Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Participarea mai multor autoritati publice , respectiv un organ administrativ si a unuia nestatal
Si in aceasta ipoteza este vorba tot de concretizarea unei singure vointe juridice si nu de un acord
de vointe . Emiterea acestui act juridic de catre organul administratiei de acord cu alt organ
administrativ se traduce prin ceea ce inseamna autorizare ( aprobare prealabila daca este vorba de
doua organe aflate in relatii de subordonare ierarhica sau de aviz conform)
Emiterea actului administrativ la cererea prealabila
Daca cererea prealabila apartine organului emitent si se adreseaza organului ierarhic superior ,
este vorba de o autorizatie .
Daca cererea prealabila se adreseaza organului emitent de catre subiectul care urmeaza sa
beneficieze de actul administrativ , este vorba doar de o conditie de legalitate si nu de un
consimtamant in sensul dreptului civil Renuntarea beneficiarului actului administrativ la la
exercitiul dreptului sau chiar la dreptul conferit , nu duce la incetarea efectelor actului
administrativ , deoarece asa cum am vazut , aceasta este o manifestare unilaterala de vointa .
Totusi daca renuntarea este adusa la cunostiinta organului administrativ emitent , acesta trebuie
sa o examineze si sa emita actul de revocare .
3. Actul administrativ este emis in realizarea puterii publice
Prin actul administrativ se pune in executare in principal legea , sau se realizeaza un serviciu
public .
Legea presupune o valoare politica care trebuie sa fie executata la cazul concret prin intermediul
actului administrativ .
Serviciul public este acea activitate organizata a administratiei publice prin care se satisfac nevoi
sociale de interes public . Nevoia sociala respectiva este evaluata politic ca fiind de interes public
pentru a fi o prioritate a administratiei publice . Tocmai de aceea se spune ca actul administrativ
se emite in regim de putere publica . Aceasta duce la doua consecinte : obligativitatea actelor
administrative si executarea lor din oficiu .
Obligativitatea priveste toate subiectele de drept la care se refera , - organul emitent cat si
organul ierarhic superior . Caracterul de a fi emis in regim de putere publica nu este acelasi lucru
cu posibilitatea de a fi executat prin forta coercitiva a statului ( aceasta intervine nu doar pentru
actul administrativ , ci pentru orice alt act , indiferent de natura , cand drepturile ce rezulta nu
sunt respectate sau realizate din convingere , de buna voie . )
4. Actul administrativ are un regim specific , in centrul caruia se afla legea 29/1990 -; legea
contenciosului administrativ
Aceasta caracteristica diferentiaza actul administrativ , ca act de autoritate al organelor
-administratiei publice , de actele de autoritate ale altor autoritati .
Este in afara oricarei discutii faptul ca actul administrativ nu este singurul act de putere , insa
este singurul care se poate ataca in contencios administrativ .Chiar si finele de neprimire ale legii
contenciosului administrativ contureaza un acelasi regim pentru ca este prevazut tot in legea 29 /
1990 .
Nu trebuie sa punem semnul egalitatii intre regimul de drept administrativ si regimul consacrat
de legea contenciosului administrativ . Regimul juridic aplicabil actelor administrative este decat
un subsistem al sistemului juridic administrativ : ( regim al organizarii administrative , al
actelor , al controlului , al raspunderii , etc )
Legea 29/1990 nu poate epuiza nici macar regimul juridic aplicabil actelor administrative sub
aspectul controlului de legalitate . Exista acte administrative enumerate in art. 2 al legii 29 / 1990
care sunt exceptate de la controlul instantelor judecatoresti . Pentru acestea s-a creat un regim
juridic specific -; controlul parlamentar , al Curtii de Conturi .
STUDIU COMPARATIV -; ACT ADMINISTRATIV DE PUTERE / ACT
ADMINISTRATIV DE GESTIUNE / ACT ADMINISTRATIV JURISDICTIONAL
Actul administrativ de putere -; acea categorie de acte administrative prin care autoritatile
administrative isi exercita cele mai multe din atributiile ce le revin .
Aceasta specie de act administrativ trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte de legalitate :
- sa fie emis de autoritatea competenta ( material si teritorial )
- sa fie conform cu legea
- sa corespunda scopului urmarit de legea pe care o pune in executare
- sa fie emis in forma specifica si cu respectarea procedurii prevazute de lege .
Actul administrativ de gestiune -; actul juridic incheiat pe de o parte de un serviciu public , iar pe
de alta parte de un particular ( persoana fizica sau juridica ) ce au ca obiect achizitionarea de
produse, executarea de lucrari si prestarea de servicii precum si concesionarea si inchirierea unor
bunuri mobile si imobile, apartinand proprietatii publice a statului, judetului sau comunei.
Actul administrativ jurisdictional -; actul juridic emis de un organ cu atributii
jurisdictionale ce functioneaza in cadrul unui organ al administratiei publice pentru a solutiona ,
cu putere de adevar legal , dupa o anumita procedura , un conflict juridic in care una din parti
este un serviciu public administrativ , dat prin lege , in competenta acestor organe .
Licitatia este modalitatea tehnica prin care se pot incheia actele administrative de gestiune.
Licitatia poate imbraca mai multe forme : -deschise fara preselectie intr-o singura etapa
-deschise cu preselectie in doua etape
-licitatie publica restransa in cazul in care bunul poate fi achizitionat de la un numar restrans de
ofertanti .
Rezilierea este desfacerea unui contract sinalagmatic ( care da nastere la obligatii pentru ambele
parti- obligatia de a realiza o prestatie pentru una din cele doua parti contractante reprezinta
dreptul la care este indrituita cealalta parte) , cu executare succesiva (deci in mai multe
prestatii) , pentru neexcutarea culpabila a obligatiilor de catre una din parti.
In cazul actului administrativ de gestiune , rezilierea unilaterala nu presupune existenta vreunei
culpe din partea cocontractantului .
Culpa reprezinta forma de vinovatie care duce la executarea necorespunzatoare sau la
neexecutarea obligatiilor contractuale.
Dauna reprezinta despagubirea pe care cel care se gaseste in culpa trebuie sa o plateasca
cocontractantului care si-a indeplinit obligatiile contractuale .
Serviciul public isi are asigurata plata pretului pentru ca la baza activitatii sale se afla bugetul de
venituri si cheltuieli in care trebuie sa fie cuprinse toate creantele si datoriile .
Actul unilateral este rezultatul vointei unei singure parti iar actul bilateral reprezinta vointa
concordanta a doua parti .
Clauza penala- este alaturi de evaluarea legala , un mod de evaluare al despagubirilor prin
conventia partilor. Se poate conveni asupra cuantumului despagubirilor datorate de debitor , dupa
ce s-a produs incalcarea obligatiei contractuale asumate , deci dupa producerea prejudiciului sau
se pot stabili despagubirile in contract sau printr-o conventie separata, ulterioara incheierii
acestuia , dar inainte de producerea prejudiciului . Clauza penala reprezinta o suma de bani sau o
De altfel, sustinerea Primariei Municipiului Sibiu in sensul ca mentinerea gardului este necesara
si pentru faptul ca printr-o hotarire judecatoreasca definitiva s-a obtinut separarea
bransamentelor de apa si canalizare, nu are relevanta cu privire la anularea autorizatiei de
demolare a gardului, faptul neavind legatura nici cu dispozitiile legii fondului funciar.
Asa fiind, recursul declarat de Primaria Municipiului Sibiu este nefondat si urmeaza a se
respinge ca atare.
--------No 3
Adresa prin care o autoritate administrativa informeaza petentul cu privire la demersurile facute
in vederea solutionarii cererii acestuia, nefiind emisa cu scopul de a produce prin ea insasi efecte
juridice specifice dreptului administrativ nu este un act administrativ, deci nu poate fi cenzurata
pe calea contenciosului administrativ.
Reclamantul a chemat in judecata Regia Autonoma de Distribuire a Energiei Termice si
Administrare a Fondului Locativ Calarasi precum si Primaria Municipiului Calarasi, solicitind
printre altele, a se constata nelegalitatea adresei emisa de primarie prin care aceasta i-a
comunicat ca s-a luat legatura cu regia autonoma pirita in vederea solutionarii cererii sale.
Tribunalul Judetean Calarasi, prin sentinta civila nr. 2/CA din 11 iunie 1991 a respins actiunea.
Impotriva acestei hotariri reclamantul a declarat recurs, sustinind in esenta, ca aceasta este
nelegala si netemeinica.
Recursul este nefondat.
In speta, se constata ca adresa nr. 1630 din 25 februarie 1991 a Primariei Municipiului Calarasi
(fila 9 dosar fond) nu are caracteristicile unui act administrativ, intrucit, chiar daca emana de la o
autoritate administrativa, scopul emiterii ei nu a fost de a produce prin ea insasi efecte juridice
specifice dreptului administrativ ci doar de a-i comunica petentului demersurile facute de
autoritati in vederea solutionarii cererii sale.
No 4
Decizie a Curtii Supreme de Justitie in compunerea prevazuta de art. 39 alin. 2 si 3 din
Legea pentru organizarea judecatoreasca.
Decizia autoritatii administrative emisa in baza Decretului-Lege nr. 61/1990 prin care se
pune la dispozitia unitatilor specializate lista locuintelor, construite din fondurile statului,
destinate vinzarii catre populatie, este un act administrativ in intelesul art. 1 din Legea nr.
29/1990, iar nu un act de gestiune savirsit de stat, in sensul art. 2 lit. d din aceeasi lege. In
consecinta, controlul legalitatii acestei decizii este de competenta instantei de contencios
administrativ.
Principiul irevocabilitatii actelor administrative puse in executare sau a celor care au produs
efecte in alte domenii este un principiu de aplicabilitate generala. In consecinta, daca organul
administrativ care a emis actul constata nelegalitatea acestuia dupa ce actul si-a produs efectele,
calea legala de desfiintare a acestuia nu mai poate fi revocarea lui, ci constatarea nulitatii ori
anularea actului administrativ de catre instanta judecatoreasca.
Tribunalul Judetean Vilcea, prin sentinta civila nr. 104 din 19 iulie 1991 a admis actiunea si
a anulat decizia nr. 202/1991 a Prefecturii Judetului Vilcea prin care aceasta a modificat decizia
sa initiala de a pune la dispozitia unitatii specializate in vinzarea locuintelor construite din
fondurile statului un anumit numar de apartamente. S-a retinut ca, reclamantul, prin modificarea
deciziei initiale dupa ce se exprimasera deja optiunile si se intocmisera actele preliminare
necesare incheierii contractului de vinzare-cumparare, a fost vatamat in drepturile sale
recunoscute de lege.
Sectia de contencios administrativ a Curtii Supreme de Justitie, prin decizia nr. 145 din 7
octombrie 1991, a mentionat sentinta instantei de fond, respingind recursul Prefecturii judetului
Vilcea.
Prin recursul extraordinar declarat in cauza se sustine, printre altele, ca, in mod gresit instantele
speciale de contencios administrativ au judecat cauza in raport cu faptul ca actele atacate de
reclamant nu erau acte administrative de autoritate, ci acte de gestiune savirsite de stat ca
persoana juridica in gestionarea patrimoniului sau si deci, potrivit art. 2 lit. d din Legea nr.
29/1990, controlul legalitatii acestora din urma nu este de competenta respectivelor instante.
Recursul extraordinar nu este intemeiat.
1. Baza de referinta a exercitarii controlului judecatoresc prin actiunile de contencios
administrativ este natura juridica a actelor atacate, stiut fiind faptul ca obiectul acestor actiuni il
poate constitui numai o anumita categorie de acte juridice.
In acest sens, potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990 orice persoana fizica sau juridica, daca se
considera vatamata in drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin
refuzul nejustificat al unei autoritati administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept
recunoscut de lege, se poate adresa instantei judecatoresti competente, pentru anularea actului,
recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei ce i-a fost cauzata, iar potrivit art. 2 nu pot fi
atacate in justitie o serie de acte juridice printre care si "actele de gestiune savirsite de stat in
calitate de persoana juridica si pentru administrarea patrimoniului sau", exceptie prevazuta la lit.
d din respectivul text de lege.
Intrucit in speta, prin recursul extraordinar s-a sustinut ca instantele au facut o gresita aplicatie a
prevederilor art. 1 si art. 2 lit. d din Legea nr. 29/1990, depasindu-si astfel atributiile si
competenta prin exercitarea controlului asupra unor acte juridice de gestiune savirsite de stat,
deci acte a caror verificare nu cade sub incidenta Legii contenciosului administrativ, de la
inceput se impune clarificarea naturii juridice a actelor atacate prin actiune.
Asadar, se impune stabilirea naturii juridice a actelor emise de prefectura Judetului Vilcea, prin
care s-a modificat decizia initiala nr. 166/1991 a aceleiasi autoritati administrative cu privire la
numarul de apartamente, destinate vinzarii catre populatie dintr-un anumit bloc, respectiv daca
acestea sint acte administrative in intelesul art. 1 din Legea nr. 29/1990 sau acte de gestiune in
sensul art. 2 lit. d din acelasi act normativ.
Astfel, in conceptia Legii nr. 29/1990, actul administrativ este o manifestare unilaterala de vointa
juridica care, pe baza si in executarea legii duce la crearea unei situatii juridice noi, vointa
juridica care provine de la o autoritate administrativa, esential fiind deci ca autorul actului sa se
manifeste nu ca persoana juridica, ci ca autoritate publica, fapt ce a si impus supunerea acestora,
in ceea ce priveste anularea lor, unui regim juridic special, de competenta instantelor de
contencios administrativ.
Spre deosebire de actele administrative de autoritate, actele de gestiune sint incheiate de
autoritatea administrativa in calitate de persoana juridica si pentru administrarea patrimoniului
sau, fiind acte juridice cu caracter contractual sau facute pentru valorificarea unor drepturi
contractuale, implicind o egalitate de vointa in ceea ce priveste partile intre care se stabilesc
raporturile juridice, fapt pentru care, de altfel, acestea au si fost exceptate de la regimul juridic
special instituit de Legea nr. 29/1990, fiind supuse regimului juridic de drept privat (acelasi care
reglementeaza raporturile juridice dintre particulari), iar solutionarea litigiilor cu privire la aceste
acte este de competenta instantelor de drept comun.
In speta, actele a caror anulare s-a cerut de catre reclamant au fost emise in baza si in executarea
Decretului-Lege nr. 61/1990, de catre o autoritate administrativa.
Potrivit art. 5 din Decretul-Lege nr. 61/1990 primariile judetene, devenite ulterior prefecturi,
precum si Primaria Municipiului Bucuresti, au obligatia de a organiza pe principii economice
intreprinderile pentru vinzarea locuintelor si oficiile specializate ce pot vinde catre populatie
locuintele construite din fondurile statului in conditiile respectivului act normativ si de a pune la
dispozitia acestora lista locuintelor destinate vinzarii catre populatie.
Asadar, problema de principiu este daca decizia autoritatii administrative prin care se pune la
dispozitia unitatilor specializate lista locuintelor construite din fondurile statului destinate
vinzarii catre populatie, este un act administrativ in intelesul art. 1 din Legea nr. 29/1990 sau un
act de gestiune savirsit de stat in intelesul art. 2 lit. d din aceeasi lege.
Avind in vedere ca, potrivit Decretului-Lege nr. 61/1990, aceste locuinte pot fi vindute numai
unitatilor specializate organizate cu acest scop, pe baza listei aprobata de autoritatea
administrativa, rezulta ca bunurile respective pentru a intra in circuitul civil si a constitui obiect
al raportului contractual de vinzare-cumparare, trebuie in prealabil sa figureze pe lista pusa la
dispozitie de autoritatea administrativa in cadrul unui raport juridic nascut intre aceasta autoritate
si intreprinderea specializata pentru vinzarea locuintelor.
Natura juridica a acestui raport poate fi determinata de caracterul vointei juridice manifestate de
parti care, la rindul sau, se intemeiaza pe natura juridica a bunurilor ce urmeaza a fi introduse in
circuitul civil pe baza deciziei autoritatii administrative.
Astfel, decizia autoritatii administrative este o manifestare unilaterala de vointa juridica a
acesteia, data in baza si executarea legii, organul administratiei de stat actionind in raportul cu
intreprinderea vinzatoare ca o autoritate publica si nicidecum ca o persoana juridica in cadrul
unui raport contractual.
Atit timp cit la data emiterii actelor atacate, apartamentele construite din fondurile statului si
destinate vinzarii catre populatie nu apartineau domeniului privat al autoritatii administrative, se
exclude posibilitatea ca respectivul organ sa actioneze in calitate de persoana juridica si nici nu
poate fi vorba de existenta unei eventuale vointe contractuale a organului administrativ de
autoritate.
Aceasta cu atit mai mult cu cit conturarea componentei domeniului public si a domeniului privat
al statului s-a facut abia prin art. 135 din Constitutia Romaniei, art. 53 din Legea nr. 15/1990, art.
5 din Legea nr. 18/1991, art. 72 din Legea nr. 69/1991 si prin Hotarirea Guvernului nr. 113/1992
in intimpinarea dispozitiilor carora a venit Decretul-Lege nr. 61/1990, intrat in vigoare anterior
respectivelor acte normative.
In concluzie, in speta, in mod corect instantele s-au considerat competente a solutiona cauza,
intrucit actele atacate, prin care s-a modificat lista locuintelor destinate vinzarii, stabilita anterior
prin decizia nr. 166/1991 de catre o autoritate administrativa, nu sint acte de gestiune savirsite de
stat in calitate de persoana juridica si pentru administrarea patrimoniului sau, ci sint acte
administrative ale caror legalitate este supusa controlului instantei speciale de contencios
administrativ.
Astfel cum s-a aratat mai sus, numai dupa ce organele administratiei de stat pun la dispozitia
intreprinderilor specializate lista locuintelor destinate vinzarii catre populatie, acestea din urma
pot trece la organizarea vinzarii potrivit art. 1 din Decretul-Lege nr. 61/1990.
Asadar, abia prin prezentarea ofertelor de vinzare si inregistrarea optiunilor pentru cumparare s-a
---------No 5
Deciziile prin care prefectura, manifestindu-se ca autoritate administrativa, nu ca o
persoana juridica care dispune asupra propriului patrimoniu, a dispus redistribuirea unor bunuri
mobile si imobile ce intrasera in patrimoniul unei societati comerciale pe actiuni anterior emiterii
deciziilor respective sint acte administrative, cenzurabile pe calea contenciosului administrativ,
iar nu acte de gestiune executate de la acest control.
Societatea Comerciala "CARA" SA a chemat in judecata Prefectura Judetului Arges,
solicitind ca in temeiul Legii nr. 29/1990 sa se dispuna anularea deciziilor nr. 288 din 19 iulie
1991, prin care pirita a luat urmatoarele masuri:
- modificarea partiala a deciziei nr. 247 din 21 decembrie 1990, in sensul trecerii din patrimoniul
reclamantei, in administrarea prefecturii judetene a Vilei Micesti, cu terenul aferent si toate
bunurile mobile si imobile ce apartin de aceasta constructie;
- trecerea in administrarea piritei a constructiilor situate in municipiul Pitesti, strada Maior Santu
nr. 2, cu terenul aferent si toate celelalte bunuri mobile si imobile care apartin acestei constructii.
Prin actiunea inregistrata sub nr. 3637 din 29 noiembrie 1991, reclamanta a cerut ca in
contradictoriu cu aceeasi prefectura judeteana sa se dispuna anularea deciziilor nr. 406 si 407 din
6 septembrie 1991.
Aceste doua acte administrative se refera la infiintarea, cu incepere de la 16 septembrie 1991 a
Unitatii de servicii si protocol Pitesti, prin preluarea activitatii hotelului, cantinei si a vilei
Micesti de la Societatea Comerciala "CARA" SA. De asemenea, s-a prevazut preluarea activitatii
reclamantei de catre Administratia domeniului public Pitesti si de catre Unitatea de servicii si
protocol Pitesti.
In motivarea actiunilor reclamanta a aratat ca cele trei decizii atacate au fost emise cu incalcarea
prevederilor Legii nr. 31/1990, deoarece singurul organ competent sa dispuna cu privire la
diminuarea patrimoniului sau este Consiliul Imputernicitilor Statului din cadrul societatii
comerciale.
Avind in vedere ca aceste acte administrative sint nelegale si o vatama in drepturile sale,
recunoscute de lege, pentru anularea lor si restituirea situatiei anterioare, societatea comerciala sa vazut nevoita a se adresa instantei de judecata.
La data de 9 decembrie 1991, Tribunalul Arges, Sectia civila si de contencios administrativ a
dispus conexarea celor doua pricini si prin sentinta civila nr. 261 din 23 decembrie 1991 si-a
declinat competenta de solutionare a litigiului in favoarea Judecatoriei Pitesti.
Pentru a hotari in acest mod, tribunalul a retinut ca toate deciziile atacate sint acte administrative
de gestiune si ca atare, exceptate, conform art. 2 lit. d din Legea nr. 29/1990, de la controlul
judecatoresc instituit asupra actelor puterii executive.
Impotriva sentintei a declarat recurs Societatea Comerciala "CARA" SA Pitesti.
Recurenta a sustinut ca gresit prima instanta s-a dezinvestit in favoarea Judecatoriei Pitesti,
deoarece actele in discutie sint acte administrative de autoritate si nicidecum acte de gestiune
savirsite de stat in calitate de persoana juridica si pentru administrarea patrimoniului sau.
Critica este intemeiata.
Actele de autoritate sint acelea pe care administratia le face in calitatea sa de detinatoare a
activitatii publice, insarcinate cu aducerea la indeplinire a unor dispozitii legale.
Ele exprima vointa unilaterala a autoritatii respective si contin dispozitii imperative sau
prohibitive cu privire la raporturile dintre cei administrati.
In opozitie cu actele de autoritate, actele de gestiune sint acele acte juridice cu caracter
contractual, ori facute pentru valorificarea unor drepturi contractuale, savirsite de stat in calitate
de persoana juridica si pentru administrarea patrimoniului sau.
Actele de gestiune au aceeasi natura cu actele intocmite intre persoanele fizice implicind, din
aceasta cauza, o egalitate de vointa in ce priveste partile intre care se stabilesc raporturile juridice
- fiind considerate ca supuse unui regim juridic de drept privat - acelasi care reglementeaza
raporturile dintre particulari.
In speta dedusa judecatii, reclamanta a cerut anularea unui numar de trei decizii prin care
Prefectura Judetului Arges in calitate de autoritate administrativa, detinatoare a puterii executive,
investita cu dreptul de a organiza societati comerciale de interes local si de a restructura unele
unitati economice cu capital de stat, a procedat la redistribuirea unor bunuri mobile si imobile
care anterior au apartinut fostului p.c.r.
Mai precis, s-a dispus scoaterea din patrimoniul Societatii Comerciale "CARA" SA (legal
constituita si inmatriculata la Oficiul Registrului Comertului al Judetului Arges pe data de 12
februarie 1991, a vilei Micesti, impreuna cu terenul aferent si bunurile mobile accesorii, precum
si a constructiei situata in municipiul Pitesti, strada Maior Santu nr. 2 cu terenul aferent si toate
lucrurile mobile existente in aceasta constructie, care au fost atribuite altor agenti economici
aflati in subordinea piritei.
Prin emiterea acestor decizii, prefectura s-a manifestat ca reprezentanta a puterii executive a
statului, exprimind vointa acestuia, iar nu ca o persoana juridica care dispune asupra propriului
patrimoniu.
Imprejurarea ca in cuprinsul actelor administrative se regasesc, alaturi de masurile vizind
reorganizarea sau infiintarea unor noi agenti economici de interes local si unele de ordin
patrimonial, cum este acela al capitalului social, nu poate modifica natura juridica a deciziilor,
care ramin acte de autoritate.
Rezulta din considerentele analizate ca in mod gresit tribunalul judetean a solutionat litigiul pe
baza exceptiei de inadmisibilitate a actiunilor, invocata de pirita.
In consecinta, urmeaza a se admite recursul si a fi casata hotarirea cu trimiterea cauzei spre
competenta solutionare aceluiasi tribunal judetean.
No 6
Decizie a Ministerului Economiei si Finantelor prin care s-a solutionat contestatia unei
societati comerciale impotriva actelor de control ale Directiei Generale a Controlului Financiar
de Stat din teritoriu cu privire la fixarea preturilor la tigarile din import. Aplicabilitatea art. 4 din
Legea nr. 29/1990.
Decizia Ministerului Economiei si Finantelor pronuntata in baza art. 13 din Legea nr. 30/1991
este un act administrativ jurisdictional ce poate fi atacat cu recurs la Curtea Suprema de Justitie sectia de contencios administrativ, conform art. 4 din Legea nr. 29/1990.
Prin actiune, reclamanta Societatea Comerciala "SOCALP" S.A. a solicitat ca in
contradictoriu cu pirita Directia Generala a Controlului Financiar de Stat Bacau sa se dispuna
anularea deciziei nr. 62355 din 9 august 1991 a Ministerului Economiei si Finantelor, a
procesului verbal de control nr. 1001 din 1 iulie 1991 si a dispozitiei nr. 1001 din 23 iulie 1991
prin care a fost obligata sa vireze la bugetul statului suma de 234.265 lei, reprezentind incasari
necuvenite din vinzarea tigarilor provenite din import.
In motivarea actiunii, reclamanta a sustinut ca a achizitionat tigari straine de la societatea
importatoare cu capital privat "CIPROM" LTD, la pret negociat si ca a valorificat aceste produse
legal, cu respectarea Hotaririi Guvernului nr. 1109/1990.
Tribunalul judetean Bacau, prin sentinta civila nr. 18 din 15 octombrie 1991, a admis actiunea, a
anulat actele administrative atacate si a exonerat reclamanta de obligatiile stabilite de organele de
control.
Pentru a pronunta aceasta solutie instanta de fond a retinut ca reclamanta a achizitionat tigari de
la o societate comerciala cu capital privat la un pret negociat conform Hotaririi Guvernului nr.
1109/1990, ca aceste produse importate fara efortul valutar al statului au fost valorificate legal
catre populatie si ca pretul mai mic, fixat prin actele normative avute in vedere de organele de
control se refea la alte categorii de tigari decit cele din speta.
Impotriva acestei sentinte, considerata nelegala si netemeinica a declarat recurs Directia
Generala a Controlului Financiar de Stat, care, a sustinut ca in mod gresit s-a retinut ca tigarile
au fost legal comercializate, ca in realitate acestea trebuiau vindute catre populatie la un pret mai
mic, respectiv cel stabilit prin Hotarirea Guvernului nr. 489/1990 si ca astfel procesul verbal de
control a stabilit in mod corect obligatia de virare la bugetul statului a sumelor percepute in plus.
In conformitate cu dispozitiile art. 306 din Codul de procedura civila, s-a pus in discutia partilor,
contestarea lui si a mentiunii privind incadrarea in Decretul nr. 313/1980 nu se poate face pe
calea contenciosului administrativ.
Impotriva sentintei reclamantul a declarat recurs, cu motivarea ca instanta a retinut gresit
obiectul actiunii sale.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, orice persoana fizica sau juridica, daca se considera
vatamata in drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul
nejustificat al unei autoritati administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept
recunoscut de lege, se poate adresa instantei judecatoresti competente, pentru anularea actului,
recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei care i-a fost cauzata.
Atit din continutul actiunii reclamantului, cit si din cele aratate in memoriile depuse la dosar,
rezulta ca acesta a solicitat anularea raportului de expertiza medico-legala psihiatrica si
eliberarea unui act din care sa rezulte ca mentiunea din acest raport referitor la incadrarea sa in
Decretul nr. 313/1980, privind asistenta bolnavilor psihici periculosi nu este conforma cu
realitatea.
Controlul legalitatii raportului, fata de natura sa, nu este de competenta instantei de contencios
administrativ, cum in mod corect a retinut instanta de fond.
Raportul de expertiza medico-legala psihiatrica este un act medical de stabilire stiintifica a unui
diagnostic clinic si functional, in baza unui examen psihic efectuat de specialisti, corelat cu
antecedentele personale ale celui examinat privind scolarizarea, serviciul militar, asistenta
sociala, antecedentele patologice, comportamentele, antecedente penale, si cu mediul social.
Neavind in intregul sau caracteristicile unui act administrativ, acesta nu poate fi cenzurat pe calea
contenciosului administrativ nici in totalitate, nici cu privire la anumite mentiuni din continutul
sau.
In consecinta, urmeaza a se respinge recursul ca nefondat.
---------------No 10
Prin decizia din 14 decembrie 1990, reclamantul recurent a fost pensionat pentru munca
depusa si limita de varsta stabilindu-i-se o pensie in suma de 2.752 lei lunar.
Urmare imprejurarii ca a mai lucrat in calitate de salariat, printr-o alta decizie, s-a inclus in
cadrul vechimii in munca si perioada lucrata ulterior emiterii primei decizii de pensionare.
Masura dispusa este in conformitate cu prevederile art. 62^1 alin. (1) din Legea nr. 3/1977
introdus prin Decretul-lege nr. 70/1990, prin care s-a stabilit ca pensionarii pentru limita de
varsta care si-au continuat activitatea pot cere recalcularea pensiei de asigurari sociale prin
adaugarea timpului lucrat dupa pensionare. Recalcularea se face avandu-se in vedere baza de
calcul folosita la stabilirea initiala a pensiei.
Or, recurentul solicita stabilirea unei alte baze de calcul in vederea stabilirii pensiei, cerere care
insa contravine prevederilor legale mentionate.
Sustinerile recurentului, in sensul ca nu a primit decizia initiala de pensionare din 14 decembrie
1990, nu pot fi primite, atata vreme cat s-a facut dovada ca i-a fost comunicata la 17 decembrie
1990; impotriva acestei decizii nu a facut contestatie si a ramas definitiva.
Fata de toate aceste considerente, sustinerile recurentului nu sunt intemeiate, astfel ca recursul
urmeaza sa fie respins, cu mentinerea hotararii primei instante, ca fiind temeinica si legala.
--------
No 11
Potrivit dispozitiilor art. 9 alin. 1 din Legea nr. 29/1990, instanta de contencios
administrativ poate sa dispuna suspendarea executarii actului administrativ dedus judecatii, pina
la solutionarea actiunii, "in cazuri bine justificate si pentru a se preveni producerea unei pagube
iminente".
In speta, cele doua conditii prevazute de lege fiind intrunite cumulativ, faptul ca masura
suspendarii ordinului emis de prefect a fost dispusa de instanta la primul termen de judecata, prin
incheiere, nu este o incalcare a prevederilor art. 9 alin. 2 din Legea nr. 29/1990, cit timp
incheierea constituie o hotarire partiala, care este executorie de drept.
Reclamantul N.S. a solicitat ca, in contradictoriu cu Prefectul Judetului Buzau, sa se
constate nulitatea sau sa se dispuna anularea Ordinului nr. 37 din 26 mai 1994 emis de intimat,
prin care s-a dispus eliberarea sa din functia de secretar al Consiliului local al Municipiului
Buzau, incepind cu data de 1 iunie 1994. Totodata, reclamantul a solicitat obligarea intimatului
sa dispuna reintegrarea sa in functia detinuta anterior, obligarea la plata despagubirilor banesti
reprezentind diferenta drepturilor salariale, la plata cheltuielilor de judecata, cerind, potrivit art. 9
din Legea nr. 29/1990, si suspendarea executarii Ordinului atacat, pina la pronuntarea hotaririi.
Prin incheierea din 5 septembrie 1994, Curtea de Apel Ploiesti a admis probele solicitate de parti
si a dispus, conform art. 9 din Legea nr. 29/1990, suspendarea executarii Ordinului nr. 37 din 26
mai 1994, emis de intimat, pina la solutionarea cauzei, masura luata fiind executorie de drept.
Impotriva incheierii sus mentionate a declarat recurs Prefectul Judetului Buzau, sustinind ca in
mod gresit s-a dispus masura suspendarii, fara a se fi facut dovada conditiilor cumulative
mentionate in art. 9 din Legea nr. 29/1990.
Critica este nefondata.
Potrivit dispozitiilor art. 9 alineatul 1 din Legea nr. 29/1990, instanta de contencios poate dispune
suspendarea executarii actului administrativ dedus judecatii, pina la solutionarea actiunii, "in
cazuri bine justificate si pentru a se preveni producerea unei pagube iminente".
In speta, instanta a retinut in mod corect ca cele doua conditii cumulative prevazute de lege sint
indeplinite, intrucit masura demiterii reclamantului din functia de secretar al Consiliului local
Buzau, tinind seama de adresele autoritatii administrative locale, lezeaza desfasurarea in conditii
normale a activitatii Consiliului si a serviciilor sale, avind consecinte negative pentru municipiu
si locuitorii acestuia.