului –
parte vătămată.
Fapta psihologului din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și
Protecția Copilului, care nu și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de
serviciu privind evaluarea psihologică a minorului supus actelor de violență
de către asistentul maternal, evaluarea psihologică a asistentului maternal și
consilierea psihologică a minorului, în condițiile în care minorul i-a adus la
cunoștință actele de violență la care a fost supus, cauzând o vătămare a
drepturilor minorului la viață, integritate corporală și dezvoltare psihică
armonioasă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în
serviciu.
Prin decizia CCR 405/2016 s-a decis că dispozițiile alin. 1 sunt constituționale
în măsura în care prin sintagma îndeplinește în mod defectuos se înțelege
îndeplinește prin încălcarea legii.
Deși dispozitivul deciziei se referă la sintagma îndeplinește în mod defectuos
, din considerentele deciziei reiese că interpretările date de Curte vizează
ambele modalități ale elementului material al variantei prevăzute în alin 1
al art 297.
În varianta reglementată în alin 2. elementul material constă în îngrădirea
exercitării unui drept ori crearea unei situații de inferioritate pe temei de
rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală,
apartenență politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică
necontagioasă sau infecție HIV/SIDA. Elementul material poate fi realizat
atât prin acțiune (încadrarea unei persoane într-o funcție inferioară
pregătirii sale) cât și prin inacțiune (refuzul de a înscrie o persoană la un
concurs pe temei de apartenență politică).
Nu prezintă relevanță dacă făptuitorul a încălcat una sau mai multe atribuții
de serviciu sau dacă a realizat doar o modalitate a elementului material.
In DCC nr. 405 din 15 iunie 2016 Curtea a subliniat că din perspectiva
principiului ultima ratio în materie penală nu este suficient să se constate că
faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere
trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să
justifice sancțiunea penalăCurtea reține că sarcina aplicării principiului
ultima ratio revine, pe de-o parte, legiuitorului, iar pe de altă parte,

79
 organelor judiciare chemate să aplice legea.
Caracterul extrem de general al elementului material a determinat doctrina
să considere că această infracțiune are caracter subsidiar, urmând să se
rețină doar în situația în care nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale
altei infracțiuni (contra serviciului, patrimoniului). Acest criteriu al
subsidiarității nu este evidențiat printr-o expresie specifică, în cadrul textului
infracțiunii, motiv pentru care nu este întotdeauna aplicat în practică. Astfel,
există soluții în care pentru o unică faptă s-a reținut un concurs formal de
infracțiuni, în unele situații ambele fiind infracțiuni de serviciu, și soluții în
care s-a reținut o altă infracțiune motivându-se nereținerea infracțiunii de
abuz în serviciu prin prisma aplicării principiului subsidiarității.
- nu prezintă relevanță dacă făptuitorul a încălcat una sau mai multe atribuții
de serviciu sau dacă a realizat o singură modalitate a elementului material
Se va reține o singură infracțiune și nu concurs.

Urmarea imediată: în cazul variantei de la alin 1, urmarea imediată constă

într-o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei
persoane fizice sau ale unei persoane juridice.
Pentru varianta de la alin 2 urmarea imediată constă în îngrădirea
drepturilor unei persoane sau crearea unei situații de inferioritate.
Legătura de cauzalitate: trebuie dovedită legătura de cauzalitate între
activitatea infracțională și urmarea imediată.

Latura subiectivă Vinovăția: intenția directă sau indirectă în cazul faptei prevăzute la alin 1.
În cazul faptei prevăzute la alin 2, vinovăția trebuie să subziste sub forma
intenției directe, determinate de existența unui mobil.
În cazul variantei de la alin 2 trebuie ca activitatea infracțională să fie
determinate de existența unui mobil, în sensul că îngrădirea exercitării unui
drept sau crearea unei situații de inferioritate să se facă pe temei de rasă,
naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală,
apartenență politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă
sau infecție HIV/SIDA.
Forme Tentativa nu se sancționează și nu este nici posibilă în situația în care
elementul material constră într-o inacțiune.
Consumarea are loc în momentul producerii urmării imediate. Infracțiunea
poate îmbrăca forma continuată dacă actele material sunt comise la diferite
interval de timp (de ex. funcționarul refuză în repetate rânduri să dea curs
unei creri formulate de o persoană, cauzându-I o pagubă) sau forma
continua, dacă activitatea infracțională are o anumită durată de timp (ex.
atunci când modalitatea elementului material constă în crearea de către un
funcționa public cu funcție de conducere a unei situații de inferioritate la
locul de muncă pentru un angajat pe motiv de rasă, etc. situație care
durează o perioadă de timp).
Variante o variant tip reglementată la alin1 și una asimilată la alin 2. Dacă faptele
îndeplinesc elementele constitutive ale ambelor infracțiuni, se va reține o
singură infracțiune.
- o variantă atenuată prin raportare la art 308
Sancțiuni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de

80
 a ocupa o funcție publică.

Art. 298 Neglijența în serviciu

Încălcarea din culpă de către un funcționar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea
acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a
drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se
pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

Obiect juridic constă în protejarea valorilor sociale privind buna desfășurare a relațiilor de
serviciu și realizarea cu diligență a atribuțiilor de serviciu de către
funcționarii publici sau persoanele prevăzute la art 308.Cp
Obiect material are obiect material secundar doar în situația în care fapta vizează un bun
aparținând patrimoniului unuei persoane fizice sau juridice sau corpul unei
persoane.
Subiecții Subiectul activ este funcționarul public (definit în art 175) sau persoanele
infracțiunii care exercită permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație o
însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele
prevăzute la art 175 alin 2 ori în cadrul oricărei persoane juridice. Ca și în
cazul infracțiunii de abuz în serviciu, pt existența infracțiunii este necesară
existența unui raport de serviciu.
Subiectul pasiv principal este persoana juridică în serviciul căreia se află
subiectul activ. Subiectul pasiv adiacent este persoana ale cărei interese
legale au fost lezate prin săvârșirea faptei.
Latura obiectivă Elementul material constă în încălcarea unei atribuții de serviciu prin
neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă. Ca atare,
elementul material poate consta într-o acțiune sau inacțiune, fiind
asemănător cu cel al infracțiunii de abuz în serviciu.. De asemenea,
nerespectarea, din culpă, a unui ordin dat de un superior, dacă acesta este
legal și se referă la atribuțiile de serviciu ale funcționarului poate constitui
element material al infracțiunii. Astfel, în practică, s-a reținut că fapta
inculpatului care, având ca însărcinare din partea administratorului societății
comerciale în care lucra executarea unor acte de primire-predare a unor
mărfuri, pe care din culpă nu le-a realizat, producând pagubă societății,
reprezintă infracțiunea de neglijență în serviciu.
Neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu presupune omisiunea de a îndeplini
total sau partial o sarcină de serviciu. S-a rețiut astfel că fapta polițistului,
însărcinat cu evidența proceselor-verbale de contravenție și valorificarea lor
prin dare în plată, de a nu-și îndeplini timp de un an această obligație, cu
urmarea că s-a împlinit termenul de prescripție pt executarea obligației de
plată în cazul mai multor amenzi contravenționale constituie infracțiunea de
neglijență în serviciu.
Îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu înseamnă îndepliirea
nediligentă, astfel încât este posibilă producerea unei pagube pentru
angajator. Astfel, s-a reținut că fapta pădararului, care, pt a justifica lipsa
arborilor, întocmește în fals procese-verbale de contravenție, fără să le pună

81
 în executare, constituie infracțiunea de neglijență în serviciu și nu abuz în
serviciu. Instanța a arătat că, prin fapta sa, inculpatul nu a produs o
vătămare a intereselor legale a persoanelor pt care a întocmit în fals
procesele verbale, deoarece acestea nu au fost puse în executare.
Prin decizia CCR 518/2017 CCR a constatat că dispozițiile art 298 sunt
constituționale în măsura în care prin sintagma ”îndeplinirea ei defectuoasă”
se înțelege ”îndeplinirea prin încălcarea legii.
Urmarea imediată: constă în crearea unei pagube sau o vătămare a
drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane.
Legătura de cauzalitate joacă un rol esential, deoarece poate fi atrasă
răspunderea penală și pt alte persoane decât cele care au comis acțiunea
sau inacțiunea producătoare de prejudicii sau încălcarea drepturilor sau
intereselor legitime ale unei persoane, dacă aceste persoane au calitatea
cerută de lege și dacă și-au exercitat neglijent atribuțiile de serviciu.
În acest sens, a fost reținută infracțiunea de neglijență în serviciu în cazul
neîndeplinirii corespunzătoare de către funcționar, timp de 1 an și jumătate,
a obligației sale de serviciu de a efectua periodic controlul gestiunilor din
unitate, faptă ce se află în raport de cauzalitate cu însușirea banilor de către
casierul gestionar. Acesta din urmă, în cazul unor controale corespunzătoare,
nu ar fi avut posibilitatea să delapideze, în mod repetat și sistematic,
importante sume de bani. Prejudiciul fiind cauzat de concursul dintre fapta
funcționarului cu atribuții de control și fapta delapidatorului, ambii sunt
ținuți să răspundă pt acoperirea acestuia.
Latura subiectivă Vinovăția: culpa simplă sau cu prevedere. Este posibil ca funcționarul public
(sau persoana prevăzută la art. 308 C. pen) să își încalce unele atribuții, dar
fapta cauzatoare de prejudicii să nu fie totuși săvârșită cu vinovăție.
Forme Tentativa nu este posibilă în cazul acestei infracțiuni, fiind una care se
comite din culpă. Infracțiunea se consumă în momentul în care s-a produs
vreuna din urmările immediate prevăzute de lege.
Variante Infracțiunea prezintă o variant tip în art 298 și o variantă agravată în art 309
Sancțiuni închisoare alternative cu amenda

82
Art. 299 Folosirea abuzivă a funcției în scop sexual
1. Fapta funcționarului public care, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, a urgenta ori a întârzia
îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar
acestor îndatoriri, pretinde ori obține favoruri de natură sexuală de la o persoană interesată direct sau
indirect de efectele acelui act de serviciu se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani și
interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia ori activitatea
în executarea căreia a săvârșit fapta.
2. Pretinderea sau obținerea de favoruri de natură sexuală de către un funcționar public care se
prevalează sau profită de o situație de autoritate ori de superioritate asupra victimei, ce decurge din
funcția deținută, se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă și interzicerea
exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia sau activitatea în
executarea căreia a săvârșit fapta.
Obiect juridic buna desfășurare a relațiilor de serviciu, care nu poate fi concepută în situația în care
se condiționează realizarea sarcinilor de serviciu de obținerea unor favoruri sexuale
sau în condițiile în care s-ar profita de o situație de superioritate ori autoritate pentru
procurarea unor astfel de favoruri.
Obiect juridic secundar: libertatea vieții sexuale a persoanei.
Obiect material nu are
Subiecții Subiectul activ este calificat, respectiv funcționarul public sau o persoană care
infracțiunii exercită permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice
natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin 2 ori în
cadrul oricărei alte persoane juridice (art 308). Participația este posibilă sub forma
instigării sau complicității, nu și a coautoratului.
Subiectul pasiv principal este instituția sau unitatea în care funcționarul public sau
persoana prevăzută la art. 308 C. pen.. își desfășoară activitatea. În unele situații
poate exista și un subiect pasiv secundar, care poate fi în cazul variantei de la alin. (1)
orice persoană de la care funcționarul public pretinde sau primește favoruri sexuale.
În cazul variantei de la alin. (2), subiectul pasiv secundar trebuie să fie o persoană
aflată în stare de inferioritate sau asupra căreia funcționarul să își poată exercita
autoritatea.
Situația premisă Pentru varianta de la alin. (1), situația premisă constă în existența unor îndatoriri de
serviciu în legătură cu care se comite fapta.
În cazul variantei prevăzute la alin. (2), funcționarul public (sau persoana prevăzută la
art. 308 C. pen..) trebuie să se afle într-o situație de autoritate sau superioritate
asupra victimei. Nu este necesar ca cei doi să își desfășoare activitatea în aceeași
instituție sau unitate. De asemenea, situația de autoritate sau superioritate nu implică
în mod obligatoriu o relație de subordonare (șef-subaltern).
Latura obiectivă Elementul material constă în pretinderea ori obținerea de favoruri de natură sexuală.
Prin pretindere se înțelege solicitarea expresă adresată victimei, direct sau indirect
interesată de obținerea actului. Pentru consumarea infracțiunii nu este necesară
acceptarea de către victimă.
Obținerea de favoruri sexuale înseamnă întreținerea unui raport sexual, act sexual
sau act de natură sexuală indiferent dacă inițiativa aparține victimei sau făptuitorului.
- dacă pretinderea este urmată de obținere se reține o singură infracțiune
Prima cerința esențială : pretinderea sau obținerea să privească favoruri de natură
sexuală din partea unei persoane interesate direct sau indirect de efectele actului
de serviciu.
Cea de-a doua condiție este asemănătoare cu cea de la infracțiunea de luare de mită,

83
 respectiv ca fapta să se comită în scopul (nu în legătură) de a îndeplini, a nu
îndeplini, a urgenta ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de
serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.
Diferențe față de infracțiunea de luare de mită:
1. existența unui scop la momentul pretinderii sau obținerii de favoruri sexuale
conduce la ideea că pretinderea sau obținerea unor astfel de favoruri după momentul
îndeplinirii, neîndeplinirii, urgentării ori întârzierii îndeplinirii unui act fără existența
unei înțelegeri prealabile nu reprezintă infracțiunea prevăzută de art 299.
2. persoana care este beneficiara actului și care oferă favorurile de natură sexuală nu
răspunde penal.
3. folosul constând în favoruri sexuale trebuie să fie pretins sau obținut pentru sine nu
și pentru altul, așa cum se întâmplă în cazul infracțiunii de luare de mită.
În cazul variantei de la alin.2 elementul material constă tot în pretinderea sau
obținerea de favoruri de natură sexuală. Diferă cerința esențială care, în acest caz,
este ca funcționarul public (sau persoana prevăzută la art 308) să se prevaleze sau să
profite de o situația de autoritate sau superioritate asupra victimei, situație ce
decurge din funcția deținută.
Deși în doctrină se susține că este o formă specială de hărțuire sexuală, textul
sancționând hărțuirea descendentă, din redactarea acestuia este dificil de
concluzionat că o asemenea faptă se înscrie în zona hărțuirii. Față de hărțuirea
sexuală, infracțiunea prezintă un subiect activ calificat, însă, ca urmare a art. 308,
sfera persoanelor care pot răspunde este destul de mare, apropriindu-se de sfera
subiecților activi trasată în cazul infracțiunii de hărțuire sexuală. De asemenea, alin 2
nu impune o repetabilitate a acțiunii ce constituie elementul material, ca în cazul
infracțiunii de hărțuire sexuală dar presupune existența unei situații de autoritate sau
superioritate a subiectului activ față de victimă. Pretinderea sau obținerea de favoruri
sexuale este mai aspru sancționată decât hărțuirea sexuală, deși nu are ca efect
intimidarea sau punerea victimei într-o situație umilitoare.
Noțiunea de favor sexual nu a fost definită, înglobează toate acțiunile care pot
constitui element material al infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale
(raport sexual, act sexual oral sau anal, actul de natură sexuală).
Urmarea imediată: o stare de pericol pentru relațiile de serviciu, pentru prestigiul
instituției. Urmarea imediată secundară: punerea în pericol a libertății sexuale a
persoanei.
Legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei.
Latura subiectivă Vinovăția: intenția directă sau indirectă. Scopul de alin 1 nu califică intenția ci are
legătură cu latura obiectivă.
Forme Tentativa nu este posibilă în modalitatea pretinderii favorurilor sexuale. În situația
obținerii favorurilor sexuale, inițiativa poate aparține făptuitorului, dar în acest caz
infracțiunea este consumată încă de la momentul pretinderii, sau poate aparține
victimei, situația în care tentativa este posibilă dar nu este sancționată, deoarece
fapta corelativă, de a oferi favoruri sexuale, nu este sancționată.
Variante o variantă tip în alin 1 și o variantă specială în alin 2. Prin raportare la art 308, există și
o variantă atenuată.
Sancțiuni închisoare alternativ cu amenda

84
Art. 300. Uzurparea funcției

Fapta funcționarului public care, în timpul serviciului, îndeplinește un act ce nu intră în atribuțiile sale,
dacă prin aceasta s-a produs una din urmările prevăzute în art 297, se pedepsește cu închisoarea de la
unu la 5 ani sau cu amendă.

Obiect juridic buna desfășurare a relațiilor de serviciu, ceea ce impune ca fiecare funcționar să-și
desfășoare activitatea conform atribuțiilor și competențelor sale.
Obiect material nu are
Subiecți Fapta trebuie săvârșită de un funcționar public (conf. art. 175) sau de o persoană care
exercită, permanent sau temporar, cu sau fără remunerație, o însărcinarea de orice
natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin 2 ori în
cadrul oricărei persoane juridice. Participația este posibilă sub toate formele.
Subiectul pasiv este instituția, unitatea unde își desfășoară activitatea.
Latura obiectivă Elementul material constă în efectuarea unui act ce nu intră în atribuțiile de serviciu
ale funcționarului. Cerința esențială atașată elementului material este ca fapta să fi
produs una din urmările prevăzute în art 297. Dacă însă această atribuție a fost
delegată fapta nu poate constitui uzurparea funcției.
- este o formă specială a abuzului în serviciu
Comparație cu fals material în înscrisuri oficiale
- se va reține infracțiunea de uzurparea funcției atunci când funcționarul semnează cu
propriul nume un act de competența instituției în care lucrează, dar pentru emiterea
căruia el nu are atribuții de serviciu și se va reține infracțiunea de fals material în
scrisuri oficiale atunci când făptuitorul falsifică semnătura unui funcționar îndrituit să
emită respectivul act.
- falsul material în înscrisuri oficiale este o infracțiune de pericol și nu necesită
producerea unui prejudiciu ori o vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale
unei persoane ca în cazul uzurpării funcției.
- falsul material în înscrisuri oficiale în varianta de la alin 2 nu poate fi comis de
persoanele prevăzute la art 308.
- uzurparea funcției este o infracțiune cu sferă mai largă de aplicare, fiind incidentă nu
doar în cazul întocmirii unui înscris ci și în cazul oricărei activități ce intră în
competența instituției, autorității, unității unde își desfășoară activitatea subiectul
activ.
Comparație cu exercitarea fără drept a unei profesii sau activități
- exercitarea fără drept a unei profesii sau activități este o infracțiune destinată în
general celor care exercită fără drept o profesie liberală. Există și situații în care cele
două infracțiuni se pot reține în concurs formal. De ex. o asistentă medicală angajată
a unui cabinet stomatologic, după terminarea orelor de program, fără știrea
medicilor, acordă asistență medicală, realizând operațiuni pentru care nu are
calificarea necesară și care pot fi realizate doar de un medic – se reține exercitarea
fără drept a unei profesii în concurs cu infracțiunea de uzurpare a funcției.
Infracțiunea de uzurpare a funcției nu poate fi reținută în concurs cu uzurparea de
calități oficiale. Astfel, poate fi comisă infracțiunea de uzurparea funcției de o
persoană care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat (ex. un
poițist care aplică o amendă rutieră deși nu lucrează la poliția rutieră). Când actul
întocmit de făptuitor ar trebui emis de o persoană care are exercițiul autorității de

85
 stat, dar este emis de o persoană care nu are această calitate, este greu de conceput
că acel act va produce consecințele de la art. 297 fără a putea fi reținută o infracțiune
de fals material în înscrisuri oficiale. De ex. dacă o grefieră emite o hot. jud și o
semnează cu propriul nume, menționând calitatea de grefier, e greu de crezut că hot.
va produce efecte juridice. Dacă însă în hotărâre se menționează numele grefierei, dar
este trecută calitatea de judecător, trebuie reținută infracțiunea de uzurpare de
calități oficiale în concurs cu fals material în înscrisuri oficiale.
- în cazul în care o persoană îndeplinește un act ce intră în atribuțiile unui subaltern și
produce urmările de la art. 297, se va reține infracțiunea de abuz în serviciu.
Urmarea imediată: crearea unei pagube sau vătămarea drepturilor sau intereselor
legitime ale unei persoane fizice sau juridice, îngrădirea exercitării unor drepturi ori
crearea unei situații de inferioritate pe motive de rasă, naționalitate, origine etnică,
limbă, sex, orientare sexuală, apartenență politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală
cronică necontagioasă sau infecție HIV
Legătura de cauzalitate: trebuie dovedită

Latura subiectivă Vinovăția: intenția directă sau indirectă

Forme Tentativa este posibilă dar nu este sancționată. Consumarea are loc la momentul
producerii urmării imediate.
Variante o variantă tip, una atenuată prin raportare la art 308 și una agravată
Sancțiuni închisoarea alternativ cu amenda

86
Art. 301. Folosirea funcției pentru favorizarea unei persoane
1. Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-
a obținut un folos patrimonial pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II
inclusiv se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție
publică.
2. Dispozițiile alin. (1) nu se aplică în cazurile în care actul sau decizia se referă la următoarele situații:
a. emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative
b. exercitarea unui drept recunoscut de lege sau îndeplinirea unei obligații impuse de lege, cu
respectarea condițiilor și limitelor prevăzute de aceasta.

Obiect juridic protejarea relațiilor de serviciu, în special cel privind onestitatea deciziei,
neconstrânse, necondiționate de obligațiile pe care le-ar putea avea funcționarul față
de anumite persoane.
Obiect material nu are
Subiecți Subiectul activ este funcționarul public, așa cum este definit de art. 175.
A doua calitate care se cere subiectului activ este ca acesta să fie soț, rudă sau afin,
până la gradul II inclusiv, cu persoana pentru care a obținut un folos patrimonial.
- participația este posibilă sub forma instigării sau a complicității. Este greu de
susținut posibilitatea existenței coautoratului chiar și atunci când decizia privește pe
membrii organului colegial și le procură un folos patrimonial.
- se va reține complicitate atunci când decizia se ia într-un organ colegial în care cei
care au participat la luarea ei au cunoscut legătura dintre funcționar și cel care a
beneficiat de decizie. Nu trebuie reținută instigarea sau complicitatea în sarcina celui
care beneficiază de pe urma actelor sau deciziilor luate de funcționar (ex. soția este
angajată într-o instituție publică unde soțul are calitatea de director – soția nu va
răspunde penal pentru complicitate).
Subiectul pasiv principal este instituția sau unitatea în care este angajat
funcționarul public. Dacă actul sau decizia luată afectează și o persoană fizică sau
juridică, în sensul că suferă un prejudiciu, infracțiunea poate avea și un subiect pasiv
secundar.
Latura obiectivă Elementul material constă într-o acțiune: îndeplinirea unui act.
Condiții esențiale atașate elementului material
1. îndeplinirea actului să se realizeze în exercitarea atribuțiilor de serviciu
2. îndeplinirea actului să genereze un folos material pentru funcționar, pentru soțul
său sau pentru o rudă sau afin de până la gradul II inclusiv.
- fapta nu reprezintă infracțiune în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor
normative și nici în cazul exercitării unui drept recunoscut de lege sau a îndeplinirii
unei obligații impuse de lege, cu respectarea condițiilor și limitelor prevăzute de
aceasta.
Urmarea imediată: deși obținerea unui folos material este o condiție pentru
realizarea laturii obiective a infracțiunii, aceasta nu conferă faptei caracterul unei
infracțiuni de prejudiciu.

Latura subiectivă Vinovăția: intenția directă sau indirectă

Forme Tentativa nu se sancționează. Infracțiunea se consumă la momentul producerii
urmării imediate.
Chiar dacă elementul material al infracțiunii se realizează prin îndeplinirea unui act de

87
 serviciu, consumarea infracțiunii este condiționată de obținerea unui folos
patrimonial. Dacă, spre ex, se încheie un contract de muncă cu o rudă de gradul I, dar
cel angajat demisionează în ziua următoare, înainte de a obține un folos patrimonial,
fapta nu reprezintă infracțiune, având în vedere că tentativa nu este sancționată. De
aceea, infracțiunea se consumă la momentul la care se obține un folos, oricât ar fi el
de mic (primul salariu), moment la care începe să curgă și termenul de prescripție.
Obținerea salariilor subsecvente nu transformă infracțiunea din una simplă în una
continuată, astfel încât să existe un moment al epuizării de la care să înceapă să curgă
termenul de prescripție.
Sancțiuni închisoarea și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică

88
Art. 302 Violarea secretului corespondenței
(1) Deschiderea, sustragerea, distrugerea sau reținerea, fără drept, a unei corespondențe adresate
altuia, precum și divulgarea fără drept a conținutului unei asemenea corespondențe, chiar atunci când
aceasta a fost trimisă deschisă ori a fost deschisă din greșeală, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni
la un an sau cu amendă.
(2) Interceptarea, fără drept, a unei convorbiri sau a unei comunicări efectuate prin telefon sau prin
orice mijloc electronic de comunicații se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) au fost săvârșite de un funcționar public care are
obligația legală de a respecta secretul profesional și confidențialitatea informațiilor la care are acces,
pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea unor drepturi.
(4) Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, către o altă persoană sau către public, fără
drept, a conținutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a
luat cunoștință de aceasta din greșeală sau din întâmplare, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la
2 ani sau cu amendă.
5. Nu constituie infracțiune fapta săvârșită:
a) dacă făptuitorul surprinde săvârșirea unei infracțiuni sau contribuie la dovedirea săvârșirii unei
infracțiuni;
b) dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificație pentru viața comunității și a căror
divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate.
6. Deținerea sau confecționare, fără drept, de mijloace specific de interceptare ori înregistrare a
comunicațiilor se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
7. Pentru fapte prevăzute la alin 1, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate.

Obiect juridic unul din drepturile fundamentale, secretul corespondențe. Valoarea socială ocrotită
este libertatea persoanei de a comunica în siguranță, fără imixtiuni din partea terților.
În subsidiar, sunt ocrotite relațiile de serviciu, fapta având caracter agravat dacă este
săvârșită de un funcționar care are obligația legală de a respecta secretul
corespondenței.
Obiect material poate avea obiect material atunci când corespondența îmbracă forma materială (ex. o
scrisoare) și se acționează asupra ei prin deschidere, sustragere, distrugere sau
reținere.
Subiecți Subiectul activ este necircumstanțiat, participația este posibilă. Fapta poate fi
săvârșită de o persoană juridică.
La varianta agravată subiectul activ este calificat, fiind funcționarul public ce are
obligația de a respecta secretul profesional și confidențialitatea informațiilor la care
are acces.
Subiectul pasiv este necircumstanțiat. Poate fi și o persoană juridică.
Situația premisă existența unei corespondențe, a unei convorbiri sau a unei comunicări efectuate prin
telefon sau prin orice mijloc electronic.
Corespondență = comunicare scrisă indiferent de conținut.
Convorbire = se înțelege o comunicare directă (telefon, skype, etc) între două
persoane aflate la distanță.
Comunicarea realizată prin mijloace electronice reprezintă o transmitere de date de
către altă persoană realizată prin mijloace electronice (sms, mail).
În doctrină s-a apreciat că protecția penală se referă doar la perioada cât acea
comunicare are statutul de corespondență, și anume de la momentul în care aceasta
iese din sfera de stăpânire a expeditorului și până să ajungă în sfera de stăpânire a

89
 beneficiarului, însă trebuie apreciat de la caz la ca. Dacă, de ex. soțul primește o
scrisoare, dar, fără să o desfacă, o pune într-un sertar unde este găsită de soție care o
deschide sau o rupe, este îndeplinită situația premisă.
Latura obiectivă Elementul material se realizează printr-o acțiune sau inacțiune, legea prevăzând mai
multe modalități alternative.
În varianta de la alin 1 aceasta constă în deschiderea, sustragerea, distrugerea,
reținerea sau divulgarea conținutului unei corespondențe.
Cerința esențială atașată elementului material este ca toate aceste acțiuni să fie
comise fără drept. Nu vor fi îndeplinite condițiile dacă reținerea, deschiderea se
realizează în cadrul unui proces penal sau de către părinți pentru copiii minori.

În varianta alin 2 elementul material constă în interceptarea unei convorbiri sau a

unei comunicări efectuate prin telefon sau orice mijloc electronic de comunicații. Și în
cadrul acestei variante de comunicații trebuie îndeplinită condiția esențială ca
interceptarea să se facă fără drept. Și în această variantă trebuie îndeplinită condiția
esențială ca interceptarea să se facă fără drept.
În varianta de la alin 4 elementul material se realizează prin acțiunea de divulgarea,
difuzarea, prezentarea sau transmiterea către o altă persoană sau către public a
conținutului unei convorbiri sau comunicări interceptate. Și în această variantă
trebuie îndeplinită condiția esențială ca interceptarea să se facă fără drept. Fapta
reprezintă infracțiune chiar dacă făptuitorul a luat cunoștință de conținutul
convorbirii din greșeală sau din întâmplare.
În varianta de la alin 6 elementul material constă în deținerea sau confecționarea de
mijloace specifice de interceptare sau înregistrare a comunicațiilor. Nu interesează
scopul pentru care sunt deținute sau confecționate.
Diferența între această incriminarea și cea din legea 51/1991 privind securitatea
națională constă în existența unui pericol pentru siguranța publică în cazul infracțiunii
din legea specială.
- în jurisprudența ICCJ s-a reținut că acțiunea de confecționare a unor dispozitive de
interceptare a convorbirilor pt a verifica fidelitatea soției constituie infracțiunea de
violare a secretului corespondenței.
Urmarea imediată: încălcarea libertății persoanei de a comunica liber prin atingerea
adusă secretului corespondenței. Dreptul la libertatea corespondenție nu este absolut
și cunoaște anumite limitări (ex. corespondența unui deținut poate fi controlată).
Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei
Latura subiectivă Vinovăția: intenția directă sau indirectă
Forme Tentativa este posibilă dar nu se sancționează. Infracțiunea se consumă la momentul
producerii oricăreia din modalitățile elementului material, moment în care se aduce
atingere dreptului persoanei la inviolabilitatea corespondenței.
- infracțiunea poate avea formă continuă (deținerea de mijloace de interceptare) sau
continuată (interceptarea unei convorbiri)..
Variante mai multe variante tip (1, 2,4,6) și o variantă agravată în alin 3
Sancțiuni închisoare alternativ cu amenda mai puțin varianta agravată care se sancționează
doar cu închisoarea
Aspecte Pentru faptele prevăzute la alin 1 acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea
procesuale prealabilă a persoanei vătămate.

90
 5. Infracțiuni de fals

Art. 310 Falsificarea de monede

1. Falsificarea de monedă cu valoare circulatorie se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și

interzicerea exercitării unor drepturi.
2. Cu aceeași pedeapsă se sancționează falsificarea unei monede, emise de către autoritățile
emitente, înainte de punerea oficială în circulație a acestora.
3. Tentativa nu se pedepsește.

Obiect juridic relațiile sociale privind încrederea publică acordată autenticității și realității
monedelor cu valoare circulatorie.
Obiectul material are obiect material doar în măsura în care falsificarea constă în alterare,
atunci când moneda adevărată, asupra căreia se realizează operația de
alterare, este modificată pt a avea o valoare mai mare sau eventual pt a
căpăta valoare circulatorie (atunci când se modifică o monedă care nu mai
este în circulație).
Atunci când falsificarea se realizează prin contrafacere (plăsmuire),
infracțiunea nu are obiect material. Hârtia, metalul, cerneală sunt doar
bunuri care au servit la săvârșirea infracțiunii.
Și în cazul contrafacerii și în cel al alterării, moneda falsificată obținută
reprezintă produsul infracțiunii.
Subiecți Subiectul activ poate fi orice persoană. Participația este posibilă în toate
formele. Poate fi subiect activ inclusiv o persoană juridică (ex. o tipografie).
Subiectul pasiv principal este statul prin instituția emitentă a monedei.
Subiectul pasiv secundar poate fi persoana care a primit ca fiind adevărată
moneda falsificată.
Situația premisă existența în prealabil a unei monede adevărate care să servească drept
model, astfel încât făptuitorul să încerce prin acțiunea de falsificare să obțină
un produs al infracțiunii cât mai asemănător cu moneda adevărată.
Moneda poate fi metalică sau de hârtie. Valoarea circulatorie trebuie
raportată întotdeauna la produsul infracțiunii și nu la moneda inițială care a
fost alterată.
Dacă în urma falsificării se obține o monedă ieșită din circulație și aceasta
este comercializată nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate, deoarece nu
este vorba de o monedă cu valoare circulatorie și nici de o monedă emisă de
autoritățile competente înainte de punerea oficială în circulație, dar poate fi
reținută infracțiunea de înșelăciune.
Latura obiectivă Elementul material constă în acțiunea de falsificare a unei monede, iar
aceasta se poate realiza prin:
- contrafacere (plăsmuire), adică producerea unor monede false prin
imitarea monedei adevărate.
Nu va exista contrafacere în sensul legii penale atunci când confecționarea de
monedă s-a făcut în scopuri publicitate. BNR a instituit obligația ca în situația
în care reproducerea în scop publicitar se face la scara 1/1 să fie obținut în
prealabil acordul scris BNR (nerespectarea acestei obligații nu are însa

91
 consecințe de natură penală).
- alterare, adică modificarea conținutului sau aspectul unei monede
preexistente în scopul de a crea aparența unei monede în circulație.
Urmarea imediată: o stare de pericol pentr valoarea socială ocrotită și anume
încrederea publică în autenticitatea monedelor aflate în circulație.
Legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei

Latura subiectivă Vinovăția: intenția directă sau indirectă

Forme Actele preparatorii sunt sancționate printr-o infracțiune distinctă: deținerea
de instrumente în vederea falsificării de valori.
Tentativa este sancționată și poate fi reținută atunci când activitatea de
falsificare a fost demarată, dar întreruptă sau rămasă fără rezultat. Dacă
fapta a rămas fără rezultat din cauza mijloacelor sau materialelor folosite,
care sunt improprii pentru obținerea unei monede care să poată fi pusă în
circulație, fapta nu va reprezenta infracțiune.
Consumarea are loc atunci când acțiunea de falsificare a fost dusă până la
capăt, moneda este una ce poate fi pusă în circulație iar urmarea imediată
se produce. Pentru consumarea infracțiunii nu este necesar ca moneda să fi
fost pusă în circulație.
Variante o variantă tip la alin 1 și o variantă asimilată la alin 2 unde se sancționează
falsificarea unei monede emise de către autoritățile competente înainte de
punerea în circulație a acestora
Sancțiuni închisoarea și interzicerea exercitării unor drepturi.

92
Art. 311. Falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată

1. Falsificarea de titluri de credit, titluri sau instrumente pentru efectuarea plăților sau a oricăror altor
titluri ori valori asemănătoare se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării
unor drepturi.
2. Dacă fapta prevăzută în alin 1 este un instrument de plată electronică, pedeapsa este închisoarea
de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
3. Tentativa se pedepsește

Obiect juridic relațiile sociale privind încrederea publică acordată autenticității titlurilor de
credit, instrumentelor pentru efectuarea plăților sau instrumentelor de plată
electronică.
Obiect material Când acțiunea de falsificare se realizează prin alterare, obiectul material este
reprezentat de titlul de credit real sau de instrumentul sau de instrumentul de
plată modificat. Când acțiunea de falsificare se produce prin contrafacere,
infracțiunea nu are obiect material, decât în situația în care se utilizează un
formular tipizat real, acesta reprezentând obiectul material al infracțiunii (de
ex. când o filă cec este completată de o altă persoană decât cea îndrituită).
În cazul instrumentelor de plată electronică există obiect material doar în cazul
alterării, nu și în cazul contrafacerii.
În toate situațiile, titlul de credit, instrumentul pt efectuarea plăților sau
instrumentul de plată electronic falsificat ori valorile asemănătoare falsificate
reprezintă produsul infracțiunii.
Subiecți Subiectul activ este necircumstanțiat și, ca atare, poate fi oricine, inclusiv o
persoană juridică. Participația este posibilă în toate formele.
Subiectul pasiv principal este statul, prin instituția sau entitatea care a emis
titlul de credit, instrumentul de plată sau instrumentul de plată electronică.
Subiectul pasiv secundar poate fi persoana fizică sau juridică care a suferit o
pagubă de pe urma utilizării titlului de credit sau instrumentului de plată
falsificat.
Situația premisă Pentru săvârșirea infracțiunii este necesar să existe un titlu de credit sau un
instrument de plată real, care să fi servit drept model făptuitorului în acțiunea
de falsificare. Dacă titlul de credit nu îndeplinește condițiile de formă ale unui
astfel de instrument, se va reține, eventual, doar infracțiunea de înșelăciune, nu
și cea de falsificare.
În cazul instrumentelor de plată electronică nu este necesară existența unei
asemănări care să tindă spre imitarea instrumentului de plată real. De ex.
clonarea unui card, astfel încât din punct de vedere fizic cardul falsificat nu
prezintă nicio asemănare cu cel real, dar înmagazinează aceleași informații ca și
acesta, poate reprezenta infracțiunea prevăzută la alin.2.

93
Latura obiectivă Elementul material constă în falsificarea unor titluri de credit, titluri sau
instrumente pentru efectuarea plăților sau a oricăror altor titluri ori valori
asemănătoare. Falsificarea poate consta în contrafacere (confecționarea
imitarea) unui titlu sau instrument de plată ori instrument electronic sau în
alterarea (modificarea) unui titlu sau instrument preexistent.
Condiția esențială atașată variantei de la alin 1: titlul rezultat în urma falsificării
să fie asemănător cu cel aflat în circulație.
Titlul de credit = un înscris în temeiul căruia posesorul său legitim este îndrituit
să exercite, la o dată determinată, dreptul arătat în înscris.
Titlurile de credit pot fi
titluri nominative - titluri care îl individualizează pe titularul dreptului:
acțiunile, obligațiunile
titluri la purtători acțiunile la purtător, obligațiunile la purtător
titluri la ordine înscrisusri care cuprind drepturi ce pot fi exercitate
numai de o persoană determinată și care se pot
transmite prin gir: cambia, biletul la ordin, cecul.
- în doctrina dreptului comercial, titlurile de credit sunt clasificate în
 efecte de comerț: cambia, biletul la ordin, cecul
 valori mobiliare: acțiunile și obligațiunile
 titluri reprezentative ale mărfurilor: conosamentul, recipisa de
depozit, warrantul
- ordinul de plată intră în categoria titlurilor sau instrumentelor pentru
efectuarea plăților
Textul de lege cuprinde în enumerarea valorilor ce pot fi falsificate și alte valori
asemănătoare. În această categorie intră lozul în plic sau biletul de loterie dar
nu și biletul de tren, biletul la un spectacol. Falsificarea unui astfel de bilet ar
putea constitui elementul material al infracțiunii de fals material în înscrisuri
oficiale.
În ceea ce privește acțiunea de falsificare, soluția reținută în practică atunci
când inculpatul a completat file de cec retrase din circulație și le-a semnat și
ștampilat cu numele altei societăți, că s-ar circumscrie laturii obiective a
infracțiunii de emitere a unui cec fără autorizarea trasului (art. 84 din legea
59/1934) este greștiă. Este evident că cecul a fost falsificat din moment ce a
fost semnat și ștampilat în numele unei altei societăți, fără nicio împuternicire
din partea acesteia. De asemenea, argumentarea instanței că în cazul cecurilor
putem vorbi de falsificare doar în ipoteza în care se contraface tipizatul emis de
instituția de credit este greșită. Aceasta poate fi o modalitate de falsificare, dar
nu reprezintă o condiție obligatorie pt reținerea infracțiunii prevăzute la alin.1
Alin.2 al art 311 sancționează falsificarea unui instrument de plată electronică.
Cf art 180 Cp prin instrument de plată electronic se înțelege un instrument care
permite titularului să efectueze retrageri de numerar, încărcarea și descărcarea
unui instrument de monedă electronică, precum și transferuri de fonduri altele
decât cele ordonate și executate între instituții financiare.
Potrivit Regulamentului. 6/2006 al BNR în această categorie sunt incluse
cardurile, instrumentele de plată cu acces de la distanță (aplicații de tipul
internet banking, homebanking, mobile banking) și cele de tipul monedă
electronică (e-money, adică instrumentul de plată reîncărcabil sau nu, altul

94
 decât instrumentul de plată de la distanță cum ar fi chip-cardul), o memorie a
unui computer sau alt dispozitiv electronic pe care sunt stocate electronic unități
monetare, permițând deținătorului să efectueze operațiuni.
Însă, pentru a fi în prezența acestei infracțiuni trebuie ca instrumentul de
plată să aibă o existență fizică pentru a fi contrafăcut sau alterat.Astfel, un
card blank pe care sunt copiate date de pe banda magnetică a unui card
autentic este un instrument de plată electronică falsificat. Dacă plata se face
electronic, dar utilizând un sistem de parole sau coduri, sau este ordonată
prin telefon, poștă, internet, nu se poate pune problema falsificării
instrumentului de plată electronică ci, eventual, a unei fraude informatice
(art. 249 Cp) sau a efectuării de operațiuni financiare în mod fraudulos (art.
250 Cp).
Urmarea imediată: o stare de pericol pentru valorile sociale ocrotite și anume
încrederea publică în titlurile de credit, titlurile sau instrumentele de plată ori
instrumentele de plată autentice.
Legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei.

Latura subiectivă Vinovăția: intenția directă sau indirectă

Forme - tentativa se sancționează
- infracțiunea se consumă în momentul finalizării activității de falsificare.
Sancțiuni închisoarea și interzicerea exercitării unor drepturi.

95
Art. 312. Falsificarea de timbre și efecte poștale
1. Falsificarea de timbre de orice fel, mărci poștale, cărți poștale sau cupoane răspuns internațional se
pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
2. Tentativa se pedepsește.

Obiect juridic relațiile sociale privind încrederea publică acordată timbrelor și efectelor
poștale
Obiect material infracțiunea re obiect material doar atunci când falsificarea se realizează prin
alterare, acesta fiind reprezentat de timbrul, marca poștală, plicul poștal,
cartea poștală sau de cuponul de răspuns internațional ce a fost supus
modificării. În situația când falsificarea se produce prin contrafacere,
infracțiunea nu are obiect material. În ambele cazuri, timbrele sau efectele
poștale falsificate reprezintă produsul infracțiunii
Subiecți Subiectul activ este necircumstanțiat, participația este posibilă sub toate
formele.
Subiectul pasiv este statul, prin instituția sau entitatea emitentă a timbrelor
sau efectelor poștale.
Situația premisă preexistența unor timbre, mărci poștale, cărți poștale, plicuri poștale sau
cupoane de răspuns internațional, ce servesc drept model făptuitorului.
Latura obiectivă Elementul material se realizează printr-o acțiune de falsificare a unor timbre
sau efecte poștale. Falsificarea poate consta în contrafacerea (confecționarea,
imitarea) timbrelor sau efectelor poștale sau alterarea (modificarea) unora
preexistente.
Urmarea imediată: o stare de pericol pentru încrederea publică în timbrele și
efectele poștale
Latura subiectivă Vinovăția: intenția directă și indirectă
Forme tentativa se sancționează
Consumarea are loc în momentul finalizării acțiunii de falsificare
Variante o singură variantă tip
Sancțiuni închisoarea alternativ cu amenda

96
Art. 313. Punerea în circulație de valori falsificate
1. Punerea în circulație a valorilor falsificate prevăzute în art. 310-312 precum și primirea, deținerea
sau transmiterea acestora, în vederea punerii lor în circulație, se sancționează cu pedeapsa prevăzută
de lege pentru infracțiunea de falsificarea prin care au fost produse.
2. Punerea în circulație a vlorilor falsificate prevăzute în art 310-312, săvârșită de către autor sau un
participant la infracțiunea de falsifciare, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru
infracțiunea de falsificare prin care au fost produse.
3. Repunerea în circulație a uneia dintre valorile prevăzute în art 310-312 de către o persoană care a
constatat, ulterior intrării în posesia acesteia, că este falsificată, se sancționează cu pedeapsa
prevăzută de lege pentru infracțiunea de falsificare prin care au fost produse, ale cărei limite se reduc
cu jumătate.
4. Tentativa se pedepsește.

Obiect juridic încrederea publică în autenticitatea monedelor cu valoare circulatorie, a

titlurilor de credit, a instrumentelor de plată electronică, a timbrelor și
efectelor poștale.
Obiect material nu are
Monedele false, titlurile de credit, titlurile sau instrumentele de plată,
instrumentele de plată electronică, timbrele și efectele poștale falsificate
reprezintă bunuri folosite la săvârșirea infracțiunii.
Subiecți Subiectul activ este necircumstanțiat, poate fi orice persoană. Participația
este posibilă sub toate formele. Poate fi autor și orice participant la
infracțiunea de falsificare a valorii respective. Ca atare, poate fi reținută în
concurs cu cea de falsificare a unor astfel de valori.
Subiectul pasiv principal este instituția care a emis moneda, titlul de credit,
instrumentul de plată electronică, timbrele sau efectele poștale. Subiectul
pasiv secundar poate fi persoana care a fost indusă în eroare și a suferit o
pagubă de pe urma punerii în circulație a acestor valori falsificate.
Situația premisă existența unor monede, titluri de credit, titluri sau instrumente de plată,
instrumente de plată electronică falsificate.
Latura obiectivă Elementul material constă în acțiuni alternative: punerea în circulație de
valori falsificate, primire, deținere, transmitere de valori falsificate în
vederea punerii în circulație, repunerea în circulație a uneia dintre valorile
prevăzute în art 310-312.
Punerea în circulație = introducerea acestora în circuitul civil prin plăți,
depuneri, etc.
Primirea = recepționarea de către făptuitor, remiterea lor de către o altă
persoană
Deținerea= stăpânirea în fapt a valorilor falsificate pt o perioadă de timp
Transmiterea = înmânarea, remiterea lor alteri persoane.
Deținerea presupune o anumită perioadă de timp, o simplă intrare în contact
cu asemenea bunuri nefiind suficientă. Primirea și transmiterea nu sunt
condiționate de o perioadă de timp.
- în varianta alin. 2 se poate reține în concurs cu una din infracțiunile
prevăzute la art 310-312.
Punerea în circulație de la alin. 2 se referă doar la această modalitate a
elementului material, prin urmare participantul nu va răspunde pentru
primire/deținere /transmitere atunci când primește/deține/transmite

97
 ulterior valorile obținute dintr-o acțiune de falsificare la care a participat.
Realizarea oricărei modalități a elementului material va conduce la
consumarea infracțiunii. Odată consumată infracțiunea, realizarea unei alte
modalități a elementului material va fi lipsită de consecințe juridice.
Repunerea în circulație ca element material al acestei infracțiuni poate fi
realizată doar de persoana care a constatat ulterior intrării în posesia valorilor
că acestea sunt falsificate.
- 2 opinii referitor la concursul cu infracțiunea de înșelăciune: într-o primă
opinie nu se poate reține concurs, pt că este o formă specifică de înșelăciune
iar în a doua opinie se poate reține concurs în cazul în care remiterea valorilor
falsificate nu s-a făcut cu titlu gratuit. Deși, în cele mai multe situații punerea
în circulație a valorilor falsificate implică și o inducere în eroare, realizarea
condițiilor de tipicitate a infracțiunii de înșelăciune nu este obligatorie. Astfel,
dacă făptuitorul oferă o monedă falsificată, știind că este falsă, unui cerșetor
dar nu s-a produs nici un prejudiciu se va reține doar infracțiunea de punere
în circulație a unor valori falsificate. Când remiterea unei valori falsificate nu
se face cu titlu gratuit se va putea reține un concurs.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pt încrederea publică în
autenticitatea monedelor, titlurilor de credit, instrumentelor pt efectuarea
plăților, timbrelor sau efectelor poștale aflate în circulație.
Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei
Latura subiectivă Vinovăția: intenția directă sau indirectă
Forme Tentativa se sancționează. S-a reținut atunci când activatea infracțională a
fost întreruptă de intervenția organelor judiciare.Însă și într-o asemenea
situație se va reține infracțiune fapt consumat în modalitatea deținerii.
- în situația în care modalitatea elementului material este deținerea,
infracțiunea este continuă, de aceea va exista un moment al epuizării.
- poate avea și formă continuată.
Variante o variantă tip și o variantă atenuată la alin 2
Sancțiuni pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de falsificare iar în varianta
atenuată limitele se reduc la jumătate.

98
Art. 314. Deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori
1. Fabricarea, primirea sau transmiterea de instrumente sau materiale cu socpul de a servi la
falsificarea valorilor sau titlurilor prevăzute în art. 310, 311 alin 1, 312 se pedepsește cu închisoarea de
la unu la 5 ani.
2. Fabricarea, primirea, deținerea sau transmiterea de echipamente, inclusiv hardware sau software,
cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, se pedepsește cu închisoarea de
la 2 la 7 ani.
3. Nu se pedepsește persoana care, după comiterea vreuneia dintre faptele prevăzute în alin 1 sau 2
înainte de descoperirea acestora și înainte de a se fi trecut la săvârșirea faptei de falsificare, predă
instrumentele sau materialele deținute autorităților judiciare ori încunoștințează aceste autorități
despre existența lor.

Obiect juridic încrederea publică în autenticitatea valorilor care circulă pe piață (monede,
titluri de credit, instrumente de plată, instrumente de plată electronică,
timbre sau efecte poștale.
Obiect material nu are. În cazul în care se realizează prin fabricarea unor astfel de instrumente
sau materiale, acestea reprezintă produsul infracțiunii.
Subiecți Subiectul activ este necircumstanțiat, poate fi și o persoană juridică.
Participația este posibilă sub toate formele.
Subiectul pasiv principal este instituția îndreptățită potrivit legii să emită
valorile ce pot face obiectul falsificării (monede, titluri de credit, timbre)
Situația premisă existența unor metode de falsificare ce impun folosirea unor instrumente sau
materiale de genul celor ce fac obiectul material al infracțiunii.
Latura obiectivă Elementul material constă în acțiunile de fabricare, primire, deținere sau
transmitere de instrumente sau materiale.
Fabricarea= confecționarea
Primirea = recepționarea, obținerea
deținerea = păstrarea, stăpânirea în fapt a instrumentelor sau materialelor
utilizate în falsificare. S-a stabilit că există infracțiunea de deținere de
instrumente în vederea falsificării de valori în situația în care inculpatul a
scanat și stocat în memoria calculatorului mai multe imagini printre care și
ace a unor bilete de loterie loz in pic pe care urma să le imprime pentru a
obține bilete contrafăcute.
Transmiterea= predare, înmânare
Prin instrumente trebuie să înețelegem uneltele, mașinile aparatele iar în
categoria materialelor intră materiile prime și consumabilele utilizate.
În vazul variantei agravate prevăzute la alin 2 textul de lege face referire la
echipamente inclusiv hardware sau software ce servesc pentru falsificarea
mijloacelor de plată.
- dacă se făptuitorul deține instrumente ce pot servi la falsificarea de monedă
dar și la falsificarea de valori cu putere circulatorie va fi reținută o singură
infracțiune.
Cerința esențială atașată elementului material în ambele variante este ca
fabricarea, primirea, deținerea sau transmiterea instrumentelor, materialelor
sau echipamentelor să se realizeze cu scopul de a servi la falsificarea valorilor
sau titlurilor prevăzute la în art. 310-312 sau, după caz, la falsificarea
instrumentelor de plată electronică.
Urmarea imediată: crearea unei stări de pericol pentru valoarea socială

99
 ocrotiă și anume încrederea publică în autenticitatea valorilor cu putere
circulatorie
Legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei.
Latura subiectivă Vinovăția: intenția directă sau indirect. Scopul prevăzut în text este o cerință a
laturii obiective și nu califică intenția.
Forme Tentativa nu se sancționează
Consumarea are loc în momentul realizării oricăreia din modalitățile
elementului material. Dacă infracțiunea se realizează prin deținerea unor
instrumente, materiale sau echipamente, îmbracă întotdeauna forma
continuă, motiv pentru care există și un moment al epuizării.
Variante o variantă tip și una agravată
Sancțiuni închisoare
- cauză de nepedepsire pentru persoana care, după comiterea vreuneia din
faptele prevăzute de lege în alin 1 sau 2 dar înainte de descoperirea acesteia
și înainte de a se fi trecut la săvârșirea faptei de falsificare predă
instrumentele autorităților judiciare sau încunoștințează aceste autorități
despre existența lor.

10
0
Art. 315. Emiterea frauduloasă de monedă
1. Confecționarea de monedă autentică prin folosirea de instalații sau materiale destinate acestui
scop, cu încălcarea condițiilor stabilite de autoritățile competente sau fără acordul acestora, se
pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
2. Cu aceeași pedeapsă se sancționează punerea în circulație a monedei confecționate în condițiile alin
1 precum și primirea, deținerea sau transmiterea acesteia, în vederea punerii ei în circulație.
3. Tentativa se pedepsește.
Obiect juridic încrederea publică în autenticitatea și valabilitatea monedelor aflate în circulație. În
subsidiar, prin intermediul acestei infracțiuni se protejează și siguranța circuitului
economico-financiar, stabilitatea pieței monetare, periclitate de apariția unui excedent
de masă monetară, fără cunoștința autorităților competente în stabilirea politicilor
monetare ale statului.
Obiect material în varianta tip, nu are obiect material. Moneda confecționată reprezintă produsul
infracțiunii în cazul alin 2
Subiecți Subiectul activ este circumstanțiat și anume persoana juridică (instituția) sau o persoană
fizică ce lucrează în cadrul instituției mandatate de către autoritatea competentă să
confecționeze monedă. Dacă fapta este săvârșită prin utilizarea materialelor folosite la
confecționarea monedei reale, de persona care nu au fost abilitate să confecționeze
monedă, infracțiunea săvârșită va fi cea de falsificare de monedă în modalitatea
contrafacerii. Participația penală este posibilă sub forma instigării sau a complicității.
Coautoratul este posibil dacă autorii au calitatea necesară pt a fi subiecți activi.
Subiectul pasiv principal este statul, mai exact autoritatea competentă să emită
monedă.
Locul și timpul nu prezintă relevanță. Cel mandatat o poate confecționa în țară sau în străinătate

Situația premisă existența unui mandat dat de către autoritatea competentă unei persoane (de principiu,
persoană juridică) pentru a emite moneda și existența unor instalații și materiale în
acest scop.
Latura obiectivă Elementul material: se realizează printr-o acțiune de confecționare de monedă
autentică.
Prin confecționare se înțelege producerea, fabricarea, realizarea de monedă.
Cerințe esențiale atașate elementului material:
- acțiunea de confecționare a monedei să se realizeze prin folosire instalațiilor sau
materialelor destinate în acest scop.
- confecționarea să se facă cu încălcarea condițiilor stabilite de autoritățile competente
sau fără acordul acestora.
Urmarea imediată: o stare de pericol pentru valorile protejate – încrederea publică în
autenticitatea și valabilitatea monedelor aflate în circulație și siguranța circuitului
economico-financiar.
Latura obiectivă Vinovăția: intenția directă sau indirectă
Forme Tentativa se sancționează
Consumarea are loc la moentul producerii elementului material iar infracțiunea are
formă continuă (când este vorba de deținere) sau formă continuată (se pune în circulație
monedă confecționată la diferite intervale de timp).
Variante Art. 315 este format din 2 infracțiuni, cea de confecționare de monedă și cea derivată,
prevăzută în alin 2, de punere în circulație a monedei fraudulos emisă.
Sancțiuni închisoarea și interzicerea exercitării unor drepturi.

10
1
 Art. 317. Falsificarea de instrumente oficiale
1. Falsificarea unui sigiliu, a unei ștampile sau a unui instrument de marcare de care se folosesc
persoanele prevăzute în art. 176 sau persoanele fizice menționate în art. 175 alin 2 se pedepsește cu
închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
2. Falsificarea unui sigiliu, a unei ștampile sau a unui instrument de marcare de care se folosesc alte
persoane decât cele prevăzute în alin.1 se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu
amendă.
3. Tentativa se pedepsește.
Obiect juridic Valoarea socială protejată prin intermediul acestei infracțiuni este încrederea publică în autenticitatea
instrumentelor de marcare.
Obiect material Are obiect material atunci când instrumentul de marcare, de aplicare a sigiliului sau a ștampilei este
falsificat prin alterare. Când falsificarea se realizează prin contrafacere, instrumentul respectiv
reprezintă doar un produs al infracțiunii, nu și obiect material.
Subiecți Subiectul activ este necircumstanțiat. Participația este posibilă sub toate formele.
Subiectul pasiv principal este una din persoanele prevăzute la art. 175 sau 175 alin 2 ori alte persoane
decât acestea, care folosesc sigiliu, ștampilă sau un instrument de marcat. În doctrină s-a reținut că
atunci când o persoană dintre cele calificate sau autorizate să confecționeze sigilii, ștampile sau
instrumente de marcare a lucrat o piesă de acest fel, corespunzătoare unui instrument oficial, fiind însă
indusă în eroare că beneficiar al piesei este persoana sau instituția îndreptățită să folosească acel
instrument se vor aplica dispozițiile referitoare la participația improprie, adică în sarcina beneficiarului
(altul decât cel îndreptățit) se va reține instigare la falsificarea de instrumente oficiale săvârșită sub
forma participației improprii, constatându-se că executantul a săvârșit fapta din culpă sau fără
vinovăție.
Locul și timpul acțiunea de falsificare poate fi realizată în țară sau în străinătate
Situația Infracțiunea nu poate fi concepută și săvârșită fără existența unor sigilii, ștampile sau instrumente de
premisă marcat folosit în mod oficial. Asemănarea între instrumentul oficial și cel falsificat nu trebuie să existe
în ceea ce privește aspectul ci în ceea ce privește aspectul impresiunii (amprentei) pe care o lasă pentru
că aceasta este cea care va contribui la falsificarea adevărului.
- falsificarea unui sigiliu, a unei ștampile sau a unui instrument de marcat fără corespondent în unul
oficial nu constituie infracțiunea de falsificare de instrumente oficiale dar poate servi ca mijloc de
săvârșire a unei înșelăciuni.
Latura Elementul material constă în acțiunea de falsificare, care poate fi realizată prin contrafacere sau
obiectivă alterare. Acțiunea de falsificare trebuie să privească instrumentul cu care este realizată amprenta. Dacă
falsificarea privește amprenta realizată pe un înscris sau obiect nu se va reține infracțiunea prevăzută
de art 317 ci, după caz, cea de fals în înscrisuri, falsificare sau substituire de alimente sau alte produse.
- este posibil ca falsificarea unor instrumente oficiale să fie incriminată în legi speciale, ex. art 7 din
OUG 190/2000 privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase în România. În această situație
se va reține textul din legea specială. În cazul în care textul din norma specială este abrogat, nu vom fi
în prezența unei dezincriminări, urmând să se aplice norma generală din art 317.
Urmarea imediată: o stare de pericol pentru încrederea publică, deoarece un astfel de instrument fals
are aptitudinea de a crea impresiuni, amprente false ce vor atesta înscrisuri neconforme cu realitatea.
Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.
Latura Vinovăția: intenția directă sau indirectă
subiectivă
Forme tentativa este posibilă și se sancționează. Infracțiunea se consumă în momentul finalizării activității de
falsificare.
Variante o variantă tip la alin 1 și o variantă atenuată la alin 2
Sancțiuni închisoare alternativ cu amenda

10
2
 Art. 318 Folosirea instrumentelor false
Folosirea instrumentelor false prevăzute în art. 317 se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani
sau cu amendă.

Obiect juridic încrederea publică ce trebuie să existe în înscrisurile sau obiectele purtând amprenta
instrumentelor oficiale de autentificare sau marcare.
Obiect nu are
material
Subiecți Subiectul activ este necircumstanțiat. Participația este posibilă sub toate formele. Dacă
cel care a falsificat instrumentul de marcare sau autentificare îl și folosește pentru
falsificarea unor înscrisuri sau obiecte se va putea reține în sarcina sa un concurs de
infracțiuni între falsificarea instrumentelor oficiale și folosirea instrumentelor oficiale
false.
Subiectul pasiv este instituția sau persoana al cărei instrument de autentificare sau
marcare a fost falsificat și apoi folosit.
Situația existența unor instrumente de autentificare sau marcare falsificate.
premisă
Latura Elementul material constă în acțiunea de folosire a unui instrument de autentificare sau
obiectivă marcare falsificat. Folosirea trebuie să se facă în sensul pentru care instrumentele au fost
falsificate, și anume pt autentificarea unor înscrisuri sau marcarea unor obiecte astfel
încât acestea să contravină realității.
Urmarea imediată: o stare de pericol pt încrederea publică în autenticitatea unui înscris
ce poartă o ștampilă sau un sigiliu sau a unui obiect ce poartă un semn de marcare.
Legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei.
Latura Vinovăția: intenția directă sau indirectă. Făptuitorul trebuie să știe că instrumentele de
subiectivă autentificare sau marcare sunt falsificate. Ex. X este angajat ca agent comercial de către
Y și trimis să încheie mai multe contracte prin care să cumpere mărfuri, iar la semnare
folosește ștampila societății S, la care este angajat, dar află după aceea că societatea pt
care a aplicat ștampila nu aparține lui Y, iar acesta a indus în eroare mai multe societăți
prin intermediul lui X, nu va răspunde pentru folosirea unui instrument oficial fals, chiar
dacă ștampila era falsifiată, deoarece nu a cunoscut acest lucru când a folosit-o.
Infracțiunea va fi reținută în sarcina lui Y, sub forma participației improprii.
Forme Tentativa este posibilă dar nu se sancționează. Consumarea are loc atunci când
instrumentul de autentificare sau marcare a fost folosit și s-a produs o stare de pericol
prin realizarea unei autentificări sau marcări false. Nu are importantă dacă înscrisul
autentificat în mod fals sau obiectul marcat în mod fals a fost folosit sau nu. Folosirea
instrumentului fals pt autentificarea unor înscrisuri diferite sau marcarea unor obiecte
diferite conduce la reținerea unui concurs. Dacă instrumentul este utilizat de mai multe
ori dar pt același înscris (se aplică ștampila pe fiecare pagină a unui contract) se reține o
infracțiune unică.

10
3
Art. 320 Falsul material în înscrisuri oficiale

1. Falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în
orice mod, de natură să producă consecințe juridice, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
2. Falsul prevăzut în alin 1 săvârșit de un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu, se
pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
3. Sunt asimilate înscrisurilor oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare de
consecințe juridice.
4. Tentativa se pedepsește.

Obiectul încrederea publică în veridicitatea înscrisurilor oficiale. Fără această încredere, raporturile juridice s-ar
juridic desfășura cu mare lentoare, iar desfășurarea relațiilor sociale ar fi greu de imaginat.
Obiect poate avea obiect material, dar nu este obligatoriu. În cazul în care falsificarea se face prin alterarea
material unui înscris existent, acesta reprezintă și obiect material, dar și produs al infracțiunii.
În situația în care falsificarea înscrisului se realizează prin contrafacere, materialele folosite sunt mai
degrabă bunuri care au fost folosite la producerea infracțiunii.
Poate exista obiect material în cazul contrafacerii atunci când se utilizează un tipizat real (spre ex.
tipizatul unei diplome de licență) dar care este completat și semnat de o persoană care nu este
competentă să facă acest lucru.
Pt existența infracțiunii, înscrisul poate fi falsificat total sau parțial, falsul poate privi conținutul
înscrisului sau semnătura ori poate viza doar modul de autentificare, de atestare sau de certificare.
Conform art. 178 alin 2, înscrisul oficial este orice înscris care emană de la persoană juridică dintre cele
la are se referă art 176 ori de la persoana prevăzută în art 175 alin 2 sau care aparține unor asemenea
persoane. Ca atare, va intra în sfera înscrisurilor oficiale orice înscris care emană de la o autoritate
publică, o instituție publică, de la alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunuri
proprietate publică ori de la persoane care exercită un serviciu de interes public (pentru care a fost
învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la
îndeplinirea respectivului serviciu public) sau orice înscris care aparține acestora.
Sunt considerate înscrisuri oficiale atât originalele cât și duplicatele ori fotocopiile legalizate sau
certificate.
Conform alin. 3 sunt asimilate înscrisurilor oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate
producătoare de consecințe juridice. Și în acest caz, biletele, tichetele sau orice alte imprimate trebuie
să emane de la o persoană prevăzută la art 175 sau 176.
Dacă nu este îndeplinită această condiție, se va putea reține, eventual, infracțiunea de fals în înscrisuri
oficiale.
Subiecți subiectul activ poate fi orice persoană. În cazul agravantei de la alin 2, subiectul activ trebuie să fie un
funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu. Participația penală este posibilă sub orice formă
(coautorat, instigare, complicitate) în ambele variante. Pentru reținerea variantei agravate trebuie ca
toți făptuitorii să aibă calitatea cerută de lege, aceea de funcționari publici, iar fapta să fie comisă în
exercițiul atribuțiilor de serviciu.
În cazul în care autorul comite fapta în calitatea sa de funcționar public, complicii și instigatorii vor
răspunde pt agravată doar dacă au cunoscut calitatea autorului.
Subiectul pasiv principal este autoritatea sau instituția ori persoana prevăzută de art 175 alin 2, căreia i
se atribuie înscrisul falsificat.
Subiectul pasiv eventual poate fi persoana fizică sau juridică ale cărei interese au fost lezate de înscrisul
falsificat.
Situația Când fapta se realizează prin alterare este necesar să preexiste un înscris oficial asupra căruia să se
premisă intervină.
S-a arătat în doctrină că săvârșirea acestei infracțiuni ar fi de neconceput fără preexistența unei stări de
fapt sau drept care să facă necesară întocmirea unui înscris oficial.
Latura Elementul material al infracțiunii se realizează prin acțiunea de falsificare materială a înscrisului (în
obiectivă sensul de instrumentum), spre deosebire de infracțiunea de fals intelectual în cazul căreia falsificarea

10
4
 vizează substanța înscrisului (negotium).
Falsificarea poate consta în contrafacerea (plăsmuirea, crearea, simularea) scrierii ori subscrierii sau în
alterarea unui document.
A contraface înseamnă a reproduce, a imita ceva, atribuindu-i caracter de autenticitate.
Contrafacerea scrierii se realizează de regulă prin imitarea scrisului unei persoane. Dat fiind specificul
infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, și anume acela că acest gen de înscrisuri nu se prezintă
în formă olografă, contrafacerea scrierii va însemna reproducerea conținutului obișnuit al unui astfel de
înscris, fără de care documentul fals nu ar avea aparența unui document real (de ex. un act de vânzare a
unui imobil încheiat la notariat trebuie să conțină datele pe care în general le cuprinde un astfel de
contract, diploma de absolvire a unei facultăți trebuie să cuprindă elementele pe care le conține un
astfel de act).
Contrafacerea subscrierii înseamnă plăsmuirea unei semnături, indiferent dacă ea imită sau nu
semnătura celui în drept.
Dacă semnătura este însoțită și de amprenta unei ștampile se poate reține în concurs și infracțiunea de
folosirea instrumentelor false prevăzute de art. 318.
A altera înseamnă a modifica, a denatura, a transforma ceva. Alterarea unui înscris oficial înseamnă
modificarea unui înscris preexistent prin ștersături, adăugiri, transformări de litere, cifre, cuvinte, fraze,
semne de punctuație, indiferent de modalitatea utilizată – procedee mecanice, chimice, grafice.
Dacă făptuitorul a folosit cu privire la un înscris mai multe acțiuni, unele de alterare, altele de
contrafacere, va exista o unică infracțiune de fals material în înscrisuri oficiale.
În cazul în care asupra unui înscris au loc falsificări succesive, de ex. o persoană contraface o diplomă de
absolvire iar după 2 luni, nemulțumit de nota de 8 o modifică în 10, trebuie reținută o singură
infracțiune, pt că modificările aduse unui înscris fals nu îl pot transforma decât tot într-un înscris fals (ar
trebui ca modificările să fie operate asupra unui înscris real. Nu se poate reține nici forma continuată,
pt că în cazul acestei forme trebuie să existe mai multe acte materiale, dar care fiecare în parte să
poată realiza conținutul unei infracțiuni. Or, a doua falsificare nu mai întrunește caracteristicile pt o
infracțiune unică).
- nici în situația în care sunt urmărite finalități diferite prin falsificările succesive ale unui înscris nu se pot
reține mai multe infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale (făptuitorul contraface o autorizație de
construcție pt a convinge mai multe persoane să încheie un contract de vânzare iar apoi alterează
autorizația pt a obține un credit).
În cazul în care un înscris este modificat succesiv de mai multe persoane, care nu cunosc faptul că
înscrisul este deja un fals, în sarcina primei persoane se reține răspunderea penală iar în cazul celui de-al
doilea fapta va fi putativă.
Cerința esențială: înscrisul falsificat să fie susceptibil să producă consecințe juridice atunci când este
folosit. Prin urmare, fapta poate reprezenta infracțiune și dacă înscrisul nu este folosit (spre deosebire
de infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată) iar în situația în care este utilizat pt a
produce consecințe juridice se va reține concurs cu infracțiunea de uz de fals.
Fapta reprezintă infracțiune și dacă înscrisul falsificat este apt să producă consecințe juridice, deși la
momentul falsificării, făptuitorul nu urmărește producerea acestor consecințe. Astfel, de ex., dacă se
descoperă cu ocazia unei percheziții făcute pt o infracțiune de corupție/trafic de droguri o diplomă de
absolvire a facultății a cărei notă de absolvire este modificată de la 6 la 10, se poate reține infracțiunea
de fals material în înscrisuri oficiale, deși făptuitorul nu a urmărit să introducă acest înscris în circuitul
juridic ci doar să își impresioneze fiul.
S-a afirmat în doctrină că falsificarea poate fi privită dintr-o perspectivă materială sau din una
intelectuală. Teoria materială presupune ca în cazul contrafacerii nu va exista identitate între autorul
aparent al înscrisului și cel de facto iar în cazul alterării nu va exista identitate între conținutul inițial al
manifestării de voință cuprinsă în înscris și cel rezultat în urma alterării.
În teoria intelectuală, falsul nu decurge automat din diferențele între materialitatea înscrisului. Astfel, în
cazul alterării trebuie studiat dacă există inegalitate între manifestarea de voință a emitentului la
momentul întocmirii înscrisului și manifestarea de voință consemnată în scris,după eventuala sa
alterare. Dacă o asemenea inegalitate nu există, nu va exista nicio acțiune de falsificare materială.
Cerința esențială impusă în art 309, ca înscrisul să fie de natură a produce consecințe juridice, reprezintă

10
5
 o cale de mijloc între cele două teorii, cea intelectuală și cea materială.
Nu orice alterare reprezintă infracțiunea de fals, așa cum rezultă din teoria materială a falsului. De
exemplu, dacă o persoană desenează o floare în colțul unei diplome de licență, alterează înscrisul dar nu
îl falsifică, în sensul legii penale.
De asemenea, nu se va reține infracțiunea de fals în situația în care alterarea unui act este făcută în
scopul de a îndrepta o eroare materială sau o lacună.
În același sens, s-a reținut în doctrină că în situația în care o persoană semnează un înscris oficial cu
numele alteia pe baza consimțământului prealabil al acesteia sau pt că persoana respectivă era
împiedicată să semneze fortuit, nu se va reține infracțiunea de fals material.
Astfel, fapta de a semna o foaie de prezență într-o instituție publică, prin imitarea semnăturii unei
persoane care a fost la serviciu, nu reprezintă infracțiune, deoarece înscrisul final reflectă realitate – și
anume că persoana respectivă a fost prezentă la serviciu. Semnarea aceleiași foi de prezență dar pt o
persoană care nu a fost prezentă la locul de muncă, reprezintă infracțiunea de fals material în înscrisuri
oficiale.
Dar astfel de alterări ale unui înscris, chiar dacă reflectă realitatea, pot prezenta în unele cazuri
infracțiune. De exemplu, dacă printr-o hotărâre judecătorească, reclamantul a solicitat obligarea
pârâtului la plata sumei de 100.000 lei, acțiunea este admisă, dar, din eroare, în dispozitiv este trecută
suma de 10.000 lei, alterarea de către reclamant a dispozitivului hotărârii va reprezenta infracțiunea
de fals, pt că, fără o asemenea modificare, în cazul executării silite, acesta nu ar putea obține decât
suma care figurează în dispozitiv. O asemenea eroare nu poate fi corijată decât prin intermediul unei
încheieri de îndreptare a erorii materiale sau prin intermediul unei hotărâri pronunțate în calea de
atac.
Diferența între această situație și cele prezentate anterior este că, de această dată, alterarea este de
natură să producă efecte juridice, altele decât le-ar fi avut înscrisul real.
Nici în cazul contrafacerii nu se poate susține totdeauna că, dacă manifestarea de voință conținută în
înscrisul contrafăcut are corespondent în realitate fapta de contrafacere nu este tipică. De exemplu,
dacă o persoană pierde diploma de licență, dar, în loc să solicite un duplicat, contraface diploma, sunt
îndeplinite elementele de tipicitate.
De altfel, s-a afirmat în doctrina mai veche că legitimitatea scopului urmărit nu exclude existența
infracțiunii de fals.
Urmarea imediată: o stare de pericol pentru încrederea cetățenilor în veridicitatea înscrisurilor oficiale și
pentru siguranța circuitului juridic.
Legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei.

Latura Vinovăția: intenția directă sau indirectă

subiectivă
Forme Tentativa se sancționează. Se poate reține tentativa atunci când mijloacele sunt pregătite și se inițiază
alterarea sau contrafacerea, fără ca acestea să fie duse la capăt.
Se poate reține tentativă și atunci când executarea a fost dusă până la capăt, dar rezultatul este un fals
grosolan, care nu va putea crea false reprezentări asupra veridicității înscrisului.
Infracțiunea se consumă atunci când acțiunea de falsificare s-a finalizat și urmarea imediată s-a produs,
fiind fără relevanță dacă înscrisul a fost utilizat sau nu. Folosirea înscrisului falsificat de către făptuitor
pentru producerea de consecințe juridice va conduce la reținerea în concurs real a infracțiunii de uz de
fals.
Variante o variantă tip la alin 1 și o variantă agravată la alin 2 pt situația în care fapta a fost comisă de un
funcționar public.
Sancțiuni închisoarea, acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.

10
6
Art. 321.Falsul intelectual
1. Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar public aflat în
exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare
adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări, se pedepsește cu
închisoarea de la 1 la 5 ani.
2. Tentativa se pedepsește.
Obiect Obiectul juridic special al acestei infracțiuni este reprezentat de încrederea publică în înscrisurile
juridic oficiale.
Obiect nu are, înscrisul falsificat reprezentând doar produsul infracțiunii
material
Subiecți Subiectul activ este funcționarul public (în înțelesul art 175) aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Participația este posibilă sub toate formele: coautorat, instigare, complicitate. Coautoratul este posibil
doar atunci când este întocmit de un organism colectiv (o comisie de examen, de licitație, etc). Când
fapta este realizată în mod nemijlocit de mai multe persoane, dar numai una are calitatea de
funcționar public, pentru aceasta se va reține autoratul, iar pt celelalte complicitate sau, după caz,
instigare la fals intelectual.
În situația în care funcționarul public menționează în actul încheiat aspecte ce nu corespund
realității pt că o altă persoană i le-a redat în acest mod, fără ca el să cunoască adevărul, în sarcina sa
nu va putea fi angajată răspunderea penală, iar persoana respectivă va răspunde pt participație
improprie la infracțiunea de fals intelectual.
Subiectul pasiv este reprezentat de instituția publică, regia autonomă, operatorul economic sau
persoana juridică cu capital integral sau majoritar de stat în care își desfășoară activitatea funcționarul
public.
Locul și locul și timpul săvârșirii coincid cu locul și timpul când trebuie să aibă loc întocmirea înscrisului oficial.
timpul
Situația În cazul acestei infracțiuni este necesară preexistența unei situații de fapt, a unui eveniment care să
premisă impună redactarea unui înscris (încheierea unui contract de vânzare, obținerea unui titlu universitar,
deschiderea unei moșteniri, etc). Doar un interes legitim născut dintr-o stare de fapt determină
întocmirea unui înscris oficial. Dacă un înscris oficial se referă la o stare de fapt, la un eveniment
inexistent, infracțiunea ce trebuie reținută nu este cea de fals intelectual, ci cea de fals material
realizat în modalitatea contrafacerii (plăsmuirii)
Latura Elementul material constă în două modalități alternative: atestarea unor fapte sau împrejurări
obiectivă necorespunzătoare adevărului sau omisiunea cu știință de a insera date sau împrejurări.
Prima modalitate există atunci când, cu prilejul întocmirii unui înscris, se consemnează, se constată, cu
știință, lucruri ce nu corespund realității.
Instanța a reținut că fapta medicului de a elibera un certificat medical antedatat pt o boală de care
inculpata suferea în realitate, certificat pe care inculpata l-a depus ca probă într-un proces având ca
obiect anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă, constituie infracțiunea de fals
intelectual. Medicul a atestat o împrejurare necorespunzătoare adevărului și anume că ar fi consultat
persoana suferindă.
Ex: -fapta inculpatei casieră la BNR care participând la trierea biletelor ce urmau a fi distruse, în
vederea recuperării celor care mai puteau fi folosite și-a însușit o parte din ele, aplicând pe pachetele
care mergeau la topit banderole pe care menționa în mod inexact nr acestora constituie pe lângă
infracțiunea de delapidare infracțiunea de fals intelectual și uz de fals
- fapta inculpatului, director la Banca Agricolă care a semnat o adresă prin care atesta în mod nereal
că a fost rambursat integral creditul acordat firmei unui coinculpat și prin care dispunea scoaterea de
sub ipotecă a magazinului proprietate a acestuia
- fapta notarului public care a autentificat un act de vânzare în care semnăturile nu aparțineau
vânzătorilor
Se va reține această modalitate a elementului material și atunci când elementul material îmbracă
forma unei simulații (actul secret fiind întocmit de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de
serviciu, și fiind de natură să producă efecte juridice.

10
7
 A doua modalitate constă în omisiunea consemnării, inserării, înregistrării unor date sau împrejurări
reale pe care funcționarul public avea obligația să le cuprindă în respectivul act. De exemplu, dacă un
agent rutier, contra unei sume de bani, menționează în PV o singură contravenție, deși a constatat mai
multe, pt unele din ele sancțiunea fiind ridicarea pemrmisului, săvârșește pe lângă infracțiunea de
luare de mită și infracțiunea de fals intelectual comis prin omisiune.
Este suficientă o singură omisiune producătoare de consecințe juridice dar caracterul unitar al
infracțiunii nu va fi afectat nici atunci când există mai multe astfel de omisiuni.
Cerința esențială atașată elementului material: falsificarea să se fi produs cu prilejul întocmirii
înscrisului oficial de către funcționalul care are competența să întocmească un astfel de act. Dacă
alterarea adevărului se produce după întocmirea înscrisului, falsul intelectual, nu mai poate fi reținut.
- îndeplinirea primei teze din această condiție marchează diferența față de infracțiunea de fals
material în înscrisuri oficiale. Ex. dacă un grefier emite un mandat de arestare pe numele unei
persoane, fără să fi desfășurat o procedură în acest sens, semnând în locul judecătorului, fapta este de
fals material în înscrisuri oficiale.
Distincția între varianta agravată a falsului material în înscrisuri oficiale- atunci când este săvârșit de
un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu și falsul intelectual este uneori dificil de făcut.
Dacă falsul se produce prin alterare, de către un funcționar public aflat în exercițiul atribuțiilor de
serviciu, se va reține întotdeauna fals material în înscrisuri oficiale, indiferent dacă înscrisul a fost
inițial întocmit de acesta sau de alt funcționar public. Nu se poate reține fals intelectual, deoarece
înscrisul nu este falsificat cu prilejul întocmirii.
Dacă falsul se produce cu prilejul întocmirii, există 2 posibilități:
- înscrisul să fie întocmit de o altă persoană decât cea competentă, dar care să fie funcționar public
aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu. În această situație se va reține fals material în înscrisuri
oficiale.
- înscrisul să fie întocmit de funcționarul competent. Și în această situațție există 2 posibilități: prima –
ca funcționarul să ateste fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, ca atare doar unele
aspecte să fie necorespunzătoare (pacientul are guturai iar medicul eliberează adeverinta de
pneumonie) iar a doua ca faptele pt care înscrisul trebuia să servească drept probă nu au existat în
realitate. Aici apare dificultatea de a distinge între falsul material în înscrisuri oficiale în varianta
agravată și falsul intelectual, pt că în ambele cazuri avem de-a face cu o contrafacere. În doctrină,
atunci când se vorbește de situația premisă a infracțiunii de fals intelectual, pare că în această situație,
în care nu a existat un eveniment care să fi ocazionat emiterea unui înscris, nu se va reține fals
intelectual, ci fals material în înscrisuri oficial. Dacă înscrisul oficial s-ar referi în mod fals la o situație
premisă inexistentă, înseamnă că el nu a fost întocmit, ci plăsmuit în întregime, fapta urmând a fi
calificată fals material în înscrisuri oficiale. S-ar deduce că în cazul în care un medic ce a avut o discuție
telefonică cu un pacient despre care știe că este sănătos, îi eliberează un certificat medical ce atestă
că este bolnav comite infracțiunea de fals material în varianta agravată.
Cu toate acestea, în practica judiciară, ori de câte ori înscrisul este falsificat cu ocazia întocmirii sale,
fie că el conține niște neadevăruri sau este plăsmuit în întregime, se reține totdeauna fals
intelectual.
Deși textul nu precizează, este evident că atestarea necorespunzătoare a adevărului sau omisiunea de
a insera unele date trebuie să fie producătoare de consecințe juridice.
Urmarea imediată: producerea unei stări de pericol pentru relațiile sociale referitoare la încrederea
publică în înscrisurile oficiale.
Legătura de cauzalitate: ex re
Latura Vinovăția: intenția directă sau indirectă
subiectivă
Forme actele preparatorii nu sunt incriminate. Tentativa nu se pedepsește. Consumarea are loc în momentul
în care înscrisul oficial este perfectat, fiind apt să producă consecințe juridice. Nu are importanță dacă
este sau nu folosit.
Variante o variantă tip
Sancțiuni închisoarea,acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.

10
8
Falsul în înscrisuri sub semnătură privată
Art. 322
1. Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile prevăzute în art 320 sau
art 321, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează unei persoane spre folosire, în
vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă.
2. Tentativa se pedepsește.

Obiect juridic Obiectul juridic al acestei infracțiuni este reprezentat de relațiile sociale privind
încrederea ce trebuie să existe în înscrisurile sub semnătură privată producătoare de
efecte juridice. Deși înscrisurile sub semnătură privată produc efecte pentru subiecții
respectivului raport juridic, ele pot aduce atingere încrederii publice dacă sunt falsificate
cu scopul de a obține probe scrise contrare realității.
Obiectul material În cazul în care falsul este realizat prin alterare, înscrisul astfel modificat reprezintă
obiectul material al infracțiunii. În cazul contrafacerii sau al falsificării prin modul
prevăzut la art 321, infracțiunea nu are obiect material.
Legea nu definește noțiunea de înscris sub semnătură privată. Ca atare, poate fi
considerat înscris sub semnătură privată orice înscris ce nu îndeplinește condițiile
prevăzute de art 178 alin 2 pt a fi considerat înscris oficial, dar care poate produce
consecințe juridice.De ex.înscrisurile emanate de societăți (facturi, bilanțuri). o convenție
neautentifictă, un testament olograf. Nu intră în această categorie cărțile de vizită,
bucățile de carton pe care sunt înscrise cărțile produselor.
În doctrină s-a considerat că pt existența infracțiunii este necesar ca înscrisul să fie
semnat, deoarece un act nesemnat nu oferă certitudini cu privire la voința autorului său,
nu are putere probatorie și ca atare nu produce consecințe juridice. În practica judiciară
recentă au fost considerate înscrisuri sub semnătură privată și cele care nu poartă o
ștampilă sau semnătură, dar al căror emitent poate fi indicat cu certitudine.
Subiecții infracțiunii Subiectul activ nu este circumstanțiat și, ca atare, orice persoană poate săvârși o astfel de
infracțiune. Participația este posibilă sub toate formele: autorat, coautorat, instigare,
complicitate. Infracțiunea poate fi comisă și sub forma participației improprii. Spre ex. s-a
reținut că fapta directorului unei societăți de a determina un funcționar care a acționat
fără vinovăție să modifice un proces-verbal al ședinței Consiliului de Administrație prin
introducerea unei mențiuni conform căreia un spațiu de producție urma să fie scos la
licitație publică, spațiul respectiv fiind apropriat de inculpat, reprezintă participație
improprie sub forma instigării la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Subiectul pasiv al infracțiunii poate fi persoana fizică sau juridică ale cărei interese sunt
afectate prin folosirea înscrisului sub semnătură privată.
Situația premisă o stare de fapt în detrimentul căreia se creează o probă falsă prin plăsmuirea sau
alterarea unui înscris sub semnătură privată.
Latura obiectivă Elementul material constă în acțiunile proprii elementului material al infracțiunii de fals
material în înscrisuri oficiale și al celei de fals intelectual: falsificarea înscrisului prin
contrafacerea scrierii sau subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod ori prin atestarea
unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de
a insera unele date sau împrejurări.
Condiții esențiale pentru întregirea elementului material:
1. Înscrisul falsificat să fie utilizat de autorul falsului sau să fie încredințat de acesta altei
persoane.
2. Înscrisul trebuie să fie sub semnătură privată și să aibă semnificație juridică, adică în
raport de conținutul său să poată genera efecte juridice.
Nu are relevanță dacă de la început înscrisul a avut o asemenea destinație sau doar
ulterior a căpătat o asemenea caracteristică (de ex. o factură emisă de un hotel pe
numele unei persoane, deși nu a fost emisă pt a-i servi ca probă, poate fi utilizată ulterior

10
9
 de acea persoană într-un proces penal pt a dovedi că în ziua în care i se impută săvârșirea
unei infracțiuni se afla în alt oraș sau în altă țară).
Întrucât în cazul făptuitorului falsului infracțiunea se consumă doar în momentul în care
se folosește sau se încredințează înscrisul altei persoane spre a fi folosit, uzul de fals va fi
absorbit în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Dacă înscrisul falsificat
a fost încredințat unei alte persoane, autorul falsului va răspunde pt fals în înscrisuri sub
semnătură privată iar cel care îl utilizează în vederea producerii de efecte juridice va
răspunde pt uz de fals.
Urmarea imediată: o stare de pericol constând în afectarea încrederii pe care publicul o
acordă valorii probante a înscrisurilor sub semnătură privată.
Legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei.
Latura subiectivă Vinovăția: intenția directă sau indirectă
Mobilul sau scopul nu au relevanță.
Pentru îndeplinirea condițiilor de tipicitate trebuie dovedit existența unui scop imediat
prevăzut de lege, și anume ca înscrisul să fie falsificat și folosit în vederea producerii de
consecințe juridice. Mobilul sau scopul mediat vizat de autor (procurarea unui folos
material, dobândirea calității de moștenitor, etc) nu sunt relevante pt încadrarea juridică
a faptei, ci doar pentru individualizarea judiciară.
Forme Tentativa este posibilă și se sancționează. Există tentativă atunci când a început acțiunea
de folosire a înscrisului de către autor sau când a început acțiunea de încredințare spre
folosire unei persoane, dar aceste acțiuni au fost întrerupte sau au rămas fără rezultat
din cauze străine de voința făptuitorului.
Infracțiunea se consumă atunci când înscrisul falsificat este folosit de autor sau este
încredințat unei alte persoane pt a fi folosit și se produce urmarea imediată.
În doctrină s-a analizat situația celui care a cooperat în calitate de complice la falsificarea
înscrisului, iar apoi l-a utilizat și s-a concluzionat că există 3 situații:
- autorat la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, deoarece prin
săvârșirea unei infracțiuni se înțelege comiterea acesteia în orice calitate (autor,
complice, instigator)
- complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, deoarece
acțiunea de folosire este o acțiune subsecventă celei de falsificare iar, pe de altă parte,
persoana care s-a folosit de înscrisul falsificat a cooperat la săvârșirea falsului numai prin
acte de înlesnire sau ajutor
- autorat la infracțiunea de uz de fals.
S-a argumentat că cea din urmă soluție este corectă și că fapta constituie numai
infracțiunea de uz de fals, indiferent dacă cel care s-a folosit de înscrisul falsificat a ajuns
în stăpânirea acestuia prin încredințarea de către făptuitor, spre a-l folosi, sau în orice alt
mod.
În practica judiciară s-a reținut că inculatul care a determinat o persoană să falsifice fără
vinovăție mai multe borderouri de achiziții de animale pe care apoi le-a prezentat băncii
pt a justifica destinația unui împrmut a fost condamnat în mod greșit pt ambele
infracțiuni, fals în înscrisuri sub semnătură privată sub forma participației improprii și uz
de fals. Uzul de fals se absoarbe în conținutul legal al infracțiunii de fals în înscrisuri sub
semnătură privată, motiv pt care a schimbat încadrarea juridică și a reținut în sarcina
inculpatului doar infracțiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată sub
forma participației improprii.
Cea mai potrivită soluție ar fi aceea de reținere a complicităii la infracțiunea de fals în
înscrisuri sub semnătură privată.
Variante o variantă tip
Sancțiuni închisoarea alternativ cu amenda

11
0
Art. 323 Uzul de fals
Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii
unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, când
înscrisul este oficial, și cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, când înscrisul este sub
semnătură privată.
Obiect juridic Obiectul juridic al acestei infracțiuni este reprezentat de relațiile sociale privind încrederea publică
ce trebuie să existe în înscrisurile oficiale, cât și în înscrisurile sub semnătură privată.
Obiect nu are
material
Subiecți Subiectul activ nu este circumstanțiat și poate fi reprezentat de orice persoană care prezintă un
înscris oficial sau sub semnătură privată cunoscând că este fals. Participația este posibilă sub toate
formele: coautorat, instigare, complicitate.
Subiectul pasiv principal este statul ca depozitar al încrederii publice în înscrisurile ce au valoare
probatorie.
Subiectul pasiv secundar este persoana fizică sau juridică ce poate fi prejudiciată de folosirea
înscrisului falsificat.
Situația Uzul de fals este o infracțiune subsecventă celei de fals material în înscrisuri oficiale, fals
premisă intelectual sau celei de fals în înscrisuri sub semnătură privată. De aceea, pt existența acestei
infracțiuni este necesară preexistența unui înscris oficial sau sub semnătură privată.
Existența infracțiunii de uz de fals nu este condiționată de existența unei infracțiuni de fals.
Înscrisul poate fi falsificat și fără intenție de o altă persoană, important este ca cel care îl folosește
să cunoască faptul că el nu reflectă adevărul.
Latura Elementul material constă în folosirea înscrisului falsificat. Aceasta presupune o acțiune de
obiectivă prezentare, depunere, referire la un înscris anterior depus, etc. Trebuie ca acțiunea de folosire să
fie însă efectivă, simpla deținere a unui înscris falsificat sau referire la el fără a fi prezentat
neîntrunind condiția impusă de latura obiectivă a infracțiunii.
Cerința esențială atașată laturii obiective: înscrisul să fie folosit în vederea producerii unei
consecințe juridice.
Urmarea imediată: o stare de pericol pt încrederea ce se acordă înscrisurilor apte de a produce
consecințe juridice.
Legătura de cauzalitate: ex re
Latura Vinovăția: intenția directă sau indirectă
subiectivă Ca atare, făptuitorul trebuie să cunoască aspectul că înscrisul pe care îl folosește este falsificat.
Mobilul și scopul nu prezintă relevanță.
Forme Tentativa este posibilă dar nu se sancționează.
Consumarea are loc la momentul producerii elementului material, nu interesează dacă s-a produs
sau nu consecința juridică. Astfel, s-a reținut că infracțiunea de uz de fals s-a consumat în
momentul în care inculpatul a depus la instanța civilă un înscris care menționa neconform
realității că acesta a plătit impozit pt un imobil începând cu anul 1963, fără a avea relevanță dacă
acel înscris a fost avut în vedere la pronunțarea soluției, ceea ce este important fiind faptul că el
avea forță probantă de natură să producă consecințe juridice.
Variante o variantă tip
Sancțiuni și - închisoare alternativ cu amenda
aspecte - acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu. Competența în primă instanță îi revine
procesuale judecătoriei.

11
1
Art. 324. Falsificarea unei înregistrări tehnice

1. Falsificarea unei înregistrări tehnice prin contrafacere, alterare ori prin determinarea atestării unor
împrejurări necorespunzătoare adevărului sau omisiunea înregistrării unor date sau împrejurări, dacă
a fost urmată de folosirea de către făptuitor a înregistrării ori de încredințarea acesteia unei alte
persoane spre folosire, în vederea produceri unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoarea de
la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
2. Cu aceeași pedeapsă se sancționează folosirea unei înregistrări tehnice falsificate în vederea
producerii unei consecințe juridice.
3. Prin înregistrare tehnică, în sensul prezentului articol, se înțelege atestarea unei valori, greutăți,
măsuri ori a desfășurării unui eveniment, realizată în tot sau în parte, în mod automat, prin
intermediul unui dispozitiv tehnic omologat și care este destinată a proba un anumit fapt, în vederea
producerii de consecințe juridice.

Obiect juridic Obiectul juridic al acestei infracțiuni este reprezentat de relațiile sociale privind încrederea publică
ce trebuie să existe în autenticitatea și exactitatea înregistrărilor tehnice.
Obiect constă în aparatul asupra căruia se intervine pt ca datele redate să fie unele ce nu corespund
material adevărului. Înregistrarea tehnică falsificată reprezintă produsul infracțiunii și nu obiectul material.
Trebuie făcută distincția între situația în care se intervine asupra dispozitivului cu care se
realizează înregistrarea tehnică și situația în care se intervine asupra înregistrării tehnice. În prima
situație, obiectul material este constituit de dispozitivul cu ajutorul căruia se realizează
înregistrarea. În cea de-a doua situație există obiect material doar dacă înregistrarea tehnică
inițială se află pe un suport, iar acesta este alterat.
Subiecți Subiectul activ este necircumstanțiat, participația este posibilă.
În varianta asimilată subiectul activ trebuie să fie o altă persoană decât cea care a falsificat
înregistrarea tehnică.
Subiectul pasiv principal este statul, ca titular al valorii sociale ocrotite. Poate exista și un subiect
pasiv secundar, persoana fizică sau juridică prejudiciată de folosirea înregistrării tehnice
falsificate.
Situația existența prealabilă a unui dispozitiv tehnic omologat cu ajutorul căruia să se realizeze
premisă înregistrarea tehnică.
Latura Elementul material în varianta tip constă într-o falsificare a unei înregistrări tehnice ce se poate
obiectivă realiza printr-o acțiune (contrafacere, alterare ori prin determinarea atestării unor împrejurări
necorespunzătoare adevărului) sau prin inacțiune (omisiunea înregistrării unor date sau
împrejurări).
Falsificarea trebuie să vizeze întotdeauna o înregistrare tehnică.
Cerința esențială atașată elementului material: falsificarea să fie urmată de folosirea de către
făptuitor a înregistrării ori de încredințarea acesteia unei alte persoane spre folosire, în scopul
producerii de consecințe juridice.
În varianta asimilată fapta constă în folosirea unei înregistrări tehnice falsificate în vederea
producerii de consecințe juridice.
Urmarea imediată: crearea unei stări de pericol privind încrederea publică în autenticitatea și
exactitatea înregistrărilor făcute cu dispozitive tehnice omologate.
Legătura de cauzalitate: ex re
Latura Vinovăția: intenția directă sau indirectă
subiectivă
Forme Tentativa este posibilă dar nu se sancționează. Consumarea are loc la momentul la care
înregistrarea tehnică falsificată este utilizată sau încredințată altei persoane în vederea producerii
de consecințe juridice.
Variante o variantă tip în alin 1 și o variantă asimilată în alin 2.

11
2
Art. 325. Falsul informatic
Fapta de a introduce, modifica, șterge, fără drept, date informatice ori de a restricționa, fără drept,
accesul la aceste date, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în
vederea producerii unei consecințe juridice, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de
la unu la 5 ani.
Obiect juridic Obiectul juridic al acestei infracțiuni este încrederea publicului în veridicitatea înscrisurilor
electronice, denumite de către legiuitor date informatice.
Obiect suportul material pe care se află înmagazinate datele informatice (CD, memory-stick, hard-disk)
material - opinia din doctrină conform căreia infracțiunea nu are obiect material decât în cazul
modalităților privind modificarea, ștergerea datelor nu este corectă, deoarece obiectul material
nu este reprezentat de datele introduse ci de suport.
Subiecți Subiectul activ nu este circumstanțiat, participația este posibilă în toate formele.
Subiectul pasiv principal este instituția sau entitatea căreia îi aparțin acele date informatice, iar
subiect pasiv secundar poate fi persoana fizică sau juridică prejudiciată material sau moral de
falsificarea acestor date informatice.
Situația existența unui sistem informatic sau dispozitiv prin intermediul căruia să fie posibilă falsificarea
premisă datelor informatice.
Latura Elementul material se realizează totdeauna printr-o acțiune, iar legea prevede patru modalități
obiectivă alternative în care se poate concretiza: introducere, modificarea, ștergerea fără drept de date
informatice sau împiedicarea accesului la aceste date.
Prin restricționarea accesului la date informatice se înțelege instituirea unui algoritm de criptare
pentru accesul la date informatice sau modificarea unui algoritm de criptare existent, astfel încât
accesul la date să fie îngreunat sau împiedicat.
În principiu, introducerea de date corespunde contrafacerii, iar modificarea și ștergerea datelor
corespunde alterării unui înscris.
- ex. în modalitaea restricționării accesului: făptuitorul criptează accesul la anumite date care
atestă situația sa de rău platnic la o bancă, iar această criptare împiedică afișarea datoriilor sale,
astfel încât atunci când se prezintă la bancă pt contractarea unui nou împrumut, apare ca neavând
datorii față de banca respectivă.
Pentru întregirea laturii obiective este necesară îndeplinirea a trei cerințe esențiale atașate
elementului material
a. introducerea, modificarea, ștergerea de date sau restricționarea accesului la aceste date să se
facă fără drept. Acționează fără drept persoana care nu este autorizată în temeiul legii sau a unui
contract/depășește limitele autorizării/nu are permisiunea din partea persoanei fizice sau juridice
competente, potrivit legii, să o acorde, de a folosi, administra sau controla un sistem informatic
ori de a desfășura cercetări științifice sau de a efectua orice altă operațiune
b. prin aceste acțiuni să rezulte date necorespunzătoare adevărului.
c. scopul activităților desfășurate pentru a rezulta date necorespunzătoare trebuie să fie acela
de a produce consecințe juridice.
Urmarea imediată: datele necorespunzătoare adevărului care creează o stare de pericol pt
încrederea publicului în veridicitatea datelor informatice.
Legătura de cauzalitate: ex re
Latura Vinovăția: intenția directă sau indirectă
subiectivă
Forme Tentativa nu se sancționează. Acțiunile ce s-ar înscris tentativei vor putea fi sancționate prin
intermediul dispozițiilor art 360 (accesul ilegal la un sistem informatic).
Infracțiunea se consumă în momentul producerii rezultatului, respectiv în momentul în care
rezultă date necorespunzătoare adevărului.
Raportul cu 1. Falsul informatic poate fi confundat cu frauda informatică (art. 249). Elementul material este
alte comun, cu precizarea că art 249 prezintă și modalitatea împiedicării în orice mod a funcționării
infracțiuni unui sistem informatic. Deosebirea constă în aceea că în cazul fraudei informatice avem de a
face cu o înșelăciune produsă prin mijloace electronice, ca atare trebuie dovedit scopul obținerii

11
3
 unui beneficiu și trebuie să se fi cauzat o pagubă. În cazul falsului informatic accesul la date
trebuie să se facă fără drept, în urma intervenției făptuitorului să rezulte date necorespunzătoare
adevărului și să existe scopul ca acestea să fie utilizare în vederea producerii de consecințe
juridice. Dacă fapta se produce printr-o modalitate comună ambelor infracțiuni, dacă au rezultat
date necorespunzătoare adevărului, este dovedit scopul obținerii unui beneficiu și s-a produs o
pagubă unei persoane, cele două infracțiuni pot fi reținute în concurs.
2. Falsul informatic are elemente în comun cu infracțiunile din capitolul VI (infracțiuni contra
siguranței și integrității sistemelor informatice) în special cu art. 360 (accesul ilegal la un sistem
informatic), 362 (alterarea integrității datelor informatice) și art. 364 (transferul neautorizat de
date informatice)
- deoarece prin art. 360 se sancționează accesul fără drept la un sistem informatic, vor exista
probleme de a distinge între situația în care este aplicabil acest text sau cel de la 325 doar în
ipoteza în care falsul informatic se realizează prin intermediul unui sistem informatic. Deși, în
general falsul informatic se comite prin accesul la un sistem informatic (infracțiunea de la art 360
fiind infracțiunea mijloc iar falsul informatic infracțiunea scop), pot exista și situații în care există
drept de acces la un sistem, dar introducerea, modificarea, ștergerea datelor se face fără drept
(cazul avocatului care modifică date în programul de contabilitate). De aceea, nu se poate vorbi
de o absorbție naturală a variantei tip a infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic în cea
de fals informatic iar atunci când sunt îndeplinite condițiile de tipicitate se vor reține ambele.
- infracțiunea de alterare a integrității datelor informatice are același element material ca și
falsul informatic, deosebirea fiind doar la nivelul laturii subiective, trebuie să existe scopul
producerii de consecințe juridice. Nu se poate reține concurs între cele două infracțiuni,
infracțiunea de alterare a integrității datelor fiind absorbită în cea de fals informatic.
- are element material comun cu infracțiunea de perturbare a funcționării sistemelor
informatice, aceasta având printre modalități și deteriorarea datelor informatice. Prin intermediul
celor două se protejează valori distincte, concursul fiind posibil.

11
4
Art. 326 Falsul în declarații
Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau
a unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea în vederea producerii unei consecințe juridice,
pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii sau împrejurărilor, declarația servește la
producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Obiect juridic Obiectul juridic al acestei infracțiuni este reprezentat de relațiile sociale privind încrederea publică
ce trebuie să existe în declarațiile cărora legea le conferă consecințe juridice directe dacă sunt
făcute în fața unui funcționar public sau a unei unități în care acesta își desfășoară activitatea.
Obiect nu are. Înscrisul prin care este consemnată declarația reprezintă produsul infracțiunii
material
Subiecți Subiectul activ este necircumstanțiat și poate fi reprezentat de orice persoană care are
capacitatea și îndreptățirea de a face declarația producătoare de consecințe juridice.
În cazul în care funcționarul în fața căruia se dă declarația cunoaște faptul că aceasta nu
corespunde adevărului, dar o consemnează fără a sesiza organele de urmărire penală, poate
răspunde penal pentru infracțiunea de omisiunea sesizării. Într-o altă opinie, funcționarul care,
știind că declarația este falsă, o consemnează și îi dă astfel eficiență juridică, trebuie să răspundă
pentru participație la infracțiunea celui care a făcut declarația neadevărată.
Situația existența unei situații, a unei împrejurări în care, pentru dovedirea unei stări de fapt sau a unei
premisă situații juridice se apelează la depunerea unei declarații făcute unui funcționar public sau a unei
unități în care acesta își desfășoară activitatea, declarație ce servește la producerea unor
consecințe juridice.
Latura Elementul material constă în declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută în fața unei
obiectivă persoane dintre cele prevăzute la art 175 sau au unei unități în care acesta își desfășoară
activitatea.
Declarația poate fi scrisă sau orală, dar în acest din urmă caz ea trebuie consemnată într-un înscris
de către funcționarul în fața căruia s-a făcut.
- în ambele situații, declarația trebuie făcută în fața organului competent conform legii.
Condiții esențiale atașate elementului material:
1. Declarația trebuie să fie una din acele care, potrivit legii ori împrejurărilor, să servească la
producerea de consecințe juridice pentru sine sau pentru altul. Ex. nu reprezintă infracțiune dacă
X dă o declarație pe proprie răspundere la notar că a câștigat un concurs de pian, deși nu
corespunde adevărului, și o prezintă la interviu la societate de comercializare a materialelor de
construcții pentru a se angaja ca agent de vânzări.
Ori de câte ori legea cerea existența unei declarații pe propria răspundere, declarația care nu
corespunde adevărului reprezintă infracțiune chiar dacă o conduită neconformă relevată de
afirmarea adevărului nu ar avea o sancțiune prevăzută de lege. Ex. se reține infracțiunea atunci
când un parlamentar dă o declarație că nu a fost colaborator al fostei securități deși în realitate a
fost.Chiar și în lipsa unei sancțiuni exprese, legea a avut în vedere posibilitatea aplicării unei
sancțiuni de către electorat.
- s-a reținut în practică că declarațiile false date în fața medicului legist nu reprezintă fals în
declarații deoarece atribuția medicului legist nu este de identificare a persoanei care a cauzat
leziunile. + cererea neîntemeiată de a se opera o mențiune în Registrul Comerțului pe baza unei
hotărâri judecătorești nedefinitive nu are caracterul unui fals de ce înregistrarea mențiunii nu se
poate face decât cu avizul ORC și din dispoziția judecătorului delegat.
- se poate reține infracțiunea și în cazul unor situații juridice ce pot fi probate cu alte mijloace de
probă în care se depune o declarație falsă: ex. dacă una din condițiile de angajare este absolvirea
unei facultăți iar făptuitorul depune o declarație notarială pe propria răspundere
- în cazul în care o persoană formulează o cerere de chemare în judecată în care face anumite
afirmații cu privire la un drept al său pe care instanța nu îl recunoaște, nu se reține infracțiunea de
fals în declarații, pt că cererea de chemare în judecată, deși semnată de reclamant nu reprezintă o
declarație care să aibă ea însăși valoare probatorie.

11
5
 2. Declarația trebuie făcută în vederea producerii de consecințe juridice. Nu interesează dacă s-
au produs sau nu consecințe juridice.
3. Declarația să nu fie supusă unei reglementări penale speciale cu privire la veridicitatea ei.
Dacă declarația necorespunzătoare adevărului făcută unui anumit organ are o incriminare
distinctă (declarații de martor, declarații vamale) se va reține infracțiunea din legea specială.
- în doctrină s-a susținut că infracțiunea de fals în declarații exclude prin însuși conținutul său
existența în concurs a infracțiunii de uz de fals.
Urmarea imediată: producerea unei stări de pericol pentru relațiile sociale bazate pe încrederea
publică acordată înscrisurilor. Starea de pericol ia naștere atunci când declarația sub semnătură
privată aptă să producă consecințe juridice este depusă la organul competent. Și în cazul
declarațiilor autentice, urmarea imediată se produce atunci când declarația este depusă în
vederea producerii de consecințe juridice, nu în momentul în care este autentificată. În cazul în
care declarația este dată în fața unei persoane prevăzute de art 175 sau a unei unități în care
acesta își desfășoară activitatea în vederea producerii de consecințe juridice, fără a fi necesară
depunerea la o autoritate sau instituție publică, urmarea imediată ia naștere în momentul în
care declarația este dată sau consemnată. Producerea sau nu a consecințelor juridice urmărire
de făptuitor nu prezintă relevanță pentru reținerea infracțiunii.
Legătura de cauzalitate: ex re
Latura Vinovăția: intenția directă sau indirectă
subiectivă
Forme Tentativa este posibilă dar nu se sancționează. Consumarea are loc la producerea urmării
imediate, starea de pericol pentru încrederea publică în înscrisurile ce conțin declarații
producătoare de consecințe juridice. Deși este o infracțiune de pericol, consumarea nu are loc
întotdeauna la momentul declarării necorespunzătoare. Astfel, infracțiunea nu se consumă la
momentul prezentării de către inculpat la notariat a unui înscris cu conținut neadevărat, fie
pentru autentificare, fie pentru a dobândi dată certă, deoarece nici autentificarea, nici dobândirea
de dată certă nu produce, prin ea însăși, consecințele juridice urmărite de făptuitor. Numai atunci
când ulterior inculpatul ar înfățișa înscrisul autentificat sau care a dobândit dată certă unei
autorități sau instituții competente de a decide cu privire la consecințele civile urmărite, ar putea
avea loc consumarea infracțiunii.
Variante o variantă tip
Sancțiuni și închisoare alternativ cu amenda, acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
aspecte
procesuale

11
6
Art. 327 Falsul privind identitatea
1. Prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identități altei persoane, făcută
unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau transmiterea unei unități în care aceasta își
desfășoară activitatea prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la
dovedirea stării civile a unui astfel de act falsificat, pentru a induce sau a menține în eroare un
funcționar public, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine ori pentru altul, se
pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
2. Când prezentarea s-a făcut prin întrebuințarea identității reale a unei alte persoane, pedeapsa este
închisoarea de la unu la 5 ani.
3. Încredințarea unui act ce servește spre identificare, legitimare ori dovedirea stării civile spre a fi
folosit fără drept se pedepsește cu închisoarea de la unu la 2 ani sau cu amendă.
Obiect relațiile sociale privind încrederea publică acordată identității persoanelor, adică încrederea că acestea
juridic se prezintă în fața autorităților sau instituțiilor publice sub adevărata identitate.
Prin identitate se înțelege ansamblul de date care permite identificarea unei persoane: nume,
prenume, cod numeric personal, seria și numărul cărții de identitate, numele și prenumele părinților,
locul și data nașterii, domiciliul.
Obiectul nu are. În ipoteza în care fapta se produce prin falsificarea unui act ce servește la identificare,
material respectivul document va reprezenta obiect material al infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale,
și nu al celei de fals privind identitatea.
Subiecții Subiectul activ este necircumstanțiat. Participația este posibilă sub forma instigării și a complicității.
infracțiunii Instigarea presupune determinarea unei persoane de a se prezenta sub o identitate falsă sau de a
încredința un înscris ce servește. În situația în care făptuitorul determină o persoană să îi încredințeze
un act al său de identificare sau legitimare pe care acesta să îl folosească în dovedirea identității, nu
va răspunde pt instigare la fals privind identitatea în varianta de la alin 3 și autorat la aceeași
infracțiune în varianta de la alin, ci pentru o infracțiune unică de fals privind identitatea prevăzută de
art 327alin 1 C.p
Complicitatea se realizează prin înlesnirea comiterii faptei sau prin ajutorarea în orice mod a autorului.
Nu se va reține complicitate ci autorat în varianta de la alin 3 atunci când actul încredințat spre a fi
folosit fără drept este real, nefalsificat.
Se poate reține și coautorat când fapta se realizează prin atribuirea unei identități false altei persoane.
De ex. sunt coautori soții care prezintă doi copii care nu erau ai lor spre a fi trecuți în pașaportul soției și
ulterior scoși din țară.
Subiectul pasiv principal este persoana prevăzută la art 175 sau unitatea în care aceasta își
desfășoară activitatea. Nu reprezintă infracțiune prezentarea sub o altă identitate în fața unei
persoane fizice sau juridice ce nu îndeplinește calitatea cerută de lege.
Subiectul pasiv secundar este persoana a cărei identitate este folosită de făptuitor.
Situația preexistența unei stări de fapt ce face ca dovedirea identității unei persoane să producă consecințe
premisă juridice.

11
7
Latura În doctrină s-a arătat că sub o denumirea marginală unică sunt incriminate două infracțiuni: prima
obiectivă constă în prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identități altei persoane iar
cea de-a doua în încredințarea unui înscris care servește pentru dovedirea stării civile ori pentru
legitimare sau identificare.
Elementul material al variantei tip (alin 1) are două modalități alternative și constă întotdeauna într-o
acțiune:
- prezentarea sub o identitate falsă
- atribuirea unei asemenea identități altei persoane.
Prin prezentarea sub o identitate falsă se înțelege atribuirea de către subiectul activ al unei alte
identități decât cea reală, fie că această identitate aparține în realitate altei persoane, fie că este
imaginară. În ipoteza în care prezentarea s-a făcut prin întrebuințarea identității reale a unei
persoane, se va reține varianta agravată prevăzută de alin.2
Atribuirea unei identități false altei persoane înseamnă a afirma, a declara, a atesta că o altă persoană
are o identitate diferită de cea reală. Se poate reține o asemenea faptă când cel căruia îi este atribuită
identitatea este minor, incapabil, nu se poate exprima în acel moment. Dacă persoana căreia îi este
atribuită identitatea se poate prezenta singură sub o altă identitate și o face, nu se poate reține această
modalitate a elementului material în sarcina persoanei care o însoțește și confirmă identitatea sub care
aceasta se înfățișează, ci poate doar o complicitate la prezentarea sub o falsă identitate. Chiar și
reținerea complicității la infracțiunea prevăzută la alin 1 este discutabilă în condițiile în care simpla
afirmare a unei identități nereale nu mai reprezintă infracțiune și este necesară folosirea frauduloasă a
unui act sau utilizarea unui act falsificat.
Cerințe esențiale atașate elementului material
1. prezentarea sub o identitate falsă sau atribuirea unei asemenea identități trebuie să se facă față
de o persoană prevăzută la art 175 cp sau să fie transmisă unei unități în care aceasta își desfășoară
activitatea.
2. prezentarea sub o identitate falsă sau atribuirea unei asemenea identități trebuie să se facă prin
folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare (buletin, pașaport), legitimare (legitimație
de serviciu) ori la dovedirea stării civile (certificat de naștere, de căsătorie)
2. prezentarea sub o identitate falsă sau atribuirea unei asemenea identități trebuie făcută pt a
induce în eroare un funcționar public, în vederea producerii unei consecințe juridice. Nu interesează
dacă consecințele juridice s-au produs sau nu.
- nu poate exista concurs între infracțiunea de fals privind identitatea și cea de uz de fals.
În varianta de la alin 3 fapta constă într-o acțiune: încredințarea unui act ce servește la identificare,
legitimare ori la dovedirea stării civile.
Cerința esențială atașată elementului material este ca actul să fie încredințat spre a fi folosit fără drept.
Legea nu impune ca actul să aparțină subiectului activ, ca atare poate fi vorba de un act propriu sau de
unul care a ajuns în posesia sa dar aparține unei alte persoane.
Urmarea imediată: o stare de pericol pentru încrederea acordată identității persoanelor și capacității
instituțiilor sau autorităților publice de a stabili în mod corect o astfel de identitate.
Legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei.
Latura Vinovăția: intenția directă și indirectă
subiectivă
Forme Tentativa se sancționează. Infracțiunea se consumă în momentul în care făptuitorul se prezintă sub o
identitate falsă sau atribuie altei persoane o identitate falsă, indiferent dacă funcționarul în fața căruia
se prezintă este sau nu în eroare. În ipoteza infracțiunii de la alin 3 fapta se consumă la momentul
înmânării înscrisului în vederea folosirii pe nedrept. Nici în această ipoteză nu este relevant pt existența
infracțiunii dacă s-a produs sau nu vreo consecință juridică.
Variante o variantă tip reglementată în alin 1 și o variantă agravată în alin 2 când prezentarea sub o identitate
falsă se face prin întrebuințarea identității reale a unei persoane.
La alin 3 legiuitorul a prevăzut o variantă specială ce reprezintă o complicitate sui generis la celelalte
două variante.

11
8
 Sancțiuni închisoare/amendă. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.

Infracţiuni de fals comise în legătură cu autoritatea unui stat străin (art. 328 C.p.)

• Potrivit prevederilor art. 328 C.p., dispozițiile privitoare la incriminarea sancțiunilor de fals se aplică şi
atunci când fapta priveşte acte emise de o autoritate competentă a unui stat străin sau de o organizaţie
internaţională instituită printr-un tratat la care România este parte sau față de care a formulat declaraţii
ori există o identitate asumată în faţa acesteia (de exemplu o recunoaștere a unei noi formațiuni statale
încă nerecunoscută la nivel internațional sau ca stat membru al O.N.U.). Și față de aceste acte se
recunoaște calitatea lor de înscrisuri oficiale, protejate inclusiv prin legea penală română împotriva
falsurilor.
• Art. 328. - Dispoziţiile cuprinse în prezentul capitol se aplică şi atunci când fapta priveşte acte emise de
o autoritate competentă a unui stat străin sau de o organizaţie internaţională instituită printr-un tratat la
care România este parte sau declaraţii ori o identitate asumate în faţa acesteia.

Punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat (art. 334 C.p.)

• Potrivit alin. 1 al art. 334 (fost art. 85 alin. 1 în OUG nr. 195/2002), este fapta persoanei care pune în
circulaţie sau conduce pe drumurile publice un autovehicul sau tramvai neînmatriculat sau neînregistrat.
•
• Art. 334. - (1) Punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui
tramvai neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau
cu amendă.
• (2) Punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai cu
număr fals de înmatriculare sau înregistrare se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu
amendă.
• (3) Tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau
înregistrare se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
• (4) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuţe cu
numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat,
care nu are drept de circulaţie în România, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu
amendă.
• Fapta este periculoasă pentru siguranţa circulaţiei rutiere întrucât nu permite identificarea unui vehicul
sau tramvai aflat în trafic rutier, în special în situaţiile de încălcare a legii, urmate sau nu de vătămări
corporale, inclusiv deces, ori de daune materiale.
• Obiectul juridic special constă, astfel, în starea de siguranţă a circulaţiei rutiere care este pusă în
primejdie prin punerea în circulaţie rutieră sau folosirea unui autovehicul ori tramvai neidentificate prin
numere de înmatriculare sau înregistrare, precum şi relaţiile sociale privind siguranţa circulaţiei rutiere a

11
9
căror normală existenţă şi evoluţie sunt condiţionate de respectarea neabătută a cerinţelor legale privind
înmatricularea/înregistrarea autovehiculelor sau tramvaielor aflate în trafic.
• Fapta reprezintă o încălcare a obligaţiei prevăzute în art. 11 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, ale cărui
dispoziţii prevăd că proprietarii de vehicule sau deţinătorii mandataţi ai acestora sunt obligaţi să le
înmatriculeze sau să le înregistreze, după caz, înainte de a le pune în circulaţie.
• Potrivit art. 6 punctul 6 din ordonanţa de urgenţă, modificat prin O.G.R. nr. 21/2014, prin autovehicul se
înţelege orice vehicul echipat cu motor de propulsie, utilizat în mod obişnuit pentru transportul
persoanelor sau mărfurilor pe drum ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru
transportul persoanelor sau mărfurilor. Vehiculele care se deplasează pe şine, denumite tramvaie, precum
şi tractoarele agricole sau forestiere nu sunt considerate autovehicule. Troleibuzele sunt considerate
autovehicule. (HP - Decizia 11/2017 a Î.C.C.J.).
• Potrivit art. 6 punctul 14, prin drum public se înţelege orice cale de comunicaţie terestră, cu excepţia
căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulaţiei publice; drumurile
care sunt închise circulaţiei publice sunt semnalizate la intrare cu inscripţii vizibile.
• Potrivit art. 6 punctul 161 înmatricularea/înregistrarea reprezintă operaţiunea administrativă prin care se
atestă că un vehicul poate circula pe drumurile publice.
• Dovada atestării înmatriculării/înregistrării este certificatul de înmatriculare/înregistrare şi numărul de
înmatriculare/înregistrare atribuit.
• Potrivit art. 6 punctul 35 din O.U.G. nr. 195/2002, prin vehicul se înţelege sistemul mecanic care se
deplasează pe drum, cu sau fără mijloace de autopropulsare, utilizat în mod curent pentru transportul de
persoane şi/sau bunuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări.
• Infracţiunea nu are un obiect material, autovehiculul sau tramvaiul reprezentând numai mijlocul prin
care se comite infracţiunea, iar nu entitatea corporală asupra căreia se răsfrâng consecinţele faptei
antisociale.
• În conţinutul infracţiunii avem o situaţie premisă reprezentată de deţinerea unui autovehicul sau tramvai,
fie în calitate de proprietar, fie în calitate de deţinător mandatat (de ex. utilizator în cadrul unui contract
de leasing).
• Elementul material constă alternativ într-o acţiune de punere în circulaţie sau de a conduce un
autovehicul sau tramvai neînmatriculat sau neînregistrat potrivit cerinţelor legale, cerinţa esenţială
ataşată elementului material fiind aceea ca punerea în circulaţie sau conducerea să aibă loc pe drumurile
publice pentru ca fapta să constituie infracţiune.
• Urmarea imediată este o stare de pericol contrară celei specifice siguranţei circulaţiei rutiere, iar legătura
de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei, nefiind necesar a fi dovedită.
• Latura subiectivă are ca element subiectiv vinovăţia sub forma intenţiei, ceea ce presupune cunoşterea
de către făptuitor a faptului că pune în circulaţie sau conduce pe drumul public un autovehicul sau
tramvai neînmatriculat sau neînregistrat.
• Tentativa nu se pedepsește, pedeapsa prevăzută pentru faptul consumat fiind închisoarea de la unu la 3
ani sau amenda (între 180 și 300 de zile-amendă).
• În alin. 2 al art. 334 C.p. este prevăzută o variantă asimilată, constând în fapta persoanei de a pune în
circulaţie sau conduce pe drumurile publice un autovehicul sau tramvai având număr fals de
înmatriculare sau de înregistrare.
• Şi în acest caz făptuitorul acţionează cu intenţie, ceea ce presupune cunoaşterea de către acesta a faptului
că autovehiculul sau tramvaiul poartă un număr de înmatriculare/înregistrare fals.
• Fapta reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 12 din O.U.G. nr. 195/2002, care prevăd că, pentru a
circula pe drumurile publice, vehiculele, cu excepţia celor trase sau împinse cu mâna şi a bicicletelor,
trebuie să fie înmatriculate ori înregistrate, după caz, şi să poarte plăcuţe cu numărul de înmatriculare
sau de înregistrare, cu forme, dimensiuni şi conţinut prevăzute de standardele în vigoare.
12
0
• Practica judiciară mai veche a considerat că suntem în prezenţa unui concurs de infracţiuni în situaţia în
care autovehiculul poartă un număr de înmatriculare expirat (acesta fiind asimilat numărului de
înmatriculare fals, adică neadevărat, dar care creează aparenţa veridicităţii), reţinându-se atât conducerea
unui autovehicul neînmatriculat, cât şi conducerea unui autovehicul cu numere de înmatriculare false.
• Azi această ipoteză mai este practic posibilă numai în cazul numerelor de înmatriculare provizorii,
acordate autovehiculelor noi cumpărate în România, sau pentru probe şi a căror valabilitate nu este
înscrisă chiar pe plăcuţele cu numerele de înmatriculare.
• Înmatriculările temporare, pentru autovehiculele în leasing sau importate, au înscrisă valabilitatea
înmatriculării pe plăcuţele cu numerele de înmatriculare, astfel încât folosirea autovehiculului pe drumul
public după expirarea valabilităţii înmatriculării constituia numai infracţiune de conducere a unui
autovehicul neînmatriculat (art. 85 alin. 1 din OUG, azi art. 334 alin. 1 C.p.).
• Î.C.C.J. - complet competent RIL, prin Decizia nr. 18/10.12.2012, a dispus însă că „punerea în circulaţie
sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul pe care sunt aplicate plăcuţe cu numărul
provizoriu de circulaţie expirat, iar autorizaţia de circulaţie provizorie şi-a încetat valabilitatea,
întruneşte numai elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 85 alin. (1) din O.U.G nr.
195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice” (azi art. 334 alin. 1 C.p.), ceea ce, în opinia noastră,
este o regretabilă eroare, schimbarea practicii judiciare fiind eronat și incorect justificată.
• În cazul acestei variante, pedeapsa prevăzută este închisoarea de la unu la 5 ani.
• La alin. 3 al art. 334 C.p. este incriminată tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori
cu număr fals de înmatriculare sau de înregistrare, ca o variantă de specie a infracţiunilor din alin. 1 şi 2,
pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
• În fine, în alin. 4 este incriminată distinct conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau
tractarea unei remorci ale cărei plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase
sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România, pedeapsa pentru
fapta comisă în această variantă fiind închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau amenda (de la 120 la 240 de
zile-amendă).
• Fapta reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 15 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, care prevăd că este
interzisă punerea în circulaţie a unui vehicul, înmatriculat sau înregistrat, care nu are montate plăcuţe cu
numărul de înmatriculare sau de înregistrare atribuite de autoritatea competentă ori dacă acestea nu sunt
conforme cu standardele în vigoare, precum şi în cazul în care certificatul de înmatriculare sau de
înregistrare este reţinut, iar dovada înlocuitoare a acestuia este eliberată fără drept de circulaţie sau
termenul de valabilitate a expirat.
• La toate variantele fapta se comite cu vinovăție sub forma intenției, ceea ce presupune cunoașterea de
către făptuitor a stării de fapt: vehiculul nu este sau nu mai este înmatriculat/înregistrat, are numere false
sau nu (mai) are drept de circulație.
• Tentativa nu este incriminată.

Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art. 335 C.p.)

• În alin. 1 al art. 86 din OUG nr. 195/2002 era incriminată fapta de conducere pe drumurile publice a
unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere, incriminare
preluată în art. 335 alin. 1 C.p..
• Art. 335. - (1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o
persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
• (2) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii
permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător
categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau
12
1
anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de aconduce
autovehicule în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
• (3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana care încredinţează un vehicul pentru care legea
prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei
persoane despre care ştie că se află în una dintre situaţiile prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) sau sub
influenţa alcoolului ori a unor substanţe psihoactive.
• Legea prezumă faptul că o persoană ce nu posedă permis de conducere nu are nici cunoştințele şi
deprinderile necesare conducerii în siguranţă a unui autovehicul ori a unui tramvai pe drumurile publice.
• Fapta reprezintă o încălcare a obligaţiei prevăzute în art. 20 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, ale căror
dispoziţii prevăd că pentru a conduce pe drumurile publice autovehicule, tramvaie ori tractoare
agricole sau forestiere, conducătorii acestora trebuie să posede permis de conducere corespunzător.
• Decizia nr. 224/2017 a CCR (publicată la 09.06.2017): soluţia legislativă cuprinsă în art. 335 alin. (1)
din Codul penal, care nu incriminează fapta de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol
sau forestier, fără permis de conducere, este neconstituţională.
• De menționat că obligația de a avea permis și pentru tractoare agricole sau forestiere există din
01.09.2014 (O.G.R. nr. 21/2014), dar lipsa permisului nu este incriminată expres de Codul penal nici
azi.
• Pentru a conduce pe drumurile publice tractoare, maşini şi utilaje autopropulsate agricole, forestiere sau
pentru lucrări, conducătorii acestora nu trebuie să posede permis de conducere întrucât nu sunt
autovehicule (Decizia nr. 11/2017 a I.C.C.J.), iar aceste vehicule nu trebuie înmatriculate. Decizia CCR
nr. 224/2017 a impus obligația incriminării pentru lipsa permisului în cazul conducerii tractoarelor pe
drumul public.
• Infracţiunea nu are un obiect material, autovehiculul sau tramvaiul reprezentând numai mijlocul prin
care se comite infracţiunea.
• Elementul material constă într-o acţiune de a conduce un autovehicul sau tramvai (în viitor și tractor)
fără a poseda permis de conducere potrivit cerinţelor legale, cerinţa esenţială ataşată elementului
material fiind aceea ca fapta să fie comisă pe drumurile publice pentru a constitui infracţiune.
• Tentativa nu se pedepseşte, pedeapsa prevăzută pentru faptul consumat fiind închisoarea de la unu la 5
ani.
• La alin. 2 al art. 335 C.p. este prevăzută o variantă atenuată a faptei de la alin. 1, care constă în
conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană al cărei permis de
conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv sau al cărei permis i-a
fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are
dreptul de a conduce autovehicule în România.
• Pedeapsa prevăzută în acest caz este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda de la 180 la 300 de
zile-amendă.
• Soluția legislativă este discutabilă, o persoană cu permis din categoria AM (mopede) sigur va crea un
pericol la fel de mare dacă va conduce camioane cu remorcă (categoria C+E) ca și o persoană care nu
posedă deloc permis. Asemănător s-ar putea argumenta în cazul permisului retras sau anulat.
• La alin. 3 al art. 335 C.p. este incriminată şi sancţionată fapta persoanei care, cu ştiinţă, încredinţează un
vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pentru conducerea
pe drumurile publice, unei persoane care se află în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) sau (2) sau
sub influenţa alcoolului ori a unor substanţe psihoactive (stabilite prin lege, la propunerea Ministerului
Sănătăţii, art. 241 din Legea nr. 187/2012).
• Sub aspectul laturii subiective, fapta se comite cu vinovăție sub forma intenției, ceea ce presupune
cunoașterea de către făptuitor a situației celui căruia îi încredințează conducerea vehiculului: persoană
fără permis, fără permis valabil, fără drept de a conduce sau sub influenţa alcoolului ori a unor substanţe
12
psihoactive.
2
 • Tentativa nu este incriminată.
• Pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda (de la 180 la 300 de zile-amendă).

Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art. 336 C.p.)

• Este fapta persoanei având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge sau care se află sub
influenţa unor substanţe psihoactive şi care, în această stare fiind, conduce pe drumurile publice un
vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.
• Art. 336. - (1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea
deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice,
are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5
ani sau cu amendă.
• (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana, aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care
conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.
• (3) Dacă persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) efectuează transport
public de persoane, transport de substanţe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire
practică a unor persoane pentru obţinerea permisului de conducere sau în timpul desfăşurării probelor
practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7
ani.
• Fapta reprezintă o încălcare a obligaţiei prevăzute în art. 21 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, ale cărui
dispoziţii prevăd obligaţia conducătorilor de autovehicule sau de tramvaie de a avea cunoştinţele şi
îndemânarea necesare conducerii şi de a fi apţi din punct de vedere medical şi psihologic.
• Infracţiunea nu are un obiect material, autovehiculul sau tramvaiul reprezentând numai mijlocul prin
care se comite infracţiunea.
• Tentativa nu se pedepsește.
• În art. 336 alin. 1 din C.p. 2009 este incriminată conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru
care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la
momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în
sânge, faptă care se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă (de la 180 la 300 de zile-
amendă).
• Potrivit prevederilor alin. 2, cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana, aflată sub influenţa unor
substanţe psihoactive (stabilite prin lege, la propunerea Ministerului Sănătăţii, art. 241 din Legea nr.
187/2012), care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de
conducere, aflându-ne în prezența unei variante asimilate a infracțiunii.
• De observat dezincriminarea săvârșirii faptei de către o persoană aflată în stare de ebrietate (chiar la
limite mai reduse ale alcoolemiei decât limita legală pentru răspunderea penală).
• Art. 336 alin. 3 din C.p. prevede o variantă agravată, pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani, dacă
persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) efectuează transport public de
persoane, transport de substanţe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a
unor persoane pentru obţinerea permisului de conducere sau în timpul desfăşurării probelor practice ale
examenului pentru obţinerea permisului de conducere.
• Fapta de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art. 336 C.p.) poate
intra în concurs, după caz, fie cu infracțiunea de vătămare corporală din culpă (art. 196 C.p.), fie cu cea
de ucidere din culpă (art. 192 C.p.), după cum s-a cauzat o vătămare a integrității corporale sau decesul
victimei ca urmare a unui accident produs în această stare, dar și cu infracțiunea de conducere a unui
vehicul fără permis de conducere (art. 335 C.p.).
• Subiectul activ este circumstanțiat la alin. (3), în trei categorii de persoane: 1) șofer profesionist
12
efectuând transport public de persoane ori transport de substanţe sau produse periculoase, 2)
3
(instructorul auto) aflat în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obţinerea permisului de
conducere sau 3) (examinatorul autorităţii competente) aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale
examenului pentru obţinerea permisului de conducere.
• Remarcăm că în cea de a treia ipoteză subiectul activ ar fi un funcţionar public aflat în exerciţiul
atribuţiilor de serviciu.
• Alineatul (3) este defectuos redactat, putându-se doar presupune intenția legiuitorului de a incrimina
fapta instructorului auto care, deși nu conduce vehiculul (ci elevul său se află la volan), are o alcoolemie
peste limita legală sau este sub influența substanțelor psihoactive (ceea ce îl face inapt pentru acționarea
dublei comenzi).
• De asemenea, la teza finală a alin. (3) se face referire la persoana aflată în una dintre situaţiile
prevăzute în alin. (1) şi alin. (2)... [care] se află ... în timpul desfăşurării probelor practice ale
examenului pentru obţinerea permisului de conducere. Nu rezultă clar că este vorba despre cel examinat
(care conduce efectiv vehiculul), despre examinator (aflat în dreapta șoferului, la un vehicul cu dublă
comandă) sau despre instructorul pe care conducătorul auto l-a avut în timpul școlii de șoferi (și care se
află în publicul spectator în timp ce elevul său susține examenul).
• Același text se regăsea în alin. 4 al art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002 (în varianta în vigoare până la data
de 1.02.2014), dar în acel articol exista și alin. (5), care putea complini neclaritatea textului din alin.
(4): refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul sau al unui tramvai ori a
instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorităţii competente, aflat în
timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a sesupune
recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei de
produse sau substanţe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, se pedepseşte cu închisoare
de la 2 la 7 ani.
• Acest alin. (5) din art. 87 al OUG nr. 195/2002 este azi art. 337 din Codul penal.
• Subiectul pasiv este statul, ca titular al intereselor generale ale societăţii.
• Expresia „la momentul prelevării mostrelor biologice”, de la alin. (1), a fost declarată neconstituțională
prin Decizia nr. 732/2014 a C.C.R., fiind necesar ca nivelul alcoolemiei să fie cel de la momentul
comiterii faptei, care este cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului.
• Dacă elementul material la alin. (1) și (2) este reprezentat de acțiunea de conducere a vehiculului în
condiții interzise de lege, la alin. (3) numai la prima teza avem același element material, la tezele a doua
și a treia făptuitorul fiind alături de șofer (sau în spate, la motociclete), fără a conduce vehiculul, dar cu
posibilitatea de a interveni atunci când are acces la dubla comandă (îndeosebi la frânare).
• Urmarea imediată este o stare de pericol ce rezultă imediat din materialitatea faptei.
• Vinovăția este caracterizată de intenție.

Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice (art. 337 C.p.)

• La alin. 5 al art. 87 din OUG nr. 195/2002 era incriminată distinct fapta conducătorului unui autovehicul
sau al unui tramvai ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorităţii
competente aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de
conducere, de a refuza, de a se împotrivi ori de a se sustrage de la supunerea la recoltarea probelor
biologice sau testarea aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei de produse sau
substanţe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora.
• Art. 337. - Refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea
deţinerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a
examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului
pentru obţinerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în
12
4
vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive se pedepseşte cu închisoarea de la unu la
5 ani.
• Fapta este o încălcare a prevederilor art. 38 din OUG nr. 195/2002, potrivit cărora conducătorii
vehiculelor, cu excepţia celor trase sau împinse cu mâna, instructorii auto atestaţi să efectueze
instruirea practică a persoanelor pentru obţinerea permisului de conducere, precum şi examinatorul autorităţii
competente, în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere,
sunt obligaţi să se supună testării aerului expirat şi/sau recoltării probelorbiologice în vederea stabilirii
alcoolemiei ori a consumului de substanţe psihoactive, la solicitarea poliţistului rutier.
• Prin încălcarea acestei obligaţii se generează o stare de pericol atât pentru siguranţa circulaţiei rutiere,
cât şi pentru înfăptuirea justiţiei penale. De aceea obiectul juridic special constă nu numai în siguranţa
circulaţiei rutiere şi relaţiile sociale condiţionate de apărarea acestei valori, ci şi în relaţiile sociale
privind înfăptuirea justiţiei. Infracţiunea nu are un obiect material.
• Subiectul activ este circumstanţiat în trei categorii de persoane: 1) conducătorul unui autovehicul sau al
unui tramvai (în viitor și tractor), 2) instructorul auto aflat în procesul de instruire sau 3) examinatorul
autorităţii competente aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea
permisului de conducere. Remarcăm și aici că în cea de a treia ipoteză subiectul activ este un funcţionar
public aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu.
• Subiectul pasiv este statul, ca titular al intereselor generale ale societăţii.
• Elementul material consta într-o acţiune de refuz, de împotrivire ori de sustragere de la supunerea la
recoltarea probelor biologice sau testarea aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei
de produse sau substanţe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora.
• Urmarea imediată constă într-o stare de pericol atât pentru siguranţa circulaţiei rutiere, cât şi pentru
înfăptuirea justiţiei, iar legătura de cauzalitate rezultă ex re.
• Sub aspectiv subiectiv fapta se comite cu intenţie.
• Incriminarea se regăseşte în mod oarecum asemănător în art. 337 din Codul penal, cu precizarea că în
prima categorie de făptuitori avem o persoană care conduce un vehicul pentru care legea prevede
obligativitatea deţinerii permisului de conducere (nu doar un autovehicul sau tramvai), mostrele
biologice sunt necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive, iar
pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani.

Părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia (art. 338 C.p.)

• Potrivit art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 era incriminată fapta conducătorului unui vehiculul sau a
instructorului auto aflat în procesul de instruire ori a examinatorului autorităţii competente aflat în
timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, implicat
într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii
corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane ori dacă accidentul s-a produs ca urmare
a unei infracţiuni, de a părăsi locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei care efectuează cercetarea
locului faptei.
• Fapta reprezintă fie o încercare de sustragere de la tragerea la răspundere penală pentru comiterea unui
accident de circulaţie rutieră, fie o stânjenire a înfăptuirii justiţiei şi prin ea se încalcă obligaţia stabilită
în art. 77 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, potrivit căreia conducătorul unui vehicul implicat într-un
accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii
unei persoane este obligat să ia măsuri de anunţare imediată a poliţiei, să nu modifice sau să şteargă
urmele accidentului şi să nu părăsească locul faptei.

12
5
• Art. 338. –
• (1) Părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează
cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în
procesul de instruire, ori de către examinatorul autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării
probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, implicat într-un
accident de circulaţie, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
• (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta oricărei persoane de a modifica starea locului
sau de a şterge urmele accidentului de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea
integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de
cercetare la faţa locului.
• (3) Nu constituie infracţiune părăsirea locului accidentului când:
• a) în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale;
• b) conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuşi persoanele
rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistenţă medicală necesară şi la
care a declarat datele personale de identitate şi numărul de înmatriculare sau înregistrare a
vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul
accidentului;
• c) conducătorul autovehiculului cu regim de circulaţie prioritară anunţă de îndată poliţia, iar
după terminarea misiunii se prezintă la sediul unităţii de poliţie pe a cărei rază de competenţă s-a
produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare;
• d) victima părăseşte locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunţă imediat evenimentul la cea
mai apropiată unitate de poliţie.
• Şi la această infracţiune subiectul activ este circumstanţiat în trei categorii de persoane: 1) conducătorul
unui vehicul, 2) instructorul auto aflat în procesul de instruire sau 3) examinatorul autorităţii competente
aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere.
• Sub aspectiv subiectiv fapta se comite cu intenţie, ceea ce presupune cunoaşterea de către făptuitor a
faptului că în urma accidentului a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii
uneia sau mai multor persoane sau accidentul s-a produs ca urmare a unei infracţiuni.
• Tentativa nu se pedepseşte, pedeapsa prevăzută pentru faptul consumat fiind închisoarea de la 2 la 7 ani,
limite de pedeapsă care se mențin și potrivit incriminării din art. 338 alin. 1 C.p. (Părăsirea locului
accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, cu deosebirea că această incriminare nu mai
prevede ca, în urma accidentului, să fi rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a
sănătăţii uneia sau mai multor persoane sau ca accidentul să se fi produs ca urmare a unei infracţiuni).
• În alin. 2 al art. 89 din OUG nr. 195/2002 era incriminată şi sancţionată fapta oricărei persoane de a
modifica starea locului sau de a şterge urmele accidentului de circulaţie din care a rezultat uciderea sau
vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de
cercetare la faţa locului.
• Aceasta reprezintă o infracţiune distinctă prin care se stânjeneşte înfăptuirea justiţie în urma
compromiterii probelor accidentului grav.
• Ea generează o stare de pericol pentru înfăptuirea justiţiei penale, dar şi pentru siguranţa circulaţiei
rutiere întrucât nu se mai pot constata cauzele accidentului.
• Obiectul juridic special constă în siguranţa circulaţiei rutiere şi relaţiile sociale condiţionate de apărarea
acestei valori şi în relaţiile sociale privind înfăptuirea justiţiei. Infracţiunea poate avea un obiect
material, în funcţie de obiectele a căror poziţie a fost modificată sau urmele care au fost şterse.
• Elementul material constă într-o acţiune de modificare a stării locului faptei sau de ştergere a urmelor
unui accident de circulaţie, cu condiţia-cerinţă esenţială ca în urma accidentului să fi rezultat uciderea
sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane.
12
6
 • Urmarea imediată constă într-o stare de pericol atât pentru siguranţa circulaţiei rutiere, cât şi pentru
înfăptuirea justiţiei prin alterarea materială a probelor, iar legătura de cauzalitate dintre acţiunea
făptuitorului şi modificarea stării locului faptei sau ştergerea urmelor unui accident de circulaţie trebuie
dovedită.
• Sub aspectiv subiectiv fapta se comite cu intenţie, ceea ce presupune cunoaşterea de către făptuitor a
faptului că a fost un accident de circulaţie rutieră în urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea
integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane.
• Tentativa nu se pedepseşte, pedeapsa prevăzută pentru faptul consumat fiind închisoarea de la 2 la 7 ani,
aceleași limite de pedeapsă fiind prevăzute și de art. 338 alin. 2 C.p. 2009.
• În alin. 3 se prevede o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei atunci când conducătorul de
vehicul, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuşi persoanele rănite la cea mai apropiată
unitate sanitară în măsură să acorde asistenţă medicală necesară şi la care a declarat datele personale de
identitate şi numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru
special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului.
• De asemenea, în alin. 4 al art. 89 din OUG nr. 195/2002 se prevedea că nu constituie infracţiunea de
părăsire a locului accidentului fapta conducătorului autovehiculului cu regim de circulaţie prioritară
(poliţie, ambulanţă, pompieri etc.), dacă acesta anunţă de îndată poliţia şi după terminarea misiunii se
prezintă la sediul unităţii de poliţie pe a cărei rază de competenţă s-a produs accidentul, în vederea
întocmirii documentelor de constatare.
• Potrivit alin. 5, nu constituia infracţiune părăsirea locului accidentului dacă victima părăsea locul faptei,
iar conducătorul de vehicul anunţa imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliţie.
• Cauze de înlăturare a caracterului penal al faptei sunt asemănător prevăzute în art. 338 alin. 3 din Codul
penal 2009 (care prevede o cauză suplimentară, atunci când în urma accidentului s-au produs doar
pagube materiale), tocmai pentru că situația premisă este ușor diferită.

§ 2. Bigamia

• Potrivit prevederilor art. 376 alin. (1), bigamia este fapta persoanei căsătorite de a încheia o altă
căsătorie.
• Deși incriminarea poate părea anacronică, având în vedere erodarea în ultimii ani a semnificației și
rolului familiei atât prin scăderea numărului de căsătorii (preferându-se formel de concubinaj), cât și
prin creșterea ratei divorțurilor (care tinde către 50%), legiuitorul a prevăzut o variantă atenuată la alin.
(2) prin care este incriminată fapta persoanei necăsătorite care se căsătorește cu o persoană pe care o știecăsătorită,
incriminându-se astfel distinct o formă de complicitate la bigamie.
• Art. 376. - (1) Încheierea unei noi căsătorii de către o persoană căsătorită se pedepseşte cu închisoare
de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
• (2) Persoana necăsătorită care încheie o căsătorie cu o persoană pe care o ştie căsătorită se pedepseşte
cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
• În cazul faptei tip de la alin. (1) subiectul activ este circumstanțiat de lege în persoana celui aflat în stare
legală de căsătorie, evident, exclusiv o persoană fizică. Nu contează dacă soții erau despărțiți în fapt de

12
7
multă vreme și nici dacă ei erau în procedură de divorț, atât timp cât căsătoria nu era legal anulată,
desfăcută sau încetată potrivit prevederilor Codului civil (sau ale Codului familiei, pentru perioada
anterioară intrării în vigoare a Codului civil).
• Situația premisă caracterizează starea de căsătorit a autorului, în cazul faptei tip de la alin. (1), sau a
persoanei cu care se căsătorește.
• Elementul material din cadrul laturii obiective constă în acțiune de încheiere a unei căsătorii înainte de
anularea, desfacerea sau încetarea precedentei căsătorii. Condiția - cerință esențială atașată laturii
subiective este ca fătuitorul să fi știut că este legal căsătorit sau că partenerul cu care se căsătorește se
află în această stare.
• Elementul subiectiv este caracterizat de vinovăţia sub forma intenţiei directe sau indirecte, ceea ce
presupune cunoașterea stării de căsătorit anterioară comiterii faptei.
• Pedeapsa în cazul faptei tip este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă (de la 120 la 240 de zile-
amendă), iar în cazul variantei atenuate de la alin. (2) pedeapsa este închisoarea de la o lună la un an sau
amenda de la 120 la 240 de zile-amendă).

§ 3. Incestul

• Incestul constă în săvârşirea unui raport sexual între rude în linie directă sau între fraţi şi surori.
• Obiectul juridic este reprezentat de morala publică şi protecţia speciei umane, având în vedere că
raporturile sexuale între rude de sânge pot conduce la degenerarea speciei umane prin cosangvinizare,
ceea ce subminează bazele biologice, sociale şi morale ale societății.
• În legătură cu subiecţii infracţiunii, este de observat că incestul este o infracţiune bilaterală, fiind vorba
de un raport sexual, subiecţii activi fiind cei doi participanţi la acest raport, subiect pasiv existând numai
în ipoteza în care unul dintre participanţi nu exprimă sau nu poate exprima un consimţământ valabil.
• Incestul este o infracţiune cu autori calificaţi, rude în linie directă de orice grad sau frate şi soră.
• Art. 377. - Raportul sexual consimţit, săvârşit între rude în linie directă sau între fraţi şi surori, se
pedepseşte cu închisoarea de la un an la 5 ani.
• Dacă raportul sexual are loc prin constrângere explicită sau implicită ori asupra unui minor, incestul va
fi absorbit în varianta agravată a violului (art. 218 alin. 3, lit. (b) din Codul penal) sau, după caz, a
actului sexual cu un minor (art. 220 alin. 4, lit. (a) din Codul penal).
• Elementul material constă în săvârşirea unui raport sexual între rude în linie directă sau între fraţi şi
surori.
• Elementul subiectiv este caracterizat de vinovăţia sub forma intenţiei.
• Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de incest este închisoarea de la 1 la 5 ani.
• În Codul penal anterior (Legea nr. 15/1968), incestul apărea ca infracţiune privitoare la viața sexuală,
incriminat în art. 203 şi pedepsit cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

§ 4. Abandonul de familie

• Noţiune şi caracterizare. Abandonul de familie este fapta persoanei care, având obligaţia legală de
întreţinere, săvârşeşte faţă de persoana îndreptăţită la întreţinere, vreuna dintre următoarele acţiuni sau
omisiuni: a) o părăseşte, o alungă sau o lasă fără ajutor, expunând-o la suferinţe fizice sau morale; b) nu-
şi îndeplineşte, cu rea-credinţă, obligaţia de întreţinere prevăzută de lege sau c) nu plăteşte, cu rea-
credinţă, timp de trei luni, pensia de întreţinere stabilită pe cale judecătorească.
• Aceste obligaţii decurg din dispoziţiile Codului civil care prevăd îndatorirea membrilor familiei de a-şi
acorda unul altuia sprijin moral şi material. În ce priveşte obligaţia de întreţinere, aceasta este amplu
reglementată prin dispoziţiile cuprinse în Codul civil sub raportul subiectelor şi conţinutul ei.
12
8
• Ţinându-se seama de importanţa ei deosebită pentru normala existenţă şi dezvoltare a vieţii de familie şi
pentru realizarea importantelor sarcini pe care însăşi constituţia le atribuie familiei, legiuitorul Codului
penal a incriminat, prin dispoziţiile din art.378 Cod penal, sub denumirea de abandon de familie,
diferitele forme de încălcare a obligaţiei de întreținere.

• Art. 378. - (1) Săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel
îndreptăţit la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte:
• a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale;
• b) neîndeplinirea, cu rea-credinţă, a obligaţiei de întreţinere prevăzute de lege;
• c) neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească,
• se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
• (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează neexecutarea, cu rea-credinţă, de către cel condamnat a
prestaţiilor periodice stabilite prin hotărâre judecătorească, în favoarea persoanelor îndreptăţite la
întreţinere din partea victimei infracţiunii.
• (3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
• (4) Fapta nu se pedepseşte dacă, înainte de terminarea urmăririi penale, inculpatul îşi îndeplineşte
obligaţiile.
• (5) Dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, inculpatul îşi îndeplineşte
obligaţiile, instanţa dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării
pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta.
• Obiectul juridic şi obiectul material. Valoarea socială periclitată prin săvârşirea acestei infracţiuni este
familia sub aspectele îndeplinirii îndatoririlor de a acorda ajutor material sau moral faţă de persoanele
îndreptăţite la aceasta. Constituie, de asemenea, obiect juridic al abandonului, relaţiile sociale
condiţionate de respectarea obligaţiilor legale de întreţinere sau de plata pensiei stabilite pe cale
judecătorească. Obiectul material îl constituie bunurile de care este lipsită persoana îndreptăţită la
întreţinere.
• Subiecţii infracţiunii de abandon de familie sunt caracterizaţi prin anumite drepturi şi obligaţii de care
depinde desfăşurarea normală a relaţiilor de familie. Subiecţii activi ai infracţiunii pot fi numai
persoanele care au, potrivit legii, obligaţii de întreţinere. Potrivit Codului civil, obligaţia de întreţinere
există între soţ şi soţie, părinţi şi copii, adoptator şi adoptat, bunici şi nepoţi, străbunici şi strănepoţi, fraţi
şi surori, precum şi între celelalte persoane anume prevăzute de lege. Subiecţi pasivi pot fi persoanele
care se află în nevoie, nedispunând de resurse materiale şi neavând putinţa de câştig prin muncă din
cauza incapacităţii de a munci. Legea precizează că descendentul, cât timp este minor, are drept la
întreţinere, oricare ar fi cauza nevoii în care se află.
• Conţinutul obiectiv. Elementul material al abandonului de familie poate consta în oricare dintre acţiunile
sau omisiunile incriminate. În cazul modalităţii prevăzute în alin.1 lit.a, elementul material constă în
acţiunea celui care, încălcându-şi obligaţia legală de întreţinere, părăseşte, alungă sau lasă fără ajutor
persoana îndreptăţită la întreţinere. Părăsirea înseamnă plecarea făptuitorului de la domiciliul comun
sau din localitate şi lăsarea fără mijloace de întreţinere a persoanei îndrituite la aceasta. Prin alungare se
înţelege izgonirea, îndepărtarea de la locuinţa sa a persoanei, prin constrângeri fizice sau morale,
sustrăgându-se astfel de la îndeplinirea obligaţiei de întreţinere. Lăsarea fără ajutor se realizează prin
pasivitatea faţă de nevoile persoanei vătămate, nedarea de ajutor.
• În toate cazurile, însă, prin săvârşirea faptei trebuie să se fi produs o anumită urmare imediată, anume ca
persoana îndrituită la întreţinere să fi fost expusă la suferinţe fizice ori morale (de ex., prin lipsirea ei de
adăpost, de hrană sau îmbrăcăminte, asistenţă sanitară sau numai prin expunerea la teama de astfel de
privaţiuni).
12
9
• În modalitatea prevăzută la lit.b), abandonul de familie constă într-o inacţiune şi anume în neîndeplinirea
cu rea-credinţă a obligaţiei de întreţinere prevăzută de lege. În această modalitate, abandonul de familie
are forma de infracţiune continuă.
• În fine, în modalitatea prevăzută în art.378 alin.1 lit.c), abandonul constă în neplata cu rea-credinţă timp
de 2 luni a pensiei de întreţinere stabilită pe cale judecătorească. Este modalitatea cel mai frecvent
întâlnită în practică şi presupune preexistenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care s-a stabilit,
în sarcina făptuitorului, obligaţia de plată a unei pensii de întreţinere în favoarea persoanei îndreptăţite la
întreţinere, de regulă un minor. Fapta se săvârşeşte prin neplata timp de 3 luni a pensiei. Până la
expirarea termenului nu există infracţiune, dar de la îndeplinirea acestuia, neplata începe să constituie o
infracţiune continuă. O plată parţială a pensiei echivalează cu neplata acesteia, termenul de 3 luni fiind
calculat de la data ultimei plăţi. Infracţiunea durează cât timp obligaţia nu este îndeplinită şi atât timp cât
există dreptul la întreţinere (de ex., până la majorat, dacă pensia de întreţinere a fost stabilită până la
majoratul copilului). Data săvârşirii infracţiunii este data încetării omisiunii de a plăti prin efectuarea
plății sau prin condamnarea făptuitorului, după care neplata în continuare timp de 3 luni a pensiei
constituie o nouă infracţiune.
• Alineatul al doilea al art. 378 C.p. prevede o variantă asimilată a abandonului de familie atunci când cel
condamnat la prestaţii periodice, stabilite prin hotărâre judecătorească, în favoarea persoanelor
îndreptăţite la întreţinere din partea victimei infracţiunii, nu execută, cu rea-credinţă, aceste prestații.
• Este o formă de protecție a victimelor indirecte ale infracțiunilor de violență din care a rezultat moartea
unei persoane care avea alte persoane în întreținere, acestea din urmă primind prestații perioadice din
partea uatorului faptei din care a rezultat moartea celui care le întreținuse până atunci
• Conţinutul subiectiv. Elementul subiectiv al abandonului de familie îl constituie vinovăţia sub forma
intenţiei. Această condiţie rezultă, în cazul modalităţii comisive din alin.1 lit.a), din faptul că legea nu
prevede săvârşirea abandonului din culpă, iar în cazul modalităţilor comisive de la lit.b) şi c) și alin. (2)
ale aceluiaşi articol, din cerinţa ca neîndeplinirea obligaţiei sau neplata pensiei de întreţinere să se facă
cu rea-credinţă, ceea ce presupune posibilitatea unită cu lipsa voinţei de îndeplinire a obligaţiei. Dacă
neîndeplinirea se datorează imposibilităţii materiale şi deci făptuitorul este de bună-credinţă, fapta nu
constituie infracţiune.
• Forme, sancţiuni, aspecte procesuale, suspendarea executării pedepsei.
• a) Infracţiunea de abandon de familie nu este susceptibilă de tentativă decât în modalitatea prevăzută în
alin.1 lit.a), când se săvârşeşte prin comisiune, nu şi în celelalte modalităţi care constau în omisiuni.
Tentativa, însă, nu se pedepseşte. Consumarea, în cazul modalităţii comisive, are loc odată cu săvârşirea
faptei de părăsire, alungare sau lăsare fără ajutor, în condiţii care expun persoana îndrituită la
întreţinerea unor suferinţe fizice sau morale. În modalitatea neîndeplinirii obligaţiei, consumarea are loc
în momentul prestaţiei, dar cunoaşte un moment al epuizării, care este acela al încetării stării
infracţionale, prin reluarea prestaţiei sau condamnare, iar în modalitatea de la lit.c) consumarea are loc la
împlinirea termenului de trei luni de neplată a pensiei de întreţinere, cu acelaşi moment al epuizării,
concretizat în efectuarea plăţii sau condamnarea infractorului. În cazul variantei asimilate de la alin. (2)
consumarea intervine la momentul întreruperii prestațiilor periodice.
• b) Abandonul de familie, în toate variantele sale prevăzute în art. 378 Cod penal, se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă (de la 180 la 300 de zile-amendă).
• c) Acţiunea penală pentru infracţiunea de abandon de familie se pune în mişcare la plângerea prealabilă
a persoanei vătămate, îndrituite la întreţinere, sau a părintelui căruia i s-a încredinţat minorul.
• d) Legiuitorul a prevăzut, prin dispoziţiile art. 378 alin. 4 şi 5 Cod penal, că fapta nu se pedepseşte dacă,
înainte de terminarea urmăririi penale, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile, iar dacă, până la rămânerea
definitivă a hotărârii de condamnare, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile, instanţa dispune, după caz,
amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt
13
îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta. Dispoziţia din art. 378 alin. 5 Cod penal având
0
caracter de normă de referire, îşi găseşte aplicarea indiferent de modificările aduse normei complinitoareprivind
amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Raţiunea dispoziţiei speciale
privitoare la amânarea aplicării sau suspendarea executării pedepsei constă în necesitatea apărării interesului
celui îndreptăţit la întreţinere care este mai bine servit dacă inculpatul este lăsat în libertate, având posibilitatea
de a-şi îndeplini obligaţiile de întreţinere.

§ 5. Nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului

• Noţiune şi caracterizare. Sub denumirea de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului a

fost incriminată fapta părintelui care reține copilul său minor, fără consimțământul celuilalt părinte sau
al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul, potrivit legii, spre creştere şi educare. Varianta asimilată
de la alin. 2 al art. 379 Cod penal se referă la fapta persoanei căreia i s-a încredinţat minorul prin
hotărâre judecătorească spre creştere şi educare de a împiedica, în mod repetat, pe oricare dintre părinţi
să aibă legături personale cu minorul, în condiţiile stabilite de părţi sau de către organul competent. Este
o comportare abuzivă a părinţilor sau persoanelor care au primit sarcina de a creşte şi educa minori. De
aceea fapta a fost incriminată în art. 378 Cod penal. În Codul penal 1968 fapta era incriminată în art.
307.
• Art. 379. - (1) Reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul celuilalt părinte
sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la o
lună la 3 luni sau cu amendă.
• (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta persoanei căreia i s-a încredinţat minorul prin
hotărâre judecătorească spre creştere şi educare de a împiedica, în mod repetat, pe oricare dintre
părinţi să aibă legături personale cu minorul, în condiţiile stabilite de părţi sau de către organul
competent.
• (3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
• Obiectul juridic şi obiectul material. Valoarea socială ocrotită este dezvoltarea fizică, intelectuală şi
morală normală a minorului în relație cu părinții săi şi relaţiile sociale a căror desfăşurare depinde de
protecţia acestei valori. Obiectul material nu există, fiind o infracțiune de pericol abstract.
• Subiecţii. Ambii subiecţi implicaţi în infracţiunea pe care o examinăm sunt caracterizaţi de lege prin
anumite calităţi. Subiect activ nu poate fi decât persoana care are calitatea de părinte sau de persoană
căreia i s-a încredinţat spre creştere şi educare un minor. Subiect pasiv este celălat părinte, în cazul faptei
de la alin. 1, respectiv ambii părinți ai minorului aflat în plasament la o altă persoană, în cazul faptei de
la alin. 2.
• Conţinutul infracţiunii. Săvârşirea infracţiunii presupune preexistenţa unui raport juridic în temeiul
căruia creşterea şi educarea unui minor cad în sarcina unei anumite persoane. Elementul material constă
în acţiunea de reținere a minorului de către unul dintre părinții săi. Pot fi acte comisive: răpire, plecare
în alte locuri etc., sau omisive: nu-i aduce înapoi la expirarea perioadei de vizită. Pentru întregirea
conţinutului obiectiv, este necesar ca fapta să fie comisă fără consimțământul celuilalt părinte sau al
persoanei căreia i-a fost încredințat minorul potrivit legii.
• În cazul variantei asimilate de la alin. 2, elementul material constă în acţiunea de împiedicare, în mod
repetat, a oricăruia dintre părinți, să aibă legături personale cu copilul, în condițiile stabilite de părți sau
de către organul competent.
• Urmarea imediată este o stare de pericol pentru normala creștere a minorului, legătura de cauzalitate
rezultând ex re.
• Sub aspect subiectiv, fapta trebuie săvârşită cu intenţie.
• Forme, sancţiuni. Consumarea are loc în momentul creării stării de pericol pentru dezvoltarea normală a
minorului în prezența părinților săi. Infracţiunea poate avea forma continuată, dacă faptele se repetă în
13
baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale.
1
• Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la o lună la 3 luni sau amenda (de la 120 la 240 de zile-
amendă).
• Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

§ 6. Împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu

• Noţiune şi caracterizare. Împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu reprezintă o

incriminare nouă, anterior, dar și în prezent, fiind prevăzută și ca o contravenție în art. 360 alin. (1) lit. a)
din Legea nr. 1/2011 a educației naționale prin nerespectarea obligației de la art. 86 alin. (3).
• Art. 380 Cod penal: (1) Părintele sau persoana căreia i-a fost încredinţat, potrivit legii, un minor şi care,
în mod nejustificat, îl retrage sau îl împiedică prin orice mijloace să urmeze cursurile învăţământului
general obligatoriu se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
• (2) Fapta nu se pedepseşte dacă înainte de terminarea urmăririi penale inculpatul asigură reluarea
frecventării cursurilor de către minor.
• (3) Dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare inculpatul asigură reluarea
frecventării cursurilor de către minor, instanţa dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau
suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de
lege pentru aceasta.
• Art. 86. - (3) din Legea nr. 1/2011:„ Părintele sau tutorele legal este obligat să ia măsuri pentru
şcolarizarea elevului, pe perioada învăţământului obligatoriu.”
• Fapta incriminată în art. 380 Cod penal reprezintă mai mult decât o simplă pasivitate a părintelui în
asigurarea școlarizării copilului pe perioada învățământului obligatoriu, fiind vorba despre o atitudine
comisivă, de retragere a minorului de la școală sau de împiedicare nejustificată, prin orice mijloace, a lui
de a participa la cursurile învățământului general obligatoriu, ceea ce este de natură a afecta educația
minorului.
• Obiectul juridic şi obiectul material. Valoarea socială ocrotită este dezvoltarea intelectuală normală a
minorului prin dobândirea competențelor educative minim necesare în viața adultă. Obiect material nu
există, fiind o infracțiune de pericol abstract.
• Subiecţii. Ambii subiecţi implicaţi sunt caracterizaţi de lege prin anumite calităţi. Subiect activ nu poate
fi decât părintele sau persoana căreia i s-a încredinţat spre creştere şi educare un minor. Subiect pasiv
este minorul privat de accesul la învățământul general obligatoriu.
• Conţinutul infracţiunii. Săvârşirea infracţiunii presupune preexistenţa unui raport juridic în temeiul
căruia creşterea şi educarea unui minor cad în sarcina unei anumite persoane. Elementul material constă
în acţiunea de retragere a minorului de la cursuri sau în acțiunea de împiedicare a minorului, prin orice
mijloace, să participe la programul școlar din învățământul general obligatoriu, condiția-cerință esențială
atașată elementului material fiind ca fapta să fie nejustificată. Justificare ar reprezenta starea de sănătate
precară a minorului, distanța prea mare față de școală și imposibilitatea ajungerii minorului la școală,
lipsa înzestrării minime a minorului cu îmbrăcăminte și rechizite, dar și deplasările frecvente ale familiei
sau asigurarea pentru minor a unui învățământ în cadru privat, în această ultimă ipoteză nefiind afectate
în vreun fel interesele minorului, în timp ce în celelalte ipoteze asistăm numai la cauze justificative
pentru părinte sau ocrotitorul legal pentru a nu fi tras la răspundere penală.
• Urmarea imediată este o stare de pericol pentru normala educație a minorului, legătura de cauzalitate
rezultând ex re.
• Sub aspect subiectiv, fapta trebuie săvârşită cu intenţie.
• Forme, sancţiuni. Consumarea are loc în momentul creării stării de pericol pentru dezvoltarea normală a
minorului în prezența părinților săi. Infracţiunea poate avea forma continuată, dacă faptele se repetă în
baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale.
13
2
• Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 luni la un an sau amenda (de la 120 la 240
de zile-amendă).
• Potrivit prevederilor alin. (2), fapta nu se pedepseşte dacă înainte de terminarea urmăririi penale
inculpatul asigură reluarea frecventării cursurilor de către minor, iar potrivit alin. (3), dacă până la
rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare inculpatul asigură reluarea frecventării cursurilor
de către minor, instanţa dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării
pedepseisub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru
aceasta.
• Se urmărește prin aceasta asigurarea pentru minor a condițiilor pentru școlarizarea sa,
privarea de libertate a părinților săi neputând servi acestui interes al minorului.

13
3