Sunteți pe pagina 1din 7

Raspunderea penala a functionarului public

,,Raspunderea functionarului public pentru infractiunile savarsite in timpul


serviciului sau in legatura cu atributiile functiei publice pe care o ocupa se angajeaza
potrivit legii penale.
In cazul in care s-a pus in miscare actiunea penala pentru savarsirea unei
infractiuni de natura celor prevazute la art. 50 lit. h) conform Legii nr 188/1999 privind
statutul functionarilor publici, conducatorul autoritatii sau institutiei publice va dispune
suspendarea functionarului public din functia publica pe care o detine.”
In considerarea prezumtiei de nevinovatie ar fi fost mai potrivit in aceasta faza, ca
masurara suspendarii din functie sa fie doar facultativa urmand sa aiba caracter
obligatoriu numai daca s-a dispus masura arestarii preventive, situatie in care nevinovatia
functionarului public se bazeaza pe probleme mai consistente.
,,Daca se dispune scoaterea de sub urmarire penala ori incetarea urmaririi penale,
precum si in cazul in care instanta judecatoreasca dispune achitarea sau incetarea
procesului penal, suspendarea din functia publica inceteaza, iar functionarul public
respectiv va fi reintegrat in functia publica detinuta anterior si ii vor fi achitate drepturile
salariale aferente perioadei de suspendare.
In situatia in care nu sunt intrunite conditiile pentru angajarea raspunderii penale,
iar fapta functionarului public poate fi considerata abatere disciplinara, va fi sesizata
comisia de disciplina competenta.”
Regimului raspunderii penale consacrat dreptului comun, se aduga institutia
suspendarii functionarului public care va fi dispusa de conducatorul autoritatii sau
institutiei publice in mod obligatoriu, daca sunt intrunite conditiile prevazute de Statut.
Raspunderea penala a functionarilor publici este angajata in cazul in care acestia
savarsesc, in exercitarea functiei lor o infractiune.
Infractiunile pe care le pot savarsi functionarii publici sunt prevazute in Codul
penal, in partea speciala.
Printre infractiunile ce pot fi savarsite de functionarii de stat se numara neglijenta
in serviciu, abuzul in serviciu, luarea de mita, purtarea abuziva etc.
In situatia in care un functionar savarseste o fapta care se apreciaza ca ar avea un
caracter penal, organul de stat din care face parte acel functionar are sarcina de a face o
serie de cercetari interne, precum si de a cere sprijinul altor organe, pentru a stabili exact
daca fapta prezinta sau nu gravitatea unei infractiuni. In cazul in care se ajunge la
concluzia ca fapta savarsita de functionar intruneste trasaturile caracteristice unei
infractiuni, trebuie sesizate organele de cercetare penala, in vederea inceperii anchetei
penale.
In cursul acesteia, organul unde a fost savarsita fapta are datoria de a pune la
dispozitia organelor care cerceteaza sau judeca pe functionar toate datele, informatiile si
actele necesare solutionarii cazului.
De asemenea, organul din care face parte functionarul aflat in ancheta penala, mai
exact spus cel care a angajat pe functionarul respectiv, poate sa dispuna suspendarea
acestuia din functie, evident fara plata salariului, pana la solutionarea cazului.
Suspendarea nu constituie o sanctiune, ci numai o masura necesara pentru ca
prestigiul organului si chiar insasi activitatea sa nu aiba de suferit.
In cazul in care se constata nevinovatia functionarului in cauza, acesta urmeza sa
fie repus in functie, platindu-i-se salariul pe tot timpul cat a fost suspendat.
In situatia in care functionarul este condamnat la o pedeapsa privativa de libertate,
organul din care face parte acesta este obligat si singurul competent sa desfaca contractul
de munca al functionarului.

Capitolul VI
Concluzii

In orice societate, fata de cei care incalca normele juridice, statul este nevoit sa
foloseasca forta sa de constrangere, sa-i traga la raspundere.
Instituirea raspunderii, sub toate formele acesteia, fata de functionarii
administrativi apare cu atat mai necesara daca se are in vedere importanta deosebita a
activitatii organelor administratiei publice. Avand ca sarcina executarea legii, functionarii
din aparatul administrative trebuie ca in primul rand, ei sa respecte legea, iar in caz de
incalcare a acesteia, sa poarte intreaga raspundere pentru fapta lor.
Prin sanctionare celor care nu respecta normele juridice se ajunge la intarirea
legalitatii, nu numai impunandu-se o pedeapsa celui vinovat si reparandu-se prejudicial
cauzat, ci, mai ales obtinandu-se educarea functionarilor in cauza, ca si a altor persoane,
pentru ca asemeni abateri sa nu se mai savarseasca.In special acest din urma aspect
prezinta o importanta cu mult mai mare, functia educativa a sanctiunii juridice exercitand
o influenta sociala de cea mai mare insemnatate.

Raspunderea penala

P L A N U L:

Întroducere

1. Noţiunile, trăsăturile, subiecţii răspunderii penale.

2. Infracţiuni care pot privi activitatea comercială.

3. Sancţiunile de drept penal.

Încheiere

Bibliografie

INTRODUCERE

În ştiinţa şi practica dreptului, un domeniu central îl reprezintă materia răspunderii juridice. Aceasta pentru că
răspunderea juridică este, în esenţă, o garanţie a realizării dreptului, un factor de eficienţă a acestuia. Concepută a
fi o componentă fundamentală a sistemului de drept, răspunderea juridică este, în manifestările ei concrete, o
sumă de forme de răspunderi specializate, reglementate de instituţii juridice distincte.
Atît formele de răspundere juridică, cît şi instituţiile care le reglementează sunt rezultatul unui îndelungat proces
evolutiv. De-a lungul timpului în cadrul diferitelor ramuri de drept s-au adoptat norme juridice şi s-au relevat
principii şi reguli specifice în materia răspunderii subiectelor de drept pentru actele şi faptele lor. Cercetarea
acestor reguli şi practici, a particularităţilor de reglementare a condus în plan teoretic la fundamentarea unor forme
de răspundere distincte, întemeiate pe concepţii coerente şi unitare şi caractrizate de trăsături distincte.
Utilizarea teoriei generale a răspunderii ar accelera procesul de fundamentare a unor noi forme de răspundere, a
căror evoluţie tinde spre consacrarea, aşa cum este şi cazul răspunderii specifice dreptului comercial.
Răspunderea pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii este o parte componentă a răspunderii sociale ce revine
fiecărei persoane pentru faptele sale.
Sfera răspunderii sociale este deosebit de largă şi de cuprinzătoare. Ea include răspunderea morală, răspunderea
politică, răspunderea juridică, precum şi diferite alte modalităţi sub care, într-o formă sau alta, membrii societăţii
sînt chemaţi să dea seama pentru modul în care se comportă în viaţa socială.
Dacă ne referim numai la răspunderea juridică, a cărei caractristică esenţială o constituie posibilitata aplicării, în
caz de nevoie a constrîngerii de stat, vom reţine, de asemenea, marea diversitate sub care această răspundere se
poate manifesta.
Există o răspundere civilă, o răspundere penală, o răspundere contravenţională, precum şi diferite alte modalităţi
în care răspunderea juridică se poate manifesta potrivit specificului diferitelor ramuri ale dreptului.
În lucrarea dată mă voi referi la răspunderea civilă dlictuală cît şi cea contractuală, răspunderea penală,
răspunderea contravenţională.
Uneori, răspunderea civilă poate să apară singură. Alteori, ea se poate cumula, poate fi dublată cu alte forme de
răspundere juridică, de exemplu, cu răspunderea penală, sau cu răspunderea administrativă, sau disciplinară etc.
În contextul acestui cumul de răspunderi, fiecare răspundere păstrează caracterul de sine stătător şi va acţiona în
formele sale specifice. De exemplu, dacă fapta ilicită cauzatoare de prejudicii întruneşte elementele unei
infracţiuni, în afara obligaţiei de despăgubire-manifestare a răspunderii civile-se va aplica şi pedeapsa prevăzută
de Codul Penal-manifestare a răspunderii penale.
La fel este de conceput un cumul între răspunderea civilă şi răspunderea administrativă sau între răspunderea
civilă şi cea disciplinară.

1. Noţiunea, trăsăturile, subiecţii răspunderii penale.

Principiile răspunderii penale sunt cuprinse în cadrul penal. Actul acesta normativ, înscrie în economia sa noţiunea
de infracţiune. Conform Codului penal, infracţiunea este o faptă care prezintă pericol social, săvîrşită cu vinovăţie
şi prevăzută de legea penală.
Infracţiunea este unicul temei al răspunderii penale, al obligării făptuitorului la suportarea pedepsei. Conform
Codului penal, legea penală apără, împotriva infracţiunilor, statul român, suveranitatea, proprietatea, persoana şi
drepturile acesteia, precum şi întreaga ordine de drept.
Stabilind faptele penale, Codul penal şi celelalte acte normative în materie, se bazează pe cunoaşterea şi analiza
infracţiunii ca instituţie juridică fundamentală. Infracţiunile sunt săvîrşite printr-o anumită desfăşurare în timp şi în
spaţiu, denumită activitate infracţională. Infracţiunea este formată din mai multe etape, faze şi fiecare cu
semnificaţii juridice proprii, atît obiective, cît şi subiective.
Infracţiunea exprimă trăsăturile esenţiale şi comune oricărei infracţiuni, trăsături prin care aceasta se distinge de
faptele neîncriminate, precum şi de faptele de pericol social prevăzute de alte norme juridice decît cele penale.1
Conform Codului penal art. 1, numai legea prevede care faptă constituie infracţiuni, pedepse ce se aplică
infracţiunilor şi măsurile ce se pot lua în cazul săvîrşirii acestor fapte.2
Simpla declarare prin lege a unor fapte ca infracţiuni şi săvîrşirea lor cu vinovăţie nu este suficientă pentru ca
răspunderea penală să devină posibilă faţă de făptuitor. Mai este nevoie ca faptele săvîrşite să includă atît
pericolul social, cît şi importanţa materială a infracţiunii. Conform Codului penal nu constituie infracţiune fapta
prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul
ei concret, fiind lipsită în mod văzut de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.3

Trăsăturile infracţiunii.

Conform Codului penal art.3, trăsăturile principale ale oricărei infracţiuni sunt:
a) pericolul social;
b) vinovăţia:
c) prevederea faptei în legea penală.4

a) Pericolul social-exprimă aspectul material, obiectiv al faptei. Pericolul social rezultă din atingerea sau crearea
posibilităţii obiective ca fapta să aducă atingere valorilor ocrotite de legea penală în urma săvîrşirii ei.
Art.7 Codul penal prevede că: fapta care prezintă pericol în înţelesul legii penale este orice acţiune sau inacţiune
prin care se aduce atingerea uneia dintre valorile arătate în art.1 şi pentru sancţionare este necesară aplicarea
unei pedepse.5 Orice vătămare a valorilor sociale ocrotite prin normele juridice prezintă pericol social, însă
pericolul social al infracţiunii este mai mare, deoarece lezează mai grav cele mai importante valori.
Pericolul social este legal (generic sau abstract) fiind recunoscut prin lege pentru fiecare infracţiune în parte şi
exprimate în sancţiunea legală specială stabilită pentru aceasta, ca fel şi limite.
Pericolul social al infracţiunii este şi concret, determinat de fapta concretă, precum şi de împrejurările în care ea s-
a comis, de persoana concretă a făptuitorului. Dacă pericolul generic este evaluat de legiuitor, pericolul concret se
evaluează de către instanţa de judecată.
De gradul de pericol social al unei fapte, de gravitatea ei, depinde alegerea felului pedepsei şi buna individualizare
a acesteia.6
Pentru stabilirea existenţei unei infracţiuni şi pentru justa sancţionare a unei fapte prevăzute în partea specială a
Codului penal trebuie examinat şi gradul concret de pericol social al acesteia.
Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile
apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol
social al unei infracţiuni.7
Conform modificărilor din Codul penal instanţa poate dispune înlocuirea răspunderii penale cu răspunderea care
atrage o sancţiune cu caracter administrativ, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvîrşită este închisoarea de cel mult un an sau amendă;
b) fapta, în conţinutul ei concret şi în împrejurările în care a fost săvîrşită, prezintă un grad de pericol social redus
şi nu a produs urmări grave;
c) paguba pricinuită prin infracţiune a fost integral reparată pînă la pronunţarea hotărîrii;
d) din atitudinea făptuitorului după săvîrşirea infracţiunii rezultă că aceasta regretă fapta;
e) sunt suficiente date că făptuitorul poate fi îndreptat fără a i se aplica o pedeapsă.
Înlocuirea răspunderii penale nu se poate dispune dacă făptuitorul a mai fost anterior condamnat sau i s-au mai
aplicat de două ori sancţiuni cu caracter administrativ.8
b) Vinovăţia. Conform Codului penal vinovăţia reprezintă o altă trăsătură esenţială a infracţiunii.9 Vinovăţia este
elementul subiectiv principal în care se exprimă atitudinea conştiinţei şi voinţei faţă de faptă şi urmările ei. Cînd se
afirmă despre o persoană ...

Raspunderea penala a functionarilor publici


Detaliu lucrare:
Descriere:

CUV�NT INAINTE 2
CAP.1 RǍSPUNDEREA JURIDICǍ 5
1.1. RASPUNDEREA JURIDICA A FUNCTIONARILOR PUBLICI 5
1.1.1. Consideratii generale 5
1.1.2. Formele raspunderii juridice 8
1.2. FUNC}IONARUL PUBLIC-RESPONSABILITATE SI RASPUNDERE 9
1.2.1. CONCEPTUL DE RESPONSABILITATE 9
1.2.2. FUNC}IONARUL PUBLIC 11
1.2.2.1 Consideratii generale 11
1.2.2.2 Statutul functionarilor publici 12
1.3. FORMELE RASPUNDERII JURIDICE A FUNCTIONARILOR PUBLICI 12
CAP. 2 RǍSPUNDEREA PENALǍ 18
2.1. INFRACTIUNI DE SERVICIU SAU IN LEGATURA CU SERVICIUL 18
2.1.1. Aspecte generale 18
2.1.2. Calitatea de functionar 18
2.1.3. ABUZUL IN SERVICIU CONTRA INTERESELOR PERSOANELOR
(art.246 Codul penal) 23
2.1.4. ABUZUL IN SERVICIU PRIN INGRADIREA 25
UNOR DREPTURI (art.247 Codul penal) 25
2.1.5.ABUZUL IN SERVICIU CONTRA INTERESELOR PUBLICE(art. 248
Codul penal) 28
2.1.6. ABUZUL IN SERVICIU IN FORMA CALIFICATA(art. 2481 Codul penal)
31
2.1.7.NEGLIJEN}A IN SERVICIU(art. 249 Codul penal) 32
2.1.8. PURTAREA ABUZIVA(art. 250 Codul penal) 37
2.1.9. NEGLIJEN}A IN PASTRAREA SECRETULUI DE STAT(art. 252 Codul
penal) 39
2.2. INFRAC}IUNI DE CORUP}IE 40
2.2.1. CONSIDERA}II GENERALE 40
2.2.2. NECESITATEA UNOR MASURI MAI SEVERE PENTRU
COMBATEREA SI PREVENIREA CORUP}IEI 41
2.2.3. LUAREA DE MITA (art. 254 Codul penal) 42
2.2.4. PRIMIREA DE FOLOASE NECUVENITE (art. 256 Codul penal) 46
2.3. INFRAC}IUNI CONTRA PATRIMONIULUI 48
2.3.1. DELAPIDAREA(art. 215 Codul penal) 48
2.4. INFRAC}IUNI DE FALS 53
2.4.1. FALS INTELECTUAL(art. 289 Codul penal) 53
CONCLUZII 56
BIBLIOGRAFIE: 57

iata sociala a pus dintotdeauna multiple probleme indeosebi de ordin administrativ. Nevoia
a dus la aparitia functiei publice si a functionarului care s-o indeplineasca. Comunitatea
umana n-ar fi progresat daca nu si-ar fi creat un intreg organism social, caruia i-a dat
viabilitate prin personalul investit in diversitatea de functii statornicite de-a lungul
timpului. Functionarul public are misiunea nobila dar dificila, aceea a realizarii binelui
public si de aceea de calitatea sa depinde in mare masura calitatea serviciului public. Dar
din pacate, nu o data, fiecare dintre noi s-a aflat la mana unui functionar, al unui astfel de
serviciu public. Iar pentru a iesi din aceasta situatie a trebuit sa-i oferim,, CEVA. Putem
vorbi atunci de RESPONSABILITATE? , RASPUNDERE? . Daca da, atunci cui atribuim aceasta
vina? Functionarului? Cetateanului? Intregului sistem administrativ? In ultima instanta, ea
este fapta unui om neconforma nici cu preceptele morale, nici cu preceptele legii. In final,
formulam o intrebare cu substrat retoric si anume daca in comportamentul profesional al
unei persoane se pot regasi toate elementele care, intrunite ar determina starea de
perfectiune? Raspunderea juridica a functionarilor publici 1. 1. 1. Consideratii generale
Formele raspunderii juridice Functionarul public responsabilitate si raspundere 1. 2. 1.
Conceptul de responsabilitate Functionarul public Consideratii generale 1. 2. 3. 2. Statutul
functionarului public Formele raspunderii juridice a functionarilor publici disciplinara;
contraventionala; materiala; civila; penala. Cap. 1 Raspunderea juridica 1. 1. Raspunderea
juridica a functionarilor publici 1. 1. 1. Consideratii generale Dreptul ca fenomen social
are finalitati complexe la nivel macro si micro-social referitoare la asigurarea coerentei,
functionalitatii si autoreglarii sistemului social, in solutionarea conflictelor relatiilor
interumane in apararea si promovarea valorilor sociale, a drepturilor si libertatilor
fundamentale ale omului. In acest sens, normele juridice orienteaza, stimuleaza,
influenteaza si determina comportamente umane, interventia sa normativa specifica fiind
asigurata la nevoie prin forta de constrangere a statului. Nu orice conduita umana are
relevanta din punct de vedere juridic, ci numai aceea care cade, intr-o forma sau alta, sub
incidenta normelor juridice. Conduita umana poate sa fie conforma normelor juridice sau,
dimpotriva, sa contravina acestora. In primul caz conduita este licita, legala iar in al
doilea caz ea este ilicita sau ilegala. Conduita licita este exprimata in anumite actiuni sau
in obtinerea de a savarsi anumite actiuni prin care subiectele de drept folosesc in limitele
prescrise drepturile subiective sau isi indeplinesc obligatiile juridice pe care le au. Deci,
conduita licita este data de actiunile sau inactiunile conforme sau chiar determinate de
normele juridice. Pentru calificarea comportarii licite nu intereseaza motivele, care pot fi
extrem de diverse, de la (...)