Sunteți pe pagina 1din 4

nteracționăm frecvent cu instituțiile statului și implicit cu funcționarii publici,

acele persoane angajate în mod special pentru a ne facilita accesul la


anumite drepturi și interese legitime, dar suntem conștienți de faptul că putem
solicita tragerea la răspundere a funcționarului public care a acționat cu
neglijenta in serviciu, din culpă (greșeală) în ceea ce privește atribuțiile sale
de serviciu în situația în care prin fapta sa ne cauzează în mod direct un
prejudiciu?
Spre exemplu, pierderea unui termen important într-un litigiu datorită
neîndeplinirii unui act administrativ, la timp, de către funcționarul public ar putea
fi un motiv destul de întemeiat pentru a depune o plângere împotriva
funcționarului public care a săvârșit, din culpă, infracțiunea de neglijenta in
serviciu.
 

În Codul penal de la 1936 la art. 242 infracțiunea pe care o cunoaștem astăzi


era incriminată sub denumirea neglijența în funcțiuni, iar aceasta era aplicată
doar gestionarilor care aveau ca obiect apărarea patrimoniului public. Ulterior
această infracțiune a fost extinsă către toți funcționarii publici.
 
Seriozitatea și profesionalismul sunt doar două dintre elementele cheie care
trebuie să se reflecte neapărat în personalitatea unui funcționar public, în
special asupra funcționarilor publici care profesează în domeniul juridic,
administrativ deoarece considerăm că este absolut necesar și important
totodată să se evite cu orice preț greșelile de natură umană, materială pe
terenul judiciar întrucât efectele pot fi devastatoare pentru persoanele
prejudiciate, afectate în mod direct ca urmare a săvârșirii aceste infracțiuni
asupra acestora, chiar și din culpă.
Art. 298 Cod penal – Neglijenta in serviciu constă în „Încălcarea din culpă de către un funcţionar public a
unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se
cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei
persoane juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.”

Analizând infracțiunea de neglijenta in


serviciu observăm următoarele:
 
Obiectul juridic al infracțiunii de neglijenta in serviciu cuprinde apărarea și
protejarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice sau juridice
împotriva tuturor formelor de abuz exercitate de către funcționarii publici, chiar și
fără ca aceștia din urmă să aibă o oarecare formă de intenție în a prejudicia
aceste persoane. Obiectul juridic constă de asemenea și în protejarea
raporturilor și a bunei desfășurări a atribuțiilor de serviciu.
De asemenea, obiectul juridic al acestei infracțiuni cuprinde și relațiile sociale
care fac referire la asigurarea desfășurării, în condiții optime și legale a
activității exercitate de către persoanele fizice sau juridice.
Infracțiunea de neglijenta in serviciu nu are obiect material însă, prin excepție,
când fapta este săvârșită împotriva unor anumite bunuri individual
determinate sau chiar împotriva unor persoane, acestea ar putea fi
considerate drept obiect material al infracțiunii de neglijenta in serviciu.
Subiectul activ al infracțiunii este calificat prin funcția pe care o exercită și
anume cea de funcționar public. În sensul legii penale, art. 175
NCP menționează că, Funcționarul public este persoana care, cu titlu
permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație:
1. exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul
realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești;
(procurori, judecători, deputați, senatori, Președintele României).
2. exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice
natură; (primarii, funcționarii publici cu statut special, polițiștii).
3. exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii
autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu
capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului
de activitate al acesteia. (guvernatorul Băncii Naționale a României).
Nu trebuie să omitem faptul că, în calitate de subiect activ al infracțiunii de
neglijenta in serviciu se încadrează de asemenea și persoanele asimilate
funcționarului public. Astfel, alin (2) al aceluiași articol precizează faptul că,
funcționarul public, din perspectiva legislației penale, este și persoana care
exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile
publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire
la îndeplinirea respectivului serviciu public. Exemple: notarii publici, executorii
judecătorești, experții.
Desigur, există posibilitatea ca persoanele enumerate anterior să angajeze la
rândul lor, cu contract individual de muncă alte persoane (care ar putea să
aibă studii de specialitate sau nu) existând astfel riscul săvârșirii infracțiunii de
către aceste persoane, caz în care ne vom afla în prezența unei variante
atenuate a infracțiunii care ar putea avea drept consecințe: desfacerea
contractului individual de muncă, răspunderea disciplinară, patrimonială a
salariatului care a săvârșit infracțiunea de neglijenta in serviciu și în unele
cazuri mai grave, răspunderea penală.
Subiectul pasiv este statul și în subsidiar persoana fizică sau juridică care tocmai a
suferit o pagubă ori o vătămare a drepturilor și intereselor legitime prin activitatea
infracțională a funcționarului public sau a persoanei asimilate funcționarului
public.
Având în vedere latura obiectivă a infracțiunii de neglijenta in
serviciu, elementul material constă în:
 neîndeplinirea unui act ce intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului
public.
 îndeplinirea într-un mod defectuos a atribuțiilor de serviciu de către
funcționarul public.
 condiția ca actul respectiv să se afle printre atribuțiile de serviciu.
Urmarea imediată constă în mod obișnuit în producerea unei pagube (a unui
prejudiciu) asupra unei persoane fizice sau juridice, dar pot fi încălcate și
anumite interese sau drepturi legitime.
Legătura de cauzalitate: Există o legătură de cauzalitate între activitatea
infracțională săvârșită de către funcționarul public însărcinat să îndeplinească
anumite acte și urmarea, vătămarea sau prejudiciul produs. În toate situațiile
prejudiciul trebuie dovedit.
Latura subiectivă în ceea ce privește neglijenta in serviciu, este caracteristică
prin faptul că, funcționarul public săvârșește, din culpă, o îndatorire care are
legătură cu serviciul, cu munca pe care o exercită în mod frecvent sau
temporar, conform contractului individual de muncă sau actului normativ prin
care a fost numit în funcție (decret judecători, procurori).
Există două modalități ale culpei:
Culpa cu prevedere se identifică prin faptul că autorul a prevăzut rezultatul,
urmările faptelor sale, dar a socotit temeinic că acestea nu se vor produce.
Culpa fără prevedere se identifică prin faptul că autorul faptei nu a prevăzut
rezultatul, urmările faptelor sale deși putea și trebuia să le prevadă.
Varianta atenuată a infracțiunii de neglijenta in serviciu se concretizează prin
fapta persoanelor prevăzute la art. 175 alin (2) NCP.
Varianta agravată a infracțiunii de neglijenta in serviciu este caracteristică prin
neglijența funcționarului public care, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu,
a produs, din culpă, păgubirea unei persoane fizice sau juridice. Caracterul
păgubitor este absolut necesar pentru a se reține infracțiunea de neglijenta in
serviciu. Cu privire la întinderea prejudiciului observăm că forma legală
actuală, în vigoare a infracțiunii de neglijenta in serviciu nu menționează un
anumit prag ce trebuie atins pentru reținerea infracțiunii; cu privire la
prejudiciu legiuitorul rezumându-se superficial la formularea “dacă prin aceasta
se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime”.
Această formulare interpretabilă, lipsită de claritate și previzibilitate a ridicat
probleme de constituționalitate tocmai datorită incertitudinii cu privire la
însemnătatea prejudiciului, unii autori considerând că subiectul activ al
infracțiunii trebuie tras la răspundere chiar și pentru prejudicii infime, alții
susținând opinia că răspunderea funcționarului public ar trebui să intervină
doar în cazul producerii unor pagube materiale catalogate ca fiind mai
însemnate, produse ca urmare a încălcării legii. Spre exemplu un prejudiciu în
valoare de peste 2.000.000 lei produs unei persoane fizice sau juridice ca
urmare a neîndeplinirii sau a îndeplinirii defectuoase a atribuțiilor de serviciu
din partea funcționarului public.
Așadar, vom expune în ultima secțiune a acestui articol considerente cu privire
la Decizia nr. 518/2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate art.298 din
Codul penal  referitoare la infracțiunea de neglijenta in serviciu.
Forme: Actele pregătitoare NU sunt posibile deoarece tipicitatea infracțiunii are
în vedere existența culpei ca formă a vinovăției. Dacă ar exista posibilitatea
pregătirii prealabile a actelor infracționale am fi în prezența intenției drept
formă a vinovăției. Tentativa NU este posibilă tocmai datorită motivelor
enumerate anterior. Consumarea faptei se produce în momentul în care se
produce un prejudiciu unei persoane fizice sau juridice sau acestora din urmă li
se încalcă drepturile și interesele legitime ca urmare a neîndeplinirii actelor
sau a îndeplinirii defectuoase a acestora de către funcționarul public aflat în
exercitarea atribuțiilor de serviciu. Infracțiunea de neglijenta in serviciu nu
poate fi comisă în formă continuată.
Cu privire la pedeapsă, infracțiunea de neglijenta in serviciu, în varianta tip se
pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
Pentru varianta atenuată, limitele de pedeapsă se vor reduce cu o treime, iar în
cazul variantei agravate aceste limite se vor majora la jumătate.
 

S-ar putea să vă placă și