1.

Infracțiuni contra autorității

Art. 257 Ultrajul

1. Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte
violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite
împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat,
aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se
sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se
majorează cu o treime.

2. Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce
implică exerciţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de
răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa
prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.

3. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele comise în condiţiile alin. 2 dacă privesc un membru
de familie al funcţionarului public.

4. Faptele prevăzute în alin. 1-3, comise asupra unui poliţist sau jandarm, aflat în exercitarea
atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa
prevăzută de lege pt acea infracţiune ale cărei limite se majorează cu jumătate.

Obiect juridic complex

Obiectul juridic principal este reprezentat de relaţiile sociale privind respectul
datorat autorităţii de stat.
Prin intermediul obiectului juridic secundar sunt protejate alte valori: libertatea
psihică, integritatea fizică şi psihică, sănătatea şi viaţa persoanei.
Subiecţi Subiectul activ este necircumstanţiat şi poate fi orice persoană. Participaţia este
posibilă în toate formele (coautorat, instigare, complicitate)
Subiect pasiv: 1. principal- reprezentat de instituţia ce exercită puterea de stat
(autoritatea publică) în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea funcţionarul
public.
2. adiacent sau secundar- funcţionarul public care îndeplineşte o funcţie ce
implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau
în legătură cu exercitarea acestor atribuţii.
Ca atare, subiectul pasiv trebuie să îndeplinească cumulativ două condiţii:
- să fie funcţionar public conform art 175
- să îndeplinească o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat
Noţiunea de funcţionar public trebuie interpretată prin prisma legii penale şi nu
din perspectiva legii 188/1999. CCR a învederat că noţiunea de funcţionar public
are un caracter autonom.
În ceea ce priveşte a doua condiţie, funcţionarii publici la care face referire art
175 alin 1 lit a şi lit b teza I îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de
stat.Nu acelaşi lucru se poate spune despre cei de la lit. b teza 2 şi litera c. De ex.
directorul unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat,
profesorul, medicul sau contabilul care lucrează în sistemul public nu îndeplinesc
condiţiile pt a fi subiecţi pasivi ai infracţiunii de ultraj.
9
Art. 175 C. pen..: „(1) Funcționar public, în sensul legii penale, este
persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație:
a) exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul
realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești; b)

1
 exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice
natură; c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul
unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane
juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de
realizarea obiectului de activitate al acesteia. (2) De asemenea, este
considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită
un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile
publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire
la îndeplinirea respectivului serviciu public”.

În cazul funcţionarilor publici asimilaţi, prevăzuţi de alin. 2 art 175, trebuie văzut
de la caz la caz dacă îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.
De ex, notarul public şi executorul judecătoresc îndeplinesc o asemenea funcţie,
nu şi interpretul sau expertul judiciar.
În practica vechiului cod s-a subliniat că nu toate persoanele care activează în
cadrul unei autorităţi publice pot fi considerate că îndeplinesc o funcţie ce implică
exerciţiul autorităţii de stat ci numai cele care au competenţa să emită acte, să
dea dispoziţii şi să ia măsuri cu caracter obligatoriu, exprimând prin aceasta
voinţa statului. S-a decis că sunt asemenea persoane magistratul, poliţistul,
pădurarul, primarul comunei, paznicul unei unităţi, nu însă şi contabilul angajat
la o instanţă, grefierul, secretarul unui birou parlamentar.
În actuala reglementare, ameninţarea sau exercitarea de violenţe împotriva unui
magistrat face obiectul infracţiunii de ultraj judiciar.
Însă, prin raportare la practica judiciară anterioară actulului cod, se poate susţine
că, în prezent, subiectul pasiv al infracţiunii de ultraj poate fi poliţistul,
jandarmul, primarul, deputatul, senatorul, notarul public, executorul
judecătoresc. Nu pot fi incluşi în această sferă rectorul unei universităţii publice,
directorul unei regii autonome, medicul, deoarece nu îndeplinesc o funcţie ce
implică exerciţiul autorităţii de stat.
Dacă la data săvârşirii faptei subiectul pasiv nu mai deţinea o funcţie ce implică
exerciţiul autorităţii de stat, nu se poate reţine infracţiunea de ultraj, chiar dacă
infracţiunea a fost săvârşită în legătură cu acte îndeplinite în exerciţiul
autorităţii de stat.
Pluralitatea de subiecţi pasivi atrage reţinerea unui concurs de infracţiuni,
deoarece autoritatea de stat este protejată prin intermediul protecţiei acordate
fiecărui reprezentant al său.
- când se comite prin intermediul omorului calificat, în sensul că sunt ucişi în
aceeaşi împrejurare doi sau mai mulţi funcţionari publici se reţine o infracţiune
de ultraj raportată la infracţiunea de omor calificat săvârşit asupra două sau mai
multor persoane.
În cazul variantei de la alin 3 subiectul pasiv secundar este un membru de familie
al funcţionarului public
Situaţia îndeplinirea de către funcţionarul public a unei funcţii ce implică exerciţiul
premisă autorităţii de stat
Latura obiectivă Elementul material
- în varianta tip constă în acţiunile elementului material al fiecăruia din
infracţiunile la care se face referire, şi anume: ameninţarea, lovirea sau alte
violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte.
Fiecare acţiune alternativă este suficientă pt realizarea elementului material. În
cazul acţiunii de ameninţare, infracţiunea de ultraj există indiferent dacă este

2
 săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă scrisori, e-mail-uri,
telefon).
Cerinţa esenţială ataşată elementului material: fapta trebuie săvârşită
împotriva unui funcţionar aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte
îndeplinite în exerciţiul funcţiunii.
Pentru prima situaţie, infracţiunea există dacă funcţionarul se află în exerciţiul
funcţiunii, indiferent dacă faptele au sau nu legătură cu exerciţiul funcţiunii. Ca
atare, indiferent dacă ameninţările sau loviturile sunt săvârşite în legătură cu
viaţa privată a funcţionarului, dar în momentul producerii acţiunii acesta se afla în
funcţiunii, se poate reţine infracţiunea de ultraj.
În a doua situaţie, când funcţionarul nu se află în exerciţiul funcţiunii, pt existenţa
infracţiunii de ultraj este necesar ca fapta să fie comisă pt fapte săvârşite în
exerciţiul funcţiunii.
Pt a face obiectul ocrotirii speciale, funcţionarul public nu trebuie să îşi
depăşească atribuţiile legale, să le încalce sau să le exercite abuziv. Atitudinea
provocatoare a funcţionarului public înlătură incidenţa acestor dispoziţii şi atrage
aplicarea infracţiunilor de drept comun, dacă sunt îndeplinite condiţiile textelor
incriminatorii.
Dacă s-au realizat acte materiale ce corespund mai multor infracţiuni la care
face referire cea de ultraj, se va reţine o unică infracţiune de ultraj, pedeapsa
fiind preluată de la cea mai gravă componentă cu majorările impuse.
În varianta de la alin.2 ultrajul constă în săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui
funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică execiţiul autorităţii de stat
ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau răzbunare. Ca atare,
elementul material al acestei variante corespunde, de principiu, elementului
material al oricărei infracţiuni contra patrimoniului sau contra persoanei. De ex,
incendierea autoturismului unui funcţionar public în scop de intimidare sau
răzbunare, lipsirea de libertate, captarea sau înregistrarea de imagini care aduc
aingere vieţii private pot constitui infracţiunea de ultraj prevăzută de art. 257
alin 2.
Cu toate că varianta 2 se referă la infracţiuni contrapersoanei sau contra
patrimoniului, referirea nu este limitată la aceste infracţiuni. Deşi textul ser referă
la săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui funcţionar public, sugerând că ar
trebui să fie subiect pasiv principal, nu este exclus ca ultrajul să se realizeze prin
intermediul unei infracţiuni în care funcţionarul public are calitatea de subiect
pasiv secundar.Ex. dacă făptuitorul, în scop de răzbunare, îi plantează
funcţionarului public în autoturism mai multe doze de heroină, după care face un
denunţ împotriva lui pt trafic de droguri, în sarcina lui se reţine infracţiunea de
ultraj realizat prin inducerea în eroare a organelor judiciare.
În varianta de la alin 2 latura subiectivă ete întregită de o condiţie esenţială:
infracţiunea să se producă în scop de intimidare sau răzbunare iar condiţia
ataşată elementului material este ca infracţiunea să se săvârşească în legătură
cu exercitarea atribuţiilor de serviciu.
În situaţia în care se săvârşeşte una din infracţiunile de la alin.1 dar în condiţiile
de la alin. 2, se poate reţine o unică infracţiune de ultraj, în încadrarea juridică
menţionându-se 1 şi 2 cu raportare la infracţiunea de bază.
- în alin.2 pot fi incluse şi infracţiuni săvârşite cu praeterintenţie: făptuitorul îl
răpeşte pe funcţionar în scop de răzbunare dar acesta, pt că nu poate lua un
medicament vital, decedează.
În varianta de la alin 3 elementul material este comun cu cel de la alin2 , ca
atare săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui membru de familie al

3
 funcţionarului inclusiv una din cele la care se referă alin 1 ori asupra bunurilor
acestuia. Pt reţinerea acestei variante este necesară îndeplinirea celor două
condiţii esenţiale de la varianta anterioară.
Varianta 4 reia elementele materiale ale variantelor 1 şi 3.
Deşi, de regulă, ultrajul se comite prin acţiune, acesta se poate realiza şi prin
inacţiune, dacă infracţiunea la care face referire se poate săvârşi prin omisiune
(ex. omor): ex. medicul de gardă care refuză să îi acorde ajutor unui poliţist rănit,
răzbunându-se pt că fusese amendat
Urmarea imediată – fiind o infracţiune complexă, ultrajul are o urmare imedită
- principală: stare de pericol pt autoritatea instituţiei în care îşi desfăşoară
activitatea funcţionarul pulblic
- secundară: atingerile aduse libertăţii psihice, integrităţii corporale, sănătăţii
sau vieţii persoanei.
În cazul variantei de la alin 2 va exista o urmare imediată secundară în măsura
în care infracţiunile la care face trimitere textul au o altă urmare imediată decât
starea de pericol.
Legătura de cauzalitate: ex ipsa re. În cazul în care elementul material
corespunde infracţiunilor de vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare
de moarte, omor, legătura de cauzalitate trebuie dovedită.
Latura Vinovăţia: intenţia directă sau indirectă dar şi praeterintenţia (în cazul lovirilor
subiectivă sau vătămărilor cauzatoare de moarte)
Dat fiind faptul că este o infracţiune complexă, dar fără o identitate proprie,
forma de vinovăţie este totdeauna cea a infracţiunii la care se face referire.
- pt reţinerea infracţiunii este necesar ca făptuitorul să cunoască faptul că
subiectul pasiv este funcţionar public şi că este în exierciţiul funcţiunii.
Necunoaşterea acestor împrejurări conduce la reţinerea uneia din infracţiunile la
care face referire
Mobilul şi scopul: cerut în variantele 2 şi 3, scop de intimidare sau răzbunare. În
realitate, doar intimidarea este un scop, răzbunarea fiind un mobil.
Scopul de intimidare sau răzbunare se referă la urmarea imediată principală, în
sensul că făptuitorul urmăreşte să săvârşească o infracţiune contra
reprezentantului autorităţii, dar latura subiectivă a infracţiunii de ultraj în varianta
de la alin.2 şi 3 va fi cea a infracţiunii la care se face referire (intenţia directă,
indirectă, praeterintenţia)
Forme nu se menţionează sancţionarea tentativei. Astfel, dacă infracţiunea la care se
face referire se comite în formă tentată, se va reţine infracţiunea de ultraj în
formă consumată raportată la tentativa respectivei infracţiuni
- se consumă în momentul săvârşirii infracţiunii la care se face referire.
- poate avea formă continuată în unele modalităţi
Variantă tip in alin 1 şi asimilată în alin 2
Alin 3 reprezintă o variantă asimilată a variantei de la alin. 2. Prin sintagma fapte
comise în condiţiile alin. 2 legiuitorul se referă la orice fel de fapte penale (şi cele
de la alin 1 şi 2) comise în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, dacă
sunt săvârşite în scop de intimidare sau răzbunare.
Alin 4 reprezintă o variantă agravată a faptelor de la alin 1-3, dacă subiectul pasiv
secundar este un poliţist sau jandarm
Sancţiuni şi - sancţiunile infracţiunilor la care se referă majorate
aspecte - Actiunea penală se pune în miscare din oficiu, obligatoriu de către procuror
procesuale

4
5
Art. 258. Uzurparea de calităţi oficiale

1. Folosirea fără drept a unei calităţi oficiale care implică exerciţiul autorităţii de stat, însoţită sau
urmată de îndeplinirea unui act legat de această calitate

2. Cu aceeaşi pedeapsă (varianta asimilată) se sancţionează fapta funcţionarului public care

continuă să exercite o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, după ce a pierdut acest drept
conform legii.

3. Varianta agravată: dacă faptele prevăzute la alin 1 sau 2 au fost svârşite de către o persoană
care poartă, fără drept, uniforme sau semne distinctive ale unei autorităţi publice

Obiect juridic Relaţiile sociale a căror normală desfăşurare implică exercitarea unei calităţi
oficiale care implică exerciţiul autorităţii de stat numai de cei care o deţin
Obiect material nu are în varianta tip sau asimilată. În varianta agravată, obiectul material este
reprezentat de uniforma sau semnul distinctiv al autorităţii publice de care se
foloseşte făptuitorul.
Subiecţi Subiectul activ poate fi orice persoană inclusiv cei care desfăşoară activitatea într-
o structură în care poate fi exercitată respectiva calitate, însă ei nu o deţin sau cei
care continuă să exercite o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, după ce
au pierdut acest drept conform legii.
- participaţia este posibilă în toate formele exceptând coautoratul. Orice
participant ce desfăşoară acte materiale proprii autoratului va fi autor.
Subiectul pasiv principal este statul. Pot exista şi subiecţi pasivi secundari, şi
anume instituţiile unde este exercitată respectiva calitate oficială sau persoana
care exercită o asfel de funcţie.
Situaţia Existenţa unei calităţi oficiale ce implică exerciţiul autorităţii de stat de care să se
premisă prevaleze făptuitorul fără a avea vreun drept, atunci când emite un act legat de
aceasta.
Latura obiectivă Elementul material
Varianta tip: este necesară săvârşirea cumulativă a două acţiuni, anume
folosirea unei calităţi oficiale ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi
îndeplinirea unui act legat de aceasta, care poate fi concomitentă acţiunii de
folosire a calităţii oficiale sau îi poate succeda.
Folosirea unei calităţi oficiale – invocarea unei calităţi oficiale pe care nu o
deţine. Este suficientă o simplă afirmaţie.
Îndeplinirea unui act legat de calitatea oficială reprezintă îndeplinirea oricărui act
ce intră în atribuţiile fucnţiei pe care o implică calitatea oficială. Dacă sunt
săvârşite şi acţiuni care realizează conţinutul altor infracţiuni, se va reţine concurs
(ex. făptuitorul care se dă poliţist şi confiscă un bun – uzurpare de calităţi oficiale
în concurs cu furt sau înşelăciune)
Jurispr: deghizarea în poliţist şi sustragerea cu violenţă a unor bunuri- tâlhărie în
concurs cu uzurpare
- fapta de a solicita spre control certificatele de producător mai multor persoane
cărora le-a spus că este funcţionar de la primărie+ luarea unei sume de bani prin
inducerea în eroare – înşelăciune în concurs cu uzurpare
Cerinţa esenţială ataşată elementului material în această variantă: folosirea să
se facă fără drept.
Pentru varianta asimilată, elementul material constă în exercitarea unei funcţii ce
implică exerciţiul autorităţii de state de către un funcţionar care a pierdut acest
drept conform legii.
Cerinţa esenţială ataşată elementului material în această variantă: făptuitorul

6
 să fi pierdut dreptul de a exercita funcţia ce implică exerciţiul autorităţii de stat.
Pentru varianta agravată elementul material constă în purtarea de uniforme sau
semne distinctive ale unei autorităţi publice.Purtarea presupune o desfăşurare în
timp a acţiunii, nefiind suficientă o simplă manifestare momentană (probarea)
Cerinţa esenţială ataşată elementului material în această variantă: folosirea să
se facă fără drept.

Urmarea imediată: crearea unei stări de pericol pentru autoritatea statului şi a

instituţiei de care este legată calitatea oficială. Poate exista şi o urmare imediată
secundară în măsura în care fapta a creat prejudicii persoanei în raport de care a
fost îndeplinit actul ce implică existenţa calităţii oficiale.

Legătura de cauzalitate: ex ipsa re

Latura Vinovăţia: intenţia directă sau indirectă

subiectivă
Forme Tentativa este posibilă dar nu este incriminată
Infracţiunea se consumă în momentul în care este realizat elementul material şi
cerinţa esenţială. Folosirea doar a elementului material (folosirea fără drept a
unei calităţi oficiale) fără realizarea cerinţei esenţiale (îndeplinirea unui act legat
de aceasta) conduce la realizarea tentativei, care nu este însă incriminată.
- susceptibilă de formă continuată, caz în care există un moment al epuizării.
În varianta de la alin 3 are întotdeauna formă continuă, fiind vorba de o activitate
infracţională susceptibilă de întreruperi (infracţiune continuă succesivă)
Variante o variantă tip, una asimilată şi una calificată
Sancţiuni închisoarea alternativ cu amenda

2. Infracțiuni contra înfăptuirii justiției

Nedenunţarea
Art. 266. 1. Fata persoanei care, luând cunoştinţă de comiterea unei fapte prevăzute de legea
penală contra vieţii sau care a avut urmare moartea unei persoane, nu înştiinţează de îndată
autorităţile
2. Nedenunţarea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.
3. Nu se pedepseşte persoana care, înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva unei
persoane pentru săvârşirea faptei nedenunţate, încunoştinţează autorităţile competente despre
aceasta sau care, chiar după punerea în mişcare a acţiunii penale, a înlesnit tragerea la răspundere
penală a autorului sau a participanţilor.
Obiect Obiect juridic generic: relaţiile sociale privind înfăptuirea justiţiei
juridic Obiect juridic specific: relaţiile sociale privind înfăptuirea justiţiei ce presupun
sprijinirea autorităţilor în luarea la cunoştinţă despre comiterea unor infracţiuni
grave, cum sunt cele contra vieţii sau care au avut ca urmare moartea persoanei.

Obiect Întrucât valoarea socială protejată este abstractă, care nu se concretizează într-o
material entitate materială, infracţiunea nu are obiect material.
Subiecţi Subiect activ necircumstanţiat, poate fi orice persoană care ia cunoştinţă despre
comiterea unei infracţiuni grave, dintre cele la care se referă textul de lege.
Persona juridică poate răspune ca autor: ex. într-una din filiale nu s-au respectat
prevederile privind securitatea în muncă şi un salariat a muncit intoxicat, dar acest
lucru nu a ajuns la cunoştinţa autorităţilor. Dacă societatea mamă ia decizia să nu

7
 denunţe fapte, reprezintă nedenunţare.
Participanţii la fapta prevăzută de legea penală contra vieţii sau care a avut ca urmare
moartea victimei nu vor fi subiecţi activi ai infracţiunii de nedenunţare, întrucât în
sarcina lor nu se poate reţine obligaţia de a denunţa faptele penale (de a se
autodenunţa). Totodată, dacă o persoană este tăinuitor sau favorizator al unei
astfel de infracţiuni se va reţine doar tăinuirea sau favorizarea. Obligaţia de
denunţare incumbă doar persoanelor străine de faptă (care nu au participat în
calitate de complici, coautori, tăinuitori, favorizatori).
Participaţia penală este greu de reţinut în practică. În primul rând, coautoratul nu
este posibil, întrucât este vorba de o obligaţie individuală a fiecărei persoane de a
denunţa astfel de fapte. Prin urmare, dacă mai multe persoane iau la cunoştinţă
asemenea fapte, fiecare va răspunde în calitate de autor. Complicitatea sau instigarea
sunt greu de imaginat, întrucât dacă o persoană ajută sau instigă, înssemnă că a luat
cunoştinţă de faptă, deci a devenit autor.
- dacă o persoană nu denunţă iar apoi instigă şi altă persoană să nu denunţe – nu este
concurs între nedenunţare şi instigare la nedenunţare (instigarea este absorbită)
Subiectul pasiv este statul, prin organul de justiţie a cărui activitate a fost perturbată
prin nedenunţare.
Situaţia Preexistenţa unei fapte prevăzute de legea penală, cunoscută de făptuitor. Aşadar,
premisă fapta trebuie să fi fost deja comisă, neputându-se reţine nedenunţarea pentru o faptă
ce ar urma să fie săvârşită.
- fapta trebuie să fie contra vieţii (omorul, determinarea sau înlesnirea sinuciderii,
uciderea la cererea victimei, uciderea nou-născutului de către mamă) + ultraj în
modalitatea omorului, ultraj judiciar, răzbunarea pt ajutorul dat justiţiei, violenţă în
familie raportat la omor sau omor calificat sau una care a avut ca urmare moartea
victimei (loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, violul care a avut ca urmare
moartea victimei, etc)+uciderea din culpă
- obligaţie denunţării există şi în cazul tentativei
- cunoaşterea faptei trebuie să aibă loc înainte ca organele de cercetare penală să
efectueze cercetări. Dacă o persoană află de asemenea fapte după începerea
urmăririi penale şi îl ajută în orice fel pe autor, nu se mai pune problema nedenunţării
ci, eventual a altor infracţiuni contra justiţiei.
Latura Elementul material este reprezentat printr-o inacţiune: neaducerea la cunoştinţă a
obiectivă faptei grave de care subiectul activ a luat cunoştinţă.
Dacă o persoană află cu aceeaşi ocazie de săvârşirea mai multor fapte şi omite să le
denunţe (ex. că vecinul său a omorât mai multe persoane la diferite intervale de
timp), se va reţine o singură infracţiune iar dacă află despre fapte pe rând se reţine
concurs.Ceea ce interesează este momentul când ia naştere obligaţia de denunţare.
Dacă o persoană nu încunoştinţează autorităţile iar apoi fiind chemată ca martor
omite să declare ceea ce ştie sau face declaraţii mincinoase sunt întrunite elementele
constitutive ale infracţiunii de nedenunţare şi ale infracţiunii de mărturie
mincinoasă.
73
Nu putem fi de acord cu opinia potrivit cu care, dacă fapta nedenunțată face
parte dintre cele enumerate de art. 266 C. pen.., într-o astfel de situație, trebuie
să se rețină nedenunțarea, în caz contrar reținându-se favorizarea făptuitorului.
Ar fi absurd ca pentru ajutorul dat pentru infracțiuni de o gravitate deosebită,
cum sunt cele contra vieții, să se aplice o pedeapsă în limite mai mici decât în
cazul ajutorului dat pentru infracțiuni mai puțin grave. A se vedea, pentru
această opinie, G. Bodoroncea, în Comentariu II, p. 767. Apreciem așadar că,
în toate cazurile când nedenunțarea este urmată de acte de ajutor, se va
reține doar infracțiunea comisă (tăinuire, favorizarea făptuitorului sau

8
 mărturie mincinoasă, după caz), iar nu și nedenunțare.

- poate intra în concurs cu lăsarea fără ajutor a unei persoane în dificultate.

Cerinţa ataşată elementului material: făptuitorul să nu înştiinţeze de îndată
autorităţile, adică la scurt timp după luarea la cunoştinţă. Nu există un termen
prevăzut de legiuitor, fiind o apreciere care se face de la caz la caz, în funcţie de
împrejurările obiective ale speţei (ex. locul în care se află, dacă a luat la cunoştinţă în
timpul nopţii)
Destinatarii înştiinţării sunt autorităţile, în principiu organul de urmărire penală. Este
valabilă şi înştiinţarea la apelul 112 sau adresată unei autorităţi necompetente
Urmarea imediată: o stare de pericol pt înfăptuirea justiţiei
Legătura de cauzalitate: ex re
Latura Vinovăţia: intenţia directă sau indirectă. Nu va exista infracţiunea de nedenunţare în
subiectivă cazul faptelor preterintenționate, dacă decesul se produce mai târziu, făptuitorul
neputând anticipa deznodământul.
- nu se cere un mobil sau scop special
Forme - tentativa nu este posibilă
- infracţiunea se consumă în momentul expirării termenului prevăzut de legiuitor (de
îndată)
- nu este continuă şi nu poate fi săvârşită în formă continuată
Sancţiuni închisoarea alternativ cu amenda
Cauze de - nedenunţarea săvârşită de un membru al familiei
nepedepsire - persoana care, înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva unei
persoane pentru săvârşirea faptei nedenunţate, încunoştinţează autorităţile
competente despre aceasta sau care, chiar după punerea în mişcare a acţiunii penale,
a înlesnit tragerea la răspundere penală a autorului sau a participanţilor
Aspecte se pune în mişcare din oficiu şi urmează procedura comună.
procesuale

Omisiunea sesizării
Art. 267
1. Funcţionarul public care, luând cunoştinţă de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în
legătură cu serviciul în cadrul căruia îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de îndată a organelor
de urmărire penală
2. Când fapta este săvârşită din culpă

Obiect Obiect juridic special: relaţiile speciale privind înfăptuirea justiţiei

juridic Obiect juridic adiacent: relaţiile sociale ce presupun obligaţia funcţionarului public de
a sesiza existenţa unor fapte penale ce au legătură cu serviciul

Obiect nu are
material
Subiecţi Subiectul activ este circumstanţiat în persona funcţionarului public, în sensul art. 175
- ca şi în cazul denunţării, participanţii nu pot răspunde, întrucât obligaţia de sesizare
are în vedere doar persoane străine de faptă
- participaţia este posibilă doar sub forma instigării şi a complicităţii nu şi a
coautoratului (fiecare persoană va răspunde în calitate de autor)
Subiectul pasiv este statul, prin organul de justiţie a cărui activitate a fost prejudiciată.
Situaţia preexistenţa unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul (nu doar

9
 premisă cu luarea la cunoştinţă în timpul serviciului)
- fapta prevăzută de legea penală în legătură cu serviciul trebuie înţeleasă în sensul
larg: atât faptele de serviciu ca attare prevăzute de legiuitor în capitolul dedicat
infracţiunilor de serviciu (delapidare, abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu) dar şi cele
de corupţie (luarea de mită, darea de mită, trafic de influenţă) sau fapte care se comit
în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu (hărţuire sexuală, fals intelectual,
furt). Faptele respective nu trebuie comise neapărat de un funcţionar public sau alt
angajat al instituţiei unde lucrează subiectul activ.
- în situaţia în care obligaţia de sesizare este chiar una dintre atribuţiile funcţionarului
public (ex. evaziunea fiscală de către inspectorul DGFP) încălcarea acestei atribuţii
intră în sfera infracţiunilor de serviciu, putându-se reţine infracţiunea de abuz în
serviciu, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii sau de corupţie.
- fapta în legătură cu serviciul, la care se referă textul de lege, poate îmbrăca şi forma
tentativei.
Luarea la cunoştinţă a faptei trebuie să fie efectivă. Nu este suficient ca funcţionarul să
aibă simple bănuieli cu privire la săvârşirea faptei.
Latura Elementul material: o inacţiune, respectiv nesesizarea organelor de urmărire penală.
obiectivă Fiind vorba de nerespectaera unei obligaţii impuse de lege, infracţiunea este una
omisivă proprie, întocmai ca nedenunţarea.
- în cazul în care o persoană află cu aceeaşi ocazie despre săvârşirea mai multor fapte
se reţine o singură infracţiune iar dacă ia cunoştinţă pe rând se reţine concurs.
- dacă o persoană nu încunoştinţează autorităţile iar apoi este chemată ca martor şi
omite să declare tot ce ştie sau face declarţii false – omisiune+ mărturie mincinoasă-
dar se retine marturia mincinoasa
- dacă funcţionarul primeşte o sumă de bani pt a nu face denunţarea: concurs între
omisiune şi luare de mită.
Cerinţa ataşată elementului material: făptuitorul să nu înştiinţeze de îndată
autorităţile, adică la scurt timp după luarea la cunoştinţă
Spre deosebire de nedenunţare, destinatarii sesizării sunt clar specificaţi, având în
vedere calitatea subiectului activ, căruia i se cere o mai bună cunoaştere a dispoziţiilor
legale privind înfăptuirea justiţiei. Astfel, fapta trebuie sesizată organelor de urmărire
penală (nu neapărat cele competente material). Astfel, nu se poate reţine infracţiunea
de omisiune a sesizării dacă este sesizată DNA în loc de parchetul de pe lângă tribunal.
Se va reţine fapta chiar dacă autorul este ofiţer de poliţie şi efectuează doar propriile
verficări, fără a denunţa fapta săvârşită, deşi cunoaşte caracterul infracţional al
acesteia.
- sesizarea nu trebuie să îndeplinească toate condiţiile prevăzute de Codul de
procedură penală.
Urmarea imediată: stare de pericol pentru înfăptuirea justiţiei. Dacă se produce şi un
rezultat, el nu influenţează existenţa infracţiunii, dar poate fi avut în vedere de
instanţă pentru individualizarea pedepsei.
Legătura de cauzalitate: ex re
Latura Vinovăţia: intenţia directă şi indirectă pentru varianta de la alin 1 şi culpa pt varianta
subiectivă de la alin 2.
- mobilul şi scopul nu sunt relevante pt existenţa infracţiunii dar post servi la
individualizarea sancţiuinii
Forme Actele preparatorii şi tentativa nu sunt posibile.
Consumarea are loc în momentul expirării termenului prevăzut de legiuitor (de
îndată).
- infracţiunea nu este continuă şi nu poate fi săvârşită în formă continuată.
Variante alin 2 prevede o variantă atenunată care se diferenţiază prin forma de vinovăţie: culpa

10
 Sancţiuni şi închisoarea alternativ cu amenda
aspecte Acţiunea se pune în mişcare din oficiu
procesuale

Inducerea în eroare a organelor judiciare

Art. 268
1. Sesizarea penală, făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la existenţa unei fapte prevăzute
de legea penală ori în legătură cu săvârșirea unei asemenea fapte de către o persoană, cunoscând
că aceasta este nereală
2. Producerea sau ticluirea de probe nereale, în scopul de a dovedi existenţa unei fapte prevăzute
de legea penală ori săvârşirea acesteia de către o anumită persoană
3. Nu se pedepseşte persoana care a săvârşit inducerea în eroare a organelor judiciare, dacă
declară, înainte de reţinerea, arestarea sau de punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva celui
faţă de care s-a făcut denunţul sau plângerea ori s-au produs probele, că denunţul, plângerea sau
probele sunt nereale.

Obiect Obiect juridic special: relaţiile sociale privind înfăptuirea justiţiei, relaţii ce presupun ca
juridic activitatea organelor de urmărire penală şi a instanţelor să nu fie deturnată de la
cursul firesc,prin sesizări sau probe care să nu corespundă adevărului.
Infracţiunea poate avea obiect juridic secundar care constă în drepturile şi libertăţile
eventual învinuite pe nedrept.
Obiect nu are nici în varianta tip de la alin 1 nici în varianta de la alin 2. Probele nereale nu
material reprezintă obiect material al infracţiunii ci, eventual, un produs al acesteia sau
mijloace de săvârşire.
Subiecţi Subiectul activ nu este circumstanţiat.În varianta de la alin 2 dacă elementul material
este săvârşit de un organ de cercetare penală, procuror sau judecător, va fi incidentă
infracţiunea de cercetare abuzivă şi nu cea de inducere în eroare a organelor
judiciare.
Persoana juridică poate fi autor al infracţiunii, participaţia este posibilă sub toate
formele.Se reţine autorat atunci când mai multe persoane întocmesc împreună o
sesizare falsă. Dacă o persoană formulează o sesizare mincinoasă iar cealaltă
produce probe în sprijinul sesizării, fiecare va răspunde în calitate de autor (una
pentru varianta de la alin.1 iar cealaltă pentru 2). Dacă o persoană depune sesizare
prin mandatar iar acesta cunoaşte caracterul nedrept al învinuirii, cea dintâi va
răspunde în calitate de autor iar mandatarul în calitate de complice.
Subiectul pasiv este statul, prin organele de justiţie ale căror activităţi sunt
perturbate.
Poate exista şi un subiect pasiv secundar, respectiv persoana învinuită mincinos. Dacă
prin sesizări succesive sau prin aceeaşi sesizare sunt învinuite mincinos mai multe
persoane, se va reţine un concurs de infracţiuni, întrucât sunt afectate relaţiile
sociale privind înfăptuirea justiţiei cu privire la fiecare dintre aceste persoane.
Latura Elementul material, în varianta tip, constă într-o acţiune, anume aceea de a sesiza
obiectivă organele judiciare (prin plângere, denunţ, plângere prealabilă). Pentru existenţa
infracţiunii nu este necesară respectarea tuturor condiţiilor cerute de legea procesual
penală pt modul de sesizare: denunţul poate fi şi anonim sau semnat cu un nume fictiv
sau cu pseudonim.
Textul de lege are în vedere 2 ipoteze:

11
 - sesizarea se face cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea penală (iar nu a
unei infracţiuni). Aşadar, pentru existenţa infracţiunii este valabilă şi o sesizare in rem.
Dacă prin acceeaşi sesizare se desemnează şi un autor, se va reţine o singură
infracţiune
- sesizarea se face cu privire la o persoană care a săvârşit o faptă prevăzută de legea
penală. Această ipoteză presupune ca persoana să fie identificată prin nume şi
prenume ori alte elemente prin care să poată fi identificaă în mod neechivoc. Poate fi
şi o persoană juridică.
- fapta nu reprezintă infracţiune dacă persoana se autoînvinovăţeşte mincinos ori
produce probe împotriva sa, într-o asemenea situaţie putându-se ridica, eventual,
problema favorizării făptuitorului, dacă autoînvinuirea are ca scop ascunderea
adevăratului făptuitor.
- se reţine concurs dacă prin aceeaşi sesizare sau prin sesizări succesive sunt
învinuite mai multe persoane.
Cerinţa esenţială ataşată elementului material în varianta tip: fapta să fie nereală,
ceea ce presupune ca învinuirea să fie mincinoasă, iar acest aspect să fie cunoscut de
făptuitor. O asemenea împrejurare trebuie stabilită dincolo de orice îndoială
rezonabilă.
De asemenea, sesizarea trebuie să se facă cu privire la o faptă prevăzută de legea
penală, iar nu cu privire la o contravenţie, o faptă disciplinară sau de altă natură.
Nu este necesar ca făptuitorul să indice încadrarea juridică ci trebuie doar să descrie
fapta.
Dacă o persoană formulează o sesizare în care arată că o faptă prevăzută de legea
penală a fost comisă de o anumită persoană, ştiind că, în realitate, autorul este o
altă persoană, vor fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de inducere în
eroare a organelor judiciare.
În varianta specială de la alin 2, elementul material se realizează prin producerea sau
ticluirea de probe nereale.
Producerea de probe constă în aducerea, depunerea la organele judiciare a unor
probe în care adevărul este alterat (de ex. se depune un înscris falsificat)
Ticluirea de probe presupune crearea unei aparenţe care să fie luată drept probă. În
acest sens, autorul construieşte el însuşi probe, le născoceşte, făcând în aşa fel încât o
situaţie de fapt să pară reală (ex. plantează probe la domiciliul unei persoane). În cazul
ticluirii, probele pot fi reale, dar amplasarea lor într-un alt context conduce la
reţinerea unei realităţi deformate (ex. se depune un înscris real lalocul săvârşirii unei
infracţiuni pt a dovedi că singura persoană care îl avea ar fi fost în acel loc).
Dacă producerea sau ticluirea constituire prin ea însăşi o infracţiune (ex. fals în
înscrisuri sub semnătură privată), vor fi aplicabile dispoziţiile de la concurs.
Dacă se foloseşte atât producerea cât şi ticluirea de probe, se reţine o singură
infracţiune, iar nu un concurs.
Urmarea imediată: o stare de pericol privind înfăptuirea justiţiei. Poate avea şi o
urmare imediată secundară, care constă în vătămarea drepturilor unei persoane
nevinovate.
Legătura de cauzalitate: ex re.
Latura Vinovăţia: intenţia directă sau indirectă. Condiţia ataşată laturii subiective este ca
subiectivă sesizarea să se facă cu rea-credinţă, în sensul că autorul trebuie să ştie că învinuirea
este nereală iar respectiva persoană este nevinovată.
Nu orice învinuire neadevărată conduce la reţinerea infracţiunii, putând fi făcută şi cu
bună-credinţă. De asemenea, nevinovăţia persoanei acuzate şi vinovăţia acuzatorului
sunt situaţii juridice difereite care nu se pot deduce una din alta.
- mobilul şi scopul nu sunt relevante pt existenţa infracţiunii dar post servi la

12
 individualizarea sancţiuinii.

Forme Actele preparatorii şi tentativa sunt posibile dar nu sunt incriminate. Dacă se
realizează conţinutul constitutiv al altei infracţiuni, se va reţine această infracţiune.
Infracţiunea se consumă fie în momentul în care sesizarea sau denunţul a ajuns la
organele de urmărire penală, fie atunci când probele produse ori ticluite au fost
folosite în scopul de a dovedi existenţa unei fapte prevăzute de legea penală. Simpla
producere ori ticluire de probe mincinoase nu poate fi considerată infracţiune,
reprezentând doar o tentativă, care nu este incriminată.
- poate fi săvârşită în formă continuată, momentul epuizării fiind al ultimului act de
executare.
Pentru reținerea formei continuate, este necesar ca sesizările să se refere la aceeași
persoană, întrucât inducerea în eroare a organelor judiciare reprezintă la origine, așa
cum am arătat, o infracțiune contra demnității persoanei, astfel încât aici trebuie
căutată unitatea de subiect pasiv. Însă, chiar dacă sesizările succesive vizează aceeași
persoană, dacă nu se poate stabili unitatea de rezoluție infracțională, se va reține un
concurs real de infracțiuni130. În varianta de la alin. (2), infracțiunea se poate reține în
formă continuată dacă făptuitorul produce sau ticluiește probe nereale, în dovedirea
aceleiași fapte ori a unor fapte diferite, la diferite intervale de timp131.

Variante o variantă tip şi o variantă asimilată/agravată care nu poate intra în concurs cu

varianta tip- se reţine o singură infracţiune cu referire la ambele variante

Sancţiuni şi închisoarea alternativ cu amenda

aspecte - cauza de nepedepsire de la alin.3
procesuale - acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu

Art. 269 Favorizarea făptuitorului

1. Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală,
tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate
2. Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege
pentru fapta săvârşită de autor.
3. Favorizarea săvârşită de un membru al familiei nu se pedepseşte.
Obiect Obiect juridic special: relaţiile privind înfăptuirea justiţiei penale, care presupun
juridic interdicţia împiedicării realizării justiţiei prin ajutarea infractorului.
Obiect nu are
material
Subiecţi Subiectul activ este necircumstanţiat, poate fi orice persoană inclusiv o persoană
juridică. Participantul la acţiunea făptuitorului nu mai răspunde şi pentru infracţiunea
de favorizare a făptuitorului, chiar dacă ulterior îl ajută pe acesta în scopul prevăzut de
art 269, pt că nimeni nu poate fi favorizator al unei fapte pe care el însuşi a comis-o
(chiar în calitate de instigator sau complice). Însă, persoana care declară în mod
mincinos că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, pt a-l ajuta pe autorul
acesteia să se sustragă de la răspunderea penală răspunde pentru infracţiunea de
favorizare a infractorului.
Avocatul poate fi subiect activ al infracţiunii. Totuşi, el nu va putea răspunde penal
pt această infracţiune dacă va putea, utilizând căile legale şi interpretarea legii,să
obţină o hotărâre prin care se respinge propunerea de arestare preventivă sau una
de achitare, chiar dacă clientul său este vinovat.

13
 Subiectul pasiv al unei infracţiuni care se urmăreşte la plângerea prealabilă nu poate fi
subiect activ al infracţiunii de favorizare a făptuitorului dacă decide să nu formuleze o
astfel de plângere sau dacă îşi retrage plângerea. O astfel de persoană poate fi subiect
activ numai după pronunţarea hotărârii de condamnare. În alte situaţii, persoana
vătămată poate fi subiect activ al acestei infracţiuni (ex. victima unei tentative la
omor).
- membrii familiei în înţelesul art. 177 beneficiază de o cauză de nepedepsire.
- participaţia este posibilă în toate formele. Complicitatea este greu de distins de
coautorat, având în vedere faptul că ajutorul dat unei persoane pt a sprijini autorul
unei fapte prevăzute de legea penală constituie deja elemenul material al
infracţiunii. Doctrina a propus drept criteriu de distincţie intenţia de ajutorare
exclusivă a favorizatorului (caz în care fapta constituie complicitate) sau şi de ajutor
dat autorului (caz în care se va reţine coautorat).
Cu privire la instigare, în practică s-a reţinut că determinarea unei părţi vătămate de a
da declaraţii, în favoarea unei alte persoane cercetare pt săvârşirea infracţiunii de
tâlhărie constituie tocmai ajutorul ce constituie elementul material al infracţiunii.
Subiectul pasiv este statul, prin organul judiciar a cărei activitate este perturbată.
Locul şi Infracţiunea poate fi săvârşită doar după comiterea faptei prevăzute de legea penală
timpul la care se referă art. 269
săvârşirii Locul săvârșirii infracţiunii nu prezintă relevanţă.
Situaţia o cauză penală potenţială sau aflată în cercetare ori în faza de judecată (prima teză)şi
premisă existenţa unei hotărâri prin care s-a pronunţat o pedeapsă sau o măsură privativă de
libertate (teza a II-a constând în ajutorul dat pentru a împiedica executarea unei
pedepse sau a unei măsuri privative de libertate. Prin cauză penală potenţială se
înţelege existenţa unor împrejurări care să facă probabilă declanşarea unor cercetări
penale, nefiind nevoie de existenţa unei fapte reale. Spre ex, o persoană roagă un
prieten să îl ascundă deoarece se teme că cineva îl va denunţa pe nedrept pentru furt.
Dacă se declanşează ancheta penală, prietenul poate fi tras la răspundere penală,
chiar dacă se dovedeşte că persoana era nevinovată, pt că a prejudiciat activitatea de
justiţie penală.
Cauza penală potenţială poate avea în vedere orice faptă prevăzută de legea penală.
Poate exista inclusiv favorizare la favorizare. Fapta al cărei autor este favorizat poate
fi săvârşită şi din culpă.
Latura Elementul material constă în ajutorul dat făptuitorului, fiind vorba de o favorizare
obiectivă personală. Ajutorul se poate realiza prin acţiune (ascunderea unei persoane) sau
inacţiune (medicul care nu acordă primul ajutor unei persoane urmărite de poliţie,
care şi-a cauzat arsuri ale mâinilor, pt ca amprentele acesteia să fie imposibil de
identificat).
Ajutorul poate interveni oricând de la momentul săvârşirii faptei, inclusiv după
rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Dacă ajutorul este dat ca urmare a
unei înţelegeri anterioare sau concomitente săvârşirii faptei prevăzute de legea
penală, se ridică problema complicităţii la fapta respectivă iar nu a favorizării.
Dacă ajutorul este dat sub forma unei mărturii mincinoase, se va reţine doar
infracţiunea de mărturie mincinoasă. Dacă făptuitorul instigă o altă persoană să dea o
declaraţie mincinoasă în calitate de martor în unul dintre scopurile prevăzute de art
269 se va reţine instigare la mărturia mincinoasă. Dacă ajutorul presupune o
declaraţie dată în condiţiile art 326, se va reţine fals în declaraţii iar dacă ajutorul este
dat în una din modalităţile art 270 se va reţine doar infracţiunea de tăinuire.
În cazul în care ajutorul se realizează într-o modalitate care constituie prin ea însăşi o
infracţiune, iar conţinutul constitutiv al acesteia este diferit de cel al favorizării (ex. se
falsifică un înscris oficial) se va reţine concurs între favorizarea făptuitorului şi acea

14
 infracţiune.
Dacă subiectul activ are o calitate oficială (ex. functionar public), se poate pune
problema reţinerii şi a infracţiunii de abuz în serviciu, dacă e vorba de un act ce intră
în atribuţiile de serviciu şi dacă se creează o vătămare a drepturilor sau intereselor
legitime ale unei persoane.
- poate fi reţinută şi în concurs cu infracţiunea de luare de mită
Condiția atașată elementului material este ca acțiunea de ajutorare să fie făcută în
scopul:
- împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală (făptuitorul spune că nu
știe unde se află o persoană căutată de poliție, deși se află în locuința sa)
- împiedicării sau îngreunării tragerii la răspundere penală (ex. o persoană este
avertizată să fugă din țară pt că urmează să fie judecată)
- împiedicării sau îngreunării executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de
libertate
Urmarea imediată: stare de pericol pt înfăptuirea justiției. Această caracteristică face
ca infracțiunea să existe chiar dacă scopul în care a fost acordat ajutorul nu s-a
realizat.
Legătura de cauzalitate: ex re
Latura Vinovăția: intenția directă sau indirectă. Condiția atașată laturii subiective:
subiectivă favorizatorul știe, în momentul comiterii faptei, că s-a comis o faptă prevăzută de
legea penală, pe al cărui autor îl ajută prin acțiunea sau inacțiunea sa. Pt existența
infracțiunii nu este necesar ca persoana favorizată să știe că este ajutată.
Forme Actele preparatorii și tentativa sunt posibile dar nu sunt pedepsite. Infracțiunea se
consumă în momentul realizării elementului material. Infracțiunea poate fi comisă și în
formă continuată, caz în care epuizarea se produce odată cu săvârșirea ultimului act
de executare.
Sancțiuni Limitele nu pot depăși pedeapsa prevăzută de lege pt fapta săvârșită de autor.
- poate răspunde civil în solidar cu autorul
- acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu

Tăinuirea

Art. 270 Primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun, de către o
persoană care fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete că acesta provine din
săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, chiar fără a cunoaște natura acesteia.
2. Pedeapsa aplicată tăinuitorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru
infracțiunea săvârșită de autor.
3. Tăinuirea săvârșită de un membru al familiei nu se pedepsește.

Obiect Obiect juridic generic: relaţiile privind înfăptuirea justiţiei.

juridic Obiect juridic special: relațiile privind înfăptuirea justiției penale, relații care nu
trebuie să fie perturbate prin ascunderea bunurilor care au proveniență
infracțională.
Poate avea și un obiect juridic adiacent care constă în relațiile patrimoniale a căror
normală derulare presupune împiedicarea introducerii în circuitul civil a bunurilor ce
au proveniență infracțională.
Obiect nu are obiect material principal dar se poate vorbi de un obiect material adiacent,
material reprezentat de bunul provenit din comiterea unei fapte prevăzute de legea penală.
Subiecți Subiectul activ nu este circumstanțiat. În mod excepțional, poate fi chiar proprietarul

15
 bunului, atunci când bunul provenind dintr-o faptă săvârșită față de o persoană care
deținea în mod legitim bunul (ex. creditor gajist)
- membrii de familie nu răspund penal
- nu poate fi subiect activ nici participantul. Dacă există o înțelegere prealabilă, se
reține complicitatea la acea faptă și nu tăinuirea
- persoana juridică poate fi subiect activ
- participația este posibilă în toate formele
Subiectul pasiv principal este statul, prin organele de justiție a căror activitate este
perturbată. Subiectul pasiv adiacent nu este circumstanțiat, iar acesta poate fi atât o
persoană fizică cât și una juridică. Specific pt tăinuire este faptul că subiectul pasiv
adiacent este unul indirect, în sensul că coincide cu subiectul pasiv al infracțiunii
principale.
Locul și - există o cerință de timp implicită: infracțiunea poate fi comisă doar după comiterea
timpul faptei prevăzute de legea penală
- locul nu are relevanță
Situația existența unui bun provenit din comiterea unei fapte prevăzute de legea penală
premisă - fapta anterioară nu este întotdeauna o infracțiune contra patrimoniului (poate fi și o
infracțiune de corupție)
Latura Elementul material constă într-o acțiune care poate fi realizată într-una din cele 4
obiectivă modalități prevăzute de textul incriminator: primirea, dobândirea, transformarea sau
înlesnirea valorificării unui bun provenit dintr-o faptă penală.
Primirea bunului = echivalentul unei detenții precare. A primi bunul înseamnă a-l
accepta cu orice titlu: gaj, depozit, comodat
Dobândirea bunului = a-l lua în stăpânire, a deveni proprietarul bunului prin
cumpărare, schimb, acceptarea unei donații.
Transformarea bunului = modificarea substanței sau formei (ex. bunul este demontat,
topit, vopsit)
Înlesnirea valorificării = a sprijini la înstrăinarea bunului
- unitatea infracțiunii este păstrată chiar dacă se realizează succesiv modalități diferite.
- modalitățile sunt limitative. De ex. nu se realizează elementul material în ipoteza în
care făptuitorul consumă bunuri (băuturi și țigări) cu banii rezultați din vânzarea
unui bun sustras, vânzare realizată de autorul sustragerii.
Urmarea imediată principală: stare de pericol pt relațiile sociale privind înfăptuirea
justiției penale.
Urmare imediată adiacentă: schimbarea situației de fapt a bunului, fie prin trecerea
lui în altă sferă patrimonială, fie prin modificarea substanței și formei sale.
Legătura de cauzalitate: ex re
Latura Vinovăția: intenția directă sau indirectă
subiectivă Cerința esențială atașată elementului material: făptuitorul să aibă cunoștință de
faptul că bunul provine din comiterea unei fapte prevăzute de legea penală sau să fi
prevăzut din împrejurările concrete, că aceasta provine din săvârșirea unei fapte
prevăzute de legea penală, chiar fără a cunoaște natura acesteia. Cele două condiții
sunt alternative
- este important, de asemenea, ca între tăinuitor și autorul faptei anterioare să nu
existe o înțelegere prealabilă, pt că în acest caz este vorba de complicitate.
- tăinuirea repetată se transformă în complicitate: ex. cel care primește repetat bunuri
furate pt a le vinde. Primul act este de tăinuire iar celelalte de complicitate la furt în
formă simplă sau continuată, după caz, aflate în concurs real.
Forme tentativa nu este pedepsită
- consumarea faptei are loc în momentul realizării elementului material, în oricare din
modalitățile prevăzute în textul incriminator.

16
 - poate avea formă continuată, spre exemplu, în cazul transformării, când aceasta
necesită o suită de operații. În acest caz, fapta se consideră epuizată odată cu
efectuarea ultimului act al acțiunii de tăinuire.
Sancțiuni limitele fixate de legiuitor nu pot depăși pedeapsa prevăzută de lege pt fapta din care
provine bunul tăinuit.
- cauză de nepedepsire în cazul faptei comise de un membru al familiei
- acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu. Competența în cazul judecății aparține
instanței care judecă infracțiunea la care se referă tăinuirea.

Art. 273. Mărturia mincinoasă

1. Fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă
martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ceea ce ştie în legătură cu faptele sau
împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat
2. Mărturia mincinoasă săvârşită:
a. de un martor cu identitate protejată ori aflat în Programul de protecţie a martorilor;
b. de un investigator sub acoperire
c. de o persoană care întocmeşte un raport de expertiză ori de un interpret
d. în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă ori închisoarea
de 10 ani sau mai mare
3. Autorul nu se pedepseşte dacă îşi retrage mărturia, în cauzele penale înainte de reţinere,
arestare sau de punerea în mişcare a acţiunii penale ori înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau
de a se fi dat o altă soluţie, ca urmare a mărturiei mincinoase.

Obiect relaţiile sociale privind înfăptuirea justiţiei în general (nu este vorba doar de justiţia
juridic penală), relaţii ce presupun aflarea adevărului în cauzele în care se audiază martori,
martori cu identitate protejată, se dispun expertize, se folosesc interpreţi sau
investigatori sub acoperire. Infracţiunea poate avea un obiect juridic adiacent care
constă în libertatea persoanei, patrimoniul acesteia ori alte drepturi. Lipsa obiectului
juridic adiacent nu atrage inexistenţa infracţiunii.
Obiect nu are. Înscrisul în care se consemnează mărturia mincinoasă, raportul de expertiză
material ori documentul tradus nu repretintă obiect material, întrucât acţiunea făptuitorului
nu se îndreaptă împotriva acestuia. Un asemenea înscris constituie mai degrabă
mijlocul prin care se realizează infracţiunea
Subiecţi subiectul activ este circumstanţiat, putând fi doar una din persoanele care au
calitatea cerută de lege. Legiuitorul a prevăzut 5 categorii de persoane care pot avea
această calitate:
- alin 1 – martorul, adică persoana chemată spre a fi audiată într-o cauză, deoarece se
presupune că are cunoştinţe despre împrejurări ce pot servi la aflarea adevărului.
Persoanele care pot refuza să dea declaraţii în calitate de martor, pot fi subiecţi activi
în cazul în care acceptă să dea declaraţii în calitate de martor. Persoanele care nu
dau declaraţii în calitate de martor (ex. persoana vătămată) nu pot fi subiecţi activi
ai acestei infracţiuni, putând fi reţinute alte infracţiuni (ex. favorizarea
făptuitorului).
- alin. 2 – poate fi subiect activ martorul cu identitate protejată sau aflat în programul
de protecţie a martorilor, investigatorul sub acoperire, expertul şi interpretul.
Persoana juridică nu poate fi autor al infracţiunii (cu excepţia situaţiei puţin probabile
în care s-ar desemna o societate specializată în traduceri să efectueze asemenea
operaţiuni), dar poate răspunde în calitate de instigator sau complice.

17
 Cu privire la participaţie, coautoratul nu este posibil decât în cazul experţilor (mai
mulţi experţi desemnaţi să efectueze o expertiză) sau al interpreţilor (dacă sunt
desemnaţi mai mulţi interpreţi pt traducerea documentelor unui dosar). În restul
situaţiilor, infracţiunea nu este susceptibilă de coautorat.
- în privinţa complicităţii, trebuie făcută o distincţie între instigarea la mărturie
mincinoasă şi infracţiunea de influenţare a declaraţiilor. Astfel, dacă instigarea se
realizează prin constrângere ori prin altă faptă cu potenţial vădit intimitant, săvârşită
asupra martorului ori asupra unui membru de familie al acestuia, se va reţine
infracţiunea de la art 272 iar nu mărturia mincinoasă.
Subiectul pasiv este statul, prin organul judiciar a cărei activitate este perturbată. În
cazul în care prin mărturia mincinoasă s-a produs o vătămare drepturilor sau
intereselor legitime ale unei persoane (de ex. a fost condamnat penal sau a pierdut o
sumă de bani), se poate vorbi şi de un subiect pasiv adiacent.

Situaţia existenţa unei cauze în care sunt implicate persoane dintre cele la care se referă art
premisă 273. Cauza nu e neapărat una penală ci poate fi şi una civilă, administrativă, de
dreptul muncii. Atunci când este vorba de o cauză penală, mărturia mincinoasă se
poate săvârşi şi în faza de urmărire penală, chiar dacă martorul nu este audiat în faza
judecăţii şi indiferent dacă mărturia mincinoasă este sau nu avută în vedere de
instanţă la pronunţarea hotărârii.
Latura Elementul material constă în acţiunea unei persoane de a face afirmaţii mincinoase
obiectivă sau în omisiunea de a declara tot ce ştie (ex- nu declară că există şi alţi participanţi).
Nu va fi reţinută infracţiunea dacă, printr-o asemenea omisiune, martorul invocă
dreptul la tăcere şi dreptul de a nu se incrimina, însă acest aspect ţine mai degrabă de
latura subiectivă şi va fi analizat ca atare.
- infracţiunea nu poate fi reţinută în concurs formal cu favorizarea făptuitorului însă
poate fi reţinută în concurs real cu inducerea în eroare a organelor judiciare în
ambele variante,, deoarece învinuirea mincinoasă și producerea de probe sunt 2
infracțiuni distincte.
Cerinţa esenţială ataşată elementului material este ca acţiunea sau inacţiunea să fie
în legătură cu fapte sau împrejurări esenţiale ale cauzei, cu privire la care martorul
este întrebat (în cazul omisiunii). În acest din urmă caz, dacă autorul faptei nu este
întrebat cu privire la respectivele fapte, nu se poate reţine infracţiunea, chiar dacă
omite a le declara. Simpla ascundere a unor fapte sau împrejurări cu privire la care
nu este întrebat nu constituie mărturie mincinoasă.
Prin fapte sau împrejurări esenţiale se înţeleg cele care au legătură cu fondul cauzei şi
care sunt importante pentru luarea deciziei (de ex. locul săvârşirii faptei, vinovăţia,
participanţii, relaţiile între părţi). Caracterul esenţial nu se determină în funcţie de
sentinţa pronunţată în cauză ci în funcţie de obiectul probei.
Pentru existenţa infracţiunii nu este nevoie ca instanţa să se întemeieze pe mărturia
mincinoasă pentru pronunţarea hotărârii. Este suficient ca declaraţia să fie aptă a
servi la soluţionarea cauzei.
Infracțiunea de mărturie mincinoasă nu poate fi reținută în concurs formal cu
favorizarea făptuitorului, așa cum am arătat în cazul acestei infracțiuni245 și cum s-a
reținut cu caracter obligatoriu prin Decizia nr. 1/2019 pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție în recurs în interesul legii246.
Mărturia mincinoasă poate fi însă reținută în concurs real cu infracțiunea de
inducere în eroare a organelor judiciare, în ambele variante, „deoarece
învinuirea mincinoasă și producerea de probe mincinoase sunt două infracțiuni
distincte care își au autonomia proprie (...), niciuna nu absoarbe mărturia
mincinoasă, având elemente constitutive diferite”247.

18
 Urmarea imediată: stare de pericol pentru înfăptuirea justiţiei. Pentru existenţa
infracţiunii, legea nu cere şi producerea unui rezultat.
Legătura de cauzalitate rezultă direct din materialitatea faptei.
Latura Infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă. Vinovăţia trebuie stabilită cu
subiectivă multă atenţie, mai ales în cazul martorului, întrucât există posibilitatea ca acesta să
nu fie de rea-credinţă ci pur şi simplu să aibă o percepţie deformată asupra realităţii.
Pentru existenţa infracţiunii nu este necesar un mobil sau scop. Chiar dacă se
realizează în scopul favorizării făptuitorului, nu se va reţine această din urmă
infracţiune, ci mărturia mincinoasă.
Forme Actele preparatorii şi tentativa sunt posibile, dar nu sunt incriminate. Fapta se
consumă în momentul realizării elementului material, adică fie când se dă mărturia
mincinoasă, fie când expertiza ori traducerea este încheiată şi depusă la dosar ori
când interpretul traduce oral, cu intenţie. Prin urmare, nu prezintă relevanţă dacă
afirmaţiile mincinoase au influenţat sau nu soluţia pronunţată în cauză, însă este
esenţial ca acestea să fie făcute în forma prevăzută de lege, adică să fie susceptibile
să producă efecte juridice. Dacă martorul face declaraţii mincinoase şi, cu ocazia citirii
declaraţiei, doreşte să schimbe cele declare, starea de pericol pentru înfăptuirea
justiţiei nu s-a produs şi, deci, infracţiunea nu s-a consumat.
Infracţiunea poate fi săvârşită în formă continuată atunci când, în realizarea aceleiaşi
rezoluţii infracţionale, o persoană face mai multe declaraţii mincinoase în aceeaşi
cauză, în cadrul unor audieri diferite/interpretări ori traduceri diferite.
Variante - o varianta tip şi una agravată (alin 2)
Sancţiuni închisoarea alternativ cu amenda
Cauza de Retragerea mărturiei mincinoase, în cauzele penale înainte de reţinere, arestare sau
nepedepsire de punerea în mişcare a acţiunii penale ori înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau
de a se fi dat o altă soluţie, ca urmare a mărturiei mincinoase.

Aspecte Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu şi urmează procedura comună.
procesuale

Art 280 Cercetarea abuzivă

1. Întrebuințarea de promisiuni, amenințări sau violențe împotriva unei persoane urmărite sau
judecate într-o cauză penală, de către un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător,
pentru a o determina să dea ori să nu dea declarații, să dea declarații mincinoase ori să își retragă
declarațiile, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a
ocupa o funcție publică.
2. Cu aceeași pedeapsă se sancționează producerea, falsificarea sau ticluirea de probe nereale de
către un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător.

Obiect relaţiile sociale privind înfăptuirea justiţiei, relații ce presupun interzicerea oricăror
juridic abuzuri din partea reprezentanților organelor judiciare. Având în vedere că
infracțiunea de cercetare abuzivă reprezintă o formă particulară de abuz în serviciu și
de purtare abuzivă, în mod adiacent se protejează și relațiile de serviciu, autorul
încălcându-și obligațiile pe care le are în exercitarea atribuțiilor. Poate avea un obiect
juridic secundar (când se săvârșește prin amenințare sau violențe) care constă în
relațiile sociale privind libertatea psihică ori integritatea psihică a unei persoane.

19
 Obiect Nu are obiect material principal. Atunci când se săvârșește prin violențe, se poate
material vorbi de un obiect material secundar constând în corpul persoanei asupra căreia se
exercită violențele. În varianta de la alin 2, probele nereale nu reprezintă obiect
material ci eventul produs al infracțiunii.
Subiecți Subiectul activ este circumstanțiat și poate fi doar un organ de cercetare penală, un
procuror sau judecător. Persoana juridică nu poate fi subiect activ. Participația este
posibilă sub toate formele însă, în cazul coautoratului, subiecții activi trebuie să aibă
fiecare calitatea prevăzută de lege.
Subiectul pasiv principal este statul, ca titular al înfăptuirii justiției penale a cărei
credibilitate este afectată. Subiectul pasiv secundar este persoana urmărită sau
judecată într-o cauză penală (suspectul sau inculpatul). Dacă fapta se îndreaptă
împotriva unei alte părți din proces (martor, expert) se va reține infracțiunea de
purtare abuzivă (dacă infracțiunea se realizează prin amenințare sau lovire) sau abuz
în serviciu (dacă se realizează prin promisiuni, în concurs cu infracțiunea de influențare
a declarațiilor.
Situația constă în existența unui proces penal desfășurat împotriva unei persoane. Prin
premisă urmare, este necesar ca urmărirea penală să fi fost începută in personam, adică să
existe o persoană urmărită ca suspect ori inculpat.
Latura Elementul material se poate realiza prin trei modalități alternative:
obiectivă - întrebuințarea de promisiuni, care pot viza foloase patrimoniale (ex. judecătorul îi
promite inculpatului că va da o soluție favorabilă în apel, prin care va înlătura obligația
de plată a despăgubirilor) sau nepatrimoniale (ex. procurorul îi promite unei persoane
că îi va da o soluție de clasare). Infracțiunea există indiferent dacă promisiunea este
sau nu îndeplinită ulterior. În mod evident, nu va exista infracțiunea de cercetare
abuzivă în condițiile încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției.
- amenințarea. Întrucât textul de lege se referă la amenințarea unei persoane pt a o
determina să facă sau să nu facă ceva, cercetarea abuzivă este în realitate un șantaj
calificat.
- folosirea de violențe. În acest caz infracțiunea de loviri și alte violențe va fi
absorbită în cercetarea abuzivă.
Dacă fapta se realizează prin alte modalități decât cele prevăzute de textul art 280 se
va reține infracțiunea de abuz în serviciu, eventual în concurs cu infracțiunea de
influențare a declarațiilor.
Cerința esențială atașată elementului material este ca promisiunea, amenințarea,
violențele să se realizeze pentru a determina o persoană:
- să dea declarații
- să nu dea declarații
- să dea declarații mincinoase
- să își retragă declarațiile
Dacă fapta se săvârșește prin amenințarea sau violențe dar lipsește cerința esențială,
nu se poate reține infracțiunea de cercetare abuzivă ci cea de purtare abuzivă. În
cazul în care se realizează prin promisiuni dar lipsește cerința esențială, se poate reține
abuzul în serviciu.
Elementul material trebuie să se săvârșească în exercitarea atribuțiilor de serviciu (ex.
nu se poate reține infracțiunea în cazul unui polițist ca își amenință vecinul).
338
În opinia noastră, influențarea declarațiilor și cercetarea abuzivă nu pot
intra în concurs formal, cea din urmă fiind, în mod parțial, o formă
particulară a celei dintâi..

În varianta de la alin 2 elementul material constă în producerea falsificarea ori

ticluirea de probe nereale. Acest element material este similar celui de la inducerea în

20
 eroare a organelor judiciare în varianta de la alin 2. O deosebire constă într-o
modalitate suplimentară de săvârșire a elementului material, care constă în
falsificarea de probe. Însă, infracțiunea poate intra în concurs cu o infracțiune de fals,
dacă se comite printr-o asemenea modalitate.
Urmarea imediată principală: o stare de pericol privind înfăptuirea justiției. Urmarea
imediată secundară: atingerea adusă libertății psihice, integrității corporale ori
sănătății persoanei.
Legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei. În cazul urmării imediate
secundare aceasta rezultă din materialitatea faptei sau trebuie dovedită.

Latura Vinovăția: intenția directă sau indirectă. Împrejurarea că fapta se comite în vederea
subiectivă obținerea anumitor declarații sau pentru a împiedica declarațiile ține mai degrabă de
latura obiectivă.
Forme Actele preparatorii și tentativa sunt posibile dar nu sunt incriminate. Consumarea are
loc în momentul producerii elementului material. Infracțiunea este susceptibilă de a fi
comisă în formă continuată (ex. suspectul este amenințat de fiecare dată să își retragă
declarațiile).
Variante variantă tip și una asimilată (care reprezintă în realitate o variantă agravată a
infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare).
Sancțiuni și închisoare+ interzicerea exercitării unei funcții publice.
aspecte - acțiunea se pune în mișcare din oficiu și se efectuează în mod obligatoriu de către
procesuale procuror.

Art. 281 Supunerea la rele tratamente

(1). Supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranță sau educative în alt
mod decât cel prevăzut de dispozițiile legale se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani și
interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.
(2) Supunerea la tratamente degradante ori inumane a unei persoane aflate în stare de reținere,
deținere ori în executarea unei măsuri de siguranță sau educative, privative de libertate, se
pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani sau interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o
funcție publică.
Obiect juridic Obiectul juridic principal constă în relațiile sociale privind înfăptuirea justiției
penale, mai exact acelea care privesc executarea pedepselor, a măsurilor de
siguranță sau a celor educative, precum și a măsurilor preventive privative de
libertate.
Obiectul juridic secundar constă în demnitatea, libertatea, integritatea corporală
ori sănătatea unei persoane asupra căreia se îndreaptă elementul material sau
poate viza chiar alte drepturi ale acesteia (ex. patrimoniul).
Obiect material nu are obiect material principal dar se poate vorbi de un obiect material
secundar constând în corpul persoanei asupra căreia se exercită relele
tratamente.
Subiecți Subiectul activ poate fi doar o persoană care are atribuții în legătură că
executarea pedepselor, măsurilor de siguranță sau educative ori în legătură cu
pedepsele, reținerea,arestarea preventivă ori cu măsurile de siguranță sau
educative privative de libertate. Prin urmare, poate fi subiect activ organul de
poliție, angajatul Administrației penitenciarelor, persoana care are atribuții
privind paza deținuților, în funcție de modalitatea în care se comite
infracțiunea.
- este greu de imaginat o situație în care persoana juridică să răspundă în calitate

21
 de autor nemijlocit al faptei.
- participația penală este posibilă în toate formele. În cazul coautoratului,
calitatea cerută de lege trebuie să existe pt fiecare participant.
Subiectul pasiv principal este statul, ca titular al înfăptuirii justiției penale.
Subiectul pasiv secundar este persoana căreia i se aduce atingere prin supunerea
la rele tratamente, adică orice individ care este supus executării unei pedepse,
măsuri de siguranță ori măsuri educative (în cazul alin.1) sau persoană aflată în
stare de reținere, deținere sau în executarea unei măsuri de siguranță sau
privative de libertate.
Locul și timpul fapta se comite în general în locul în care persoana respectivă execută persoana
săvârșirii sau măsura.
infracțiunii
Situația - în varianta de la alin 1, situația premisă constă în existența unei fapte prevăzute
premisă de legea penală pt care se aplică o pedeapsă, o măsură de siguranță ori o măsură
educativă. Prin urmare, infracțiunea se poate comite doar după existența unei
hotărâri definitive și executorii în acest sens. Dacă o persoană este supusă unei
măsuri sau pedepse privative de libertate care nu a fost dispusă în realitate, se
va reține infracțiunea de lipsire de libertate.
- în varianta de la alin. 2 situația premisă constă de asemenea în existența unei
hotărâri prin care s-a dispus executarea unei pedepse, prin care s-a luat măsura
preventivă a reținerii ori a arestării preventive ori s-a pronunțat o măsură de
siguranță sau educativă, ambele privative de libertate.
Nu poate fi angajată răspunderea pt această infracțiune dacă fapta se comite în
momentul reținerii, arestării preventive sau a arestării în vederea executării
pedepsei. Acestea trebuie să devină efective pentru a se putea reține
supunerea la rele tratamente. Într-o asemenea situație, se poate reține
infracțiunea de purtare abuzivă sau de abuz în serviciu. Iar dacă asemenea
măsuri sau pedepse se iau față de o persoană, știind că aceasta este nevinovată,
se va reține infracțiunea de represiune nedreaptă.
Prin urmare, textul are în vedere situațiile care intervin după pronunțarea unei
hotărâri definitive sau executorii prin care o persoană trebuie să execute măsuri
sau pedepse privative de libertate.
Varianta alin. 2 nu este aplicabilă și în cazul măsurii preventive a arestului la
domiciliu. Supunerea la rele tratamente nu poate avea loc nici în momentul în
care persoana arestată la domiciliu se prezintă în fata organului de urmărire
penală, a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră
preliminară sau a instanței. În această situație se poate reține purtare abuzivă sau
abuz în serviciu.
Latura obiectivă Elementul material, în varianta de la alin.1 constă în supunerea unei persoane la
executarea unei pedepse, măsuri de siguranță sau măsuri educative. Fapta se
poate realiza prin acțiune sau inacțiune, cerința esențială fiind ca o asemenea
supunere să se realizeze în alt mod decât cel prevăzut de dispozițiile legale. Se
poate reține, de ex, această infracțiune dacă o persoană condamnată la persoana
închisorii este încadrată în regimul de executare de maximă siguranță, deși legea
interzicea plasarea ei într-un astfel de regim (ex împlinise 65 de ani și nu existau
motive care să justifice o astfel de decizie).
- ținând cont de faptul că legea nu limitează în vreun fel domeniul de aplicare a
infracțiunii, așa cum se întâmplă în alin. 2, poate fi vorba de orice pedeapsă,
măsură de siguranță sau educativă, privativă sau neprivativă de libertate. Ex. se
poate reține această infracțiune dacă se pune în executare în mod nelegal măsura
educativă a stagiului de formare civică (ex. cu afectarea programului școlar) sau

22
 dacă, după ce s-a dispus confiscarea unui bun al inculpatului organele de
cercetare penală confiscă și alte bunuri (evident, dacă sunt îndeplinite cerințele
laturii obiective).
În varianta alin 2. infracțiunea se comite prin acțiunea sau inacțiunea de supunere
la tratamente inumane sau degradante a unei persoane aflate în executarea unei
pedepse, măsuri de siguranță sau educative privative de libertate.
- dacă sunt întrunite și elementele conținutului constitutiv al altei infracțiuni
contra persoanei (ex. vătămare personală), se va reține concurs.
Nu constituie infracțiune suferințele inerente executării pedepsei sau măsurilor
privative de libertate dispuse în mod legal.
În doctrină s-a arătat că pentru existența infracțiunii este nevoie de o acțiune
continuă sau repetată, astfel încât un act singular reprezintă abuz în serviciu
(eventual în concurs cu o infracțiune contra persoanei) iar nu supunere la rele
tratamente.
În cazul în care aceeași persoană săvârșește elementul material de la alin 1 iar
apoi comite și elementul material de la alin 2 față de aceeași persoană, cel puțin
teoretic ar trebui să se rețină concurs sau, după caz, forma continuată.
Urmarea imediată: starea de pericol pentru relațiile sociale privind înfăptuirea
justiției. Prin comiterea faptei, subiectul pasiv secundar suferă o vătămare psihică
sau fizică, care reprezintă urmarea imediată secundară a infracțiunii.
Legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei
Latura Vinovăția: intenția directă sau indirectă
subiectivă
Forme Tentativa nu este incriminată
Infracțiunea se consumă la momentul realiză elementului material sau, după caz,
la momentul finalizării acțiunii făptuitorului dacă fapta are un caracter continuu
ori al ultimului act de executare în cazul în care s-ar reține forma continuată.
Variante o variantă tip și una specială. Dacă subiectul activ săvârșește, cu aceeași ocazie,
elementul material de la alin 1 și 2 se va reține o singură infracțiune cu referire
la ambele alineate, pedeapsa fiind cea de la alin 2.
Sancțiuni și - închisoarea
aspecte - acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu iar urmărirea penală se efectuează
procesuale obligatoriu de procuror.

Art. 285 Evadarea

1. Evadarea din stare legală de reținere sau deținere se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3
ani.
2. Când evadarea este săvârșită prin folosire de violențe sau arme, pedeapsa este închisoarea de la
unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
3. Se consideră evadare:
a. neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deținere, la expirarea perioadei
în care s-a aflat legal în stare de libertate:
b. părăsirea, fără autorizare, de către persoana condamnată, a locului de muncă, aflat în exteriorul
locului de deținere.
4. Pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de evadare se adaugă la restul rămas neexecutat din
pedeapsă la data evadării.
5. Tentativa la infracțiunile prevăzute în alin 1 și 2 se pedepsește.

Obiect juridic Obiectul juridic principal constă în relațiile sociale privind înfăptuirea justiției
penale, care presupun respectarea stării de deținere sau reținere, dispusă de

23
 organele competente.
Obiect material nu are. Atunci când se folosesc violențe, se poate vorbi de un obiect material
secundar, constând în corpul unei persoane.
Subiecți Subiectul activ este circumstanțiat, putând fi doar o persoană aflată în stare
privativă de libertate. Este vorba de suspectul sau inculpatul față de care s-a luat
măsura preventivă a reținerii ori a arestării preventive sau de condamnatul care
se află în executarea pedepsei închisorii ori a detențiunii pe viață. În varianta
asimilată de la alin 3, subiectul activ este doar persoana condamnată care are o
permisiune de ieșire din penitenciar ori care prestează muncă în afara
penitenciarului, fără pază.
- persoana juridică nu poate răspunde în calitate de autor
- participația este posibilă doar în forma instigării. Fiind o infracțiune in persona
propria, întrucât obligația de respectare a stării de reținere sau deținere incumbă
fiecărei persoane care s-ar afla într-o astfel de situație, coautoratul nu va fi
posibil. Prin urmare, dacă mai multe persoane evadează împreună, fiecare va fi
autor al propriei infracțiuni. Complicitatea nu este posibilă, deoarece va constitui
infracțiunea de înlesnire a evadării.
Subiectul pasiv este statul prin instituția în a cărei pază se află persoana care
evadează. Atunci când se folosesc violențe în vederea evadării, se poate vorbi de
un subiect pasiv secundar, reprezentat de persoana împotriva căreia se folosesc
violențe.
Locul și timpul Evadarea se realizează din locurile special amenajate pt reținerea sau deținerea
săvârșirii persoanelor arestate preventiv sau condamnate. Însă se va reține evadare și
infracțiunii dacă subiectul activ scapă de sub escortă sau de la sediul parchetului ori al
instanței unde este adus pt a fi audiat. Evadarea se poate realiza și dintr-un
spital, dacă autorul este internat acolo. În varianta asimilată de la alin 3 evadarea
se comite de la locul de muncă aflat în afara penitenciarului.
- cu privire la timpul săvârșirii infracțiunii, se poate afirma că evadarea se comite
în timp ce persoana se afla în stare de reținere sau deținere ori, în cazul variantei
asimilate, în timp ce acesta beneficia de o permisiune de ieșire din penitenciar ori
presta muncă în afara locului de deținere.
Situația constă în preexistența unei stări privative de libertate, ca urmare a reținerii,
premisă arestării preventive ori a executării pedepsei cu închisoarea sau detențiunea pe
viață. Poate constitui situație primisă și executarea unui mandat european de
arestare.
- arestul la domiciliu nu este acoperită de text
- nu se poate reține nici în cazul măsurilor de siguranță a internării medicale sau
dacă o persoană părăsește fără drept centrul educativ sau centrul de detenție în
care a fost inernată ca măsură educativă. În această situație se reține
infracțiunea de neexecutare a sancțiunilor penale.
- nu constituie evadare sustragerea unei persoane (suspect, inculpat, martor)
din fața organelor judiciare în situația în care este adus cu mandat de aducere
spre a fi ascultat.
- nu reprezintă situația premisă nici conducerea unei persoane la organele de
urmărire penală, în cazul prinderii acesteia ca urmare a unei infracțiuni
flagrante.
Latura obiectivă Elementul material constă în acțiunea de evadare din starea de reținere sau
deținere.
Condiția esențială atașată elementului material: evadarea să se facă dintr-o stare
legală de reținere sau deținere, altfel nu va constitui infracțiune. Caracterul
nelegal trebuie să fie evident.

24
 - în varianta alin 3, în prima ipoteză, elementul material constă într-o omisiune,
și anume neprezentarea persoanei condamnate la locul de deținere, după ce s-a
aflat în mod legal în stare de libertate. Nu orice neprezentare constuie
infracțiune, ci doar aceea nejustificată.
În a doua ipoteză a variantei asimilate, fapta constă într-o acțiune, respectiv
părăsirea locului de muncă, fără autorizare. Ipoteza se referă la situația în care
condamnatul se află în afara locului de deținere, fără pază. Dacă este vorba de
persoane care prestează muncă sub pază sau supraveghere, fapta va fi încadrată
în varianta tip.
Urmarea imediată: o stare de pericol privind înfăptuirea justiției. În varianta alin.
2 se poate vorbi de o urmare imediată secundară care coincide cu cea a unei
infracțiuni contra persoanei sau autorității și constă în atingerea adusă integrității
corporale, sănătății ori libertății psihice a persoanei față de care se urmărește
violența.
Legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei.
Latura Vinovăția: intenția directă sau indirectă
subiectivă
Forme - tentativa se pedepsește în cazul variantei tip și al celei agravate. S-a reținut
tentativă și nu forma consumată în cazul în care inculpatul arestat preventiv în loc
să intre în mașina poliției a fugit câțiva metri și a fost imobilizat de un jandarm.
În varianta tip, consumarea are loc când subiectul activ iese din starea de reținere
sau deținere, ceea ce înseamnă că părăsește incinta spațiului sau că scapă de sub
escortă.
În cazul variantei asimilate, fapta se consumă la expirarea perioadei în care se află
legal în libertate sau în momentul părăsirii spațiului destinat desfășurării muncii.
- nu poate fi săvârșită în formă continuată
Variante o variantă tip, una agravată (alin 2) și una asimilată (alin 3)
Sancțiuni și închisoarea
aspecte - acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
procesuale

Art. 286 Înlesnirea evadării

1. Înlesnirea prin orice mijloace a evadării se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
2. Înlesnirea evadării:
a. săvârșită prin folosire de violențe, arme, substanțe narcotice sau paralizant;
b. a două sau mai multe persoane în aceeași împrejurare
c. unei persoane reținute sau arestate pentru o infracțiune sancționată de lege cu pedeapsa
detențiunii pe viață ori cu pedeapsa închisorii de 10 ani sau mai mare ori condamnate la o astfel
de pedeapsă
se sancționează cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. 1 și alin.2 sunt săvârșite de o persoană care avea îndatorirea de
a-l păzi pe cel reținut sau deținut, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.
(4) Înlesnirea evadării, săvârșită din culpă, de către o persoană care avea îndatorirea de a-l păzi pe
cel care a evadat, se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani.
5. Tentativa la infracțiunile prevăzute în lin. 1-3 se pedepsește.

Obiect juridic este identic cu cel al infracțiunii de evadare și constă în relațiile privind
înfăptuirea justiției, care presupun respectarea stării de deținere sau reținere,
dispusă de organele competente. În cazul în care evadarea se comite prin

25
 folosirea de violențe, arme, narcotice și se produce astfel o vătămare fizică a unei
persoane, se poate vorbi de un obiect juridic secundar, constând în libertatea
psihică, sănătatea ori integritatea corporală a persoanei.
Obiect material nu are. În cazul în care se comite prin folosirea de violențe, arme, substanțe
narcotice sau paralizante și se produce o vătămare fizică a unei persoane, se
poate vorbi de un obiect juridic secundar, reprezentat de corpul persoanei.
Subiecți Subiectul activ în varianta tip poate fi orice persoană. Având în vedere că fapta se
comite în stare de reținere sau deținere, de obicei subiectul activ este un alt
deținut ori o persoană care își desfășoară activitatea în acel loc. Autorul
infracțiunii de evadare nu poate răspunde pentru înlesnirea propriei evadări.
Dacă mai multe persoane evadează împreună se poate reține doar infracțiunea
de evadare.
Persoana juridică poate răspunde în calitate de autor al infracțiunii, mai ales în
cazul prevăzut de art. 285 art. 3 lit b(a evadării de la locul de muncă).
În varianta agravată de la alin 3 precum și în varianta comisă din culpă, subiectul
activ este circumstanțiat, fiind reprezentat de persoana care avea îndatorirea de
a-l păzi pe cel reținut sau deținut.
Participația este posibilă sub toate formele (coautorat, complicitate, instigare).
Subiectul pasiv este statul prin instituția în a cărei pază se află persoana care
evadează. Se poate vorbi de un subiect pasiv secundar atunci când se folosesc
violențe, arme, substanțe narcotice.
Locul și timpul Infracțiunea se comite în timpul cât o persoană se află în stare de reținere sau
săvârșirii deținere. Dacă ajutorul este dat ulterior evadării, fără a fi promis anterior, se
infracțiunii poate reține o altă infracțiune (în general, cea de favorizare a făptuitorului.
Situația premisă preexistența unei stări legale de deținere sau reținere în care se află o persoană.
Latura obiectivă Elementul material constă în fapta de a înlesni evadarea altei persoane și poate
consta într-o acțiune (ex. procurarea materialelor necesare) sau inacțiune (de. ex.
paznicul nu reacționează când vede un deținut sărind gardul). Ajutorul poate fi
moral (darea de informații) sau material (procurarea materialelor). Pentru a se
reține infracțiunea ajutorul trebuie să fie efectiv, adică să fie apt să conducă la
evadare. Infracțiunea fiind în realitate o complicitate la evadare, înlesnirea
trebuie să fie anterioară sau cel mult concomitentă săvârșirii evadării.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru înfăptuirea justiției. Nu
este nevoie să se fi produs evadarea, sau o încercare de evadare. În cazul în care
evadarea se comite prin folosirea de violențe, se poate vorbi de o urmare
imediată secundară constând în atingerea adusă sănătății, integrității corporale
ori libertății psihice a persoanei.
Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.
Latura În variantele de la alin 1-3 infracțiunea se comite cu intenție directă sau indirectă.
subiectivă În varianta de la alin 4, fapta se comite din culpă. Aceasta înseamnă că se
sancționează, în mod excepțional, o complicitate săvârșită din culpă, care
reprezintă, în realitate o formă particulară de neglijență în serviciu (infracțiune
absorbită în înlesnirea evadării, în această situație).
Modalități o variantă tip, 2 agravate și o variantă atenuată (comisă din culpă)
Prima variantă agravată conține 3 ipoteze:
a. săvârșită prin folosire de violențe, arme, substanțe narcotice sau paralizant
Se reține agravata dacă violențele, armele sunt folosite de autorul evadării,
folosirea fiind cunoscută de cel care înlesnește sau de autorul înlesnirii. În această
variantă înlesnirea absoarbe infracțiunea de loviri sau alte violențe dar se reține
în concurs cu altele (vătămare corporală, etc)
b. a două sau mai multor persoane în aceeași împrejurare. Ceea ce interesează

26
 nu este momentul la care persoanele evadează, ci cel la care se acordă ajutorul:
pt reținerea unității sau pluralității de infracțiune ajutorul trebuie acordat în
aceeași împrejurare. Astfel, se va reține o singură infracțiune de înlesnire dacă o
persoana vizitează 2 deținuți împreună și le procură mijloacele necesare evadării,
chiar dacă deținuții respectivi evadează în împrejurări diferite. Dacă este vorba
despre ajutorul acordat la distanță de timp se va reține concurs.
c. unei persoane reținute sau arestate pentru o infracțiune sancționată de lege
cu pedeapsa detențiunii pe viață ori cu pedeapsa închisorii de 10 ani sau mai
mare ori condamnate la o astfel de pedeapsă

În a doua variantă agravată care se poate raporta atât la varianta tip, cât și la
prima variantă agravată, fapta este comisă de o persoană care avea îndatorirea
de a-l păzi pe cel reținut sau deținut. Condiția este ca persoana care înlesnește
evadarea să aibă efectiv atribuția de pază a celui care evadează. Altfel spus, fapta
se săvârșește în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fiind o formă specială de abuz
în serviciu.
A treia variantă, săvârșită din culpă de cel care avea îndatorirea de a păzi
subiectul activ al evadării, reprezintă o formă particulară de abuz în serviciu.
Forme Tentativa se pedepsește, cu excepția variantei comise din culpă. Pentru existența
tentative trebui ca acțiunea de înlesnire să fie întreruptă. Dacă înlesnirea s-a
produs dar evadarea nu a reușit (de ex. deținutul a fost prins în timp ce se
îndrepta spre ușă), se va reține înlesnirea în formă consumată.
Infracțiunea se consumă atunci când se realizează elementul material.
Chiar dacă înlesnirea evadării se săvârșește prin mai multe acte de executare, se
reține o singură infracțiune unică, simplă iar nu în formă continuată.
Sancțiuni închisoarea
Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.

Art. 287 Nerespectarea hotărârilor judecătorești.

1. Nerespectarea unei hotărâri judecătorești săvârșită prin:
a. împotrivirea la executare, prin opunerea de rezistență față de organul de executare;
b. refuzul organului de executare de a pune în aplicare o hotărâre judecătorească, prin care este
obligat să îndeplinească un anumit act;
c. refuzul de a sprijini organul de executare în punerea în aplicare a hotărârii, de către persoanele
care au această obligație conform legii;
d. neexecutarea hotărârii judecătorești prin care s-a dispus reintegrarea în muncă a unui salariat;
e. neexecutarea hotărârii judecătorești privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data
cererii de executare adresate angajatorului de către persoana interesată;
f. nerespectarea hotărârilor judecătorești privind stabilirea, plata, actualizarea și recalcularea
pensiilor.
g. împiedicarea unei persoane de a folosi, în tot sau în parte, un imobil deținut în baza unei
hotărâri judecătorești, de către cel căruia îi este opozabilă hotărârea.
h. nerespectarea unei măsuri de protecție dispuse în executarea unui ordin european de protecție.
se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
2. În cazul faptelor de la lit. d-g, acțiunea se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
Obiect juridic relațiile sociale privind înfăptuirea justiției. Aceste relații sociale nu se referă doar
la justiția penală, întrucât nu se sancționează doar nerespectarea unei hotărâri
penale, ci și a celor pronunțate în alte cauze.
Obiect material în principiu, nu are. În cazul în care se săvârșește opunerea de rezistență față de

27
 organul de executare, se poate vorbi despre un obiect material secundar, care
constă în corpul persoanei asupra căreia se acționează, însă este mai corect să
afirmăm că acesta este doar obiectul material al infracțiunii cu care
nerespectarea hotărârilor judecătorești intră în concurs.
Subiecți Subiectul activ este sau nu circumstanțiat în funcție de modalitatea concretă de
săvârșire a faptei.
- în cazul alin 1 lit a subiectul activ este general, putând fi orice persoană față de
care se pune în executare o hot. jud. Fiind vorba de opunerea de rezistență, este
greu de crezut că o PJ ar putea săvârși infracțiunea în calitate de autor, dar nu
este imposibil (ex. se amplasează diferite substanțe cu efect halucinogen la
sediul PJ).
- la alin 1 lit. b fapta poate fi săvârșită doar de organul de executare: executori
judecătorești, organe de cercetare penală.
- la lit. c subiectul activ este persoana care are obligația de a sprijini organul de
executare în punerea în aplicare a hot (organe de poliție, jandarmerie).
- la lit. d și e subiectul activ este angajatorul care poate fi o persoană fizică sau
juridică.
- la lit. f subiectul activ este reprezentat de persoana care are atribuții în plata,
actualizarea și recalcularea pensiilor (angajat al casei de pensii)
- la lit g subiectul activ este cel căruia îi este opozabilă o hot. prin care se atribuie
folosința unui imobil altei persoane. Poate fi o persoană din proces sau un
moștenitor. Dacă este vorba de un succesor cu titlu particular (ex. dobânditorul
subsecvent care nu este parte în proces), acesta nu poate fi subiect în această
modalitate. Opozabilitatea la care se referă textul este una inter partes și nu
generală
- la lit h subiectul activ este persoana care reprezintă un pericol.
Participația penală este posibilă în toate formele. În cazul în care subiectul activ
este circumstanțiat, pt reținerea coautoratului, este nevoie ca toți participanții să
aibă calitatea cerută de lege.
Subiectul pasiv este statul, prin organele care contribuie la executarea
hotărârilor judecătorești. În funcție de modalitatea de săvârșire, se poate vorbi de
un subiect pasiv secundar, care poate fi organul de executare, salariatul,
persoana care beneficiază de pensie ori cel care a obținut în folosință un imobil.
Locul și timp în modalitatea de la litera e neexecutarea hot. jud. trebuie să subziste 15 zile de
săvârșirii la data cererii de executare adresate angajatorului
Situația existența unei hot. jud. executorii.
premisă În situațiile prevăzute la lit d-g hot. jud poate privi doar anumite materii:
reintegrarea în muncă a unui salariat, plata salariilor, pensiile ori folosința unui
imobil. Prin urmare nu va constitui infracțiune neexecutarea hot. privind plata
indemnizației de invaliditate, de maternitate, de creștere a copilului ori cea
privind folosința unui vechicul.
Existența altor titluri executorii nu poate reprezenta situație premisă a infracțiunii
în absența unei hot. jud.
Latura obiectivă Elementul material constă în nerespecarea hotărârilor judecătorești și poate
consta fie doar într-o acțiune (lit a), fie doar într-o inacțiune (lit b, c) sau atât într-
o acțiune cât și într-o inacțiune (lit d-h). Infracțiunea are conținuturi alternative,
putând fi comisă în șapte modalități:
- împotrivirea la executare prin opunerea de rezistență față de organul de
executare. Dacă sunt întrunite elementele constitutive ale altei infracțiuni (în
general, ultraj), aceasta va fi reținută în concurs cu nerespectarea hot. jud. Dacă
organul de cercetare își depășește atribuțiile, depășește cele cuprinse în titlul

28
 executoriu sau folosește violența, făptuitorul nu mai poate fi condamnat pt
această infracțiune și nici pt ultraj.
- refuzul organului de executare de a pune în aplicare o hot. jud. prin care este
obligat să îndeplinească un anumit act – reprezintă o formă particulară de abuz
în serviciu (care va fi absorbită de această infracțiune)
- refuzul de a sprijini organul de executare în punerea în aplicare a hot. de cătr
persoanele care au această obligație conform legii. – tot o formă specială de
abuz în serviciu. Refuzul trebuie să fie efectiv (nu să fie vorba de o îndeplinire
necorespunzătoare) și trebuie să fie precedat de o cerere fermă din partea
organului de executare, care acționează în limitele prevăzute de lege.
- neexecutarea hot. jud prin care s-a dispus reintegrarea în muncă a unui
salariat. Infracțiunea există și dacă salariatul este integrat în altă funcție, deși cea
anterioară există încă ori dacă este integrat în aceeași funcție, dar în condiții
diferite (ex. salariu mai mic, program mai lung).
- neexecutarea hot. jud. privind plata salariilor – reprezintă infracțiune dacă nu
este făcută în termen de 15 zile care curge de la data cererii adresate
angajatorului de către persoana interesată
- nerespectarea hotărârilor judecătorești privind stabilirea, plata, actualizarea și
recalcularea pensiilor.
- împiedicarea unei persoane de a folosi, în tot sau în parte, un imobil deținut în
baza unei hotărâri judecătorești, de către cel căruia îi este opozabilă hotărârea.
Împiedicarea poate consta într-o acțiune sau inacțiune (refuzul de a părăsi
imobilul)
- nerespectarea unei măsuri de protecție dispuse în executarea unui ordin
european de protecție- ex. interdicția de a se deplasa în anumite localități unde
își are reședința persoana protejată, interdicția contactului sub orice formă, etc.
Urmarea imediată: o stare de pericol privind înfăptuirea justiției. În modalitatea
de la lit a, infracțiunea poate avea o urmare imediată secundară, care constă în
atingerea adusă organului de executare, însă aceasta se realizează în realitate ca
urmare imediată a infracțiunii cu care nerespectarea hot. jud. intră în concurs.
Legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei.

Latura Vinovăția: intenția directă sau indirectă. Atunci când subiectul activ este organul
subiectivă de executare ori persoanele care au datoria să sprijine organul de executare, iar
fapta se comite din culpă, fapta poate reprezenta neglijență în serviciu, iar nu
nerespectarea hotărârilor judecătorești.
Forme Tentativa este posibilă dar nu este incriminată. Consumarea are loc, de regulă, la
săvârșirea elementului material. În cazul prevăzut la art 287 lit e infracțiunea se
consumă la expirarea celor 15 zile.
- infracțiunea nu are caracter continuu
- în modalitățile de la lit a-c, g, h, infracțiunea poate fi săvârșită în formă
continuată
Sancțiuni închisoarea alternativ cu amenda
- acțiunea penală pt lit. d-g se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.

29
 3. Infracțiuni de corupție

Luarea de mită

Art. 289

1. Fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori
primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în
legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea unui act ce intră în îndatoririle
sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri se pedepsește cu
închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a
exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.

2. Fapta prevăzută în alin 1 săvârșită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin 2
constituie infracțiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii
unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor
îndatoriri.

3. Banii, valorile ori ce alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai
găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

Obiect juridic relațiile sociale ce impun interdicția obținerii unor foloase necuvenite în
legătură cu îndatoririle de serviciu, de către un funcționar public sau de către
alte persoane, respectiv cele prevăzute la art. 308. Practic, deși nu ne aflăm în
capitolul destinat infracțiunilor de serviciu, și în acest caz, protecția juridică
penală vizează tot un aspect al relațiilor de serviciu
Obiect material Nu are și nu poate avea obiect material. Banii sau foloasele oferite ca mită nu
reprezintă obiect material al infracțiunii. Cf practicii instanței supreme, banii
sau foloasele constituie obiectul mitei iar nu obiectul infracțiunii.
Subiecți Subiectul activ este calificat. În varianta tip, subiectul activ este funcționarul
public, așa cum este definit în art. 175 dar și funcționarii străini.
În varianta atenuată, subiectul activ poate fi doar una dintre persoanele la
care se referă art. 308 (funcționarul privat) iar în varianta agravată, anumiți
funcționari publici sau anumite persoane, conform art. 7 din legea 78/2000.
În privința funcționarului public trebuie menționat că art. 175 face o deosebire
între funcționarul public autentic și funcționarul public asimilat (alin.2).
Funcționarul public autentic poate fi subiect activ în oricare dintre modalitățile
normative iar funcționarul asimilat este exclus din sfera infracțiunii în ipoteza
îndeplinirii sau urgentării îndeplinirii actului (alin. 2)
- noțiunea de funcționar public trebuie înțeleasă în sensul legii penale, conform
art. 175. Pot fi subiecți activi:
 parlamentarii, miniștrii, magistrații, cei care exercită o demnitate
publică numită sau aleasă, funcționarii publici din cadrul unor instituții
precum Avocatul Poporului, Curtea de Conturi, Administrația
Prezidențială, Consiliul Concurenței, aleșii locali precum primarul sau
viceprimarul, conducătorii și adjuncții instituțiilor din subordinea
guvernului; (175 alin 1, lit b, teza I)
 profesorii și personalul instituțiilor publice de învățământ, medicii și
personalul instituțiilor publice de sănătate, conducătorii și personalul
de specialitate al regiilor autonome, operatori economici sau alte
persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat – art 175, alin
1, lit c. În cazul în care medicul este angajat al unei clinici private, va

30
 intra sub incidența variantei atenuate prevăzută de art. 308
 notarii publici, executorii judecătorești, experții judiciari, interpreții și
traducătorii autorizați de Ministerul Justiției, administratorii și
lichidatorii judiciari în cadrul procedurii insolvenței.
Este de precizat că unii dintre funcționarii publici menționați sunt
prevăzuți în art 7 din legea 78/2000 și, ca atare, ei vor fi subiecți activi
ai variantei agravate.
În privința subiectului activ al variantei atenuate, trebuie avute în
vedere dispoz. art 308 care se referă la persoanele care exercită,
permanent ori temporar, cu sau fără remunerație, o însărcinare de
orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la
art. 175 alin 2 ori în cadrul oricărei persoane juridice. Concret, intră în
această categorie persoanele care prestează diferite activități pentru
funcționarii asimilați (notari publici, executori judecătorești) precum și
orice persoană care exercită diferite însărcinări în cadrul unei persoane
juridice. Decizia CCR prin care a fost declarată neconstituțională
expresia ”ori în cadrul oricărei persoane juridice” nu are incidență
asupra subiectului activ al luării de mită în varianta atenuată, deoarece
decizia se referă exclusiv la prevederile art. 308 prin raportare la art
301, respectiv la conflictul de interese.
În privința subiectului activ al variantei agravate trebuie avute în vedere
dispozițiile art. 7 din legea 78/2000 care se referă la persoana care:
a. exercită o funcție de demnitate publică
b. este judecător sau procuror
c. este organ de cercetare penală sau are atribuții de constatare ori
sancționare a contravențiilor. Pentru acest caz, se aplică doar în
ipoteza în care infracțiunea de luare de mită a fost săvârșită de
făptuitor în legătură cu atribuțiile de serviciu privind constatarea sau
sancționarea contravențiilor.
d. Este una dintre persoanele prevăzute la art 293 din Codul penal.

Cf. instanței supreme expertul tehnic judiciar este funcționar public cf.
art. 175 alin 2 teza 1. Prin urmare, îi vor fi aplicabile dispozițiile art. 289
alin 2 + funcționarul bancar
- profesorul din învățământul preuniversitar se încadrează în art. 175
alin1 lit b
Cf jurisprudenței s-a stabilit că pot fi subiecți activi: șeful serviciului de
personal dintr-o unitate, primarul, comisarul gărzii financiare, șeful de
birou dintr-o unitate, asociatul unic și administratorul unei societăți,
salariații din cadrul societăților comerciale cu capital privat,
funcționarul bancar, angajatul RAR, directorul agenție pt protecția
mediului, profesorul corector la BAC, instructorul auto care participă
la examenul de carnet, agent șef principal al penitenciarului, cadrul
universitar, indiferent dacă face parte dintr-o instituție privată sau de

31
 stat.
- nu poate fi subiect activ avocatul, mediatorul, arhitectul sau
psihologul. Această excepție nu subzistă înn cazul în care persoana
respectivă are calitatea de angajat sau a fost învestită de autoritățile
publice pentru desfășurarea unei anume activități (ex. psihologul numit
în comisia de evaluare a persoanelor cu handicap).
Participația este posibilă sub toate formele. În cazul coautoratului
fiecare participant trebuie să aibă calitatea cerută subiectului activ și
să aibă atribuții legate de actul de serviciu în legătura cu care se ia
mită.
Persoana juridică poate fi trasă la răspundere penală numai în calitate
de participant sub forma instigării sau complicității. De ex. poate fi
reținută complicitate la luare de mită în sarcina unei societăți creată
special (de regulă, o societate paravan, offshore) pentru a depune
sumele de bani destinate funcționarului public mituit.
Persoana juridică nu poate fi autor al infracțiunii, deoarece nu
îndeplinește condițiile necesare subiectului activ.
Subiectul pasiv este entitatea (instituția sau persoana juridică), pentru
care subiectul activ desfășoară o activitate, față de care are unele
îndatoriri de serviciu.

Situația premisă existența unor îndatoriri de serviciu în legătură cu care se comite fapta. Nu
este relevantă natura juridică prin care se stabilesc aceste îndatoriri, adică nu
este obligatoriu să existe un contract de muncă.
Latura obiectivă Elementul material constă într-o acțiune care se poate realiza în trei modalități
prevăzute de textul de incriminare: pretinderea, primirea ori acceptarea unei
promisiuni de bani sau alte foloase necuvenite.
Pretinderea de bani sau alte foloase presupune o cerere, o solicitare explicită
din partea subiectului activ. Elementul material nu se realizează în cazul unor
exprimări neclare, echivoce, ambigue. Chiar dacă solicitarea poate fi făcută într-
un limbaj codificat, cererea trebuie să fie clară. În modalitatea pretinderii, fapta
se consumă indiferent dacă ulterior folosul necuvenit este sau nu remis.
Primirea de bani sau alte foloase presupune intrarea în posesia bunurilor
respective.
Acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase presupune exprimarea
acordului cu privire la o remitere ulterioară a bunului de către mituitor. Astfel,
în practică, s-a decis că reprezintă infracțiunea de luare de mită în modalitatea
acceptării promisiunii fapta inculpatului, agent șef în cadrul unui penitenciar, de
a accepta promisiunea unei sume de bani în vederea introducerii în penitenciar
a unui telefon mobil.
Textul incriminator prevede o clarificare a elementului material, valabilă pentru
toate modalitățile. Astfel, pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de
bani sau alte foloase pot fi făcute atât direct cât și indirect, atât pentru sine
cât și pentru altul.
Prima condiție atașată elementului material este ca fapta să se raporteze la
bani sau alte foloase care nu i se cuvin funcționarului public sau privat. Prin
bani trebuie să se înțeleagă orice monedă cu valoare circulatorie, cu formă

32
 fizică sau scriptică (titluri de valoare, sume în cont). Prin expresia alte foloase
trebuie să se înțeleagă orice fel de avantaje patrimoniale (bunuri, comisioane,
împrumuturi, amânarea unei datorii, folosința gratuită a unei folosințe,
promovarea în serviciu) dar și nepatrimoniale (acordarea unui titlu sau a unui
grad).
A doua condiție atașată elementului material al laturii obiective este ca fapta să
fie comisă în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori
întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale
subiectului activ sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor
îndatoriri.
În cazul în care neîndeplinirea actului sau îndeplinirea unui act contrar
îndatoririlor de serviciu reprezintă fapte penale, acestea nu vor fi absorbite în
conținutul luării de mită, ci se va reține concurs de infracțiuni. Ex. agentul de
poliție care primește o sumă de bani pt a trece cu vederea comiterea unor
contravenții și, în acest sens, încheie un proces verbal în care denaturează
realitatea. În această ipoteză va exista concurs între luare de mită și fals
intelectual. În același sens, în practică s-a reținut concurs între luare de mită și
favorizarea infractorului, în ipoteza în care inculpatul mituit a dispus restituirea
ilegală a unor corpuri delicte.
Condiția atașată elementului material este îndeplinită și în ipoteza în care
îndeplinirea actului nu cade în atribuțiile altui funcționar, dar, făptuitorul, prin
modul în care își realizează propriile sarcini de serviciu, poate influența
îndeplinirea sarcinii de către funcționarul competent.
- poate intra în concurs cu traficul de influență dacă făptuitorul nu se limitează
la primirea de foloase pt îndeplinirea unui act ce stă în propriile atribuții de
serviciu ci, în plus, promite și intervenția pe lângă un alt funcționar public.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pt relațiile de serviciu din
cadrul entității pe care o reprezintă subiectul activ.
Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.

Latura subiectivă Vinovăția: intenția directă sau indirectă.

- lipsește intenția necesară pt existența infracțiunii de luare de mită în cazul în
care subiectul activ nu a avut reprezentarea că ceea ce primește reprezintă o
retribuție, adică o recompensă legată de un act de serviciu.
Forme Consumarea infracțiunii are loc în momentul realizării elementului material în
oricare dintre modalități. Dacă există o pretindere urmată de o primire, fapta se
va considera consumată în momentul pretinderii.
- poate avea formă continuată, în ipoteza în care, în baza aceleiași rezoluții
infracționale, subiectul activ pretinde și eventual primește diferite sume de
bani, în legătură cu același act ce intră în îndatoririle lui de serviciu. În schimb,
faptul că pretinde o sumă de bani care îi este remisă în tranșe succesive nu duce
la reținerea formei continuate.
Variante în alin 2 apare o variantă specială care, practic, exclude funcționarul asimilat din
sfera infracțiunii, în ipoteza îndeplinirii sau urgentării actului.
- infracțiunea mai are o variantă atenuată obținută prin raportare la art 308 și o
variantă agravată prevăzută în art 7 din legea 78/2000.
Sancțiuni și pedeapsa închisorii+pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului
aspecte de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în
procesuale executarea căreia a săvârșit fapta.

33
34
Ar. 290 Darea de mită

1. Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori de alte foloase, în condițiile arătate în art. 289, se
pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

2. Fapta prevăzută în alin. 1 nu constituie infracțiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin
orice mijloace de cel care a luat mita.

3. Mituitorul nu se pedepsește dacă denunță fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi
fost sesizat cu privire la aceasta.

4. Banii, valorile sau orice alte bunuri date se restituie persoanei care le-a dat, dacă acestea au fost
date în cazul prevăzut în alin 2 sau date după denunțul prevăzut în alin. 3.

5. Banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date sunt supuse confiscării, iar când acestea nu
se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

Obiect juridic relațiile sociale aflate în legătură cu serviciul, relații incompatibile cu fapte de
corupere a funcționarilor publici (sau privați). În acest caz, relațiile de serviciu
sunt afectate indirect, nu neapărat prin contribuția funcționarului public, ci prin
intermediul altor persoane care încearcă sau chiar reușesc să îi corupă.
Obiect material Ca și în cazul infracțiunii de luare de mită, infracțiunea nu are obiect material.
Subiecți Subiectul activ nu este circumstanțiat. Orice persoană poate comite
infracțiunea de dare de mită, inclusiv funcționarul public care încearcă să îl
corupă sau îl corupe pe un alt funcționar.
Subiectul activ poate fi și o persoană juridică: o societate poate fi subiect activ
în cazul în care asociatul și administratorul oferă și apoi dă sume de bani unui
funcționar vamal pt a nu-i aplica amendă societății.
Participația este posibilă sub toate formele inclusiv a coautoratului.
- poate fi realizată atât direct cât și indirect. Cu alte cuvinte, mituitorul poate
recurge la o persoană interpusă. Persoana interpusă poate fi, după caz,
instigator sau complice. Așadar, persoana interpusă nu se va putea substitui
autorului. În sarcina complicelui nu poate fi reținut un concurs formal de
infracțiuni pe baza uneia și aceleiași acțiuni (complicitate la dare de mită și
complicitate la luare de mită).
Subiectul pasiv este entitatea pentru care își desfășoară activitatea
funcționarul public care este mituit sau față de care se încearcă darea de mită.
Situația premisă existența unor îndatoriri de serviciu în legătură cu care se comite fapta. Nu este
relevantă natura juridică prin care se stabilesc aceste îndatoriri, adică nu este
obligatoriu să existe un contract de muncă.
Latura obiectivă Elementul material constă într-o acțiune de corupere ce se poate realiza în trei
modalități: promisiunea, oferirea sau darea de bani ori de alte foloase.
Promisiunea reprezintă angajamentul subiectului activ că va remite bani ori
alte foloase funcționarului public sau privat, competent în legătură cu actul sau
serviciul ce îl interesează pe mituitor. Angajamentul poate fi scris sau oral. În
cazul în care promisiunea este acceptată, darea și luarea de mită devin
infracțiuni corelative. Însă, nu are relevanță pt existența infracțiunii care a fost
reacția mituitului, nu este obligatoriu să fi fost acceptată.
Oferirea reprezintă prezentarea, înfățișarea, punerea la vedere a banilor sau
altor foloase, în vederea remiterii și, respectiv, însușirii lor de către funcționarul
public. Nici în această modalitate a elementului material nu are relevanță
conduita funcționarului public.
Darea reprezintă remitere efectivă, trecerea în posesia funcționarului public

35
 sau privat a banilor sau altor foloase. Această modalitate a elementului material
corespunde cu modalitatea primirii de la luare de mită și este singura
modalitate în care cele două infracțiuni sunt în mod obligatoriu corelative: nu
poate exista dare fără primire și nici invers.
- în cazul în care darea de mită se realizează în aceeași împrejurare, printr-o
faptă unică, fiind mai multe persoane mituite,trebuie reținută o singură
infracțiune și nu un concurs de infracțiuni.
Prima condiție atașată elementului material: fapta să se raporteze la bani sau
alte foloase care nu i se cuvin.
A doua condiție atașată elementului material: fapta să fie comisă în legătură
cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act
ce intră în îndatoririle de serviciu ale unui funcționar public sau privat, sau în
legătură cu îndeplinirea unui act contrar.
- darea de mită nu este posibilă în cazul funcționarului public asimilat decât în
ipotezele în care acesta nu îndeplinește ori întârzie îndeplinirea unui act
privitor la îndatoririle sale legale ori efectuează un act contrar acestor
îndatoriri.
Urmarea imediată: o stare de pericol pentru relațiile de serviciu
Legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei.

Latura subiectivă Vinovăția: intenția directă sau indirectă

Forme Consumarea are loc în momentul realizării elementului material în oricare trei
modalități.
Tentativa nu este incriminată, dar modalitățile promiterii și oferirii reprezintă,
în realitate, un început de executare, astfel încât, în aceste cazuri, teoretic se
poate spune că legiuitorul a asimilat tentativa faptei consumate.
Infracțiunea poate avea formă continuată în ipoteza în care, în baza aceleiași
rezoluții infracționale, la diferite intervale de timp, subiectul activ remite
funcționarului public diferite sume de bani, în legătură cu același act ce intră în
îndatoririle sale de serviciu: ex. se oferă bani pentru emiterea unei autorizații
care trebuie emisă lunar.
Varianta atenuată: atunci când este comisă de persoanele care exercită
permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice
natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin 2.
Sancțiuni și - închisoarea în limite mai mici decât darea de mită
aspecte - în alin 2 este prevăzută o clauză de excludere a infracțiunii iar în alin 3 o cauză
procesuale de nepedepsire

Art. 291 Traficul de influență

1. Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect,
pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă
că are influență asupra unui funcționar public și care promite că îl va determina pe acesta să
îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act contrar
acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

2. Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai
găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

36
 Obiect juridic relațiile în legătură cu serviciul, a căror normală desfășurare presupune să nu
existe suspiciuni că funcționarii publici sau privați ar putea să se lase influențați
de persoane care au influență reală sau imaginară asupra lor.
Obiect material nu are
Subiecți Subiectul activ nu este circumstanțiat. Fapta poate fi comisă și de o persoană
juridică. Poate fi subiect activ al infracțiunii inclusiv funcționarul public sau
privat care invocă o influență asupra unui alt funcționar public sau privat.
Astfel, s-a reținut infracțiunea de trafic de influență în sarcina procurorului
adjunct de la parchetul de pe lângă judecătorie care a primit diferite sume de
bani pt ca în schimb să își exercite influența pe care pretindea că o avea asupra
unor procurori de la un alt parchet sau asupra unor polițiști. Dacă, pe lângă
traficarea influenței, respectivul funcționar are și el atribuții în îndeplinirea
actului, se poate reține concurs de infracțiuni între trafic de influență și luare
de mită.
Participația este posibilă în toate formele. În practică, există uneori dificultate
de a distinge între actele de autorat (coautorat) față de cele de complicitate.
Distincția trebuie să se realizeze pornind de la elementul material, respectiv
trebuie să se verifice dacă participantul comite acte ce intră în sfera
elementului material sau realizează doar acte ce reprezintă un sprijin sau
ajutor la comiterea faptei. Astfel, s-a reținut coautoratul la infracțiunea de
trafic de influență în ipoteza în care un avocat și doi consilieri juridici au pretins
că au influență asupra unui judecător sindic, pentru a-l determina să pronunțe
o soluție favorabilă în condițiile în care denunțătoare a remis inculpaților suma
de 75000 euro care a fost împărțită și numerotată de aceștia..
Este posibil ca traficul de influență, în varianta autoratului, să intre în concurs
cu o complicitate la trafic de influență: inculpata a săvârșit un concurs de
infracțiuni de trafic de influență și complicitate la trafic de influență pt că, în
calitate de avocat a pretins și a primit o sumă de bani de la denunțător
susținând că are influență asupra unui magistrat și astfel va obține o hot.
jud. favorabilă iar ulterior, l-a pus în legătură cu alt avocat, spunând că
trebuie să îi dea acestuia bani pentru a interveni la un alt magistrat de la
tribunal, în vederea obținerii unei hot. jud. favorabile.
Subiectul pasiv este entitatea pt care își desfășoară activitatea funcționarul
public.
Situația premisă existența unor îndatoriri de serviciu ale funcționarului (public sau privat), cu
privire la care se pretinde existența unei influențe. Nu este relevantă natura
juridică prin care se stabilesc respectivele îndatoriri.
Latura obiectivă Elementul material constă într-o acțiune ce se poate concretiza în trei
modalități distincte: pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii de bani
sau alte foloase. Modalitățile coincid cu cele de la infracțiunea de luare de
mită.
- modalitățile sunt alternative iar realizarea mai multor modalități nu afectează
unitatea infracțiunii.
Ca și în cazul luării de mită, textul incriminator prevede o clarificare a
elementului material, valabilă pt toate modalitățile alternative. Astfel,
pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii pot fi făcute atât direct, cât și
indirect, atât pt sine cât și pt altul.
Prima condiție atașată elementului material: fapta să se raporteze la bani sau
alte foloase.

A doua condiție atașată elementului material: subiectul activ să aibă

37
 influență sau să lase să creadă că are influență asupra unui funcționar public
(sau privat în varianta atenuată). De ex. este îndeplinită condiția atunci când
se invocă influența asupra unor funcționari din Ministerul Agriculturii pentru a
câștigarea unei licitații privind atribuirea unei lucrări, asupra unui lichidator
judiciar pentru câștigarea unei licitații având ca obiect imobile. Este de precizat
că funcționarul public sau privat nu trebuie nominalizat. Sunt suficiente
referirile la calitatea acestuia, la funcția pe care o îndeplinește.
Noțiunea de influență trebuie înțeleasă ca fiind capacitatea unei persoane de a
avea un impact, de a produce o schimbare în comportamentul unei persoane.
A avea influență presupune a poseda această capacitate iar a lăsa să creadă că
are influență presupune a crea o imagine eronată asupra capacității
menționate. Se construiește falsa idee că influența există. Ca atare, pt
existența infracțiunii nu este necesar ca influența să fie reală. În acest caz, s-a
pus problema distincției față de infracțiunea de înșelăciune. Instanța supremă
a decis că se va reține infracțiunea de trafic de influență care, prin voința
legiuitorului constituie o infracțiune distinctă.
A treia condiție atașată elementului material: elementul material să fie însoțit
de promisiunea subiectului activ că îl va determina pe funcționarul public să
îndeplinească sau să nu îndeplinească, să urgenteze sau să întârzie îndeplinirea
unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act
contrar.
Pt existența infracțiunii nu are importanță dacă subiectul activ își respectă
promisiunea, dacă acțiunea de determinare a fost sau nu eficientă. Trebuie
observat că promisiunea se referă la o conduită viitoare ceea ce plasează
elementul material (pretinderea, primirea, acceptarea promisiunii) în mod
obligatoriu anterior sau, în mod excepțional concomitent îndeplinirii actului.
Altfel spus, dacă fapta se realizează ulterior actului ce intră în atribuțiile de
serviciu, nu se va putea reține trafic de influență ci, eventual, o altă
infracțiune. Astfel, în practică, s-a decis că dacă actul a fost îndeplinit fără să
se fi făcut nicio intervenție și totuși se pretind bani sau alte foloase, fapta
constituie înșelăciune (cu condiția să fie îndeplinite și celelalte elemente
constitutive).
Un element esențial al condiției este ca actul în cauză să intre în sfera
îndatoririlor de serviciu. Totuși, condiția este îndeplinită chiar dacă
funcționarul nu are atribuții directe, dar prin propriile acte și activități, poate
influența decizia finală urmărită: ex. polițistul, deși nu are atribuția de a
revoca arestarea ori de a soluționa cauza, poate acționa în efectuarea
cercetărilor în așa fel încât să determine luarea unei asemenea măsuri. De
asemenea, condiția este îndeplinită și când funcționarul nu are competența
exclusivă. În ipoteza în care influența pretinsă vizează o persoană ce nu are în
competență realizarea actului solicitat, nici direct nici indirect, poate fi vorba
doar de infracțiunea de înșelăciune.
Urmarea imediată: o stare de pericol pentru relațiile de serviciu
Legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei.

Latura subiectivă Vinovăția: intenția directă sau indirectă

Forme Consumarea are loc în momentul realizării elementului material în oricare
dintre modalități.
Infracțiunea poate avea formă continuată, dacă actele materiale specifice sunt
repetate la diferite intervale de timp, în baza unei rezoluții infracționale unice

38
 și vizând același act de serviciu. Astfel, în practică s-a decis că reprezintă
infracțiunea de trafic de influență în formă continuată fapta profesorului de
liceu care în aceeași sesiune de Bac pretins de la diferiți candidați sume de
bani pt a-i determina pe profesorii examinatori să le acorde note de trecere.
Variante - o variantă atenuată obținută prin raportare la art. 308 și o variantă agravată
prevăzută în art 7 in legea 78/2000.
Sancțiuni și închisoarea în limite mai mici decât infracțiunea de luare de mită
aspecte
procesuale

Art. 292 Cumpărarea de influență

1. Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pt sine sau pentru altul, direct ori
indirect, unei persoane care are influență sau lasă să creadă că are influență asupra unui
funcționar public, pt a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze
ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, ori să îndeplinească un
act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării
unor drepturi.
2. Făptuitorul nu se pedepsește dacă denunță fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi
fost sesizat cu privire la aceasta.
3. Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat, dacă au fost date după
denunțul prevăzut în alin.2
4. Banii, valorile sau orice alte bunuri date sau oferite sunt supuse confiscării, iar dacă acestea nu
se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
Obiect juridic relațiile în legătură cu serviciul, a căror normală desfășurare presupune
interdicția influențării activității funcționarilor publici (sau privați) prin
intermediul unor persoane care au o influență reală sau imaginară asupra lor.
Obiect material nu are
Subiecți Subiectul activ nu este circumstanțiat, fapta poate fi comisă și de o persoană
juridică. Participația este posibilă sub toate formele. Se va reține coautorat
dacă participanții comit fiecare acte ce intră în conținutul obiectiv al
infracțiunii: spre exemplu, promit împreună o sumă de bani traficantului de
influență.
Dacă persoana care cumpără influență oferă bunurile printr-o altă persoană
(interpusă) aceasta va fi complice, autorul faptei rămânând cumpărătorul de
influență. Complicitatea la cumpărarea de influență se va reține și în situația în
care făptuitorul îl pune în legătură pe cumpărător cu traficantul de influență.
- legea 78/2000 nu se aplică infracțiunii de cumpărare de influență.
Actele de complicitate trebuie stabilite și dovedite: nu poate exista o
complicitate generică. Actele de sprijinire trebuie puse în legătură cu o faptă
concretă+trebuie stabilită relația de cauzalitate între faptă și o eventuală
contribuție a unui participant.
Subiectul pasiv este entitatea pentru care își desfășoară activitatea
funcționarul public sau privat.
Situația premisă existența unor îndatoriri de serviciu ale funcționarului public sau privat,
funcționar cu privire la care se pretinde existența unei influențe.
Latura obiectivă Elementul material: constă într-o acțiune ce se poate realiza în trei modalități
prevăzute de textul incriminator: promisiunea, oferirea sau darea de bani ori

39
 alte foloase. Modalitățile coincid cu cele de la infracțiunea de dare de mită și
sunt alternative.
- în cazul în care elementul material este realizat prin promisiune sau oferire,
existența infracțiunii nu este influențată de acceptarea sau respingerea
acestora. Dacă presupusul traficant respinge promisiunea, poate exista doar
infracțiunea de cumpărare de influență, fără a avea în mod corelativ un trafic
de influență. Dacă traficantul acceptă promisiunea sau oferta atunci vom avea
două infracțiuni corelative de cumpărare și, respectiv, trafic de influență.
Aceleași infracțiuni corelative se comit și în cazul dării, respectiv, primirii unui
bun.
Ca și în cazul luării de mită, textul incriminator prevede o clarificare a
elementului material, valabilă pentru toate modalitățile normative.Astfel,
promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase pot fi făcute atât direct
cât și indirect, atât pentru sine cât și pentru altul.
Prima condiție atașată elementului material: fapta să se raporteze la bani
sau alte foloase.
A doua condiție atașată elementului material: fapta să se realizeze în raport
cu un traficant de influență pentru ca acesta să îl determine pe funcționarul
public la o anumită conduită.
Dacă persoana de la care se încearcă a se cumpăra influența nu are și nici nu a
lăsat să se înțeleagă că are vreo influență asupra unui funcționar public sau
privat, nu poate fi vorba de cumpărare de influență, fiind în prezența unei
fapte putative. De asemenea, este necesar ca fapta să se realizeze anterior sau
cel mult concomitent cu îndeplinirea, neîndeplinirea (etc) a actului ce intră în
atribuțiile de serviciu. Dacă o persoană oferă bani după ce actul s-a efectuat,
fără să știe acest lucru, conduita respectivei persoane reprezintă tot o faptă
putativă, astfel încât nu se va putea reține infracțiunea de cumpărare de
influență. În schimb, în sarcina celui care primește banii, dacă și celelalte
condiții sunt îndeplinite, se va putea reține infracțiunea de înșelăciune.
Urmarea imediată: o stare de pericol pentru relațiile de serviciu
Legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei.

Latura subiectivă Vinovăția: intenția directă sau indirectă

Forme Consumarea are loc în momentul realizării elementului material în oricare
dintre modalități. Tentativa nu este incriminată dar, ca și în cazul dării de mită,
modalitățile promiterii și oferirii reprezintă în realitate un început de
executare, astfel încât se poate spune că, în aceste cazuri, legiuitorul a asimilat
tentativa faptei consumate.
Infracțiunea poate avea formă continuată, dacă actele materiale specifice sunt
repetate la diferite intervale de timp, în baza unei rezoluții infracționale unice
și vizând același act de serviciu.
Varianta atenuată atunci când este comisă în legătură cu persoanele care exercită, permanent
sau temporar, cu sau fără remunerație, o însărcinare de orice natură, în
serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art 175 alin e.
Sancțiuni și - închisoare în aceleași limite ca traficul de influență
aspecte - cauză de nepedepsire la alin 2 pt ipoteza în care cumpărătorul de influență
procesuale denunță fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu
privire la aceasta.

40
4. Infracțiuni de serviciu

Art.295 Delapidarea

1. Însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar public , în interesul său ori pentru altul,
de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepsește cu
închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

2. Tentativa se pedepsește.

Obiect juridic Obiectul juridic principal privește protejarea relațiilor de serviciu, iar obiectul
juridic secundar se referă la normala desfășurare a relațiilor patrimoniale.
Obiect material este reprezentat de bani, valori sau alte bunuri aflate în administrarea sau în
gestiunea unui funcționar public. Prin bani textul are în vedere moneda
metalică și de hârtie, prin valori trebuie înțeles cecuri, titluri de credit, obligațiuni
iar prin sintagma alte bunuri se are în vedere bunurile cu valoare economică.
- una din trăsături atribuite de autori bunurilor era existența lor materială, însă
această condiție nu mai poate fi susținută, pt că obiectele materiale indicate
expres în text, banii nu se mai regăsesc în circuite în forma lor materială. De ex,
se reține infracțiunea de delapidare dacă directorul unei instituții transferă din
contul instituției o sumă de bani în contul personal.
- și bunurile imobile pot constitui obiect material al infracțiunii în modalitățile
folosirii și traficării
- conform practicii judiciare, plusurile în gestiune rezultate din activitatea
funcționarului care administrează sau gestionează bunuri pot face obiectul
infracțiunii de delapidare, deoarece aparțin unității, chiar și în situația în care
proveniența lor are caracter fraudulos. De aceea, în doctrină s-a concluzionat că
bunurile care fac obiectul material al infracțiunii de delapidare nu trebuie să
aparțină obligatoriu patrimoniului unității, ci trebuie administrate sau gestionate
de funcționar. De ex. dacă poștașul își însușește bani din sumele destinate plății
pensiilor, săvârșește infracțiunea de delapidare, pt că, deși acești bani nu sunt în
patrimoniul Poștei Române, aceasta îi gestionează și răspunde civil pentru ei.
Însă, trebuie făcută o delimitare și în cazul bunurilor aflate în gestiunea
funcționarului public. Nu pot constitui obiect al infracțiunii bunurile proprietate
a altor persoane sau proprietate a gestionarului care au fost introduse în
gestiune, dar în legătură cu care nu poate fi angajată răspunderea civilă a
unității (de ex. bunuri proprii ale gestionarului depozitate în incinta unității,
bunuri provenite din alte infracțiuni dar tăinuite în incinta unității)
Subiecți Subiectul activ este dublu circumstanțiat. În primul rând trebuie să aibă
calitatea de funcționar public (în sensul art. 175, alin 1 și 2) iar în al doilea rând
trebuie să aibă calitatea de administrator sau gestionar al bunurilor instituției
sau unității.
Ca atare, subiectul activ poate fi
- un funcționar public care administrează sau gestionează banii unei instituții,
autorități, regii autonome, persoane juridice cu capital integral sau majoritar de
stat
- un angajat al funcționarului public prevăzut la art. 175 alin 2 care gestionează în
drept sau în fapt bunurile acestuia
- administratorul unei PJ sau o persoană care administrează bunurile acesteia.
Relațiile de serviciu presupun în general existența calității de

41
 salariat, dar nu în mod obligatoriu. Spre exemplu, vor exista relații
de serviciu atunci când este angajată o persoană fizică în baza unui
contract de management pentru a administra o societate sau o
instituție. Deși o asemenea persoană nu va avea totdeauna calitatea
de salariat, se poate vorbi de existența unor relații de serviciu.
În varianta tip, subiectul activ poate fi doar persoana fizică, pentru că doar
aceasta poate avea calitatea cerută de lege, de funcționar public.
În cazul variantei atenuate (atunci când subiectul activ este o persoană
prevăzută de art 308) s-a reținut în practica judiciară că răspunderea penală
poate fi angajată și în cazul unei persoane juridice. Soluția este greșită, pentru
că, în cazul în care o PJ administrează bunurile altei PJ relația este contractuală și
nu una de serviciu.
Participația este posibilă sub toate formele, dar în cazul coautoratului este
necesar ca participanții să aibă toți calitatea cerută de lege. Cei care nu sunt
funcționari publici vor răspunde în calitate de complici sau instigatori.
- Cf RIL III/2002- fapta administratorului asociației de proprietari care își
însușește o sumă de bani din fondurile asociație reprezintă infracțiunea de
delapidare.
- distincție între infracțiunea de delapidarea și cea prevăzută la art. 272 din legea
31/1990 care sancționa fapta fondatorului, administratorului, directorului, directorului
executiv sau reprezentantului legal al societății care folosește cu rea- credință bunuri sau
creditul de care se bucură societatea în folosul propriu. Ori de câte ori făptuitorul avea
calitatea de funcționar în sensul legii penale (avea implicit calitatea de salariat) se poate
reținea infracțiunea de delapidare, iar când nu avea se aplica principiul subsidiarității,
reținându-se infracțiunea prevăzută de art 272 din legea 31/1990.
Prin legea de punere în aplicare a codului penal a fost redefinită sfera persoanelor
prevăzute de art. 272, în sensul că din acestea fac parte: fondatorul, administratorul,
directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al
directoratului sau reprezentantul legal.
Dacă interpretăm art 308 într-un sens restrictiv (care presupune existența unei relații de
serviciu între subiectul activ și cel pasiv) raportul dintre infracțiunea de delapidare și cea
prevăzută la art. 272 rămâne neschimbat, iar dacă îl interpretăm într-un sens larg,
distincția între cele două infracțiuni este imposibil de realizat.
Subiectul pasiv este persoana juridică sau fizică prevăzută de art 175 alin 2 ale
cărei bunuri sunt gestionate sau administrate
Situația premisă existența unor raporturi de administrare sau gestionare într-o instituție,
autoritate publică sau persoană juridică pe de o parte și un funcționar public
((sau funcționar privat) pe de altă parte.
Latura obiectivă Elementul material constă într-o acțiune ce poate îmbrăca una din cele trei
modalități alternative prevăzute de lege: însușire, folosire sau traficare.
Însușirea reprezintă scoaterea bunului din sfera de stăpânire a unității și
trecerea în patrimoniul subiectului pasiv.
Folosirea reprezintă scoaterea temporară din sfera patrimonială a unității
bunului și utilizarea lui de către funcționar. Din punct de vedere juridic, bunul
rămâne în patrimoniul societății, doar că, faptic, este scos din sfera de stăpânire
a unității. În această modalitate, bunul poate fi și imobil. În ipoteza bunurilor
imobile, folosirea nu implică în mod obligatoriu scoaterea în fapt a bunului din
sfera patrimonială a unității, ci doar utilizarea lui cu titlu gratuit în alte scopuri
decât cele impuse de sarcinile de serviciu.
De obicei, în cazul infracțiunilor comise în această modalitate, prejudiciul constă
în contravaloarea lipsei de folosință a bunurilor sau contravaloarea uzurii.
Traficarea este modalitatea elementului material prin care bunul este scos din

42
 sfera de stăpânire a unității și este dat spre folosire unui terț contra unui
câștig. Bunurile imobile pot face obiectul traficării. Astfel, dacă funcționarul
public ce administrează un imobil îl închiriază și își însușește sumele de bani
plătite cu titlu de chirie se poate reține infracțiunea de delapidare.
Urmarea imediată: urmarea imediată principală constă într-o stare de pericol pt
relațiile de serviciu iar urmarea imediată secundară constă în prejudiciul produs
instituției sau persoanei juridice cu care subiectul activ se află în raporturi de
serviciu. Prejudiciul este reprezentat de valoarea bunului în cazul însușirii și
poate fi reprezentat de uzura sau lipsa de folosință a acestuia când delapidarea a
fost comisă prin folosire sau traficare.
Legătura de cauzalitate: rezultă ex re în cazul urmării imediate principale, dar
pentru existența urmării secundare trebuie dovedit că paguba a fost cauzată de
însușirea, folosirea, traficarea bunului și nu de o neglijență, de perisabilitatea
bunului, de sustragerea bunului de către terți.
Latura subiectivă Vinovăția: intenția directă sau indirectă. Nu va exista intenție în situația în care
bunurile au fost scoase din gestiune cu intenția de a fi cumpărate nu de a fi
însușite, chiar dacă în final prețul nu a fost plătit.
Forme Tentativa este posibilă și se sancționează. Ea va fi reținută atunci când subiectul
începe să execute una din acțiunile specifice elementului material dar acțiunea
este întreruptă. De exemplu, se înțelege cu un terț să îi dea în folosință un bun
contra unei sume de bani, dar la momentul remiterii bunului, fapta este
descoperită de organele judiciare.
Consumarea are loc în momentul scoaterii temporare sau permanente a
bunului din patrimoniul PJ, astfel încât acesta nu poate obține beneficii de pe
urma lui (momentul scoaterii bunului din sfera de dispoziție a instituției sau
unității). În cazul însușirii repetate, infracțiunea poate îmbrăca formă continuată,
iar în cazul folosirii sau traficării infracțiunea poate îmbrăca forma continuă,
motiv pt care va exista și un moment al epuizării.
Variante o variantă tip și una calificată, reglementată de art 309 C pen atunci când faptele
au produs consecințe deosebit de grave (pagubă materială mai mare de
2000.000), și una atenuată (când subiectul activ nu este funcționar public, dar
îndeplinește condițiile prevăzute de art 308)
Sancțiuni varianta tip închisoare și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică iar în
varianta calificată limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate. În
cazul variantei atenuate, limitele pedepsei se reduc cu o treime.

Art. 296 Purtarea abuzivă

1. Întrebuințarea de expresii jignitoare față de o persoană de către cel aflat în exercitarea

atribuțiilor de serviciu se pedepsește cu închisoarea de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
2. Amenințarea ori lovirea sau alte violențe săvârșite în condițiile alin 1 se sancționează cu
pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o
treime.
Obiect juridic Obiectul juridic principal privește protejarea relațiilor de serviciu, iar obiectul
juridic secundar îl constituie demnitatea, integritatea fizică și sănătatea
persoanei.
Obiectul Atunci când infracțiunea este comisă prin lovire sau alte violențe, are obiect
material material constând în corpul persoanei împotriva căreia a fost comisă fapta.
Situația premisă Preexistența unor atribuții de serviciu de care legea leagă săvârșirea faptei

43
 Subiecți Subiectul activ este persoana care se află în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Poate fi subiect activ inclusiv o menajeră angajată de o persoană fizică care o
lovește pe persoana care angajat-o. De asemenea, se poate reține această
infracțiune dacă făptuitorul este angajat ca gardă de corp de către o persoană
fizică, iar în exercitarea atribuțiilor de serviciu adresează expresii jignitoare.
Ca atare, esențial pentru reținerea infracțiunii de purtare abuzivă este ca
subiectul activ, la momentul comiterii faptei să se afle în exercitarea atribuțiilor
de serviciu (poate fi comisă și într-o zi nelucrătoare).
Participația este posibilă sub forma instigării și complicității, iar pentru aceste
forme de participație nu este necesară calitatea cerută de lege pentru autor.
Subiectul pasiv este instituția sau persoana fizică al cărei angajat este făptuitorul
iar subiectul pasiv secundar este persoana fizică împotriva căreia se îndreaptă
activitatea abuzivă a făptuitorului. Pluralitatea de subiecți pasivi secundari
conduce la reținerea unui concurs de infracțiuni. Dacă în aceeași împrejurare cel
aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu întrebuințează expresii jignitoare,
amenință ori exercită acte de violență asupra mai multor persoane, se vor reține
atâtea infracțiuni câte persoane vătămate sunt.
Latura obiectivă Elementul material se realizează printr-o acțiune, ce poate îmbrăca mai multe
modalități alternative.
La alin. 1 elementul material constă în întrebuințarea de expresii jignitoare.
Noțiunii de expresii jignitoare îi poate fi dat un înțeles mai larg, care să cuprinsă
și gesturile jignitoare, pentru că textul nu se referă la expresii verbale
jignitoare.
La alin. 2 elementul material este cel al infracțiunilor de amenințare și lovire sau
alte violențe.
Săvârșirea mai multor acte materiale de natură diferită, dar în aceeași
împrejurare conduce la reținerea unei singure infracțiuni de purtare abuzivă în
varianta cea mai gravă, în care sunt absorbite variantele mai ușoare.
Urmarea imediată principală constă într-o stare de pericol pentru buna
desfășurare a relațiilor de serviciu. Dacă infracțiunea s-a produs prin exercitarea
de violențe fizice va exista și o urmare imediată secundară, constând în atingerea
adusă integrității fizice sau sănătății persoanei.
Legătura de cauzalitate – rezultă ex re în ce privește modalitățile elementului
care au urmare o stare de pericol. Atunci când a fost afectată integritatea
corporală a persoanei, trebuie dovedită legătura de cauzalitate între elementul
material și urmarea imediată.
Latura subiectivă Vinovăția: intenția directă sau indirectă
Sunt situații în care subiectul activ este îndreptățit să uzeze forța pentru a-și
îndeplini îndatoririle de serviciu, cu condiția ca acest mod de a proceda să
constituie unica posibilitate de executare a acestor îndatoriri.
Forme Tentativa nu se sancționează. Consumarea are loc la momentul producerii
elementului material. Dacă faptele se produc la anumite intervale de timp, în
realizarea aceleiași rezoluții infracționale, se poate reține forma continuată a
infracțiunii.
Variante - o variantă tip la alin 1 și o variantă agravată la alin 2 când fapta este comisă
prin amenințarea ori lovire sau alte violențe.
- fapta reglementată la alin 2 este, în realitate, variantă agravată a infracțiunilor
de amenințare și loviri sau alte violențe.
Sancțiuni închisoarea alternativ cu amenda în alin 1
- varianta de la alin 2- pedeapsa prevăzută de lege pt norma de incriminare la
care face referire, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.

44
Art. 297 Abuzul în serviciu
1. Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act
sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare intereselor
legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la
2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.
2. Cu aceeași pedeapsă se sancționează fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor
de serviciu, îngrădește exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o
situație de inferioritate pe temei de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare
sexuală, apartenență politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție
HIV/SIDA.
Obiect juridic Relațiile sociale care asigură buna desfășurare a relațiilor de serviciu.
Infracțiunea poate avea și un obiect juridic adiacent constând în relațiile
sociale privind ocrotirea patrimoniului, atunci când prin comiterea ei se
produce un prejudiciu.
Obiect material Nu are, dar, în măsura în care activitatea infracțională se exercită asupra
unui bun material, acesta va reprezenta obiectul material secundar.
Subiecți Subiectul activ este funcționarul public așa cum este definit în art 175 dar și
persoanele indicate în art 308. O altă condiție necesară pt angajarea
răspunderii penale este existența unui raport de serviciu, deoarece fapta
trebuie comisă în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Participația este
posibilă sub toate formele, dar în cazul coautoratului trebuie îndeplinite
condițiile prevăzute de lege pentru subiectul activ.
Atunci când subiect activ este funcționarul public (sau privat, în cazul art
308) persoana juridică nu poate răspunde penal, deoarece nu poate avea
această calitate.
Subiectul pasiv principal al infracțiunii este instituția publică, autoritatea
publică, persoana juridică, funcționarul public prevăzut de art 175 alin 2
pentru care lucrează subiectul activ, deoarece prestigiul, reputația acestora
are de suferit. Subiectul pasiv adiacent este persoana ale cărei interese au
fost lezate prin săvârșirea faptei. De ex. în situația în care funcționarul
public îngrădește exercitarea unui drept al unei persoane pe temei de
origine etnică, instituția în care este angajat funcționarul va fi subiect pasiv
principal iar persoana fizică ale cărei interese au fost lezate va fi subiect
pasiv secundar.
Latura obiectivă Elementul material.
În textul inițial, varianta tip a infracțiunii (alin 1) putea fi comisă printr-o
inacțiune (omisiune) – neîndeplinirea unui act- sau printr-o acțiune
(comisiune) – îndeplinirea unui act în mod defectuos. Neîndeplinirea unui
act presupune omisiunea cu știință de a-l efectua, deși, potrivit atribuțiilor
de serviciu, îndeplinirea era obligatorie.
S-a arătat în doctrină că îndeplinirea defectuoasă a unui act înseamnă
îndeplinirea neadecvată a actului respectiv. „Defectuozitatea în îndeplinire
poate privi conținutul, forma sau întinderea îndeplinirii, momentul
efectuării, condițiile de efectuare”. Se poate reține această variantă a
elementului material și în situația în care a fost întocmit sau eliberat un act
în care se atestă în mod nereal o situație de fapt. Astfel, instanța a reținut că
fapta inculpaților (viceprimar și, respectiv, secretar al primăriei unei comune)
de a fi eliberat unei persoane, în lipsa unei hotărâri a comisiei pentru
aplicarea Legii nr. 18/1991 – singura abilitată să decidă în această privință –

45
 o adeverință prin care se atestă, în mod nereal, că s-a anulat procesul-verbal
de punere în posesie a părții vătămate asupra unui teren, adeverință pe care
persoana beneficiară a depus-o la instanța de judecată, obținând câștig de
cauză într-un proces de servitute, constituie nu doar infracțiunea de fals
intelectual, ci și infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor, în concurs.
S-a reținut că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în
serviciu fapta inculpatei care, în calitate de agent poștal, a primit spre
comunicare o sentință civilă, a introdus actul în scândurile de la gard, după
care a făcut mențiunea pe dovada de comunicare că a afișat actul pe ușa
principală a locuinței, astfel încât actul nu a ajuns în posesia destinatarului –
parte vătămată.
Fapta psihologului din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și
Protecția Copilului, care nu și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu
privind evaluarea psihologică a minorului supus actelor de violență de către
asistentul maternal, evaluarea psihologică a asistentului maternal și
consilierea psihologică a minorului, în condițiile în care minorul i-a adus la
cunoștință actele de violență la care a fost supus, cauzând o vătămare a
drepturilor minorului la viață, integritate corporală și dezvoltare psihică
armonioasă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în
serviciu.
Prin decizia CCR 405/2016 s-a decis că dispozițiile alin. 1 sunt constituționale
în măsura în care prin sintagma îndeplinește în mod defectuos se înțelege
îndeplinește prin încălcarea legii.
Deși dispozitivul deciziei se referă la sintagma îndeplinește în mod defectuos
, din considerentele deciziei reiese că interpretările date de Curte vizează
ambele modalități ale elementului material al variantei prevăzute în alin 1
al art 297.
În varianta reglementată în alin 2. elementul material constă în îngrădirea
exercitării unui drept ori crearea unei situații de inferioritate pe temei de
rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală,
apartenență politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică
necontagioasă sau infecție HIV/SIDA. Elementul material poate fi realizat
atât prin acțiune (încadrarea unei persoane într-o funcție inferioară
pregătirii sale) cât și prin inacțiune (refuzul de a înscrie o persoană la un
concurs pe temei de apartenență politică).
Nu prezintă relevanță dacă făptuitorul a încălcat una sau mai multe atribuții
de serviciu sau dacă a realizat doar o modalitate a elementului material.
In DCC nr. 405 din 15 iunie 2016 Curtea a subliniat că din perspectiva
principiului ultima ratio în materie penală nu este suficient să se constate că
faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această
atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate,
care să justifice sancțiunea penală.Curtea reține că sarcina aplicării
principiului ultima ratio revine, pe de-o parte, legiuitorului, iar pe de altă
parte, organelor judiciare chemate să aplice legea.
Caracterul extrem de general al elementului material a determinat doctrina
să considere că această infracțiune are caracter subsidiar, urmând să se
rețină doar în situația în care nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale
altei infracțiuni (contra serviciului, patrimoniului). Acest criteriu al
subsidiarității nu este evidențiat printr-o expresie specifică, în cadrul textului
infracțiunii, motiv pentru care nu este întotdeauna aplicat în practică. Astfel,

46
 există soluții în care pentru o unică faptă s-a reținut un concurs formal de
infracțiuni, în unele situații ambele fiind infracțiuni de serviciu, și soluții în
care s-a reținut o altă infracțiune motivându-se nereținerea infracțiunii de
abuz în serviciu prin prisma aplicării principiului subsidiarității.
- nu prezintă relevanță dacă făptuitorul a încălcat una sau mai multe atribuții
de serviciu sau dacă a realizat o singură modalitate a elementului material
Se va reține o singură infracțiune și nu concurs.

Urmarea imediată: în cazul variantei de la alin 1, urmarea imediată constă

într-o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei
persoane fizice sau ale unei persoane juridice.
Pentru varianta de la alin 2 urmarea imediată constă în îngrădirea
drepturilor unei persoane sau crearea unei situații de inferioritate.
Legătura de cauzalitate: trebuie dovedită legătura de cauzalitate între
activitatea infracțională și urmarea imediată.

Latura subiectivă Vinovăția: intenția directă sau indirectă în cazul faptei prevăzute la alin 1.
În cazul faptei prevăzute la alin 2, vinovăția trebuie să subziste sub forma
intenției directe, determinate de existența unui mobil.
În cazul variantei de la alin 2 trebuie ca activitatea infracțională să fie
determinate de existența unui mobil, în sensul că îngrădirea exercitării unui
drept sau crearea unei situații de inferioritate să se facă pe temei de rasă,
naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală,
apartenență politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă
sau infecție HIV/SIDA.
Forme Tentativa nu se sancționează și nu este nici posibilă în situația în care
elementul material constră într-o inacțiune.
Consumarea are loc în momentul producerii urmării imediate. Infracțiunea
poate îmbrăca forma continuată dacă actele material sunt comise la diferite
interval de timp (de ex. funcționarul refuză în repetate rânduri să dea curs
unei creri formulate de o persoană, cauzându-I o pagubă) sau forma
continua, dacă activitatea infracțională are o anumită durată de timp (ex.
atunci când modalitatea elementului material constă în crearea de către un
funcționa public cu funcție de conducere a unei situații de inferioritate la
locul de muncă pentru un angajat pe motiv de rasă, etc. situație care
durează o perioadă de timp).
Variante o variant tip reglementată la alin1 și una asimilată la alin 2. Dacă faptele
îndeplinesc elementele constitutive ale ambelor infracțiuni, se va reține o
singură infracțiune.
- o variantă atenuată prin raportare la art 308
Sancțiuni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de
a ocupa o funcție publică.

Art. 298 Neglijența în serviciu

Încălcarea din culpă de către un funcționar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea
acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o
vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane
juridice, se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

47
 Obiect juridic constă în protejarea valorilor sociale privind buna desfășurare a relațiilor de
serviciu și realizarea cu diligență a atribuțiilor de serviciu de către
funcționarii publici sau persoanele prevăzute la art 308.Cp
Obiect material are obiect material secundar doar în situația în care fapta vizează un bun
aparținând patrimoniului unuei persoane fizice sau juridice sau corpul unei
persoane.
Subiecții Subiectul activ este funcționarul public (definit în art 175) sau persoanele
infracțiunii care exercită permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație o
însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele
prevăzute la art 175 alin 2 ori în cadrul oricărei persoane juridice. Ca și în
cazul infracțiunii de abuz în serviciu, pt existența infracțiunii este necesară
existența unui raport de serviciu.
Subiectul pasiv principal este persoana juridică în serviciul căreia se află
subiectul activ. Subiectul pasiv adiacent este persoana ale cărei interese
legale au fost lezate prin săvârșirea faptei.
Latura obiectivă Elementul material constă în încălcarea unei atribuții de serviciu prin
neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă. Ca atare,
elementul material poate consta într-o acțiune sau inacțiune, fiind
asemănător cu cel al infracțiunii de abuz în serviciu. De asemenea,
nerespectarea, din culpă, a unui ordin dat de un superior, dacă acesta este
legal și se referă la atribuțiile de serviciu ale funcționarului poate constitui
element material al infracțiunii. Astfel, în practică, s-a reținut că fapta
inculpatului care, având ca însărcinare din partea administratorului societății
comerciale în care lucra executarea unor acte de primire-predare a unor
mărfuri, pe care din culpă nu le-a realizat, producând pagubă societății,
reprezintă infracțiunea de neglijență în serviciu.
Neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu presupune omisiunea de a îndeplini
total sau partial o sarcină de serviciu. S-a rețiut astfel că fapta polițistului,
însărcinat cu evidența proceselor-verbale de contravenție și valorificarea lor
prin dare în plată, de a nu-și îndeplini timp de un an această obligație, cu
urmarea că s-a împlinit termenul de prescripție pt executarea obligației de
plată în cazul mai multor amenzi contravenționale constituie infracțiunea de
neglijență în serviciu.
Îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu înseamnă îndepliirea
nediligentă, astfel încât este posibilă producerea unei pagube pentru
angajator. Astfel, s-a reținut că fapta pădararului, care, pt a justifica lipsa
arborilor, întocmește în fals procese-verbale de contravenție, fără să le pună
în executare, constituie infracțiunea de neglijență în serviciu și nu abuz în
serviciu. Instanța a arătat că, prin fapta sa, inculpatul nu a produs o
vătămare a intereselor legale a persoanelor pt care a întocmit în fals
procesele verbale, deoarece acestea nu au fost puse în executare.
Prin decizia CCR 518/2017 CCR a constatat că dispozițiile art 298 sunt
constituționale în măsura în care prin sintagma ”îndeplinirea ei defectuoasă”
se înțelege ”îndeplinirea prin încălcarea legii.
Urmarea imediată: constă în crearea unei pagube sau o vătămare a
drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane.
Legătura de cauzalitate joacă un rol esential, deoarece poate fi atrasă
răspunderea penală și pt alte persoane decât cele care au comis acțiunea
sau inacțiunea producătoare de prejudicii sau încălcarea drepturilor sau
intereselor legitime ale unei persoane, dacă aceste persoane au calitatea
cerută de lege și dacă și-au exercitat neglijent atribuțiile de serviciu.

48
 În acest sens, a fost reținută infracțiunea de neglijență în serviciu în cazul
neîndeplinirii corespunzătoare de către funcționar, timp de 1 an și jumătate,
a obligației sale de serviciu de a efectua periodic controlul gestiunilor din
unitate, faptă ce se află în raport de cauzalitate cu însușirea banilor de către
casierul gestionar. Acesta din urmă, în cazul unor controale corespunzătoare,
nu ar fi avut posibilitatea să delapideze, în mod repetat și sistematic,
importante sume de bani. Prejudiciul fiind cauzat de concursul dintre fapta
funcționarului cu atribuții de control și fapta delapidatorului, ambii sunt
ținuți să răspundă pt acoperirea acestuia.
Latura subiectivă Vinovăția: culpa simplă sau cu prevedere. Este posibil ca funcționarul public
(sau persoana prevăzută la art. 308 C. pen) să își încalce unele atribuții, dar
fapta cauzatoare de prejudicii să nu fie totuși săvârșită cu vinovăție.
Forme Tentativa nu este posibilă în cazul acestei infracțiuni, fiind una care se
comite din culpă. Infracțiunea se consumă în momentul în care s-a produs
vreuna din urmările immediate prevăzute de lege.
Variante Infracțiunea prezintă o variant tip în art 298 și o variantă agravată în art 309
Sancțiuni închisoare alternative cu amenda

49