Sunteți pe pagina 1din 17

Definitie : Actul administrativ este acea forma principala a activitatii organelor

administratiei publice, care consta intr-o manifestare unilaterala si expresa de vointa de a da


nastere, a modifica si astinge drepturi si obligatii, in realizarea puterii publice, sub controlul
principial de legalitate al instantelor judecatoresti .
1. Forma juridica principala a activitatii organelor administratiei publice
Actul administrativ este forma cea mai importanta , cu semnificatie juridica, prin care
organele administratiei publice isi realizeaza competenta. Acest lucru este determinat de forta
efectelor juridice pe care actul administrativ le produce si nu de ponderea pe care o ocupa in
cadrul celorlalte forme existente -; operatiuni tehnico- administrative, operatiuni de realizare a
serviciilor publice si operatiuni tehnico- productive . h8j7jx
Operatiunile tehnico- administrative se impart la randul lor in doua categorii : - unele care se
realizeaza in regim de putere ( sunt savarsite doar de organe ale administratiei publice ) si
concretizeaza anumite valori politice , fiind reglementate in principiu de dreptul administrativ :
proces verbal de constatare , aviz tehnic , etc
- altele care si atunci cand produc efecte juridice , acestea nu sunt de drept administrativ
( inregistrare , inventariere , expertizare ) . Majoritatea dintre acestea nu produc efecte juridice :
multiplicari de acte , traduceri neoficiale , pastrarea de acte scrise , efectuarea de comunicari
telefonice ) , fiind operatiuni de rutina administrativa .
Operatiunile tehnico- productive sunt fapte prin care se produc bunurile industriale sau de alta
natura, dar care nu concretizeaza un serviciu public ( operatiuni cu caracter sanitaro- medical , cu
caracter cultural , de invatamant , din armata . )
Operatiunile care realizeaza un serviciu public sunt de exemplu cele de transport , de comunicare
radio , t. v., etc
La organele situate la baza sistemului administrativ , intalnim ca regula , o pondere mai mare a
operatiunilor administrative . Cu cat urcam in ierarhie , aceste fapte materiale dispar ,
preponderent devenind actul juridic , in special cel administrativ .
2. Actul administrativ este o vointa juridica unilaterala

Actul administrativ este expresia vointei interne a organului administratiei publice de a da


nastere , a modifica sau a stinge drepturi si obligatii . Deci prin aceasta vointa exteriorizata se
doreste schimbarea situatiei juridice preexistente .
In acest proces decizional se va tine seama bineinteles si de factorii care pot intervenii, insa
aceste aspecte tin de stiinta administratiei nu de dreptul administrativ.
Pe langa, actul administrativ propriu-zis exista si acte implicite: refuzul nejustificat al unui organ
al administratiei publice de a satisface o cerere privitoare la un drept ; nerezolvarea
( tardivitatea ) unei asemenea cereri in termenul cerut de lege . La baza acestei concluzii stau art.
48 din Constitutie si art. 1 din legea 29 / 1990 .
In privinta caracterului unilateral se pot distinge mai multe situatii :
Participarea mai multor persoane fizice la adoptarea actului administrativ
In general , in sistemul administratiei publice locale se intalnesc organele colegiale , ceea ce duce
cu necesitate la concluzia ca actul administrativ este opera mai multor persoane fizice( toti cei
care fac parte din organul colegial respectiv ) .
Caracterul unitar decurge din faptul ca toate aceste persoane conlucreaza in vederea realizarii
unei singure vointe juridice -; isi indeplinesc competenta .

Participarea mai multor autoritati publice , respectiv un organ administrativ si a unuia nestatal
Si in aceasta ipoteza este vorba tot de concretizarea unei singure vointe juridice si nu de un acord
de vointe . Emiterea acestui act juridic de catre organul administratiei de acord cu alt organ
administrativ se traduce prin ceea ce inseamna autorizare ( aprobare prealabila daca este vorba de
doua organe aflate in relatii de subordonare ierarhica sau de aviz conform)
Emiterea actului administrativ la cererea prealabila
Daca cererea prealabila apartine organului emitent si se adreseaza organului ierarhic superior ,
este vorba de o autorizatie .
Daca cererea prealabila se adreseaza organului emitent de catre subiectul care urmeaza sa
beneficieze de actul administrativ , este vorba doar de o conditie de legalitate si nu de un
consimtamant in sensul dreptului civil Renuntarea beneficiarului actului administrativ la la
exercitiul dreptului sau chiar la dreptul conferit , nu duce la incetarea efectelor actului
administrativ , deoarece asa cum am vazut , aceasta este o manifestare unilaterala de vointa .
Totusi daca renuntarea este adusa la cunostiinta organului administrativ emitent , acesta trebuie
sa o examineze si sa emita actul de revocare .
3. Actul administrativ este emis in realizarea puterii publice
Prin actul administrativ se pune in executare in principal legea , sau se realizeaza un serviciu
public .
Legea presupune o valoare politica care trebuie sa fie executata la cazul concret prin intermediul
actului administrativ .
Serviciul public este acea activitate organizata a administratiei publice prin care se satisfac nevoi
sociale de interes public . Nevoia sociala respectiva este evaluata politic ca fiind de interes public
pentru a fi o prioritate a administratiei publice . Tocmai de aceea se spune ca actul administrativ
se emite in regim de putere publica . Aceasta duce la doua consecinte : obligativitatea actelor
administrative si executarea lor din oficiu .
Obligativitatea priveste toate subiectele de drept la care se refera , - organul emitent cat si
organul ierarhic superior . Caracterul de a fi emis in regim de putere publica nu este acelasi lucru
cu posibilitatea de a fi executat prin forta coercitiva a statului ( aceasta intervine nu doar pentru
actul administrativ , ci pentru orice alt act , indiferent de natura , cand drepturile ce rezulta nu
sunt respectate sau realizate din convingere , de buna voie . )
4. Actul administrativ are un regim specific , in centrul caruia se afla legea 29/1990 -; legea
contenciosului administrativ
Aceasta caracteristica diferentiaza actul administrativ , ca act de autoritate al organelor
-administratiei publice , de actele de autoritate ale altor autoritati .
Este in afara oricarei discutii faptul ca actul administrativ nu este singurul act de putere , insa
este singurul care se poate ataca in contencios administrativ .Chiar si finele de neprimire ale legii
contenciosului administrativ contureaza un acelasi regim pentru ca este prevazut tot in legea 29 /
1990 .
Nu trebuie sa punem semnul egalitatii intre regimul de drept administrativ si regimul consacrat
de legea contenciosului administrativ . Regimul juridic aplicabil actelor administrative este decat
un subsistem al sistemului juridic administrativ : ( regim al organizarii administrative , al
actelor , al controlului , al raspunderii , etc )
Legea 29/1990 nu poate epuiza nici macar regimul juridic aplicabil actelor administrative sub
aspectul controlului de legalitate . Exista acte administrative enumerate in art. 2 al legii 29 / 1990

care sunt exceptate de la controlul instantelor judecatoresti . Pentru acestea s-a creat un regim
juridic specific -; controlul parlamentar , al Curtii de Conturi .
STUDIU COMPARATIV -; ACT ADMINISTRATIV DE PUTERE / ACT
ADMINISTRATIV DE GESTIUNE / ACT ADMINISTRATIV JURISDICTIONAL
Actul administrativ de putere -; acea categorie de acte administrative prin care autoritatile
administrative isi exercita cele mai multe din atributiile ce le revin .
Aceasta specie de act administrativ trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte de legalitate :
- sa fie emis de autoritatea competenta ( material si teritorial )
- sa fie conform cu legea
- sa corespunda scopului urmarit de legea pe care o pune in executare
- sa fie emis in forma specifica si cu respectarea procedurii prevazute de lege .
Actul administrativ de gestiune -; actul juridic incheiat pe de o parte de un serviciu public , iar pe
de alta parte de un particular ( persoana fizica sau juridica ) ce au ca obiect achizitionarea de
produse, executarea de lucrari si prestarea de servicii precum si concesionarea si inchirierea unor
bunuri mobile si imobile, apartinand proprietatii publice a statului, judetului sau comunei.
Actul administrativ jurisdictional -; actul juridic emis de un organ cu atributii
jurisdictionale ce functioneaza in cadrul unui organ al administratiei publice pentru a solutiona ,
cu putere de adevar legal , dupa o anumita procedura , un conflict juridic in care una din parti
este un serviciu public administrativ , dat prin lege , in competenta acestor organe .
Licitatia este modalitatea tehnica prin care se pot incheia actele administrative de gestiune.
Licitatia poate imbraca mai multe forme : -deschise fara preselectie intr-o singura etapa
-deschise cu preselectie in doua etape
-licitatie publica restransa in cazul in care bunul poate fi achizitionat de la un numar restrans de
ofertanti .
Rezilierea este desfacerea unui contract sinalagmatic ( care da nastere la obligatii pentru ambele
parti- obligatia de a realiza o prestatie pentru una din cele doua parti contractante reprezinta
dreptul la care este indrituita cealalta parte) , cu executare succesiva (deci in mai multe
prestatii) , pentru neexcutarea culpabila a obligatiilor de catre una din parti.
In cazul actului administrativ de gestiune , rezilierea unilaterala nu presupune existenta vreunei
culpe din partea cocontractantului .
Culpa reprezinta forma de vinovatie care duce la executarea necorespunzatoare sau la
neexecutarea obligatiilor contractuale.
Dauna reprezinta despagubirea pe care cel care se gaseste in culpa trebuie sa o plateasca
cocontractantului care si-a indeplinit obligatiile contractuale .
Serviciul public isi are asigurata plata pretului pentru ca la baza activitatii sale se afla bugetul de
venituri si cheltuieli in care trebuie sa fie cuprinse toate creantele si datoriile .
Actul unilateral este rezultatul vointei unei singure parti iar actul bilateral reprezinta vointa
concordanta a doua parti .
Clauza penala- este alaturi de evaluarea legala , un mod de evaluare al despagubirilor prin
conventia partilor. Se poate conveni asupra cuantumului despagubirilor datorate de debitor , dupa
ce s-a produs incalcarea obligatiei contractuale asumate , deci dupa producerea prejudiciului sau
se pot stabili despagubirile in contract sau printr-o conventie separata, ulterioara incheierii
acestuia , dar inainte de producerea prejudiciului . Clauza penala reprezinta o suma de bani sau o

alta valoare patrimoniala.


Act normativ -;acel act ce reglementeaza o situatie generala , abstracta, care creeaza drepturi si
obligatii pentru toti subiectii carora li se adreseaza , iar actul individual regleaza o situatie
particulara , se adreseaza decat subiectelor din cazul concret respectiv.
Actul constitutiv este acel act care da nastere la un drept subiectiv , care nu a existat anterior.
Actul translativ are ca efect stramutarea unui drept subiectiv dintr-un patrimoniu in alt
patrimoniu. Actul declarativ are ca efect consolidarea ori definitivarea unui drept subiectiv
preexistent .
Revocarea este operatia prin care organul emitent al unui act administrativ , sau organul sau
ierarhic superior desfiinteaza acest act. Principiul revocabilitatii actelor administrative se explica
prin necesitatea elasticitatii administratiei publice .Revocarea intervine pentru toate conditiile
ilegalitate , dar mai ales pentru conditiile referitoare la oportunitate.
SPETE
No 1
Avand in vedere caracterul de act administrativ jurisdictional al hotararii unui minister,
prin care s-a solutionat contestatia formulata de o persoana cu functie de conducere in baza art.
175 (1) lit. b din Codul muncii, cit si dispozitiile art. 4 din Legea nr. 29/1990 potrivit carora
actele de acest fel pot fi atacate cu recurs, dupa epuizarea cailor administrativ jurisdictionale la
Curtea Suprema de Justitie - Sectia de contencios administrativ, controlul legalitatii hotararii
revine instantei aratate.
Prin dispozitia nr. 8 din 5 decembrie 1990, Directia Sanitara a judetului C. a desfacut
contractul de munca numitului P.D., din functia de director adjunct economic la Spitalul
orasenesc O., pentru necorespundere profesionala conform art. 130 alin. 1 lit. e din Codul
muncii.
Ministerul Sanatatii, prin hotararea nr. 4 din 25 februarie 1991, a admis contestatia celui in
cauza, dispunand reintegrarea sa in functia avuta anterior si a obligat Spitalul orasenesc O. sa-i
plateasca despagubirea cuvenita, de la data desfacerii contractului de munca si pana la
reintegrarea sa efectiva.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, Ministerul Sanatatii a retinut, in esenta, ca Directia Sanitara a
judetului C. nu a reusit, pe baza unor probe certe, sa justifice masura desfacerii contractului de
munca pentru necorespundere sub raport profesional.
Considerand netemeinica si nelegala hotararea mentionata, Directia Sanitara a judetului C., a
atacat-o cu recurs, sustinand ca aceasta s-a pronuntat dupa o evaluare teoretica a probelor
dosarului, fara sa se faca verificarea autenticitatii dispozitiilor martorilor audiati in cauza.
P.D. a invocat exceptia de necompetenta a acestei instante, sustinind ca nu sint aplicabile
dispozitiile Legii nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ, in speta, nefiind atacat un act
administrativ.
Exceptia de necompetenta ridicata de P.D. urmeaza a fi respinsa, intrucit, potrivit art. 4 din Legea
nr. 29/1990, actele administrative jurisdictionale pot fi atacate cu recurs, dupa epuizarea cailor
administrativ jurisdictionale, la Sectia de contencios administrativ a Curtii Supreme de Justitie.
Or, hotarirea nr. 4/1991 a Ministerului Sanatatii, este un act administrativ jurisdictional fiind
emis de o autoritate publica centrala cu competenta speciala (Ministerul Sanatatii) si care, in
fapt, a solutionat un litigiu de munca.
Cit priveste recursul declarat de Directia Sanitara a judetului C. se constata ca este neintemeiata,

pentru urmatoarele considerente.


In general, incetarea contractului de munca din initiativa unitatii este admisibila, dar ea trebuie sa
fie totdeauna motivata si realizata in conditiile prevazute de lege. Necorespunderea in munca sub
aspect profesional vizeaza atit inaptitudinea profesionala cit si indeplinirea defectuoasa a
sarcinilor de serviciu, urmare unor imprejurari neimputabile persoanei. In orice caz, faptele
retinute trebuie sa aiba o atare gravitate care sa duca la concluzia incompatibilitatii lor cu
exigentele functiei, impunindu-se, deci, incetarea raporturilor de munca.
In speta, motivele invocate de unitate - nu a organizat magaziile, nu a semnat condica de
prezenta, nu a rezolvat confectionarea unei stampile, nu a dispus receptionarea cladirii spitalului
nou, etc. nu au suport in probele administrate in cauza in sensul ca nu s-a facut dovada existentei
acelor elemente imputabile ce caracterizeaza necorespunderea profesionala a contestatorului.
Dimpotriva, martorii propusi de P.D. relateaza ca acesta a depus eforturi pentru exercitarea in
bune conditii a actului medical, dovedind solicitudine si corectitudine in serviciu.
In raport de cele expuse, urmeaza a se respinge ca neintemeiat, recursul declarat de Directia
Sanitara a judetului C. impotriva hotaririi nr. 4 din 25 februarie 1991 a Ministerului Sanatatii.
--------- Avind in vedere caracterul de act administrativ jurisdictional al hotaririi unui
minister, prin care s-a solutionat contestatia formulata de o persoana cu functie de conducere in
baza art. 175 (1) lit. b din Codul muncii, cit si dispozitiile art. 4 din Legea nr. 29/1990 potrivit
carora actele de acest fel pot fi atacate cu recurs, dupa epuizarea cailor administrativ
jurisdictionale la Curtea Suprema de Justitie - Sectia de contencios administrativ, controlul
legalitatii hotaririi revine instantei aratate.
Prin dispozitia nr. 8 din 5 decembrie 1990, Directia Sanitara a judetului C. a desfacut
contractul de munca numitului P.D., din functia de director adjunct economic la Spitalul
orasenesc O., pentru necorespundere profesionala conform art. 130 alin. 1 lit. e din Codul
muncii.
Ministerul Sanatatii, prin hotarirea nr. 4 din 25 februarie 1991, a admis contestatia celui in cauza,
dispunind reintegrarea sa in functia avuta anterior si a obligat Spitalul orasenesc O. sa ii
plateasca despagubirea cuvenita, de la data desfacerii contractului de munca si pina la
reintegrarea sa efectiva.
Pentru a pronunta aceasta hotarire, Ministerul Sanatatii a retinut, in esenta, ca Directia Sanitara a
judetului C. nu a reusit, pe baza unor probe certe, sa justifice masura desfacerii contractului de
munca pentru necorespundere sub raport profesional.
Considerind netemeinica si nelegala hotarirea mentionata, Directia Sanitara a judetului C., a
atacat-o cu recurs, sustinind ca aceasta s-a pronuntat dupa o evaluare teoretica a probelor
dosarului, fara sa se faca verificarea autenticitatii dispozitiilor martorilor audiati in cauza.
P.D. a invocat exceptia de necompetenta a acestei instante, sustinind ca nu sint aplicabile
dispozitiile Legii nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ, in speta, nefiind atacat un act
administrativ.
Exceptia de necompetenta ridicata de P.D. urmeaza a fi respinsa, intrucit, potrivit art. 4 din Legea
nr. 29/1990, actele administrative jurisdictionale pot fi atacate cu recurs, dupa epuizarea cailor
administrativ jurisdictionale, la Sectia de contencios administrativ a Curtii Supreme de Justitie.
Or, hotarirea nr. 4/1991 a Ministerului Sanatatii, este un act administrativ jurisdictional fiind
emis de o autoritate publica centrala cu competenta speciala (Ministerul Sanatatii) si care, in
fapt, a solutionat un litigiu de munca.
Cit priveste recursul declarat de Directia Sanitara a judetului C. se constata ca este neintemeiata,

pentru urmatoarele considerente.


In general, incetarea contractului de munca din initiativa unitatii este admisibila, dar ea trebuie sa
fie totdeauna motivata si realizata in conditiile prevazute de lege. Necorespunderea in munca sub
aspect profesional vizeaza atit inaptitudinea profesionala cit si indeplinirea defectuoasa a
sarcinilor de serviciu, urmare unor imprejurari neimputabile persoanei. In orice caz, faptele
retinute trebuie sa aiba o atare gravitate care sa duca la concluzia incompatibilitatii lor cu
exigentele functiei, impunindu-se, deci, incetarea raporturilor de munca.
In speta, motivele invocate de unitate - nu a organizat magaziile, nu a semnat condica de
prezenta, nu a rezolvat confectionarea unei stampile, nu a dispus receptionarea cladirii spitalului
nou, etc. nu au suport in probele administrate in cauza in sensul ca nu s-a facut dovada existentei
acelor elemente imputabile ce caracterizeaza necorespunderea profesionala a contestatorului.
Dimpotriva, martorii propusi de P.D. relateaza ca acesta a depus eforturi pentru exercitarea in
bune conditii a actului medical, dovedind solicitudine si corectitudine in serviciu.
In raport de cele expuse, urmeaza a se respinge ca neintemeiat, recursul declarat de Directia
Sanitara a judetului C. impotriva hotaririi nr. 4 din 25 februarie 1991 a Ministerului Sanatatii.
--------No 2
Autorizatia de demolare valorificata in cadrul unui proces civil solutionat a intrat astfel in
circuitul civil, fapt pentru care nu mai putea fi revocata de catre autoritatea administrativa
emitenta.
Prin actiune, M.A., M.D. si M.M. au solicitat in contradictoriu cu Primaria Municipiului
Sibiu, anularea deciziei nr. 85 din 29 martie 1991, prin care aceasta le-a anulat autorizatia de
demolare a gardului despartitor, emisa la data de 28 ianuarie 1990.
In motivarea actiunii, reclamantele au aratat ca nu a existat nici un motiv pentru ca Primaria
Municipiului Sibiu sa-si retraga autorizatia de demolare a gardului despartitor facut de vecinii
lor.
Tribunalul Judetean Sibiu, prin sentinta civila nr. 7 din 9 mai 1991, a admis actiunea si a dispus
anularea deciziei nr. 85 din 29 martie 1991 emisa de Primaria Municipiului Sibiu.
Pentru a pronunta aceasta hotarire, instanta de fond a retinut ca in speta reclamantele au fost
lezate in dreptul lor recunoscut de lege, pentru anularea autorizatiei de demolare nr. 1 din 28
ianuarie 1990.
In contra acestei hotariri, Primaria Municipiului Sibiu, a declarat recurs, sustinind ca este
nelegala si netemeinica, deoarece prin sentinta civila nr. 1307 din 12 aprilie 1990, ramasa
definitiva prin respingerea recursului reclamantelor, vecinii acestora au obtinut separarea prin
executarea unor lucrari de bransament a apei si a canalizarii, astfel ca mentinerea gardului
despartitor se impunea, avind in vedere si dispozitiile Legii fondului funciar.
Recursul declarat de Primaria Municipiului Sibiu este neintemeiat potrivit considerentelor
aratate.
Din analiza actelor si lucrarilor dosarului rezulta ca Primaria Municipiului Sibiu a emis
autorizatia nr. 1 din 28 ianuarie 1990, prin care a dispus demolarea gardului despartitor intre
proprietatile existente pe strada Gheorghe Sincai nr. 20 si 22.
Aceasta autorizatie a fost valorificata prin sentinta civila nr. 4696 din 14 decembrie 1990
pronuntata de Judecatoria Sibiu, astfel ca respectiva autorizatie a intrat in circuitul civil, fapt
pentru care nu mai putea fi revocata de catre organul administrativ emitent.

De altfel, sustinerea Primariei Municipiului Sibiu in sensul ca mentinerea gardului este necesara
si pentru faptul ca printr-o hotarire judecatoreasca definitiva s-a obtinut separarea
bransamentelor de apa si canalizare, nu are relevanta cu privire la anularea autorizatiei de
demolare a gardului, faptul neavind legatura nici cu dispozitiile legii fondului funciar.
Asa fiind, recursul declarat de Primaria Municipiului Sibiu este nefondat si urmeaza a se
respinge ca atare.
--------No 3
Adresa prin care o autoritate administrativa informeaza petentul cu privire la demersurile facute
in vederea solutionarii cererii acestuia, nefiind emisa cu scopul de a produce prin ea insasi efecte
juridice specifice dreptului administrativ nu este un act administrativ, deci nu poate fi cenzurata
pe calea contenciosului administrativ.
Reclamantul a chemat in judecata Regia Autonoma de Distribuire a Energiei Termice si
Administrare a Fondului Locativ Calarasi precum si Primaria Municipiului Calarasi, solicitind
printre altele, a se constata nelegalitatea adresei emisa de primarie prin care aceasta i-a
comunicat ca s-a luat legatura cu regia autonoma pirita in vederea solutionarii cererii sale.
Tribunalul Judetean Calarasi, prin sentinta civila nr. 2/CA din 11 iunie 1991 a respins actiunea.
Impotriva acestei hotariri reclamantul a declarat recurs, sustinind in esenta, ca aceasta este
nelegala si netemeinica.
Recursul este nefondat.
In speta, se constata ca adresa nr. 1630 din 25 februarie 1991 a Primariei Municipiului Calarasi
(fila 9 dosar fond) nu are caracteristicile unui act administrativ, intrucit, chiar daca emana de la o
autoritate administrativa, scopul emiterii ei nu a fost de a produce prin ea insasi efecte juridice
specifice dreptului administrativ ci doar de a-i comunica petentului demersurile facute de
autoritati in vederea solutionarii cererii sale.
No 4
Decizie a Curtii Supreme de Justitie in compunerea prevazuta de art. 39 alin. 2 si 3 din
Legea pentru organizarea judecatoreasca.
Decizia autoritatii administrative emisa in baza Decretului-Lege nr. 61/1990 prin care se
pune la dispozitia unitatilor specializate lista locuintelor, construite din fondurile statului,
destinate vinzarii catre populatie, este un act administrativ in intelesul art. 1 din Legea nr.
29/1990, iar nu un act de gestiune savirsit de stat, in sensul art. 2 lit. d din aceeasi lege. In
consecinta, controlul legalitatii acestei decizii este de competenta instantei de contencios
administrativ.
Principiul irevocabilitatii actelor administrative puse in executare sau a celor care au produs
efecte in alte domenii este un principiu de aplicabilitate generala. In consecinta, daca organul
administrativ care a emis actul constata nelegalitatea acestuia dupa ce actul si-a produs efectele,
calea legala de desfiintare a acestuia nu mai poate fi revocarea lui, ci constatarea nulitatii ori
anularea actului administrativ de catre instanta judecatoreasca.
Tribunalul Judetean Vilcea, prin sentinta civila nr. 104 din 19 iulie 1991 a admis actiunea si
a anulat decizia nr. 202/1991 a Prefecturii Judetului Vilcea prin care aceasta a modificat decizia
sa initiala de a pune la dispozitia unitatii specializate in vinzarea locuintelor construite din

fondurile statului un anumit numar de apartamente. S-a retinut ca, reclamantul, prin modificarea
deciziei initiale dupa ce se exprimasera deja optiunile si se intocmisera actele preliminare
necesare incheierii contractului de vinzare-cumparare, a fost vatamat in drepturile sale
recunoscute de lege.
Sectia de contencios administrativ a Curtii Supreme de Justitie, prin decizia nr. 145 din 7
octombrie 1991, a mentionat sentinta instantei de fond, respingind recursul Prefecturii judetului
Vilcea.
Prin recursul extraordinar declarat in cauza se sustine, printre altele, ca, in mod gresit instantele
speciale de contencios administrativ au judecat cauza in raport cu faptul ca actele atacate de
reclamant nu erau acte administrative de autoritate, ci acte de gestiune savirsite de stat ca
persoana juridica in gestionarea patrimoniului sau si deci, potrivit art. 2 lit. d din Legea nr.
29/1990, controlul legalitatii acestora din urma nu este de competenta respectivelor instante.
Recursul extraordinar nu este intemeiat.
1. Baza de referinta a exercitarii controlului judecatoresc prin actiunile de contencios
administrativ este natura juridica a actelor atacate, stiut fiind faptul ca obiectul acestor actiuni il
poate constitui numai o anumita categorie de acte juridice.
In acest sens, potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990 orice persoana fizica sau juridica, daca se
considera vatamata in drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin
refuzul nejustificat al unei autoritati administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept
recunoscut de lege, se poate adresa instantei judecatoresti competente, pentru anularea actului,
recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei ce i-a fost cauzata, iar potrivit art. 2 nu pot fi
atacate in justitie o serie de acte juridice printre care si "actele de gestiune savirsite de stat in
calitate de persoana juridica si pentru administrarea patrimoniului sau", exceptie prevazuta la lit.
d din respectivul text de lege.
Intrucit in speta, prin recursul extraordinar s-a sustinut ca instantele au facut o gresita aplicatie a
prevederilor art. 1 si art. 2 lit. d din Legea nr. 29/1990, depasindu-si astfel atributiile si
competenta prin exercitarea controlului asupra unor acte juridice de gestiune savirsite de stat,
deci acte a caror verificare nu cade sub incidenta Legii contenciosului administrativ, de la
inceput se impune clarificarea naturii juridice a actelor atacate prin actiune.
Asadar, se impune stabilirea naturii juridice a actelor emise de prefectura Judetului Vilcea, prin
care s-a modificat decizia initiala nr. 166/1991 a aceleiasi autoritati administrative cu privire la
numarul de apartamente, destinate vinzarii catre populatie dintr-un anumit bloc, respectiv daca
acestea sint acte administrative in intelesul art. 1 din Legea nr. 29/1990 sau acte de gestiune in
sensul art. 2 lit. d din acelasi act normativ.
Astfel, in conceptia Legii nr. 29/1990, actul administrativ este o manifestare unilaterala de vointa
juridica care, pe baza si in executarea legii duce la crearea unei situatii juridice noi, vointa
juridica care provine de la o autoritate administrativa, esential fiind deci ca autorul actului sa se
manifeste nu ca persoana juridica, ci ca autoritate publica, fapt ce a si impus supunerea acestora,
in ceea ce priveste anularea lor, unui regim juridic special, de competenta instantelor de
contencios administrativ.
Spre deosebire de actele administrative de autoritate, actele de gestiune sint incheiate de
autoritatea administrativa in calitate de persoana juridica si pentru administrarea patrimoniului
sau, fiind acte juridice cu caracter contractual sau facute pentru valorificarea unor drepturi
contractuale, implicind o egalitate de vointa in ceea ce priveste partile intre care se stabilesc
raporturile juridice, fapt pentru care, de altfel, acestea au si fost exceptate de la regimul juridic
special instituit de Legea nr. 29/1990, fiind supuse regimului juridic de drept privat (acelasi care

reglementeaza raporturile juridice dintre particulari), iar solutionarea litigiilor cu privire la aceste
acte este de competenta instantelor de drept comun.
In speta, actele a caror anulare s-a cerut de catre reclamant au fost emise in baza si in executarea
Decretului-Lege nr. 61/1990, de catre o autoritate administrativa.
Potrivit art. 5 din Decretul-Lege nr. 61/1990 primariile judetene, devenite ulterior prefecturi,
precum si Primaria Municipiului Bucuresti, au obligatia de a organiza pe principii economice
intreprinderile pentru vinzarea locuintelor si oficiile specializate ce pot vinde catre populatie
locuintele construite din fondurile statului in conditiile respectivului act normativ si de a pune la
dispozitia acestora lista locuintelor destinate vinzarii catre populatie.
Asadar, problema de principiu este daca decizia autoritatii administrative prin care se pune la
dispozitia unitatilor specializate lista locuintelor construite din fondurile statului destinate
vinzarii catre populatie, este un act administrativ in intelesul art. 1 din Legea nr. 29/1990 sau un
act de gestiune savirsit de stat in intelesul art. 2 lit. d din aceeasi lege.
Avind in vedere ca, potrivit Decretului-Lege nr. 61/1990, aceste locuinte pot fi vindute numai
unitatilor specializate organizate cu acest scop, pe baza listei aprobata de autoritatea
administrativa, rezulta ca bunurile respective pentru a intra in circuitul civil si a constitui obiect
al raportului contractual de vinzare-cumparare, trebuie in prealabil sa figureze pe lista pusa la
dispozitie de autoritatea administrativa in cadrul unui raport juridic nascut intre aceasta autoritate
si intreprinderea specializata pentru vinzarea locuintelor.
Natura juridica a acestui raport poate fi determinata de caracterul vointei juridice manifestate de
parti care, la rindul sau, se intemeiaza pe natura juridica a bunurilor ce urmeaza a fi introduse in
circuitul civil pe baza deciziei autoritatii administrative.
Astfel, decizia autoritatii administrative este o manifestare unilaterala de vointa juridica a
acesteia, data in baza si executarea legii, organul administratiei de stat actionind in raportul cu
intreprinderea vinzatoare ca o autoritate publica si nicidecum ca o persoana juridica in cadrul
unui raport contractual.
Atit timp cit la data emiterii actelor atacate, apartamentele construite din fondurile statului si
destinate vinzarii catre populatie nu apartineau domeniului privat al autoritatii administrative, se
exclude posibilitatea ca respectivul organ sa actioneze in calitate de persoana juridica si nici nu
poate fi vorba de existenta unei eventuale vointe contractuale a organului administrativ de
autoritate.
Aceasta cu atit mai mult cu cit conturarea componentei domeniului public si a domeniului privat
al statului s-a facut abia prin art. 135 din Constitutia Romaniei, art. 53 din Legea nr. 15/1990, art.
5 din Legea nr. 18/1991, art. 72 din Legea nr. 69/1991 si prin Hotarirea Guvernului nr. 113/1992
in intimpinarea dispozitiilor carora a venit Decretul-Lege nr. 61/1990, intrat in vigoare anterior
respectivelor acte normative.
In concluzie, in speta, in mod corect instantele s-au considerat competente a solutiona cauza,
intrucit actele atacate, prin care s-a modificat lista locuintelor destinate vinzarii, stabilita anterior
prin decizia nr. 166/1991 de catre o autoritate administrativa, nu sint acte de gestiune savirsite de
stat in calitate de persoana juridica si pentru administrarea patrimoniului sau, ci sint acte
administrative ale caror legalitate este supusa controlului instantei speciale de contencios
administrativ.
Astfel cum s-a aratat mai sus, numai dupa ce organele administratiei de stat pun la dispozitia
intreprinderilor specializate lista locuintelor destinate vinzarii catre populatie, acestea din urma
pot trece la organizarea vinzarii potrivit art. 1 din Decretul-Lege nr. 61/1990.
Asadar, abia prin prezentarea ofertelor de vinzare si inregistrarea optiunilor pentru cumparare s-a

trecut din sfera dreptului administrativ in sfera dreptului civil.


2. In vederea realizarii unei stabilitati a raporturilor juridice, principiul irevocabilitatii actelor
administrative puse in executare sau a celor care au produs efecte in alte domenii, este un
principiu de aplicabilitate generala.
Prin consacrarea acestui principiu se limiteaza posibilitatea organului administrativ de a reveni
asupra actelor ce le-a emis, putindu-se revoca - fie pentru ilegalitate, fie pentru inoportunitate numai pina in momentul in care actele administrative si-au produs efectele prin executare sau
prin intrarea lor in circuitul altor raporturi juridice.
Pentru ipoteza in care actul administrativ a fost emis prin incalcarea unei norme de drept
imperative sau prohibite, ori a fost emis prin mijloace frauduloase sau ca rezultat al unui viciu de
vointa - eroare, dol, violenta - iar organul administrativ constata aceasta situatie dupa ce actul sia produs efectele, prin executare ori prin trecerea lui in sfera altor ramuri de drept, producind alte
efecte juridice, calea legala de desfiintare a actului administrativ ilegal nu mai poate fi revocarea
actului, ci constatarea nulitatii ori anularea lui de catre instanta judecatoreasca, la cererea
organului administrativ.
Ca urmare, in speta, prefectura judeteana nu mai era in drept sa-si revoce (modifice) nici macar
partial decizia prin care, in temeiul Decretului-Lege nr. 61/1990, a stabilit lista locuintelor
destinate vinzarii catre populatie, pentru ca acest act administrativ a intrat in circuitul civil pe
data cind unitatea indrituita a prezentat oferta de vinzare si a inregistrat operatiunea
cumparatorului, incheind chiar si actele preliminarii perfectarii contractului.
Singura care ar fi putut modifica sau anula actul administrativ intrat in circuitul civil era instanta
judecatoreasca, pe care prefectura nu a sesizat-o insa, procedind nelegal la revocarea partiala a
deciziei sale initiale, prin executarea de la vinzare a unui apartament, dupa ce actul administrativ
intrase in circuitul civil in sensul expus si, deci, se nascuse un drept subiectiv civil in favoarea
cumparatorului. Acest drept al cumparatorului a fost vatamat atit prin faptul ca nu a mai putut
cumpara apartamentul pentru care incheiase contractul preliminar, cit si datorita vinzarii, intre
timp, a tuturor celorlalte apartamente, el nemaiavind in final ce cumpara.

---------No 5
Deciziile prin care prefectura, manifestindu-se ca autoritate administrativa, nu ca o
persoana juridica care dispune asupra propriului patrimoniu, a dispus redistribuirea unor bunuri
mobile si imobile ce intrasera in patrimoniul unei societati comerciale pe actiuni anterior emiterii
deciziilor respective sint acte administrative, cenzurabile pe calea contenciosului administrativ,
iar nu acte de gestiune executate de la acest control.
Societatea Comerciala "CARA" SA a chemat in judecata Prefectura Judetului Arges,
solicitind ca in temeiul Legii nr. 29/1990 sa se dispuna anularea deciziilor nr. 288 din 19 iulie
1991, prin care pirita a luat urmatoarele masuri:
- modificarea partiala a deciziei nr. 247 din 21 decembrie 1990, in sensul trecerii din patrimoniul
reclamantei, in administrarea prefecturii judetene a Vilei Micesti, cu terenul aferent si toate
bunurile mobile si imobile ce apartin de aceasta constructie;
- trecerea in administrarea piritei a constructiilor situate in municipiul Pitesti, strada Maior Santu
nr. 2, cu terenul aferent si toate celelalte bunuri mobile si imobile care apartin acestei constructii.

Prin actiunea inregistrata sub nr. 3637 din 29 noiembrie 1991, reclamanta a cerut ca in
contradictoriu cu aceeasi prefectura judeteana sa se dispuna anularea deciziilor nr. 406 si 407 din
6 septembrie 1991.
Aceste doua acte administrative se refera la infiintarea, cu incepere de la 16 septembrie 1991 a
Unitatii de servicii si protocol Pitesti, prin preluarea activitatii hotelului, cantinei si a vilei
Micesti de la Societatea Comerciala "CARA" SA. De asemenea, s-a prevazut preluarea activitatii
reclamantei de catre Administratia domeniului public Pitesti si de catre Unitatea de servicii si
protocol Pitesti.
In motivarea actiunilor reclamanta a aratat ca cele trei decizii atacate au fost emise cu incalcarea
prevederilor Legii nr. 31/1990, deoarece singurul organ competent sa dispuna cu privire la
diminuarea patrimoniului sau este Consiliul Imputernicitilor Statului din cadrul societatii
comerciale.
Avind in vedere ca aceste acte administrative sint nelegale si o vatama in drepturile sale,
recunoscute de lege, pentru anularea lor si restituirea situatiei anterioare, societatea comerciala sa vazut nevoita a se adresa instantei de judecata.
La data de 9 decembrie 1991, Tribunalul Arges, Sectia civila si de contencios administrativ a
dispus conexarea celor doua pricini si prin sentinta civila nr. 261 din 23 decembrie 1991 si-a
declinat competenta de solutionare a litigiului in favoarea Judecatoriei Pitesti.
Pentru a hotari in acest mod, tribunalul a retinut ca toate deciziile atacate sint acte administrative
de gestiune si ca atare, exceptate, conform art. 2 lit. d din Legea nr. 29/1990, de la controlul
judecatoresc instituit asupra actelor puterii executive.
Impotriva sentintei a declarat recurs Societatea Comerciala "CARA" SA Pitesti.
Recurenta a sustinut ca gresit prima instanta s-a dezinvestit in favoarea Judecatoriei Pitesti,
deoarece actele in discutie sint acte administrative de autoritate si nicidecum acte de gestiune
savirsite de stat in calitate de persoana juridica si pentru administrarea patrimoniului sau.
Critica este intemeiata.
Actele de autoritate sint acelea pe care administratia le face in calitatea sa de detinatoare a
activitatii publice, insarcinate cu aducerea la indeplinire a unor dispozitii legale.
Ele exprima vointa unilaterala a autoritatii respective si contin dispozitii imperative sau
prohibitive cu privire la raporturile dintre cei administrati.
In opozitie cu actele de autoritate, actele de gestiune sint acele acte juridice cu caracter
contractual, ori facute pentru valorificarea unor drepturi contractuale, savirsite de stat in calitate
de persoana juridica si pentru administrarea patrimoniului sau.
Actele de gestiune au aceeasi natura cu actele intocmite intre persoanele fizice implicind, din
aceasta cauza, o egalitate de vointa in ce priveste partile intre care se stabilesc raporturile juridice
- fiind considerate ca supuse unui regim juridic de drept privat - acelasi care reglementeaza
raporturile dintre particulari.
In speta dedusa judecatii, reclamanta a cerut anularea unui numar de trei decizii prin care
Prefectura Judetului Arges in calitate de autoritate administrativa, detinatoare a puterii executive,
investita cu dreptul de a organiza societati comerciale de interes local si de a restructura unele
unitati economice cu capital de stat, a procedat la redistribuirea unor bunuri mobile si imobile
care anterior au apartinut fostului p.c.r.
Mai precis, s-a dispus scoaterea din patrimoniul Societatii Comerciale "CARA" SA (legal
constituita si inmatriculata la Oficiul Registrului Comertului al Judetului Arges pe data de 12
februarie 1991, a vilei Micesti, impreuna cu terenul aferent si bunurile mobile accesorii, precum
si a constructiei situata in municipiul Pitesti, strada Maior Santu nr. 2 cu terenul aferent si toate

lucrurile mobile existente in aceasta constructie, care au fost atribuite altor agenti economici
aflati in subordinea piritei.
Prin emiterea acestor decizii, prefectura s-a manifestat ca reprezentanta a puterii executive a
statului, exprimind vointa acestuia, iar nu ca o persoana juridica care dispune asupra propriului
patrimoniu.
Imprejurarea ca in cuprinsul actelor administrative se regasesc, alaturi de masurile vizind
reorganizarea sau infiintarea unor noi agenti economici de interes local si unele de ordin
patrimonial, cum este acela al capitalului social, nu poate modifica natura juridica a deciziilor,
care ramin acte de autoritate.
Rezulta din considerentele analizate ca in mod gresit tribunalul judetean a solutionat litigiul pe
baza exceptiei de inadmisibilitate a actiunilor, invocata de pirita.
In consecinta, urmeaza a se admite recursul si a fi casata hotarirea cu trimiterea cauzei spre
competenta solutionare aceluiasi tribunal judetean.
No 6
Decizie a Ministerului Economiei si Finantelor prin care s-a solutionat contestatia unei
societati comerciale impotriva actelor de control ale Directiei Generale a Controlului Financiar
de Stat din teritoriu cu privire la fixarea preturilor la tigarile din import. Aplicabilitatea art. 4 din
Legea nr. 29/1990.
Decizia Ministerului Economiei si Finantelor pronuntata in baza art. 13 din Legea nr. 30/1991
este un act administrativ jurisdictional ce poate fi atacat cu recurs la Curtea Suprema de Justitie sectia de contencios administrativ, conform art. 4 din Legea nr. 29/1990.
Prin actiune, reclamanta Societatea Comerciala "SOCALP" S.A. a solicitat ca in
contradictoriu cu pirita Directia Generala a Controlului Financiar de Stat Bacau sa se dispuna
anularea deciziei nr. 62355 din 9 august 1991 a Ministerului Economiei si Finantelor, a
procesului verbal de control nr. 1001 din 1 iulie 1991 si a dispozitiei nr. 1001 din 23 iulie 1991
prin care a fost obligata sa vireze la bugetul statului suma de 234.265 lei, reprezentind incasari
necuvenite din vinzarea tigarilor provenite din import.
In motivarea actiunii, reclamanta a sustinut ca a achizitionat tigari straine de la societatea
importatoare cu capital privat "CIPROM" LTD, la pret negociat si ca a valorificat aceste produse
legal, cu respectarea Hotaririi Guvernului nr. 1109/1990.
Tribunalul judetean Bacau, prin sentinta civila nr. 18 din 15 octombrie 1991, a admis actiunea, a
anulat actele administrative atacate si a exonerat reclamanta de obligatiile stabilite de organele de
control.
Pentru a pronunta aceasta solutie instanta de fond a retinut ca reclamanta a achizitionat tigari de
la o societate comerciala cu capital privat la un pret negociat conform Hotaririi Guvernului nr.
1109/1990, ca aceste produse importate fara efortul valutar al statului au fost valorificate legal
catre populatie si ca pretul mai mic, fixat prin actele normative avute in vedere de organele de
control se refea la alte categorii de tigari decit cele din speta.
Impotriva acestei sentinte, considerata nelegala si netemeinica a declarat recurs Directia
Generala a Controlului Financiar de Stat, care, a sustinut ca in mod gresit s-a retinut ca tigarile
au fost legal comercializate, ca in realitate acestea trebuiau vindute catre populatie la un pret mai
mic, respectiv cel stabilit prin Hotarirea Guvernului nr. 489/1990 si ca astfel procesul verbal de
control a stabilit in mod corect obligatia de virare la bugetul statului a sumelor percepute in plus.
In conformitate cu dispozitiile art. 306 din Codul de procedura civila, s-a pus in discutia partilor,

ca motiv de nelegaliate si netemeinicie, necompetenta materiala a instantei de fond in


solutionarea cauzei, in raport de dispozitiile art. 4 din Legea nr. 29/1990.
Recursul declarat este neintemeiat sub aspectul motivului invocat din oficiu.
In conformitate cu dispozitiile art. 13 alin. 1 din Legea nr. 30/1991 privind organizarea si
functionarea controlului financiar si a Garzii Financiare masurile dispuse ca urmare a controlului
efectuat de Directia Generala a Controlului de Stat din Ministerul Finantelor si unitatilor
subordonate acestuia, pot fi contestate la Ministerul Finantelor care, potrivit aliniatului 2 al
aceluiasi text, va solutiona contestatiile printr-o decizie executorie, ce poate fi atacata la organele
competente, in termen de 30 zile de la luarea la cunostinta.
Rezulta deci, ca Ministerul Finantelor, ca autoritate administrativa, in virtutea atributiilor
conferite de Legea nr. 30/1991, solutionind contestatiile celor controlati, finalizeaza printr-o
decizie, caile administrativ jurisdictionale stabilite prin acest act normativ.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ, actele administrativjurisdictionale, pot fi atacate cu recurs, dupa epuizarea cailor administrativ-jurisdictionale, la
Sectia de contencios administrativ a Curtii Supreme de Justitie.
In cauza, Societatea Comerciala "SOCALP" S.A. a atacat decizia Ministerului Finantelor nr.
62355 din 9 august 1991, care constituie un act administrativ jurisdictional si contestatia
impotriva acestei decizii reprezinta un recurs, in sensul textelor de lege aratate, a carui
solutionare este de competenta Curtii Supreme de Justitie - Sectia de contencios administrativ.
Intrucit, in raport cu temeiurile legale aratate, Tribunalul Judetean Bacau a pronuntat hotarirea cu
neobservarea unei norme de competenta materiala de ordine publica, din cele prevazute de art.
159 pct. 2 coroborat cu art. 4 pct. 3 din Codul de procedura civila, urmeaza a se admite recursul
declarat de Directia Generala a Controlului Financiar de Stat Bacau si a se casa sentinta atacata.
Procedind la solutionarea, conform art. 4 din Legea nr. 29/1990, a recursului declarat impotriva
deciziei Ministerului Finantelor nr. 62.355 din 9 august 1991, de respingere a constestatiei
Societatii Comerciale "SOCALP" S.A., impotriva procesului verbal de control nr. 1001 din 1
iulie 1991 a Directiei Generale a Controlului Financiar de Stat Bacau, se constata ca respectiva
decizie este nelegala si netemeinica.
In consecinta, urmeaza a se anula actele atacate si a se exonera societatea comerciala de
obligatiile stabilite in baza lor in urma admiterii recursului declarat de Societatea Comerciala
"SOCALP" S.A. Bacau impotriva deciziei nr. 62355/1991 a Ministrului Economiei si Finantelor
in baza art. 4 din Legea nr. 29/1990.
--------- No 7
Hotararea de demitere a primarului unei comune din functie este legala in raport cu
imprejurarea ca s-a stabilit cu certitudine realitatea faptelor puse in sarcina acestuia, fapte care au
afectat grav indeplinirea atributiilor prevazute de Legea nr. 69/1991, cu atat mai mult cu cat
acelasi compartiment de dezinteres si lipsa de responsabilitate din partea acestuia a continuat.
Tribunalul Municipiului Bucuresti, Sectia contencios administrativ, prin sentinta civila nr.
401 din 11 iunie 1993 a respins actiunea reclamantului prin care s-a solicitat anularea Hotararii
Guvernului nr. 56 din 8 februarie 1993 prin care a fost demis din functia de primar al comunei
D., retinand ca prin intreaga sa conduita, G.C. a compromis cu rea credinta interesele comunei,
determinand nemultumirea unor cetateni precum si a consilierilor, cu care a refuzat sa coopereze
in rezolvarea unor probleme de interes local sau de ordin personal. Ca, desi a fost avertizat
asupra consecintelor acestei atitudini si i s-a oferit prilejul pentru a-si corecta comportamentul,

petitionarul a continuat sa manifeste acelasi dezinteres in indeplinirea atributiilor, datorita,


indeosebi, consumului exagerat de bauturi alcoolice.
Recursul declarat de reclamant este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse in
continuare.
Hotararea guvernamentala de demitere a lui G.C. din functia de primar al comunei D a fost
fundamentata pe concluziile care au reiesit din urmatoarele inscrisuri oficiale:
- sesizarile formulate de membrii consiliului local privind activitatea necorespunzatoare
desfasurata de susnumitul;
- constatarile cuprinse in referatele intocmite cu ocazia cercetarii celor sesizate;
- note prin care se propune constituirea unei comisii de analiza a respectarii dispozitiilor legale
de catre autoritatea executiva a administratiei publice locale, precum si a prevederilor Legii nr.
18/1991 de catre membrii comisiei comunale.
Din toate aceste acte a rezultat, fara echivoc, ca petitionarul nu si-a indeplinit indatoririle care iau revenit in calitate de primar, compromitand, cu rea credinta, interesele comunei.
Astfel, din cele 21 sedinte ale consiliului local care au avut loc in intervalul 4 martie 1992 - 15
ianuarie 1993 a absentat de la 11, din care la un numar de 6 sedinte a lipsit nejustificat, iar pentru
celelalte a facut dovada absentei cu act medical.
De asemenea, nu a luat masuri pentru realizarea inventarierii bunurilor care apartin comunei, nu
a prezentat raportul privitor la starea economica si sociala a localitatii si nu a supus aprobarii
autoritatii deliberative, raportul privind proiectul de buget si contul de incheiere al exercitiului
bugetar.
S-a mai retinut de catre membrii comisiei de ancheta constituita prin ordin al prefectului,
nemultumirea legitima manifestata de unii cetateni din comuna fata de modul in care G.C. a
actionat pentru rezolvarea unor probleme de ordin local sau personal.
In cele mai multe dintre reclamatiile si declaratiile celor cu care s-a luat legaura se regaseste o
singura invinuire: refuzul nejustificat de rezolvare a problemelor de interes local, ca rezultat al
consumului excesiv de bauturi alcoolice.
Este semnificativ, sub acest aspect, referatul intocmit de consilierul juridic al Prefecturii
Municipiului Bucuresti si S.A.I., care a constatat imposibilitatea desfasurarii sedintei programata
de consiliul local pentru ziua de 15 ianuarie 1993, datorita absentei primarului, care trebuia sa
prezinte si un raport asupra starii economico-sociale a comunei.
Dar, asa cum a retinut si prima instanta, pana la data adoptarii hotararii de demitere, petitonarul a
fost avertizat de catre autoritatea competenta asupra consecintelor acestor abateri repetate,
acordandu-i-se posibilitatea unei schimbari de atitudine.
La data de 13 ianuarie 1993, urmare a controlului efectuat de catre consilieri ai directiei juridic si
contencios din cadrul prefecturii s-a constatat ca aspectele mentionate in sesizarea initiala se
mentin, in special cele referitoare la lipsa de la serviciu si la starea sanatatii, determinate de un
consum excesiv de bauturi alcoolice.
In consecinta, prin ordinul nr. 2 din 18 ianuarie 1993, emis de prefect, G.C. a fost suspendat din
functia de primar, conform art. 41 alin. 2 din Legea nr. 69/1991.
Stabilind, asadar, realitatea faptelor puse in sarcina petitionarului, care au afectat grav
indeplinirea atributiilor legale, constatand ca acelasi comportament de dezinteres si lipsa de
responsabilitate din partea acestuia au continuat, nu se poate reprosa autoritatii centrale a
administratiei publice, de a fi emis o hotarare de demitere netemeinica.
La randul sau, cu o motivare ampla, convingatoare, tribunalul municipiului a inlaturat in mod
judicios toate apararile petitionarului referitoare la inexistenta acestor abateri grave, pronuntand

o hotarare legala si temeinica ce urmeaza a fi mentinuta prin respingerea recursului ca nefondat.


-------------No 8
Actul a carui anulare se solicita si anume adresa nr. 180763 din 29 decembrie 1994,
reprezinta punctul de vedere al Ministerului Finantelor - Directia generala a impozitelor indirecte
in legatura cu modul de calcul al accizelor prevazute in art. 6 lit. a din Legea nr. 42/1993, adresa
respectiva fiind raspunsul la o scrisoare a societatii reclamante prin care se solicitau precizari
privind baza de calcul a accizelor la alcool si bauturi spirtoase.
Or, dupa cum corect retine instanta de fond, o asemenea adresa nu constituie un act administrativ
in sensul art. 1 si 3 din Legea nr. 29/1990, chiar daca a fost emisa de catre o autoritate publica.
Concluzia se impune deoarece prin ea insasi, adresa nu este o manifestare de vointa, de natura a
produce efecte juridice fata de societatea reclamanta. In acest sens este evident ca obligatia de
plata si modul de calcul al accizelor decurg din Legea nr. 42/1993 iar nu din adresa nr.
180763/1994, ca acea adresa nu este un act administrativ cu caracter normativ care instituie
obligatii general valabile in materie, inclusiv fata de reclamanta si ca ea nu este nici un act
administrativ-jurisdictional care ar putea fi eventual contestat in justitie.
Pentru ca actul emis de o autoritate publica sa fie un act administrativ, este necesar ca el sa
produca efecte, adica sa dea nastere la drepturi si obligatii intre parti, ceea ce nu este cazul in
cauza, intrucat se exprima o opinie in legatura cu intelesul unei anumite dispozitii legale. De
altfel, recurenta nici nu are un drept recunoscut de lege in baza caruia poate fi obligata
autoritatea parata sa interpreteze intr-un anumit fel o dispozitie legala, cel putin atata timp cat
urmare a interpretarii nu se stabilesc obligatii in sarcina sa. Doar in ipoteza in care s-ar incheia
un act de control fiscal in care s-ar stabili obligatia societatii reclamante sa vireze la bugetul
statului vreo suma de bani cu titlu de accize s-ar pune problema daca s-au respectat dispozitiile
art. 6 lit. a din Legea nr. 42/1993 si, pe cele de consecinta, daca s-au incalcat sau nu drepturi
recunoscute de lege acesteia. Cum insa, obiectul litigiului nu vizeaza un asemenea aspect,
vatamarea invocata nu poate fi retinuta, fiindca prejudiciul viitor trebuie sa fie cert ca se va
produce iar nu doar eventual.
Fata de cele de mai sus, se constata ca recursul este nefondat si urmeaza a fi respins.
-----------No 9
Raportul de expertiza medico-legala psihiatrica fiind un act medical de stabilire stiintifica a
unui diagnostic clinic si functional, in baza unui examen psihic efectuat de specialisti, nu are, in
intregul sau, caracteristicile unui act administrativ si, deci, nu poate fi cenzurat nici in totalitate,
nici cu privire la anumite mentiuni din continutul sau, pe calea contenciosului administrativ.
Reclamantul P.C. a chemat in judecata Institutul de medicina legala "Prof. Dr. Mina
Minovici", solicitind anularea raportului de expertiza medico-legala psihiatrica intocmit in cadrul
judecarii procesului ce face obiectul dosarului nr. 9768/1992 al Judecatoriei sectorului 3
Bucuresti si eliberarea unui act din care sa rezulte ca in mod gresit s-a consemnat in respectivul
raport ca este incadrat in prevederile Decretului nr. 313/1980, desi nu are cazier judiciar.
Prin sentinta civila nr. 103 din 17 februarie 1994, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia contencios
administrativ, a respins actiunea reclamantului ca inadmisibila, retinind ca raportul de expertiza
nu este un act administrativ in intelesul art. 1 din Legea nr. 29/1990, ci un act medical, iar

contestarea lui si a mentiunii privind incadrarea in Decretul nr. 313/1980 nu se poate face pe
calea contenciosului administrativ.
Impotriva sentintei reclamantul a declarat recurs, cu motivarea ca instanta a retinut gresit
obiectul actiunii sale.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, orice persoana fizica sau juridica, daca se considera
vatamata in drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul
nejustificat al unei autoritati administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept
recunoscut de lege, se poate adresa instantei judecatoresti competente, pentru anularea actului,
recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei care i-a fost cauzata.
Atit din continutul actiunii reclamantului, cit si din cele aratate in memoriile depuse la dosar,
rezulta ca acesta a solicitat anularea raportului de expertiza medico-legala psihiatrica si
eliberarea unui act din care sa rezulte ca mentiunea din acest raport referitor la incadrarea sa in
Decretul nr. 313/1980, privind asistenta bolnavilor psihici periculosi nu este conforma cu
realitatea.
Controlul legalitatii raportului, fata de natura sa, nu este de competenta instantei de contencios
administrativ, cum in mod corect a retinut instanta de fond.
Raportul de expertiza medico-legala psihiatrica este un act medical de stabilire stiintifica a unui
diagnostic clinic si functional, in baza unui examen psihic efectuat de specialisti, corelat cu
antecedentele personale ale celui examinat privind scolarizarea, serviciul militar, asistenta
sociala, antecedentele patologice, comportamentele, antecedente penale, si cu mediul social.
Neavind in intregul sau caracteristicile unui act administrativ, acesta nu poate fi cenzurat pe calea
contenciosului administrativ nici in totalitate, nici cu privire la anumite mentiuni din continutul
sau.
In consecinta, urmeaza a se respinge recursul ca nefondat.
---------------No 10
Prin decizia din 14 decembrie 1990, reclamantul recurent a fost pensionat pentru munca
depusa si limita de varsta stabilindu-i-se o pensie in suma de 2.752 lei lunar.
Urmare imprejurarii ca a mai lucrat in calitate de salariat, printr-o alta decizie, s-a inclus in
cadrul vechimii in munca si perioada lucrata ulterior emiterii primei decizii de pensionare.
Masura dispusa este in conformitate cu prevederile art. 62^1 alin. (1) din Legea nr. 3/1977
introdus prin Decretul-lege nr. 70/1990, prin care s-a stabilit ca pensionarii pentru limita de
varsta care si-au continuat activitatea pot cere recalcularea pensiei de asigurari sociale prin
adaugarea timpului lucrat dupa pensionare. Recalcularea se face avandu-se in vedere baza de
calcul folosita la stabilirea initiala a pensiei.
Or, recurentul solicita stabilirea unei alte baze de calcul in vederea stabilirii pensiei, cerere care
insa contravine prevederilor legale mentionate.
Sustinerile recurentului, in sensul ca nu a primit decizia initiala de pensionare din 14 decembrie
1990, nu pot fi primite, atata vreme cat s-a facut dovada ca i-a fost comunicata la 17 decembrie
1990; impotriva acestei decizii nu a facut contestatie si a ramas definitiva.
Fata de toate aceste considerente, sustinerile recurentului nu sunt intemeiate, astfel ca recursul
urmeaza sa fie respins, cu mentinerea hotararii primei instante, ca fiind temeinica si legala.
--------

No 11
Potrivit dispozitiilor art. 9 alin. 1 din Legea nr. 29/1990, instanta de contencios
administrativ poate sa dispuna suspendarea executarii actului administrativ dedus judecatii, pina
la solutionarea actiunii, "in cazuri bine justificate si pentru a se preveni producerea unei pagube
iminente".
In speta, cele doua conditii prevazute de lege fiind intrunite cumulativ, faptul ca masura
suspendarii ordinului emis de prefect a fost dispusa de instanta la primul termen de judecata, prin
incheiere, nu este o incalcare a prevederilor art. 9 alin. 2 din Legea nr. 29/1990, cit timp
incheierea constituie o hotarire partiala, care este executorie de drept.
Reclamantul N.S. a solicitat ca, in contradictoriu cu Prefectul Judetului Buzau, sa se
constate nulitatea sau sa se dispuna anularea Ordinului nr. 37 din 26 mai 1994 emis de intimat,
prin care s-a dispus eliberarea sa din functia de secretar al Consiliului local al Municipiului
Buzau, incepind cu data de 1 iunie 1994. Totodata, reclamantul a solicitat obligarea intimatului
sa dispuna reintegrarea sa in functia detinuta anterior, obligarea la plata despagubirilor banesti
reprezentind diferenta drepturilor salariale, la plata cheltuielilor de judecata, cerind, potrivit art. 9
din Legea nr. 29/1990, si suspendarea executarii Ordinului atacat, pina la pronuntarea hotaririi.
Prin incheierea din 5 septembrie 1994, Curtea de Apel Ploiesti a admis probele solicitate de parti
si a dispus, conform art. 9 din Legea nr. 29/1990, suspendarea executarii Ordinului nr. 37 din 26
mai 1994, emis de intimat, pina la solutionarea cauzei, masura luata fiind executorie de drept.
Impotriva incheierii sus mentionate a declarat recurs Prefectul Judetului Buzau, sustinind ca in
mod gresit s-a dispus masura suspendarii, fara a se fi facut dovada conditiilor cumulative
mentionate in art. 9 din Legea nr. 29/1990.
Critica este nefondata.
Potrivit dispozitiilor art. 9 alineatul 1 din Legea nr. 29/1990, instanta de contencios poate dispune
suspendarea executarii actului administrativ dedus judecatii, pina la solutionarea actiunii, "in
cazuri bine justificate si pentru a se preveni producerea unei pagube iminente".
In speta, instanta a retinut in mod corect ca cele doua conditii cumulative prevazute de lege sint
indeplinite, intrucit masura demiterii reclamantului din functia de secretar al Consiliului local
Buzau, tinind seama de adresele autoritatii administrative locale, lezeaza desfasurarea in conditii
normale a activitatii Consiliului si a serviciilor sale, avind consecinte negative pentru municipiu
si locuitorii acestuia.