INFRACŢIUNI DE SERVICIU

Obiectul juridic generic este alcătuit din relaţiile sociale privitoare la normala evoluţie a
relaţiilor de serviciu, în acest sens pretinzându-se o anumită conduită funcţionarilor publici sau
privați ori, în alte cazuri, oricărei persoane care prin acţiunea sa poate periclita aceste relaţii
sociale.

Obiectul material la aceste infracţiuni poate exista, el fiind însăşi obiectivarea atribuţiilor de
serviciu, actele materiale ce încorporează atribuţiile făptuitorului.

La unele infracţiuni poate apărea şi o valoare concretă corespunzătoare obiectului juridic special
adiacent, cum este cazul faptelor incriminate în art. 296 C.p. - purtare abuzivă, 297 C.p. – abuz
în serviciu și 298 C.p. – neglijență în serviciu).

Subiectul activ la majoritatea infracţiunilor este particularizat de lege. El este un funcţionar

public (în sensul art. 175 C.p.), competent să înfăptuiască actul de serviciu prin intermediul
căruia s-a produs urmarea prevăzută de norma juridică, dar, potrivit prevederilor art. 308 C.p.,
cele mai multe dintre faptele incriminate pot fi săvârşite și de către sau în legătură cu persoanele
care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură
în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei
persoane juridice, adică se referă la „funcționarul privat”.

Violarea secretului corespondenței, divulgarea informaţiilor secrete de stat, neglijenţa în

păstrarea informaţiilor, obţinerea ilegală de fonduri și deturnarea de fonduri pot avea ca subiecţi
activi orice persoane, inclusiv funcţionarii publici sau privați.

Fapta există chiar dacă făptuitorul este competent să înfăptuiască numai o parte din actul
de serviciu în raport cu care s-a săvârşit infracţiunea.

Participaţia, în toate formele ei, este posibilă la toate infracţiunile. Coautoratul, la faptele
cu subiect activ calificat, va exista, în principiu, numai dacă valabilitatea actului de serviciu
prin intermediul căruia s-a produs urmarea socialmente periculoasă depinde de exercitarea
competenţei tuturor făptuitorilor.

Subiectul pasiv este, în principal, unitatea asupra căreia s-a răsfrânt urmarea prevăzută
de lege, fie în mod obiectiv, fie sub forma unei stări de pericol. Aceasta este fie o unitate
publică, fie o altă instituţie cu personalitate juridică. O excepție regăsim în art. 302 C.p.,
referitor la violarea secretului corespondenței, unde unitatea de drept public sau privat este
subiect pasiv doar la varianta agravată, dar și la art. 296 C.p.,unde subiectul pasiv poate fi și un
angajator persoană fizică.

La unele infracţiuni există şi un subiect pasiv secundar, dar indispensabil, care este persoana
fizică sau juridică prejudiciată într-un drept al său.
Situaţia premisă la infracţiunile cu subiect activ particularizat de lege constă în atribuţiile
făptuitorului de a îndeplini (total sau parţial) actul de serviciu care prilejuieşte săvârşirea
faptei.

În toate cazurile situaţia premisă se dovedeşte de către organul judiciar.

Latura obiectivă a infracţiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul constă într-o

acţiune sau inacţiune privitoare la un act de serviciu corespunzător subiectului pasiv şi care,
în principal, produce o lezare (sau uneori numai o stare de pericol) a relaţiilor sociale de serviciu
în unitatea respectivă sau o lezare ori punere în pericol a drepturilor unei alte persoane fizice
sau juridice.

Raportul de cauzalitate rezultă de cele mai multe ori ex re.

Vinovăţia făptuitorului constă în principal din intenţie directă sau indirectă şi în mod
excepţional din culpă (art. 298, 303, 304 și 305 C.p.).

Formele de care legea leagă răspunderea penală nu cuprind actele de pregătire şi tentativa
(cu excepția infracțiunilor de delapidare – art. 295, obţinerea ilegală de fonduri – art. 306 și
deturnarea de fonduri – art. 307 C.p., unde tentativa este incriminată).

Consumarea faptei depinde de elementul material şi de producerea urmării prevăzute de

lege, având în vedere caracterul de infracţiune de pericol, dar şi de rezultat în anumite
cazuri.

Conform art. 308 C.p., dispoziţiile art. 289-292, 295, 297-300 şi 304 privitoare la funcţionarii
publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele
care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură
în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei
persoane juridice, în acest caz al „funcționarilor privați” limitele speciale ale pedepselor
reducându-se cu o treime.

Art. 309 C.p. prevede că, dacă faptele prevăzute în art. 295, art. 297, art. 298, art. 300, art.
303, art. 304, art. 306 sau art. 307 au produs consecinţe deosebit de grave (adică o paguba mai
mare de 2 milioane lei, potrivit art. 183 C.p.), limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege
se majorează cu jumătate.

DELAPIDAREA (ART. 295 C.P.)

Art. 295. - (1) Însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul
său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le
administrează se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului
de a ocupa o funcţie publică.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Delapidarea rămâne în continuare ca o infracțiune care protejează, chiar dacă numai în
subsidiar, patrimoniul oricărei persoane juridice.

Noțiune. Delapidarea înseamnă sustragerea, efectuată de un gestionar sau administrator, a unui

bun (în mod logic bun mobil, chiar dacă textul se referă la „alte bunuri”) din avutul a cărui
răspundere materială o are.

Obiectul infracţiunii. Delapidarea are azi ca obiect juridic special relaţiile sociale de serviciu
din unităţile publice sau relaţiile sociale specifice scopului existenţei oricăror alte persoane
juridice care funcţionează potrivit legii, legea acordând prin această incriminare protecţie bunei
desfăşurări a relaţiilor de serviciu din unităţile publice sau persoanele juridice private.

În subsidiar se acordă protecție relațiilor sociale de natură patrimonială care reclamă, pentru
existenţa şi dezvoltarea lor, din partea gestionarilor sau administratorilor unui patrimoniu
aparţinând unei persoane juridice să nu sustragă bunurile care formează obiectul gestiunii sau
administrării respective.

Delapidarea are ca obiect material numai bunurile mobile aflate în gestiunea sau administrarea
unui funcţionar. Legea enunţă obiectul material al faptei prin expresia: „bani, valori sau alte
bunuri”.

„Bani” = biletele de bancă şi monedele româneşti sau străine care au putere circulatorie.

„Valori” = înscrisurile care încorporează un drept de creanţă realizabil în bani (cecuri,

obligaţiuni, titluri de depozit, titluri de credit ş.a.), metale sau pietre prețioase (inclusiv
bijuterii), bunuri cu valoare de patrimoniu etc..

„Alte bunuri" = bunurile mobile corporale, altele decât banii sau valorile, care au la rândul lor
o valoare economică şi fac parte din sfera de gestionare sau administrare a subiectului activ.

 Bunul ajuns din eroare în gestiunea sau administrarea unităţii poate fi obiect
material al delapidării.
 Bunul mobil sustras trebuie să fi intrat efectiv în sfera de gestionare sau
administrare, ca un rezultat al unui act de serviciu.

Momentul intrării bunurilor în patrimoniu, din punctul de vedere al materiei delapidării, este
dat de o situaţie de fapt care nu trebuie să aibă neapărat şi o reflectare în evidenţele gestiunii.
Dacă gestionarul, preluând bunurile, sustrage din ele mai înainte de a întocmi formele de intrare
în gestiune, săvârşeşte infracţiunea de delapidare.

Fapta se poate comite numai în legătură cu bunuri care există realmente în gestiune,
indiferent de locul amplasării lor.

 Nu vor putea constitui obiect material al delapidării bunurile în legătură cu care

nu este în niciun mod angajată răspunderea civilă a unităţii. Din această categorie
fac parte, spre exemplu, bunurile proprietatea unor persoane, care sunt introduse de
gestionar, din diverse motive, în gestiunea sa (spre exemplu, bunurile tăinuite de
gestionar în depozitul său sau bunuri care sunt proprietatea gestionarului etc.).
Vor constitui obiect material al delapidării bunurile asupra cărora există drept de creanţă al
unei persoane câtă vreme însă bunul nu a ieşit efectiv din patrimoniul administrat sau gestionat.
Spre exemplu, sumele de bani datorate de unitate unor persoane fizice sau juridice nu vor fi
considerate ieşite din patrimoniu decât în momentul efectivei achitări a obligaţiei băneşti
respective.

În acest sens, va săvârşi o delapidare şi nu o altă infracţiune funcţionarul însărcinat cu plata

unor sume de bani către anumite persoane (casier) care îşi însuşeşte integral sau parţial aceşti
bani mai înainte de a-i fi predat, în fapt, creditorilor.

Plusurile în gestiune, înţelese ca fiind adaosuri rezultate din natura bunurilor ori din activitatea
de serviciu a gestionarului sau administratorului, aparţin unităţii chiar dacă provenienţa lor are
un caracter fraudulos, putând constitui obiect al infracţiunii de delapidare.

Mijloacele de plată străine pot şi ele constitui obiectul material al delapidării, ca şi bunurile
depozitate de anumite persoane (de exemplu la garderobă sau bagaje de mână).

Subiecţii. Subiectul activ al delapidării este circumstanţiat de lege. El este un funcţionar

public care gestionează sau administrează bunuri mobile corporale aparţinând unei
persoane juridice sau interesând acest patrimoniu ori o persoană fizică acționând pentru
o persoană juridică de drept privat sau pentru o persoană fizică definită la art. 175 alin. 2
C.p. (potrivit prevederilor art. 308 C.p.).

„Funcţionar public” = ceea ce defineşte art. 175 C.p.. Neîndeplinirea acestei cerinţe sau a celei
prevăzute de art. 308 C.p. (persoană acționând ca „funcționar privat”) împiedică incidenţa art.
295 C.p..

„Gestionar” = angajatul unei persoane juridice, care are ca atribuţii principale de serviciu
primirea, păstrarea şi eliberarea de bani, valori sau alte bunuri aflate în patrimoniul unităţii
respective. Funcţionează după Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea
de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autorităţilor
sau instituţiilor publice şi are răspunderea corespunzătoare.

„Administratorul” = funcţionarul public sau persoana din cadrul unei persoane juridice care
are ca atribuţii de serviciu efectuarea de acte de dispoziţie referitoare la starea şi circulaţia
bunurilor din patrimoniul persoanei juridice.`

Administrarea este o activitate tipică de conducere, implicând realizarea unor acte de

planificare, contractare, repartizare, aprovizionare, livrare etc. privind patrimoniul unităţii.

Administratorul are un contact material indirect cu bunurile (prin intermediul gestionarului sau
al altor persoane).

Administrator este, de exemplu, contabilul şef al unităţii, ca şi preşedintele asociaţiei de

proprietari [1].
1. Decizia nr. III a Curţii Supreme de Justiţie, Secţiile unite, din 2.12.2002, publicată în M.Of.
partea I nr. 113 din 24.02.2003.

Participaţia. Coautoratul este posibil la infracţiunea de delapidare numai atunci când autorii
au calitatea cerută de lege pentru subiectul activ în raport cu aceleaşi bunuri care au constituit
obiectul sustragerii. Spre exemplu, făptuitorii sunt doi gestionari ai aceluiaşi depozit de mărfuri
sau sunt un gestionar şi un administrator la acelaşi magazin. Pentru a exista coautoratul,
colaborarea infracţională trebuie să fie atât obiectivă, cât şi subiectivă.

Atribuţiile de gestionar sau administrator nu se cer în mod obligatoriu şi pentru instigatori sau
complici. Aceştia pot fi chiar din afara unităţii căreia îi aparţin bunurile.

Conţinutul infracţiunii de delapidare. Latura obiectivă. Fapta se săvârşeşte în modalităţi

prin care legea le prevede restrictiv. Acestea sunt: însuşirea, folosirea, traficarea.

Prin „însuşire” înţelegem ceea ce în materia furtului am definit drept „luare a bunului”.
Făptuitorul scoate bunul definitiv din posesia unităţii, al cărei patrimoniu, prin urmare, este
diminuat, trecându-l în sfera sa de stăpânire. Nu sunt incidente dispoziţiile art. 295 C.p. atunci
când se constată o lipsă în gestiune a cărei cauză nu s-a dovedit că a fost însuşirea, folosirea sau
traficarea valorilor respective de către gestionar sau administrator.

„Folosirea” semnifică luarea temporară a bunului din patrimoniul unităţii pentru a fi întrebuinţat
în mod fraudulos. Caracteristic acestei modalităţi este readucerea bunului în gestiune.

„Traficarea” este o folosire a bunului (de către un terț) în urma căreia subiectul activ al
delapidării obţine un folos material.

Folosul material este însă altul decât acela care constă în chiar valoarea de întrebuinţare
a bunului. Spre exemplu, gestionarul împrumută un aparat TV din gestiune unei persoane,
pentru o perioadă determinată, primind pentru aceasta o sumă de bani.

Însuşirea, folosirea sau traficarea pot fi săvârșite în interesul autorului sau al unei alte persoane.

Urmarea infracţiunii constă în atingerea (sau posibilitatea acesteia, ca în cazul tentativei) ce

se aduce patrimoniului unităţii prin aceea că bunul este sustras (definitiv sau temporar) de către
gestionar sau administrator și trecut în patrimonul său ori numai valoarea de întrebuințare este
însușită.

Caracteristic urmării imediate a delapidării este o pagubă care se produce realmente,

fiind necesară dovedirea întinderii acestei urmări mai ales pentru urmările deosebit de
grave. Având în vedere caracterul de infracțiune de serviciu al delapidării (infracțiune de
pericol în esență), este criticabilă situația creată de Codul penal, care a plasat în acest capitol
infracțiunea de delapidare.

Paguba va coincide cu valoarea bunului în cazul însuşirii sau cu valoarea uzurii lui (valoarea
de întrebuințare) în situaţia traficării sau folosirii.
Prejudiciul (aspect esenţial al laturii civile a cauzei) nu se confundă cu „urmarea” ca element
component al laturii obiective a infracţiunii.

Raportul de cauzalitate apare la infracţiunea de delapidare numai dacă suntem în prezenţa

unei reale însuşiri, folosiri sau traficări.

Latura subiectivă. Fapta se săvârşeşte numai cu intenţie (directă sau eventuală). Existenţa
vinovăţiei presupune cunoaşterea exactă de către gestionar sau administrator a apartenenţei
bunurilor respective la patrimoniul unităţii.

Scopul faptei este cuprins în înseşi noţiunile de „însuşire”, „folosire”, „traficare”, ca atare
dovedirea elementului material al faptei ilustrează de îndată existenţa intenţiei.

Mobilul faptei nu are relevanţă din moment ce făptuitorul a înţeles să-şi realizeze avantaje
materiale pe seama patrimoniului unităţii, dar el poate sluji la dimensionarea mai bună a
pericolului faptei.

Formele infracţiunii. Actele preparatorii, neincriminate, pot uneori constitui infracţiuni

de-sine-stătătoare (spre exemplu, falsificarea unor documente contabile în vederea însuşirii
unor bunuri).

Tentativa este pedepsită (art. 295 alin. 2). Ea poate exista la toate cele trei forme ale
elementului material. În ceea ce priveşte însuşirea, tentativa există atunci când a început
activitatea de deposedare a unităţii de bunul respectiv, dar nu s-a ajuns la trecerea efectivă a
bunului în posesia făptuitorului, pentru ca acesta să realizeze o însuşire.

În situaţia folosirii sau traficării, există tentativă şi atunci când bunul a fost scos din patrimoniul
unităţii în vederea comiterii acestor acte ilicite, dar autorul nu a reuşit să le înfăptuiască.

Consumarea faptei se produce, raportat la cele trei ipostaze ale elementului material,
atunci când a avut loc însuşirea (apreciată după teoria apropriaţiunii), efectiva folosire
ori traficarea. Delapidarea poate avea formă continuată.

Practica judiciară reţine forma continuată a delapidării (deci infracţiune unică) şi în situaţia în
care autorul, casier la două gestiuni separate, dar în cadrul aceleiaşi unităţi, a sustras în mod
repetat valori din ambele gestiuni.

Variante şi sancţiuni. În art. 295 C.p. pedeapsa pentru delapidare este închisoarea de la 2 la 7
ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică, iar tentativa se pedepseşte,
potrivit alin. (2).

Potrivit art. 308 limitele de pedeapsă sunt reduse cu o treime,de la 1 an și 4 luni la 4 ani și 8
luni (în cazul „funcționarilor privați”), iar potrivit art. 309 C.p., delapidarea care a produs
consecințe deosebit de grave atrage majorarea cu jumătate a limitelor speciale ale pedepsei
prevăzute de lege (adică închisoarea de la 3 la 10 ani și 6 luni).
PURTAREA ABUZIVĂ (ART. 296 C.P.)
Noţiune. Întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană, ameninţarea ori lovirea
sau alte violenţe săvârşite de către cel aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu este
incriminată în art. 296 C.p.. [1]

Este o incriminare a unui comportament necorespunzător din partea oricărui angajat.

[1] Art. 296. - (1) Întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană de către cel aflat în
exercitarea atribuţiilor de serviciu se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.

(2) Ameninţarea ori lovirea sau alte violenţe săvârşite în condiţiile alin. (1) se sancţionează cu
pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o
treime.

Obiectul juridic special cuprinde relaţiile sociale care depind în existenţa şi evoluţia lor de
atitudinea deferentă, nonviolentă a angajatului în raporturile cu persoanele fizice. Aceste relaţii
sociale se referă, în primul rând, la serviciu, dar, în secundar, ele privesc şi importante atribute
ale omului (demnitatea, libertatea psihică, integritatea corporală sau sănătatea sa).

Subiectul activ este „cel aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu”, adică un funcţionar public
sau privat, dar și orice angajat la o persoană fizică, raporturile de serviciu nefiind un atribut ce
ține exclusiv de relațiile de muncă cu persoanele juridice.

Conţinutul constitutiv. Elementul material al faptei tipice consta în „întrebuinţarea de

expresii jignitoare”. Înţelesul acestei noţiuni coincide cu acela al elementului material al
infracţiunii de insultă (art. 205 C.p. anterior, azi considerat abrogat) ca infracțiune contra
demnității persoanei (reputației și onoarei). Elementul material al faptei se exercită nemijlocit
asupra subiectului pasiv imediat, care este prezent la locul unde se săvârşește fapta.

În cazul variantei agravate de la alin. 2, elementul material coincide cu acela de la infracţiunile

de ameninţare (art. 206 C.p.), respectiv lovirea sau alte violenţe (art. 193 C.p.).

Urmarea faptei are o structură complexă în sensul că, în principal, se creează o stare de pericol
pentru buna şi normala desfăşurare a relaţiilor de serviciu, iar în secundar se aducea atingere
onoarei şi reputaţiei persoanei. În cazul variantei agravate, subiectului pasiv nemijlocit i se
lezează şi libertatea psihică, sănătatea sau integritatea corporală.

Raportul de cauzalitate rezultă ex re, inclusiv în cazul variantei agravate de la alin. 2 (prin
raportare la art. 193 alin. 1 C.p.), şi legătura dintre faptă şi urmare nu trebuie dovedită. Legătura
de cauzalitate se dovedește la alin. 2 atunci când urmările sunt cele de la art. 193 alin. 2 C.p..

Subiectul pasiv care ripostează la o asemenea purtare abuzivă a unui funcţionar ce

îndeplineşte o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat nu săvârşeşte infracţiunea
de ultraj.

Latura subiectivă este caracterizată de vinovăție sub forma intenţiei, pentru ambele variante
de la alin. 1 și 2.
Forme şi sancţiuni. Tentativa, posibilă la unele modalități normative de săvârșire a faptei, nu
este incriminată. Infracţiunea poate avea un caracter continuat.

Sancţiunea este, pentru varianta simplă de la alin. 1, pedeapsa cu închisoarea de la o lună la 6

luni sau cu amendă (de la 120 la 240 de zile-amendă), iar în cazul agravantei de la alin. 2 fapta
se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune (amenințare, lovire), ale
cărei limite speciale se majorează cu o treime: închisoarea de la 4 luni la un an și 4 luni sau
amenda pentru amenințare, respectiv închisoarea de la 4 luni la 2 ani și 8 luni sau amenda pentru
lovire simplă și închisoarea de la 9 luni la 6 ani și 8 luni sau amenda, pentru producerea unor
leziuni traumatice.

Atunci când amenințarea cu lovirea precede lovirea, se va reține numai infracțiunea de lovire,
cu agravarea limitelor de pedeapsă.

Dacă amenințarea privește alte aspecte decât lovirea și va fi însoțită de lovire, se va reține
concurs de infracțiuni între amenințare și lovire, cu agravarea limitelor de pedeapsă cu o treime.

Atunci când prin violenţă s-au comis urmări care corespund art. 194 C.p., se reține un concurs
de infracţiuni între purtarea abuzivă (art. 296 alin. 2 C.p.) și vătămarea corporală (art. 194 C.p.).

ABUZUL ÎN SERVICIU (ART. 297 C.P.)

Noţiune şi caracterizare.

[1] Art. 297. - (1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu,
nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o
pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau
ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea
exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în exercitarea

atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează
pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică,
limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate,
boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.

Obiectul infracţiunii. Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale de serviciu,
pentru protejarea cărora este necesar ca orice funcţionar public să-şi îndeplinească atribuţiile
conform statutului său juridic, evitând astfel să aducă atingere intereselor legale ale unei
persoane.

În subsidiar, dar în intercondiţionare cu acest obiect juridic principal, sunt protejate relaţiile
sociale privitoare la interesele legale ale persoanelor fizice sau juridice (de drept public sau
privat), interese la care se referă, direct sau indirect, actul de serviciu. La alin. 2 obiectul juridic
special adiacent îl constituie relaţiile sociale privitoare la capacitatea juridică a persoanei fizice,
iar pe de altă parte, relaţiile sociale referitoare la egalitatea în drepturi a persoanelor.
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ este funcţionarul public, menţionat ca atare de textul de
lege, dar, în conformitate cu art. 308 C.p., fapta poate fi comisă și de un „funcţionar privat”.

Conţinutul infracţiunii. Latura obiectivă. Fapta se comite numai cu prilejul efectuării unui
act de serviciu la care autorul este îndreptăţit să procedeze. Elementul material la fapta
tip de la alin. 1 constă într-o acţiune ori o inacţiune. Autorul nu îndeplineşte actul de serviciu
atunci când trebuie să facă acest lucru ori, dimpotrivă, îl realizează, dar într-un mod
necorespunzător și vătămător.

Potrivit Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, s-a statuat că prevederile alin. 1 sunt
constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul
acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”, iar prin „lege” se înțelege legislaţia
primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului.

Rezultă că elementul material al abuzului în serviciu în varianta tip de la alin. 1 poate consta
exclusiv în încălcarea unei obligații stabilite prin lege în sens restrâns, iar nu și prin acte
normative de forță inferioară (hotărâri de guvern, ordine de ministru, hotărâri ale organelor
publice locale etc.) și categoric nu prin dispoziții ale unor alte persoane juridice.

Sarcinile de serviciu stabilite potrivit legislației muncii nu sunt obligații legale, iar încălcarea
lor nu poate constitui infracțiunea de abuz în serviciu.

În cazul alin. 2, fapta constă în îngrădirea exercitării unui drept al unei persoane ori crearea
pentru aceasta a unei situaţii de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă,
religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică
necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.

Urmarea infracţiunii constă, în principal, în atingerea adusă calităţii relaţiilor de serviciu din
unitatea în care îşi desfăşoară activitatea subiectul activ, fiind condiţionată, însă, de apariţia
unei vătămări aduse intereselor unei persoane (o pagubă – adică un prejudiciu patrimonial - ori
o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime, dar tot consacrate prin lege). Urmarea la alin.
2 constă, în principal, în starea de pericol ce apare pentru buna evoluţie a relaţiilor de serviciu,
această urmare fiind condiţionată însă de un prejudiciu moral sau material care se aduce
persoanei vătămate, prin îngrădirea exercitării unui drept al său sau prin crearea unei situații de
inferioritate.

Raportul de cauzalitate presupune nu numai dovedirea caracterului incorect al exercitării

atribuţiilor de serviciu de către autor, dar şi relevarea faptului că rezultatul acestei conduite
necorespunzătoare a fost, nemijlocit, o vătămare a drepturilor ori intereselor unei persoane.

La alin. 2 raportul de cauzalitate rezultă ex re.

Latura subiectivă. Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte fapta este numai intenţia (directă
sau indirectă). Latura subiectivă la alin. 2 este complexă, în sensul că pe lângă forma de
vinovăţie, care este intenţia, directă sau indirectă, legea prevede şi un anume mobil (cerinţă
esenţială), care-l determină pe autor să facă deosebiri de valoare între oameni pe criterii de rasă,
naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere,
vârstă, dizabilitate (handicap), boală cronică necontagioasă (eroare de reglementare!) sau
infecţie HIV/SIDA.

Formele infracţiunii şi sancţiunea. Actele de pregătire şi tentativa nu se pedepsesc.

Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului
de a ocupa o funcţie publică.

Art. 308 arată că dispoziţiile art. 297 C.p. se aplică și „funcționarilor privați”, dar în acest
caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.

Potrivit art. 309 C.p., dacă faptele prevăzute în art. 297 C.p. au produs consecinţe deosebit de
grave, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate (devenind
închisoare de la 3 la 10 ani și 6 luni).

NEGLIJENŢA ÎN SERVICIU (ART. 298 C.P.)

Noţiune. Este fapta persoanei care, având calitatea de funcţionar public (sau de
„funcţionar privat”, în sensul art. 308 C.p.), încalcă din culpă o îndatorire de serviciu prin
neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, cauzând o pagubă
patrimoniului ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice
ori juridice.

Art. 298. - Încălcarea din culpă de către un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu, prin
neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o
pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei
persoane juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

Obiectul infracţiunii. Neglijenţa în serviciu are ca obiect juridic special raporturile sociale
care depind de exercitarea corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu ale funcţionarilor publici
în sensul că aceştia să nu producă, prin actele de serviciu specifice funcţiei pe care o deţin, o
pagubă patrimoniului sau o vătămare a drepturilor ori intereselor legale ale unei persoane.

Ca obiect juridic special adiacent întâlnim relaţiile sociale privitoare la patrimoniul și

drepturile sau interesele legale ale persoanelor.

Conţinutul infracţiunii. Latura obiectivă. Fapta constă într-o acţiune sau o inacţiune
efectuată în cadrul exercitării legale a serviciului care, însă, reprezintă fie o neîndeplinire a
îndatoririlor de serviciu (inacţiune), fie o îndeplinire defectuoasă a acestora (acţiune).

Și în acest caz obligațiile de serviciu sunt stabilite prin lege în sens restrâns, concluzie desprinsă
din cerința existenței abuzului în serviciu (Decizia Curții Constituționale nr. 518/2017).

Urmarea infracţiunii tipice se prezintă sub forma a două situaţii alternative: o pagubă
pricinuită avutului unei persoane fizice sau juridice ori o vătămare a drepturilor sau intereselor
legale ale unei persoane.

Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte numai din culpă.

Forme şi sancţiuni. Consumarea infracţiunii are loc în momentul producerii efective a
urmării prevăzute de lege. Neglijenţa în serviciu este o infracţiune de rezultat şi nu de
pericol. În cazul culpei cu previziune este posibilă forma continuată, dar şi forma continuă.

Sancţiunea pentru forma tipică este alternativă: închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amenda (de
la 180 la 300 de zile-amendă).

Prevederile art. 308 și 309 C.p. se aplică în mod corespunzător.

FOLOSIREA ABUZIVĂ A FUNCŢIEI ÎN SCOP SEXUAL (ART.

299 C.P.)
În art. 299 C.p. este incriminată pentru prima dată o formă de abuz în serviciu pentru obținerea
de favoruri de natură sexuală de la persoana interesată de actul de serviciu sau de la oricine
altcineva, dar uzând de autoritatea ori superioritatea funcționarului public (sau „privat”, în
sensul art. 308 C.p.) asupra victimei. [1]

[1] Art. 299. - (1) Fapta funcţionarului public care, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini,
a urgenta ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau
în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, pretinde ori obţine favoruri de natură
sexuală de la o persoană interesată direct sau indirect de efectele acelui act de serviciu se
pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a
ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a
săvârşit fapta.

(2) Pretinderea sau obţinerea de favoruri de natură sexuală de către un funcţionar public
care se prevalează sau profită de o situaţie de autoritate ori de superioritate asupra
victimei, ce decurge din funcţia deţinută, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani
sau cu amendă şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a
exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.

Obiectul juridic în acest caz este complex, referindu-se atât la relațiile sociale de serviciu, cât
și la relațiile sociale de protejare a libertății vieții sexuale a persoanelor.

Subiectul activ este calificat în persoana funcționarului public (sau „privat”) care
condiționează actul de serviciu de primirea unor favoruri de natură sexuală sau doar profită de
exercitarea funcției pentru a obține astfel de favoruri de la persoana interesată, direct sau
indirect, de acel act de serviciu, iar în varianta asimilată (de la alin. 2) de la orice persoană față
de care autorul se prevalează sau profită de o situaţie de autoritate ori de superioritate în același
scop al obținerii unor favoruri de natură sexuală. Evident, subiect activ poate fi exclusiv o
persoană fizică.

Subiectul pasiv adiacent, dar direct, nemijlocit, este fie persoana fizică sau juridică interesată
de actul de serviciu, direct sau indirect, fie orice persoană fizică față de care autorul se
prevalează sau profită de o situaţie de autoritate ori de superioritate pentru a-i pretinde sau a
obține de la ea favoruri de natură sexuală.

Fiind o infracțiune de serviciu, situația premisă constă în existența relațiilor de serviciu în

cadrul cărora făptuitorul acționează.

Elementul material din cadrul laturii obiective constă într-o acțiune de pretindere sau obținere
de favoruri de natură sexuală, în ambele variante (de la alin. 1 și 2).

Pretindere are înțelesul de la luarea de mită, adică cererea exprimată fără dubiu de către
subiectul activ în sensul că doreşte să primească favoruri de natură sexuală.

Obținerea se referă la beneficierea efectivă a făptuitorului de favoruri de natură sexuală care îi

sunt oferite (fără să le fi pretins).

Condiția-cerință esențială de existență a elementului material al faptei de la alin. 1 constă

în săvârșirea faptei în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, a urgenta ori a întârzia îndeplinirea
unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor
îndatoriri pentru o persoană interesată direct sau indirect de efectele acelui act de serviciu.

În condițiile faptei incriminate la alin. 2, este necesar ca pretinderea sau obţinerea de favoruri
de natură sexuală de către făptuitor să se săvârșească prin prevalarea sau profitarea de o situaţie
de autoritate ori de superioritate asupra victimei, ce decurge din funcţia deţinută de autor.

Deși are trăsături asemănătoare faptei de hărțuire sexuală, situațiile nu se confundă: victima nu
este dependentă de făptuitor, nu se află într-un raport de muncă sau asimilat cu făptuitorul, ca
la hărțuirea sexuală, dar făptuitorul are totuși o situație de superioritate ori de autoritate față de
victimă care îi permite să săvârșească un abuz în scopul obținerii unor favoruri de natură
sexuală. Putem da ca exemplu: profesorul în relația cu studentul (dacă este studentul său fapta
se încadrează la alin.1, dacă este un student din facultate, fapta se încadrează la alin. 2). La fel
în relația examinator - examinat de orice fel (examen pentru angajare, pentru obținerea unui
permis sau certificat, pentru selecții de orice fel).

Favorurile de natură sexuală se referă la orice act destinat să producă făptuitorului o satisfacție
sexuală, indiferent că este un raport sexual, un act sexual de orice natură sau chiar un act de
perversiune sexuală în sens larg (de ex. fetișism, mixoscopie, sado-masochism).

Urmarea imediată este o stare de pericol pentru relațiile sociale de serviciu, iar în subsidiar
o stare de pericol pentru libertatea vieții sexuale și demnitatea victimei căreia i se pretind
favoruri de natură sexuală, fie pentru a putea beneficia de actul de serviciu, fie pentru că
făptuitorul abuzează de funcția sa.

Legătura de cauzalitate este imediată, rezultând din materialitatea faptei (ex re), nefiind
necesar a fi dovedită.

Consumarea infracțiunii intervine la momentul pretinderii favorurilor de natură sexuală,

indiferent dacă acestea s-au dat ori nu, sau la momentul obținerii acestor favoruri.
Fapta este de consumare imediată și nu comportă tentativă.

Participația penală este posibilă sub orice formă.

Pedeapsa pentru faptul consumat de la alin. 1 este închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea
exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în
executarea căreia a săvârşit fapta.În cazul variantei de la alin. 2, pedeapsa este închisoarea de
la 3 luni la 2 ani sau amenda (de la 120 la 240 de zile-amendă) şi interzicerea exercitării
dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea
căreia a săvârşit fapta.

Potrivit art. 308, dispoziţiile art. 299 se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de
„funcționarii privați”. În acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.

UZURPAREA FUNCŢIEI (ART. 300 C.P.)

Fapta era parțial incriminată în Codul penal anterior ca uzurpare de calități oficiale (art. 240),
dar în actuala incriminare este necesar să producă și efectele de la abuzul în serviciu: o pagubă,
o vătămare a unor drepturi sau interese legitime ori o îngrădire a exercițiului unui drept
al unei persoane sau crearea pentru aceasta a unei stări de inferioritate pe temei
discriminatoriu.

Art. 300. - Fapta funcţionarului public care, în timpul serviciului, îndeplineşte un act ce nu
inrtă în atribuţiile sale, dacă prin aceasta s-a produs una dintre urmările prevăzute în art.
297 (cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei
persoane fizice sau ale unei persoane juridice ori îngrădeşte exercitarea unui drept al unei
persoane sau creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă,
naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică,
avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA), se
pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

Subiectul activ este circumstanțiat în persoana funcționarului public (sau „privat”).

Subiectul pasiv direct, nemijlocit, dar secundar este orice persoană fizică sau juridică care
suferă efectele actului îndeplinit de funcționar.

Fapta poate avea un obiect material numai în ipoteza în care actul se materializează la
rândul său.

Situația premisă constă în existența unor raporturi de serviciu definite în ceea ce privește
atribuțiile funcționarului public.

Elementul material din cadrul laturii obiective constă în îndeplinirea unui act ce nu intră
în atribuţiile făptuitorului, care își depășește atribuțiile funcției sale, exercitând acte
corespunzătoare altei sau altor funcții publice reglementate prin lege în sens restrâns.
Deși legiuitorul nu menționează expres, este vorba despre acte care exced competența
funcționarului public, fiind mai mult decât poate acesta îndeplini în mod normal, iar nu fapte
de competența subordonaților săi, pe care le poate, în mod normal, îndeplini.

Urmarea infracţiunii constă, în principal, în atingerea adusă calităţii relaţiilor de serviciu, fiind
condiţionată, însă, de apariţia unei vătămări aduse intereselor unei persoane (o pagubă ori o
vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ori un prejudiciu moral sau material care se aduce
persoanei vătămate, prin atingerea unor drepturi ale sale).

Raportul de cauzalitate presupune nu numai dovedirea depășirii de către autor a atribuţiilor

de serviciu stabilite prin lege în sens restrâns (în logica deciziilor CCR), dar şi relevarea faptului
că rezultatul acestei conduite necorespunzătoare a fost, nemijlocit, o vătămare a drepturilor sau
intereselor unei persoane.

Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la unu la 5 ani sau amenda (de la 180 la 300 de
zile-amendă).

Participarea penală este posibilă.

Tentativa nu se pedepsește.

Potrivit art. 308, dispoziţiile art. 300 se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de
către un funcționar privat, în acest caz limitele speciale ale pedepsei reducându-se cu o treime.

Potrivit art. 309, dacă faptele prevăzute în art. 300 au produs consecinţe deosebit de grave (o
pagubă mai mare de 2 milioane lei), limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se
majorează cu jumătate.

FOLOSIREA FUNCŢIEI PENTRU FAVORIZAREA UNOR

PERSOANE (ART. 301 C.P.)
Noţiune. Infracțiunea, denumită anterior „Conflictul de interese”, a fost modificată prin Legea
nr. 193/2017, iar azi reprezintă fapta unui funcţionar public care, în exerciţiul atribuţiilor de
serviciu, îndeplineşte un act prin care s-a realizat un folos material pentru sine, soţul său, o rudă
ori un afin până la gradul II inclusiv.

Art. 301. - (1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a
îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său,
pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv se pedepseşte cu închisoarea de la unu
la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă de 3 ani.

(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazurile în care actul sau decizia se referă la următoarele situaţii:

a) emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative;

b) exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu
respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta.
Fapta este periculoasă pentru interesele publice întrucât denaturează caracterul onest al actelor
(inclusiv deciziilor) implicând o instituţie publică sau o persoană juridică de interes public,
funcţionarului public revenindu-i sarcina de a urmări ca actul îndeplinit sau decizia luată să fie
exclusiv în interesul unităţii, fără a se realiza vreun folos material de către apropiaţi ai
funcţionarului respectiv, rude până la gradul II inclusiv sau parteneri de afaceri.

Fapta nu prezintă un obiect material.

Subiectul activ nemijlocit este exclusiv un funcţionar public (după modificarea art. 308 tot prin
Legea nr. 193/2017), încurajându-se astfel „nepotismul” în mediul privat prin ignorarea
conflictului de interese.

Participaţia este posibilă sub orice formă. Coautoratul este posibil în ipoteza în care doi sau
mai mulţi funcţionari publici emit actul în comun sau participă la luarea unei decizii prin care
realizează, direct sau indirect, un folos material de către fiecare sau în legătură cu fiecare dintre
ei, potrivit textului incriminator.

Subiect pasiv este unitatea la care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public.

Latura obiectivă. Elementul material constă într-o acţiune a funcţionarului public de

îndeplinire a unui act (inclusiv luare a unei decizii).

Cerinţa esenţială ataşată elementului material este ca fapta să aibă ca urmare realizarea unui
folos patrimonial pentru funcţionarul public, soțul său ori pentru o rudă a sa sau afin până la
gradul II inclusiv.

Potrivit alin. 2 al art. 301 C.p., incriminarea nu se aplică în cazul în care actul sau decizia (dar
decizia este tot un act) privește fie emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative, fie
exercitarea unui drept recunoscut de lege sau îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu
respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta.

Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru onestitatea şi corectitudinea relaţiilor
de serviciu şi nu este necesară producerea unui prejudiciu pentru unitate. Dacă acest
prejudiciu există, va exista un concurs de infracţiuni între conflictul de interese şi abuzul în
serviciu (atunci când se încalcă o obligație de serviciu prevăzută de lege în sens restrâns).

Legătura de cauzalitate rezultă din chiar materialitatea faptei.

Latura subiectivă este caracterizată de vinovăția sub forma intenţiei directe sau indirecte, ceea
ce însemna cunoaşterea de către funcţionarul public vinovat a faptului că actul său este de natură
să-i aducă un folos material injust sau să-l aducă unei persoane apropiate făptuitorului dintre
cele menţionate în textul de lege.

Nu este necesar ca făptuitorul să fi avut drept scop obţinerea folosului material de către sine sau
de către altul cu care se află în anumite relaţii, fiind suficient faptul că acest folos este obţinut
ca rezultat al acțiunii făptuitorului.
Fapta se consumă la momentul realizării avantajului material de către funcţionarul public, soțul
său, ruda sau afinul până la gradul II, potrivit textului incriminator. Infracțiunea rămâne una
de pericol, chiar dacă se raportează consumarea sa la obținerea unui rezultat material întrucât
nu avantajul patrimonial este ocrotit penal (și nu reprezintă obiect material al acestei
infracțiuni), ci relația de serviciu.

Tentativa, deşi posibilă, nu se pedepseşte.

Pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o

funcţie publică pe o perioadă de 3 ani (în acest caz legiuitorul indicând expres și durata fixă a
pedepsei complementare).

Competenţa de judecată în primă instanţă aparţinea judecătoriei.

VIOLAREA SECRETULUI CORESPONDENŢEI (ART. 302 C.P.)

Art. 302. - (1) Deschiderea, sustragerea, distrugerea sau reţinerea, fără drept, a unei
corespondenţe adresate altuia, precum şi divulgarea fără drept a conţinutului unei
asemenea corespondenţe, chiar atunci când aceasta a fost trimisă deschisă ori a fost
deschisă din greşeală, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

(2) Interceptarea, fără drept, a unei convorbiri sau a unei comunicări efectuate prin
telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicaţii se pedepseşte cu închisoare de la 6
luni la 3 ani sau cu amendă.

(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost săvârşite de un funcţionar public
care are obligaţia legală de a respecta secretul profesional şi confidenţialitatea
informaţiilor la care are acces,- agravanta pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi
interzicerea unor drepturi.

(4) Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, către o altă persoană sau către
public, fără drept, a conţinutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în
cazul în care făptuitorul a luat cunoştinţă de aceasta din greşeală sau din întâmplare, se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(5) Nu constituie infracţiune fapta săvârşită:

a) dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii
unei infracţiuni;

b) dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comunităţii şi a căror
divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate.

(6) Deţinerea sau confecţionarea, fără drept, de mijloace specifice de interceptare ori de
înregistrare a comunicaţiilor se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(7) Pentru faptele prevăzute la alin. (1), acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate.
Este fapta persoanei care deschide, sustrage, distrugere sau reţine, fără drept, o corespondenţă
adresată altuia ori divulgă fără drept conţinutul unei asemenea corespondenţe, chiar atunci când
aceasta a fost trimisă deschisă ori a fost deschisă din greşeală.

În cazul variantei de la alin. 2, fapta constă în interceptarea, fără drept, a unei convorbiri sau a
unei comunicări efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicaţii, pentru
ca în alin. 4 să fie incriminată fapta de divulgare, difuzare, prezentare sau transmitere către o
altă persoană sau către public, fără drept, a conţinutului unei convorbiri sau comunicări
interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoştinţă de aceasta din greşeală sau din
întâmplare.

Valoarea socială ocrotită este libertatea persoanei de a purta corespondenţă şi de a comunica

la distanţă cu garantarea secretului corespondenţei şi convorbirilor sale. Relaţiile sociale
formate în jurul acestei valori constituie obiectul juridic special al infracţiunii.

Infracţiunea poate avea ca obiect material corespondenţa adresată altuia sau aparţinând altuia.

Subiect activ nemijlocit (autor) poate fi orice persoană.

În cazul variantei agravate prevăzute la art. 302 alin. 3 C.p. subiectul activ este funcţionar public
care are obligaţia legală de a respecta secretul profesional şi confidenţialitatea informaţiilor la
care are acces.

Subiecţi pasivi sunt persoanele între care s-a purtat corespondenţa sau convorbirea telefonică
ori comunicarea la distanţă, cu sau fără fir. Infracţiunea există chiar dacă una dintre aceste
persoane este necunoscută (de ex. o scrisoare anonimă sau o comunicare telefonică de la un
necunoscut).

Săvârşirea infracţiunii de violare a secretului corespondenţei, atât în varianta tip, cât şi în

varianta asimilată şi în cea agravată a lor, se grefează pe o situaţie premisă constând în
preexistenţa unei corespondenţe sau a unei convorbiri ori comunicări la distanţă.

La varianta tipică situaţia premisă presupune o corespondenţă închisă adresată altuia: scrisoare,
telegramă, felicitare etc.

Elementul material al infracţiunii în varianta tipică poate consta în una dintre acțiunile de
deschidere, sustragere, distrugere sau reţinere, precum și de divulgare a conţinutului unei
asemenea corespondenţe. Condiţia-cerinţă esenţială este ca fapta să fi fost săvârşită fără drept.

Nu există violarea secretului corespondenţei în cazul persoanelor care au dreptul de a deschide

corespondenţa sau de a controla convorbirile altora (de ex. părinţii faţă de copiii lor minori,
tutorele faţă de pupil, educatorii faţă de copiii încredinţaţi lor etc.).

În cazul variantei asimilate de la alin. 2, elementul material constă interceptarea, fără drept, a
unei convorbiri sau a unei comunicări efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de
comunicaţii la distanță.
În cazul alin. 4, elementul material constă în acțiunile de divulgare, difuzare, prezentare sau
transmitere, către o altă persoană sau către public, fără drept, a conţinutului unei convorbiri sau
comunicări interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoştinţă de aceasta din
greşeală sau din întâmplare.

Urmarea imediată constă în lezarea secretului corespondenţei, a libertăţii persoanei de a

comunica nestingherit, iar legătura de cauzalitate rezultă ex re.

Elementul subiectiv al infracţiunii, în toate variantele, îl constituie vinovăţia sub forma

intenţiei directe sau indirecte. Săvârşirea faptei din culpă nu este incriminată.

Tentativa la această infracţiune nu este incriminată.

Fapta poate înfăţişa modalităţile corespunzătoare celor două variante în care este incriminată la
ain. 1 și 2, prevăzându-se însă la alin. 3 o variantă agravată a lor, atunci când fapta este comisă
de un funcţionar public care are obligaţia legală de a respecta secretul profesional şi
confidenţialitatea informaţiilor la care are acces.

Forme, modalităţi, sancţiuni, aspecte procesuale

În cazul variantei tip de la alin. 1 pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la un an sau amenda (de
la 120 la 240 de zile-amendă).

Pentru fapta în varianta de la alin. 2 pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda
(de la 180 la 300 de zile-amendă).

În cazul agravatei de la alin. 3 pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea

exercitării unor drepturi.

La alin. 4 pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda (de la
120 la 240 de zile-amendă).

În cazul faptei de la alin. 1, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a

persoanei vătămate (alin. 7).

Deși violarea secretului corespondenţei este incriminată în art. 302 C.p. ca infracţiune de
serviciu, potrivit art. 244 din Legea nr. 187/2012 „Dispoziţiile art. 302 din Codul penal se
aplică indiferent dacă faptele au fost săvârşite în cadrul unor relaţii de serviciu sau în afara
acestora.”

Art. 302 Cod penal mai prevede în alin. 5 că nu constituie infracţiune fapta săvârşită:

a) dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii
unei infracţiuni;

b) dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comunităţii şi a căror
divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate.\
În mod surprinzător apare incriminată la alin. 6 deținerea sau confecționarea, fără drept, de
mijloace specific de interceptare ori de înregistrare a comunicațiilor, faptă care se pedepsește
cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă (de de la 120 la 240 de zile-amendă).

DIVULGAREA INFORMAȚIILOR SECRETE DE STAT – ART. 303

C.P.
Este fapta persoanei care, având cunoştinţă despre informaţii secrete de stat, divulgă astfel de
informații sau deţine, fără drept, în afara îndatoririlor de serviciu, documente ce conțin
informaţii secrete de stat și prin aceasta poate afecta activitatea unei persoane de drept public.

Art. 303. - (1) Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de stat, de către cel care le
cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele unei
persoane juridice dintre cele prevăzute în art. 176, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7
ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Deţinerea, fără drept, în afara îndatoririlor de serviciu, a unui document ce conţine
informaţii secrete de stat, dacă poate afecta activitatea uneia dintre persoanele juridice
prevăzute în art. 176, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(3) Persoana care deţine un document ce conţine informaţii secrete de stat, care poate
afecta activitatea uneia dintre persoanele juridice prevăzute în art. 176, nu se pedepseşte
dacă predă de îndată documentul la organul sau instituţia emitentă.

Fapta reprezintă o încălcare a obligaţiei de apărare a secretului de stat, prevăzută în art. 16 al

Legii nr. 182/2002 cu privire la protecţia informaţiilor clasificate. Pericolul ei social decurge
din posibilitatea ce se creează prin divulgarea informaţiilor secrete de stat de afectare în acest
mod a activității unei autorităţi publice, instituţii publice sau altei persoane juridice care
administrează sau exploatează bunurile proprietate publică.

Divulgarea informațiilor secrete de stat a fost incriminată în art. 303 C.p. într-o variantă tip, în
alin. 1, şi o variantă atenuată în alin. 2.

Subiectul activ este necalificat, dar are, de regulă, calitatea de funcţionar public (în sensul art.
175 C.p.).

Fapta, în toate variantele, se grefează pe o situaţie premisă, constând în preexistenţa unor

informații secrete de stat clasificate astfel a căror divulgare ar putea pune în pericol o persoană
dintre cele enumerate la art. 176 C.p..

Elementul material al infracţiunii poate consta în acţiunea de divulgare (de comunicare sau
de dare în vileag faţă de o persoană neîndreptăţită să le cunoască) a unor informații secrete de
stat de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu sau în acţiunea de deţinere a
unui document ce conține informații secrete de stat. În oricare dintre modalităţile sale, pentru
ca fapta să constituie elementul material al infracţiunii, ea trebuie să afecteze interesele unei
persoane juridice dintre cele prevăzute în art. 176 C.p., iar în cazul deținerii să poată afecta
activitatea uneia dintre persoanele juridice prevăzute în art. 176 C.p..

Sub aspect subiectiv, fapta trebuie să fie săvârşită cu intenţie. Săvârşirea din culpă a
vreuneia dintre acţiunile ce constituie elementul material al infracţiunii nu poate constitui
divulgarea informațiilor secrete de stat, însă va constitui infracţiunea de neglijenţă în păstrarea
informațiilor (art. 305 C.p.).

Infracţiunea este susceptibilă de tentativă numai când se săvârşeşte prin acţiunea de divulgare
a informațiilor secrete, dar nu este incriminată.

Fapta se regăseşte incriminată distinct în art. 407 din Codul penal atunci când se pune în pericol
siguranța națională.

În varianta simplă, infracţiunea constă în săvârşirea, de către orice angajat care cunoaște
informațiile datorită atribuțiilor de serviciu, a vreuneia dintre acţiunile de divulgare ce pot
constitui elementul material, sancţiunea aplicabilă fiind închisoarea de la 2 la 7 ani și
interzicerea exercitării unor drepturi.

În varianta atenuată prevăzută în alin. 2 al art. 303 C.p., infracţiunea constă în deţinerea de către
un angajat, în afara îndatoririlor de serviciu, a unui document ce conține informații secrete de
stat, sancţiunea aplicabilă fiind închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda (de la 120 la 240 de
zile-amendă).

Potrivit art. 309 C.p., dacă faptele prevăzute în art. 303 au produs consecinţe deosebit de grave
(o pagubă mai mare de 2 milioane lei), limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se
majorează cu jumătate.

Competența de judecată în primă instanță aparține tribunalului, conform art. 36 alin. 1 lit. a)
C.p.p.

Potrivit alin. 3, nu se pedepsește persoana care deţine un document ce conţine informaţii secrete
de stat, care poate afecta activitatea uneia dintre persoanele juridice prevăzute în art. 176 C.p,
dacă predă de îndată documentul la organul sau instituţia emitentă.

DIVULGAREA INFORMAŢIILOR SECRETE DE SERVICIU SAU

NEPUBLICE – ART. 304 C.P.
Noțiune. Este fapta de divulgare fără drept, a unor informații de serviciu sau care nu sunt
destinate publicității săvârșită de o persoană care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu,
afectând astfel interesele sau activitatea unei persoane.[1]

[1] Art. 304. - (1) Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu
sunt destinate publicităţii, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu,
dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane, se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate
publicităţii, de către cel care ia cunoştinţă de acestea, se pedepseşte cu închisoare de la o
lună la un an sau cu amendă.

AGRAVANTE:(3) Dacă, urmare a faptei prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), s-a săvârşit o
infracţiune împotriva investigatorului sub acoperire, a martorului protejat sau a persoanei
incluse în Programul de protecţie a martorilor, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar
dacă s-a comis cu intenţie o infracţiune contra vieţii, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani.

Obiectul juridic special se referă la relațiile sociale privind protejarea informațiilor secret de
serviciu sau confidențiale.

Subiectul activ în cazul faptei tip de la alin. 1 este orice angajat (la o persoană fizică sau
juridică) care cunoaște informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii
datorită atribuţiilor de serviciu. Subiectul pasiv secundar este persoana fizică sau juridică ale
cărei interese sunt afectate ori a cărei activitate este perturbată.

Ca situație premisă reținem existența unor informații secrete de serviciu sau confidențiale,
astfel cum s-a dispus clasificarea lor de către titularul acelor informații, potrivit Legii nr.
182/2002.

Latura obiectivă: Elementul material constă în acțiunea de divulgare a unor informaţii

secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, existând două cerințe-condiții
esențiale: (i) fapta să fie săvârșită fără drept; (ii) fapta să aibă ca urmare afectarea intereselor
sau activității unei persoane.

Urmarea imediată, deși trebuie să constea în afectarea intereselor sau activității unei persoane,
este o stare de pericol și nu neapărat o daună, legătura de cauzalitate rezultând direct din
probarea elementului material și a urmării imediate.

Sub aspect subiectiv, fapta se comite cu intenție. Săvârșirea faptei din culpă atrage incidența
art. 305 alin. 2 C.p.

Infracțiunea se consumă la momentul afectării intereselor sau la momentul afectării activității

unei persoane fizice sau juridice.

Pedeapsa prevăzută în cazul acestei variante este închisoare de la 3 luni la 3 ani sau amenda (de
la 180 la 300 de zile-amendă pentru persoana fizică), iar în cazul săvârșirii faptei din culpă,
pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă (de la 120 la 240 de zile-amendă).

Potrivit art. 36 alin. (1) lit. (a) C.p.p., competența de judecată în primă instanță aparține
tribunalului.

La alin. 2 este prevăzută o variantă atenuată constând în divulgarea, fără drept, a unor informaţii
secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii de către cel care ia cunoştinţă de
acestea în afara vreunei îndatoriri de serviciu.
Rezultă că în acest caz subiectul activ nu mai este obligatoriu un funcționar public sau privat
ori o altă persoană aflată în relație de serviciu cu subiectul pasiv principal, ci poate fi orice
persoană aflată în situația de a lua cunoștință despre informaţii secrete de serviciu sau care nu
sunt destinate publicităţii.

Și în această variantă elementul material constă în acțiunea de divulgare a informațiilor

clasificate, condiția-cerință esențială fiind și în acest caz ca fapta să fie săvârșită fără drept.

Urmarea imediată este o stare de pericol pentru deținătorul legitim al informațiilor, legătura
de cauzalitate rezultând din materialitate faptei.

Pedeapsa în cazul variantei atenuate săvârșite cu intenție este închisoarea de la o lună la un an

sau amenda (de la 120 la 240 de zile-amendă).

Faptele de la alin. (1) și (2) erau incriminate, în parte, de art. 298 C.p. anterior (Divulgarea
secretului economic).

Alin. (3) prevede o variantă agravată pentru faptele comise la alineatele anterioare dacă au ca
urmare săvârşirea unei infracţiuni împotriva investigatorului sub acoperire, a martorului
protejat sau a persoanei incluse în Programul de protecţie a martorilor, pedeapsa în această
ipoteză fiind închisoarea de la 2 la 7 ani, iar dacă s-a comis cu intenţie o infracţiune contra
vieţii, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani.

Potrivit art. 309, dacă faptele prevăzute în art. 304 au produs consecinţe deosebit de grave (o
pagubă mai mare de 2 milioane lei), limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se
majorează cu jumătate.

Potrivit art. 305 alin. 2, dacă faptele de la art. 304 C.p. au fost săvârşite din culpă, pedeapsa este
închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă (de la 120 la 240 de zile-amendă).

NEGLIJENŢA ÎN PĂSTRAREA INFORMAȚIILOR (ART. 305 C.P.)

Noţiune. Reprezintă fapta persoanei care, din neglijenţă, determină distrugerea, alterarea,
pierderea sau sustragerea unui document ce conține informaţii secrete de stat sau care a dat
prilejul altei persoane să afle o asemenea informație secretă.

Fapta este periculoasă pentru interesele de stat exprimate în documentele ce conțin informaţii
secrete de stat.

Art. 305. - (1) Neglijenţa care are drept urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau
sustragerea unui document ce conţine informaţii secrete de stat, precum şi neglijenţa care
a prilejuit altei persoane aflarea unei asemenea informaţii se pedepsesc cu închisoare de la
3 luni la un an sau cu amendă.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele prevăzute în art. 303 alin. (1) şi art. 304, dacă
au fost săvârşite din culpă.
Subiectul activ nemijlocit este nu doar un funcţionar public sau privat, indiferent de unitatea
la care lucrează, ci și orice persoană care ajunge în contact cu un document care conține
informații secrete de stat.

Latura obiectivă. Elementul material consta într-o acţiune sau o inacţiune care a avut ca
urmare distrugerea, pierderea, alterarea sau sustragerea unui document ce constituie informaţie
secret de stat sau a dat prilejul altei persoane să afle un asemenea secret.

Latura subiectivă: fapta se comite din culpă.

Pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la un an sau amenda (de la 120 la 240 de zile-amendă).

Potrivit alin. (2), cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele prevăzute în art. 303 alin. (1) –
divulgarea informațiilor secrete de stat – şi art. 304 – divulgarea informațiilor secrete de serviciu
sau nepublice – , dacă au fost săvârşite din culpă.

OBŢINEREA ILEGALĂ DE FONDURI (ART. 306 C.P.)

Este o incriminare a unei fapte în legătură cu serviciul privind obținerea de finanțări din fonduri
publice naționale sau de garanții pentru finanțare prin folosirea ori prezentarea de documente
sau date false, inexacte sau incomplete. În realitate, este o specie de înșelăciune în formă
agravată cu prejudiciu prezumat la valoarea fondurilor ilicit obținute sau accesate.

Aceeași faptă, dacă privește fonduri din bugetul UE, este incriminată în art. 181 din Legea nr.
78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, caz în care
absoarbe infracțiunea de la art. 306 C.p. dacă se obțin ilegal și fonduri publice naționale
(Decizia nr. 2/2016 a Î.C.C.J. – Complet R.I.L.)

Art. 306. - (1) Folosirea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte ori
incomplete, pentru primirea aprobărilor sau garanţiilor necesare acordării finanţărilor
obţinute sau garantate din fonduri publice, dacă are ca rezultat obţinerea pe nedrept a
acestor fonduri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Incriminarea urmărește protejarea intereselor financiare ale statului și autorităților publice

împotriva faptelor prin care diverse persoane fizice sau juridice accesează fonduri publice prin
încălcarea regulilor de acordare sau garantare.

Subiectul activ nu este circumstanţiat, putând fi orice solicitant de fonduri sau garanții
publice, persoană fizică sau juridică.

Subiectul pasiv principal este reprezentat de statul român sau autoritățile publice ale cărei
fonduri sunt accesate şi folosite în mod ilegal, cauzându-li-se un prejudiciu prin întrebuințarea
acelor fonduri altfel decât potrivit regulilor prestabilite de acordare.
Elementul material al laturii obiective constă într-o acţiune de fals în declaraţii sau uz de fals
în înscrisuri pentru primirea aprobărilor sau garanţiilor necesare acordării finanţărilor obţinute
sau garantate din fonduri publice, cerinţa esenţială ataşată elementului material pentru
existenţa infracţiunii fiind obţinerea pe nedrept a acestor fonduri, indiferent dacă scopul
finanțării este legitim și respectat.

Urmarea imediată constă într-o afectare a intereselor patrimoniale ale subiectului pasiv
(prejudiciu), legătura de cauzalitate fiind imediată.

Fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă şi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7

ani.

Tentativa se pedepseşte (potrivit alin. 2). Consumarea are loc la momentul accesării
fondurilor publice, când se cauzează prejudiciul.

Dacă se folosesc documente false, fapta va putea intra în concurs cu una dintre infracțiunile de
fals în înscrisuri, dar nu și cu uzul de fals, falsul în declarații sau falsul privind identitatea,
acestea fiind absorbite în mod natural în conținutul infracțiunii de la art. 306 C.p.

Potrivit art. 309 C.p., dacă faptele prevăzute în art. 306 au produs consecinţe deosebit de grave
(o pagubă mai mare de 2 milioane lei), limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se
majorează cu jumătate.

Potrivit art. 36 alin. (1) lit. (a) C.p.p., competența de judecată în primă instanță aparține
tribunalului.

DETURNAREA DE FONDURI (ART. 307 C.P.)

Este fapta celui care schimbă destinaţia fondurilor băneşti ori a resurselor materiale alocate unei
autorităţi publice sau instituţii publice, fără respectarea prevederilor legale. Varianta asimilată
de la alin. 2 are în vedere schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei
fondurilor provenite din finanţările obţinute sau garantate din fonduri publice interne (pentru
fondurile din bugetele UE fiind prevăzută o incriminare distinctă în art. 182 al Legii nr.
78/2000).

Și această incriminare privește protecția fondurilor bănești publice, fără legătură necesară cu
raporturile de serviciu ale făptuitorului, dar și fără reducerea în mod necesar a unui patrimoniu,
însă cu afectarea activității normale a unei autorităţi sau instituţii publice.

Art. 307. - (1) Schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti ori a resurselor materiale alocate
unei autorităţi publice sau instituţii publice, fără respectarea prevederilor legale, se
pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi schimbarea, fără respectarea prevederilor

legale, a destinaţiei fondurilor provenite din finanţările obţinute sau garantate din fonduri
publice.

(3) Tentativa se pedepseşte.

În cazul faptei tip de la alin. 1 subiectul activ este în regulă generală funcționar public, dar
poate fi orice persoană care reține la sursă contribuțiile datorate de plătitori anumitor bugete
sau instituții (de exemplu contribuțiile individuale la CNPP și CNAS).

Subiectul pasiv este autoritatea publică sau instituţia publică căreia îi sunt destinate sau îi
aparțin fondurile băneşti ori resursele materiale.

Elementul material constă în acțiunea de schimbare a destinației fondurilor băneşti ori a

resurselor materiale alocate unei autorităţi sau instituţii publice, condiția-cerință esențială
fiind ca fapta să fie săvârșită fără respectarea prevederilor legale. Schimbarea destinației
fondurilor poate privi, de exemplu, finanțarea altor activități decât cele aprobate în buget sau
nevirarea la buget a sumelor reprezentând contribuții individuale reținute de la angajați cu titlu
de asigurări sociale ori nevirarea impozitului pe venit reținut din drepturile salariale ori
asimilate acestora.

Urmarea imediată principală este o stare de pericol pentru patrimoniul și activitatea

autorităţii sau instituţiei publice, nefiind obligatorie cauzarea unui prejudiciu (de exemplu
fondurile aprobate pentru renovarea unei școli sunt folosite, fără drept, la asfaltarea unui drum
de acces la școala respectivă; patrimoniul nu este afectat, dar activitatea este). Sunt afectate însă
raporturile de serviciu prin împiedicarea finanțării activităților bugetate. Atunci când se produce
un prejudiciu, infracțiunea va avea și o urmare imediată materială.

!!!!! Raportul de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei pentru starea de pericol și trebuie
dovedit în cazul unui prejudiciu.
Sub aspectul laturii subiective, elementul subiectiv este caracterizat de vinovăție sub forma
intenției directe sau indirecte, ceea ce presupune cunoașterea de către făptuitor a destinației
legale a fondurilor sau resurselor deturnate, ca și nerespectarea procedurii legale de schimbare
a destinației.

Tentativa este incriminată (potrivit alin. 3) atunci când fapta poate cauza un prejudiciu.

Pedeapsa pentru fapta consumată este închisoarea de la unu la 5 ani, aceeași pedeapsă fiind
prevăzută și în cazul variantei asimilate de la alin. 2, atunci când făptuitorul, persoană fizică
sau juridică, schimbă, fără respectarea prevederilor legale, destinaţia fondurilor provenite din
finanţările obţinute sau garantate din fonduri publice interne.

Și în această variantă făptuitorul acționează cu intenție.

Potrivit art. 309 C.p., dacă faptele prevăzute în art. 307 au produs consecinţe deosebit de grave
(o pagubă mai mare de 2 milioane lei), limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se
majorează cu jumătate.

Potrivit art. 36 alin. (1) lit. (a) C.p.p., competența de judecată în primă instanță aparține
tribunalului.