Raspunderea Juridica A Functionarilor Publici

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI - disertaţie 3
CUPRINS
Introducere___________________________________________________ 4
Lista abrevierilor______________________________________________ 5
CAPITOLUL I
RĂSPUNDEREA FUNCŢIONARILOR PUBLICI____________________ 6
1.1. Consideraţii generale____________________________________ 6
1.2. Formele de răspundere juridică a funcţionarilor publici_________ 7
1.2.1. Răspunderea disciplinară__________________________ 7
1.2.2. Răspunderea contravenţională______________________ 15
1.2.3. Răspunderea civilă_______________________________16
1.2.4. Răspunderea penală______________________________ 18
1.3. Conceptul de funcţionar public în lumina noului
Cod penal____________________________________________ 20
CAPITOLUL II
RĂSPUNDEREA FUNCŢIONARULUI PUBLIC PARLAMENTAR____ 24
2.1. Consideraţii generale___________________________________ 24
2.2. Formele de răspundere a funcţionarilor parlamentari__________ 27
2.2.1. Răspunderea disciplinară a funcţionarului
parlamentar___________________________________ 28
2.2.2. Răspunderea contravenţională a funcţionarului
parlamentar___________________________________ 37
2.2.3. Răspunderea civilă a funcţionarului parlamentar_______ 39
2.2.4. Răspunderea penală a funcţionarului parlamentar______ 40
CAPITOLUL III
RĂSPUNDEREA FUNCŢIONARILOR EUROPENI_________________ 42
3.1. Generalităţi___________________________________________ 42
3.2. Forme de răspundere aplicabile funcţionarilor europeni________ 43
3.3. Principiile care stau la baza răspunderii disciplinare a
funcţionarilor europeni__________________________________ 45
3.4. Sancţiunile disciplinare aplicabile funcţionarilor
europeni_____________________________________________ 50
CONCLUZII__________________________________________________ 54
BIBLIOGRAFIE______________________________________________ 56
INTRODUCERE
Răspunderea juridică a funcţionarilor publici reprezintă o parte, foarte

importantă, a acestei instituţii. Însăşi legea – cadru care reglementează această
instituţie conţine un capitol distinct, cu prevederi clare şi precise referitoare la
încălcarea acestei legi.
S-a împărţit lucrarea pe trei părţi deoarece am considerat necesar că este
foarte important să prezint formele de răspundere juridică a funcţionarilor publici,
în general, indiferent de sectorul de administraţie publică în care se lucrează.
În fapt, funcţionarii publici activează în diferite domenii ale administraţiei
publice centrale şi locale. Fără a minimaliza importanţa celorlalte domenii concrete
în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarii publici am considerat necesar şi
important ca lucrarea să cuprindă funcţionarii publici din instituţia cea mai
însemnată pe plan naţional şi european, respectiv parlament şi europarlament.
Pe tot parcursul lucrării s-au tratat aspectele, legal reglementate, referitoare
la cele patru forme de răspundere: disciplinară, contravenţională, civilă şi penală,
prevăzute de legea – cadru, coduri şi comentariile din literatura de specialitate.
LISTA ABREVIERILOR
alin. aliniat
art. articol
Dreptul Revista „Dreptul”
ed. ediţia
etc. şi altele
H.G. Hotărârea Guvernului
ibidem în acelaşi loc
idem acelaşi autor
lit. litera
M. Of. Monitorul Oficial
O.G. Ordonanţa Guvernului
op. cit. opera citată
p. pagina
pct. punctul
pp. de la pagina la pagina
ş.a. şi alţii
urm. următoarele
vol. volumul
CAPITOLUL I
RĂSPUNDEREA FUNCŢIONARILOR PUBLICI
1.1. Consideraţii generale

Regimul juridic al funcţionarilor publici presupune şi răspunderea acestora,
al cărei scop îl reprezintă reprimarea greşelilor comise de agenţii publici. Un
asemenea scop reprezintă numai unul din scopurile răspunderii, cel represiv.
Din doctrina de drept public1 este exprimată concepţia potrivit căreia în orice
ramură de drept ne-am plasa răspunderea are două finalităţi:
• să restabilească ordinea de drept care a fost încălcată şi pe cale de
consecinţă să se revină la starea de legalitate care a fost perturbată prin săvârşirea
faptei antisociale;
• să exprime o atitudine negativă faţă de autorul faptei ilicite cu scopul de a-l
determina pe acesta să-şi conştientizeze semnificaţia faptei sale, caracterul ei
negativ, să o regrete şi pe viitor să o elimine din comportamentul său.
În acest mod, prin intermediul răspunderii se realizează atât scopul represiv,
sancţionator cât şi scopul preventiv, cărora trebuie să li se mai adauge şi scopul
educativ, care deşi implică prevenţia – nu se reduce la aceasta.
În cazul funcţionarului public trebuie implicată răspunderea acestuia în
relaţie cu responsabilitatea, noţiuni care nu se confundă şi a căror deosebire a fost
fundamentată cu ani în urmă2 într-o lucrare de filozofie a dreptului.
Responsabilitatea prevede răspunderea şi o poate elimina dacă subiectul de
drept este consecvent în atitudinea sa de a respecta valorile juridice, de a se supune
lor şi de a le transforma în propriile valori.
1
Rodica Narcisa Petrescu, „Drept administrativ”, Editura „Cordial Lex”, Cluj-Napoca, 1997, p.240.
2
Mihai Florea, „Responsabilitatea acţiunii sociale”, Editura Academiei, Bucureşti, 1976, p.15.
Fiecare subiect de drept trebuie să manifeste responsabilitate, dar, la

funcţionarul public, acest lucru presupune aspecte deosebite. Funcţionarul public
trebuie să fie fundamental responsabil în îndeplinirea atribuţiilor sale. El
trebuie să urmărească să primeze în comportamentul lui responsabilitatea 3.
Pentru el nu există o valoare mai importantă decât îndeplinirea, cu o convingere
reieşită din înţelegerea raţională a fenomenelor, a sarcinilor sale profesionale4.
Funcţionarul public trebuie să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu nu doar
pentru că acestea îi sunt impuse de lege sau de şeful ierarhic, ci pentru că ele
reprezintă rostul său profesional, să urmărească în permanenţă să fie cât mai
eficient şi competitiv în activitatea pe care o are de îndeplinit.
Legea identifică patru forme de răspundere aplicabile funcţionarilor –
„Încălcarea de către funcţionarii publici, cu intenţie, a îndatoririlor de serviciu
atrage răspundere disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz”5.
Toate aceste forme sunt atrase de încălcarea cu vinovăţie a îndatoririlor de
serviciu, ele reprezentând forme de răspundere subiectivă, bazată pe culpă, absenţa
elementului subiectiv determinând imposibilitatea intervenţiei lor.
1.2. Formele de răspundere juridică a funcţionarilor publici

1.2.1. Răspunderea disciplinară
Potrivit art.65 (1) din lege „Încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii
publici a îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţin şi a
normelor de conduită profesională şi civică prevăzute constituie abatere
disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară a acestora”.
Constituie abateri disciplinare următoarele fapte6:
3
Verginia Vedinaş, „Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, comentată” – ediţia a III-a, Editura
„Lumina Lex”, Bucureşti, 2004, p.220.
4
Antonie Iorgovan, “Tratat de drept administrativ”, Editura „All Beck”, ediţia a III-a, Bucureşti, 2001, vol. I, p.70.
5
Art.64 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în M. Of. nr.600 din 8 decembrie
1999 şi republicată în M. Of. nr.279 din 21 aprilie 2003.
6
Art.65 pct.2 din Legea nr.188/1999 cu modificările ulterioare.
a. întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor;

b. neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor;
c. absenţe nemotivate de la serviciu;
d. nerespectarea în mod repetat a programului de lucru;
e. intervenţiile sau stăruinţele pentru soluţionarea unor cereri în afara
cadrului legal;
f. nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialităţii lucrărilor cu
acest caracter;
g. manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice
în care îşi desfăşoară activitatea;
h. desfăşurarea în timpul programului de lucru a unor activităţi cu caracter
politic;
i. refuzul de a îndeplini atribuţiile de serviciu;
j. încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilităţi,
conflicte de interese şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici;
k. stabilirea de către funcţionarii publici de execuţie de relaţii directe cu
petenţii în vederea soluţionării cererilor acestora.
Noua reglementare a Statutului funcţionarilor publici dă o altă definire a
noţiunii de abatere disciplinară, prin raportare la cele două componente care sunt
esenţiale pentru orice funcţionar public, respectiv „îndatoririle corespunzătoare
funcţiei publice pe care o deţine şi normele de conduită profesională şi civică
prevăzute de lege”.
La punctul doi al art.65 din lege se determină sfera faptelor calificate drept
abateri disciplinare. Prima vizează caracterul limitativ, nu enunţiativ al sferei
abaterilor disciplinare, în sensul că textul epuizează sfera acestor abateri, ceea ce nu
exclude ca prin legi speciale să mai fie prevăzute şi alte sancţiuni disciplinare,
printr-un act cu aceeaşi forţă juridică.
A doua vizează legalitatea abaterii disciplinare, potrivit cu care sancţiunile

disciplinare se pot stabili numai prin lege.
Din doctrina juridică rezultă că abaterile disciplinare influenţează negativ
calitatea serviciului prestat de administraţie, slăbesc încrederea cetăţenilor în
administraţie şi compromit însuşi statul de drept7. De aceea, legiuitorul a prevăzut
atât faptele care constituie abateri disciplinare, cât şi sancţiunile care sunt atrase de
comiterea lor.
Înţelesul detaliat al abaterilor disciplinare prevăzute în textul legii constă în
următoarele:
• întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor, abatere fundamentată pe
faptul că activitatea unui funcţionar public presupune promptitudine, respectarea
termenelor pe care şeful ierarhic le stabileşte pentru efectuarea lucrărilor. De aceea,
nerespectarea acestor termene atrage consecinţe în ceea ce-l priveşte pe funcţionar.
Aceasta deoarece lucrările pe care funcţionarul public le are de rezolvat vizează
atât raporturile din interiorul instituţiei, cât şi în exteriorul instituţiei, în raporturile
cu beneficiarii serviciilor prestate de autoritatea sau instituţia publică.
Este vorba nu despre o simplă întârziere, ci despre o „întârziere sistematică”,
care reprezintă astfel o întârziere calificată, nu una accidentală, care, poate fi
scuzabilă8.
• neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor, vizează modul de ducere la
îndeplinire a atribuţiilor de serviciu, care trebuie să fie unul corect, riguros, atent,
cu respectarea legii în litera şi spiritul ei9. Şi în acest caz nu este vorba despre o
simplă neglijenţă, despre o neglijenţă întâmplătoare, ci este vorba despre o
neglijenţă repetată.
7
Anton Trailescu, „Actele administraţiei publice locale”, Editura „All Beck”, Bucureşti, 2002.
8
Verginia Vedinaş, op.cit., p.226.
9
Mircea Preda, „Tratat de drept administrativ”, Editura „Lumina Lex”, Bucureşti, 2000, p.215.
10
RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI - disertaţie
• absenţele nemotivate de la serviciu, deoarece prezenţa la serviciu este

prima îndatorire aplicabilă atât funcţionarului public, cât şi salariatului. Ea nu este
însă şi suficientă, deoarece un funcţionar poate veni la serviciu însă fără a se
consacra îndeplinirii atribuţiilor de serviciu.
• absenţele nemotivate, concretizate prin „nerespectarea în mod repetat a
programului de lucru”. Legiuitorul are în vedere situaţia când un funcţionar public
vine la serviciu, pleacă fără învoire, se întoarce, astfel încât, din programul de lucru
în mod efectiv nu se dedică decât o mică parte.
• intervenţiile sau stăruinţele pentru soluţionarea unor cereri în afara
cadrului legal, ceea ce impune funcţionarului public de a răspunde în termen legal
unui petiţionar, de a urmări respectarea acestui termen, care reprezintă o activitate
corectă, legală şi „intervenţiile” pentru a se soluţiona, în afara cadrului legal, o
anumită solicitare, care reprezintă elementul obiectiv al abaterii disciplinare
respective.
• nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialităţii lucrărilor
cu acest caracter, reprezintă o abatere disciplinară tradiţională, dat fiind faptul că
funcţionarul public, în calitatea sa de purtător al autorităţii publice, prin specificul
activităţii sale, gestionează două categorii de informaţii: informaţii de interes
public, pe care obligaţia, potrivit cadrului legal actual, să le aducă la cunoştinţa
celor interesaţi; informaţii care reprezintă secret profesional, inclusiv lucrări cu
caracter confidenţial, pe care are obligaţia să nu le dezvăluie, fiind astfel ţinut de
respectarea lor. Şi legea penală încriminează drept infracţiune, fapta de neglijenţă în
păstrarea secretului de stat.
• manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei
publice în care îşi desfăşoară activitatea, faptă care trebuie raportată la realitatea
că funcţionarului public îi incumbă atât îndatoriri care privesc activitatea sa
profesională, cât şi îndatoriri cu caracter extraprofesional, care privesc viaţa sa

privată. Unui funcţionar public nu-i este îngăduit orice în afara serviciului. El nu
poate să aibă un comportament prin care se ştirbeşte prestigiul altor subiecte de
drept, inclusiv al autorităţii sau instituţiei publice unde îşi desfăşoară activitatea
precum şi prestigiul corpului funcţionarilor publici iar dacă acest lucru se întâmplă,
legiuitorul a avut grijă să califice fapta respectivă ca o abatere disciplinară care
atrage răspunderea disciplinară10. În funcţie de gravitatea faptelor, crearea de către
funcţionarul public a unei situaţii concretizată în manifestări care afectează grav
prestigiul autorităţii sau instituţiei publice este suficientă pentru a atrage
sancţionarea funcţionarului public în cauză.
Această abatere trebuie coroborată cu art.7 din Codul de conduită al
funcţionarilor publici, conform căruia funcţionarilor publici le revine îndatorirea de
a respecta şi de a apăra loial prestigiul autorităţii sau instituţiei unde îşi desfăşoară
activitatea. Desfăşurarea concretă a acestei abateri constă în exprimarea în public
de aprecieri neconforme cu realitatea în legătură cu activitatea autorităţii sau
instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea, cu politicile şi strategiile acesteia ori cu
proiectele de acte cu caracter normativ sau individual; formularea de aprecieri
neautorizate în legătură cu litigiile în care activitatea sau instituţia publică în care
îşi desfăşoară activitatea este implicată; dezvoltarea de informaţii confidenţiale, pe
care le-a cunoscut cu prilejul exercitării funcţiei şi sfătuirea persoanelor fizice şi
juridice să promoveze acţiuni împotriva statului sau autorităţii unde îşi desfăşoară
activitatea.
• desfăşurarea în timpul programului de lucru a unor activităţi cu
caracter politic.
10
Antonie Iorgovan, op. cit., vol. I, p. 612.
12
Funcţionarul public are dreptul de a se asocia politic, cu respectarea anumitor

restricţii, însă nu are dreptul nici să-şi exprime opiniile politice, nici să desfăşoare
activităţi cu caracter politic în timpul programului de lucru.
• refuzul de a îndeplini atribuţiile de serviciu este o abatere disciplinară,
cu excepţia cazului în care este vorba despre un refuz de îndeplinire a unui ordin
ilegal.
• încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri,
incompatibilităţi, conflicte de interese şi interdicţii stabilite prin lege, abatere
care atrage încetarea statutului unei persoane. Constituţia11 enumeră, printre cauzele
care determină încetarea funcţiei de membru al Guvernului şi intervenţia unei stări
de incompatibilitate. Legea nr.161/200312 reglementează regimul
incompatibilităţilor şi al conflictului de interese şi pentru funcţionarii publici şi
procedura de urmat în această situaţie. Intervenţia unei stări de incompatibilitate
pentru funcţionarul public poate reprezenta o abatere disciplinară sau o situaţie care
poate atrage încetarea raportului de serviciu.
• stabilirea de către funcţionarii publici de execuţie de relaţii directe cu
petenţii în vederea soluţionării cererilor acestora, abatere care priveşte exclusiv
o categorie de funcţionari publici, respectiv „funcţionarii publici de execuţie”, de
unde rezultă că ea nu va putea fi niciodată aplicată în cazul funcţionarilor publici de
conducere şi cu atât mai puţin în cazul înalţilor funcţionari publici.
Sancţiunea vizează numai pe acei funcţionari publici de execuţie cărora le
este repartizată soluţionarea unei anumite cereri. Dar, şi în cazul funcţionarilor
publici de execuţie există situaţii în care nu numai că nu se poate interzice, dar este
necesară stabilirea unor asemenea relaţii chiar pentru rezolvarea unor cereri cu care
instituţia din care fac parte este sesizată şi care intră în competenţa lor. De exemplu
11
Art.105 din Constituţia României din 1991, revizuită în 2003.
12
Privind asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri,
publicată în M. Of. nr.279 din 21.04.2003.
13
este vorba de funcţionarii de la compartimentele de asistenţă socială, protecţia

copilului, care trebuie să întocmească anumite anchete sociale care stau la baza
luării unor decizii de ocrotire a unor categorii de adulţi sau copii. În astfel de
situaţii funcţionarul public este obligat să ia legătura cu persoanele respective sau
ocrotitorii legali.
Raţiunea pentru care a fost considerată abatere o astfel de faptă a fost aceea
de a evita contactul direct dintre petiţionar şi funcţionarul public care trebuie să
rezolve petiţia pentru ca acesta din urmă să nu fie tentat să solicite de la petiţionar
anumite foloase materiale sau petiţionarul să nu fie tentat să i le acorde sau să le
ofere, în dorinţa de a-i fi rezolvată, într-un timp cât mai rezonabil şi într-un mod cât
mai favorabil lui, petiţia.
La punctul trei al art.65 din lege este delimitată sfera sancţiunilor
disciplinare care pot fi aplicate funcţionarilor publici. Sancţiunile disciplinare
sunt mijloace coercitive prevăzute de lege, cu un pronunţat caracter educativ, având
ca finalitate apărarea ordinii disciplinare şi dezvoltarea spiritului de responsabilitate
al funcţionarilor publici în îndeplinirea riguroasă a atribuţiilor şi în respectarea
celorlalte îndatoriri de serviciu13.
Sancţiunile disciplinare prevăzute de legea-cadru sunt clasificate în mai
multe categorii:
a. sancţiuni cu caracter moral – mustrarea scrisă;
b. sancţiuni cu caracter patrimonial – diminuarea drepturilor salariale cu 5-
20% pe o perioadă de până la 3 luni;
c. sancţiuni care afectează cariera funcţionarului public – suspendarea
dreptului de avansare în gradele de salarizare sau, după caz, de promovare în
funcţia publică pe o perioadă de la 1 la 3 ani;
13
Liviu Giurgiu ş.a., „Drept administrativ”, Editura „Sylvi”, Bucureşti, 2001, p. 120.
14
d. sancţiuni care determină încetarea raporturilor de serviciu – destituirea

din funcţie.
Punctul patru al art.65 consacră un principiu fundamental care guvernează
regimul răspunderii disciplinare a funcţionarilor publici şi anume - principiul
individualizării sancţiunii disciplinare care reprezintă o aplicare a principiului
general al individualizării sancţiunii sau pedepsei, care guvernează orice tip de
răspundere juridică şi care se face în funcţie de: cauzele şi gravitatea abaterii
disciplinare; împrejurările în care a fost săvârşită fapta; gradul de vinovăţie;
consecinţele faptei comise; comportarea generală în timpul serviciului a
funcţionarului public; existenţa unor antecedente disciplinare, respectiv a unor
sancţiuni disciplinare care nu au fost radiate în condiţiile prezentei legi.
Toate aceste criterii vor reprezenta, în funcţie de modul în care ele se
concretizează în practică, fie circumstanţe agravante, fie circumstanţe atenuante.
Termenul de prescripţie a aplicării sancţiunilor disciplinare 14 este de cel
mult 6 luni de la data săvârşirii abaterilor.
Raţiunea determinării unui termen destul de mic de prescripţie, de la data
săvârşirii faptei, este aceea ca procedura disciplinară să se bucure de o anumită
celeritate şi pentru a se asigura starea de normalitate în activitatea dintr-o autoritate
sau instituţie publică şi pentru ca răspunderea disciplinară să-şi poată realiza
obiectivele care caracterizează orice formă de răspundere juridică, respectiv cel de
pedeapsă propriu-zisă, educativ şi preventiv. Iar destinatarul acestor obiective nu
este numai funcţionarul public – subiect activ al abaterii disciplinare, ci toţi
funcţionarii publici din autoritatea sau instituţia publică respectivă care învaţă, nu
numai din propriile greşeli, ci şi din greşelile altora15.
14
Art.65 pct.5 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
15
Verginia Vedinaş, op. cit., p.237.
15
1.2.2. Răspunderea contravenţională

Cea de a doua formă de răspundere aplicabilă funcţionarilor publici este
răspunderea contravenţională care intervine atunci când funcţionarul public a
săvârşit o contravenţie în timpul şi în legătură cu serviciul. Ea este prevăzută de
art.71 din Legea nr.188/1999.
În literatura de specialitate contravenţia săvârşită de funcţionarul public este
definită ca reprezentând „fapta săvârşită cu vinovăţie de către acesta în exercitarea
atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu atribuţiile de serviciu care prezintă
pericol social mai redus decât infracţiunea, prevăzută şi sancţiune ca atare de
lege”16.
Potrivit art.1 din O.G. nr.2/2001, aprobată cu modificări prin Legea
nr.180/200217, contravenţia reprezintă „fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi
sancţionată prin lege, prin ordonanţă sau prin hotărâre a Guvernului ori prin
hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului
municipiului Bucureşti”.
Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a
sancţiunii funcţionarul public se poate adresa cu plângere la judecătoria în a cărei
circumscripţie îşi are sediul autoritatea sau instituţia publică în care este numit
funcţionarul public sancţionat.
Faţă de regimul de drept comun în materia răspunderii contravenţionale, prin
care a fost stabilită competenţa judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită
contravenţia, de a soluţiona plângerea contravenientului, Statutul prevede expres
competenţa judecătoriei în a cărei circumscripţie îşi are sediul autoritatea sau
instituţia publică, în a soluţiona plângerea acestuia. Este astfel posibil să fie vorba
despre altă judecătorie decât cea de la locul săvârşirii contravenţiei.
16
Mircea Preda, op. cit., p.251.
17
O.G. nr.2/2001 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţională, publicată în M. Of. nr.110/25.07.2001, aprobată
cu modificări prin Legea nr.180/2002, publicată în M. Of. nr.268/22.04.2002.
16
Deşi articolul nu prevede, regula o reprezintă sancţionarea cu amendă a

funcţionarilor publici. Constatarea săvârşirii unei contravenţii are loc cu ocazia
exercitării controlului administrativ local asupra administraţiei publice, cum ar fi
cel realizat de Curtea de Conturi, organele de control financiar, pompierii etc.
1.2.3. Răspunderea civilă
Răspunderea civilă a funcţionarului public18 se angajează:
a. pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau
instituţiei publice în care funcţionează;
b. pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat
necuvenit;
c. pentru daunele plătite de autoritatea sau instituţia publică, în calitate de
comitent, unor terţe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi
irevocabile.
Ca şi salariatul, funcţionarul public va răspunde atât pentru prejudiciul
efectiv (damnum emergens) cât şi pentru beneficiul nerealizat (lucrum cessans).
Sub aspectul cauzelor care determină intervenţia răspunderii civile aplicabile
funcţionarilor publici, aşa cum se desprind din articol, se constată că este vorba
despre:
• prejudicierea, cu vinovăţie, a patrimoniului autorităţii sau instituţiei
publice în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public;
• nerestituirea, în termenul legal, a sumelor necuvenite acordate
funcţionarului de către autoritatea sau instituţia publică;
• daunele suportate, în calitate de comitent, de către instituţia publică, în
contul funcţionarului public, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi
irevocabile.
18
Art.72 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
17
Potrivit articolului 24 alin.4 din Codul de conduită a funcţionarilor publici,

răspunderea civilă a acestora poate interveni şi pentru încălcarea normelor de
conduită a funcţionarilor. Astfel, textul menţionat prevede că „funcţionarii publici
răspund potrivit legii în cazurile în care, prin faptele săvârşite cu încălcarea
normelor de conduită profesională, creează prejudicii persoanelor fizice sau
juridice”.
Statutul funcţionarilor publici stabileşte expres şi direct că răspunderea lor
este civilă şi se angajează pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului
autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează, precum şi pentru nerestituirea
în termenul legal a sumelor acordate necuvenit sau daunele plătite de autoritate sau
instituţie în calitate de comitent.
Intervenţia acestei forme de răspundere este condiţionată de îndeplinirea
cumulativă a următoarelor condiţii:
a. să fie vorba despre o faptă personală a funcţionarului public (persoana
care a produs prejudiciul trebuie să aibă calitatea de funcţionar public);
b. fapta funcţionarului public să fi fost săvârşită în legătură cu munca sa,
cu atribuţiile sale;
c. fapta personală şi ilicită a funcţionarului public să fi produs un
prejudiciu autorităţii sau instituţiei publice (prejudiciul trebuie să fie real, cert,
actual, direct şi să nu fi fost reparat);
d. existenţa unei legături de cauzalitate între fapta personală ilicită a
funcţionarului public şi prejudiciu;
e. existenţa vinovăţiei funcţionarului public.
Răspunderea civilă a funcţionarului public este, ca şi răspunderea
patrimonială, reglementată de Codul muncii pentru salariat, o formă de răspundere
18
subiectivă, ceea ce înseamnă că pentru angajarea ei trebuie constatată culpa

funcţionarului public.
Repararea pagubelor19 aduse autorităţii sau instituţiei publice se dispune
prin emiterea de către conducătorii autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin
sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea
pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată şi pe baza
hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Împotriva ordinului sau dispoziţiei de imputare funcţionarul public în cauză
se poate adresa instanţei de contencios administrativ20.
Dreptul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a emite ordinul
sau dispoziţia de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii
pagubei.
Ordinul sau dispoziţia de imputare se emite de către conducătorul autorităţii
sau instituţiei publice. Dacă cel care produce paguba este chiar conducătorul
autorităţii sau instituţiei publice, ordinul sau dispoziţia de imputare o emite
conducătorul autorităţii publice ierarhic superioare21.
Calea de atac împotriva ordinului sau dispoziţiei de imputare este
contestaţia, care se formulează tot în faţa instanţei de contencios administrativ.
1.2.4. Răspunderea penală
Ultima şi cea mai gravă formă de răspundere aplicabilă funcţionarilor publici
este răspunderea penală.
Potrivit articolului 74 pct.1, răspunderea funcţionarului public pentru
infracţiunile săvârşite în timpul serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei
publice pe care o ocupă se angajează potrivit legii penale. Ea intervine pentru
19
Art.73 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
20
Ibidem, pct.2.
21
Valentin Prisăcaru, „Funcţionarii publici”, Editura „All Beck”, Bucureşti, 2004, p. 337.
19
infracţiunea săvârşită în timpul serviciului sau care au legătură cu atribuţiile

funcţiei publice pe care funcţionarul public o exercită22.
Din interpretarea textului rezultă că funcţionarul public săvârşeşte două
categorii de infracţiuni: unele care privesc funcţia publică pe care acesta o exercită,
care au legătură cu aceasta, iar altele care nu au legătură cu aceasta.
Se are în vedere nu numai infracţiunile prevăzute în Codul penal, ci şi
infracţiunile prevăzute în Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie23 potrivit căreia sunt infracţiuni de corupţie cele
prevăzute la articolele 254-257 din Codul penal şi la art.6 1 şi 62 din Legea
nr.161/2003.
Aceste infracţiuni pot fi săvârşite atât de funcţionarii publici cât şi de alţi
funcţionari sau persoane care exercită unele funcţii, însărcinări, atribuţii de control
sau care participă la luarea unor decizii.
În Codul penal infracţiunile incidente în ceea ce-i priveşte pe funcţionarii
publici sunt reglementate de titlul VI, denumit „infracţiuni care aduc atingere unor
activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege”, respectiv:
abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246); abuzul în serviciu prin
îngrădirea unor drepturi (art.247); abuzul în serviciu contra intereselor publice
(art.248); neglijenţă în serviciu (art.249); purtarea abuzivă (art.250); neglijenţa în
păstrarea secretului de stat (art.252); luarea de mită (art.254); darea de mită
(art.255); primirea de foloase necuvenite (art.256); traficul de influenţă (art.257) şi
faptele săvârşite de alţi funcţionari (art.258)).
În cazul în care s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea unei
infracţiuni, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice va dispune suspendarea
funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine.
22
Ibidem, p. 339.
23
Publicată în M. Of. nr.219/18 mai 2000, modificată prin Legea nr.161/2003.
20
Dacă se dispune scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi

penale, precum şi în cazul în care instanţa judecătorească dispune achitarea sau
încetarea procedurii penale, suspendarea din funcţia publică încetează iar
funcţionarul public respectiv va fi reintegrat în funcţia publică deţinută anterior şi îi
vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare24.
În situaţia în care nu sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii
penale, iar fapta funcţionarului public poate fi considerată abatere disciplinară, va fi
sesizată comisia de disciplină competentă25.
În situaţia reintegrării în funcţia publică deţinută anterior, suportarea
drepturilor salariale ale funcţionarului public se face de către stat, prin Ministerul
Finanţelor Publice în baza Constituţiei, potrivit căreia „statul răspunde patrimonial
pentru prejudiciile produse în erorile judiciare”26. Statul urmează să răspundă
patrimonial şi pentru prejudiciile produse în fazele care prevăd judecata propriu-
zisă sau cele deduse din judecată, dacă se dovedeşte că funcţionarul public nu este
vinovat de fapta de care a fost acuzat.
Intervenţia răspunderii penale a funcţionarului public poate fi atrasă şi de
săvârşirea unor fapte de încălcare a Codului de conduită a funcţionarilor publici.
Art.24 alin.3 prevede că în cazul în care faptele de încălcare a dispoziţiilor Codului
întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni, se impune sesizarea organelor
de urmărire şi cercetare penală.
1.3. Conceptul de funcţionar public în lumina noului Cod penal27

Noua lege penală consacră definirii unor termeni sau expresii cu un conţinut
specific dreptului penal, cu o altă semnificaţie decât cea folosită în limbajul
24
Art. 74 pct.3 din Legea nr.1888/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
25
Ibidem, pct.4.
26
Art.52 alin.3 din Constituţia României din 21.XI.1991, revizuită şi republicată în 2003.
27
Legea nr.286/2009.
21
obişnuit sau în alte ramuri de drept un întreg titlu: titlul X – Înţelesul unor termeni
sau expresii în legea penală din Partea Generală. Ori de câte ori legea penală
foloseşte un termen sau o expresie din cele arătate în acest titlu, înţelesul acestora
este cel acolo prevăzut, afară de cazul când legea penală dispune altfel.
Noţiunea de funcţionar public în sensul legii penale, are un conţinut diferit ,
mai larg, faţă de cel arătat în dreptul administrativ. Singura în măsură să stabilească
pentru unii termeni sau expresii un conţinut diferit faţă de cel prevăzut în Codul
penal este tot legea penală, în sensul arătat în art.173 din noul Cod penal.
Noul Cod penal renunţă la noţiunea de funcţionar, astfel încât, în principiu
acesta va beneficia de acelaşi regim juridic penal ca al oricărei persoane fizice
responsabile penal (cu anumite excepţii expres prevăzute de lege, de exemplu,
infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane – art. 308 din noul
Cod penal) sau vătămată prin infracţiune, după caz).
În noul Cod penal definiţia noţiunii de funcţionar public este fundamental
schimbată: astfel acesta nu mai este definit prin referirea la termenul public, nu mai
apare în definiţie ideea că însărcinarea există „indiferent cum a fost investită”,
menţiuni care apar în formularea întrebuinţată de legea penală în vigoare.
Noul Cod penal dă o semnificaţie mai restrânsă noţiunii de funcţionar public
– art.175 alin.1 – pentru că noua definiţie nu mai reproduce sintagmele „cu orice
titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură”.
Din analiza textului se poate observa că noul Cod penal atribuie un înţeles
mai larg acestei noţiuni în conţinutul căreia introduce şi persoane care, au calitatea
de funcţionar, de exemplu persoanele care au calitatea de salariat, în sensul
dreptului muncii, în cadrul unei regii autonome de drept privat sau al unui operator
economic de drept privat cu capital integral sau majoritar de stat ori al unei
persoane juridice declarate ca fiind de utilitate publică. Mai mult, noul Cod penal
22
asimilează funcţionarului public persoanele care exercită un serviciu de interes

public.
Calitatea de funcţionar public este folosită de legiuitor fie pentru a desemna
subiectul activ nemijlocit calificat al unor fapte penale, cum este cazul
infracţiunilor de: omisiunea sesizării (art.267 din noul Cod penal), cercetarea
abuzivă (art.280 din noul Cod penal), supunerea la rele tratamente (art.281 din noul
Cod penal), tortura (art.282 din noul Cod penal), represiunea nedreaptă (art.283
din noul Cod penal), asistenţa şi reprezentarea neloială (art.284 din noul Cod
penal), fie pentru a desemna subiectul pasiv calificat al altor infracţiuni, precum
ultrajul (art.257 din noul Cod penal), ultrajul judiciar (art.279 din noul Cod penal).
În ambele situaţii, calitatea de funcţionar public dobândeşte o importanţă
deosebită întrucât lipsa acestei calităţi va duce fie la inexistenţa infracţiunii, fie la o
schimbare a încadrării juridice a faptei comise într-una mai uşoară.
Calitatea de funcţionar public intră, de asemenea, în conţinutul unor
sancţiuni de drept penal (art.66 – pedeapsa complementară a interzicerii unor
drepturi şi art.11 – măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unor funcţii sau a
exercitării unei profesii).
Termenul de funcţionar public are acelaşi înţeles şi în legea de procedură
penală28.
Statul român este organizat potrivit principiului separaţiei şi echilibrului
puterilor29 - legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei
constituţionale, expres prevăzut în art.1 alin.3 din Constituţia României.
Puterea legislativă în România este asigurată de Parlament (Camera
Deputaţilor şi Senatul), organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica
autoritate legiuitoare a ţării.
28
Art.602 din Codul de procedură penală adoptat prin Legea nr.135/2010, publicată în M. Of. nr.486 din 15.07.2010.
29
Ion Deleanu, „Drept constituţional şi instituţii publice”, Editura „Europa Nova”, Bucureşti, 1996, p.92-94.
23
Deputaţii şi senatorii intră în exerciţiul mandatului la data întrunirii legale a

Camerei din care fac parte, sub condiţia validării alegerii şi a depunerii
jurământului. Deputaţii şi senatorii intră în exerciţiul mandatului la data întrunirii
legale a Camerei din care face parte, sub condiţia validării alegerii şi a depunerii
jurământului. Calitatea de deputat sau de senator încetează la data întrunirii legale a
Camerelor sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de
incompatibilitate30 ori de deces. Pe durata mandatului lor (4 ani) parlamentarii sunt
funcţionari publici, în sensul art.175 Cod penal.
De altfel, Legea fundamentală prevede în mod expres că deputaţii şi senatorii
pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru faptele care nu au legătură cu
valorile sau opiniile politice exprimate în exercitarea mandatelor.
Dispoziţiile cuprinse în art.175 din noul Cod penal nu face trimitere la
Statutul funcţionarilor publici care se referă la persoanele care exercită o funcţie
publică de orice natură. Sunt funcţionari publici, în sensul legii penale, şi
persoanele care exercită o funcţie publică în serviciul unei autorităţi publice,
instituţii publice sau a altor persoane juridice de drept public, ceea ce face ca sfera
noţiunii de funcţionar public definită de noul Cod penal să fie mai largă decât cea
definită de Statutul funcţionarilor publici. Exercitarea unei funcţii publice „de orice
natură” în serviciul unei asemenea entităţi de drept public duce la calificarea ca
fiind funcţionar public şi a personalului auxiliar al acestora, chiar dacă acesta nu
exercită prerogative de putere publică.
30
Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, cu
excepţia celei de membru al Guvernului – art.71 alin.2 din Constituţie. Alte incompatibilităţi sunt stabilite prin lege
organică.
24
CAPITOLUL II
RĂSPUNDEREA FUNCŢIONARULUI PUBLIC
PARLAMENTAR
2.1. Consideraţii generale

Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica
autoritate legiuitoare a ţării, alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat31. Ambele
coordonate sunt stabilite prin raportare la modul cum sunt aleşi parlamentarii, la
atribuţiile Parlamentului iar corpul de funcţionari au misiunea să sprijine realizarea
celor două funcţii prin elaborarea de iniţiative legislative sau, după caz, să le
studieze şi să amendeze pe cele elaborate de Guvern.
Funcţionarii publici parlamentari sunt o categorie distinctă de funcţionari
publici, pentru care Legea nr.188/199932 admite ca reglementarea statutului lor să
se facă printr-o lege specială. Astfel, art.5 alin.1 din lege prevede că pot beneficia
de statute speciale funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în
anumite servicii publice, dintre care, la lit. „a” sunt prevăzute structurile de
specialitate ale Parlamentului României.
În legislaţia multor state europene se regăsesc atât statute generale pentru
funcţionarii publici, cât şi statut special, pentru funcţionarii publici care îşi
desfăşoară activitatea în cadrul structurilor administrative ale Parlamentului.
Prevederile constituţionale din ţările membre ale Uniunii Europene consacră
autonomia instituţiilor reprezentative (Camera Deputaţilor şi Senat), calitate ce se
exprimă şi în dreptul acestora de a-şi legifera şi organiza administraţiile
31
Art.61 din Constituţia României, revizuită şi republicată în 2003.
32
Publicată în M. Of. nr.600 din 8 decembrie 1999 şi republicată în M. Of. nr.279 din 21 aprilie 2003 cu o nouă
renumerotare
25
parlamentare în mod autonom. De asemenea, toate parlamentele din statele membre

ale Uniunii Europene au elaborat un statut al funcţionarilor parlamentari.
Datorită specificităţii şi intensităţii muncii, statutele funcţionarilor
parlamentari prevăd o serie de condiţii pentru funcţionarii parlamentari,
respectiv: un sistem de salarizare deosebit; programe de lucru flexibile, adaptate
activităţii parlamentare; un număr de zile de concediu mai mare; un regim de
pensionare adaptat cerinţelor specifice, precum şi alte facilităţi menite să
cointereseze şi să stabilizeze personalul.
În acest sens şi scop, în România a fost elaborată Legea nr.7 din 11.01.2006 33
privind statutul funcţionarului public parlamentar care în art.1 prevede obiectul de
reglementare a legii, acesta fiind reprezentat de statutul funcţionarilor publici
din cadrul structurilor de specialitate ale Parlamentului.
Dintre principiile ce fundamentează aceste statute şi regulamente sunt:
imparţialitatea; neutralitatea şi independenţa administraţiei faţă de grupurile
politice; transparenţa, uniformitatea serviciilor şi supravegherea lor de către
organele de conducere colegiale.
Parlamentul îşi aprobă Statutul funcţionarilor parlamentari şi regulamentele
interne referitoare la constituirea, organizarea şi funcţionarea administraţiei interne;
îşi hotărăşte propriul buget şi solicită resursele financiare necesare, ca parte a
bugetului central al statului.
Gradul înalt de autonomie a instituţiilor reprezentative îşi găseşte pe deplin
reflectarea în organizarea administrativă internă, care cunoaşte un grad ridicat de
specializare şi marchează diferenţa specifică dintre administraţia parlamentară şi
celelalte forme de administraţie publică.
33
Publicată în M. Of. nr.35 din 16.01.2006.
26
Administraţia parlamentară se conduce după propriile norme şi regulamente

prin care se stabilesc salariile, pensiile, precum şi promovarea în funcţii şi care sunt
aprobate de organele parlamentare interne.
Funcţionarii parlamentari beneficiază de un statut propriu şi de reglementări
speciale privind numirea şi promovarea, drepturile salariale, condiţiile şi programul
de lucru. O altă particularitate decurge din faptul că parlamentele urmăresc o
stabilitate şi continuitate a personalului angajat, elaborând un sistem propriu de
pregătire şi promovare. O idee centrală care se regăseşte în aproape toate ţările
Uniunii Europene este aceea că parlamentele sunt concepute ca fiind ele însele o
„mică administraţie”, în care funcţionarii îşi desfăşoară activitatea.
Aliniatul 2 al art.1 defineşte sintagma de structuri de specialitate ale
Parlamentului şi semnifică acele servicii ale Camerei Deputaţilor şi Senatului care
desfăşoară activităţile pe care le poate desfăşura un funcţionar parlamentar.
Activităţile desfăşurate de funcţionarii publici parlamentari şi care implică
exercitarea prerogativelor constituţionale ale Parlamentului sunt: asigurarea din
punct de vedere tehnic şi de specialitate a elaborării, redactării şi definitivării
actelor legislative; elaborarea de studii, sinteze şi analize comparative, în scopul
îmbunătăţirii şi perfecţionării cadrului legislativ; organizarea, prezentarea şi
redactarea lucrărilor de specialitate ale comisiilor parlamentare; organizarea
lucrărilor de specialitate ale comisiilor parlamentare; organizarea lucrărilor planului
Camerei Deputaţilor şi Senatului, inclusiv a şedinţelor comune; organizarea şi
desfăşurarea activităţii Biroului parlamentar; documentarea, evidenţa şi
informatizarea activităţii legislative; gestionarea resurselor umane şi financiare,
contencios administrativ şi auditul intern; organizarea şi desfăşurarea activităţilor
de relaţii parlamentare externe şi de protocol, precum şi activitatea de informatică,
relaţii cu presa şi cu publicul, registratură şi arhivă; realizarea colaborării cu alte
27
autorităţi publice care au atribuţii în procesul de elaborare şi adoptare a legilor,

respectiv Guvernul, Curtea Constituţională; gestionarea raporturilor cu autorităţile
publice autonome, care se află sub control parlamentar, cum ar fi Serviciul Român
de Informaţii, Consiliul Naţional al Audiovizualului, Avocatul Poporului, Curtea de
Conturi etc.
2.2. Formele de răspundere a funcţionarilor parlamentari
În literatura juridică se afirmă că „pentru un funcţionar public caracterizat
de un înalt spirit de responsabilitate, nu există valoare mai importantă decât
îndeplinirea cu o convingere reieşită din înţelegerea raţională a fenomenelor şi
sarcinilor funcţiei sale”34. Şi, în continuare, se arată că „funcţionarii din această
categorie sunt stăpâniţi de o permanentă nelinişte interioară, în sensul cel mai
frumos al termenului, pentru a rezolva problemele care cad în competenţa lor, în
mod ireproşabil”.
Astfel de aspecte trebuie să caracterizeze şi pe funcţionarii parlamentari, în
egală măsură în care formarea unor asemenea funcţionari în condiţiile societăţii
moderne trebuie să reprezinte o preocupare permanentă nu numai pentru
teoreticienii în ştiinţa administraţiei, ci şi pentru legiuitori şi guvernanţi35.
Art.78 din Legea nr.7 din 11 ianuarie 2006 privind Statutul funcţionarului
public parlamentar prevede că „Funcţionarii publici parlamentari răspund
disciplinar, contravenţional, civil şi penal, în condiţiile legii”, aceleaşi forme de
răspundere juridică pe care le prevede şi art.64 din Legea nr.188/1999 privind
Statutul funcţionarilor publici, respectiv răspunderea disciplinară, contravenţională,
civilă şi penală.
34
Antonie Iorgovan, „Tratat de drept administrativ”, vol. I, ediţia a IV-a, Editura „All Beck”, Bucureşti,
2005, p.637.
35
Idem.
28
2.2.1. Răspunderea disciplinară a funcţionarului

parlamentar
Funcţionarii publici parlamentari răspund disciplinar pentru abaterile de la
îndatoririle de serviciu.
Constituie abatere disciplinară36:
a. încălcarea prevederilor legale privind interdicţiile funcţionarilor publici
parlamentari;
b. desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic în timpul programului
de lucru;
c. refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire ce îi revine potrivit fişei
postului sau dispusă de conducătorul ierarhic superior;
d. neglijenţă gravă sau repetată în rezolvarea lucrărilor;
e. întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor;
f. absenţa nemotivată de la serviciu sau întârzierea ori plecarea înainte de
termen de la program în mod repetat;
g. atitudinea ireverenţioasă în timpul exercitării funcţiei;
h. nerespectarea reglementărilor legale referitoare la secretul de serviciu,
secretul profesional sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter;
i. manifestările care aduc atingere prestigiului Parlamentului;
j. utilizarea funcţiei în afara Parlamentului, cu excepţia cazului în care
aceasta urmăreşte realizarea sarcinilor de serviciu.
Prin acest articol sunt determinate faptele antisociale comise de funcţionarul
public parlamentar care constituie abateri disciplinare. El nu mai defineşte ce este
acea abatere disciplinară, de unde rezultă că are aplicabilitate definiţia dată de
36
Art.79 din Legea nr.7 din 11.01.2006 privind Statutul funcţionarilor publici parlamentari.
29
art.65 alin.1 din Legea nr.188/1999 şi anume încălcarea cu vinovăţie de către

funcţionarii parlamentari a îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice pe care o
deţin şi a normelor de conduită profesională şi civică.
Analizându-se denumirea faptelor calificate de statut ca abateri disciplinare
specifice funcţionarului public parlamentar constatăm că ele corespund, în mare
parte, celor reglementate de Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor
publici cu mici diferenţe în sensul că unele sunt mai explicite şi complete în
Statutul general şi mai evazive în Statutul funcţionarului public parlamentar.
Astfel, noţiunea de interdicţii din Statutul general este mai cuprinzătoare şi
mai completă.
Referitor la fapta de neglijenţă gravă sau repetată în rezolvarea lucrărilor
în cazul funcţionarului parlamentar faţă de neglijenţa repetată în rezolvarea
lucrărilor din Statutul general, se constată că legiuitorul impune două caracteristici
pentru ca neglijenţa să constituie abatere disciplinară în cazul funcţionarului public
parlamentar, caracterul grav şi repetat al acestuia.
De asemenea, din analiza comparativă a celor două texte referitoare la
abaterile disciplinare din Statutul general şi din Statutul funcţionarilor publici
constatăm că unele abateri sunt identice sau altele lipsesc în primul dar sunt
adăugate în al doilea.
Astfel, „întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor” are conţinut identic
în ambele statute. Dar, nu orice întârziere în efectuarea lucrărilor reprezintă abatere
disciplinară, legiuitorul impunând ca întârzierea să aibă caracter sistematic pentru a
dobândi un asemenea statut.
Abaterea disciplinară de la lit. „f” respectiv „absenţa nemotivată de la
serviciu sau întârzierea ori plecarea înainte de termen de la program în mod
repetat” este sensibil apropiată cu formularea din Statutul general.
30
Abaterea disciplinară de la lit. „g” nu are corespondent în Statutul general.

Din modul general în care este formulată, se înţelege că astfel de atitudini sunt
interzise indiferent în raport cu cine se manifestă: cu colegii de serviciu, cu şefii
ierarhici, cu parlamentarii, cu alte categorii de persoane cu care se intră în contact.
Abaterea disciplinară de la lit. „h” are un conţinut sensibil apropiat cu cel al
abaterii prevăzută în Statutul general. De asemenea, şi penultima abatere este
sensibil asemănătoare cu cea a art.65 din Statutul general, diferenţa constând în
faptul că în Statutul funcţionarului public parlamentar autoritatea publică este
personificată, respectiv „manifestările care aduc atingere prestigiului
Parlamentului”.
Ultima abatere disciplinară este cea prevăzută la lit. „j”, respectiv „utilizarea
funcţiei în afara Parlamentului, cu excepţia cazului în care aceasta urmăreşte
realizarea sarcinilor de serviciu”. Este corect ca funcţionarul parlamentar să nu
aibă dreptul să uzeze de funcţia sa în afara îndatoririlor de serviciu şi să transforme
uzul în abuz. Fac excepţie împrejurările care sunt necesare pentru realizarea
sarcinilor de serviciu.
Esenţial este că toate aceste abateri disciplinare sunt exprimate exhaustiv,
altele neputând fi inventate în completarea textului de lege.
Dacă acest text al abaterilor disciplinare care au un conţinut relativ
asemănător celor prevăzute de Legea nr.188/1999, prin alte statute speciale, cum ar
fi cel al poliţiştilor, al personalului vamal, al personalului diplomatic şi consular,
sunt calificate ca abateri disciplinare fapte specifice acestor categorii de funcţionari
publici37.
Deşi nu sunt prevăzute expres în Statutul funcţionarilor publici parlamentari
considerăm că ar putea fi considerate abateri disciplinare, specifice acestei categorii
de funcţionari publici, de exemplu neredactarea în termenul dispus de Birourile
37
Valentin Prisăcaru, op. cit., p.151.
31
permanente a documentelor necesare activităţii comisiilor permanente sau speciale

sau erori în redactarea acestora; pregătirea necorespunzătoare a şedinţelor
comisiilor permanente sau speciale.
Sancţiunile disciplinare care se pot aplica funcţionarilor publici
parlamentari, proporţional cu gravitatea faptelor38, sunt:
a. mustrarea;
b. avertismentul;
c. diminuarea drepturilor salariale lunare brute cu 5-10%, pe o perioadă de la
o lună la 3 luni;
d. suspendarea dreptului de promovare pe o perioadă de 1-3 ani;
e. trecerea într-o funcţie inferioară, pe o perioadă de 6-12 luni, cu diminuarea
corespunzătoare a salariului de bază;
f. revocarea din funcţia de conducere ocupată şi trecerea pe o funcţie de
execuţie;
g. destituirea din funcţie.
Din analiza acestor sancţiuni se constată că se identifică două categorii de
sancţiuni, respectiv:
Din punct de vedere al caracterului lor sunt:
a. sancţiuni cu caracter moral – mustrarea şi avertismentul;
b. sancţiuni cu caracter pecuniar – diminuarea drepturilor salariale lunare
brute cu 5-10%, pe o perioadă de la o lună la 3 luni;
c. sancţiuni cu caracter complex, care privesc atât cariera funcţionarului
public parlamentar, dar produc şi efecte cu caracter pecuniar, categorie în care
se încadrează: suspendarea dreptului de promovare pe o perioadă de 1-3 ani;
trecerea într-o funcţie inferioară, pe o perioadă de 6-12 luni, cu diminuarea
38
Art.80 din Legea nr.7 din 11.01.2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar.
32
corespunzătoare a salariului de bază; revocarea din funcţia de conducere ocupată şi

trecerea pe o funcţie de execuţie; destituirea din funcţie.
Din punct de vedere al efectului lor, sunt:
a. sancţiuni care determină încetarea raportului de serviciu – destituirea din
funcţie;
b. sancţiuni care nu determină încetarea raportului de funcţie publică
parlamentară – restul sancţiunilor disciplinare.
Important este faptul cp se instituie principiul proporţionalităţii între
sancţiunea aplicată şi gravitatea faptelor săvârşite, textul prevăzând că
sancţiunea se aplică proporţional cu gravitatea faptelor.
Sancţiunea disciplinară39 se aplică de către secretarul general al Camerei
Deputaţilor sau Senatului, după caz, în cel mult 30 de zile de la data luării la
cunoştinţă despre abaterea săvârşită, dar nu mai mult de un an de la data săvârşirii
acesteia.
Sancţiunile disciplinare, mustrarea şi avertismentul se pot aplica direct de
către şefii de departament ori directorii generali sau, după caz, de către directorii
structurilor în care îşi desfăşoară activitatea cel în cauză.
La aplicarea şi individualizarea sancţiunilor disciplinare se va ţine seama de
cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în care aceasta a fost
săvârşită, gradul de vinovăţie şi consecinţele abaterii, comportarea generală în
serviciu a funcţionarului public parlamentar, precum şi existenţa, în antecedente
acestuia, a altor sancţiuni disciplinare care nu au fost radiate în condiţiile legii.
Sancţiunea disciplinară nu poate fi aplicată decât după cercetarea prealabilă a
faptei imputate şi după audierea funcţionarului. Audierea funcţionarului trebuie
consemnată în scris, sub sancţiunea nulităţii. Refuzul acestuia de a se prezenta la
39
33
audiere sau de a semna o declaraţie privitoare la abaterile imputate se consemnează

într-un proces-verbal. În astfel de cazuri, sancţiunea poate fi aplicată fără audierea
acestuia.
Textul încriminat reglementează anumite aspecte cu caracter procedural,
respectiv:
a. Autoritatea competentă să aplice sancţiuni disciplinare este secretarul
general al Camerei pentru abaterile de la literele „c” şi „g”, respectiv diminuarea
drepturilor salariale lunare brute cu 5-10%, pe o perioadă de la o lună la 3 luni şi
destituirea din funcţie şi conducătorul compartimentului în care îşi desfăşoară
activitatea funcţionarul public parlamentar (departament sau direcţie, după caz),
pentru abaterile cu caracter moral (avertismentul şi mustrarea).
b. Termenul în care se poate aplica sancţiunea disciplinară este de 30 de zile
de la luarea la cunoştinţă despre abaterea săvârşită, dar nu mai mult de un an de la
data săvârşirii acesteia.
c. Sunt prevăzute anumite criterii de individualizare a sancţiunii, cum ar
fi:
• cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare;
• împrejurările în care aceasta a fost săvârşită;
• gradul de vinovăţie şi consecinţele abaterii;
• comportarea generală în serviciu a funcţionarului public parlamentar;
• existenţa în antecedentele funcţionarului public parlamentar, a altor
sancţiuni disciplinare care nu au fost radiate în condiţiile legii.
Este vorba atât despre criterii subiective, care privesc persoana făptuitorului,
cât şi despre criterii obiective, care privesc împrejurările în care s-a săvârşit fapta şi
consecinţele acesteia.
34
d. Aplicarea sancţiunii este precedată de o etapă prealabilă, care constă în

cercetarea prealabilă a faptei imputate şi audierea obligatorie a
funcţionarului.
Pentru ca desfăşurarea audierii să fie valabilă, ea trebuie să fie consemnată în
scris, sub sancţiunea nulităţii procedurii şi, implicit, a actului de sancţionare.
În cazul în care funcţionarul refuză să se prezinte la audiere sau să semneze o
declaraţie referitoare la abaterea care i se impută, refuzul acestuia se consemnează
într-un proces-verbal, situaţie în care sancţiunea poate fi aplicată fără audierea
acestuia.
e. Procedura prealabilă este obligatorie doar pentru aplicarea sancţiunilor
prevăzute la literele „c” – „g” (diminuarea drepturilor salariale lunare brute cu 5-
10%, pe o perioadă de la o lună la 3 luni şi destituirea din funcţie). Mustrarea şi
avertismentul se pot aplica direct de către şeful de departament sau directorul
structurii în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public parlamentar care a
săvârşit abaterea respectivă.
Competenţa de cercetare a faptei săvârşite de funcţionarul public parlamentar
şi propunerile către organul competent să le aplice este comisia de disciplină din
cadrul Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Împotriva sancţiunilor disciplinare, funcţionarul public parlamentar se poate
adresa secretarului general cu contestaţie, în termen de 15 zile de la data
comunicării sancţiunii aplicate. Secretarul general se pronunţă cu privire la
contestaţie în termen de 10 zile de la primirea acesteia, solicitând, dacă apreciază
necesar, şi avizul comisiei de disciplină.
Secretarul general şi secretarul general adjunct pot fi sancţionaţi disciplinar
de către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor sau al Senatului, după caz, pentru
35
aceleaşi abateri disciplinare prevăzute de Statut pentru toţi funcţionarii publici

parlamentari.
Este un drept recunoscut, cu caracter de principiu de Legea nr.188/1999
privind Statutul general al funcţionarilor publici, de a se plânge împotriva
sancţiunii care i-a fost aplicată. Un asemenea drept derivă din accesul liber la
justiţie, garantat de Constituţie40, pentru orice persoană din România.
Procedura de contestaţie a sancţiunii aplicate funcţionarului public
parlamentar constă în următoarele:
a. se instituie o procedură prealabilă care constă în formularea unei
contestaţii la organul care este competent să aplice sancţiunea, respectiv la
secretarul general al Camerei unde îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public
parlamentar. Această procedură este denumită în literatura de specialitate recurs
graţios41, el reprezentând forma procedurii prealabile când cererea se adresează
organului care a emis actul administrativ;
b. termenul de exercitare a acestei proceduri este de 15 zile de la data
aplicării sancţiunii contestate;
c. termenul de soluţionare a contestaţiei este de 10 zile de la data primirii
acesteia, solicitând, dacă apreciază necesar, şi avizul comisiei de disciplină.
Existenţa comisiilor de disciplină este aceea de a proteja interesele
funcţionarilor publici, de a-i apăra împotriva unor eventuale abuzuri care s-ar putea
comite împotriva lor de şefii ierarhici.
d. sancţionarea secretarilor generali ai Camerelor şi ai adjuncţilor acestora se
realizează de Biroul Permanent al fiecărei Camere.
40
Art.21 din Constituţia României din 21 noiembrie 1991, revizuită şi republicată în 2003.
41
Antonie Iorgovan, „Noua lege a contenciosului administrativ”, Editura „Roata”, Bucureşti, 2004, p.313.
36
Modul de constituire a comisiei de disciplină, componenţa, atribuţiile, modul

de sesizare şi procedurile de lucru ale acesteia se stabilesc de către Biroul
permanent al fiecărei Camere a Parlamentului.
Funcţionarul public parlamentar nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate
adresa instanţei de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea
ordinului ori dispoziţiei de sancţionare, în condiţiile legii42.
Liberul acces la justiţie garantat de Constituţie 43 îşi află reglementarea şi în
Legea nr.7/2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar şi, în baza ei,
funcţionarul nemulţumit de soluţia dată contestaţiei, adică de soluţia dată în
procedura prealabilă, se poate adresa instanţei de contencios administrativ.
Regimul acţiunilor în contenciosul administrativ este reglementat de Legea
nr.554/200444 şi de articolul 52 din Constituţie, potrivit cărora cel vătămat în
drepturile sau interesele sale legitime poate să solicite anularea actului,
recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei.
Legea de faţă face referire numai la anularea actului, dar acest lucru nu
elimină posibilitatea de a se solicita de către cel nemulţumit şi repararea pagubei,
adică acordarea de despăgubiri pentru pagubele materiale şi morale suferite.
Deci, funcţionarul public parlamentar nemulţumit de sancţiunea aplicată
poate să solicite instanţei judecătoreşti anularea ordinului de sancţionare,
modificarea acestuia şi obligarea Camerei Parlamentului să plătească funcţionarului
parlamentar despăgubiri pentru prejudiciile suferite.
Sancţiunile disciplinare se radiază de drept45, în următoarele termene:
42
43
Art.21 din Constituţia României din 21 noiembrie 1991, revizuită şi republicată în 2003.
44
Publicată în M. Of. nr.1154 din 7 decembrie 2004.
45
Art. 85 din Legea nr.7 din 11.01.2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar.
37
a. în termen de 6 luni de la aplicare, mustrarea şi avertismentul, dacă

funcţionarul public parlamentar sancţionat cu una din aceste sancţiuni nu a săvârşit
o altă abatere disciplinară în această perioadă;
b. în termen de un an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate
sancţiunile de „diminuarea drepturilor salariale…”, „suspendarea drepturilor de
promovare…”, „trecerea într-o funcţie inferioară…”, „revocarea din funcţia de
conducere…”, dacă funcţionarul public parlamentar sancţionat cu una dintre aceste
sancţiuni nu a săvârşit o altă abatere disciplinară în această perioadă.
Radierea sancţiunilor disciplinare se constată prin act administrativ al
secretarului general al Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz.
Legea privind statutul funcţionarului public parlamentar reglementează
instituţia radierii de drept a sancţiunilor disciplinare aplicate, inexistentă în cazul
salariaţilor.
Simpla trecere a termenelor precizate anterior nu este suficientă pentru a
atrage intervenţia radierii de drept. Este necesar ca în această perioadă, funcţionarul
parlamentar să nu mai fi săvârşit nici o abatere disciplinară.
Legea nu mai prevede nici un termen de radiere a sancţiunii destituirii din
funcţia publică de unde rezultă că în acest caz urmează a se aplica statutul general
al funcţionarilor publici, astfel încât, în conformitate cu prevederile art.70 alin.1 lit.
„c” sancţiunea disciplinară a destituirii se radiază în termen de 7 ani de la
săvârşirea ei.
Din punct de vedere procedural, radierea sancţiunilor disciplinare se constată
prin act administrativ al secretarului general al Camerei Deputaţilor sau Senatului,
după caz.
2.2.2. Răspunderea contravenţională a funcţionarului parlamentar
38
Răspunderea contravenţională a funcţionarului public parlamentar se

angajează, potrivit legii, în cazul în care acesta a săvârşit o contravenţie în timpul şi
în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Regimul juridic al răspunderii contravenţionale este în prezent reglementat
prin ordonanţa Guvernului nr.2/2001 cu modificările şi completările ulterioare46.
Trebuie să se facă diferenţe între cele două tipuri de contravenţii şi implicit,
de răspunderi contravenţionale care pot să fie săvârşite şi, respectiv, care pot fi
aplicate funcţionarului public:
a. contravenţii săvârşite ca simplu cetăţean, care, de regulă, nu au nici o
legătură cu atribuţiile de serviciu ale funcţionarului parlamentar (de exemplu,
încalcă legislaţia privind circulaţia). Astfel de contravenţii ar putea afecta imaginea
Parlamentului. De exemplu conducerea unui autoturism în stare de ebrietate sau
proferarea de injurii, în public, altor persoane, sau un comportament indecent în
public.
b. contravenţii săvârşite în exercitarea sarcinilor de serviciu, şi la acestea
se referă art.86 din Statutul funcţionarului parlamentar (exemplu, nedepunerea în
termen a decontului de cheltuieli de deplasare).
În Legea nr.188/1999 privind Statutul general al funcţionarului public se
prevede şi modalitatea de a ataca procesul-verbal de constatare a contravenţiilor,
care constă în formularea unei plângeri, care se soluţionează de judecătoria în
circumscripţia căreia a fost săvârşită contravenţia. Se subînţelege că aceeaşi cale de
atac are şi funcţionarul public parlamentar care a fost sancţionat pentru săvârşirea
unor contravenţii în îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu.
2.2.3. Răspunderea civilă a funcţionarului parlamentar
Răspunderea civilă a funcţionarului public parlamentar se angajează pentru:
46
Publicată în M. Of. nr.110 din 25.07.2001, aprobată cu modificări prin Legea nr.180/2002, publicată în M. Of.
nr.268 din 22.04.2002.
39
a. pagube produse cu vinovăţie patrimoniului Camerei Deputaţilor sau

Senatului, după caz;
b. nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;
c. daunele plătite de Camera Deputaţilor sau Senat, după caz, în calitate de
comitent, unor terţe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi
irevocabile.
Regimul juridic al răspunderii civile a funcţionarului public parlamentar este
identic celui prevăzut de art.72 din Legea nr.188/1999 pentru toţi funcţionarii
publici.
Se observă că ambele acte normative nu vorbesc despre răspunderea
patrimonială a funcţionarilor publici, ci despre răspunderea civilă a acestora.
Aceasta nu înseamnă că funcţionarilor parlamentari nu le este aplicabilă şi o
răspundere patrimonială, ca şi restului funcţionarilor publici. Izvorul acestei
răspunderi se află în Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, care, în
art.16 prevede că acţiunea în contenciosul administrativ, poate fi formulată şi
personal împotriva funcţionarului public care a elaborat actul sau care se face
vinovat de elaborarea actului ilegal şi vătămător, în cazul în care acesta a fost emis,
sau de neelaborarea lui, în cazul refuzului nejustificat.
Analizându-se conţinutul răspunderii civile aplicabile funcţionarului
parlamentar, se constată că el răspunde în aceleaşi condiţii ca şi cele prevăzute de
Statutul general al funcţionarilor publici, respectiv:
• pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului Camerei Deputaţilor
sau Senatului;
• pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;
• pentru daunele plătite de Camera Deputaţilor sau Senat, după caz, în
calitate de comitent, unor terţe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti
40
definitive şi irevocabile (temeiul general al acestei răspunderi este art.1000 alin.3 şi

4 din Codul civil, care reglementează răspunderea comitentului pentru fapta
prepusului său).
Intervenţia acestei forme de răspundere impune, în cazul funcţionarului
public parlamentar, ca al oricărui funcţionar public, îndeplinirea cumulativă a mai
multor condiţii:
a. existenţa unei fapte personale a funcţionarului public parlamentar;
b. fapta să fi fost săvârşită în legătură cu munca sa;
c. fapta personală şi ilicită a funcţionarului parlamentar să fi produs un
prejudiciu autorităţii sau instituţiei publice;
d. existenţa unei legături de cauzalitate între fapta personală ilicită a
funcţionarului public şi prejudiciul cauzat;
e. existenţa vinovăţiei funcţionarului parlamentar.
Răspunderea civilă a funcţionarului public, în general, şi a funcţionarului
parlamentar în special, este, ca şi răspunderea patrimonială, reglementată de Codul
muncii, o răspundere subiectivă, ceea ce înseamnă că pentru angajarea ei trebuie să
existe culpa făptuitorului47.
2.2.4. Răspunderea penală a funcţionarului parlamentar
Răspunderea funcţionarului public parlamentar pentru infracţiunile săvârşite
în timpul exercitării funcţiei în care este numit sau în legătură cu aceasta se
stabileşte potrivit legii penale48.
În cazul în care, în urma sesizării parchetului sau a organului de cercetare
penală, s-a dispus începerea urmăririi penale, secretarul general va lua măsura
suspendării funcţionarului public parlamentar din funcţia pe care o deţine.
47
Ioan Traian Ştefănescu, „Răspunderea patrimonială reglementată prin noul Cod al Muncii”, Revista „Dreptul”
nr.3/2003, p.5.
48
Art. 88 din Legea nr.7 din 11.01.2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar.
41
Dacă parchetul dispune scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea

urmăririi penale în cazul prevăzut anterior, precum şi în cazul în care instanţa
judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal, suspendarea din
funcţie încetează, iar secretarul general al Camerei Deputaţilor ori Senatului, după
caz, este obligat să acorde salariul şi celelalte drepturi cuvenite funcţionarului
public parlamentar pe perioada suspendării.
Răspunderea penală a funcţionarului parlamentar priveşte exclusiv fapte
săvârşite în exerciţiul funcţiei. Restul faptelor penale săvârşite de funcţionar atrag o
răspundere de drept comun, în sensul că nu are consecinţele rezultate din săvârşirea
faptelor care au legătură cu infracţiunea săvârşită în exercitarea serviciului. În
schimb, regimul juridic este acelaşi, pentru că legea privind Statutul funcţionarului
public parlamentar trimite la legea generală, adică legea penală, pentru
determinarea regimului juridic al acestei răspunderi, şi nu stabileşte reguli specifice
pentru răspunderea funcţionarului parlamentar.
Cât priveşte consecinţele rezultate sin săvârşirea faptelor care au legătură cu
infracţiunea săvârşită în exercitarea serviciului, este vorba despre suspendarea din
funcţie care poate interveni atunci când s-a dispus începerea urmăririi penale a
funcţionarului parlamentar, la sesizarea parchetului sau a organului de cercetare
penală.
Suspendarea este o măsură dispusă de secretarul general al Camerei din care
face parte funcţionarul public parlamentar, cu caracter provizoriu, care durează atât
cât durează măsura începerii urmăririi penale. În cazul în care această măsură
încetează, fie prin dispoziţia parchetului, fie când instanţa de judecată dispune
achitarea sau încetarea procesului penal, suspendarea din funcţie încetează..
42
În acest caz, secretarul general al Camerei Deputaţilor ori Senatului, este

obligat să acorde salariul şi celelalte drepturi cuvenite funcţionarului public
parlamentar pe perioada suspendării.
Răspunderea penală a funcţionarului public parlamentar trebuie să se facă
prin raportare la prevederile Codului penal, dar şi ale Legii nr.78/2000 privind
prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie49 cu modificările
ulterioare aduse prin Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea
transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi a mediului
de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei50.
49
50
43
CAPITOLUL III
RĂSPUNDEREA FUNCŢIONARILOR EUROPENI
3.1. Generalităţi
Regulile deontologice care guvernează o anumită activitate sau profesie sunt,
de regulă, încorporate în coduri, care reprezintă în formă concentrată,
sedimentările valorice şi normative ale unei societăţi exprimate printr-un limbaj
adecvat51.
Codul etic reprezintă un document scris ce enunţă şi enumeră valorile,
normele şi tipurile de conduită, pe care o anumită întreprindere, instituţie,
dovedeşte să le vadă aplicate atât în interior cât şi în exterior52.
În sistemul de drept românesc, Codul de conduită s-a aprobat prin Legea
nr.7/200453, care prevede că încălcarea normelor sale atrage sancţiuni juridice,
specifice uneia de formele de răspundere care pot interveni în funcţie de fapta
săvârşită.
Deontologia include norme de comportament care privesc atât relaţiile de
serviciu de toate tipurile cât şi cele care privesc viaţa privată a acestuia. Ea trebuie
„să se regăsească în toate formele de exprimare ale existenţei individului”54.
Deontologia funcţionarilor publici naţionali prezintă specificul că ei
acţionează în numele puterii publice, că reprezintă instrumentul de a voi şi de a
acţiona al autorităţii. Ea impune astfel suveranitatea legii dincolo de interesele
51
Vasile Morar, „Etic şi estetic”, Bucureşti, 1981, p.27.
52
Nicolae Cochinescu, „Introducere în deontologia juridică”, în „Dreptul” nr.4/1995, p.3.
53
Publicată în M. Of. nr.157 din 23 februarie 2004.
54
Nicolae Cochinescu, op. cit., p.11.
44
individuale, ceea ce atrage necesitatea ca funcţionarul public să aibă aptitudinea de

a sluji legea.
În ce priveşte situaţia funcţionarilor comunitari ca şi cei internaţionali, în
general, abordarea acestei probleme trebuie să pornească de la ideea că ei
acţionează în afara unor state determinate, în organisme suprastatale, pe de o parte,
iar pe de altă parte, că fiecare provine dintr-un anumit stat. De aici necesitatea ca
funcţionarul să aibă aptitudinea de a sluji în mod autentic interesele organismului
căruia aparţine, fără imixtiuni sau influenţe din partea vreunei puteri naţionale sau
supranaţionale.
3.2. Forme de răspundere aplicabile funcţionarilor europeni

Responsabilitatea presupune asumarea de către individ a unor reguli, valori,
norme juridice şi morale. Atâta timp cât individul le respectă, el este responsabil. În
momentul în care încalcă aceste norme el devine responsabil.
Regimul juridic al funcţionarilor publici include şi problema răspunderii
acestora prin intermediul căreia se realizează atât scopul preventiv, sancţionator şi
educativ.
Funcţionarul public, indiferent că este naţional sau internaţional, trebuie să-şi
ducă la bun sfârşit atribuţiile, nu pentru că aşa i se impune, ci fiindcă e convins că
ele reprezintă rostul său profesional.
Pentru el nu există valoare mai importantă decât îndeplinirea, cu o
convingere reieşită din înţelegerea raţională a fenomenelor, a sarcinilor sale55.
Răspunderea funcţionarului european este reglementată în titlul VI denumit
„regimul disciplinar”, fiind vorba despre consacrarea regimului juridic al
răspunderii disciplinare a funcţionarului comunitar. Aceasta nu înseamnă că singura
formă de răspundere specifică funcţionarilor europeni ar fi răspunderea
55
Antonie Iorgovan, „Tratat de drept administrativ”, vol. I, ed.4, Editura „All Beck”, Bucureşti, 2006, p.637.
45
disciplinară. Ca şi funcţionarii naţionali, în afara acestei forme de răspundere mai

este răspunderea lor patrimonială şi răspunderea penală.
Orice abatere de la îndatoririle pe care funcţionarul sau fostul funcţionar este
obligat să le respecte în virtutea statului, comisă în mod voluntar sau prin
neglijenţă, îl expune pe acesta la o sancţiune disciplinară56.
Autoritatea investită cu putere de numire sau Oficiul european de luptă
antifraudă pot deschide o anchetă administrativă în vederea verificării existenţei
unei abateri, în cazul în care elementele de probă prezintă existenţa unei abateri57.
Din literatura de specialitate europeană58 se identifică următoarele forme de
răspundere aplicabile lor:
a. o răspundere administrativ-patrimonială a funcţionarului european faţă
de Comunitate, consacrată de art.22 din Statut, potrivit căruia funcţionarul
european poate fi ţinut să repare, în tot sau în parte, prejudiciul suportat de
Comunitate cauzat de greşelile personale grave pe care acesta le-a comis cu ocazia
exercitării funcţiei sale.
Funcţionare care, în decursul sau cu ocazia exercitării îndatoririlor, observă
fapte care pot presupune existenţa unei activităţi ilegale, inclusiv fraudă sau
corupţie, în detrimentul intereselor Comunităţilor, sau o conduită în îndeplinirea
obligaţiilor profesionale care poate constitui o abatere de la obligaţiile
funcţionarilor Comunităţilor, va informa în scris imediat pe superiorul său59.
b. o răspundere penală
În cazul unei greşeli grave stabilite împotriva unui funcţionar de către
autoritatea investită cu puterea de numire, în care se vorbeşte de lipsa obligaţiilor
sale profesionale sau de o infracţiune de drept comun, aceasta poate în orice
56
Art.36 pct.1 din Statut.
57
Art.86 pct.2 din Statut.
58
Verginia Vedinaş, Constanţa Călinoiu, „Statutul funcţionarului public european”, ediţia a II-a, Editura
„Universul juridic”, Bucureşti, 2007, p.173.
59
Art.22 din Statut
46
moment să suspende autorul acestei fapte pe o perioadă determinată sau

nedeterminată60.
c. o răspundere administrativ disciplinară
Orice abatere de la îndatoririle pe care funcţionarul sau fostul funcţionar este
obligat să le respecte în virtutea statutului, comisă în mod voluntar sau prin
neglijenţă, îl expune pe acesta la o sancţiune disciplinară 61. Autoritatea investită cu
putere de numire sau Oficiul european de luptă antifraudă pot deschide o anchetă
administrativă în vederea verificării existenţei unei abateri.
3.3. Principiile care stau la baza răspunderii disciplinare a

funcţionarilor europeni62
a. răspunderea disciplinară intervine ca urmare a comiterii unei abateri
disciplinare, noţiune care include orice încălcare a îndatoririlor pe care
funcţionarul sau fostul funcţionar este obligat să le respecte în virtutea statutului,
comisă în mod voluntar sau prin neglijenţă.
În dreptul comunitar al funcţiei publice, răspunderea este o instituţie care nu
presupune cu necesitate existenţa unui raport de funcţie publică. Răspunderea poate
viza nu numai funcţionarii activi, în exerciţiu, ci şi „foştii funcţionari, al căror
raport de funcţie publică a încetat din diferite motive”, ceea ce nu înseamnă că a
încetat şi răspunderea în cazul în care persoana respectivă a comis unele abateri.
b. interzicerea aplicării a două sancţiuni disciplinare funcţionarului
european pentru o singură abatere.
c. neretroactivitatea sancţiunii disciplinare, de unde rezultă că o sancţiune
administrativ disciplinară nu poate produce efecte decât din momentul în care a fost
adusă la cunoştinţa funcţionarului.
60
Art.23 din Statut.
61
Art.86 din statut.
62
Verginia Vedinaş, op. cit., pp.175-181.
47
d. principiul cercetării prealabile a faptei de săvârşirea căreia este acuzat

funcţionarul, cu excepţia sancţiunii avertismentului şi a blamului, care pot fi
aplicate direct de autoritatea de numire, fără consultarea Consiliului de disciplină.
e. principiul proporţionalităţii individualizării sancţiunii cu gravitatea
faptei (natura faptei şi împrejurările în care fapta a fost săvârşită; importanţa
prejudiciului produs integrităţii, reputaţiei sau intereselor instituţiilor prin fapta
comisă; de gradul de intenţie sau de neglijenţă în fapta comisă; motivele avute în
vedere la comiterea faptei; gradul şi vechimea funcţionarului; gradul de
responsabilitate personală a funcţionarului; nivelul funcţiilor şi responsabilităţilor
funcţionarului; recidiva actului sau a comportamentului greşit; conduita
funcţionarului de-a lungul carierei sale).
În funcţie de caracterul faptei , circumstanţele în care a fost îndeplinită,
persoana făptuitorului etc., sancţiunea poate varia de la cea mai simplă,
avertismentul, până la cea mai drastică, revocarea din funcţie, şi poate fi însoţită
sau nu de o sancţiune complementară (reducerea sau suprimarea dreptului la pensie
pentru vechime).
f. principiul comunicării, regulă comună cu răspunderea disciplinară a
funcţionarilor naţionali „orice decizie referitoare la o anumită persoană şi luată în
aplicarea acestui statut va fi comunicată imediat în scris funcţionarului în cauză.
Orice decizie represivă trebuie să fie motivată”63.
g. Implicarea organului de disciplină, care se bucură de independenţă
totală în exerci8tarea atribuţiilor sale.
Potrivit Statutului64, în fiecare instituţie se constituie un consiliu de
disciplină, care are în compunerea sa cel puţin un membru din afara instituţiei, care
poate fi şi preşedinte. Rolul Consiliului de disciplină este de a proteja funcţionarul
63
Art.25 alin.2 din Statut.
64
Art.5 din Statut.
48
împotriva unor decizii arbitrare, abuzive, care ar putea fi luate împotriva sa, dar de
a proteja şi instituţia europeană, prin sancţionarea celor care se fac vinovaţi de
comiterea unor încălcări ale obligaţiilor care le revin.
Intervenţia unui organ de disciplină reprezintă o garanţie a funcţionarilor
împotriva arbitrariului puterii discreţionare a şefilor ierarhici, comună atât
funcţionarilor naţionali, cât şi celor europeni.
h. principiul potrivit căruia autoritatea care este investită cu puterea de
numire este cea îndrituită să şi sancţioneze pe funcţionarul european. Această
autoritate va putea să aplice unele sancţiuni în mod direct (avertismentul şi
mustrarea) iar altele le va putea aplica numai după ce a fost îndeplinită procedura
disciplinară.
i. recunoaşterea dreptului de apărare a funcţionarului european, care
presupune: comunicarea întregului dosar incriminator către funcţionar; acordarea
unui termen în interiorul căruia funcţionarul să-şi poată pregăti apărarea; dreptul
funcţionarului ca în faţa organului de disciplină să-şi poată susţine observaţiile şi
apărarea în mod scris sau oral; dreptul funcţionarului de a fi asistat în faţa organului
de disciplină; dreptul de a administra probe în apărarea sa, de a apela la martori,
care aparţine, în egală măsură, atât funcţionarului, cât şi autorităţii.
j. funcţionarii beneficiază de dreptul de a introduce acţiuni la organele
comunitare de jurisdicţie.
k. principiul radierii sancţiunilor disciplinare, drept ce se naşte la intervale
diferite de timp, în funcţie de sancţiunea disciplinară a cărei radiere se cere (trei
ani, şase ani). Există o diferenţă între radierea sancţiunii disciplinare în cazul
funcţionarilor comunitari faţă de funcţionarii naţionali în sensul că în cazul
funcţionarilor comunitari nu este vorba de o radiere de drept, regăsită în sistemele
naţionale ale funcţiei publice, ci de o radiere la cerere, care este lăsată la latitudinea
49
autorităţii investită cu puterea de numire şi care implică şi decizia Consiliului de

disciplină.
În contextul dreptului comunitar, cadrul normativ privind funcţia publică a
fost influenţat de adoptarea de către Comisia Europeană a Cărţii Albe cu privire la
reforma administrativă, încă din martie 2000. Acest document a evidenţiat
principiile administraţiei publice la nivel european, punându-se accent pe calitatea
serviciilor oferite, independenţa funcţionarului, angajarea răspunderii acestuia
pentru toate faptele săvârşite, eficienţa şi transparenţa serviciului public prestat de
către cetăţenii europeni.
Pentru transpunerea în practică a acestor principii, la data de 13 septembrie
2000 a fost adoptat Codul bunei cuviinţe în administraţia publică, conceput în
primul rând ca un instrument de lucru pentru personalul instituţiilor europene care
lucrează în mod direct cu publicul. Mai mult, codul urmăreşte şi informarea
cetăţenilor asupra dreptului de a beneficia de servicii de calitate, asupra condiţiilor
în care trebuie să aştepte să fie trataţi în momentul în care abordează o instituţie
europeană.
Codul reiterează principiile generale care stau la baza activităţii cu publicul
desfăşurată de Comisia Europeană, principii cum sunt: legalitatea, nediscriminarea,
proporţionalitatea dintre măsurile întreprinse, scopul urmărit şi consistenţa actului
de conduită în sectorul administrativ.
Orice cetăţean european care consideră că nu a fost tratat conform
prevederilor şi principiilor codului are dreptul să formuleze o plângere.
Cel mai intens mediatizat şi analizat în literatura de specialitate este dreptul
cetăţeanului la o bună administraţie, principiu de maximă generalitate care are o
implicaţie multivalentă asupra întregii activităţi în administraţie publică.
50
Ca şi în administraţiile naţionale, aproape în toate organizaţiile internaţionale

există un organism, paritar sau mixt, care e consultat de autoritatea disciplinară
înainte ca aceasta să aplice o sancţiune denumit Consiliu de disciplină. Acesta este
o structură colegială compusă din preşedinte şi patru membri permanenţi, dintre
care, cel puţin unul trebuie să fie din afara instituţiei.
Procedura disciplinară presupune mai multe etape, respectiv:
• Consiliul e sesizat de autoritatea de numire printr-un raport care se
înaintează şi funcţionarului public în cauză, împreună cu toate documentele care au
stat la baza întocmirii lui;
• funcţionarul are la dispoziţie un termen de 15 zile pentru a-şi pregăti
apărarea, putând fi asistat de un apărător ales;
• funcţionarul poate să recunoască fapta de care este acuzat, caz în care se
poate proceda la aplicarea sancţiunii (avertisment scris, blam, suspendarea
avansării în grad şi reducerea gradelor);
• funcţionarul este îndrituit să fie ascultat şi să facă observaţii scrise sau
orale, personal sau prin apărător ales;
• dacă consiliul nu se pronunţă în mod clar asupra faptei cu care a fost
sesizat, preşedintele dispune o anchetă suplimentară;
• în baza cercetărilor întreprinse, consiliul emite un aviz motivat, cu
majoritate de voturi, care se referă la faptele constatate şi sancţiunile propuse;
• avizul se comunică Autorităţii de numire şi funcţionarului în termen de 2
luni sau de 4 luni dacă ancheta a fost efectuată la iniţiativa consiliului.
Preşedintele are ca atribuţie principală să pună în executare deciziile
Consiliului şi să comunice membrilor consiliului informaţiile şi documentele
referitoare la cauză.
51
În situaţia în care autoritatea de numire decide clasarea afacerii, fără a aplica

sancţiuni disciplinare, ea îl informează în scris pe funcţionar care este îndrituit să
solicite consemnarea deciziei de clasare în dosarul său personal.
3.4. Sancţiunile disciplinare aplicabile funcţionarilor europeni

Sancţiunile disciplinare aplicabile funcţionarilor europeni sunt prevăzute în
art.9-96 din Anexa nr. IX la Statut.
Aceste sancţiuni pot fi grupate în mai multe categorii65:
a. Din punct de vedere al naturii lor, se identifică:
• sancţiuni cu caracter moral (avertismentul, blamul);
• sancţiuni care afectează cariera funcţionarului;
• sancţiuni cu caracter pecuniar (suspendarea dreptului la pensie al
funcţionarului, ca sancţiune complementară alături de revocare);
• sancţiuni cu caracter complex care afectează cariera funcţionarului,
dar au şi caracter pecuniar (reducerea cu una sau mai multe trepte, retrogradarea).
b. Din punct de vedere al caracterului lor, se identifică:
• sancţiuni cu caracter principal ( avertismentul, mustrarea,
suspendarea temporară a dreptului la avansare pe scară ierarhică, revocarea şi
concedierea pentru motive de necorespundere profesională);
• sancţiuni cu caracter complementar (suspendarea dreptului la
pensie).
c. Din punct de vedere al efectelor lor, sancţiunile disciplinare por fi:
• sancţiuni care „atrag încetarea” raportului de funcţie europeană
(revocarea, concedierea pentru insuficienţă profesională);
• sancţiuni care „nu atrag încetarea” acestui raport (restul sancţiunilor
cu caracter material sau moral);
65
Verginia Vedinaş, Constanţa Călinoiu, op. cit., pp.185-196.
52
• sancţiuni care determină „întreruperea” raportului de funcţie

europeană (suspendarea funcţionarului).
*
* *
Avertismentul66 este cea mai uşoară sancţiune disciplinară a funcţionarului

european care se aplică în cazul celor mai puţin periculoase abateri disciplinare.
Avertismentul reprezintă o sancţiune principală cu caracter moral, iar rolul
său este, pe de o parte, de a pune pe făptuitor în postura de a-şi conştientiza fapta,
dar totodată de a-l determina să nu o mai repete în viitor. În cazul avertismentului
primează rolul preventiv faţă de cel sancţionator.
Procedura aplicării avertismentului este comună cu procedura blamului şi
constă în următoarele aspecte: competentă să aplice cele două sancţiuni este
autoritatea investită cu puterea de numire; aceasta va proceda la aplicarea uneia din
cele două sancţiuni, fie din proprie iniţiativă, fie la propunerea superiorului ierarhic
al funcţionarului care a comis fapta; autoritatea competentă să aplice sancţiunea nu
este obligată să solicite avizul consiliului de disciplină; subzistă dreptul
funcţionarului european de a fi ascultat înainte de a i se aplica una din cele două
sancţiuni; se aplică scris.
Blamul67 se aplică tot pentru abateri care nu au o gravitate deosebită, dar
care, dacă se repetă, pot atrage consecinţe negative atât pentru instituţie, cât şi
pentru funcţionar. Are tot un caracter moral şi urmează aceeaşi procedură de
aplicare ca şi avertismentul.
66
Anexa IX, Secţiunea 3, pct.1 lit. „a” din Statut.
67
Anexa IX, Secţiunea 3, pct.1 lit. „b” din Statut.
53
Suspendarea temporară a dreptului de avansare pe scară ierarhică 68,

sancţiune care afectează şi cariera funcţionarului, dar şi drepturile sale băneşti, dat
fiind faptul că o avansare în ierarhie implică un spor de retribuţie.
În cariera funcţionarului european există o normă de principiu potrivit căreia
orice funcţionar care a împlinit doi ani vechime pe o anumită treaptă a gradului său,
accede în mod automat la treapta superioară pe acest grad. Este instituită regula că
avansarea este determinată de o anumită vechime. Avansarea intervine automat la
toţi funcţionarii, cu excepţia acelora care au comis abateri disciplinare, situaţie în
care are loc o întrerupere a acestei avansări determinată de comportamentul
necorespunzător al funcţionarului european.
Reducerea gradelor69, sancţiune ce vizează o reducere, o diminuare a
gradelor. Este o sancţiune care afectează cariera dar şi veniturile funcţionarului.
Retrogradarea70 este o sancţiune care vizează coborârea în ierarhia gradului
profesional, cu efecte asupra carierei, asupra veniturilor dar şi cu un important
impact moral deoarece funcţionarul îşi pierde, pentru o anumită perioadă poziţia
ierarhică, existând posibilitatea cât durează sancţiunea, să lucreze în subordinea
unor persoane care sunt inferioare gradului său.
Clasamentul într-o grupă de funcţii inferioară, cu sau fără
retrogradare71, sancţiune care atrage implicaţii complexe, de ordin patrimonial,
social, al carierei şi prestigiului funcţionarului sancţionat. Acesta părăseşte grupa de
funcţii administrative şi coboară în grupa de funcţii de asistent, păstrându-şi acelaşi
grad profesional sau dobândind unul inferior.
Suspendarea din funcţie72, sancţiune ce îl împiedică pe funcţionarul
sancţionat să-şi exercite prerogativele de funcţie publică pentru o anumită perioadă
68
Anexa IX, Secţiunea 3, pct.1 lit. „c” din Statut.
69
Anexa IX, Secţiunea 3, pct.1 lit. „d din Statut.
70
Anexa IX, Secţiunea 3, pct.1 lit. „e” şi „f” din Statut.
71
Anexa IX, Secţiunea 3, pct.1 lit. „g” din Statut.
72
Anexa IX, Secţiunea 3, pct.1 lit. „h” din Statut.
54
de timp. Aceasta intervine în caz de abatere gravă, când funcţionarul se face

vinovat fie de o neîndeplinire a obligaţiilor sale profesionale, fie de o infracţiune de
drept comun.
Revocarea din funcţie73 reprezintă sancţiunea cea mai gravă, alături de cea
de concediere pentru motive de necorespundere profesională. Ambele sancţiuni au
ca specific faptul că pun capăt definitiv unei anumite funcţii.
Revocarea poate fi însoţită şi de suprimarea dreptului la pensie de vechime,
fără ca efectele acestei sancţiuni să se poată întinde şi asupra altor drepturi ale
funcţionarilor.
Concedierea pentru insuficienţă profesională74.
Este posibil ca pe parcursul exercitării funcţiei publice, să se constate că o
persoană având calitatea de funcţionar public european nu întruneşte condiţiile
necesare pentru menţinerea în postul respectiv. În aceste situaţii poate interveni
concedierea funcţionarului pentru motive de insuficienţă profesională.
*
* *
În titlul VII al Statutului sunt reglementate căile de atac împotriva

sancţiunilor administrativ-disciplinare unde sunt vizate două categorii de
destinatari:
• orice persoană interesată care cade sub incidenţa prevederilor Statutului (în
această categorie intră pe lângă funcţionarii europeni şi alţi agenţi ai Comunităţii;
• funcţionarii europeni, care urmează un regim special în ceea ce priveşte
accesul la jurisdicţia comunitară.
73
Anexa IX, Secţiunea 3, pct.1 lit. „i” din Statut.
74
Anexa IX, Secţiunea 3, pct.1 lit. „j” din Statut.
55
În acest titlu se regăsesc practic consacrate două drepturi fundamentale ale

oricărei persoane care este vizată de Statut, inclusiv al funcţionarului european,
respectiv: dreptul la petiţionare către administraţia europeană competentă; accesul
liber la jurisdicţia europeană.
56
CONCLUZII
Din conţinutul lucrării rezultă că deşi târziu, a fost elaborat un cadru legal
care să reglementeze toate aspectele legale de o categorie foarte importantă de
personal care îşi desfăşoară activitatea în administraţia publică centrală şi locală.
De la apariţia Legii nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor publici până
în prezent, cadrul legal general a suferit modificări şi actualizări, concretizându-se
în acte normative care prin conţinutul lor au adăugat reglementări noi sau abrogat
pe cele necorespunzătoare.
În lucrare am abordat un segment deosebit de important al funcţionarilor
publici, acel al responsabilităţii, al răspunderii acestora în cazul încălcării
dispoziţiilor legale care le reglementează activitatea.
De asemenea, este un aspect pozitiv faptul că s-a reuşit creionarea pentru
prima dată în România a unor norme legale specifice categoriei de funcţionari
publici parlamentari.
În multe state europene sunt adoptate reglementări specifice cuprinzând
statutul personalului de specialitate din cadrul forului legiuitor, care constituie aşa-
zisa administraţie parlamentară.
Legea nr.188/1999 enumeră funcţionarii publici din structurile de specialitate
ale Parlamentului în categoria celor care beneficiază de statute speciale. Astfel că,
adoptarea statutului funcţionarului public parlamentar a avut la bază actul de voinţă
al legiuitorului. Procesul de adoptare a fost declanşat în 2000 dar s-a concretizat
abia în 2006.
57
Semnificaţia statutului funcţionarului public parlamentar trebuie raportată la

semnificaţia Parlamentului însuşi care, în sistemul constituţional şi legal actual,
constituie organul reprezentativ suprem al poporului român şi mica autoritate
legiuitoare a ţării.
Este normal ca o autoritate publică având o asemenea importanţă să
beneficieze de un personal al cărui statut să fie temeinic reglementat, astfel încât să
se garanteze dimensiunile juridice ale acestuia.
Având în vedere că România este membră a Uniunii Europene şi că şi ţara
noastră are funcţionari publici în Parlamentul European, am abordat în lucrare
aspecte de răspundere şi sancţiuni şi a acestei categorii de funcţionari.
58
BIBLIOGRAFIE
 Nicolae Cochinescu, „Introducere în deontologia juridică”, în „Dreptul”

nr.4/1995.
 Liviu Coman-Kund, „Deontologia şi statutul funcţionarilor publici din

administraţia publică”, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galaţi, 2003.
 Ion Deleanu, „Drept constituţional şi instituţii publice”, Editura „Europa

Nova”, Bucureşti, 1996.
 Mihai Florea, „Responsabilitatea acţiunii sociale”, Editura Academiei,

Bucureşti, 1976.
 Liviu Giurgiu ş.a., „Drept administrativ”, Editura „Sylvi”, Bucureşti, 2001.
 Antonie Iorgovan, “Tratat de drept administrativ”, vol. I, Editura „All

Beck”, ediţia a III-a, Bucureşti, 2001; „Tratat de drept administrativ”, vol.
I, ediţia a IV-a, Editura „All Beck”, Bucureşti, 2005; „Noua lege a
contenciosului administrativ”, Editura „Roata”, Bucureşti, 2004.
 Vasile Morar, „Etic şi estetic”, Bucureşti, 1981.
 Mircea Preda, „Tratat de drept administrativ”, Editura „Lumina Lex”,

Bucureşti, 2000.
 Rodica Narcisa Petrescu, „Drept administrativ”, Editura „Cordial Lex”,

Cluj-Napoca, 1997.
 Valentin Prisăcaru, „Funcţionarii publici”, Editura „All Beck”, Bucureşti,

2004.
 Anton Trailescu, „Actele administraţiei publice locale”, Editura „All Beck”,

Bucureşti, 2002.
59
 Verginia Vedinaş, „Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor

publici, comentată” – ediţia a III-a, Editura „Lumina Lex”, Bucureşti, 2004.
 Verginia Vedinaş, Constanţa Călinoiu, „Statutul funcţionarului public

european”, ediţia a II-a, Editura „Universul juridic”, Bucureşti, 2007.
 Ioan Traian Ştefănescu, „Răspunderea patrimonială reglementată prin

noul Cod al Muncii”, Revista „Dreptul” nr.3/2003.
 Constituţia României adoptată la 21 noiembrie 1991, publicată în

Monitorul Oficial nr.233/1991, revizuită prin Legea nr.429/2003,
publicată În Monitorul Oficial nr.758 din 29 octombrie 2003.
 Legea nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, publicată în

Monitorul Oficial nr.600 din 8 decembrie 1999 şi republicată în
Monitorul Oficial nr.279 din 21 aprilie 2003. Ultima modificare a fost
făcută prin Legea nr.251/2006.
 Legea nr.161/2003 privind asigurarea transparenţei în exercitarea

demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri,
prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial
nr.279 din 21 aprilie 2003.
 Legea nr.7 din 18.02.2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor

publici, publicată în Monitorul Oficial nr.157/23.02.2004.
 Legea nr.7 din 11.01.2006 privind Statutul funcţionarului public

parlamentar, publicată în Monitorul Oficial nr.35 din 16.01.2006.
 Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al

contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial nr.410/25 iulie 2001,
aprobată cu modificări prin Legea nr.180/2002, publicată în Monitorul
Oficial nr.268/22.04.2002.
 Revista „Dreptul” nr.3/2003.

Raspunderea Juridica A Functionarilor Publici

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Raspunderea Juridica A Functionarilor Publici

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI - disertaţie 3

Răspunderea juridică a funcţionarilor publici reprezintă o parte, foarte

1.1. Consideraţii generale

Fiecare subiect de drept trebuie să manifeste responsabilitate, dar, la

1.2. Formele de răspundere juridică a funcţionarilor publici

a. întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor;

A doua vizează legalitatea abaterii disciplinare, potrivit cu care sancţiunile

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI - disertaţie

• absenţele nemotivate de la serviciu, deoarece prezenţa la serviciu este

profesională, cât şi îndatoriri cu caracter extraprofesional, care privesc viaţa sa

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI - disertaţie

Funcţionarul public are dreptul de a se asocia politic, cu respectarea anumitor

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI - disertaţie

este vorba de funcţionarii de la compartimentele de asistenţă socială, protecţia

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI - disertaţie

d. sancţiuni care determină încetarea raporturilor de serviciu – destituirea

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI - disertaţie

1.2.2. Răspunderea contravenţională

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI - disertaţie

Deşi articolul nu prevede, regula o reprezintă sancţionarea cu amendă a

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI - disertaţie

Potrivit articolului 24 alin.4 din Codul de conduită a funcţionarilor publici,

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI - disertaţie

subiectivă, ceea ce înseamnă că pentru angajarea ei trebuie constatată culpa

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI - disertaţie

infracţiunea săvârşită în timpul serviciului sau care au legătură cu atribuţiile

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI - disertaţie

Dacă se dispune scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi

1.3. Conceptul de funcţionar public în lumina noului Cod penal27

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI - disertaţie

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI - disertaţie

asimilează funcţionarului public persoanele care exercită un serviciu de interes

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI - disertaţie

Deputaţii şi senatorii intră în exerciţiul mandatului la data întrunirii legale a

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI - disertaţie

2.1. Consideraţii generale

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI - disertaţie

parlamentare în mod autonom. De asemenea, toate parlamentele din statele membre

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI - disertaţie

Administraţia parlamentară se conduce după propriile norme şi regulamente

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI - disertaţie

autorităţi publice care au atribuţii în procesul de elaborare şi adoptare a legilor,

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI - disertaţie

2.2.1. Răspunderea disciplinară a funcţionarului

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI - disertaţie

art.65 alin.1 din Legea nr.188/1999 şi anume încălcarea cu vinovăţie de către

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI - disertaţie

Abaterea disciplinară de la lit. „g” nu are corespondent în Statutul general.

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI - disertaţie

permanente a documentelor necesare activităţii comisiilor permanente sau speciale

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI - disertaţie

corespunzătoare a salariului de bază; revocarea din funcţia de conducere ocupată şi

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI - disertaţie

audiere sau de a semna o declaraţie privitoare la abaterile imputate se consemnează

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI - disertaţie

d. Aplicarea sancţiunii este precedată de o etapă prealabilă, care constă în

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI - disertaţie

aceleaşi abateri disciplinare prevăzute de Statut pentru toţi funcţionarii publici

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI - disertaţie

Modul de constituire a comisiei de disciplină, componenţa, atribuţiile, modul

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI - disertaţie

a. în termen de 6 luni de la aplicare, mustrarea şi avertismentul, dacă

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI - disertaţie